Utilizarea practica a energiei elastic e

Elasticitatea (din greacă ἐλαστός „ductibil”) este capacitatea unui corp de a rezista unei influențe
distorsionante și de a reveni la dimensiunea și forma originală atunci când această influență sau forță
este îndepărtată. Obiectele solide se vor deforma atunci când se aplică forțe adecvate asupra lor. Dacă
materialul este elastic, obiectul va reveni la forma și mărimea inițială când aceste forțe sunt îndepărtate.

În mecanică, elasticitatea reprezintă proprietatea unor corpuri de a suferi deformări elastice, care pot fi:
de volum (la fluide, solide), când în corp se generează reacțiuni elastice, sau de formă (la solide), când
apar forțe elastice - la încercarea de modificare a formei (răsuciri, îndoiri etc)[2] .

Forța elastică este o forță centrală care are la origine o deformație elastică a unui mediu,direct
proporțională cu deformația x, dar de sens contrar (legea lui Hooke):

Patru aparate care folosesc energia elastica sunt : trambulina

Arcurile de la saltea

Ceasornicul mechanic

Arcul cu sageti

Trambulina
O trambulină este un dispozitiv care constă dintr-o bucată de țesătură întinsă și puternică, întinsă între
un cadru de oțel , folosind multe arcuri spiralate . Nu toate trambulinele au arcuri, deoarece Trambulina
Springfree folosește tije din plastic armat cu sticlă. Oamenii sar pe trambuline în scopuri recreative și
competitive.

Țesătura pe care sărită utilizatorii (cunoscută în mod obișnuit ca „covorașă” sau „pat de trambuline”) nu
este elastică în sine; elasticitatea este asigurată de arcurile care îl leagă de cadru, care stochează energia
potențială .

Alergarea pe perete este un sport în care participantul folosește un perete și platforme plasate lângă
patul trambulinei pentru a face trucuri. Mișcarea de bază este un fundal pe trambulină și apoi picioarele
care ating peretele din partea de sus a săriturii. De acolo, nu există nicio limită pentru mișcările
acrobatice care sunt posibile, similar cu trambulina obișnuită. Avantajul este că răsucirile și întoarcerile
pot fi inițiate cu mai multă forță de pe un perete solid și că viteza verticală poate fi transferată la rotație
în plus față de forțele de la picioare sau brațe. În plus, energia poate fi câștigată atât din patul din partea
de jos a săriturii, cât și din peretele din partea de sus a săriturii.

Ceasornicul mechanic
Ceasul, aşa cum a fost inventat el, cu cel mai simplu tip de mecanism. Este cel care trebuie întors de la
coroniţă la intervale regulate de timp. Rotirea coroniţei încarcă un arc care apoi transmite puterea din
roată în roată, de la roata cea mai mare la roata cea mai mică. O componentă numită “balans” reglează
precizia ceasului. Apoi ne putem imagina trei roţi: una mare, care se va roti cel mai încet, una mijlocie şi
una mică. Una dintre roţi va contoriza ora, alta minutele şi cea mai mică secundele. Acestea transmit
mişcarea sub cadran, unde sunt alte roţi care mişcă acele indicatoare (orar, minutar, secundar).

Funcționarea unui ceas mecanic se bazează pe acțiunea angrenajelor, care funcționează prin utilizarea
energiei mecanice, permițând efectuarea unei măsurări a timpului cu precizie ridicată, care poate fi
prezentată în secunde, minute și în ore, dar este important să se ia în considerare faptul că există alte
elemente care permit funcționarea dispozitivului, printre care se numără următoarele componente:

Motorul este o foaie care prezintă mișcări de rulare, este fabricat din metal și este însărcinat cu stocarea
diferitelor cantități de energie, astfel încât să fie transmisă în întregul mecanism, prin urmare, este
important să știm cum să identificăm această componentă pentru a cunoaște cum funcționează un ceas.

Energia pe care motorul reușește să o acumuleze este transmisă în întregul mecanism, care este alcătuit
din diferite trepte de viteză care au ca obiectiv descompunerea acelei energii și utilizarea acesteia,
deoarece sunt conectate și, la rândul lor, sunt însărcinate cu indicarea calea pe care trebuie să o urmeze
energia pentru ca ceasul să funcționeze.

Oscilatorul are ca obiectiv reglarea energiei, astfel încât să nu existe exces din ea, astfel încât să-și
genereze transferul acolo unde este necesar și astfel încât să nu se producă o descărcare neașteptată și,
de asemenea, să permită deplasarea în sensul acelor de ceasornic o anumită viteză
Arcurile de la saltea

Daca asupra unui resort ( arc ) actioneaza o forta, in cazul nostru greutatea corpurilor agatate de resort,
acesta se alungeste (∆l )cu cat forta deformatoare F este mai mare. Formula este mai sus iar k se
numeste coeficientul de elasticitate a resortului si depinde de materialul din care este facut arcul ,
lungimea lui, grosimea firului.Deoarece k depinde de resort si are formula.

