PROTEINE (2)

Conf. Dr. Elena Petrescu

Conf.dr. Cristina Dimitriu
1
 Exemple de peptide biologic active

• Hormoni
TRH- secretat de hipotalams stimulează secreția de TSH cu rol în secreția
hormonilor tiroidieni

pyroGlu-His-Trp-Ser-Tyr-Gly-Leu-Arg-Pro-Gly CONH 2

2
 Exemple de peptide biologic active

ACTH- rol în controlul secreției de cortizol

3
 Exemple de peptide biologic active

INSULINA – Hormon cu acțiune hipoglicemiantă

4
 Exemple de peptide biologic active

Angiotensina II- mediator tisular cu rol în

controlul tensiunii arteriale

5
 Exemple de peptide biologic active

• Hormoni secretați de hipofiza posterioară

- oxitocina (9 AA) – secretată de lobul posterior al hipofizei; stimulează contracțiile uterine în
momentul declanșării nașterii

- vasopresina (ADH - hormon antidiuretic, 9 AA) – secretat de hipofiza posterioară; stimulează

reabsorbția apei în porțiunea finală a tubilor renali
- (ambii hormoni sunt sintetizați în nuclei specifici din hipotalamus → ajung pe cale axonală în
lobul posterior al hipofizei, unde sunt depozitați temporar până în momentul secreției în
sânge)

6
 Peptide biologic active

• Neuropeptide: encefalinele (5 AA) și endorfinele (16-31 AA) – produse în creier;

analgezice endogene, endorfinele generează și o stare psihică plăcută

• Peptide vasoactive: bradikinina (9 AA) – determină vasodilatație, rol în inflamație

7
 Peptide biologic active
• peptide antioxidante: glutation (GSH: γGlu-Cys-Gly) – intervine în
descompunerea H2O2 → implicat în protecția celulelor față de stresul oxidativ

• antibiotice cu structură peptidică

penicilina
8
 STRUCTURA
PROTEINELOR

9
Patru niveluri structurale ale proteinelor

10
 I. Structura primară a proteinelor
• Reprezintă secvența (ordinea) aminoacizilor în cadrul lanțului polipeptidic, uniți
prin legături peptidice (este numită uneori și ”structura covalentă a proteinelor”)
• Se referă și la caracteristicile legăturilor peptidice

• Legătura peptidică are caracter parțial de legătură dublă: există un efect de

rezonanță a electronilor între oxigenul carbonilic și azotul amidic → legătura
peptidică este mai scurtă decât o legătură simplă și este rigidă → previne rotația
liberă la nivelul legăturii C–N

• Cei patru atomi ai grupărilor C=0 și N−H sunt coplanari

• Toate legăturile peptidice din proteine sunt în configurație trans (mai stabilă)
• Grupările C=O și N–H au caracter polar → sunt implicate în formarea de legături de
hidrogen care stabilizează structura secundară a proteinelor
11
 Structura primară a proteinelor

• Polipeptidele conțin o coloană vertebrală uniformă (−NH−CαH−CO−)n și catene

laterale variabile, care alternează de o parte și de alta a coloanei vertebrale
• Rotația liberă este permisă la nivelul legăturilor N−Cα (phi) și Cα−C (psi)
• Coloana vertebrală a unui lanț polipeptidic poate fi vizualizată ca o succesiune de
planuri rigide, între fiecare două planuri consecutive existând un punct comun de
rotație la nivelul atomului C-α

12
 II. Structura secundară a proteinelor

• Se referă la un segment dat din lanțul polipeptidic și descrie aranjarea spațială

locală a atomilor din coloana vertebrală a acestuia

• Există două tipuri de structură secundară regulată – conțin elemente repetitive,

unghiurile phi și psi sunt egale (au fost postulate de către Linus Pauling și Robert
Corey în 1951):
- α-helix
- β (β-foaie pliată, β-sheet)

• Structură secundară neregulată – caracter nerepetitiv

13
 1. Structura α-helix

• Lanțul polipeptidic este răsucit în spirală în jurul unui ax longitudinal imaginar

