Sunteți pe pagina 1din 161

INTRODUCEREA EDITORULUI Nu exist persoan mai autorizat s fac introducerea la cartea lui Edmond Paris, Istoria secret a iezuiilor,

decat dr. Alberto Ri era, un fost preot iezuit sub !urmant, care a fost educat la "atican #i cunoa#te bine istoria iezuiilor. Informaiile din aceast carte sunt reale #i pe deplin documentate #i ar trebui citite de orice credincios biblic. $iblia spune% Poporul piere din lipsa de cunotin & 'sea (%). INTRODUCEREA DR. RIVERA *ei mai periculo#i oameni sunt cei ce apar ca foarte reli+io#i, in special atunci cand sunt or+anizai #i au o autoritate. Ei se bucur de un respect adanc din partea celor i+norani, care nu d dorina lor necurat de putere. Ace#ti oameni reli+io#i, care pretind c,- iubesc pe .umnezeu, or recur+e la crim, or incita la re oluii #i rzboaie dac este in spri!inul cauzei lor. /unt #irei, inteli+eni, politicieni reli+io#i #lefuii care triesc in lumea secretelor, a intri+ii #i a falsei sfinenii. Acest model, artat in 0Istoria secret a iezuiilor0, poate fi zut, din punct de edere spiritual, in crturarii, fariseii #i saduc1eii din timpul lui Isus 2ristos. Acela#i du1 ru i,a fcut pe imperatorii romani s dea cele zece decrete uci+toare prin care a fost persecutat biserica primar. Prinii bisericii au luat seam mai mult la str ec1iul sistem babilonian, la teolo+ia ebraic #i la filozofia +receasc. Ei cu toii au per ertit cele mai multe din in turile lui 2ristos #i ale apostolilor #i au pa at drumul pe care ma#ina romano,catolic a enit la existen. In modul cel mai pios, ei au atacat, au per ertit, au adu+at #i au scos din $iblie. Acest du1 reli+ios anticre#tin care a lucrat prin ei se poate edea acum din nou cand I+naiu de -o3ola a creat 'rdinul iezuiilor, cu scopul secret de a indeplini dou deziderate ma!ore ale instituiei romanocatolice% 4. puterea politic uni ersal #i 5. o biseric uni ersal, ca implinire a proorociei din Apocalipsa cap.), 46, 47 #i 48. -a remea apariiei pe scen a lui I+naiu de -o3ola, reforma protestant cauzase pa+ube serioase sistemului romano,catolic. I+naiu de -o3ola a a!uns la concluzia c sin+ura cale prin care 0biserica0 sa putea supra ieui, era intrirea canoanelor #i doctrinelor puterii temporare a papei #i instituiei romano,catolice9 nu numai prin distru+erea ieii fizice a oamenilor, cum fcuser preoii dominicani prin Inc1iziie, ci prin infiltrarea #i penetrarea fiecrui sector al ieii omului. Protestantismul trebuia cucerit #i folosit in beneficiul papei. Aceasta a fost, printre altele, 6 propunerea lui I+naiu de -o3ola fcut Papei Paul al III,lea. Imediat iezuiii au trecut la treab infiltrandu,se in secret in :'A:E +ruprile protestante, inclusi in familiile lor, la locurile lor de munc, spitale, #coli, licee,

uni ersiti, etc. Astzi, iezuiii aproape c #i,au indeplinit misiunea. $iblia a#eaz puterea unei biserici locale in mana unui om al lui .umnezeu, un pastor ade rat. .ar iezuiii icleni au reu#it de,a lun+ul anilor s indeprteze aceast putere inspre mainile conductorilor denominaiunilor, iar acum au impins toate denominaiunile protestante in braele "aticanului. Aceasta este exact ceea ce #i,a propus I+naiu de -o3ola% o biseric uni ersal #i sfar#itul protestantismului. *itind 0Istoria secret a iezuiilor0, ei obser a o paralel intre domeniul reli+ios #i cel politic. Autorul, Edmond Paris, pune in e iden penetrarea #i infiltrarea iezuiilor in +u ernele #i naiunile lumii pentru a manipula cursul istoriei prin ridicarea dictatorilor #i slbirea democraiei, cum ar fi in /tatele ;nite, pa and astfel drumul pentru anar1ia social, politic, moral, militar, educaional #i reli+ioas. DESPRE EDMOND PARIS Intr,un sens profetic, Edmond Paris a de enit un martir al lui Isus. .escoperind aceast conspiraie, el #i,a expus iaa pentru ca aceste ade ruri s fie cunoscute. Edmond Paris nu m,a cunoscut, dar eu il #tiam fr s,l fi intalnit personal atunci cand, fiind preot iezuit sub !urmant, am fost a ertizat asupra numelor de instituii #i persoane care erau periculoase pentru instituia romano,catolic. Numele lui a fost amintit. Alte lucrri ale lui Edmond Paris sunt% "aticanul contra <ranei, =enocid in statul satelit >al =ermaniei naziste? *roaia, "aticanul contra Europei. -ucrrile lui Edmond Paris asupra romano,catolicismului i,au determinat pe iezuii 4. s,l distru+, 5. s,i distru+ reputaia, inclusi familia #i 6. s,i distru+ lucrrile. *1iar #i acum aceste lucrri deosebite ale lui Edmond Paris sunt falsificate, dar noi ne ru+m ca .umnezeu s pstreze inte+ritatea lor, pentru c ele sint necesare la sal area romanocatolicilor. .r. Alberto Ri era ( Dragostea de adevr este unica noastr salvare @ean =ue1enno & Academia <ranei De aceea, lsai-v de minciun: fiecare dintre voi s spun aproapelui su adevrul Efeseni (%5A CUVNT NAINTE ;n scriitor din secolul trecut, Adolp1e Bic1el, i#i aminte#te c "oltaire a estimat numrul de lucrri publicate despre iezuii, la aproape #ase mii. -a ce numr am a!uns un secol mai tarziuC, se intreab

Adolp1e Bic1el, concluzionand imediat% N,are importan. Atat timp cat or exista iezuii, or fi scrise cri impotri a lor. Nu este nimic nou care s fie scris despre ei, dar apar noi +eneraii de cititori in fiecare zi... "or cerceta ace#ti cititori ec1ile criC Boti ul care a fost menionat ulterior ar fi suficient ca s !ustifice reluarea acestui subiect. .e fapt, ma!oritatea crilor care refac istoria iezuiilor nu mai pot fi +site... Numai in bibliotecile publice mai pot fi consultate, ceea ce le face inabordabile pentru muli oameni. A Pe de alt parte, a#a cum apar noi +eneraii de cititori, apar #i noi +eneraii de iezuii. <iii lui -o3ola sunt astzi & #i putem spune mai mult ca niciodat & aripa conductoare a bisericii romane. -a fel de bine, sau c1iar mai bine camuflai, ei rman cei mai ultramontani#ti, discrei dar eficieni a+eni ai /fantului /caun in toat lumea, campioni ai politicii lui, arma secret a papalitii. Acest sistem ocult a inceput acum patru secole ca lucrand spre sla a lui .umnezeu, dar de fapt pentru sla a papilor. In ciuda unei tendine spre 0laicizare0, in ciuda unui pro+res spre raionalism care reduce puin domeniul 0do+melor0, biserica roman nu poate renuna la elul ei de la inceput% s adune sub crucea ei toate, toate naiunile de pe +lob. Aceast 0misiune0 uria# trebuie s continue orice s,ar intampla, printre 0p+ani0 ca #i printre 0cre#tinii separai0. *lerul are sarcina s mreasc turma credincio#ilor prin con ertirea 0ereticilor0 #i a 0p+anilor0. Ei trebuie s pstreze sau s ca#ti+e, s apere sau s atace & iar in linia intai a frontului este aceast +ard mobil% /ocietatea lui Isus & iezuiii. *oncret orbind, aceast societate nu este nici laic, nici an+a!at, in termenii *onstituiei ei, ci este un fel companie rafinat care inter ine acolo #i unde este necesar, in biseric #i in afara ei, de fapt autoritatea cea mai calificat, cea mai perse erent., cea mai de temut #i cea mai con ins a papei, a#a cum scrie unul din cei mai buni istorici >A. Bic1el?. "om edea cum s,a format acest corp de 0ieniceri0, ce ser icii imense a fcut el papalitii. "om edea cat zel s,a depus pentru a,l face indispensabil instituiei pe care o ser ea, exercitand o asemenea influen asupra ei, incat =eneralul ei a fost numit pe bun dreptate 0eminena cenu#ie0, astfel c a de enit tot mai dificil s se distin+, in +u ernarea bisericii, intre autoritatea papei #i cea a puternicului su a!utor. ;nul din factorii care au !ucat un rol important in iaa internaional a acestui secol plin de confuzie #i re oluii & un factor decisi #i unanim recunoscut & a fost ambiia bisericii romane. .orina ei de secole de a se extinde spre Est, a fcut din ea un aliat al pan,+ermanismului #i un complice la incercarea acestuia de a obine supremaia in 4D4( #i 4D6D, aducand moartea #i distru+erea peste populaia Europei. Publicul este in total necuno#tin de cople#itoarea responsabilitate

pe care o poart "aticanul #i iezuiii #i in declan#area celor dou rzboaie% o situaie care poate fi explicat parial prin imensele resurse financiare care sunt la dispoziia "aticanului #i ale iezuiilor, ceea ce le d putere in a#a de multe domenii, in special de la ultimu4 rzboi. /tudiul pe care,l facem este bazat pe documente de ar1i autentice, publicaii >inter iuri? ale unor personaliti politice cunoscute, diplomai, ambasadori #i scriitori emineni, cei mai muli fiind catolici cu document de atestare. Aceste mrturii #i documente constituie o acuzaie zdrobitoare #i, pan acum, nici un apolo+et nu a incercat s le atace. Pe 4 mai 4D68, ziarul Bercure de <rance ne aminte#te de ceea ce ne fusese spus patru ani mai de reme% Bercure de <rance din 4A ianuarie 4D68 a spus & #i nimeni nu l,a contrazis & c Pius al EII lea a fost cel care l,a 0creat0 pe 2itler. El a enit la putere nu prin mi!loace le+ale, ci pentru c papa a influenat Zentrum >partid catolic +erman?... *rede oare ) "aticanul c a fcut o eroare desc1izand drumul spre putere pentru 2itlerC /e pare c nu... Nu a fost a#a nici cand s,a scris aceasta, nici dup Anschluss >alipirea Austriei la al treilea Reic1?, nici mai tarziu, cand a+resiunile naziste s,au inmulit, nici in timpul celui de al doilea rzboi mondial. .e fapt, pe 5( iulie 4DAD, Ioan al EEIII,lea, succesorul lui Pius al EII,lea, i,a oferit lui <ranz on Papen, prietenul su personal, titlul onorific de trezorier secret. Acest om fusese spion in /;A in timpul primului rzboi mondial #i unul din cei responsabili pentru dictatura lui 2itler #i pentru Ansc1luss. :rebuie s fii orb din na#tere s nu ezi aceste fapte. .l. @osep1 Ro an, scriitor catolic, comenteaz astfel acordul diplomatic dintre "atican #i Reic1,ul nazist pe data de 8 iulie 4D66% *oncordatul a adus +u ernului naional,socialist & considerat peste tot ca fiind format din uzurpatori #i bri+anzi & pecetea unei inele+eri cu cea mai ec1e putere internaional >"aticanul?. Intr,un fel, este ec1i alent cat un certificat internaional de onorabilitate >*atolicismul politic in =ermania, Paris 4DA), pa+. 564?. Astfel papa, nefiind satisfcut cu a!utorul personal acordat lui 2itler, a +irat in felul acesta suportul moral acordat Reic1,ului nazist de ctre "aticanF In timp ce teroarea incepea s domine, fiind tacit acceptat #i aprobat, a#a,numitele 0cm#i brune0, aruncau de!a in la+rele de concentrare (G.GGG de oameni. Po+romurile se inmuleau, cu accent pe acest mar# nazist% *and san+ele e reu a cur+e sub cuit, ne om simi iar#i bine >2orst,Hessel,-ied?. In anii urmtori Papa Pius al EII,lea a zut lucruri #i mai rele, fr s spun ce a. Nu este de mirare c #efii catolici +ermani s,au luat la intrecere unul cu cellalt in ser ilism fa de re+imul nazist, incura!ai fiind

de 0*apul0 roman. Ar trebui citite cu intele de#nate #i acrobaiile erbale ale teolo+ilor oportuni#ti, cum a fost Bic1ael /c1maus. Bai tarziu el a fost numit prin al bisericii de ctre Pius al EII,lea #i descris ca marele teolo+ din Bunc1en de ctre ziarul -a *roix >*rucea? in 5 septembrie 4DA(. .espre cartea Iat1olisc1,Ionser ati es Erb+ut cine a scrie% Aceast antolo+ie pune cap la cap texte ale principalilor teolo+i catolici din =ermania, de la =orres la "o+elsan+ #i ne face s credem c naional,socialismul s,a nscut, pur #i simplu, din idei catolice >=unt1er $uxbaum, Bercure de <rance & 4A ianuarie 4D6D?. Episcopii, prin *oncordat, fcuser un !urmant de supunere fa de 2itler #i excelau in de oiune% /ub re+imul nazist, am primit un a!utor permanent din partea episcopilor, in toat corespondena #i declaraiile demnitarilor ecleziastici >@osep1 Ro an, op. cit., pa+. 54(?. In ciuda deosebirii e idente dintre uni ersalismul catolic #i rasismul 1itlerist, aceste dou doctrine au fost impcate armonios & dup cum spune <ranz on Papen9 moti ul acestui scandalos acord a fost% Nazismul este o reacie cre#tin impotri a spiritului anului 478D. / ne intoarcem la Bic1ael /c1maus, profesor la <acultatea de :eolo+ie din Bunc1en, care a scris% Imperiul #i biserica sunt o serie de scrieri care ar trebui s a!ute la edificarea celui de al treilea Reic1, cci el une#te statul naional,socialist cu cre#tinismul catolic... In intre+ime 7 +ermane #i in intre+ime catolice, aceste scrieri exploreaz #i fa orizeaz le+turile #i intalnirile dintre biserica catolic #i naional,socialism9 ele desc1id drumul pentru o cooperare rodnic, a#a cum este subliniat in *oncordat... Bi#carea naional,socialist este protestul cel mai mare #i mai i+uros impotri a spiritului secolelor al EIE,lea #i al EE,lea... Ideea unei naiuni #i a unui san+e este punctul central al in turii ei #i toi catolicii care se supun ordinelor episcopilor +ermani or trebui s admit c a#a este... -e+ile naional,socialiste #i cele ale bisericii catolice au acela#i scop... >$e+e+nun+en zJisc1en Iatolisc1en *1ristentum und nazional,sozialistisc1er Heltansc1auun+ Asc1endorff, Bunster, 4D66?. Acest document do ede#te rolul principal !ucat de biserica catolic in ascensiunea la putere a lui 2itler9 de fapt, a fost un aran!ament stabilit dinainte. El ilustreaz pe deplin felul de inele+eri monstruoase dintre nazism #i catolicism. ;ra fa de liberalism, care este c1eia pentru toate lucrurile, iese in e iden foarte clar. In cartea sa, *atolicii din =ermania, dl. Robert dK2arcourt de la Academia francez, scrie% Punctul cel mai ulnerabil din toate declaraiile episcopale ce au urmat ale+erilor din A martie 4D66, se +se#te in primul document oficial al bisericii, care conine semnturile tuturor episcopilor +ermani. Noi ne referim la scrisoarea pastoral din 6 iunie 4D66, in care intre+ episcopatul +erman este implicat.

*e form a a ut acest documentC *um a inceputC Pe o not de optimism #i cu aceast declaraie oioas% *onductorii acestui nou +u ern spre marea noastr bucurie, ne,au dat asi+urarea c se or a#eza pe ei in#i#i #i munca lor pe tram cre#tin, o declaraie de o atat de adanc sinceritate merit recuno#tina tuturor catolicilor >Paris, Plon, 4D68, pa+.4G8?. Pe la izbucnirea primului rzboi mondial mai muli papi au enit #i au plecat, dar atitudinea lor fa de cele dou tabere ce se confruntau in Europa., a rmas in ariabil aceea#i. Buli scriitori catolici #i,au exprimat surprinderea #i amrciunea cand au scris despre indiferena inuman artat de Pius al EII,lea fa de +roaznicele atrociti comise de cei aflai in +raiile sale. Printre multe mrturii, om cita una din cele mai moderate in limba!, cea a lui @ean lL2ospital, corespondent la Bonde% Bemoria lui Pius al EII,lea este incon!urat de indoial #i intai de toate este acea intrebare arztoare pus de obser atori din toate rile, #i c1iar dintre zidurile "aticanului% a #tiut el despre atrocitile comise in timpul rzboiului, declan#ate #i conduse de 2itlerC A and tot timpul la dispoziie, #i de peste tot rapoarte re+ulate de la episcopi, a putut el s i+nore ceea ce fceau capii militari +ermani% tra+edia la+relor de concentrare, deportarea ci ililor, masacrarea cu san+e rece a celor ce le stteau in cale, +roaza camerelor de +azare unde au fost +azai rnilioane de e reiC Mi dac #tia despre ele, de ce, ca om de incredere #i purttor de cu ant al E an+1eliei, nu a ie#it imbrcat in alb, cu braele intinse in form de cruce, s denune o crim fr precedent, s stri+e N;F /ufletele pioase or cuta in zadar enciclice, discursuri #i adrese ale ultimului pap9 nu exist nici o urm de condamnare a acestei reli+ii a san+elui instituite de 2itler, acest anti1rist... ei nu or +si 8 condamnarea rasismului, care este e ident contrar do+mei catolice >Roma in confidene, =rasset, Paris, 4D)5, pa+.D4?. In cartea sa, :cerea papei Pius al EII,lea, autorul *arlo <alcon scrie% Existena unor asemenea monstruoziti >exterminare in mas a minoritilor etnice, deportri de ci ili #i prizonieri? dep#esc orice standard de bine #i ru. Ele desfid demnitatea indi idului #i a societii intr,o a#a msur incat suntem silii s,i denunm pe aceia care au putut

influena opinia public, fie ei oameni de rand sau #efi de state. A pstra tcerea in faa unor asemenea inclcri ale drepturilor, ar insemna de,a dreptul colaborare. Ar stimula rutatea criminalilor, mrind cruzimea #i anitatea 4or. .ar, dac fiecare om are datoria moral de a reaciona fa de asemenea crime, atunci societile cre#tine #i capii lor, #i in special capul bisericii catolice, ar trebui s,o fac indoit. Pius al EII,lea nu a exprimat niciodat o condamnare fi# #i explicit a rzboiului de a+resiune, nici c1iar despre crimele +roaznice comise de +ermani sau complicii lor in timpul rzboiului. Pius al EII,lea a tcut nu pentru c nu a #tiut ce se intampl% el cuno#tea +ra itatea situaiei inc de la inceput, poate c1iar mai bine decat orice alt conductor de stat din lume... >pa+.45?. Mi asta nu este totulF "aticanul a dat o man de a!utor la comiterea acestor crime prin imprumutarea unora din prelaii si pentru a de eni a+eni pro,nazi#ti. A#a au fost 2inNa #i :iso. Papa #i,a trimis propriul su le+at in *roaia% pe R.P. Barcone, care impreun cu monseniorul /tepinac trebuia s in sub obser aie munca lui Ante Pa lici #i a ustailor si. 'riunde ne,am uita, acela#i spectacol edificator ni se infi#eaz. A#a cum am mai artat, crima de neiertat a "aticanului const in rolul decisi !ucat in declan#area celor dou rzboaie mondiale. Ascultai ce spune Alfred =rosser, profesor la Institutul de studii politice al ;ni ersitii din Paris% *artea foarte concis a lui =unter -eJ3, iserica catolic i na!ismul german, spune c toate documentele sunt in acord a arta c biserica catolic a cooperat cu re+imul lui 2itler... In iulie 4D66, cand *oncordatul a forat episcopii s depun un !urmant de supunere fa de +u ernul nazist, la+rele de concentrare erau de!a desc1ise... citatele scrise de =unter -eJ3 do edesc lmurit acest lucru. Am +sit printre ele unele do ezi zdrobitoare de la personaliti ca #i cardinalul <aul1aber #i iezuitul =usta =undlac1 >/aul <riedlander, Pius EII #i al IIIlea Reic1, Paris 4D)(?. *onductorii de la "atican ar fi trebuit s,#i plece capul de ru#ine atunci cand un membru al Parlamentului Italian a stri+at% Bainile papei sint nclite de san+e >discursul -aurei .iaz, membru al parlamentului din -i orno, orbit la 4A aprilie 4D()?, sau cand studenii de la ;ni ersitatea din *ardiff #i,au ales ca tem a unei coferine% Ar trebui adus papa in faa tribunalului ca #i criminal de rzboiC >-a *roix, 5 aprilie 4D()?. Iat cum se exprim Ioan EEIII, referindu,se la iezuii% Perse erai, fiilor dra+i, in acti itatea care ,a adus de!a merite bine cunoscute. In felul acesta, oi ei bucura biserica #i a cre#te cu neobosit ardoare. *alea celui nepri1nit este ca lumina zorilor. <ie ca lumina s creasc #i s ilumineze pe adolescenii in formare... In acest fel, ei a!uta la implinirea D

dorinelor #i intereselor noastre spirituale... " dm binecu antarea apostolic din toat inima *onductorului +eneral, ou #i a!utoarelor oastre, #i tuturor membrilor /ocietii lui Isus >-K'sser atore Romano, 5G octombrie 4D)4?. Mi din partea papei Paul "I% .in remea rea#ezrii ei, aceast familie reli+ioas se bucur de a!utorul lui .umnezeu #i s,a imbo+it rapid in prop#ire... membrii /ocietii au indeplinit sarcini foarte importante, toate spre sla a lui .umnezeu #i in beneficiul reli+iei catolice... biserica are ne oie de soldai ai lui 2ristos de aloare, inarmai cu o credin cuteztoare, +ata s infrunte dificultile... iat de ce a em nde!dea in a!utorul pe care,l a aduce acti itatea oastr... fie ca noua er s +seasc /ocietatea pe aceea#i cale nobil pe care a p#it #i in trecut. & .at la Roma, lan+ /f. Petru, pe 5G au+ust 4D)(, in cel de al doilea an al pontificatului >-K'sser atore Romano, 48 septembrie 4D)(?. Pe 5D octombrie 4D)A, 0-K'sser atore Romano0 anuna% Printele Arrupa, =eneralul iezuit, a celebrat /fanta -itur+1ie pentru *onciliul ecumenic pe 4) octombrie 4D)A. Iat #i apoteoza eticii papale & anunul beatificrii simultane a lui Pius EII #i Ioan EEIII% /pre intrirea noastr in lupta pentru innoire spiritual, am decis s incepem aciunile de beatificare ale acestor doi pontifi care ne sunt atat de dra+i nou & Papa Paul "I. >-K'sser atore Romano, 5) noiembrie 4D)A ?. <ie ca aceast carte s descopere tuturor cititorilor ade rata natur a stpanitorului roman, ale crui cu inte sunt atat de dulci, pe cat le sunt de feroce aciunile sale secrete. PAR:EA I <'RBAREA 'R.IN;-;I IEO;I: Capitolul 1. Ignaiu d Lo!ola. <ondatorul /ocietii lui Isus, spaniolul basc don Ini+o -opez de Recalde, s,a nscut in castelul din -o3ola, pro incia =uipuzcoa, in anul 4(D4. A fost unul din cele mai ciudate tipuri de clu+r,soldat pe care l,a produs reodat lumea catolic9 dintre toi fondatorii de ordine reli+ioase, 4G el este acela a crui personalitate a lsat cea mai puternic urm >pecete? asupra +andirii #i comportamentului ucenicilor #i succesorilor si. Acesta poate fi moti ul pentru care aceast not distincti este real, pan la asemnarea fizic. .l. <olliet contrazice acest lucru dar multe documente do edesc permanena tipului iezuit de,a lun+ul eacurilor. *ea mai amuzant mrturie se +se#te la Buzeul =uimet9 pe un fundal auriu reprezentand tabloul secolului al E"I,lea, un artist !aponez a pictat & cu tot umorul acestei rase de oameni & debarcarea portu+1ezilor #i in special a fiilor lui -o3ola, in insulele @aponiei. ;imirea acestui iubitor al naturii #i a culorilor ii este e ident in felul cum reprezint umbrele ne+re #i lun+i,

cu feele +ra e, pe care a in+1eat toat aro+ana stpanitorului fanatic. Asemnarea dintre lucrarea artistului oriental din sec. E"I #i lucrrile lui .aumier >pictor francez sec. EIE? este izbitoare. -a fel ca muli ali 0sfini0, Ini+o & care mai tarziu #i,a latinizat numele, de enind I+naius & nici pe departe nu prea a fi predestinat s,#i ilumineze contemporanii. :inereea sa furtunoas fost plin de +re#eli #i c1iar de 0crime odioase0. ;n raport al poliiei spune c era perfid, brutal, rzbuntor. :oi bio+rafii lui admit c el n,a dat niciunui prieten de pa1ar, in ce pri e#te iolena instinctelor lui, decat lucruri ul+are. ;n soldat nesupus #i in+amfat, a spus unul din confidenii lui & a dus o ia dezordonat in ce pri e#te femeile, !ocurile de noroc #i duelurile, a adu+at secretarul su, Polanco. :oate acestea ne sunt relatate de ctre unul din fii si spirituali, R.P. RouPuette, care a incercat s scuze #i s explice acest temperament ulcanic, care a fost transformat mai tarziu spre o #i mai mare sla a lui .umnezeu . A#a cum a fost cazul multor eroi ai bisericii romano,catolice, a fost necesar o lo itur fizic iolent pentru a,i sc1imba personalitatea. A inceput ca pa! al trezorierului de *astilia, pan la cderea in diz+raie a acestuia. Apoi a intrat in slu!ba "icere+elui de Na ara. A dus o ia de om al curii domne#ti, pan cand #i,a inceput iaa de soldat aprand Pampeluna impotri a francezilor condu#i de *ontele de <oix. Rana care i,a decis iitorul a primit,o in timpul acestui asediu. *u un picior zdrobit de un +lon, el a fost dus de francezii ictorio#i la fratele lui, Bartin =arcia, in castelul -o3ola. Acum a inceput martira!ul unei inter enii c1irur+icale fr anestezie, prin care a trebuit s treac de dou ori, cci prima dat nu a reu#it. Piciorul a trebuit rupt din nou #i rea#ezat. In ciuda acestor inter enii, I+naiu a rmas #c1iop. /e inele+e c el a ea ne oie de o asemenea experien puternic care s,i produc o cdere ner oas. 0.arul lacrimilor0 care i,a fost dat 0din bel#u+0 & #i in care bio+rafii lui d un 1ar de sus & a fost poate rezultatul puternicei sale naturi emoionale, care de atunci incolo l,a afectat tot mai mult. /in+ura lui distracie in timpul cand a stat intins in pat in durere a fost citirea "ieii lui 2ristos #i a "ieii sfinilor , sin+urele cri care se +seau in castel. <iind practic needucat #i inc sub efectul teribilului #oc, suferinele crucificrii lui 2ristos #i martira!ul sfinilor au a ut un impact de ne#ters asupra lui9 aceast obsesie l,a condus pe lupttorul #c1iop pe calea apostolatului. El punea crile deoparte #i isa cu oc1ii desc1i#i. ;n caz clar de isare in stare treaz9 aceasta era o continuare in anii maturitii a !ocului 44 ima+inar din copilrie... dac lsm s in adeze psi1icul, rezultatul a fi ne roza #i renunarea la oin9 in felul acesta realul ocup locul secund >R.P. RouPuette?.

-a prima edere este +reu s aplici un asemenea dia+nostic la fondatorul unui ordin atat de acti , sau la ali 0mari mistici0 #i creatori de societi reli+ioase, mai toi a and mari capaciti or+anizatorice. .ar aflm c toi au fost incapabili s reziste ima+inaiei lor foarte acti e #i, pentru ei, imposibilul a de enit posibil. Iat ce mai spune acela#i autor despre acest subiect% A# rea s subliniez consecina practicrii misticismului de ctre o persoan cu o inteli+en sclipitoare. ' minte slab care ptrunde in misticism se afl pe un teren periculos, dar un mistic inteli+ent prezint un #i mai mare pericol, cci intelectul su lucreaz intr,un fel mai lar+ #i mai adanc. *and misticul predomin asupra realului intr,o inteli+en acti , acesta duce la fanatism9 o infestare a oinei care a suferi de o mrire unilateral #i distorsiune. I+naiu de -o3ola a fost un exemplu de prim clas de misticism acti #i distorsiune a oinei. .esi+ur, transformarea rzboinicului in 0+eneral0 al celui mai militant ordin al bisericii romane, a fost foarte lent. Au fost muli pa#i ezitani inainte s,#i +seasc ade rata ocaie. Nu este intenia noastr s,l urmrim prin toate aceste stadii. / reamintim numai punctele principale% in prim ara lui 4A55 a prsit ec1iul castel, 1otrat s de in un sfant ca cei ale cror fapte le citise. Pe lan+ aceasta, nu,i apruse <ecioara ins#i intr,o noapte, inand in brae pe pruncul IsusC .up o spo edanie complet la mnstirea din Bontserrat, a plnuit s plece la Ierusalim. *iuma bantuia la $arcelona #i, cum orice trafic maritim era oprit, a trebuit s stea la Banresa aproape un an. Acolo #i,a petrecut tot timpul in ru+ciuni, posturi, auto fla+elri, practicand tot felul de mortificri, aprand mereu in faa curii de peniten, de#i confesiunea lui la Bontserrat se pare c a inut trei zile intre+i9 o asemenea confesiune complet ar fi trebuit s fie suficient pentru un pctos mai puin scrupulos. :oate acestea arat foarte clar starea mintal #i ner oas a omului. Eliberat in sfar#it de obsesia pcatului prin decizia pe care o luase & acesta fiind un truc al /atanei & el s,a dedicat complet iziunilor abundente #i ariate care ii 1ruiau mintea febril. .atorit unei iziuni & spune 2. $oe1mer & a inceput iar#i s mnance carne9 o serie intrea+ de iziuni i,au descoperit tainele do+melor catolice #i l,au a!utat s le triasc cu ade rat% astfel, a meditat la :rinitate sub forma unui instrument muzical cu trei corzi9 taina creaiei lumii prin 0ce a0 ca o cea #i lumin care a ie#it dintr,o raz de soare9 miraculoasa coborare a lui 2ristos in eu1aristie, ca izbucniri de lumin care intr in ap sfinit, cand preotul o ridic #i se roa+ pentru ea9 natura uman a lui 2ristos #i sfanta <ecioar, sub forma unui trup de o albea orbitoare9 #i, in sfar#it, /atan, ca o form #erpuitoare #i lucitoare, asemntoare cu o multitudine de oc1i scanteietori #i misterio#i. Nu este acesta inceputul binecunoscutei creaii iezuite >picturi #i sculpturi? de

idoliC .l. $oe1mer adau+ c acest ineles adanc al do+melor i,a fost descoperit ca un 1ar deosebit de sus, printr,o intuiie transcendent. Bulte 45 taine ale credinei #i #tiinei i,au de enit dintr,o dat clare #i mai tarziu el a pretins c a in at in acele scurte momente mai mult decat in tot timpul studiului su9 totu#i, el nu a fost niciodat in stare s explice care au fost acele taine care i,au de enit deodat clare. Era numai o amintire ceoas, un sentiment a ce a miraculos, ca #i cum in acel moment el de enise un alt om cu o alt inteli+en. :oate acestea pot fi rezultatul unei dezordini ner oase #i poate fi asemnat cu ceea ce se intampl cu fumtorii de opiu #i cei ce in+1it 1a#i#% aceast extindere a eu,lui, aceast iluzie de inlare dincolo de ceea ce este real, o senzaie de strlucire care las numai o amintire ameitoare. "iziunile exaltante #i iluminrile l,au insoit in permanen in ia pe acest mistic. El nu s,a indoit niciodat de realitatea acestor iziuni. El l,a +onit pe /atan cu un b, la fel cum ar fi fcut,o cu un caine turbat9 orbea cu .u1ul /fant a#a cum un om orbe#te cu altul9 cerea acordul lui .umnezeu, al :rinitii #i al Badonei asupra tuturor proiectelor sale #i izbucnea in lacrimi de bucurie cand ei ii apreau. In asemenea situaii, el a ea o stare de beatitudine cereasc9 cerurile ii erau desc1ise, #i dumnezeirea era izibil. #i perceptibil pentru el >2. $oe1mer?. Nu este acesta cazul unei persoane care 1alucineazC *um pot aprea trei persoane in dumnezeire, cand .umnezeu este ;nul #i nimeni, nici un prooroc #i nici un apostol n,au zut decat pe Acela care se descopereaC Aceast dumnezeire trinitar izibil #i perceptibil o or oferi in mod constant omenirii fiii lui -o3ola & nu numai din moti e politice, bizuindu,se #i flatand inclinaia adanc inrdcinat in inima oamenilor pentru idolatrie & dar #i din con in+ere, fiind bine #i sincer indoctrinai. Inc de la inceput, misticismul medie al a pre alat in /ocietatea lui Isus9 el este inc cel ce anim 'rdinul, in ciuda aspectelor lume#ti, intelectual #i educaionale asumate cu destul rapiditate. Axioma lui de baz este :otul pentru toi. Artele, literatura, #tiina #i c1iar filozofia au fost mai de+rab mi!loace sau curse cu care prind sufletele, ca indul+enele pentru care au fost adesea acuzai. Pentru acest ordin, nu exist domeniu al slbiciunii omene#ti asupra cruia s nu se poat aciona, spre a incita spiritul #i oina spre renunare #i intoarcere la un de otament lini#tit #i copilresc. A#a c ei au acionat inspre a instaura Impria lui .umnezeu in conformitate cu propriul lor ideal% o mare turm sub crucea /fantului Printe. * oameni in ai au a ut un asemenea ideal anacronic, este foarte ciudat, deci este de net+duit c a#a este #i este confirmarea unui

fapt trecut adesea cu ederea% preeminena emoiilor in iaa spiritului. Pe lan+ aceasta, Iant a spus c fiecare filozofie este expresia temperamentului sau caracterului filozofului. Inafara metodelor indi iduale, 0temperamentul0 iezuit pare mai mult sau mai puin uniform in randurile lor. ;n amestec de pietate >e la ie? #i diplomaie, ascetism #i inelepciune lumeasc, misticism #i calcul rece9 a#a cum a fost caracterul lui -o3ola, la fel este #i 0marca0 acestui ordin >@. 2uber, Iezuiii, pa+.457?. Bai intai, fiecare iezuit a ales acest ordin deosebit din cauza propriei lui inclinaii naturale9 dar el a de enit cu ade rat un 0fiu0 al lui -o3ola 46 dup probe aspre #i un antrenament sistematic care dura nu mai puin de 4( ani. In acest fel, paradoxul acestui ordin a continuat timp de patru sute de ani% un ordin care se strduie#te s fie intelectual dar, in acela#i timp, a fost intotdeauna & in biserica roman #i in societate & campionul randuielilor celor mai stricte. Capitolul ". E# $%iii &pi$itual . *and a sosii remea s prseasc Bonresa, I+naiu nu,#i putea pre ede iitorul, dar un lucru era si+ur% teama pri ind propria lui mantuire nu mai era prima lui +ri!9 mai de+rab ca misionar decat ca pelerin, el pleac spre Qara /fant in martie 4A56. A a!uns la Ierusalim pe 4 septembrie, dup multe a enturi, de unde a trebuit s plece curand la ordinele conductorului franciscan al pro inciei, care nu dorea ca pacea fira dintre cre#tini #i turci s fie periclitat de un prozelitism prematur. Bisionarul dezam+it s,a intors prin "eneia, =eno a #i $arcelona in drumul su spre ;ni ersitatea din Alcala, unde #i,a inceput studiile teolo+ice9 acolo #i,a inceput indecarea sufletelor in mi!locul asculttorilor oluntari. In aceste adunri, cea mai comun manifestare de e la ie a sexului slab era le#inul9 astfel, ne dm seama ce +reu ii era s aplice metodele sale reli+ioase #i cum propa+anda sa fer ent a dat na#tere curiozitii #i suspiciunii inc1izitorilor. In aprilie 4A57, Inc1iziia l,a aruncat pe I+naiu in inc1isoare, urmand a,l !udeca sub in inuirea de erezie. Anc1eta a examinat incidentele ciudate din mi!locul de otailor lui, strania afirmaie a acuzatului pri ind minunata putere a castitii ce i,a fost dat, precum #i bizarele sale teorii pri ind diferene dintre pcatele de moarte #i cele care se pot ierta. Eliberat, dar interzicandu,i,se s mai in intalniri, I+naiu a placat la /alamanca unde curand #i,a reluat acelea#i acti iti. /uspiciuni asemntoare din partea inc1izitorilor l,au dus din nou in inc1isoare. Eliberat cu condiia curmrii acti itii, a plecat la Paris pentru a,#i continua studiile la *ole+iul Bontai+ue. Eforturile sale de a,#i indoctrina

studenii,ucenici in conformitate cu metodele sale speciale, l,au adus din nou in necazuri cu inc1izitorii. .e enind mai prudent, el a continuat s se intalneasc cu numai #ase din prietenii lui de la cole+iu, dintre care doi or de eni unii din cei mai de seam membri% /almeron #i -ainez. *e era in el ca s atra+ atat de puternic pe tineri, la un student btranC Era idealul su #i puinul farmec pe care,l purta cu el% o carte mic, de fapt un !urnal, care, in ciuda scurtimii sale, a fost una care a influenat destinul umanitii. Acest olum a fost tiprit de atatea ori incat nici nu se mai cunoa#te numrul copiilor. A fost de asemenea obiectul a peste (GG de comentarii. Este manualul iezuiilor #i in acela#i timp rezultatul dez oltrii interioare a stpanului lor. /e nume#te% Exerciii spirituale. .l. $oe1mer a scris mai tarziu% I+naiu a ineles mai bine decat orice alt conductor care l,a precedat c cea mai bun cale de a educa un om pentru un anumit ideal este s de ii stpanul ima+inaiei lui. Noi 4( imbibm in el fore spirituale pe care mai tarziu el nu le a mai putea elimina decat cu +reu, fore care dureaz mai mult decat cele mai bune principii #i in turi9 aceste fore pot ie#i la suprafa dup ani in care nici s nu fi fost obser ate, #i s de in atat de imperati e incat oina este neputincioas in a li se opune #i trebui s le urmeze impulsul irezistibil >2. $oe1mer?. Astfel, toate 0ade rurile0 do+melor catolice or trebui, nu numai s se mediteze asupra lor, ci #i trite #i simite de cel ce se de oteaz acestor Exerciii, cu a!utorul unui 0conductor0. *u alte cu inte, el a trebui s retriasc taina cu cea mai mare intensitate posibil. /ensibilitatea candidatului se impre+neaz cu aceste fore, a cror persisten in memoria #i subcon#tientul lui a fi pe atat de puternic #i indelun+at, pe cit de puternic a fost efortul de a le e oca #i asimila. Pe lan+ z, #i celelalte simuri & auzul, mirosul, +ustul #i pipitul & or a ea un rol de !ucat. Pe scurt, este mai de+rab o autosu+estie controlat. Rz rtirea in+erilor, iz+onirea lui Adam #i E a din Paradis, !udecata lui .umnezeu, scenele #i tablourile patimilor, sunt, cum ar spune cine a, retrite in faa candidatului. /cene dulci #i fericite alterneaz cu cele mai sumbre, intr,un ritm ales cu pricepere. Nu mai este ne oie s spunem c iadul are un rol important in acest spectacol, cu iazul de foc in care sunt aruncai cei condamnai cu corul in+rozitor de stri+te, cu mirosul mortal de sulf #i flcri par!olitoare. Mi totu#i, 2ristos este acolo intotdeauna ca s,l susin pe izionar, care nu #tie cum s,I mulumeasc pentru c nu la aruncat de!a in iad ca s plteasc pentru pcatele trecute. Iat ce a scris Ed+ar Ruinet% Nu numai iziunile sunt aran!ate dinainte, ci deasemenea suspine, in1alaii, rsuflri erau notate in carte. Pauzele #i inter alele de tcere erau scrise ca o foaie de muzic. In caz c

nu m credei, oi cita% SAl treilea fel de ru+ciune% prin msurarea cu intelor #i a perioadelor de tcereL. Acest mod deosebit de ru+ciune const in exprimarea cator a cu inte intre fiecare respiraie9 #i puin mai departe% SAsi+urai, s inei pauze e+ale intre respiraii #i s rostii cu antul cu suspineL, ceea ce inseamn c omul, inspirat sau nu, de ine o ma#in care trebuie s suspine, s plan+, s stri+e sau s,#i in respiraia la momentul prescris #i in ordinea pe care experiena o arata a fi cea mai profitabil. Este de ineles c, dup patru sptmani de otate acestor exercii intense cu un conductor ca sin+urul to ar#, candidatul ar fi copt pentru fazele urmtoare de sframare #i educare. Iat ce spune Ruinet despre creatorul unei asemenea metode 1alucinante% Mtii ce,l deosebe#te pe el de toi ceilali ascei din trecutC <aptul c el se putea obser a #i analiza pe el insu#i in mod rece #i calculat in starea de rpire, in timp ce pentru alii c1iar #i ideea de reflecie era imposibil. Impunand ucenicilor aciuni care, pentru el, erau spontane, el a ea ne oie de numai treizeci de zile pentru a fran+e & cu aceast metod & oina #i raiunea, in acela#i mod in care un clre i#i infran+e calul. El a ea ne oie de numai treizeci de zile pentru a sub!u+a un suflet. Notai c iezuitismul s,a extins odat cu Inc1iziia modern% in timp ce Inc1iziia fran+ea trupul, exerciiile spirituale fran+eau +andurile sub ma#ina lui -o3ola >Bic1ael #i =uinet Iezuiii, Paris 48(A, pa+.48A,487? . 4A In orice caz, cine a nu,#i putea examina iaa sa 0spiritual0 prea adanc, c1iar #i fr a a ea onoarea de a fi un iezuit9 metodele lui -o3ola sunt recomandate in special credincio#ilor #i preoilor, a#a cum ne amintesc unii comentatori ca R.P. Pinard, autor al Ru+ciunii minii pentru toi9 inspirat de /fantul I+naiu, acest a!utor aloros pentru suflet ar fi mai potri it, credem noi, #i mai explicit dac ar fi intitulat Instrinare in loc de Ru+ciune. Capitolul '. (onda$ a Co)pani i. /ocietatea lui Isus a fost constituit in ziua de Inlare, in anul 4A6(, in capela bisericii Notre,.ame din Bontmartre. I+naiu a ea (( de ani. .up ce au luat cina >eu1aristia?, conductorul #i to ar#ii si au !urat s mear+ in Qara /fant indat ce,#i or sfar#i studiile, spre a,i con erti pe p+ani. .ar anul urmtor i,a +sit la Roma, unde papa or+aniza atunci o cruciad impotri a turcilor, cu a!utorul impratului +erman #i al Republicii "eneia. Astfel, papa le,a artat cat de imposibil era de realizat planul lor din cauza cruciadei. A#a c I+naiu #i to ar#ii lui s,au dedicat lucrrii misionare in rile cre#tine9 la "eneia, modul su de lucru a iscat din nou suspiciuni din partea inc1izitorilor. *onstituia *ompaniei lui Isus a fost in sfar#it conceput #i aprobat la Roma de ctre Papa Paul III, in anul 4A(G. Iezuiii s,au pus la dispoziia papei, promiandu,i ascultare necondiionat.

