Modul Farmacoterapie I

Specialitate Farmacie Clinica

Coordonator curs SL dr Veronica Bild
FARMACOLOGIA SNC, SNV
 CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR ÎM FUNCŢIE DE SENS,
SPECIFICITATE ŞI ACŢIUNEA FARMACOTERAPEUTICĂ
• NESPECIFICE
– în sens inhibitor: anestezice generale, hipnotice şi sedative;
– în sens stimulator: excitante SNC (corticale, bulbare, medulare)
• SPECIFICE
– asupra proceselor psihice (tonusului neuro-psihic şi stării timice):
tranchilizante, neuroleptice, antidepresive
– asupra funcţiilor motorii: anticonvulsivante, antiparkinsoniene,
miorelaxante centrale
– asupra proceselor durerii: analgezice opioide şi analgezice
antipiretice
– asupra metabolismului neuronal: neurotonice
ANESTEZICE GENERALE
• Anestezia generală = stare indusă de
medicamente, caracterizată prin
absenţa perceperii oricărei senzaţii
– Lb greaca
• an = fără
• aisthesis = senzaţie
• Anestezicele generale (narcotice)
– substanţe care provoacă o deprimare
atipică descendentă şi reversibilă, la doze
terapeutice, a diferitelor segmente ale
SNC:
• scoarţa emisferelor cerebrale,
• centrii subcorticali,
• măduva spinării şi apoi bulbul.
• Se obţine o suprimare temporară a celor
mai multe funcţii ale SNC, manifestată
prin:
– somn
– pierderea stării de conştienţă,
– pierderea sensibilităţii cu analgezie
– suprimarea motilităţii voluntare, a reflexelor
viscerale
– relaxarea musculaturii striate
• Desfăşurarea anesteziei presupune:
– Preanestezia
– Inducerea anesteziei
– Relaxarea musculara si intubatia
– Analgezia
– Menţinerea anesteziei
– Trezirea din anestezie
• Scopurile medicaţiei preanestezice
• Reducerea anxietăţii, calmarea bolnavului prin
scăderea excitabilităţii SNC şi SNV.
– sedative, hipnotice, tranchilizante, neuroleptice;
• Favorizarea unei inducţii mai rapide cu fenomene de
excitaţie minimă
• Micşorarea necesarului de anestezic
• completarea efectului analgezic al anestezicelor
generale şi limitarea durerilor postoperatorii;
• Împiedicarea stimulării vagale:
– atropina, scopolamina (împiedică stimularea vagală,
hipersalivaţia, secreţia traheobronşică, voma, bradicardia
vagală cauzată de unele anestezice);
• Evitarea aritmiilor ectopice;
– Med cu acţiune asupra aparatului c-v
• Inducţia anesteziei
– Barbiturice (i.v): tiopental
– Benzodiazepine: diazepam
– ketamină
• Relaxarea musculară
– Curarizant cu efect rapid (suxametoniu)
• Menţinerea anesteziei
– Se efectuează cu anestezice inhalatorii
– Analgezia intraoperatorie se completează cu analgezice
opioide cu efect relativ scurt: fentanil, petidină
• Inlaturarea simptomelor anesteziei
– Doxapram (deprimare respiratorie)
– Neostigmină + atropina (bloc neuromuscular produs de
curarizante antidepolarizante)
– Flumazenil (antagonist al benzodiazepinelor)
– Naloxona (antagonist al opioidelor)
Metode/tipuri de anestezie generală

• Anestezia echilibrată (balanced

anaesthesia)
– Asociază AG cu alte medicamente în
scopul minimizării riscului de RA.
– Ex
• opioid in preanestezie,
• inducţie cu protoxid de azot sau tiopental
• Menţinerea anesteziei cu doze de opioid
(morfnă, fentanil, alfentanil)
• Anestezia intravenoasă totală
– Utilizează numai anestezice introduse iv
– Propofol sau midazolam cu alfentanil
• Neuroleptanalgezia
– Asociere dintre un neuroleptic (droperidol) şi
un opioid (morfină, petidină, fentanil)
• Neuroleptanestezia
– Adaugă protoxid de azot (cu oxigen eventual
un curarizant)
• Anestezia disociativă
– Se realizează prin ketamină care provoacă
somn superficial cu analgezie intensă şi
amnezie
• CLASIFICARE

• In funcţie de calea de administrare, proprietaţi

fizico-chimice şi structură chimică:

– anestezice generale administrate prin inhalaţie

• gazoase: protoxid de azot, ciclopropan
• lichide volatile: eter dietilic, halotan, enfluran, isofluran, desfluran,
metoxifluran, sevofluran
– anestezice generale administrate intravenos
• barbiturice: tiopental, tiobutabarbital, tiamital, hexobarbital,
metohexital
• benzodiazepine: midazolam;
• alte structuri: ketamina, propamidid, propofol, etomidat
• FARMACODINAMIE
• Mecanism de acţiune:
– Acţionează la nivelul membranei celulare a neuronilor
interacţionân cu lipidele şi proteinele membranare
– Teoria lipidică
• evidenţiază corelaţia directă între potenţa anesteziei şi
solubilitatea în lipide a compuşilor organici anestezici.
• Solubilitatea în lipide este măsurată de coeficientul de partiţie
lipide-apă sau lipide-gaz
– Teoria proteică:
• anestezicele generale pot interacţiona nu numai cu lipidele
membranare ci şi cu domeniile hidrofobe ale proteinelor
membranare funcţionale de la nivelul canalelor ionice membranare
modulate de receptori:
– inhibiţia receptorilor excitatori (pentru glutamat, Ach, 5-HT)
– stimularea receptorilor inhibitori (GABA şi glicina)
A. ANESTEZICE GENERALE INHALATORII

• Utilizate în prezent sunt: protoxid de azot, halotan,

isofluran, enfluran, desfluran, sevofluran.
• Nu se mai utilizează:
– eterul (exploziv, foarte iritant, complicaţii respiratorii şi
greaţă postoperatorie),
– ciclopropanul (explozibil, potenţial mare aritmogen)
– metoxifluranul (toxicitate renală crescută).
• De elecţie:
– în pediatrie: halotanul (nu prezintă hepatotoxicitate la copil
şi are miros plăcut);
– la astmatici: halotanul (relaxează muşchii netezi bronşici).
B. ANESTEZICE GENERALE INTRAVENOASE (i.v.)

A.BARBITURICE: TIOPENTAL
A. Mecanism de acţiune: agonist GABA-A cu creşterea
conductanţei pentru ionul Cl- şi hiperpolarizare neuronală.
Inducţie şi durată ultrascurte
– Indicaţii:
• Inducţia anesteziei generale; intervenţii de scurtă durată.
• Dozele sunt variabile în funcţie de: indicaţie, sex şi
vârstă. Bărbaţii şi tinerii necesită doze mai mari.
ANESTEZICE GENERALE INTRAVENOASE (i.v.)

B. BENZODIAZEPINE: MIDAZOLAM

• Mecanism de acţiune: agonist GABA-A.

• Indicaţii:
– inducţia anesteziei generale; preanestezie,
procedee endoscopice;
– hipnotic.
ANESTEZICE GENERALE INTRAVENOASE (i.v.)

C. ALTE STRUCTURI: KETAMINA

• Mecanism de acţiune: antagonistul receptorilor NMDA (N-metil-

D-aspartat), cu antagonizarea efectului acidului glutamic
(neuromediator aminoacid-excitator cerebral care stimulează
receptorii NMDA (situsul glutamic));
• Induce anestezie disociativă (pacient conştient dar amnezic,
imobil şi insensibil la durere). Stimulează descărcările
simpatice centrale cu stimulare cardiacă, creşterea debitului
cardiac şi HTA.
• Inducţie scurtă şi durată scurtă
Hipnotice si sedative
Hipnotice
• Somnul fiziologic
– stare de repaus a organismului, care alterneaza cu
starea de veghe, constituind constituind bioritmul veghe
somn, bioritm nictemeral (circadian)

– Se manifesta prin unele modificari de ordin cantitativ

ale functiilor psihice, motorii si vegetative (comparativ
cu starea de veghe)

– Nivelele starii de vigilitate (de veghe) si de somn sunt in

corelatie cu activitatea sistemului reticulat ascendent
activator (SRAA) in special portiunea rostrala

– Somnul este necesar la toate varstele, pentru contributia

sa in:
• Mentinerea echilibrului psihofiziologic si al sanatatii
• Procesul de crestere la copii
• Activitatea normala din starea de veghe
• Revenirea la starea de vigilitate
(starea de veghe) se poate face:
– spontan, la comanda fiziologica
– fortat la interventia unor stimuli de
intensitate mare:
• interni (cosmaruri, dureri interne)
• externi (zgomote, ceas desteptator)
Tipuri de somn
• Somnul este constituit din doua tipuri
de somn (care in mod normal se
succed periodic), avand caracter ciclic
– Somnul lent (NREM; non rapid eye
movements)
– Somnul rapid (paradoxal) REM
Hiposomniile
• Tulburarile somnului pot fi in doua sensuri:
– Hipersomnie (narcolepsie)
– Hiposomnie
• Insomnia adevarata este foarte rara
• Hiposomnia poate antrena: tulburari de
insuficienta recuperatorie, indispozitie,
oboseala, ineficacitate in activitate
• Hiposomnia poate sa apara:
– Rar si de scurta durata la oameni sanatosi
datorita unor factori externi, temporari
– Frecvent in boli psihice (stari depresive,
schizofrenie) sau medicale (insotite de durere)
Clasificarea hiposomniilor
A. In functie de momentul
manifestarii:
– Hiposomnie initiala cu dificultate de
adormire (anxietate)
– Hiposomnie intermitenta cu somn
discontinuu (stari depresive)
– Hiposomnie terminala, cu trezire
precoce (varstnic)
– Hiposomnii de noapte cu inversarea
ritmului normal (veghe-somn, zi-noapte)
B. In functie de etiologie:
– Psihogena (emotii mari prelungite sau
anxietate nevrotica)
– Psihotica (psihoze)
– Neurologica (traumatisme sau tumori
cerebrale)
– Simptomatica (boli insotite de simptome ca
durere, tuse, diaree, poliurie)
– Toxica (exces de excitante SNC: cafeina,
amfetamina)
C. In functie de durata
– Pasagera, ocazionala la oameni normali (cauze
externe: zgomot, serviciu in schimburi)
– De durata scurta de cateva saptamani
(suferinte diverse, tensiune psihica temporara)
– Cronica, extinsa pe luni sau ani (durere cronica,
nevroza cronica, stari depresive, toleranta si
dependenta de hipnotice
• Hipnoticele (somniferele)
– Deprimante neselective ale SNC, care la doze terapeutice
hipnotice, forteaza sau favorizeaza instalarea unui somn
asemanator celui fiziologic

