JUPITER

http://www.astronomic.ro/wp-content/uploads/2009/11/detailed_jupiter1.jpg

Nume : Seceleanu Andreea Mihaela Grupa : 104

Page

Specializare : Geografie

CUPRINS

1. Dimensiunile corpului cosmic Jupiter pag 3 2. Structura interna pag 4 - 5 3. Miscari . pag 6 4. 5. 6. 7. 8. Inelele si Satelitii lui Jupiter.. Atmosfera . Explorarea prin programe spatiale Comparatia cu o alta planeta.. Bibliografie .. pag 7 - 11 pag 12 - 13 pag 14 - 16 pag 17 pag 18

Page

1. Dimensiunile corpului cosmic

Raza medie ecuatoriala Raza polara Densitate (g/cm3) Masa (kg) Inclinarea pe orbita Excentricitatea 70.000 km 66854 10 km 1,34 1,90 1027 3,080 0,04

Durata revolutiei (zile) 4.332 (11,86 ani) Durata rotatiei (ore) 9,55 (exterior) ; 9,92 (interior)

Page

2. Structura interna

Page

Jupiter este a cincea planeta de la Soare i este cea mai mare dintre toate planetele sistemului nostru solar. Jupiter este o imensa sfera gazoasa compusa preponderent din hidrogen si heliu, care reprezinta 70% din masa planetelor. Zona miezului este inconjurata de un strat dens de hidrogen metalic ce poate ajunge la 78% din raza planetei. Atmosfera planetei este compusa din aproximativ 90 % hidrogen, si 10 % heliu. Contine si alte elemente ca metan, vapori de apa, amoniac, carbon, etan, neon, oxigen. Geneza planetei Exista doua modele privind posibila geneza a planetei Jupiter. Primul model pleaca de la idea ca in sectorul planetelor exterioare, gazul protostelar ar fi condensat, formand protoplanete gazoase immense. Ulterior, fragmentele feroase si cele silicatice au coborat

spre centrul planetelor unde a luat nastere un nucleu. Conform acestui model insa, compozitia atmosferei planetelor externe ar fi trebuit sa fie identicacu cea a Soarelui (daca se merge pe ideea ca nebuloasa ar fi avut aceeasi compozitie, atat in centru cat si spre periferie). Ca urmare, cantitatile de carbon, azot si oxigen, situate ca valoare imediat dupa hidrogen si heliu, ar fi trebuit sa releve in compozitia lui Jupiter acceasi frecventa relative fata de hidrogen ca si in cazul Soarelui. Raportul carbon/hidrogen la toate planetele gigant, si cel dintre azot si hidrogen la Jupiter si Saturn, este insa cu mult mai mare decat in Soare. Cel de al doilea model pleaca de la idea ca planetele gigant s-au format in doua secvente de timp. La inceput, a aparut nucleul prin acretia grauntilor de fier si silicate, la care s-au adaugat, ca urmare a temperaturilor reduse de la periferia nebuloasei, particule de apa inghetata, amoniac si metan. Nucleul a crescut pana la o valoare critica (de cca zece ori mai mare comparativ cu masa terestra), atragand gravitational componentele nebuloasei primordiale, mai ales hidrogenul si heliul. Acestea au format atmosfera planetelor gigant, neputand condensa, pentru ca temperaturile nu erau suficient de scazute. Prin evaporarea ulterioara a unei parti din continutul de hidrogen, carbon si azot din nucleu se pot explica cantitatile mai mari ale acestor elemente aici, comparative cu raportul lor in masa solara.

