Fiziologia respiratiei

Fiziologia respiraiei
Etape ventilaia respiraia extern difuziunea alveolo-capilar transportul gazelor prin snge respiraia intern tisular

Date anatomo-fiziologice
Componentele sistemului toraco-pulmonar ci respiratorii superioare ci respiratorii inferioare unitate respiratorie cutie toracic diafragm Pleura componente, rol Vascularizaie - dubl Controlul nervos mecanisme de tip feed-back negativ dependente de pO2, p CO2, pH

Ventilaia
Proces ritmic inspir expir Eupnee Tahipnee Bradipnee Hiperventilaie Hipoventilaie Apnee Inspirul act activ mm. inspiratori. Expir act pasiv n respiraia de repaus, devine activ n expirul forat mm. expiratori, Mm. respiratori accesori

Spirometrie

Subiectul este asezat pe scaun cu nasul astupat cu o pensa. El ia in gura un ambou legat printr-un tub flexibil la un aparat de masura, spirometrul. Pacientul respira mai intai normal, apoi inspira si expira pana la ultima suflare. Volumele de aer continute in plamanii sai la diferite momente ale respiratiei sunt apoi masurate corelate fiind cu debitele de aer inspirate sau expirate, pentru a trasa un grafic denumit curba debit-volum; capacitatea vitala fortata (volumul total de aer expirat dupa o inspiratie profunda), V.E.M.S., adica volumul expirator maxim pe secunda (volumul de aer expirat in cursul primei secunde de expiratie fortata care urmeaza unei inspiratii profunde). capacitatea pulmonara totala (volumul maxim pe care il pot contine plamanii).

Volume i capaciti pulmonare

Volum respirator curent VRC Volum inspirator de rezerv VIR Volum expirator de rezerv VER Volum rezidual - VR Capacitate pulmonar total CPT Capacitate inspiratorie CI Capacitate vital CV Capacitate rezidual funcional - CRF

Capacitatea vitala (CV) - reprezinta cantitatea maxima de gaz care poate fi mobilizata intr- o singura miscare ventilatorie si este o suma de volume. Acestea sint masurate la nivelul orificiului bucal cind aparatul toraco- pulmonar trece din pozitia expiratorie maxima in pozitia inspiratorie maxima. Determinarea CV se poate face prin examen spirografic sau prin pneumotahografie integrata volumic. Pe traseul spirografic se masoara si subdiviziunile CV: volumul curent (VC); volumul inspirator de rezerva (VIR) si volumul expirator de rezerva (VER) .

Capacitatea reziduala functionala (CRF) este volumul de gaz care se gaseste in plamini in pozitia de repaus expirator. Marimea CRF exprima echilibrul dintre fortele de retractie elastica ale plaminului si toracelui, care se opun la nivelul suprafetei pleurale. Determinarea CRF se face prin metoda dilutiei gazelor inerte (N 2, , He)

Volumul rezidual (VR) este volumul de gaz care ramine in plamini la sfirsitul unei expiratii complete (fortate). VR nu poate fi evacuat din plamini la subiectul in viata, astfel incit de terminarea acestul volum se face: prin calcul: VR = CRF - VER; prin metoda dilutie (N 2 , He) in respiratie unica, in circuit deschis

Capacitatea pulmonara totala (CPT) este volumul de gaz continut in plamini la sfirsitul unui inspir complet (pozitie inspiratorie maxima). Determinarea CPT se face: prin calcul: CPT = CV + VR prin metoda dilutiei He prin respiratie unica in circuit deschis- prin metoda radiologica: masurarea CPT pe radiografii toracopulmonare, efectuate in proiectii postero- anterioara si laterala, cu subiectul in apnee dupa un inspir maximal, eventual prelucrarea computerizata a rezultatului.

Mecanismul respiratiei
Schimbul de gaze intre sange si aerul atmospheric se realizeaza prin difuzie. Pentru a eficientiza procesul de difuzie si pentru a asigura necesarul de oxigen, trebuie indeplinite conditiile: a) suprafata mare de schimb. Astfel, datorita existentei alveoloelor pulmonare care au forma de sac, se obtine o suprafata pulmonara de aproximativ 140 m2, la adult. b) cale de difuzie foarte scurta. Din acest motiv, peretele alveolar are o grosime ce permite trecerea rapida a gazelor dintr-o parte in alta. c) existenta gradientilor de concentratie pentru oxigen si dioxid de carbon.

preia aerul din atmosfer i procura organismului oxigenul, elimina din organism bioxidul de carbon n exces, rezultat din arderi, regleaza centrul respirator din creier, poate echilibra presiunea atmosferic cu cea intern,

aparatul respirator este format din: ci aeriene superioare (nasul, faringele i laringele) i ci aeriene inferioare (traheea, bronhiile i alveolele pulmonare).

