In Tine singur, Doamne Dumnezeul meu, pot afla odihna, pentru ca numai Tu, singur esti prea bun,

prea inalt, prea puternic, numai Tu singur poti indestula, pentru ca singur esti izvorul si datatorul a toate, singur ne mangai prin indurarea si bunatatea Ta cea nemarginita, singur esti numai podoaba, mare-cuviinta, numai dragoste. Marirea Ta se inalta peste toata slava, puterea Ta se inalta peste toata puterea, sfintenia Ta covarseste toata sfintenia, in Tine sunt toate bunatatile, toate savarsirile, au fost si vor fi adunate deplin, Doamne Dumnezeul meu! Deci, orice-mi daruiesti, afara de Tine, orice-mi descoperi afara de Tine, orice-mi fagaduiesti, este putin si neindestulaltor, neavandu-te, nevazandu-Te deplin. Caci inima mea ai facut-o foarte larga si nasatioasa incat nu poate sa se indestuleze, pana cand, ridicandu-se peste toate darurile si peste toata faptura, nu va cauta si nu va afla numai in Tine singur, odihna si fericirea sa. O, dulce mire al sufletului, Doamne si Imparate al tuturor fapturilor, cine imi va da mie aripi de adevarata slobozenie ca sa zbor catre Tine si sa ma odihnesc in Tine! Cand mi se va harazi mie ca, desfacandu-ma de toata legatura pamanteasca, sa pot sa vad si sa gust cat este de bun Domnul Dumnezeul meu? Cand ma voi aduna deplin in Tine, si de dragoste catre Tine ma voi uita pe mine, si nu voi simti, nu voi gusta decat pe Tine, intr-un chin putin cunoscut, mai presus de tot chinul! Iar acum suspin si petrec in necazuri, cu durere, zilele mele, caci in valea aceasta a plangerii multe sunt relele care ma tulbura, ma necajesc si ma intuneca cu intristare, ma impiedica si ma ametesc, ma inseala si ma prind, si astupand calea apropierii de Tine, ma lipsesc de desfatarile dragostei Tale, Doamne, de care sufletele cele fericite se bucura pururea in ceruri. Auzi, Doamne, suspinurile si tanguirile mele cele fara de margini pe pamant!