1000

Internetul – istorie deja?
de George Alin Popescu
UN CADOU OFERIT DE
www.wall-street.ro
George Alin Popescu Internetul, istorie deja?
Internetul – istorie deja?
Cuprins:
CAPITOLUL I – PRIMII PAŞI........................................................................................................................3

UN FERMOAR DE MODA NOUA................................................................................................................................. 3
POVESTEA INTERNETULUI, CAPITOL NERECOMANDAT SPECIALIŞTILOR ............................................................................ 4
IAR ASTĂZI….......................................................................................................................................................9
CAPITOLUL II – ULTIMUL CONTINENT DESCOPERIT.....................................................................12
TEAMA DINAINTE DE CUNOAŞTERE......................................................................................................................... 12
EPOCA NAIVITĂŢII............................................................................................................................................... 14
EPOCA EXPERIMENTULUI ŞI A EXPLORĂRII ...............................................................................................................17

O LUME A CUVINTELOR........................................................................................................................................19
DE CE SCRIEM?.................................................................................................................................................. 21
BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA.............................................................................................................................. 24
SPAŢIUL SPERANŢELOR VIRTUALE...........................................................................................................................27
TERORIŞTII VIRTUALI........................................................................................................................................... 30
CIUMA MODERNĂ................................................................................................................................................ 32
ATRACŢIA LUMII NOI........................................................................................................................................... 35
MĂRIRE ŞI DECĂDERE.......................................................................................................................................... 41
CAPITOLUL III - COLONIZAREA............................................................................................................. 46
PÂINE ŞI CIRC..................................................................................................................................................... 46
SENTIMENTE ......................................................................................................................................................50
JUCĂRII MODERNE............................................................................................................................................... 53
NOUA MORALĂ...................................................................................................................................................55
IUBIREA.............................................................................................................................................................57
CAPITOLUL IV - DESPRE VIITOR............................................................................................................ 60
LIMITELE SPATIULUI INFINIT..................................................................................................................................60
CU PICIOARELE PE PĂMÂNT...................................................................................................................................61
LUMEA DE MÂINE................................................................................................................................................63
INCHEIERE..........................................................................................................................................................67
-2- oferit de
www.wall-street.ro
Capitolul I – Primii paşi

Un fermoar de moda noua
Ştiţi care a fost coşmarul cel mai impresionant al antichităţii? Zâmbiţi,

desigur, pentru că îmi puteţi da atâtea răspunsuri ...: războiul, foametea,
barbaria, fanatismul religios, politeismul, ...banala răceala chiar, toate au
măcar căderea de a fi răspunsul corect. Şi aţi avea dreptate.
Toate aceste lucruri se leaga însa, printre altele, de unul şi acelaşi

element: distanţa. Fie că vorbim de comoditate, ca măsură a distanţei
psihice, de rapiditate, ca măsură a disţantei orare sau de o distanţă fizică,
un singur lucru este cert: oamenii s-au regăsit de cele mai multe ori
căutând un leac pentru distanţele din viaţa lor.
Aşa se face că, uneori, leacurile au căpătat forme din cele mai diverse, aşa
dupa cum problemele pe care işi doreau să le rezolve priveau natura
umană sau mediul înconjurător. În fond, pentru aceia dintre noi care sunt
chinuiţi zilnic de o insuportabilă durere de spate, distanţa de la degetele
mâinilor şi până la şiretul pantofului se poate asemăna foarte bine cu
distanţa de la Pământ la Lună.
Inventatorul de care o să vă povestesc mai jos, a fost măcinat toată viaţa

sa de exemplul unui prieten care avea nevoie de cel puţin 30 de minute
pentru a-şi încheia şireturile de la pantofi. Pe prieten, istoria nu l-a pastrat
cu numele, fiindu-i de ajuns să reţină problema sa. De Whitcomb L.
Judson însă, cărţile vorbesc şi acum ca despre inventatorul
“Închizătorului de gāici”. A căutat, în primii ani ai vieţii sale, o soluţie
pentru a ameliora problema acelor oameni care găseau greu de parcurs
distanţa de la vârful mâinii la şireturile pantofilor. Judson le-a oferit
acestora soluţia care părea să răspundă tuturor aşteptărilor: o modalitate
de a te încheia la pantofi folosind o singură mână.
Au urmat ani în care fermoarul a provocat râsul multora, în primul rând

datorită faptului că “dinţii” săi, din fier, rugineau în faţa intemperiilor
vremii. Fermoarul era de-a dreptul urât aşa..., plin de rugină.
Mai târziu, la mulţi ani după moartea lui Judson, fermoarul şi-a văzut
nestingherit de drumul afirmării sale. Început precum povestea cu
“răţusca cea urâtă”, drumul fermoarului modern spre glorie l-a dus de la
calitatea de moft, invenţie excentrică, la poziţia de element indispensabil
vieţii moderne.
Ironic însă, acum, în culmea aventurii sale, acest produs şi-a găsit liniştea
datorită aceleiaşi ignoranţe care îl insoţea la naşterea sa. Este, dacă vreţi,
liantul tuturor marilor invenţii, care după ce ajung să fie folosite la o scară
-3- oferit de
www.wall-street.ro
mult mai mare decât au visat vreodată creatorii lor, se pierd apoi în
ignoranţa universală, pentru a reveni în atenţia lumii doar la momentul la
care se poticnesc în drumul lor.
Povestea fermoarului are, din multe puncte de vedere, o asemănare vădită

cu povestea reţelei mondiale constituite acum de internet. Amândouă
descriu modalităţi de a ocoli distanţele. Dincolo însă de acest aspect, aş
vrea să cred că nici unul dintre dumneavoastră nu îşi închipuie că
internetul este doar un mijloc de comunicaţie mai evoluat decât cele de
până acum.
Adevărul este mult mai complex pentru că, de la momentul lansării,

internetul şi-a croit propria-i lume.
Povestea internetului incepe insa, acum aproape 50 de ani, tot datorita

goanei nebune dupa mijlocul suprem de comunicatie. Cum ar spune
americanii: “the ultimate one” – “reţeaua reţelelor”.
Povestea internetului, capitol nerecomandat specialiştilor
Piesă importantă în războiul rece de la acea vreme, conexiunea între

calculatoare era menită să menţină o legătură mai strânsă între diferitele
locaţii în care se aflau trupe americane. URSS-ul tocmai lansase satelitul
Sputnik şi câştigase astfel, cel puţin pentru moment, lupta pentru
supremaţia aeriană. SUA se vedeau puse în faţa unei ameninţări reale,
pentru că acum bombele nucleare sovietice ar fi putut fi lansate de pe
orbita terestră. Începuse era în care distanţele se micşorau...
În aceste condiţii, armata americană a căutat un mijloc care să menţină

legătura între diferite centre de comandă sau de execuţie, în cazul unui
atac nuclear. Mai mult, acest mijloc de comunicaţie trebuia să poată fi
folosit şi pe postul unui declanşator automat, telecomandat, al focoaselor
nucleare. Un calculator situat la centrul de comandă ar fi trebuit să poată
vorbi cu un dispozitiv similar, ataşat rachetei nucleare şi, în acelaşi timp,
cu unitatea care răspundea de racheta respectivă.
Reuşita americanilor a fost reală. Marele succes a fost însă cu totul

altul...: datorită dimensiunilor sale megalomanice, calculatorul acelor
vremuri de început avea nevoie de tot spaţiul din una sau mai multe
camere. Neajunsurile provocate de aceste dimensiuni au făcut lumea
computerelor, cel puţin pe termen scurt, o lume ieşită din centrul atenţiei.
Interesul a rămas însă crescut pentru cercetătorii de la diverse instituţii

academice implicate în proiect. Astfel că, dupa o scurtă perioadă de timp,
aceştia au găsit de cuviinţă să realizeze mai mult decât un dialog greu de
înţeles al computerelor legate între ele. Aşa le-a fost permis computerelor
-4- oferit de
www.wall-street.ro
să medieze, pentru prima oară dialogul dintre oameni. Dezvoltarea acestei

portiţe noi a dus la ceea ce mai târziu vom denumi cu toţii e-mail.
Aflat în faţa unui computer de la MIT, un cercetător a reuşit să trimită

scrisori electronice prin intermediul computerului către un coleg aflat în
camera alăturată. Emailul a fost primul serviciu cu aplicabilitate pe scară
largă pe care l-a oferit internetul. Scrisorile electronice au cunoscut din
acel moment drumul sinuos de la statutul de moft la cel de necesitate
stringentă. Şi distanţa dintre oameni a început să se reducă... Urma să fie
diminuată şi distanţa dintre opiniile lor!
După câţiva ani, cercetătorii lumii erau deja obişnuiţi cu fenomenul.

Devenise chiar amuzant să îi scrii un email unui coleg. După ce, la
început, calculatoarele fusesera legate între ele doar în cadrul aceleiaşi
universităţi, au urmat în scurt timp conexiuni între universităţi din acelaşi
oraş, între oraşe diferite şi apoi conexiuni peste ocean... SUA şi Europa
erau acum legate şi printr-un altfel de cordon.
Numai că toate aceste legături înlesneau comunicarea între oameni doar

pe un singur nivel. Aveai nevoie de un lucru, scriai unui coleg mai deştept
sau mai informat. Apăruseră şi aşa-numitele « grupuri de presă »,
newsgroups, care trimiteau tuturor celor interesaţi noutăţi din domenii
diverse.
Harababura mesajelor scrise avea însă un mare inconvenient : lega între ei

mult prea puţini oameni, în majoritatea lor specialişti. Accesul la această
reţea, la internet deci, al masei mari a oamenilor nu se realizase încă.
Totuşi, pe măsură ce timpul trecea, internetul se transforma încet-încet
din reţea militară de comunicaţii în reţea accesibilă oricui.
Dezvoltarea masivă a fenomenului se va realiza tot în asezămintele

academice finanţate din raţiuni militare. Adevărul este că aceste instituţii
beneficiau de fonduri enorme şi îşi permiteau să racoleze cei mai buni
specialişti ai vremii.
Aşa se face că unul dintre specialiştii de la CERN (Centrul european de

cercetare în domeniul nuclear), a dat lovitura. A fost « mâna lui
Dumneazeu», care a transformat reţeaua de calculatoare de până atunci
într-o lume aparte. Şi, cum nu a găsit un nume mai bun pentru invenţia
sa, a folosit o denumire asemeni minţii sale : genială şi simplă. Şi, poate,
în anticiparea faptului că invenţia va apropia lumea cum nimic nu o mai
făcuse până atunci, şi-a botezat descoperirea: “world wide web – reţeaua
cea nemărginită”.
Acest om şi-a pus pentru prima dată problema ca informaţia conţinută de

un calculator să poată fi citită şi de alte calculatoare cu care acesta era în
conexiune. A creat astfel, un şir de cuvinte şi de paragrafe pe care,
-5- oferit de
www.wall-street.ro
asemeni unui ziar, le-a botezat “pagină”. Pentru că îşi dorea ca pagina
creată de el să poată fi accesată de oameni de la distanţă şi prin
intermediul computerelor, a botezat-o “pagină web” – “pagină din reţea”.
La început, lucrurile ar putea fi explicate simplist, dacă legătura s-ar face

doar între două calculatoare. Omul aflat la pupitrul de comandă al unuia
dintre calculatoare ştie că trebuie să acceseze celalalt calculator. Nu are de
făcut nimic mai mult decât să-şi deschidă propriul aparat şi conexiunea
este deja stabilită.
Ce ne facem însă dacă este nevoie să vorbim despre o legătură realizată

între 3 calculatoare? Ei, bine, aţi putea spune, construim câte un buton pe
tastatură pentru fiecare calculator cu care intrăm în legătură. Când
apăsăm pe un buton, ştim cu precizie că ne vom conecta la un anumit
calculator.
Dar..., dacă în discuţie intră 100 de computere? Sau, mai bine, dacă sunt
1000? Sau 100.000? Zâmbim cu toţii gândindu-ne cum ar arăta o
tastatură sau un pupitru de comandă care să conţină atâtea butoane...
Râdem de-a dreptul când ne imaginăm omul care ar putea folosi această
minune tehnologica. Hehe...
Ei, bine, ceva trebuia făcut... Înainte, un om se gândise pentru prima dată
la un sistem care să ajute la identificarea unică a computerelor. Pentru că
suntem cu toţii oameni moderni, să apelăm la o tehnologie similară care
ne poate lămuri la ce s-a gândit omul nostru.
Mulţi dintre noi avem telefoane. Fixe, mobile, nu contează, dar telefoanele
sunt o tehnologie populară în zilele noastre. Cu toţii ştim că, atunci când
încercam să apelăm o anumită persoană, trebuie să formăm un număr.
Fiecare telefon are un număr unic, alocat de centrala de telefoane. Este,
dacă vreţi, numele lui...
Apoi, să ne gândim la o reţea mondială de telefonie fixă, în care telefoanele

sunt înlocuite cu computere. Acesta este conceptul din spatele marii
invenţii care poartă numele de Protocol TCP/IP. Fiecare calculator din
lumea întreagă a primit un număr unic de identificare. Şi, pentru că
inventatorul protocolului s-a gândit că acest număr trebuie să aibă
îndeajuns de multe cifre încât să poată face faţă atribuirii câte unui nume
la foarte multe computere, s-a gândit să-l compună din 12 cifre.
Mai mult, pentru a fi ţinut minte mai uşor de oameni, un astfel de nume-
număr, denumit generic IP, a fost împărţit în 4 grupe de câte 3 cifre,
despărţite unele de altele prin puncte. Ex. 213.233.214.123.
Împărţirea numerelor IP pentru fiecare computer conectat în reţeaua

mondială nu s-a făcut haotic. Computerele din aceeaşi ţară au primit
-6- oferit de
www.wall-street.ro
nume care încep cu aceleaşi cifre. Apoi, în interiorul ţării, pe regiuni şi

chiar pe oraşe, computerele au primit IP-uri care au primele 6 sau 10 cifre
identice.
Se realizase deci o posibilitate simplă ca un computer să poata contacta,

prin intermediul retelei internet, un alt calculator, pentru a-i trimite
mesaje. Trebuia doar să-i ştie IP-ul.
Având în spate conceptul de IP explicat mai sus, ideea omului care a

inventat www-ul nu mai este atât de imposibil de înţeles. Devenise posibil
ca omul din spatele unui computer să citească pagina creată de altcineva,
pe alt computer, în alt colţ al lumii. Se putea afla IP-ul computerului în
cauză, se putea face conexiunea între calculatoare şi, la realizarea
conexiunii, pagina apărea afişată pe ecranul calculatorului care dorise
acest lucru.
Dar, dacă stăm să ne gândim mai bine, câte lucruri pot fi spuse într-o
singură pagină? Cărţi întregi cu siguranţă..., dar câţi oameni ar fi dispuşi
să le citească? Trebuia să fie mai simplu...
Ei bine, cercetătorii s-au gândit şi la acest lucru şi au mai făcut câteva

invenţii. În primul rând, un program denumit browser, navigator adică, ce
le permitea să se conecteze la paginile web situate pe diverse calculatoare.
Aşa a apărut « link-ul», « legătura între pagini ».
Pe scurt, ei au construit posibilitatea ca, accesând un anumit cuvânt

cuprins în pagina web afişată pe ecran, oricine să poată merge la o altă
pagină, situată pe acelaşi computer. Pentru că, din nou, nu au găsit un
nume mai bun pentru aceste cuvinte-legătură între pagini, le-au spus
hyperlinkuri. Au inventat chiar şi un limbaj de programare special, care
permitea inserarea unor astfel de hyperlinkuri în paginile create. Aşa a
luat naştere limbajul HTML.
Apoi, a fost nevoie să inventeze şi un protocol special de comunicaţie

pentru a ajuta calculatorul care dorea să « citească » paginile găzduite de
alte calculatoare. Dialogul abstract dintre calculatoare, care a dus în cele
din urma la afisarea paginilor web pe ecranul monitorului nostru, a fost
posibil datorită inventării unui cod de comunicaţie : protocolul HTTP
(hyper text transfer protocol).
Aşa se face că existau acum calculatoare care conţineau nenumărate

pagini ce puteau fi accesate de alte calculatoare. Aceste pagini multiple,
aflate în legătură, pe acelaşi calculator, au fost denumite “locuri”
(traducerea din engleză a cuvântului “site”). Aşa au luat naştere siteurile
web pe care aveam să le cunoaştem cu toţii mai târziu.
-7- oferit de
www.wall-street.ro
Nu după multă vreme însă, oamenii în nimicnicia lor, s-au văzut puşi în
faţa unui alt obstacol insurmontabil : propria memorie. Deşi era posibil să
ţii minte două, trei, zece adrese IP, deşi puteai să faci o agendă de adrese
IP sau să tipăreşti cărţi asemănătoare celor de telefon, ce te faci atunci
când numărul IP-urilor pe care ai vrea să le ţii minte devine mult prea
mare ? Cât de mare ar putea fi o carte de telefon ? Sau câţi dintre noi şi-ar
permite să întreţină biblioteci întregi cu numere IP care să ne spună că,
spre exemplu, computerul 213.233.214.123, situat în România,
găzduieşte pagina unei firme de design web ?
Sincer, nu vă pot lăsa să vă gânditi prea mult, pentru ca unul dintre

dumneavoastră, dragii mei cititori, s-ar putea dovedi mai înţelept decât
mine şi ar putea găsi un alt răspuns, mai facil decât acela pe care o să îl
ofer eu în continuare.
Soluţia pe care au găsit-o contemporanii noştri este următoarea:
Dar dacă, în loc să îl cheme 213.233.214.123, pe computerul din România

l-ar chema Avocatnet ? Aşa s-au gândit nişte oameni inteligenţi acum ceva
vreme, iar răspunsul îl vedem şi astăzi. Au creat un nou soi de program de
calculator, care ţine minte de data aceasta, că porecla computerului
213.233.214.123 este Avocatnet. Şi, pe lângă aceasta poreclă, mai ţine
minte şi multe altele...
Şi, pentru a-l diferenţia de alte computere pe care stăpânii lor au avut
imaginaţia să le boteze tot Avocatnet, oamenii s-au gândit să facă din nou
apel la istorie. Şi, în loc de numele vechi, Carol cel Mare, Mircea cel
Bătrân, pe acest Avocatnet din România l-au numit « avocatnet.ro » (.ro
vine, desigur, de la România).
Aşa au apărut, dintr-o dată, o groază de computere numite Avocatnet. Cel

din Spania se chema Avocatnet.es, cel din Italia se chema Avocatnet.it.
În plus, pentru că erau aşa de mândri de noua lor invenţie, world wide
web-ul, cercetătorii ce la CERN au pus tuturor computerelor legate în
reţea, care aveau de oferit pagini celorlalte computere, prenumele “www”.
Aşa a fost trecut in registrele de la la starea civila, computerul Avocatnet
din România: www.avocatnet.ro.
Devenise acum mai uşor să ţii minte numele unui computer. Şi, pentru că
interesul publicului nu era pentru computerul respectiv, ci pentru paginile
găzduite de acesta, curând s-a ajuns la identificarea computerului cu
siteul pe care îl găzduia.
Că tot am terminat de spus povestea internetului, a emailului şi a www-

ului, aş vrea să mai adaug ceva. Pentru a da explicaţiei un curs mai liber
şi mai uşor de urmărit de către toţi cititorii, se poate ca uneori să fi tratat
-8- oferit de
www.wall-street.ro
cu multă uşurinţă diversele date sau descoperiri prezentate. Se poate, la

fel de bine, să fi inversat cronologia unor evenimente. Îi voi ruga însă pe
aceia dintre dumneavoastră care sunt interesaţi să cunoască mai multe
despre unul sau altul dintre evenimentele de mai sus, să caute cărţi scrise
de specialişti în domeniu. Pot astfel aprofunda fenomenul şi, cine ştie, îi
pot aduce unele îmbunătăţiri. Îi rog însă, în aceeaşi măsură, să nu uite că
raportarea la nespecialişti, trebuie făcuta întotdeauna cu grijă, lăsând la o
parte rigorile academice. Adevărul poate fi spus în mai multe modalităţi.
Rămane în urma povestea care, în majoritatea paşilor săi, este reala. Chiar
dacă ni se pare ciudat sau greu de înţeles uneori, viaţa marilor descoperiri
are un numitor comun: palpită, sub asaltul materiei cenuşii pe care geniile
lumii o folosesc pentru a schimba universul nostru.
Iar astăzi…
Orice ar spune oricare dintre cei implicati în naşterea internetului, nici

unul nu s-a aşteptat la consecinţele pe care avea să le aducă, în doar
câţiva ani, invenţia lor. Acum, atenţia acordată internetului ni se pare
firească. În fond, toata lumea vorbeşte despre el: părinţi care pot discuta
acum ca la telefon cu copiii aflaţi pe alte meleaguri, studenţi care işi pot
contra profesorii datorită conoştinţelor aflate de pe cine ştie ce website;
puşti de nici 13 ani, care reuşesc să controleze mecanisme financiare
complicate, echipamente sofisticate sau chiar arme; transmisiuni în timp
real, pe diverse siteuri web, de pe cine ştie ce front de luptă.
Pentru numele lui Dumnezeu, anul 2000 a fost aproape de a confirma

previziunile scepticilor care prevesteau sfârşitul lumii. Căderea din 1999 a
bursei specializate în ultratehnologia IT din SUA (NASDAQ), a adus
economia mondială în pragul unei recesiuni globale. Americanii şi-au
revenit cu greu, loviţi fiind din nou de valul terorist de după 2001.
Europenii au scăpat doar datorită propriei lor ignoranţe, pentru că
pierduseră bătălia pentru informatizare, în cursă cu americanii.
Internetul a reuşit atunci, pentru prima oară poate, la un nivel extrem de

ridicat, să îşi arate faţa cea hidoasă. Era un fel de pângărire a tehnologiei
nobile pe care o imaginaseră creatorii săi. Puteti găsi, acum, pe internet,
siteuri care vorbesc despre conceptul de « unealtă a diavolului », atribuit
retelei globale. Ideea este chiar o contradicţie flagrantă, din moment ce
oamenii care urăsc atât de mult reţeaua globală se folosesc tocmai de
obiectul urii lor pentru a-şi face cunoscut mesajul.
Sincer, nu mai ştii ce să crezi, şi te mărgineşti la început doar să asculţi

ideile care iţi trec pe la ureche, murmurate sau strigate chinuitor de
prieteni, cunoscuţi sau oameni anonimi.
-9- oferit de
www.wall-street.ro
Afli astfel despre sluţenia lumii construite în jurul internetului, unealtă a

răului, exprimat aici clar, necenzurat, unealtă a expansiunii valorilor şi
stilului de viaţă american, rai al pornografiei şi, implicit, al pervertirii
conceptului de « uman » pe care ni-l atribuim cu toţii. Auzi, citeşti, vezi
vorbindu-se despre capacitatea internetului de a lega oameni despărţiţi de
mări şi oceane, despre descătuşarea lumii informaţiei...
Mulţi îl hulesc. Ciudat, dar pe măsură ce investighezi mai tare, observi că
şi mai mulţi îl iubesc. Unii sunt chiar dependenţi de lumea lui. Alţii sunt
doar curioşi. Puţini sunt indiferenţi. Cu toţii însă au o părere despre el.
Înseamnă că toată lumea a auzit !
Greşit !, stai mai apoi şi te gândeşti... Nu toata lumea ! Koffi Annan,

spunea într-un discurs memorabil că i se pare ciudat cum ei, membri ai
ONU, vorbesc despre influenţele înaltelor tehnologii în viaţa Terrei când,
dacă stai să te gândeşti bine, jumătate din populaţia globului terestru, nu
a dat încă un telefon. Mai mult! Nici măcar nu ştie cum arată un telefon!
Dar, totuşi, chiar fără voia lor, şi viaţa acestor oameni a fost schimbată
iremediabil datorită internetului. Nu mai cunoaştem ţările lumii doar ca pe
suprafeţe haşurate pe un glob pământesc din şcoală. Le vedem zilnic, la
televizor, pe internet, cu paradisul şi infernul propriu.
Aşa că, din nou, poţi sta să te gândeşti...
Acum, în acest moment, dacă unul dintre acesti oameni, să le spunem

neştiutori, să le spunem ignoranţi, naivi, puri, oricum... . Dacă vine şi te
întreabă pe tine, dragă cititorule, cum ţi-a schimbat viaţa internetul ? La
ce să se aştepte el că se va schimba în propria-i viaţă? Ce îi răspunzi ?
Pentru că în momentul în care aţi deschis această carte aţi acceptat un

pact, pentru că am primit astfel bunăvoinţa dumneavoastră de a-mi
expune ideile, iată ce cred eu despre lumea internetului. Vom vorbi în
egală măsură despre viaţa noastră, despre profesia noastră, despre
propriile trăiri, despre sentimentele umane în contactul lor cu lumea
virtuală a internetului.
Şi, dacă pe parcursul acestei cărti voi face referire la date şi întâmplări din
negura istoriei noastre, să ştii că fac acest lucru doar din plăcere.
Recunosc..., puţin şi din convingerea că, de multe ori, istoria se repetă.
Sau din convingerea că întotdeauna trebuie să învăţăm din propriile
greşeli. La fel de sincer iţi spun însă că nici eu nu ştiu ce concluzie va avea
această carte. În acest moment, nu ştiu dacă internetul mi-a schimbat
viaţa în bine sau în rău. Nu ştiu dacă îmi este indispensabil. Aş putea
spune, ca să fim înţeleşi, că eu trăiesc de pe urma internetului. El îmi
aduce pâine şi sare.
-10- oferit de
www.wall-street.ro
Sper însă că întâmplările pe care le voi povesti, să ne facă să îl privim nu

cu frică, nu cu teamă, şi nici cu adulaţie sau respect exacerbat. Sunt sigur
că, pe parcursul anilor ce vor să vină, internetul nu ne va determina să îl
considerăm asemeni altor momente din istoria omenirii. Vom spune poate
că e unic...
Doar timpul va spune însă acest lucru, atunci când internetul va fi intrat
cu adevărat în istoria noastră.
-11- oferit de
www.wall-street.ro
Capitolul II – Ultimul continent descoperit

