Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LP 10. Posibilități de Optimizare A Restaurărilor
LP 10. Posibilități de Optimizare A Restaurărilor
I. Fără tratament (monitorizare): defectele minore din jurul marginilor restaurărilor (colorații minore
sau șanțuri) care sunt acceptabile din punct de vedere clinic și care nu influențează funcțiile, pot fi
lăsate netratate, ci doar monitorizate.
Terminologie
MONOMERI HIDROFILICI
PRIMER
SOLVENŢI
2. Adezivi automordansanţi
Aceştia se bazează pe utilizarea unor monomeri acizi care nu se spală care condiţionează dentina şi au rol de
primer simultan. Din punct de vedere al uşurinţei în utilizare şi a sensibilităţii tehnicii, aceste sisteme par a fi cele mai
promiţătoare. Ele elimină faza de spălare, ceea ce nu numai reduce timpul de lucru, dar şi reduce sensibilitatea tehnicii,
diminuând riscul de apariţie a erorilor în timpul aplicării. există două tipuri de astfel de siteme adezive : „moderate”
şi„puternice” .
Cele puternice au un pH foarzte scăzut (mai mic de 1) şi dezvoltă un mecanism de adeziune şi o morfologie a
interfeţei asemntoare cu cele obţinute de prima categorie de adezivi.
Cele moderate (pH în jur de 2) dizolvă suprafaţa dentinei numai parţial, astfel că un număr important de cristale de
hidroxiapatită rămân sub stratul hibrid. Grupările specifice carboxil şi fosfat ale monomerilor funcţionali pot ineracţiona
chimic cu hidroxiapatita reziduală.
Se consideră că dublul mecanism de adeziune (micromecanic şi chimic) este foarte avantajos din punct de vedere a
durabilităţii restaurării. Componenta micromecanică conferă în mod special rezistenţă la stresul ce tinde să rupă
adeziunea. Interacţiunile chimice pot avea ca rezultat o adeziune care să reziste mai bine la provocările hidrolitice şi
astfel să conducă obţinerea unor margini de restaurare bine sigilate pe o perioadă lungă de timp.
Generalități
Reducerea costurilor și a timpului atât pentru pacienți cât și pentru medici, deoarece partea intactă
a restaurării poate fi menținută.
Este o procedură mai puțin traumatică sau stresantă pentru pacienți comparativ cu înlocuirea
completă a restaurărilor.
Preparaţii marginale selective în cazul „cariilor adiacente restaurărilor” (CAR) sau înlocuirea doar a unei singure cavităţi
dintr-o restaurare de tip MOD dacă este prezentă o carie cervicală.
Ciupirea/fractura parţială sau fractura marginală a materialului de restaurarea (repararea prin adiţie de material).
Distrucţie marginală a smalţului sau fracturi cuspidiene minore/localizate (reparare prin adiţie de material)
Restaurări din amalgam cu defecte accesibile care pot fi reparate utilizând tehnicile adezive cum ar fi amalgam-bond sau
RC.
Indicațiile abordării minim invazive prin optimizare
Indicațiile abordării minim invazive prin
optimizare
Pacienții foarte motivați care frecventează în mod regulat cabinetele de medicină dentară sunt candidați
ideali pentru această intervenție minimă. Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că este esențial să
obținem un consimțământ informat pentru această procedură.
Astfel, clinicianul trebuie să explice consecințele și posibilul prognostic al tuturor opțiunilor de tratament.
Pacienții care necesită ședințe de tratament scurte, sau cei necooperanți sunt de asemenea, candidați
pentru această procedură. Aceștia pot fi pacienții geriatrici sau pacienți cu istoric medical complex. Astfel,
în aceste cazuri, natura opțiunilor ar trebui să fie limitată la ședințe de tratament scurte și simple, fără
opțiuni complexe.
Indicațiile abordării minim invazive prin
optimizare
Prezența cariilor secundare nu înseamnă neapărat că restaurarea este inacceptabilă din
punct de vedere clinic și necesită în mod inevitabil înlocuirea urgentă. Atunci când este
diagnosticată, decizia ulterioară se bazează pe evaluarea riscului carios al pacientului. Un pacient cu
risc carios scăzut poate fi un candidat potrivit cu un prognostic foarte bun.