In tura, mrturisirea, predicarea #i lucrarea de a!utorare erau domeniile in care aciona noul 'rdin. .ar misiunile in strintate nu erau excluse, cci in anul 4A(4, <rancis Ea ier #i doi insoitori au prsit -isabona pentru a mer+e s e an+1elizeze 'rientul Indeprtat. In anul 4A() a fost lansat aspectul politic al carierei lor, cand papa ia ales pe -ainez #i /almeron s,l reprezinte la *onciliul de la :rent, cu titlul de teolo+i pontificali. .l. $oe1mer scrie% Atunci >la inceput?, 'rdinul era folosit de papa doar temporar. .ar el #i,a indeplinit funciunile cu o a#a promptitudine #i zel, incat de!a sub papa Paul III a fost implantat puternic in tot felul de acti iti #i a ca#ti+at increderea *uriei pentru totdeauna >2. $oe1mer, pa+.(7,(8?. Increderea era pe deplin !ustificat9 iezuiii, #i -ainez in special, impreun cu prietenul lor de otat, cardinalul Borone, au de enit campionii perfizi #i neobosii ai autoritii pontificale #i ai intan+ibilitii do+melor in timpul celor trei sesiuni ale *onciliului care s,a inc1eiat in 4A)5. Prin mane rele lor inteli+ente #i dialectica lor, ei au reu#it s in in+ opoziia #i toate cererile ereticilor% cstoria preoilor, *ina cu cele dou elemente, folosirea limbii indi+ene la slu!bele reli+ioase #i, in special, reforma papalitii. Numai reforma mnstirilor a fost reinut pe a+enda de lucru. -ainez insu#i, printr,un contraatac i+uros, a susinut infailibilitatea pontifical, care a fost decretat, trei secole mai tarziu de *onciliul de la "atican >487G?. /fantul /caun a ie#it intrit din aceast criz, mulumit aciunilor i+uroase ale iezuiilor. :ermenii ale#i de Papa Paul III pentru a descrie acest nou ordin in $ula de Autorizare, sint pe deplin !ustificai% "egimen #cclesiae $ilitantis. 4) /piritul lupttor s,a dez oltat din ce in ce mai mult pe msur ce timpul a trecut. Pe lan+ misiunile in strintate, acti itile fiilor lui -o3ola au inceput s se concentreze asupra sufletelor oamenilor, in special printre cei din ptura conductoare. Politica de ine principalul lor domeniu de acti itate, toate eforturile 0conductorilor0 concentrandu,se spre un el unic% supunerea intre+ii lumi fa de papalitate & #i pentru a atin+e acest scop, 0capii0 trebuiau cucerii mai intai. Armele lor in atin+erea scopului propus erau% s de in confesorii celor puternici #i ai conductorilor #i s se ocupe de educaia copiilor lor. In felul acesta, prezentul era asi+urat iar iitorul era pre+tit. <oarte curand, /fantul /caun #i,a dat seama de i+oarea pe care o aducea acest nou ordin. -a inceput, numrul membrilor lui era limitat la )G, dar aceast restricie a fost anulat foarte prompt. In 4AA), cand I+naiu a murit, fiii lui acti au in mi!locul p+anilor din India, *1ina, @aponia, -umea Nou, dar #i in Europa% <rana, =ermania de /ud #i de "est, unde ei luptau impotri a ereziei, in /pania, Portu+alia, Italia, #i

c1iar in An+lia, unde au a!uns prin Irlanda. Istoria lor, plin de necazuri, a fi cea a unei reele romane pe care ei au incercat in permanen s o intind asupra lumii, #i ale crei fire or fi mereu rupte #i refcute. Capitolul *. Spi$itul O$dinului. / nu uitm & scrie iezuitul RouPuette & c din punct de edere istoric, ultramontanismul a fost afirmarea concret a uni ersalismului. ;ni ersalismul atat de necesar ar fi fost un cu ant +ol dac nu ar fi dus la o coeziune concret sau supunere a cre#tinismului% iat de ce oia I+naiu ca ec1ipa sa s fie la dispoziia papei... #i s fie o campioan a unitii catolice, unitate care putea fi asi+urat numai prin supunerea efecti fa de lociitorul lui 2ristos >R.P. RouPuette? Iezuiii oiau s impun absolutismul monar1ic in biserica roman #i ei l,au meninut in societatea ci il, pri indu,i pe monar1i ca reprezentani temporari ai /fantului Printe, ade ratul cap al cre#tintii9 atat timp cat monar1ii erau pe deplini asculttori #i docili fa de stpanul comun, iezuiii le erau cei mai credincio#i susintori. Pe de alt parte, dac ace#ti prini se rz rteau, ei +seau in iezuii cei mai a!nici du#mani. In Europa, in orice loc in care interesele Romei impuneau ridicarea norodului impotri a re+ilor lor, sau dac ace#ti stpanitori temporari luau decizii care stan!eneau biserica, conducerea bisericii #tia c nu +se#te pe cine a mai capabil, perfid sau indrzne cand este orba de intri+, propa+and sau c1iar re olt desc1is, decat /ocietatea lui Isus >Rene <ulop Biller, Iezuiii #i secretul puterii lor?. Am zut cum fondatorul acestei companii, prin spiritul exerciiilor, era destul de inapoiat in misticismul su simplist, in disciplina ecleziastic #i, in +eneral, in concepia sa despre subordonare. *onstituia #i Exerciiile, lucrri de baz ale acestui sistem, nu las nici o indoial asupra acestui subiect. Indiferent ce ar spune discipolul lui & in special astzi, cand ideile moderne asupra acestei teme sint total diferite & supunerea necondiionat era pe primul loc in le+ea acestui 'rdin. .l. <olliet ar putea pretinde c ede in ea doar o supunere reli+ioas, 47 necesar oricrei adunri reli+ioase9 R.P. RouPuette scrie cu indrzneal% .eparte de a fi o limitare a omului, aceast supunere con#tient #i de bun oie este culmea libertii... o eliberare de sub robia eu,lui. *ine a trebuie doar s citeasc aceste texte pentru a inele+e extremismul, dac nu caracterul monstruos al acestei inrobiri a sufletului #i spiritului impuse de iezuii, care ii fcea intotdeauna instrumente docile in mainile superiorilor lor #i du#mani ai oricrei forme de libertate. <aimoasa formulare perinde ac cadaver >ca un cada ru in mana celui ce,l ine? poate fi +sit in toat literatura spiritual, dup cum susine dl. <olliet, #i c1iar in scrierile orientale. Iezuiii trebuie s fie in mainile superiorilor lor ca un toia+ in mana celui ce,l ridic, ca un bul+re

de cear care poate fi modelat oricum, ca un mic crucifix care poate fi ridicat #i mi#cat dup dorin. Aceste formulri plcute sunt destul de lmuritoare. Remarcile #i explicaiile creatorului acestui ordin inltur orice indoial asupra ade ratului lor ineles. Pe lan+ acestea, la iezuii nu numai oina, dar #i raiunea #i scrupulele morale trebuiau sacrificate acestei irtui primordiale care este supunerea necondiionat. Aceasta este fortificaia cea mai puternic a /ocietii lui Isus, a spus $or+ia. / fim con in#i c totul este bine #i corect cand este poruncit de superior, scrie -o3ola. Mi din nou% *1iar dac .umnezeu i,ar da un animal fr minte ca stpan, s nu ezii s i te supui ca unui stpan #i conductor, pentru c .umnezeu a poruncit s fie a#a. Mi acum ce a #i mai tare% iezuitul trebuie s ad in superiorul su nu un om care +re#e#te, ci pe 2ristos insu#i. 2uber, profesor de teolo+ie catolic in Bunc1en, autorul uneia dintre cele mai importante lucrri despre iezuii, a scris% Iat un fapt do edit% *onstituia 'rdinului repet de AGG de ori c in persoana =eneralului trebuie zut 2ristos >@. 2uber, Iezuiii, pa+.74, 76?. .isciplina 'rdinului, asimilat adesea cu cea militar, dep#e#te realitatea% /upunerea militar nu este ec1i alent cu supunerea necondiionat iezuit9 cea din urm este mai lar+, cuprinzand omul in intre+ime #i nu este satisfcut ca cea dintai cu un act exterior, ci cere sacrificarea oinei #i punerea la o parte a !udecii personale >@. 2uber Iezuiii pa+.74,76?. I+naiu insu#i a scris intr,o scrisoare adresat iezuiilor portu+1ezi% Noi trebuie s edem ne+rul ca alb, dac biserica o spune a#a. A#a arat culmea libertii #i eliberarea din robia eu,lui, ridicat in sl i mai inainte de R.P. RouPuette. Intr,ade r, iezuitul era eliberat de sine de enind total supus stpanului su9 orice indoial sau scrupul ii era imputat ca pcat. 2. $oe1mer scria% In anexele la *onstituie, superiorii erau sftuii s ordone subalternilor, ca .umnezeu lui A raam, lucruri aparent criminale, pentru a,i pune la incercare9 dar ei trebuiau s drmuiasc incercrile dup puterea fiecruia. Nu este +reu s,i ima+inezi care ar fi rezultatul unei asemenea educaii >=abriel Bonod, in introducerea la cartea lui 2. $oe1mer, Iezuiii?. /ui#urile #i cobora#urile din iaa 'rdinului & nu exist ar din care s nu fi fost alun+ai & depun mrturie asupra pericolului pe care,l reprezenta #i care a fost recunoscut de toate +u ernele, c1iar #i catolice. 48 Prin infiltrarea in randul claselor conductoare ca in tori, a unor oameni de otai orbe#te cauzei lor, *ompania & campioan a uni ersalismului #i deci a ultramontanismului & a fost recunoscut in mod ine itabil ca o ameninare la adresa autoritii ci ile, acti itatea 'rdinului

indreptandu,se din ce in ce mai mult spre politic. Pe o cale paralel, ceea ce numim spiritul iezuit, s,a dez oltat #i in mi!locul membrilor 'rdinului. <r indoial, fondatorul 'rdinului, inspirat in principal de necesitile misiunilor din ar #i din strintate, nu a uitat s dez olte abilitatea oamenilor si. Iat ce a scris el in /ententiae asceticae% ' abilitate inteli+ent impreun cu o puritate mediocr, este mai bun decat o mare sfinenie cuplat cu o mai slab abilitate. ;n bun pstor de suflete trebuie s #tie cum s i+nore multe lucruri #i s nu pretind c le inele+e. 'dat ce el este stpan al oinelor, el este in stare s,#i conduc ucenicii oriunde rea el. 'amenii sunt absorbii in intre+ime de interese trectoare, a#a c nu trebuie s le orbim prea apsat despre sufletele lor% asta ar fi ca #i cum a,i arunca carli+ul fr momeal. *1iar #i expresia feii pe care trebuiau s,o aib fiii lui -o3ola este artat% Ei trebuie s,#i in capul puin coborat, fr a,l inclina in stan+a sau in dreapta9 ei nu trebuie s se uite in sus, #i cand orbesc cu cine a, nu trebuie s,l pri easc drept in oc1i, ci in a#a fel ca s,l ad dintr,o parte, indirect >Pierre .ominiPue, Politica iezuiilor , Paris 4DAA, pa+.67?. ;rma#ii lui -o3ola au in at bine aceast lecie #i au aplicat,o pe scar lar+ pentru atin+erea scopurilor lor. Capitolul +. P$i,il giil Co)pani i. .up 4AA8, -ainez, subtilul tactician de la *onciliul de la :rent, a de enit =eneral al 'rdinului, a and puterea >autoritatea? de a or+aniza 'rdinul a#a cum era inspirat. Impreun cu /almeron, a scris .eclaraiile, care au fost adu+ate la *onstituie ca s formeze comentariile. Acestea accentuau #i mai puternic despotismul +eneralului care era ales pe ia. ;n consilier, un +u ernator #i asistenii care i#i a eau #i ei sediul la Roma, il a!utau in administrarea 'rdinului, care atunci era imprit in cinci con+re+aii% =ermania, <rana, /pania, An+lia #i America. Aceste con+re+aii erau, la randul lor, imprite in pro incii, care +rupau diferite localuri ale 'rdinului. Numai consilierii #i asistenii erau numii de con+re+aie. =eneralul 'rdinului numea toate celelalte posturi, emitea ordonane care nu modificau *onstituia, administra a erea *ompaniei cum oia #i direciona acti itile ei, fiind rspunztor numai inaintea papei. Acestei miliii atat de strans le+at de #eful ei #i care a ea ne oie de o mare autonomie pentru a,#i concretiza aciunile, papa i,a acordat unele pri ile+ii ce par exorbitante in comparaie cu cele ale altor ordine reli+ioase. Prin *onstituia lor, iezuiii erau exceptai de la re+ulile ieii mona1ale. .e fapt, ei erau clu+ri trind in lume #i, pri ii in exterior, nimic nu,i distin+ea de preoimea clasic. .ar, contrar acesteia #i altor

4D ordine reli+ioase, ei nu erau supu#i autoritii episcopului. Inc din 4A(A, o bul a papei Paul III i,a imputernicit s predice, s asculte confesiunile, s acorde sacramentele #i s spun litur+1ia. /in+ura slu!b pe care n,o puteau ine era cstoria. Ei a eau puterea s ierte pcatele, s sc1imbe le+mintele >!urmintele? cu unele mai u#or de indeplinit, sau c1iar s le anuleze. .l. =aston $all3 scrie% Puterea +eneralului in ceea ce pri e#te iertarea pcatelor #i dispensele era c1iar mai mare. El putea ridica orice pedeaps a reunui membru al /ocietii, inainte sau dup intrarea lui in 'rdin9 el putea absol i toate pcatele lor, c1iar #i pcatul ereziei, a sc1ismei, a falsificrii scrierilor apostolilor, etc... =eneralul ii absol & personal sau prin dele+at & pe toi cei ce sint sub autoritatea lui #i care sint excomunicai, suspendai sau sub interdicie #i ale cror fapte nu sint cunoscute, inafar de tribunalul papal, de prea muli... El, deasemenea, absol de bi+amie, pa+ube cauzate altora, crim, asasinat... atat timp cit aceste fapte rele nu sint cunoscute public #i nu fac obiectul reunui scandal >=aston $all3 Iezuiii pa+.44,46?. In sfar#it, papa =ri+ore EIII a dat dreptul *ompaniei s fac comer #i s se ocupe de acti iti bancare, drept de care ea s,a folosit foarte mult mai tarziu. Aceste dispense #i puteri fr precedent erau pe deplin +arantate *ompaniei. Papii au cerut c1iar re+ilor #i su eranilor s +aranteze #i s apere aceste pri ile+ii9 ei ameninau cu marea excomunicare pe cei ce le,ar atin+e. In 4A7(, o bul a papei Pius " a dat dreptul +eneralului de a aduce la starea iniial aceste pri ile+ii, impotri a tuturor incercrilor de a fi modificate sau mic#orate, c1iar dac asemenea modificri erau documentate prin re ocri papale. =arantand iezuiilor asemenea pri ile+ii extraordinare care erau contrare constituiei bisericii, papalitatea oia nu numai s le dea acestora ni#te arme puternice pentru a lupta impotri a 0necredincio#ilor0, dar #i s,i foloseasc pe iezuii ca +ard de corp care s le apere puterea nein+rdit in biseric #i impotri a bisericii... Pentru a pstra supremaia temporar #i spiritual pe care au uzurpat,o in timpul E ului mediu, papii au andut biserici 'rdinului iezuiilor #i, in consecin, s,au predat pe ei in#i#i in mainile lor... .ac papalitatea era susinut de iezuii, atunci existena iezuiilor depindea de supremaia temporar #i spiritual a papalitii. In acest fel, interesele ambelor pri erau strans le+ate impreun >=aston $all3, Iezuiii pa+. D,4G, 4),47?. .ar aceast armat select a ea ne oie de a!utoare secrete cu care s domine societatea ci il9 aceast parte a czut in sarcina celor afiliai *ompaniei iezuiilor. Buli oameni importani au fost le+ai in felul acesta de /ocietatea iezuit% Impratul <erdinand II #i <erdinand III, /i+ismund III, Re+ele Poloniei, care a aparinut oficial *ompaniei, *ardinal Infant, duce de /a oia. Mi ace#tia au fost foarte folositori >Pierre .ominiPue, -a

politiPue de @esuites?. -a fel este #i astzi9 cei 66.GGG de membri oficiali ai /ocietii acti eaz in intrea+a lume, printre ei fiind capi de partide politice oficialiti inalte, +enerali, ma+istrai, medici, profesori uni ersitari, etc., toi luptandu,se s duc la indeplinire, fiecare in sfera sa de acti itate, :1e 'pus .ei >-ucrarea lui .umnezeu?, de fapt planurile papalitii. 5G PAR:EA II IEO;IQII IN E;R'PA IN /E*. E"I MI E"II Capitolul 1. Italia- Po$tugalia- Spania. <rana & scria 2. $oe1mer & este lea+nul /ocietii lui Isus, dar in Italia a cptat pro+ram #i constituie. Prin urmare, in Italia a lua na#tere #i de aici s,a rspandit peste 1otare. Autorul noteaz cre#terea numrului de cole+ii #i academii iezuite >458 #i 4)8G?9 dar & spune el & istoria ci ilizaiei italiene de,a lun+ul secolelor E"I , E"II arat rezultatele acestui fapt intr,un mod mult mai frapant. Astfel, dac o Italie bine educat >instruit? imbri#eaz din nou credina #i ritualurile bisericii, admiand un nou zel pentru ascetism #i acti itate misionar, compunea din nou poeme pioase #i imnuri pentru biseric, dedica cu con#tiinciozitate penelurile pictorilor #i dlile sculptorilor spre a preamri idealul reli+ios, nu este urmarea faptului c clasele culti ate ale societii italiene erau instruite in cole+ii #i confesionale iezuiteC >2. $oe1mer, Iezuiii, pa+.85, 86?. /e terminase cu simplitatea copilreasc, bucuria, i acitatea sau iubirea pentru natur. Ele ii iezuii erau mult prea biserico#i, de otai, preocupai pentru a pstra aceste caracteristici. Ei erau prin#i de iziunile extatice #i de iluminri9 ei erau literalmente imbtai de tablouri ale mortificrii, c1inurilor #i torturilor aplicate martirilor9 ei a eau ne oie de pomp, strlucire #i teatralitate. Incepand cu sec. E"I, arta #i literatura italian reproduc cu fidelitate aceast transformare moral... Nelini#tea, ostentaia, #ocul susinut care caracterizeaz creaia acelei perioade, incura!eaz apariia unui sentiment de respin+ere in loc de simpatie pentru con in+erile pe care se presupune c ei le tlmceau #i le +lorificau >$oe1mer, Iezuiii?. Aceasta este nota specific, unic a *ompaniei. Aceast dra+oste pentru denaturat, afectat, strlucire, teatralitate, ar prea stranie pentru ni#te mistici formai prin Exerciii spirituale, dac nu am detecta in ea acel scop iezuit esenial de a impresiona mintea. Este o aplicaie a 54 maximei scopul scuz mi!loacele aplicat cu perse eren de iezuii in art #i in literatur, cit #i in problemele politice #i morale. Italia a fost atins in mod puternic de Reform. *u toate acestea, aldenzii, care au supra ieuit inc din E ul mediu in ciuda persecuiilor #i

s,au stabilit in nordul #i sudul peninsulei, s,au alipit la biserica cal inist in anul 4A65. Intr,un raport al iezuitului Posse ino, Emmanuel P1ilibert de /a oia a lansat o alt pri+oan san+eroas impotri a supu#ilor si eretici, in anul 4A)4. Acela#i lucru s,a intampla in *alabria, la *asal de /an /isto #i =uardia <iscale. Iezuiii au fost implicai in multe masacre9 ei erau ocupai cu con ertirea ictimelor >@. 2uber Iezuiii, pa+.4)A?. *at despre printele Posse ino, ...el a urmat armata catolic in calitate de capelan #i a recomandat exterminarea prin foc a pastorilor eretici, ca fiind o necesitate #i un act sfant >2. $oe1mer?. Iezuiii erau atotputernici in Parma, la curtea lui <arnese, ca #i in Napoli, de,a lun+ul sec. E"I #i E"II. .ar in "eneia, unde fuseser cople#ii de fa oruri, au fost alun+ai la 4( mai 4)G) ca fiind cei mai credincio#i slu!itori #i purttori de cu ant ai papei. *u toate acestea, li s,a permis reintoarcerea in 4)A), dar influena lor in Republic a ea s fie de acum incolo doar o slab umbr a celei pe care o a useser in trecut. Portu+alia a fost o ar deosebit pentru 'rdin. Inc sub papa Ioan III >4A54,4AAD?, in Portu+alia era cea mai puternic comunitate reli+ioas din re+at. Influena ei a crescut c1iar mai mult dup re oluia din 4)(G, care i,a adus la tron pe bra+anzi. /ub primul re+e al casei $ra+anza, printele <ernandez era membru al +u ernului #i, sub domnia minorului Alp1onse "I, sftuitorul cel mai preuit al re+inei -ouisa. Printele de "ille a reu#it s,l inlture de la tron pe Alp1onse "I in 4))7, iar printele Emmanuel <ernandez a fost numit deputat al *urii in 4))7 pe lan+ re+ele Petru II. In ciuda faptului c ace#ti preoi nu indeplineau nici o funcie public, ei erau mult mai puternici in Portu+alia decat in orice alt ar. Ei nu erau numai sftuitori spirituali ai tuturor familiilor re+ale, dar re+ii #i mini#trii ii consultau in toate situaiile importante. .in una dintre propriile lor mrturisiri, aflm c nici un post din administraia statului sau din biseric nu putea fi obinut fr asentimentul lor9 cu atat mai mult cu cat clerul, inalta societate #i cei din popor se intreceau in a le ca#ti+a fa orurile #i asentimentul. Politica extern era deasemenea sub puternica lor influen. 'rice om normal ar fi zut c o astfel de stare a lucrurilor era duntoare strii re+atului >2. $oe1mer?. .e fapt, putem edea rezultatele dup starea decadent in care a a!uns acest tram nefericit. Au fost necesare toat ener+ia #i perspicacitatea marc1izului de Pombal, la mi!locul sec. E"III, pentru a smul+e Portu+alia din sfera mortal de influen a 'rdinului. In /pania, ptrunderea 'rdinului a fost mai lent. *lerul superior #i dominicanii i s,au opus mult reme. Bonar1ii in#i#i, re+ii *1arles #i P1ilip II, cu toate c le acceptaser ser iciile, nu a eau incredere in ace#ti soldai ai papei #i se temeau de iolarea propriei lor autoriti. .ar, cu mult abilitate, 'rdinul a infrant in cele din urm aceast rezisten. In timpul sec. E"II, ei au fost atotputernici in /pania printre clasele sus,puse

#i la *urte. *1iar printele Neid1art, fost ofier de ca alerie +erman, a condus in exclusi itate re+atul in calitate de *onsilier al /tatului, prim 55 ministru #i mare inc1izitor... In /pania, ca #i in Portu+alia, decadena re+atului a coincis cu ascensiunea 'rdinului >2. $oe1mer?. Iat ce a a ut de spus Ed+ar Ruinet despre acest lucru% 'ridecateori d murind o dinastie re+al, pot edea ridicandu,se #i stand in spatele ei un fel de +eniu al rului, una din acele fi+uri intunecate care sint du1o nicii, care o conduce bland #i printe#te la moarte. .esi+ur, nu se poate pune decadena /paniei numai in carca 'rdinului. :otu#i, este ade rat c 'rdinul iezuiilor, impreun cu biserica #i alte ordine reli+ioase, i,au +rbit cderea. *u cat 'rdinul de enea mai bo+at, cu atat era mai srac /pania9 astfel c la moartea re+elui *1arles II, istieria statului nu dispunea nici mcar de suma necesar pentru a plti 4G.GGG de slu!be, care se ineau de obicei pentru sal area sufletului unui re+e care a murit >2. $oe1mer?. Capitolul ". . $)ania. Nu Europa de sus, ci cea central% <rana, 'landa, =ermania, Polonia, a fost scena acelei lupte istorice dintre catolicism #i protestantism. A#a c aceste ri au fost principalul camp de btaie pentru /ocietatea lui Isus >2. $oe1mer?. /ituaia era deosebit de +ra in =ermania. Nu numai pesimi#tii, ci #i catolicii +anditori #i inelepi au considerat cauza ec1ii biserici din toate landurile =ermaniei ca fiind aproape pierdut. .e fapt, c1iar #i in Austria #i $oemia ruptura de Roma a fost atat de total, incat protestanii puteau spera pe drept cu ant s cucereasc Austria in cate a decenii. Atunci, cum de nu a a ut loc aceast sc1imbare #i ara a fost c1iar imprit in dou sectoareC Partida catolic, la sfar#itul sec.4), nu are nici o ezitare in a rspunde la aceast intrebare, cci ea a #tiut intotdeauna c +ruparea Hitelsbac1, 1absbur+ii #i iezuiii erau rspunztori pentru aceast intorstur SfericitL a e enimentelor >2. $oe1mer? . Rene <ulop,Biller scrie despre rolul iezuiilor in aceste e enimente% *auza catolic putea spera la un succes real doar dac preoii iezuii ar fi fost in stare s,i influeneze #i s,i manipuleze pe su erani in orice timp #i orice impre!urri. *onfesionalele ofereau iezuiilor mi!loacele pentru asi+urarea unei influene politice durabile, fiind astfel o arm deosebit de eficace. In $a aria, tanrul duce Albert ", fiul unui catolic zelos #i educat la In+olstadt, ec1i ora# catolic, a fcut apel la iezuii pentru a combate efecti erezia% la 7 iulie 4AA), 8 preoi #i 45 in tori iezuii au intrat in In+olstadt. Era inceputul unei ere noi pentru $a aria... /tatul insu#i a primit o nou pecete... concepiile romano,catolice diri!au de acum politica su eranilor #i conduita inaltei societi. .ar acest nou spirit a

acaparat numai clasele sociale superioare. El nu a ca#ti+at inimile oamenilor obi#nuii. :otu#i, sub disciplina de fier a statului #i a bisericii re i+orate, ei au rede enit catolici de otai, docili, fanatici #i intolerani fa de orice erezie. Poate ar prea exa+erat s atribui asemenea irtui #i aciuni unei maini de oameni. :otu#i, in aceste condiii fora lor era in ers proporional cu numrul lor, iar ei erau deosebit de eficace imediat ce nu 56 mai intalneau nici un obstacol. Emisarii lui -o3ola au cucerit de la inceput inima #i mintea rii.... Incepand cu urmtoarea +eneraie, In+olstadt a de enit tipul perfect al ora#ului iezuit +erman >2. $oe1mer? /e poate !udeca starea de spirit pe care preoii au introdus,o in aceast fortrea a credinei, citind urmtoarele randuri% Iezuitul Ba3r1ofer in a in cartea sa, 0'+linda predicatorului0% SNoi nu om fi !udecai dac cerem uciderea protestanilor mai mult decat am fi !udecai pentru pedepsirea cu moartea a 1oilor, criminalilor, falsificatorilor #i rz rtiilor >Rene <ulop,Biller?. /uccesorii lui Albert " #i in special Baximilian I >4AD7,4)A4? au completat lucrarea acestuia. .e!a Albert " fusese foarte scrupulos in a,#i indeplini 0datoria0 de a asi+ura 0mantuirea0 supu#ilor si% Imediat ce preoii iezuii au ptruns in $a aria, atitudinea lui >a lui Albert " & n.t.? fa de protestani #i fa de simpatizanii lor a de enit #i mai se er. Incepand cu anul 4A)6, el i,a alun+at fr mil pe toi recalcitranii #i na artat nici un fel de indurare fa de anabapti#ti, care au trebuit s sufere inecul, focul, inc1isoarea #i lanurile, toate acestea fiind ludate de iezuitul A+ricola. In ciuda tuturor acestor persecuii, a trebuit s treac >moar? o intrea+ +eneraie de brbai pentru ca persecuia s fie incununat cu un succes deplin. Nu mai tarziu decat in anul 4A8), anabapti#tii au reu#it s ascund )GG de ictime de ducele =uillaume >este orba de anabapti#tii din Bora ia?. Acest sin+ur exemplu ne do ede#te c aici au fost alun+ai mii #i nu sute, o sprtur +roaznic intrun inut puin populat. .ar & a spus Albert " la *onciliul de la Bunc1en & cinstea lui .umnezeu #i mantuirea sufletelor trebuie puse deasupra oricror interese momentane >2. $oe1mer?. Incetul cu incetul, in mantul ba arez a trecut in mainile iezuiilor #i acea re+iune a de enit baza ptrunderii lor in estul, estul #i nordul =ermaniei. Incepand cu anul 4A8A, preoii iezuii au con ertit partea din landul Hestfalia ce inea de Ioln9 in 4A8) ei apar la Neuss #i $onn, una din re#edinele ar1iepiscopului din Ioln9 ei desc1id cole+ii la 2ildes1eim in 4A87 #i la Bunster in 4A88. Acesta din urm a ea de!a in 4)48, 46GG de ele i... ' mare parte din =ermania de est a fost recucerit de catolici in

felul acesta, mulumit lui Hittelsbac1 #i iezuiilor. Aliana dintre Hittelsbac1 #i iezuii a fost poate mai important pentru Sre+iunile austrieceL decat pentru =ermania de est. Ar1iducele *1arles de /t3rie, ultimul fiu al impratului <erdinand, s,a cstorit in 4A74 cu o prines ba arezS care a adus in castelul =ratz tendine catolice in+uste #i prietenia, pentru iezuii care domina curtea de la Bunc1enL. /ub influena ei, *1arles a trudit din +reu pentru a Sextirpa ereziaL din trupul re+atului lui #i cand a murit, in 4ADG, el l,a obli+at pe fiul #i succesorul lui, <erdinand, s !ure c a continua aceast lupt. In orice caz, <erdinand era bine pre+tit pentru aceasta. S:imp de A ani, el a fost ele ul iezuiilor din In+olstadt9 pe lan+ aceasta, el era atat de mr+init incat, dup el, nu exista nici o indatorire mai nobil decat restaurarea bisericii catolice in ara lui. * aceast indatorire era sau nu a anta!oas rii lui, asta pe el nu,l in+ri!ora. SPrefer & spunea el & s domnesc asupra 5( unei ri in ruin, decat intr,una blestematL >@. 2uber , Iezuiii pa+.48G, 486?. In 4)47, ar1iducele <erdinand a fost incoronat Re+e al $oemiei de ctre imprat. Influenat de confesorul su iezuit, "iller, <erdinand a inceput imediat s combat protestantismul in noul su re+at. Aceasta a anunat inceputul unui rzboi reli+ios deosebit de san+eros, care timp de 6G de ani a inut Europa in suspans. In 4)48, cand nefericitele e enimente de la Pra+a au dat semnalul pentru inceperea rebeliunii, btranul imprat Bat1ias a incercat la inceput s a!un+ la un compromis, dar nu a a ut destul putere pentru a,#i impune inteniile sale re+elui <erdinand, care era dominat de confesorul su iezuit9 astfel, ultima speran de a inc1ide acest conflict pe calea inele+erii a fost pierdut. In acela#i timp, re+iunile $oemiei luaser msuri speciale #i 1otraser alun+area tuturor iezuiilor, zandu,se in ace#tia promotori ai rzboiului ci il >@. 2uber?. *urand dup aceea, Bora ia #i /ilezia le,au urmat exemplul, iar protestanii din ;n+aria, unde iezuitul Pazman3 stpanea cu un toia+ de fier, s,au rsculat #i ei. .ar lupta de la Buntele Alb >4)5G? a fost ca#ti+at de <erdinand, care a fost fcut din nou imprat dup moartea lui Bat1ias. Iezuiii l,au con ins pe <erdinand s aplice cele mai crunte pedepse asupra rebelilor9 protestantismul a fost smuls din rdcini din toat ara prin mi!loace ce nu pot fi exprimate in cu inte. S-a sfar#itul rzboiului, ruina material a rii era completL. Iezuitul $albinus, istoricul $oemiei, s,a intrebat cum de a mai putut rmane cine a in ara aceea. .ar ruina moral a fost cu mult mai teribil... *ultura infloritoare intemeiat de nobilime #i clasele sociale de mi!loc, bo+ata literatur naional care nu putea fi inlocuit% toate acestea au fost distruse, incat c1iar #i specificul naional a fost indeprtat. $oemia a fost desc1is iezuiilor #i ei au ars literatura naional in cantiti uria#e9

sub influena lor, c1iar #i numele marelui erou naional, @an 2uss, s,a estompat treptat, pan cand a fost #ters din inimile oamenilor... Brirea puterii iezuite & spunea :omeN & a coincis cu marea decdere a rii din punct de edere al culturii naionale9 datorit influenei pe care acest ordin a a ut,o asupra acestui inut nefericit, trezirea rii s,a putut face numai dup un secol. *and rzboiul de 6G de ani a luat sfar#it #i s,a inc1eiat pacea care asi+ura protestanilor +ermani acelea#i drepturi politice de care se bucurau catolicii, iezuiii au fcut tot posibilul pentru a se continua lupta9 dar in zadar >Rene <ulop,Biller pa+. 4G(,4GA ? .ar ei au obinut de la ele ul lor, -eopold I, care domnea atunci ca imprat, permisiunea de a persecuta pe protestanii din ara lui, #i in special din ;n+aria. Escortai de dra+onii imperiali, iezuiii a trecut la munca de con ertire in anul 4)74. ;n+urii s,au ridicat la lupt #i astfel a inceput un rzboi care a ea s se intind pe perioada unei +eneraii... .ar aceast insurecie a fost ictorioas sub conducerea lui <rancisc RaNoczi. Acesta oia s,i iz+oneasc pe iezuii din toate rile unde el a ea influen9 dar protectori influeni ai 'rdinului au reu#it s amane aceste msuri, iar expulzarea nu a a ut loc pan in 47G7... Prinul Eu+en a condamnat cu asprime politica casei imperiale #i intri+ile iezuiilor din ;n+aria. El a scris% SAustria aproape c a pierdut 5A ;n+aria din cauza persecutrii protestanilorL. Intr,o zi, el a exclamat plin de amrciune c moralitatea turcilor este mult superioar celei iezuite, cel puin in practic. Ei doresc nu numai s domine asupra con#tiinelor, dar or s aib drept de ia #i de moarte asupra oamenilor. Austria #i $a aria au cules din plin roadele dominrii iezuite% oprimarea tuturor tendinelor pro+resiste #i in!osirea sistematic a oamenilor. Bizeria de nedescris care a urmat rzboiului reli+ios, slbirea puterii politice, decadena intelectual, corupia moral, o inspimanttoare depopulare #i o srcire a intre+ii =ermanii% acestea au fost rezultatele aciunilor ordinului iezuiilor >@. 2uber, Iezuiii, pa+ 486,48)?. Capitolul '. El, ia. .e abia in sec. E"II au reu#it iezuiii s se stabileasc cu succes in El eia, dup ce fuseser c1emai #i apoi alun+ai din cate a ora#e ale *onfederaiei in timpul celei de a doua !umti a sec. E"I. Ar1iepiscopul Bilanului, *1arles $orromee, care le,a facilitat instalarea in -ucerna in 4A78, #i,a dat curand seama care ar fi rezultatele acti itii acestora, a#a cum ne aminte#te #i @. 2uber% *1arles $orromee scria confesorului su c aceast *ompanie a lui Isus, condus de capi mai mult politici decat reli+io#i, de ine prea puternic pentru a pstra cumptarea necesar #i respectul. Ea +u erneaz deasupra re+ilor #i

prinilor #i conduce afaceri politice #i spirituale9 e la ioasa instituie #i,a pierdut spiritul care o insufleea la inceput9 om fi silii s,o dezmembrm >@. 2uber , Iezuiii? In acela#i timp in <rana, faimosul !urist Etienne PasPuier a scris% Introducei acest ordin in mi!locul nostru #i in acela#i timp ei introduce neinele+erea, 1aosul #i confuzia >2. <ulop,Biller, Iezuiii #i secretul puterii lor, pa+. A7?. Nu este aceast plan+ere impotri a 'rdinului identic cu cea auzit mereu #i mereu in toate rileC A fost aceea#i #i in El eia, cand do ada faptelor lor duntoare a rzbtut prin aparenele in#eltoare cu care obi#nuia s se acopere. 'riunde reu#eau iezuiii s prind rdcini, ei corupeau mari #i nici, tineri #i btrani. <oarte curand autoritile au inceput s,i consulte in impre!urri deosebite9 donaiile lor au incepu s cur+ in ar #i in curand ei au ocupat toate #colile, am oanele celor mai multe biserici, de enind confesorii oamenilor la putere #i influeni. *onfesori ai tuturor claselor societii, sftuitori #i prieteni intimi ai membrilor *onciliului >local?, influena lor a crescut din zi in zi #i ei nu au a#teptat mult s #i,o exercite in treburile publice. -ucerna #i <ribour+ au fost centrele lor principale9 de acolo, ei conduceau politica extern a celor mai multe cantoane catolice... 'rice plan nscocit la Roma sau de alte puteri strine, impotri a protestantismului din El eia, a ea asi+urat deplinul suport al iezuiilor... In 4)5G ei au reu#it s aae populaia catolic din "eltlin s se ridice impotri a protestanilor #i au masacrat )GG dintre ei. Papa a acordat indul+ene tuturor celor care au participat la aceast fapt oribil. 5) In 4)A) ei au starnit rzboiul ci il intre membrii diferitelor confesiuni reli+ioase... Bai tarziu, un nou rzboi reli+ios a fost inceput de iezuii. In 4745, la Aarau s,a tratat pacea9 -ucerna #i ;ri tocmai o acceptaser cand iezuiii, in urma unui ordin primit de la Roma, au fcut tot ce le,a stat in putin s rstoarne lucrurile. Ei au refuzat s acorde iertarea pcatelor celor ce nu ridicaser armele. Ei au proclamat in +ura mare de la am oanele lor c nimeni nu era obli +at s,#i in cu antul, cand acesta a fost dat ereticilor9 ei i,au fcut pe ne+ociatorii moderai s suspecteze #i s nu mai rman pe poziia lor >de inc1eiere a pcii & n.t.?, pro ocand in -ucerna o asemenea rscoal amenintoare a poporului impotri a +u ernului, incat puterea suprem a trebuit s demisioneze #i astfel pacea a fost rupt. *atolicii au fost infrani in lupta care a urmat #i au semnat o pace impo rtoare. .e atunci, influena 'rdinului in El eia a de enit din ce in ce mai mic >@. 2uber Iezuiii, pa+.488?. Astzi, articolul A4 din *onstituia El eiei interzice /ocietii lui Isus

s desf#oare orice acti itate cultural sau educaional pe teritoriul *onfederaiei. 'rice efort fcut pentru a aboli aceast le+e a fost respins. Capitolul *. Polonia /i Ru&ia. .ominaia iezuit nu a fost nicieri atat de mortal ca in Polonia. Acest lucru este do edit de 2. $oe1mer, un istoric moderat care nu a purtat nici o a ersiune sistematic fa de /ocietatea lui Isus. Iezuiii au fost in intre+ime responsabili de distru+erea Poloniei. Acuzaia astfel formulat este exa+erat. .ecderea statului polonez incepuse inainte de intrarea acestora in scen. .ar ei au +rbit desi+ur descompunerea re+atului. .intre toate statele, Polonia, care a ea milioane de cre#tini ortodoc#i in mi!locul ei, ar fi trebuit s aib tolerana reli+ioas ca unul din cele mai importante principii de politic intern. Iezuiii nu au permis aceasta. $a mai ru, ei au pus politica extern polonez in ser iciul intereselor catolice, intr,un mod fatal >2. $oe1mer?. Aceasta s,a scris la sfar#itul secolului trecut9 este foarte asemntor cu ceea ce a spus colonelul $ecN, fost ministru al afacerilor extern in perioada 4D65,4D6D, dup al doilea rzboi mondial% "aticanul este printre principalii ino ai de tra+edia rii mele. Eu mi,am dat seama prea tarziu c noi am dus o politic extern care ser ea interesele bisericii catolice >.eclaraia de la ) februarie?. .eci, cu cate a secole intre ele, acelea#i influene dezastruoase #iau lsat amprenta inc odat asupra acestei naii nefericite. Inc din 4A84, printele iezuit Posse ino, dele+at pontifical la Bosco a, a fcut tot posibilul s reconcilieze arul I an cel =roaznic cu biserica romano,catolic. I an nu era strict impotri a ei. Plin de sperane fericite, Posse ino s,a fcut, in anul 4A8(, mediatorul pcii de la Iire ora =ora dintre Rusia #i Polonia, o pace care l,a sal at pe I an dintr,o situaie fr ie#ire. Aceasta a fost tocmai ceea ce dorea acest su eran #iret. Nici na mai fost orba dup aceea de con ertirea. ru#ilor. Posse ino a trebuit s prseasc Rusia fr a obine ce a. 57 .oi ani mai tarziu, o situaie ce a mai bun i,a fost oferit 'rdinului de a pune mana pe Rusia% =ri#ca 'strepie , un clu+r rspopit, a dez luit iezuiilor c, de fapt, el era .imitrie, fiul lui I an, care fusese asasinat9 el s,a declarat +ata s in+enunc1eze Bosco a in faa Romei dac ar de eni stpanul tronului arului. <r a reflecta mai intai, iezuiii au preluat in mainile lor introducerea lui 'strepie la *ontele Palatin de /andomir, care i,a dat de soie pe fata lui9 ei au orbit in numele lui papei #i re+elui /i+ismund III cu pri ire la preteniile lui #i au reu#it s fac armata polonez s se ridice impotri a arului $oris =uduno . .rept recompens, falsul .imitrie a renunat la reli+ia strbunilor lui intr,o cas din *raco ia, loca# al iezuiilor, #i a promis 'rdinului o instituie in Bosco a, lan+ Iremlin, dup ictoria asupra lui $oris =uduno .