Teama dinainte de cunoaştere
Dacă sunteţi pasionaţi de istorie, aşa cum sunt şi eu, atunci cu siguranţă
că ar trebui să încercaţi imposibilul de a face rost de cartea lui Jacques
Barzun “De la naivitate la decandenţă: 500 de ani de viaţă culturală
occidentală: 1500 şi până în prezent”. Vă spun acest lucru în primul rând
pentru că modul în care Barzun înţelege să explice istoria este unul cu
totul şi cu totul fenomenal. El reuşeşte să îmbine o lume a anecdoticii cu
analiza serioasă a evenimentelor relatate, scoţând astfel în evidenţă în mod
strălucit tocmai concluziile pe care vrea sa le transmită cititorului despre
transformarea naturii umane de-a lungul timpului.
Unul dintre exemplele date de Barzun are legatura cu inugurarea unei linii
de tren în Marea Britanie. Suntem asadar în anul 1830, şi autorităţile de
atunci deschid pentru prima dată o linie de cale ferată între oraşele
Manchester şi Liverpool. Printre invitaţii acestei călătorii inaugurale se află
personalităţi ale vremii: Ducele de Wellington, membri ai Parlamentului şi
printre alţii şi un economist renumit al vremii, William Huskisson,
Preşedintele Comisiei de Comerţ a Marii Britanii.
Dupa ce trenul porneşte la drum şi reuşeşte să circule cu o viteză

uluitoare la acea vreme (aproape 35 de kilometri la oră), călătoria este
întreruptă undeva la jumătatea disţantei de parcurs, pentru ca locomotiva
să fie alimentată cu apă. În timpul acestei operaţiuni, pasagerii coboară şi
vorbesc înflăcăraţi despre avantajele noului mijloc de transport.
Din nefericire însă, tocmai la acelaşi moment, pe linia ferată paralelă

circula un tren în sens opus călătoriei noastre, plin şi acesta cu
personalităţi. Acest al doilea tren avertizează trecerea sa prin semnale
repetate. Reporterii prezenţi au relatat a doua zi că Huskisson, derutat
probabil de zgomotul şi mişcarea din jurul său, este convins că zgomotele
veneau de la trenul care alimenta. Multă vreme după eveniment, englezii
îşi vor aduce aminte de Huskisson ca de prima persoana ucisă de tren.
Bun, ne putem întreba, cum este posibil ca un om ca Huskisson să nu îşi

dea seama de pericolul ce îl pândeşte şi să moară într-un accident atât de
stupid? Ei bine, dacă ne-am teleporta cumva înapoi în timp, la acel
moment, am înţelege că trenul însemna o noutate radicală. Nu numai prin
importanţa sa economică, ci şi prin alura sa. Nu degeaba, primii oameni
care au asistat la o proiecţie cinematografică a unui tren care intră în gară
au fugit mâncând pământul. Au fugit însă doar dupa ce, anterior, îl
priviseră cu groază un timp îndeajuns de lung încât să-i cadă victimă într-
o situaţie reală.
-12- oferit de
www.wall-street.ro
De cele mai multe ori, invenţiile tehnologice necesită o schimbare radicală

a mentalităţii oamenilor pentru a fi acceptate. Huskisson nu a apucat să
realizeze acest lucru şi a plătit cu viaţa.
Dacă e să ne raportăm la România, spre exemplu, la momentul la care

scriu aceste rânduri, fiecare dintre cetăţenii ei este conştient de prezenţa
internetului. Toţi îl consideră o tehnologie inovatoare. Unii nu il înţeleg.
Asemeni tuturor oamenilor din lume însă, chiar dacă nu îl înţeleg, trebuie
să îl ia în considerare şi să se adapteze la schimbări. Altfel, noi, oamenii
prezentului, avem de rezolvat o mare problemă. Spre deosebire de
Huskisson nouă nu trebuie să ne fie frică de faptul că o să ne pierdem
viaţa. Cu siguranţă nu !
Dar sunt uneori lucruri pe care societatea noastră le consideră mai

importante decât pierderea vieţii. Un proces spre exemplu. Sau pierderea
slujbei. Ori, şi mai rău, pierderea trenului către destinaţiile lumii de
mâine.
Citind cartea, ar trebui să vedeţi internetul aşa cum este el. Nu are nimic
din ferocitatea unui animal sălbatic. Poate fi domesticit. Putem chiar
beneficia de pe urma sa. Şi roadele acestor beneficii se pot observa în
fiecare clipă a existenţei noastre. Nu trebuie decât să înţelegem că
internetul este o lume integrată în lumea reală. Pentru unii o lume mai
bună, pentru altii o lume ameninţătoare. Când vom înţelege acest lucru,
vom putea spune că internetul lucrează pentru noi.
Şi, dacă am fi avut vreodată curiozitatea de a observa modul în care se

produce, de-a lungul istoriei, naşterea, expansiunea şi, uneori, pieirea
unei civilizaţii, am fi observat multe reguli imuabile. Fără pretenţia de a
ţine un curs de istorie ori sociologie, fără a spera măcar să fiu în
asentimentul domnilor profesori specializaţi în aceste ramuri umaniste,
am întrezărit mai multe momente similare în viaţa marilor imperii de până
acum.
La început este întotdeauna acea perioadă în care membrii viitoarei

comunităţi nu se cunosc între ei. Este aşa-numita EPOCĂ A NAIVITĂŢII.
Complexitatea vieţii însă, aduce de cele mai multe ori împreună toate
destinele dezbinate până atunci. Şi un singur lucru poate fi liantul şi
cauza acestui fenomen. Un singur lucru poate învinge orgoliul personal
sau pornirile narcisiste ale membrilor comunităţii: FRICA. Frica de
evenimente, frica de animale sălbatice sau de comunităţi umane mai
puternice, frica de divinitate. Asistăm astfel la uniuni generate de propriile
coşmare ale indivizilor. Aşa începe epoca Ţelurilor Comune, a Idealurilor
Împărtăşite, EPOCA EXPLORĂRII.
-13- oferit de
www.wall-street.ro
Cuvântul capătă apoi putere de armă, odată ce pătrundem în epoca în

care membrii comunităţii, ceează valori sacre, ce vor dura peste timp. Aşa
ia naştere MITUL CUNOAŞTERII, a cărui relatare va topi măcar un
centimetru al ignoranţei societătii.
Cunoaşterea este elementul primordial care duce până la urmă la

descoperire şi, odată ajunşi în această fază, membrii comunităţii încep să
înţeleagă forţele care le înconjoară locuinţa. Observă astfel, că natura
poate fi înfrântă uneori, că monştrii propriei imaginaţii se transformă în
bieţi căţeluşi inutili. URA, invidia, violenţa, pornirile războinice, cu toate
iau naştere acum, într-o înşiruire rapidă a evenimentelor.
Şi, pentru prima dată, capacitatea de autodistrugere a comunităţii

izbucneşte brusc, asemeni unui incendiu: TEROAREA stă să cucerească
lumea. IGNORANŢA îl bântuie acum pe fiecare membru al comunităţii. Se
nasc astfel PROFITORII, FALŞII PROFEŢI, care vestesc celor creduli
sfârşitul lumii.
Apoi, ca într-un film cu happy end, zarurile divine îi pot oferi comunităţii
încă o şansă de a demonstra ceva. Răsare astfel posibilitatea unui nou
început, păstrând însă în arhitectura ancestrala a sufletului uman o
înregistrare a greşelilor trecute.
Să luăm deci toţi aceşti paşi ai istoriei, pe rând, şi să observăm cum a

reuşit o reţea de calculatoare să se transforme într-o lume aparte, cu
propriile ei mecanisme de autodistrugere. Vom face mereu apel la partea
anecdotica a istoriei noastre pentru a exemplifica relativa asemănare între
momentele trecutului şi paşii dezvoltării internetului. Vom vorbi apoi de
SENTIMENTELE UMANE, transformate în mod ciudat la contactul cu
spaţiul virtual.
Epoca naivităţii.
Samuel Morse a fost un pictor recunoscut la vremea sa, al cărui talent de

portretist nu mai miră pe nimeni. Cu toate acestea însă, nu ştiu câţi dintre
dumneavoastră şi-l amintesc pe Morse ca pe un pictor. Chiar în timpul
vieţii sale, faima de pictor urma să fie depăşită de aceea de inventator şi de
om de ştiinţă. Morse şi-a schimbat domeniul de interes de la pictură la
inventică atunci când i-a captat atenţia una dintre descoperirile vremii
sale. Joseph Henry tocmai inventase electromagnetul.
Succesul înregistrat de Henry în încercarea sa de a transmite un impuls

electric de-a lungul unul fir l-a preocupat multă vreme pe Morse. De ce
oare? Dincolo de înclinaţia sa evidentă spre lumea ştiinţifică, Morse avea şi
un motiv personal pentru care îşi dorea să dezvolte o nouă cale de
comunicaţie.
-14- oferit de
www.wall-street.ro
Cu ani în urmă, în vreme ce lucra la un portret al generalului Lafayette, la

Washington, Henry a primit tragica veste că soţia sa, care locuia la
aproximativ 500 de kilometri distanţă, s-a îmbolnăvit şi a murit. Ştirea
morţii ei a călătorit timp de 7 zile până când să ajungă la Morse. Chinuit
de remuşcări şi învinovăţindu-se că nu a fost lângă ea în momentul morţii,
pictorul a început să se întrebe dacă nu cumva poate să existe o
modalitate prin care să se elimine barierele de timp şi spaţiu dintre
expeditorul şi destinatarul unui mesaj. Îşi dorea cu ardoare să schimbe
lumea, astfel încât oricine să poată ajunge la cei dragi atunci când este
nevoie.
Era anul 1831, şi Morse îşi concentrase deja toată atenţia de la şevalet la
masa de cercetare în căutarea unei metode de a folosi descoperirea lui
Henry pentru a ajuta oamenii să vorbească între ei. În 1835, el dezvoltase
un prototip al noii sale invenţii: telegraful. Acesta folosea receptori şi
transmiţători magnetici pentru a dirija de-a lungul unui cablu o serie de
mesaje predefinite.
Doi ani dupa acest moment, Morse renunţase definitiv la cariera sa de

pictor şi se dedicase în totalitate noii invenţii. A descoperit şi dezvoltat în
curând un limbaj nou, destinat a facilita comunicaţia cu ajutorul
telegrafului. Cu toţii cunoaştem acum faimosul Cod Morse, care foloseşte o
serie de semnale, puncte şi linii, pentru a transmite mesaje. Singurul
lucru de care mai era nevoie pentru ca aceasta invenţie să capete
notorietate era construcţia unei reţele de cabluri care să poarte mesajele
transmise de-al lungul şi de-a latul Americii.
Aşa cum s-a întâmplat cu aproape toate marile invenţii din istoria
omenirii, creatorii internetului modern au fost mânaţi de un scop anume
atunci când au imaginat o lume a comunicaţiilor între computere. Această
nouă metodă de comunicaţie ar fi fost menită să facă lumea un loc mai
sigur, să îndepărteze ameninţările războiului şi, nu în ultimul rând, să
aducă SUA în vârful piramidei puterilor mondiale. Astfel, naşterea
internetului are legatură cu ultimul mare război pe care l-a cunoscut
omenirea în secolul 20: Razboiul rece.
Anul 1957 aduce cu el un nou pas în cursa infernală de cucerire a

spaţiului extraterestru de către cele două mari puteri aflate în plin război
rece. Lansarea Sputnik a determinat URSS-ul să considere că are un
avantaj strategic în faţa SUA. Sputnik era primul satelit artificial al Terrei,
iar sovieticii şi-au arogat cu mare pompă titlul de cuceritori ai spaţiului.
Acum americanii începeau să se teamă şi de pericolul din ceruri.
De cealalta parte a oceanului Pacific, autorităţile SUA priveau cu teamă

noile evoluţii din Uniunea Sovietică. În aceste condiţii, preşedintele Dwight
D. Eisenhower a văzut necesitatea unui proiect pe care americanii îl tot
amânau de ceva vreme: Advanced Research Projects Agency (ARPA).
-15- oferit de
www.wall-street.ro
Lansată în 1958, aceasta Agenţie reunea câteva dintre cele mai importante
creiere ale lumii. În 18 luni de la crearea sa, ARPA definitivase deja
proiectul primului satelit artificial al Terrei, produs de SUA. Unul dintre
scopurile pentru care fusese înfiinţată Agenţia se îndeplinise acum cu brio.
Câţiva ani mai tarziu, ARPA a considerat că şansa SUA de a depăşi URSS-
ul consta printre altele şi în dezvoltarea unui domeniu aflat în epoca de
piatră în anii 50. Reţelele de computere şi tehnologiile de comunicaţie la
distanţă aveau pe atunci un mare duşman: dimensiunile considerabile ale
echipamentelor de calcul.
Oricât ni s-ar părea de banal, dacă am putea să retrăim acele momente,

alături de primele calculatoare am fi uimiţi de modul în care a evoluat
tehnica. O felicitare de Crăciun, care cântă o melodie atunci când este
deschisă de către destinatar, înglobează în ea mai multă putere de calcul
decât aceea a primelor computere. Este deci cu atât mai impresionantă
activitatea oamenilor care au găsit în inutilitatea de atunci a computerelor
o cale de a le transforma în mai putin de 50 de ani în motoare ale lumii
moderne.
Prima convorbire online, aşa cum înţelegem noi astăzi acest concept, a
avut loc, surprinzător, în anul în care SUA a cucerit Luna: 1969. Planul
era unul simplu: Kleinrock, un profesor eminent al noii tehnologii a
calculatoarelor de la Universitatea Los Angeles, alături de un grup
restrâns de studenţi au sperat că pot contacta calculatoarele Universităţii
Stanford pentru a trimite un mesaj oamenilor aflaţi în spatele lor.
Asa cum îşi aminteşte Kleinrock mai târziu, “Le-am dat telefon celor de la
Stanford. Stabilisem anterior o metodă de comunicare între computerele
noastre şi cele ale lor. Am încercat să vedem dacă un cuvânt scris de noi
este vizibil la ei. Cuvântul trebuia să fie LOGIN.
Apoi am tastat L pe computerul nostru şi i-am întrebat dacă văd această

literă pe monitoarele calculatoarelor proprii.
- Da, vedem litera L, a venit imediat răspunsul.
S-a întâmplat să primim acelaşi răspuns pozitiv în privinţa literei O. Când

am tastat însă litera G, legătura a murit.”
Totuşi, o revoluţie se produsese. Prima convorbire la distanţă între

oameni, mediată de computere, avusese deja loc.
Au urmat apoi paşi tot mai mulţi în direcţia transformării internetului în

ceea ce reprezintă el astăzi pentru noi. CERN (Centre European pour la
Recherche Nucleaire), un organism care reunea sub aceeaşi cupolă mii de
cercetători din Europa şi USA, a contribuit decisiv la un nou salt în istoria
-16- oferit de
www.wall-street.ro
internetului, prin invenţia Web-ului sau WWW-ului cum este el cunoscut

acum. Au contribuit însă la noua imagine a internetului şi inventarea
primului navigator (browser) şi invenţia protocoalelor de comunicaţie.
Simplist vorbind, totul a depins ulterior doar de puterea de calcul a
computerelor.
Dincolo de istoria sa vizibilă, internetul a reuşit însă un pas de care nu îl

credea nimeni în stare la momentul naşterii sale. Iar influenţele acestei
tehnologii au depăşit cu mult posibilitatea de comunicare a oamenilor.
Reţeaua reţelelor s-a transformat astfel în prima realizare a omului
capabilă să gândească independent de influenţa creatorului său. Oamenii
au început, din ce în ce mai tare, să regăsească printre paginile
internetului spiritul liber al strămoşilor.
Epoca experimentului şi a explorării
Puţin după ce zorii creştinismului se iviseră, hotărâţi să pună o nouă bază

lumii de până atunci, cam pe la aceeaşi perioadă în care istoria biblică
vorbeşte despre faptele lui Isus, un om şi-a regăsit destinul. O enciclopedie
a cunoştinţelor generale din antichitate1. Deşi în finalul cărţii sale, el îi
avertizează discret pe cititori că sunt în faţa unei cantităţi uriaşe de
informaţii, tot lui îi datorăm ideea de a oferi celor care lecturează, sprijinul
nemaintâlnit până atunci, al unei amănunţite table de materii, pe care o
plasa la începutul operei sale. O operă cu consecinţe inimaginabile la acea
vreme.
Plinius, a cărui viaţă se sfârşeşte mai înainte de a ajunge la 50 de ani, a

rămas cunoscut în primul rând datorită lucrării pe care v-am amintit-o
mai sus: Naturalis Historia. Unsprezece capitole, denumite de el “cărţi”,
cuprind în ele cunoştinţele lumii care îl înconjura pe autor. Informaţiile, în
cantitate covârşitoare, sunt oferite într-o ordine impusă mai degrabă de
asociaţiile libere de idei decât de criteriile de clasificare. Cunoştinţele
antichităţii, sporite şi adâncite, uneori simplificate, au devenit ulterior
cunoştinţele lumii moderne. Traducerile moderne ale enciclopediei pliniene
sunt necesare oricărei culturi, ca sumă de cunoştinţe antice şi ca
posibilitate de raportare la nivelul dezvoltarii societăţii de acum aproape
două milenii. Şi sunt necesare fiecăruia dintre noi în parte, fie doar ca
bucurie a lecturii2.
Dincolo de această introducere în care m-am lăsat furat de savoarea cu

care enciclopedia de mai sus prezintă unele fapte banale, rămâne însă un
lucru de necontestat. Citindu-l pe Plinius, ne dăm seama câtă nevoie
1
Pentru cei care doresc sa afle mai multe despre Plinius cel Tanar, ar trebui sa stie ca acest istoric şi
enciclopedist latin a trait intre anii 23 şi 79 dupa Hristos, şi este autorul a numeroase lucrari despre geografia,
gramatica sau arta lumii contemporane lui. Lucrarea sa de referinta va ramane insa pentru posteritate
“Naturalis Historia”, vasta enciclopedie a cunoştinţelor din vremea sa.
2
Idee preluata din Prefata cartii lui Plinius, semnata de Doamna Ioana Costa, “Naturalis Historia”, Editura
Polirom 2001;
-17- oferit de
www.wall-street.ro
aveau oamenii epocii sale de informaţie. La acea vreme, faptul ştiinţific era
urmarea unor experimente repetate. Comunicarea interpersonala nu era
însă una strălucită, astfel încât, de multe ori, orice învăţat al vremii
trebuia să reia, pe cont propriu, diferite experimente, fie din convingerea
intimă că înaintaşii săi făcuseră erori, fie din necunoaştere. Într-un fel,
învăţatura acelei vremi îi dădea celui în cauză un ascendent moral asupra
semenilor săi. Anticiparea unor evenimente viitoare era un lux pe care
doar câţiva şi-l permiteau.
“Este cunoscut faptul că la vârsta de 3 ani, fiecare dintre noi ajunge la

jumătatea staturii sale viitoare”3. Un experiment ciudat? O blasfemie
pentru medicii moderni? Un lucru pe care aceştia nu îl ştiu? Nimic din
toate acestea. Fraza de mai sus este doar una dintre constatările pe care le
inscrie Plinius în enciclopedia sa.
Plinius vorbeşte despre o convingere generală la acea vreme. În plus, el

popularizează acea convingere şi o transformă în fapt de necontestat. Din
vechiul “este cunoscut că...”, Plinius creează o sursă credibilă. Prin cartea
sa, Plinius le oferă semenilor o şansă. Acum oricine poate avea acces la
cunoştinţe antice sau contemporane. Cu toţii pornesc egali în faţa lumii.
De fapt, lucrările lui Plinius s-ar putea asemăna în foarte multe privinţe cu
efectul cumulat al cunoaşterii pe care ne-o dă internetul. Până la Plinius,
fiecare dintre înţelepţii vremii aveau impresia că au fost aleşi să cunoască.
Cunoaşterea lor era subiectul unui mister bine păstrat. Lucrarea lui
Plinius a adus o vulgarizare, o popularizare a cunoştinţelor vremii. Şi
oameni care până mai ieri nu avuseseră acces la multe dintre axiomele
prezentului, puteau acum conta pe ele pentru viitor.
În mod similar, înainte de anii 1990, academicienii cunoşteau orice aspect

al internetului. Nici o mirare... În fond, ei facuseră posibilă existenţa
acestuia. Era cel mai bine păstrat secret al lor.
Apoi a urmat o perioadă de câţiva ani, între 1995 şi 1997, când aceşti
învăţaţi zâmbeau atotştiutori ori de câte ori citeau câte un articol care
anunţa un nou fenomen: reţeaua globală. Reţeaua cea nemărginită,
inventată de Tim Berners Lee în 1992, a făcut deodată internetul atât de
uşor de folosit încât peste noapte, jurnaliştii de la ziarul britanic Guardian
nu aveau nici o problemă în a scrie un supliment săptămânal despre acest
fenomen. Această contopire a cunoştinţelor contemporane a creat o nouă
revoluţie, asemeni cărţii lui Plinius.
3
Cartea a VII-a, indice 73, din lucrarea lui Plinius, Naturalis Historia. Cartea a aparut şi în traducere
romaneasca pentru cei interesati, la Editura Polirom, în anul 2001. Citatul prezentat în lucrarea prezenta este
luat de la pagina 37 a volumului al doilea al enciclopediei lui Plinius, asa cum a fost ea tradusa şi publicata în
limba romana.
-18- oferit de
www.wall-street.ro
O mulţime de oameni a căpătat acces la o cantitate mai mare de

informaţie decât ar fi visat vreodată. Milioane de oameni obişnuiţi şi-au
realizat propriile websiteuri. Industria muzicală a fost revoluţionată.
Activiştii diverselor cauze, nemulţumiţii, marginalizaţii, şi-au găsit dintr-o
dată o nouă scenă. Globală. Si comerţul electronic a devenit viitorul.
Pentru cei mai mulţi.
Dezvoltarea internetului în măsura în care s-a produs acest lucru în

ultimii trei sau patru ani, înseamnă foarte mult în puncte acordate
cunoaşterii globale. Acum, orice om conectat la internet ştie mult mai
multe despre sex, politică, hobby-uri, cumpărături. Cu mult mai multe
decât au ştiut părinţii săi, care la rândul lor au beneficiat de aportul
televiziunii în viaţa lor. O altă revoluţie întrecută de prezent.
Întotdeauna am crezut într-o anumită conspiraţie. Hilară, probabil

inexistentă, aceasta mi-a revenit în minte ori de câte ori citeam o carte
proastă. Ori de câte ori un învăţat al lumii moderne se învaluia în studii
teoretice şi cuvinte greu de înţeles pentru a defini un fapt banal.
Academicienii, oamenii învăţati, au găsit întotdeauna o plăcere neînţeleasă
în a descuraja cunoaşterea globală prin scrierea unor cărţi plictisitoare. În
acest cadru, procentul lucrarilor surprinzător de bine scrise pe care le-a
general internetul depăşeşte cu mult monografiile şi tratatele teoretice la
care puteam avea acces înainte.
Asistăm chiar la un lucru ciudat, care se întâmplă în fiecare minut al vieţii

noastre. În multe dintre statele occidentale, în Franta, în SUA, şi peste tot
unde universitătile îşi permit să folosească experienţa unor oameni care
nu au fost niciodată profesori universitari, se produce o inversare a
tendinţelor. Prelegerile care au ca obiect internetul au depăşit, în realitate,
cu mult, etapele la care se află cercetarea ştiinţifică şi publicarea unor
tratate despre acest subiect. Au apărut astfel oameni care le povestesc
studenţilor despre implicaţiile politice, sociale, tehnologice şi artistice ale
internetului. Aceşti oameni nu au avut timp să îşi aştearnă prelegerile pe
hârtie. Cursurile predate de ei nu au văzut încă lumina zilei. Şi aceasta,
pentru că internetul cunoaşte un ritm al schimbărilor atât de dramatic,
încât orice teorie, cât de generală ar fi ea, devine trecut dupa doar câteva
luni de utilizare.
O lume a cuvintelor
Plinius, eroul povestirii anterioare, a cunoscut la viaţa lui multe drame