• Sedativele
– Deprimante neselective ale SNC, care la doze terapeutice
sedative, produc o stare de liniste, prin diminuarea
hiperexcitabilitatii senzitive si psihomotorii

Efectele sedativ, hipnotic si tranchilizant nu se manifesta transant

ci se intrica, la diferite medicamente, in functie de doza

Fiecare medicament are unul dintre aceste efecte predominant:

-Hipnoticele in doze mici au efect sedativ
-Sedativele au si efect anxiolitic
-Tranchilizantele au efect hipnoinductor, in nevroze
Clasificare

A. In functie de criteriile
farmacodinamic si
farmacoterapeutic, hipnoticele se
impart in doua mari grupe
– Hipnocoercitive (forteaza somnul)
– Hipnoinductoare sau hipnogene
(favorizeaza somnul)
• Hipnocoercitivele:
– inhiba difuz diferitele segmente ale SNC (scoarta
cerebrala, formatia reticulata, talamus, hipotalamus)
– Efectele deprimante sunt de intensitate gradata,
dependent de doza: sedare - somn hipnotic -somn
narcotic – coma -exitus
– efecte deprimante asupra respiratiei, aparatului
cardiovascular si temperaturii
– Forteaza somnul si la indivizii normali
– Intrarea in somnul hipnotic fortat de hipnocoercitive,
este precedata de somnolenta, trezirea se face cu
dificultate si este urmata de somnolenta reziduala
– Reduc durata somnului rapid si o cresc pe cea a somnului
lent
– Produc o datorie de somn paradoxal la administrare
repetata cu consecinte negative asupra echilibrului psihic
– Produc obisnuinta cu tendinta la marirea dozelor
manifestata prin simptome de excitatie SNC (convulsii)
– Provoaca inductie enzimatica incrucisata (consecinte:
toleranta)
– Supradozarea poate fi utilizata in scop suicid
• Hipnoinductoarele:
– Deprimarea SNC nu este gradata; nu produc somn
narcotic nici la doze mari
– Actioneaza selectiv asupra unor receptori
specifici/situsuri specifice din complexul receptor GABA-
ergic
– Efectul hipnogen este mai evident in hiposomnii
– Intrarea si iesirea din somn sunt insotite de somnolenta
incipienta si respectiv reziduala de intensitate redusa
– Trezirea din somn este usoara
– Nu reduc durata de somn REM, cu vise si nu produc
rebound cu vise neplacute
– Efectele asupra SNV, circulatiei si respiratiei sunt reduse
sau absente
– Inductia enzimatica este redusa sau absenta
– Dezvolta slab, sau, nu dezvolta obisnuinta si
farmacodependenta
– Supradozarea nu poate fi utilizata in scop suicid
• B. In functie de mecanismul de actiune
– Nespecifice, cu actiune pe intreaga membrana
neuronala, producand hiperpolarizare (probabil
prin influentarea unor canale ionice
membranare) hipnocoercitivele)
– Specifice, agonisti ai unor structuri de pe
complexul receptor GABA A postsinaptic,
crescand frecventa sau durata deschiderii
canalelor de clor (hipnoinductoarele)
• C. Sedativele sunt
– Barbiturice, hipnotice la doze mici, sedative
– Bromuri (bromura de calciu i.v.)
– Sedative vegetale (Valeriana, Passiflora,
Crataegus)
TRANCHILIZANTE
NEUROLEPTICE
BAZE FIZIOPATOLOGICE
• DEFINIŢIA ANXIETĂŢII

• Anxietatea: mai uşor de descris decât de definit formal.

• Se poate descrie:
 senzaţie de frică sau spaimă
 sentiment de ameninţare
 sentiment de disconfort
 nervozitate, agitaţie, iritabilitate

• Anxietatea:
– similară, dar nu identică, cu frica.
– răspuns la un eveniment stresant sau înfricoşător.
– stimulul nu este bine definit.
– poate apărea chiar şi în cazul în care circumstanţele nu sunt ameninţătoare.
– nu este în mod necesar un răspuns negativ

• Frica:
– răspuns la un stimul identificabil,
– răspunsul este rapid şi adecvat circumstanţelor.

• Tulburările anxioase apar la 30-40% din populaţie.

• Anxietatea generalizată apare la 5% din populaţie, şi afectează femeile cu frecvenţă
dublă faţă de bărbaţi.
 Atac de panică
Stare anxioasă  Simptomatologie somatică, de tip dureri
• “Sunt îngrijorată, dar nu toracice sau dispnee.
ştiu de ce. N-am nici un  Pacienţii deseori nu recunosc starea, dar
motiv, dar totuşi sunt.” au un sentiment clar de disconfort iminent.
 Simptomatologie

 Pacienţii cu tulburări anxioase trebuie să prezinte cu

intermitenţă trei sau mai multe simptome din cele
marcate, de-a lungul unei perioade de cel puţin şase luni

Agitaţie Astenie Iritabilitate

Insomnie Deficit de atenţie Hipertonie musculară

Disforie Disconfort abdominal Palpitaţii

Greaţă Dureri toracice Senzaţie de cădere

Dureri de cap Senzaţii de urgenţe Transpiraţii

fecale sau digestive
Hipertensiune Ameţeală Leşin
Midriază Paloare cutanată
Condiţii patologice sau circumstanţe de mediu pot produce
simptome de anxietate

Condiţii patologice
Afecţiuni Cardiovasculare angine, aritmii, hipertensiune, IM, boli
valvulare, şoc
Dietă cafeină, glutamat de Na, deficienţe
vitaminice
Medicaţie Acatisie determinată de neuroleptice,
stimulante (cocaină, amfetamine), sevraj
pentru depresante ale SNC
Tulburări Metabolice Boala Cushing, hipertiroidism,
hipoglicemie, menopauză
Tulburări Hematologice Porfirii, anemii

Probleme Neurologice Encefalopatii, tulburări convulsive,

Patologie Respiratorie BPOC, astm

Tumori insulinom, feocromocitom

 CUM TRATĂM ANXIETATEA?
• Tulburările anxioase pot fi tratate pe mai multe căi.
– Îndepărtarea cauzelor de bază.
– Deoarece anxietatea poate însoţi tulburări de tip depresiv sau psihotic,
tratamentul trebuie să fie îndreptat iniţial către problema psihiatrică de
bază.
• Anxietăţile situaţionale
– nu necesită tratament.
• Tratamente non-medicamentoase:
– psihoterapie, tehnici de relaxare, meditaţie, hipnoză sau rugaciune.

• Atacurile anxioase acute datorate stresului, bolilor sau altor situaţii

pot fi tratate eficient cu anxiolitice.
• Anxietatea cronică (de tip maladaptativ)
– efecte negative asupra performanţei şi a relaţiilor interpersonale.
– Durata > 4 săptămâni se instituie tratamentul medicamentos.
TRANCHILIZANTE

• DEFINIŢIE:

– “Tranchilizantele influenţează predominant

unele procese psihice şi sunt capabile de a
calma şi de a îndepărta tensiunea şi
anxietatea”
TRANCHILIZANTE BENZODIAZEPINE- CLASIFICARE

CRITERIUL CHIMIC CRITERIUL FARMACOCINETIC

TIP DIAZEPAM DIAZEPAM
MEDAZEPAM
CLORDIAZEPOXID T1/2 lung (30-90 ore)
CLORAZEPAT
BROMAZEPAM
FLURAZEPAM
TIP OXAZEPAM OXAZEPAM T1/2 scurt
LORAZEPAM T1/2 mediu
TIP ALPRAZOLAM ALPRAZOLAM T1/2 mediu
ESTAZOLAM
TRIAZOLAM T1/2 scurt
TIP CLOBAZAM CLOBAZAM T1/2 lung
TRIFLUBAZAM
TIP TOFISOPAM TOFISOPAM T1/2 scurt
TIP MIDAZOLAM MIDAZOLAM T1/2 ultrascurt
ELEMENTE DE FARMACOCINETICĂ
• Biotransformarea:
• Se realizează la nivelul ficatului sub influenţa
enzimelor care aparţin familiei citocrom P450
(CYP3A4 şi CYP2C19).
• Acest proces poate parcurge următoarele etape:
A.
– Reacţii caracteristice stadiului I (hidroxilare)
– Reacţii caracteristice stadiului II
(glucuronoconjugăre)
B.
Numai reacţii caracteristice stadiului II
 ELEMENTE DE FARMACOCINETICĂ
Reactii de Hidroxilare in pozitia Metaboliti activi
hidroxilare 3 a nucleului 3-hidroxiderivati
benzodiazepinic
Diazepam,Clobazam
Hidroxilare la nivelul Metaboliţi activi
grupării metil de pe alfa-hidroxilaţi
ciclul fuzionat cu
nucleul diazepinic
Alprazolam,
Midazolam
Reacţii de N-dezalkilare urmată de Metaboliţi activi
3 hidroxilare lentă a metabolitului 3-hidroxiderivaţi
N-dezalkilat
Nordazepam

- Reacţiile stadiului II sunt reacţii de glucuronoconjugare a derivaţilor

hidroxilaţi ducând la glucuronoconjugaţi inactivi
- Unele benzodiazepine (tip oxazepam) pot fi metabolizate într-o singură
fază prin glucuronoconjugare la glucuronoconjugaţi inactivi
ELEMENTE DE FARMACOCINETICĂ

• Eliminarea:
– Calea biliară
• Metaboliţii activi rezultaţi se reabsorb din
intestin urmând circuitul enterohepatic –
aceasta explică apariţia celui de al doilea peak
plasmatic la câteva ore de la administrare
– Calea renală
 ELEMENTE DE FARMACODINAMIE

MECANISM DE ACŢIUNE:
• Benzodiazepinele se fixează la
subunitatea alfa a receptorului
GABAA.