.ar tocmai aceste fa oruri din partea catolicilor au dezlnuit ura bisericii ortodoxe ruse impotri a lui .imitrie. -a 57 mai 4)G), a fost ucis impreun cu sutele de polonezi care,l insoeau. Pan atunci nu se putea orbi despre un sentiment naional rus9 dar de atunci, acesta a de enit foarte puternic #i a luat forma unei uri fanatice impotri a bisericii romane #i impotri a Poloniei. Aliana cu Austria #i politica ofensi a lui /i+ismund III impotri a turcilor, ambele susinute cu trie de ordinul iezuiilor, au a ut efecte dezastruoase pentru Polonia. Altfel spus, nici un stat nu a suferit sub dominaia iezuit, ca Polonia. Mi in nici o alt ar & inafar de Portu+alia & nu a fost 'rdinul atat de puternic ca in Polonia. Polonia nu a a ut numai un re+e al iezuiilor, ci #i un re+e iezuit% Ian *azimir, un su eran care a aparinut 'rdinului inainte de urcarea lui pe tron in 4)(D... In timp ce Polonia era condus cu rapiditate spre ruin, numrul loca#urilor #i #colilor iezuite a crescut atat de repede, incat =eneralul 'rdinului a transformat Polonia intr,o con+re+aie de sine,stttoare in 47A4 >2. $oe1mer?. Capitolul +. Su dia /i Anglia. In rile scandina e, scria Pierre .ominiPue, luteranismul a cuprins toate sferele de acti itate #i atunci cand iezuiii au pornit la contraatac, ei nu au mai +sit acolo ceea ce +siser in =ermania% o partid catolic minoritar, dar puternic. Atunci sin+ura lor speran a fost con ertirea su eranului, care in secret era in fa oarea catolicismului9 de asemenea, acest re+e, @an III "asa, se cstore#te in 4A)8 cu o prines polonez, *at1erine, o romano,catolic. Printele Nicolai #i ali iezuii au fost adu#i in 4A7( la recent consacrata #coal de teolo+ie, unde au de enit fer eni prozelii romano,catolici, in timp ce oficial afi#au luteranismul. Apoi, abilul ne+ociator, Posse ino, a asi+urat atat con ertirea lui @an III cit #i educaia fiului acestuia, /i+ismund, iitorul /i+ismund III, re+ele Poloniei. *and a sosit timpul ca /uedia s se supun /fantului /caun, condiiile re+elui au fost% cstoria preoilor, folosirea limbii rii la slu!bele reli+ioase #i imprt#ania >eu1aristia?, cu ambele elemente >paine #i in?. :oate acestea au fost respinse de conducerea bisericii catolice #i astfel ne+ocierile au a!uns intr,un punct mort. In orice caz, re+ele, care #i,a 58 pierdut prima soie, s,a recstorit cu o suedez luteran. Iezuiii au trebuit s prseasc ara. *incizeci de ani mai tarziu, 'rdinul a ca#ti+at o alt ictorie in /uedia% Re+ina *ristina, fiica lui =usta Adolf, ultimul "asa, a fost con ertit sub in tura a doi preoi iezuii care reu#iser s a!un+ la /tocN1olm de+1izai in nobili italieni. .ar, pentru a,#i sc1imba reli+ia fr conflicte, ea a trebuit s abdice in 5( iunie 4)A( >2. $o1mer?. In An+lia, situaia prea mai fa orabil /ocietii lui Isus #i ea putea

spera, cel puin pentru un timp, s aduc aceast ar din nou sub !urisdicia /fantului /caun. *and Elisabeta a a!uns pe tron in 4AA8, Irlanda era in intre+ime catolic iar An+lia pe !umtate... .e!a in 4A(5, /almeron #i $roet au fost trimi#i de papa pentru a supra e+1ea Irlanda. Au fost infiinate seminarii in .ouai, Pont,a,Bousson #i Roma pentru pre+tirea misionarilor din An+lia, Irlanda #i /coia. In inele+ere cu re+ele <ilip II al /paniei, conducerea bisericii a complotat la rsturnarea re+inei Elisabeta de pe tron, in fa oarea catolicei Baria /tuart. ' rscoal irlandez, pro ocat de Roma, a fost inbu#it. .ar iezuiii care sosiser in An+lia in 4A8G au luat parte la o mare intrunire catolic la /out1JarN. Apoi, sub diferite tra estiuri, ei s,au impr#tiat din re+iune in re+iune, din cas in cas #i din castel in castel. /eara ei ascultau confesiuni9 dimineaa predicau #i ddeau imprt#ania >eu1aristia?, dup care dispreau tot atat de misterios cum eniser. Asta pentru c din 4A iulie, Elisabeta ii declarase proscri#i >2. $oe1mer?. Ei au tiprit #i au impr#tiat in secret pamflete irulente impotri a re+inei #i a bisericii an+licane. ;nul din ei, printele *ampion, a fost prins, condamnat pentru inalt trdare #i spanzurat. Ei au mai complotat la Edinbur+1 ca s,l ca#ti+e de partea lor pe re+ele Iacob al /coiei. Rezultatul tuturor acestor tulburri a fost executarea Bariei /tuart in anul 4A87. Apoi a urmat expediia spaniol, in incibila Armada, care a fcut An+lia s tremure o reme #i a cauzat sfanta alian in !urul tronului Elisabetei. .ar *ompania #i,a urmat cu toate acestea proiectele ei #i pre+tea preoi en+lezi la "alladolid, /e ilia, Badrid #i -isabona, in timp ce propa+anda secret continua in An+lia sub conducerea printelui =arnett. .up complotul butoiului cu pulbere impotri a lui Iacob I, succesorul Elisabetei, acest printe =arnett a fost condamnat pentru complicitate #i spanzurat, la fel ca printele *ampion. /ub *arol I #i apoi in republica lui *romJell, muli iezuii au pltit cu iaa pentru intri+ile lor. 'rdinul credea c a triumfa sub *arol II care, impreun cu -udo ic EI", a inc1eiat un tratat la .o er, f+duind c a restabili catolicismul in ar >) feb.4)8A , n.t.?. Naiunea nu a fost pe deplin informat de aceste aran!amente, dar puinul care a fost aflat a fost de a!uns pentru a crea o a+itaie de nedescris. :oat An+lia s,a cutremurat inaintea spectrului lui -o3ola #i a conspiraiilor iezuite >2. $oe1mer?. ' adunare a acestora c1iar in palat, a adus furia poporului la maximum% *arol II, care +usta din plin iaa de re+e #i nu oia s fie exilat, a spanzurat cinci preoi iezuii pentru inalt trdare, la :3burn. .ar asta nu i,a potolit pe iezuii... :otu#i, *arol II era prea prudent #i prea cinic 5D pentru a le fi pe plac, fiind +ata oricand s se debaraseze de ei. Ei credeau

c ictoria se a profila atunci cand Iacob II >fiul lui *arol II? a urca pe tron. .e fapt, re+ele *arol II a adoptat ec1iul !oc al Bariei :udor >care a impus catolicismul in An+lia?, dar folosindu,se de mi!loace mai blande. El s,a prefcut c con erte#te An+lia #i a pus bazele, pentru iezuii, unui cole+iu intr,unul din palatele familiei de /a oia, unde imediat s,au instalat (GG de studeni. ' +rupare fi# iezuit a pus mana astfel pe Palat. :oate aceste combinaii au fost cauza principal a re oluiei din 4)88. Iezuiii au trebuit s mear+ impotri a unui curent mult prea puternic. Atunci in An+lia erau 5G de protestani la un catolic. Re+ele a fost detronat #i a fu+it in <rana9 toi membrii *ompaniei au fost inc1i#i sau alun+ai. .up un timp, iezuiii au reinceput acti itatea lor de a+eni secrei, dar nu a fost altce a decat o a+itaie zadarnic. Ei au pierdut cauza in An+lia >Pierre .ominiPue?. Capitolul 0. ($ana. In 4AA4, la 47 ani dup fondarea 'rdinului in capela de la /aint .enis de Bontmartre, iezuiii au inceput stabilirea lor in <rana. *u si+uran, ei s,au infi#at ca ni#te ad ersari concrei ai Reformei care cucerise a #aptea parte din populaia <ranei, dar oamenii nu a eau incredere in ace#ti soldai prea de otai ai /fantului /caun. A#a c ptrunderea lor in <rana a fost la inceput destul de inceat. *a #i in alte ri unde opinia public nu a fost de partea lor, ei s,au strecurat mai intai pe lan+ oamenii de la *urte #i apoi, prin ei, in clasele inaltei societi. .ar la Paris, Parlamentul, ;ni ersitatea #i c1iar clerul le,au rmas ostili. Acest lucru a de enit clar in momentul in care au incercat s desc1id aici un cole+iu. <acultatea de :eolo+ie, a crei misiune era s pstreze principiile reli+ioase in <rana, a decretat la 4 decembrie 4AA( c aceast /ocietate pare extrem de periculoas in ceea ce pri e#te credina9 ea este un inamic al pcii bisericii, fatal statului monar1ic #i pare c s,a nscut pentru a aduce mai de+rab decdere decat zidire sufleteasc >=aston $all3, Iezuiii pa+.)D?. Preoilor li s,a permis totu#i s se stabileasc la $illom, intr,un col al Au er+nei. .e acolo, ei au or+anizat o mare aciune impotri a Reformei in pro inciile din sudul <ranei. <aimosul -ainez & eroul de la :rent & s,a remarcat in polemici, mai ales la *oncla ul de la Poiss3, intr,o incercare nefericit de a concilia cele dou doctrine. Bulumit re+inei,mam, *aterina de Bedici, 'rdinul a desc1is primul loca# la Paris, *ole+iul *lermont, care a intrat in intrecere cu ;ni ersitatea. 'poziia fa de acest loca# din partea ;ni ersitii, Parlamentului #i clerului, a fost mai mult sau mai puin indulcit prin concesii, cel puin erbale, fcute de *ompanie, care a promis s se supun dreptului comun9 dar ;ni ersitatea a luptat din +reu #i mult reme impotri a introducerii acestor brbai mituii pe c1eltuiala <ranei

pentru a se inarma impotri a re+elui, potri it cu intelor lui Etienne PasPuier, care s,au do edit curand a fi ade rate. 6G Nu este ne oie s ne intrebm dac iezuiii #i,au dat consimmantul pentru masacrul din noaptea /fantului $artolomeu >4A75?. 'are ei l,au pre+titC *ine #tieC... Politica *ompaniei, subtil #i flexibil in metodele ei, are scopuri foarte clare9 este politica papei de distru+ere a ereziei. :otul trebuia subordonat acestui scop ma!or. *aterina de Bedici a acionat in acest scop #i *ompania putea conta pe casa de =uise >Pierre .ominiPue?. .ar acest plan important, a!utat atat de mult de masacrul din noaptea de 5( au+ust 4A75, a pro ocat o teribil izbucnire a urii fratricide. :rei ani mai tarziu s,a infiinat /fanta -i+, apoi este asasinat ducele de =uise >dec. 4A88?, numit #i re+ele Parisului #i in sfar#it apelul la /u eranul /paniei pentru a lupta impotri a protestanilor. "icleanul 2enric III #i,a dat toat silina s e ite rzboiul reli+ios. In inele+ere cu 2enric de Na arra, ei i,au strans impreun pe protestani #i pe catolicii moderai impotri a Parisului, a -i+ii #i a partizanilor acesteia, romano,catolici fanatici susinui de /pania... Iezuiii, atotputernici la Paris, au protestat c re+ele s,a dat de partea ereziei... *omitetul director al -i+ii s,a sftuit la sediul iezuiilor din strada /aint Antoine. .einea cum a /pania ParisulC =reu de crezut. -i+a il deineaC -i+a era doar un instrument in mana unor oameni abili... Aceast *ompanie a lui Isus, care se lupta in numele Romei de aproape 6G de ani... Aceasta era stpanul secret al Parisului. In au+ust 4A8D, 2enric III a fost asasinat. *um mo#tenitorul era protestant, uci+a#ul prea la prima edere s nu fi a ut alte moti e decat cele politice. .ar nu este posibil ca cei care au plnuit totul #i l,au con ins pe iacobinul *lement s duc aceast fapt la indeplinire, s fi sperat intro rscoal a <ranei impotri a mo#tenitorului 1u+1enotC *ert este c puin mai tarziu, *lement a fost numit in+er de iezuitul *amelet, iar =ui+nard, un alt iezuit care a fost in cele din urm spanzurat, a oferit ele ilor si ca mi!loc de modelare a opiniilor lor, texte despre uciderea tiranilor ca subiecte pentru exerciiile in limba latin >Pierre .ominiPue?. Printre altele, aceste exerciii #colare conineau aceste cu inte9 @acPues *lement a fcut un fapt meritoriu inspirat de .u1ul /fant... .ac putem duce un rzboi impotri a re+elui, atunci s,o facem9 dac nu putem face rzboi impotri a lui, s,l omoram... Noi am fcut o mare +re#eal in noaptea /fantului $artolomeu% noi ar fi trebuit s facem s cur+ san+e din ene re+ale >Pierre .ominiPue?. In 4AD5, un anume $arriere, care a incercat s,l asasineze pe 2enric de Na arra, a mrturisit c printele "arade, rector al #colii iezuite din Paris, l,a con ins s fac asta. In 4AD(, o alt incercare de asasinat a

re+elui 2enric I" a fost fcut de @ean *1atel, fost ele al iezuiilor, care primise imprt#ania >eu1aristia? #i fcuse confesiunea c1iar inainte de infptuirea incercrii de asasinat. *u aceast ocazie exerciiile #colare menionate mai inainte au fost +site in casa printelui =ui+nard. Printele a fost spanzurat in piaa =re e, in timp ce re+ele a confirmat un decret al Parlamentului care,i alun+a pe fiii lui -o3ola din re+at, ca fiind coruptori de tineri, tulburtori ai lini#tii publice #i r!ma#i ai statului #i coroanei <ranei... 64 .ecretul nu a fost complet indeplinit #i in 4)G6 a fost abro+at de re+e, impotri a sfaturilor date de Parlament. APua i a, =eneralul iezuiilor, fusese foarte abil in mane rele sale #i l,a fcut pe 2enric s cread c 'rdinul, rea#ezat in <rana, a ser i cu loialitate interesele rii. *um a putut el crede, fiind un om inteli+ent, c ace#ti fanatici romanocatolici ar putea fi intr,ade r de acord cu Edictul de la Nantes >4AD8? care stabilea libertatea cultului protestant in <rana #i, c1iar mai ru, ar fi spri!init proiectele sale impotri a /paniei #i ImpratuluiC <apt este c 2enric I" a ales drept sftuitor confesor pentru .aup1in >mo#tenitor? pe unul din cei mai distinci membri ai *ompaniei, printele *otton. Pe 4) mai 4)4G, in pra+ul campaniei sale impotri a Austriei, 2enric I" a fost asasinat de Ra aillac, care #i,a recunoscut crima ca fiind inspirat de scrierile prinilor iezuii Bariana #i /uarez. Ace#tia au aprobat uciderea tiranilor eretici sau a acelora insuficient de otai intereselor papalitii. .ucele de Epernon, care l,a fcut pe re+e s citeasc o scrisoare in timp ce asasinul sttea in a#teptare, era un cunoscut adept al iezuiilor, #i Bic1elet a do edit c ei #tiau despre acest asasinat. .e fapt, Ra aillac a recunoscut crima fa de printele iezuit dKAubi+n3 cu puin inainte #i, cand !udectorii l,au intero+at pe preot, acesta a declarat pur #i simplu c .umnezeu l,a inzestrat cu darul de a uita ceea ce a auzit in confesional >2enri <ulop,Biller?. Parlamentul, con ins c Ra aillac fusese o unealt in mana *ompaniei, a dat ordin clului s ard crile lui Bariana. .in fericire, APua i a era inc acolo. Inc o dat, acest mare =eneral plnuise corect #i el a condamnat in mod foarte se er asasinatul. *ompania a a ut intotdeauna autori care, in lini#tea studiilor lor, au expus doctrina cu exactitate9 ea a a ut de asemenea mari politicieni care ia ne oie i,ar fi pus masca necesar >Pierre .ominiPue?. Bulumit printelui *otton, care a preluat situaia in mainile sale, /ocietatea lui Isus a ie#it din aceast furtun ne tmat. $o+ia, numrul de a#ezminte #i aderenii ei au crescut rapid. .ar cand -udo ic EIII a enit la tron #i Ric1elieu a preluat afacerile statului in mainile sale, a aprut un conflict de interese. *ardinalul nu lsa pe nimeni s se opun politicii sale. Iezuitul *aussin, confesorul re+elui, a simit,o pe pielea lui,

atunci cand a fost inc1is la Renne ca criminal, din ordinul lui Ric1elieu. Acest fapt a adus cele mai bune rezultate. *u scopul de a rmane in <rana, 'rdinul a mers pan a colabora cu redutabilul ministru. 2. $oe1mer scrie despre aceste lucruri% -ipsa de consideraie fa de biseric pe care a artat,o intotdeauna +u ernul francez incepand cu <ilip cel <rumos, a fost cea mai bun politic in conflictele dintre interesele naionale #i cele biserice#ti. ;rcarea pe tron a lui -udo ic al EI" a marcat inceputul celei mai prospere perioade pentru 'rdin. In+duina confesorilor iezuii, folosit cu abilitate pentru atra+erea pcto#ilor nu prea rbdtori in a se poci, a fost intrebuinat masi intre oamenii de rand in aceea#i msur ca #i la *urte, in special in ceea ce,l pri e#te pe re+e, care era mai mult afemeiat decat e la ios. Baiestatea sa nu a ea nici o intenie s renune la a enturile sale amoroase, iar confesorul su a ea +ri! s nu atin+ acest subiect in ciuda 65 faptului c era orba de un adulter e ident. A#a c intrea+a familie re+al a fost curand apro izionat numai cu confesori iezuii, iar influena lor a crescut din ce in ce mai mult in sanul inaltei societi. Preoii Parisului au atacat in scrierile lor morala libertin a cazuisticii iezuite, dar fr nici o urmare. Insu#i Pascal a inter enit in spi!inul !anseni#tilor in timpul conflictului teolo+ic de atunci9 in /crisori pro inciale i,a expus pe oponenii prea lume#ti ai acestora, adic pe iezuii, la o ridiculizare nesfar#it. In ciuda acestui fapt, locul si+ur de la *urte le,a asi+urat ictoria, iar cei de la Port Ro3al au disprut. 'rdinul a ca#ti+at o alt btlie pentru Roma, a crei consecine au fost defa orabile intereselor naionale. /e inele+e de la sine c ei acceptaser fr nici o tra+ere de inim pacea reli+ioas asi+urat prin Edictul de la Nantes, #i au continuat lupta ascuns impotri a protestanilor din <rana. -udo ic EI" imbtranea #i se indrepta din ce in ce mai mult spre bi+otism sub influena .oamnei de Baintenon #i a confesorului su, printele -a *1aise. In 4)84, iezuiii l,au con ins s reinceap persecuia impotri a protestanilor. In cele din urm, la 47 octombrie 4)8A, el a semnat ordinul de Re ocare a Edictului de la Nantes, fcand astfel pe supu#ii si care refuzau s imbri#eze reli+ia catolic, ni#te proscri#i. *urand dup aceea, pentru a accelera procesul de con ertire, au inceput faimoasele dra+onade. Aceste torturi erau urmarea obli+atorie a oricrei incercri de con ertire prin foc #i lanuri. In timp ce fanaticii se bucurau, protestanii au fu+it in mas din re+at. .up Bars1al "auban, <rana a pierdut (GG.GGG de locuitori #i )G milioane de franci. Banufacturieri, comerciani, armatori, me#te#u+ari #i artizani pricepui au apucat spre alte ri aducandu,le lor beneficiul calitilor lor.

47 octombrie 4)8A a fost ziua ictoriei pentru iezuii, rsplata final pentru un rzboi care durase 45A de ani fr incetare. .ar /tatul a fost acela care a pltit preul ictoriei iezuite. .epopularea, reducerea prosperitii naionale, au fost urmrile materiale acute ale triumfului iezuiilor, urmate de sectuirea spiritual ce nu a putut fi indecat, nici c1iar de cele mai bune #coli iezuite. Iat ce a suferit <rana, iar /ocietatea lui Isus a ea s plteasc foarte scump pentru aceasta >2. $oe1mer?. In timpul secolului urmtor, fiii lui -o3ola s,au zut respin#i nu numai din <rana, ci #i din toate rile europene & dar, inc odat, aceasta se intampla doar pentru un timp. Ace#ti fanatici ieniceri ai papalitii nu au incetat niciodat s acumuleze dezastre pe calea indeplinirii isului lor nebunesc. 66 PAR:EA III BI/I;NI IN /:RTINT:A:E Capitolul 1. India- 1aponia- C2ina. *on ertirea p+anilor fusese primul obiecti al fondatorului /ocietii lui Isus. *1iar dac necesitatea combaterii protestantismului in Europa i,a implicat pe discipolii acesteia din ce in ce mai mult in aciuni atat politice cit #i reli+ioase & despre care am fcut un scurt rezumat & fiind principala lor sarcin, ei #i,au urmat inta e an+1elizrii inuturilor indeprtate. Idealul lor era s aduc intrea+a lume sub autoritatea /fantului /caun, ceea ce insemna, ca ei s cutreiere toate re+iunile +lobului pentru a ca#ti+a suflete. <rancis Ea ier, unul din primii insoitori ai lui I+naiu care, ca #i el, a fost sanctificat de biseric, a fost marele promotor al e an+1elizrii Asiei. In 4A(5 el a debarcat la =oa #i a +sit aici un episcop, o catedral #i o mnstire franciscan care, impreun cu cai a preoi portu+1ezi, incercase de!a s impr#tie in !urul lor reli+ia lui 2ristos. <rancis a depus in prima sa tentati un elan atat de mare, incat a fost supranumit apostolul Indiei. .e fapt, el era mai mult un pionier #i un incitator decat unul care s fi s ar#it ce a durabil. Infocat, entuziast, intotdeauna pus pe a cuta noi campuri de aciune, el mai mult a artat calea decat s curee drumul. In re+atul :ra ancore, in Balaca, pe insulele $anda, Bacassar #i *e3lon, farmecul su personal #i cu antrile sale pline de eloc en, au fcut minuni #i au a ut drept consecin con ertirea a 7G.GGG de idolatri, in special din pturile de !os. Pentru a obine acest lucru, el nu a ne+li!at a!utorul politic #i c1iar militar al Portu+aliei. Aceste 6( rezultate, mai mult de efect decat solide, erau menite s stimuleze interesul pentru misiunile din Europa #i, deasemenea, s dea un lustru strlucitor /ocietii lui Isus.

Neobositul, dar prea puin perse erentul apostol, prsi curand India pentru @aponia, apoi pentru *1ina, unde a murit in 4AA5 la *anton cand era +ata s ptrund in ar. /uccesorul su in India a fost Robert de Nobile, care a aplicat in aceast ar acelea#i metode pe care iezuiii le foloseau cu mare succes in Europa. El a apelat la clasele superioare. *elor ce erau de neatins el le,a dat 1ostia numai in captul unui b. El a adoptat portul, obiceiurile #i felul de a tri al bra1manilor, amestecand ritualurile lor cu cele catolice, toate acestea cu aprobarea papei =ri+ore E". Bulumit acestei amestecturi dubioase, el a con ertit, dup cum pretinde, 5AG.GGG de 1indu#i. .ar, la aproximati un secol dup moartea sa, cand intransi+entul pap $enedict EI" a interzis respectarea acestor ritualuri 1induse, totul s,a nruit #i cei 5AG.GGG de pseudo,catolici au disprut >Iezuiii in ziarul -e *rapouillot nr. 5(, 4DA(, pa+.(5?. In teritoriile din nordul Indiei, stpanite de Barele Bon+ol ANbar, un om in+duitor, care a incercat c1iar s introduc in inuturile sale un amestec reli+ios, iezuiilor li s,a permis s construiasc un a#ezmant la -a1ore, in 4A7A. /uccesorii lui ANbar le,au acordat acelea#i fa oruri. .ar Auren+ Oeb >4))),47G7?, un musulman strict, a pus capt acestei lucrri. In 4A(D, Ea ier s,a imbarcat pentru @aponia, impreun cu doi to ar#i #i un !aponez pe care il con ertise la Balaca, numit Ua+iro. Inceputurile nu au fost prea promitoare. @aponezii au propria lor moralitate #i sunt destul de rezer ai9 trecutul lor era puternic ancorat in p+anism. Adulii se uitau la ace#ti strini cu amuzament iar copiii ii bat!ocoreau >-e *rapouillot?. Ua+iro, fiind b#tina#, a reu#it s pun pe picioare o mic comunitate de 4GG de persoane. .ar <rancis Ea ier, care nu orbea !aponeza atat de bine, nu a putut nici mcar s +seasc un auditoriu la BiNado. *and a prsit ara, doi preoi rmaneau in urma lui pentru a incerca con ertirea stpanitorilor inuturilor din Arima #i $un+o. *and acesta din urm s,a decis pentru catolicism, aceasta i,a luat 57 de ani de 0+andire0. Anul urmtor, preoii s,au stabilit la Na+asaNi #i au pretins c au con ertit 4GG.GGG de !aponezi. In 4A87, situaia intern din inut, care fusese sfa#iat in urma rzboaielor dintre clanuri, s,a sc1imbat total. Iezuiii au tras foloase de pe urma anar1iei #i a le+turilor lor stranse cu comercianii portu+1ezi >2. $oe1mer?. 2ide3os1i, un om de ori+ine umil, a pus mana pe putere luand intai demnitatea de dictator #i apoi pe cea de prim,ministru >4A8)?. El nu a ea nici o incredere in influena politic a iezuiilor, in le+turile lor cu portu+1ezii #i cu samuraii. In consecin, proaspta biseric !aponez a inceput s fie persecutat cu iolen. Mase franciscani #i trei iezuii au fost rsti+nii9 muli con ertii au fost omorai, iar 'rdinul a fost alun+at din @aponia. *u toate acestea, decretul nu a fost dus la bun sfar#it. Iezuiii #i,au

continuat apostolatul in secret. .ar, in 4)4(, primul #o+un, :oNu+a a Ie3asu, nelini#tit de aciunile oculte ale iezuiilor, a reinceput persecuiile. Pe lan+ aceasta, olandezii luaser locul portu+1ezilor in afaceri #i erau 6A strict supra e+1eai de +u ern. ' profund neincredere fa de toi strinii, preoi sau laici, le,a fost inspirat din acel moment conductorilor #i, in 4)68, o rebeliune a cre#tinilor din Na+asaNi a fost inecat in san+e. Pentru iezuii, a entura !aponez luase sfar#it #i urma s rman a#a pentru mult timp. Iat ce putem citi in lucrarea remarcabil a -ordului $ertrand Russell, Mtiina #i reli+ia, referitor la <rancis Ea ier, fctorul de minuni. El #i to ar#ii lui au scris multe scrisori lun+i, care s,au pstrat9 in ele, ei ineau e idena lucrrii lor, dar nici una dintre aceste scrisori scrise in timpul ieii lui nu face reo referire la puteri miraculoase. @osep1 Acosta, iezuitul care a fost atat de c1inuit de animalele din Peru, a ne+at in mod expres faptul c ace#ti misionari ar fi fost a!utai de miracole in eforturile lor de a,i con erti pe p+ani. .ar imediat dup moartea lui Ea ier, au inceput s abunde po estirile cu miracolele lui. /e spunea c el a ea darul orbirii in limbi, c1iar dac scrisorile lui erau pline de aluzii la dificultile a ute in a stpani limba !aponez sau in a +si un bun translator. Au fost spuse po e#ti despre faptul c odat, cand prietenii lui erau insetai pe mare, el a transformat apa srat in ap dulce. *and a scpat crucifixul in mare, un crab i l,a adus inapoi. Potri it unei ersiuni mai recente, el ar fi aruncat crucifixul in mare pentru a potoli furtuna. *and a fost sanctificat in 4)55, a fost do edit, spre satisfacia autoritilor "aticanului, c ar fi s ar#it miracole, intrucit nimeni nu putea de eni sfant fr acestea. Papa a +arantat oficial pentru darul orbirii in limbi #i a fost impresionat in mod deosebit de faptul c Ea ier a fcut lmpile s ard cu ap sfinit in loc de ulei. Acela#i pap, ;rban "III, a refuzat s cread afirmaiile lui =alileo. -e+enda continua s se imbo+easc% o bio+rafie scris de printele $on1ours, ne po este#te c sfantul in iase 4( persoane in timpul ieii lui. Autorii catolici inc ii mai atribuie darul miracolelor9 intr,o bio+rafie publicat in 4875, printele *olerid+e, membru al /ocietii lui Isus, a reafirmat c sfantul a ea darul limbilor. @udecand dup ispr ile tocmai menionate, sfantul <rancis Ea ier #i,a meritat aureola. In *1ina, fiii lui -o3ola au petrecut un timp indelun+at #i fa orabil, cu doar cate a iz+oniri9 ei au obinut acest lucru cu condiia c or lucra acolo in principal cu oamenii de #tiin, #i se or inclina in faa ritualelor milenare ale acestei str ec1i ci ilizaii. Beteorolo+ia a fost principalul subiect. <rancis Ea ier descoperise de!a c !aponezii nu #tiau c pmantul este rotund #i c ace#tia erau

foarte interesai in ceea ce el ii in a asupra acestui subiect sau altele similare. In *1ina, aceasta a de enit oficial #i, cum c1inezii nu erau fanatici, lucrurile au e oluat pa#nic. ;n italian, printele Ricci a fost iniiatorul. Inlesnindu,#i drumul spre PeNin, el a !ucat rolul astronomului inaintea oamenilor de #tiin c1inezi. Astronomia #i matematica erau pri importante ale instituiilor c1ineze. Ace#ti oameni de #tiin au dat posibilitatea su eranului s dateze ariatele lor ceremonii reli+ioase #i laice cu caracter periodic. Ricci a adus informaii care,l fceau indispensabil #i el a folosit aceast ocazie pentru a orbi despre cre#tinism... El a trimis dup doi preoi care imbuntiser calendarul 6) tradiional, stabilind o concordan intre traiectoria stelelor #i e enimentele pmante#ti. Ricci s,a a!utat #i de lucruri minore9 de exemplu, el a desenat o 1art mural a imperiului, a#ezand cu +ri! *1ina, in centrul uni ersului >-e *rapouillot?. Aceasta era ocupaia principal a iezuiilor in imperiu9 cat despre partea reli+ioas a misiunii lor, interesul lor in aceast problem era ma!or. Este cam ridicol s te +ande#ti c la PeNin preoii erau ocupai cu corectarea +re#elilor astronomilor c1inezi, in timp ce la Roma, /fantul /caun condamna cu in er#unare sistemul lui *opernic & #i asta pan in anul 4855F In ciuda faptului c poporul c1inez a ea o foarte slab inclinaie spre misticism, prima biseric catolic s,a desc1is la PeNin in 4ADD. *and Ricci a murit, el a fost inlocuit de un neam, printele /1all on $ell, un astronom care de asemenea a publicat cate a bro#uri remarcabile in limba c1inez9 in 4)(( i s,a conferit titlul de Pre#edinte al :ribunalului matematic, ceea ce a produs in idia mandarinilor. In acela#i timp, comunitile cre#tine s,au or+anizat sin+ure. In 4)47, impratul trebuie c a pre zut pericolul acestei penetrri pa#nice #i a decretat iz+onirea tuturor strinilor. $unii prini au fost trimii portu+1ezilor la Bacao in cu#ti de lemn. .ar, curand dup aceea, ei au fost rec1emai. Erau doar a#a de buni astronomiF .e fapt, ei erau tot atat de buni #i ca misionari, cu (4 de re#edine in *1ina, 4AD de biserici #i 5A.7GG de membri botezai. .ar o nou reacie impotri a lor a dus la alun+area lor, iar printele /1all a fost condamnat la moarte. <r indoial c el nu,#i atrsese aceast sentin numai pentru munca lui in domeniul matematiciiF ;n cutremur #i arderea palatului imperial, au fost inelept prezentate drept un semn de manie cereasc, sal andu,i iaa9 el a murit in lini#te doi ani mai tarziu. .ar to ar#ii lui au fost ne oii s prseasc *1ina. In ciuda tuturor acestor lucruri, stima pentru iezuii era atat de mare incat impratul Ian+,2i s,a simit obli+at s,i rec1eme in 4))D, #i a ordonat funerarii solemne pentru rm#iele lui Iam Io "am >@ean,Adam

/1all?. Aceste neobi#nuite onoruri au fost doar inceputul unor excepionale fa oruri. ;n printe bel+ian, "erbiest, i,a urmat lui /1all la conducerea misiunii #i, deasemenea, la Institutul imperial de matematic. El a fost acela care a druit obser atorului din PeNin acele instrumente faimoase a cror precizie matematic este tinuit de 1imere, dra+oni, etc. Ian+ 2i, despotul luminat, care a domnit )4 de ani, a apreciat ser iciile acestui om de #tiin care ii ddea sfaturi inelepte, insoindu,l pe acesta in rzboi #i c1iar reu#ind s construiasc o turntorie pentru tunuri. .ar aceast acti itate laic #i rzboinic era indreptat spre mai marea sla a lui .umnezeu, cum reamintea rednicul printe impratului intr,o insemnare, inaintea morii sale% /ire, mor fericit cum am fost aproape in fiecare moment al ieii mele cand am ser it pe Baiestatea "oastr. .ar m ro+ -ui prea plecat s,#i aminteasc, dup moartea mea, c elul meu in tot ce ani fcut a fost s,i asi+ur un protector pentru cea mai sfant reli+ie din uni ers9 #i acest protector ai fost d s., cel mai mare re+e al Estului > *oresponden de "erbiest, p.AA4?. 67 :otu#i, in *1ina ca #i in Balabar, aceast reli+ie nu a putut supra ieui fr unele artificii. Iezuiii au trebuit s aduc doctrina romano, catolic la ni elul c1inezilor, identificadu,- pe .umnezeu cu cerul >:ien? sau *1an+,:i >Impratul din inlimi?, potri ind ritualurile catolice cu cele c1ineze#ti, acceptand in turile lui *onfucius, cultul strbunilor, etc. Papa *lement EI, care a aflat despre aceasta de la ordinele ri ale, a condamnat aceast slbiciune doctrinal #i, ca rezultat, intrea+a acti itate misionar din imperiul c1inez a czut. /uccesorii lui Ian+ 2i au interzis cre#tinismul #i ultimii preoi rma#i in *1ina au murit acolo #i nu au mai fost inlocuii niciodat. Capitolul ". A) $i%a3 Statul i 4uit al Pa$aguaiului. Bisionarii /ocietii lui Isus au +sit -umea Nou mult mai fa orabil prozelitismului lor decat Asia. Acolo, ei nu au +sit nici o ci ilizaie ec1e sau educat, nici o reli+ie puternic inrdcinat, nici o tradiie filozofic, ci numai triburi srace #i barbare, neinarmate spiritual #i nici temporal impotri a cuceritorilor albi. Numai Bexicul #i Peru, cu amintirea zeilor azteci #i inca#i in minile lor, au rezistat un timp destul de indelun+at acestei reli+ii de import. .e asemenea, dominicanii #i franciscanii se instalaser de!a destul de solid. In mi!locul acestor triburi slbatice de antori nomazi #i pescari, #iau exercitat fiii lui -o3ola acti itatea, lor de oratoare9 rezultatele ariau funcie de in er#unarea #i poziia manifestat de diferitele populaii. In *anada, 1uronii pa#nici #i docili au acceptat cu u#urin cate1ismul lor, dar inamicii acestora, iroc1ezii, au atacat posturile create in

!urul <ortului /aint Barie #i i,au masacrat pe locuitori. 2uronii au fost practic exterminai in zece ani #i in 4)(D, iezuiii au trebuit s plece impreun cu 6GG de supra ieuitori. Ei nu au fcut o impresie prea puternic cand au trecut prin teritoriile care formeaz astzi /tatele ;nite #i de abia in sec.4D au inceput s prind rdcini in acea parte a continentului. In America de /ud, aciunile iezuiilor au a ut impre!urri bune #i rele. In 4A(), portu+1ezii i,au c1emat s,#i desf#oare acti itatea in teritoriile pe care ei le a eau in $razilia9 in timp ce,i con erteau pe b#tina#i, au a ut multe conflicte cu autoritile ci ile #i cu alte ordine reli+ioase. Acela#i lucru s,a intamplat #i in Noua =ranad. .ar Para+uaiul a fost inutul pentru marea experien a colonizrii iezuite9 aceast ar se intindea atunci de la Atlantic la Anzi #i cuprindea teritorii care azi aparin $raziliei, ;ru+uaiului #i Ar+entinei. /in+urele ci de acces prin !un+la ir+in erau prin flu iile Para+uai #i Parana. Populaia acestui inut era format din indieni nomazi #i docili, +ata s se plece dominaiei oricui, atata reme cat li se asi+ura destul 1ran #i puin tutun. Iezuiii nu ar fi putut +si condiii mai bune pentru stabilire, departe de corupia albilor #i a di izrii in caste, tipul perfect de colonie, un ora# al lui .umnezeu dup dorina inimii lor. -a inceputul sec.47, Para+uaiul a fost transformat intr,o pro incie a 'rdinului de ctre =eneralul acestuia, care 68 fusese in estit cu toat autoritatea de ctre *urtea /paniei9 iar /tatul iezuit s,a dez oltat #i a inflorit. Ace#ti buni slbatici au fost cate1izai >in ai? cum se cu ine #i pre+tii s triasc o ia sedentar sub disciplina pe cit de bland, pe atat de puternic, ca o man de fier intr,o mnu# de catifea. Aceste societi patriar1ale i+norau deliberat orice fel de liberti. :ot ceea ce un cre#tin are #i folose#te, coliba in care locuie#te, ciupercile pe care le culti , animalele domestice care,i asi+ur 1rana #i imbrcmintea, armele pe care le poart, uneltele cu care lucreaz, c1iar #i sin+urul cuit dat fiecrui cuplu tanr cand i#i intemeiaz un cmin, este :upambac, proprietatea lui .umnezeu. Potri it aceleia#i concepii, un cre#tin nu dispune de timpul #i persoana lui dup cum dore#te. /u+arul este sub protecia mamei. In momentul in care poate mer+e, el este subordonat printelui sau a+enilor lui... *and copilul cre#te, dac este fat in a s toarc #i s coas, iar dac este biat, in a s scrie #i s citeasc, dar numai in limba guarani9 pentru c spaniola era se er interzis cu scopul pre enirii oricrui comer cu creolii corupi... Imediat ce un biat implinea 4) ani #i o fat 4( ani, ei erau cstorii, pentru c prinii >preoii? nu oiau s,i ad czand in pcatul crnii... Nici unul dintre ei nu putea de eni preot, clu+r #i nici mcar iezuit... -or practic

nu le mai rmanea nici o libertate. .ar ei erau foarte fericii, din punct de edere material... .imineaa, dup ce se stran+, fiecare +rup de lucrtori mer+e la camp, unul cate unul, cantand #i fiind precedai de un c1ip sfant9 seara ei se intorceau in sat in acela#i fel, pentru a auzi cate1ismul sau s#i fac ru+ciunea. Prinii au nscocit pentru ace#ti cre#tini cate a distracii ne ino ate. Iezuiii e+1eau asupra lor ca prinii9 #i, ca prini, ei pedepseau orice abatere cat de mic... $iciul, postul, inc1isoarea, stalpul infamiei din piaa public, pedeapsa public in biserici, inc1isoarea, acestea erau pedepsele pe care le foloseau. A#a c, copiii ro#ii ai Para+uaiului nu cuno#teau alt autoritate decat cea a bunilor prini. Ei nu pun nici un pic la indoial c Re+ele /paniei nu este stpanul lor. Nu este acesta un tablou, caricaturizat, al ima+inii societii ideale teocraticeC .ar s edem felul in care aceast stare de lucruri a influenat pro+resul intelectual #i moral al beneficiarilor acestui sistem, ace#ti biei ne ino ai, a#a cum au fost exprimate de marc1izul de -oreto% Inalta cultur a misiunilor nu este altce a decat un produs artificial de ser, purtand in el smana morii. Pentru c, in ciuda acestei imblanziri #i instruiri, +uaranii rman mult mai !os decat erau% un slbatic lene#, mr+init, senzual, lacom #i mizer. A#a cum spun #i preoii, el lucreaz numai cand simte in spate epu#ul supra e+1etorului. Indat ce sint lsai de capul lor, de in indifereni la faptul c cerealele putrezesc pe camp, uneltele se stric #i itele sint impr#tiate9 dac nu este supra e+1eat la munca campului, el poate c1iar s des!u+e un bou #i s,l mcelreasc pe loc, s aprind focul cu lemnul de la plu+ #i, impreun cu to ar#ii lui, s mnance carnea pe !umtate +tit, pan nu mai rmane nimic din el. El #tie c a primi 5A de lo ituri de bici pentru asta dar, in acela#i timp, c 0bunii prini0 nu,l or lsa niciodat s moar de foame >2. $oe1mer?. 6D Intr,o carte recent publicat, putem citi urmtoarele pri ind pedepsele date de iezuii% "ino atul, imbrcat in 1ainele de pocin, a fost escortat la biseric unde #i,a mrturisit +re#eala. Apoi a fost biciuit in piaa public potri it codului penal... "ino aii primesc intotdeauna, aceast pedeaps, nu numai fr murmur, dar inc plini de mulumire. "ino atul fiind pedepsit #i iertat, srut mana celui care l,a lo it, spunand% <ie ca .umnezeu s te rsplteasc pentru c m,ai eliberat, prin aceast pedeaps u#oar, de durerile e#nice care m ameninau >*lo is -u+on, Republica comunist,cre#tin a +uaranilor, pa+.4D7?. .up ce citim acestea, putem inele+e concluzia lui 2. $oe1mer% "iata moral a +uaranilor s,a imbo+it foarte puin sub disciplina impus de preoi. El a de enit un catolic de otat #i superstiios, care ede miracole pretutindeni #i pare s se bucure de autofla+elarea pan la san+e9 el a in at s se supun #i s,a ata#at de bunii preoi, car ii purtau

de +ri! atat de bine, cu o recuno#tin filial care, c1iar dac nu era prea adanc, era fr indoial foarte tenace. Acest rezultat nu foarte rele ant, do ede#te c exista un defect ma!or in metodele educati e ale preoilor. *are era defectulC <aptul c ei nu au incercat niciodat s dez olte in copiii lor ro#ii facultile in enti e, ne oi de acti itate, simul responsabilitii9 ei trebuiau si in enteze !ocuri #i distracii pentru cre#tini, ei +andeau in locul lor, in loc s,i incura!eze s +andeasc pentru ei in#i#i9 ei pur #i simplu aduceau pe cei aflai in +ri!a lor la o supunere mecanic in loc s,i educe. *um putea fi altfel, cand ei in#i#i se supuseser unei domesticiri care durase 4( aniC *um s,i fac pe +uarani sau pe ele ii lor albi s +andeasc pentru ei in#i#i, cand lor le era absolut interzis s,o facC Nu un iezuit din ec1ime, ci unul contemporan scrie% El >iezuitul? nu a uita c irtutea caracteristic a /ocietii este totala supunere a aciunilor, oinei #i c1iar a !udecii... :oi superiorii or fi indatorai in acela#i fel fa de superiorii lor, iar printele =eneral, papei... :otul este astfel aran!at incat s dea /fantului Printe autoritate uni ersal alabil, iar sfantul I+naiu era si+ur c in tura #i educaia or aduce in iitor unitatea catolic in Europa dezbinat. *u sperana reformrii lumii, printele $on1ours scria% ...c el s,a dedicat in special acestui scop% instruirii tineretului. Educarea +uaranilor s,a fcut dup acelea#i principii% renunarea la !udecata personal, la iniiati & o supunere oarb fa de superiori. Nu este aceasta culmea libertii0 #i eliberarea din robia eu,lui, ludat de R.P. RouPuette, menionat anteriorC .e fapt, 0eliberarea0 +uaranilor s,a fcut atat de bine de ctre iezuii timp de peste 4AG de ani, c atunci cand stpanii lor i,au prsit in sec. E"II, ei s,au intors in pduri #i la obiceiurile str ec1i, ca #i cum nimic nu s,ar fi intamplat. (G PAR:EA I" IEO;IQII IN /'*IE:A:EA E;R'PEANT Capitolul 1. n,55tu$a i 4uiilo$. Betoda peda+o+ic a *ompaniei & scria R.P. *1armot & consta in primul rand in a in lui pe ucenici cu o mare reea de ru+ciuni... Apoi el il citeaz pe printele iezuit :acc1ini% <ie ca .u1ul /fant s,i umple precum alabastrul este umplut cu parfumuri9 fie ca El s,i ptrund intratat incat, pe timp ce trece, s fie in stare s respire din ce in ce mai mult mireasm cereasc #i parfum al lui 2ristosF Printele =andier are de asemenea, o contribuie% / nu uitm c educarea, a#a cum este zut de *ompanie, este o slu!b asemntoare cu cea a in+erilor ><. *1armot?. Bai tarziu, printele *1armot mai spune% / nu fim in+ri!orai cum

#i unde este introdus misticismul in educaieF >...? Aceast introducere nu este fcut printr,un sistem sau reo te1nic artificial, ci prin infiltrare, prin endosmoz >ptrundere a unui fluid printr,o membran subire & n.t.?. /ufletele copiilor sint impre+nate datorit contractului foarte strans cu dasclii lor, care sint saturai de misticism. .in partea aceluia#i autor, iat #i elul profesorului iezuit% Prin in tura lui, el are ca scop s formeze nu o elit de cre#tini intelectuali, ci cre#tini de elit. Aceste cate a citate spun destul de mult despre elul principal al acestor educatori. / edem acum cum formeaz ei pe ace#ti cre#tini de elit #i ce fel de misticism este inoculat, infiltrat sau pompat in copiii supu#i sistemului lor educaional. In fa & este caracteristic acestui ordin & se +se#te <ecioara Baria. -o3ola o fcuse pe <ecioar cel mai important lucru din iaa lui. Inc1inarea la Baria era baza de otamentului su reli+ios #i a fost dat 'rdinului de -o3ola pentru a fi dus mai departe. Aceast eneraie s,a dez oltat atat de mult, incat s,a spus deseori, #i pe bun dreptate, c ea constituie ade rata reli+ie a iezuiilor% aceasta nu a fost spus de un protestant, ci de @. 2uber, profesor de teolo+ie catolic. -o3ola insu#i era con ins c <ecioara il inspirase atunci cand #i,a elaborat Exerciiile spirituale. ;n iezuit a a ut o iziune in care Baria acoperea /ocietatea lui Isus cu mantia ei, ca un semn al proteciei sale deosebite. ;n altul, Rodri+ue de =ois, a fost atat de rpit de nespusa ei frumusee, incat a fost zut inlandu,se in aer. ;n no ice al 'rdinului, care a murit la Roma in 4A84, a fost susinut de <ecioar in lupta lui impotri a tentaiilor dia olului9 pentru a,l intri, ea ii ddea din cand in cand o in+1iitur din san+ele <iului su #i il alina la sanul ei >@. 2uber?. .octrina lui .uns /cot pri ind concepia imaculat >na#terea fr pcat a <ecioarei Baria & n.t.? a fost adoptat cu entuziasm de 'rdin care a reu#it s o transforme in do+m prin papa Pius IE, in 48A(. (4 Erasmus a satirizat aceast eneraie a Bariei din remea sa. In timpul sec. I" fusese in entat po estea casei lui -oretto9 se spunea c aceast cas fusese adus din Palestina de in+eri. Iezuiii au imbri#at #i susinut aceast le+end. *anisius a mers atat de departe, incat a redactat c1iar scrisori de la Baria ins#i #i, mulumit 'rdinului, bo+iile au inceput s cur+ la -oretto >ca #i la -ourdes, <atima, etc...?. Iezuiii au scos la i eal tot felul de relic e ale Bamei lui .umnezeu >cum o numesc ei?. *and #i,au fcut intrarea in biserica /aint Bic1ael din Bunc1en, ei au oferit credincio#ilor spre enerare buci din lul Bariei, cate a #u ie din prul ei #i pri ale pieptenului ei9 ei instituiser un cult deosebit de enerare a acestor obiecte. Aceast enerare a de+enerat in manifestri imorale #i senzuale, in

special in imnurile dedicate Bariei de ctre printele @aPues Pontau. Poetul nu cuno#tea nimic mai frumos decat sanii Bariei, nimic mai dulce decat laptele ei #i nimic mai incanttor decat abdomenul ei. Aceste citate s,ar putea multiplica la infinit. I+naiu oia ca ucenicii lui s aib o e la ie 0perceptibil0 sau c1iar senzual, ca #i a lui, ceea ce ei #i obineau. Nu este de mirare c ei au a ut succes in faa +uaranilor9 acest feti#ism erotic li se potri ea de minune. .ar bunii prini iezuii s,au +andit intotdeauna c acesta se potri e#te la fel de bine #i 0albilor0. *um baza doctrinei lor o constituie dispreul pentru oameni, 0albii0 #i 0ro#ii0 fiind la fel, toi trebuiau tratai la fel #i anume ca ni#te copii. A#a c ei lucrau asiduu la propa+area acestui principiu #i practicilor idolatre9 datorit influenei pe care o a eau asupra /fantului /caun, ce nu#i putea exercita puterea fr ace#tia, ei i,au strans in mod forat pe oameni sub biserica roman, in ciuda rezistenei care, incet,incet, a sczut. Printele $arri a scris o carte intitulat 0Paradisul se desc1ide printr,o sut de ru+ciuni adresate Bariei0. In ea, el expunea ideea c modul in care noi intrm in paradis nu are importan% lucrul important este s intri. El enumer practici de exteriorizare a e la iei fa de Baria, care desc1id porile cerului. Intre alte lucruri, aceste exerciii constau in adresarea ctre Baria de saluturi dimineaa #i seara, insrcinarea in+erilor de a o saluta9 exprimarea dorinei de a,i construi mai multe biserici decat toate cele construite pan atunci de toi clu+rii luai la un loc9 a purta zi #i noapte un rozariu in loc de brar, sau un c1ip al Bariei, etc... Aceste practici sunt de a!uns pentru a ne asi+ura mantuirea #i dac dia olul, cand suntem pe patul de moarte ne pretinde sufletul, noi trebuie doar s,i amintim c Baria rspunde pentru noi #i c el trebuie s rezol e >clarifice? lucrurile cu ea >@. 2uber?. In lucrarea sa, Pietas Puotidiana er+a /... Bariam, printele Pemble recomand urmtoarele% / ne lo im, s ne autofla+elm, s oferi fiecare lo itur ca un sacrificiu lui .umnezeu, prin Baria, s ne +ra m cu un cuit pe piept sfantul nume al Bariei9 s ne acoperim decent noaptea, ca s nu ofensm pri irea cast a Bariei9 s,i spui fecioarei c ai fi +ata s,i oferi locul tu in rai dac ea nu l,ar a ea pe al ei9 s rei s nu te fi nscut sau s te fi aruncat in iad dac sfanta Baria nu s,ar fi nscut9 s nu mnanci niciodat un mr, atat timp cit Baria a fost ferit de +re#eala de a +usta din el >@. 2uber?. (5 :oate acestea au fost scrise in 47)(, dar trebuie aruncat doar o pri ire asupra lucrrilor similare publicate astzi in numr foarte mare sau numai asupra presei catolice, pentru a obser a faptul c de 5GG de ani, aceast idolatrie slbatic nu a fcut altce a decat s creasc #i s se impodobeasc. Papa Pius EII s,a remarcat in ceea ce pri e#te cultul Bariei.

