LEONID DIMOV Istoria lui Claus si a giganticei spalatorese Batranul Claus, (vecinii nu prea cred), Sta cocotat de veacuri

pe-un trepied: Costum de sport, sandale noi, tunica, Roteste-n deget o sfarleaza mica Si-n barba-i verde, prinsa de podele, Stau in carlige globuri si margele. El le ciocneste maiestrit, in unghii Si, fericit, isi pipaie genunchii Zicand: Te du, o alta jucarie Mai altfel, sa-mi aduci, mai stravezie". Gigantica, cioplita-n volte pline, Spalatoreasa buna care-l tine il unge cu clabuc, intr-o manie, Si rufe rosii suie pe franghie: Caci in boltita camera de jos Cu geam rotund si gratie de os, Cu perii, cu lighean, cu pamatufe, De cand s-a pomenit, se spala rufe. in iarna geruita de afara Se-aud doar trenuri fluierand in gara Si plansete de fete cucuiete in gluma, ingropate sub namete; Afara-s viscole si eschimosi Si caini imensi cu ochii somnorosi, Iar dincoace, din aburul mulcit in jurul rufelor, la rasucit, Nasc umbre umede si-o nepasare De fluturi morti in albii rotitoare. Atunci batranul Claus, de-atata frica Sopteste rugi, cu vocea lui peltica: Spalatoreasa mare, eunuca, Vechi elefant, de fildes tot, m-apuca Si-asaza-ma cu spatele la tine, E-un dans in abur si nu-mi face bine,

Spalatoreasa mea catifelata. Ai sfarc albastru, tata de agata, in ochii tai se oglindeste-o mare, Nu zoile vopsite din caldare. Ce purpurie buza, ce aleasa Formula-ncerci in gand, spalatoreasa, Ma muta, dar cu degetu-ti, incet, Sa nu se-ncurce barba in trepied Ce stai asa, de ce nu-mi implinesti Odata ruga, vipera ce esti! Rechin cu solzi din mari adanci adus, Cotarla pangarita de-un tungus, Nu vezi, ti s-a clocit de scarnavie Rascoapta tata sparta-n carne vie, Ai ochii stirbi, urdorile crestate De viermi natangi rostogoliti pe spate Si-n pantecu-ti de ceara ruginie Jivine oarbe latra a pustie. Copil sunt eu cu barba pieptanata De tine, la iubire, cateodata, Hai, sterge-ti zoile din san si clisa, iti amintesti ce monstri dragi ucis-am? Ce fum nemarginit ne da tarcoale Si cum zvarleam orase din pocale, Cu pumnul dam in pajerile grele, Iar ele ne zambeau printre otele, Albastru gand, de purpura sudalma, Dar nu striveam nici un gandac cu palma in bunatatea noastra ne-ncaputa Sta tigrul adormit pe langa ciuta Si-acum mai staruieste un contur Din cate-au fost, in vaile din jur, Ca-n firul lui cotit se mai incurca Perechi care coboara, care urca Si, nimeni cand nu e ca sa ne vada, Mascari rostim si hohotim gramada!" La Claus privi atunci spalatoreasa Si-n ochiul mort i se aprinse casa:

Incendiu rosu cu infernuri mate, Mania ei iesise din lacate Si napustita surd pana-n ulube Scurt rasuci trepiedul din surube Si-n harb impiedicata, peste gioarse, La rufa-i rasucita se intoarse. Zambind usor, copilul Claus stergea Cu maneca un ochi de catifea Batuta chiar de el in centrul usii, Prin ea sa intre, vara, carabusii. Acum e iarna si rotundul por E infundat cu geam multicolor Prin care Claus, batranul cu clistire, Priveste amuzat in amintire. Spalatoreasa nu mai pridideste Sa treaca mii cearsafuri printre deste Si, vartejite ca din tobogan, Sa bubuie cu ele de tavan. Streine doamne dulci cu tata goala Cu Claus se joaca-n pajisti, si-l insala, Temute ginte dantuind in soare Ii fac primiri cu paine si cu sare, Iar el, cuprins de raset, prin cenuse Culege brebenei si umbreluse Si-n salturi suie, inima-si incearca Pocnind-o cu baghete de litarca. Ce joc cu globuri de argint inventa, Cum umbla-n cot pe-o catapulta lenta Si galben pantec de soparle tampe Atinge printre lacrimi si scalambe. E-atat de bine-n camp. Atat de prost Se stie astazi: chiomb si fara rost, Ca n-a vazut cum umeda giganta Foind sub o mantila eleganta A parasit, cam pe furis, odaia

