Mihai Eminescu Junii corupi La voi cobor acuma, voi suflete-amgite, i ca s v ard fierea, o, spirite-ameite, Blestemul l invoc; Blestemul

mizantropic, cu vnta lui ghear, Ca s v scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiar Cu fierul ars n foc. Dei tiu c-a mea lir d-a surda o s bat n preajma minii voastre de patimi mbtat, De-al patimilor dor; n preajma minii voastre ucis de orgie, i putred de spasmuri, i ars de beie, i seac de amor. O, fiarb-v mnia n vinele stocite, n ochii stini de moarte, pe fruni nvineite De snge putrezit; C-n veci nu se va teme Profetul vreodat De braele slbite, puterea leinat A junelui cnit. Ce Ce O, S n Ce am de-alege oare n seaca-v fiin? foc fr-a se stinge, ce drept fr s-mi min, oameni mori de vii! v admir curajul n vinure vrsate, sticle sfrmate, hurii neruinate chiuie-n orgii?

V vd lungii pe patul juneii ce-ai spurcat-o, Suflnd din gur boala vieii ce-ai urmat-o, i ari pn-n rrunchi; Sau bestiilor care pe azi l in n fiar, Cum linguii privirea cea stearp i amar, Cum cdei n genunchi! Sculai-v!... cci anii trecutului se-nir, n iruri triumfale stindardul l resfir, Cci Roma a-nviat; Din nou prin glorii calc, cu faa nzeit, Cu faclele nestinse, puterea-i mpietrit, Poporul mprat. Sculai-v!... cci tromba de moarte purttoare Cu glasul ei lugubru rcnete la popoare Ca leul speriat; Tot ce respir-i liber, a tuturor e lumea, Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume, Ci-aievea s-a serbat. ncingei-v spada la danul cel de moarte, Aci v poarte vntul, cum tie s v poarte A opi n joc! Aci v ducei valuri n mii batalioane, Cum n pduri aprinse, mnat n uragane, Diluviul de foc. Vedei cum urna crap, cenua renvie,

Cum murmur trecutul cu glas de btlie Poporului roman; Cum umbrele se-mbrac n zale ferecate, i frunile crunte le nal de departe Un Cezar, un Traian. Cad putredele tronuri n marea de urgie, Se sfarm deodat cu lanul de sclavie i sceptrele de fier; n dou pri infernul portalele-i deschide, Spre-a ncpea cu mia rsufletele hde Tiranilor ce pier! n darn rsun vocea-mi de eco repeit, V zguduie arama urechea amorit i simul leinat; Virtutea despletit i patria-ne zeie Nu pot ca s aprinz o singur scnteie n sufletu-ngheat. i n Un Ca Ca Un singur stau i caut, ca uliul care cat inima junimii de viaa-i dezbrcat strv spre-a-l sfia; pasrea de zboru-i din ceruri dizmeit, muntele ce-n frunte-i de nouri ncreit trsnet ar purta.

Dar cel puin nu spunei c avei simiminte, C-n veci nu se mbrac n vetede vestminte Misteriul cel sunt; Cci vorba voastr sun ca plns la cununie, Ca cobea ce ngn un cnt de veselie, Ca rsul la mormnt.