Sunteți pe pagina 1din 16

Sectiunea a 2-a. Politica fiscala a Uniunii Europene si coordonarea politicilor fiscale 1.

Politica fiscala a Uniunii Europene Apropierea fiscalitatilor tarilor membre ale Uniunii Europene este o chestiune care a dobandit o mare importanta in dezbaterile publice si in viata afacerilor, mai ales odata cu afirmarea monedei unice. Sunt numerosi cei care considera ca finalizarea pietei unice impune concretizarea unui adevarat proces de armonizare fiscala si ca este dificil, mai ales dupa introducerea Euro, sa accepti prea multe diferente intre regimurile fiscale ale tarilor membre. O piata interioara cere in mod normal o politica de limitare a distorsiunilor costurilor de productie si de rentabilitate a capitalurilor investite, ca si o politica de eliminare a disparitatilor si a discriminarilor de orice natura susceptibile de a avea o influenta asupra liberei circulatii a persoanelor, a marfurilor si a capitalurilor. Totusi, unele state, cum este Marea Britanic, au in mod traditional o viziune diferita si considera ca liberul joc al fortelor pietei va duce in mod necesar la o situatie de echilibru, fara necesitatea unei politici precise la nivel global1[3]. Politica fiscala a ramas zona de autonomie nationala in elaborarea politicii macroeconomice, ca fiind cel mai important instrument al statului in asigurarea stabilitatii economice. Gradul de libertate al fiecarui stat membru in elaborarea politicii sale fiscale se restrange, deoarece unii parametrii esentiali ai acestei politici sunt prestabiliti, cum sunt nivelul deficitului fiscal si cel al datoriei publice, care au fost definiti prin criteriile de convergenta de la Maastricht (disciplina financiara in etapa elaborarii bugetului de stat si a executiei bugetare). Odata cu introducerea monedei unice, liniile generale directoare pentru politica economica a statelor membre prevad ca un buget cu un deficit bugetar cat mai aproape de zero sau in surplus este o conditie a stabilitatii macroeconomice. Fiecare stat membru devine responsabil pentru stabilitatea economica pe termen lung a UE; importanta este identificarea de catre fiecare stat membru a posibilelor cauze de dezechilibre viitoare si prevenirea acestora din timp.

1[3] Dan Drosu Saguna, Dan Sova, Drept fiscal, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 347.

Aplicarea unei politici fiscale riguroase si sanatoase genereaza stabilitatea monetara a monedei unice, pe termen lung; la nivelul UE se folosesc atat criteriile de convergenta, cat si coordonarea politicilor economice. Diferentele intre regimurile fiscale in statele membre apar mai accentuate in conditiile existentei monedei unice, deoarece instrumentele monetare absorbante ale unor socuri nu mai pot fi folosite in cadrul politicilor economice nationale si, astfel, totul pare mai vulnerabil. Deciziile de politica fiscala devin esentiale in orientarea comportamentului companiilor si persoanelor. Cerintele de co-finantare cu sume proprii a programelor de investitii finantate cu fonduri UE impun schimbari in alocarea resurselor bugetelor nationale. Prioritatile sunt reorientate mai ales in domeniul programelor publice de investitii si ele trebuie sa respecte cerintele disciplinei si transparentei bugetare2[4]. Realizarea coordonarii politicilor fiscale ale statelor membre ale UE si prevenirea competitiei prin impozite intrucat politica fiscala nationala reprezinta o componenta importanta a suveranitatii statelor membre UE, ea fiind specifica fiecarui stat, in UE coexista 27 sisteme de impozitare, aferente celor 27 state membre. Numarul sistemelor fiscale ale UE va creste o data cu extinderea Uniunii, iar politica fiscala va ramane un subiect controversat in plan national, dar si in relatiile cu Uniunea Europeana. Cu toate acestea, politicile fiscale ale statelor membre trebuie sa contribuie la infaptuirea dezideratelor UE. Pentru aceasta, politicile fiscale ale statelor membre trebuie: a) Sa permita companiilor si persoanelor sa beneficieze din plin de avantajele pietei unice; - eliminarea ineficientei determinata de coexistenta celor 27 regimuri fiscale diferite din cadrul UE; - libera circulatie a produselor, serviciilor si a fortei de munca, precum si competitia de pe piata unica sunt afectate de: nivelul cotelor de impozit (cote diferite ale accizelor, TVA), continutul bazei de impozitare etc., care afecteaza deciziile in privinta investitiilor intr-un stat membru sau altul si cu implicatiile sociale care decurg asupra somajului, crearii/disparitiei locurilor de munca;

2[4] Roxana-Daniela Paun, op. cit., p. 167-168.