• Are loc o creştere a influxului

de ioni de Cl care se
datorează creşterii frecvenţei
de deschidere a canalelor de
clor

• BDZ cresc eficienţa inhibiţiei

sinaptice GABA-ergice prin
hiperpolarizare, ceea ce reduce
frecvenţa de descărcare a
potenţialelor
ELEMENTE DE FARMACOTOXICOLOGIE
• Utilizarea repetată, a BDZ poate dezvolta
apariţia toleranţei şi a dependenţei care sunt
încrucişate pentru toti compuşii acestei
clase.
• Farmacodependenţa se dezvoltă la
administrarea de doze mari timp îndelungat
• Întreruperea bruscă a tratamentului
declanşează sindromul de abstinenţă:
– Brusc şi sever pentru benzodiazepinele cu T1/2
scurt (triazolam, alprazolam, oxazepam,
tofisopam)
– La câteva zile de la întreruperea administrării
pentru benzodiazepinele cu T1/2 lung (diazepam,
medazepam, clobazam)
ELEMENTE DE FARMACOTOXICOLOGIE
• Parte din simptomele prezentate
• Sindromul de abstinenţă se implică dificultăţi de diagnostic
caracterizează prin: deoarece caracterizează însăşi
afecţiunea tratată

– Tulburări de somn • Se recomandă:

– Anxietate – durata tratamentului să nu
– Agitaţie depăşească câteva săptămâni
– Iritabilitate
– Cefalee – Administrarea să se fie efectuată
– Tremor intermitent, în doze mici
– Mialgii
– Sudoraţie – La întreruperea tratamentului
– Diaree dozele trebuie reduse progresiv
– Stare confuzională, alte
manifestări psihotice
– Uneori convulsii
ELEMENTE DE FARMACOTOXICOLOGIE

• Antidotul:
– FLUMAZENIL
• Acţionează ca antagonist competitiv cu
benzodiazepinele (pentru situsul
benzodiazepinic)
• Se administrează pe cale intravenoasă, cu
următoarele precautii:
– Poate declanşa sindromul de abstinenţă la dependenţi
– Pot apărea convulsii în cazul unui tratament
anticonvulsivant preexistent
• Produs farmaceutic: ANEXATE sol. inj.
 FARMACOTERAPIA TRANCHILIZANTELOR
BENZODIAZEPINICE
• Alte acţiuni:
– Acţiune hipnotică (au înlocuit barbituricele): pot să
inducă şi să asigure un somn asemănător celui
fiziologic
• Utilizate în hiposomnii psihogene, nevrotice
– Acţiune miorelaxantă prin inhibarea reflexelor
polisinaptice; la doze mari intervine şi o acţiune de
deprimare a transmisiei neuromusculare
• Utilizate în stări spastice ale muşchlor striaţi
– Acţiune anticonvulsivantă (împiedicarea apariţiei
convulsiilor prin deprimarea procesului de difuzare
subcorticală a descărcărilor convulsivante)
• Utilizate în unele stări convulsive
– Inducţia anesteziei generale şi preanestezie
NEUROLEPTICE (antipsihotice)
• grupa psiholeptice alături de tranchilizante
• Psihozele (schizofrenia, paranoia, mania)
– tulburări de ordin calitativ ale proceselor psihice.
– Bolnavul nu este conştient de boala sa.

• Clasificarea psihozelor:
– Schizofrenii (forme: dezorganizata, catatonica, paranoida)
– Tulburari paranoide: iluzionate, simptomele predominante
sunt iluziile de persecutie
– Tulburari schizofreniforme (similare simptomatologic cu
schizofrenia dar de durata mai scurta)
– Tulburari schizoafective
– Psihozele varstelor inaintate
• perturbarea asociaţiilor ideative care sunt completate de
simptomele secundare: delir, halucinaţii, catatonie şi tulburări
de comportament
• In patologia psihozelor sunt implicate:
– Hiperactivitatea transmisiei dopaminergice
mediată de creşterea densităţii receptorilor D2 şi
asociată cu simptomele pozitive ale schizofreniei
(excitaţie psihomotorie, tulburări de gândire,
halucinaţii delir)
– Hiperactivitatea transmisiei serotoninergice
mediată de receptorii 5-HT2A şi asociată cu
simptomele negative ale schizofreniei (apatie,
izolare, lentoarea în vorbire)
• Neurolepticele sunt medicamente care prezintă
activitate antipsihotică (fac parte din psiholeptice si
mai sunt denumite: neurologice, neurolitice,
tranchilizante majore, antipsihotice)

• Efectul neuroleptic se manifesta prin trei tipuri de

acţiuni:
– Acţiuni psihofiziologice
– Acţiuni clinice: antipsihotice
– Acţiuni neurologice

• In funcţie de structura chimica şi mecanismul de

acţiune aceste tipuri de acţiuni diferă ca intensitate.
ELEMENTE DE FARMACODINAMIE

• MECANISM DE ACŢIUNE:
1. Anatgonism predominant dopaminergic, pe
receptorii D2 si D1
• Medicamentele antipsihotice reduc activitatea
sinaptică a dopaminei în creier

• Dopamina interacţionează cu receptorii

postinaptici D1 şi D2 şi cu autoreceptorii
presinaptici D2. O pare este racaptată şi
metabolizată de monoaminooxidaza
mitocondrială

• Receptorii postinaptici D1 activează

aenilatciclaza (prin intremediul proteinelor Gs) şi
transformă ATP-ul în AMPc. Receptorii D2 inhibă
adenilat ciclaza (prin intermediul proteinelor Gi)
• Receptorii D2 stimulează fosfolipaza C care transformă
fosfatidilinozitol difosfat în IP3 şi DAG

• Receptorii dopaminici:
– 7 domenii transmembranare şi sunt cuplaţi cu proteina G

• Antipsihoticele blochează receptorii dopaminergici D2 în

special în sistemul mesolimbic frontal. Dintre acestea
tioxantenele, fenotiazinele şi clozapina blochează şi
receptorii D1.

• Blocarea receptorilor D2 în corpul striat pare a fi

responsabilă de majortatea efectelor secundare.

2. Antagonism predominant serotoninergic pe receptorii

5HT2

3. Depletia catecolaminelor (DA, NA, Adr)

1. Neurolepticele deprimă sistemul nervos vegetativ atât în
componenta centrală cât şi cea periferică.
a. O mare parte au proprietăţi blocante alfa-adrenergice
periferice şi simpatice centrale.
Ex:
- Hipotensiunea ortostatică (mai relevantă pentru cele sedative)
apare după primele zile de tratament
- Congestia nazală

b. Acţiuni anticolinergice periferice şi/sau centrale

- Uscăciunea gurii
- Tulburări de vedere
- Constipaţie
- Tahicardie
- Micţiune dificilă
- Tulburări ale funcţiilor sexuale
- Creşterea presiunii intraoculare la pacienţii cu glaucom sau la
ochiul cu susceptibilitate anatomică pentru boala
glaucomatoasă
2. Efect antivomitiv
 realizat prin deprimarea zonei chemoreceptoare declanşatoare
a vomei din bulb.
 Efectul se obţine la doze inferioare celor antipsihotice

3. Acţiune hipotermizantă
 realizată prin inhibarea centrului termoreglator.
 Reprezintă un avantaj pentru anumite intervenţii chirurgicale
care necesită scăderea metabolismului

4. Acţiuni la nivelul sistemului endocrin

- La femei:
• se poate produce o creştere a secreţiei de prolactină având
consecinţă amenoree, galactoree, teste de sarcină fals pozitive
- La bărbaţi:
• ginecomastie, scăderea libidoului
5. Tulburări extrapiramidale (factori
favorizanţi):
 Persoanele în vârstă,
 consumul de băuturi alcoolice,
 hipocalcemia
a. Fenomenele parkinsoniene se pot dezvolta
după o lună de tratament:
 Rigiditate
 Tremor
 Facies imobil
O tulburare motorie înrudită cu Parkinsonul
este tremorul perioral (sindromul iepurelui)
care poate apărea la mai multe luni de
tratament.
b. Acatisia se caracterizează prin nelinişte, tendinţa de
mişcare continuă. Apare în primele două luni de
tratament.
c. Reacţii distonice acute:
 Sunt mai frecvente la copii şi adulţii tineri
 Apar în primele zile de tratament
 Se caracterizează prin spasme tonice, grimase faciale,
torticolis, scolioză, lordoză, opistotonus.
d. Diskinezia tardivă:
 Apare după administrarea îndelungată a neurolepticelor
 Reprezintă o complicaţie gravă
 Factori favorizanţi:
Vârsta tânără
Sex feminin
Schizofrenie cu simptome predominant negative
6. “Sindromul malign” declanşat de tratamentul cu
neuroleptice (mecanismul de apariţie este
necunoscut) se caracterizează prin:
 Rigiditate musculară
 Hipertermie
 Sudoraţie profuză
 Deshidratare
 Instabilitate vegetativă

 Neurolepticele sunt foarte active faţă de

manifestările acute ale schizofreniei: halucinaţii,
delir, agitaţie, comportament agresiv sau de izolare;

 La bolnavii cu agitaţie intensă se preferă

neuroleptice sedative: clorpromazină,
levomepromazină;
• O altă indicaţie importantă a neurolepticelor o constituie
faza acută a psihozei maniacale când se utilizează
neuroleptice incisive p.o. sau injectabil

• Neurolepticele în doze mici sunt utile în diferite tulburări

neurologice (Ex. Coreea Hungtinton), care sunt datorate
predominanţelor dopaminergice la nivelul corpului striat.
Tratamentul se începe de obicei pe cale orală cu doze
relativ mari şi se creşte progresiv;

• Ca antivomitive în greţuri şi vome intense

• În anestezia generală (neuroleptanalgezie)

INTERACŢIUNI

- Anestezice generale, hipnotice, sedative,

tranchilizante, opioide
- Risc de deprimare centrală
- Antihipertensive
- Accidente hipotensive
- Antidepresive triciclice
- Stări confuzionale
- Anticolinergice şi anticolinergice utilizate în
boala Parkinson
- Efecte atropinice şi stări confuzive
CLASIFICARE:
A. În funcţie de structura chimică
CLORPROMAZINA
FENOTIAZINE
TRFLUOPERAZINA
LEVOMEPROMAZINA
TIORIDAZINA
PERICIAZINA
PROLORPERAZINA
FLUFENAZINA
CLORPROTIXEN
TIOXANTENE
CLOPENTIXOL
FLUPENTIXOL
TIOTIXEN
HALOPERIDOL
BUTIROFENONE
TRIFLUPERIDOL
DROPERIDOL
BENZPERIDOL
PIMOZID
ALTE STRUCTURI
SULPIRID
CLOZAPINA
LOXAPINA
RISPERIDONA
MOLINDONA
CLASIFICARE:
B. În funcţie de mecanismul de acţiune