Arcurile sunt elemente care fac parte dintr-un mecanism, aparat sau din părțile componente ale
mașinilor, executate dintr-un material cu proprietăți elastice mari care sub acțiunea unei forțe
exterioare se deformează temporar, revenind la forma inițială când acțiunea exercitată din exterior
înceteaza.

Trei caracteristici sunt importante în ceea ce privește calitatea unei saltea cu arcuri împachetate
individual, și anume:

Numărul arcurilor. Într-o saltea de dimensiuni 150cmx200cm încap minim 600 de arcuri împachetate
individual și maxim 2000. Cu cât numărul de arcuri este mai mare cu atât, salteaua se va plia mai bine
formelor corpului, fiindcă în acest caz diametrul arcurilor este mai mic. Saltelele pocket spring care
conțin un numărul mai mare de arcuri sunt de obicei și mai scumpe.
Grosimea arcurilor. Moliciunea saltelei pocket spring va fi dată de grosimea arcurilor, și nu de diametrul
acestora (saltelele pocket cu un număr mai mic de arcuri împachetate individual, vor avea arcuri cu un
diametru mai mare). Cu cât arcurile sunt mai subțiri cu atât salteaua va fi mai moale. Însă, cu cât
grosimea arcurilor este mai mare, cu atât suportul oferit este mai mare. De obicei în cazul saltelelor
pocket spring cu un număr mare de arcuri se folosesc arcuri cu o grosime mai mică, deoarece greutatea
persoanei care folosește salteaua este împărțită pe mai multe arcuri, caz în care este oferit și suportul
necesar.

Cu ce este învelit patul de arcuri. În acest caz diferă de la producător la producător. Saltelele conțin
numai patul de arcuri fără a avea un strat adițional, iar unele conțin și un strat de spuma memory (care
augmentează moliciunea saltelei).

Saltele cu arcuri: au în mijloc un rând de arcuri metalice, peste care se lipesc straturi de feltru pentru
susținere și confort. Diametrul și grosimea arcurilor variază, la fel și numărul acestora din saltea. Cu cât
arcurile au o grosime mai mare cu atât salteaua va fi mai fermă, iar cu cât arcurile sunt mai înguiste cu
atât salteaua va fi mai moale.

Arcul cu sageti
Arcul este la origine o armă primitivă de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vergea elastică ușor încovoiată
și o coardă prinsă de exttemitățile vergii.

Arcul a fost folosit ca armă de vânătoare sau de luptă încă din perioada 30.000 – 10.000 î.Hr. Astăzi este
folosit doar în competiții sportive de tragere la țintă.

Arcurile tradiționale sunt construite din lemn, corn sau tendoane de animale. Arcurile cele mai apreciate
sunt produse de înaltă tehnologie, de exemplu au vergeaua compusă din mai multe straturi diferite, iar
construcția lor durează mai multe luni. Arcurile moderne sunt perfecționate în mod continuu, ele fiind
construite din fibre speciale care asigură o elasticitate și rezistență mai mare la încovoieri repetate.

O prima etapa consta in stabilirea mainii dominante.

Urmatoarea etapa consta in alegerea arcului recurve potrivit. Cei ce doresc sa traga cu un arc recurve
vor trebui sa-l aleaga pe cel cu elongatia si greutatea de tragere potrivite.

Ultima etapa consta in alegerea arcului compus corespunzator. In primul rand, acest tip de arc trebuie sa
se potriveasca greutatii si elongatiei de tragere

Adoptati o pozitie cu spatele drept si corpul relaxat. Picioarele si umerii trebuie sa fie perpendiculari cu
tinta. Luati sageata cu trei degete si tineti-o pe coarda. Fixati tinta. Eliberati sageata prin relaxarea
degetelor. Relaxati-va si mana prin mutarea acesteia in spatele urechii.

Energia potențială este energia unui sistem fizic, dependentă numai de poziția sau configurația
diferitelor părți ale sistemului. Acest potențial poate fi convertit în orice altă formă de energie, de
exemplu în energie cinetică și poate efectua lucru mecanic într-un proces.[1] Unitatea de măsură a
energiei potențiale în SI este Joule (simbol J).

Energia potențială elastică este energia pe care o are un corp elastic deformat, care, datorită deformării,
poate produce lucru mecanic.

Teorema de variație a energiei potențiale elastice:

ΔEpel = –Lel

adica: variația energiei potențiale elastice a unui sistem este egală cu lucrul mecanic efectuat de forta
elastica, considerat cu semnul minus.

Energia potențială elastică are expresia

Unde k – constanta elestica

Proiect realizat de: Budoi Carla

Marcu Roberta

Radu Alexandra

Paun Melisa

Voicu Bianca

Tilica Carla