Ritualuri şi semne din popor

CLACA.
 In Postul Crăciunului, claca reprezintă un obicei
aparte, menit să sprijine o gospodină să
intămpine sărbătoarea Naşterii Domnului aşa
cum se cuvine. "In cadrul acestor reuniuni, de
regulă feminine, asistăm la o modalitate de
intrajutorare extrem de bine găndită. In cadrul
clăcilor, o tănără fată este iniţiată despre cum
trebuie să toarcă, cum trebuie să brodeze, cum
trebuie să ţeasă, cum trebuie să impletească sau
să facă dantelă. Vărsta de participare la clacă este
de pe la 12 ani", arată prof. dr etnolog Doina
Işfănoni.
RITUAL.
 Modul tradiţional de organizare a unei clăci are propriul său ritual. Un grup de
prietene sau de vecine se adunau la una dintre acestea, de regulă o persoană
căsătorită, care are şi o casă ceva mai mare, pentru a o ajuta la lucru.
 "Este vorba fie despre o gospodină care pregătea zestrea unei fete, fie este
vorba despre o tănără mutată in casă nouă. Atunci, vecinele, tinerele, veneau in
ajutorul ei, străngăndu-se pentru a o ajuta la croşetat, la făcut dantele, chiar şi
la brodat măneci de cămăşi, incăt, la Crăciun, să fie şi casa ei frumoasă.
 Acest tip de muncă presupunea la finalul lucrului o reuniune, care presupunea
şi o mică petrecere «mai pe ascuns de ochii lumii. Se respecta acel precept, pe
care şi religia creştin-ortodoxă il respectă», al gustatului şi nu al săturatului."
 In acest cadru, tinerele puteau să petreacă un pic, sub motivul iniţierii in dans,
al iniţierii in căntec. Acest proces pedagogic de iniţiere se dezvoltă mai mult in
cadrul şezătorilor, incluzănd şi teme cum ar fi taina feminităţii, adică referiri la
modul in care trebuie să te imbraci, să te piepteni, ca să respecţi morala,
pentru a avea in comunitate o cotaţie totdeauna pozitivă. Poate că greşeşti, dar
nu din rea-intenţie, ci din nebăgare de seamă. A intreba nu este un păcat, iar a
afla este o iluminare", ne explică doamna Doina Işfănoni.
ŞEZÃTOAREA.
 Alături de clacă, şezătorile insemnau bucuria fetelor. Erau tot pretexte
lucrative in cadrul reuniunilor feminine de marţi sau de joi. “
 Ca şi in cazul clăcilor, sub patronajul unei amfitrioane, o femeie cu
bună reputaţie in sat, tinerele se străngeau la casa acesteia, fiecare
pentru a lucra in beneficiul ei.
 Acum arătau căt de pricepute sunt fetele de măritat. Aici, fetele mici
veneau mai rar. Dar fetele de măritat se făleau fiecare cu ce ştia să
facă.
 Era o adevărată competiţie, o petrecere pentru a prezenta fiecare cu ce
se va innoi la Crăciun, pentru că şi la Crăciun, ca şi la Paşti, este
momentul primenirii casei şi al primenirii tale, desigur, nu ca la Paşti,
dar exista dorinţa de a avea ceva deosebit şi cu acest prilej.
 Mai ales la balul din a treia zi de Crăciun, care stimula grozav in
această perioadă imaginaţia fetelor", continuă specialistul in etnografie.
Fetele se străngeau la şezătoare pe inserat, pe la orele 18:00-19:00 iar
pe la miezul nopţii li se alăturau şi feciorii satului.
 Aceştia veneau, de obicei, insoţiţi de lăutari, de un viorist
sau de un fluieraş al satului, şi astfel avea loc o pauză
distractivă. "Şezătoarea nu se petrecea in mod public, ci
in mod tainic, deoarece in acest cadru se puteau infiripa
şi unele prietenii intre tineri. Acum se făceau glume,
acum să făceau tot felul de stigături uşor ironice sau cu
trimitere directă la comportamentul fetelor: care e
harnică, care este leneşă, care este frumoasă, care este
mai puţin arătoasă. De asemenea, tot in aceste contexte
existau şi momente de desfătare gastronomică, pentru că
gazda trebuia să pună şi ea ceva pe masă. Se mai gusta
chiar şi un pic de vin, chiar dacă şezătoarea nu era
totdeauna intr-o zi de sămbătă", mai arată prof. dr Doina
Işfănoni.
LUPUL ŞI STRIGOII.