Indicațiile abordării minim invazive prin optimizare
În cazul uzurilor ocluzale produse prin parafuncții de tipul bruxismului, restaurările din rășină compozită pot fi
optimizate prin adaos de material pe suprafaza ocluzală, doar atunci când există un spațiu adecvat
Prezența fracturilor premature ale restaurărilor recente, nepotrivirea culorii între restaurare și dinte, punctul
de contact deficitar sau anatomia neadecvată necesită adăugarea mai multor straturi de rășină compozită la
restaurarea inițială.
Medicii stomatologi se pot confrunta frecvent cu fracturi masive ale restaurărilor recente sau ale celor vechi,
ca urmare a stresului ocluzal la care este supus materialul de restaurare. Studiile recente sugerează că
refacerea restaurărilor este indicată atunci când fractura materialului cuprinde mai puțin de jumătate din
restaurare și numai dacă partea restantă a obturației este intactă.
Indicațiile abordării minim invazive prin optimizare
o Stress-ul din contracția de polimerizare sau traumatismele acute / cronice pot cauza fracturi ale
țesuturilor dentare adiacente restaurării. În aceste condiții, defectele pot fi reparate fără a afecta
integritatea restaurării.
F r ac tu r ar e a m ater ialu lu i d e o b tu r ație
Contraindicațiile abordării minim invazive prin optimizare
Pacientul își dorește înlocuirea restaurării, refuzând furniruirea sau reparația acesteia
Pacienți slab motivați, care nu se prezintă în mod regulat în cabinetul de medicină dentară.
Prezența cariilor adiacente care subminează o mare parte din restaurarea existentă.
o Repararea imediată a rășinilor compozite proaspăt polimerizate nu reprezintă o provocare pentru medic,
deoarece radicalii liberi prezenți pe suprafața compozitului polimerizat contribuie la adeziunea straturilor de
rășini compozite. Rinastiti și colab. au raportat că aplicarea sistemului adeziv în cazul reparațiilor imediate
poate să nu fie necesară, deoarece durata de supraviețuire a radicalilor liberi pe suprafața rășinii compozite
polimerizate este de aproximativ 14 zile. Prin urmare, o cantitate suficientă de legături duble carbon-carbon
nereacționate rămâne disponibilă pentru a ”lega” straturile de compozit.
Posibilități de optimizare – repararea
restaurărilor vechi
Repararea restaurărilor din rășini compozite se efectuează de obicei la luni sau ani după
plasarea inițială. Restaurările sunt expuse condițiilor dinamice ale mediului oral, precum saliva,
bacteriile, enzimele și fluctuațiile de temperatură.
Când se ia în considerare repararea restaurărilor vechi din rășină compozită, trebuie ținut
cont de faptul că aceste condiții de îmbătrânire produc o serie de modificări ale materialului, cum ar fi
absorbția de apă, sau degradarea chimică.
Mai mult, compușii volatili ai sulfului pot difuza în restaurările compozite contribuind la
compromiterea legăturii dintre compozitele îmbătrânite și cele reparatoare. Ca rezultat,
prognosticul legăturii cu un compozit îmbătrânit sau contaminat este imprevizibil
Posibilități de optimizare – repararea
restaurărilor vechi
Toate strategiile disponibile de tratament a suprafeței vizează asigurarea unei suprafețe curate,
cu energie de suprafață ridicată, cu o rugozitate adecvată, realizată prin îndepărtarea stratului superficial
al compozitului îmbătrânit.
Posibilități de optimizare – repararea
restaurărilor vechi
Inaintea unei reoptimizari se face mai intai examenul obiectiv al tuturor obturaţiilor după ce acestea
sunt curate, uscate si iluminate cât mai bune (uneori se folosește transiluminarea cu fascicol luminos provenit
de la lămpi de fotopolimerizare).
Se verifica:
- adaptarea marginală;
- suprafaţa obturaţiei;
- realizarea reliefurilor anatomice:
- contururi vestibulare sau linguale;
- contururi aproximale;
- relieful ocluzal;
- modificări de culoare marginală.
Posibilităţi de reoptimizare ale restaurărilor din
amalgam ne-funcţionale
Cand sunt prezente unul sau mai multe din modificarile mentionate anterior, se
realizeaza reoptimizarea prin indepartarea vechii obturatii si realizarea uneia noi din materiale
fizionomice refacand corect defectul sau modificarile constatate.
Optimizare unei restaurări din rășină compozită
Optimizare unei restaurări din rășină compozită
Optimizare unei restaurări din amalgam