care i-au marcat mai apoi existenţa. În fond, dincolo de romantismul
acelei perioade, ştim cu toţii că vorbim de războaie nesfârşite, de o epoca a
cărei cruzime ar îngenunchia în zilele noastre chiar şi pe criminalii celebri.
Dar poate mai abitir ca orice altceva, avea să rămînă în istorie moartea
bunicului său, petrecută sub ochii nepotului care moştenise de la el nu
doar numele, ci şi dragostea pentru lumea ştiinţei şi arta scrisului.
-19- oferit de
www.wall-street.ro
De fapt, istoria îi va recunoaşte mai târziu pe cei doi, bunic şi nepot, drept
Pliniu cel Bătrân şi Pliniu cel Tânăr. De ce oare, nu ştim încă, iar singura
explicaţie plauzibilă este încăpăţânarea cu care istoria a dorit să îi reţina
pe ambii, în condiţiile în care contribuţia lor la creionarea lumii antice este
oarecum similară. De la Pliniu cel Tânăr, ne-a rămas tuturor descrierea
unuia dintre evenimentele naturale cele mai cumplite ale lumii moderne :
erupţia vulcanului Vezuviu, care a acoperit prin puterea ei oraşele Pompei
şi Herculaneum. În acea zi a anului 79 dupa Hristos, bătrânul Pliniu era
comandantul flotei din portul militar Miseum, aflat la câteva sute de
kilometri distanţă de vulcan.
Din dorinţa de a-i ajuta pe oamenii năpăstuiţi de stihiile naturii, bătrânul

se urcă pe un vas şi se îndreaptă spre cele două oraşe. A doua zi însă,
avea să moară, sufocat de gazele şi de norul incandescent ieşit din
vulcanul în erupţie. Acelaşi vulcan reuşeşte apoi, în două zile, să acopere
şi să conserve lumea oraşelor Pompei şi Herculaneum aşa cum era ea la
momentul erupţiei.
Două milenii mai târziu, arheologii găsesc drama celor două oraşe drept
moment de maximă inspiraţie pentru creionarea lumii romane de la acea
vreme. Case, obiceiuri, cultură, oameni, păstrate toate în cele mai mici
detalii, ne oferă acum şansa nemaîntâlnită de a cunoaşte o lume de mult
apusă. Pentru un vizitator modern al acestor locuri, rămâne în urmă nu
doar groaza de pe chipul unora dintre oamenii conservati de lava, ci şi o
întrebare. Cum oare este posibilă asemănarea atât de puternică dintre
lumea antică şi prezent? Reclame la vinuri celebre, zugrăvite pe pereţii
unora dintre casele Pompeiului, locaţia păstrată intactă a unui teatru
antic, podoabele care îmbrăcau mâinile sau gâtul doamnelor din oraş,
toate par desprinse din realitatea lumii de astăzi.
Cele două oraşe ne transmit peste timp mai mult decât cuvintele lui Pliniu
despre cunoştinţele lumii antice. Povestea lor este cu mult mai elocventă
pentru oamenii prezentului decât orice carte a unui învăţat antic.
Pompeiul, spre exemplu, evadează din lumea cuvintelor şi se arată în toată
bogăţia detaliilor sale arhitectonice. O lume a detaliilor concrete, lipsită de
imaginea sterilă pe care ne-o pot transmite cuvintele.
Oricat de nedrept ar fi, trebuie să recunoaştem... Neputinţa oamenilor,

asta e tot ceea ce rămane dupa o catastrofă. Rămâne însă şi o lume care
evadează din era cărţilor de istorie, din lumea literelor în general. Daca ar
fi să privim simplist, orice imagine face mai mult decat 100 de cuvinte. Cel
putin, aşa se spune, când ne referim la importanţa vizualului în societate.
Orice am crede, este imposibil de negat faptul că scrisul, litera în general,
nu poate să înglobeze decât în rare cazuri acele motoare care ne mişcă
interior şi ne fac să ne deosebim de restul vieţuitoarelor terestre :
sentimentele.
-20- oferit de
www.wall-street.ro
O lume a cuvintelor este întotdeauna mai săracă fie chiar şi prin

caracterul său abstract. Şi oricât de împătimiţi am fi, nu putem să nu
recunoaştem că în acest moment, internetul este încă o lume a literelor.
Pagini web, mesaje email, comenzi abstracte, presărate din când în când
cu elemente multimedia, toate acestea nu pot evada încă. O lume lipsită la
o primă vedere, de sentimente. O lume însă, creată în principal datorită
dorinţei oamenilor de a se exprima, de a comunica altor oameni fericirea
sau drama lor.
În istoria omenirii, au mai existat epoci asemeni celei pe care o trăim noi
astăzi. Scrisul a mai căpătat în anumite momente valenţe de unic apărător
al spiritului uman. Fie că era vorba de uniformizarea în gândire şi
expresie, impusă de fanatismul religios al Inchiziţiei, fie din alte cauze,
oamenii şi-au găsit şi în alte momente refugiul în scris.
De ce scriem?
“A existat o perioadă în istoria umanităţii, în care lumea a încercat să se

îndeparteze de realităţile crude care îi marcau viaţa cotidiană. Unii autori,
denumesc această epocă “era exprimării” sau “era umanismului”.
În chilia sa liniştită, fratele Toma d’Aquino nu auzea nici un ecou al zarvei

care se stârnise în Europa vremii lui. Îşi avea manuscrisele şi gândurile
sale şi era fericit. Şi îşi exprimă dragostea pentru Dumnezeu într-o mică
lucrare denumită “Imitation Cristi” (Pe urmele lui Hristos), care a fost apoi
tradusă în mai multe limbi decat orice altă carte şi a fost tot atât de citită
ca şi Sfânta Scriptură, înrâurind viaţa a milioane de oameni. Şi cartea
aceasta era a unui călugar, care îşi exprima idealul existenţei sale în
dorinţa smerită “de a-şi putea petrece zilele în linişte, într-un coltişor, cu o
cărţulie” 4.
Bunul frate Toma reprezintă cel mai curat ideal al perioadei sale. Evul
Mediu, împresurat din toate părţile de Renaşterea victorioasă şi atacat de
umanişti, care anunţau cu glas tare venirea timpurilor noi, îşi adună
puterile pentru cel din urma asalt.
Oamenii vremii nu se mai mulţumeau să stea liniştiţi şi să asculte, în

vreme ce papa şi împăratul le porunceau ce trebuie să facă şi să
gândească. Acum voiau să fie ei înşişi actori pe scena vieţii. Adică, doreau
să îşi exprime singuri gândurile lor. Dacă un om, ca spre exemplu istoricul
florentin Nicolo Machiavelli, se interesa de guvernarea statului, el îşi
exprima opiniile personale în cărţile sale. Dacă ar fi avut gust pentru
pictură, şi l-ar fi exprimat prin linii frumoase şi lucrări plăcute, ca în
tablourile care au dat umanităţii nume celebre ca Giotto, Rafael, Leonardo
da Vinci, şi alţii.
4
Hendrik Willem van Loon – Istoria omenirii, Editura Venus 1991.
-21- oferit de
www.wall-street.ro
Aşa descrie Hendrik Willem van Loon epoca Renaşterii, şi implicaţiile

afirmaţiilor sale au, la momentul actual, o importanţă aleasă, în special
pentru lumea în care trăim. Căci, secole după acest moment, cartea
tiparită şi-a găsit un alt inamic lacom de putere. Iar cei care doreau să îşi
prezinte în toată plenitudinea lor propriile gânduri s-au găsit puşi în faţa
unei dileme. Apăruseră editorii, a căror sarcină era să filtreze gândurile
care puteau fi puse pe hârtie. Cum publicarea unei cărţi înseamna
investirea unei sume impresionante de bani, cum nu toată lumea îşi putea
permite acest lucru, editorii au devenit în scurt timp eroii unora şi
duşmanii de moarte ai celor mai mulţi.
În ultima vreme, saga autorilor nedeptăţiţi prin deciziile unor anumiţi

editori, şi-a găsit sfârşitul odată cu apariţia internetului. Aşa cum afirmam
într-o carte mai veche5, internetul s-a impus în viaţa celor mai mulţi dintre
noi, aducând cu sine uşurinţa cu care un utilizator îşi poate împărtăşi
propriile gânduri semenilor săi. Mulţi însă au înţeles greşit această
libertate, găsind adevărat dictonul că în internet, oricine poate publica
orice şi va avea succes.
Publicarea unor cărţi folosind formatul tradiţional, pe hârtie, genereaza de

obicei un cost pentru fiecare carte expusă spre vânzare. Fiecare carte are
nevoie de hârtie, cerneală, şi generează în acelaşi timp costuri
suplimentare din necesitatea de a fi transportată la librărie şi de a fi
stocată în raft până la momentul la care îşi va găsi un cititor. În
contradicţie, publicarea textelor pe internet nu înseamnă mare lucru.
Odată ce are un computer şi acces la internet, oricine poate să îşi facă
publice creaţiile artistice sau ştiinţifice, în număr oricât de mare,
adresându-se în funcţie de capacitatea sa artistică, unui public relativ
infinit. Indiferent că aceste texte sunt citite de un singur om sau de un
milion de oameni, costul pe care trebuie să îl plătească autorul este
acelaşi: accesul la un computer şi o conexiune la internet.
Prin ea însăşi, calitatea informaţiei publicate pe internet de a nu fi

generatoare de costuri suplimentare în funcţie de numărul de cititori, nu
poate însă fi singura explicaţie pentru care un număr din ce în ce mai
mare de oameni preferă să îşi facă publice gratuit articolele pe internet.
Până la urmă, fiecare dintre ei îşi investeşte în aceste articole propriul
timp fără a primi astfel ceva în schimb. De ce ?
Răspunsul este simplu. Costul, în general, este o barieră în calea

cunoaşterii unui anumit produs. In trecut, un autor trebuia mai întâi să
îşi vândă propriile opere (să devină bogat, adică) pentru ca apoi să devină
cunoscut. Invariabil, acesta trebuia să fie mersul lucrurilor pentru orice
autor care îşi punea propriile gânduri pe hartie.
5
George Alin Popescu, Webmarketing în Romania, Editura Teora, 2003
-22- oferit de
www.wall-street.ro
Odată cu apariţia internetului, se pune pentru prima dată problema

alegerii între a fi cunoscut şi a fi bogat. Această problemă există astăzi
tocmai pentru că internetul a facut posibilă faima unui autor fără ca
acestă să aibă nevoie de un editor. Oricine poate scrie. În teorie, oricine
poate ajunge cunoscut prin scrierile sale. Acest adevăr nu este însă unul
absolut.
Legătura imposibil de desfacut dintre metoda tradiţională de a face

cunoscută o carte şi posibilitatea publicării acesteia pe internet a căpătat
acum şi alte înţelesuri. Putem considera chiar că internetul oferă
autorului acea fărâmă de curaj necesară pentru ca acesta să fie conştient
că lucrările sale vor fi citite. Un anonim până mai ieri, poate publica acum
şi poate urmări reacţiile propriilor cititori faţă de lucrările sale. Comentarii
favorabile îi pot da acestuia puterea de a apela la un editor şi de a-şi
publica lucrările şi în formatul vechi, al cărtilor pe hârtie. În fond, cititorii,
la rândul lor, se împart în mai multe categorii. Iar una dintre împărţirile
cu importanţă pentru acest subiect este aceea a tradiţionaliştilor în
contradicţie cu moderniştii.
Printre noi, sunt oameni care consideră încă hârtia ca pe suportul absolut
pe care îl poate avea o carte. Printre noi sunt oameni care consideră că a
rasfoi o carte în pat, înainte de culcare, merită din plin preţul cărţii
respective.
Dilemele aşadar se succed, iar modul în care privim posibilele soluţii este
diferit, după cum fiecare dintre noi consideră internetul ca pe un factor
intrat cu agresivitate în viaţa noastră liniştită sau ca pe un panaceu
universal.
O dilemă asemănătoare aveau şi oamenii contemporani invenţiei lui

Gutenberg. Până atunci, cititul era doar o corvoadă pe care puţini
împătimiţi o adorau. În majoritatea lor călugări, în majoritatea lor
neînţeleşi ai vremii, aceşti oameni şi-au dedicat întreagă viaţa cititului.
Copierea unei cărţi celebre la acea vreme îi lua unui copist6 aproape doi
ani din viaţa sa. Putem astfel spune că pentru ei, cărţile erau o adevarată
lume.
Invenţia lui Gutenberg a venit tocmai la timp. Puteau astfel să citească

mai mult. Unii însă au devenit geloşi pe aceasta inventie a diavolului.
Pentru că îşi propunea să le demoleze lumea. Din stăpâni absoluţi ai lumii
cărţilor, aceşti oameni se transformaseră în scurt timp doar în librari.
Se sfârşise vremea când învăţătura era monopolul câtorva privilegiaţi şi

din clipa când Elzevir tipări la Harlem ediţiile sale populare, cu preţuri
ieftine, ignoranţa nu mai avu nici o scuză. Acum, Aristotel, Platon, Virgil,
Horatiu, toată pleiada vechilor scriitori, filosofi şi învăţaţi, putea intra
6
Calugar insarcinat cu copierea unor manuscrise
-23- oferit de
www.wall-street.ro
pentru câţiva gologani în bagajul de cunoştinţe al oamenilor, pe care

umanismul îi făcuse liberi şi egali în faţa cărţii tipărite.
Ciudat modul în care istoria inţelege să se repete. Înţelesurile acelei epoci

s-au sters probabil din memoria omului modern. Şi straniu este cum, de
fiecare dată, la fiecare descoperire, ne place să ne lăudăm că am inventat
roata. Până la urmă, eu cred că epoca actuală este asemenei celei ale lui
Gutenberg, o perioadă de tranziţie. O perioadă în care mintea şi ochiul
nostru trebuie să se obişnuiască a citi pe ecranul unui computer o
cantitate cât mai mare de informaţie. O perioadă în care tehnologia care
sta în spatele afişajului electronic al textului se va dezvolta atât de mult
încât să nu ne mai supere ochiul.
Va veni atunci timpul în care hârtia va fi demodată. Nepoţii nostri

probabil, vor tine în biblioteca personală cărţi doar pentru că vin de la noi.
Copii lor, probabil că vor apuca acea perioada în care cartea pe hârtie o să
fie doar un moft. Internetul îşi va menţine totuşi, chiar şi atunci, calitatea
sa de păstrător al creaţiilor intelectuale pe care le dau semenilor popoarele
lumii. Într-un fel, internetul va încerca să răstoarne mitul omului ca
animal de pradă.
Biblioteca din Alexandria
În anul de graţie 475 după Hristos, istoria a consemnat unul dintre

momentele care avea să rămână mai apoi etern legat de un anume
sentiment. În acest an, hulit de unii, hoardele barbare şi-au impus pentru
prima dată supremaţia asupra Romei, permiţând scufundarea lumii
dominate până atunci de grandoarea imperiului roman în temniţele
întunecoase ale Evului Mediu.
A urmat apoi o perioadă în care oamenii nu ştiau despre strămoşii lor

decât ceea ce puteau să afle din poveşti şi legende. Mai mult, orice poveste
care circulă la un moment dat putea să spună aceleaşi lucruri în mai
multe feluri, după cum cel care o rostea ascultătorilor săi era mai înzestrat
cu darul povestirii sau nu. Aşa s-a facut că în general, aproape de sfârşitul
primului mileniu după Hristos oamenii şi-au găsit deseori refugiul în
mituri şi poveşti, a căror vechime poate fi urmărită cu multe mii de ani în
urmă. Şi au reuşit să vorbească despre aceste lucruri de parca ele s-ar fi
întâmplat ieri. Cartea însă, atât de preţuită în vremurile noastre, nu exista
pentru majoritatea poporului de rând, şi orice dram de învăţătură ar fi
avut fiul unui ţăran din Gasconia, acesta se limita doar la ceea ce părinţii
lui şi experienţa sa de viaţă, scurtă deseori, îi arată că ar trebui făcut.
Am putea spune chiar, că în acea vreme, ca o ironie a sorţii, să fii isteţ nu

însemnă mare lucru, iar mitul oamenilor care pornesc egali de la naştere
nu avea să-şi afirme valoarea decât pentru o mică masă a celor care trăiau
atunci.
-24- oferit de
www.wall-street.ro
Cu mai multe secole înainte însă, omenirea cunoscuse o epoca la care

învăţătura însemna ceva în anumite colţuri ale lumii. Aşa se face, spre
exemplu, că la început în Grecia, şi apoi în toate ţinuturile cu care grecii
au avut contact, s-au înmulţit cazurile în care ştiinţa era scrisă, pe bucăţi
de pergament şi lăsată spre consultare generaţiilor care aveau să vină. Şi
grija unora dintre cititorii ferventi ai acestor opere a dus la apariţia ideii de
loc în care să fie păstrate toate manuscrisele.
Pentru unele dintre cărţile vremii, şansa a surâs pe măsura ce, mânat
parcă de gloria celui care îi dăduse nume, oraşul Alexandria a întemeiat
instituţia la care, de atunci, toată lumea face referire ca la unul dintre
pilonii sacri ai umanităţii: biblioteca din Alexandria. Imaginaţi-vă acea
perioadă în care moartea unui om înfiora poate doar familia lui şi doar
dacă nu cumva toţi erau cuprinşi de sentimentul că acel mort o ducea
acum mai bine în raiul promis de zeii cei atotputernici.
Un om modern ar putea acuza toţi aceşti înaintaşi ai săi de barbarie.
Şi totuşi, în aceste vremuri tulburi, unii oameni şi-au găsit timp să scrie
cărţi a căror faimă a depăşit timpurile, dacă a avut norocul de a
supravieţui ignoranţei. La acele cărţi, majoritatea învăţăceilor Evului
Mediu au făcut multă vreme trimitere ca la adevăruri imuabile.
Tot atunci, cineva s-a gândit că ar fi util un loc în care aceste cărti să fie
păstrate, pentru folosul tuturor celor care ar fi dorit să le consulte
vreodată. Aşa a luat fiinţă, cu milenii în urmă, păstrătorul cunoaşterii
lumii : Biblioteca din Alexandria.
Legenda spune că Ptolemeos, primul « director » al acestei biblioteci, a fost

confruntat întâia oară când a pătruns în clădire, cu o problemă pe care nu
o mai întâlnise până atunci. Datorită mulţimii manuscriselor adunate
laolaltă, ar fi devenit imposibil pentru cineva să găsească o anumită
lucrare, căutând pur şi simplu printre pergamentele strânse de-a lungul
timpului şi depozitate la grămadă. « Directorul » a găsit atunci o modalitate
de indexare a pergamentelor dupa numele care le fusese atribuit acestora,
în ordine alfabetică. Să nu ne amăgim însă, considerând că ideea lui
Ptolemeos a rezolvat pe dată problema clasificării acestor manuscrise,
pentru că dacă ar fi să ne punem în pielea unui obişnuit al epocii, probabil
că de multe ori un manuscris, o scriere a cuiva, nici măcar nu purta un
nume. Vedeţi deci cum, chiar din timpuri străvechi, oamenii s-au
confruntat cu dilema indexării unui spaţiu atât de vast încât i-ar fi trebuit
unui om o viaţă întreagă să îl parcurgă, foaie cu foaie.
Au trecut de atunci mai mulţi ani, mai mulţi chiar decât poate număra un
copil într-o singură zi. Dacă ar fi să citim lucrările multora dintre semenii
noştri, scrise în tot acest timp, am fi obligaţi să tragem concluzia că
-25- oferit de
www.wall-street.ro
societatea omenească a evoluat. Oamenii de astăzi sunt mai înclinaţi să

citească, sunt mai constienţi de rolul pe care cunoaşterea îl joacă în viaţa
unui semen obişnuit de-al lor. Întorcând parcă situaţia cu 180 de grade,
am ajuns să conchidem chiar şi prin proverbe : « cine nu are carte nu are
parte ».
Au mai trecut apoi câţiva ani de la apariţia doctrinelor care îi considerau

pe toţi oamenii egali, au mai trecut câteva evenimente răsunătoare şi
unele triste peste mulţi dintre noi şi ne găsim din nou în faţa dilemei lui
Ptolemeos. Ciudată întorsătura pe care a cunoscut-o viaţa…
In acest moment, potrivit unor statistici oficiale, internetul vizibil (WWW-ul

adică, sumă a siteurilor existente) este compus din aproape 60 de milioane
de websiteuri. Dacă, printr-un calcul sumar, am spune că fiecare site are,
în medie, 100 de pagini (sunt siteuri cu 3 pagini tot aşa cum sunt şi
siteuri cu sute de mii de pagini), am ajunge la peste 6 miliarde de pagini
care sunt prezente pe internet la acest moment. Aproape tot atâtea câţi
locuitori are planeta noastră.
In vremurile sale bune, Biblioteca din Alexandria adăpostea peste 700.000

de pergamente. O imensitate la acele vremuri. Comparabilă cu miliardele
din ziua de astăzi, dacă este să ne gândim la evoluţia omenirii de la acel
moment şi până în prezent.
Să presupunem acum că suntem directori ai Bibliotecii Internet. Avem în

faţa noastră un coşmar, pentru că altfel nu putem numi activitatea de
indexare a acestor resurse. Şi totuşi, dacă ar trebui să facem această
indexare, ar fi ea o misiune imposibilă?
Dacă derulăm timpul înapoi cu câţiva ani, aproape de zorii internetului

modern, o să observăm că la acea vreme singurele modalităţi de a găsi
informaţii în internet erau nişte căutări relativ limitate pe care le putea
cineva realiza la nivelul serviciilor de ştiri de atunci (gopher, spre
exemplu). Mai rămânea apoi varianta “întreabă un prieten” şi cam atât...
Cu timpul, oferta s-a diversificat, şi internetul modern s-a născut odată cu

apariţia siteurilor – catalog (aşa a apărut Yahoo.com). Aceste siteuri
cuprindeau informaţie structurată pe anumite criterii de selecţie.
Neajunsul lor era acela că, odată realizat un site, asteptarea dura până la
2 luni pentru înscrierea în acest catalog. Până atunci, siteul exista doar în
mintea prietenilor. Pentru utilizatorii obişnuiti ai internetului, locul era
gol.
Apoi a venit era Google. Prin intermediul inteligenţei creatorilor săi, Google
a lansat noutatea roboţilor care pleacă singuri în căutarea siteurilor
existente pe internet. Astfel, s-a schimbat rolul unui site – index din
catalog de cautare în motor de cautare. Munca a fost preluată de aceste
-26- oferit de
www.wall-street.ro
motoare de căutare, de angajaţii lor mai precis. Şi astfel, în prezent,

Google a ajuns să vadă peste 4,5 miliarde de pagini din cele 6 miliarde la
cât estimăm dimensiunile www-ului. Cunoştinţele omenirii au putut fi din
nou adunate laolaltă. Google a luat acum locul lui Ptolemeos, devenind
director al celei mai mari biblioteci din lume. Şi viaţa merge înainte...
Biblioteca din Alexandria nu a murit. Ea a reuşit să depaşească cu brio

perioadele de restrişte când a existat doar în mintea oamenilor obişnuiţi
care le povesteau copiilor şi nepoţilor despre faptele înaintaşilor. S-a
transformat apoi în nenumarate biblioteci mai mici, menite să adune
lucrările scrise de semenii noştri din diferite colţuri ale lumii.
Odată cu apariţia internetului, Biblioteca din Alexandria a redevenit ceea

ce a fost odată. Mai întâi siteuri precum yahoo.com şi acum google.com,
au fost directori şi personal de execuţie al acestei biblioteci.
Precum pasărea Phoenix, noua bibliotecă a devenit universală şi

nemuritoare. Pentru că acum, toată lumea se raportează la ea, toată
lumea o cunoaşte. Nu mai are o formă materială, fapt ce este menit să o
apere de viitoarele generaţii care o să inventeze noi forme ale urei pentru
cultură sau civilizatie.
Chiar dacă ne referim la ea cu un alt nume, în subconştientul nostru,