Page

3. Micrile de rotatie, revolutie, durata, sens

comparatie cu Terra Cea mai mare planeta din cele noua care exista in Sistemul Solar, Jupiter are un diametru de 11,2 ori mai mare decat cel al Pamantului si o masa de 318 ori mai mare decat a acestuia din urma. De fapt, masa planetei Jupiter este de aproximativ 2,5 ori mai mare decat a celorlalte planete la un loc. Fiind compusa mai mult din hidrogen si heliu,densitatea medie este doar de 1,314 ori mai mare decat cea a apei. Forta gravitationala a planetei Jupiter este de 2,4 ori mai mare decat cea a Pamantului. Planeta Jupiter -Distanta fata de Soare -Perioada de revolutie -Perioada de rotatie -Diametrul -Temperatura la suprafata 778.300.00 11.86 ani 9,9 ore 142,800 km - 130 oC Planeta Pamant 149.600.000 365.25 zile 23,93 zile 12.756 km in medie 15oC

Page

4. Inelele si Satelitii lui Jupiter

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/07/Jupiter.moons2.jpg/220px-Jupiter.moons2.jpg

Inelele planetei Jupiter sunt mult mai subtiri decat cele ale lui Saturn sau Uranus (grosimi de maxim 30km), au margini clare, fiind formate din particule de praf. Ele au fost descoperite de Voyager 1, la 4 martie 1979, dar pot fi observate in infrarosu chiar de pe Pamant. Inelele au in component patru sectoare: o parte luminoasa, centrala, cu latimi de 6.000 km, care se termina in exterior printr-un inel mai deschis la culoare, de cca 800 km latime. Spre interior apare o zona cu densitati foarte reduse care se desfasoara pana la partea superioara a norilor din atmosfera planetei. Toate sectoarele apar invaluite intr-un halou extrem de fin. In 1985 erau cunoscuti 16 sateliti ai planetei Jupiter. In prezent numarul lor a ajuns la 63. In afara celor patru sateliti mari descoperiti de Galilei in 1610 (Io, Europa, Ganimede, Callisto), mai exista patru luni mici in imediata vecinatate a planetei (Adrastea, Metis, Amalthea, Thebe), pe care o inconjoara pe orbite circulare in planul ei ecuatorial, si opt sateliti destul de indepartati de Jupiter, avand orbite cu excentricitate
Page

mare (0,37 Pasiphae) si destul de inclinate fata de planul ecuatorial planetar (164o Carme). Primii 7 sateliti de la planeta se afla in interiorul puternicei magnetosfere a lui Jupiter. Cei mai indepartati sateliti (Ananke, Carme, Pasiphae si Sinope) au o miscare de revolutie in sens retrograde, fapt ce sustine ipoteza asteroizilor captati. Orbita planetei este urmarita de doua grupuri de asteroizi numiti dupa eroii razboiului troian: asteroizii greci (Ahile, Nestor, Agamemnon, Ajax), care preced planeta si cei troieni (Priam si Enea), care o urmeaza, la distante aproximativ egale cu cca 1/6 din lungimea orbitei lui Jupiter. Asemanarea dintre satelitii externi si grupurile asteroizilor troieni (forme neregulate, suprafete presarate cu mici cratere de impact si culoare extreme de inchisa), indica originea din asteroizi. Cei patru sateliti descoperiti de Galilei s-au format prin acretie din gazul si praful interstelar ce inconjura planeta, asemanator modului in care planetele s-au format in jurul Soarelui. Satelitii au orbite circulare in planul ecuatorial al planetei si stau sub influenta puternica a magnetosferei lui Jupiter. In ordinea departarii de planeta, acestia sunt: Io, Europa, Ganimede si Callisto. Io Io prezinta cel mai activ vulcanism din sistemul solar, care continua de peste 4 mld. Ani, ca urmare a fortelor mareice cu amplitudini de peste 100 m exercitate de Jupiter. Caldura generata prin frecare iradiaza spre exterior printr-o intensa activitate eruptiva. Deformarea impusa doar prin forta de gravitatie a planetei nu ar avea insa nici un efect asupra lunii, daca distant dintre aceasta si Jupiter nu ar varia din cauza atractiei exercitate de ceilalti sateliti mari: Europa si Ganimede (mai ales in timpul conjunctiilor).
Page