Primul aparat prin care trece aerul inspirat este nasul, care are un rol foarte important n prepararea" aerului ce trebuie s ajung n plmni nclzit, uor umezit i lipsit de impuriti, indiferent de faptul c in atmosfer aerul poate s fie foarte rece sau foarte cald, uscat sau foarte umed, plin de impuriti sau microbi.

Cavitile nasului sunt cptuite cu o membran (mucoas) bogat n vase de snge, care joac rolul unui radiator. aerul poate s se nclzeasc cu aproape 30. Numeroase glande mucoase, comunicarea cavitilor nazale cu ochii (lacrimile se scurg n nas; cnd plnge, omul trebuie s-i sufle nasul), precum i alte mecanisme asigur permanenta umezire a aerului.

rol de filtru eficace; perii dispui la intrarea nrilor, firioarelor fine de pe suprafaa mucoasei, mucusul secretat rein particulele de praf i microbii, purificnd aerul inspirat. Mucoasa tuturor cilor aeriene pn la alveole este acoperit cu cili, nite firioare fine, dispuse ca un covor, care sunt animate de o micare vibratil continu de la interior spre exterior, n ritm de 12 micri pe secund, aidoma unui lan de gru btut de vnt.

omul inspir n fiecare minut cteva milioane de particule de praf. Numai briza care bate dinspre mare spre uscat este lipsit de praf. chiar pe crestele munilor ptrund la fiecare inspiraie 10 000 de particule, iar n aerul din ora numrul acestora ajunge la 5 miliarde, ceea ce face ca un locuitor din mediul urban s introduc n aparatul su respirator, n cursul vieii, aproximativ 50 kg de praf (echivalentul unui sac cu ciment), cantitate care este pn la de zece ori mai mare In profesiunile n care inhalarea pulberilor este mult mai accentuat (mineri, mturtori, cioplitori n piatr, fochiti, muncitori la sablaj sau cu ciment).

Odat cu praful ptrund n nas i microbi. Firioarele i mucusul (care este antiseptic) rein i omoar microbii; nasul este astfel prima i cea mai eficace barier natural mpotriva infeciilor, filtrnd i steriliznd considerabil aerul care trebuie s ajung n plmni. n concluzie cit este de important inspirarea aerului pe nas" i nu pe gur, unde lipsesc aparatelor de nclzire, de umezire i de purificare a aerului.

Din nas aerul trece prin faringe, aflat n regiunea n care calea respiratorie se desparte de cea digestiv, acolo unde cavitatea nazal comunic cu cavitatea bucal. ntre faringe i trahee, la captul superior al acesteia se afl un aparat format din cartilaje, oscioare i muchi, laringe, care se astup cu un cpcel, cnd nghiim i se deschide cnd respirm. laringele este organul vocii, emind prin vibraia corzilor sunetele care caracterizeaz vocea uman.

Sub laringe se afl un tub lung de 15 cm, format din inele cartilaginoase, denumit trahee. La partea inferioar, cam n dreptul inimii, traheea se bifurc n cele dou bronhii principale, care la rndul lor se ramific aidoma unui arbore n aproape 25 de milioane de rmurele din ce n ce mai nguste, pn la un diametru de jumtate de milimetru. Toate aceste canale i canalicule sunt cptuite cu o membran fin, mucoasa, cuprinde n grosimea ei glande ce secret mucus i care este acoperit cu cilii care au fost menionai, peretele canalelor conine fibre musculare, ce permit s se mreasc sau s se micoreze calibrul acestor conducte.

Contracia spastic de mai scurt sau de mai lung durat a acestor fibre musculare, provocat de o hipersensibilitate a acestora, determin o nchidere temporar total sau parial a cilor de conducere a aerului, fiind una din cauzele declanrii unei crize de astm bronic. alveolele pulmonare, care prin aezarea lor au aspectul unor numeroase boabe de struguri pe un ciorchine. Canalele aeriene, din ce n ce mai fine i mai nguste (bronhii, bronhiole) i alveolele formeaz estura fin a plmnului, un organ ca un burete, aezat n cavitatea toracic i avnd un schelet de fibre elastice, plin cu aer i vase de snge. aproximativ 400 de milioane de bobite nu mai mari dect o gmlie de ac.

