Parintele Rafail Noica: Nu ne dam seama cat traim in inchipuire

Publicat pe 29 Sep 2008 | Categorii: Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul pe nostru, Hrana si duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Rafail Noica, Profetii si marturii pentru vremurile de urma, Psihologie psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim | Print

Suntem formatati asa incat Dumnezeu nu mai are acces la noi. Asta-i realitatea. Nu trebuie sa incercam s-o vedem altfel, sa nadajduim in vane idealuri. Asta-i realitatea. Dar si nu deznadajdui. Alte cai, alta mantuire, foarte paradoxala sau mantuiri paradoxale va da Dumnezeu astazi.

Parintele Rafail Noica Traim in inchipuire Noi nu ne dam seama cat traim in inchipuire. Zice omul ca mi-a venit un gand: ce-nseamna ganditi-va toti ce inseamna: Mi-a venit un gand? De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Parintele Sofronie tot asa spune undeva fiecare gand este un duh. Astea care ne-au venit. Avem si noi ganduri, si noi suntem duh, dar gandurile noastre sunt mai asa mai socoteli de-ale noastre, dar

cand iti vine un gand, o idee, o viziune cateodata, asta-i un duh, daca duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu este duh de viata, daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, sau te zgaltaie intr-un fel sau altul din asezarea ta, intr-o ucigas. Si daca vreti, testul filocalic, discernamantul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vine: nu ce-mi propune gandul, ci ce efect are asupra sufletului meu. Noi nu suntem obisnuiti cu asta ne vine un gand si noi suntem obisnuiti din copilaria noastra, din scolirea noastra, sa macinam cu gandul nostru tot ce ne vine. Daca o sa vedem odata, si-o sa vedem odata cate ganduri dracesti n-am macinat noi in vremea noastra, cred c-o sa ne uimim cum a reusit Dumnezeu sa ne tina in viata, pentru ca fiecare din alea pe care le-am macinat cu gandul nostru, fara sa stim originea gandului, dar macinand materia gandului care daca este draceasca este neaparat deznadajduitoare si mortala, in multe, multe feluri. Cand o sa vedem cum ne-a pazit Dumnezeu, cred c-o sa ramanem intr-adevar uimiti. Parte din cultura filocalica, o parte, cea mai importanta, duhovnicia, este nu analiza materiei gandurilor, ci prin rugaciune, a dibui originea gandului. Iar acuma, incep sa ma departez de la intrebare si poate asteptam pe cealalta dar am vrut sa va impartasesc si lucrul asta important e sa stiti originea gandului si tot ce e de la Dumnezeu, gandul Dumnezeiesc vine intotdeauna c-o oarecare pace, chiar daca este un gand care te osandeste, iti da ori o pace, ori o nadejde, ori ceva prin care te mantuiesti. Gandurile, cele pe care trebuie sa le dispretuim zic, nu se infricoseaza de ele, sunt ganduri care ne aduc frica, intuneric, necredinta, indoielnicie din aia care te panicheaza, te terorizeaza, toate astea daca le depistati si mai ales duhovnicii, daca prin rugaciune le depistati, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispret. Lumea intunericului nu trebuie sa fie lumea care ne infricoseaza, fiindca Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie sa fie o lume cu care n-avem nimic de-a face dispret total. panica sau o groaza fara iesire sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui Dumnezeu, duh

- Sfintii Parinti, mai ales Sfantul Ignatie Briancianinov, ne marturiseste ca, in zilele noastre, isihasmul nu mai are aceeasi intensitate duhovniceasca. Daca un isihast nu are pe batranul sau aproape, cum se poate indrepta atunci cand a cazut si cum intelege ca a facut aceasta? Considerati ca in zilele actuale se mai poate vorbi despre un isihasm? Oare isihastul mai traieste cu aceeasi intensitate impartasirea Dumnezeiasca? Si se mai ridica la nivelul vietuirii crestine din primele secole? - O sa va raspund iar pe linia Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui! Partea intaiTine-ti mintea in iad: nu, nu se mai poate. Daca in vremea lui Brancianinov, acum 150 de ani, spunea asa, astazi avem 150 de ani de pacate mult mai mari: doua razboaie mondiale parintele Sofronie spunea fratricide mondiale - prima oara in istoria unui razboi mondial in 1914, si un al doilea razboi mondial, spunea ca dupa primul razboi mondial, s-a ridicat de pe pamant pacea pe care o cunoscuse, acest simt al asezarii lumii, care era. El avea 18 ani la razboiul mondial, nu era un pusti, era constient de viata deja, si zice ca s-a ridicat pacea asta si deznadejdea sa asternut peste lumea intreaga. Cand a auzit cuvantul Sfantului Siluan: Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui a simtit cu putere ca a fost un cuvant dat de Dumnezeu catre lumea noastra in deznadejde. Zice[a ca] el fugise din Rusia, se refugiase in Franta, zice[a asa]: si am intrat, si am luat cunostinta cu o Franta triumfala, dupa razboi. Deznadejdea care marca acest triumf, aceasta Franta triumfala, era cutremuratoare. Dupa al doilea razboi mondial, zice ca atmosfera in lume a fost si mai rea si ne spunea ca daca vine un al treilea razboi mondial, credinta insasi va fi cu neputinta. Si a venit perestroika, si razboiul care se pregatea n-a venit. Dar in razboi mondial suntem, intr-un fel sau altul, de la al doilea, pana astazi. Si ziceam si eu ca nu ne mai ingaduie lumea postmoderna, conditiile materiale pentru a continua aceasta cultura filocalica. Si mai putem zice multe si le rezum cu cuvantul: Tine-ti

mintea in iad. De ce tine-ti? Asta-i realitatea. Nu trebuie sa incercam so vedem altfel, sa nadajduim in vane idealuri. Asta-i realitatea. Dar si nu deznadajdui. Alte cai, alta mantuire, foarte paradoxala sau mantuiri paradoxale va da Dumnezeu astazi. Ca eu inteleg lucrul asta: daca Dumnezeu ingaduie ca lumea, oricat de tragica este, sa devina si mai tragica, inseamna ca inca Dumnezeu mantuieste, ca omul se mai poate mantui. Hristos a spus, si-L parafrazez putin, Il parafrazez zicand: Atunci cand lumea nu se va mai putea mantui, atunci se va sfarsi istoria. El zice putin altfel, cititi in capitolul 13 de la Sf. Ev. Marcu sau 24 in Sf. Ev. Matei. Putem zice ca niciun suflet nu se va mai putea mantui, si nu fiindca Dumnezeu nu poate mantui, dar incep sa intrevad conditii in care omul, noi, suntem asa formatati pentru cei care cunosc calculatorica nu suntem formati, ci formatati asa incat Dumnezeu nu mai are acces la noi. Dumnezeu vorbeste si omul nu mai intelege; si vedeti lucrul asta daca cititi Apocalipsa. Dar Dumnezeu intotdeauna are mantuire, si cata vreme este cu putinta mantuirea, de acum incolo sa stiti ca mantuirea este paradoxala. Am primit multe scrisori in care vad multa mantuire in suflete deznadajduite si nu pot sa fac nimica. Nu pot nici sa raspund, nici decat sa ma rog Domnului si, cateodata, nici nu mai stiu ce sa zic, dar: fie Doamne destul pentru acele suflete, si toate celelalte care sufera asemenea. Nu e nevoie de deznadejde. Dumnezeu spuneam cuiva, candva Dumnezeu nu va birui lumea, si cand a inceput sa se panicheze [am adaugat]: a biruit-o deja, nu mai are nevoie s-o biruiasca. Dar sunt forme paradoxale, si aceste forme Am crampeie de viziune asa, mental vorbind, pentru ca eu nu sunt vizionar nici in sensul bun, dar nici in sensul ratacit al cuvantului dar vedeti, eu n-am mintit, am crampeie de viziune, de lucruri marete pe care le face Dumnezeu in lumea noastra, poate mai marete decat oricand. De ce? Pai va spun intr-o lume, in care pacatul nu numai ca se ingaduieste dar se propovaduieste, libertatea e pana la orice dezlantuire demoniaca si asa mai departe. Este o lume a libertatii unde si noi avem libertatea sa mergem poate mai departe

decat Parintii nostri catre Dumnezeu. Zic asta in baza Apocalipseicare zice in capitolul 22: Cine nedreptateste, mai nedreptateasca, cine spurca, mai spurce, cine lucreaza dreptatea mai lucreze dreptatea, cine sfinteste mai sfinteasca-se. Deci cuvantul lui Dumnezeu, da aceasta libertate si pacatului, dar si dreptatii; si daca da cuvantul atotputernic dumnezeiesc libertate dreptatii, inseamna ca mantuirea se poate, dar in conditii mult mai paradoxale, dar dupa proocirile Parintilor, poate mult mai mari. Ca zic mai multe poorociri din veacul al patrulea, al cincilea, al saselea: ce vor face cei care vin dupa noi? Si spun Parintii ca cei care vor veni la sfarsit vor fi mai mari decat noi si decat cei (ai nostri) care inviau mortii. Si tocmai fiindca conditiile sunt mai neprielnice. Si eu am observat un lucru si in viata mea, ca [atunci cand] toate merg bine, ca ti-e bine, ti-e comod, dar Dumnezeu nu mai exista, adica poti sa socotesti ca nu mai, ti se pare ca, adica dupa cauza si efect, adica, am facut aia si aia si toate merg pe roate, toate merg bine mersi, si ne descurcam acuma si fara Dumnezeu. Cand conditiile sunt asa de tragice, cand nu-ti mai ramane decat un singur lucru de facut si o nadejde deznadajduita ca poate Cineva acolo sus sa m-auda, atunci incepe sa se manifeste si puterea lui Dumnezeu. O monahie din Beirut, ortodoxa, imi povestea ca atunci cand a fost razboiul cu Saddam Hussein, in noaptea Pastilor, erau in plin razboi in Beirut, si nu stiau daca aveau sa poata sluji noaptea Pastilor sau nu, si s-au hotarat ortodocsii sa slujeasca noaptea Pastilor. Si mi-a zis ca-n orice clipa putea sa-nceapa razboiul, putea sa cada o bomba de pe nu stiu unde, o ghiulea, obuz sau mai stiu eu ce, dar n-a cazut si au slujit noaptea Pastilor, in nadejdea Invierii, si in frica bombardamentului si zicea ca: niciodata n-am trait asa un simt al Invierii ca in noaptea aia!. Si iarasi zic: in clipele cele mai cumplite, de-abia atuncea incepi sa traiesti mai desavarsit si prezenta acestui Dumnezeu, care, altfel, pare canu exista.