- mobilitatea fortei de munca in spatiul UE este franata de diferitele moduri de operare a fondurilor de pensii. b) Sa sprijine obiectivele generale ale politicii UE. c) Sa fie in concordanta cu celelalte politici ale UE privind locurile de munca, protectia consumatorilor, energia, mediul etc. Regimurile fiscale creeaza premisa competitiei fiscale, care poate determina un stat membru sa adopte cote de impozite mai mici sau stimulente fiscale atractive pentru investitori pentru atragerea de investitii straine si a capta bazele de impozitare cu o mare mobilitate (venituri din dobanzi, dividende). Atunci cand competitia fiscala depaseste anumite limite devine daunatoare, distorsionand competitia libera din cadrul pietei unice. Competitia fiscala daunatoare are efect distructiv asupra bugetelor nationale, deoarece conduce la erodarea bazei de impozitare si a veniturilor fiscale, iar restabilirea echilibrelor financiare poate conduce, de multe ori, la ajustari fiscale cu efecte sociale dramatice. Existenta unei evaziuni fiscale pentru un grup restrans de firme si persoane, creeaza niveluri ridicate de impozitare pentru restul companiilor si persoanelor3[5]. Toate acestea constituie argumente pentru realizarea obiectivului UE de reducere a gradului de fiscalitate, care sa se realizeze numai prin competitie fiscala corecta si transparenta, dar atrage atentia implicit si asupra prevenirii competitiei daunatoare. Competitia este necesara in conditiile si tendintele mondiale de globalizare. Coordonarea fiscala se realizeaza pe doua cai4[6]: - Prin armonizare fiscala. UE adopta reguli aplicabile in spatiul Uniunii, iar statele membre renunta la politica fiscala nationala.

3[5] Theodor Stolojan, Raluca Tatarcan, Integrarea si politica fiscala europeana, Editura BURG, Sibiu, 2002, p. 191. 4[6] Roxana-Daniela Paun, op. cit., p. 169.

- Prin identificarea obstacolelor in libera circulatie a produselor, serviciilor, fortei de munca, dintr-un stat membru in altul, obstacole care se recomanda a fi inlaturate; prin intensificarea cooperarii intre statele membre in probleme fiscale (de exemplu: combaterea fraudei fiscale, prin schimb de informatii). Coordonarea politicilor fiscale si mai ales armonizarea fiscala nu reprezinta un scop in sine, ci modalitatea prin care UE asigura participarea politicilor fiscale la realizarea telurilor UE. Coordonarea fiscala se realizeaza cu respectarea celor doua principii ale integrarii europene: - Principiul nationale) - Principiul subsidiaritatii, care, in cazul atribuirii competentelor de politica fiscala intre UE si statele membre, impune ca aceste competente sa fie lasate la nivelul statelor membre, daca nu se poate demonstra ca aceste competente (sau unele dintre ele) pot fi indeplinite mai eficient la nivelul UE (relatiile verticale dintre institutiile europene si guvernele nationale) 2. Coordonarea politicilor fiscale Coordonarea politicilor fiscale in domeniul impozitelor este necesara, fiind adaptata in functie de natura impozitelor5[7]: - impozitele indirecte necesita un grad mai mare de armonizare fiscala, fiind legate nemijlocit de circulatia produselor si serviciilor (exemplu: TVA, accize - tutun, cafea, bauturi alcoolice, produse petroliere si uleiuri minerale), incepand din 1992, cu un an inaintea intrarii in functiune a pietei unice, a fost introdus art. 93 in TUE, prin care se prevede obligativitatea armonizarii impozitelor indirecte; - impozitele directe pot constitui obiectul coordonarii fiscale in legatura cu impozitarea veniturilor companiilor si persoanelor cu activitati in mai multe tari (cu o baza de impozitare mobila), precum si in situatii in care aceste impozite implica discriminare, dubla impozitare (exemplu: impozit pe profit, pe dividende, pe veniturile persoanelor fizice - IVG - impunerea persoanelor nerezidente); 5[7] Roxana-Daniela Paun, op. cit., p. 170. acceptarii politicilor fiscale nationale, cand acestea nu au caracter

discriminatoriu si nu contravin obiectivelor si politicilor UE (Coordonarea orizontala a politicilor

Coordonarea fiscala in politicile de alocare a resurselor bugetare ale statelor membre nu este necesara, statele membre au obligatia de mentinere a disciplinei bugetare, care este indispensabila pentru stabilitatea economiei si a monedei unice. Exista doua cazuri in alocare a resurselor, cand coordonarea poate avea loc: - cheltuieli pentru bunurile publice ale caror beneficii pot fi supranationale prin natura lor (care depasesc granitele nationale ale unui stat membru, exemplu: politici structurale privind retelele de transport si comunicatii, mediu, comert exterior). UE are competente la nivel european in coordonarea si dezvoltarea anumitor proiecte - exemplu: retelele transeuropene; - ajutorul de stat acordat firmelor care se supun regulilor UE, deoarece pot avea impact negativ asupra competitiei in cadrul Pietei Unice; Coordonarea fiscala in politicile de redistribuire este limitata. Redistribuirea interpersonala este de competenta statului membru (in functie de situatia platitorilor de impozite - saraci, clasa medie etc.), coordonarea fiscala a UE apare in domeniul redistribuirii inter-regionale al carei obiectiv este cresterea gradului de coeziune economica si sociala. Aceasta coordonare este limitata la nivelul fondurilor structurale, respectiv la marimea bugetului UE. Tratatul CE contine diverse dispozitii care permit obtinerea, intr-o masura mai mare sau mai mica, a unei armonizari a fiscalitatii statelor membre 6[8]. Astfel, Articolul 93 (99) se refera exclusiv la impozitele indirecte (TVA si accize). Masurile privind alte domenii de impozitare se adopta, in general, pe baza Articolului 94 (100) (completat cu Articolele 96 (101) si 97 (102)), care se refera la masurile de prevenire a distorsiunilor pietei. Articolul 293 (220) recomanda, de asemenea, semnarea tratatelor de evitare a dublei impuneri. Articolul 104 (104c) al Tratatului Comunitatii Europene, amendat la Maastricht in 1992, impune statelor membre participante la moneda unica sa "evite deficite guvernamentale excesive", prevazand penalitati pentru nerespectarea acestei cerinte. Tarile neparticipante la moneda unica trebuie sa incerce si ele sa evite deficitele excesive7[9]. Legislatia referitoare la taxa pe valoarea adaugata (TVA) este complexa. Principalul izvor de drept il reprezinta Directiva 77/388/CEE privind sistemul comun de aplicare a acestei taxe, 6[8] Dan Drosu Saguna, Dan Sova, op. cit., p. 352. 7[9] Petre Brezeanu, Ilie Simon, Sorin Celea, op. cit., p. 215.