• Antagonişti predominant dopaminergici

• Antagonişti predominant serotoninergici

C. În funcţie de profilul farmacodinamic:

• Neuroleptice sedative
- efect sedativ şi anxiolitic intens
- acţiune antipsihotică mai slabă
- indicate în stări de agitaţie psihomotorie acută
• Neuroleptice “incisive” dezinhibitorii
- Efect sedativ slab
- Efect antipsihotic intens (asupra simptomelor pozitive şi
negative ale schizofreniei)
Anticonvulsivante
Baze fiziopatologice

• Convulsiile
- contractii violente si repetate ale musch ilor striati, localizate sau
generalizate, provocate de descarcari anormale si necontrolate ale
unui numar mare de impulsuri din neuronii cerebrali
• Factori implicati:
– Factorul endogen: reactivitate convulsivanta corelata cu pragul
convulsivant
– Factorul exogen: agenti excitanti externi (electrici, chimici, intoxicatii,
tumori)

• Tipuri de convulsii (in functie de coordonarea intre muschii

agonisti si antagonisti)
– Convulsii clonice (contractii musculare bruste, scurte, ritmice cu
pastrarea coordonarii intre contractia agonistilor si relaxarea
antagonistilor
– Convulsii tonice sau tetanice (contractii generalizate violente atat a
agonistilor cat si antagonistilor, lipsind coordonarea intre agonisti si
antagonisti).
Epilepsia

• Sindrom caractreizat prin episoade repetate de:

– Descarcari de impulsuri anormale, bruste,
hiperfrecvente, sincrone ale unor grupuri de
neuroni corticali sau subcorticali cu modificarea
EEG
– Tulburarea starii de cunostinta in majoritatea
formelor
– Insotite sau nu de accese (atacuri) convulsive
– Uneori cu hiperactivitate vegetativa
– Ce apar si dispar brusc si sunt de durata variabila
Forme de epilepsie

• In functie de etiologie:
– Epilepsie primara idiopatica (boala epileptica)
– Epilepsie secundara, simptomatica (factori exogeni)

• In functie de extinderea descarcarilor neuronale, EEG

si manifestare clinica
• Partiale (locale sau focale)
– Simple (fara pierderea cunostintei)
– Complexe (accese de comportament confuzional)
– Partial generalizate
• Generalizate
– Tonico-clonice (crize majore, marele rau grand
mal)
– Absente (minore: micul rau epileptic, petit mal)
– Tonice (opistotonus, pierderea cunostintei)
– Atonice (pierderea tonusului postural)
– Clonice (contractii clonice ritmice, pierderea
cunostintei)
– Mioclonice (contractii clonice izolate)

• Starea de rau epileptic (status epilepticus), atacuri

subintrante de mare rau (>30 minute); reprezinta o
urgenta medicala, mortalitate pana la 15% din cazuri
• Anticonvulsivantele (antiepilepticele) -
substante capabile
• Clinic sa suprime sau sa diminue convulsiile din
diferite stari patologice si sa reduca numarul si
intensitatea convulsiilor din boala epileptica
• Experimental sa suprime sau sa diminue
intensitatea convulsiilor produse stimul electric
sau prin excitante ale SNC
• Clasificare:
– In functie de structura chimica: barbiturice,
hidantoine, pirimidindione, oxazolidindione,
succinimide, aciluree, benzodizepine
– In functie de criteriile farmacodinamic si
farmacoterapeutic - antiepileptice cu
eficacitate predominanta in:
• Marele rau epileptic si celelalte forme cu exceptia
micului rau (experimental in convulsii prin
electrosoc): fenobarbital, fenitoina, primidona,
carbamazepina, acid valproic, lamotrigin, topiramat
• Micul rau epileptic (experimental in convulsiile prin
excitante SNC): oxazolidione (trimetadiona),
succinimide (etosuximida), acetazolamida, acidul
valproic, lamotrigin
• Starea de rau epileptic: fenitoina, fenobarbital (i.v),
diazepam, clonazepam, fenitoina, fenobarbital
• Crizele mioclonice: acid valproic, clonazepam,
lamotrigin, topiramat
• Spectru larg: fenacemida
• Farmacocinetica:

– Epurarea antiepileticelor are loc majoritar prin

eliminare renala (exceptie fenitoina: procentul de
epurare hepatica are o mare variabilitate)
– Unele entiepileptice sunt eliminate pe cale renala,
netransformate
– Biotransformarea are loc la nivelul enzimelor
microzomiale hepatice
– Se comporta ca inductori sau inhibitori enzimatici
(la asociere intre ele sau cu alte medicamente pot
induce interactiuni semnificative clinic prin
inductie sau inhibitie incrucisata)
– IT este mic- se impune monitorizarea terapeutica
pe criteriul farmacocinetic (pe baza
concentratiilor plasmatice)
• Mecanism de actiune: impiedicarea depolarizarii sau
hiperpolarizarea membranei neuronale prin:

– Blocarea canelor de sodiu: fenitoina, carbamazepina, acid

valproic
– Blocarea canalelor de calciu de tip T: trimetadiona,
etosuximida
– Deschiderea canalelor de clor, prin activarea complexului
receptor postsinaptic (GABA-A): fenobarbital, clonazepam,
topiramat
– Cresterea nivelului GABA in creier prin inhibarea
ireversibila a enzimei GABA-t ce degradeaza GABA (acid
valproic)
– Favorizarea eliberarii GABA (gabapentin)
– Inhibarea selectiva a recaptarii GABA (tiagabin)
– Impiedicarea eliberarii neuromediatorului excitator glutamat
(lamotrigin)
– Inhibarea anhidrazei carbonice cerebrale (acetazolamida,
topiramat)
Farmacoterapie-principii de tratament

• Individualizarea antiepilepticului si a dozelor

• La nevoie se asociaza 2-3 antiepileptice
• Dozele mici incipiente sunt crescute gradat
• Intervalul intre doze este in functie de t1/2
• Optimizarea posologiei, prin monitorizarea
concentratiilor plasmatice
• Monitorizarea efectelor adverse
• Intreruperea tratamentului se face prin reducerea
treptata a dozelor
• In status epilepticus calea de adm. este i.v.
Antiparkinsoniene
Baze anatomo-fiziologice

• Funcţia motorie involuntara a musculaturii striate

scheletice este controlată de subsistemul nervos
extrapiramidal din SNC cu cele trei nivele de integrare:
cortical, striat, mezencefalic

• Mişcările involuntare normale sunt dependente de

echilibrul fiziologic dintre grupurile de neuroni
dopaminergici şi colinergici din sistemul nigrostriat

• Dezechilibrul funcţional al celor două sisteme

dopaminergic şi colinergic, provoacă tulburări motorii
• Tipuri de sindrom Parkinsonian
– Idiopatic (Boala Parkinson sau paralizia agitantă)
– Secundar (postencefalitic, aterosclerotic, toxic şi
medicamentos prin neuroleptice anti D2)
• Patogenia bolii Parkinson
– Distrugeri de neuroni dopaminergici în substanţa
neagră, cu degenerscenţa fasciculului nigrostriat
şi reducerea nivelelor de dopamină însoţită de
hipoactivitate dopaminergică în corpul striat şi
alte zone din sistemul extrapiramidal ce
controlează funcţia musculaturii striate
(responsabila de hipokinezie).
– Hiperactivitatea colinergică este responsabilă de:
rgiditate şi tremor
• Medicamentele antiparkinsoniene ameliorează clinic
simptomele sindromului Parkinsonian (rigiditate,
hipokinezie, tremor)

• Sunt medicamente care acţionează patogenic în

sensul ameliorării dezechilibrului dintre sistemele
dopaminergic deficitar şi colinergic în exces în
sistemul nigrostriat, ameliorand astefl
simptomatologia sindromului parkinsonian
CLASIFICARE

• Antiparkinsoniene dopaminergice:
– Antiparkinsoniene care influenţează pozitiv
metabolismul dopaminei:
– Antiparkinsoniene agonişti dopaminergici D2
• Antiparkinosniene anticolinergice (trihexifenidil,
benzatropina, prociclidina)
• Antiparkinsoniene antiglutamatergice, antagonişti ai
receptorilor NMDA (receptori pentru N-metl-d-
aspartic)
– Antiparkinsoniene care influenţează pozitiv metabolismul
dopaminei:
• Cresc biosinteza (levodopa)
• Stimulează eliberarea dopaminei (amantadina)
• Inhibă enzima MAO-B (selegilina)
• Inhibă selectiv şi ireversibil enzima COMT periferică ce
metabolizează levodopa şi dopamina (tolcapon)

– Antiparkinsoniene agonişti dopaminergici D2

• Derivaţi semisintetici şi sintetici ai alcaloizilor din ergot
(dihidroergocriptina, bromocriptina, pergolid)
• Derivaţi piperazinici (piribedil); derivaţi non -ergolinici
(pramipexol)
• Principii de tratament:
– In formele incipiente: anticolinergice, stimulatoare ale eliberării
dopaminei (amantadina)
– În formele avansate: levodopa
– În parkinsonismul medicamentos (sindromul neurologic
extrapiramidal indus de neuroleptice): anticolinergice
(trihexifenidil)
– Dozele se cresc treptat
– Asocierille sunt indicate pentru creşterea eficacităţii clinice
– Intreruperea administrării se face treptat
– Intreruperea bruscă poate produce RA , în funcţie de mecanismul
de acţiune:
• La anticolinergice, efect rebound colinergic cu hiperfuncţie
colinergică
• La levodopa, efect de obişnuinţă dopaminergică (efect de
reglare down) cu deficienţă dopaminergică majoră, manifestată
prin akinezie majoră
MIORELAXANTE CENTRALE
BAZE FIZIOPATOLOGICE

• Contractura şi stările spastice ale musculaturii

striate (scheletice) sunt însoţite de:
– Durere;
– Tulburări la nivelul articulaţiilor corespunzătoare

• Cauzele contracturilor muşchilor striaţi:

– Traumatisme ale aparatului locomotor (fracturi, luxaţii
entorse, elongaţii)
– Afecţiuni reumatismale (artrite, miozite, tensinovite)
– Tulburări neurologice piramidale şi extrapiramidale;
– Boli convulsivante infecţioase (tetanos) sau toxice
(stricnină)
• Mecansimele fiziopatologice
implicate:
– Reflexele spinale monosinaptice (de
întindere) şi polisinaptice (nociceptive)
– Hiperexcitabilitatea neuronilor motori
spinali alfa, ai căror axoni inervează
fibrele musculaturii straite;
– Hiperexcitabilitatea neuronilor
intercalari;
– Deprimarea celulelor Renshaw ce inhibă
neuronii alfa.
• Neurotransmiţătorii implicaţi:

– Aminoacizi excitatori (glutamat, aspartat) şi

receptorii respectivi ce activează neuronii motori
alfa;

– Substanţa P ce activează neuronii intercalari;

– Aminoacidul inhibitor (glicina) şi receptorii

glicinergici din celulele Renshaw, care inhibă
neuronii motori alfa;

– GABA, ce asigură inhibiţia presinaptică şi

postsinaptică activând receptorii GABA-B2 din
heterosinapsele inhibitoare presinaptice şi
receptorii GABA-B1 din heterosinapsele
inhibitoare postsinaptice.
BAZE FARMACOLOGICE

• Definiţie: Miorelaxantele centrale sunt

medicamente capabile să relaxeze
musculatura striată spastică (să diminue
hipertonia, contractura, spasmul)
acţionând la nivelul SNC.
MECANISMELE DE ACŢIUNE

• Blocarea neuronilor de asociaţie din centrii

subcorticali, trunchiul cerebral, măduva spinării;
• Diminuarea sau abolirea reflexelor spinale mono
şi polisinaptice (ex. baclofen, clorzoxazona);
• Facilitarea transmisiei inhibitoare GABA-ergice
(ex benzodiazepinele);
• De tip agonist pe receptor GABA-B-
glutamatergice (ex. baclofen);
• Deprimarea neuro-receptorilor din fusul
muscular; mecanism periferic de cuplare a
procesului excitaţie contracţie, prin favorizarea
reţinerii calciului în reticulul endoplasmatic (ex.
dandrolen)
• Farmacodinamie:
– Acţiuni farmacodinamice:
• Acţiune miorelaxantă:
• Acţiune sedativă (slabă, egală sau mai mare decât
cea miorelaxantă);
• Efect analgezic indirect, prin combaterea contracturii
• Clasificare
– În funcţie de structura chimică:
• Benzodiazepine (diazepam, tertazepam,
clordiazepoxid)
• Carbamaţi (meprobamat, fenprobamat, metcarbamol,
carisoprodol)
• Eteri ai glicerolului (guaifenesina, mefenesina)
• Benzoxazoli (clorzoxazonă)
• Alte structuri (baclofen, dandrolen, tolperison,
tizandin, clormenazona, idrociclamida)
• Farmacotoxicologie
• Reacţii adverse:
– Comune
– Proprii în funcţie de structura chimică
• RA – comune
– Somnolenţa
– Capacitatea funcţională motorie diminuată
consecinţă a miorelaxării (hipotonie, ataxie);
– La doze mari, paralizie flască, cu moarte prin
paralizia muşchilor respiratori
CI.:
– Şoferi, miastenie, hipotonie, miastenia gravis
• Farmacoterapie:
– Miorelaxantele reprezintă o medicaţie
simptomatică-patogenică, mai activă în
formele acute spastice dureroase, decât în cele
cronice.
– În inflamaţii însoţite de durere şi contractură,
sunt indicate în asociere cu analgezice –
antiinflamatoare (acid acetilsalicilic)
• Indicaţii
– Stări spastice dureroase ale muşchilor striaţi,
indiferent de etiologie;
– Ca miorelaxante în chirurgie, ortopedie
(reducerea fracturilor)
 MEDICAMENTE CU ACTIUNE ASUPRA
SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV (SNV)
(SI A UNITATII NEUROMOTORII)
• Clasificarea medicamentelor cu actiune la
nivelul SNV:
– In functie de sensul actiunii:
• Mimetic: sens pozitiv, efecte de activare
• Litice sau plegice: sens negative, efecte de blocaj

1. PARASIMPATOMIMETICE
(COLINERGICE, COLINOMIMETICE)
• Definitie
Parasimpatomimeticele sunt compusi
care produc efecte asemanatoare cu cele
ale stimularii sistemului nervos vegetativ
parasimpatic si activarii sinapselor
neuroefectoare colinergice muscarinice.
• Clasificare – in functie de mecanismul
de actiune:
– Acetilcolinomimetice (cu mecanism direct)
– Anticolinesterazice (cu mecanism indirect,
blocant al acetilcolinesterazei)

• Acetilcolinomimetice, in functie de
origine:
– Naturale
• Acetilcolina (endogena), pilocarpina (Pylocarpus
sp. )
• [TOXICE! – neutilizate ca medicamente –
muscarina (Amanita muscaria), arecolina (Area
catechu)
– Sintetice
• Carbacol, betanecol, metacolina
• Acetilcolinesterazice, in functie de reversibilitatea
actiunii
– Usor reversibile: edrofoniu
– Moderat reversibile: fizostigmina, neostigmina,
piridostigmina, distigmina, demecariul
– Ireversibile: derivatii organofosforici
(ecotiofat, fluostigmina), cu utilizare
farmacoterapeutica exclusiv topica
antiglaucomatoasa, de rezerva
• Paraoxon: utilizare extinsa ca insecticide in
agricultura, provocand intoxicatii
accidentale sau voluntare (in scop suicid) si
ca gaze de lupta neurotoxice
(neuroparalitice)
Farmacodinamie – Mecanism de actiune
– Acetilcolinomimeticele – sunt agonisti ai
receptorilor colinergici muscarinici, unele sunt
agonisti si ai receptorilor colinergici nicotinici
somatici si centrali
– Acetilcolinesterazicele: inhiba reversibil sau
ireversibil acetilcolinesteraza (enzima ce
hidrolizeaza neuromediatorul acetilcolina);
astfel acetilcolina (Ach) acumulata isi
manifesta efectele colinergice asupra
receptorilor colinergici muscarinici si nicotinici
• Subtipurile de receptori colinergici:
– Receptori muscarinici: M1 – M5
– Receptori nicotinici:
• N1 – NSNC (neuronali centrali), si NN (neuronali
ganglionari + medulara suprarenala)
• N2 (NM) – somatici musculari
• Receptorii colinergici sunt sisteme
receptor-efector. Astfel, efectul poate fi
format din:
– Enzime membranare modulate prin proteinele
G in cazul receptorilor M
– Canale membranare ionice de sodiu (Na+), in
cazul receptorilor N
• Efecte de tip colinergic
– Sunt de doua tipuri: muscarinice si
nicotinice
– Rezulta din activarea directa sau indirecta
a receptorilor colinergici muscarinici (M1 –
M5) si respectiv nicotinici (N1-2)
 A. Efecte muscarinice
• Efectele muscarinice, la nivelul diferitelor tesuturi
sunt stimulante sau inhibitoare, in functie de tesut si
subtipul de receptori:
• Muschi netezi (M3)
– Stimulare (contractie): muschii netezi : tub
digestiv, bronhii, vezica urinara, muschiul circular
al irisului (mioza), etc.
– Inhibitie (relaxare): sfinctere (sfincterele tubului
digestiv, sfincterul vezicii urinare); arteriole
(arteriolodilatatie, mai intensa in muschii
scheletici)
• Glande exocrine (M3 ) – inclusiv glandele sudoripare
– stimulare (hipersecretie)
• Miocard (M2) – deprimarea tuturor functiilor =>
bradicardie
• SNC (M1, M5) – stimulare
• Ganglioni vegetativi parasimpatici (M1) – stimulare
 B. Efecte nicotinice
• Efectele nicotinice sunt stimulatoare si
se manifesta in sinapsele nicotinice de
la nivel somatic si central:
• Ganglionare (N1): stimulare, inclusiv
stimularea glandei medulosuprarenale,
cu cresterea secretiei de ADR
• Somatice (N2): stimularea muschilor
striati scheletici (tonus, contractie)
• Centrale (N1): stimularea SNC
• Efecte la nivelul aparatelor si sitemelor:
• SNC (M1 si N1) – stimulare
• Aparat cardiovascular – deprimare, de
intensitate variabila in functie de
substanta si cale de administrare; in
administrare i.v. rapida pot sa apara
accidente (sistole ectopice, fibrilatie), ca
urmare a scurtarii perioadei refractare, cu
cresterea excitabilitatii:
– Inima (M2): bradicardie, prin deprimarea
nodului sinusal, diminuarea conducerii prin
deprimarea nodului atrio-ventricular si a
fascicolului Hiss
– Vase: arteriolodilatatie, mai intensa la nivelul
membrelor si mai slaba in teritoriul splanhnic
– Tensiune arteriala - scade
• Aparat respirator
– Bronhocontrictie, hipersecretia glandelor bronhice (M3)
– Declansarea crizei de dispnee expiratorie, la astmatici
• Aparat digestiv
– Stimularea tonusului si peristaltismului stomacului si
intestinului
– Stimularea contractiei cailor biliare si a vezicii biliare
– Relaxarea sfincterelor
– Hipersecretia glandelor tubului digestiv, hipersecretie
gastrica acida (M3)
• Aparat excretor renal
– Contractia vezicii urinare
– Relaxarea sfincterului
• Ochi
– Mioza activa prin contractia muschiului neted
circular al irisului
– Scaderea presiunii intraoculare, la aplicare locala
(M3)
• In functie de structura chimica,
parasimpatomimeticele au o predominanta de
actiune pe anumite teritorii, ceea ce duce la indicatii
terapeutice diferite.
Farmacotoxicologie
• RA sunt de tip efecte secundare muscarinice; la
doze mari, se manifesta si efectele secundare
nicotinice:
Efecte secundare muscarinice:
• dispnee si crize de astm bronsic la bolnavii
astmatici
• Bradicardie, hTA, [simptomatologie de edem
pulmonar acut]
• Hipersecretie lacrimala, rinoree
• Hipersalivatie, hipersecretie gastrica cu arsuri
epigastrice
• Greturi, varsaturi, colici abdominale
• Tranzit digestiv accelerat, cu scaune lichide,
mictiuni frecvente
• Transpiratie
Efecte secundare nicotinice:
• Stimularea musculaturii striate (scheletice) –
fasciculatii, hipertonie, tremor
• Stimulare SNC

• Farmacoepidemiologie – Contraindicatii
• Astm bronsic
• Ulcer gastro-duodenal
• Diaree
• Bradicardie
• Bloc atrio-ventricular
• hTA
• Tratamentul RA – parasimpatolitice (atropina)
 PARASIMPATOLITICE
colinolitice, antiacetilcolinice, antimuscarinice,
vagolitice, anticolinergice periferice
Definitie
• parasimpatoliticele sunt substante care
antagonizeaza efectele muscarinice ale
Ach si parasimpatomimeticelor prin
blocarea receptorilor muscarinici (M-
colinergici) de la nivelul sinapselor
neuroefectoare parasimpatice
• 
Clasificare