- Televizorul este astazi unul din elementele principale ale societatii si vietii noastre. Aproape fiecare dintre noi, petrecem de la cateva minute pana la cateva ceasuri pe zi impreuna cutelevizorul. Cum ne sfatuiti sa ne raportam la televizor? Cum ne poate influenta acesta viata noastra duhovniceasca? Cum putem explica uriasa atractie pe care o are asupra oamenilor? Se poate vorbi despre un efect aproape magic al imaginarului, al patrunderii noastre intr-o alta lume, decat cea reala? -Da, se poate, si chiar asta si este In 55 cand a plecat in Anglia, mama englezoaica fiind, ca la [noi] nu existau televizoare in Romania si nici nu auzisem de asa ceva, si cand le-am vazut in vitrina, in Anglia nu stiam ce erau radiourile alea, care aveau chestia aia, ecranul, si cand am intrebat, chiar mama mi-a spus ca: asta-i un televizor. Dupa aia am vazut, si primele mele contacte cu televizorul i-am trait puterea hipnotica. Era o perioada cand programele in Anglia, erau inca putine, televizoarele erau alb-negru, si televizoarele la care aveam eu acces, aveau numai doua posturi: aprins si stins Comparativ cu bogatia pe care o aveti astazi Si aprins fiind, trebuia sa vezi ceva acolo, si orele la care intr -o perioada eu puteam sa am acces la televizor, nu era niciun program care ar fi fost de vreun interes pentru mine. Eu as fi vrut sa vad un film cu cowboy sau mai stiu eu ce, dar era pentru mine plictisul cel mai desavarsit; dar nu puteam sa-mi desprind ochii de pe televizor. Si am inteles ca Dumnezeu mi-a dat o hotarare ca eu sa n-am in viata mea televizor, fiindca eu stiam slabiciunea mea: ca nu exista un drog cu care, daca m-as droga, as putea sa ma mai lepad de el, si-atuncea am hotarat sa n-am niciodata in viata mea televizor la mine in casa. M-a apucat asa o sfanta teama de el. Bineinteles ca asta as propovadui fiecaruia, dar nu-mi propun sa v-o propovaduiesc; dar ca are influenta asta se vede. De cand a inceput televizorul sa intre in puterea lui, am vazut ca parintii, in Apus, au pierdut controlul asupra copiilor, copiii au fost educati de ce au vazut la televizor mult mai mult decat ce le spuneau in

ureche

parintii. Pentru

ca

la

televizor traiesti; si

intre

un

concept abstract pe care-l auzi in ureche si o traire pe care o ai in real fie acest real si virtual trairea biruieste. Trairea, in Biserica noastra, era in slujbe si in rugaciuni: rugaciunea de chilie cum ii spune rugaciunea ta, din odaia ta si rugaciunea de obste, din Biserica, in Liturghie: si astea erau trairi, acolo nu esti spectator intr-o piesa de teatru, esti impreunaslujitor, impreuna-rugator, cu preotul si cu toti ceilalti, daca traim drept aceasta cultura. Televizorul inlocuieste toate lucrurile astea si ne propune, in general, o realitate, intr-o masura sau alta, virtuala. De ce zic masura sau alta? Ori este un film care este, in general, o inchipuire, o virtualitate, dar nu o realitate, o imitatie a realitatii, ori chiar daca vesti [stiri] si lucruri dintr-astea, totusi una este s-o vezi pe ecran si alta daca esti acolo. La asta adaug sicalculatorul; si aceasta lume noua pe care ne-o aduce toata electronica asta, lumea virtualului, care ne desprinde din ce in ce mai mult de real si asta este unul din motivele pentru care nu mai putem trai rugaciunea si realul, fiindca suntem tot mereu in inchipuirea noastra, in gandirologia noastra, din copilarie si prin multe forme, astazi inclusiv electronice, in virtual; si intr-un fel si pe Dumnezeu suntem obisnuiti daca nu-l vedem concret, sa-l re-legam la nivel virtual si nu mai credem in El. Si iarasi asta face parte din partea intai a cuvantului: Tine-ti mintea in iad. Pentru mine toata electronica asta, acuma, dupa experienta unei vieti din perspectiva din care am incercat eu sa privesc viata, o gasesc ca pe un lucru cumplit Dar evident ca toate lucrurile astea nu sunt decat un mijloc care s-ar putea intrebuinta pentru bine, si, intr-o masura, sunt programe minunate la televizor, care sunt foarte educative sau foarte inaltatoare, sau foarte nu-stiu-ce, dar s-ar putea intrebuinta deplin pentru bine, dar realitatea vietii si a lumii noastre este ca se intrebuinteaza mult mai mult pentru rau. Aicea nu stiu ce sa va zic ca este scaparea, poate decat asta, revenirea la rugaciunea de care v-am spus. Cand vedeti orice vedeti, zicetiDoamne din cand in cand, mai rugati-va pentru napastuiti, mai rugati-va ca Dumnezeu sa va apere. Pana la urma, va spun si lucrul asta: orice experienta avem, fie prin carte, fie prin televizor,

fie prin viata, este o experienta care, negativa, adica a pacatului sau pozitiva, in apropierea noastra de Dumnezeu poate deveni pozitiva si se poate intrebuinta la bine; si asta face parte din partea a doua a cuvantului si nu deznadajdui. Si precum vedeti: vorbeam de Maria Egipteanca. Dar de multe ori s-a vazut in perioada filocalica, mai ales, a bisericii, dar si inainte si dupa: ca uneori pacatosii cei mai mari asa cum ii socotim noi, nu stiu cum vede Dumnezeu lucrurile devin sfintii cei mai mari. Si, cumva, si cunostinta pacatului pe care o au de multe ori ii ajuta sa mearga mai repede si sa depaseasca pe cei care traiesc, care cultiva cunostintele cele bune; si aici este un paradox: nu ca am putea propovadui viata destrabalarii ca un mod de mantuire, dar iata ca Dumnezeu face ca si viata fiului risipitor, daca se intoarce fiul risipitor catre Dumnezeu, sa devina mantuire. In ce fel? Socotesc ca toti cunoasteti pilda fiului risipitor din Evanghelie, cand fiul risipitor vine acasa, ca s-a pocait, de faptul ca a risipit averile tatalui sau, mostenirea lui, pe pacatele lumii asteia, si vine inapoi la dragostea tatalui. Cine de acuma il va mai scoate, il va mai ademeni altundeva decat la dragostea tatalui? Ce alt pacat va putea sa-l pacaleasca si sa-l duca iarasi din casa tatalui? El are experienta asta si ramane acuma temeinic cu tatal. Fratele lui care a trait langa tatal uite un paradox aicea gelozeste pe fratele sau risipitor care a venit inapoi, pentru care tatal junghie acum de bucurie mielul cel ingrasat; si iata ca fiul care a trait in curatie si in dreptate se ispiteste intr-un fel in care nu s-a asteptat: de invidie, ca: tata tu nu mi-ai dat niciodata macar un ied, dar cand vine fiul acesta al tau care ti-a risipit avutiile, acuma pentru el injunghii si vitelul cel ingrasat. Si pare aici, noi vedem, ca fiul cel risipitor si pocait acuma este mantuit, ca sa zicem asa, acuma ramane statornic; de mantuirea celui care a trait bine inca nu suntem siguri. Dar, iarasi zic, nu ca putem zice de calea fiului risipitor ca este cea mai mantuitoare sau trainica, fiindca daca aceasta cale a pierzaniei prin pocainta ar deveni mai trainica, apoi dintre toti sfintii, Maica Domnului, ar fi cea mai mica, fiindca ea a trait in cea mai desavarsita sfintenie si curatie din pruncia ei, ba poate chiar din pantecele maicii. Deci adevarata cale este calea Maicii Domnului, dar ce vreau sa zic este ca Dumnezeu lucreaza asa de paradoxal, incat de multe ori, in experienta vietii noastre ce pare a fi cel

mai rau devine in mainile Dumnezeului nostru cel mai bun. Deci, si viata noastra mai tragica decat oricand, contine, imi vine sa zic, fagaduinte poate mai mari decat oricand. Domnul sa va arata fiecaruia, mai ales prin duhovnicii vostri, dar si prin toate mijloacele pe care le stie Dumnezeu, sa va arate taina asta. Dar inchei la intrebarea asta, iarasi cu cuvantul pe care sa-l aveti ca plasa de siguranta pentru orice fel de eventualitate: Tine-ti mintea in iad, dar nici acolo sa nu deznadajduiesti. Si imi vine sa zic, mai ales acolo.