denumita si "Directiva a Sasea referitoare la TVA". Directiva se aplica pe teritoriul tarilor ce fac parte din comunitate (principiul teritorialitatii) si cuprinde reglementari privind: persoanele impozabile, tranzactiile impozabile, ca si exceptiile si scutirile (atat pentru marfuri, cat si pentru servicii), locul operatiunilor impozabile, cotele standard de impozitare (care sunt aceleasi, atat pentru marfuri, cat si pentru servicii), deducerile si modul de calculare a acestora, persoanele responsabile de plata TVA (inclusiv obligatiile persoanelor impozabile si reglementarile aplicabile unor cazuri speciale, cum ar fi fermierii sau agentiile de turism). Directiva s-a aplicat gradual, avand etape tranzitorii pentru fiecare stat membru, si a condus la simplificarea sistemului de aplicare a TVA, facand distinctie intre vanzarile intre persoane supuse impozitarii, vanzari catre persoane fizice sau vanzari catre comerciantii scutiti de TVA. Introducerea pietei comune, la l ianuarie 1993, a avut ca efect modificarea directivei, prin suplimentarea acesteia cu Directiva 91/680/CEE privind abolirea frontierelor fiscale. Conform noilor reglementari (Directiva 92/77/CEE privind aproximarea cotelor de TVA), statele membre aplica o cota standard de TVA de minimum 15% (Directiva 99/49/CE) si au posibilitatea de a aplica maximum doua cote reduse (de minimum 5%) pentru anumite marfuri sau servicii de natura sociala sau culturala. Aceeasi directiva autorizeaza statele membre sa fixeze, pe timp limitat, cote zero sau sub 5% pentru anumite produse. Limitarea, ca durata, este reglementata de Directiva 2001/04/CE. Aplicarea taxei pe valoarea adaugata unor marfuri speciale, cum ar fi antichitatile sau anumite articole de colectie, este reglementata de Directiva 94/5/CE, iar Directiva 98/80/CE stabileste regulile de vanzare a monedelor de aur ce nu sunt de interes numismatic. Ultimele reglementari pentru serviciile de radio si televiziune si cele de telecomunicatii se regasesc in Directivele 99/59/CE si 2002/38/CE. Aparitia comertului electronic (e-commerce) a condus la noi reglementari in aplicarea taxei pe valoarea adaugata, reglementari ce sunt cuprinse in Directiva 2000/3 8/CE si 2002/792/CE privind cooperarea administrativa8[10]. In ceea ce priveste armonizarea impozitelor pe capitaluri s-a ajuns la adoptarea unei Directive in 17 iulie 1969, privind impozitele indirecte care lovesc acumularea de capitaluri (Directiva nr. 69/335). Aceasta Directiva a fost modificata succesiv, in 1973 (Directiva din 9 aprilie 1973), in 1974 (Directiva din 7 noiembrie 1974) si in 1985 (Directiva din 10 iunie 1985). Textul priveste, in principal, drepturile privitoare la aporturile la societatile de capitaluri si cele referitoare la actiuni si obligatiuni. Instantele comunitare estimasera ca aceste impozite, daca nu erau armonizate, riscau sa creeze discriminari, duble impozitari si sa fie tot atatea obstacole in

8[10] Petre Brezeanu, Ilie Simon, Sorin Celea, op. cit., p. 224-225.

calea circulatiei de capitaluri in interiorul pietei comune. Directiva armonizeaza, deci, drepturile referitoare la aporturile de capital9[11]. Contrar a ceea ce se intamplase in materie de T.V.A., nici un progres nu fusese efectuat in constructia comunitara in materie de fiscalitate directa, timp de mai mult de 20 de ani. Dar au fost realizate progrese decisive in cursul anului 1990, an in care a fost adoptata o Directiva cu privire Ia dividendele intracomunitare, apoi o a doua cu privire la fuziuni si operatiuni asimilate, ca si o Conventie destinata sa regleze chestiunile de pret de transfer intre intreprinderile asociate cu ajutorul unei proceduri arbitrale. Adoptarea acestor trei texte s-a facut ca urmare a publicarii de catre Comisie a unui Raport, din 12 aprilie 1990, care facea rezumatul proiectelor sale in materie de fiscalitate directa. In acest Raport, Comisia facea o aplicare concreta a principiului de subsidiaritate, estimand ca nu era de dorit cu orice pret sa se armonizeze sistemele de impozit pe societati in statele membre, ci numai in masura necesara pentru eliminarea distorsiunilor de concurenta care puteau sa franeze realizarea pietei interne.