/ub conducerea lui, o mare parte a bisericii romano,catolice a urmat aceast idolatrie. Bai mult, fiii lui -o3ola, care sint totdeauna +ata s se conformeze spiritului timpului, incearc astzi s adapteze aceste copilrii medie ale #i exist cate a bro#uri publicate de unii din ace#ti preoi sub auspiciile nobile ale *entrului Naional de *ercetare Mtiinific. .ac adu+ri la aceasta 1ainele clu+re#ti de diferite culori #i caliti specifice, adorarea sfinilor, icoanele, moa#tele, apolo+ia miracolelor, adorarea Inimii sfinte, om a ea o idee a misticismului cu care sufletele copiilor erau impre+nate prin contactul lor cu dasclii care erau saturai de misticism & a#a cum scrie R.P. *1armot in anul 4D(6. Nu exist nici o alt cale de a forma cre#tini de elit. 'ricum, dac ei urmau s ca#ti+e btlia impotri a uni ersitilor, cole+iile iezuite #i,ar fi extins in tura in+rdind disciplinele laice, cci Rena#terea rede#teptase setea de in tur. Ei erau +ata s,o fac, mer+and cu totul impotri a acestei in turi care era contrar eu,lui lor% meninerea con#tiinelor in deplina supunere fa de biseric. .e aceea, ele ii lor sint mai intai de toate incon!urai de acest l de ru+ciuni, care nu ar fi suficient dac in tura imprt#it nu ar fi fost mai intai purificat de toate ideile #i spiritele neconforme. Astfel, latina #i +reaca >latina era la mare pre in aceste cole+ii iezuite? erau studiate pentru aloarea lor literar9 dar ec1ea +andire ortodox era expus numai atat cit s demonstreze a#a numit filozofie scolastic superioar. ;mani#tii pe care ei ii #colarizau, erau in stare s compun discursuri #i ersuri in limba latin, dar sin+urul stpan a +andurilor lor era sfantul :oma dKAPuino, un clu+r din sec.46. Ascultai Ratio /tudiorum, tratatul fundamental al peda+o+iei iezuite, citat de R.P. *1armot% Noi om inltura cu +ri! subiectele laice care nu fa orizeaz pietatea #i morala sntoas. Noi om compune poeme9 dar fie ca poeii no#tri s fie cre#tini #i nu urma#i ai p+anilor care Pemble recomand urmtoarele% / ne lo im, s ne autofla+elm, s oferi fiecare lo itur ca un sacrificiu lui .umnezeu, prin Baria, s ne +ra m cu un cuit pe piept sfantul nume al Bariei9 s ne acoperim decent noaptea, ca s nu ofensm pri irea cast a Bariei9 s,i spui fecioarei c ai fi +ata s,i oferi locul tu in rai dac ea nu l,ar a ea pe al ei9 s rei s nu te fi nscut sau s te fi aruncat in iad dac sfanta Baria nu s,ar fi nscut9 s nu mnanci niciodat un mr, atat timp cit Baria a fost ferit de +re#eala de a +usta din el >@. 2uber?. :oate acestea au fost scrise in 47)(, dar trebuie aruncat doar o pri ire asupra lucrrilor similare publicate astzi in numr foarte mare sau numai asupra presei catolice, pentru a obser a faptul c de 5GG de ani, aceast idolatrie slbatic nu a fcut altce a decat s creasc #i s se impodobeasc. Papa Pius EII s,a remarcat in ceea ce pri e#te cultul Bariei.

(6 /ub conducerea lui, o mare parte a bisericii romano,catolice a urmat aceast idolatrie. Bai mult, fiii lui -o3ola, care sint totdeauna +ata s se conformeze spiritului timpului, incearc astzi s adapteze aceste copilrii medie ale #i exist cate a bro#uri publicate de unii din ace#ti preoi sub auspiciile nobile ale *entrului Naional de *ercetare Mtiinific. .ac adu+ri la aceasta 1ainele clu+re#ti de diferite culori #i caliti specifice, adorarea sfinilor, icoanele, moa#tele, apolo+ia miracolelor, adorarea Inimii sfinte, om a ea o idee a misticismului cu care sufletele copiilor erau impre+nate prin contactul lor cu dasclii care erau saturai de misticism & a#a cum scrie R.P. *1armot in anul 4D(6. Nu exist nici o alt cale de a forma cre#tini de elit. 'ricum, dac ei urmau s ca#ti+e btlia impotri a uni ersitilor, cole+iile iezuite #i,ar fi extins in tura in+rdind disciplinele laice, cci Rena#terea rede#teptase setea de in tur. Ei erau +ata s,o fac, mer+and cu totul impotri a acestei in turi care era contrar eu,lui lor% meninerea con#tiinelor in deplina supunere fa de biseric. .e aceea, ele ii lor sint mai intai de toate incon!urai de acest l de ru+ciuni, care nu ar fi suficient dac in tura imprt#it nu ar fi fost mai intai purificat de toate ideile #i spiritele neconforme. Astfel, latina #i +reaca >latina era la mare pre in aceste cole+ii iezuite? erau studiate pentru aloarea lor literar9 dar ec1ea +andire ortodox era expus numai atat cit s demonstreze a#a numit filozofie scolastic superioar. ;mani#tii pe care ei ii #colarizau, erau in stare s compun discursuri #i ersuri in limba latin, dar sin+urul stpan a +andurilor lor era sfantul :oma dKAPuino, un clu+r din sec.46. Ascultai Ratio /tudiorum, tratatul fundamental al peda+o+iei iezuite, citat de R.P. *1armot% Noi om inltura cu +ri! subiectele laice care nu fa orizeaz pietatea #i morala sntoas. Noi om compune poeme9 dar fie ca poeii no#tri s fie cre#tini #i nu urma#i ai p+anilor care in oc muzele, nimfele munilor #i mrilor, *alliope, Apollo, etc. sau ali zei #i zeie. Bai mult, dac ace#tia trebuie menionai, s fie numai in scopul de a,i caricaturiza, cci ei sint numai demoni... Astfel, toate #tiinele & in special #tiinele naturii & or fi interpretate in aceea#i manier. .e fapt, R.P. *1armot nu incearc s ascund aceasta in ceea ce spune despre profesorul iezuit al anului 4D(G. El nu pred #tiina de dra+ul #tiinei, ci numai in scopul de a aduce o mai mare sla lui .umnezeu. Este le+ea formulat de sfantul I+naiu in *onstituia sa ><. *1armot?. Mi iar#i *and orbim despre o intrea+ cultur, nu inseamn c predm toate subiectele sau #tiinele, dar dm o educaie #tiinific #i literar care nu este pur laic #i impermeabil la scanteierile re elaiei ><.

*1armot ?. Educaia acordat de iezuii era totu#i fcut s fie mai de+rab scanteietoare decat profund, sau formalist, a#a cum deseori a fost numit. Ei nu credeau in libertate, care era fatal in ceea ce pri e#te in tura, scrie 2. $oe1mer. Ade rul este c meritele relati e ale in mantului iezuit au sczut cand #tiina #i metodele de educaie #i in mant au pro+resat #i (( s,au dez oltat pe o baz mult mai lar+ #i pe concepii mai profunde ale umanitii. $ucNle spunea% *u cat ci ilizaia inainteaz, cu atat iezuiii pierd teren, nu numai datorit propriei lor decderi., ci datorit tuturor modificrilor #i sc1imbrilor care se petrec in mintea celor din !urul lor... .e,a lun+ul sec.4), iezuiii au fost in frunte, dar in timpul sec.48 ei au fost dep#ii de timp >@. 2uber?. Capitolul ". Mo$ala i 4uiilo$. /piritul cuceritor al /ocietii lor, dorina arztoare de a atra+e con#tiinele #i de a le pstra sub exclusi a lor influen, numai acestea iau putut determina pe iezuii s fie mai in+duitori cu pcto#ii decat confesorii altor ordine sau decat clerul. Noi nu prindem mu#te cu oet, spune pe drept pro erbul. *um am zut de!a, I+naiu exprim aceea#i idee in diferii termeni iar fiii lui -o3ola #i,au extras inspiraia din aceasta. Extraordinara acti itate desf#urat de 'rdin in domeniul teolo+iei morale arat de!a c aceast #tiin subtil a a ut, pentru acesta, o mult mai mare importan practic decat celelalte #tiine >2. $oe1mer?. 2. $oe1mer ne aminte#te faptul c, confesiunea era rar intalnit in E ul mediu, iar cei credincio#i recur+eau la ea numai in cazuri +ra e. .ar caracterul dominant al bisericii romane a determinat o rspandire #i o cre#tere din ce in ce mai mare a acestei practici. .e fapt, in timpul sec.4), confesiunea de enise o obli+aie reli+ioas care trebuia respectat cu atenie. I+naiu o considera foarte important #i recomanda discipolilor ca cit mai muli credincio#i s,o respecte cu re+ularitate. Rezultatele acestei metode erau extraordinare. .u1o nicii iezuii se bucurau de aceea#i consideraie ca superiorii lor, iar confesionalul a fost considerat de toi ca un simbol al puterii #i acti itii 'rdinului. .ac citim Instruciunile lui I+naiu pri ind confesiunea #i teolo+ia moral, trebuie s recunoa#tem c, de la inceput, 'rdinul era pre+tit s,i trateze pe pcto#i cu buntate, c pe timp ce trecea, se arta din ce in ce mai indul+ent, pan cand aceast buntate a de+enerat in mole#eal. Putem inele+e cu u#urin de ce aceast abil indul+en i,a fcut s aib atata trecere. Iat cum au ca#ti+at fa orurile nobilimii #i mai marilor acestei lumi, care intotdeauna a eau ne oie de bun oina confesorilor lor, mult mai mult decat masa pcto#ilor de rand.

*urile E ului mediu nu au a ut niciodat confesori atotputernici. Aceast fi+ur caracteristic nu a aprut in iaa *urii >re+ale? decat in timpurile moderne, #i 'rdinul iezuit a fost acela care a implantat,o peste tot >2. $oe1mer?. 2. $oe1mer a scris% In timpul sec. E"II, ace#ti confesori nu numai c au obinut o influen politic foarte lar+, dar c1iar au acceptat uneori posturi sau funcii politice. In acea reme, printele Neid1art a luat conducerea politicii /paniei ca prim ministru #i mare inc1izitor. Printele <ernandez a fost imputernicit s ia cu antul #i s oteze in *onsiliul de coroan portu+1ez9 printele -a *1aise #i succesorul su au ocupat funcii de mini#tri in domeniul bisericesc la curtea <ranei. (A / ne reamintim de asemenea de rolul !ucat de preoi in politica +eneral #i c1iar inafara confesionalelor. Printele Posse ino, ca le+at , pontifical in /uedia, Polonia, Rusia9 printele Petre, ministru in An+lia, printele "ota ca sftuitor intim al re+elui Poloniei, @an /obiescNi. Alii au fost creatori de re+i in Polonia, mediatori cand Prusia a de enit re+at. Astfel, trebuie recunoscut c nici un alt ordin nu arat atat interes #i talent pentru politic, #i nu depunea atata acti itate in ea ca iezuiii >2. $oe1mer?. .ac 0indul+ena0 acestor confesori fa de au+u#tii lor pcto#i peniteni a a!utat foarte mult interesele 'rdinului #i conducerii bisericii romane, exact acelea#i metode a anta!oase le,au folosit #i preoi in ceea ce pri e#te sfere mult mai modeste. *u spiritul lor meticulos #i c1iar intri+ant pe care l,au mo#tenit de la fondatorul 'rdinului, celebrii cazui#ti Escobar, Bariana, $usenbaum #i alii, s,au dedicat studierii fiecrei le+i in parte #i aplicarea ei in toate cazurile care ar fi putut apare in tribunalul penitenei9 bro#urile lor despre teolo+ia moral au dat /ocietii o reputaie uni ersal, cu toate c abilitatea lor in a deforma #i per erti cele mai e idente obli+aii morale era atat de e ident. Iat cate a exemple de scamatorii% -e+ea di in spune% S/ nu faci mrturie mincinoasL. Exist mrturie mincinoas numai dac cel ce !ur folose#te cu inte prin care #tie c induce in eroare pe !udector. <olosirea termenilor ambi+ui este de aceea permis, #i c1iar scuza unor limite mintale poate fi folosit in anumite impre!urri. .ac un brbat i#i intreab soia adulter dac ea a rupt contractul con!u+al, ea poate rspunde fr ezitare nu atat timp cit contractul de cstorie exist. 'dat ce ea a obinut iertarea la confesional, ea poate spune Ssunt fr pcatL, dac in timp ce spune asta, ea se +ande#te la iertarea care a luat de la ea po ara pcatului ei. .ac soul este neincreztor, ea il poate reasi+ura, spunandu,i c ea nu a comis adulterul, #i dac mai comite adulter ea este obli+at s,l mrturiseasc. Nu este +reu s ne ima+inm c o asemenea teorie a a ut un mare

succes in randul frumoaselor doamne care pctuiau #i se pociauF .e fapt, escortele lor +alante erau tratate in acela#i fel% -e+ea lui .umnezeu porunce#te% S/ nu uciziL. .ar asta nu inseamn c orice om care ucide pctuie#te impotri a acestei le+i. .e exemplu, dac un nobil este ameninat cu lo ituri sau este btut, el il poate ucide pe a+resorul lui9 dar, desi+ur, aceasta este alabil doar pentru nobili, nu #i pentru oamenii de rand, pentru c nu este nimic dezonorant ca un om de rand s primeasc o btaie.... In acela#i fel, un slu!itor care i#i a!ut stpanul s ioleze o tanr, nu comite un pcat de moarte dac se teme de deza anta!ele serioase sau de felul in care a fi tratat dac refuz s o fac. .ac o tanr fat rmane insrcinat, poate fi pro ocat a ortul dac +re#eala ei conduce la necinstirea ei sau a unui membru al clerului. *at despre printele $enzi, el a a ut timpul lui de +lorie atunci cand a declarat% este doar o ofens u#oar s pipi sanii unei clu+rie. .in cauza aceasta, iezuiii au fost poreclii teolo+i mamelari. .ar, in ceea ce,l pri e#te, celebrul cazuist :1omas -anc1ez merit un premiu pentru lucrarea lui .e matrimonio, in care piosul autor studiaz cu detalii ru#inoase toate ariantele pcatului crnii. () / studiem mai departe aceste maxime con enabile in ceea ce pri e#te latura politic, in special acelea referitoare la le+itimitatea asasinrii tiranilor +sii ino ai de lips de ener+ie in acti itatea lor fa de interesele /fantului /caun. 2. $oe1mer are de spus urmtoarele% *um am zut de!a, nu este +reu s te fere#ti de pcatul de moarte. .epinzand de impre!urri, noi trebuie doar s folosim mi!loacele excelente puse la indeman de preoii iezuii% Sec1i ocul, rezer ele >limitele? mintale, teoria subtil a scopului inteniilorL #i noi om fi in stare s comitem, fr a face pcat, fapte care sint considerate criminale de ctre masele i+norante, dar in care nici c1iar cel mai se er preot nu a fi in stare s descopere reo urm de pcat de moarte. Printre cele mai criminale maxime iezuite, una care a indi+nat peste msur #i merit a fi examinat este% ;n clu+r sau preot are oie s ucid pe acei ce sunt pe cale s,l defimeze pe el sau comunitatea lui. A#a c 'rdinul #i,a acordat sie#i dreptul de a,#i elimina ad ersarii, #i c1iar pe acei membri ai lui care, ie#ind din 'rdin, sunt prea orbrei. Aceast perl se +se#te in :eolo+ia printelui -K Am3. Bai este un caz in care acest principiu i#i +se#te aplicaia. Acela#i iezuit a fost destul de cinic pentru a scrie% .ac un printe, cedand ispitei, abuzeaz de o femeie iar ea face public intamplarea #i, din cauza aceasta, il dezonoreaz, acela#i printe o poate ucide pentru a e ita cderea in diz+raieF ;n alt fiu al lui -o3ola, citat de Barea tor, *aramuel, crede c aceast maxim trebuie susinut #i aprat% Printele poate s,o

foloseasc ca o scuz pentru a ucide femeia #i astfel s,#i pstreze onoarea. Aceast teorie monstruoas a fost folosit ca s acopere multe crime comise de preoi #i probabil a fost in 4DA) moti ul, dac nu cauza, pentru lamentabila afacere cu preotul din ;ruffe. Capitolul '. E%lip&a Co)pani i. /uccesul pe care /ocietatea lui Isus l,a obinut in Europa #i in inuturile indeprtate, c1iar dac au fost presrate cu cate a nenorociri, ia asi+urat o situaie proeminent pentru o lun+ perioad de timp. .ar, a#a cum am menionat mai inainte, timpul n,a lucrat in fa oarea ei. Pe msur ce ideile #i #tiina e oluau, tinzand s elibereze minile, oamenii de rand #i monar1ii +seau din ce in ce mai +reu de suportat opresiunea acestor campioni ai teocraiei. .e asemenea, multe abuzuri nscute din acest succes au subminat /ocietatea in mod tacit. Pe lan+ politic, in care era adanc implicat in detrimentul intereselor naionale, acti itatea sa de oratoare s,a fcut simit curand #i in domeniul economiei. Prinii iezuii au de enit prea implicai in afaceri care nu a eau nimic in comun cu reli+ia, in comer, sc1imburi, lic1idatori ai faliilor. *ole+iul Roman, care ar fi trebuit s rman modelul moral #i intelectual al iezuiilor, a ea cantiti uria#e de stof executat in mnstirea de la (7 Bacerata, pe care o indeau in tar+uri la un pre sczut. *entrele lor din India, Antile, Bexic #i $razilia au inceput curand comerul cu coloniile. In Bartinica, un imputernicit a creat aste plantaii care erau lucrate de scla i ne+ri >Pierre .ominiPue?. Aceasta este partea comercial a misiunilor din strintate care este meninut de fapt #i in zilele noastre. $iserica roman nu a dispreuit niciodat extra+erea de profituri temporare de pe urma cuceririlor ei spirituale. In ceea ce,i pri e#te, iezuiii erau ca toate celelalte ordine reli+ioase9 ei c1iar le,au intrecut. In orice caz, #tim c, recent, preoii albi se numr printre cei mai bo+ai proprietari de pmanturi din Africa de Nord. <iii lui -o3ola au fost foarte zelo#i atat in a folosi munca p+anilor, cit #i in a le sal a sufletele. In Bexic, ei a eau mine de aur #i rafinrii de za1r9 in Para+uai, plantaii de ceai #i cacao, fabrici de co oare9 ei cre#teau ite #i exportau anual 8G.GGG de m+ari. *um putem edea, e an+1elizarea copiilor lor ro#ii a fost o surs bun de beneficii. Mi pentru a scoate un profit #i mai mare, preoii nu au ezitat s fure din tezaurul de stat, cum s,a zut #i este binecunoscut cazul cutiilor de ciocolat descrcate la *adiz #i care erau pline cu praf de aur. Episcopul Palafox, trimis ca inspector de papa Inoceniu "III, i,a scris in 4)(7% :oat bo+ia Americii de /ud este in mana iezuiilor.

Afacerile financiare erau c1iar foarte a anta!oase. In Roma, tezaurul 'rdinului fcea pli ambasadei Portu+aliei in numele +u ernului portu+1ez. *and Au+ust II s,a dus in Polonia pentru a,#i reca#ti+a tronul, preoii "ienei i,au desc1is un cont acestui monar1 ne oia# #i iezuiilor de la "ar#o ia. In *1ina, preoii imprumutau bani ne+ustorilor cu dobanzi de 5A, AG #i c1iar de 4GGV. >*1iar #i azi & 4DD6 & cand intri in Aeroportul <iumicino,Roma, prima a+enie de sc1imb alutar aparine de $anco di /pirito /ancto, banca "aticanului , n.t.?. -comia scandaloas a 'rdinului, morala lor nedefinit, nesfar#itele lor intri+i politice #i totodat inclcarea prero+ati elor clerului au starnit pretutindeni o du#mnie #i ur de moarte impotri a lui. In randul claselor sus,puse, a czut intr,o total diz+raie prin compromitere #i, in <rana in orice caz, eforturile lui de a menine oamenii intr,o supunere formal #i superstiioas au dat na#tere ine itabil unei emancipri intelectuale. *u toate acestea, prosperitatea material de care s,a bucurat /ocietatea, poziia dobandit la *urte #i in special a!utorul dat de /fantul /caun, pe care ei il credeau de neclintit, i,au meninut pe iezuii in complet si+uran c1iar #i in perioada de inceput a decderii lor. Nu trecuser ei de!a prin multe furtuni, suferind cam 6G de expulzri de la momentul infiinrii /ocietii pan la mi!locul secolului 48C Aproape de fiecare dat ei se intorseser, mai de reme sau mai tarziu, s,#i reocupe poziiile pierdute. .ar aceast nou eclips care,i amenina era pe cale s fie total #i a ea s dureze mai mult de (G de ani. -ucrul cel mai ciudat este c primul atac impotri a atotputernicei /ocieti a enit din foarte catolica Portu+alie, unul din bastioanele cele mai puternice ale iezuiilor din Europa. Influena exercitat asupra mrii de ctre An+lia inc de la inceputul secolului, a fost probabil una din cauzele acestei rz rtiri. (8 ;n tratat fixand +raniele in America, inc1eiat intre /pania #i Portu+alia in 47AG, dduse portu+1ezilor un ast teritoriu in estul flu iului ;ru+uai, unde acti au iezuiii. In consecin, preoii au trebuit s se retra+ de aceast parte a noii frontiere, in teritoriul spaniol. A#a c ei i,au inarmat pe +uarani #i au dus un lun+ rzboi de partizani, rmanand in final stpani ai teritoriului care fu dat inapoi /paniei. Barc1izul de Pombal, prim ministru portu+1ez, s,a simit de,a dreptul insultat. Pe lan+ aceasta, acest fost ele iezuit nu a pstrat caracteristicile 'rdinului #i i#i extrsese inspiraia din filozofii francezi #i en+lezi in detrimentul ec1ilor lui dascli. In 47A7 el i,a dat afar pe confesorii iezuii din familia re+al #i a interzis membrilor /ocietii s mai predice. .up cate a certuri cu ei, el a emis un pamflet public /curt dare de seam asupra re+atului iezuit din Para+uai, care a fcut mare al #i prin care a obinut efectuarea unei anc1ete din partea papei

$enedict EI" #i, in final, indeprtarea iezuiilor din toate re+iunile rii. *1estiunea aceasta a fcut senzaie in Europa #i in special in <rana unde, curand dup aceea, printele -a "alette a dat faliment9 el era un om de afaceri care fcea tranzacii imense de za1r #i cafea pentru *ompanie. Refuzul *ompaniei de a,i plti datoriile, i,au fost fatale >*ompaniei n.t.?. Parlamentul, nemulumindu,se cu o condamnare de drept comun, a examinat *onstituia *ompaniei, declarand a#ezmintele ei din <rana ca fiind ile+ale #i a condamnat 5( de lucrri ale principalilor ei autori. Pe ) aprilie 47)5 este publicat o declaraie de arestare >Acuzaie? cu urmtoarea formulare% Instituia in cauz este inadmisibil in orice stat ci ilizat, pentru c este de natur ostil oricrei autoriti spirituale sau lume#ti9 ea caut s introduc in biseric #i in stat, sub para anul plauzibil al unei instituii reli+ioase, nu un ordin cu ade rat doritor s impr#tie des ar#irea e an+1elic, ci un corp politic trudind fr odi1n #i uzurpand intrea+a autoritate prin orice mi!loace indirecte, secrete sau ocolite... In concluzie, doctrina iezuit a fost descris dup cum urmeaz% Per ers, o distru+ere a tuturor principiilor reli+ioase #i cinstite, insultand morala cre#tin, tmtoare societii ci ile, ostil drepturilor naiunilor, puterii re+ale #i c1iar securitii su eranilor #i supunerii oamenilor de rand9 potri it pentru a starni mari perturbri in stat, ea zmisle#te #i menine cea mai tmtoare cale de corupere a inimilor oamenilor. In <rana, proprietile /ocietii au fost confiscate in beneficiul *oroanei #i nici unui membru al ei nu i s,a permis s mai rman in re+at dac nu renuna la !urmantul su #i dac nu !ura supunere re+ulilor +enerale ale clerului francez. -a Roma, =eneralul iezuit Ricci obine de la papa *lement EIII o bul confirmand pri ile+iile 'rdinului #i proclamandu,i ne ino ia. .ar era prea tarziu. In /pania, $ourbonii interziseser toate a#ezmintele /ocietii, atat cele din capital cat #i cele din colonii. Astfel a luat sfar#it statul iezuit al Para+uaiului. =u ernele din Napoli, Parma #i c1iar Barele /tpan de Balta, i,au expulzat pe fiii lui -o3ola din teritoriile lor. *ei )G.GGG care se aflau in /pania au trit o experien stranie dup ce au fost aruncai in inc1isoare% Re+ele *arol III i,a trimis pe toi la papa impreun cu o scrisoare prin care spunea c el ii Ssupune inelepciunii #i (D controlului imediat al /finiei "oastreL. .ar cand nenorociii erau pe cale s debarce la *i ita,"ecc1ia, au fost intampinai cu lo ituri de tun din ordinul propriului lor =eneral, care de!a a ea pe cap +ri!a iezuiilor portu+1ezi #i nu mai putea s,i 1rneasc nici pe ace#tia. Ei de abia au reu#it s,#i +seasc un adpost la o mnstire din *orsica >Pierre .ominiPue?. *lement EIII, ales in ) iulie 47A8, a rezistat mult timp cererilor presante ale cator a naiuni care cereau scoaterea inafara le+ii a iezuiilor.

Era pe cale s cedeze #i aran!ase de!a un *onsistoriu pe 6 februarie 47)D, cu ocazia cruia trebuia s spun cardinalilor 1otrarea sa de a ceda dorinei acestor *uri9 in noaptea dinaintea acestei zile speciale el a czut deodat bolna #i in timp ce se indrepta spre pat, stri+% Bor.... Este foarte periculos s ataci iezuiii >$aron de Ponnat, Istoria ariaiunilor #i contradiciilor bisericii romane, pa+. 54A ?. A fost format un concla de cardinali care a durat trei luni. In final, cardinalul =an+anelii a imbrcat mitra #i #i,a luat numele de *lement EI". *urile re+ale care,i alun+aser pe iezuii continuau s cear interzicerea total a /ocietii. .ar papalitatea nu era +rbit s aboleasc acest instrument principal care folosea la indeplinirea politicii sale, #i au trecut astfel patru ani pan cand *lement EI", constrans de atitudinea ferm a oponenilor si & care ocupaser cate a din /tatele pontificale & a semnat in sfar#it actul dizol rii, .ominus ac Redemptor in 4776. Ricci, =eneralul 'rdinului, a fost c1iar inc1is in castelul /aint An+elo unde a #i murit cai a ani mai tarziu. Iezuiii preau doar c se supun acestui 'rdin care ii condamna... Ei au scris numeroase pamflete impotri a papei #i cu scopul de a pro oc rebeliune9 au spus tot felul de minciuni #i au calomniat artand cum au fost comise atrociti atunci cand proprietile lor din Roma le,au fost confiscate >@. 2uber?. Boartea papei *lement EI", 4( luni mai tarziu, a fost atribuit iezuiilor de o parte a opiniei europene. In principiu cel puin, iezuiii nu mai existau9 dar *lement EI" #tia foarte bine c semnand condamnarea la moartea a 'rdinului, el #i,a semnat,o #i pe a lui% Aceast interdicie este in sfar#it realizat, a exclamat el, #i nu,mi pare ru de asta, . , a# face,o din nou dac nu ar fi de!a fcut9 dar aceast interdicie m a ucide >*araccioli "iaa papei *lement EI", pa+.646? =an+anelli a a ut dreptate9 curand dup semnarea interdiciei, au aprut pe perei afi#e care artau in ariabil cinci litere I./././.". #i fiecare se intreba ce insemna asta. *lement a ineles imediat #i a declarat cu cura!% Asta inseamn SIn Settembre, Sara Sede VacanteL >In septembrie /caunul a fi acant?, adic papa a fi mort >$aron de Ponnat? Iat inc o mrturie% Papa =an+anelli nu a supra ieuit mult timp dup lic1idarea iezuiilor a spus /cipion de Ricci. .area de seam asupra bolii #i morii sale, trimis *urii de la Badrid prin ambasadorul /paniei la Badrid, a do edit c el fusese otr it9 dup cate #tim, nici o anc1et nu a fost fcut in pri ina acestui e eniment, nici de cardinali, nici de noul pontif. <pta#ul acestei abominabile fapte a a ut deci ocazia s scape de !udecata lumii ,. dar nu a fi in stare s scape de !udecata .omnului >Potter, "iaa lui /cipion de Ricci, pa+.48?. AG Putem afirma cu si+uran c, la 55 septembrie 477(, papa

*lement EI" a murit otr it >$aron de Ponnat?. Intre timp, imprteasa Austriei, Baria :ereza, ii expulzase deasemenea pe toi iezuiii din cuprinsul imperiului. Numai <rederic al Prusiei #i Ecaterina II, imprteasa Rusiei, i,au primit in rile lor ca educatori. In Prusia, ei au reu#it s stea doar zece ani, pan in 478). Rusia le,a fost fa orabil pentru mai mult timp dar #i acolo, din acelea#i moti e, ei au trezit animozitatea +u ernului. ...-ic1idarea sc1ismei >dintre catolicism #i ortodoxie , n.t.? readucerea Rusiei sub autoritatea papei i,a atras cum atra+e lampa o molie. Ei au lansat un pro+ram de propa+and acti in randurile armatei #i aristocraiei #i au luptat impotri a /ocietii $iblice create de ar. Ei au repurtat cate a succese #i au reu#it con ertirea prinului =aliin, nepotul ministrului cultelor. A#a c arul a inter enit #i a dat ordinul din 5G decembrie 484A >Pierre .ominiPue?. Nu este ne oie s spunem c moti ele acestui ordin, care i,a expulzat pe iezuii din Bosco a #i /anNt Petersbur+, au fost acelea#i ca #i in celelalte ri. Noi ne,am dat seama c ei nu,#i indeplineau indatoririle pe care le a#teptam de la ei... In loc s triasc ca locuitori pa#nici intr,o ar strin, ei au tulburat reli+ia +rec,ortodox care este reli+ia predominant in imperiul nostru din timpuri str ec1i #i in care st pacea #i fericirea naiunilor de sub sceptrul nostru. Ei au abuzat de increderea noastr pe care au obinut,o #i au fcut tineretul s se incread in ei #i au fcut ca femeile noastre s se abat de la inc1inarea noastr str ec1e... Nu suntem surprin#i c acest ordin reli+ios a fost eliminat din fiecare ar #i c aciunile lor nu au fost tolerate niciunde >Pierre .ominiPue?. In 485G, in sfar#it, au fost luate msuri +enerale pentru a,i expulza din intrea+a Rusie. .ar, pentru c e enimentele politice au permis aceasta, ei au pus din nou piciorul in Europa de "est, urde 'rdinul lor a fost restabilit in mod solemn de papa Pius "II in 484(. /emnificaia politic a acestei 1otrari este clar exprimat de B. .aniel,Rops, un mare prieten al iezuiilor. El a scris pri itor la reapariia fiilor lui -o3ola% Era imposibil s nu ezi in aceasta un act e ident de contra,re oluie >.aniel,Rops, de la Academia francez Restabilirea *ompaniei lui Isus, studii, septembrie 4DAD?. Capitolul *. R na/t $ a So%i t5ii lui I&u& 6n & %. 7I7. Benionam anterior c, atunci cand *lement EI" a fost constrans s lic1ideze 'rdinul iezuiilor, el a spus in mod aparent% Bi,am tiat mana mea dreapt. Afirmaia pare destul de plauzibil. /fantul /caun +sea prea +reu s impart dominaia asupra lumii cu cel mai important instrument al su. .ecderea 'rdinului, o msur politic impus de impre!urri, a fost treptat atenuat de succesorii lui *lement EI", Pius "I #i

Pius "II9 #i dac eclipsa oficial a iezuiilor a durat (G de ani, aceasta s,a intamplat din cauza re oluiilor din Europa, rezultand din re oluia francez. In orice caz, aceast eclips nu a fost niciodat total. A4 Ba!oritatea iezuiilor au stat in Austria, <rana, /pania, Italia, amestecandu,se cu clerul. /e intalneau unii cu alii sau se stran+eau in numr cat puteau de mare. In 47D(, @ean de :ournel3 a fondat /ocietatea /acre *oeur >/fanta Inim? in $el+ia, ca un corp didactic. Buli iezuii sau alturat acesteia. :rei ani mai tarziu, :3rolean Paccanari, care se credea, un nou I+naiu, a fondat /ocietatea <railor in *redin. In 47DD cele dou societi s,au unit cu printele *lari iere in frunte9 el era unicul supra ieuitor al iezuiilor francezi. In 48G6, s,au unit cu ei iezuiii ru#i. *e a coerent se intorcea din nou la ia, dar masele populare #i c1iar cei mai muli politicieni nu au recunoscut aceasta de la inceput >Pierre .ominiPue?. Re oluia francez, iar apoi Imperiul, au dat *ompaniei lui Isus o credibilitate nea#teptat9 era o reacie de aprare iz orat in ec1ea monar1ie impotri a noilor idei. Napoleon I a descris /ocietatea lui Isus ca foarte periculoas9 ea nu a fi tolerat in Imperiu. .ar, cand /fanta Alian a triumfat, noii monar1i nu au respins a!utorul acestor absoluti#ti pentru a aduce din nou la supunere strict pe oameni. .ar timpurile se sc1imbaser. :oate abilitile enerabililor prini puteau doar s intarzie, dar nu s,i opreasc propa+area ideilor liberale, iar eforturile lor se do edir mai de+rab duntoare decat folositoare. In <rana, Restaurarea a experimentat,o intr,un mod amar. -udo ic E"III, politician neincreztor #i abil, a incercat s franeze cit a putut ridicarea reacionarilor ultrare+ali#ti. .ar sub *arol E, limitat #i foarte de otat, iezuiii au obinut u#or reabilitarea. -e+ea care ii expulzase in 47)( era inc in i+oare. Nici o problem. Ei au reinsufleit faimoasa *on+re+aie, primul tip de 'pus .ei. Aceast pioas frie, compus din eclezia#ti #i laici, putea fi intalnit peste tot, pretinzand c purifica armata, ma+istratura, administraia, profesoratul9 ineau prele+eri in toat ara, plantand cruci comemorati e oriunde se duceau. Bulte dintre ele sint acolo #i astzi. Prin ceea ce fceau aaau pe credincio#i s lupte impotri a necredincio#ilor, de enind atat de urai de oameni, incat un catolic de otat #i le+itimist ca Bontlosier a spus% Bisionarii no#tri au aprins focuri pretutindeni. .ac ar fi s ni se trimit ce a, a# prefera ciuma marseillez decat mai muli misionari. In 4858, *arol E a retras 'rdinului dreptul de a in a, dar era prea tarziu. .inastia s,a prbu#it in 486G. ;rai #i acoperii de ru#ine, fiii lui -o3ola au rmas totu#i in <rana, dar de+1izai, pentru c 'rdinul era inc abolit. -udo ic <ilip #i Napoleon III i,au tolerat. Republica i,a impr#tiat doar in 488G, sub administraia lui

@ules <err3. Inc1iderea total a a#ezmintelor lor s,a petrecut in 4DG4, sub le+ea separrii. .e,a lun+ul sec. EIE, istoria *ompaniei in America #i !umtate de Europa a fost plin de sui#uri #i cobora#uri, ca #i in trecut, in timpul luptelor cu noile idei. 'riunde oamenii cu +andire liberal ie#eau ictorio#i, iezuiii erau respin#i. Pe de alt parte, cand ad ersarii au triumfau, ei se refceau in scopul de a apra tronul #i altarul. A#a c au fost expulzai din Portu+alia >486(? , /pania >485G, 486A, 48)8?, din El eia >48(8?, =ermania >4875? #i <rana >488G, 4DG4?. A5 In Italia, incepand din 48AD, toate a#ezmintele #i cole+iile lor fur treptat luate de la ei, astfel c au fost ne oii s opreasc toate acti itile pre zute in le+ea lor. Acela#i lucru s,a intamplat in re+iunile latinoamericane. 'rdinul a fost suspendat din acti itate in =uatemala >4875?, Bexic >4876?, $razilia >487(?, Ecuador, *olumbia >487)? #i *osta Rica >488(?. /in+urele ri in care iezuiii triau in pace erau cele in care protestanii erau in ma!oritate% An+lia, /uedia, .anemarca, /;A. Poate prea surprinztor la prima edere, dar explicaia st in faptul c in aceste ri iezuiii nu erau capabili s exercite o influen politic. <r indoial, ei acceptau acest fapt mai mult din necesitate decat din inclinaie. Altminteri, ei ar fi profitat de fiecare ocazie pentru a influena le+islaia #i administraia in mod direct prin mane rarea claselor conductoare, sau indirect prin a+itarea continu a maselor catolice. *a s fim sinceri, aceast imunitate a rilor protestante fa de incercrile iezuite era departe de a fi complet. In /tatele ;nite & scrie B. <ulop,Biller & *ompania lui Isus #i,a desf#urat acti itatea in mod sistematic #i fructuos pentru o lun+ perioad de timp, fiindc nu era constrans de nici o le+e. Eu nu sunt mulumit de rena#terea iezuiilor, scria fostul pre#edinte al ;niunii, @o1n Adams, succesorul lui :1omas @efferson, in 484). Roiuri de iezuii s,au prezentat de+1izai ca tipo+rafi, scriitori, publici#ti, profesori de #coal. .ac reodat o +rupare de oameni ar merita blestemul etern pe acest pmant #i in iad, atunci aceasta ar fi /ocietatea lui -o3ola. Ins, cu sistemul nostru de libertate reli+ioas, noi le oferim un bun refu+iu. Mi @efferson rspunde% *a #i tine, sint impotri a restabilirii iezuiilor, care face ca lumina s cedeze intunericului. :eama astfel exprimat s,a do edit a fi indreptit, a#a cum om edea, mai tarziu. Capitolul +. Al doil a I)p $iu /i L g a (allou# 8 R549oiul din 1:;< In capitolul precedent, am menionat tolerana de care se bucurau iezuiii in <rana sub Napoleon III, c1iar dac /ocietatea era interzis in mod oficial. In orice caz, nu ar fi putut fi altfel atata timp cit re+imul

datora existena sa & in mare parte & bisericii romane, al crei spri!in nu inceta atat timp cit dura re+imul. .ar era atat de costisitor pentru <ranaF *ititorii Pro+resul de Pas,de,*alais, o publicaie pentru care iitorul imprat scrisese cate a articole in 48(6 , 48((, nu,l puteau suspecta de indul+en fa de ultramontanism >curentul care susinea infailibilitatea papei , n.t.?, !udecand dup urmtoarele% *lerul cere, sub pretextul libertii in mantului, dreptul de a instrui tineretul. /tatul, pe de alt parte, cere deasemenea dreptul instruirii publice directe pentru interesele proprii. Aceast lupt este rezultatul opiniilor di er+ente ale +u ernului #i bisericii. Amandou doresc s influeneze tanra +eneraie, pornind din direcii opuse #i in spri!inul profitului lor direct. Noi nu credem c toate le+turile dintre biseric #i autoritatea ci il trebuie rupte pentru a opri aceast disensiune. .in pcate, preoii <ranei, in +eneral, se opun intereselor democratice9 a le permite s construiasc #coli fr a,i controla A6 inseamn a,i incura!a s in ee lumea s urasc re oluia #i libertatea. Mi apoi% *lerul a inceta s mai fie ultramontanist in momentul in care cine a ii a obli+a s se modernizeze #i s se amestece cu oamenii care i#i dobandesc pre+tirea prin acelea#i metode #i din acelea#i surse ca #i masa popular. Referitor la modul in care erau pre+tii preoii +ermani, autorul spune% In loc s fie separai de restul lumii din copilrie #i instalai in seminarii, urand societatea in care trebuie s triasc, ei ar trebui s in ee mai intai s fie ceteni inainte de a fi preoi. Aceasta nu a incura!at clericalismul politic al iitorului imprat, pe atunci un crbunar. .ar ambiia de a ocupa tronul l,a fcut in curand foarte supus Romei. Nu l,a a!utat c1iar Roma s fac primul pasC <cut pre#edinte al Republicii la 4G decembrie 48(8, -ouis Napoleon $onaparte a strans in !urul lui un +rup de mini#tri, unul din ace#tia fiind B. <alloux. *ine este acest B. <allouxC ' unealt a iezuiilor... Pe ( ianuarie 48(D, el formeaz o comisie a crei rol este de a pre+ti o mare reform le+islati a in mantului primar #i +imnazial. In cursul discuiilor, B. *ousin remarc faptul c biserica +re#e#te le+andu,#i soarta de iezuii. .omnul .upanloup a aprat ener+ic /ocietatea... Era in pre+tire o le+e care ddea unele liberti iezuiilor. In trecut, /tatul #i ;ni ersitatea fuseser aprate de in azia iezuiilor9 noi am fost nedrepi #i am +re#it. Noi am cerut ca +u ernul care a aplicat le+ea impotri a acestor a+eni strini s acorde iertarea lor. Ei sunt ceteni buni care au fost calomniai #i !udecai +re#it9 ce putem face ca s le artm respectul #i stima pe care le,o datormC Punei in mainile lor pre+tirea tinerei +eneraii. Acesta este de fapt scopul le+ii din 4A martie 48AG... Aceast le+e nume#te un consiliu superior pentru educaie public in care clerul are o

poziie dominant >art.4?9 face din cler stpanul #colilor >art.((?9 d asociaiilor reli+ioase dreptul s desc1id #coli particulare, fr a trebui s cear socoteal asupra con+re+aiei neautorizate >iezuiii? >art.475?. .omnul B. $art1elem3 /aint 2ilaire incearc in an s demonstreze c scopul autorilor acestui proiect este de a oferi monopolul educaiei clerului #i de aceea aceast le+e ar fi fatal uni ersitilor9 "ictor 2u+o stri+ in zadar% Aceast le+e este un monopol in mainile acelora care incearc s fac in mantul s iz orasc din sacristie #i +u ernarea din confesional >Adolp1e Bic1el Iezuiii, pa+.)) ?. .ar adunarea le+islati i+nor aceste proteste. $a prefer s asculte pe domnul Bontalembert, care exclam% Noi om fi in+1iii dac nu om opri imediat tendina spre raionalism #i dema+o+ie9 #i mai mult, aceasta poate fi oprit numai cu a!utorul bisericii. Mi el adau+, pentru a fi si+ur c semnificaia acestei le+i este bine descris% ;nei armate de profesori corupi #i anar1ici trebuie s,i opunem armata clerului. -e+ea a fost otat. Niciodat pan atunci nu obinuser iezuiii in <rana o ictorie mai deplin. .omnul de Bontalembert a admis plin de mandrie% Eu apr dreptatea >!ustiia? prin susinerea +u ernului Republicii, care a fcut atatea ca s sal eze ordinea #i s menin unitatea poporului francez9 mai A( ales c +u ernul a fcut mai multe ser icii bisericii catolice decat toate celelalte +u erne la putere in ultimele dou secole. :oate acestea s,au intamplat acum o sut de ani, dar ne par foarte cunoscute astzi. .ar s edem cum aciona Republica condus de -ouis Napoleon pe plan internaional. Re oluia din 48(8, printre alte consecine in Europa, a pro ocat ridicarea italienilor din Roma impotri a papei Pius IE, su eranul lor, care se refu+iase la =aeta. /,a proclamat Republica Roman. Printr,un scandalos paradox, Republica <rancez, in acord cu austriecii #i re+ele Neapolelui, l,au readus la tron pe su eranul nedorit. ;n re+iment francez a asediat Roma #i a cucerit,o in 5 iulie 48(D, restaurand puterea pontifical9 ea a reu#it s se menin cu a!utorul unei di izii franceze de ocupaie, care a prsit Roma numai dup primul dezastru din rzboiul franco,+erman >487G?. Inceputul fusese promitor. -o itura din 5 decembrie 48A4 a cauzat proclamarea Imperiului. Pre#edintele Republicii, -ouis Napoleon, ii fa orizase pe iezuii in tot felul. Acum imprat, nu refuza nimic complicilor #i aliailor lui. *lerul #i,a dat binecu antarea asupra masacrelor #i sur+1iunurilor fcute la 5 decembrie. /in+urul responsabil de aceast lo itur abominabil era pri it ca manuitorul pro idenial. Ar1iepiscopul Parisului care zuse masacrul pe bule ard, exclam% 'mul pre+tit de .umnezeu, a enitF .e+etul lui

.umnezeu nu a fost niciodat mai izibil ca in e enimentele care au a ut un atat de mare rezultat. Episcopul de /aint <lour a spus de la am onul su% .umnezeu l,a ridicat pe -ouis Napoleon9 El il alesese de!a pe el ca s fie imprat. .a, dra+ii mei frai, .umnezeu l,a consacrat dinainte prin binecu antarea pontifului su #i a preoilor9 El insu#i l,a ales9 putem noi s i+norm ale+erea .omnuluiC Episcopul de Ne ers salut in mod farnic pe instrumentul pro idenei. Aceast adulaie rednic de mil, care ar putea fi mrit, merit o recompens. Aceast recompens a fost completa eliberare a iezuiilor pe toat durata Imperiului. /ocietatea lui Isus a fost literalmente stpana <ranei timp de 48 ani... s,a imbo+it, #i,a inmulit a#ezmintele #i #i,a rspandit influena. Aciunea ei a fost simit in toate e enimentele timpului, in special in expediia din Bexic #i in declararea rzboiului din 487G. Imperiul inseamn pace, a declarat noul su eran. .ar, la doi ani dup urcarea pe tron, a inceput primul rzboi din cele care s,au succedat in timpul domniei lui9 istoria ar putea edea fr le+tur intre ele cauzele care au determinat aceste rzboaie, dac nu am cunoa#te elementul lor comun% aprarea intereselor bisericii catolice. Rzboiul din *rimeea, primul dintre acestea & a slbit <rana, nefiind profitabil pe plan naional & este un exemplu caracteristic. Nu un om care se impotri ea clerului, ci abatele $ru+erette a fost acela care a scris% *u antrile celebrului :1eatine >printele "entura? inute in capela din -es :uileries in 48A7, prezint Restaurarea Imperiului ca pe o lucrare a lui .umnezeu... #i il prosl ea pe Napoleon III pentru c apra reli+ia in *rimeea #i fcea s strluceasc iar#i mreele zile ale AA *ruciadelor in Est... Rzboiul *rimeii a fost pri it ca un compliment adus expediiei Romane... El a fost ludat #i sl it de intre+ clerul, plin de admiraie pentru fer oarea reli+ioas a trupelor care au asediat /e astopolul. /aint $eu e a po estit in mod mi#ctor cum Napoleon III a trimis o ima+ine a sfintei <ecioare flotei franceze. Paul -eon, membru al Instituiei, a explicat ce a insemnat aceast expediie care a entuziasmat clerul% ' ceart intre clu+ri a rein iat , problema Estului% s,a nscut din ri alitatea dintre biserica latin #i cea ortodox in le+tur cu prote!area locurilor sfinte >Palestina?. *ine s e+1eze asupra bisericilor din $etleem, s in c1eile #i s conduc acti itateaC *um este posibil ca aceste c1estiuni minore s poat in r!bi dou mari imperiiC... .ar, in spatele clu+rilor bisericii latine se afla partida catolic francez, iar in spatele solicitrilor ortodoxe era influena Rusiei >Paul -eon, Rzboiul pentru pace, pa+. 654,656?.

