Sunteți pe pagina 1din 2

Albatrosul

tii, straine, Tu nu vei atinge nicicnd Albatrosul. Vei ajunge s-i frngi aripile i zborul su va nceta pentru totdeauna.

Te-ntreb strine, asta i doreti? S-i ngropi orizontul pe fundul mrii, La suprafaa creia i-a petrecut ntreaga via?

Eti crud, strine, i totodata, de o inepie rar.

Nu vei ajunge s-l atingi! La fel cum nici eu nu te voi mai atinge niciodat! La fel cum tu nu m vei mai ur pentru ceea ce sunt:O epav scurs de propria-i singurtate, Ci m vei accepta doar.

M vei accepta i att. Eu sunt doar umbra celei de ieri, n faa unei cutremurri de sentimente.

Strine, poezia asta nu i aparine, La fel cum nu i aparin nici lacrimile ce o mpresoar; La fel cum nici acest ecou nu mai este al tu; i nici amorul...

S nu ndrzneti strine s-mi iei Albatrosul. De el nu te atingel vei frnge, l vei nimici, i vei ndolia marea. i cerul. Si inima-mi.

Am trit odat pe mare. Zburam n naltul cerului srutnd soarele. Eram fericit. Nimeni nu m-a ntrebat cine sunt. Vedeam tineri ndrgostii urmrindu-m pe mare i strigndu-m n tot felul. Cineva m-a numit odat: iubire.