Voyager I a observant 8 eruptii care atingeau inaltimi cuprinse intre 70 si 280 km, ceea ce inseamna ca materialul expulzat avea viteze intre 300 si 1.000 m/s, fiind cu mult mai violente decat Etna, Vesuviu sau Krakatoa (in cazul Etnei vitezele sunt de 50 m/s). Satelitul adduce la suprafata, prin activitatea sa eruptive, peste 100 mld. tone annual, la care se adauga raurile de lava de sute de km lungime, care recicleaza intreaga suprafata a lunii la fiecare 100 de ani. Acest fapt explica lipsa craterelor de impact si tineretea scoartei pe Io. Sistemele vulcanice reprezinta 5% din suprafata satelitului. In apropierea craterelor, temperature atinge 17o C, in timp ce in jur este de -146 o C. Suprafata satelitului, colorata in nuantede la rosu la galben, indica prezenta unor cantitati mari de sulf, iar portiunile albe sunt compuse din dioxid de sulf (SO2) solid. Totodata, Io este singurul satelit al lui Jupiter care are si o atmosfera cu grosimi de cca 700 km. Aceasta dezvolta o presiune maxima de 10 -3 milibari la ecuator, fiind compusa predominant din SO2. Activitatea vulcanica intensa este sursa de alimentare, cu cca o tona pe secunda, a unui imens inel (tor) de ioni de sulf si oxigen, care inconjoara orbita lui Io in jurul lui Jupiter. La nivelul acestui inel se inregistreaza un current electric de 5 mil. amperi. Europa Cel mai mic dintre satelitii descoperiti de Galilei, Europa pare format dintr-un nucleu silicatic cu o raza de 1.400 km, care suporta o manta subtire din gheata sau apa. Caracteristica morfologica este data de liniile inchise la culoare care brazdeaza suprafata de gheata a Europei. Acestea au traiectorii drepte, dar si curbe sau neregulate, cu lungimi de la sute la mii de km si latimi de la 10 km la 70 km. Fracturile se concentreaza in sectoarele deschise
Page

10

Page

la culoare, dar se remarca si regiuni mai intunecate, caracterizate printrun numar foarte redus de cratere de impact. Evolutia satelitului pare sa fi urmat trei etape. In prima etapa, Europa era acoperita de un ocean care invadase suprafata sa initiala, silicatica. Acest ocean, care pe alocuri avea adancimi de 100 km, a sters din relief urmele bmbardamentului meteoritic suferit de crusta silicatica. A doua faza se refera la inghetarea pana in profunzime a oceanului si la formarea scoartei actuale. Expansiunea ulterioara a crustei (pana la 15%), datorita miscarilor convective din manta, a generat nenumaratele fracturi. Aceste rupture in crusta de gheata pot fi, in parte, si rezultatul influentelor mareice exercitate de planeta. Ultima etapa se refera la umplerea fracturilor respective cu material adus din manta. Ganimede Ganimede este cel mai mare satelit din intregul sistem solar. Densitatea sa foarte mica (1,9 g/cm3), arata ca el este compus in cea mai mare parte din gheata si apa. Structura sa interna existent unui nucleu solid, invaluit intr-o manta de apa sau gheata. Imaginile transmise de Voyager 2 arata o morfologie extreme de complexa, unica in sistemul solar. Suprafata de gheata a satelitului apare compusa din doua parti distinct, dar egale ca extindere: una intunecata iar alta deschisa la culoare. Suprafetele inchise au aspect poligonal si sunt presarate cu numeroase cratere de impact, vechi de peste 4 mld. ani. Acest fapt demonstreaza ca cele constituie fragmente din crusta initiala, formata din gheata cu densitatemai mare. Sectoarele vechi sunt bine delimitate intre ele prin fasii deschise la culoare. Acestea sunt mai noi si par compuse din canale foarte largi si lungi de sute de km, a caror origine nu este pe deplin cunoscuta. Procesul care a dus la formarea sistemului de fracture trebuie pus in legatura cu structura interna a satelitului, afectata la un moment dat