Biblioteca din Alexandria are acum un nou sediu : creierul universal.
Se naşte aşadar o lume nouă, adunând în jurul ei cioburile diverselor

derapaje ale lumilor trecute.
Spaţiul speranţelor virtuale
În internet, sporovăim şi ne certăm, ne angajăm în discursuri intelectuale,

schimbăm cunoştinţe, ne împărtăşim diverse istorioare cu suport
emoţional, facem planuri, ne îndrăgostim, ne găsim prieteni, îi pierdem,
flirtăm, creăm puţine opere de artă şi multa vorbărie goală. Facem astfel
toate acele lucruri pe care oamenii le fac de obicei atunci când se
întâlnesc, dar le facem prin intermediul cuvintelor scrise pe un ecran,
lăsându-ne corpurile în urmă.
Şi totuşi, ar trebui să recunoaştem faptul că lumea la care ne dă dreptul

internetul este un spaţiu eminamente social. Indiferent că trimitem un
email unui prieten, că ne facem de cap într-un website de întalniri online,
interacţionăm unii cu ceilalţi. Această comunicare, uneori sporadică şi
anacronică, alteori prelungită şi având multe momente de continuitate, dă
naştere comunităţilor virtuale. Ca întotdeauna, apare dorinţa de a-i depăşi
pe ceilalti, individual sau în grup, se naşte apartenenţa perfidă la cultura
dominantă a lumii la acest moment, se lansează opinia care exprima
adevărul absolut, etc..
-27- oferit de
www.wall-street.ro
Am putea considera această lume ca fiind un mod ciudat de dominare a

lumii reale? Ca să răspundem întrebării, ar trebui să conştientizăm un
lucru : probabil că în clipele care au trecut de când aţi început să citiţi
această carte, în lume au fost închise câteva internet cafe-uri. De ce ?
Dacă ar fi să ne raportăm la argumentele lumii arabe, internetul ar fi

unealta diavolului, care permite, neîngrădit, accesul la cultură. Filtrul
prezent mai tot timpul în viaţa comunităţilor religioase fervente, este cu
desăvârşire înlăturat odată cu intrarea în lumea virtuală. Femeile, copii,
tinerii, pot avea cu totii acces la siteuri care prezintă sex, îndeamnă la un
mod de viaţă deşănţat. Un mod evident de clar de a-ţi pierde inocenţa.
Dacă ar fi să ne luăm după argumentaţia lumii chineze, internetul ar fi

acea modalitate practică prin care elementele fundamentale ale
comunismului, îndoctrinate în mintea tuturor cetăţenilor Chinei, se
estompează. Tinerii au acces la realitatea lumii moderne şi autorităţile nu
pot face nimic. Internetul se identifica astfel cu valorile culturii occidentale
dominante la acest moment : SUA.
În ambele cazuri, autorităţile au considerat că o limitare a accesului la

internet nu poate decât să fie benefică. În ambele cazuri însă, cei cărora li
s-a interzis accesul pe internet au găsit o modalitate practică de a scăpa
de controlul statului. Şi astfel au apărut acei opozanţi ai regimului.
Oamenii care îşi exprimă ideile prin intermediul unor manifeste publicate
online. Internetul îşi regăseşte astfel vocaţia de scenă a lumii. Scenă
necenzurată...
Ne aducem probabil aminte de vâlva pe care a făcut-o prezentarea la toate

televiziunile vremii, a unui website întreţinut de o femeie irakiană. Deşi la
prima vedere situaţia pare banală, ar trebui să ne aducem aminte faptul
că în ecuaţia acestei prezentări intrau şi două lucruri nemaîntâlnite până
atunci: războiul în care se angrenasera SUA şi aliaţii lor pentru doborârea
lui Saddam Hussein, precum şi faptul că tânăra femeie îşi exprima deschis
antipatia faţă de societatea occidentală şi faţă de lucrurile pe care trebuia
să le îndure ca urmare a acestui razboi.
Nu se ştie dacă a supravieţuit războiului din Golf eroina acelui jurnal

publicat online. Cert este însă faptul că ea a rămas un exemplu edificator
pentru puterea internetului de a prezenta necenzurat soarta unor oameni.
Continuând, nu există momente în care putem considera internetul ca

fiind o ultimă mare cruciadă? Eu unul regăsesc multe argumente în
sprijinul acestei idei, pe măsură ce conştientizez faptul că asaltul culturii
vorbitoare de limbă engleză, şi al culturii americane în general, nu s-ar fi
putut afla în stadiul în care se găseşte acum, fără intervenţia computerelor
şi a internetului.
-28- oferit de
www.wall-street.ro
Ca şi unealtă de popularizare a valorilor culturii americane şi occidentale,

internetul şi-a făcut cu brio datoria. Vorbitorii de limbă engleză întrec
acum pe iubitorii de franceza, chiar şi în ţările francofone. Ne-am adaptat
cu toţii noii revoluţii, iar modul în care reacţionăm la aceste schimbări este
determinat nu doar de mentalitatea proprie fiecărui popor, ci şi de
necesitatea ca el să fie parte integrantă din mişcarea inovatoare care a
cuprins întreaga lume.
Asaltul limbii engleze şi a valorilor pe care aceasta le aduce cu ea, prin

creşterea accesibilităţii cărţilor şi scrierilor de limbă engleză, sunt cumva
similare modului în care SUA a devenit actualul pol de putere în lume. În
mod evident, ascensiunea internetului este legată de ascensiunea valorilor
americane în lume şi invers. Indiferent ce am spune, indiferent dacă am
considera sau nu că internetul cunoaşte şi manifestări specifice altor limbi
(exista, în fond, o reţea de websiteuri şi de comunităţi virtuale arondate
multora dintre limbile vorbite în acest moment pe pământ), să nu pierdem
din vedere un lucru. Navigatoarele de internet au în majoritatea lor
instrucţiuni şi comenzi scrise în limba engleză. Localizarea unor programe,
ca activitate de traducere a interfeţei lor, are în general ca punct de
plecare limba engleză.
Paragrafele de mai sus nu îşi propun să vă lase impresia că am ceva

împotriva modului în care se petrec lucrurile acum. Nu am nimic
împotriva limbii, culturii şi a valorilor americane în general. Se poate
considera totuşi că internetul va fi în pericol atunci când acestea vor fi
contrate de o altă creştere spectaculoasă a valorilor unei culturi noi?
Reţeaua globală este, în acest moment, o lume a cuvintelor. A cuvintelor
din limba engleză. Prin adopţie, a devenit o lume guvernată de SUA. Se vor
pierde oare valorile proprii create de internet la momentul absolut sigur al
descreşterii puterii SUA în lume? Sau va fi trecut, până la acel moment,
un timp îndeajuns de lung pentru ca limba şi cultura americană să
influenţeze orice evoluţie a vieţii viitoare?
Până la urmă însă, cred că influenţa culturii americane în viaţa oamenilor

din întreaga lume este evidentă. Unii o acceptă, iar alţii o resping. Unii
urăsc fenomenul McDonalds, iar alţii îl întâmpină cu braţele deschise.
Probabil că istoricii veacurilor următoare vor considera internetul ca pe

unul dintre modurile cele mai strălucite de impunere a unei culturi. Un fel
de nouă alfabetizare, obligatorie, dictată nu de raţiuni ale fricii, ci de
necesitatea de a fi în pas cu lumea.
Asaltul de care vorbesc mai sus nu avea cum să treacă neobservat de

contestatarii lumii moderne, cu plusurile şi minusurile sale. Unele guverne
au luat atitudine pentru protejarea valorilor naţionale. Au apărut legi care
-29- oferit de
www.wall-street.ro
interzic reclamele în limbi straine (Franţa, spre exemplu, are o astfel de

legislaţie).
Din păcate însă, alţi oameni vor mai mult decât protejarea valorilor şi
limbii materne. Unii au început să considere internetul ca pe un
instrument care merită lovit, fie chiar şi pentru impactul acestor acţiuni.
Lumea virtuală a căpătat în sfârşit o aură de lume aparte.
Şi unii au ajuns la concluzia că viaţa liniştită a comunităţilor virtuale ar

trebui să ia sfârşit. Asemeni anilor 800 după Hristos, când primii oameni
au considerat că punctul lor de vedere poate fi impus mai bine pe calea
terorii, internetul şi-a găsit acum asasinii săi.
Teroriştii virtuali
Accesul liber la informaţie, tehnologia din ce în ce mai sofisticată a

ultimilor ani, precum şi modul în care înţelege internetul să fie o lume cu
propriile-i reguli, au determinat în ultimul deceniu o creştere exacerbată a
modului în care se poartă războiul infomaţional. Analiştii fenomenului
spun că numărul oamenilor care înţeleg să îşi extindă activităţile către
lumea virtuală este în continuă creştere. Au apărut deci, în contrapondere,
modalităţi cu totul noi de exprimare a dezacordului faţă de realităţile
prezentului: protestul electronic, în contradicţie cu protestul tradiţional.
Terorismul electronic sau cyberterorismul, aşa cum este el denumit de

analiştii occidentali, este intenţionat, motivat politic, şi îmbracă deseori
aceleaşi caracteristici cu terorismul tradiţional. Cel puţin, scopurile pentru
care a apărut sunt asemănătoare. În privinţa consecinţelor şi a modului de
acţiune, lucrurile cunosc o schimbare dramatică. În lumea virtuală,
ameninţarea cu eventuale daune provocate diverselor companii, guverne
sau comunităţi, păstrează deocamdată o alură boema. Şi acest lucru se
datorează doar fazei incipiente în care se află terorismul virtual.
Conflictul din Kosovo este considerat a fi primul război cu ecouri pe

internet. De la guvernanţi la oameni simpli, o masă întreagă de opozanţi ai
atacului împotriva fostei Yugoslavii a ţinut să îşi exprime nemulţumirea pe
internet. Hackerii au folosit reţelele de comunicaţie ale lumii pentru a
condamna acţiunile militare, pentru a penetra computere ale guvernelor
inamice sau pentru a prelua controlul unor websiteuri de mare impact.
Politicienii ambelor părţi au folosit, în acelaşi timp, internetul pentru a
asigura răspandirea cu cea mai mare rapiditate, a mesajului lor către
oameni.
Cetăţenii întregii lumi au avut pentru prima dată prilejul de a discuta

online despre acest razboi. S-au făcut schimburi de informatii, poze, filme,
care nu au putut fi mai apoi regăsite în presa acelor timpuri. Pentru prima
dată, acţiunea umană concertată în reţeaua virtuală a internetului părea
-30- oferit de
www.wall-street.ro
că o ia înaintea blocadei de informare pe care o impusese televiziunea. În

aprilie 1999, ziarul Los Angeles Times scria că războiul din Kosovo a
transformat spaţiul virtual al internetului într-un spaţiu de luptă, unde
acţiunea este însufleţită de creiere şi minţi cu ajutorul imaginilor
electronice, al emailurilor în masă şi al atacurilor informatice.
De parcă întrega lume atât ar fi aşteptat, atacurile din septembrie 2001 au

dezlănţuit potopul, la început asupra Americii, şi apoi asupra întregii lumi
aliate în vreun fel, chiar şi electronic, cu valorile americane. Nu este astfel
de mirare că în anul 2003, Arabian Electronic Jihad Team – Echipa Arabă
a Jihadului Electronic (AEJT), şi-a declarat public existenţa şi scopurile:
cucerirea internetului. Mai mult, ei au declarat că vor distruge toate
websiteurile americane şi israeliene, la fel cum vor distruge şi toate
websiteurile “neconforme” din lume.
In august 2003, SUA a fost afectată de o pană generalizată de curent

electric, cauzând daune aproximative de 2 până la 6 miliarde de dolari. În
perioada anchetei, noi descoperiri au aratat că întregul eveniment s-ar fi
putut datora căderilor suferite de sistemele informatice ale companiilor
însărcinate cu producerea şi transportul energiei electrice. Unii spun
chiar că virusul Blaster ar fi bruiat comunicaţiile dintre computerele de la
centrul de comunicaţii al sistemului energetic al SUA şi teritoriu,
declanşând o cădere în cascadă a acestor reţele de computere. Oricum, la
acest moment, devine imposibil de găsit vinovatul pentru căderea
inexplicabilă a curentului electric în câteva state americane.
Să fie oare Blaster, să fie atacurile unor retele de terorişti informatici ? Să

fie, în acelasi timp, internetul şi personajele lui principale un fel de ţap
ispăşitor pentru mai toate eşecurile lumii moderne ?
Observ că această scuză a început să fie folosită în diverse situaţii. De cele

mai multe ori, inocenţa operatorilor, mascând crasa lor necunoaştere a
tehnologiei cu care sunt puşi să interacţioneze, a declanşat crize care au
putut fi justificate doar prin banalul « Computerul a greşit ! ». Pentru cei
care nu ştiu însă acest lucru, ar trebui menţionat următorul fapt :
computerul este în general o maşinărie care nu poate face greşeli. Modul
în care operează, modul în care trăieşte calculatorul nostru personal se
diferenţiază evident de ceea ce numim noi “gândire”. În majoritatea
cazurilor în care se afirmă acest lucru, ar trebui să ştim că un calculator
nu poate greşi pentru simplul fapt că nu ştie să gândească asemeni nouă.
El face doar ce i se spune. Iar consecinţele acţiunilor sale nu pot fi puse pe
seama eşecurilor sale în gândire, ci pe seama erorilor de programare pe
care le fac oamenii însărcinaţi să îl dirijeze.
Şi, atunci când vorbim de terorismul virtual mai ales, toate aceste fapte
pot avea consecinţe dintre cele mai neaşteptate. Pentru că, într-o viziune
mai largă asupra fenomenului, ar trebui să privim internetul în legatură
-31- oferit de
www.wall-street.ro
directă cu toate elementele de structură naţională cu care este de cele mai

multe ori asociat. Teroriştii pot fi astfel interesaţi de preluarea sistemului
de control al reactoarelor nucleare, preluarea controlului sistemelor de
manipulare al marilor acumulări de resurse naturale (gaz, petrol,
minereuri radioactive, etc.), a sistemelor de furnizare a apei şi energiei
electrice, a semafoarelor de trafic, a comunicaţiilor, a laboratoarelor
biologice secrete. Şi tot acest interes nu poate să ne convină, prin prisma
implicaţiilor pe care le are.
De aceea, ar fi mai bine să ne recunoaştem unele dintre slăbiciuni şi să

încercăm să le neutralizăm, înainte ca ele să devină instrument al pieirii
noastre. Există unele situaţii în care necunoaşterea, lipsa de reacţie,
ignoranţa, ne pot juca feste. Acesta este crudul adevăr. Şi rapiditatea cu
care se întamplă lucrurile în internet poate să devină fatală pentru viaţa
unora. Chiar dacă vorbim despre viaţa în afaceri.
Nimic nou sub soare însă, pentru ca ignoranţa ne-a aruncat de multe ori
de-a lungul istoriei în iadul acuzaţiilor reciproce. Şi de acolo până la iadul
cel promis de religiile lumii, nu mai este decât un mic pas.
Ciuma modernă
În arhivele veneţiene, se găseşte un document special. Datat 7 august

1348, documentul sună cam aşa: “Senatul ordonă că purtarea hainelor de
doliu este interzisă din această zi. Năpasta a trecut şi acum este din nou
timp pentru bucurie şi voie bună”. Motivul pentru care autorităţile celui
mai mare şi mai bogat port din lume la acea vreme au înţeles să ordone
cetăţenilor să se bucure era sfârşitul epidemiei de ciumă care se abătuse
în ultimii 10 ani în Europa. Aşa cum reţin mulţi dintre autorii vremii, pe
parcursul mai multor ani, ea a fost cauza unui deces în masă, cel mai
mare din istoria europeană.
Câteva dintre lucrările publicate atunci, aminteau detalii crude.

Contemporanii au văzut cum pestilenţa, boala cea nouă, a ucis un număr
imens de oameni în primele zile ale apariţiei sale. Uneori, chiar într-o zi
sau în cateva ore, cel care s-a sculat dimineaţa sănătos, seara murise
deja. Unii spuneau că boala ar fi fost adusă în Europa pe drumul mătăsii,
de comercianţii ambulanţi ai vremii. Probabil că şobolanii infectaţi cu
microbul bolii şi numeroşii purici din blănurile aduse de genovezi pe
bătrânul continent, unele pe drumul mătăsii, altele pe mare, au îmbolnăvit
pe transportatorii lor. Pasagerii clandestini au ajuns insă, călătorind
săptămâni în şir, în Europa. Prima oprire a fost portul Messina din Sicilia.
În octombrie 1347, boala se răspândeşte de aici în întreaga insulă şi apoi
în toată Italia şi în ţările vecine. Privind în urmă, observăm că răspândirea
geografică a bolii dovedeşte că relaţiile strânse politice şi culturale dintre
state au contribuit la răspândirea ei. În anii epidemiei de ciumă, numărul
-32- oferit de
www.wall-street.ro
morţilor a atins, după unele statistici, aproape 30% – 50% din populaţia
Europei.
Ceea ce ştim noi astăzi despre această boală este rezultatul cercetărilor din
ultima sută de ani. De la prima ei apariţie, în 1347, şi până la ultima mare
epidemie care a pustiit Europa în secolul al 18-lea, lumea a fost
neputiincioasă în faţa bolii. Această neputinţă s-a tradus prin identificarea
unor cauze “interesante” ale epidemiei: evreii erau mereu vinovaţi, umbla
vorba la acea vreme, de multe dintre necazurile lumii medievale şi nu
numai; pedeapsa Domnului care ne trimitea o viziune din ceea ce urma să
fie Apocalipsa; poziţia planetelor, etc. Toate însă ascund ignoranţa lumii în
care se produceau aceste evenimente. Faptul că oamenii de atunci habar
nu aveau despre anatomia şi fiziologia propriului corp. O lume în care
misticismul întrecea realitatea în cele mai diverse situaţii.
Aşa s-a ajuns chiar la metode de prevenţie care par acum decupate din
comedii moderne. Doctorii vremii purtau o pelerină grea din stofă groasă,
menită să-i apere de ciuma care se răspândea prin aer. Deveneau astfel
ţinta predilectă pentru puricii purtători. Aceiaşi doctori purtau ochelari
groşi care urmau să preîntâmpine molipsirea prin privirile celor bolnavi.
Deveneau astfel statui mioape umblătoare, crude mascote ale timpului lor.
Împotriva aerului îmbâcsit, purtau o mască atât de mare încât sub ea să
se poată pune diverse arome. Deveniseră adevărate păsări ale morţii.
La purici şi şobolani nu s-au gândit. La acea vreme, aceştia erau atât de

integraţi în viaţa socială încât treceau neobservaţi.
În lumea modernă, se întâmplă să procedăm de multe ori asemeni

înaintaşilor noştri. Suntem ignoranţi şi convinşi de propriile noastre
capacităţi. Sau, din contră, suntem victime conştinente şi sigure ale unui
destin implacabil. Ne ferim de boli, devenim o civilizaţie ipohondră, dar
doar în privinţa universului nostru uman. Altfel, suntem la fel ca genovezii
secolului 14.
Atunci când s-a născut pentru prima dată ideea unui virus informatic,
autorul său avea în minte un singur lucru : celebritatea. Nu şi-a închipuit
niciodată că va lansa o adevărată modă a molimilor menite să afecteze
calculatoarele din întrega lume. Nu şi-a închipuit niciodată că invenţia sa
urma să devină o armă de temut a activiştilor. Celebritatea nu şi-a
căpătat-o, din moment ce acum nu se mai cunoaşte numele său. Mai
mulţi oameni îşi contestă unul altuia dreptul de a fi fost primul creator al
viruşilor informatici. Cei mai mulţi însă, nu pot dovedi acest fapt, din
simplul motiv că nu au participat la eveniment.
Dincolo de istoria lor din ultimii 10 sau 15 ani ai existentei noastre, viruşii
informatici au scos din nou la iveală calităţile şi defectele lumii moderne.
Au arătat vulnerabilităţile unor sisteme informatice considerate până mai
-33- oferit de
www.wall-street.ro
atunci infailibile. Au participat cu brio la lupta împotriva gigantului

software pe care se pare că este la modă să îl urăşti în aceste momente :
Microsoft.
Unii specialişti ai acestui fenomen vorbesc de indolenţa utilizatorului

obişnuit de internet, care prin lipsa acţiunilor sale preventive permite
atacarea propriului calculator. Ca şi viruşii diverselor boli din vechime,
viruşii informatici pot să provoace doar o sperietură fără efecte sau pot
aduce dezastrul. În ultima vreme, istoria minutului care tocmai a trecut ne
arată mai ales dezastrele pe care le pot provoca viruşii informatici.
Paralizarea întregului sistem informatic al unor bănci sau organizaţii de
renume. Atacuri concertate asupra unor websiteuri ori servere ale
instituţiilor urâte de autorii atacului. Mesaje denigratoare la adresa unor
concurenţi direcţi. Declaraţii politice chiar.
Toate există doar în măsura în care noi le permitem. Şi, prin indolenţa
arătată în ultimul timp, utilizatorii le permit viruşilor să le atace sistemele.
Unii chiar îi invită...
Pe de altă parte însă, mulţi dintre aceia care prin faptele lor ar putea stopa
acest fenomen, nu iau atitudine. Devine un joc grotesc al refuzului de a
ajuta un prieten să îşi salveze munca de o viaţă de pe computerul afectat
de cine ştie ce molimă informatică. Ar trebui totuşi să acţionăm mai
devreme.
De fapt, privită serios prin ochii unui profesionist, situaţia este mai mult
decât îngrijorătoare. Nu putem să ignorăm problemele de securitate pe
care le au prietenii noştri. Daca unele calculatoare sunt compromise, toata
lumea simte efectele, fie că îşi dă seama de acest lucru sau nu. Simţim
efectele la sfârşitul fiecărei săptămâni atunci când facem muncă voluntară
încercând să recuperăm calculatoare ale prietenilor, căzute în capcana
viruşilor, simţim efectele atunci când conexiunea noastră la internet scade
în viteză în mod evident datorită exploziei masive a traficului, datorată
unui virus extrem de violent.
Simţim efectele, de asemenea, atunci când primim din ce în ce mai multe

mesaje pe adresele noastre de email, şi atunci când computere ale unor
prieteni ori ale unor rude, sunt folosite în secret pentru a găzdui fără voia
lor websiteuri ale unor tâlhari, ori websiteuri pornografice…ori chiar şi mai
rău.
Într-un efort menit în primul rând să ne protezeje pe noi înşine, putem să

încercăm să îi educăm pe cei din jurul nostru să facă lucrurile pe care noi
am încercat să le facem. Şi poate atunci vom avea mai mult timp liber
pentru familia noastră sau pentru cartea preferată pe care am
împrumutat-o de la un prieten.
-34- oferit de
www.wall-street.ro
Sau vom avea mai mult timp să ne explicăm de ce, odată cu apariţia
cărţilor care pot fi descarcate de pe internet, ideea de schimb al cărţilor a
căpătat o tentă infracţională. La fel şi schimbul tradiţional de muzică.
Suntem zilnic puşi în faţa unei noi schimbări de comportament, impusă

de internet în lumea noastră cea de toate zilele. Până la urmă, o să
trebuiască să ne întrebăm, chiar justificat dacă nu cumva trăim cu toţii în
anticamera unei lumi generate pe computer. Vă aduceti aminte de Matrix?
Până acolo însă, probabil că ar fi mai bine să detaliez de ce internetul este
motivul pentru care în ultimul timp, biblioteca a devenit un loc al
pierzaniei, un cuib de infractori. Biblioteca virtuală desigur...
Atracţia lumii noi
De când am intitulat unul dintre newsletterele produse de websiteul pe

care il administrez “Lumea nouă”, am început să primesc tot mai des
întrebări cu privire la imaginea din spatele acestei cortine pe care eu o
imaginez internetului.
Primesc deseori întrebări cu privire la modul în care guvernează legea

diferitele domenii ale spaţiului imens reprezentat de internet. Cel mai
adesea însă, în discuţiile cu clienţii mei, revin cu agresivitate, întrebări cu
privire la caracterul legal al unor activităţi obişnuite ale majorităţii
utilizatorilor moderni : descărcarea de muzică, filme şi a tuturor fişierelor
care se includ în noţiunea de multimedia.
De cele mai multe ori, răspunsul este uşor de dat, însă la unele dintre
aceste întrebari sunt, recunosc, uimit nu doar de faptul că nu ştiu
răspunsul ci şi de situaţia inacceptabilă că nu ştiu nici măcar logica din
spatele unui raţionament care să mă ajute să aflu acest răspuns. Cu alte
cuvinte, habar nu am de unde să încep să privesc problema astfel încât
să-i găsesc o rezolvare. Sunt sigur că simţim cu toţii această senzaţie.
E ca şi cum am fi fost aduşi brusc pe o insulă pustie în largul oceanului