Structura plamanului Plamanii sunt alcatuiti dintr-un sistem de canale , rezultat din ramificarea bronhiei principale = arborele bronsic, si un sistem de saci , in care se termina arborele bronsic = lobuli pulmonari. Arborele bronsic : totalitatea ramificatiilor intrapulmonare ale bronhiei principale : bronhie principala bronhii lobare (3 pentru plamanul drept si 2 pentru cel stang)bronhii segmentare (cate 10 pentru fiecare plaman; cate una pentru fiecare segment pulmonar)bronhii interlobularebronhiole terminalebronhiole respiratoriicanale alveolare. Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrica , regulate. Peretele lor este format dintr-o tunica : fibrocartilaginoasa, sub forma de inel incomplet; musculara (muschii netezi bronsici); mucoasa : este formata dintr-un epiteliu pluristratificat, ciliat(a caror miscare este indreptata spre caile aeriene superioare) si numeroase glande.

Bronhiolele respiratorii si terminale sunt lipite de inelul cartilaginos, dar prezinta un strat muscular foarte dezvoltat, care intervine activ in modificarea lumenului bronhiolelor si astfel in reglarea circulatiei aerului in caile pulmonare. Arborele bronsic poate prezenta dilatatii patologice sub forma de saci , in care se strang secretii , puroi= bronsiectazii. Lobulul pulmonar (continua ultimele ramificatii ale arborelui bronsic). Reprezinta unitatea morfologica si functionala a plamanului , la nivelul caruia se face schimbul de gaze. Are forma unei piramide cu baza spre exteriorul plamanului si varful spre bronhiola respirator. Lobulul pulmonar este constituit din : bronhiola respiratoriecanale alveolare alveole pulmonareimpreuna cu vase de sange limfatice, fibre motorii nervoase si senzitive. Alveola pulmonara peretele alveolar este format dintr-un epiteliu , sub care se gaseste o bogata retea capilara care provine din ramificatiile arterei pulmonare ( ce aduc sange venos din ventriculul drept) .

Epiteliu alveolar formeaza cu epiteliul capilarelor alveolare o structura functionala comuna = membrane alveocapilara. La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune, intre aerul din alveole, a carui compozitie este mentinuta constanta prin ventilatia pulmonara si sange. Suprafata epiteliului alveolar este acoperita cu o lama fina de lichid = surfactant. Distrugerea peretilor alveolari = emfizem. Mai multi lobuli se grupeaza in unitati morfologice si functionale mai mari = segmente pulmonare. Segmentul pulmonar este unitatea morfologica si functionala, caracterizata prin teritoriu anatomic cu limite precise, cu pediculi bronhovascular propriu si aspecte patologice speciale. Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu acelasi nume , fiecare plaman avand cate 10 segmente. Segmentele se grupeaza la randul lor formand lobii pulmonari.

Vascularizatia si inervatia plamanului La nivelul plamanului exista doua circulatii sanguine : Circulatia functionala este asigurata de artera pulmonara care ia nastere din ventriculul drept, se capilarizeaza la nivelul alveolelor pulmonare.Circulatia functionala de intoarcere este asigurata de venele pulmonare, care se varsa in atriul stang.Se incheie astfel circulatia mica,in care artera pulmonara continand sange neoxigenat , se incarca cu O2 si se intoarce din venele pulmonare care contin sange oxigenat, rosu, la atriul stang. Circulatia nutritiva face parte din marea circulatie si aduce plamanului sange incarcat cu substante nutritive si oxigen. Este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale aortei toracice ; ele iriga arborele bronsic. O parte din sange se intoarce in venele bronsice care se varsa in venele azygos si acestea in vena cava superioara si atriul drept o alta parte din sange se intoarce prin venele pulmonare in atriul stang.Cantitatea de sange care trece prin anastomozele bronsice este 1% din totalul sangelui care iriga plamanul. In conditii patologice(insuficienta cardiaca, bronsiectazii) debitul anastomotic poate ajunge la 80% din totalul sangelui care iriga plamanul.

n pereii alveolelor se gsesc vase capilare de snge. dilatarea accentuat a acestor cmrue i a canalelor care se deschid n ele (eforturi sportive prelungite, sufltori n sticl sau instrumente muzicale, tuse violent prelungit) poate s provoace ruperea pereilor alveolelor, i constituirea unor cmrue mari, unor bule, unui emfizem, stare patologic n care plmnul este umflat, hiperdestins.