- Parinte, ne-ati vorbit foarte frumos despre indumnezeire, dar viata noastra este atat de meschina, de cenusie, de mizerabila din punct de vedere spiritual, incat nici oameni cumsecade nu suntem, daramite dumnezei. Cu mintea ravnim la idealuri, dar viata ne ramane mediocra sau submediocra. Nu cumva tocmai pentru ca a fi crestin este imposibil, adoptam formalismul ca cel mai la-ndemana mod de a fi crestin? Ce alta cale avem? - Se plangea Parintele Sofronie, de multe ori, ca noi, oamenii Bisericii sau cum zicem noi, Biserica am decazut pana la a reduce duhovnicia la o moralitate insipida; si poate ca asa as putea rezuma ce ne arata, ce ne infatiseaza, intrebarea asta. Noi trebuie sa iesim din aceasta insipiditate, duhovnicia nu este o moralitate, moralitatea este numai primul, cel mai primitiv pas al pocaintei noastre. Dar ce ne propune Buna-vestire, Evanghelia, este Viata; si daca adineaori ziceam ca pana si viata virtuala a televizorului este mult mai puternica decat ce ni se propune in abstract prin cuvinte ca tu ar trebui sa fii asa si asa dar televizorul imi da sa traiesc altceva si aia ma influenteaza mai tare Pai noi trebuie sa dobandim acea Viata, prin care toata viata asta biologica, zic, pamanteasca, sa devina insipida, si atunci bineinteles ca vom ravni din ce in ce mai mult catre aceea. Dar cum, cum sa ajungem la acel prag?

Sunt mult prea multe Nu vad niciun raspuns direct la intrebarea asta. Cu fiecare va fi diferit.Dar imi vine sa va spun: uitati la epoca noastra care se numeste New religioase si Age. New parareligioase, sa-si Age-ul ale este () sinonim yoga, cu postmodernismul, dar in mintile celor mai multi, se leaga de fenomenele acesti epocii noastre: bioenergie, droguri, satanism. Nu stiu, le arunc asa, le-mprosc Ce cauta New-Age-isti? Cauta dezvolte potentiale telepatice, bioenergetice. nu stiu-ce Intuitia e dreapta, sa stiti, dar asta este ce este cu precadere in istorie Biserica, daca am intelege-o drept. Si poate ca incepeti prin a cere lui Dumnezeu: Doamne arata-mi ce e Biserica! mai ales noi preotii, duhovnicii, dar toti. Si ceea ce cauta in diferite religii si practici contemporanii nostri este exact ceea ce vrea sa ne dea Dumnezeu, dar exact, vreau sa zic, in esenta cautarii. Noi cautam de multe ori stramb si alaturi. Cuvantul pacat... In inseamna cade greaca de sunt doua cuvinte care, amandoua,

alaturi

tinta: amartia

() si astohia

(). Poate ca termenul cel mai drept, intr-un anume sens, pentru pacat, as vrea sa zic ca este gresala. Gresim cand pacatuim. Noi cautam, noi vrem drept si cautam stramb. Dar zic asa: Rugati-va, nu va smintiti, credinciosii bisericii, nu va smintiti,de scandalurile care sunt astazi in Biserica si de pacatele noastre ale pastorilor vostri; si rugati-va ca Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ierte, sa ne curete, sa curete Biserica noastra de tot ce este nevrednic sfinteniei ei. Deci nu va smintiti, rugati-va in cuvinte simple, asa cum v-am propus adineauri. Iar noi, slujitorii Bisericii, sa constientizam si noi, sa cerem de la Dumnezeu sa ne dea dreapta intelegere. Stiti ca dreapta intelegere, este unul din felurile prin care traduc cuvantul ortodoxie, doxa, inseamna nu numai slava, porneste de la notiunea deopinie, o dreapta opinie, dar dac-am zice si dreapta intelegere, si asta este ortodoxia, si noi toti trebuie sa revenim la dreapta intelegere. Cand zicem Biserica, una sfanta, soborniceasca si apostoleasca apoi trebuie sa revenim la viziunea apostoleasca si nu sa reducem la reductionismul asta in care am cazut. Sigur ca moralitatea este importanta, dar sa stim ca este numai prima treapta. Si poate ca

esenta raspunsului ar fi asta: Voi, poporul lui Dumnezeu, rugati-va pentru noi, pastorii vostri. Si noi trebuie sa ne rugam pentru voi, si sa ne sprijinim unul pe altul, sa nu ne smintim unii de altii, fiindca din toate smintelile ne poate scoate Dumnezeu, dar calea asta, cred ca va fi o cale prin care vom putea incepe sa ne regeneram noi si viziunea Bisericii noastre si mai mult imi vine sa zic ca las Duhului Sfant sa insufle raspuns intrebarii. (Din conferinta parintelui Rafail Noica de la Bucuresti, 19 nov. 2002: Pentru ce ne pregateste Filocalia?)

Despre pocainta si nevointa gresita fragmente din conferinta Criza in Biserica sustinuta de parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003:

Cata vreme nevointa noastra nu dobandeste un rezultat, macar un rezultat oarecare,ne nevoim dar eretic. Si ma aici, tin ar trebui sa Ce definesc erezie si ortodoxie, deocamdata lapocainta.

inseamna ca ne nevoim eretic? Nelucrator, poftim! Cati nu s-au spovedit [spunand] ca cer pocainta si lacrimi lui Dumnezeu si nu vin. Am o inima impietrita! Si, incep sa vad sau sa intrevad ca nevointa noastra e gresita. Dumnezeu ne cheama his si noi tragem cea si ne miram de ce nu ne putem nevoi, de ce nu primim vreun rezultat: suntem eretici. Noi, ortodocsii, astazi traim eretic. La nivel faptic de cele mai multe ori traim eretic fiindca si intelegem eretic! Cuvintele sunt corecte, formulele sunt corecte dar intelegerea este total aiurea. Pocainta, frati si surori, esential, este nimic altceva decat dinamica catre vesnicie, este dinamica vietii vesnice. Ce vreau sa zic prin dinamica? Este acel <<zvc>> launtric al unui suflet care intrevede ceva din realitatile duhovnicesti si tanjeste dupa ele mai mult sau mai putin. Pocainta mai deplina sau mai slaba, dar pocainta. Asta e pocainta. Cum se exprima pocainta? Prin exapostilarul pe care o sa-l auziti in Saptamana Sfanta: Camara Ta, Mantuitorule o vad impodobita, dar imbracaminte nu am ca sa intru ntru dansa. Daca nu o vad [Camara cereasca], in masura in care nu o vad, pocainta nu a inceput. Dar eu zic asa casi acest vad este un lucru pe care nu-l constientizam de multe ori. Eu nu cred ca nu este unul dintre cei care sunteti aici

care nu ati vazut ceva din acea Camara si acea podoaba. Ceva in sufletul omului lucreaza, ca daca nu L-ati cauta (cine zice?, unde zice? [Blaise Pascal, nota noastra) ... Zice Hristos intr-o scriere: nu M-ai cauta daca nu M-ai fi gasit". Deci, intr-o masura tot omul a gasit si poate am gasit, poate la Botez cand ne-am botezat ca prunci, cine stie cand, cine stie cum, cine stie in ce masura harul a lucrat in inima fapturii si ne-a trezit intr-o oarecare masura, mai mica sau mare. Asta e pocainta! Asta cultivata - apropos de titlul Cultura Duhului"- asta-i cultura... Sa cultivam aceasta dinamica pana cand va straluci in noi... asa pacatosi, cum ne vedem astazi (sau cum inca nu ne vedem) ... Pentru ca incepe cu viziunea pacatului care este greu de intampinat, greu de purtat. De aia zice: tine-ti mintea in iad, dar nu deznadajdui! Ca nu ne arata Dumnezeu pacatul ca sa ne zdrobeasca, ca sa ne deznadajduiasca, ca sa ne convinga de pacat si sa ne arunce in iad, ci ca sa ne convinga de pacat si ca sa spunem: Doamne, fa ceva!". Si va face! Ca Doamne este cel care face. Noi macar sa strigam. Poate cateodata nici duh, nici intelegere n-avem ce sa zicem. Macar Doamne!" sa zicem. Si zice Sf. Pavel : Duhul ne va ajuta cu suspinuri negraite". Deci, pocainta este in masura in care ceva in noi vede sau intrevede, ochiul mintii intr-o masura vede sau intrevede si in care ceva tanjeste catre altceva decat cele de zi cu zi, bucuriile lumii asteia. O pocainta mai puternica te face sa nu mai poftesti ale vietii asteia. O pocainta si mai puternica poate te face sa te lepezi si mai mult de ale vietii asteia. Si asa mai departe... nu intru in amanunte acum. Dar e destula literatura crestina pe care nadajduiesc sa o intelegeti mai bine, asa cum, si eu intelegand cuvintele mai drept, am inceput si literatura crestina sa o inteleg mai bine".

Cum ne putem indrepta din nevointa gresita?