Pacific. Aici, ca într-o poveste ciudată, se petrec lucruri dincolo de
imaginaţia noastră. Printr-un simplu click, putem parcurge distanţe
imense, fără însă a apuca măcar să ne plângem de dureri de spate sau de
picioare. Nu suntem influenţaţi în nici un fel de gravitaţie, longitudine,
latitudine, climă, sau alte repere ale lumii reale. Nici măcar nu ne costă
diferit călătoria în oraşul vecin faţă de aceea într-o ţară aflată la celălalt
capăt al pământului. În fiecare minut, ne putem integra intr-o reţea de
schimburi comerciale, putem comunica unii cu alţii.
Această lume de basm este populată cu forme stranii de viaţă: boţi,

păianjeni, viruşi, etc. Toate aceste creaturi ne trezesc mai degrabă
curiozitate decât teamă. N-am uitat însă nici un moment că nu ne simţim
-35- oferit de
www.wall-street.ro
încă în largul nostru în această lume în continuă expansiune, făcând

oricând loc pentru orice şi oricine.
Nu-i aşa că aduce foarte bine cu America lui Columb, imediat dupa anii
1500 ?
Acum câteva săptămâni, am descoperit o povestioară al cărei subiect este

foarte legat de povestea noastră din prezent. Poate chiar o să fie soluţia
problemelor noastre...
Ne aflăm în 1787, puţin după ce Tomas Jefferson îşi preluase postul său
de Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Franta. Anul 1787 este
unul dintre anii cu importanţă remarcabilă pentru istoria umanităţii: de
partea cealaltă a Atlanticului, delegaţii statelor americane se adunaseră la
Philadelphia pentru a începe deliberările asupra noului proiect de
Constituţie a SUA. In Franţa, revoluţia populară se afla doar în stadiul de
prunc, urmând a căpăta în 2 ani acea diademă sângeroasă pe care cu
siguranţă că o avem cu toţii în minte.
În mijlocul tuturor acestor evenimente, Jefferson şi-a găsit timpul să

aranjeze cu măiestrie şi să pregătească, pentru expunerea în holul casei
sale din Paris, trupul împăiat al unui elan înalt de 2 metri. Ne imaginăm
cu toţii că toate aceste operaţiuni, făcute la acea vreme, fără ajutorul
tehnologiilor pe care le cunoaştem astăzi, trebuie să fi fost mari
consumatoare de bani şi efort, însă Dl Jefferson avea ceva de demonstrat
francezilor. A transportat deci, fără să crâcnească, un elan din pădurile
americane până în capitala Franţei, la bordul unui vas.
Cu siguranţă că aţi ajuns deja să vă întrebaţi: care era motivul pentru care
îşi permitea cineva atâta bătaie de cap? Şi nu oricine, ci chiar creatorul
faimoasei Declaraţii de Independenţă, viitorul secretar de stat şi apoi al
treilea preşedinte ales de poporul american.
Iată deci, pe scurt, povestea a ceea ce Jefferson numea, în acelaşi an, într-
o scrisoare către un prieten, “o achiziţie mai importantă decât îţi poţi
imagina”. În realitate, Jefferson adusese elanul la Paris pentru că acolo
avea de ceva timp loc o serioasă dezbatere ştiinţifică despre caracterul
degenerat al Lumii Noi. Punctul dominant de vedere spunea că animalele
care trăiesc în America ar fi fost mai mici decât acelea din lumea veche.
Mai mult, iniţiatorii acestui curent de gândire aveau dovezi cum că
animalele domestice deveneau din ce în ce mai mici după ce erau
transportate în America. Oamenii obişnuiti ai acelor vremuri, citind poate
în ziar aceste afirmaţii, îşi imaginau probabil America drept un tărâm al
piticilor, cu veveriţe cât un biet şoricel, cu lupi de mărimea pisicilor
noastre. Ciudată controversă, nu?
-36- oferit de
www.wall-street.ro
Nu se ştia, spuneau savanţii, de ce se întamplă acest lucru: este clima

prea umedă? este soarele prea torid? Cu siguranţă totuşi, se gândeau unii
învăţati ai vremii, ceva se întâmplă acolo…
Aşa că, la momentul oportun a apărut elanul. El avea menirea de a fi piesa

principală a încercării lui Jefferson de a schimba toate aceste puncte de
vedere. El considera că în acest caz trupul animalului făcea mai mult
decât o sută de opinii ale cuiva.
În scurta vreme, scopul pentru care fusese adus acest elan în capitala
Franţei se atinsese de mult, pe măsură ce începuseră să circule chiar
glume în comunitatea ştiinţifică : animale mici în America ? Uitaţi-vă la
elanul lui Jefferson !
Jefferson nu se culcase, totuşi, pe o ureche şi îşi dădea seama că acest

argument nu putea să închidă gura lumii pentru mult timp. Dezbaterea în
cauză nu se oprea doar la caracterul degenerat al speciilor de animale
prezente în America. Am putea îndrăzni chiar să spunem că avea în mică
măsură o legatură cu animalele. Caracterul degenerativ al animalelor în
America este cu siguranţă unul dintre paşii alarmanţi către degenerarea
omului european transplantat acolo, scria unul dintre ziarele vremii.
Existau, aşadar, implicaţii politice serioase ale acestei teorii a degenerării

speciilor. Pentru cineva ca Jefferson, limitele şi aşa fin creionate între
ştiinţă şi politică apăreau în toata fragilitatea lor. În fond, aşa cum ştim cu
toţii, diferenţa dintre politica şi istorie, este uneori aşa de mica, încât dacă
nu cunoşti cu adevărat istoria unei societăţi nu ai nici o şansă de a fi un
politician bun.
Disputa capătă astfel o valoare personală în viaţa lui Jefferson, pentru că

dacă Lumea Nouă ar fi fost cu adevărat un loc al degenerării, atunci cu
siguranţă că oricine ar fi încercat, ar fi întâmpinat serioase probleme în a
crea aici o societate cu valori sănătoase. “Adevăratul motiv, scria el într-o
epistolă către un prieten, este acela de a descuraja emigrarea. O jumătate
din Germania şi în curând jumătate din Anglia, Scoţia şi Irlanda ar fi fost
altfel îmbarcate pe vase şi ar fi plecat spre America în dorinţa de a scăpa o
dată pentru totdeauna de jugul inuman care îi apăsa acum pe umeri. Dar
pentru aceasta, ei ar fi trebuit să cunoască adevărata Americă.”
Aşa că elanul a devenit o piesă de rezistenţă în campania publicitară pe

care Jefferson a făcut-o noilor teritorii. Probabil că la televiziunile zilelor
noastre, campania ar fi putut fi însoţită de sloganul “Veniţi în America –
vedeţi cu ochii dumneavoastră ce viaţă degenerată este aici!”. Şi cei
interesaţi ar fi putut să descopere că în spatele ameninţării cu decadenţa
Americii stătea cu adevărat o lume nouă.
-37- oferit de
www.wall-street.ro
O lume cum poate nu le fusese dat sa vadă până atunci. Să-l citam din
nou pe Jefferson, într-o altă scrisoare: “Nu mai putem afirma cu
certitudine că pământul nu mai are zone de explorat. Pentru că acest
capitol în istoria omenirii este cu totul nou. Uriaşul drum de extindere al
republicii noastre (n.a. – SUA), este cu totul nou. Habitatul său natural
implică pentru cei interesaţi provocări cu totul noi. Opinia lumii s-a
schimbat şi acum ne văd într-o lumină nouă.”
Revenind la prezent, aceasta este o atitudine de care avem nevoie cu

siguranţă în anii ce vor urma, atunci când vorbim de cultura internetului.
Să recunoaştem, pentru mulţi dintre noi, prima reacţie în faţa noului este
frica. Din păcate în aceasta luptă, unii suntem folosiţi adesea, ca avocaţi,
drept instrument de exterminare a noului în favoarea lucrurilor vechi, în
numele acestei temeri. Reacţie de înţeles, ba chiar reacţie de respectat la
un anumit moment.
La începutul7 istoriei noastre scrise, şi pe parcursul întregii perioade la care

facem de obicei trimitere atunci când vorbim de vremurile în care s-au
născut legea şi traditiile noastre, cultura necomercială a fost unul dintre
marile subiecte lăsate nereglementate de legiuitori. Desigur, dacă poveştile
dumneavoastră insultau anumiţi oameni, dacă cântecele pe care le
interpretaţi erau nimic mai mult decât un mod de a tulbura liniştea publică,
atunci legea găsea de cuviinţă să intervină. Dar aceeaşi lege nu a fost
niciodată interesată direct de reglementarea modului în care această formă
de cultură se naşte sau se răspândeşte, şi a lăsat-o să rămână aşa cum
probabil că şi-au dorit autorii săi: liberă.
Felul în care oameni obişnuiţi şi-au împărtăşit şi au transformat cultura lor :

povestind, ecranizand piese de teatru în faţa comunităţii locale, participând
la activităţile unor fancluburi, împrumutându-şi unul altuia
muzică,înregistrându-şi casete video, a rămas multă vreme departe de
ochiul vigilent al legii.
Ţinta unor reglementări diverse fusese multă vreme acea cultură

considerată a fi comercială, menită a produce profit.
Acest hotar între cultura necomercială şi aceea menită a produce bani, s-a
şters însă, de vreo câteva decenii, şi de departe Internetul a fost factorul
care a produs aceste schimbări. Pentru că internetul a descătuşat
posibilităţile extraordinare ale fiecaruia dintre noi de a contribui la crearea
şi cultivarea unei culturi care depăşeşte cu mult graniţele obişnuite ale
culturilor naţionale.
Putea însă legislaţia să rămână indiferentă in faţa acestei invazii?
7
Lawrence Lessig – Free Culture, page 8.
-38- oferit de
www.wall-street.ro
În 1999, în SUA, s-au pus pentru prima dată bazele unui software care
avea să zguduie din temelii întreaga cultură modernă, bazată pe
recunoaşterea dreptului autorului asupra operei sale şi a necesităţii
retribuirii unui autor pentru fiecare copie a lucrării sale care este
împrumutată “prietenilor”.
Dilema modernă a plecat de la o simplă situaţie, întâlnită foarte des şi

acum la fiecare dintre noi. Cumpărăm de la magazin o casetă audio, un
CD sau un alt material pe care apoi îl împrumutăm prietenilor noştri
dintr-un sentiment de camaraderie. Ei ascultă respectivul CD, poate că îl
şi copiază, însă nimeni nu se poate opune acestui gest de prietenie, tot aşa
cum nimeni nu ne poate opri să privim filmul cumpărat de la magazin,
alături de alţi prieteni, care nu au plătit neapărat pentru achiziţionarea
DVD-ului. Aceasta formă de răspândire a culturii, lipsită de ideea de a face
profit, a rămas multă vreme departe de ochiul vigilent al legii pentru
simplul motiv că perpetuarea sa nu avea să supere pe nimeni.
În 1999, datele problemei s-au schimbat radical pentru că, datorită

internetului, unii oameni s-au gândit să împartă cu “prietenii lor” tot felul
de materiale multimedia: cantece, filme, etc. Până aici însă, nimic în
neregulă, pentru că din nou, legea nu ar fi avut nimic de spus nici în
situaţia în care acest împrumut se făcea manual, prin transmiterea
casetei, cd-ului, din mână în mânâ sau dacă se făcea virtual, prin
transmiterea unei copii a acestui material de pe calculatorul
dumneavoastră către calculatorul unui prieten aflat la mai multe mii de
kilometri distanţă.
Apoi a apărut Napster. Asa cum probabil ştiţi, Napster, o vedetă a

sfârşitului de mileniu 2, este un progrămel foarte interesant, inventat de
un adolescent de 19 ani, pe numele sau Shawn Fanning.
Programul funcţionează în felul următor: la început, dumneavoastră il

descărcaţi şi instalaţi pe computerul propriu. La momentul instălarii,
programul caută pe hard-discul calculatorului, fişiere multimedia, muzică
si filme, in principal, şi formează o listă a acestor fişiere. Trimite apoi, la
proxima conectare la net, această listă spre websiteul Napster (reţineţi,
doar lista de melodii, nu melodiile în integralitatea lor). Siteul Napster
integrează lista într-o bază de date care cuprinde listele melodiilor tuturor
celor care instalaseră acest program.
Acum să presupunem că doriţi neapărat să ascultaţi unul dintre cântecele

formaţiei ABBA. Nu se întâmplă să deţineţi un CD cu melodiile lor şi nici
să aveţi un prieten care are un astfel de CD. Vă aduceţi aminte de
programul tocmai instalat, Napster, şi îl lăsaţi pe el să vă rezolve
problema. În fapt, îi ordonaţi să caute în listele de melodii trimise de toti
utilizatorii Napster pe acelea care conţin referiri la formaţia ABBA.
Rezultatul căutării vă spune apoi că, din numărul de 9 milioane de
-39- oferit de
www.wall-street.ro
membri ai comunităţii Napster, se întamplă ca, printre alţii, utilizatorul

213.233.214.123 să aibă pe calculatorul său melodia pe care
dumneavoastră o doriţi.
În acelaşi timp însă, programul vă mai spune şi că utilizatorul

213.233.214.123 este conectat la Napster în acest moment. Mai mult
chiar, Napster facilitează o conexiune între computerul dumneavoastră şi
computerul acelui utilizator. Puteţi aşadar să îi cereţi celuilalt utilizator să
vă permită descărcarea melodiei dorite. De la momentul acceptării cererii,
Napster se retrage şi lasă transferul in grija utilizatorilor.
Destul de interesant, acest program, nu-i aşa? Deodată, mulţumită acestui

efect al tehnologiei, puteţi considera întreaga lume ca fiind un singur
hard-disc al computerului dumneavoastră. Sunteţi de acord să împărţiţi
cu membrii comunităţii Napster o mică porţiune din hard-discul
dumneavoastră în schimbul promisiunii celorlalţi că vor face la fel.
Ce ne facem însă atunci când situaţia imaginată implică grupuri de peste

15 milioane de “prieteni”, şi când numărul materialelor împrumutate sau
propuse pentru împrumut se apropie de 100 de milioane? Unii ar spune
că lucrurile rămân la fel de clare, chiar dacă presupuşii prieteni nu s-au
văzut în viaţa lor, nu şi-au vorbit niciodată, nu-şi ştiu nici măcar numele
unul altuia. Alţii au argumentat însă ca mecanismul de împrumut nu avea
în nici un fel legătură cu raţiunea care mânase legea să lase
nereglementate aceste situaţii.
Să pui la dispoziţie, spuneau ei, cântece, spre exemplu, pentru a fi

descărcate de orice doritor este întru-totul împotriva spiritului de
camaraderie imaginat de legislaţie atunci când acorda clemenţa distribuirii
unei opere sub forma copiilor private (copiilor împrumutate prietenilor ca
în exemplele de mai sus). Şi Napster a fost obligat să îşi închidă porţile,
rămânând în mintea noastră ca unul dintre cele mai interesante moduri
de a forţa limitele inflexibile ale legislaţiei actuale.
Totuşi, in urma sa, a rămas impresia multora că internetul este un loc al

pierzaniei, al degenerării. De multe ori, eşti pus in faţa unei dileme morale.
Să cumpăr de la magazin un CD al autorului preferat, ori să îl descarc
gratuit de pe internet? În societăţile asemeni celei romaneşti, soluţia este
simplă, pe măsură ce lipsa mijloacelor materiale perverteşte morala
cumpărătorului de muzică.
În astfel de condiţii, internetul are nevoie de un exemplu, asemeni elanului

lui Jefferson. Şi, pentru că avem pretenţia că societatea modernă a
evoluat, o să ne mulţumim cu un exemplu abstract. Aşa a apărut ideea că
n-ar trebui redusă toată situaţia de mai sus doar la pierderile suferite de
casele de discuri şi de autori. Şi muzica oferită gratuit, chiar de către
-40- oferit de
www.wall-street.ro
autori, a venit să răstoarne cadrul imaginat de lege. Şi ofertanţii in cauză

au început să raporteze cifre inimaginabile de afaceri şi profituri uriaşe...
Să se repete oare istoria? Pentru că internetul a mai cunoscut perioade in

care căutătorii de aur au fost aproape să îi ucidă spiritul.
Mărire şi decădere
Sam Clemens şi-a părăsit familia din Paris, a plecat la New York şi într-o
miercuri seara, mai precis la 18 aprilie 1894, a făcut cerere pentru ca
justiţia să îl declare falit.
« Înveseleste-te », i-a scris el soţiei sale, « pentru că greul de abia acum

începe ».
Deşi cărţile sale de călătorie şi nuvelele publicate deja erau extrem de

populare la acea vreme, deşi publicase memorii ale unor celebrităţi care
prin simplul lor nume vindeau mii de exemplare, Clemens se putea lăuda
şi prin faptul că era unul dintre cei mai neinspiraţi oameni de afaceri din
câţi existaseră vreodată. Ca probă a acestei afirmaţii, el investise o mare
parte din profiturile sale sperând să dea lovitura prin finanţarea unor
inventii care se dovediră mai apoi de proastă utilitate pentru marele
public. Cea mai proastă astfel de investiţie a fost reprezentată de o masină
de scris, inventată de James W. Paige. Dacă o astfel de invenţie ar fi fost
cu adevărat folosită de oamenii epocii, succesul său ar fi fost imens. Însă,
ca toate lucrurile inventate cumva înainte vremurilor, maşina s-a dovedit
inutilă pe măsură ce utilizarea ei era extrem de complicată.
La momentul la care cerea să fie declarat falit, Clemens avea 58 de ani şi o

sănătate şubredă, iar perspectivele sale de a scăpa de sub ameninţarea
sărăciei veşnice erau aproape infime. A fost însă norocos atunci când un
prieten, Henry Rogers, care era şi unul dintre asociaţii societăţii Standard
Oil, s-a oferit să îl ajute pe nevoiaş cu achitarea datoriilor sale către
creditori. Suflet nobil, Rogers a făcut mai mult chiar, luându-şi
angajamentul de a urmări îndeaproape situaţia financiară a lui Clemens.
Acordul dintre cei doi statua plata integrală a tuturor creditorilor lui
Clemens. Ori de câte ori avea ocazia, Clemens spunea răspicat: “onoarea
este un stăpân cu mult mai dur decat legea”.
Lucrurile au început să se schimbe, şi până în februarie 1895, Clemens

finalizase deja două dintre cărţile care îi vor aduce celebritatea şi care vă
vor dezvălui dumneavoastră numele sub care cu toţii ni-l amintim pe
anonimul Clemens : « Tom Sawyer, detectiv » şi « Ioana D’Arc ».
Aşa a început cu adevărat Mark Twain cariera sa de scriitor de succes.

Cum a continuat viaţa sa după momentul la care se declarase falit, cum a
ajuns el să îşi plătească toţi creditorii, rămâne deocamdată un mister,
-41- oferit de
www.wall-street.ro
atâta vreme cât nu ne vom apleca cu mai multă dorinţă de cunoaştere

asupra unei biografii a scriitorului. Lumea însă a continuat de atunci să
îşi aduca aminte de Twain ca de unul dintre copiii mari pe care literatura
mondială i-a avut.
Poveşti ca aceea de mai sus se regăsesc în viaţa noastră în fiecare zi, pe

măsură ce lumea în care trăim ne oferă clipă de clipă amarul dureros al
unei înfrângeri, urmat de culmile dulci ale răsfăţului. Şi internetul, mai
mult decât atât, s-a dovedit a fi, pe măsură ce a crescut în conştiinţa
colectivă ca o lume aparte, locul unde astfel de poveşti se nasc tot mai des.
Ce altă explicaţie ar avea totuşi faptul că marii moguli ai lumii virtuale
moderne îşi trag seva din caractere care înainte de aventura online erau de
cele mai multe ori cuprinse de teama eşecului.
Privind din orice unghi, prin orice instrument de analiză, internetul

trebuie să ne apară ca fiind produsul unei tehnologii aflată acum la
maturitate.
S-au scris foarte multe istorii ale internetului. Eu aş recomanda să citiţi

paginile websiteului http://www.isoc.org/internet/history/brief.shtml, în
primul rând pentru că majoritatea autorilor textelor prezentate acolo au
avut privilegiul să participe direct la eforturile de iniţiere a fenomenului
internet.
Multe tehnologii îşi încep aventura lor în societatea umană cu surle şi

trâmbiţe şi apoi, pe măsură ce se intergrează în viaţa cotidiană, se sting ca
impact mediatic, sfârşind prin a deveni realizări obişnuite. În cazul
internetului, lucrurile nu au stat aşa de la început, ba chiar am putea să
remarcăm faptul că reţeaua reţelelor a pornit cu stângul în aventura sa
comercială.
Pentru cea mai mare perioadă a existenţei sale, internetul a fost chiar
nebăgat în seamă de marea majoritate a semenilor noştri, fiind de interes
doar pentru lumea academica şi pentru comunitatea ştiinţifică.
Data precisă poate varia, în funcţie de povestitor, însă se spune că

undeva, în jurul anului 1995, s-a produs pentru prima dată cutremurul
care avea să plaseze internetul în atenţia industriei comunicaţiilor, ca pe
una dintre tehnologiile cu cele mai mari perspective de dezvoltare. La acest
moment doar, s-a pus pentru prima dată problema ca internetul ar putea
deveni una dintre cele mai stabile platforme pentru oferirea unor servicii
cu caracter comercial. Mai mult, s-a observat interesul crescând al
umanităţii pentru oferta de servicii de email, webhosting, ecommerce, etc.
Internetul devenise un soi de aur virtual. Şi mulţi dintre semenii noştri au

pornit o goană nebună de a-l face să producă ceva pentru buzunarul lor.
-42- oferit de
www.wall-street.ro
Bineînţeles însă că toate aceste noi modalităţi de a privi internetul nu se

datorează doar întâmplării sau inspiraţiei divine. În acea perioadă, şi să ne
aducem aminte de situaţia economiei mondiale la acea vreme (colapsul
fostei URSS, eliberarea fostelor ţări socialiste din Europa de Est de sub
influenţă sovietică), pieţele care până mai ieri fuseseră un atribut naţional
sau regional pentru noile teritorii deschise capitalismului, au devenit
dintr-o dată subiect de dispută pentru marile corporaţii.
Dacă ar fi să adăugăm că pentru prima dată, în jurul acestei perioade se

clădeşte noua viaţă a procesoarelor computerelor contemporane, că PC-ul
devine dintr-un echipament tabu pentru majoritatea oamenilor un lucru
obişnuit, achiziţionat la fel ca şi maşina de spălat, vedem de ce acum se
iviseră zorii unei noi epoci de dezvoltare a internetului. Ţările occidentale
treceau printr-o epoca de creştere economică, în care afluenţa investiţiilor
dădea aripi celor mai îndrăzneţe vise ale unor întreprinzători de toate
vârstele.
Nu este de mirare deci că un boom al internetului urma să se producă