Plmnul drept (format din trei lobi) i plmnul stng (format din doi lobi) sunt nvelii de o dubl foi subire, pleura. n mod normal aceste foie sunt aderente, una nvelind plmnul, cealalt cptuind faa intern a toracelui; ele fac ca plmnii s fie solidari n micri cu toracele i diafragma

O dat cu cile aeriene se ramific i arterele pulmonare (care aduc de la inim la plmni sngele ncrcat cu bioxid de carbon) i venele pulmonare (care duc de la plmni spre inim sngele ncrcat cu oxigen). Prin pereii alveolelor i vaselor capilare se face schimbul de gaze dintre aerul atmosferic i snge. Globula roie din snge se plimb n jurul unei alveole timp de o secund, n care, pe de o parte fixeaz oxigenul din aerul atmosferic inspirat n alveol, spre a duce la esuturi, iar pe de alt parte descarc bioxidul de carbon (rezultat din arderile din organism) n aerul din alveol, care urmeaz s fie eliminat prin expiraie n atmosfer. 400 de milioane de alveole, a cror suprafa desfurat se cifreaz la 400 metri ptrai ntr-o inspiraie profund.

Alveole pulmonare
Sunt spatii de schimb. Ele sunt separate unele de altele prin septuri alveolare, capilare si celule. Septurile prezinta din loc in loc discontinuitati ce au rolul de a egaliza presiunea intre alveolele invecinate. Celulele ce alcatuiesc alveolele pulmonare sunt de doua feluri: pneumocite de tip I pneumocite de tip II

Pneumocitele de tip I Sunt cele mai multe, asigura 90% din spatiul de schimb. Sunt celule foarte aplatizate (au doar 70 nm grosime) si au foarte putine organite. Au o suprafata mare si sunt atasate unele de altele prin jonctiuni stranse. Pe suprafata lor se observa din loc in loc microvezicule. Ele isi au originea din celulele alveolare de tip II. Pneumocitele de tip II Sunt mari, globulare, . Sunt atasate de pneumocitele de tip I si au suprafata membranara libera spre alveole. La ME se observa ca au un singur nucleu rotund, central si contin aproape toate organitele: RER, ribozomi, mitocondrii dar nu contin lizozomi. Spre suprafata libera au doua caracteristici: corpii multilamelari corpii multiveziculari

Corpii multiveziculari se transforma in corpi multilamelari. Corpii au doua roluri: 1. elimina produsul de secretie la suprafata epiteliului 2. contin un factor antiatelectatic (atelectazia este procesul de alipire a peretilor alveolari). Acest factor antiatelectatic este surfactantul ce se aseaza intr-o pelicula ca de film compusa din 3 straturi pe suprafata alveolara. La suprafata totala pulmonara care este de 150 m2 corespund cateva mg de surfactant. Rolul sau este: modifica tensiunea superficiala la suprafata ataseaza particulele de impuritati faciliteaza deplasarea macrofagelor alveolare pe suprafata alveolei

Plmnii sunt umplui de obicei cu 3 litri de aer, la care se mai adaug 0,5 litri la o inspiraie obinuit, ceea ce face ca n permanen s fie primenit 1/6 din aerul pulmonar. In repaus omul ventileaz pe minute 8 litri de aer, la o activitate sedentar 16 litri, n mers 24 litri, la un efort (alergare) 50 litri. ntr-o zi ventileaz 24 000 litri de aer, volum care variaz cu activitatea i tipul constituional. Cele mai mari ventilaii sunt atinse de sportivii care fac canotaj. Respiraia se adapteaz nevoilor de oxigen ale organismului. Ori de cte ori acestea sunt crescute (activitate muscular crescut, efort, febr, unele boli), frecvena respiraiei crete.

In sistemul nervos central i anume n bulb se afla centrul nervos care comand i regleaz micrile respiraiei prin nervii ce se distribuie n musculatura toracelui, motorul acestor micri. La acest centru vin impulsuri care l excit sau l deprim i de la el pleac spre muchii respiratori comenzi pentru accelerarea sau ncetinirea ni iscrilor respiratorii. Prin voin micrile respiratorii pot i accelerate sau ncetinite, dar n realitate centrul respirator este excitat de unii factori, printre care cei chimici (O i.CO2) sunt cei mai importani. Bioxidul de carbon din snge, ntr-o anumit concentraie, este excitantul fiziologic al respiraiei, un adevrat hormon respirator. Introducnd numai oxigen n sngele unui animal, micrile respiratorii nceteaz

Cauzele imbolnavirii aparatului respirator

Traheea, bronhiile si plamanii sunt organe intratoracice, deci interne. Totusi, datorita structurii lor tubulare, ele comunica direct cu atmosfera, expuse actiunilor factorilor nocivi existenti in atmosfera.