"- Cum ne dam seama ca traim si ne nevoim eretic si cum ne putem indrepta? - Cum ne putem indrepta? Incepand cu Doamne!". Cum ne putem da seama? Prin faptul canevointa noastra este nelucratoare. Printre momentele acestei nelucrari este cand, cateodata, simti ca ar trebui sa faci un efort mai mare, dar simti in tine ca o deznadejde, ca e asa de greu, ca covarseste dincolo de orice masura trandavia ta si nu poti iesi din asta. Dar <<e asa de greu, ca-i aproape imposibil>>. Am raspuns odata la intrebarea asta zicand: <<NU este aproape imposibil, este imposibil!>> ce simti tu acolo. Sunt doua lucruri. Un motiv pozitiv pentru care este imposibil - si este firea ta care-ti poarta marturie ca lucrul catre care tanjesti este imposibil - este fiindca... este viata dumnezeiascaaceea catre care nazuim; o virtute crestina este Dumnezeu Insusi, viata Lui. Pai, cine dintre noi pamantenii, muritorii putem sa traim viata dumnezeiasca?

Deci este imposibil! Dar aici zic: nimic mai putin decat imposibilul sa asteptam de la Dumnezeul nostru! Partea negativa, care este [si] sensul intrebarii, este ca, [atunci] cand simti de multe ori ca nevoindu-te, [te intrebi] cum o sa ajungi vreodata la un capat. E probabil marturia ca esti pe o cale gresita, care intradevar nu va duce nicaieri. [Adica] e o erezie undeva. Tragi cea acolo unde Dumnezeu te cheama hais. As vrea sa va dau un exemplu concret, dar nu imi vine. Dar pilda este ca si cum ai trage de o caruta la deal si zici: Bineinteles ca nu pot sa trag! Eu n-am multa putere si caruta e grea. Da, dar cand tragi in contra mersului rotilor, apoi, bineinteles ca nu o misti. Dar, ia trage in sensul directiei rotilor si, fie ea grea, dar ceva misca. Cand incepi, cand gasesti, cand dibui o nevointa, un pic de miscare in efortul tau al nevointei inseamna ca ai inceput sa gasesti calea cea buna, lucratoare. Si aici voiam sa definesc si nevointa. Nevointa sa nu o intelegem ca [pe cea] a muschilor sau a trupului. Nevointa este, cu precadere, efortul mintii omului de a intra in gandirea lui Dumnezeu. Este cu precadere un efort al mintii si, daca nu ma insel, este Sf. Simeon Noul Teolog care zice: Da trupului pe masura lui, dar tot restul nevointei bune, mintii, duhului. Adica, parafrazand, eu inteleg asa: nevointa este efortul mintii de a intelege si a intelege drept pe Dumnezeu, iar efortul trupesc post, matanii, alte lucruri, insingurare sau ce-o mai fi este doar suportul material al efortului duhului omului, al efortului mintii omului de a intra intr-ale lui Dumnezeu. De fiecare data o sa fie alta iesire din erezia in care traiesti. As vrea doar sa va arat semnele prin care dibuiti erezia. Adica faptul ca e nelucratoare, ca oricat de multa bunavointa [ai avea], parca nu merge, ba chiar simti in tine un fel de stres, un fel de deznadejde ca niciodata nu vei ajunge [la capat]. Probabil ca esti intr-o nevointa, intr-o gandire pe care o numesceretica si pentru care trebuie sa gasesti echivalentul drept. Si asta, sa stiti, nu intotdeauna este opusul, adica [precum] pentru trandavie este harnicia. Da, dar uneori vadit, cum ziceam adineauri de lacomie, omul are dreptate cand cauta paine pentru a trai, pentru a vietui. Dar nu painea pantecelui, painea cea de toata zilele aia intr-o masura limitata il ajuta [este cea pe care o cauta omul]. Dar ce

cauta el and painea nu l-a satisfacut? El cauta Cuvantul Lui Dumnezeu. Betivul[ului], alcoolul ii poate face bine, il poate alina intr-o masura, dar ce cauta el? El cauta ale Duhului. Deci cateodata trebuie sa cautam nu numai opusul a ce facem ci si [sa schimbi] directia. Sunt multe pilde care as putea sa le dau, multe la care m-am gandit sa le spun. Poate cu timpul daca vrea Domnul sau poate Domnul va va spune. Deci nu e formula cum sa poti iesi, dartrebuie sa cerem de la Domnul si trebuie, in principiu, incercat cu duhovnicul. Dar, cateodata, raspunsul iti poate veni printr-o carte, printr-un om, printr-o intamplare, prin cine stie [ce]. Dumnezeu are multe, multe mijloace ca sa deschida ochii omului, ca sa intelegem [si] cand Dumnezeu ne-a raspuns, ca ne-a raspuns [pentru] ca de multe ori trece raspunsul pe sub nasul nostru si nu-l observam.

19 Comentarii

Sa ne temem de fatarnicie! Sfantul Ignatie Briancianinov vederea pacatului propriu, dar dumnezeiesc

NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: PARINTELE RAFAIL: Pocainta si nevointa - intre intelegerea eretica si intelegerea dreapta), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.

19 Comentarii

19 Raspunsuri to PARINTELE RAFAIL: Pocainta si nevointa intre intelegerea eretica si intelegerea dreapta
1. pe 27 Feb 2008 la 11:16 #Silvan Poprda

mi cer iertare P-lui.Rafail i tuturor celor pe care i-am suparat cu replica mea amar la acest articol i cred c P.Rafail e un ortodox autentic,smerit,iertator,iubitor de vrjmai i pe drumul cel bun. 2. pe 02 Mar 2008 la 00:43 #Rzboi ntru Cuvnt Fratele meu este viata mea

[...] si de la Duhul lui Dumnezeu, Duh fara de care nu este cu putinta sa intram in Imparatia Cerurilor. Parintele Rafail numea lucrarea aceasta pe care o facem in afara Duhului, lucrare/nevointa care nu a, pentru ca ea merge pe o intelegere gresita a vietii crestine si a drumului mantuirii. Duhul [...] 3. pe 21 Apr 2008 la 21:52 #Razboi intru Cuvant Camara Ta, Mantuitorul meu, o v Parintele Rafail Noica CE SA FACEM ATUNCI CAND NE SIMTIM INCECRCATI LA MAXIMUM?

- Parinte Rafail, prin multe incercari trece omul in viata. Va rugam sa ne spuneti ce atitudine e bine sa avem fata de Domnul, cum sa ne raportam la El si ce asteapta Domnul sa facem atunci cand simtim ca sntem incercati la maximum si ca nu mai avem in noi nicio farama de putere sa facem ceea ce ar trebui sa facem? Cum trebuie procedat pentru a nu cadea in patima deznadejdii? Si legat de aceasta ar fi si rugamintea de a ne talcui cuvantul:Dumnezeule, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? - Doua lucruri imi vin. Primul este, orice s-ar intampla cu noi in viata, bun sau rau, prima reactie a noastra trebuie sa fie: Doamne!, sub orice forma, cum ziceam adineauri. Asta apropo de cum sa ne raportam. Al doilea lucru, si aici iar as vrea sa fac o marturisire: sunt multe lucruri paradoxale in Scripturi si in Biserica. De multe ori, de exemplu, Dumnezeu apare ca un tiran. Ceva in mine niciodata n-a putut accepta chipul tiranic al lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei, ceva nu-i drept aici. Ori este vorba de o strambatate, adica erezie, ori eu inteleg ceva gresit. Si pot sa va marturisesc ca de-a lungul vietii, intotdeauna, candva, cumva, s-a indreptatit atotiubirea lui Dumnezeu. Vreau sa zic cum sa ne raportam: niciodata sa nu uitati si sa nu va indoiti de dragostea lui Dumnezeu! Cand zic sa nu va indoiti vreau sa zic nu ca e interzis sa va indoiti, dar ca nu-i nevoie. Despre patima deznadejdii n-o sa dau raspunsuri directe, dar nadajduiesc sa puteti descoperi fiecare din ce voi spune cate ceva. Descopar un lucru, ca noi nu stim ce este deznadejdea pentru ca nu am cunoscut niciodata ALTCEVA decat deznadejde. In deznadejde ne-am plamadit din pantecele maicii si va spun rezultatul unei cautari de-ale mele de-a lungul unei vieti care s-a luminat de marturia parintelui Sofronie Parintele Sofronie marturisea ca lumea dupa primul razboi mondial n-a mai fost cum era inainte. Si el cunostea lumea dinainte, la primul razboi mondial, la inceputul lui, avea optsprezece ani, era un om in toata firea. Zicea: pacea care se simtea in lume, viata asezata, n-a mai fost de atunci. Si dupa al doilea razboi mondial a fost mai rau - Harul s-a ridicat dintr-acest fratricid mondial. Si intr-o mare masura Harul a parasit lumea. Spunea un lucru cumplit: daca cumva va veni un al treilea razboi mondial, credinta pe pamant va fi cu neputinta! Va