• in functie de origine:
– naturale – atropina, scopolamina,
hiosciamina (nu se utilizeaza ca
medicament)
– de sinteza – restul anticolinergicelor
• in functie de actiunea terapeutica
– midriatice – atropina, homatropina,
tropicamida, ciclopentolat
– antispastice digestive – atropina,
butilscopolamina, metantelina,
propantelina, oxifenoniu, oxifenciclimina,
fenpiperamida, otilonium
– antispastice urinare – emepronium,
oxibutinin, propiverin, tolterodin
– hiposecretoare gastrice – pirenzepina,
telenzepina
– antiastmatice bronhodilatatoare –
ipratropium, oxitropium, tiotropium
– parasimpatolitice in preanestezie –
atropina, scopolamina
Farmacocinetica
• Compusii cu amoniu cuaternar
– absorbtie digestiva limitata
– per os, dozele sunt mult mai mari, comparativ
cu cele parenterale
– difuziunea prin bariera hematoencefalica si
membranele celulare tisulare este redusa,
avand efecte centrale si oculare slabe
– administrarea p.o. favorizeaza sinergismul de
potentare intre cele doua tipuri de efecte
anticolinergice: parasimpatolitice M3 si
ganglionare M1 (la nivelul plexurilor vegetative
intramurale), cu o eficacitate crescuta asupra
tubului digestiv
• Aminele tertiare
– au o absorbtie p.o. mai buna si difuziune in
tesuturi si in SNC corelata cu gradul de lipofilie
al moleculei
Farmacodinamie

• locul de actiune – sinapsele

colinergice muscarinice
neuroefectoare de la nivelul muschilor
netezi, miocardului si glandelor
exocrine
• mecanism de actiune – direct,
antagonist al receptorilor muscarinici
• Efecte
– antimuscarinice – prin blocarea
receptorilor M2, M3 din muschii netezi,
miocard si glandele exocrine
– ganglioplegice – la nivelul sinapselor
ganglionare parasimpatice previscerale
si intramurale prin blocarea receptorilor
M1 (pirenzepina, telenzepina)
• Efecte antimuscarinice:
– muschii netezi viscerali (relaxare)-
bronhii, tub digestiv, vezca urinara,
muschiul circular al irisului (blocaj M3)
– miocard (stimulre) (tahicardie), prin
predominanta tonusului simpatic (blocaj
M­2)
– glandele exocrine (inhibare)
(hiposecretie) (blocaj M1 ,M3)
Actiuni la nivelul aparatlor si
sistemelor:
• Aparat digestiv
– diminuarea tonusului si peristaltismului;
– intarzierea golirii stomacului
– actiune antispastica (stomac, intestin,
aparat biliar)
– hiposecretia glandelor (salivare,
gastrice)
• Aparat cardiovascular – efecte
reduse
• Aparat respirator
– Bronhodilatatie
– Scaderea secretiei glandelor bronsice
• Aparat excretor renal
– Actiune antispastica vezicala si uretrala
• Ochi
– Midriaza
– Cresterea presiunii intraoculare
– Cicloplegie cu tulburarea vederii pentru
aproape
• Actiunea asupra secretiei gastrice:
– reduc volumul, secretia de acid clorhidric si de
pepsina,
– Reduc secretia de carbonat acid de sodiu si de
mucus (dezavantaj) – efectul este mai ales
asupra volumului
– parasimpatoliticele antagonisti selectivi ai
receptorilor muscarinici M1 din ganglionii
parasimpatici intramurali digestivi (tip
pirenzepin) au selectivitate de actiune si
eficacitate mai mare hiposecretoare gastrica
Farmacotoxicologie

• RA de tip efecte secundare

• aparat digestiv
– hiposalivatie cu uscaciunea gurii si
tulburari de deglutitie
– scaderea tonusului si peristaltismului, cu
constipatie
• aparat excretor
– scaderea tonusului vezicii urinare, cu
rarirea mictiunilor si disurie
• ochi
– midriaza cu cresterea presiunii
intraoculare
– dureri ale globilor oculari fi fotofobie
– cicloplegie accentuata cu tulburari ale
vederii pentru aproape
Farmacoterapie – Indicatii
• in oftalmologie – cercetarea fundului de ochi
(atropina, homatropina, ciclopentolat,
tropicamida)
• ca antispastice – in :
– colici ale aparatului digestiv (atropina,
butilscopolamoniu, propantelina, oxifenoniu,
otilonium)
– Colici ale aparatului excretor renal
(emepronium, oxibutinin, propiverin,
tolterodin)
– in explorari digestive radiologice si endoscopii
(propantelina)
• ca bronhodilatatoare – in astmul
bronsic (ipratropium, oxitropium,
tiotropium)
• ca hiposecretoare gastrice –
pirenzepina, telenzepina
• enurezis – propantelina,
– in incontinenta urinara (emepronium,
oxibutinin, propiverin, tolterodin)
Farmacoepidemiologie –
contraindicatii

• glaucom
• retentie urinara
• adenom de prostata
• constipatie atona
• la soferi si in asociere cu alcool –
sarurile bromuri: scopolamina,
butilscopolamoniu, metanelina,
propantelina, oxifenoniu, otilonium,
emepronium, ipratropium, oxitropium,
tiotropium.
Medicamente cu actiune
predominanta asupra
vaselor
Antianginoase
Antihipertensive
Vasodilatatoare centrale si periferice
(vasodilatatoare antiischemice)
Vasoconstrictoare
Medicatia venelor si capilarelor
1. ANTIANGINOASE

• Baze fiziopatologice
• Boala arteriala coronariana (insuficienta
coronariana) este reprezentata de
diminuarea diametrului vascular coronarian,
cu diminuarea debitului coronarian a
perfuziei cu sange a miocardului, avand
drept consecinte reducerea oxigenarii
miocardului, ischemie miocardica cu
suferinte cardiace, cunoscute sub
denumirea generala de cardiopatie
ischemica.
Cauze:
• Obstructii aterosclerotice
• Spasm coronarian
• Disfunctia endoteliului coronarian
• Dereglari ale metabolismului
adenozinei
• Disfunctia endoteliului coronarian se
caracterizeaza prin sinteza si eliberarea
deficitara a factorului endotelial
relaxant (EDRF), cu diminuarea
vasodilatatiei coronariene fiziologice si
instalarea vasoconstrictiei paradoxale.
• Factorul endotelial relaxant este
reprezentat de oxidul de azot (NO) si
alti compusi, fiind eliberat de endoteliul
vascular si avand rol vasodilatator.
• Adenozina este mediatorul principal
al sistemului purinergic si este
puternic coronarodilatator fiind
eliberata in conditii de ischemie, cu
rol de contracarare a acesteia prin
coronarodilatatie.
• Cardiopatia ischemica este
consecinta dezechilibrului dintre
necesarul de oxigen pentru travaliul
cardiac si aportul de sange oxigenat
adus de coronare.
• Angina pectorala (angor pectoris) este o forma
clinica de cardiopatie ischemica ce este
caracterizata prin dureri precordiale, agravata de
efort si care cedeaza la repaus sau tratament cu
nitroglicerina sublingual
• Infarctul acut de miocard este o forma grava de
cardiopatie ischemica datorita obstructiei totale
prin tromboza a unei coronare aterosclerotice
urmata de ischemie acuta si necroza miocardica.
• DEFINITIE :
– medicamentele antianginoase combat
dezechilibrul dintre necesarul de oxigen
al inimii si aportul redus
Mecanisme farmacologice de
restabilire a echilibrului aport-
consum:
– Reducerea consumului de oxigen al
miocardului prin micsorarea
travaliului cardiac;
– Cresterea aportului de oxigen prin
coronarodilatatie
A. Nitrati organici si
mobidomin
• Farmacocinetica:
– per os absorbtie buna, biotransformare
hepatica, efectul primului pasaj si
biodisponibilitatea sunt in procente
diferite in functie de compus;
– ex: BD per os este sub 1% la
nitroglicerina (biotransformare aproape
totala la primul pasaj hepatic) si sub
90% la isosorbid mononitrat
Farmacodinamie:
• Mecanism de actiune:
– nitratii organici sunt biotransformati in
metaboliti activi (NO si tionitritii),
substituie deficitul de EDRF (respectiv
NO) indeplinind functia vasodilatatoare
a acestuia si corectand astfel disfunctia
endoteliului coronarian
DE RETINUT:
– biotransformarea la metaboliti activi,
tionitriti este tioldepenedenta (depinde de
gruparile SH din cisteina intracelulara),
ceea ce face posibila instalarea tolerantei
(de tip tahifilaxie) la o administrare prea
frecventa prin epuizarea gruparilor tiol.
– Fenomenul nu se va manifesta si pentru
molsidomin (biotransformare la metaboliti
activi nu este tiol dependenta).
Actiuni farmacodinamice
• Relaxarea muschilor netezi vasculari:
• Vasodilatatie sistemica (mai mult
venodilatatie, < arteriolodilatatie)
• Coronarodilatatie (eficienta la doze mai
mari)
• Reducerea presarcinii inimii (venodilatatie)
si postasarcinii (arteriolodilatatie) cu
scaderea travaliului cardiac
• Hipotensiune arteriala cu tahicardie reflexa
• Clinic: actiune antianginoasa
 Farmacotoxicologie si Farmacoepidemiologie:
RA (doze mari sau intervale prea mici)
• Efecte secundare:
– Cefalee cu caracter pulsatil
– Hipotensiune arteriala ortostatica(...)
– Tahicardie (cresterea consumului miocardic de
oxigen)
• Toleranta (de tip tahifilaxie):
• Hipersensibilitate la nitrati: hTA, colaps,
bradicardie, stop cardiac (la doze obisnuite,
sublingual)
CI:
• hipertensiune intracraniana, glaucom,
hipersensibilitate la nitrati
Farmacoterapie- indicatii:
• In cardiopatie ischemica:
– de prima alegere in toate formele de angina
pectorala (angina cronica stabila, angina
instabila, angina vasospastica), in criza
dureroasa precum profilactic inainte de
crizele previzibile si inainte de efort;
(compusi si preparate cu actiune rapida si
de scurta durata (pe cale sublinguala)).
– In tratamentul de fond –compusi, forme si
cai cu latenta si durata lunga de actiune
(p.o., transdermic)
• Ca vasodilatatoare in insuficienta
cardiaca:
2. ANTIHIPERTENSIVE