9[11] Dan Drosu Saguna, Dan Sova, op. cit., p. 354.

10

[1] Petre Brezeanu, Ilie Simon, Sorin Celea , Fiscalitate europeana,

Editura Economica, Bucuresti, 2005, p. 213-214.


11

[2] Roxana-Daniela Paun, Drept monetar european, Editura Fundatiei

Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p. 162-163. Coordonarea politicilor fiscale Existenta sistemelor fiscale nationale ale statelor membre, precum si a sistemului fiscal din Uniunea Europeana ridica probleme legate de ordinea (prioritatea) aplicarii legislatiei fiscale. O rezolvare este data de coordonarea sistemelor fiscale nationale cu sistemul fiscal al UE. in acest fel, sistemele fiscale nu sufera modificari, dar se are in vedere coordonarea efectelor legislatiei fiscale. Rezolutia Comisiei de la Verona din 1996 a aratat faptul ca in coordonarea fiscalitatii la nivelul Uniunii Europene trebuie sa se urmareasca o dubla abordare: nevoia de aprobare unanima a oricarei decizii si lipsa unei strategii comprehensibile a politicii fiscale. Comisia Europeana si statele membre au cazut de acord asupra faptului ca este necesara formarea unui grup la nivel inalt pentru discutarea cailor de coordonare a politicii fiscale.In campul fiscalitatii directe, cooperarea intre statele membre a fost organizata amanuntit in privinta tratatelor fiscale bilaterale. Extinderea cooperarii trebuie sa fie orientata spre a produce beneficii atat pentru tarile participante, cat si pentru cele neparticipante, care astfel vor fi motivate sa se implice in aceasta directie. in privinta impozitelor indirecte, posibilitatea dezvoltarii cooperarii ar putea prevedea o cale pentru cresterea impozitelor legate de protectia mediu si impozitelor asupra energiei. Majoritatea statelor s-au aratat interesate sa progreseze in aceasta zona. Nevoia de progres in coordonarea politicilor fiscale in Uniunea Europeana a determinat Comisa Europeana sa propuna, in cadrul intalniri de la Verona din aprilie 1996, o viziune noua si cuprinzatoare asupra politicii fiscale. Rezultatele strategiei fiscale din anul 1996 s-au concretizat intr-un pachet de masuri ale Comisiei Europene (or. 97/564) prin care s-a urmarit combaterea competitiei daunatoare a fiscalitatii in Uniunea Europeana"'94. Pachetul de masuri a fost aprobat de Consiliu Ecofin la 1 decembrie 1997, cunoscut sub denumirea de pachetul Mondi" si consta in: un cod de indrumare al impozitarii afacerilor; masuri de indepartare a distorsiunilor in ce priveste impozitele asupra economisirii; masuri de abolire a impozitelor pe dobanzi si redevente in interesul grupurilor de firme. Comisia a intocmit de asemenea un ghid de ajutor fiscal al statului", pentru stimularea fiscalitatii si pentru asigurarea compatibilitatii cu regulile de ajutor ale Uniunii Europene (este vorba de Comunicarea nr. 98/384). Codul de consuita in impozitarea afacerilor nu este apreciat ca un instrument legal obligatoriu, ci a fost conceput ca un angajament politic al statelor membre pentru inlaturarea competitiei fiscale daunatoare. O bariera fiscala cu efecte nefavorabile asupra afacerilor din Uniunea Europeana este considerata diferenta nivelului de impozitare a afacerilor intalnita in statele membre.In martie 1998 a avut loc o intalnire la nivel inalt intre reprezentantii statelor membre si 10 11