de miscari convective. Acestea au provocat rupture in crusta groasa de 300 km. Fracturile au fost umplute cu apa si gheata din manta, cu densitate mai mica. Callisto Este cel mai intunecat dintre satelitii lui Jupiter (desi apare mult mai luminos comparativ cu Luna), fiind format dintr-un amestec de gheata si silicate. Caracteristica sa morfologica este data de densitatea mare a craterelor de impact. Acestea au diametre de cca 100 km (cu exceptia bazinului Walhalla de 600 km) si provin din ultima faza a bombardamentului meteoritic, inceputa acum 3,5 mld. ani. Crusta de gheata nu a pastrat craterele mai mari si mai vechi, ca urmare a unui fenomen de expansiune a scoartei, pe baza proceselor convective din manta. Expansiunea scoartei s-a incheiat acum 3,5 mld. ani, cand s-a incheiat faza de diferentiere a materialului din interiorul satelitului intrun nucleu solid, inconjurat de o manta de gheata sau apa cu grosimi de 1.000 km, si o scoarta de gheata cu grosimi de 100 200 km.

11

Page

5. Atmosfera Jupiter este format predominant din hidrogen si heliu, care apar comprimate spre interiorul planetei prin propria lor greutate. Compozitia difera cu adancimea si cresterea presiunii: la presiuni de 1 atm. si -2000C, pana la 2 mil. atm si 10.0000 C, atmosfera este formata din hidrogen molecular (90%) si heliu (10%), iar densitatea atinge 1,1g/cm3. In sectorul care coboara pana la presiuni de 45 mil. atm si 20.0000 C, predomina hidrogenul atomic si heliul. La o presiune de 2 mil. atm; la aproximativ 8.500 km sub stratul vizibil de nori, hidrogenul se lichefiaza si prezinta un compartiment metalic, generand conductibilitatea electrica mare care intretine puternicul camp magnetic al planetei. Densitatea creste in salturi de la 1,1 g/cm3 la 4 g/cm3. Nucleul solid se gaseste la cca 57.000 adancime, suportand o presiune de 45 mil, atm. si temperaturi de 20.000 30.000 K. Dupa cum au aratat masuratorile efectuate in infrarosu, caldura nucleului reprezinta sursa de energie care face ca Jupiter sa iradieze in spatiu de 1,7 ori mai multa energie decat primeste de la Soare. Norii constituie aspectul neobisnuit al planetei Jupiter, cat si al lui Saturn, prin simetria dispuneri lor : zeci de benzi inchise si deschise la culoare se succed in linii paralele fata de ecuator, indicand o intense dinamica a atmosferei. Portiunile deschise la culoare poarta denumirea de zone, iar cele inchise se numesc benzi . Aerosolii sunt compusi din cristale de amoniac sau hidrosulfat de amoniu (NH4OHSO4), prin care se pot explica insa doar portiunile albe. Norii albi, care amintesc de cei cirrus de pe Pamant, sunt rezultatul miscarilor ascendente in atmosfera si sunt formati din cristale de amoniac pur, la temperature de 150 K. Atmosfera planetei este insa presarata cu nori de diferite culori (predominant este rosul, portocaliul, caramiziul si gri-albastruiul). Aceste culori sunt in legatura cu inaltimea