începând cu anul de graţie 1995.
Daca ar fi să ne raportăm însă, din nou la istorie, am putea conchide fără

urmă de greşeală că nici una din toate aceste întâmplări nu este nouă.
În 1637, spre exemplu, orice om care ar fi încercat să cumpere un bulb de

lalea ar fi fost cuprins pe loc de nebunia dorinţei de înavuţire rapidă. Este,
dacă vreţi, acelaşi lucru cu faimoasa goană după aur care a cuprins pe
rând toate marile teritorii aurifere ale lumii.
Fiindcă, mânaţi de ideea unor comaparaţii, unii experti8 ai internetului au

găsit chiar mai multe asemănări între popularizarea fantastică a cultivării
lalelelor din secolul 17 şi actualul boom al internetului, o să încercam mai
jos, pentru amuzamentul nostru, să trecem în revistă istoria bulbilor de
lalea în secolul 17.
Să spunem deci că în ultimii ani ai secolului al 16-lea, bulbii de lalele,

proveniţi din Persia şi Turcia erau importaţi în Olanda unde căpătaseră
deja faima de bijuterii ale grădinilor celor cu dare de mână. S-a dezvoltat
atunci o întreagă clasă socială, a crescătorilor de bulbi de lalea care,
încurajaţi de efectele oarecum ciudate ale unui virus asupra creaţiilor lor,
au obţinut în scurt timp specii de lalea ce au uimit mulţi dintre oamenii
vremii.
Una dintre speciile cele mai cunoscute ale vremii, dar şi cele mai rare, era
Semper Augustus. Pentru a ne da seama de impactul pe care bulbii acestei
plante îi aveau asupra societăţii acelor vremuri, ar trebui menţionat doar
că pentru 3 bulbi s-au plătit în 1637 nu mai puţin decât 30.000 de
8
Vizitati, spre exemplu, siteul www.itulip.com, şi o sa observati aceasta comparatie.
-43- oferit de
www.wall-street.ro
guldeni olandezi, o avere la acea vreme, din moment ce venitul mediu

anual înregistrat de un olandez obişnuit depăşea rareori 150 de guldeni.
Mai mult, cele mai somptuase case din centrul Amsterdamului costau
atunci puţin peste 10.000 de guldeni, iar Rembrandt primise cu câţiva ani
înainte 2.000 de guldeni pentru tabloul său “Paza de noapte”.
Consecinţele crah-ului care avea să vină, vor reprezenta pentru olandezi

unul dintre ghimpii istoriei lor. Căci în scurtă vreme, raritatea bulbilor de
lalea se stinge şi, pe măsură ce oricine şi-i poate permite, se pierde şi
gustul deţinerii lor.
Boom-uri de acest fel s-au întâmplat de-a lungul timpului în diverse

sectoare ale economiei, ale culturii, ale moralei. Şi s-au aplicat în aceeaşi
măsură interesant de similară şi în internet.
Paşii iniţiali, mici, plini de suspiiciune, pe care investitorii internetului i-au

facut, au fost înlocuiţi rapid de un optimism vecin chiar cu nebunia.
Optimismul acesta s-a transformat într-o manie, odată cu apariţia unor
noi servicii, operatori, tehnologii şi investitori, cu toţii în căutarea acelui
element care avea să constituie pilonul principal al noii evoluţii a
internetului. Mai mult, într-un timp de câteva luni, toată această manie s-
a transformat la rândul ei într-o adevarată euforie a infuziilor de capital, a
riscurilor asumate, a încrederii oarbe că internetul o să crească mereu, pe
culmi tot mai înalte, dincolo de orice şi-ar fi imaginat cineva vreodată.
În faza finală a acelei perioade de început a internetului, investiţiile

ajunseseră să nu mai aibă nici o legătură cu valoarea reală a acelor lucruri
în care se investise. Toată lumea încerca acum să scoată cât mai mult
profit posibil de pe această piaţă, înainte ca ea să se prăbusească.
Momentul fatal a fost ziua de 6 martie 2000, când edificiul optimismului
investitorilor s-a ridicat pur şi simplu la o cotă atât de înaltă, încât
realitatea s-a supărat. Nu ştiu dacă ne imaginăm cu adevărat cum arată o
astfel de zi, privită din mijlocul evenimentelor. În nici un caz, ceea ce se
arată la televizor nu este nici pe departe o imagine completă a realităţii,
pentru că este lipsită de drama trăirilor interioare ale actorilor principali.
Să ne rezumăm însă la a spune că, în acea zi, euforia investitiilor în

internet s-a transformat într-o goană nebună pentru a mai salva ce mai
era de salvat din situaţia financiară a celor implicaţi. Vânzările s-au
repezit una dupa alta să ocupe tabela de operaţiuni a pieţelor americane
de capital (NASDAQ în principal). Era o nouă formă de criză ca aceea pe
care ne-au povestit-o bunicii noştri că ar fi avut loc în anii 1929 - 1933.
Oamenii care atunci au sărit de la balcon, au fost înlocuiţi acum cu
oameni care au preferat să îşi ia viaţa într-un mod mult mai discret.
Omenirea evoluase, nu?
-44- oferit de
www.wall-street.ro
Pentru cei interesaţi, poate că monitorizarea indexului nasdaq pe perioada

anilor 1995 – 2000 este cea mai bună modalitate de punere în temă.
Creşterea şi căderea pieţei de internet, ambele la fel de bruşte, sunt
reliefate fără îndoială la www.nasdaq.com.
Urmarea firească? Scepticismul, bineînţeles... O privire în interiorul

societăţii americane arată, în acea perioadă, o mentalitate apropiată de
aceea a oamenilor Evului Mediu al anului 999. Va veni oare sfârşitul
lumii? Al lumii virtuale, de această dată?
Este acesta sfârşitul internetului ? Privind în urmă, la câţiva ani distanţă

de acele momente, răspunsul ne vine uşor, sau poate nu. Gândindu-ne la
exemplele lalelelor secolului 17 sau la băncile secolului 20, ajungem la
concluzia că viitorul nu este aşa de negru. Lalelele încă mai înfloresc de
jur-împrejurul lumii, unele fiind cotate chiar foarte bine, băncile încă mai
conduc lumea, chiar dacă multora dintre noi încă nu ne vine să credem...
Şi..., da !, internetul ne va mai tulbura zilele şi nopţile pentru multi ani de

acum înainte. Dar... Unele lucruri s-au schimbat şi putem observa acum
pe piaţa mondială, indiferent că vorbim de America, de Franţa sau de
Rusia, o combinaţie de conservatorism datorat evenimentelor din 2000
combinat cu încrederea că, prin mici schimbări care trebuie făcute culturii
şi economiei virtuale, internetul poate redeveni ceea ce a fost odată.
-45- oferit de
www.wall-street.ro
Capitolul III - Colonizarea

Pâine şi circ
Murim.
Probabil că nu vom auzi aceste cuvinte spuse la nici o televiziune, în nici

un mesaj comercial difuzat. Şi totuşi, deseori, acest fapt central al
umanităţii noastre ne colorează viaţa şi ne transformă lumea şi modul în
care ne percepem noi înşine în înteriorul acestei lumi. “Viaţa este scurtă”,
avem tendinţa să spunem, şi de cele mai multe ori am putea conchide că
avem dreptate.
Viaţa este prea scurtă pentru a ne încadra într-o politică economică,

pentru a munci din greu la birou, pentru a asuda zilnic în aşteptarea
momentelor de bucurie sau de tristeţe, pentru a încerca să reinventăm
roata şi definiţia succesului. Prea scurtă, de asemenea, pentru a ne mai
face griji ce costum ar trebui să purtăm astăzi sau mâine, pentru a învăţa
modul corect şi elegant de a mânca la cină.
-46- oferit de
www.wall-street.ro
Viaţa este deseori prea scurtă pentru că până la urmă murim.
În momentele de introspecţie, poate rare, poate dese, ne oprim câteodată şi

ne întrebăm ce este important, în definitiv. Copiii noştri, prietenii noştri,
părinţii noştri, partenerii noştri, pierderile noastre? Această întrebare ne
roade constant dacă îi cădem în capcană. Unii oameni suferă depresii
violente, unii îşi regretă copilăria. Copiii noştri se îmbolnăvesc, se
însănătoşesc, se plictisesc, ne enervează, ne subapreciază. Ştim însă că ei
cresc într-o lume mai nebună decât aceea în care au crescut părinţii
noştri. Auzim toate aceste lucruri la televizor şi ni se întipăresc în minte.
Lumea de astăzi nu mai e ca în poveşti. Vrăjitoarea a căpătat acum puteri
mai mari, pe măsură ce te ameninţă de la un colţ al străzii folosind un UZI
israelian.
Într-un mod ciudat chiar, ajungem să ne împăcăm cu ideea. Fiinţele

omeneşti sunt extrem de bine adaptate la stres şi mai rezistente decât ar fi
crezut poate creatorul lor. Ne salvează faptul că, în sinea noastră, nu ne
îndoim că lucrurile se schimbă în bine sau în rău. Şi noi nu putem face
nimic pentru a împiedica unele dintre aceste schimbări. Ne trezim din
pumni, ne adunăm puterile şi ne aşezăm din nou îndrăzneţi în faţa
loviturilor vieţii. Ajungem să înţelegem că viaţa nu constă doar din aceste
lovituri. Filosofii au înţeles că această cunoaştere este sămânţa unei
înţelepciuni adevărate. “Ştiu doar că nu ştiu nimic”. Vă amintiţi?
Ea este, în acelaşi timp, unul dintre motoarele vieţii moderne. Dorinţa de a

cuceri, de a avea, a da naştere unui lucru diferit de tot ceea ce am întâlnit
până acum, în zilele exisţentei noastre. Aşa apar marile creaţii, asta îi
motivează pe autorii adevăraţi. Unii chiar muncesc pentru asta. Unii
renunţă la slujba lor pentru ca îşi dau seama ca profesia sau meseria
prezentă nu au legătură cu lucrurile care le fac plăcere. Alţii îşi părăsesc
ţara, familia, pentru că doresc altceva. Chiar dacă îi doare.
Cu toţii tânjim însă dupa evadarea din anonimat. Cu toţii dorim să fim
observaţi aşa cum suntem noi cu adevărat şi nu ca sumă a unor parametri
abstracţi. Poate că nu dorim să fim Superman în fiecare zi.
Şi această dorinţă nu este aşa cum des ni se spune: “nostalgie

adolescentină”. Este cea mai bună dovadă că încă mai avem un suflet, ca
încă mai suntem oameni.
De multe ori, viaţa modernă nu ne place ca fiinţe umane. Adeseori, visurile

noastre sunt transformate în obiect de profit pentru mogulii lumii
moderne. Dacă simţim o cât de mică stânjeneală, apare imediat un produs
care este menit să umple golul. Medicamente minune, pentru suflet,
pentru chip, pentru păr, pentru tinereţe, contra bătrâneţii, cu toate ne
asaltă, ca într-un film de prost gust.
-47- oferit de
www.wall-street.ro
Poate că o maşină nouă o să ne schimbe. Sau poate că o să ne schimbe o

excursie la un hotel de 5 stele din Turcia. Ori o alifie chinezească. Nu
contează ce, le putem încerca pe toate, atât timp cât le cumpărăm. În fond,
trebuie să ne împlinim destinul de consumatori.
Bineînţeles, o maşină nouă nu rezolvă niciodată problema pe de-a-ntregul.

Hai, o blondă frumoasă pe locul din dreapta, poate că ne apropie de ceea
ce dorim cu adevarat. Musai o blondă. Dacă societatea spune că e
perioada blondelor, noi ajungem să credem.
Până la urmă, murim. Şi există unul sau mai multe modalităţi de a ne

împăca cu acest gând. Publicitatea are câteva idei prin care să ne facă să
trecem peste...
Bun, vă puteţi întreba. Pesimismul arid de până acum are vreo legătură cu
această carte? Sau bucata de mai sus este menită să fie material de
umplutură?
În realitate însă, internetul are foarte multe legături cu materialul de mai

sus. Firav, netul a crescut precum vrejul de fasole din poveste, printre
blocurile de oţel şi sticlă ale comerţului existent deja. La început, această
tehnologie era de neînţeles pentru majoritatea oamenilor, fiind populată de
personaje ciudate care nu-şi găseau de fel locul într-o societate modernă:
tocilari, vrăjitori ai programării, visători, singuratici, neadaptaţi. Când
internetul a luat naştere, nu i-a păsat nimănui de acest eveniment, în
afara studenţilor unor universităţi din lumea dezvoltată. Adevărul crud era
acela că, dacă nu făceai parte din cercurile lor, nici măcar nu te puteai
conecta la internet.
Atunci a fost vremea la care dacă cineva ar fi prezis internetului poziţia de

pilon al lumii viitoare şi rolul de cea mai mare piaţă comercială ce avea să
vină, ar fi fost luat în derâdere.
În opinia unora, internetul a ajuns ceea ce este astăzi tocmai pentru că a

fost ingnorat la început. Regulile care au stat la baza construcţiei
internetului erau diferite de cele ale lumii afacerilor. Nu interesa pe nimeni
introducerea mercantilismului în aceasta lume, pentru că în fapt nu exista
nimic de vândut, nimic de cumpărat, cu excepţia situaţiei în care
considerăm ideile o marfă care putea fi schimbată. La timpul acela însă,
ideile erau gratis. Internetul s-a construit atunci prin încercări multiple :
“Dacă am încerca asta ? Nu merge... dacă am încerca asta? Nu merge...
dar cealaltă? Ce bine!...."
Ce a produs însă această transformare extraordinară pe care net-ul a

traversat-o de la perioada anilor 1990 şi până acum? Cum a ajuns acest
-48- oferit de
www.wall-street.ro
concept de la atributele de primitiv, respingător, abscons, prin care se

caracteriza la început, la universalitatea sa de astăzi?
Probabil că atracţia majora a fost conversaţia, oricât de filtrată ar fi fost

aceasta. Sau faptul că oamenii au început să vorbească între ei, oricât de
încet ar fi fost acest proces. Cu sfială la început, apoi împrumutând ceva
din imaginea unui bulgare de zăpadă care se rostogoleşte la vale, un nou
mod de a conversa a început să se dezvolte.
În zorii zilelor sale, internetul era folosit aproape exclusiv de proiecte

finanţate de către diferite guverne. Ştiţi însă ce se spune despre munca
absolută, fără distracţie... Oamenii au început să folosească internetul şi
pentru distracţia proprie. Atunci când suntem lăsaţi de capul nostru, ar
spune sefii unora dintre noi, întotdeauna se întamplă aşa. Şi oamenii
lăsaţi să construiască internetul nu au fost supravegheaţi îndeajuns...
În fond, dacă nimeni nu ştia cum funcţionează sistemul, nu puteau fi

controlaţi si, mai mult, nimeni nu le putea spune ce să facă. Aşa că făceau
orice le trecea prin cap (păstrând proporţiile). Şi lucrul care le plăcea cel
mai mult, aşa cum ne place şi nouă, era să se certe.
« Alin, eşti complet idiot, ar fi spus atunci unul dintre ei. Tu chiar nu vezi
că găurile de securitate din codul –sursă al aplicaţiei pe care o dezvolţi
sunt imense? »
În scurtă vreme, devenise evidentă puterea internetului de a cultiva

capitalul intelectual al oamenilor. Şi această putere s-a concretizat în
principal în pierderea autorităţii liderilor vechi, pe măsură ce informaţia
căpăta tot mai multă valoare. În fond, prin intermediul unor conversaţii cu
oameni asemeni lui, cineva putea chiar să-şi contreze şeful sau profesorul,
şi să-i spună cu neruşinare că nu are dreptate.
În societatea de atunci, acest lucru era imoral. Nu?
Destul. Toată această conversaţie, cultivarea capitalului intelectual... cine

oare ar putea beneficia de pe urma ei?
Corporaţiile, bineînţeles. Pentru că altfel, ele nu ar mai putea să-şi pună

problema inovaţiei, descoperirii, achiziţiei de noi pieţe de desfacere. Pieţele
pe care activează aceste corporaţii. Pentru că astfel, oferta de produse şi
servicii se diversifica, pe măsură ce preţul si calitatea îi fac cu ochiul
consumatorului. Cultura. Aici opiniile sunt împărţite: am putea considera
fie că internetul distruge valorile naţionale ale unei ţări (aşa cum din
păcate mulţi oameni consideră încă), fie că ajută la cultivarea lor. Eu sunt
pentru cea de-a doua variantă, în principal pentru că în lipsa noului,
cultura se pierde prin neputinţa de a exploata aceleaşi filoane. Până la
urmă, în lipsa culturii, armele îşi fac simţită prezenţa.
-49- oferit de
www.wall-street.ro
Interesul a existat deci din partea tuturor. Se pare că ideea de sfârşit

inevitabil al tuturor fiinţelor vii a animat explozia internetului. Pentru că
oamenii au început să vadă în reţeaua mondială un loc în care îşi puteau
trăi fanteziile. Aşa au apărut sentimentele trăite online. Şi de la acel
moment s-au tot dezvoltat.
Iar astăzi, începem să ne gândim : să fie oare adevărat ? Faptul că putem

discuta despre sentimentele noastre a permis transformarea internetului
în ceea ce este el astăzi ?
Sentimente
De câte ori vorbim în viaţă de sentimente? Probabil de mai puţine ori decât
vorbim de altceva, de fotbal, de modă sau de viaţa unor persoane
cunoscute. Suntem mari şi suntem minusculi în acelaşi timp în faţa
valului de întâmplări noi care ne copleşesc zi-de-zi, şi uităm deseori că
viaţa noastră depinde din ce în ce mai tare de modul în care ne înţelegem
şi ne stăpânim sentimentele.
Să luam spre exemplu un interviu de angajare, şi am simţit asta pe

propria mea piele, când unul dintre intervievaţii pentru un post în
societatea noastră a fost întrebat un lucru care se dorea a fi simplu: “Ai o
prietenă?”. E ciudat uneori cum o întrebare simplă poate determina o
reacţie în lanţ în mintea şi în sufletul celui pus la colţ, pentru că ulterior,
după ce îl angajasem pe respectivul, mi-a mărturisit că acela a fost
momentul în care s-a hotărât să o ceară în căsătorie pe actuala sa soţie.
“M-am gândit deodată că toţi acei ani petrecuţi împreună cu ea au însemnat

într-adevăr ceva, în vreme ce analizam dacă întrebarea voastră ar fi vizat
faptul că sunt încă ameţit de tentaţiile burlăciei, dacă era legată de faptul că
nu aş fi dispus să petrec foarte mult timp făcându-mi treaba la serviciu, şi
alte vreo câteva variante…
Mi-a apărut însă foarte clar în minte că ţineam la fel de mult la prietena
mea, indiferent că ea ar fi fost o piedică în calea obţinerii noului meu job sau
nu.
Şi am răspuns clar: DA”.
Era o cerere în căsătorie până la urmă…
De fapt, nu vreau să nasc în dumneavoastră, cititorii mei, o nouă

confruntare pe marginea dilemei veşnice: familie sau carieră, tot aşa cum
nu vreau să dau acestei întâmplări nişte înţelesuri ascunse pe care ar
trebui să le deducă cineva. Aş vrea totuşi ca, printr-un joc simplu de
exemple mai mult sau mai puţin reuşite să vă insuflu o stare de fapt:
-50- oferit de
www.wall-street.ro
foarte multe dintre deciziile noastre cotidiene sunt puse pe seama

atributelor lumii noi: rapiditate, stăpânire de sine, pragmatism.
În exemplul de mai sus, rapiditatea cu care intervievatul trebuia să

răspundă l-a făcut pe acesta să parcurgă, în câteva sutimi de secundă,
mai multe stări emoţionale, să ia mai multe decizii. Timpul a fost în acest
moment un lucru esenţial în decizia sa.
Ce s-ar fi întâmplat oare dacă timpul, sau mai bine zis amprenta acestuia,
se elimina din ecuaţia de mai sus? Dacă respectivul ar fi fost pus în faţa
aceleiaşi întrebări de data aceasta formulată prin intermediul unui email ?
Ar fi fost răspunsul său acelaşi ?
Poate că da, poate că nu, dar nu supoziţiile ne interesează pe noi în

momentul de faţa…
Sentimentele omenesti şi-au găsit, de la facerea lumii şi până acum, o

formă imensă de suporturi de exprimare. De-a lungul timpului, oamenii
au cântat, au scris poezii, au luptat în războaie teribile, şi-au riscat viaţa
în cele mai cumplite aventuri imaginate de mintea omenească. Şi uneori
au câştigat. Am putea spune glumind că de cele mai multe ori au
câştigat… cel putin respectul semenilor.
Ce spuneti de războiul Troiei, care s-a pornit spre fericirea unora, din
cauza frumoasei Elena? Ce spuneti de Jason şi de argonauţii săi care au
cutreierat lumea cunoscută sau necunoscută de ei până atunci pentru un
simbol al preamăririi: lâna de aur ? Sau de Arthur şi de cavalerii mesei
rotunde, care şi-au dedicat viaţa adevăratului spirit cavaleresc?
Credeţi că au toate exemplele de mai sus vreo legătură cu modernitatea?

Sau că în timpurile noastre, să simţi aşa cum s-a simţit odată, este o
blasfemie ? Nimic mai neadevărat, căci orice război, orice pact de
stabilitate sau alianţă, orice sărbătoare ori scandal mediatic au la baza
acelaşi material brut, format din întreţeserea mai multor sentimente.
Până la urmă, noi oameni, suntem conduşi de sentimente, iar tendinţa

actuală de pragmatizare a vieţii zilnice, nu exprimă nimic mai mult decât
protecţia fiecaruia dintre noi în faţa ameninţărilor. Ne protejăm în acest fel
sentimentele, încercăm să le ascundem sau să le facem invizibile pentru
mintea noastră.
Din fericire însă, mai există teritorii care ne permit exteriorizarea, mai sunt
locuri unde ne putem retrăi copilăria cea plânsă îndelung, unde oricine
poate spera la titlul de cavaler al mesei rotunde sau la rolul lui Napoleon.
Şi internetul este unul dintre ele, deşi nu mulţi recunosc acest efect al
lumii virtuale.
-51- oferit de
www.wall-street.ro
Aş vrea să vorbim acum, mai mult decât orice, despre sentimente, despre
simţirile rasei umane în contactul său cu internetul. Ne pervertim oare
personalitatea când pătrundem în lumea virtuală a internetului sau ne
arătăm adevăratele noastre valenţe ? Eu cred că facem câte puţin din
fiecare, din moment ce oamenii de lângă noi ne dau puţine momente în
care putem să fim cu adevărat noi.
Studiile specialiştilor în sociologie sau ale psihiatrilor, arată o constantă

creştere a ceea ce se cheamă sindromul dependenţei de internet. Articole
lungi şi bine documentate umplu cu elocinţă pagini întregi de hârtie
pentru a exprima îngrijorarea autorilor asupra fenomenului a cărui
amploare se pare că a căpătat o valoare extremă.
Mulţi dintre dumneavoastră s-au întrebat, sunt sigur, dacă simptomele

descrise de specialişti sunt aplicabile şi în cazul lor, dacă sunt cu adevărat
dependenţi de internet sau dacă există vreun dram de veridicitate în mitul
dependenţei de lumea virtuală. Răspunsurile vin însă greu şi nu au de cele
mai multe ori vreo legatură cu simptomele descrise de unii specialişti
dornici de senzaţional. Nu cred că este posibilă la acest moment o
identificare a simptomelor clasic exprimate de toţi cei care îşi trăiesc
pasiunea pe internet. Sau, dacă da, în nici un caz acestea n-ar trebui
exprimate sub forma condiţiilor clasice în semiologia medicală modernă:
privire fixă în faţa computerului, nervozitate când sunt în mediul exterior,
lipsa coerenţei în gândire, visuri diurne prelungite, etc.
Trebuie să mărturisesc faptul că trăiesc în lumea computeriştilor de o

anumită perioadă de timp. Mulţi dintre prietenii mei s-ar include în ceea
ce se cheamă pretenţios specialişti în diferite domenii ale informaticii:
administratori de reţele, programatori, designeri, etc. Mai tebuie să
mărturisesc faptul că i-am privit de multe ori cu atenţie atunci când
stăteau în faţa calculatorului şi îşi făceau sarcinile cotidiene. Daţi însă o
carte unui împătimit de lectură şi o să observaţi aceeaşi privire atentă sau
acelaşi zâmbet infatuat ori ce câte ori descoperă o altă fărâmă în drumul
către adevărul absolut. Daţi o minge de fotbal unui împătimit de acest joc
şi o să observaţi că o priveşte fix, părând să îi numere chiar cusăturile.
Bineînţeles, mai sunt apoi cei care îşi trăiesc efectiv viaţa pe internet,
amatorii de chat virtual, nu neapărat video, amatorii de emailuri cotidiene,
jucătorii împătimiţi, cei care bat la porţile afirmării în lumea
infracţionalităţii moderne, căutătorii de producţii cinematografice de
ultimă oră ori simplii profani. Pentru ei, internetul este o lume aparte, care
compensează de cele mai multe ori ideea de lume reală. Sunt ei oare
dependenţi ?
Sentimentele umane au fost, la început, în imensitatea internetului, un

bulgăre de gheaţă. Acesta s-a topit apoi, pe măsură ce utilizatorii şi-au
perfecţionat tehnicile de utilizare a instrumentelor de navigare, pe măsură
-52- oferit de
www.wall-street.ro
ce destinaţiile călătoriilor virtuale se diversificau. Odată cu trecerea

timpului, curiozitatea începutului a fost înlocuită de cercetarea
amănunţită a unui anumit aspect al culturii informaţionale. Astfel, putem
vorbi acum de amantul virtual, de trădătorul virtual, de ucigaşul virtual
sau de visătorul virtual. Sentimentele umane cele mai adânci îşi găsesc în
lumea virtuală un corespondent.
Ce este exceptional la internet este faptul că el devine exponentul multora

dintre sentimentele umane refulate în lumea reală sau, mai bine zis, al
lucrurilor pe care mulţi dintre noi am fi dorit să le realizăm în lumea reală
şi nu am avut ocazia, din varii motive.
Jucării moderne
Dacă am fi un moment sinceri cu noi înşine, ar trebui să recunoaştem că

vorbim de multe ori de sentimente de parcă ar fi nişte bunuri. În copilăria
sa, un om obişnuit se apleacă mai mult decât orice asupra jucariilor. La
acel moment, întregul său univers se învârte în jurul acestora. Maşinuţe,
jocuri de perspicacitate, trenuleţe, păpuşi, toate pot cuprinde, în învelişul
adesea sărăcăcios, o întreagă lume a copilăriei. Pentru o fetiţă, păpuşa
preferată îi poate deveni cea mai bună prietenă. O prietenă care nu îi va
dezvălui niciodată secretele, care nu o va părăsi decât aruncată fiind în
dulapul cu vechituri sau la coşul de gunoi.
Adevărul este că ne purtăm adeseori crud cu jucăriile noastre preferate. Le

dăm uitării. Copiii noştri nu le mai vor, pentru că au devenit dintr-o dată
demodate. Lumea jucăriilor se schimbă tot atât de rapid şi de neprevazut
precum lumea reală. Diferenţa este însă că ele nu au puterea să se plângă.
Sau să se bucure.
A fost odată un om care şi-a imaginat că lumea ar fi fericită dacă o păpuşă