 Alături de aceste şcoli ale comunităţii (şi lucrative, şi ceremonial-
distractive) existau şi obiceiuri, care s-au păstrat dincolo de
trecerea anilor, datini ce stau sub semnul a două figuri mitologice
fundamentale. "Este vorba de lup şi de strigoi. In cultura şi
spiritualitatea romănească, prestigiul şi teama faţă de această fiară
sunt foarte mari, pentru că lupul, prin comportamentul lui, se
adună in haită şi este foarte periculos, nu numai pentru că
omoară, ci pentru faptul că omoară mai mult decăt ii trebuie ca să
mănănce. De aceea, stricăciunea lupului este mult mai periculoasă
decăt a ursului sau a unei vulpi. Pentru a-i neutraliza ferocitatea,
lupul este venerat, este respectat in această peioadă printr-o serie
de practici, prin care familia, oamenii gospodari incearcă să se
protejeze de lup. Practicile aduc in atenţie chiar delimitări ale
perimetrului vital al omului cu unele ierburi alungătoare de spirite
rele", adaugă prof. dr Işfănoni.
LEAC – ritual
 Usturoiul este in această lună foarte important şi are proprietăţi magice,
pentru că el ajunge să fie alungător şi de strigoi, şi de duhuri necurate. In
credinţa populară există şi o serie de ierburi, cum ar fi pelinul, avrămeasa,
iar in unele locuri chiar şi busuiocul, care se folosesc pentru a ţine la
distanţă duhurile cele rele. Nu trebuie să uităm că luna noiembrie aduce la
finalul său o altă sărbătoare foarte importantă, şi anume Sfăntul Andrei.
"Ajunul sărbătorii Sfăntului Andrei este dedicat acestor practici,
alungătoare de duhuri făcătoare de rău, de indepărtare a forţelor malefice.
Acum, fiecare gospodină işi delimitează perimetrul vital al gospodăriei, işi
marchează porţile cu mujdei sau cu usturoi. Rupe căţelul şi, pur şi simplu,
inconjoară de căte trei ori poarta, ferestrele şi uşile. De asemenea, toată
familia mănăncă bine usturoi, pe ideea că duhul cel rău să nu le fure
sufletul şi să nu ii strice. Acesta este un concept important in
spiritualitatea populară, care ne vorbeşte de acea stricăciune a minţii. De
fapt, aici era cea mai mare grijă a omului: să nu i se fure minţile fie de iele,
fie de strigoi, fie de acei demoni care pot exista in universul invizibil care
inconjoară omul", ne explică prof. dr Doina Işfănoni.
PÃZITUL.
 Alături de aceste practici magice, in unele zone, mai ales din
Moldova, există o foarte interesantă formulă ceremonială
practicată de Sfăntul Andrei, şi anume aceea a "Păzitului de
usturoi".
 "Este vorba despre un ceremonial in care usturoiul, arma cea mai
imbatabilă de luptă impotriva strigoilor şi a spiritelor vătămătoare,
este cinstit intr-un cadru sărbătoresc. Fiecare fată care va
participa la acest «păzit de usturoi» face acasă un colac in mijlocul
căruia pune trei «căciuli» de usturoi. Cu acest colac, fetele se
străng la o casă dinainte aleasă. Acolo, fiecare mai aduce şi ceva
măncare de post şi băutură. La această casă, fiecare işi pune
usturoiul pe o masă, unde, drept paznic, desemnează din familia
unde ele sunt primite de o femeie bătrănă. Interesant este şi
faptul că la această veghe a usturoiului vin şi feciori, care aduc şi
muzicanţi... Este de fapt o mică petrecere de tineret!", ne spune
prof. dr Doina Işfănoni.
VIGILENŢÃ....
 Prin ceremonial, usturoiul pe care fetele il veghează
toată noaptea va dobăndi puteri suplimentare. "Acest
usturoi va fi purtat in săn de fete, ca să nu fie
deocheate, iar din el vor semăna altul, in primăvară,
asigurănd astfel ciclicitatea usturoiului bun de leac şi
nu doar pentru consumul alimentar. In această noapte,
feciorii, ca să necăjească fetele exact după zicala "Mi-a
ciupit norocul", incearcă să fure din usturoiul păzit de
bătrănă. E drept că vigilenţa bătrănei este greu de
inşelat, chiar dacă uneori pare uşor de păcălit.
Personal, am participat la o astfel de manifestare in
Bucovina, in satul Voitinel", continuă specialistul.
SEMNE.
 In aceste petreceri ale "păzitului de usturoi" se mai fac tot felul
de practici de aflare a ursitului.