reprezentantii Comisiei Europene, iar cu aceasta ocazie au fost revazute si discutate masurile fiscale care ar putea stanjeni acest cod. De fapt, in martie 1998 a fost creat un grup care sa manevreze acest cod (cunoscut sub numele Grupul Codului de Conduita). A fost emis un raport in noiembrie 1999 care a identificat 66 de masuri daunatoare care incurajau locatia unor afaceri intr-o tara UE pe cheltuiala altei tari. Codul de Conduita nu are temei legal, dar unele din masurile fiscale cuprinse in acesta, elaborate in spiritul Tratatului de la Maastricht pentru ajutorarea statului, acorda Comisiei Europene autoritati legale daca se considera ca produc distorsiuni de competitie economica. Impunerea economiilor: Comisia Europeana a atras atentia asupra faptului ca venitul din dobanda asupra capitalului reprezinta unul dintre cele mai mobile baze de impozitare, si, in plus, competitia fiscala este infloritoare. Daca piata unica opereaza corect, deciziile de investitii trebuie sa se bazeze pe calitatile intrinseci ale produselor disponibile si nu pe oportunitati de evaziune fiscala. De aceea, in 1998, Comisia a elaborat o propunere (nr. 98/295) pentru a asigura un nivel minim efectiv de impunere a venitului pe economii, sub forma de dobanda, aplicabil in Uniunea Europeana, in acelasi timp purtand discutii cu statele nemembre ale UE pentru a le indemna sa adopte masuri similare. Propunerea cuprinde coexistenta unui model oferit statelor membre in decembrie 1997 si se bazeaza pe principiul agentului platitor". Sub coexistenta acestui model al statelor membre, statele pot alege sa furnizeze informatii altor state membre despre venitul national sau sa impuna minim 20% retinere pentru impozit, asa cum a propus Comisia. Informatiile vor fi colectate, iar impozitul va fi aplicat agentului platitor in Uniunea Europeana, respectiv persoanei care are responsabilitatea sa plateasca dobanda. Aceasta directiva se refera la dobanda platita de persoanele rezidente intr-un stat membru al Uniunii Europene, altul decat cel in care dobanda este platita. Plata dobanzilor si a redeventelor:In acest domeniu, Comisia a subliniat deficientele cu care se confrunta dezvoltarea societatilor in Uniunea Europeana si anume faptul ca retinerea impozitului asupra dobanzilor si plata redeventelor intre societatile apartinand aceluiasi grup, silite in diferite state, cauzeaza dificultati in derularea afacerilor, iar uneori dubla impunere si formalitati care cer mult timp si ingreuneaza desfasurarea afacerilor. Urmand sugestiile Consiliului Ecofin din decembrie 1997, Comisia a prezentat o propunere pentru o directiva a Consiliului (nr. 98/67) in martie 1998, recomandand un sistem comun de impunere si abolirea unor impozite pe dobanda. Functionarea sistemului fiscal a fost imbunatatita prin intermediului programului de actiune, instituit prin Decizia Comisiei Europene nr. 888/98 , denumit Fiscalis". Prin acest program s-a urmarit o realizarea unei mai bune cooperari intre statele membre si Comisie si perfectionarea practicilor administrative, prin familiarizarea inaltilor functionari nationali cu diferite forme de frauda si dezvoltarea metodelor de prevenire, detectare si investigare bazate pe analiza riscului. Dezvoltarea programului s-a bazat pe organizarea de seminarii pentru schimbul de informatii si experiente, organizarea de controale multilaterale sau prin actiuni de pregatire a personalului. Pentru a intemeia un acquis autentic in domeniul impozitarii si pentru a-i imbunatati in mod constant prevederile, in scopul de a sprijini sporirea eficientei economice in cadrul Uniunii Europene, s-a elaborat si propus spre adoptare un nou program multianual de actiune al Comunitatii. Fiscalis 2007" este noul cadru de baza unde se regasesc principiile si regulile pentru eficientizarea operatiunilor privind sistemele de impozitare de pe piata interna. Consider ca acest program este extrem de important datorita includerii tarilor candidate, alaturi de potentialele fonduri care s-ar putea obtine pentru implementarea noilor reguli. Prevederile includ taxa pe valoarea adaugata, impozitarea directa, accizele, in timp ce obiectivele generale cuprind: taxa pe valoarea adaugata: pentru a sprijini strategia TVA a Uniunii Europene sau orice alte viitoare strategie asemanatoare adoptata de Comisie. Principalele patru obiective pe aceasta tema sunt simplificarea si modernizarea regulilor, alaturi de o aplicare uniforma a acestora si o noua abordare a cooperarii administrative;