ar putea vorbi. Consecinţele visului său ne-au schimbat de atunci viaţa în
multiple feluri. În mod ciudat, o singură păpuşă a avut mai multe de spus
despre viitorul nostru decât 100 de legi şi mai mulţi preşedinţi ai statelor
lumii la un loc.
Thomas Edison este, fără îndoială, una dintre acele personalităţi pe care
lumea noastră s-ar putea mândri cu faptul că le-a născut. Numele său se
leaga de multe dintre banalităţile pe care le-aţi putea observa în jurul
dumneavoastră în camera în care vă aflaţi la acest moment. Becul lustrei
din tavan, spre exemplu, este invenţia sa. La fel şi sunetul înregistrat care
a ajuns acum să fie redat pe suporturi gen CD.
Edison se distinge însă şi prin alte invenţii, pe care mulţi dintre noi le-am
uitat sau nu le-am cunoscut vreodată. Şi una dintre acestea este şi prima
păpuşă vorbitoare. Creaţia sa, al cărei nume era Marguerite, s-a născut în
1888. Avea aproape 60 de centimetri înălţime. Deşi le era destinată în
-53- oferit de
www.wall-street.ro
exclusivitate, a reuşit să sperie primii copii care au întâlnit-o prin faptul că

producea nişte sunete monstruoase. Mulţi au asemănat-o diavolului. Au
existat chiar şi unii preoţi care îşi găsiseră dintr-o dată un exemplu demn
de redat la slujbă. Prima păpuşă vorbitoare a născut teamă.
În acelaşi timp însă, păpuşa lui Edison a deschis un nou drum în era
culturii multimedia. Sunetul fusese domesticit. Iar păpuşa era primul
aparat generator de sunet, care a fost promovat ca mijloc casnic de
distracţie. Din cele 2.500 de exemplare scoase la vânzare însă, Edison a
reuşit să vândă doar 500. Chiar şi acestea au devenit apoi prilej de
nemulţumire pentru cumpărătorii lor.
Se întamplă astfel ca prima creaţie multimedia a lumii moderne să îşi

găsească sfârşitul într-un eşec total.
A urmat apoi era radioului, era televiziunii şi, în mod normal, fiecare
dintre acestea au lăsat locul unei noi tehnologii. În prezent, tehnologia la
modă poartă numele de internet. Obiectele copilariei noastre s-au
transformat acum în fantezii. După jocurile cu păpuşi de cârpă sau
plastic, copiii moderni au acceptat jocurile virtuale în reţea. Personajele
sunt mult mai vii acum, iar forma în care se prezintă atrage chiar şi un
număr mare de adulţi. Jocurile pe computer au depăşit poate graniţa
copilăriei şi au intrat pe tărâmul simulării unor situaţii din viaţa reală a
adulţilor. Ştim însă cu siguranţă că toate păpuşile vorbesc acum. Câte o
dată stau şi mă întreb ce ar fi zis toţi acei mari inventatori ai secolului
trecut despre cuceririle tehnicii moderne. Unii probabil că şi le-ar fi
imaginat ca pe consecinţe firesti ale descoperirilor epocii în care au trăit.
Alţii ar fi fost descumpăniţi total.
Cu copii însă, lucrurile stau cu totul alftel. Unul dintre marile lor avantaje
este faptul că nu-şi imaginează un altfel de viaţa. Internetul este chiar
mediul în care s-au născut cei mai mici dintre ei. Ceilalţi, mai mari şi
îndepărtaţi cu 10 sau 20 de ani de momentul la care urmau să ia contact
cu reţeaua cea nemărginită, privesc cu calm acest asalt. Adulţii însă îl
consideră de rău augur.
Aşa cum se întamplă la mai toate vieţuitoarele, joaca şi jucăriile sunt

instrumente de repetare a scenelor, violente sau nu, din viaţa reală de mai
târziu. Oricât de conservatori am fi, trebuie să recunoaştem că evoluţia
jucăriilor are în mare măsură, legătură cu evoluţia provocărilor pe care le-
a cunoscut societatea de-a lungul anilor. De la figurinele sculptate în
lemn, la păpuşi din cârpă, plastic, pluş, şi acum la păpuşi virtuale. Copii
moderni trebuie pregătiţi pentru lumea de astăzi. Unii adulţi simt aceeaşi
nevoie.
Repetiţia cea mare are în vedere cerinţele exprese ale lumii actuale: lucrul
în reţea, computerul, limbile străine. Deşi poate e crud, lumea în care
-54- oferit de
www.wall-street.ro
trăim ne cere chiar de mici copii să ne adaptăm. Unii chiar reuşesc. Alţii,
se pierd şi rămân suspendaţi între lumea virtuală a chatului şi lumea
reală, în care nu reuşesc să mai scoată un cuvant. Şi atunci, internetul
reuşeşte să facă victime. Unii le denumesc « dependenti de internet ». Alţii
le denumesc persoane cu un destin ratat. Ar tebui totuşi să îi considerăm
oameni rătăciti, care pot fi ajutaţi să îşi revină. Ajutorul însă trebuie dat în
lumea reală, unde jucăriile nu au început să vorbească. Încă.
De fapt, este absurd să spunem că jucăria lui Edison îşi propunea să

vorbească. Nici vorbă. Marguerita era menită sa fie prima divă
neînsufleţită. Păcat însă de cântecul ei, care s-a transformat subit, în
mâna celor pe care trebuia să îi înveselească, în scâncet grotesc. În urma
ei rămane doar ideea unei păpuşi cântătoare.
Noua morală
În fiecare dimineaţă, primul lucru pe care îl fac atunci când ajung la birou
este să îmi verific mailurile. Sunt avocat şi administratorului unui site
web, www.avocatnet.ro, şi îmi place să cred că nu există până acum o
persoană căreia să nu-i fi răspuns la email atunci când m-a întrebat un
lucru... Cel puţin asta era impresia mea până acum câteva luni, când
morala a devenit brusc demodată. La început primeam zilnic emailuri câte
poţi număra pe degetele celor două mâini, însă într-o dimineaţă am
constatat cu uimire că numărul celor care îmi scriau se triplase.
Am fost pus deci în faţa unei dileme : dacă le-aş fi răspuns tuturor celor
care-mi scriau ar fi trebuit probabil să-mi pierd jumătate de zi scriind
emailuri. Şi aş fi murit de foame pentru că munca mea ar fi rămas
nefăcută, iar clienţii pe care îi obţinusem muncind din greu s-ar fi
împrăştiat care încotro în căutarea unui avocat cu mai mult simţ al
datoriei.
Am renunţat deci la a mai răspunde la toate emailurile, şi am trecut la

trierea lor în funcţie de importanţa şi calitatea mesajului. Cum însă
lucrurile rele nu vin niciodată singure, după aproximativ două luni
povestea s-a repetat şi am fost pus în faţa unei alte dileme : criteriile de
triaj nu mai erau acum de nici un folos, din moment ce numărul mesajelor
importante crescuse impresionant. A trebuit să-mi reduc din nou dramul
de bun simţ pe care îl mai aveam în ochii utilizatorilor mei şi să apelez la
soluţia supremă : răspund la maxim 10 emailuri pe zi, indiferent de ce ar
fi scris în celelalte rămase pentru expeditori fără răspuns.
Cu timpul, diluarea moralei cu care mă înzestraseră ai mei în toţi cei şapte

ani de acasă ajunsese să fie mai mult decât pusă la îndoială de utilizatorii
siteului meu. De atunci am înţeles că o să fiu pus în faţa unei probleme
grave dacă nu gasesc o soluţie de rezolvare. Încă mai caut..., si o să profit
-55- oferit de
www.wall-street.ro
de ocazie şi o să leg povestea de mai sus de o altă întâmplare personală

derulată tot în ultimul an.
Recunosc cu mâna pe inima că în timpul facultăţii am fost unul dintre

acei studenţi animaţi de ideea că învăţatul este calea cea mai bună spre o
carieră ulterioară în domeniul pe care ţi l-ai ales. La fel de sincer recunosc
faptul că unele studii pe care le-am scris în facultate erau în realitate un
colaj imens al cărţilor, puţine la număr şi greu de procurat uneori, care
tratau subiectul cu pricina.
Regret însă un singur lucru... . Regret că, în timpul facultăţii mele

internetul nu avea acea aură pe care a căpătat-o astăzi. Pentru că astăzi
n-aş mai fi colaţionat lucrări pentru a-mi face o opinie asupra unui lucru.
Internetul ne oferă astăzi şansa să aflăm părerile altora despre un anumit
subiect, să purtăm chiar, în timp real, discuţii asupra sa. Şi astfel putem
înlătura liniarul din vieţile noastre, iar opiniile profesorilor noştri nu vor fi
respectate, acelea care merită, doar pentru simplul fapt că respectivul
profesor spune aşa, ci şi dintr-un motiv mai important : respectivul
profesor are şi dreptate, iar opinia sa reuşeşte să se impună chiar şi acelor
semeni ai săi care se pot lăuda cu acelaşi nivel de cunoştinţe...
Acum câteva luni am îndrăznit să cred că pot publica o carte deşi vârsta
pe care o am nu este tocmai aceea a scriitorilor consacraţi. După ce mi-am
văzut însă visul cu ochii, am realizat şi reversul fanteziilor mele. Au fost
destui aceia care, dintr-un motiv sau altul, chiar dacă nu mă cunoşteau
nici măcar îndeajuns de bine să îmi ştie tot numele, m-au catalogat drept
plagiator. Iar motivaţia lor principală nu ţinea de vreo dovadă imposibil de
răsturnat ci de simplă presupunere că, prin accesul liber şi nerestricţionat
la resursele oferite de internet, cartea s-a făcut de la sine. Simpla idee de
creaţie dispare astfel, din păcate, în faţa celor care vad în internet un
instrument perfect şi anonim de plagiere...
Ambele exemple de mai sus au acelaşi rezultat. Vă demonstrează că,

dincolo de virtualitatea ei, lumea internetului poate să imprime lumii reale
consecinţe « concrete », experienţe palpabile. Pervertirea simţului raţiunii
îşi găseşte pe internet o expresie aparte, după cum personajul nostru
plagiază, caută pornografie sau fabrică bombe, la fel cum percepţia asupra
unei persoane poate fi influenţată de tarele internetului.
Aţi putea spune că pentru noi, românii, internetul este un dar al zeilor,
pentru că prin intermediul său avem acces la toate acele informaţii a căror
obţinere ar fi altfel infinit mai grea şi mai costisitoare. Fără falsă pudoare,
mulţi dintre utilizatorii de internet recunosc că au în computerele lor cel
puţin zece programe, cărţi sau materiale pentru care nu au achitat
autorului îndreptăţit nici un ban. Fără remuşcări, unii utilizatori contestă
valoarea unora dintre operele în a căror posesie sunt. Accesul la multe
dintre aceste opere este facilitat de motoarele de căutare, care
-56- oferit de
www.wall-street.ro
intermediază, chiar direct şi fără intenţie de cele mai multe ori, trecerea de
la legal la mai puţin legal, de la morală la oportunism, etc.
Aidoma guvernului chinez sau autorităţilor unor state arabe, căutările

întreprinse de utilizatori în internet ar putea fi cenzurate, iar rezultatele pe
care aceştia le vor obţine ar fi unele morale, legale, şi încununate de toţi
laurii bunei cuviinţe. Ar fi totuşi, aceleaşi rezultate, unele complete ? Cu
siguranţă nu...
E greu de imaginat ce-ar fi lumea fără internet acum, când chiar

convorbirile telefonice s-au transformat în adevărate videoconferinţe ieftine
şi în timp real cu ajutorul internetului, când evenimentele au puterea să
ajungă la inimile noastre în aceeaşi clipă în care s-au produs. Internetul
ne-a accelerat viaţa, a pus mass-media în situaţia de a inventa ştiri cu tot
tumultul vieţii moderne.
Consecinţa sa cea mai importantă însă este cunoaşterea. Satul global,

imaginat în secolele trecute de părinţii comunităţilor statale a devenit
acum o realitate. Mai mult decât atât, imaginea fiecăruia dintre noi s-a
schimbat radical într-o clipită : am devenit dependenţi de informaţie,
ignoranţi şi lipsiţi de apărare. Am devenit brutali, la fel ca personajele
fanteziilor noastre virtuale şi imuni la drama celor din jur. Am devenit în
acelaşi timp şi mai bogaţi, mai puternici, mai informaţi, mai apropiaţi de
cei aflati în toate colţurile pământului.
Iubirea
Încercaţi să accesaţi www.russianbrides.com. Veţi vedea acolo că şi iubirea

are partea ei de spectacol în internet. Spectacol care devine şi mai evident
în cazul websiteului www.orderabride.com...
În vechime, Romeo şi Julieta îşi împărtăşeau iubirea chiar şi în mormânt.

Cavalerii lumii medievale, înfierate de mulţi dintre istoricii consacraţi ca
fiind « Evul Întunecat », şi-au găsit în iubire un ideal de viaţă. A venit apoi
epoca romantismului incurabil, şi iar s-au scris mii de pagini ale unor
cărţi care puneau mai presus decât orice fabuloasa iubire. Din nou au
murit oameni, din nou s-au ridicat castele şi ziduri ale tăcerii în calea
unora dintre noi. Dar am trecut cu bine, iar reminescenţele romantismului
cronic încă mai stăruie în mintea ancestrală a popoarelor moderne.
Pentru unii însă, a venit un veac al întunericului. Şi iubirea, alături de alte

sentimente umane, s-a transformat în covor al unui dans perpetuu de
proslăvire a unui regim sau lider charismatic. Popoarele au supravieţurit
însă, şi pentru unele dintre ele se părea că lucrurile se îndreaptă. Iubirea
a fost repusă în drepturi dar oamenii s-au lăsat înşelaţi de noile sale
contururi voluptuoase.
-57- oferit de
www.wall-street.ro
Acum, pe internet, putem găsi mai multe siteuri dedicate variatelor forme
ale iubirii : castă, mentală, platonică, carnală, etc. În faţa calculatorului,
găsim şi utilizatorii dornici de o astfel de iubire. Ca şi iubirea pe care o
caută cu ardoare, şi utilizatorii moderni ai internetului sunt de o
diversitate modernă. Idealul femeii de astăzi se regăseşte acum în visurile
virtuale ale fiecăruia dintre noi, tot aşa cum în vechime, se regăsea în
cântecele menestreilor care proslăveau faptele de arme ale unor cavaleri de
mult apuşi.
Unii dintre criticii de astăzi deplâng starea societăţii identificând, în

voluptatea carnală oferită de internet, unul dintre factorii majori ai
decăderii spirituale a semenilor noştri. Este lumea cea nouă atinsă de
flagelul deznădejdii aşa cum se crede din ce în ce mai mult? Eu zic nu…,
şi pot chiar să explic de ce sunt atât de optimist.
Droguri, sex, pierderea lucidităţii, analfabetism, toate la o vârstă inuman

de fragedă, pot avea ele vreo importanţă în derularea lumi moderne? Sau,
dacă da, ar putea ele să reprezinte şi altceva decât zorii unei generaţii
condamnate?
Răspunsul cred că ar trebui să plece însă de la definiţia generaţiei, de la

locul pe care fiecare individ în are în structura complexă a societăţii, de la
raporturile pe care acesta le are cu mediul înconjurător. Şi pentru că
această carte îşi propune să extragă din lumea în care trăim doar
secvenţele legate de trăirile specifice internetului, să ne aplecăm aşadar
pentru scurt timp asupra locului pe care fiecare utilizator al interentului îl
are în societatea modernă.
În fiecare zi, el este unul dintre medicii care salvează vieţi. În fiecare zi,
vorbeşte cu cel putin 10 dintre pacienţii săi mai vechi, care îl vizitează
regulat pentru a-i mulţumi că încă mai trăiesc. Şi el îi ascultă cu smerenie, şi
uneori mai zâmbeşte surprins că încă îi mai pasă. În fiecare seară însă, îşi
joacă relaxat rolul de Casanova într-unul dintre jocurile care au făcut istorie
în internetul lumii actuale (Sim City). În fiecare seară, aşa cum spuneam,
are câte o aventură, cu câte una dintre colegele / colegii săi de întreprindere
virtuală. Uneori, se surprinde prin dorinţa de a vizita anumite categorii de
siteuri dedicate adulţilor. Nimic ilegal până la urmă, de vreme ce în nici o
lege nu se prevede cum să ne trăim fanteziile, atâta vreme cât acestea se
păstrează în limitele celorlalte norme de convieţuire modernă.
Care dintre cele două personaje de mai sus vi se par cunoscute? Vă

suprindeţi deja prin faptul că vă identificaţi cu unul dintre ele?
Să luăm un alt exemplu, la fel de întâlnit în ziua de astăzi: el este unul

dintre oamenii de afaceri prosperi ai oraşului în care trăieşte. Şi-a dezvoltat
afacerea aşa de mult, încât acum este privit cu invidie de cei cu care până
mai ieri concura. Are însă 40 de ani şi este măcinat de sentimentul zilnic că
-58- oferit de
www.wall-street.ro
nu îşi poate găsi o parteneră de viaţă, împiedicat fiind de starea-i socială.

“Toată lumea vede doar banii mei, şi nu cine sunt eu cu adevărat. Mi-aş dori
pe cineva care să mă iubească pe mine pentru ceea ce sunt, şi nu pentru
banii mei!”.
Debusolat de eşecurile realităţii, se vede pus în faţa unei încercări noi,

aceea de a-şi găsi o prietenă prin internet. Descoperă uimit că există zeci şi
poate chiar sute de mii de persoane asemeni lui, fiecare adus aici dintr-un
imbold sufletesc propriu: neadaptarea la stresul unei întâlniri din realitate,
conflictul imaginii sale de copil al unui cuplu aflat la limita inferioară a
decadenţei sociale cu trăirile celor care l-ar putea iubi, timiditatea, etc.
Amicul nostru îşi găseşte până la urmă o prietenă în internet, îşi

împărtăşesc o mulţime de secrete, încep să se îndrăgostească unul de
celalalt chiar dacă nu se văzuseră vreodată. Şi vine apoi momentul la care
trebuie să se întâlnească în realitate. Şi el pleacă în Rusia, de unde a aflat
că este ea, şi petrec câteva săptămâni împreună.
Se întoarce apoi ameţit în ţara lui, apăsat de sentimentul că defectele pe

care le-a observat la noua iubită nu au nici o importanţă, că tot ceea ce
contează este că ei doi se înţeleg bine, că ea îl iubeşte pentru sufletul lui
pur. O invită la el, trece cu greu peste sentimentul că toată lumea îl ia peste
picior, şi într-un final se căsătoresc. Nici nu mai ştie apoi dacă încă mai este
îndrăgostit de ea, probabil că nici ea nu mai ştie, însă amândoi au de
întreţinut un mit: al iubirii moderne.
O statistică neoficială arată că doar 10 la sută din căsătoriile încheiate

după ce partenerii s-au cunoscut prin intermediul internetului au şanse
să se păstreze pentru totdeauna. Nu ştiu care este rata divorţurilor în
lumea reală, însă mă îndoiesc că este cu mult diferită de cea a idilelor
lumii virtuale. În fond, ce ar trebui să ne intereseze? Că el şi ea nu se mai
duc la film înainte de a-şi cunoaşte cu adevărat numele? Că trece o
perioadă nedefinită de timp în care îşi împărtăşesc reciproc sentimentele
până când ajung să se cunoască în realitate?
Poate că iubirea este acel sâmbure de sentiment care încolţeşte în inima

oamenilor, mai mult ca niciodată, la momentul la care îşi împărtăşesc
unul altuia nimicurile care mai târziu o să devină subiect de ceartă.
Iubirea constă aşadar în acele poveşti banale, împărtăsite de cei doi
parteneri înainte de a trece la slalomul zilnic prin regulile cotidiene.
Interntul aduce însă în această ecuaţie un plus de aventură, pe măsură ce
romantismul virtual prelungeşte starea în care partenerii sunt încă beţi de
tăria sentimentului pe care îl împărtăsesc. Restul este cotidian...
Să nu credeţi acum că nu există în lumea din jurul nostru şi o tentă foarte

pronunţată de materialism şi răutate. Dar de ce oare să reducem totul la
aceste sentimente? Asemeni doctorului de care am vorbit mai devreme, de
-59- oferit de
www.wall-street.ro
ce ar trebui să ne închidem în noi de îndată ce am realizat ceva şi să

rămânem cantonaţi în ideea că acel lucru ne-a fost menit?
Capitolul IV - Despre viitor

Limitele spatiului infinit
Sintetizând, aidoma firului unei vechi poveşti, trei orbi se apropie din
diferite direcţii de un elefant şi îşi descriu apoi impresiile, aşa cum le sunt
acestea dictate de simţurile lor imperfecte :
« Pare a fi un şarpe », spune unul dintre ei atingând trompa elefantului.

« Pare a fi o stâncă », zice al doilea orb, atingând trupul mătăhălos al
animalului. « Mai degrabă este un pom », spune al treilea om dupa ce
întâlnise un picior al elefantului.
Povestea se opreste aici, oamenii orbi pleacă mai departe, iar ideea care
rămâne în urma întâmplării se dovedeşte a fi una complexă. Cei trei ar
putea continua munca lor de explorare, urmărind trăsăturile corpului
animalului de la locul unde i-au atins pentru prima dată pielea, şi până
atunci când, din datele tot mai multe cu care intra în contact, îşi pot
forma, în mintea lor, o imagine a obiectului pe care credeau că l-au atins.
Tot aşa, ei ar putea folosi o scară pentru a putea atinge o suprafaţă cât
mai mare din corpul animalului şi pentru a putea desluşi, prin ochii minţii
lor, adevăratele dimensiuni ale acestuia.
Povestea poate continua apoi, în zilele noastre, şi fiecare dintre noi poate
juca rolul unuia dintre orbii de mai sus... Potrivit unui obicei din ce în ce
mai împământenit în rândul contemporanilor noştri, din România sau de
oriunde în lume, orice documentare serioasă asupra unui subiect începe
mai întotdeauna cu o căutare folosind internetul. Asemeni orbilor din
poveste însă, ar trebui să nu ne oprim dupa această căutare, şi să
considerăm că am rezolvat problema. Mai ales atunci când ne dorim un
studiu de o calitate cel puţin bună. Dincolo de utilitatea sa şi de
sentimentul de uşurinţă pe care îl inspiră rezolvarea celor mai dese dintre
problemele noastre zilnice, internetul nu ne oferă decât o mică fereastră
către lumea reală.
Scriind această carte, mi-am dat seama că un aş vrea să inspir nici un

moment cititorului ideea că am fi o societate perfectă dacă ne-am întâlni
cu toţii online. Nici vorbă... Internetul poate să joace un rol extrem de
important în dezvoltarea societăţii umane, doar dacă este implementat şi
valorificat în condiţii perfecte.
-60- oferit de
www.wall-street.ro
Viaţa reală, cu plusurile şi minusurile ei, îşi poate găsi un impuls

semnificativ în conexiunile de mare viteză, oferite de conceptul de reţea
informatică. Distanţa, aşa cum vorbeam la începutul acestei cărţi, poate fi
acoperită mult mai bine aşa. Putem deveni mai înţelepţi datorită
internetului, prin accesul imediat şi extrem de larg pe care acesta îl oferă,
oricărui muritor, la galeria creaţiilor lumii. Devenim cu mult mai informaţi
asupra evenimentelor mondiale, şi aceasta doar prin navigarea pe siteurile
unor ziare importante. Putem folosi servicii pentru care până acum nu ne-
am fi putut permite să plătim. O convorbire in Australia, intermediată de
Yahoo Messenger, este cel mai bun exemplu.
Sintetizând însă materialul următor într-o singură frază, ar trebui să

remarcăm că internetul nu ne văruieşte şcolile. Ca orice tentaţie modernă,
internetul poate fi folosit la fel de bine şi ca armă electorală de către unele
guverne. Iar descrierea sa ca o tehnologie genială, a reuşit până acum să
determine comportamente din ce în ce mai ciudate ale unor guverne.
Cu picioarele pe pământ
Probabil că o periodă mare de timp de acum încolo, internetul o să

constituie raiul pentru unii în aceeaşi măsură în care constituie Focul
Gheenei pentru alţii. Societăţile autoritare vor încerca suprimarea
dezvoltării culturii internetului, în vreme ce societăţile democratice vor
încuraja acest lucru. Rămâne însă la aprecierea noastră să aflam care
societăţi se comportă totalitar şi care sunt democratice, pentru şi
exponenţii democraţiei pot derapa uşor.
Implementarea tot mai mare a internetului va deveni probabil în viitor

sinonimă cu dezvoltarea conceptului de civilizaţie online. Tot mai mulţi
oameni vor adera la această idee, iar unii dintre ei o vor huli apoi, pe
măsură ce vor înceta să regăsească în internet acele valori pe care credeau
că le împărtăşesc cu alţii.
Bineînţeles, mare parte a extinderii internetului este spontană : câtă

vreme firul telefonului, ori cablul de televizor încă mai există într-o
locuinţă, furnizorii de internet vor putea supravieţui. Pentru unele
societăţi, cuprinse de febra dezvoltării, acest lucru poate să fie suficient. În
alte cazuri însă, acolo unde ideea de internet a fost asimilată răului până
mai ieri, este rolul statului să se implice şi să dezvolte mai mult decât
infrastructura de comunicaţii.
Deşi nu îmi plac decaloagele, prefer totuşi o structurare similară pentru