12

Page

la care se afla norii si temperature din atmosfera. De exemplu, norii in nuante de albastru sunt specifici atmosferei inferioare, cu temperature ridicate. Ei pot fi vazuti atunci cand nu sunt acoperiti de formatiuni noroase superioare. Cu altitudinea, culoarea norilor se schimba; ei devin mai intai caramizii, avand de obicei si o forma ovala, apoi trec prin nuante de la galben la portocaliu, iar la partea superioara a atmosferei sunt albi. Specific atmosferei planetei este Marea Pata Rosie din emisfera sudica, a carei culoare ramane o enigma, fiind situate in atmosfera superioara, mai sus chiar decat sectorul norilor albi. Marea Pata Rosie, rezultatul unui vartej anticiclonic tropical (sensul de rotatie este cel al acelor de ceas), are o prezenta constanta de peste 300 de ani, de cand a fost observata pentru prima data. In present, si-a restrans lungimea la 26.200 km. In interiorul ei apar mici vartejuri, cu o constanta redusa. Pata se deplaseaza spre veste cu cativa m/s, intr-un sector unde vanturile zonele ating 100 m/s, inconjurand planeta in 6 zile. Dinamica atmosferei nu este inca pe deplin explicate de nici unul dintre modelele existente. Altfel decat in atmosfera terestra unde exista doar doi curenti de altitudine (curentul jet, de la vest spre est, la latitudinile medii, si cel mai slab, orientat de la est la vest, in zona ecuatoriala), in atmosfera lui Jupiter apar mai multi curenti jet, avand viteze de pana la 150 m/s. Totodata, atmosfera planetei este incalzita in totalitate prin caldura interna, diferentele de temperature din straturile superioare fiind minime intre ecuator si poli (de doar 30C). La aceasta se adauga viteza mare de rotatie a planetei.

13

Page

6. Explorarea prin programe spatiale Misiunile Jupiter : Pioneer 10 Galileo Misiuni multiplanetare : Pioneer 11 Jupiter i Saturn Voyager 1 Jupiter i Saturn Voyager 2 Jupiter, Saturn, Uranus i Neptun New Horizons (planificat pentru 2006) Jupiter, Pluto i Centura Kuiper Pioneer 10 i Pioneer 11 Pioneer 10 a fost prima nav care a ajuns n preajma lui Jupiter n 1973. Pioneer 11 a urmat-o n 1974, dar i-a continuat drumul fiind prima sond care a studiat Saturn n 1979. Navele Pioneer au fost proiectate pentru a testa abilitatea navelor spaiale de a supravieui la trecerea prin centura de asteroizi i prin magnetosfera lui Jupiter. Centura de asteroizi a fost un test uor, ns au fost aproape prjite de ionii capturai de cmpul magnetic al lui Jupiter. Aceast informaie a fost crucial pentru succesul misiunilor Voyager. Generatorul RTG al lui Pioneer 11 e mort. Ultima comunicare cu Pmntul a avut-o n Noiembrie 1995. Pioneer 10 funcioneaz nc (cu greu) ns nu mai este urmrit cu regularitate datorit reducerilor de buget. Ultimele date au fost recepionate de la el pe 31 Martie 1997. Au lsat-o s se afunde n spaiul interstelar, de altfel, prima nav cu o astfel de soart. Fiind primele nave spaiale care prsesc sistemul nostru solar, Pioneer 10 & 11 sunt purttoarele unui mesaj grafic sub forma unei plcue placat cu aur, de 6 pe 9 inch, prins de panoul de comand al navei.