Qarul in oca protecia pe care trebuia s,o asi+ure bisericii ortodoxe #i pentru a o face in mod practic, a cerut flotei s foloseasc stramtoarea .ardanele. An+lia, care era spri!init de <rana, refuz #i rzboiul izbucne#te. <rana #i An+lia puteau a!un+e la teritoriile arului numai prin Barea Nea+r, cu a!utorul turcilor... .in acest punct, rzboiul Rusiei de ine rzboiul *rimeii #i este in intre+ime concentrat in asedierea /e astopolului, un episod costisitor #i fr rezultat. $tlii san+eroase, epidemii uci+toare #i suferine inumane au costat <rana o sut de mii de mori >Paul -eon?. :rebuie subliniat c ace#ti o sut de mii de mori erau soldai a lui 2ristos #i +lorio#i martiri ai credinei, dup spusele ar1iepiscopului Parisului, /ibour, care a declarat in acel timp% Rzboiul *rimeii, dintre <rana #i Rusia, nu este un rzboi politic, ci unul sfant9 nu se lupt un stat cu altul, sau un popor contra altuia, ci este un rzboi reli+ios, o cruciad. >@ournet, Exi+ene cre#tine in politic, pa+. 57(? Recunoa#terea este fr ocoli#uri. Nu am auzit acela#i lucru nu cu mult timp in urm, in timpul ocupaiei naziste, spus in termeni identici de preoii papei Pius EII #i c1iar de ctre Pierre -e al, pre#edintele consiliului primriei din "ic13C In 48)6 are loc o expediie in Bexic. .espre ce este orba, ce urmreaC / transforme o republic laic intr,un imperiu #i s,l ofere lui Baximilian, ar1iduce al Austriei. Austria era stalpul principal al papalitii. /e oi a de asemenea ridicarea unei bariere impotri a influenei protestantismului din /tatele ;nite ale Americii asupra Americii de /ud. Albert $a3et a scris cu perspicacitate% Qelul rzboiului este de stabili un Imperiu catolic in Bexic #i de a reduce drepturile oamenilor ca #i campania din /iria #i cele dou din *1ina, aceasta ser ind interesele catolice >Albert $a3et, Istoria <ranei?. Mtim cum, in 48)7, dup ce armata francez s,a reimbarcat, Baximilian, +1inionistul campion al /fantului /caun a fost fcut prizonier cand Rueretaro s,a predat #i a fost impu#cat, fcand loc instaurrii republicii conduse de biruitorul @uarez. *u toate acestea, se apropia momentul cand <ria trebuia s plteasc inc odat mult mai scump pentru spri!inul politic dat de "atican A) tronului imperial. In timp ce armata francez i#i rsa san+ele in cele patru zri ale lumii, de enind tot mai slab #i aprand interese care nu erau ale ei, Prusia, sub mana puternic a iitorului cancelar de fier, era ocupat in a,#i extinde puterea militar cu scopul unirii tuturor statelor +ermane intr,un sin+ur bloc. Austria a fost prima ictim a dorinei #i puterii sale. Prusia a ea o inele+ere cu Austria ca s pun mana pe ducatele daneze /c1lesJi+ #i 2olstein, dar Austria a fost pclit de complicele ei. Rzboiul care a urmat fost ca#ti+at curand de Prusia la

/ado a pe 6 iulie 48)). A fost o lo itur teribil pentru ec1ea monar1ie 1absbur+ic, care era totu#i in declin, lo itura a fost tot la fel de puternic #i pentru "atican, pentru c Austria era de mult timp fortreaa cea mai credincioas dintre inuturile +ermane. .e atunci, Prusia protestant i#i exercit autoritatea asupra lor. .oar dac... biserica roman nu +se#te un bra laic capabil s opreasc total expansiunea puterii eretice. .ar cine poate !uca acest rol in Europa inafar de Imperiul francezC Napoleon III, omul trimis de Pro iden, a a ea onoarea s rzbune /ado a. Armata francez nu era pre+tit. Artileria era ec1e, dep#it. :unurile noastre se incarc inc pe +uri, scria Rot1an, ministrul francez la <rancfort #i care putea edea enind dezastrul. Prusia este con#tient de superioritatea ei #i de slaba noastr dotare, mai adu+a el. Insti+atorii rzboiului nu erau interesai de aceasta. *andidatura unui 2o1enzollern la tronul acant al /paniei a fost scuza pentru acest conflict9 de asemenea, $ismarN il dorea. *and el a falsificat tele+rama de la Ems >tele+ram prin care a insprit rspunsul re+elui Prusiei ctre ambasadorul <ranei , n. t.?, a ocaii rzboiului au a ut !ocul in mainile lor #i au starnit mania poporului. <rana declar rzboi9 Rzboiul din 487G a fost do edit de istorie ca fiind opera iezuiilor, a scris =aston $all3. *ompoziia +u ernului care a trimis <rana la dezastru este descris astfel de ctre eminentul istoric catolic, Adrien .ansette% Napoleon III a inceput prin a,l sacrifica pe "ictor .uru3, apoi aran! s fie numii in +u ern oameni din partida popular. >ianuarie 487G?. Noii mini#tri erau catolici sinceri sau eclezia#ti care credeau in conser atorismul social. Este u#or de ineles acum ce era atunci inexplicabil% +raba acestui +u ern de a extra+e un moti de rzboi din acea tele+ram ticluit c1iar inainte de a se fi confirmat acest lucru. ;rmrile au fost% cderea Imperiului #i contralo itura ce a urmat impotri a scaunului papal... Edificiul imperial #i cel papal, incoronate de iezuii, au czut in acela#i noroi, in ciuda *oncepiei imaculate >do+ma c Baria a fost nscut fr pcat , n.t.? #i a infailibilitii papei. .ar, aiF toate acestea se intamplau peste cenu#a <raneiF >=aston $all3, Istoria reli+ioas a <ranei contemporane, pa+. 4GG,4G4?. Capitolul 0. I 4uiii la Ro)a = >S!lla9u&? @P$og$a)aA. Intr,o carte a abatelui $ru+erette, in capitolul *lerul sub al doilea Imperiu, se poate citi urmtorul pasa!% .e otamentul indi idual, nou sau ec1i, a fost onorat din ce in ce mai mult in timpul cand romantismul exalta spiritul in detrimentul raiunii austere. "enerarea sfinilor #i a A7 relic elor, restrans timp indelun+at de suflarea rece a raionalismului, a luat un nou a ant. "enerarea /fintei <ecioare, mulumit apariiilor din -a /alette #i -ourdes, a dobandit o extraordinar popularitate. /,au inmulit

pelerina!ele la aceste locuri pri ile+iate de miracolele ce a useser loc acolo. Episcopatul <ranei a inlesnit noi de oiuni. El a intampinat clduros #i plin de recuno#tin scrisoarea enciclic a papei Pius IE din 48A), care proclama do+ma *oncepiei imaculate. :ot episcopatul, adunat la Paris in 48A) pentru botezul Prinului Imperial, l,a ru+at pe papa Pius IE ca srbtoarea Inimii sfinte >/acre *oeur? s fie transformat intr,o srbtoare a bisericii uni ersale. Aceste cate a induri arat clar influena preponderent exercitat de iezuii in <rana in timpul celui de al doilea Imperiu, influen la fel de mare ca cea a ut asupra /fantului /caun. A#a cum am zut, iezuiii au fost #i au rmas marii propa+andi#ti ai acestor de oiuni indi iduale, noi sau ec1i, aceast palpabil #i aproape senzual pietate care a fcut masele excesi de scrupuloase in c1estiuni de reli+ie, mai ales pe femei. In acest aspect trebuie s recunoa#tem c au fost reali#ti. Epoca in care publicul ca entitate, in ai sau i+norani, manifesta un interes adanc in probleme teolo+ice, trecuse de!a din timpul lui Napoleon III. .in punct de edere intelectual, catolicismul i#i inc1eiase cariera. .e aceea, mai mult din necesitate decat din propriile concepii, fiii lui -o3ola s,au strduit de,a lun+ul sec. EIE #i EE s trezeasc reli+iozitatea superstiioas, in special in randul femeilor care formau ce mai mare parte a turmei. Aceasta a fost contra+reutatea raionalismului. Pentru in mantul secundar al fetelor, 'rdinul a promo at fondarea cator a con+re+aii de femei. *ea mai faimoas #i acti a fost *on+re+aia doamnelor de la /acre *oeur9 in 486G cuprindea 4GA case cu (.7GG de profesori, iar influena ei asupra claselor sociale de sus a fost foarte important >2. $oe1mer?. In ceea ce pri e#te enerarea Bariei, care era totdeauna a#a de dra+ iezuiilor, aceasta a fost foarte mult a!utat & sub al doilea Imperiu & de apariiile foarte oportune ale <ecioarei unor ciobnie din -ourdes9 aceasta s,a petrecut doi ani dup ce papa Pius a promul+at, la insti+area iezuiilor, do+ma *oncepiei imaculate, in 48A(. Principalele acte ale pontificatului lui Pius IE au fost toate ictorii ale iezuiilor, a cror influen atotputernic asupra conducerii bisericii se afirma din ce in ce mai mult. In 48)(, Pius IE a publicat scrisoarea enciclic, Ruanta Ruria, insoit de /3llabus >Pro+rama? care anatemiza >blestema? cele mai bune principii politice ale societii contemporane% $lestem tot ce este dra+ <ranei moderneF <rana modern rea independena statului9 Pro+rama ne in a c puterea ecleziastic trebuie s,#i exercite autoritatea fr asentimentul sau permisiunea puterii ci ile. <rana modern dore#te libertatea con#tiinei #i a inc1inrii9 Pro+rama arat c biserica roman are dreptul s,#i foloseasc fora #i s reinstaleze inc1iziia. <rana modern recunoa#te existena mai multor feluri de inc1inare9 Pro+rama declar c reli+ia catolic trebuie considerat

sin+ura reli+ie in stat #i c toate celelalte sint excluse. <rana modern proclam poporul su eran9 Pro+rama condamn otul uni ersal. <rana A8 modern proclam e+alitatea poporului in faa le+ii9 Pro+rama afirm c clerul este scutit de a fi !udecat in tribunale ci ile sau criminale. Acestea erau in turi predate de iezuii in cole+iile lor. Ele sunt linia intai a frontului armatei contrare oluionare... Bisiunea lor consta in a educa tineretul dat in +ri!a lor in ura fa de principiile societii franceze, principii enunate cu a#a de mare pre de +eneraiile anterioare. Prin in tura lor, ei incercau s di id lumea in dou #i s pun sub semnul intrebrii tot ce s,a fcut dup 478D. Noi dorim armonie, ei or rzboi9 noi rem o <ran liber ei or s,o aib scla . Ei reprezint societatea combati care,#i prime#te ordinele de afar9 ei ne atac, lsai,ne s ne aprm9 ei ne amenin, lsai,ne s,i dezarmm >Adolp1e Bic1el, Iezuiii, pa+.77?. Pretenia dintotdeauna a /fantului /caun de a domina societatea ci il a fost atunci reconfirmat, a#a cum a spus Renan de!a in 48(8, intrun articol numit% -iberalism clerical. Aceasta inseamn c su eranitatea poporului, libertatea con#tiinei #i toate libertile moderne au fost condamnate de biseric. Aceasta prezenta Inc1iziia ca o consecin lo+ic a intre+ului sistem drept,credincios, ca o esen a spiritului bisericii. /e mai adu+% *and a fi in stare, biserica a readuce Inc1iziia9 dac nu o face acum, este pentru c nu o poate face >Abatele $ru+erette?. Puterea iezuiilor asupra "aticanului a fost artat #i mai clar cai a ani mai tarziu, dup Pro+ram, cand a fost decretat do+ma Infailibilitii papale. Abatele @. $ru+erette a scris c do+ma a fost dat ca s arunce peste anii dramatici 487G,4874 & care au imbrcat <rana in doliu & strlucirea unei mari sperane cre#tine. Acela#i autor adu+a% /e poate spune c in prima !umtate a anului 487G, biserica <ranei nu mai era deloc in <rana9 ea era la Roma, ocupat cu ardoare in *onciliul =eneral pe care Pius IE tocmai il numise la "atican. Potri it opiniei domnului Pie, acest cler francez i#i aruncase propriile podoabe, maxime #i liberti franceze sau +alice... Acest episcop de Poitiers adu+a c totul fusese fcut ca un sacrificiu adus principiului autoritii, in turii sntoase #i dreptului comun9 totul a fost a#ezat la picioarele su eranului pontif, formand un tron pentru el #i fcand s sune trompetele% Papa este re+ele nostru9 oina lui ne conduce #i dorinele lui sunt le+e pentru noi >@. $ru+erette?. Predarea intre+ului cler 0naional0 in mainile conducerii bisericii romane este destul de clar #i, datorit acesteia, este de ineles supunerea catolicilor francezi oinei unui su eran strin care, sub aparena do+mei sau moralei, plnuia s le impun direciile sale politice

fr nici o opoziie. *atolicii liberali au protestat in zadar impotri a preteniilor exa+erate ale /fantului /caun de a le dicta le+ile in numele .u1ului /fant. Abatele $ru+erette ne informeaz c liderul lor, B. de Bontalambert, a publicat in =azette de <rance un articol in care protesta e1ement impotri a acelora care sacrificau dreptatea #i ade rul, raiunea #i istoria, idolului instalat la "atican. *ai a episcopi celebri ca printele 23acinte -o3son #i printele =ratr3 au adoptat aceea#i linie, ultimul a and c1iar #i umor. El spunea% El a publicat succesi patru scrisori ctre B. .esc1amps. In ele, nu discut AD nici mcar e enimentele istorice, cum ar fi condamnarea papei 2onorius care, potri it lui, s,a opus proclamrii infailibilitii papale9 dar, intr,un mod incisi #i amar, el a denunat de asemenea nesocotina catolicilor in pri ina ade rului #i a inte+ritii #tiinifice. ;nul dintre ei, un candidat ecleziast pentru doctoratul in teolo+ie, c1iar a indrznit s confirme decrete false inaintea facultii din Paris, declarand c Nu este o fraud +rosolan. Mi =ratr3 adau+% *1iar #i astzi este susinut afirmaia c, condamnarea lui =alileo a fost oportun. "oi, oameni cu credin mic #i cu inimi mizerabile #i suflete murdareF :rucurile oastre sunt scandaloase. In ziua in care marea #tiin a naturii a rsrit asupra lumii, oi ai condamnat,o. Mi nu fii surprin#i dac oamenii, inainte de a ierta, a#teapt de la oi mrturisirea pcatelor, pocin, remu#care adanc #i compensareaW +re#elilor oastre >Printele =ratr3, citat de @. $ru+erette?. Nu,i ne oie s spunem c iezuiii, inspiratorii a+enilor lui Pius IE #i atotputernici asupra *onciliului, nu se in+ri!orau de mrturisire, pocin, remu#care #i repararea +re#elilor, intr,un timp cand ei aproape i#i atinseser elul stabilit de ei in *onciliul de la :rento, la mi!locul sec.4). Pe timpul acela -ainez de!a susinea ideea infailibilitii papale. Aceasta insemna doar consacrarea unei do+me, a unei pretenii tot atat de ec1i ca #i papalitatea. Nici un alt *onciliu pan atunci nu dorise so ratifice, dar prea c se apropia timpul potri it9 pe lan+ aceasta, acti itatea rbdtoare a iezuiilor pre+tise clerul naional pentru renunarea la ultimele lor liberti9 cderea iminent a puterii papale & s,a intamplat inainte ca s se oteze in *onciliu do+ma & impunea o intrire a autoritii ei spirituale, dup cum cereau ultramontani#tii. Ar+umentul #i,a atins inta #i dictatul papal al lui =ri+ore " a fcut ca principiile teocraiei medie ale s triumfe in plin mi!loc a sec. EIE. *eea ce pre edea do+ma in mod special era omnipotena *ompaniei lui Isus in biserica roman. /ub protecia iezuiilor, care se stabiliser la "atican de cand puterile laice ii alun+aser din toate rile libere ca pe o asociaie de rufctori, papalitatea aspira acum la noi ambiii. Ace#ti oameni ri care

transformaser E an+1elia intr,un spectacol de lacrimi #i san+e #i care rmaneau cel mai teribil du#man al democraiei #i al libertii de +andire, dominau conducerea bisericii romane9 toate eforturile lor se concentrau asupra meninerii in biseric a supremaiei lor tmtoare #i a in turilor lor ru#inoase. .edicai cauzei centralizrii excesi e, neimblanzii apostoli ai teocraiei, ei sunt stpanii recunoscui ai catolicismului contemporan #i i#i pun pecetea lor asupra teolo+iei acestuia, pe e la ia farnic #i politica lui tenebroas. Ade rai ieniceri ai "aticanului, ei anim totul, +u erneaz totul, ptrund oriunde, fac din 0informare0 un sistem de +u ernare, sunt credincio#i unei cazuistici a crei profund imoralitate a fost rele at de istorie #i care a inspirat pa+inile nemuritoare, de o sublim bat!ocur, ale lui Pascal. Prin Pro+rama din 48)( pe care ei in#i#i au redactat,o, Pius IE a declarat rzboi +andirii libere #i a aprobat, cai a ani mai tarziu, do+ma infailibilitii, care este un ade rat anacronism istoric #i de care #tiinei )G moderne puin i,a psat >-ouis Ro+uelin, $iserica cre#tin primiti #i catolicismul, pa+. 7D,84?. Pentru acei crora cele spuse anterior le par a fi exa+erate, dm mai !os confirmarea acestor fapte, a#a cum reiese ea din pana dreptcredincioas a lui .aniel Rops. Aceast confirmare cantre#te mult mai +reu prin faptul c a fost publicat in 4DAD, sub titlul Restabilirea *ompaniei lui Isus, in c1iar publicaia iezuit Etudes >/tudii?. Acolo putem citi o ade rat pledoarie de aprare% .in multe cauze, aceast reor+anizare a *ompaniei lui Isus a a ut o importan istoric considerabil. /fantul /caun a redescoperit acest +rup credincios, complet de otat cauzei sale #i care urma s fie atat de necesar curand dup aceea. Buli preoi iezuii au exercitat de atunci #i pan acum o discret dar adanc influen asupra 1otrarilor importante luate de "atican9 un fel de pro erb circula la Roma% S*ondeiul papei sunt ieziiiL. Influena lor era cert in ceea ce pri e#te dez oltarea enerrii Inimii sfinte >/acre *oeur?, ca #i in proclamarea do+mei concepiei imaculate, in editarea Pro+ramei, in definirea infailibilitii papale. 'r+anizaia *i ilta *atolica, fondat de iezuitul napolitan *arlo *urci, reflecta +andurile papei in timpul pontificatului lui Pius IE >.aniel Rops?. Aceast mrturisire este destul de clar. Nu este ne oie s,o mai spunem, dar iezuiii, atotputernici in Roma mai mult datorit spiritului lor decat or+anizaiei, au an+a!at papalitatea din ce in ce mai mult in politica internaional, a#a cum scria B. -ouis Ro+uelin% .e cand #i,a pierdut puterea temporal, biserica Romei a profitat de orice ocazie pentru a reca#ti+a toate terenurile pe care fusese constrans s le abandoneze prin recrudescena acti itilor diplomatice9

cum sc1ema ei abil este de a di ide pentru a stpani, a incercat s intoarc orice conflict in fa oarea ei. Potri it planului supu#ilor lui -o3ola, do+ma infailibilitii papale a fa orizat din plin aceast aciune a /fantului /caun, a crui importan poate fi msurat pornind de la faptul c multe state au un reprezentant diplomatic acreditat la "atican. /ub acoperirea do+mei #i a moralei & aspecte care in principiu limiteaz cu antul infailibil & papa astzi dispune de o autoritate nelimitat asupra con#tiinei credincio#ilor. Astfel, de,a lun+ul sec. EE, edem "aticanul an+a!at acti in politica intern #i extern a rilor #i c1iar +u ernandu,le datorit partidelor catolice. Bai mult, il om edea susinand oameni pro ideniali ca Bussolini #i 2itler care, datorit a!utorului "aticanului, au dezlnuit cele mai teribile catastrofe. Inlocuitorul lui 2ristos a recunoscut din abunden ser iciile pe care i le,a adus aceast faimoas societate, care a muncit din +reu #i bine in fa oarea lui. Ace#ti fii ai lui /atan, a#a cum au fost numii de cai a eclezia#ti cura!o#i, sunt toi defimai, dar ei pot in sc1imb s se mandreasc cu do ada au+ust a meritelor lor, acordat de ctre defunctul pap Pius EII, al crui confesor, o #tim, era un iezuit +erman. In acest text, publicat de -a *roix >*rucea? in au+ust 4DAA, putem citi% $iserica nu dore#te alte a!utoare de alt tip decat cele de tipul acestei *ompanii a lui Isus... fie ca fiii lui -o3ola s se strduiasc s mear+ pe urmele inainta#ilor lor... )4 Astzi, ca #i ieri, ei fac c1iar acest lucru spre marea nenorocire a naiunilor. >'are de unde atata ur in fosta Iu+osla ieC n. t.?. Capitolul ;. I 4uiii 6n ($ana 6nt$ 1:;< /i 1::+. *derea Imperiului ar fi trebuit, se pare, s pro oace o reacie impotri a spiritului ultramontanist in <rana. .ar nu a fost a#a, dup cum ne arat #i Adolp1e Bic1el% *and tronul a czut in noroiul /edanului la 5 decembrie 487G, cand <rana a fost definiti infrant, cand adunarea naional s,a reunit pentru ale+eri la $ordeaux in 4874, partida clerical era mai indrznea ca niciodat. In toate dezastrele care a useser loc pe pmantul <ranei, ei orbiser ca ni#te stpani. *ine nu,#i aminte#te manifestrile obraznice ale iezuiilor #i ameninrile lor insolente de,a lun+ul ultimilor aniC *um un anumit printe BarPui+n3 a anunat inmormantarea principiilor din K8D sau B. $elcastel care, pe propria rspundere, a dedicat <rana /fintei inimi9 cum iezuiii au ridicat o biseric pe dealul Bontmartre, in Paris, sfidand astfel Re oluia9 cum episcopii au aaat <rana s declare rzboi Italiei cu scopul de a restabili puterea temporal a papei... >Adolp1e Bic1el?. =aston $all3 explic foarte bine moti ul acestei situaii aparent paradoxale% .e,a lun+ul acestui cataclism, iezuiii s,au arat repede in

izuina lor, lsand Republica s ias sin+ur din mocirl cum poate. .ar cand cea mai mare parte a muncii fusese fcut, cand teritoriile noastre fur eliberate de in azia prusac, a reinceput in azia nea+r, tr+and castanele din foc cu mana altuia >=aston $all3?. .ar nu este acela#i lucru dup fiecare rzboiC Este un fapt incontestabil c biserica roman a beneficiat intotdeauna de pe urma dezastrelor publice9 c moartea, mizeria, suferinele de tot felul incitau masele s caute consolri iluzorii in practicile pioase. In acest fel, puterea acelora care iniiaser aceste dezastre era fortificat, dac nu sporit de inse#i ictimele in cauz. In ceea ce le pri e#te, cele dou rzboaie mondiale au a ut acelea#i urmri ca #i cel din 487G. Atunci, <rana a fost cucerit9 pe de alt parte, iezuiii au dobandit o strlucit ictorie cand s,a dat o le+e in 4876 care le permitea s construiasc o biseric a /fintei inimi pe colina Bontmartre. Aceast biseric, despre care s,a spus c este construit prin oina raional urma s materializeze in piatr, printr,o crud ironie, desi+ur, triumful iezuitismului c1iar in locul unde acesta #i,a inceput iaa. -a prima edere, aceast in ocaie catre Inima sfant a lui Isus, ridicat in sl i de ctre iezuii, poate prea destul de inocent, de#i este profund p+an, idolatr. Pentru a ne da seama de pericol & scria =aston .all3 & trebuie s pri im in spatele faadei, s do edim manipularea sufletelor, s edem elul diferitelor asociaii ale acestora. <ria Perpetua adorare, <ria =rzii de onoare, Apostolatul ru+ciunii, *omunitatea Reparatorie... <riile, asociaiile, apostolii, misionarii, zeloii, fanaticii, inc1intorii, mi!locitorii #i alte federaii ale /fintei Inimi par s aib exclusi intenia s uneasc oma+iile lor cu cele ale celor nou coruri ale in+erilor. )5 .ar, in realitate, acestea sint departe de a fi inocente. <riile #i,au declarat elul de multe ori. Nu m puteau acuza c i,a# fi calomniat9 eu oi cita doar cate a pasa!e din cele mai clare declaraii ale lor #i oi aduna mrturiile lor. 'pinia public a fost #ocat de aceste remarci ale printelui 'li ier atunci cand ictimele $azarului de caritate au fost in+ropate. *lu+rul zuse in aceast catastrof doar o alt do ad de indurare di in. .umnezeu era intristat de +re#elile noastre #i ne in ita, cu blandee s ne cim. Aceasta pare monstruos. *onstruirea bisericii pe Bontmartre a fost rezultatul aceluia#i +and, dar aceasta se uitase >=aston $all3?. *are era acel teribil pcat de care <rana trebuia s se pociascC Autorul mai sus menionat rspunde% R E " ' - ; Q I A. Aceasta era criza +roaznic pe care noi trebuia s o isp#im. Mi biserica /fintei Inimi simbolizeaz pocina <ranei9 ea exprim

de asemenea intenia noastr 1otrat de a repara +re#elile. Este un monument al isp#irii #i pocinei... >=aston $all3?. /al ai Roma #i <rana in numele /fintei Inimi, de enise imnul 'rdinului moralist. A#a c noi am fost in stare s nd!duim impotri a oricrei nde!di, scria abatele $ru+erette, #i s a#teptm din partea cerurilor pacificate mai de reme sau mai tarziu, marele e eniment al restabilirii 'rdinului #i al sal rii patriei >@. $ru+erette?. /e pare c totu#i 0Paradisul0, furios pe <rana drepturilor omului, nu a fost destul de pacificat prin ridicarea bisericii de pe Bontmartre cci restaurarea 'rdinului se fcea destul de incet. Acela#i autor explica acesta in felul urmtor% *u toate c manifestrile +randioase ale credinei catolice, de,a lun+ul anilor de dup rzboiul din 487G pot prea impresionante, ar fi o lips de spirit de obser aie dac societatea francez a acelei epoci ar fi !udecat dup aceast e la ie exterioar9 #i ne,am situa inafara ade rului. :rebuie s ne intrebm atunci dac sentimentul reli+ios este un rspuns direct & pentru intrea+a societate in cauz & al credinei dez luite prin impozantele pelerina!e or+anizate de episcopi #i prin sinceritatea litur+1iilor din biserici... <r a dori s atenueze in nici un fel importana mi#crii reli+ioase in <rana, cauzat de cele dou rzboaie din 487G #i 4D4(, trebuie cu toate acestea s admitem c aceast rena#tere a credinei nu a ea nici adancimea, nici extinderea pe care o reli+ie ade rat innoitoare ar fi a uto... *ci, c1iar in remea aceea biserica <ranei cuprindea, din nefericire mii de necredincio#i #i ad ersari, dar #i un mare numr dintre cei care erau catolici doar cu numele, nu #i din con in+ere. Practicile reli+ioase erau indeplinite nu din con in+ere, ci din obicei... *urand dup ce a fcut,o, <rana prea c re+ret mi#carea disperat ce o fcuse s trimit in Adunarea Naional o ma!oritate catolic, cci cinci luni mai tarziu i#i sc1imb radical poziia la ale+erile complementare din 5 iulieF In acea zi, ara trebuia s alea+ 446 deputai. A a ut loc o infran+ere complet a catolicilor #i o ictorie a Republicanilor, care au a ut intre 8G #i DG de locuri. :oate ale+erile care au urmat au a ut acela#i caracter de opoziie republican #i anticlerical. Ar fi o copilrie s )6 susii c aceasta nu era expresia dorinelor #i sentimentelor societii >@. $ru+erette?. Abatele $ru+erette, orbind despre marile pelerina!e or+anizate la acea reme pentru ridicarea rii, admite c acestea erau la obar#ia unor +re#eli #i excese care au dat na#tere unor suspiciuni ad ersarilor bisericii. Pelerina!ele or fi pentru ei aciuni or+anizate de cler pentru restaurarea monar1iei in <rana #i a puterii pontificale in Roma. Iar atitudinea luat de cler in faa acestor scopuri a prea o !ustificare a

acuzaiei din presa nereli+ioas #i a da, cum om edea mai tarziu, un puternic imbold anticlericalismului. <r a se separa de obiceiurile reli+ioase reinsufleite de,a lun+ul anilor postbelici., societatea francez se a ridica impotri a acestui +u ern de preoi, a#a cum il numea =ambetta. ;nde a in strfunduri, poporul francez pstrase un instinct nein ins de rezisten impotri a a orice semna, c1iar a+, cu dominaia politic a bisericii. In +eneral, aceast naie iubea reli+ia, dar spectrul 0teocraiei0 o inspimantase. <iica cea mare a bisericii nu dorea s uite c era deasemenea #i mama Re oluiei >@. $ru+erette?. :otu#i, clerul cu iezuiii in frunte fcea atatea eforturi pentru a con in+e poporul francez s se lepede de spiritul republicanF Incepand cu intrarea in i+oare a le+ii <alloux, iezuiii #i,au rspandit nestin+1erii cole+iile lor in care educau copii din ptura instrit a bur+1eziei #i in mod cert nu le culti au dra+ostea pentru Republic... *at despre /usintorii inlrii trupe#ti a Bariei in ceruri >pe scurt, Inltorii n.t.?, or+anizaie creat de intransi+entul printe dKAlzon in 48(A, ace#tia doreau s redea poporului reli+ia pierdut >Adrien .ansette?. .ar existau multe alte con+re+aii infloritoare care se ocupau cu in mantul #i care,i in idiau% oratori#tii, eudi#tii, dominicanii celui de al III,lea ordin, mariani#tii, mari#tii #i celebrii <rai ai #colii cre#tine, cunoscui mai bine sub numele de I+norani, care predicau in tura sntoas pro+eniturilor bur+1eziei cat #i unui numr de un milion #i !umtate de copii din clasele de !os. Nu este de mirare c aceast situaie a pus re+imul republican in defensi . ' le+e propus de @ules <err3 in 487D, dorea s retra+ clerul din *onsiliul Instruciei Publice unde acesta fusese introdus prin le+e in 48AG #i 4876 #i s redea facultilor de /tat dreptul exclusi de a numi profesori. Articolul 7 al acestei le+i specific deasemenea c nimnui nu,i este permis s fac parte din in mantul public sau liber dac aparine unei con+re+aii reli+ioase neautorizate. Iezuiii, in primul rand, sunt inta acestui faimos articol 7. Preoii episcopatului din Boret >/aint et Barne? or declara c ei sunt de partea tuturor comunitilor reli+ioase, inclusi a enerabililor prini ai *ompaniei lui Isus. A,i lo i pe ei & scriau ace#tia & inseamn a ne lo i pe noi in#ine. Brturisirea este destul de clar. Abatele $ru+erette, care a scris acest pasa!, descrie rezistena catolicilor impotri a a ceea ce ei numeau atacul perfid, dar adau+% *lerul inc i+nor pro+resul imens al laicismului, el nu a ineles c )( datorit opoziiei lui fa de principiile dinS8D a pierdut intrea+a influen de adancime asupra spiritualitii publice franceze. Articolul 7 este respins, dar @ules <err3 recur+e la le+ile existente

pri ind con+re+aiile. Prin urmare, pe 5D martie 488G, @urnalul oficial conine dou decrete care obli+ pe iezuii s se risipeasc #i toate con+re+aiile neautorizate ale brbailor sau femeilor s obin recunoa#terea #i aprobarea funcionrii #i statutului le+al al lor in decurs de trei luni de zile... <r nici o intarziere, s,a or+anizat o mi#care de opoziie. $iserica, profund rnit, se ridic scrie B. .ebidour. .up 44 martie, papa -eon III #i nuniul su i#i exprim un protest puternic... Acum este randul tuturor episcopilor s apere ener+ic ordinul reli+ios. *u toate acestea, fiii lui -o3ola sint expulzai. .ar s ascultm ce are de spus abatele $ru+erette in le+tur cu aceasta% In ciuda tuturor, iezuiii, experi in a reintra pe fereastr dup ce sunt dai afar pe u#, reu#iser de!a s,#i pun cole+iile sub controlul laicilor sau al clerului tradiional. *1iar dac nu locuiau in aceste cole+ii, ei puteau fi zui enind la o anumit or din zi pentru a,#i exercita funcia de conducere #i supra e+1ere. .ar in#elciunea a fost descoperit #i cole+iile iezuite au fost in sfar#it inc1ise. .ecretul din 487D a fost obli+atoriu pentru 65 de con+re+aii care refuzaser s se supun dispoziiilor le+ale. In anumite locuri, expulzarea a fost indeplinit de armata militar, cu fora, impotri a opoziiei credincio#ilor insti+ai de preoi. Ace#tia nu numai c au refuzat s cear autorizaia le+al, dar au refuzat s semneze o declaraie pri ind infirmarea oricrei idei de opoziie fa de re+imul republican9 acest lucru ar fi fost suficient pentru ca B. de <re3cinet, pe atunci pre#edinte al *onciliului care pe deasupra ii fa oriza, s ii poat tolera in continuare. *and 'rdinul s,a 1otrat s semneze aceast declaraie formal de loialitate, aceast uneltire fusese de!a dat pe fa iar <re3cinet a trebuit s demisioneze pentru c incercase s ne+ocieze acest acord impotri a Parlamentului #i impotri a cole+ilor lui din cabinet. Abatele $ru+erette face comentarii asupra declaraiei pe care ordinele reli+ioase au trebuit s le semneze #i +se#te c aceast declaraie este atat de respin+toare% Aceast declaraie de respectare a instituiilor pe care <rana #i le,a atribuit in mod liber... poate prea foarte puin duntoare #i inofensi astzi, cand o comparm cu !urmantul solemn de credin cerut de la episcopii nemi de ctre *oncordatul de la 5G iulie 4D66 dintre /fantul /caun #i Reic1,ul +erman. Articolul 4) & inainte de a intra in posesia diocezei, episcopii or depune un !urmant de credin inaintea pre#edintelui Reic1,ului sau un ad!unct competent, in urmtorii termeni% SInaintea lui .umnezeu #i a /fintei /cripturi, !ur #i promit, ca episcop, loialitate Reic1,ului +erman #i statului. @ur #i f+duiesc s respect #i s fac clerul s respecte +u ernul conform constituiei. *um este de datoria mea s,o fac, oi acti a pentru

binele #i in interesul statului +erman9 oi incerca s opresc orice ar fi in detrimentul acestuiaL. >*oncordatul intre /fantul /caun #i Reic1,ul +erman? >Abatele $ru+erette?. )A Este, desi+ur, o mare diferen intre o simpl promisiune de nonopoziie fa de re+imul francez #i acest an+a!ament solemn de supunere fa de statul nazist. :ot a#a de mare ca #i diferena dintre cele dou re+imuri% unul democratic #i liberal, atat de urat de biserica roman, cellalt totalitar, intolerant, brutal, dorit #i instaurat prin eforturile con!u+ate ale lui <ranz on Papen, #ambelanul secret al papei #i al lui B. Pacelli , ambasador al "aticanului la $erlin #i iitor papa Pius EII. .in nou, abatele $ru+erette, dup ce declar c elul +u ernului fusese atins in ceea ce,i pri e#te pe iezuii, admite c Nu putem orbi de distru+erea instituiei con+re+aiilor. *on+re+aiile de femei nu au fost atinse, iar cele autorizate, Sla fel de periculoase ca #i celelalte pentru spiritul laicL, erau inc in funciune. Mtim deasemenea c aproape toate con+re+aiile de brbai expulzate din a#ezmintele lor in urma decretului din 488G, se intorseser inceti#or in mnstirile lor. .ar aceast acalmie a fost de scurt durat. Intenia statului de stran+e taxe #i drepturi de succesiune din bo+ia comunitilor ecleziastice a pro ocat un protest z+omotos +eneral in mi!locul acestora, ele nea and nici o intenie de a se supune le+ii comune. 'r+anizarea rezistenei a fost opera unui comitet condus de P.P. $aill3, un inltor. /tanislas, un capucin, #i -e .ore, un superior al eudi#tilor... Printele $aill3 a rein iat marele fanatism al clerului, scriind% S-a fel ca /f. -aureniu, clu+rii #i clu+riele trebuie s se predea torturilor decat s renuneL >Abatele $ru+erette?. *a din intamplare, principalul re+enerator al acestui 0mare zel0, $aill3 era un inltor, sau de fapt, un iezuit camuflat. *at despre torturi, putem s,i reamintim bunului printe c aceste instrumente de tortur sint tradiionale pentru /fantul /caun #i nu tradiiei republicane. In final, con+re+aiile au pltit cam !umtate din ceea ce datorau iar abatele $ru+erette admite c Prosperitatea muncii lor nu a fost slbit deloc, dup cum putem s ne ima+inm. Nu putem intra in amnunte pri ind le+ile din 488G #i 488A care tindeau s asi+ure neutralitatea confesional a #colilor de stat, aceast secularizare care este fireasc pentru toate minile tolerante, dar care este respins de biserica roman ca un atentat +roaznic la forarea con#tiinelor, lucru pe care ea l,a pretins numai pentru sine. Ne puteam a#tepta de la ea ca s lupte pentru acest a#a,zis drept, la fel de iolent cum a luptat pentru pri ile+iile ei financiare. In 4886, con+re+aia roman Index, inspirat de iezuitism, intr in lupt prin condamnarea anumitor manuale pe terne morale #i cetene#ti.

.esi+ur, c1estiunea era, +ra 9 unul dintre autori, Paul $ert, indrznise s scrie c c1iar ideea miracolelor trebuie s dispar din faa minilor critice. A#a c mai mult de AG de episcopi au promul+at decretul Indexului #i unul dintre ei, B. Isoard, a declarat in scrisorile sale pastorale din 57 februarie 4886 c profesorii, prinii #i ele ii care or refuza s distru+ aceste cri, or fi respin#i de la imprt#anie >@ean *ornel, -aicitatea?. -e+ile din 488) #i 4DG( care consemnau c nici un post din in mant nu poate fi ocupat de membri ai con+re+aiilor reli+ioase, au fost deasemenea cauza unui potop de proteste din partea "aticanului #i )) clerului 0francez0. .ar, de fapt, clu+rii #i clu+riele din in mant nu a eau decat s se auto,secularizeze >laicizeze?. /in+urul rezultat aloros al acestor dispoziii a fost acela c profesorii din #colile a#a,numite 0libere0 trebuiau de acum inainte s prezinte calificarea peda+o+ic adec at, un lucru bun cand te +ande#ti c, inainte de ultimul rzboi, #colile primare catolice din <rana erau in numr de 44.)AA, cu 85(.ADA de ele i. *at despre cole+iile 0libere0 #i in special cele ale iezuiilor, dac numrul lor s,a redus, aceasta se datoreaz unor factori care nu au nimic de a face cu disputele le+ale. /uperioritatea in mantului uni ersitar, recunoscut de ma!oritatea prinilor #i, mai recent, existena sa fr sc1imbare, sunt cauzele principale ale cre#terii popularitii acestuia. Pe lan+ aceasta, /ocietatea lui Isus #i,a redus in mod oluntar numrul #colilor sale. Capitolul :. I 4uiii /i . n $alul Boulang $. I 4uiii /i aCa% $ a D$ !Cu&. Partida catolic s,a considerat o ictim a ostilitii statului Republican, de#i aceast ostilitate, sau mai bine zis neincredere, era pe deplin !ustificat. .e fapt, opoziia, clerului fa de re+imul existent in <rana se arta cu orice prile!, a#a cum ne spune #i abatele $ru+erette. In 4876, reincercarea de a reinstaura monar1ia cu *ontele de *1ambord a e#uat, c1iar dac a fost puternic susinut de cler, datorit faptului c pretendentul la coroan a refuzat cu incpanare s adopte stea+ul tricolor, care pentru el simboliza Re oluia. A#a cum se prezint, catolicismul pare le+at de politic, sau mai bine zis de un anumit fel de politic. -oialitatea fa de monar1ie era transmis din +eneraie in +eneraie in ec1ile familii de nobili ca #i in randurile bur+1eziei #i a oamenilor de rand in re+iunile catolice din estul #i sudul <ranei. Nostal+ia acestora dup un re+im ideal reprezentat intrun E mediu eroic, era cuplat cu dorina catolicilor a cror principal preocupare era sal area reli+iei9 ei s,au aliat cu le+itima familie re+al *1ambord, considerand monar1ia ca fiind cea mai fa orabil form de +u ernmant pentru biseric. Aparte de ralierea acestor fore politice #i

reli+ioase, in situaia incordat de dup rzboi, s,a nscut un fel de misticism reacionar, ilustrat perfect de B. Pie, episcop de Poitiers% S<rana, care a#teapt un alt conductor #i se uit dup un stpan... a primi din nou de la .umnezeu /ceptrul ;ni ersului care a czut din mainile sale pentru un timpL, in ziua in care a fi in at din nou cum s cad in +enunc1i >Adrien .ansette?. Aceast ima+ine descris de istoricul catolic este semnificati . Ea a!ut la inele+erea mi#crilor ce or urma cai a ani mai tarziu, dup incercarea nereu#it de reinstaurare a monar1iei din 4876. Acela#i istoric catolic descrie in urmtoarea manier atitudinea politic a clerului din acea reme% In timpul ale+erilor, casele paro1iale de in centre pentru candidaii reacionari9 preoii #i cei ce a!utau la inerea slu!belor mer+eau din cas in cas fcand propa+and electoral, calomniau Republica #i noile ei le+i de in mant9 ei declar c aceia care oteaz cu ateii, cu +u ernul la putere sau cu francmasonii, descri#i )7 ca bandii, lepdturi #i 1oi, se or face ino ai de pcat de moarte. /e declar c o femeie adulter a fi iertat mult mai u#or decat acela care i#i trimite copiii la #coli laice9 in alt rand se declar c este mai bine s +atui un copil decat s susii re+imul sau, a fi refuzat spo edania cea de pe urm acelora care oteaz cu partizanii re+imului. Ameninrile sunt duse pan la capt% ne+ustorii republicani #i clericali sunt boicotai, oamenilor ne oia#i li se refuz orice a!utor, iar muncitorii sunt dai afar >Adrien .ansette?. Aceste excese din partea clerului influenat din ce in ce mai mult de ultramontanismul iezuit sunt cu atat mai reprobabile cu cat ele eneau din partea unui cler pltit de +u ern, cci *oncordatul era inc in i+oare. .e asemenea, ma!oritatea opiniei publice nu se simte deloc fericit cu aceast po ar pe con#tiin, a#a cum scrie #i autorul mai sus menionat. .up cum se poate edea, poporul francez, ca un tot unitar, este indiferent la problemele reli+ioase, iar noi nu putem confunda supunerea ereditar la practicile reli+ioase, cu credina ade rat... Este un fapt real c 1arta politic a <ranei este identic cu cea reli+ioas... Putem spune c in re+iunile in care credina este puternic, poporul francez oteaz pentru candidaii catolici9 in alte pri, ei ale+ in mod con#tient deputai #i senatori anticlericali. Ei nu doresc clericalismul, care reprezint autoritatea bisericeasc in probleme politice, altfel spus +u ernul preoilor. Pentru un numr mare de catolici, faptul c preotul & acest tip de om suprtor & se amestec prin predic #i confesional in comportamentul credinciosului, controland +andurile, sentimentele, acti itile, mancarea, butura #i c1iar intimitatea ieii de familie, este dea!uns9 ei intenioneaz cel puin s,i limiteze atotstpanirea prin pstrarea independeni lor ca

ceteni >Adrien .ansette?. Ne,ar place s edem acest spirit de independen trind #i astzi. .ar c1iar dac opinia unui mare numr de catolici era aceasta, ultramontani#tii nu au depus armele #i au urmrit orice ocazie s lupte impotri a re+imului detestat de ei . Ei s,au +andit c +siser 0omul pro idenial0 in persoana +eneralului $oulan+er, ministru de rzboi in 488), care, or+anizandu,#i propa+anda extrem de bine, prea s fie iitorul dictator. ' inele+ere tacit & a scris Adrien .ansette & este stabilit intre +eneral #i catolici, de enind e ident in timpul erii... El a inc1eiat deasemenea o inele+ere secret cu membrii re+ali#ti din parlament, cu ar fi $aronul de BacNau, *ontele de Bun, aprtori de nde!de ai bisericii din Adunarea Naional. <le+maticul ministru de interne, *onstans, il amenin cu arestrea #i, la 4 aprilie, candidatul la postul de dictator fu+e la $ruxelles impreun cu amanta lui. .e acum incolo boulan+ismul sufer un declin rapid. <rana nu a fost acaparat9 ea si,a re enit #i boulan+ismul este zdrobit la ale+erile din 55 septembrie #i ) octombrie 488D. Putem citi sub semntura aceluia#i autor care a fost atitudinea papei fa de acel e eniment9 papa -eon EIII, care urma lui Pius IE, cel cu Pro+rama, i,a sftuit pe credincio#ii francezi s se alture re+imului republican intr,un mod foarte ciudat% In au+ust 488D, ambasadorul )8 =ermaniei la "atican susinea c papa ede in +eneralul $oula+er omul care a rsturna Republica francez #i a restabili monar1ia9 putem citi un articol in care sftuitorul Romei pre edea ca acest candidat la dictatur a lua puterea, iar biserica Ss poat beneficia din plin de aceastaL... =eneralul $oulan+er trimisese pe unul dintre fo#tii si ofieri la Roma cu a scrisoare pentru -eon EIII, in care promitea papei c in ziua in care a ine in mainile sale sabia <ranei, a face tot posibilul ca drepturile papalitii s fie recunoscute >Adrien .ansette?. *riza boulan+ist a scos la i eal destul de bine aciunea condus de partida reli+ioas impotri a Republicii, sub acoperirea naionalismului. .ar personalitatea #tears a persona!ului principal, ca #i rezistena ma!oritii naiunii, au in ins incercarea de restaurare in ciuda a+itaiei fcute in !urul ei. *u toate acestea, aceste tactici #o ine s,au do edit destul de eficace, mai ales in Paris, #i urmau s fie folosite din nou in alte ocazii mai bune. Aceasta s,a intamplat & sau a fost pro ocatC & iar discipolii lui -o3ola au fost, desi+ur, in fruntea mi#crii. Prietenii lor sunt aici &scria Pierre .ominiPue & o nobilime bi+ot, o bur+1ezie care,l respin+e pe "oltaire #i muli militari. Ei or continua s lucreze >acti eze? in armat in mod special, iar rezultatul a fi celebra alian a /biei #i stropirii cu ap sfinit.