câteva dintre lucrurile pe care vor trebui să le aibă în vedere statele în
curs de adaptare la economia de piaţă, asemeni României.
Privind în jurul meu, la momentul la care scriu această carte, aş fi tentat

să încep cu lucrul care doare cel mai tare. Toate instituţiile publice
-61- oferit de
www.wall-street.ro
cumpără din ce în ce mai des, aparatură informatică de ultimă generaţie,

fără să aibă măcar curiozitatea să îşi întrebe salariaţii dacă nu cumva
puterea de calcul de care beneficiază deja este mai mult decât suficientă
pentru munca lor. Trebuie deci să realizăm o diferenţiere între acele
ramuri industriale pentru care adaptarea puterii de calcul la ritmul vieţii
moderne este vitală şi acele ramuri ale economiei naţionale în care
atribuţiile preluate de computer sunt realizabile chiar şi cu instrumente
dotate cu o putere de calcul mai mică. Ar fi deci recomandabil ca
autorităţile publice să reziste în faţa tentaţiei de a achizitiona mereu
tehnologie nouă. Licitaţia, modalitate de achiziţie prezentă în toate statele
lumii, reprezintă unul dintre elementele de manipulare ale fricii noastre de
a nu rămâne în urma celorlalţi. Dacă nu există deja un plan coerent care
să permită dezvoltarea societăţii în aceeaşi măsură în care se dezvoltă
noile tehnologii, cumpărarea repetată a ultimelor noutăţi în materie nu va
complini în nici un fel rămânerea în urmă.
Apoi, aşa cum afirmam în urmă cu ceva vreme într-un editorial care a
stârnit comentarii diverse din partea unor funcţionari publici, Solitaire-ul
se poate juca şi pe calculatoare 286. Oamenii au însă, în general, o vocaţie
de admiratori de profesie, vocaţie care va fi motor de campanie electorală a
acelor guvernanţi ce folosesc principiul « în afară e vopsit gardul, înăuntru
leopardul ». Zicala nu face decât să explice frenezia cu care, de multe ori,
se aruncă sume imense de bani, pentru a achiziţiona tehnologie nouă,
care ulterior este aruncată peste infrastructura deficitară pe care o deţine
statul în cauză. Internetul, spre exemplu, nu va repara şcolile şi nu va
alunga analfabesitmul. Poate că, integrat într-un plan mai mare de salvare
a şcolilor, internetul ar fi o piesă de bază, însă aşa, de dragul de a avea
internet, se pot pierde fără rost, sume imense de bani a căror destinaţie
poate fi cu mult mai utilă în alte segmente ale societăţii.
Apoi, ar fi de amintit necesitatea formării unei adevărate societăţi civile a

internetului. Importanţa acestei comunităţi este dată chiar de calitatea sa
de tampon modern la derapajele guvernanţilor. Rolul societăţii civile este
mai mult decât important în faţa schimbărilor impuse de diverse programe
guvernamentale, în faţa cerinţelor armonizării cu Uniunea Europeană, etc.
Mă opresc aici cu observaţiile, în primul rând din dorinţa de a nu fi

considerat un autor cuprins de « boala sfaturilor ». Nu este de departe
intenţia mea, însă am considerat important să vă amintesc de lumea reală,
înainte de a lua în vizor lucrurile pe care le poate aduce lumea virtuală de
mâine. Să nu uităm cu toţii că această lume virtuală nu există decât în
măsura în care este populată cu acţiunile noastre. Lumea reală este, fără
îndoială, condiţia necesară dezvoltării internetului.
Să vedem însă, ce tip de viitor ne-ar putea hărăzi internetul şi modul în

care reuşeşte acesta să interacţioneze cu fiinţa umană.
-62- oferit de
www.wall-street.ro
Lumea de mâine
A vorbi despre lucrurile care vor să vină nu e tocmai uşor. Dacă am fi

oameni cu adevărat religioşi, am putea considera dorinţa de a şti ce se va
întâmpla drept o blasfemie. Toate cărţile de căpătâi ale marilor religii din
lume vorbesc despre viitor. Vocea aparţine însă doar profeţilor, oameni
cărora divinitatea le dă derogare de la viaţa muritorilor de rând. Ei nu
săvârşesc un păcat vorbind, povestind. Ei atenţionează lumea asupra
zilelor ce vor veni. Astfel, viitorul văzut de multe dintre religiile lumii este
unul condiţionat de fapta umană. Apocalipsa va veni doar dacă oamenii îşi
vor rătăci credinţa.
Ei, bine, o încercare de a vorbi despre viitorul internetului poate fi iniţiată

în mai multe feluri. Autorul poate fi un visător, sau un fanatic religios, sau
un statistician fixist. Autorul se poate transporta el insuşi în lumea
viitorului şi poate povesti lucrurile pe care le vede în jurul său. Altfel,
autorul poate face diverse presupuneri, având la bază teoriile prezentului.
Ori, poate cădea în capcana unui viitor asupra căruia îi atentionează pe
cititorii săi: asta fac, de obicei, aceia dintre noi obişnuiti să dea sfaturi, în
orice moment, indiferent de oportunitatea sau de utilitatea lor.
Eu am ales un alt drum, recunosc mai dificil pentru mine. Sau poate mai
uşor, dacă stau să mă gândesc bine... pentru că o să privim împreună în
viitor. Şi, acele lucruri pe care autorul o să le uite sau o să le lase
nerostite, vor fi mai apoi uşor de completat de către dumneavoastră.
Acum vreo două săptămâni, am răsfoit un număr din “The Economist”.

Obişnuiesc să fac asta din când în când, cu revistele pe hârtie şi, sincer,
nu îmi fac un titlu de glorie. Găsesc interesant şi plăcut în acelaşi timp
faptul că autorii articolelor au, de obicei, un simţ al metaforei, politice,
economice, etc., extraordinar de dezvoltat. Poate că vorbim de un efect al
bunăstării, pentru ca altfel inteligenţa nu-i lipseşte nici redactorului din
România.
În fine, însă, aşa cum spuneam, am întâlnit în acea revistă o caricatură

extrem de bine realizată. Doi îngeri stăteau faţă în faţă, într-un magazin
care vindea aripi de înger: mai mari, mai mici, mai deschise, etc. Îngerii le
probau, pe rând, şi rămăseseră uimiţi de preţul extrem de mic al unora
dintre aripi. L-au întrebat pe vânzător cărui fapt i se datorează diferenţa
de preţ. Stiţi ce le-a răspuns? “Designul tuturor aripilor îl facem aici, în
Rai. Producţia unora dintre aripi se face însă în Iad, unde mâna de lucru
este mai ieftină.
O realitate crudă, care are foarte mare legătură cu influenţă pe care a

adus-o lumea internetului în viaţa individului modern. Să vă dau un
exemplu : ştiu că mulţi dintre dumneavoastră sunteţi obişnuiţi cu sensul
conceptului de OUTSOURCING. Daţi-mi, vă rog, două minute să le explic
-63- oferit de
www.wall-street.ro
şi celor care încă nu sunt familiarizaţi cu acest concept, la ce se reduce

totul. România are rolul ei în mecanismul de outsourcing mondial. Pentru
a îndepărta însă elementele de un eventual subiectivism, o să aduc în
discuţie exemplul marii puteri în materie de outsourcing : India.
Să presupunem deci că fiecare dintre noi este producător de maşini. Ei,

bine, să produci o maşină în America te poate costa, în medie, 15.000
USD, pentru că salariul mediu al lucrătorului de rând este de 3.000 USD
lunar. Dar, dacă în ecuaţie am introduce un salariat din India, sau din
Taiwan? Dacă am muta cu totul fabrica de autoturisme pe teritoriul
acestor ţări? Atunci, costul s-ar reduce evident pentru că indianul acceptă
şi 400 USD lunar. Cu 2.600 USD mai puţin decât salariatul american.
Ajungem astfel la costuri de producţie extrem de competitive pentru marile
companii care îşi permit să facă această permutare a angajaţilor.
În mare, acesta este conceptul de outsourcing: transferarea către locaţii

externe, mai ieftine, a unui flux de producţie.
Privind însă mai adânc decât la nivelul teoriei economice, putem observa
că acest fenomen are cel puţin două consecinţe negativ-pozitive pentru
economiile oricăruia dintre statele implicate în transferul de forţă de
muncă. Privind prin ochii americanului de rând, acesta îşi vede
neputiincios slujba transferată în India. Iar el rămâne şomer în cele mai
multe dintre cazuri, deşi la nivel declarativ compania îi propune mai multe
bonusuri. La fel însă, privind prin ochii americanului de rând, acesta se
poate bucura că poate să cumpere o maşină cu 8.000 USD. Sau un CD-
writer cu 40 de USD. S-a schimbat dintr-o dată optica, nu?
Privind prin ochii indianului de rând, el este mulţumit că i se oferă o

slujbă. Una mai bine plătită decât celelalte din ţara lui. Indianul filosof
este însă oripilat de diferenţa cu care angajatorul tratează muncitorul
american şi cel indian. Cel puţin 2.500 de USD diferenţă. Fenomenul de
outsourcing are şi va avea, probabil, şi critici şi barzi care să-l laude. Îşi va
aroga puteri de salvator şi va fi acuzat de genocid. Un lucru rămâne însă
evident.
În acest proces al divizării digitale, indianul beneficiază de o formă de

ajutor. Poate 0,5%, poate 1% dintre cetăţenii Indiei pot beneficia, dar ei
pot schimba mai apoi ceva în ţara lor. Procesul se cheamă acum
alfabetizare. Şi nu mai are aceleaşi semnificaţii ca acum 20 de ani.
Alfabetul nu mai are legătură cu acest fenomen. Şi, pe măsură ce
avansăm, alfabetizarea se transformă într-o adevărată culegere de
înţelesuri. Unele dintre ele ne scapă chiar în acest moment.
Acum 20 de ani, era suficient să ştii să scrii şi să citeşti. S-au născut însă
oameni îndeajuns de înţelepţi pentru a-şi da seama că naţiunile lumii se
vor amesteca într-un mod mai ciudat decât până acum. Şi mulţi dintre
-64- oferit de
www.wall-street.ro
aceşti vizionari, au înţeles că Statele Unite ale Americii vor fi un cuceritor

al lumii moderne. Aşa a căpătat limba engleză statutul de stâlp al noii
alfabetizări. Procesul a fost însă ajutat de filme, hituri muzicale, diverse
alte producţii multimedia, care au obişnuit urechea cu engleză americană.
Apoi s-a pornit invenţia diabolică numită computer. Şi astfel, oamenii au
fost nevoiţi să înveţe o engleză cu iz nord-american.
În anii următori, odată cu apariţia internetului şi a windows-ului ca

sistem de operare, lumea şi-a schimbat priorităţile. Şi, în cadrul unui
proces de alfabetizare a fost inclus şi lucrul cu maşina de calcul. Acum, a
fost inclus şi lucrul pe internet.
Dacă ne punem în pielea unui copil modern, observăm că el este obligat să

ştie, la 6 ani deja, mai multe lucruri decât bunicii săi la 30 de ani. E
normal, nu e normal?
Sincer, nu cred că este în puterea noastră să judecăm. Pentru a face acest

lucru, ar trebui să ne oprim din goana nebună în care ne-am angajat şi să
ne gândim la viaţa noastră. Cred cu tărie că, dacă am face acest lucru, am
fi uimiţi de labilitatea noastră psihică. Poate am claca...
Urmărind lumea din jur, nu putem să ne gândim că i-am putea da vreo

şansa de a rămâne neschimbată. Depinde, însă, foarte mult, şi sensul
schimbării care se va produce în anii ce vor veni. China, o naţiune cu cea
mai înfloritoare economie, e ales să închidă porţile filosofiei şi modului de
viaţă american. Au ales să filtreze internetul şi să pună lacăt cafenelelor
cu acces. Vor suporta însă multă vreme asaltul mediatic?
Eu sunt sigur că nu. Ba, mai mult, sunt sigur că în câţiva ani piaţa
chineză de internet o să cucerească unul dintre primele locuri în lume.
Aşa cum s-a întâmplat şi cu limba japoneză, marii antreprenori în lumea
virtuala a net-ului vor trebui să se orienteze către consumatorul chinez. Îşi
vor traduce siteurile în limba chineză. Vor crea produse dedicate. Vor
încerca să îl atragă cât se poate de mult pe chinezul de rând, care se va fi
eliberat de sub inderdicţia vizitării siteurilor « lumii altfel ». Unii vor învăţa
chiar limba chineză.
Acest impact mediatic însă, nu va opri supremaţia limbii engleze în lume.

Am putea considera chiar limba engleză ca o limbă « semioficială » a
tuturor statelor lumii. Acest lucru înseamnă ceva. Americanii pot să fie
mândri de acest lucru. In acelaşi timp însă...
Limba engleză nu mai aparţine de mult americanilor, tot aşa cum acum
câteva sute de ani, americanii au “răpit-o” de la imperiul britanic. Poate că
în acest viitor al globalizării şi al întrepătrunderilor culturale, naţiunile
lumii vor shimba limba engleză. Şi, plecând de acolo, vor crea cu adevărat
o limbă universală, dar pe care americanul de rând nu o mai înţelege.
-65- oferit de
www.wall-street.ro
Revenind la internet, zorii viitorului sau pot fi văzuţi oriunde în jurul

nostru. Dezvoltarea tehnologiei, miniaturizarea acesteia, va duce cu
siguranţă într-o zi la accesul global la internet al lumii civilizate. Întregi
tranzacţii, dialoguri, monologuri, se vor realiza doar având la bază marea
reţea. Japonezii au fost îndeajuns de nebuni încât să conceapă chiar
toalete portabile cu conectare la internet. Metaforă explică poate cel mai
bine toată această lume a viitorului. Vor fi, ca şi până acum, naţiuni
sărace şi naţiuni bogate. Vor fi oameni care se conectează la internet
pentru a-ţi comanda cina şi oameni care străbat, pe jos, alături de
animalele lor, zeci de kilometri în căutarea unui strop de apă.
Poate reţeaua va deveni pe alocuri privată. Vor fi oameni care plătesc mai
bine pentru a fi protejaţi împotriva atacurilor informatice, oameni care
plătesc mai bine pentru ca odraslele lor să nu aibă acces la siteuri
neadaptate vârstei lor. Oameni care plătesc pentru ca comanda vocal
accesul la internet. Oameni care aprind becul în cameră prin comandă
vocală.
Oameni graşi şi oameni slabi, oameni pe care internetul îi ajută şi oameni

cărora le este absolut inutil.
Toate aceste lucruri care vor să vină, sunt banale. Mai mult, ni le putem
imagina, fără greutate, cu toţii.
Eu cred că marele pas pe care îl va face internetul, în viitorii 20 de ani, va

fi să deschidă porţile sale către transferul senzaţiilor şi sentimentelor.
Orice am spune cu toţii, până în acest moment, în viitorii 20 – 30 de ani
chiar, internetul este şi va rămâne o lume a cuvintelor şi imaginilor. O
lume a creaţiei umane deci, încălzită până acum doar de relatarea, în
cuvinte şi imagini, a unor trăiri umane. O lume mai liberă decât cele de
până acum.
Odată cu dezvoltarea medicinei şi a tehnicii informatice, creierul uman va

fi conectat prin toate sinapsele sale la creierul universal, în care se va
transforma internetul. Nici măcar nu ştiu dacă ar trebui să ne îngrozească
acest fapt sau nu. Poate că aşa vom afla cu toţii ce înseamnă cu adevărat
capacităţile telepatice. Ce înseamnă teleportarea, cât de mic este, cu
adevărat, Pământul... şi apoi Universul. Evoluţia speciei umane, alături de
evoluţia internetului, ne va duce, mai devreme sau mai târziu,
necondiţionat, la calitatea de entităţi.
Dacă ar fi să privim în urmă, am putea spune că internetul este o

descoperire ca oricare alta. Dacă ne uităm în prezent, observăm că istoria
reţelei ne poate înşela uneori, din moment ce capacităţile sale ne par cel
puţin fantastice.
-66- oferit de
www.wall-street.ro
Dacă privim însă cu adevărat în inima noastră, dacă ne lăsăm purtaţi,

pentru două clipe măcar, doar de briza sensului propriei existenţe, putem
observa cu toţii că autostrăzile viitorului nu vor mai avea de-a face cu
beton, sticla, otel. Nici chiar cu maşinile de astăzi...
Eu văd o lume în care senzaţiile, trăirile noastre cele mai intime,

coşmarurile nostre, vor face parte dintr-un patrimoniu universal. Poate
aşa, dezgoliţi de orgolii şi prejudecăţi, fără nimic de ascuns, conectaţi
întru-totul, vom ajunge la starea angelică de fiinţe ale păcii.
Incheiere
Odata cu nasterea fiecarui om, se naste si un vis. La inceput, visul

apartine parintilor sai: "o sa ajunga un om mare", "o sa fie un baiat
destept". E foarte ciudat cum, la nasterea fiecarui copil, si oamenii saraci,
si cei bogati, si cei inteligenti sau mai putin inteligenti, si preotii si
puscariasii, au acelasi gand.
Unii spera ca noul nascut o sa ii scoata si pe ei din mocirla in care se afla.

Altii, spera ca o sa le continue munca, vocatia. Altii nadajduiesc ca va
avea o viata mai buna decat a lor. Neobisnuit, foarte putini spera, in
adancul sufletului lor, ca va fi un copil si apoi un om sanatos. Si mai
putini spera ca va fi iubit. Si, in fine, doar un numar infim de parinti spera
ca odrasla va avea o batranete fericita.
Adeseori, visul se opreste la o perioada de glorie a omului, la acea perioada

in care orice este posibil. La acea varsta, parintii isi abandoneaza visul,
pentru a-l trece copilului. Atunci, micul omulet, devenit acum mare, isi
umfla singur velele viselor sale.
Dintre toate bucuriile vietii unui autor, nimic nu se compara cu a scrie

finalul unei povestiri. Este acea perioada in care trebuie sa reusesti sa dai,
atat cititorului, cat si tie, sentimentul de povestire implinita. In finalul
cartilor, sta adeseori succesul ori esecul acestora.
De aceea, mi s-a parut interesant sa vorbesc mai intai de bucuriile

parintilor, de visurile lor. Eu cred ca, in mare masura, o carte este
asemeni unui copil. Inglobeaza, la momentul creatiei, o multime de
sentimente ale autorului.
Nu ma indoiesc de faptul ca, pe parcursul povestirii, n-am reusit sa ma

detasez de incrancenarea cu care privesc anumite aspecte ale culturii
create de internet. Dar acesta este rolul unei carti. Ea transmite, subiectiv
prin excelenta, gandurile autorului. Daca reuseste sa faca acest lucru intr-
un mod placut sau nu, doar cititorul poate judeca.
-67- oferit de
www.wall-street.ro
Asemeni copilului de care vorbeam mai sus, cartea de fata a ajuns la

momentul la care nu imi mai apartine. Legaturile dintre carte si autorul
sau devin acum mult mai subtiri. Visul meu, cuprins aceste pagini, a
trecut acum mai departe, spre dumneavoastra poate…
Singurul lucru pe care as dori sa vi-l mai spun este ca am scris aceasta
carte cu o bucurie imensa, pe care uneori nu mi-o puteam explica. Au fost
momente cand am scris ore bune, fara oprire, doar pentru a pastra
sentimentul de imlpinire care ma cuprinsese.
Am speranta ca, rasfoind sau citind aceasta carte, ati simtit si

dumneavoastra aceeasi bucurie. Sper, din tot sufletul, ca v-am oferit
cateva momente de relaxare.
Mi-am dorit sa scriu o carte pe care cineva o poate citi cu placere, dupa o
zi incarcata de munca. O carte a carei lectura sa va relaxeze si nu sa va
produca dureri de cap.
Daca am reusit sau nu, doar dumneavoastra puteti decide. Va multumesc

oricum, pentru timpul alocat lecturii, indiferent ca la sfarsitul ei ati dori sa
imi aduceti laude ori critici.
-68- oferit de
www.wall-street.ro

1000

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1000

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Internetul – istorie deja?

de George Alin Popescu

Internetul – istorie deja?

CAPITOLUL I – PRIMII PAŞI........................................................................................................................3

EPOCA EXPERIMENTULUI ŞI A EXPLORĂRII ...............................................................................................................17

Capitolul I – Primii paşi

Ştiţi care a fost coşmarul cel mai impresionant al antichităţii? Zâmbiţi,

Toate aceste lucruri se leaga însa, printre altele, de unul şi acelaşi

Inventatorul de care o să vă povestesc mai jos, a fost măcinat toată viaţa

Au urmat ani în care fermoarul a provocat râsul multora, în primul rând

Povestea fermoarului are, din multe puncte de vedere, o asemănare vădită

Adevărul este mult mai complex pentru că, de la momentul lansării,

Povestea internetului incepe insa, acum aproape 50 de ani, tot datorita

Povestea internetului, capitol nerecomandat specialiştilor

Piesă importantă în războiul rece de la acea vreme, conexiunea între

În aceste condiţii, armata americană a căutat un mijloc care să menţină

Reuşita americanilor a fost reală. Marele succes a fost însă cu totul

Interesul a rămas însă crescut pentru cercetătorii de la diverse instituţii

să medieze, pentru prima oară dialogul dintre oameni. Dezvoltarea acestei

Aflat în faţa unui computer de la MIT, un cercetător a reuşit să trimită

După câţiva ani, cercetătorii lumii erau deja obişnuiţi cu fenomenul.

Numai că toate aceste legături înlesneau comunicarea între oameni doar

Harababura mesajelor scrise avea însă un mare inconvenient : lega între ei

Dezvoltarea masivă a fenomenului se va realiza tot în asezămintele

Aşa se face că unul dintre specialiştii de la CERN (Centrul european de

Acest om şi-a pus pentru prima dată problema ca informaţia conţinută de

La început, lucrurile ar putea fi explicate simplist, dacă legătura s-ar face

Ce ne facem însă dacă este nevoie să vorbim despre o legătură realizată

Apoi, să ne gândim la o reţea mondială de telefonie fixă, în care telefoanele

Împărţirea numerelor IP pentru fiecare computer conectat în reţeaua

nume care încep cu aceleaşi cifre. Apoi, în interiorul ţării, pe regiuni şi

Se realizase deci o posibilitate simplă ca un computer să poata contacta,

Având în spate conceptul de IP explicat mai sus, ideea omului care a

Ei bine, cercetătorii s-au gândit şi la acest lucru şi au mai făcut câteva

Aşa a apărut « link-ul», « legătura între pagini ».

Pe scurt, ei au construit posibilitatea ca, accesând un anumit cuvânt

Apoi, a fost nevoie să inventeze şi un protocol special de comunicaţie

Aşa se face că existau acum calculatoare care conţineau nenumărate

Sincer, nu vă pot lăsa să vă gânditi prea mult, pentru ca unul dintre

Soluţia pe care au găsit-o contemporanii noştri este următoarea:

Dar dacă, în loc să îl cheme 213.233.214.123, pe computerul din România

Aşa au apărut, dintr-o dată, o groază de computere numite Avocatnet. Cel

Că tot am terminat de spus povestea internetului, a emailului şi a www-

cu multă uşurinţă diversele date sau descoperiri prezentate. Se poate, la

Orice ar spune oricare dintre cei implicati în naşterea internetului, nici

Pentru numele lui Dumnezeu, anul 2000 a fost aproape de a confirma

Internetul a reuşit atunci, pentru prima oară poate, la un nivel extrem de

Sincer, nu mai ştii ce să crezi, şi te mărgineşti la început doar să asculţi

Afli astfel despre sluţenia lumii construite în jurul internetului, unealtă a

Greşit !, stai mai apoi şi te gândeşti... Nu toata lumea ! Koffi Annan,

Aşa că, din nou, poţi sta să te gândeşti...

Acum, în acest moment, dacă unul dintre acesti oameni, să le spunem

Pentru că în momentul în care aţi deschis această carte aţi acceptat un

Sper însă că întâmplările pe care le voi povesti, să ne facă să îl privim nu

Capitolul II – Ultimul continent descoperit

Dupa ce trenul porneşte la drum şi reuşeşte să circule cu o viteză

Din nefericire însă, tocmai la acelaşi moment, pe linia ferată paralelă

Bun, ne putem întreba, cum este posibil ca un om ca Huskisson să nu îşi

De cele mai multe ori, invenţiile tehnologice necesită o schimbare radicală

Dacă e să ne raportăm la România, spre exemplu, la momentul la care

Dar sunt uneori lucruri pe care societatea noastră le consideră mai

Şi, dacă am fi avut vreodată curiozitatea de a observa modul în care se

La început este întotdeauna acea perioadă în care membrii viitoarei

Cuvântul capătă apoi putere de armă, odată ce pătrundem în epoca în