spun ca sa stiti incotro merg lucrurile si asta-i partea intai -Tine-ti mintea in iad! sa fim realisti, dar Nu deznadajdui! Despre patima deznadejdii voi spune lucrul pe care l-am zis adineauri: o porunca a lui Dumnezeu sa nu o luati ca o interzicere. Nu e interzis sa deznadajduim, dar nu-i nevoie! Dumnezeu marturiseste ca nu-i nevoie. Dumnezeu care doreste ca omul sa traiasca, Dumnezeu care poate sa ne mantuiasca din strafundurile iadului. Ca marturia Bisericii desi n-o intelegem, dar cat nu intelegem, putem sa credem este ca Hristos a cunoscut iadul cel mai adanc. (Si fac o paranteza: Daca am crezut ceva bisericesc vreodata, intotdeauna s-a adeverit: Biserica este Incredibilul, dar Adevarat. Si continuind paranteza, va spun: Atentie la verosimil, fiindca minciuna incearca sa fie verosimila. Dumnezeu nu incearca sa fie verosimil, ne spune lucruri incredibile, dar adevarate. Adevarul se apara pe sine singur, minciuna trebuie sa apara ca adevar ca sa fie credibila). Revin Marturia Bisericii este ca Hristos a cunoscut iadul cel mai adanc fiindca El, ca om, ca fiul lui Adam, a fost omul cu potentialul cel mai mare. Si potentialul cel mai mare e potential in doua directii si in sus, dar si in jos. Si atunci, cunoscand iadul cel mai adanc, nu este suflet care sa nu poata fi mantuit de Hristos! Inclusiv Iuda,daca ar fi voit si daca va veni o vreme cand Iuda va voi si se va razgandi, va putea gasi in Dumnezeu mantuire. Deci sa nu luam porunca lui Dumnezeu ca o interzicere. Si, intre altele, un cuvant pe care as fi vrut sa il definesc adineauri, era tocmai porunca lui Dumnezeu. Noi cand vorbim de porunca, apropo de Dumnezeul iubirii...: cum poate un Dumnezeu (al iubirii) sa porunceasca? Noi intelegem porunca intr-un domeniu cazon, asa cum ofiterul porunceste soldatului sau mai-marele mai-micului si vai de acela care nu asculta de porunca! Nu asta e ce numim porunca, in Dumnezeu! Parintii inteleg cuvantul porunca nu ca un un cuvant om. Nu e de un ultima cuvant

autoritate: Dumnezeu

graieste,

relativ: Iubiti-va vrajmasii! (putem sau nu putem, mai mult sau mai putin) Nu, ci acesta e cuvantul pe care il poti crede pana la capat! Si daca il credem pana la capat, martorii lui Dumnezeu (martirii, mucenicii) au purtat aceasta marturie pana la (si inclusiv) moarte si tot a fost adevarata viata care era in ei! Cuvantul lui Hristos, pe care l-au iubit, pe care l-au pazit, Cuvantul acela i-a pazit in clipa chinurilor si pana la moarte si biruitor a fost! Si de aceea se numesc martiri, adica martori. Si marturia lor este despreputerea acelei Vieti care se contine in Cuvantul pe care ni l-a dat Dumnezeu in cuvinte omenesti, cuvant relativ (ca tot ce este in vremelnicia asta e relativ) insa puterea este puteredumnezeiasca absoluta. Si in sensul asta Parintii numesc Cuvantul lui Dumnezeu porunca. Da, Dumnezeu are si porunci mai ales in Vechiul Legamant unde zice: Vei face asta! sau Nu vei face aia!, dar Hristos cu ce incepe dascalia Lui si le numim si pe acestea porunci? Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este Imparatia Cerurilor (am comenta despre asta, daca am avea, doua saptamani), Fericiti cei ce plang... toate paradoxurile astea astea toate sunt porunci! Adica autoritate ultima: este nu un prooroc oarecare, oricat de mare ar fi el, este Insusi Dumnezeu care graieste. Si Hristos, cand spune la un moment dat ucenicilor: Noua porunca dau voua: sa va iubiti unii pe altii! Suna a porunca lucrul asta? Si grea este porunca lui Hristos? Dureroasa este? Toata cautarea omului nu se rezuma la dragoste, pana la urma? Si ne da porunca sa ne iubim unii pe altii precum El ne-a iubit, adica pana in sfarsit. Porunca lui Dumnezeu este pana la urma descoperirea omului de catre Dumnezeu a ce este Insusi Dumnezeu si aici merg dincolo de sensul limitat al intrebarii, ca sa incerc sa raspund la mai multe intrebari. Dumnezeu cand ne porunceste, El ne arata cine si ce este El Insusi, intru ce asemanare trebuie noi sa devenim. Si cand zice Dumnezeu: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati!, asta inseamna ca intr-un sens Dumnezeu nu ma judeca. Suntem liberi, nu suntem judecati de Dumnezeu pentru fiecare chitibus. Si Hristos zice ca Fiul Omului nu a venit ca sa judece lumea, ci ca lumea prin El sa se mantuiasca. Si daca Acesta prin care lumea se mantuieste imi va fi Judecator la Judecata de Apoi, intelegeti cine-i Judecatorul nostru? Este cel care cu pretul

Sangelui Lui ne-a

scapat

din

moartea noastra,

din

pacatele noastre. Ce mita mai putem plati Acestui Judecator? Pana si mita este platita, este El Insusi! Deci porunca lui Dumnezeu este o descoperire, daca o intelegem drept este acea asemanare intru care trebuie noi sa devenim. Daca vreti, putem sa intelegem poruncile dumnezeiesti nu numai sa nu le intelegem cazon ci sa intelegem ca ele sunt nimic mai putin decat spovedania lui Dumnezeu. Este Dumnezeu care se spovedeste lui Adam asa cum este. Si cand noi ne spovedim lui Dumnezeu asa cum suntem fie ca Dumnezeu este sfant si vesnic, iar noi suntem pacatosi si uraciosi si draci si muritori, pe deasupra, totusi am devenit ca Dumnezeu! de aia e nevoie de spovedanie curata, printre alte motive ca si noi sa devenim ca Dumnezeu. Dumnezeu se spovedeste adevarat. Si noi, daca ne spovedim adevarat, facem ca Dumnezeu intr-o masura. Ah, ca lui Dumnezeu ii convine fiindca El este frumos si atotputernic si eu sunt urat. Lasa, ca uraciunea ta Insusi Dumnezeu a purtat-o pe crucea Lui. Iata o marturie unul care mi se spovedea mie, preot, imi spunea ca intrun moment de criza extrema striga in neputinta catre Dumnezeu pentru pacatele lui si nu mai indraznea sa se uite catre Dumnezeu. Si mi-a scris in scrisoare ca i-a venit in suflet cuvantul acesta: Dragostea Mea este mai mare decat pacatul tau. Si s-a linistit si s-a impaciuit de la cuvantul asta. Dar nu stia daca era adevarat. Si i-am confirmat ca asta nu poate fi decat de la Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu intr-adevar este mai mare decat orice pacat! Sf. Siluan zice ca toate pacatele noastre nu sunt decat ca o picatura intr-un ocean, oceanul fiind Dragostea lui Dumnezeu. Dar semnul ca era cuvant de la Dumnezeu era impaciuirea pe care a primit-o,intoarcerea in inima lui a iubirii de Dumnezeu, nu dispret de Dumnezeu, nu usuratate.

Iar talcuirea cuvantului Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? va marturisesc ca n-o sa pot deplin sa va raspund, dar incerc sa va pun gandul pe fagasurile pe care sunt, lucruri pe care le-am vazut la parintele nostru duhovnic Sofronie si din ce spunea el In primul rand inteleg ca acela e momentul unde Iisus ca om a trait realmente ce traieste tot omul. Nu si-a permis nici sa-l lase pe Ilie sa ll ia de pe cruce, nu si-a permis nici cu dumnezeiasca putere cu care putea si odinioara sa prefaca pietrele in paini (si n-a facut-o) -, nici acum nu si-a permis sa se dea jos de pe cruce. De ce? Fiindca nici cel din stanga Lui, nici cel din dreapta Lui nu putea sa faca asta. Nici eu, nici tu daca eram pe cruce n-am putea. Si a trait real starea noastra omeneasca pana la capat. Asta este solidaritatea lui Dumnezeu cu omul, chiar si in pacatul lui, El (Cel) fara de pacat. N-a (facut) compromis cu pacatul, dar toate napastele si pierzaniile care au insemnat pacatul pentru om si le-a asumat ca Dumnezeu si le-a biruit si, prin biruinta Lui, noua ne-a facut cale de mantuire. Deci Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit? reprezinta omul neputincios, care in pacatul lui este neaparat si vesnic despartit de Dumnezeu. Poate ca reprezinta acel moment pe care ni la impartasit Sf. Siluan zicand (parafrazez un pic): Te vezi in iadul asta vesnic? Dracii imprejurul tau in fiecare noapte 15 ani te-ai luptat in fiecare noapte si nu poti sa te scapi de ei! Te rogi si scapi un pic si iarasi revin la tine Tine-ti mintea in iad, nu incerca sa iesi, vezi ca nu poti sa iesi din el, osandeste-te in acest iad, vezi ca asta-i realitatea soartei tale ca pacatos, DAR NU DEZNADAJDUI! Nu ca interdictie, dar ca fagaduinta. In acest Nu deznadajdui! cuvintele Sf Siluan, reiese ca el le-a trait ca pe o fagaduinta: Hai sa fac ce mi-a zis si sa vad ce face Dumnezeu.Marturia lui Siluan: Am inceput sa fac asa cum mi-a