• Baze fiziopatologice
• TA –factori: cardiaci, musculari,
sanguini, renali (diureza si retentia
hidrosalina)(dependente de functia
renala)
• Reglarea TA
• HTA (definitie)(materialul vechi)
Definitie:
- medicamentele antihipertensive scad
valorile tensiunii arteriale crescute in
HTA, catre cele fiziologice.
- Mecanismele de actiune vizeaza
scaderea fie a debitului cardiac, fie a
rezistentei periferice.
Clasificare:
• Clasificarea in functie de mecanismele fiziopatogenice
implicate in HTA, la nivelul carora actioneaza:
A. Inhibitoare ale sistemului vegetativ (simpatolitice)
I. Simpatolitice centrale
Reprezentanti
a. Agonisti adrenergici alfa-2 presinaptici si imidazolici I-
1 presinaptici: clonidina, moxonidina, rilmenidina;
b. Neurosimpatolitice cu mecanism central: reserpina,
alfa-metildopa.
II. Beta-adrenolitice neselective
(propranolol, oxprenolol, sotalol,
tertatolol, nadolol,betaxolol, bisoprolol,
celiprolol) si selective beta-1 (atenolol,
metoprolol, acebutolol, betaxolol,
bisoprolol, celiprolol, talinolol etc).
III. Alfa-1-adrenolitice: prazosin,
doxazosin, terazosin, trimazosin,
urapidil;
IV. Neurosimpatolitice: reserpina, alfa-
metildopa, gunaetidina s.a.
V. Ganglioplegice: trimetafan.
B. Vasodilatatoare
I. Blocante ale canalelor de calciu: tip
nifedipina (nifedipina, felodipina,
amlodipina)
Definitie: medicamente blocante ale
canalelor ionice de calciu dependente
de voltaj (antagonisti ai
calciului=anticalciu) blocheaza selectiv
canalele de calciu lente L, inhiband
specific influxul de calciu extracelular in
celula, la aparitia potentialului de
actiune; astfel ele deprima functiile
celulare dependente de influxul de
calciu.
Indicatii terapeutice in HTA: nifedipina
(scaderea rezistentei periferice),
verapamil (scaderea debitului
cardiac);
Nifedipina
- ca antihipertensiv in toate formele de
HTA , monoterapie sau asociata.
II. Musculotrope: hidralazine
(dihidralazina), nitroprusiat de sodiu,
diazoxid, minoxidil, papaverina
Clasificare in functie de teritoriul
vasodilatatiei:
• Arterial: hidralazine, diazoxid, minoxidil
• Arterial si venos: nitroprusiat.
C. INHIBITOARELE SISTEMULUI
RENINA-ANGIOTENSINA
Clasificarea in functie de mecanismul de
actiune asupra sistemului R-A:
I. Inhibitoare specifice ale ECA (enzima de
conversie a angiotensinei I in angiotensina
II vasoconstrictoare)
a. forme active ca atare; captopril, lisinopril;
b. prodrug-uri(esteri): tip enalapril,
fosinopril, quinapril
Farmacoterapie : IECA sunt antihipertensive
eficace atat in monoterapie cat si mai ales in
asociere cu diuretice (rezolva peste 90%
din cazuri de HTA)
II. Antagonisti ai angiotensinei II, la
nivelul receptorilor AT-1
– Reprezentanti: candesartan, losartan,
valsartan etc.
– Indicatii: HTA esentiala (indicatiile IEC),
in caz de tuse la IEC.
D. DIURETICE

• Tiazide si similare farmacologic:

hidroclorotiazida, clortalidona,
indapamid
• De ansa: furosemid, acid etacrinic
• Antialdosteronice: spironolactona,
triamteren, amilorid
Medicamente cu actiune
asupra aparatului renal
Baze fiziopatologice
• Rinichiul este principalul organ de excretie a
organismului, indispensabil functionarii acestuia
si vietii.
• Rol in :
– Eliminarea deseurilor metabolismului;
– Homeostazia hidrica, ionica, acido-bazica;
– Echilibrul hidro-electrolitic intre cele trei spatii,
hidrice: intravascular, intercelular, intracelular.
• Formarea urinei:
• Procesele renale care participa la
formarea urinei:
– Filtrarea glomerulara (proces pasiv);
– Reabsorbtia tubulara (proces pasiv si
activ);
– Secretia tubulara (proces activ).
• Filtrarea glomerulară
– Este un proces pasiv de filtrare a apei şi
substanţelor de dizolvate, din sînge în
capsula Bowmann
– Urina primara cu compozitie similară
plasmei (nu contine proteine) are un
volum de 180-200l in 24 ore, se
formează prin filtrare glomerulară
• Reabsorbţia tubulară
– Proces de reabsorbţie în sânge a
unor substanţe din urina primară
– Este un fenomen pasiv pentru
substanţele nedisociate la pH-ul
urinar şi activ pentru ioni şi
substanţe polare.
• În tubul contort proximal se reasoabe Na cu Cl (in
echivalent electrochimic) (cca 70% din cantitatea
de Na filtrată glomerular).
• În segmentul ascendent al ansei Henle se
reasoarbe prin cotransport activ 2Cl cu Na şi K în
echivalent electrochimic (cca 22% din filtratul
glomerular).
• În segmentul terminal cortical al ansei Henle se
reasoarbe Na (cca 5% din filtratul glomerular)
• În tubul contort distal şi colector se reabsoarbe
Na (cca 1-2%)
• În tubul colector se reasoabe apa
• Secreţia tubulară
– Proces de transport activ al unor
substanţe organice şi ioni din sânge în
urina tubulară
– In tubul contort proximal se secretă activ
hidrogen (sub influenţa anhidrazei
carbonice) şi se reabsoarbe prin schimb
HCO3, cu un echivalent electrochimic de
Na şi K
– In tubul contort distal se secretă activ K şi
se reasoarbe prin schimb Na (stimulat de
aldosteron)
• Edemele
– Acumulare de lichid în spaţiul interstiţial
• Fiziopatologia edemelor
– Insuficienţă renală cu reducerea filtrării
glomerulare
– Reasorbţie renala de Na şi apă, crescută
– Hiperaldosteronism
– Hipersecreţie de ADH
– Hipoproteinemie, cu presiune
coloidosmotică plasmatică redusă
– Permeabilitate capilară crescută
• DEFINITIE: diureticele sunt
medicamente care cresc excretia de
apa si electroliti prin rinichi si sunt
utile in tratamentul edemelor si al
hipertensiunii arteriale
• Mecanisme de acţiune:
– Mecanism renal
• este caracteristic diureticelor propriu-zise ce
acţionează la nivelul tubilor renali prin
inhibiţia reasorbţiei de Na şi H2O
– Eficacitatea si potenţa depinde de locul
acţiunii la nivel tubular şi mecanismul
inhibat.
• Mecansim extrarenal:
– Glicozizii cardiotonici (actiune diuretică
indirectă, consecinţă a acţiunii inotrop
pozitive)
– Derivaţi xantinici (acţiune diuretică indirectă
consecinţă a acţiunii vasodilatatoare)
– Coloizii (acţiune diuretică indirectă consecinţă
a creşterii presiunii coloidosmotice a plasmei
cu mobilizarea apei din edeme)
– Apa în cantitate mare ca atare sau in ceaiuri
din plante diuretice stimulează diureza apoasă
(inhiiţia secreţiei de ADH/mecanism de feed-
back negativ)
CLASIFICARE

• Dupa locul si mecansimul de acţiune

A. Tiazide şi alte diuretice cu acţiune de
intensitate medie
B. Diuretice de ansă (furosemid, acid
etacrinic şi alte diuretice cu acţiune
intensă)
C. Inhibitori ai anhidrazei carbonice
D. Antialdosteronice
E. Diuretice osmotice
MEDICATIA SANGELUI
Baze fiziopatologice
• Hematopoeza – procesul prin care
elementele figurate ale sangelui se
formeaza in functie de necesitati
• Eritrocitul matur – celula anucleata cu
forma de disc biconcav care are capacitatea
de a se deforma la trecerea prin capilare şi
care înglobează hemoglobină.
• Hematopoeza este dependentă de fier,
proteine şi factori de maturare Vit B12 şi
acid folic)
• Anemia
– stare patologică, un sindrom la baza
căruia stau mai multe cauze care duc la
scăderea cantităţii totale de
hemoglobină din organism
- Rezultă din dezechilibrul între
producerea sau distrugerea eritrocitelor
- Caracterizată prin diminuarea cu
minimum 10% a numărului eritrocitelor
şi valorilor hemoglobinei şi
hematocritului.
Clasificare
• Anemii datorate scăderii producţiei de
eritrocite
– Anemii prin insuficienţă medulară asociată
cu hipoproliferare
• Anemie aplastică
– Anemii prin insuficienţă medulară asociată
cu eritropoeză ineficientă
• Afectarea sintezei de hemoglobină (anemii
hipocrome sau feriprive)
• Afectarea sintezei de ADN (anemii
megaloblastice)
• Anemii datorate pierderii sau distrugerii
crescute a eritrocitelor
– Anemii hemolitice
– Anemii posthemoragice
O serie de strari patologice pot produce
secundar anemie:
- Infecţii cronice, boli endocrine, intoxicaţii,
insuficienţă reală, ciroze hepatice
I.Medicamente cu actiune in
tulburari interesand
elementele figurate
1. MEDICAMENTE ANTIANEMICE
A. Medicamente active in anemia feripriva (hipocroma)
- fierul
B. Medicamente active in anemii prin deficit al factorilor
de maturare a eritrocitelor (anemia megaloblastica)
- ciancobalaminele
- acidul folic
C. Medicamente active in anemia din insuficienta renala
cronica
- eritropoietina
Farmacoterapie
• Tratamentul anemiei feriprive
• Criterii importante în tratamentul cu fier
– Se preferă administrarea orală a tratamentului cu fier
– Tratamentul trebuie să asigure corecatrea anemiei si
refacerea depozitelor tisulare de fier
– Corectarea anemiei duce la regresia simptomatologiei cu
diminuarea tulburărilor la nivelul nutriţiei epiteliilor
(glosite, defomaţii unghiale, ragade)
– Tratamentul parenteral se face numai când
administrarea orală nu este posibilă sau cand siderimia
şi valorile hemoglobinei sunt foarte scăzute
B. Medicamente active in anemii prin
deficit al factorilor de maturare a
eritrocitelor
(anemia megaloblastica)