accizele: pentru a sprijini cooperarea intre statele membre, asigurand o aplicare uniforma a regulilor existente si dezvoltand o abordare integrata a aspectelor legale si administrative in domeniul accizelor. impozitarea directa: pentru a mari constientizarea politicilor comunitare in domeniul impozitarii directe si a sprijini schimbul de experienta, informatie si alte aspecte ale cooperarii administrative. tarile candidate: in scopul de a asigura aplicarea eficienta a acquis-ului in domeniul impozitarii de catre tarile executorii, de a intampina anumite nevoi ale tarilor respective, de a intari capacitatea lor administrativa si de asistarea acestora in implementarea masurilor necesare legislative, administrative, organizatorice, institutionale si tehnice. Pe baza studiului intreprins de specialistii de la Ernest&Young publicat in Revista (disponibila pe internet) nr .13 din iunie 2006 suntem in masura sa prezentam unele evolutii comunitare de data relativ recenta. Astfel, in acest domeniu s-a realizat o dezvoltare majora cunoscuta sub numele de Common Consolidated Corporale Tax Base (CCCTB) - Baza fiscala corporationala comunitara consolidata. Comisia Europeana a prezentat un raport referitor la progresul inregistrat in aceasta directie si a subliniat urmatorii pasi propusi de un grup de experti care lucreaza la Baza Fiscala Corporationala Comunitara Consolidata. Acest grup de experti a fos instituit in luna septembrie 2004 pentru a lucra la aspectele tehnice. Initial era compus doar din specialistii Comisiei Europene si ai statelor membre, dar ulterior a fost extins si cuprinde experti in afaceri si academicieni. Principalele subiecte sunt reprezentate de activele fixe si deprecierea, venitul imozabil net, precum si aspectele internationale. Baza Fiscala Corporationala Comunitara Consolidata (BFCCC) ar iacihta companiilor respectarea acelorasi reguli pentru calcularea bazei fiscale pentru toate activitatiile lor desfasurate in interiorul UE, inlaturand astfel multe obstacole fiscale pentru companiile care actioneaza in Piata Interna. Comisia sustine ca astfel va fi marita eficienta companiilor, se va imbunatatii competitivitatea acestora reducandu-se totodata costurile pentru controlul bursei si sarcina administrativa generala. Principalele concluzii ale Comunicatului sunt urmatoarele: BFCCC ar trebui sa fie simpla si uniforma cu cat mai putine exceptii posibile Baza fiscala ar trebui consolidata si optionala pentru companii Regulile pentru calcularea bazei sus mentionate ar trebui sa fie de sine statatoare si sa nu fie formal corelate cu standardele conile internationale (1AS/IFRS) BFCCC are drept obiectiv rezolvarea problemelor aparute la transferul preturilor, simplificarea principalelor operatii internationale de restructurare si evitarea dublei impozitari. Comisia Europeana sustine ca nu intentioneaza corelarea BFCCC cu nici o propunere de armonizare a cotelor de impozitare. Statele membre isi vor mentine suveranitatea completa asupra veniturilor lor fiscale si vor continua sa-si aplice propriile rate fiscale nationale. Comisia Europeana intentioneaza sa-si prezinte propunerile legislative in anul 2008. Totusi, progresul nu va fi usor. Este necesara o mai mare claritate in problemele de substanta, precum si in aspectele internationale, astfel venitul obtinut de nerezidenti din surse aflate in jurisdictiile BFCCC ar trebui adresat in conformitate cu principiul non-discriminarii cuprins in Modelul de Tratat Fiscal al Organizatiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare (OECD).In plus, deoarece unanimitatea este necesara in ceea ce priveste problemele fiscale, este desigur nevoie in continuare de suportul politic si tehnic al statelor membre. Introducerea unei baze fiscale comunitare simple si transparente va presupune in mod obligatoriu ca fiecare stat membru sa efectueze unele modificari.De asemenea va fi necesar un angajament ferm din partea statelor membre si a expertilor tehnici ai acestora. Afacerile avertizeaza ca BFCCC nu ar trebui conurat sa atinga standardeele monetare comunitare cele mai mici, rezultand un amestec complicat de 25 sisteme (si chiar 27 cate sunt in prezent). Este de asemenea demn de mensionat ca BFCCC ar trebui sa reprezinte un sistem fiscal competiti Sarcina fiscala totala nu ar trebui sa fie majorata in atie cu situatia curenta. Noile propuneri ar trebui sa ia in considerare si afacerile. In ansamblu, riscul cel mai mare este

reprezentat de faptul ca proiectul nu ar putea sa se finalizeze sa ramana doar la stadiul de propuneri.

Unificarea fiscal i bugetar a Europei. Pro i contra


Share on facebookShare on yahoomailShare on twitterShare on email De Marin Pana | 4.12.2011 .

n ncercarea de a gsi o ieire onorabil din criza cu care se confrunt statele membre, Uniunea European trebuie s ia ct mai rapid o serie de decizii istorice. Fr integrarea fiscal i bugetar, moneda unic i coeziunea nu pot fi susinute n mod eficient. Timpul e scurt: toat lumea e cu ochii pe summitul din 9 decembrie, unde se ateapt reglementri concrete ale unificrii bugetare i fiscale. Armonizarea intereselor este esenial, date fiind diferenele majore n evoluia competitivitii i n acordarea de beneficii sociale, mai mult sau mai puin sustenabile pe termen lung, cu potenial important de a genera deficite structurale.

Patru argumente pro


1.Coordonarea politicilor fiscale i bugetare ar permite o amplificare a efectelor , n locul disiprii energiilor n dispute interne, cu rezultate de multe ori negative pentru raporturile cu celelalte centre mondiale de putere economic i politice. Din motive electorale, limitarea deficitelor nu se poate face fr o presiune puternic din exterior . 2.Un cadru fiscal comun i instituii comune puternice, dotate cu buget corespunztor i cu personal competent, ar permite alinierea la cele mai performante practici bugetare i o politic monetar eficient. Contraponderea la SUA, China sau Japonia nu poate fi asigurat dect de un bloc omogen i solid. 3.Garaniile oferite de fiecare stat n parte nu sunt suficiente pentru a sensibiliza investitorii internaionali. Obligaiunile emise n numele zonei euro ar repartiza i disipa riscurile, evitnd atacurile speculative intite asupra unui stat anume, aflat n dificultate . n contrapartid, responsabilizarea naional fa de obiectivele comune ar descuraja msurile neconforme cu stabilitatea financiar.