zis Domnul. Mintea mi s-a curatit si Duhul marturisea in inima mea mantuirea. Ce inseamna am inceput? Lucrarea este a aceluiasi Dumnezeu care (cu) 2000 de ani inainte, cand cineva pe cruce i-a zis Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta!, Hristos ii raspunde Astazi vei fi cu Mine Incepi sa faci lucrul dumnezeiesc si vezi ca e lucrator.Imediat ceva se intampla! Si de multe ori, cu cat e mai mare criza, cu atat mai mare si raspunsul. Vorbiti despre acele momente cand suntem dusi pana la limita, pana la capatul puterilor noastre si indraznesc sa adaug: dincolo! Dincolo de limita. Nu pot sa va dau o formula, ca formula nu exista si cautarea unei formule de iesire este continuta in prima cadere, a lui Adam. Adica nu astepta ca Dumnezeu sa faca ceva care sa te indumnezeiasca [in felul acesta in care a procedat diavolul/"sarpele" cu primii oameni]: mananca tu din chestia aia si automat ti se vor deschide ochii si vei deveni ca Dumnezeu! Nu exista! Formula, formalism, forma,formalitate nimic din lucrurile acestea nu pot mantui. Ce mantuieste este o relatie personala intre persoana ta si Dumnezeu ca Persoana asta este ce mantuieste. Voiam sa spun ca in momentele in care esti dus la limita sau poate dincolo de limita as vrea sa va impartasesc si lucrul acesta, pe care de la Parintele Sofronie l-am invatat: nu uitati Dumnezeu sa va puna in inimile voastre ca asta inseamna si masura increderii pe care Dumnezeu ti-o arata! Deci masura suferintei este si masura increderii pe care Dumnezeu o are in tine, suflet slab, pacatos, neputincios, dus la limita, dincolo de limita! Iar cand zicdincolo de limita cred ca este si o realitate. Si acest dincolo este fiindca duhovnicia noastra, calatoria noastra din nefiinta noastra pe care inca o purtam cu noi in devenirea noastra prin asta mergem mai departe, transcendem in momentele nefiintei noastre de multe ori limitele noastre, ne duce Dumnezeu dincolo de limita, dar ni se largesc limitele. Si daca avem rabdare in momentele alea Si ce rabdare? Zi: Doamne! Si daca nu poti sa zici nimic, macar nu uita ca te iubeste acel Doamne! Simti ca nu exista?; nu importa!; poti sa simti tot ce vrea dracul sa simti, dar

continua Avem marturia cel putin a 2000 de ani de [perioada] filocalica [a Bisericii], daca nu luam in consideratie si Vechiul Testament, ca nu exista DECAT biruinta cu Dumnezeu! Treci pragul acela si o sa vezi ca limitele ti s-au largit pana cand devenim nelimitati, asa cum e Dumnezeu. Or, pierderea limitelor, depasirea limitelor, cateodata trece prin momente extreme. Astea doua lucruri as vrea sa va impartasesc: ca formula de scapare nu este Daca vreti ca formula un singur cuvant ar fi: asumare. Sa ne asumam acel moment, in increderea in acel Dumnezeu care ne iubeste. Raspunzand cu incredere la increderea pe care Dumnezeu ne-o arata ca sa ne trateze in felul asta. Dau un exemplu: se zice ca Lazar era prietenul lui Hristos. Uitati-va in imnologia saptamanii asteia si mai ales sambata ( sambata lui Lazar) si duminica. Uitati cum Hristos zice: S-a imbolnavit Lazar. Dar nu s-a dus sa faca ceva ca sa il vindece. L-a lasat sa moara, l-a lasat patru zile in mormant, pana ce sa se imputa (in Cuvantul Evangheliei), adica sa inceapa sa intre in putrejune, in stricaciune trupul lui. Sunt patru invieri despre care ne vorbesc Evangheliile si este un crescendo. Celelalte trei ar putea fi ceea ce numim astazi moarte clinica. Cu Lazar in niciun caz! Nu din moarte l-a scos, (ci) din stricaciune!!! Dumnezeiasca putere care dintru nimic a scos toata faptura. Da, dar cu cine ar putea face Hristos o asa lucrare decat cu unul care cu adevarat este prietenul lui Hristos? In Lazar a avut incredere ca Lazar o sa poata sa ia asupra-si canonul asta greu, durerea mortii (ba chiar sidurerea invierii, se pare ca si aceea, clinic cel putin, trece printr-o durere; nu stiu cum a fost durerea lui Lazar, ca nu a fost moarte clinica, dar resuscitarile in spitale, se pare ca si acelea sunt dureroase.) .Cu cine, decat cu Lazar? Cand a zis Hristos: Dar boala asta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, cine decat un adevarat prieten, care avea o deplina incredere in Hristos putea sa poarte un asa canon pentru a proslavi pe Dumnezeu prin suferintele lui? Bineinteles ca prieten era Lazar, si mare! Si intr-o masura si TU esti asa, ca Lazar, in momentul cand te simti depasit si dus de aparenta nepasare lui Dumnezeu fata de tine dincolo de limita ta.Nu e nepasare!; sa ai incredere ca Cel care te trateaza asa ca pe

Lazar te trateaza cu acelasi grad de incredere -pe care o are in tine cel putin atata pe cat dor[et]i tu Si Dumnezeu sa va dea restul, ca restul este rabdare, si de multe ori nu este nevoie de multarabdare. Si daca stim sa ne asumam momentele acelea, vai ce invieri [urmeaza]! Sivorbind de inviere, nu vorbesc simbolic sau metaforic, ci este o realitate, si nu psihologica, ci duhovniceasca. Iesi altul! Si Lazar cand a iesit camd din mormant, imnologia si sinaxarele, toata Traditia Bisericii marturisesc ca era alt om! Altul revenind din morti! Dar si Siluan, dupa cuvantul acela, cand l-a trait, era alt Siluan; si Antonie cand era sa moara, dar l-a mantuit in ultima clipa Hristos, ca era batut de draci pana la moarte si cand dadea sa moara, i-a aparut Hristos si l-a readus in viata. Dar alt Antonie a iesit din aceasta! Si astea sunt depasirile neputintelor noastre, pe care le lucreaza mila lui Dumezeu. Infricosate lucruri! Fiindca nu pe masura omului, si de aceea adaug inca o data: Domnul sa ne dea, sa va dea putere in momentele acelea! Si Maica Domnului a trecut prin asta la cruce, si apostolii si alte momente pe care le vedem in Sfintii lui Dumnezeu.

Articole inrudite pe RAZBOI INTRU CUVANT:

Parintele Rafail Noica: NU-I NEVOIE SA DEZNADAJDUIM!

Sa revin la cuvantul: Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui. Parintele Sofronie, cand a auzit cuvantul acesta pentru prima oara, a simtit ca acest cuvant era cuvant lui, ci asta adaug dumnezeiesc, pentru care si se o nu numai intr-o pentru lume Siluan si de mantuirea intreaga epoca, pentru toata

deznadejdea vrea sa mai

infiripa

deosebit

deznadajduita, asa cum o cunoscuse el, dupa primul razboi mondial. As cuvantul asta: cand zice Dumnezeu nu deznadajdui!, pe multi i-am vazut incordandu-se peste masura ca deja erau prea stresati -: cum sa ma tin sa nu deznadajduiesc, sa nu-L supar pe Dumnezeu?Nu, fratilor, nu despre asta e vorba, nu interzice Dumnezeu deznadejdea, dar ne spune ca nu-i nevoie! Nu-i nevoie sa deznadajduim! Cand nu mai poti, cand innebunesti cum i-a zis parintele Sofronie unui pustnic: du-te si fa-ti o ceasca cu ceai. Sau cum i-a zis Sfantul Isaac Sirul unui pustnic: cand simti gandurile de hula ca te biruiesc, inveleste-te in mantia ta si culca-te. Zic eu pe limba noastra moderna: Trage un pui de somn, refa-te trupeste si, dupa aia, cand iti refaci puterile, continui Parintele Sofronie i-a impartasit acelui pustnic ceea ce traia el, vazandu-i starea duhovniceasca in care era (acela ceruse un cuvant de mantuire) el tocmai il gazduia, ii pregatise un ceai, niste biscuiti si ce-avea el acolo. Si-i zice pustnicului: Traieste-ti deznadejdea pana la capat. Cand simti ca te apropii de a cadea in prapastie, du-te si fa-ti un ceai. Adica: mangaie-te. Si cand te intaresti, poti sa continui. Asa cum facea si el. Continui in ce fel? Stiind ca exista pe undeva, inca necunoscuta mie, o Pronie dumnezeiasca, pe care astept s-o vad () In cele mai cumplite momente ale vietii nu numai ca nu este cazul sa deznadajduim, sa dam drumul oricarei nadejdi si sa ne dam mortii, ca sa ne incuiem in acea deznadejde; dar, mai mult:de multe ori, poate de fiecare data, cele mai cumplite ale vietii noastre sunt, potential, cele mai pretioase. Ala e momentul cand trebuie inca o clipa sa tii Gandeste-te la chipul marinarului care a fost prins pe puntea corabiei de un val care navaleste peste corabie si pentru o secunda sau doua puntea corabiei va fi sub mare: pai, ala-i momentul sa dai drumul la bara? Nu, nu e nici macar momentul in care sa incerci sa fugi ca sa-ti