Cand tocmai se juca de-a puia-gaia Ce ranjet gol in rufele intinse De para-ntruna mor in ele inse, Ce alb raspuns ligheanul cat o roata Roteste calm peste odaia toata, Ce turturi galbeni stralucesc in geam: Sunt viscole stranse la bairam, Ce umed duh cu acrobatii bufe incremeneste lenes printre rufe! Ce singur sunt si ce lumina veche Vrea sa-mi sopteasca spaime la ureche, Ce dense pietre ma privesc de jos Cine de-a surda ivarul l-a scos? Afara-s doar igluuri de ninsoare Cu vanatori in use, fiecare, As vrea sa-i chem si sa le dau margele, Ah! barba pironita de podele, Cumplita barba cu brelocuri sparte (Etaje tot mai iuti, tot mai departe) Ma tragi mereu mai jos, mai ascutita Spre pivnita cu morti de bachelita, Din mine cresti, impodobita toata Cu saltimbanci pe magarusi de vata. Ce lumi subtiri ti s-au plimbat pe crengi Cu martipan, cu fluturi, cu harengi! Ma tii aici, copil printre baloane Eterne, monotone, diafane, Sa-mi sterg singuratatile-n tacere Cu maneca scrobita de-o muiere Ce m-a lasat aici, neghiob si umed, Din loja mea de jad sa nu ma-ncumet Nici a clinti macar, pe catarama Cand colturile sparg atata teama. Simt noptile cum ti-au infipt cutite Si cum alergi pe uliti troienite Furtunile cu lame de beteala Croiesc din tine dungi de piele goala. Ai ratacit, desigur, si se lasa Pe capitale dricuri de matasa, Atat de mare, trenurile sure Vor trage-n tine partie de zgure;

Un ger antarctic, cu rarunchi de gheata, Vad cum de-nchipuirea ta se-agata Si te zdreleste cu cristale drepte Rostogolind durerile-ti pe trepte. Ce goala esti, ce intristata geana Cand viscolul iti flutura pulpana! Pe care strazi apuci? Spre ce etaje Te poarta povarnisele de glaje? Tu nu cunosti acele minti viclene, Cohortele de principi ori duene Care-ti surad prin iglite si ace Pastrand gramezi de rufe prin iatace." Strang panzele painguri care taie Bucati de intuneric in odaie, Iar lada de beton de langa use Urneste surd tarhaturi cu cenuse, De spaima cloanta Claus priveste singur La cratitele sparte printre linguri Si cauta sa vada vis subtire Vopsit in roz pe fiece sticlire, Dar carnea tremura si se preschimba in crunte roti, in ceasuri fara limba, in scripete, in negre manivele incremenite pe cazane grele Cum plang nametii povarniti in tinda Si parca vin stramosii darji sa-l prinda Cand, lunecand in unt peste samiere, Deznoada usa uncii de tacere Si toarna din nimicul din afara Un zid profund in Claus, si-l infioara: O clipa si-ntunericul va sparge Corabii cu catran peste catarge Dar, proiectat ca dintr-o mana oarba, Un cub albastru vine langa barba, Apoi un alt, albastru, cub se-asaza Lui

Claus in palma, lin, si scanteiaza. Zvarlite iar, cu gesturi ne-ntrecute, Razlete cuburi se-ntretaie iute, Iar Claus le cantareste, le rastoarna, Le sterge de-ntuneric si de iarna Si fum inalta cu istorii clare inchise chiar de el in fiecare. Rasuna-n jur clintite campanile Si zac in flori ragace juvenile Cu samburi de lumina sub elitre Cu doamne sidefii suind in vitre Si-n toate Claus se plimba, mediteaza La ce va oglindi stravechea raza Din nori alunecata pe-o tipsie Mocnind amiezi intr-o sufragerie Acum, azurul turnului desparte Odaia-n parti cu diferite soarte. E Claus aici, iar dincolo, egala, Spalatoreasa rufe limpezi spala; Ei semne desfasoara-n stravezime Si isi zambesc prin vesela multime Cu mantie, cu pavaza, cu cuca, Cu bile reci rostogolind, nauca. Vrcolacul i Clotilda Venea o sear moale ca mingiile ce ni-s aduse din afara terenului de tenis. i chiar terenul nsui preqa curbat n arc, crmiziu i umed n spate de parc, cnd fu schimbat ultima minge. Pieri i cel ce strnge accesoriile-n tecile lor. i urm pilda masiva juctoare Clotilda. Vrndu-i racheta-n pnz portocalie. ea era alb, impuntoare, i porni, uor aie, uor obosit, legnnd un sac,

zmbitoare, cu pas lene, spre terasa de lng lac. Iat-o fredonnd, aezat la masa nichelat. E liber, calm, iubea, coctail imens are-n fa, iar pe scaunul de vizavi, melancolic c se duce gingaa zi, n volte dulci, urmnd plan miastru, execut contorsiuni lente un vrcolac albastru. Are de-a lungul trupului din paftale i inele trei creste paralele i ochi ovali, colosali, nucii de reverii, ca dou lune sngerii. Privesc trist la Clotilda care, nepstoare, se face c nu-l bag-n seam. Dei, m rog, parc tot nate un piuc de team albastrul vrcolac consumator i banal, n acest mic, dar daimos local de noapte, de petrecere, de nebunii, din nesfritul parc cu arbori fumurii. Se tot lsa o-ntunecime de vat cnd, fr voie parc, dintr-o dat, masiva juctoare ntinde palma peste mas, iar firava lab vesel i sticloas, albastr, a fiarei, ntr-o clipit se cuibrete acolo, fericit. i cum scncete animalul de bucurie, un vrf ivind de limb purpurie. i rmn amndoi aa, ca i cum nici n-ar fi, cu capetele-ntoarse la yolele sidefii ce trec mirate-n micare centripet pe apa tot mai violet. Se-aud de departe - rumb, tango,song -, orchestre calme, numai almuri i gong.