4.Reducerea decalajelor dintre nivelurile de trai i diminuarea srciei, concentrat n sudul i estul UE, presupune o uniformizare a condiiilor de operare oferite corporaiilor europene i transferuri mult mai importante de bani ctre zonele defavorizate. Corupia asociat ar fi mult limitat, resursele existente pentru dezvoltare mai bine utilizate. Chiar i nemulumii de destinaiile banilor, contributorii mai bogai ar fi convini de legalitatea i utilitatea alocrilor.

Patru argumente contra


1.Cedarea de suveranitate naional nu este de natur s asigure supravieuirea politic a celor care ar accepta un calendar rapid de integrare fiscal i bugetar. Asumarea rspunderii unora pentru erorile altora este argumentul cel mai important, n condiiile n care solidaritatea i sentimentul apartenenei la un spaiu social i cultural comun rmn deocamdat la stadiul de deziderat. 2.Dificultile de integare a Marii Britanii i a rilor nordice, rmase parial cu nostalgia spaiului de liber schimb i cu o tradiie a autonomiei extinse la toate nivelurile, pot compromite i, oricum, vor ntrzia proiectul unificrii fiscale i bugetare. Procedurile birocratice actuale sunt destul de greoaie, iar ratificarea la nivel naional s-a dovedit a fi problematic. 3.Controlul centralizat la Bruxelles vine, cel puin aparent, n contradicie cu particularitile regionale i eforturile de descentralizare ntreprinse inclusiv de Romnia . Setul de reguli, softul intern comun gndit pentru Europa ar trebui s poat fi att de performant, nct s se grefeze pe toate hardurile naionale. Din orice generaie de performan i cu orice dificulti de translaie.

ARMONIZAREA FISCALA SI COOPERAREA FISCALA PILONI AI POLITICII FISCALE COMUNITARE


ARMONIZAREA FISCALA SI COOPERAREA FISCALA - PILONI AI POLITICII FISCALE COMUNITARE12[1] In procesul constructiei europene un rol deosebit de important l-au avut si il au masurile privind adaptarea administratiei publice centrale si locale ale fiecarui stat la mecanismele de functionare specifice institutiilor europene. Fara a se reusi conturarea unui model unic, au fost stabilite cateva coordonate care se regasesc la ora actuala, mai mult sau mai putin, la nivelul fiecarei administratii publice nationale, coordonate pe seama carora se concept, adopta si implementeaza politicile comunitare. Intre acestea, politica fiscala detine un rol deosebit de important, inca din timpul primilor pasi, apoi pe parcursul constituirii Comunitatilor Europene si in final in conturarea Uniunii Europene. 12[1] A se vedea Mircea Stefan Minea, Cosmin Flavius Costas, Fiscalitatea in Europa la inceputul mileniului III, Editura Rosetti, Bucuresti, 2006, pp. 308-332.

Politica fiscala comunitara se impune insa cu dificultate in spatiul european, mai ales datorita obstacolelor pe care le intampina, mai ales a celor provocate chiar de catre statele membre, reticente cu privire la aplicarea unor reguli comune privind mai ales eliminarea diferitelor forme de discriminare fiscala, dubla impunere sau evaziunea fiscala. Principalele instrumente pe care Uniunea Europeana intelege sa le foloseasca in vederea apropierii fiscalitatii tarilor membre sunt armonizarea fiscala si cooperarea fiscala dintre statele membre. Armonizarea fiscala presupune un proces de compatibilizare intre normelor juridice nationale ale statelor membre, precum si intre normele juridice nationale si reglementarile comunitare, ceea ce se traduce de fapt, prin obligatia sistemelor fiscale nationale de a respecta regulile comunitare, obligatie fundamentata pe principiul prevalentei normelor comunitare in raport cu cele nationale. Un rol important il au mecanismele juridice prin intermediul carora dreptul comunitar impune o serie de constrangeri legislatiilor nationale. Armonizarea fiscala presupune si pretinde mai intai o vointa politica afirmata clar si ferm de catre autoritatile comunitare, care trebuie insusita apoi de statele membre. Armonizarea fiscala se bazeaza pe o armonizare legislativa, care trebuie sa vizeze toate tipurile si formele de impozite practicate in statele comunitare. Realizarea unui asemenea obiectiv intampina o serie de dificultati: la nivelul Uniunii Europene nu exista inca clar conturata o idee privind adoptarea sistematica a normelor comunitare consacrate armonizarii si unificarii legislatiei fiscale a statelor membre nu a fost considerat pana acum ingrijorator faptul ca exista diferente foarte mari intre reglementarile unor impozite (cum de altfel, intre alte impozite nu exista diferente de tratament sesizabile) legislatiile nationale privind in special impozitele directe rezista mai bine schimbarii decat legislatia privind impozitele indirecte (de exemplu, TVA).

Dificultatile intampinate de efortul de armonizare legislativa, a determinat Uniunea Europeana sa incerce utilizarea unor mijloace mai eficiente si mai usor de acceptat de catre state, respectiv prin utilizarea altor mijloace de cooperare fiscala intre statele membre. Astfel ca s-au avut in vedere: coordonarea politicilor fiscale ale statelor membre; schimbul de informatii si cooperarea intre administratiile fiscale; cooperarea in cadrul organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica; cooperarea sub forma acordurilor politice.