In 48DG, nu mai conducea con#tiina re+elui <ranei, ci cea a statului ma!or, sau cel puin a capilor acestuia9 atunci cand a izbucnit afacerea .re3fus, a fost un ade rat rzboi ci il care a di izat <rana in dou >Pierre .ominiPue?. Istoricul catolic, Adrien .ansette, rezum astfel inceputul acestei afaceri% -a 55 decembrie 48D(, cpitanul de artilerie Alfred .re3fus este do edit ino at de inalt trdare, este condamnat la deportare pe ia #i scoatere din ser iciul militar9 trei luni mai inainte, ser iciul nostru secret descoperise la ambasada =ermaniei o list a cator a documente in le+tur cu aprarea naional9 s,a constatat o asemnare intre scrisul cpitanului .re3fus #i cel de pe acea list. Imediat statul ma!or a stri+at% SEl este9 este e reulFL Ei a eau doar bnuiala, de#i trdarea nu a ea nici o explicaie psi1olo+ic. >.re3fus a ea o bun reputaie, era bo+at #i ducea o ia ordonat?9 +1inionistul om este totu#i inc1is, condamnat de un tribunal militar dup un intero+atoriu atat de superficial #i prtinitor incat sentina trebuie c fusese conceput dinainte. *a s inruteasc situaia, se a afla mai tarziu c !udectorilor li se dduse un document secret, fr #tirea a ocatului aprrii... .ar au continuat s existe scur+eri de informaii din /tatul ma!or dup arestarea lui .re3fus, iar comandamentul PicPuart, #eful ser iciului secret dup iulie 48DA, a auzit despre un proiect numit petit bleu >scrisori speciale?, intre ata#atul militar al =ermaniei #i comandamentul francez >de ori+ine ma+1iar? Ester1az39 un om cu reputaie proast care nu a ea decat ur #i dispre pentru ara care,l adoptase. .ar un ofier al aceluia#i ser iciu, comandantul 2enr3, adu+ dosarului .re3fus a#a cum om edea & un document fals care ar fi fost sframtor pentru ofierul e reu dac ar fi fost autentic9 el a #ters deasemenea #i a rescris numele lui Ester1az3 pe 0petit bleu0 ca s dea impresia c documentul fusese falsificat. A#a c PicPuart este diz+raiat in noiembrie 48D). )D *derea in diz+raie a #efului /er iciului secret este u#or de ineles% zelul lui de a impr#tia intunericul fusese prea mare. Brturia care merit cea mai mare incredere se +se#te in *arnetele lui /c1JarzNopfen, publicate dup moartea sa, in 4D6G. .e la Ester1az3 #i nu de la .re3fus primise primul ata#at militar al ambasadei =ermaniei documentele secrete despre aprarea naional a <raneiF .e!a cu puin timp inainte, prin iulie, PicPuart se +andise c a enit remea s pre in printr,o scrisoare pe #eful de stat ma!or, care se afla atunci la "ic13, asupra bnuielilor sale in ceea ce,l pri e#te pe Ester1az3. Prima #edin a a ut loc pe A au+ust 48D). =eneralul $oisdeffre a aprobat tot ce fcuse PicPuart pan atunci pri ind aceast c1estiune #i ii ddu permisiunea s continue in esti+aiile. Binistrul de rzboi, +eneralul $illot, era deasemenea informat din

au+ust despre bnuielile lui PicPuart. Este1az3, pe care l,am dat afar, incercase, folosind relaiile sale cu deputatul @ules Roc1e, s fie numit ministru de rzboi, probabil pentru a eni din nou in le+tur cu mine #i scrise cate a scrisori ctre ministrul de rzboi. ;na dintre aceste scrisori a fost dat lui PicPuart care pentru prima dat #i,a dat seama c scrisul era asemntor cu cel e pe listF Art o foto+rafie a acelei scrisori lui .u Pat3 #i $ertillon, fr s le spun desi+ur cine a scris,o... $ertillon spuse ', acesta este scrisul de pe listF /imind sframat con in+erea lui despre ino ia lui .re3fus, PicPuart 1otri s consulte 0unicul dosar0 care fusese dat numai !udectorilor. Ar1i arul =ribelin i l,a dat. Era seara. Rmas sin+ur in biroul su, PicPuart desc1ise plicul si+ilat al lui 2enr3 in care se afla para+raful scris de 2enr3 cu creion albastru... Bare ii fu mirarea cand i#i ddu seama de nulitatea !uridic a acelor documente !alnice, niciunul dintre ele neputandu,i,se atribui lui .re3fus. Pentru prima dat el a #tiut c omul condamnat pe Insula .ia olului era ne ino at. A doua zi, PicPuart a scris o scrisoare +eneralului $oisdeffre in care expunea toate acuzaiile impotri a lui Ester1az3, alturi de recentele sale descoperiri. *and a citit despre acel dosar secret, +eneralul a srit ca ars #i a exclamat .e ce nu s,a ars a#a cum am 1otratC4 "on /c1JarzNopfen scrie mai departe% Poziia mea a de enit foarte delicat. B confruntam cu urmtoarea problem% s spun tot ade rul #i astfel s repar +re#eala oribil #i s,l eliberez pe bietul om ne ino at. .ac a# fi fost in stare s procedez cum a# fi rut, in mod si+ur a# fi fcut asta. Pri ind aceste lucruri in detaliu, am a!uns la concluzia c nu ar trebui s m ba+ in aceast c1estiune pentru c a#a cum stteau lucrurile nimeni nu m,ar fi crezut9 deasemenea, in calea unei astfel de aciuni ar fi stat #i anumite considerente diplomatice. *onsiderand c +u ernul <ranei era capabil s ia msurile necesare pentru a clarifica c1estiunea #i a compensa nedreptatea, eu m,am 1otrat s nu mai fac nimic. Putem edea de enind realitate tacticile /tatului Ba!or, noteaz Adrien .ansette. .ac Ester1azi este ino at, ofierii care au pro ocat condamnarea ile+al a lui .re3fus, #i mai ales +eneralul Barcier, ministru de rzboi, sunt de asemenea ino ai. Interesele armatei cer sacrificarea lui .re3fus9 nu trebuie s inter enim pentru sentina din 48D(. 4 Armand *1arpentier, Istoria afacerii .re3fus, pa+. 76 7G Rmanem consternai astzi la +andul c un asemenea ar+ument este in ocat pentru a !ustifica o condamnare. ;rma s continue in felul acesta pe tot parcursul cazului .re3fus. .esi+ur, eram atunci in febra antisemit. .izertaiile iolente ale lui Edouard .rumont in *u antul liber demascau in fiecare zi pe e rei ca fiind ca fiind a+eni ai corupiei naionale #i ai impririi maselor. Aceste pre!udeci nefa orabile astfel

create fcur ca o mare parte din opinia public s cread in ino ia lui .re3fus. .ar, mai tarziu, cand ne ino ia acuzatului de eni e ident, ar+umentul monstruos al infailibilitii tribunalului militar sttea inc in picioare cu cinism. Inspirase oare /fantul .u1 pe ace#ti !udectori in uniform care nu puteau +re#i niciodatC Ar fi tentant s credem in acea inter enie cereasc & atat de asemntoare celei care +aranta infailibilitatea papal & cand citim despre printele du -ac, din *ompania lui Isus, care a a ut multe in comun cu afacerea .re3fus% El conducea *ole+iul *alea Po#telor unde iezuiii pre+teau candidai pentru #coli mai inalte. El este un om foarte inteli+ent, cu relaii importante. El l,a con ertit pe .rumont, era confesorul lui Bun #i al lui $oisdeffre, #eful de /tat Ba!or al armatei, pe care il edea in fiecare zi >Pierre .ominiPue?. Abatele $ru+erette menioneaz de asemenea acelea#i fapte citate de @osep1 Reinac1% Nu este acest printe de -uc cel care l,a con ertit pe .rumont, indemnandu,l s scrie <rana e reiasc, care furniza mi!loacele necesare apariiei *u antului liberC Nu a ea el intre ederi zilnice cu +eneralul $oisdeffreC Meful de /tat Ba!or nu lua nici o 1otrare inainte de a,l consulta pe SdirectorulL su iezuit. Acolo, in Insula .ia olului, care i#i merita numele a#a de bine din cauza climatului uci+tor, ictima acestui complot era tratat cu o cruzime extrem, mai ales c presa antisemit impr#tiase z onul cum c .re3fus incercase s e adeze. Binisterul coloniilor, Andre -ebon, dduse ordine in consecin. Intr,o duminic dimineaa, pe ) septembrie, temnicerul #ef, -ebon, l,a informat pe prizonierul su c dina cel moment nu mai a ea oie s se plimbe in zona insulei rezer at lui i c a trebui s se limiteze la baraca lui. /eara i s,a spus c a fi inut in lanuri pe timpul nopii. -a piciorul patului fcut din scanduri au fost montate dou ctu#e de fier care incercuiau #i picioarele condamnatului. In nopile toride, aceast pedeaps era deosebit de dureroas. In zori, paznicii dezle+au prizonierul care, in momentul cand se scula, ii tremurau picioarele. Ii era interzis s prseasc baraca unde trebuia s stea zi #i noapte. /eara era le+at iar, #i asta a durat (G de nopi. .up un timp, inc1eieturile sale fur acoperite de san+e #i au trebuit banda!ate9 paznicii lui, mi#cai de aceste suferine, ii curau picioarele in secret inainte s i le le+e >Armand *1arpentier?. *u toate acestea, condamnatul continua s,#i susin ne ino ia9 el scria soiei sale% :rebuie s existe unde a, in aceast +eneroas #i frumoas <ran un om de onoare, destul de cura!os pentru a cuta #i descoperi ade rul. .e fapt, ade rul nu mai era pus la indoial. *eea ce lipsea era oina de a,l propulsa in afar, la lumin. Abatele $ru+erette insu#i a de

74 pus mrturie in fa oarea acestui fapt% /upoziiile care do edesc ne ino ia condamnatului din Insula .ia olului se inmulesc in an9 declaraia lui $uloJ in Reic1sta+, cit #i cele transmise de ambasadorul Bunster +u ernului <ranei, susin de asemenea ne ino ia lui .re3fus, dar in zadar9 ea este proclamat #i de Impratul =uillaume #i confirmat cand /c1JartzNopfen >ata#atul militar +erman? a fost c1emat la $erlin de indat ce Ester1az3 fu acuzat de Bat1ieu .re3fus >fratele condamnatului?. /tatul Ba!or rmane in opoziie fa de orice reexaminare a procesului. *ine a este foarte preocupat in a,l acoperi pe Ester1az3. Ii sint transmise acestuia din urm documente secrete in spri!inul aprrii lui, #i c1iar scrisul lui este interzis de a fi comparat cu cel de pe list... Aprat in felul acesta, Ester1az3 este destul de insolent pentru a cere s apar in faa *onsiliului de Rzboi. Acolo el este ac1itat in unanimitate pe 47 ianuarie 48D8, dup o discuie de trei minute. :rebuie s menionm c, cate a luni mai tarziu, cand colonelul 2enr3 a fost condamnat pentru falsificare, Ester1az3 fu+i in An+lia #i, in final, a mrturisit c el era autorul faimoasei liste atribuite lui .re3fus. Nu putem aminti toate intamplrile acestei drame, falsurile adu+ate atator alte falsuri, intr,o incercare de a ascunde un ade r e ident demisia #efului Barelui /tat Ba!or, cderea mini#trilor, sinuciderea lui 2enr3, deinut la Bont "alerien #i care #i,a tiat +atul, semnand astfel cu san+ele lui mrturia ino iei lui. In decembrie 48D8 a fost publicat aceast not semioficial in presa +erman% .eclaraiile +u ernului imperial au stabilit c nici o persoan +erman nu a a ut reo le+tur cu .re3fus. A#a c, din punctul de edere al =ermaniei, nu edem nici un incon enient in publicarea inte+ral a acestui dosar secret >Abatele $ru+erette?. In final, este 1otrat in mod ine itabil reexaminarea de ctre *urtea de @ustiie. .re3fus trebuie s apar din nou inaintea *onsiliului de Rzboi la Rennes, pe 6 iunie 48DD, #i acesta a fost inceputul unei noi torturi pentru el. El nu #i,a putut inc1ipui c urma s intalneasc o ur #i mai mare decat atunci cand plecase, #i c fostul lui #ef, conspirand s,l trimit din nou in Insula .ia olului, nu a a ea nici un fel de mil pentru aceast biat fiin care credea c indurase tot ceea ce putea fi indurat >Baurice Paleolo+ue, @urnalul afacerii .re3fus, p.4(? A#a c & scria abatele $ru+erette & *onsiliul de Rzboi de la Rennes a adu+a doar o nou nedreptate la inec1itile procesului din 48D(. Ile+alitile acestui proces, ino ia lui Ester1az3, mane rele criminale ale lui 2enr3 or ie#i la i eal cu claritate in timpul celei de a 5D,a sesiuni a procesului de la Rennes. .ar *onsiliul de Rzboi... il a !udeca pe .re3fus pentru alt acuzaie de spiona! care nu fusese niciodat moti ul unei acuzaii sau al reunui raport. :oate scur+erile de informaii

precedente or fi atribuite lui #i or fi furnizate documente care nu a eau nimic comun cu el... *el puin, #i contrar tuturor tradiiilor noastre le+ale, noi om cere ca insu#i .re3fus s stabileasc dac un asemenea document sau act fusese predat de el, de parc nu era elul acuzrii s do edeasc crima >Abatele $ru+erette?. Prtinirea acuzatorilor lui .re3fus a fost atat de e ident, incat opinia public din afara <ranei a fost re oltat. In =ermania, =azeta de 75 Ioln a publicat pe 4),5D au+ust, in toiul procesului, dou articole in care se poate citi urmtorul fra+ment% .ac dup declaraia +u ernul +erman #i dup dezbaterile *urii /upreme de apel din <rana cine a mai crede in ino ia lui .re3fus, putem rspunde doar c persoana in cauz trebuie s fie bolna psi1ic sau dore#te s fie condamnat un ne ino at cu bun #tiin. .ar ura, prostia #i fanatismul nu sint dezarmate cu toate acestea. *1iar noi falsuri au fost folosite, inlocuindu,le pe acelea care i#i pierduser credibilitatea... Pentru a rezuma, totul nu era decat o sinistr bufonerie. /far#itul ei, pentru .re3fus, il reprezenta condamnarea la 4* ani pu#crie, cu circumstane atenuanteF Acest proces mizerabil pro oac stupoare plin de indi+nare in toat lumea. <rana a a!uns s fie dispreuit. *ine i#i putea ima+ina o asemenea durere >ziarul Aurora, 4( septembrie 48DD?, exclam *lemenceau la citirea ziarelor +ermane #i en+leze. Bila era indispensabil. .re3fus accept s o duc mai departe, cum spunea el, cutand anularea in+rozitoarei +re#eli militare creia ii czu ictim. Pentru aceast anulare nu a ea nici un sens s se bazeze pe dreptatea *onsiliu lui de Rzboi. Aceast dreptate a putut fi zut la lucruF Ea eni, inc odat., din partea *urii /upreme de apel care, dup in esti+aii complete #i dezbateri indelun+ate, a anulat odat pentru totdeauna erdictul de la Rennes. *ate a zile mai tarziu, Adunarea le+islati #i /enatul, printr,un ot solemn l,a reabilitat pe .re3fus in cadrul armatei. El a fost decorat cu -e+iunea de 'noare, fiind astfel reabilitat in mod public. Aceast reabilitare intarziat, obinut atat de +reu, se datora oamenilor cinstii #i cura!o#i, acelora pe care ne ino atul din Insula .ia olului dorise s,i ad aprand. Numrul lor cre#tea din ce in ce mai mult, pe msur ce ade rul ie#ea la lumin. .up o ac1itare in +rab a trdtorului Ester1az3 de ctre *onsiliul de Rzboi in ianuarie 48D8, Emile Oola a publicat in ziarul 0Aurora0, publicaia lui *lemenceau, scrisoarea sa desc1is 0AcuzF0. El scria% Acuz primul *onsiliu de Rzboi de a fi iolat le+ea prin condamnarea unei persoane pe baza unor documente secrete #i acuz al doilea *onsiliu de Rzboi de a fi acoperit aceast ile+alitate prin comiterea altei crime !udiciare. .ar 0ca alerii0 estitei *ompanii a lui Isus erau ateni s

mu#amalizeze orice lucru care i,ar fi putut lumina pe oameni. ' intrebare din partea deputatului catolic de Bun l,a adus pe Emile Oola in faa *urii !urailor de /ena, iar cura!osul scriitor a fost condamnat la un an inc1isoare, pedeapsa maxim, ca rezultat al acestui proces nedrept. 'pinia public a fost atat de bine dus in eroare de protestele z+omotoase ale clerico,naionali#tilor incat ale+erile din mai 48D8 le,au fost fa orabile. *u toate acestea, descoperirea public a falsurilor, demiterea #ef lui de /tat Ba!or, prtinirea criminal e ident a !urailor, au desc1i oc1ii celor sinceri care cutau ade rul. .ar ace#tia pro eneau aproape in totalitate din randurile protestanilor, e reilor #i laicilor. In <rana erau puini catolici care s,i in partea lui .re3fus, dintre ace#tia foarte puine personaliti. Aciunea acestei maini de oameni a fcut puin al . *onspiraia tcerii i,a incon!urat... 76 *ei mai muli preoi #i episcopi au rmas con in#i de ino ia lui .re3fus scria abatele $ru+erette. =eor+es /orel declar #i el% In timp ce afacerea .re3fus a adus separarea +rupurilor sociale, lumea catolic era absolut unit impotri a redesc1iderii procesului. Insu#i Pe+ admite c% S:oate forele politice ale bisericii fuseser intotdeauna impotri a lui .re3fusL. :rebuie c1iar s e ocm listele de subscripie desc1ise de *u antul liber #i de *rucea >-ibre Parole #i -a $roix?, in fa oarea du ei falsificatorului 2enr3, care se sinucisese. Numele preoilor care subscriau erau insoite adesea de Scomentarii nu tocmai e an+1eliceL cum sunt informai de B. Adrien .ansette, care cita urmtoarele% ;n anume abate *ros cere un co ora# din piele de e reu pe care s,l poat clca in picioare dimineaa #i seara9 unui tanr preot i,ar place s zdreleasc nasul lui Reinac1 cu tocul pantofului su9 trei preoi ar fi incantai s plmuiasc pe e reul Reinac1. *lerul secular este puin mai rezer at. In *on+re+aii ins, lucrurile sunt mai irulente. -a 4A iulie, ziua decernrii premiilor la cole+iul de Arcueil, festi itate prezidat de +eneralul @amont > ice,pre#edinte al *onsiliului de Rzboi?, printele .idon, rectorul Mcolii Albert le =rand, a inut o cu antare iolent in care a pledat pentru folosirea iolenei impotri a oamenilor a cror crim fusese demascarea cura!oas a erorii militare% 'are trebuie, spunea eloc entul clu+r, s,i lsm pe cei ri in libertateC .esi+ur, nuF .u#manul este intelectualismul ce pretinde c dispreuie#te fora, ci ilii care or s sub!u+e armata. *and con in+erea a dat +re#, cand dra+ostea >F? nu mai este eficient, trebuie s ridicm sabia, s impr#tiem teroare, s tiem capete, s facem rzboi, s lo im... Acest cu antare prea s fie o pro ocare aruncat tuturor simpatizanilor acelui nenorocit, condamnat pe nedrept >$ru+erette?.

.ar cate cu antri de acest fel nu s,au auzit de atunci incoaceC Aceste c1emri la represiuni san+eroase enind din partea blandului cler s,au putut auzi in special in timpul ocupaiei +ermaneF *at despre stri+tul de ur impotri a intelectualismului, putem +si ecoul lui perfect in aceast declaraie a unui anume +eneral% *and cine a orbe#te de inteli+en, eu imi scot re ol erul. A sframa +andirea prin for este un principiu al bisericii romanocatolice, care nu s,a alterat niciodat. Abatele $ru+erette se mir, totu#i, de faptul c nimic nu a tulburat credina clerului in ino ia lui .re3fus% ;n asemenea e eniment mare #i dramatic, enind ca un tunet pe cerul senin #i aducand la lumin in#eltoriile comise de personalul la arf al .epartamentului, trebuia s fi desc1is oc1ii c1iar #i acelora care nu a#teptau descoperirea ade rului. Ne referim la descoperirea falsurilor fcute de 2enr3... Nu enise inc timpul pentru clerul francez #i pentru catolicii lui de a repudia o +re#eal care contina de prea mult reme... Ei, preoi #i credincio#i, ar fi putut s se duc in mas #i, intr,al 44,lea ceas, aidoma lucrtorilor din $iblie, s in+roa#e randurile aprtorilor !ustiiei #i ade rului... .ar faptele cele mai rele ante nu iradiau intotdeauna lumin asupra minii acestora, dominat 7( de pre!udeci #i, dup cum #tim, pre!udecile se opun analizei #i, prin natura lor, sint rebele impotri a do ezilor >Abatele $ru+erette?. 'ricum, ce eforturi au fost fcute pentru a,i pstra pe catolici in eroareF Ar putea ei +1ici c sunt in#elai in mod scandalos de o pres care ine cu incpanare in intuneric toate do ezile de ne ino ie, toate mrturiile fa orabile condamnatului din Insula .ia olului #i, de asemenea, pune bee in roate cursului !ustiiei prin orice mi!loaceC In fruntea acestei prese era -a -ibre Parole >*u antul liber? creat, cum am zut, cu a!utorul printelui iezuit du -ac #i -a *roix >*rucea? al printelui inltor $aill3. 'rdinul inltor fiind o ramur camuflat a *ompaniei lui Isus, trebuie s le atribuim iezuiilor pornirea #i continuarea campaniei impotri a lui .re3fus. ;n martor nu foarte suspicios, printele -ecanuet, scria cu indrzneal% *on+re+aia #i in special iezuiii sunt denunai de ctre istoricii acestei afaceri. Mi de data aceasta trebuie s admitem c iezuiii au fcut prima incercare cu o temeritate nec1ibzuit. Oiarele catolice pro inciale, cum ar fi 0Nou eliste0 din -3on, atat de mult citit, or lua aproape toate parte la acest complot impotri a ade rului #i dreptii. Pare c parola care circula era de a opri lumina s se re erse #i de a ine publicul in intuneric. In realitate, ar fi fost ne oie de o orbire extraordinar pentru a nu discerne in spatele al ei starnite de 0-a *roix0 in Paris #i in pro incie, parola amintit de abatele $ru+erette. Mi, de asemenea, ar fi trebuit s fii

nai la culme s nu,i cuno#ti ori+inea. Adrien .ansette o spune #i el% 'rdinul 0inltorilor0 ca tot unitar #i impreun cu acesta biseric, sunt cele care se re+sesc in spatele campaniei din 0-a *roix0... Printele $aill3 se mandre#te c 0/fantul Printe0 il aprob #i il susine. .e fapt nu este nici o indoial in pri ina acestei in oiriF Iezuiii crora inltorii le,au imprumutat numele lor, nu au fost de la fondarea 'rdinului instrumentul politic al papeiC :rebuie s zambim la auzul po e#tii rspandit in mod iscusit, c papa -eon EIII recomandase moderaie directorilor ziarului 0-a *roix0. Este un truc clasic, dar inc eficient. Astzi mai exist inc oameni din popor care cred intr,un fel de independen a ocii oficiale a /fantului /caunF / edem acum ce a fost publicat la Roma prin intermediul 0*i ilta *atolica0, publicaie oficial a catolicilor, sub titlul 0Il caso .re3fus0% Emanciparea e reilor este rezultatul a#a numitelor principii din 478D, al crui !u+ intre#te +reu asupra intre+ului popor francez. E reii ineau Republica in mainile lor, care era mai mult e reiasc decat francez... E reul a fost creat de .umnezeu ca s fie folosit drept spion in orice loc unde se pre+te#te o trdare... Nu numai in <rana, ci #i di =ermania, Austria #i Italia e reii trebuie s fie exclu#i din randurile naiei. Apoi, cu marea armonie a timpurilor trecute, naiunile i#i or redobandi fericirea lor pierdut. In capitolele anterioare am oferit un scurt rezumat al 0marii armonii0 #i al 0fericirii0 de care se bucurau naiunile cand fiii lui -o3ola ascultau mrturisirile #i inspirau pe re+i. .up cum tocmai am zut, 0armonia0 7A domnea, de asemenea, cand ace#tia erau confesorii #i sftuitorii #efilor /tatului Ba!or. Potri it abatelui $ru+erette, +eneralul de $oisdeffre, con ertitul printelui iezuit du -ac, a +ustat aceea#i amrciune ca muli alii dinaintea lui care fuseser in aceea#i msur in#elai de ace#ti 0stpanitori de con#tiine0. Brturisirile falsificatorului 2enr3 l,au obli+at s demisioneze. <iind un om cinstit, el se a proclama ca fiind 0in#elat in mod scandalos0 , #i cei care il cuno#teau erau con#tieni c el se simea foarte amrat din cauza 0complotului0 al crui ictim era. Iar abatele $ru+erette adau+ c acesta a intrerupt orice comunicare cu fostul su confesor #i c1iar a refuzat s,l ad inainte de a muri. .up ce citim toate acestea, scrise #i publicate in 0*i ilta *atolica0, credem c nu mai este ne oie s insistm asupra culpabilitii omului #i putem doar s fim de acord cu @osep1 Reinac1 care scria atunci% .up cum edei, iezuiii in#i#i au nscocit aceast afacere intunecoas. Mi pentru ei .re3fus este doar un pretext. *e or ei #i ce admit este a

stran+ula pe laici #i Re oluia francez.... s drame zeii strini% do+mele din 478D. Aceasta este destul de clar. .ar, impotri a tuturor aparenelor, exist o posibil discordan intre pap #i armata lui secret, intre inteniile unuia #i aciunile celorlali. *azul lui $aill3 este concludent in aceast pri in. *e putem citi in 0-a *roix0 la 5D mai 4DA)C Nimic altce a decat% *um am mai anunat, eminena sa, cardinalul <eltin, a ordonat o studiere mai atent a scrierilor printelui $aill39 el a fost fondatorul publicaiei noastre #i a re istei 0Baison de la $onne Press0. Iat textul acestui ordin datat la 4A mai 4DA)% Noi, Baurice <eltin, prin 1arul .omnului #i a apostolicului /fant /caun, preot cardinal al sfintei biserici romane al crei nume este 0/fanta Baria a Pcii0, episcop al Parisului. In ederea planului supus spre cercetare de ctre *on+re+aia 0inltoare0 #i aprobat de noi de a prezenta la Roma cauza supusului lui .umnezeu, "incent de Paul $ail fondator al ziarului 0-a *roix0 #i al 0$onne Press0. In ederea dispoziiilor #i instruciunilor /fantului /caun pri ind actul de canonizare #i de studiere atent a scrierilor supusului lui .umnezeu, am ordonat #i ordonm urmtoarele% oricine a cunoscut pe acest supus al lui .umnezeu sau cine ne poate spune ce a deosebit despre iaa lui trebuie s ne fac cunoscut despre aceasta... 'ricine posed scrieri ale acestui supus al lui .umnezeu trebuie s ni le predea inainte de 6G septembrie 4DA), fie tiprite sub form de cri, note de man, scrisori, memorii... c1iar instruciuni sau sfaturi, nu neaprat scrise de el, dar dictate de el... Pentru toate aceste comunicri il desemnm pe *anon .ubois, secretarul ar1iepiscopiei noastre #i promotor al credinei in aceast cauz. Iat un supus al lui .umnezeu pe drumul cel bun pentru a primi o recompens pentru ser iciile sale loiale sub forma unui 01alo0 >inelul luminos care se ede deasupra capului sfinilor , n.t.?. Mi indrznim s spunem c in ceea ce pri e#te scrierile sale care sunt atat de atent cercetate, 0promotorul credinei0 a a ut destule. *at despre materialul 7) 0tiprit0, colecia 0-a *roix0, in special intre anii 48DA,48DD a furniza cele mai edificatoare aspecte. Atitudinea ziarelor catolice #i in special cea a ziarului 0-a *roix0 constituie, pentru moment, pentru toate minile drepte #i luminate, un scandal indescriptibil, spunea Pau4 "iolet, membru catolic al Institutului iar acest scandal susine, in afacerea .re3fus, cele mai #ocante +re#eli, minciuna #i crima impotri a ade rului #i dreptii. :ribunalul Romei, adau+ el, cunoa#te aceasta, la fel ca #i toate tribunalele europene. Intrade r, :ribunalul Romei #tia mai bine decat oricineF .up cum am zut, in 4DA), ea nu uitase ispr ile Pioase ale acestui supus al lui .umnezeu #i pre+tea canonizarea lui.

<r indoial, promotorul credinei ne incredina un iitor 0sfant0 cu acele celebre liste de subscripii in fa oarea du ei falsificatorului% 2enr3, despre care abatele $ru+erette spune% Astzi, cand considerm c acele cerine ale Inc1iziiei s,au intors, pentru persecutarea e reilor #i omorarea susintorilor lui .re3fus, totul pare ca #i cand ai asculta un delir ima+inar al unor fanatici slbatici #i +rote#ti. *u toate acestea, faptele ne sint prezentate de ctre 0-a *roix0 ca un mare, reconfortant #i amuzant spectacol. :oate aceste urri pioase pri ind e reii, printele $aill3 nu a a ut bucuria s le ad realizate in timpul ieii sale de ctre ace#ti slbatici fanatici aflai sub semnul z asticii. El nu a putut decat s se bucure din ceruri la ederea acelui mare, reconfortant #i amuzant spectacol, c1iar dac, de acolo de sus, spectacole de acestea par obi#nuite potri it spuselor sfantului :oma dKAPuino, in+erul #colii% In scopul de a a!uta sfinii s se bucure mai mult de fericirea lor #i s,#i sporeasc mulumirile aduse .omnului, lor li se permite s contemple in toat +roz ia lor torturile aplicate celor necredincio#i... /finii se or bucura de torturile #i c1inurile aplicate celor fr .umnezeu. *um putem edea, printele $aill3, fondatorul publicaiei -a *roix a ea toate atributele necesare unui sfant% persecuta un ne ino at, blestema pe cei care il apraser pe acesta, ii preda ca s fie omorai, susinea cu putere minciuna #i nedreptatea, impr#tia ura #i discordia9 acestea sunt in oc1ii bisericii romano,catolice titluri de +lorie #i putem inele+e dorina ei de a pune un nimb pe fruntea autorului acestor fapte pioase. :otu#i, se pune intrebarea urmtoare% Este oare acest 0slu!itor al lui .umnezeu0 un fctor de minuniC Pentru c #tim c, pentru a merita un astfel de promo are, cine a trebuia s fac minuni bine erificate. *are erau minunile fcute de directorul fondator al publicaiei -a *roixC Era sc1imbarea albului in ne+ru #i a ne+rului in alb pentru cititorii siC A prezenta o minciun drept ade r #i un ade r drept o minciunC .esi+ur, dar un mare miracol fusese in primul rand faptul c el con insese membrii /tatului Ba!or >iar apoi publicul cititor? c, dup ce se comisese iniial o +re#eal #i apoi aceast +re#eal fusese descoperit, lor le re enea 0onoarea0 de a ne+a do ezile, transformand in acest fel +re#eala in abuz de putereF. A +re#i este omene#te, a perse era in +re#eal este diabolic. .ar 0slu!itorul lui .umnezeu0 nu a luat prea mult in seam acest pro erb. In loc s se lase inspirat de el, acesta l,a ascuns sub sutana lui. 77 .e fapt, 0mea culpa0 >recunoa#terea +re#elii? este pentru credinciosul de rand, nu pentru feele biserice#ti, nici pentru capii militari care a eau confesori iezuii. Rezultatul a fost & #i asta s,a #i urmrit & exaltarea pasiunilor partizane #i di izarea poporului francez.

Acest lucru este afirmat de eminentul istorie Pierre =azotte% Afacerea .re3fus a fost cotitura decisi ... !udecat de ofieri, ea a implicat instituia militar. Afacerea a crescut, a de enit un conflict politic, di izand familii, desprind <rana in dou. Ea a a ut urmrile unui rzboi al reli+iilor... a creat ura impotri a corpului ofieresc... a +enerat antimilitarismul >P. =azotte, Istoria <ranei?. *and ne +andim la Europa acelor timpuri, cu =ermania supradotat cu armament #i incon!urat de doi dintre aliaii ei, cand ne amintim de responsabilitatea "aticanului in ceea ce pri e#te inceperea conflictului din 4D4(, nu putem crede c diminuarea puterii potenialului nostru militar nu fusese premeditat. *um am putea trece cu ederea faptul c, de fapt, Afacerea .re3fus incepea in anul 48D(, anul alianei franco,ruse. Atunci, reprezentanii "aticanului au fost foarte sinceri in pri ina acordului cu o putere sc1ismatic ce, in oc1ii lor, era un scandal. *1iar #i azi, un prelat al 0Prea /finiei /ale0, B. *ristiani, indrzne#te s scrie% Prin politica oarb #i +re#it condus, rii noastre prea c,i face plcere s pro oace tendine de rzboi cumplitei ei ecine >=ermania?... .e fapt, aliana franco,rus prea s amenine =ermania cu incercuirea >*ristiani, "aticanul politic, pa+.4G5?. Pentru respectabilul prelat, :ripla Alian >=ermania, Italia, Austro, ;n+aria? nu reprezenta o ameninare pentru nimeni, iar <rana +re#ea pentru c nu rmanea izolat in faa acestui bloc. *u trei contra unu, 0lo itura0 ar fi fost mai u#oar, iar /fantul Printe, papa, nu ar mai fi trebuit s deplan+, in 4D48, infran+erea aprtorilor lui. Capitolul D. Anii dinaint a P$i)ului $549oi )ondial 1D<<8 1D1*. .eci, cum seria abatele $ru+erette% /ub ima+inea lui Isus rsti+nit & idee simbolic a !ustiiei di ine & 0-a *roix0 cooperase cu entuziasm cu crima #i in#elciunea impotri a ade rului, cinstei #i !ustiiei. :otu#i, !ustiia a triumfat pan la sfar#it #i abatele <remont & care nu s,a temut s scrie despre sinistra cruciad condus de papa Inoceniu III impotri a albi+enzilor & cand s,a referit la afacerea .re3fus se pare c a fost un bun profet, spunand urmtoarele% *atolicii ca#ti+ #i se +andesc c or rsturna Republica din cauza urii pentru e rei. .ar m tem c ei se or rsturna pe ei in#i#i. .e fapt, cand s,a scos la lumin aceast opinie, reacia a fost fatal pentru con+re+aie. Ranc in ase de!a lecia afacerii .re3fus cand a exclamat% Republica a fran+e puterea *on+re+aiei, sau dac nu, a f #tran+ulat. In 48DD a fost constituit un minister al 0aprrii republicane09 printele Picard, un superior al 0inltorilor0, printele $aille directorul publicaiei 0-a *roix0 #i ali membri ai aceluia#i ordin, au fost 78

adu#i inaintea tribunalului /enei pentru inclcarea le+ii asocierii. *on+re+aia 0Inltorilor0 a fost dizol at. HaldeN Rousseau, pre#edintele *onsiliului, a declarat intr,o cu antare inut la :oulouse pe 58 octombrie 4DGG% Impr#tiate dar nu suprimate, ordinele reli+ioase s,au format din nou, mai numeroase #i mai militante9 ele acoper teritoriul cu o reea de or+anizaii politice ale cror le+turi sunt fr numr #i strans impletite, cum am zut la procesul recent desf#urat. In final, in 4DG4, este scoas o le+e prin care nu mai poate fi format nici o con+re+aie fr o autorizaie, iar cele care nu o cer intr,un timp stabilit de le+e, or fi automat dizol ate. Aceste re+ulamente, foarte fire#ti din punctul de edere al autoritilor publice a cror datorie era s erifice asociaiile ce se +sesc pe teritoriul lor, or fi prezentate catolicilor drept un abuz intolerabil. 'mul in casa lui este al doilea imprat, spune pro erbul, dar biserica nu respecta nimic% le+ea nu era pentru ea. Rezistena clerului la aplicarea le+ii ar fi concludent pentru a arta cit de necesar era. Aceast rezisten nu a fcut decat s intreasc atitudinea +u ernului, in special sub conducerea ministrului *ombes9 iar intransi+ena Romei, in special cand Pius I i,a urmat la conducere lui -eon EIII, a cauzat apariia le+ii din 4DG(, referitoare la abolirea in mantului din partea ordinelor reli+ioase. .up aceasta, di er+enele dintre +u ernul francez #i /fantul /caun or fi continue. Pe lan+ aceasta, ale+erea unui nou pap a fost fcut in impre!urri importante. Papa -eon EIII a murit pe data de 5G iulie 4DG6. *oncla ul, strans pentru a desemna succesorul, a dat, dup cate a runde de ale+eri, 5D de oturi pentru cardinalul Rampolla & (5 de oturi erau necesare pentru a fi ales & cand cardinalul austriac Puz3na se ridic #i declar c Baiestatea /a Apostolic, Impratul Austriei, re+e al ;n+ariei, fusese inspirat s se rezume la supunere numai fa de -eon EIII, cci noi #tim c Rampalla este pro,francez >Adrien .ansette?. Este ales cardinalul /arto. Prin mane ra Austriei, care se substitui .u1ului sfant in ederea 0inspirrii0 cardinalilor din concla , aceast ale+ere este o ictorie pentru iezuii. Intr,ade r, noul pontif, descris ca un amestec de preot de ar #i ar1an+1el cu o sabie infrico#toare era tipul perfect al omului dorit de 'rdin. Iat ce spunea Adrien .ansette despre aceasta% *and iubim pe pap, noi nu limitm campul de aciune unde el poate #i trebuie s,#i exercite oina. /au acest pasa! din prima lui scrisoare consistorial% Mtim c om #oca mult lume cand om declara c om fi implicai in mod necesar in politic. .ar oricine rea s !udece cinstit, poate edea c /u eranul Pontif, in estit de .umnezeu cu autoritate suprem, nu are dreptul de a separa politica de domeniul credinei #i al moralei.

