Cu mna stnga ti-am ntors spre mine chipul, sub cortul adormitilor gutui si de-as putea sa-mi rup

din ochii tai privirea, vazduhul serii mi-ar parea caprui. Nu mai dasi pe la icoane, d-aia te-ai pierdut, Ioane... Singur ti-ai facut dreptate cu cutitul pe la spate, de-ai belit la drumul mare, cum trecea, pe fiescare... Nu-ti stersesesi din faptura casul nca de la gura Hamesit cum fusi de foame te-ai crezut haiduc, Ioane. Curvele de tot ce sunt te-au fost leganat n cnt; Tot te-au ncalzit cu dor si dulceata vorbelor... Si te-ai potrivit la soapta, minte cruda si necoapta, calea-n codru de-o luasi plin de visuri si de casi Dara iarna n-o stiui, nici ce-abate vntul sui... ...Treispe lupi te-au ncoltit, foamea de si-au izbavit si te-au ncalzit cu dintii carnea ta si ochii mintii, de te duci cu pasi desculti leganat n treispe burti. Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge, zvelti vnatori, n arcuitii lei din goana calului, cum si subtie arcul. 0, tinde-ti mana stnga catre ei si stinge tu conturul lor de lemn subtire pe care ramurile i-au aprins, suind sub luna-n seve caii repezi ce-au ratacit cu timpul, pe ntins. Eu te privesc n ochi si-n jur sa sterg copacii n ochii tai cu luna ma rasfrng ... si ai putea, uitnd, sa ne strivesti n gene dar chipul ti-l ntorn, pe bratul stng.