castigi cabina. Nu, ci ala-i e momentul in care trebuie un singur lucru: sa tii bara! Si-ti tii si respiratia pana cand trece valul. Cand se ridica apoi corabia deasupra valurilor, atunci poti sa te duci, tusti, in cabina, daca e cazul Deci in momentele cele mai grele, cele mai sfasietoare si tragice ale vietii noastre, momentele alea sunt, potential cele mai pretioase () Am vorbit de viata noastra personala, dar (e valabil si pentru) viata noastra mondiala. Ca vorbim de perioada eshatologica, adica perioada sfarsitului...() Banuiesc ca aceasta perioada, oricat de tragica, ba nu: cu cat mai tragica, cu cat mai sfasietoare este cu atat mai pretioasa, nu numai pentru viata noastra personala, dar si adamic, istoric. Ce va fi? Vom vedea, dar noi traim cu nadejde in Dumnezeul nostru. Si cerem lui Dumnezeu ca ceea ce nu poate face omul, sa cultive El in noi, dupa cuvantul Lui: Ceea ce este cu neputinta omului, este cu putinta lui Dumnezeu. Si mai mult ca oricand trebuie sa intetim rugaciunea asta: Doamne, vino si salasluieste in mine si Tu insuti lucreaza in mine cele bineplacute Tie!. Si dintre cele bineplacute de care avem nevoie astazi este vorba de o credinta care sa ne sprijineasca prin niste evenimente, vedem, poate din ce in ce mai cumplite, din ce in ce mai de necrezut. Nu numai ca nu este clipa sa deznadajduim, ci acum este momentul in care trebuie sa tinem bara mai mult ca orisicand, pana va trece valul. Cine stie cum si in ce fel? Dar esentialul este cuvantul: Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui () Cu Revolutia industriala si cu Primul Razboi Mondial incepe o alta lume. Si in lumea asta incercam, cat putem si noi, sa traim cum au trait Parintii nostri. Cat putem: cum multam zicea Tie, parintele cu care Doamne, Cleopa: poti cat nu putem: rabdare, rabdare! Si mangaiere bara asta.... rabdare, sa

rabdare Domnul sa va dea si sa ne dea la toti o oarecare tainica dumnezeiasca, treci!Mangaierea marinarului care stie ca valul ala va trece, doar acum una sa stiu: sa tin

(din conferinta Filocalia intrupare si premise eshatologice)

15 Comentarii

SE POATE LUA SI DE LA NOI Despre femeile care poarta podoabe de aur si se impodobesc Sf. Ioan Gura de Aur

NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: Parintele Rafail Noica: NU-I NEVOIE SA DEZNADAJDUIM!), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.

15 Comentarii

15 Raspunsuri to Parintele Rafail Noica: NU-I NEVOIE SA DEZNADAJDUIM!

1. pe 21 Apr 2007 la 23:27 #ana danila

HRISTOS A INVIAT! Cu smerenie, am ingaduinta de a comenta adica cum spunea Duhov. meu, Pr. Miron Mihailescu, din Ocana Sibiului, sa fi in comuniune cu Hristos, in acea mentalitate cu a Lui: CO-MENTA! sau sa pipai si sa prinzi Duhul lui Hristos, tot dansul imi spunea, citandu-l pe pr. Staniloaie caruia i-a fost secretar si apropiat suflteste si duhovniceste! As dori sa mi gasesc raspuns la intrebarile care ma FRAMANTA .(si nu sunt putine).. in ac. Duh, in Duhul Iubirii lui Agape! Am nevoie sa comunic, sa fac schimb de inimi cum tot pr. Miron m -a invatat si mi-a pus la inima bucuria de impartasii si darui IUBIREA aproapelui tau! Cu Rabdare, si nedejde, astept un semn! . ca naufragiatul care spera ca nu e singur pe corabie cand vede valul deasupra capului ..iar mana care tine bara este mana Celui ce ne tine! a Lui Hristos!, Toate cele bune si de folos sufletului Dvs.! am 2 drese pe

mail: anadanilamami@yahoo.com si anaralyana@gmail.com din suflet, va multumesc! 2. pe 22 Apr 2007 la 19:16 #Olguta Ersilia Mihart

Sunt impresionata de aceste cuvinte si sunt de acord cu ele 3. pe 29 Oct 2007 la 23:15 #Dan Gheorghe Somnea

Sunt webmasterul bisericii Acoperamantul Maicii Domnului si sfinti far de arginti Cosma si Damian Dummenezu ne-a incercat si pe mine si pe sotia mea, la despartirea de

parinti. Atat spunem noi cei care nu avem copii: Iti multumim Doamne pentru ca esti iubitor de oameni! Pentru ca ne-ai inteleptit, precum spun acatistele Maicii Domnului, fiecare din ele. filozof Noica. mai inteleptului inteleptit fiu acest Rafail Noica! text. Imi aduc aminte de acea rugaminte scrisa de parintele Rafail Noica, fiul reputatului Constantin mult M-a ajungem pe prima din cele 33 de trepte de semerenie ale Sfantului Ion Scararu? Una asemenea gand de demobilizare, renuntare, capotare ii place necuratulu Zice la Cina cea de Taina: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frange, spre iertarea pacatelor. Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor. Cum s-a frant Trupul ala? Cum s-a varsat Sangele ala? Mainile noastre ucigase l-au varsat. De ce zic: <<mainile noastre?>>. Noi nici nu eram pe lume pe vremea aia Hm. Suntem partasi prin pacat ai acelei energii de Dumnezeu-ucigase. Si atunci suntem identic cu acei vinovati de a-L fi omorat pe Fiul lui Dumnezeu cu mainile lor. Deci acelasi pacat il purtam si noi. Deci, cum se frange Trupul asta? De mainile noastre se frange! Si Hristos profita ca Trupul frant sa ni-l dea noua sub forma de paine (ca stie ca nu suntem canibali sa mancam carne vie), dar este real Trupul Lui si ni se da noua spre iertarea pacatelor noastre. Care pacate? De a frange Trupul lui Hristos, de exemplu! Sangele Lui cine L-a varsat? Mainele astea ucigase L-au varsat. Si El profita de pacatul meu si Isi varsa de buna voie Sangele si mi-L da sub forma de vin trupeste vin, dar real Sangele Lui spre iertarea pacatelor mele. Care pacate? Ucigasia asta: de Dumnezeu-ucigasa si de aproapele, de fratele meu. Se poate dragoste mai mult decat asta? Va mai

Exista un link pe situl bisericii noatre spre textul rugamintii ce apartine

De ce nu trebuie sa ne incolteasca gandul ca nu suntem capabili sa

inchipuiti un Dumnezeu manios? De cate ori am trait si eu asta si o aud de la atatia si prin scrisori si in conversatii: poate ca am pacatuit si s-a maniat Dumnezeu si nu mai vrea sa ma auda.Erezie! Incepusem prin a spune ca e important sa tinem minte lucrul asta: in momentele grele cand, tinandu-ne mintea in iad nu ca Siluan nu cunoastem, nu avem experienta aia deplina darcand ma simt cu musca pe caciula, cand imi simt pacatul meu cat de putin [...] nu e cazul sa ma ascund indaratul unei inchipuiri de-ale mele sau sa fug dupa tufisuri ca Adam sau asa ceva. E vorba sa asum ceea ce sunt, oricat de urat, oricat de rau. Pentru ca din ceea ce sunt real, pacatosul ala, pacatosenia aia, din aia ma scoate Dumnezeu. Si incercam sa zic, pe de o parte e atotputernic si poate sa ma scoata de orisiunde, nu exista nici o limita puterii lui Dumnezeu, pe de alta parte dragostea Lui este nebiruita de oricata pacatosenie. Ba, paradoxal, cu cat sunt mai pacatos cu atat mai stralucit se arata dragostea atotputerii lui Dumnezeu sau atotputerea dragostei lui Dumnezeu, ca tocmai prin aia ma scoate, prin mijloacele pe care pacatosenia mea le ofera, ca sa zicem asa, lui Dumnezeu. (.) Cand vorbesc de Dragoste, vorbesc Insa de Dumnezeu. nu Dragostea Lui

Dumnezeu

este

atotputernica.

nimic

este,

paradoxal,

mai vulnerabil decat dragostea. Daca Dumnezeu n-ar iubi, Dragostea n-ar putea fi ranita si Dumnezeu n-ar putea fi ranit. Paradoxal, dragostea adevarata, dumnezeiasca este asa de intensa, foc mistuitor ii zice, care mistuieste nemistuit. De ce nemistuit? Pentru ca Dumnezeu este nemuritor. Si totusi, in acelasi timp e, ceea ce numim noi cu limbajul psihologiei, vulnerabila. In ce sens vulnerabila: subtire. Dumnezeu se mahneste! Si in ce fel se mahneste? Nu se ofenseaza. Asta-i erezie. Dumnezeu nu cunoaste manie, ofensa. Nu-l poti ofensa pe Dumnezeu. Noi, prostii, ne ofensam ca cineva mi-a zis ca sunt un porc si ma ofensez si ma supar pe el. Dar uita-te in oglinda, poate nu e prea flatant ce vezi acolo, dar porc nu-i. Asa ca ce avem de ne ofensam? Avem slabiciune, avem moarte. Dumnezeu nu are nici slabiciune, nici moarte. Si nu se supara. Dar se mahneste pentru mine caci, pacatuind, euma lipsesc de dragostea Lui si de tot ce vrea sa reverse in mine. Ce vrea sa reverse in mine? Exact inversul a ce spunea sarpele: ca Dumnezeu stie

ca vom deveni ca Dumnezeu. Asta este tocmai ce vrea Dumnezeu! Sa devin ca Dumnezeu, sa devin un dumnezeu! ().

(fragmente din conferinta: Din ce moarte ne-a izbavit Hristos, AlbaIulia, decembrie 2005 pe care o puteti salva integral in versiunea audio prima parte de aici si a doua parte de aici).