A#a c Pius E, curand dup ce a a!uns pe tronul sfantului Petru, a declarat public c, pentru el, autoritatea papal trebuie s se fac simit in orice domeniu, iar clericalismul politic nu este un drept, ci o datorie. El a ales de asemenea ca secretar de stat al su un prelat spaniol, B. Berr3 del "al care a ea 68 de ani #i, ca #i el, era un de otat pro,+erman #i antifrancez. Aceast stare de spirit nu surprinde pe nimeni cand citim cele 7D scrise de abatele <remont% Berr3 del "al, pe cale l,am intalnit la *ole+iul Roman, era ele ul preferat al iezuiilor. Relaiile dintre /fantul /caun #i <rana au resimit curand efectele acelei ale+eri. In primul rand a fost acea nominalizare a episcopilor de ctre puterea ci il, ceea ce a cauzat o stare conflictual. Inaintea rzboiului din 487G, /fantul /caun afla numele noilor episcopi numai dup ce ace#tia erau nominalizai. Papa i#i rezer a dreptul, dac cine a nu,i con enea, s,l opreasc pe acesta s de in episcop prin interzicerea instituirii canonice. .e fapt, dificultile erau enorme inand seama de faptul c +u ernul, sub orice fel de re+im politic, era atent s alea+ candidai demni de funcia episcopal >Adrien .ansette?. Indat ce Pius E a de enit pap, multe dintre numirile pentru noii episcopi au fost refuzate de Roma. Pe lan+ aceasta, nuniul de la Paris, -orenzelli, era, dup cum ne spunea Adrien .ansette, un teolo+ care o luase pe un drum +re#it in diplomaie #i care era ostil <ranei pan la paroxism. ;nii or spune% Inc unul pe lan+ ataia aliiF .ar o asemenea ale+ere intr,un asemenea post arat clar care erau inteniile conducerii bisericii romane fa de ara noastr. Aceast ostilitate sistematic urma s se arate #i mai clar in 4DGX cand B. -oubet, pre#edintele Republicii, a plecat la Roma pentru a intoarce o izit fcut lui la Paris cu cate a luni in urm de ctre re+ele Italiei, "ictor Emmanuel III. -oubet a dorit s fie primit #i la papa. .ar conducerea bisericii romane a pretins c este un caz de protocol imposibil, care spunea% Papa nu poate primi un conductor de stat care, atunci cand iziteaz pe re+ele Italiei, pare a fi de acord cu 0uzurparea0 ec1iului stat pontifical. .ar erau #i antecedente% de dou ori, in 4888 #i 4DG6, un conductor de stat & #i nu unul fr importan & fusese primit la Roma de re+ele Italiei #i de pap. .esi+ur, acest izitator nu fusese pre#edintele Republicii, ci impratul +erman Hil1elm II... Aceea#i onoare fusese artat #i lui Eduard "II, impratul An+liei #i arului. Intenia de a insulta a acestui refuz era e ident #i a fost subliniat printr,o noti trimis diferitelor cancelarii de ctre secretarul de stat Berr3 del "al. ;n autor catolic, *1arles -edre, scria de curand in aceast pri in% Ar putea oare diplomaia pontifical s i+nore importana decisi a obiecti ului care se intrezrea cu ade rat in spatele izitei

pre#edintelui -oubet la RomaC .esi+ur, "aticanul #tia despre planul separrii Italiei de partenerii ei din :ripla Alian9 =ermania #i Austro,;n+aria, aceste dou puteri +ermanice fiind considerate de biserica roman cele mai bune unelte laice. Aceasta era esena problemei #i era, de fapt, moti ul deselor izbucniri de furie ale "aticanului. Au aprut #i alte conflicte in ceea ce pri e#te pe episcopii francezi, considerai a fi de asemenea prea republicani de ctre Roma. In final, obosit de +reutile continue rezultate din inclcarea inele+erilor *oncordatului de ctre "atican, +u ernul francez a pus capt, pe 5 iulie 4DG(, unei le+turi fcute fr coninut de /fantul /caun. Ruperea le+turilor diplomatice au dus imediat dup aceea la separarea bisericii de stat. 8G *onsiderm astzi firesc faptul c <rana ar trebui s menin le+turi diplomatice cu /fantul /caun #i c biserica #i statul ar trebui s existe sub re+im de separaie, scria Adrien .ansette. Mi in continuare% -e+turile diplomatice sunt necesare in msura in care <rana trebuia s aib reprezentan oriunde a ea interese de aprat, afar de orice consideraie doctrinal. .ar, pe de alt parte, separarea este necesar pentru c, intr,o democraie bazat pe su eranitatea unui popor imprit pe cate a credine reli+ioase, numai statul datoreaz libertate bisericii. Mi autorul adau+% *el puin aceasta este opinia +eneral. Nu putem decat s fim de acord cu aceast prere inelept, fr a uita, desi+ur, c papalitatea nu ar spri!ini,o. $iserica roman nu a incetat nici o clip s,#i proclame superioritatea asupra istoriei ci ile prin propria ei istorie #i, din dorina de a fi in stare s o impun in mod desc1is in zilele noastre, ea a fcut tot ce i,a stat in putin pentru a o implanta cu a!utorul armatei ei secrete, *ompania lui Isus. Pe lan+ aceasta, cam pe remea aceea, printele Herz, +eneralul 'rdinului, scria% /tatul este sub !urisdicia bisericii9 a#a c, autoritatea laic este intr,ade r supus celei ecleziastice #i trebuie s asculte de ea >Pierre .ominiPue?. Aceasta este doctrina acestor campioni intransi+eni ai teocraiei #i a celor care execut ordinele lor, care s,au fcut pe ei in#i#i indispensabili "aticanului intr,o a#a de mare msur, incat astzi este imposibil s se distin+ diferena intre 0eminena cenu#ie0 >+eneralul 'rdinului iezuit & n.t.? #i papa9 ei sint unul #i acela#i. Mi, cand ne referim la politica "aticanului, inele+em prin aceasta pur #i simplu politica iezuiilor. Abatele <remont spunea cu pri ire la aceasta% Iezuiii domin "aticanul >A+nes /ie+fried?. In faa opoziiei neincetate a iezuiilor & atotputernici in biseric & fa de Republic, /tatul a fost constrans s intreasc le+ea separrii in perioada anilor 4DGA , 4DG8. Aceast le+e nu urmrea s diminueze

bunstarea bisericii sau s,i impuineze locurile destinate inc1inrii. *redincio#ii puteau s se or+anizeze in asociaii locale sub indrumarea unui preot. *e a fcut Roma ca rspuns la aceastaC In scrisoarea enciclic >circular & n.t.? "e1ementer >44 februarie 4DG)?, Pius E condamn principiul separrii #i cel pri ind asociaiile locale. .ar nu #i,a dep#it el principiileC >Adrien .ansette?. "om afla foarte curand. In ciuda sfatului din partea episcopatului francez, el respin+e orice rezol are #i scrie enciclica =ra issimo pe 4G au+ust 4DG). Acesta a fost un alt moti de dezam+ire pentru catolicii liberali. *and m +andesc, exclam $runetiere, c ceea ce este refuzat catolicilor francezi & cu certitudinea c asemenea refuz a dezlnui un rzboi reli+ios in biata noastr ar care are atata ne oie de pace & este +arantat catolicilor +ermani, #i anume c asociaiile locale funcioneaz acolo de 6G de ani spre mulumirea tuturor, nu pot s nu m simt & ca patriot #i catolic & foarte indi+nat >Adrien .ansette?. Au fost ce a probleme cand s,a fcut in entarierea proprietilor ecleziastice, dar nu a fost un rzboi reli+ios... *1iar dac ultramontani#tii au creat necazuri #i a+itaie, populaia in +eneral a rmas calm atunci cand unele proprieti ale bisericii au fost inapoiate statului de bun oie de ctre aceasta, pentru a nu intra sub incidena consecinelor le+ii. 84 Inele+ea oare abatele $runetiere pe deplin moti ul acelei diferenieri fcute de /fantul /caun intre catolicii francezi #i cei +ermaniC Primul rzboi mondial urma s dez luie intrea+a semnificaie a acestui fapt. In timp ce iezuiii acionau eficace de,a lun+ul afacerii .re3fus la dezbinarea poporului francez #i la slbirea presti+iului armatei noastre, in =ermania ei fceau exact lucrul contrar. $ismarN, care lansase in trecut IulturNampf >campania cultural? impotri a bisericii catolice, era acum incrcat de fa orurile acesteia... Aceasta ne este spus de scriitorul catolic @osep1 Ro an, care o explic in modul urmtor% $ismarN a fi primul protestant care a primi 'rdinul lui 2ristos cu rubine, unul dintre cele mai inalte onoruri ale bisericii. =u ernul =ermaniei permisese ziarelor de otate lui s publice faptul c acest cancelar ar fi +ata Ss susin preteniile papei de a restaura parial autoritatea sa pmanteasc >refacerea imperiului?L. In 488), 0Oentrum0 & partidul catolic +erman & era ostil proiectelor militare prezentate de $ismarN. Papa -eon EIII a inter enit in afacerile interne ale =ermaniei in fa oarea lui $ismarN. /ecretarul su de stat scria nuniului de la Bunc1en% SIn ederea apropiatei analize a le+islaiei reli+ioase care, a em moti e s,o credem, a fi soluionat intr,o manier conciliant, /fantul Printe dore#te ca 0Oentrum0 s promo eze, pe orice cale posibil, proiectele militareL >@ean $ru1at, "aticanul impotri a

oamenilor?. Iat ce are de spus @osep1 Ro an% .iplomaia +erman inter ine & era de!a un ec1i obicei & la "atican pentru a,l determina pe pap s,#i exercite influena asupra 0Oentrum0,ului >partidul catolic?, a#a incat s fa orizeze proiectele militare... *atolicii +ermani or orbi despre marea 0misiune politic0 a =ermaniei care este, in acela#i timp, o misiune moral uni ersal... 0Oentrum0 se face de asemenea responsabil pe sine de continuarea unei domnii care a conduce in final =ermania la catastrof. 0Oentrum0 intr in rzboi >in 4D4(? con ins de dreptatea, puritatea #i inte+ritatea moral a conductorilor rii, con in#i de concordana dintre planurile #i pro+ramele lor #i planurile !ustiiei eterne. .up cum putem edea, papalitatea a fcut tot ce era necesar pentru a sdi aceast con in+ere. Pe lan+ aceasta, monseniorul <ru1Jirt1 spune in 4D4(% =ermania este baza in care /fantul Printe poate #i trebuie s,#i pun mari sperane. 85 PAR:EA " *I*-;- IN<ERNACapitolul 1. P$i)ul $549oi )ondial. -a furia pro ocat la "atican de aliana franco,rus >#i do edit atat de bine in afacerea .re3fus?, la suprarea pro ocat de unirea <ranei cu Italia, artat de cazul -oubet, s,a adu+at resentimentul amar cauzat de Antanta *ordial cu An+lia. <rana 1otrase ferm s nu rman sin+ur in faa +roza ului ei ecin #i a Imperiului Austro,;n+ar. Politica aceasta bolna #i prost condus, dup spusele monseniorului *ristiani, era pri it intr,un mod deloc fa orabil de ctre papa. Pentru c, pe lan+ c oprea pedeapsa san+eroas de care a ea ne oie aceast <ran necredincioas, aceast politic era un spri!in inestimabil pentru sc1ismatica Rusie, aceast oaie rtcit a crei reintoarcere in arcul bisericii romane fusese sperat fr incetare, c1iar dac realizarea acestui lucru ar fi insemnat declan#area unui rzboi. .ar pentru moment, biserica ortodox sttea ferm implantat in $alcani, mai ales in /erbia, unde tratatul de la $ucure#ti & care punea capt conflictului din $alcani & stabilise centrul de atracie pentru sla ii din sud #i mai ales pentru acei de sub !u+ul Austriei. Planurile ambiioase ale "aticanului #i imperialismul apostolic al 1absbur+ilor erau atunci in deplin acord, ca #i in trecut. Pentru Roma #i "iena, puterea crescand a /erbiei a desemnat,o pe aceasta ca inamicul ce trebuia infrant . Acest lucru a fost stabilit intr,ade r intr,un document diplomatic +sit in ar1i ele austro,un+are. El raporteaz, in folosul ministrului austriac $erc1told, despre discuiile pe care prinul /c1onbur+ le,a a ut la 86 "atican in octombrie,noiembrie 4D46% Printre subiectele discutate cu

cardinalul secretar de stat >Berr3 del "al? sptmana trecut, pe primul loc a fost, dup cum se pre zuse, problema /erbiei. Bai intai, cardinalul #i,a exprimat bucuria fa de atitudinea noastr ferm #i oportun din luna trecut. In timpul audienei pe care am a ut,o in acea zi la /finia /a, /fantul Printe , care a inceput con ersaia menionand cate a dintre aciunile noastre ener+ice in $el+rad, a fcut cate a remarci deosebite% SAr fi fost desi+ur mai bine dac Austro,;n+aria ar fi pedepsit pe sarbi pentru toate +re#elile pe care le,au comisL. A#a c, atitudinea rzboinic a lui Pius E era de!a clar exprimat in 4D46. Nu este nimic surprinztor in aceasta, cand lum in considerare pe cei care inspirau politica Romei. *e trebuiau s fac 1absbur+iiC / pedepseasc /erbia, o naiune ortodox. Presti+iul Austro,;n+ariei, al acestor 1absbur+i care, impreun cu bourbonii /paniei, erau ultimii susintori ai iezuiilor, #i mai ales presti+iul mo#tenitorului, <ranz <erdinand, omul lor, ar fi crescut foarte mult. Pentru Roma, problema a de enit de importan reli+ioas9 o ictorie a monar1iei apostolice asupra arismului putea fi considerat ca ictorie a Romei asupra sc1ismei din Est >Pierre .ominiPue?. :otu#i, afacerea se mi#ca +reu in anul 4D46. .ar, in 4D4(, pe 58 iunie, ar1iducele <ranz <erdinand a fost ucis la /ara!e o. =u ernul sarb nu a ea nimic de,a face cu aceast crim comis de un student macedonean, dar faptul in sine reprezenta un pretext perfect pentru ca impratul <ranz @osep1 s inceap ostilitile. *ontele /forza menioneaz c principala problem era s,l con in+ pe <ranz @osep1 c rzboiul era necesar. /fatul papei #i al ministrului su a fost cel care l,a influenat cel mai mult >Pierre .ominiPue?. Acest sfat a fost, bineineles, dat impratului #i a fost de natura la care ne a#teptam din partea papei #i ministrului su & acest ele preferat al iezuiilor. In timp ce /erbia incerca s menin pacea, cedand tuturor doleanelor +u ernului austriac care trimisese o not amenintoare la $el+rad, *ontele Palff3, reprezentantul Austriei la "atican, ddea Binistrului $erc1told, pe 5D iulie, un rezumat al con orbirilor pe care le a usese pe 57 ale lunii cu cardinalul secretar de stat, Berr3 del "al9 aceast discuie era despre problema care tulbur Europa in acest moment. .iplomatul a ne+at dispreuitor z onurile fanteziste despre presupusa inter enie a papei care, dup cat se pare, il implorase pe imprat s crue naiunile cre#tine de ororile rzboiului. <iind ne oit s se pronune asupra acestor supoziii 0absurde0, el a expus ade rata opinie a *onducerii bisericii, a#a cum i,a fost spus de secretarul de stat% Ar fi imposibil s descoperi orice urm de indul+en sau conciliere in cu intele Eminenei /ale. Este ade rat c el a calificat nota trimis /erbiei drept

foarte aspr, dar cu toate acestea, el a fost intru,totul de acord cu coninutul ei #i, in acela#i timp, #i,a exprimat in mod indirect dorina ca monar1ia s duc la indeplinire aceast treab. Intr,ade r, a adu+at cardinalul, era pcat c /erbia nu fusese in+enunc1iat mai de reme, cci s,ar fi putut face aceasta atunci fr riscuri atat de mari. Aceast 8( declaraie este un ecou al dorinelor papei care, in ultimii ani, i#i exprimase des re+retul c Austro,;n+aria ne+li!ase pedepsirea aspr a ecinului ei periculos de la .unre. Intr,ade r, iat un lucru total opus z onurilor fanteziste despre o inter enie a pontifului in fa oarea pcii. .e fapt, diplomatul austriac nu este sin+urul care raporteaz despre ade rata opinie a pontifului roman #i a ministrului su. In ziua precedent, pe 5) iulie, $aronul Ritter, insrcinatul cu afaceri al $a ariei la "atican, scria +u ernului su% Papa este de acord cu atitudinea se er a Austriei fa de /erbia. El nu d prea mult pe armatele Rusiei #i <ranei #i este de prere c acestea nu ar putea face mare lucru in faa =ermaniei. *ardinalul secretar de stat nu ede cand mai a ea Austria ocazia s declare rzboi dac nu se 1otr#te acum. Prin urmare, /fantul /caun este pe deplin con#tient de marele risc reprezentat de conflictul dintre Austria #i /erbia dar, cu toate acestea, fcea tot ce ii sta in putere s,l incura!eze. Pe /fantul Printe #i sftuitorii lui iezuii nu,i interesau suferinele 0naiunilor cre#tine0. Nu era pentru prima oar cand aceste naiuni erau folosite in beneficiul politicii romane. Impre!urarea mult dorit enise in sfar#it% s fie folosit armata +erman impotri a Rusiei ortodoxe, a <ranei necredincioase, care a ea ne oie de o pedeaps san+eroas #i, pe deasupra, impotri a An+liei eretice. :otul prea s promit un rzboi rapid #i cu sfar#it fericit. Pius E nu a mai apucat s ad amploarea #i urmrile conflictului, contrare pre iziunilor sale. El a murit la inceputul conflictului, pe 5G au+ust 4D4(. .ar, (G de ani mai tarziu, Pius EII l,a canonizat pe acest pontif, iar Istoria /fantului /caun, folosit pentru cate1ismul paro1ial, i,a dedicat urmtoarele cu inte% Pius E a fcut tot ce a putut s pre in inceperea rzboiului din 4D4( #i a murit de durere cand #i,a da seama de suferinele care le,ar fi putut dezlnui acel conflict. .ac aceasta ar fi o satir, nu se +seau cu inte mai potri iteF *ai a ani inainte de 4D4(, U es =u3ot, un ade rat prooroc, a spus% .ac izbucne#te rzboiul, ascultai,m, oi oameni care credei c biserica roman este simbolul ordinii #i pcii, nu cutai s condamnai pe cine a din afara "aticanului% el a fi icleanul insti+ator, ca #i in cazul rzboiului din 487G. Insti+ator al mcelului, "aticanul i,a susinut, nu fr iclenie, pe

lupttorii austro,+ermani c1iar in timpul rzboiului. Expediia militar in <rana, pe care Iaiserul se luda c o a termina rapid, a fost oprit pe Barna #i a+resorul a fost intors #i obli+at s se apere dup fiecare din atacurile lui furioase. .ar diplomaia pontifical i,a dat tot a!utorul posibil, #i asta nu este de mirare cand ne +andim c 0Pro idena di in0, reprezentat de /fantul /caun, prea s,#i +seasc plcerea in a face fa oruri imperiilor centrale. *ardinalul Rampolla, considerat pro,francez & #i de aceea inlturat de la cursa pentru scaunul pontifical prin eto,ul Austriei & murise cu cate a luni inaintea lui Pius E, o moarte care se pare c a. enit la momentul potri it. .ar acesta nu a fost intre+ul amestec al lui 8A 0.umnezeu0, dup cum promisese, c1iar inainte de otare, noul pap, $enediet E" l,a numit pe cardinalul <errata ca secretar de stat. .ar cardinalul, care nu,i edea prea bine pe iezuii, nu a apucat s,#i ia pe deplin in posesie funcia. El #i,a luat in primire funcia la sfar#itul lui septembrie, dar A B;RI: PE NEAM:EP:A:E la 5G octombrie, ictim a unei teribile indispoziii dup ce mancase ni#te APERI:I"E ;/'ARE. El sttea la biroul su cand deodat i s,a fcut ru. El a czut ca trsnit de ful+er. /er itorii s,au +rbit s,i in in a!utor. .octorul care a fost c1emat #i,a dat imediat seama de +ra itatea situaiei #i ceru s fac imediat o consultaie. *at despre <errata, el a ineles de!a #i #tia c nu mai era nici o speran... El strui s nu fie lsat s moar la "atican... *onsultaia medical a a ut loc la re#edina sa #i a fost fcut de #ase medici... Ei au refuzat s intocmeasc un buletin medical% cel publicat nu purta nici o semntur >Abatele .aniel, $otezul san+elui?. El nu suferea la acea reme de nici o boal #i nu a ea nici o infirmitate. /candalul +enerat de moartea lui a fost atat de mare, incat o anc1et asupra cauzelor decesului nu a putut fi e itat. Rezultatul ei a fost% un borcan fusese spart in birou. Prezena prafului de sticl in asul cu za1r folosit de cardinal era o explicaie cat se poate de simpl in acest caz. Oa1rul +ranulat poate fi folositorF Anc1eta s,a oprit aici... >Abatele .aniel?. Abatele .aniel adau+ c plecarea subit & cate a zile dup moartea cardinalului & a ser itorului acestuia, a pro ocat o serie de comentarii mai ales c se pare c acesta fusese #i ser itorul monseniorului on =erlac1, inainte ca stpanul su s intre in /fintele ordine. Acest prelat +erman, un spion notoriu, urma s fu+ din Roma in 4D4). El urma s fie arestat #i in inuit de sabota! impotri a asului de rzboi italian 0-eonardo da "inci0, care a explodat in +olful :arento, omorand 54 de ofieri #i 554 de marinari. Procesul lui s,a inut in 4D4D. "on =erlac1 nu a aprut #i a fost condamnat la 5G de ani munc silnic >$ru+erette?.

Prin cazul acestui #ambelan participant, director al ziarului 0'sser atore Romano0, ne putem face o idee clar despre starea de spirit in sferele inalte ale "aticanului. .in nou abatele $ru+erette este acela care descrie antura!ul /fantului /caun% Profesori sau eclezia#ti, ei nu sint descura!ai de nici un obstacol in a cuta s imprime clerului italian #i lumii catolice respectul #i admiraia pentru armata +erman #i ura pentru <rana . <errata, care fa oriza neutralitatea, murise c1iar la timp, iar cardinalul =asparri a de enit secretar de stat9 in deplin acord cu $enedict E", el a fcut tot ce i,a stat in putere pentru a ser i interesele Puterilor centrale. -uand in consideraie toate acestea, nu ne surprinde c papa $enedict E", in lunile urmtoare, trudi din +reu pentru a menine Italia pe calea inter eniilor militare, ceea ce ser ea cel mai bine interesele iezuiilor, prietenii 1absbur+ilor... >Pierre .ominiPue?. In acela#i timp, moralul aliailor a fost subminat cu iclenie. Pe 4G ianuarie 4D4A, un decret semnat de cardinalul =asparri, secretarul de stat al lui $enedict E", 1otra o zi de ru+ciune pentru a +rbi instalarea pcii... ;nul din exerciiile spirituale obli+atorii era de a recita o ru+ciune 8) scris de insu#i $enedict E"... =u ernul francez a ordonat ca documentul pontifical s fie confiscat. Aceast ru+ciune pentru pace a fost considerat o manifestare de lini#tire #i distru+ere totodat, capabil s slbeasc eforturile armatei noastre, intr,un moment cand 1oardele +ermane simeau presiunea irezistibil care i,ar fi impins in cele din urm afar din teritoriile noastre #i cand Iaiserul ar fi putut edea apropiindu,se pedeapsa pentru crimele lui de neiertat... Papa, se spunea, oia pacea cu orice c1ip, dar numai atunci cand ea fa oriza Puterile centrale. Papa nu iubea <rana, el era 0+erman0 >Abatele $ru+erette?. *1arles -edre, un alt scriitor catolic, confirm aceasta% In dou ocazii, menionate in articole celebre din 0-a Re ue de Paris0, /fantul /caun, prin in itaia fcut Italiei #i /tatelor ;nite de a se ine departe de rzboi, nu dorea un sfar#it rapid al conflictului... *um spunea abatele $ru+erette, acesta ser ea inamicilor no#tri #i lucra impotri a noastr. .ar aciunile iezuiilor, #i de aceea aciunile "aticanului, nu s,au resimit numai in Italia #i /tatele ;nite. 'rice mi!loc, orice loc sunt destul de bune pentru ei. Nu este surprinztor s edem diplomaia pontifical preocupat de la inceput cu reinerea rezer elor noastre de alimente, sftuind pe cei neutri s nu se alieze cu noi, in scopul de a rupe le+turile ce stteau la baza Antantei... Nimic nu era considerat prea nesemnificati dac putea a!uta acest mare el, aducand pacea prin slbirea aliailor... Era ce a #i mai ru% solicitarea unei pci separate. Intre 5 #i 4G ianuarie 4D4), cai a catolici +ermani au plecat in $el+ia pentru a

propo dui & in numele papei, spuneau ei & pacea separat. Episcopii bel+ieni i,au acuzat de minciun, dar nuniul papal a rmas tcut... Apoi /fantul /caun s,a +andit s aduc la masa tratati elor <rana #i Austria, sperand astfel s determine <rana s semneze o pace separat sau s cear ca, impreun cu aliaii ei, s ne+ocieze o pace +eneral... *ate a sptmani mai tarziu, pe 64 martie 4D47, prinul /ixte de $ourbon a dat faimoasa scrisoare a impratului *arol pre#edintelui Republicii. *um mane ra e#uase de aceast parte a Alpilor, erau datori s incerce oriunde in alt parte, in An+lia, in America #i mai ales in Italia. S.istru+ei forele Antantei pentru a opri ofensi a acesteia, ruinai,i presti+iul moral in scopul slbirii cura!ului ei #i a o face s cad la in oial...L Aceste dou lucruri alctuiau politica lui $enedict #i toate eforturile lui au fost #i sint inc indreptate spre acest scop s ne lo easc pe la spate >-ouis *anet, Politica lui $enedict E"?. Acestea au fost scrise de un catolic con ins, -ouis *anet9 #i iat ce scrie abatele $ru+erette% Am aflat doar eu patru ani mai tarziu, prin declaraiile lui Erzber+er, publicate in ziarul 0=ermania0 la 55 aprilie 4D54, c propunerea de pace proclamat de papa in au+ust 4D47 fusese precedat de un acord secret intre /fantul /caun #i =ermania. Alt punct interesant este c diplomatul ecleziast care a ne+ociat acest acord secret a fost nuniul >ambasadorul & n.t.? din Bunc1en, monseniorul Pacelli, iitorul Pius EII. ;nul dintre apolo+eii lui, iezuitul <ernesolle, scria% -a 58 mai 4D47, B. Pacelli #i,a prezentat scrisorile de acreditare re+elui $a ariei... El a incercat din rsputeri s ca#ti+e cooperarea lui Hil1elm II #i a cancelarului $et1mann,2ol e+. Pe 5D iunie, 87 monseniorul Pacelli a fost primit in mod solemn de ctre impratul Hil1elm II la cartierul +eneral de la Ireuznac1. A#a c, iitorul pap #i,a inceput cei 45 ani de acti itate ca ambasador al "aticanului la Bunc1en #i apoi la $erlin, urmand calea aceasta potri it concepiilor lui, pentru c, de,a lun+ul acestor ani, el #i,a inmulit intri+ile in ederea rsturnrii Republicii +ermane proclamat dup primul rzboi mondial #i tot el a pre+tit rzbunarea din 4D6D prin aducerea lui 2itler la putere. :otu#i, cand aliaii au semnat :ratatul de la "ersailles, in iulie 4D4D, ei erau con#tieni de rolul pe care il !ucase "aticanul in acest conflict, acesta fiind inut departe de masa tratati elor. *eea ce este #i mai surprinztor este faptul c cel mai catolic stat, Italia, insistase pentru excluderea "aticanului de la tratati e. Prin articolul E" al Pactului de la -ondra >5) aprilie 4D4A?, prin care se preciza participarea Italiei la rzboi, baronul /onnino a obinut promisiunea celorlali aliai ca ace#tia s se opun oricrei inter enii a papalitii in tratatul de pace >*1arles Pic1on, Istoria "aticanului?.

Aceast msur a fost foarte inelept, dar nu a fost suficient. In locul aplicrii unor sanciuni /fantului /caun, pe care le merita din cauza rolului !ucat in declan#area rzboiului, in in+torii nu au fcut nimic pentru a impiedica iitoarele intri+i ale iezuiilor #i ale "aticanului. Ace#tia au dus in cele din urm, 5G de ani mai tarziu, la o catastrof c1iar mai mare, poate cea mai mare pe care a cunoscut,o lumea reodat. Capitolul ". P$ g5ti$i p nt$u % l d al doil a $549oi )ondial. In 4D4D, fiii lui -o3ola au cules fructele amare ale politicii lor criminale. <rana nu cedase sub pedeapsa san+eroas. Imperiul apostolic al 2absbur+ilor, pe care iezuiii ii incura!aser s,i pedepseasc pe sarbi, s,a dezinte+rat, eliberandu,i pe sla ii ortodoc#i de sub !u+ul Romei. Rusia, in loc s se intoarc la turma roman, a de enit marxist, anticlerical #i ateist in mod oficial. *at despre in incibila =ermanie, ea s,a scufundat in 1aos. .ar firea mandr a *ompaniei nu s,a +andit niciodat s,#i mrturiseasc pcatul. *and $enedict E" a murit in 4D55, ea era +ata s#i reinceap acti itatea pe o nou baz. Nu este ea atotputernic in RomaC /,l ascultm pe Pierre .ominiPue% Noul pap Pius EI care este, dup unii, un iezuit, incearc s aplaneze lucrurile. El il roa+ pe printele iezuit dK2erbi+n3 s plece in Rusia, intr,o incercare de,a stran+e ce a mai rmas din catolicism #i, in special, s ad ce se mai poate face. /peran mare #i confuz% s stran+i in !urul pontifului catolic lumea ortodox atat de persecutat. In Roma sunt 6D de cole+ii ecleziastice a cror fondare marc1eaz datele marilor contraofensi e9 cele mai multe dintre aceste contraofensi e erau iezuite ca orientare #i aciune% *ole+iul =ermanic >4AA5?, En+lezesc >4A78?, Irlandez >4)58, refcut in 485)?, /coian >4)GG?, Nord,American >48AD?, *anadian >4888?, Etiopian >4D4D, refcut in 4D6G? 88 Pius EI a creat *ole+iul Rus >Ponteficio collegio russo di %anta &eresa del am'ino (esu? #i l,a a#ezat sub in+ri!irea iezuiilor. Ei a eau de asemenea sub supra e+1ere Institutul 'riental, Institutul /fantul Ioan .amasc1inul, *ole+iul Polonez & #i, mai tarziu, *ole+iul -ituanian. /unt oare acestea urme ale printelui Posse ino, ale lui I an cel =roaznic sau ale falsului .imitriC Al doilea din cele trei obiecti e stabilite in timpul lui I+naiu, este a#ezat pe primul loc. Inc odat, iezuiii sunt a+eni insti+atori #i actori in aceast mare desf#urare. In infran+erea pe care tocmai o suferiser, fiii lui -o3ola au intrezrit o licrire de speran. Re oluia rus, prin eliminarea arului protectorul bisericii ortodoxe, nu decapitase ea oare pe marele ri al, a!utand la ptrunderea bisericii romaneC :rebuie s batem fierul cat e caldF <aimosul 0Russicum0 >*ole+iul Rus & n.t.? este creat #i misionari clandestini or duce

"estea $un in aceast ar sc1ismatic. ;n secol dup expulzarea lor de ctre arul Alexandru I, iezuiii or iniia o campanie de cucerire a lumii sla e. .in 4D4A, +eneralul lor este 2alNe on -edoc1o sc1i. .in nou, Pierre .ominiPue% ;nii or spune c eu d iezuii pretutindeniF .ar eu sint obli+at s demasc prezena lor #i aciunile lor9 s spun c ei au fost in spatele monar1iei lui Alfonso EIII, al crui confesor era printele -opez9 c, atunci cand monar1ia spaniol lua sfar#it, iar mnstirile #i cole+iile iezuite erau arse, ei se aflau din nou in spatele lui =il Robles, iar apoi, cand a izbucnit rzboiul ci il, in spatele lui <ranco. In Portu+alia, ei il susineau pe /alazar. In Austria #i ;n+aria il susineau pe impratul *arol, care a fost detronat de trei ori9 >ce rol au !ucat ei in acele incercri de reca#ti+are a tronului ;n+arieiC *ine #tieC?. Ei au pstrat locul cald fr s #tie prea mult pentru cine sau pentru ce. Bonseniorul /eipel, .olfus #i /c1ussin+ sunt din randurile iezuiilor. Ei isau la o mare =ermanie, cu o ma!oritate catolic, creia Austria i,ar aparine necondiionat% o ersiune modern a ec1ii aliane din secolul 4) intre Hittelsbac1 #i 2absbur+i. In Italia iezuiii l,au susinut mai intai pe .on /turzo, fondatorul partidului popular, iar apoi pe Bussolini... Printele iezuit :acc1i "enturi, secretar +eneral al *ompaniei, ser ea drept mi!locitor intre Pius EI, ai crui confesori erau prinii iezuii Alissiardi, *elebrano #i Bussolini. Papa, in februarie 4D5D, in remea tratatului de la -ateran, il nume#te pe Bussolini 0omul pe care Pro idena ni l,a scos in cale0. Roma nu condamn ceea ce era numit in mod +eneral a+resiunea etiopian, iar in 4D(G "aticanul era in continuare prietenul sincer al lui Bussolini. Iezuiii i#i au re#edina lor secret aici. .in acest loc ei supra e+1eaz biserica uni ersal cu oc1iul rece #i calculat al unui politician ><rancois *1arles,Roux, 'pt ani la "atican, pa+.(7?. Acesta este un rezumat perfect al acti itii iezuite intre cele dou rzboaie mondiale. 0Re#edina secret0 a fiilor lui -o3ola nu este altce a decat creierul politic al "aticanului. *onfesorii lui Pius EI sint iezuii, cei ai succesorului su, Pius EII or fi iezuii #i nemi pe deasupra. Nu conteaz dac, din cauza asta, intri+a a de enit e ident% totul era pre+tit pentru rzbunare. .ar, sub pontificatul lui Pius EI s,a desf#urat doar perioada de pre+tire. Armata +erman, braul laic al "aticanului, fusese in ins. #i 8D lsase armele !os. In timp ce a#tepta ca s le ridice, iezuiii pre+teau in Europa un teren de lupt demn de ispr ile iitoare #i, mai ales, or opri ridicarea amenintoare a democraiei. Italia a fi primul camp de aciune. Era acolo o personalitate socialist z+omotoas care stran+ea in !urul su pe fo#tii combatani. Acest brbat proclam o doctrin intransi+ent, dar este destul de ambiios #i

lucid ca s,#i dea seama cat de precar este poziia lui, in ciuda laudelor sale extra a+ante. .iplomaia iezuit l,a ca#ti+at curand de partea ei. <rancois *1arles,Roux, care era ambasador francez la "atican in timpul acela, spune% In remea cand iitorul duce era doar un simplu deputat, cardinalul =asparri, secretar de stat, a a ut o intre edere secret cu el... *onductorul fascist a fost imediat de acord c papa ar trebui s exercite su eranitatea pmanteasc asupra unei pri din Roma *and mi,a relatat despre acea intre edere, cardinalul =asparri a conc1is% S*u aceast promisiune, am fost si+ur c dac acest om a!un+e la putere, am putea reu#i s ne atin+em elul. Nu oi pomeni nimic despre meritul acestor a+eni secrei ai lui Pius EI #i Bussolini...L Ace#ti a+eni secrei, cel mai de seam fiind printele iezuit :acc1i "enturi, #i,au indeplinit misiunea extraordinar de bine. Acest lucru nu este de mirare cand #tim de!a c printele :acc1i "enturi era secretar al *ompaniei lui Isus #i, in acela#i timp, confesorul lui Bussolini. .e fapt, el a fost 0indreptat0 spre misiunea de a,l ademeni prin orbe in#eltoare pe conductorul fascist de ctre +eneralul ordinului su, 2alNe on Oedoc1o sc1i, a#a cum ne spune =aston =aillard. Pe 4) noiembrie 4D55, Parlamentul l,a ales pe Bussolini cu 6G) oturi pentru #i 44) impotri a, #i, la acea adunare s,a zut +ruparea catolic a lui .on /turzo & cei ce se ddeau drept cre#tini,democrai & otand in unanimitate pentru primul +u ern fascist >Pietro Neni, Mase ani de rzboi ci il in Italia, pa+.4()?. Oece ani mai tarziu, aceea#i mane r a dat un rezultat asemntor in =ermania. 0Oentrum,ul0 catolic al monseniorului Iaas asi+ura, prin otul su, stabilirea dictaturii naziste. .e fapt, Italia a fost in 4D55 terenul de incercare pentru noua form de conser atorism autoritar% fascismul, impodobit acolo unde impre!urrile locale o cereau, cu ce a socialism. .e acum incolo, toate eforturile iezuiilor "aticanului or fi indreptate spre popularizarea aceste doctrine in Europa, doctrin a crei ambi+uitate este tipic iezuiilor. *1iar astzi, nici cderea re+imului lui Bussolini, nici infran+erea, nici ruinele nu au fost in stare s discrediteze, in oc1ii democraiei cre#tine din Italia, pe dictatorul maniac impus rii lor de ctre "atican. Rene+at in exterior, presti+iul su rmane intact in inimile clerului. In pres pot fi citite urmtoarele% Am 1otri in felul urmtor% izitatorii care in la Roma pentru @ocurile 'limpice din 4D)G, or edea obeliscul de marmur ridicat de $enito Bussolini pentru propria +lorie, pentru c obeliscul a domina, de pe malul :ibrului, stadionul 'limpic. Acest monument comemorati , cu o inlime de 66 de metri, poart inscripia 0Bussolini .ux0 #i este decorat cu mozaicuri #i inscripii care prosl esc fascismul. Expresia 0:riasc .ucele0 este repetat de peste 4GG de ori #i slo+anul 0Buli du#mani inseamn mai mult onoare0 este de asemenea repetat de mai multe ori.

DG Bonumentul are, pe fiecare parte, blocuri de marmur comemorand principalele e enimente fasciste, de la fondarea publicaiei 0Popolo dKItalia0 de ctre Bussolini, pan la stabilirea imperiului fascist de scurt durat, incluzand #i rzboiul din Etiopia. 'beliscul urma s fie decorat cu o +i+antic statuie a. lui Bussolini, in postura unui atlet +ol, de aproape 4GG de metri inlime. .ar re+imul a czut inainte ca acest proiect ciudat s se fi realizat. .up un an de contro erse, +u ernul /e+ni a 1otrat ca obeliscul s rman pe locul lui. Rzboiul, san+ele care a curs din abunden, lacrimile #i ruinele nu conteaz. /unt simple fleacuri, mici pete pe monumentul ridicat spre +lorificarea omului trimis de Pro iden, a#a cum l,a descris Pius E. Nici un fel de nea!unsuri, crime, erori nu pot #ter+e meritul lui principal% acela de a fi restabilit puterea pmanteasc a papei, a proclamat romano,catolicismul ca reli+ie de stat #i a dat clerului, prin le+i care sint inc in i+oare, putere complet asupra existenei naiunii. 'beliscul lui Bussolini trebuia s stea in inima Romei ca o mrturie a tuturor acestor lucruri, in beneficiul tuturor turi#tilor strini ce il pri esc cu admiraie sau ironie, #i in sperana unor timpuri mai bune care ar permite ridicarea 0atletului +ol0 inalt de 4GG de metri, campionul simbolic al "aticanului. :ratatul de la -ateran, prin care Bussolini i#i exprima +ratitudinea fa de papalitate, ddea /fantului /caun, pe lan+ rsplata cu 5G.GGG.GGG lire sterline, su eranitatea pmanteasc asupra teritoriului ora#ului "atican. Bonseniorul *ristiani, prelat al papei explic semnificaia acestui e eniment% Este e ident, *onstituia ora#ului "atican era o c1estiune de prim importan in scopul stabilirii papalitii ca o putere politic. Nu ne om pierde timpul incercand s impcm aceast mrturisire e ident cu afirmaia auzit atat de des% $iserica roman nu este implicat in politic. Noi om demasca numai poziia unic in lume a unui stat laic #i sacru #i urmrile acestei poziii ec1i oce. *are sunt trucurile abile ale iezuiilor folosite de aceast putere care, in funcie de impre!urri, se folose#te de caracterul ei laic #i spiritual, pentru a fi scutit de toate re+ulile impuse de le+ile internaionaleC Inse#i naiunile au dat o man de a!utor acestor trucuri #i, fcand aceasta, au a!utat ptrunderea acestora in teritoriul lor. Papa prea s se identifice atat de mult cu dictatorii, scria <rancois *1arles,Roux, ambasadorul francez la "atican. .ar poate fi altfel cand /fantul /caun insu#i ridicase ace#ti oameni la putereC Bussolini, prototipul, a fost cel ce a inau+urat aceast serie de oameni 0pro ideniali0, ace#ti purttori de arme care au pre+tit re an#a pentru 4D48. .in Italia, unde prospera atat de bine sub in+ri!irea printelui

iezuit :acc1i "enturi #i a acoliilor si, fascismul urma in curand s fie transportat in =ermania. 2itler prime#te imbold de la Bussolini9 idealul nazi#tilor este acela#i ca #i in Italia... *at timp Bussolini este la conducere, $erlinul este simpatizat...In 4D56, fascismul su fuzioneaz cu naionalsocialismul9 el de ine prieten cu 2itler, cruia ii furnizeaz armele #i banii >Antonio Aniante Bussolini?. D4 In acel timp, monseniorul Pacelli, iitor Pius EII #i cel mai bun diplomat al "aticanului, era ambasador >nuniu? in Bunc1en, capitala $a ariei catolice. Acolo, steaua iitorului dictator +erman incepe s rsar9 el este de asemenea catolic, ca cei mai muli dintre asociaii lui. .espre acea ar, lea+n al nazismului, Baurice -aporte ne spune% *ei doi inamici ai si sint protestantismul #i democraia. :eama Prusiei este de aceea de ineles. Este u#or s +1ice#ti ce fel de in+ri!ire deosebit acord "aticanul $a ariei, unde naional,socialismul lui 2itler recruta contin+entul cel mai puternic. A prelua de la Prusia eretic controlul armatei laice +ermane #i apoi a,l transfera $a ariei catolice. *e isF Bonseniorul Pacelli i#i a da toate silinele s realizeze acest obiecti , acionand impreun cu conductorul *ompaniei lui Isus. .up rzboiul din 4D4(,4D48, +eneralul iezuit 2alNe on -edoc1o sc1i a conceput un plan ast... crearea, cu sau fr impratul 2absbur+, a unei federaii a naiunilor catolice in Europa central #i de Est% Austria, /lo acia, $oemia, Polonia, ;n+aria, *roaia #i, desi+ur, $a aria. Acest nou imperiu central trebuia s lupte pe dou fronturi% la est impotri a ;niunii /o ietice, la est impotri a Prusiei, a Barii $ritanii protestante #i a <ranei republicane #i rebele. In acel timp, monseniorul Pacelli era ambasador >nuniu? la Bunc1en #i prieten intim cu cardinalul <aul1aber, colaboratorul principal al lui on -edoc1o sc1i. Planul lui -edoc1o sc1i era un is din tinereea lui Pius EII. .ar era doar un is din tinereeC Bittel Europa pe care 2itler a incercat s,o or+anizeze era ce a similar acestui plan, fr a mai orbi de prezena in acel bloc a Prusiei luterane, o minoritate nu prea periculoas #i a recunoscutelor zone de influen care & poate doar temporar & aparineau Italiei. .e fapt, era planul -edoc1o sc1i, adaptat la necesitile timpului #i pe care %2itler a incercat s,l realizeze sub patrona!ul /fantului /caun, cu a!utorul lui <ranz on Papen, #ambelanul secret al papei #i, de asemenea, cu a!utorul nuniului de la Bunc1en #i apoi de la $erlin, monseniorul Pacelli. <rancois *1arles,Roux scrie% .e,a lun+ul epocii contemporane, niciodat nu a simit lumea politic o inter enie catolic mai puternic decat in timpul ser iciului monseniorului Pacelli.

Mi ce scrie @osep1 Ro an% Acum, $a aria catolic... urmeaz s primeasc #i s prote!eze pe toi aceia care seamn ra!b, toi acei confederai #i asasini de la /aint "e1me .in mi!locul acestor a+itatori, ale+erea celui care a re+enera =ermania a cdea asupra lui 2itler, care era destinat s triumfe asupra +re#elilor democratice aflate sub standardul /fantului Printe. Re+imul nazist este ca o reintoarcere la putere a unui +u ern din sudul =ermaniei. Numele #i ori+inea capilor si o demonstreaz% 2itler este austriac specific, =oerin+ este ba arez, =oebbels este din zona Rinului #i a#a mai departe >=onza+ue de Re3nold, .e unde ine =ermania, pa+.48A?. In 4D5(, /fantul /caun a semnat un *oncordat cu $a aria. In 4D57 se putea citi in 0*olo+neKs =azette0% Pius EI este e ident cel mai +erman pap care a stat reodat pe scaunul /fantului Petru. D5 /uccesorul su, Pius EII, il a pri a de aceast ictorie. .ar pentru moment, el i#i urmeaz cariera diplomatic & secundat de cea politic & in aceast =ermanie pentru care, cum ii spunea mai tarziu lui Ribbentrop, a a ut intotdeauna o afeciune deosebit. A ansat ca nuniu >ambasador? in $erlin, el lucreaz impreun cu <ranz on Papen la distru+erea Republicii de la Heimar. -a 5G iulie 4D65 in $erlin se proclam stare de asediu, iar +u ernul social,democrat $raun, /e erin+ este inlturat prin fora armat de on Papen. Este primul pas spre dictatura lui 2itler. /unt pre+tite noi ale+eri care or intri succesul nazi#tilor. *u aprobarea lui 2itler, =oerin+ #i /trasser au intrat in le+tur cu monseniorul Iaas, #eful Partidului catolic 0Oentrum0 >Halter =orlitz #i 2erbert A.Ruint, Adolf 2itler, pa+.65?. *ardinalul $ertram, ar1iepiscop de $reslau #i primat al =ermaniei, declara% Noi, cre#tini #i catolici, nu recunoa#tem nici o reli+ie sau ras... Impreun cu muli ali episcopi, el incearc s pre in credincio#ii asupra 0idealului p+an al nazismului0. *u si+uran acest prelat nu inelesese politica papal, dar curand urma s #i,o insu#easc. Re ista 0Bercure de <rance0 ddea publicitii in 4D6( un excelent studiu% -a inceputul anului 4D65, catolicii +ermani nu considerau c pierduser cauza dar, in prim ar, conductorul lor prea puin descumpnit% li se spusese c 0papa era personal in fa oarea lui 2itler0. 0* papa Pius EI il simpatiza pe 2itler, nu ne surprinde... Pentru el, Europa nu se putea lini#ti decat prin 1e+emonia =ermaniei... "aticanul se +andise s sc1imbe centrul de +reutate al Reic1,ului prin Anschluss >alipirea Austriei la =ermania? pentru un timp indelun+at, iar *ompania lui Isus lucra desc1is in acest scop >planul -edoc1o sc1i?, mai ales in Austria. Mtim cum Pius EI depindea de Austria in realizarea a ceea ce e numea Striumful propriu in politicL. *eea

ce trebuia oprit era 1e+emonia Prusiei protestante #i, cum Reic1,ul era cel care urma s domine Europa... trebuia reconstruit un Reic1 in care catolicii s fie stpani... In martie 4D66, episcopii +ermani, intalnindu,se la <ulda, au profitat de cu antarea lui 2itler la Potsdam, ca s declare% S:rebuie s admitem c cel mai inalt reprezentant al +u ernului Reic1,ului, care este in acela#i timp conductorul mi#crii naional,socialiste, a fcut public o declaraie prin care sunt recunoscute in iolabilitatea doctrine catolice, acti itatea #i drepturile bisericii...L "on Papen a plecat la Roma. Acest om, al crui trecut este atat de pctos, de ine un pelerin pios cu misiunea de a inc1eia un acord >*oncordat? & pentru intrea+a =ermanie & cu papa. Mi el il a stimula pe Bussolini s inceap tratati e cu "aticanul >0Bercure de <rance0 & Pius EI #i 2itler, 4A ian.4D6(?. .e fapt, acela#i lucru se intampl in ambele ri% in Italia, partidul catolic al lui /turzo asi+ur ascensiunea la putere a lui Bussolini9 in =ermania, 0Oentrum,ul0 monseniorului Iaas face acela#i lucru pentru 2itler & #i in fiecare din aceste cazuri, un *oncordat pecetluie#te pactul. .omnul @osep1 Ro an serie urmtoarele% Bulumit lui on Papen, deputat in Oentrum din 4D5G #i proprietar al publicaiei oficiale a partidului, 0=ermania0, 2itler a enit la putere pe 6G ianuarie 4D66... *atolicismul politic +erman, in loc s de in cre#tin,democrat, a de, D6 terminat in cele din urm conferirea intre+ii puteri lui 2itler, la 5) martie 4D66... Pentru a ota in fa oarea puterii totalitare era necesar o ma!oritate format din dou treimi din oturile exprimate, iar oturile Oentrum,ului erau indispensabile pentru a o obine0. Acela#i autor adau+% In corespondena #i declaraiile demnitarilor eclezia#ti, om +si intotdeauna sub re+imul nazist, fer enta aprobare a episcopilor >@osep1 Ro an?. Aceast pasiune este u#or de explicat cand citim urmtoarele randuri ale lui on Papen% *ondiiile +enerale ale *oncordatului erau mult mai fa orabile decat orice alte inele+eri similare semnate de "atican #i 0cancelarul 2itler m,a ru+at s,l asi+ur pe secretarul de stat al "aticanului >cardinalul Pacelli? c el ar reduce imediat la tcere +ruparea anticlerical ><ranz on Papen, Bemorii?. Nu a fost o promisiune de#art. .e!a in timpul acelui an >4D66?, pe lan+ masacrarea e reilor #i asasinatele comise de nazi#ti, existau (A de la+re de concentrare in =ermania, cu (G.GGG prizonieri de di erse orientri politice, dar mai ales liberali. <ranz on Papen, #ambelanul secret al papei, definea perfect inelesul adanc al pactului semnat intre "atican #i 2itler, prin aceast declaraie% Nazismul este o reacie cre#tin impotri a spiritului de la 478D. In 4D67 Pius EI, sub presiunea opiniei mondiale, condamn teoriile