• Catenele laterale ale aminoacizilor proemină la exteriorul spiralei

• Unitatea repetitivă este o tură a α-helixului, având dimensiunea de 5,4 Å de-a

lungul axului (pasul spiralei) și conținând 3,6 resturi aminoacidice

• Structura α-helix este stabilizată prin legături de hidrogen formate între gruparea
N−H a unei legături peptidice și gruparea C=0 a unei alte legături peptidice formată
de cel de al patrulea aminoacid pe direcția de înaintare a lanțului (pozițiile n și n+4)
• Legăturile de hidrogen sunt aproximativ paralele cu axul α-helixului
• Toate legăturile peptidice dintr-un segment α-helicoidal participă la formarea de
legături de H (atomii fiecărei legături peptidice formează două legături de H: una
spre capătul N-terminal și cealaltă spre capătul C-terminal − cu excepția celor
situate la cele două extremități ale α-helixului)

14
α-Helixul

15
α-Helixul

16
 Factori care afectează stabilitatea α-helixului
• Nu toate polipeptidele pot adopta structura de α-helix – interacțiuni între catenele
laterale ale AA (pozițiile n și n+3/n+4, care sunt apropiate spațial) pot stabiliza sau
destabiliza această structură
• Interacțiuni stabilizante – când între catenele laterale se pot forma interacțiuni
necovalente favorabile

• Interacțiuni destabilizante între catenele laterale adiacente:

- catene laterale încărcate (cu sarcini de același semn: Asp/Glu sau Lys/Arg) →
respingere electrostatică
- catene laterale voluminoase → respingere sterică

• Prolina împiedică formarea α-helixului:

- atomul de azot face parte dintr-un ciclu rigid → rotația la nivelul legăturii N−C
este împiedicată → resturile de Pro determină întreruperea structurii α-helicoidale
și îndoirea lanțului polipeptidic (schimbarea direcției)
- atomul de azot al unui rest de Pro aflat în legătură peptidică nu are atom de H
care să participe la formarea de legături de H cu alte resturi de AA
- resturile de Pro se găsesc adeseori între două segmente α-helicoidale
17
 2. Structura β (β-foaie pliată)

• Lanțul polipeptidic este aranjat sub formă de zig-zag și este mai extins comparativ
cu α-helixul (care este o structură mai compactă)
• Două sau mai multe segmente cu structură β aflate în vecinătate → aspectul unei
”foi pliate”:
- fiecare fâșie conține planul unei legături peptidice
- atomii de C-α se găsesc la nivelul muchiilor de pliere
- catenele laterale R sunt orientate alternativ de o parte și de alta a foii pliate

• Legături de hidrogen stabilizează structura β-pliată: se formază între segmente cu

structură β adiacente (între grupările N−H și C=O ale legăturilor peptidice) –
acestea sunt aproximativ perpendiculare pe direcția catenelor β

• Există două tipuri de structură β-foaie pliată, în funcție de orientarea segmentelor

adiacente:
- paralel – catenele β se derulează în același sens N → C
- antiparalel – se derulează în sensuri opuse
18
Structura β-foaie pliată

(A) - paralelă

(B) - antiparalelă

19
Structura β-foaie pliată

20
 Structura β-turn

• În proteinele globulare, lanțul polipeptidic trebuie să-și schimbe direcția în mod

repetat (să se plieze), pentru a adopta o structură compactă → curbe sau bucle
conectează segmente succesive cu configurație α-helix sau β (până la 1/3 din AA
unei proteine globulare se află în asemenea structuri)
• Structura β-turn – buclă ”în ac de păr” care conectează capetele a două segmente
adiacente cu structură β antiparalelă (deci determină schimbarea cu 180o a
direcției lanțului)
• β-turn implică patru resturi aminoacidice, gruparea C=O a primului rest formând o
legătură de H cu gruparea N−H a celui de al patrulea rest
• Resturile de Gly și Pro se găsesc deseori în structurile β-turn

