Sunteți pe pagina 1din 22

Craciunul

Stefan Ioana
Clasa a 7-a A
Mancaruri traditionale de Craciun

Cozonac Lebar de casa


Fursecuri ,,Ochii de
Inger’’

Sarmalute
traditionale
Carnati
traditionali de
casa

Piftie
Aripi de inger

Lichior de oua
Sarbatorirea Craciunului- Nasterea lui Isus Hristos

Sărbătoarea Naşterii Domnului (numită în popor Crăciunul), sărbătorită în fiecare an


la 25 decembrie, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om,
pentru mântuirea noastră. Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după
Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe
Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de
har, Domnul este cu tine!”.

Şi, primind ea graiul îngeresc şi zicând: ,,Iată roaba Domnului. Fie mie după
cuvântul tău!”, îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui
Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Şi, după nouă luni, s-a dat poruncă de către
Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iar Iosif, logodnicul şi păzitorul
Născătoarei de Dumnezeu, s-a suit la Betleem împreună cu ea, ca să se înscrie.
Şi, de vreme ce Fecioara urma să nască, neaflând loc de găzduire din pricina mulţimii
oamenilor, a intrat într-o peşteră săracă, ce era şi loc de adăpostire turmelor, şi acolo L-a
născut fără stricăciune şi fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, L-a înfăşat ca pe un
Prunc şi L-a pus în ieslea dobitoacelor pe El, Ziditorul tuturor, Cel ce a venit să ne
mântuiască pe toţi de patimile cele dobitoceşti.

Astfel s-a împlinit prorocia rostită de Miheia, cu peste 400 de ani mai înainte de venirea
lui Hristos în lume: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între
căpeteniile lui Iuda, că din tine va ieşi Conducătorul, Care va paşte pe poporul Meu
Israel” 
Nastrea Domnului
Traditi si obicieiuri de craciun
1 -Mersul cu colindul

Una dintre cele mai îndrăgite tradiții de Craciun este mersul cu colindul. În
prima zi de Crăciun, colindătorii merg din casă în casă cu steaua în mână și le
vestesc oamenilor nașterea lui Iisus prin cântece și poezii. Se spune că acela
care nu le deschide poarta colindătorilor va avea parte de un an neroditor și de
ghinioane în casă, cauzate de zgârcenia de care a dat dovadă.

În Maramureș, la colindat merg și adulții, nu numai copiii. Ei sunt primiți de


gazde și cinstiți cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și
vin.
Tot în data de 25 decembrie, oamenii le trimit urări și 
mesaje de Crăciun celor dragi, cărora le transmit gândurile
lor bune.
În România, există mai multe tradiții și obiceiuri de Crăciun,
transmise din generație în generație. În satele din Oltenia, în
Ajunul Crăciunului, gospodarii se trezesc dis-de-dimineață,
aprind focul în sobă și ațâță jarul cu ajutorul unui vreasc, în
timp ce rostesc o urare de Crăciun:  "Bună dimineața lui
Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii grași și
unturoși /Și oamenii sănătoși, /Vacile cu viței, oile cu miei,
scroafele cu purcei, cloștile cu pui, găinile cu ouă. La anul și
la mulți ani!”.
O altă tradiție importantă este chiar masa de Crăciun. În data
de 25 decembrie ia sfârșit postul Crăciunului, care durează
aproximativ șase săptămâni. În această zi, oamenii se pot
desfăta cu bucatele tradiționale de Crăciun: tobă, lebăr,
sarmale, caltaboși, colaci, cozonaci, pită, prăjituri, salate,
cârnați sau friptură. Carnea folosită pentru prepararea
bucatelor de Craciun este proaspătă, întrucât de Ignat, în data
de 20 decembrie, are loc un alt obicei: tăierea porcului.
Impodobirea bradului de Craciun

O tradiție importantă asociată sărbătorii Crăciunului o reprezintă împodobirea


bradului de Crăciun.

Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot
timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.

Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se


bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele
germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat și în tradiția creștină.

În România bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui
Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această
tradiție.

Bradul de Crăciun era împodobit, la început, cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți.


În timp, s-a trecut la ornarea acestuia cu fel si fel de minunății, printre care:
globulețele de sticlă, beteala, bomboanele de ciocolată, instalațiile luminoase, etc
Există, de asemenea, obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea,
simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Despre această stea se
spune că aduce noroc și duce la îndeplinire dorințele.
Mersul cu capra
Colindatul
Taierea porcului
Ursul
Steaua
Colinde de craciun

1. Trei pastori
2. Florile Dalbe
3. Mos Craciun cu plete dalbe
Colinde de Crăciun: Trei păstori – versuri
Trei păstori se întâlniră
Trei păstori se întâlniră
Raza soarelui, floarea soarelui
Și așa se sfătuiră:

Haideți fraților să mergem


Haideți fraților să mergem
Raza soarelui, floarea soarelui
Floricele să culegem.

Și să facem o cunună
Și să facem o cunună
Raza soarelui, floarea soarelui
S-ompletim cu voie bună.

Și s-o ducem lui Hristos


Și s-o ducem lui Hristos
Raza soarelui, floarea soarelui
Să ne fie de folos.
Colinde de Crăciun: Florile Dalbe – versuri
Scoală gazdă din pătuţ, florile dalbe,
Şi ne dă un colăcuţ, florile dalbe;

Că mămuca n-o făcut, florile dalbe,


Sâtă deasa n-o avut, florile dalbe;

Pă când sât-o căpătat, florile dalbe,


Covata i s-o crăpat, florile dalbe;

L-o sfădit mama pă tata, florile dalbe,


Di ce n-o lipit covata, florile dalbe;

Când covata o tomnit, florile dalbe,


Cuptoru’nu o urnit, florile dalbe;

Când cuptorul o pornit, florile dalbe,


Anul Nou o şi zânit, florile, florile dalbe.
Colinde de Crăciun: Moș Crăciun cu plete dalbe – versuri
Moș Crăciun cu plete dalbe,
A sosit de prin nămeți
Și aduce daruri multe
La fetițe și băieți.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.
Din bătrâni se povestește,
Că-n toți anii negreșit
Moș Crăciun pribeag sosește
Niciodată n-a lipsit.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.
Moș Crăciun cu plete dalbe,
Încotro vrei să apuci?
Ți-aș cânta florile dalbe,
De la noi să nu te duci.
Moș Crăciun, Moș Crăciun.

S-ar putea să vă placă și