14

Page

Voyager 1 Voyager 1 a fost lansat pe 5 Septembrie 5 1977, i a zburat pe deasupra lui Jupiter pe 5 Martie 1979 i a lui Saturn pe 13 Noiembrie 1980. Voyager 2 a fost lansat pe 20 August 1977 (naintea lui Voyager 1), i a zburat pe deasupra lui Jupiter pe 7 August 1979, a lui Saturn pe 26 August 1981, a lui Uranus pe 24 Ianuarie 1986 i a lui Neptun pe 8 August 1989. Voyager 2 a profitat de o aliniere rar (o dat fiecare 189 de ani) pentru a trece de la o planet exterioar la alta. Voyager 1 ar fi putut, n principiu, s-i continue drumul spre Pluto, dar JPL a optat pentru o apropiere sigur de Titan Datorit celor 2 sonde, cunotinele noastre despre cele 4 planete gigantice, sateliii lor, i inelele lor s-au mbogit consistent. Voyager 1&2 a descoperit c Jupiter are o dinamic a atmosferei complicat, fulgere i aurore. S-au descoperit trei satelii. Dou din surprizele cu adevrat mari au fost c Jupiter are inele i c Io are vulcani sulfuroi activi, cu efecte majore asupra atmosferei joviene. Cnd cele dou sonde au ajuns la Saturn, au descoperit peste 1000 de bucle i 7 satelii, incluznd i presupuii satelii pstorii care in pe loc inelele. Vremea era blnd fa de cea de pe Jupiter: jeturi masive se substa care variaz foarte puin n (este cunoscut o bucl alb activ de 33 de ani). Atmosfera pe Titan era nceoat. Aspectul lui Mimas era nspimnttor: un crater de impact masiv l fcea s se asemene cu o Stea Moart. Surpriza cea mare o constituia aspectul ciudat al inelelor. Prezena buclelor, ondulaiilor i a spielor era neateptat i greu de explicat.

15

Page

Voyager 2 Voyager 2, mulumit unor eforturi inginereti i de programare de-a dreptul eroice, i-a continuat misiunea spre Uranus i Neptun. Uranus n mreia lui aprea ca o planet monocromatic. Ca o ciudenie, s-a descoperit c axa sa magnetic erau puternic deplasat fa de axa sa rotaional complet rsucit, ceea ce-i conferea lui Uranus o magnetosfer neobinuit. Au fost gsite canale ngheate pe Ariel, iar Miranda era o neobinuit mixtur de felurite regiuni. Au mai fost descoperii 10 satelii i nc un inel. Spre deosebire de Uranus, pe Neptun s-a gsit o atmosfer nc activ, fiind descoperite mai multe tipuri de nori. Arcele inelelor s-au dovedit a fi petece strlucitoare ale inelelor. S-au mai descoperit dou inele, i ali satelii. Axa magnetic a lui Neptun era de asemenea rsucit. Triton avea un aspect brzdat de gheizere. Galileo

Jupiter orbitator i sond atmosferic, n prezent pe orbita lui Jupiter. Va face ample survolri ale sateliilor jovieni iar sonda a cobort n atmosfera lui Jupiter pentru a furniza pentru prima dat aspectul interior al unui gigant de gaz. Galileo a trimis deja primele imagini clare ale celor doi asteroizi, 951 Gaspra i 243 Ida, luate n timp ce se ndrepta spre Jupiter. A trimis de asemenea imagini ale impactului Cometei SL9 cu Jupiter dintr-un unghi privilegiat.

16

Page

7. Comparatia cu o alta planeta JUPITER PAMANT

Jupiter
Orbita Diametrul Excentricitatea Masa Acceleratia gravitational la suprafata Suprafata Volumul Albedoul Inclinarea pe orbita 778,330,000 km 142,984 km 0,048774888 1.900x1027 kg 24,79 m/s 6,217961010 1,431281015 0,343 3,13

Pamant
Raza 6378,14 km ecuatoriala Raza polara 6356,75 km Turtirea 1/298 Masa 5,973X10 ton Acceleratia 9,7801 m/s gravitationala la Ecuator Suprafata 510,07 mil. km Volumul 1083 mld. km Albedoul 0,367 Inclinarea pe 23,45 orbita

17

Page

Bibliografie

Geografie fizica generala I Pamantul in spatiul cosmic de Iuliana Armas, 2009 http://www.referate-scolare.ro/astronomie/Planete/ http://www.astrotm.home.ro/Cele%20noua%20planete/spacec raft.htm http://ro.wikipedia.org/wiki/Jupiter

18

Page