Una din cauzele determinante ale aparitiei bolilor aparatului respirator si poate cea mai importanata, este infectia. In mucoasa cailor aeriene pot sa se cuibareasca si sa se inmulteasca microbi, proveniti in general din caile aeriene superioare (nas, gura, gat, faringe), unde sunt oaspeti obisnuiti, de cele mai multe ori inofensivi. In anumite conditii, sub actinea unor factori favorabili care fie slabesc organismul diminuandu-i rezistenta, fie ca provoaca congestionarea mucoasei, acesti germeni pot sa devina patogeni, adica sa determine aparitia bolilor. De cele mai multe ori infectarea aparatului espirator se face pe cale aeriana, prin inhalarea microbilor raspanditi prin tuse, stranut, vorbire, sarut.

Cauzele favorizante ale bolilor respiratorii sunt: factorii care determina reactii congestive (modificari circulatorii) ale mucoasei nasului, faringelui, traheei si bronhiilor, ale alveolelor si ale pleurei. Cel mai insemnat rol il joaca raceala, notiune care nu trebuie inteleasa ca actiune directa a aerului rece asupra mucoasei aparatului repirator, ci mai ales ca racirea corpului sub actiunea expunerii la temperaturi scazute sau sub actiunea umezelii si racelii la picioare - omul raceste prin corp si nu prin respiratie.

Aproape orice raceala incepe cu o rinita (guturai) cea mai obisnuita boala a mucoasei nasului. Cand picioarele sunt umede si reci, vasele sangvine ale nasului se contracta, mecanismele de incalzire si umezire a aerului din nas functionand defectuos. In aceste conditii aerul nu se incalzeste, ramane uscat, microbii trec nestingheriti si astfel are loc inflamarea mucoasei nasului si faringelui , adica apare banala rinofaringita, cu guturai si dureri in gat. o data cu mucoasa nasului, faringelui si a traheei, se congestioneaza si laringele; apare laringita, caracterizata prin tuse uscata si raguseala pana la stingerea vocii.

O alta cauza favorizana este actiunea factorilor iritanti asupra mucoaselor respiratorii si anume a substantelor care exercita o iritatie mecanica (praf, fum, pulberi, scame, ciment, particule mici de origine vegetala si mai ales fumul de tutun) sau chimica (gaze iritante, gaze toxice, vapori iritanti),

Cauzele predispozante prin crearea unor conditii ce scad rezistenta organismului fata de cauzele determinante si favorizante. : Defectele nazale (deviatii de sept, hipertrofii de cornet), care constituie o oarecare piedica in respiratie, in incalzirea si umezirea aerului inspirat focarele infectioase cronice ale cailor respiratorii superioare ( rinite, faringite, amigdalite, sinuzite, infectii dentare, supuratii), care pot sa provoace si sa intretina inflamatii ale traheei, bronhiilor si alveolelor pulmonare prin infectarea din proape in aproape sau de la distanta (prin inhalare sau pe cale limfotica) starile debilitante pentru organism, cum ar fi bolile infectioase, subalimentatia,

Mecanismele imbolnavirii aparatului respirator

Inflamatia reactie de aparare la agresiunea microbilor asupra mucoasei in care acestia se cuibaresc, precum si o tendinta a organismului de a combate virulenta microbilor care locuiesc in od obisnuit in caile aeriene, dar care au devenit agresivi si pun in pericol integritatea aparatului respirator din cauza scaderii relative a puterii de aparare. Tulburarile de circulatie . Incetinirea circulatiei si cresterea presiunii sangelui intr-o zona a plamanilor poat sa duca la edem pulmonar, edem al mucoasei bronsice, la aparitia de lichid in cavitatea pleurala, hemoragii intrapulmonare, hemoptizii. Aceste situatii survin in boli ale inimii sau in insuficienta cardiaca secundara emfizemului pulmonar, astmului, silicozei, tuberculozei, afectiune cardiaca asa- numita cord pulmonar.