Eforturile de armonizarea fiscala s-au concentrat asupra impozitelor indirecte, iar primul pas a fost facut prin adoptarea unor reglementari prin care s-au eliminat unele frane ale

cooperarii dintre intreprinderile europene si constituirea grupurilor economice. Astfel, in anul 1990 au fost adoptate trei texte importante: Directiva privitoare la societatea mama si filiale, Directiva privitoare la fuziuni si aporturi de active, Conventia in materie de arbitraj.

Urmatorul pas l-a constituit elaborarea unor reguli comune cu incidenta in procesul armonizarii fiscale: interdictia generala privind acordurile intre intreprinderi care au drept obiectiv impiedicarea sau restrangerea concurentei in interiorul Comunitatii (interdictia oricarei practici abuzive in domeniul concurentei); interdictia ajutoarelor acordate intre state care afecteaza concurenta s-au ameninta sa afecteze concurenta, favorizand anumite intreprinderi sau anumiti producatori.

Tratatul UE contine cateva dispozitii de natura fiscala cu scopul de a interzice diferentele de tratament fiscal fata de unele produse nationale si produsele similare ce provin din alte state membre: - este interzis statelor membre sa supuna, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natura superioare celor care vizeaza produsele nationale; - sunt interzise restrictiile privind libertatea de stabilire a cetatenilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru sau cele impuse infiintarii de agentii, sucursale sau filiale de catre cetatenii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru; - Consiliul poate adopta in unanimitate decizii privind armonizarea dispozitiilor legislative referitoare la taxele asupra cifrei de afaceri, la accize si la alte impozite indirecte, in masura in care aceasta armonizare este necesara pentru realizarea si functionarea pietei comune; - o viitoare armonizare si in privinta impozitelor directe, conferind Consiliului posibilitatea de a promova directive pentru apropierea dispozitiilor legislative, reglementare sau administrative din statele membre care au o incidenta directa asupra realizarii si functionarii pietei comune. Se are in vedere realizarea unei cooperari prin stabilirea de catre Uniunea Europeana a unei baze de impozitare consolidate comune care sa se aplice intregii activitati a unei companii indiferent unde isi desfasoara activitatea in cadrul Uniunii Europene, numai asa putandu-se elimina toate obstacolele financiare ascunse13[2]. - statele membre pot recurge la negocieri, in caz de nevoie, pentru a asigura resortisantilor lor eliminarea dublei impuneri in interiorul Comunitatii Europene. Progresele cele mai mari in privinta armonizarii fiscale s-au inregistrat cu privire la TVA. Sistemul fiscal comunitar a fost conceput si inaugurat in 1970 si principalul scop a fost acele de a elimina efectul cumulativ (in cascada) pe care il aveau diferite taxe pe productie si pe consum 13[2] http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l31058.htm.

din statele membre. Treptat, prin reglementari comunitare succesive s-a conturat un regim comunitar aplicabil acestui impozit indirect: TVA a fost definit ca un impozit general asupra consumatiei aplicabil bunurilor si serviciilor, direct proportionala cu pretul produsul, indiferent de numarul de tranzactii efectuate anterior stadiului in care se facea impozitarea14[3] sunt reglementate aspecte privind subiectii impozabili (orice persoana care desfasoara activitati economice impuse), operatiunile impozabile (livrare de bunuri, prestarea de servicii, schimbul de bunuri sau servicii, importul de bunuri), deductibilitatea15[4] si factorul generator de TVA (efectuarea operatiunii impozabile). prin Directiva nr. 77/338 s-a reglementat asieta16[5] uniforma pentru toate statele membre (6 la vremea respectiva) pentru a elimina o serie de dificultati, regula care ar trebui sa guverneze aplicarea TVA in spatiul comunitar ar trebui sa fie cea a impozitarii in statul de origine si nu in statul de consumatie, ceea ce ar insemna ca fiecare comerciant sa plateasca TVA la cota obisnuita in tara in care isi desfasoara activitatea si sa deduca TVA platita oriunde in interiorul Uniuni Europene pe declaratia sa obisnuita de TVA.

14[3] Mecanismul: pe parcursul intregului proces de fabricatie, fiecare agent economic achita TVA furnizorilor sai (o data cu pretul pe care il plateste pentru materiile prime, materiale, energie), incaseaza apoi TVA de la cumparatorul bunurilor sale (care plateste TVA o data cu plata pretului bunului), scade intreaga TVA aferenta materiilor prime si serviciilor ce i-au fost prestate, iar soldul (diferenta) il varsa la buget. Consumator final suporta TVA ca parte integranta a pretului cu care achizitioneaza produsul sau serviciul. TVA este un impozit care afecteaza consumul.
serviciilor destinate realizarii de operatiuni impozabile.

15[4] Platitorii de TVA au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor sau 16[5] Modalitatea de asezare a venitului bugetar dupa obiectul sau material

impozabila - metoda directa, metoda indirecta, metoda asezarii pe baze forfetare, metoda administrativa).