21
 Structuri secundare neregulate, nerepetitive

• Lanțul polipeptidic al unei proteine globulare este doar parțial organizat sub formă
de structuri regulate, repetitive (α-helixuri și β-foi pliate)
• Restul lanțului polipeptidic constă din structuri nerepetitive, în care lanțul se
îndoaie sau se pliază, schimbându-și direcția
• Aceste structuri nu sunt aleatorii sau complet dezordonate – doar au o structură
mai puțin regulată decât α-helixul și structura β
• Ele sunt stabilizate prin interacțiuni necovalente și nu variază la diferitele molecule
ale aceleiași proteine

• Segmentele neregulate sunt, de obicei, flexibile

→ adesea formează regiuni ”balama” care permit mișcarea
unor porțiuni ale proteinei în raport cu altele, în urma legării
unui ligand sau a interacțiunii cu o altă moleculă

22
 III. Structura terțiară a proteinelor

• Se referă la aranjarea lanțului polipeptidic într-o conformație tridimensională,

compactă
• Presupune schimbări repetate de direcție (plieri) ale lanțului polipeptidic, la nivelul
regiunilor cu structură secundară neregulată aflate între segmentele cu structură
α-helix și β (care nu se pot plia)

23
 Interacțiuni care stabilizează structura terțiară

• Structura terțiară este stabilizată prin interacțiuni formate între grupări chimice
din catenele laterale ale aminoacizilor localizați în segmente diferite ale lanțului
polipeptidic (aflați la distanță în cadrul structurii primare)

24
 Interacțiuni care stabilizează structura terțiară

I. Interacțiuni necovalente

•1. Legături de hidrogen

- formate între grupări polare: o grupare conținând un atom de H legat la O sau N (ex.
gruparea hidroxil a Ser/Thr sau gruparea amino/guanidino a Lys/Arg) și o grupare ce
conține un atom cu densitate electronică mare (ex. gruparea carboxil a Asp/Glu sau
gruparea amido a Asn/Gln)

•2. Interacțiuni ionice

- atracții electrostatice între grupări încărcate având sarcini opuse: ex. o grupare
carboxil (-COO-) a Asp/Glu și o grupare amino (-NH3+) a Lys sau =NH2+ a Arg
- se mai numesc punți saline

25
 Interacțiuni care stabilizează structura terțiară

• 3. Interacțiuni hidrofobe

- formate între grupări nepolare, care tind să se asocieze pentru a evita contactul cu
moleculele apei
- formarea interacțiunilor hidrofobe minimizează interacțiunea resturilor aminoacidice
nepolare cu solventul apos → este favorabilă energetic

II. Legături covalente

• Legătura disulfidică formată între grupările sulfhidril (-SH) a două resturi de cisteină

- cele două resturi de Cys pot fi situate la distanță mare în structura primară
- aceste legături sunt puternice și au o contribuție majoră la menținerea structurii
tridimensionale a proteinelor

26
Tipuri de interacțiuni între catenele laterale ale aminoacizilor

Interacțiune ionică
Legături de hidrogen

Interacțiune hidrofobă Legătură disulfidică

27
 Distribuția aminoacizilor în proteinele globulare

• Proteinele aflate în mediu apos → catenele laterale polare (hidrofile) sunt situate,
în general, pe suprafața moleculei, formarea legăturilor de H cu moleculele apei
asigurând hidrosolubilitatea proteinei; catenele laterale nepolare (hidrofobe) sunt
situate în interiorul moleculei proteice
• Proteinele transmembranare conțin resturi nepolare pe suprafață, în contact cu
bistratul lipidic

• A și B - Distribuția aminoacizilor în mioglobină

• Resturi aminoacidice: albastru - încărcați, alb - polari neîncărcați, galben - nepolari
28
 Domenii în structura terțiară
• Unele proteine globulare complexe sunt organizate sub forma a două sau mai
multe regiuni independente fizic numite domenii structurale
• Lanțul polipeptidic al fiecărui domeniu este pliat într-o structură tridimensională
independent de restul proteinei
• Două domenii învecinate sunt conectate printr-o structură simplă – o buclă, uneori
o regiune balama (flexibilă, permite deplasarea unui domeniu în raport cu cel
vecin)
• Domeniile unei proteine au, adesea, funcții diferite
• Ex: actina (proteină contractilă din țesutul muscular)

29