Alergia . Exista indivizi deosebit de sensibili fata de anumite substante, medicamente, pulberi si particule de origine animala si vegetala, precum parul, penele, fulgii, polenul. Pe langa fenomene imflamatorii ale pielii (eruptii,urticarie), pe langa congestionarea mucoaselor, pe langa tulburari digestive, pot sa apara si tulburari din partea aparatul respirator ca tuse, expectoratie,

Dizolvarea lichidelor in sange

Presiunea partiala si difuzia gazelor in lichide Componentele majore ale aerului uscat sunt azotul ( 79%) i oxigenul (21%). Compoziia aerului alveolar i a aerului expirat nu este identic cu cea a aerului atmosferic din mai multe motive n sistemul respirator n timpul inspiraiei este umed; oxigenul difuzeaz de la alveole n snge, iar CO2 difuzeaz de la capilarele alveolare n alveole; cu excepia celui alveolar este numai n parte nlocuit cu aer atmosferic n timpul fiecrei inspiraii.

Cnd gazele intr n contact cu un lichid, exist tendina fiecrui gaz de a se dizolva n lichid. Echilibrul concentraiei gazului n lichide este determinat de presiunea parial a gazului i de solubilitatea lichidului. Aceast relaie este descris de legea lui Henry. Cnd un gaz este n contact cu un lichid, volumul de gaze care va intra n soluie este proporional cu presiunea parial a gazului.

Schimburile gazoase respiratorii

La nivel pulmonar schimburile gazelor se realizeaz datorit difuziunii presiunilor pariale ale O2 i ale CO2 n cele dou medii separate de membrana alveolo-capilar: aerul alveolar i sngele din capilarele pulmonare. n aerul alveolar presiunea O2 este mult mai mare (100 mmHg) dect n sngele venos capilar (40 mmHg), deci O2 va trece din aerul alveolar n snge pn se echilibreaz cu O2 din aerul alveolar. Sngele arterial care prsete teritoriul pulmonar are o saturaie n O2 de numai 97,5% din cauza amestecrii cu mici cantiti de snge venos n capilarele alveolare. CO2 va urma un drum invers, trecnd din sngele venos, unde se gsete la o presiune de 47 mmHg, n aerul alveolar, unde presiunea sa parial este de 40 mmHg.

Oxigenarea sngelui din capilarele pulmonare poart numele de hematoz pulmonar. Dei sngele strbate foarte repede capilarele pulmonare schiburile gazoase sunt posibile deoarece suprafaa de contact este extrem de mare, stratul de snge este foarte subire i grosimea mebranei alveolocapilare minim. Transportul sangvin al oxigenului se face n proporie de 1% sub form dizolvat n plasm i restul sub forma unei combinaii labile cu hemoglobina (Hb) denumit oxihemoglobin (HbO2).

Datorit fierului bivalent pe care l conine, hemoglobina se combin foarte rapid cu O2, fiecare din cei 4 atomi de fier ai gruprilor hem putnd fixa o molecul de oxigen. n repaus sngele arterial transport sub form de HbO2 97,5% din cantitatea total de O2. Forma dizolvat, dei minim comparativ cu cea combinat cu Hb, din punct de vedere funcional este cea mai important deoarece se afl n schimburi directe cu lichidele interstiiale i, prin acestea, cu celulele.

Non respiratory functions

convert angiotensin I to angiotensin II by the action of angiotensin-converting enzyme filter out small blood clots formed in veins alter the pH of blood by facilitating alterations in the partial pressure of carbon dioxide may serve as a layer of soft, shock-absorbent protection for the heart, which the lungs flank and nearly enclose. filter out gas micro-bubbles occurring in the venous blood stream such as those created after Scuba diving (decompression).

The alveolar-capillary barrier (or membrane, or blood-air barrier) exists in the gas exchanging region of the lungs. It exists to prevent air bubbles from forming in the blood, and from blood entering the alveoli. It is formed by the type 1 pneumocytes of the alveolar wall, the endothelial cells of the capillaries and the basement membrane between the two cells. The barrier is permeable to molecular oxygen, carbon dioxide, carbon monoxide and many other gases.[1] This blood gas barrier is extremely thin (600-800 nm; some places merely 200 nm) so as to allow sufficient oxygen diffusion, yet it is extremely strong. This strength comes from the type 4 collagen in between the endothelial and epithelial cells.

1:Trachea 2:Pulmonary artery 3:Pulmonary vein 4:Alveolar duct 5:Alveoli 6:Cardiac notch 7:Bronchioles 8:Tertiary bronchi 9:Secondary bronchi 10:Primary bronchi 11:Larynx

Larger volumes Males taller peoples non-smokers athletes people living at high altitudes Smaller volumes Females shorter people Smokers non-athletes people living at low altitudes