CURS 02. CATEGORII ESTETICE: FRUMOS, STIL, ORNAMENT 1.5. SEMNIFICATIA FRUMOSULUI.

BUNUL GUST CA PREDILECTIE ARTISTICA Frumosul este chintesenta insasi a insusirilor fizice si spirituale ale unui lucru care se apropie in cea mai mare masura de un anumit ideal de frumusete pe care ni l-am format. Cand sesizezi frumusetea unui lucru, devii capabil sa stabilesti diferenta dintre el si toate celelalte lucruri, datorita faptului ca acela pentru tine are un caracter propriu, particular, de neilocuit, ireductibil, incomparabil, unic, imediat, dezinteresat si universal. Frumusetea este impresia unui moment de facilitate, un dar pretios pe care si-l ofera spiritul nostru. Ea reprezinta cazul unei foarte norocoase potriviri dintre infatisarea lucrurilor si alcatuirea noastra sufleteasca. Gustul, predilectia artistica, recunoasterea valorii estetice autentice, este expresia unei orientari sigure si energice in domeniul artelor; el presupune mai ales puterea si spiritul de discernamant necesare selectiei dintre felurite valori artistice pe cea care ii este proprie, pe cea cu care se identifica. Frumosul este o rezultanta a perfectiunii artistice, a unei deosebite originalitati, a unui efect decorativ reusit, a unei functionalitati exemplare. Aristotel (sec IV iC) arata ca originea frumosului este ratiunea omeneasca, iar Winckelmann (sec.XVIII) considera ca ceea ce este frumos nu se adreseaza ratiunii, ci numai sufletului. In cazul mobilierului, a carui expresie estetica ne intereseaza acum, este rezonabil sa spunem ca un obiect care impresioneaza prin armonia corecta dintre functie, structura, forma si ornament, intru totul corespunzator destinatiei si semnificatiei sale poate fi socotit fara indoiala frumos. 1.6. STILUL
1.6.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE

Stilul este o categorie estetica ce se refera la o sinteza a tuturor elementelor caracteristice, originale, ale unei anumite grupari de opere de arta. Stilul exprima o sinteza a trasaturilor dominante ale activitatii estetice dintr-o anumita perioada, ca reflectare a particularitatilor culturii si civilizatiei, a unor trasaturi nationale specifice, sau ca expresie a unei individualitati creatoare originale, eventual cu iradiere nationala sau teritoriala. Stilul epocii istorice este reprezentat de ansamblul trasaturilor estetice specifice creatiilor artistice dintr-o anumita perioada istorica. Acest ansamblu de trasaturi rezulta din asocierea complexa a efectelor unor factori cum sunt: - nivelul general de dezvoltare a culturii si civilizatiei unui teritoriu relativ amplu, ca de exemplu Balcanii, Orientul Indepartat, Europa, America de Sud, intr-o anumita perioada de timp - coexistenta simultana pe acest teritoriu a unor personalitati exceptionale din domeniul artelor - afinitati de credinta, de exemplu catolicism, budism, ortodoxism - afinitati istorice Stiluri ale unor epoci istorice sunt : stilul romanic, stilul gotic, Renasterea, stilul baroc, stilul rococo, stilul neoclasic. Stilul national este alcatuit din ansamblul de trasaturi estetice care reflecta anumite particularitati nationale. De multe ori stilul national este in consens cu stilul epocii istorice in cadrul unui anumit teritoriu (de exemplu Europa), ceea ce insa nu exclude existenta unor stiluri nationale puternice fara prea mare legatura cu stilul unor epoci istorice. Marile stiluri europene, goticul, Renasterea, barocul, neoclasicismul isi gasesc expresia distincta nationala, de exemplu stilul gotic francez, Renasterea italiana, barocul englez Queen Anne, rococoul francez Ludovic al XVlea, neoclasicismul german Biedermeier. Stilul national este influentat de o seama de factori specifici: cadrul geografic-climatic, resursele naturale, schimburile comerciale, traditiile si credintele, structura si orientarile administratiei statale, etc. Rigorile climatice in tarile temperate si nordice impun, spre exemplu, un acoperis in doua ape, pe cand in tarile mediteraneene, acoperisul este plat, de tip terasa. In Japonia, geografia, clima si cutremurele frecvente impun o structura usoara, simpla si flexibila a locuintei si, de multe ori, ridicarea ei pe piloni, iar orientarea filosofica a

credintei zen-budiste are ca rezultat utilizarea unor materiale modeste: lemnul de pin si cedru, bambusul, hartia, rogojinile, oferind mai degraba ceremoniilor si ritualurilor functia de mobilare a locuintei.