(fragmentul video de la: http://www.crestinortodox.ro/Parintele_Rafail_Noica_Dragostea_dumnezei asca-video569.html )

Cititi si: Moartea necunoasterii lui Dumnezeu

34 Comentarii

INTOARCEREA ACASA. Predicile parintelui Serafim Rose si pr. Alexandr Schmemann la DUMINICA FIULUI RISIPITOR Tatal alearga in calea noastra

NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: Ne mai aude Dumnezeu daca am pacatuit?), fie integral dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.

34 Comentarii

34 Raspunsuri to Ne mai aude Dumnezeu daca am pacatuit?

1. pe 25 Feb 2008 la 17:08 #Rzboi ntru Cuvnt Tatal alearga in calea noastra

[...] Parintele Rafail Noica Ne mai aude Dumnezeu daca am pacatuit? [...] 2. pe 03 Mar 2008 la 19:12 #axxa

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2494574-invata-copiii-dinmanualele-religie-pedeapsa-divina-calca-masina.htm Dumnezeu nu e manios, zice parintele Noica. Si musai asa este, ca cine l-a cunoscut pe Dumnezeu tot asa a zis, ca nu e manios, ca e bun, iubitor, Cine nu isi il ca da cunoaste, sufletul insa, din nu il el poate are de pricepe la iubire! multe. cinste.

Bunaoara, omul care are de toate si nu e stramtorat din nicio parte, intelege Dumnezeu Daca citeste pe undeva ca Dumnezeu il are mai la cinste pe ala oropsit si amarat, i se rastoarna imaginea si nu va primi un Dumnezeu rasturnat. Lui ii place dumnezeul lui si acest dumnezeu este cel adevarat. Restul, nu se incadreaza nici in mentalitatile moderne de respectare a drepturilor omului, nici in viziunea de azi asupra binelui. Si, deci, nu incape in mintea si inima omului.

Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii
Publicat pe 12 Iul 2007 | Categorii: Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Cuviosul Paisie Aghioritul, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut | Print

Chiar daca omul nesimtitor va fi lovit cu toate lemnele, il va durea numai trupul. In timp ce acel sensibil si ravnitor se raneste adanc si cu un cuvant si, simtind si greseala cea mai mica, o socoteste de multe ori ca un pacat foarte mare; el sufera chiar si o hemoragie duhovniceasca atunci cand oamenii nesimtitori vin fara de niciun discernamant sa-i curete o mica rana cu unghii salbatice. Cei sensibili si afectivi, care pe toate le tin cu scumpatate, de obicei sunt nedreptatiti de cei nesimtitori prin cedarile continue pe care ei le fac (acelora) din dragoste; insa dragostea lui Dumnezeu se afla totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptatesc si ei insisi din exagerata lor sensibilitate, marindu-si micile lor pacate sau incarcandu-se cu pacate straine, dar iarasi Dumnezeu ii indulceste cu bunatatea Sa paradisiaca, intarindu-i totodata si duhovniceste. Cei care ranesc sau nedreptatesc pe oamenii sensibili launtric nu sunt oameni. Unii sufera de egoism cand li se fac observatii. Insa nu toti cei care sufera cand li se fac observatii au si egoism, ci multi din multa filotimie si mare sensibilitate isi maresc greselile lor si din pricina greutatii in plus ce o ridica (fiind sensibili) se incovoaie. De aceea e necesar sa luam aminte la sufletele sensibile, care au multa filotimie, sa nu le nedreptatim (socotind ca ar avea chipurile mult egoism), ca sa nu le ranim si sa le facem netrebnice. Pe cel orfan, mai ales de mama, chiar arici de ar fi, trebuie sa-l imbratisam cu durere si dragoste fierbinte, ca mai intai sa se

incalzeasca si sa prinda curaj, pentru ca mai apoi sa-si deschida si el inima sa. Ucenicul, mai ales la inceput, are nevoie de mare afectiune pentru a nu creste dezavantajat, deoarece multi copii in lume au parinti, dar nu putini dintre ei, din pacate, fie ca au, fie ca n-au parinti, tot una le este, deoarece nu stiu ce inseamna afectiunea, ci numai nemultumirile. Pe cel foarte smerit si sensibil nu trebuie sa-l mustram cu asprime, deoarece se poate incarca cu mai multa greutate decat a gresit si e in primejdie sa se indoaie. Sufletul mare si gingas (sensibil) nu se foloseste de cercetarea minutioasa a pacatelor sale, pana ce se va intari duhovniceste, pentru ca vicleanul il lupta atunci cu sensibilitatea exagerata, ca sa-i creeze neliniste. Vicleanul nu merge contra noastra, ci potrivit cu apele noastre. Adica incearca sa mareasca hohotele si mahnirea ca sa intrsiteze sufletul si sa-l inece cu neliniste. Cei sensibili vor trebui sa fie foarte atenti la prihanirea de sine, pentru ca vicleanul incearca sa-i aduca la deznaddejde (prin sensibilitate exagerata). Prihanirea de sine va trebui sa fie insotita tordeauna de nadejdea in Dumnezeu. In cazul acesta, daca cineva simte neliniste va trebui sa inteleaga ca aghiuta si-a bagat coada sa. Daca cel fara discernamant il mustra pe cel sensibil mult il raneste. Aceasta ar fi ca si cum un om salbatic ar lua o perie de sarma groasa si ar curati o mica urdoare de la ochiul unui prunc. Diavolul nu merge contra. Daca exista o pornire, impinge si el ca sa-l chinuiasca si sa-l insele pe om. Pe cel sensibil, de pilda, il face suprasensibil. Cand ai dispozitie sa faci metanii, te impinge si diavolul sa faci peste puterea ta si daca puterile tale sunt limitate, iti creeaza o stare nervoasa, pentru ca nu-ti poti face ale tale, si in continuare iti creeaza neliniste cu o deznadejde usoara la inceput, dupa care urmeaza Cand simtim neliniste nevoindu-ne, sa stim ca nu ne miscam in spatiul lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu e tiran ca sa ne sufoce. Fiecare sa se nevoiasca cu marime de suflet, potrivit cu puterile lui, si sa cultive filotimia, ca sa-i sporeasca dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi manat de filotimie si nevointa lui (adica multele metanii, multele postiri, etc.) nu vor fi nimic altceva, fara numai exploziile dragostei sale si va inainta cu noblete duhovniceasca. Adica nu trebuie sa se nevoiasca cineva cu acrivie bolnavicioasa si sa se sufoce de neliniste luptandu-se cu gandurile, ci sa-si simplifice nevointa sa si sa nadajduiasca in Hristos, iar nu in el insusi. Hristos este dragoste, bunatate si mangaiere, si niciodata nu sufoca, ci are din belsug oxigen duhovnicesc, mangaiere duhovniceasca. Una este lucrarea duhovniceasca subtire si altceva este acrivia bolnavicioasa, care inabusa cu nelinistea launtrica din pricina silirii exterioare fara discernamant, care sparge si capul cu durerile de cap.

Vezi si: Cuvinte parintesti pline de iubire si de intelepciune de la Cuviosul Paisie Aghioritul pentru dreapta-socoteala, marime de suflet si nadejde

31 Comentarii

Cuviosul Paisie despre drepturile monahilor Cuvinte parintesti pline de iubire si de intelepciune de la Cuviosul Paisie Aghioritul pentru dreaptasocoteala, marime de suflet si nadejde

NOTA: Preluarea materialelor publicate de pe acest site se poate face fie fragmentar (partial) - cu trimitere pentru continuare la articolul integral de la sursa (vezi continuarea la Razboi intru Cuvant: Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii ), fie integral - dar numai cu acordul nostru explicit si cu mentionarea sursei. Va multumim pentru intelegere si onestitate.

31 Comentarii

31 Raspunsuri to Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii
1. pe 15 Iul 2008 la 10:10 #stoian florin

Cu ceva timp in urma,prin rugaciuni,aveam o bucurie imensa in suflet.Isus era cu mine.Fiind in italia,cu ajutorul internetului,am gasit raspunsul la multe intrebari ce ma framantau.la un moment dat,in timp ce ma rugam cu lacrimi,in gand,mi-a venit un cuvant de hula.Vai,cata amaraciune,am putut simti dupa aceea.Am simtit cum ceva bun s-a dezlipit de mine si m-am simtit abandonat,trist,fara rost pe fata pamantului,distrus.Atunci am realizat ca-L suparasem pe Isus si a plecat de la mine.Nici macar lacrimi sa plang nu mai aveam,o situatie pe care nu mai vreau sa o traiesc niciodata.Cumatra mea Mihaela,avea o carte cu Razboiul Nevazut,si inca unaNe vorbeste parintele Cleopa,pe care citindu-le,am inteles razboiul pe care il am de dus impotriva mea si a diavolului.De atunci a inceput lupta pentru a-l avea din nou pe ISUS HRISTOS in inima mea,caci fara El viata mea nu ar avea nici un rost.Multumesc Domnului ca, cu voia LUI,citind

faptele Sfintilor,m-am apropiat mult mai mult de El.E minunat sa-L ai pe Domnul cu tine.Atat pot spune prin cuvinte ,restul e de nedescris,cum spunea parintele Cleopa ,D-zeu sa-l odihnesca, e o bucurie ce nu se poate descrie prin cuvinte.Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti cei ce luptati pentru mantuirea neamului crestinesc.Amin.