O, izvorule de vesnica Dragoste! Ce voi zice de Tine!

Cum voi putea a Te uita pe Tine care Te-ai indurat a-Ti aduce aminte de mine, cand cufundat in noian de pacate, mergeam spre pieire? Indurarea Ta spre sluga Ta a intrecut toata nadejdea si ai turnat peste dansul darul si Dragostea Ta mai presus de toata vrednicia lui. Cu ce Iti voi rasplati pentru acest dar? Ca nu este dat la tot omul a se lepada de lume si de dulceturile ei, a lua crucea si a urma Tie! Au doara voi face lucru mare slujind Tie, caruia trebuie sa slujeasca toata faptura? Sa nu se para lucru mare inaintea mea a sluji Tie, ci aceasta mai vartos sa fie mare si minunat in ochii mei, ca esti atat de milostiv ca sa primesti in slujba ta pe un netrebnic si sa-l numeri intre slugile cele ce Te iubesc pe Tine. Iata, ale Tale sunt toate cate am si cu cate pot a sluji Tie. Insa eu nu prea Iti slujesc Tie: Tu imi slujesti mai mult. Iata cerul si pamantul, pe care le-ai facut spre slujba omului, gata sunt, implinesc toata ziua cate le-ai poruncit. Si aceasta e putin: insusi pe ingeri i-ai oranduit spre slujba omului. Iar ceea ce covarseste toate, este ca Tu insuti Te-ai indurat a sluji omului, si a Te da lui fagaduit. Ce-Ti voi da eu Tie pentru miile acestea de bunatati? O, de as putea sluji Tie in toate zilele vietii mele! O, de as putea macar o zi a-Ti sluji Tie cum se cade! Adevarat, vrednic esti de toata slujba, de toata cinstea si vesnica lauda! Adevarat, Tu esti Domnul meu si eu sluga Ta cea saraca, care datorie am a sluji Tie din toate puterile si in lauda numelui Tau a nu ma lenevi in veci. Asa voiesc, asa doresc si ceea ce mai lipseste, indura-Te a implini.