• Anemiile megaloblastice sunt afecţiuni

datorate sintezei deficitare a ADN-ului
• Deficitul de acid folic şi Vit B12 )factori de
maturare) stă la baza anemiilor
megaloblastice
• Forma particulară: anemia pernicioasă care
apare datorită atrofiei mucoasei gastrice
devenite incapabilă să secrete factorul
intrinsec indispensabil pentru absorbţia
vitaminei
• Carenţa de vit B12
– Aport insuficient (boli autoimune, rezecţii
de stomac, cancer gastric)
– Utilizare deficitară datorită unei deficienţe
enzimatice (lipsa transcobalaminei II)
– Consum crescut (sarcină, boli neoplazice,
hipertiroidie)
– Administrare de medicamente (inhibitori ai
sintezei de ADN)
• Deficitul de acid folic
– Aport insuficient (regim alimentar sărac
în produse vegetale)
– Tulburări de absorbţie
– Tulburări de utilizare (alcoolism cronic)
– Administrare de medicamente
(metotrexat, aniepileptice inductoare
enzimatice)
Cobalaminele si acidul folic
• Cobalaminele (cianocobalamina,
hidroxicobalamina) – Vit B12
• Vitamine din complexul B
• Indispensabile pentru sinteza şi
maturarea celulelor
Farmacoterapie
• Administrarea se efectuează parenteral
• Ameliorează modificările hematologice
• Influenţează favorabil tulburările
nervoase (tulburările vechi pot fi
ireversibile)
• Atrofia mucoasei gastrice, lipsa
factorului intrinsec nu sunt influenţate.
• Mai poate fi utilă în
– Hepatite cronice
– Sterilitate
– Nevralgie de trigemen
Acidul folic
• Se absoarbe bine din tubul digestiv
• Transportul în sânge se face în formă legată de
proteinele plasmatice
• Eliminarea se face preponderent pe cale renală
• Intervine în formarea nucleotizilor purinici şi
pirimidinici (este esential pentru sinteza de
ADN)
• Se administrează profilactic în sarcină
• In general este bine suportat
• Se administreaza in mod obişnuit pe cale orală
• Nu se asociază cu sulfamide (antagonism la
nivel acţiunii antimicrobiene)
• CI tumori maligne
C. Medicamente active in anemia din
insuficienta renala cronica
Eritropoetina
• Glicoproteină produsă de celulele peritubulare
renale care stimulează eritropeza la nivel
medular
• Se administrează parenteral iv sau sc
• Este un factor de creştere hematopoetic cu
acţiune la nivel medular
• Mecanismul de acţiune constă în:
– Favorizarea diferenţierii celulei stem în favoarea
formării proeritroblaştilor
– Creşterea ratei sintezei hemoglobinei
– Favorizarea eritropoezei
II. Medicamente cu actiune asupra
hemostazei si fibrinolizei
Baze fiziopatologice
• Hemostaza – proces fiziologic care intrevine
in oprirea hemoragiilor
– Spasm vascular (vasoconstricţia vasului lezat-
hemostaza primară)
– Agregarea plachetelor cu formarea
trombusului plachetar (cheagul alb)
– Coagularea propriu-zisă (hemostaza
secundară) bazată pe
• Formarea complexului tromboplastinic
• Protrombina activată este convertită în trombină
• Trombina catalizează transformarea fibrinogenului
solubil în fibrina insolubilă
• Un rol important revine unor proteine
specifice numite factori ai coagulării
• Ionii de calciu sunt indispensabili în
procesul normal al coagulării
sângelui.
II.1. MEDICAMENTE ANTIHEMORAGICE
(HEMOSTATICE)
A. Hemostatice locale
– Adrenalina
– Trombina
• Transforma fibrinogenul in fibrina
• Vasoconstrictor in hemoragii capilare, epistaxis, extractii
dentare
• Umana si bovina
– Saruri ale metalelor (fier, aluminiu, saruri mixte)
• Determina precipitarea proteinelor -> proprietati
astringente
• In taieturi superficiale
– Fibrina umana
prin absorbtia sangelui ca matrice
– Gelatina pentru formarea cheagului
– Oxiceluloza
B. Hemostatice sistemice
Hemostatice care intervin la nivelul
procesului de coagulare
Vitaminele K
IND
- Hipovitaminoza K (prin malabsorbtie, prin
distrugerea florei intestinale datorita
antibioterapiei, in secretie insuficienta de
bila la nou-nascut si sugar)
- stari hemoragice prin hipoprotrombinemie
- supradozarea anticoagulantelor orale
II.2. MEDICAMENTE ANTITROMBOTICE

• Tromboza vasculară
• Stare patologică care constă în apariţia unui
trombus, condiţionată de 3 factori
– Staza (stagnarea circulaţiei sangvine cu diminuarea
fluxului)
– Hipercoagulabilitate favorizată de stază
– Leziuni endoteliale
• Ex
– Tromboza venoasă (trombusul rosu)
– Tromboza arterială (trombusul alb, lezarea
endoteliului)
– Fibrinoliza
A. Medicamente anticoagulante

• Definiţie
– Sunt medicamente care împiedică
procesul coagulării acţionând la nivelul
sistemului plasmatic al coagulării
a. Anticoagulante naturale
1.Heparina
- Nu se absoarbe pe cale orală
- Nu traversează bariera
hematoplacentară
- Eliminare renală
- Actiune anticoalgulantă in vitro şi in
vivo
- Mec de actiune consta în legarea de un
factor plasmatic cu care formează un
complex care intervine asupra unor
factori ai coagulării
b. Anticoagulante orale
Derivati de cumarina
Reprezentanti – acenocumarol, dicumarol,
biscumacetat de etil, warfarina
• absorbţia este variabilă in funcţie de
substanţă
• Legare de proteinele plasmatice foarte mare
• Traversează bariera hemato-encefalică
• Actiunea nu poate fi evidenţaită in vitro
• Mec de actiune este de tip antivitamină K
• 
• Utilizaţi în
– Tratamentul şi profilaxia trombozei
venoase profunde
– Embolie pulmonară
– Profilactic în tromboembolii
– Profilaxia accidentelor tromboembolice
şi a complicaţiilor di n infarctul
miocardic acut
• RA
• Hemoragii
• Necroză cutanată
• Tulburări gastro-intestinale
• Efecte teratogene
• Alergii
• avort
Interacţiuni medicamentoase
• Cresterea efectului anticoagualnt
– De deplasare- fenilbutazona, alte AINS
– Inhibarea metabolizării: cimetidina,
ketoconazol
– Sinergism de potenţare cu antiagregantele
plachetare
• Scăderea efectului anticoagulant
– Scăderea absorbţiei (colestiramina)
– Inducţie enzimatică: barbiturice,
carbamazepină
– Antagonism: cereale, brokoli, varză
B. MEDICAMENTE ANTIAGREGANTE
PLACHETARE

Antiagregante inhibitoare ale ciclooxigenazei

plachetare
Acidul acetilsalicilic
• inhiba ciclooxigenaza prin acetilare ireversibila
la doze mici (75-100 mg/zi), prevenind
formarea de tromboxan A2
• dozele mari isi pierd selectivitatea asupra
ciclooxigenazei plachetare, inhiband-o si pe cea
de la nivelul endoteliului vascular, implicata in
producerea de prostaciclina (PGI2) cu
proprietati antiagregante si vasodilatatoare
Blocante ale agregarii plachetare induse de
adenozindifosfat (ADP)

Ticlopidina
- Ticlopidina actioneaza prin inhibarea legarii de tip
ADP dependent a fibrinogenului la nivelul
receptorilor membranari plachetari
- Are numeroase RA (se va administra numai dupa
efectuarea unui bilant beneficiu/risc la pacienti)
• CI
– Alergie la compus
– Ulcer gastro-duodenal
– AVC in faza acuta
• Indicatii
– Prevenirea AVC la pacientii cu risc
– Arteriopatii cronice ale membrelor inferioare
– Hemodializa cronica (prevenirea tulburarii functiilor
plachetare)
b. Antiagregante plachetare care actioneaza prin
cresterea AMPC

Prostaciclina si analogii sintetici – Iloprost

• Prostaciclina (PGI2 = Epoprostenol) este un
derivat lipidic bioactiv provenit din acidul
arahidonic care se formeaza la nivelul
endoteliului vascular si are proprietati
antiagregante plachetare
• Iloprost – este un analog sintetic al
epoprostenolului care se administreaza in
perfuzie i.v. care:
– Inhiba agregarea plachetara
– Dilata arteriolele si venulele
– Activeaza fibrinoliza
– Se utilizeaza in vasculopatii periferice (boala
Raynaud, trombangeita obliteranta – boala Bűrger,
acrocianoza)
C. MEDICAMENTE FIBRINOLITICE

• Procesul de fibrinoliza consta in

degradarea cheagului de fibrina insolubila
in compusi de degradare solubili sub
actiunea plasminei.
• Plasmina provine din plasminogen care la
randul sau necesita o activare prealabila
sub actiunea unor factori eliberati de
endoteliu sau de celulele renale:
– Activatorul tisular al plasminogenului (t-
PA) biosintetizat de celulele endoteliale
– Urokinaza sau activatorul de tip urinar al
plasminogenului (u-PA sau UK)
• Medicamentele fibrinolitice actioneaza prin
favorizarea procesului de activare a
plasminogenului in plasmina activa. Se
utilizeaza fie substante analoage activatorilor
plasminogenului de origine microbiana
(streptokinaza) sau umana (urokinaza) sau
precursori obtinuti prin inginerie genetica.

• In infarctul miocardic tratamentul fibrinolitic

trebuie administrat foarte repede, datorita
afectarii ireversibile a tesutului irigat de
artera coronara ocluzata.
Bibbliografie:
• Di Piro si col.: Pharmacotherapy. Editura McGraw-Hill, Med. Div.
New York, 2005.
• Goodman-Gilman: The pharmacological basis of therapeutics.
Editura McGraw-Hill, Med. Div. New York, 2001.
• Hall G.D., Reiss B.S.: Appleton and Lange’s Review of Pharmacy.
Sixth ed., 2003.
• Rang HP, Dale MM, Ritter JM, Flower RJ, Pharmacology, Churchill ,
Livingstone, Elsevier, 2007

*Acest material se adreseaza rezidentilor in specialitatea farmacie clinica si reprezinta o selectie din bibliografia anexata ©