1. Casa japoneza: piloni, lemn de cedru, hartie, rogojini

2. Interiorul ei gol, fara mobilier

Traditiile artizanale determina orientari specifice fiecarui stil national: 3. Comoda-dulapior din panouri lacuite, China, sec. 17

arta lacului si a matasii in China si Japonia tehnica de incrustare certosina in Italia sculptura in lemn in Germania pielea de Cordoba (prelucrata in relief, aurita, pictata), in Spania

Ceremonialurile statale si religioase determina adecvarea unor instrumente specifice: - jiltul regal al faraonilor - sella imperiala romana (taburet pliant in X), din fildes si aur - tronul gotic de argint al regilor Castiliei (Spania) - sala de aur chrysotriclinos a imparatilor bizantini
4. Jilt faraonic, Tutankhamon

Stilul individual este definit de ansamblul trasaturilor estetice care defineste o maniera originala ca expresie a
unei individualitati creatoare. Un stil individual puternic poate influenta un stil national si chiar un stil al unei epoci istorice. De exemplu: - Arhitectul si umanistul Filippo Brunelleschi a determinat in mod hotarator repertoriul de forme si ornamente al Renasterii italiene, definind astfel orientarea intregii Renasteri europene - Jacques Androuet Ducerceau, mare arhitect din secolul 16 francez a determinat un stil renascentist francez, in arhitectura si la mobilier - Thomas Chippendale a orientat in mod decisiv stilul rococo britanic - Arhitectii Percier si Fontaine au creat stilul Empire conform predilectiilor stilistice imperiale ale lui Napoleon Bonaparte

1. Brunelleschi

2. Ducerceau

3. Chippendale

4. Percier si Fontaine

1.6.2. EVOLUTIA STILURILOR

In studiul evolutiei stiei stilurilor vom remarca aportul adus de doi mari istorici de arta, Heinrich Wolfflin (Germania) si Henri Focillon (Franta). Wolfflin defineste trei etape specifice in evolutia generala a unui stil: - etapa arhaica - etapa clasica - etapa decadenta Focillon defineste patru etape: - etapa arhaica sau experimentala - etapa clasica - etapa de rafinare - etapa baroca

Exemple: 1. In Grecia antica se pot identifica cele trei etape: arhaica- sec.8-4 iC, clasica (elenica)-sec.5-4 iC si elenistica-sec.3-1 iC. 2. In stilul gotic francez putem identifica cele trei etape: perioada goticului ogival (sec.13-14), cea a goticului radiant (sec. 14-15)si cea a goticului inflacarat sau flamboaiant (sec.15-16) 3. In Renasterea italiana se recunosc, in schimb, destul de usor patru perioade de evolutie: duecento (protorenasterea, sec.13), trecento (Renasterea timpurie, sec.14), quattrocento (Renasterea dezvoltata, sec.15), cinquecento (Renasterea tarzie si manierismul, sec.16).

1. Perioada arhaica: zambet hieratic; 2. Perioada arhaica, pozitie rigida; 3. Perioada clasica (elenica): atlet grec, pozitie relaxata contraposto; 4. Perioada clasica: fizionomie de o frumusete ideala, perfecta; 5. Perioada elenistica: dramatic, complicat, agitat

Cateva observatii asupra evolutiei stilurilor: - evolutia istorica a stilurilor nu a fost liniar ascendenta; ea arata si involutii, coborasuri pe panta valorii, reveniri, reintemeieri, valori diferite

- putem recunoaste sfarsitul unui stil de multe ori datorita aglomerarii ornamentelor, precum si golirii de sens a semnificatiei acestora, utilizarii lor in scop exclusiv decorativ 1.7. ORNAMENTUL Ornamentul este o categorie estetica reprezentand un detaliu sau chiar un obiect integrate unui ansamblu pentru a-l infrumuseta si a-i da ritm si expresie. Rolul ornamentului este acela de a anima, a modula, a imbogati, a ritma, a atrage atentia asupra unei componente, unui element, unui detaliu, sau asupra intregii compozitii artistice; el provoaca un accent, subliniaza o forma, creeaza similitudine si unitate, ritmeaza, vadeste semnificatii, subliniaza acordul dintre parti si intreg. De multe ori face fuziunea intre forma si structura. In majoritatea etapelor stilistice, ornamentului i se asociaza, de multe ori prioritar, un rol simbolic, chiar ritual sau religios. In timp, simbolurile se uita, ornamentul se goleste de sens.

Ornamente simbolice in Egiptul antic: 1. Crucea ansata (ankh); 2. Scarabeul sacru; 3. Ochiul lui Horus. In studiul stilurilor, ornamentul are rolul de vector, de purtator al identitatii stilului. Relatia dintre ornament si structura se desfasoara diferit in cadrul stilurilor. 1. Ornamentatia are caracter structural, adica pune in valoare structura 2. Ornamentatia are un caracter integral, adica, acopera, escamoteaza, mascheaza structura 3. Ornamentatia este aplicata, adica are o relatie indiferenta cu structura

Stilul gotic

Stilul baroc

Stilul Empire

In zilele noastre, ornamentul preia roluri similare, insa isi transfera semnificatia in zona surprinzatorului, a inaltei tehnologii (high-tech), a asocierii cu lumina, etc.