 "Sanvasăitul blidelor" este o asemenea practică ce presupune
aşezarea sub blide a diferitelor semne pe care apoi gazda le
schimbă sub alte farfurii, le roteşte, iar cănd fiecare caută să
vadă ce a găsit, fiecare descoperă altceva decăt se aştepta.
Taina semnelor ne-o destăinuie doamna prof. dr etnolog Doina
Işfănoni: "In funcţie de codul local de asumare simbolică a
respectivului semn, fata va şti că, dacă a găsit păine, va avea un
soţ bogat, dacă a găsit aur, ursitul va fi fudul, dar va avea şi
bani, dacă a găsit un tăciune, vai, va fi ţigan, fierar, ceea ce era
o mare catastrofă pentru mentalitatea tradiţională, dacă a găsit
un pieptene, inseamnă că va fi colţos şi aprig şi va fi şi departe,
peste vreo pădure, dacă va găsi inel, inseamnă căsătorie
grabnică..."
CURÃŢENIE.
 Tot in această perioadă, după Sfăntul Andrei şi Sfăntul Nicolae
există o mare preocupare a tuturor femeilor pentru curăţenie.
Fiecare familie, dar, mai ales, fiecare femeie ţine să intre in
sărbătoare cu treburile implinite: să işi finalizeze ţesăturile cu
care se primeneşte casa, să schimbe interiorul, să văruiască, să
aşeze totul, pentru că sărbătoarea trebuie să intre pe o altă
ordine a firii. "In Alba, in Podişul Secaşelor, sunt şi acum
localităţi in care masa pe care se vor pune darurile pentru
colindători, pe care va sta colacul Crăciunului sau Crăciuniţa,
cum se mai numeşte in zonă, şi care aduce sporul holdelor,
familiile suprapun mai multe feţe de masă. De la prima, care
este a bunicii, pănă la trei, cinci, şapte, douăsprezece feţe de
masă, depinde căte personaje feminine sunt in acea casă,
ultima fiind a fetei de măritat, care este etalată in splendoarea
ei", adaugă prof. dr Doina Işfănoni.
RITUAL.
 In această perioadă, oamenii incep să fie preocupaţi pentru
indeplinirea rigorilor impuse de ceea ce inseamnă obiceiul
colindatului cu Moş Ajunul, cu Piţărăii. Se ştie deja că după
Sfăntul Nicolae nuieluşele de Piţărăi (obicei ce are drept
semnificaţie sacrificiul adus Divinităţii ca mulţumire pentru
rodnicia holdelor şi a pomilor) trebuie puse in hornul vetrei,
pentru a se afuma, intrucăt poartă pe suprafaţa lor nişte
spirale ale timpului. Nu trebuie să uităm că in această
perioadă mamele trebuie să se ingrijească şi să
confecţioneze trăistuţe pe măsura copilului, pentru că in
ele acesta va pune darurile. Tot mamele sunt cele care-i
bat la cap pe taţi pentru a-i face copilului o stea, ca să
poată să meargă din casă in casă şi să poată vesti Naşterea
Măntuitorului.
IGNATUL.
 "In multe case din satele romăneşti oamenii parcă ştiu că grijile zilnice
aduc şi bucurii de sărbători. Dar, atenţie, Sărbătoarea nu trebuie
pregătită in ultimul moment.

Un alt obicei se referă la sacrificiile rituale ale porcului, la ziua de Ignat,

cănd se face şi pomana porcului. Şi de această dată ne raportăm la acel
infruptat, şi nu la săturat. Ca specialişti, trebuie să amintim că acest
obicei ne vorbeşte despre unele credinţe precreştine legate de
convingerea sacrificiului in numele timpului care trebuie să renască. In
acest context, ne găndim la porc nu numai ca la animalul care ne
hrăneşte, ci şi ca expresie a zeităţii Demeter, zeitatea pămăntului in
mitologia greacă şi expresie a fertilităţii, pornind de la prolificitatea
extraodinară a animalului. Aceste credinţe vechi au generat in sudul
ţării obiceiul Vasilca. La Crăciun se umblă cu capul de porc impodobit
pe o tavă şi se colindă. Porcul devine expresia-simbol a tuturor acestor
calităţi.
 De asemenea, săngele porcului este considerat
expresia regenerării, iar in unele sate din
Banat sau din Transilvania este adunat intr-un
vas in momentul sacrificiului, pentru a face din
el fie săngeretele, produsul alimentar, fie a
face acele pomezi tămăduitoare, pentru a
combate diversele beteşuguri la animale
precum bovinele, care vor ieşi in primăvară la
păşunile de pe platourile alpine", incheie prof.
dr etnolog Doina Işfănoni.