rasiste ca fiind incompatibile cu doctrina #i principiile catolice, intr,o scrisoare enciclic numit de apolo+eii lui ca teribil, a and titlul 0Bit brennender /or+e0. Rasismul nazist este condamnat, dar nu #i 2itler, promotorul acestuia9 iar "aticanul are +ri! s nu dema#te a anta!osul *oncordat inc1eiat cu patru ani in urm cu Reic1,ul nazist. In timp ce crucea lui 2ristos #i z astica cooperau in =ermania, $enito Bussolini fcea cunoscut cucerirea u#oar a Etiopiei, cu binecu antarea /fantului Printe. /u eranul pontif nu a condamnat politica lui Bussolini #i a dat man liber clerului italian de a coopera complet liber cu +u ernul fascist... Eclezia#tii, de la simplii preoi pan la cardinali, predicau in fa oarea rzboiului. ;nul din cele mai #ocante exemple ine de la cardinalul ar1iepiscop al ora#ului Bilano, Alfredo Ildefonso /c1uster >iezuit? care a mers atat de departe incat a numit aceast campanie o cruciad catolic. Pius EI este #i mai explicit% Italia crede c, acest rzboi este !ustificat datorit unei ne oi presante de expansiune... Oece zile mai tarziu, orbind unui public format din fo#ti combatani, Pius EI #i,a exprimat dorina ca cererile le+itime ale unei mari #i nobile naiuni & din care el insu#i se tr+ea & s fie satisfcute. A+resiunea asupra Albaniei comis de fasci#ti in inerea mare a anului 4D6D s,a bucurat de aceea#i inele+ere, a#a cum ne spune #i *amille *ianfarra% 'cuparea Albaniei de ctre italieni era foarte a anta!oas pentru biseric... .intr,o populaie de un milion de oameni, care au de enit supu#i italieni, )8V erau musulmani, 5GV +reci ortodoc#i #i numai 45V romano,catolici. .in punct de edere politic, anexarea rii de ctre o putere catolic era de natur s imbunteasc poziia bisericii #i s satisfac "aticanul. D( In /pania, stabilitatea republicii nu incetase s displac conducerii bisericii romane, fiind considerat o ofens personal. Nu am indrznit niciodat s pomenesc despre problema spaniol in faa lui Pius EI, scria <rancois *1arles,Roux. El mi,ar fi reamintit probabil c interesele bisericii in acel mre #i istoric inut al /paniei erau o c1estiune ce inea numai de competena papei. Prin urmare, acest teren de antoare prote!at urma s fie inzestrat in curand cu un dictator similar acelora care a useser de!a succes in Italia #i =ermania. A entura =eneralului <ranco a inceput deabia la mi!locul lui iulie 4D6), dar inc din 54 martie 4D6( fusese inc1eiat 0Pactul Romei0 intre Bussolini #i #efii partidelor reacionare din /pania, unul dintre ace#tia fiind =oicoec1ea, #eful publicaiei 0Reno acion Espanola0. Prin acest pact, partidul fascist italian a inceput s apro izioneze pe rebeli cu bani, material de rzboi, arme #i muniii. Mtim c au fcut c1iar mai mult decat promiseser #i c Bussolini #i 2itler au

continuat s alimenteze rebeliunea spaniol cu materiale, a iaie #i 0 oluntari0. *at despre "atican & este cert c dup propriile lui principii credincio#ii trebuie s respecte +u ernul instituit & el persecuta /pania cu ameninrile lui. Papa i,a excomunicat pe conductorii Republicii /paniole #i a declarat rzboi spiritual intre /fantul /caun #i Badrid. Apoi a scos scrisoarea enciclic 0.ilectissimi Nobis0... Ar1iepiscopul =oma, noul primat al /paniei, a proclamat rzboiul ci il >Andre Ribard, 4D)G #i secretul "aticanului, pa+.(A?. Prelaii /finiei /ale au acceptat cu bucurie ororile acestui conflict fratricid, iar monseniorul =omara, episcop de *arta+ina, a interpretat admirabil atitudinea lor prin spusele% $inecu antate fie tunurile dac prin sprtura pe care o pro oac ptrunde E an+1elia. "aticanul a recunoscut +u ernul lui <ranco pe 6 au+ust 4D67, 45 luni inainte ca rzboiul ci il s se sfar#easc. $el+ia era #i ea supra e+1eat de Aciunea *atolic, nu mai este ne oie s,o spunem, o or+anizaie ultramontanist #i iezuit prin excelen. :erenul trebuia pre+tit pentru apropiata in azie a armatei <u1rer,ului. Prin urmare, sub pretextul unei rena#teri spirituale, e an+1elia 1itleristofascist a fost propo duit cu struin acolo de ctre monseniorul Picard >iezuit?, printele Arendt >iezuit?, printele <oucart >iezuit? #i alii. ;n tanr bel+ian, care a fost o ictim a lor, ca muli alii, a declarat% -a timpul acela, toi eram de!a obsedai de un fel de fascism% Aciunea *atolic, din care fceam #i eu parte, simpatiza foarte mult fascismul italian. Bonseniorul Picard proclama pe Bussolini drept un +eniu #i il dorea cu ardoare ca dictator... Erau or+anizate pelerina!e pentru a fa oriza contactul cu Italia #i cu fascismul. *and, cu trei sute de studeni am plecat spre Italia, toat lumea la intoarcerea acas saluta dup moda Romei #i canta =i inezza >Ra3mond de $ecNer, *artea celor mori #i a celor ii?. ;n alt martor spune% .up 4D58, +rupul lui -eon .e+relle colabora cu re+ularitate cu monseniorul Picard... Picard a cooptat +rupul lui -eon .e+relle pentru o misiune deosebit de important% a conduce o nou editur la centrul Aciunii *atolice. Editurii i s,a dat un nume de enit celebru% Rex. DA Apelurile pentru un nou re+im s,au multiplicat... Rezultatul acestei propa+ande in =ermania era obser at cu mare interes. In octombrie 4D66, un articol in ziarul 0"lan0 ne reaminte#te c nazismul nu a ea decat #apte membri in 4D4D #i c 2itler le,a adus, cai a ani mai tarziu, ca zestre nimic altce a decat talentul su de a,#i face publicitate... <ondat pe principii similare, ec1ipa de la 0Rex0 a inceput un pro+ram de propa+and acti in ar. Intrunirile lor au atras in curand cate a sute, apoi cate a mii de

asculttori >@aPues /aint,=ermain, $tlia lui Rex?. .esi+ur, 2itler adusese cu sine noului nscut, naional,socialismului, ce a mai mult decat talentul de a,#i face publicitate% spri!inul papalitiiF Acela#i lucru l,a adus Bussolini fascismului italian. <iind doar o copie palid a acestor doi dictatori, -eon .e+relle, conductor al publicaiei 0*1ristus Rex0, beneficia de acela#i spri!in, dar pentru un scop foarte diferit. Pentru c treaba lui era s desc1id ara sa in calea in adatorului. Ra3mond de $ecNer spune% Am colaborat cu 0A ant,=arde0... Aceast publicaie >susinut de Picard? intea s rup le+turile dintre $el+ia, <rana #i An+lia. *unoa#tem acum cat de u#or a infrant armata +erman aprarea bel+ian, trdat de coloana a cincea clerical. Poate ne mai amintim c apostolul de la *1ristus Rex, imbrcand uniforma +erman, a plecat, insoit de o z+omotoas campanie publicitar s lupte pe frontul de est in fruntea Haffen //,ului su, recrutat mai ales din randul tinerilor de la Aciunea *atolic9 apoi, o retra+ere bine enit i,a facilitat accesul in /pania. .ar, inainte de aceasta, el a dat frau liber din plin #i pentru ultima dat sentimentelor lui patriotice. Baurice de $e1aut scrie% Acum zece ani >4D((? portul An ers, al treilea in lume ca importan, a czut aproape intact in mainile trupelor britanice... In timp ce populaia incepea s intre ad sfar#itul suferinelor #i lipsurilor sale, cea mai diabolic in enie nazist czu asupra lui% rac1etele "4 #i "5. Acest bombardament, cel mai lun+ din istor rzboiului, cci a durat #ase luni zi #i noapte, a fost inut secret din ordinul cartierului +eneral aliat. Acesta este moti ul pentru care astzi martira!ul ora#elor An ers #i -ie+e este inc i+norat total. In timpul primului bombardament >45 octombrie?, unii au auzit la Radio $erlin remarcile alarmante ale trdtorului 0rexist0, -eon .e+relle% SI,am cerut <u1rer,ului meu 5G.GGG de bombe. Ele or pedepsi aspru acest popor idiot. " promit c ele or face din An ers un ora# fr port sau un port fr ora#L... .in acea zi, ritmul bombardamentelor a crescut #i s,au intensificat cauzand catastrofele #i dezastrul, in timp ce -eon .e+relle zbiera la Radio $erlin, promiand cataclisme #i mai in+rozitoare. Acesta a fost rmas bun,ul de la pmantul natal al acestui produs monstruos al Aciunii *atolice. ;cenic supus al monseniorului iezuit, Picard, al printelui iezuit Arendt, etc., #eful publicaiei 0*1ristus Rex0 a urmat cu strictee re+ulile impuse de papalitate. *ei de la Aciunea *atolic nu #i,ar face datoria dac nu ar incerca s diri!eze politica pro inciilor sau rii lor atunci cand au ocazia, scria Papa Pius EI. Intr,ade r, -eon .e+relle #i,a fcut datoria, iar rezultatul, dup cum am zut, a fost proporional cu zelul su. D)

Putem citi in cartea lui Ra3mond de $ecNer% Aciunea *atolic a +sit in $el+ia un om excepional care s o diri!eze, #i acesta era monseniorul Picard... ;n altul a fost *anon *ardi!n, fondator al mi#crii 0!ociste0, un tip irascibil #i un izionar... Acesta din urm !ur astzi c nu a auzit #i nici nu l,a zut niciodat pe cole+ul su, -eon .e+relle. A#a c, ace#ti doi lideri ai Aciunii *atolice din $el+ia, amandoi lucrand sub toia+ul cardinalului an Roe3, aparent nu s,au intalnit niciodatF Prin ce miracol oareC .esi+ur, sus menionatul *anon nu ne,o spune9 de atunci el a fost fcut 0monsenior0 de ctre Pius EII #i director al mi#crii 0!ociste0 din intrea+a lume. ;n alt miracol% monseniorul *ardi!n nu l,a intalnit pe ru famatul #ef al publicaiei 0Rex0 nici c1iar in timpul acelui con+res descris c1iar de .e+relle% Imi amintesc marele con+res al tineretului catolic de la $ruxelles, in 4D6G. Eram in spatele monseniorului Picard, care era lan+ cardinalul an Roe3. ' sut de mii de tineri au trecut in mar# pe lan+ noi timp de dou ore, salutand autoritile reli+ioase adunate pe platform... ;nde era ascuns atunci #eful @.'.*,ului, ale crui trupe luaser parte la acel +i+antic mar#C 'are s se fi intamplat, printr,o 1otrare special a Pro idenei, ca ace#ti doi oameni s fi fost condamnai s treac unul pe lan+ cellalt fr s se ad pe acea platform oficial sau la sediul Aciunii *atolice pe care amandoi il frec entau cu re+ularitateC Bonseniorul *ardi!n, un iezuit, mer+e #i mai departe. El susine c ar fi purtat dispute erbale cu cei de la 0Rex0. Intr,ade r, Aciunea *atolic era o or+anizaie ciudatF Nu numai c #efii principalelor ei mi#cri, 0@.'.*.0 #i 0Rex0, se !ucau de,a ,ai ascunselea pe coridoare, dar mai mult unul putea numi & dup cum susine el & lupt, ceea ce altul fcea cu intrea+a aprobare a 0ierar1iei0F ;n lucru nu poate fi ne+at% .e+relle era pus in fruntea 0Rex0,ului de monseniorul Picard personal, sub autoritatea cardinalului an Roe3 #i a nuniului apostolic, monseniorul Bicara. Prin urmare, potri it monseniorului *ardi!n, acesta dezaproba cu putere aciunile cole+ilor de la Aciunea *atolic, aflai ca #i el sub patrona!ul primatului $el+iei #i fr nici o consideraie fa de nuniul papal, Sprotectorul #i prietenulL su, dup cum spune papa Pius EII. Afirmaia este c1iar se er. /untem cu atat mai con#tieni de asta atunci cand descoperim care a fost atitudinea, dup in adarea $el+iei ctre 2itler, acelora ca *ardi!n #i asociaii si care astzi il atac pe .e+relle #i 0rexismul0. Intr,o carte care a fost pus sub interdicie dup publicare, insu#i #eful 0Rex0,ului i#i pune in funciune memoria, cum om edea, #i pentru ca noi s lum la cuno#tin, ceea ce el a spus nu a fost dezminit niciodat. <iind un cre#tin zelos, familiarizat cu intreptrunderea dintre cele spirituale #i pmante#ti, nu a# fi intenionat s colaborez cu 2itler fr a

consulta mai intai autoritile reli+ioase ale rii mele... Am solicitat o intre edere eminenei sale, cardinalul an Roe3... *ardinalul m,a primit intr,un mod foarte prietenos, intr,o diminea, la palatul episcopal de la Balines... El este animat de un fanatism total #i furtunos... .ac ar fi trit cu cate a secole mai inainte, ar fi trecut pe necredincio#i prin sabie sau iar fi ars, in timp ce ar fi cantat 0Ba+nificat0, sau ar fi condamnat la D7 carcer pe oile rtcite ale turmei sale. *um ne aflm in sec.EE, el are numai car!a episcopal, dar pe care o folose#te pentru indeplinirea marii sale lucrri. Pentru el, totul era important atat timp cat ser ea interesele bisericii% dac era ce a bun, noi il susinem, dar orice este ru, este distrus. Iar biserica a ea atatea ci 0de ser iciu0% aciunile ei, partidele, ziarele, cooperati ele a+ricole >$oerenbond?, instituiile bancare, care asi+urau puterea pmanteasc a instituiei 0di ine0... Iar acum pot spune sincer #i cinstit c acesta a fost inelesul remarcii cardinalului% Scolaborarea era cel mai potri it lucru de fcut de fapt sin+urul lucru pe care o persoan inteli+ent l,ar fi fcutL. .e,a lun+ul intre+ii intre ederi, el nu a crezut nici o clip c ar putea fi posibil #i o alt atitudine. Pentru cardinal, in toamna anului 4D(G, rzboiul se terminase. El nici nu a pomenit numele 0en+lezi0 #i ni nu s,a pronunat asupra presupunerii c era de a#teptat o re enire a aliailor. *ardinalul nu credea c, din punct de edere politic, mai era posibil #i altce a afar de a colabora cu nazi#tii... El nu obiecta la nici unul dintre proiectele sau concepiile mele... El ar fi putut & sau ar f trebuit & s m pre in dac ar fi crezut c ideile mele in materie de politic ar fi luat,o pe un drum +re#it, deoarece enisem pentru a,i ce sfatul... Inainte s plec, cardinalul mi,a dat binecu antarea sa printeasc... Ali catolici pri eau de asemenea cu incredere, in toamna anului 4D(G, spre turnul bisericii /aint Rombaut... Buli intrau in palatul episcopal s cear sfatul monseniorului an Roe3 sau celor din antura!ul su, asupra moralitii, utilitii sau necesitii colaborrii... Bai mult de 4GGG de primari catolici, c1iar dac fuseser ale#i cu +ri!, s,au adaptat imediat noului 'rdin... :oi acei oameni buni, inc1i#i sau bat!ocorii in 4D((, trebuie s se fi intrebat in 4D(G% ce crede oare BalinesC .ar cine ar fi crezut c nici Balines, cu toi episcopii lui, nici preoii lor nu fuseser capabili s dea lini#te sufletelor lorF 'pt din zece bel+ieni colaboraioni#ti erau catolici... In timpul acelor sptmani 1otratoare, datorit ale+erii care trebuia fcut, Balines #i diferite episcopate emiteau c1iar sfaturi contrare, erbale sau scrise, mie sau tuturor acelor colaboraioni#ti... *1iar dac nu este prea plcut, acesta este ade rul +ol,+olu. Atitudinea inaltului cler catolic din strintate putea doar intri con in+erea credincio#ilor c aceast colaborare era perfect compatibil cu

credina. -a "ic13, cei mai inali prelai francezi s,au foto+rafiat stand in picioare lan+ mare#alul Petain #i Pierre -a al, dup intre ederea dintre Petain #i 2itler. -a Paris, cardinalul $audrillart a declarat in mod public c era colaboraionist. *1iar in $el+ia, cardinalul an Roe3 a permis unuia dintre cei mai celebri preoi ai <landrei & cel mai mare intelectual catolic & abatele "ersc1ae e, s declare, pe 7 noiembrie 4D(G in timpul unei sesiuni solemne a /enatului #i in prezena unui +eneral +erman, pre#edintele Raeder% SEste datoria *onsiliului *ultural s construiasc un pod care s uneasc <landra cu =ermania...L Pe 5D mai 4D(G, ziua urmtoare capitulrii, cardinalul an Roe3 descria in azia ca o prezen cereasc. S<ii si+uriL, scria el credincio#ilor, Sc suntem martori in prezent ai unei excepionale inter enii a D8 Pro idenei di ine care i#i arat puterea prin e enimente deosebiteL. S.eci, dup toate acestea, 2itler prea a fi nici mai mult nici mai puin decat un instrument purificator, care pedepsea in mod pro idenial poporul bel+ianL >-eon .e+relle, 0-a *o1ue de 4D(G?. *e a asemntor s,a intamplat in <rana, unde se reamintea in continuu c aprarea este mai profitabil >rodnic? decat ictoria ca #i inainte, in 4D4(, cand se dorea ca <rana s fie purificat prin san+e. :ot in aceste memorii care au czut & sau mai de+rab au fost aruncate & prad uitrii, +sim cate a detalii foarte interesante pri ind 0$oerenbond,ul0, marea ma#in politic #i financiar catolic a cardinal lui an Roe3, care finana cu drnicie secia flamand a ;ni ersitii -ou ain >-eon .e+relle?. :ipo+rafia 0/tandard0 #i,a asi+urat funcionarea prin tiprirea celor mai colaboraioniste apeluri ale partidei naionaliste ".N.". *urand, afacerea a inceput s prospere... <iind de dou ori catolici #i stalpi ai bisericii din <landra, conductorii de la 0/tandard0 nu ar fi luat in seam colaborarea dac nu ar fi a ut loc mai intai binecu antarea clar #i desc1is a acesteia de ctre cardinalul "an Roe3... Acela#i lucru se spunea despre intrea+a pres catolic >-eon .e+relle?. :oate aceste eforturi nu inteau spre nimic altce a decat spre dezbinarea $el+iei, a#a cum ne aminte#te un alt scriitor catolic, =aston =aillard% *atolicii flamanzi #i cei autonomi din Alsacia i#i !ustificau atitudinea & spri!inul lor tacit & prin spri!inul pe care /fantul /caun il acorda propa+andei +ermane. *and se refereau la scrisoarea memorabil trimis de Pius EI secretarului su de stat, cardinalul =aspari, pe 5) iunie 4D56, ei erau con in#i c politica lor a ea aprobarea Romei #i, desi+ur, Roma nu a fcut nimic ca s,i con in+ de contrariul. Nu,i susinuse nuniul >ambasadorul "aticanului & n.t.? Pacelli > iitorul Pius EII? cu dibcie pe naionali#tii +ermani #i nu incura!ase el a#a,zisa populaie 0oprimat0 din

/ilezia superioarC Nu primiser pro inciile care doreau autonomia Alsacia, Eapen,Balmed3 #i /ilezia aprobarea ecleziastic, aprobare care nu a fost dat intotdeauna cu discreieC Era atunci u#or pentru flamanzi s,#i ascund faptele lor, indreptate impotri a unitii $el+iei, in spatele instruciunilor Romei... >=aston =aillard?. .e asemenea, in 4D(5, papa Pius EII l,a ru+at pe ambasadorul su la $erlin s transmit condoleanele sale la Paris cu ocazia morii cardinalului $audrillart, prin asta inele+and c el considera anexarea nordului <ranei de ctre =ermania de!a o realitate. Prin aceasta se confirma inc odat 0spri!inul tacit0 acordat intotdeauna de /fantul /caun, #i in special de pap, expansiunii +ermane. Astzi, nu putem decat s zambim cand ii edem pe iezuiii papei esc1i andu,se de la ce a atat de e ident #i incercand s respin+ amestecul lor #i complicitatea cu coloana a cincea pe care ei in#i#i o or+anizaser, #i in special cu .e+relle. *at despre el & inut bine la pstrare cci #tie prea multe & el poate s,#i aminteasc in oie faimoasele ersuri ale lui ' idiu% Atat timp cat ei fi fericit, ei a ea muli prieteni9 cand se stran+ norii, ei fi sin+ur. Oambim cand citim urmtoarele cu inte ale R P. <essard, un iezuit% In 4D4) #i 4D47 am a#teptat cu atata nerbdare intriri din partea DD americanilorF In 4D6D ne,am dat seama cu tristee c, c1iar dup ce rzboiul fusese declarat, 2itler era primit fa orabil de o mare parte dintre americani9 c1iar #i de catoliciF In 4D(4 #i 4D(5 ne intrebam din nou dac /tatele ;nite or inter eni sau nu >R.P. <essard?. Prin urmare, se pare c /fantul Printe pri ea rezultatele obinute in America de ctre proprii lui frai iezuii cu tristeeF Pentru c, #i acesta este un fapt istoric, <rontul cre#tin, o mi#care catolic opus inter eniei /tatelor ;nite, era condus de printele iezuit *ou+1lin, un pro,1itlerist notoriu. Aceast or+anizaie pioas nu ducea lips de nimic #i primea de la $erlin o bo+at pro izie de material propa+andistic pre+tit de biroul lui =oebbels. Prin publicaia 0@ustiia social0 #i prin emisiunile radiofonice, printele iezuit *ou+1lin, apostol al z asticii, a intrat in contact cu un numeros public. .e asemenea, el a ea in +ri! 0celulele de comando0 din principalele centre urbane, conduse dup metodele fiilor lui -o3ola #i antrenate de a+eni nazi#ti >Edmond Paris, "aticanul impotri a Europei ?. ;n document secret din Hil1elmstrasse clarific urmtorul lucru% /tudiind e oluia antisemitismului in /tatele ;nite, obser m c numrul asculttorilor emisiunilor radiofonice ale printelui *ou+1lin, binecunoscut pentru antisemitismul su, se ridic la 5G de milioane. :rebuie s mai amintim aciunile printelui iezuit Hals1, un a+ent al

papei, decan al Mcolii de Mtiine Politice la ;ni ersitatea din =eor+etoJn, pepinier iezuit a diplomaiei americane & #i un zelos propa+andist al politicii +ermaneC In acel timp +eneral al 'rdinului iezuit era, ca din intamplare, 2alNe on Oedoc1o sc1i, un fost +eneral al armatei austriece9 el ii urma lui Hernz, un prusac, in anul 4D4A. R.P. <essard mai uitase ceea ce scria 0-a *roix0 in timpul rzboiului% Nu este nimic de ca#ti+at prin inter enia unor trupe de dincolo de *anal sau de Atlantic >0-a *roix0, 4G au+ust 4D(6?. Nu,#i aminte#te nici aceast tele+ram a /finiei sale Pius EII% Papa i#i trimitea binecu antarea publicaiei 0-a *roix0, ocea oinei pontificale. A and in edere atata lips de memorie, trebuie s a!un+em la concluzia c membrii /ocietii lui Isus au memoria foarte scurtC Ei nu,#i atra+ un asemenea repro# nici c1iar din partea du#manilor lorF / mai subliniem c R.P. <essard i#i exprima teama lui patriotic din 4D(4,4D(A de,abia in 4DA7. Beditaiile lui libere dup 4A ani au adus ce a rezultate #i el a a ut timp s reciteasc un anumit pasa! din Exerciiile spirituale care spuneau c iezuitul trebuie s fie +ata ca, dac biserica declar c ceea ce ede este alb este ne+ru, s fie de acord cu aceasta, c1iar dac simurile lui ii spun exact contrariul. In ceea ce,l pri e#te, R.P. <essard pare a fi un foarte bun iezuitF Pe 7 martie 4D6), 2itler a adus He1rmac1t,ul in re+iunea demilitarizat a Rinului, clcand astfel pactul de la -ocarno. Pe 44 martie 4D68 a urmat Anschluss >alipirea Austriei la =ermania?, iar pe 5D septembrie al aceluia#i an, la Bunc1en, <rana #i An+lia au trebuit s accepte >li s,a impus? anexarea de ctre Reic1 a re+iunii sudete a *e1oslo aciei. <u1rer,ul a enit la putere mulumit oturilor partidului 4GG catolic 0Oentrum0, numai cu cinci ani mai inainte, dar cele mai multe obiecti e expuse cu cinism in Bein Iampf erau de!a realizate9 aceast carte, o pro ocare insolent pentru democraiile estice, fusese scris de printele iezuit /taempfle #i semnat de 2itler. Pentru c , de#i muli i+nor acest fapt , /ocietatea lui Isus imbuntise acel celebru pro+ram pan,+erman a#a cum apare el din cartea sus,menionat, iar <u1rer,ul il aprobase. Capitolul '. Ag$ &iun a g $)an5 /i i 4uiii. Au&t$ia /i Polonia / edem cum a fost pre+tit Ansc1luss,ul. Bai intai de toate, #i printr,o sincronizare 0pro idenial0, cand Bussolini a pus mana pe putere in Italia mulumit lui don /turzo, iezuit #ef al partidului catolic, monseniorul /eipel, un iezuit, a de enit cancelar al Austriei. El a deinut aceast poziie pan in 4D5D, cu o intrerupere de doi ani #i, in timpul acelor ani decisi i, el a condus politica intern a Austriei pe calea clerical #i reacionar9 succesorul su a urmat aceea#i

cale, care a condus la absorbia acestei ri in blocul +erman. Reprimarea san+eroas a re oltelor clasei muncitoare i,a adus numele de cardinalul fr mil. In primele zile ale lunii mai 4D6), on Papen a intrat in ne+ocieri secrete cu dr. /c1ussni++ >cancelarul Austriei? atin+andu,i punctul sensibil #i artandu,i cit de a anta!oas ar fi o reconciliere cu 2itler din punctul de edere al "aticanului9 ar+umentul poate prea ciudat, dar /c1ussni++ era foarte de otat, iar on Papen era doar #ambelanul papei >=.E.R. =ed3e, /inuciderea Austriei, pa+.488?. Nimic surprinztor, #ambelanul secret al papei era cel care conducea intrea+a afacere #i care s,a inc1eiat pe 44 martie 4D68 cu demisia piosului /c1ussni++ >ele al iezuiilor? in fa oarea lui /e3ss, InPuart, #ef al nazi#tilor austrieci. In ziua urmtoare, trupele +ermane au intrat in Austria #i +u ernul marionet al lui /e3ss,InPuart a proclamat unirea Austriei la Reic1. Acest e eniment a fost intampinat cu o declaraie entuziast a ar1iepiscopului "ienei, cardinalul Innitzer, iezuit. Pe 4A martie, presa +erman publica urmtoarea declaraie a cardinalului Innitzer% Preoii #i credincio#ii trebuie s susin fr ezitare marele stat +erman #i pe <u1rer,ul a crui lupt de a instaura puterea, onoarea #i prosperitatea =ermaniei este in asentimentul Pro idenei. Oiarele au tiprit in facsimil aceast declaraie pentru a impr#tia orice indoial asupra autenticitii ei. Reproduceri ale acestei declaraii au fost lipite pe zidurile caselor din "iena #i din alte ora#e ale Austriei. *ardinalul Innitzer scrisese cu propria lui man urmtoarele cu inte sub semntura sa% Mi 2eil 2itlerF :rei zile mai tarziu, intre+ul episcopat austriac adresa o scrisoare pastoral tuturor episcopilor si9 ziarele italiene au publicat textul acestei scrisori pe 58 martie% era o adeziune fi# la re+imul nazist ale crui irtui erau ridicate in sl i. *ardinalul Innitzer, reprezentantul la ni elul cel mai inalt al bisericii romane in Austria, mai scria in declaraia sa% Ii in it pe #efii or+anizaiilor de tineret s pre+teasc unirea lor cu or+anizaia Reic1,ului +erman. 4G4 Prin urmare, nu numai c ar1iepiscopul,cardinal al "ienei, urmat de episcopatul su, s,a a antat cu entuziasm alturi de 2itler, dar a transmis ordinul ca tineretul 0cre#tin0 s fie instruit in conformitate cu metodele de pre+tire naziste9 aceste metode fuseser condamnate in mod oficial in teribila scrisoare enciclic >circular? 0Bit brennender /or+e0F Atunci, 0Bercure de <rance0 nota pe bun dreptate% Ace#ti episcopi nu au luat o 1otrare care s implice biserica, ca un tot, din proprie iniiati 9 /fantul /caun le ddea indicaii pe care ei pur #i simplu le urmau. Aceasta este si+urF .ar ce alte 0directi e0 se puteau a#tepta din partea /fantului /caun care i,a adus la putere pe Bussolini, 2itler, <ranco

#i a creat in $el+ia 0*ristus Rex0K al lui -eon .e+relleC Inele+ atunci de ce autori en+lezi ca <.A. Ridle3, /ecNer #i Harbur+ s,au ridicat impotri a politicii lui Pius EI care a fa orizat mi#crile fasciste, oriunde au aprut ele. *at despre Ansc1luss, <rancois *1arles,Roux ne spune de ce era biserica atat de mult in fa oarea lui% 'pt milioane de catolici austrieci unii cu catolicii Reic1,ului ar fi putut crea un corp catolic +erman care s#i fac simit puterea #i +reutatea. Polonia se afla in aceea#i situaie ca Austria cand 2itler, dup ce a in adat,o, a anexat o parte din ea in numele patriei. Au fost adu+ate inc cate a milioane de catolici pentru a intri contin+entul +erman aflat sub carmuire roman% /fantul /caun nu putea decat s fie in fa oarea acestei in azii, in ciuda intre+ii sale iubiri pentru dra+ul popor polonez. .e fapt, el nu pri ea cu oc1i ri unirea iolent a catolicilor din Europa central conform planului +eneralului iezuit, 2alNe on -edoc1o sc1i. :maietorii autorizai ai "aticanului continuau s aminteasc cititorilor lor c Pius EII a protestat impotri a a+resiunii in scrisoarea enciclic 0/ummi Pontificatus0. In realitate, acest document ridicol, ca toate documentele de acest +en care numr nu mai puin de (A de pa+ini, conine numai o sin+ur fraz, spre sfar#it, pri itoare la Polonia stri it de 2itler. In aceast scurt aluzie este dat un sfat poporului polonez de a se ru+a mai mult la fecioara BariaF *ontrastul este izbitor intre cele cate a cu inte banale de condoleane #i pa+inile m+ulitoare dedicate Italiei fasciste #i de prea,mrire a tratatului de la -ateran9 acest tratat era inc1eiat de /fantul /caun cu Bussolini, colaboratorul lui 2itler care, la remea cand papa i#i scria scrisoarea enciclic, el inea un discurs scandalos, rostit ca o pro ocare aruncat lumii #i care incepea cu cu intele% -iPuidata la PoloniaF >-ic1idai PoloniaF?. .ar ce riscuri exist in folosirea acestor alibiuri ridicole, atunci cand predici con ertiilorC Pe lan+ aceasta, cai dintre ei erai dornici s examineze aceste aluziiC .eci, ce putem edea atunci cand cercetm atitudinea "aticanului fa de aceast treabC Bai intai de toate, edem c nuniul >ambasadori "aticanului? la "ar#o ia, monseniorul *ortesi, a silit +u ernul polonez s cedeze lui 2itler in toate aspectele% .anzi+,ul, coridorul, teritoriile unde locuiau minoritile +ermane. 'dat treaba inc1eiat, il edem pe /fantul Printe dand o man de a!utor a+resorului, incercand s fac Parisul #i -ondra s ratifice amputarea unei mari pri din dra+a lui Polonie. 4G5 Acelora care ar fi mirai de o asemenea comportare fa de o ar catolic, le om aminti de un precedent celebru% dup prima di izare a Poloniei in 4775 & o catastrof in care intri+ile iezuite au !ucat un rol important & papa *lement EI", scriind imprtesei Austriei, Baria :ereza,

i#i exprima satisfacia in felul urmtor% In adarea #i di izarea Poloniei nu au fost fcute numai din moti e politice9 era in interesul reli+iei, #i spre profitul spiritual al bisericii ca, *urtea de la "iena s,#i extind dominaia asupra Poloniei cat de mult posibil. *u si+uran nu este nimic nou sub soare, mai ales in "atican. In 4D6D nu mai era ne oie s se sc1imbe nici un cu ant din acea declaraie cinic, in afar de profitul spiritual al bisericii care, de aceast dat, consta in unirea cator a milioane de catolici polonezi cu marele Reic1. Acest fapt explic cu u#urin z+arcenia condoleanelor papale exprimate in /ummi Pontificatus. In *e1oslo acia, "aticanul a reu#it c1iar mai bine% a reu#it s,i furnizeze lui 2itler un prelat care a de enit capul acestui stat satelit al Reic1,ului. Ansc1luss,ul a fcut mare zar in Europa. .e atunci incolo, ameninarea 1itlerist incepu s planeze asupra *e1oslo aciei, iar rzboiul plutea in aer. .ar la "atican nimeni nu prea interesat in asta. /,l ascultm pe <rancois *1arles,Roux% -a mi!locul lui au+ust, incercasem sl con in+ pe pap c ar trebui s orbeasc in fa oarea pcii & o pace dreapt, desi+ur... Primele mele incercri au fost fr succes. .ar, incepand cu luna septembrie 4D68, cand criza internaional a a!uns la cel mai inalt ni el, am sesizat la "atican impresii lini#titoare care contrastau in mod ciudat cu deteriorarea rapid a situaiei. :oate incercrile mele, adau+ fostul ambasador francez, primeau acela#i rspuns din partea lui Pius EI% SAr fi fr rost, lipsit de necesitate, inoportunL. Nu am putut inele+e incpanarea lui in a pstra tcerea. E enimentele urmau s. explice curand aceast tcere. Bai intai a fost anexarea re+iunii /udete de ctre Reic1, desi+ur cu spri!inul Partidului /ocial *re#tin9 aceast anexare a fost alidat de consimmantul de la Bunc1en, iar Republica *e1oslo acia a fost di izat. .ar 2itler, care promisese s respecte inte+ritatea ei teritorial, inteniona in realitate s anexeze pmanturile ce1e separat de /lo acia, #i s le stpaneasc personal sau prin imputernicii. Era u#or pentru el s realizeze aceste lucruri mai ales c muli dintre #efii principalelor curente politice din /lo acia erau eclezia#ti catolici, potri it spuselor lui Halter 2a+en. Printre ace#tia, preotul 2linNa >iezuit? a ea la dispoziie o +ard antrenat dup principiile naziste. /e #tie c, potri it le+ii canonice, nici un preot nu putea accepta un post public sau un mandat politic fr consimmantul /fantului /caun. Acest lucru este confirmat de R.P. de /oras, un cunoscut iezuit% *um ar putea fi altfelC Am spus,o de!a% un preot, in irtutea 0caracterului0 cu care il inzestreaz ordinarea, in irtutea funciei oficiale pe care el o exercit in cadrul bisericii, in irtutea sutanei pe care o poart, are datoria

s acioneze ca un catolic, cel puin atunci cand este orba de o aciune public. ;nde este preotul, acolo este bisericaF 4G6 Atunci, datorit consimmantului "aticanului, membrii clerului ocupau poziiile din Parlamentul *e1oslo ac. Mi mai mult, unul dintre ace#ti preoi a trebuit s obin aprobarea /fantului /caun atunci cand insu#i <u1rer,ul l,a in estit cu funcia de #ef al statului, mai tarziu oferindu,i cele mai inalte distincii 1itleriste% *rucea de <ier #i decoraia "ulturului Ne+ru. A#a cum se anticipase, pe 4A martie 4D6D 2itler a anexat restul $o1emiei #i Bora iei #i a pus Republica /lo ac & pe care el insu#i o crease dintr,o intorstur de condei & sub protecia lui. In fruntea statului /lo ac l,a a#ezat pe monseniorul :iso, un iezuit care isa s contopeasc catolicismul cu nazismul. ' ambiie 0nobil0 #i u#or de realizat, cci fusese de!a do edit de episcopatele =ermaniei #i Austriei. *atolicismul #i nazismul & proclama :iso & au multe in comun9 ele lucreaz man in man la reformarea lumii. Aceasta trebuie s fi fost #i opinia "aticanului, in ciuda 0teribilei0 enciclice Bit $renneder /or+e cci nu a ar+umentat nici un pic la aprobarea numirii preotului conductor. In iunie 4D(G, Radio "atican anuna% .eclaraia monseniorului :iso, #ef al statului slo ac, in care i#i afirm intenia sa de a cldi /lo acia potri it unui plan cre#tin, are intrea+a aprobare a /fantului /caun. Re+imul lui :iso a afectat in mod special biserica protestant din acea ar care cuprindea in sanul su o cincime din populaie. :iso a incercat s reduc influena protestant la minim #i c1iar s o elimine. Bembrii influeni ai bisericii protestante au fost trimi#i in la+rele de concentrare. Ei s,ar putea considera noroco#i, dac a em in edere declaraia prusacului Hernz, +eneral al iezuiilor intre 4DG) #i 4D4A% $iserica poate condamna pe eretici la moarte, cci orice drept pe care il au se datoreaz in+duinei noastre. / edem acum ce fel de 0blandee apostolic0 era folosit de prelatul conductor in ceea ce,i pri e#te pe e rei% In 4D(4, primul contin+ent de e rei din /lo acia #i /ilezia superioar a sosit la Ausc1Jitz9 de la bun inceput, cei care nu erau in stare s munceasc erau trimi#i la camera de +azare. *ine a scris aceastaC ;n martor care nu poate fi pus la indoial, -ordul Rusell din -i erpool, consilier !uridic la procesul criminalilor de rzboi. Prin urmare, /fantul /caun nu de+eaba imprumutase lui 2itler pe unul din prelaii si. Meful de stat iezuit fcea o treab bun #i satisfacia exprimat de Radio "atican era !ustificat. / fii primul furnizor al Ausc1Jitz,ului, ce +lorie pentru acest om sfant #i pentru intrea+a

*ompanie a lui IsusF .e fapt, acestui triumf nu,i lipsea nimic. In timpul eliberrii, acest prelat a fost luat prizonier de americani #i predat ce1ilor, condamnat la moarte in 4D() #i spanzurat & culmea & ca martirF :ot ce am fcut impotri a e reilor se datoreaz dra+ostei fa de naiunea noastr. .ra+ostea pentru aproapele nostru #i pentru ara noastr s,a dez oltat intr,o lupt fructuoas impotri a du#manilor nazismului. ;n alt inalt demnitar al bisericii romane, dintr,o ar in ecinat #i,ar fi putut insu#i aceast declaraie a monseniorului :iso. *ci dac fondarea 'ra#ului lui .umnezeu in /lo acia a insemnat ur #i persecuie, potri it 4G( tradiiilor durabile ale biserici, ce se poate spune despre eminentul stat catolic al *roaiei, nscut din colaborarea uci+a#ului Pa elici cu monseniorul /tepinac #i cu asistena nuniului papal, Barco. Ar trebui s pri im in urm nu mai departe decat la cucerirea -umii noi, punand laolalt aciunile a enturierilor lui *ortez cu nu mai puin ferocii clu+ri care se ocupau cu con ertirea, ca s descoperim ce a comparabil cu atrocitile acelor usta#i susinui, comandai, stimulai de clerul fanatic pan la paroxism. *eea ce au fcut ace#ti asasini in Numele .omnului & cum au fost supranumii de 2er e -auriere & timp de patru ani, sfideaz orice ima+inaie, iar analele bisericii romane, c1iar dac sint foarte bo+ate in material de acest fel, nu pot a ea e+al in Europa. :rebuie oare s mai adu+m c prietenul cel mai bun al acestui insetat de san+e, Ante Pa elici, era monseniorul /tepinac, un alt iezuitC 'r+anizaia terorist croat 0;sta#i0, condus de Pa elici, a de enit cunoscut poporului francez prin asasinarea la Barsillia a re+elui Alexandru I al Iu+osla iei #i a ministrului francez de externe, -ouis $art1ou, in 4D6(. *um +u ernul lui Bussolini era in mod cert implicat in aceast crim, extrdarea lui Pa elici, care se refu+iase in Italia, a fost cerut de +u ernul francez9 .ucele a a ut de +ri! desi+ur s nu se permit acest lucru #i *urtea de !uri din Aix,en,Pro ence a fost ne oit s cear pedeapsa cu moartea, in lips, pentru #eful usta#ilor. Acest cap al terori#tilor, pltit de Bussolini, lucra pentru expansiunea Italiei pe coasta Adriaticii. *and, in 4D(4, 2itler #i Bussolini au in adat #i di izat Iu+osla ia, acest presupus patriot croat a fost pus de ei in fruntea statului satelit creat de ei sub numele de /tatul independent al *roaiei. -a 48 mai acela#i an, la Roma, Pa elici oferea coroana acelui stat ducelui de /polete, care #i,a luat numele de :omisla II. .esi+ur, el a a ut +ri! s nu calce niciodat pe pmantul ptat cu san+e al pseudore+atului su. In aceea#i zi, Pius EII acorda o audien particular lui Pa elici #i 0prietenilor0 si, unul din ei fiind monseniorul /alis /eJis, icar al monseniorului /tepinac. Prin urmare, /fantul /caun nu se temea s,#i

stran+ mainile cu un criminal recunoscut, condamnat la moarte in contumacie pentru asasinarea re+elui Alexandru I #i a lui -ouis $art1ou, o cpetenie terorist a and pe con#tiin cele mai oribile crimeF .e fapt pe 48 mai 4D(4, cand Pius EII il intampina cu bucurie pe Pa elici #i banda lui criminal, masacrarea ortodoc#ilor croai era la apo+eu, simultan cu con ertirile forate la catolicism >2er e -auriere, Asasini in Numele lui .umnezeu?. Ei urmreau tocmai minoritatea sarb, a#a cum menioneaz #i Halter 2a+en% Bulumit usta#ilor, ara a fost transformat curand intrun 1aos san+eros... ;ra de moarte a noilor stpani a fost indreptat ctre e rei #i sarbi, care au fost declarai in mod oficial in afara le+ii... :oate satele, c1iar re+iuni intre+i au fost rase sistematic de pe faa pmantului... /arbii ortodoc#i au fost forai s se con erteasc la catolicism. Aceste con ertiri obli+atorii constituiau des ar#irea procesului de croatizare. Andria ArtuNo ici, ministrul de interne, a fost marele orator al acestor masacre #i con ertiri forate9 dar, in timp ce el fcea aceste lucruri, el se apra pe sine din punct de edere moral, a#a cum afirma 4GA un martor aflat intr,o poziie inalt. Intr,ade r, cand +u ernul iu+osla a cerut extrdarea sa din /tatele ;nite unde acesta se refu+iase, s,a +sit cine a s orbeasc in numele su% iezuitul R.P. -acNo ici, locuind de asemenea in /tatele ;nite #i fost secretar al lui /tepinac, ar1iepiscopul Oa+rebului in timpul rzboiului. ArtuNo ici & afirm iezuitul & era purttorul de cu ant al monseniorului /tepinac. Intre 4D(4,4D(A nu trecea o zi in care s nu,l d in biroul meu sau in al lui. El cerea sfatul ar1iepiscopului in toate aciunile intreprinse, acolo unde aspectul moral era implicat >Birror NeJs din -os An+eles, 5( ian.4DA8?. *and #tim care erau aciunile acestui clu, ne dm seama ce fel de 0sfaturi0 moral,edificatoare ii ddea /tepinac. Basacrele #i con ertirile au durat pan la eliberare iar bun oina /fantului printe fa de ace#ti uci+a#i nu s,a alterat de fel. /e poate citi in ziarele catolice croate din acea perioad despre un sc1imb de complimente intre Pius EII #i Pa elici, Po+la niN,ul cruia monseniorul /aric, ar1iepiscop de /ara!e o #i poet in timpul liber, i,a dedicat ersuri impre+nate de o admiraie nemr+init. .ar acesta nu era doar un spectacol al bunelor maniere% Bonseniorul /tepinac a de enit membru al Parlamentului 0usta#0. El poart decoraii 0usta#e0, este prezent la cele mai importante manifestaii oficiale ale acestora, ocazii cu care ine cu antri... :rebuie s ne mai mirm de respectul artat monseniorului /tepinac de statul satelit croatC /au c laudele lui erau expuse in presa 0;sta#0C Este, aiF, prea e ident c fr a!utorul monseniorului /tepinac pe plan politic #i reli+ios, Ante Pa elici nu ar fi obinut niciodat colaborarea catolicilor croai.

Pentru a inele+e intrea+a extindere a colaborrii, trebuie citit presa catolic croat, 0IatolicNi :!edniN9 0IatolicN -ist0, 02r atsNi Narod0 #i alte publicaii care se intreceau in a,l m+uli pe san+erosul Po+la niN. Pius EII era atat de mulumit c acesta era un catolic practicant, iar stima cea mai inalt a su eranului pontif imbri#a c1iar #i pe complicii acestui 0mare0 om. 0'sser atore Romano0 ne informeaz c la 55 iulie 4D(4, papa primea 4GG de membri ai Poliiei de /ecuritate *roat., condu#i de #eful poliiei din Oa+reb, Eu+en I aterniN,.ido. Acest +rup de //,i#ti croai, arfurile clilor #i torionarilor ce acti au in la+rele de concentrare, a fost prezentat /fantului printe de ctre cine a care comitea crime atat de monstruoase, incat propria lui mam s,a sinucis de disperare. $un oina lui Pius EII este u#or de explicat prin elul apostolic al acestor uci+a#i. ;n alt catolic practicant, Bile $udaN, preot militar, exclama la Iarlo ac, in au+ust 4D(4% Bi#carea usta# este bazat pe reli+ie. Intrea+a noastr acti itate se spri!in pe loialitatea fa de reli+ia #i biserica catolic0 >2er e -auriere, Asasini in Numele lui .umnezeu, pa+.D7?. Pe lan+ aceasta, la 55 iulie, la =ospic, acela#i preot a definit foarte bine aceast acti itate% "om ucide cai a sarbi, om deporta pe alii, iar restul or fi silii s imbri#eze reli+ia romano,catolic. Acest pro+ram +roaznic a fost dus la indeplinire punct cu punct. *and eliberarea punea capt acestei tra+edii, 6GG.GGG de sarbi #i e rei fuseser deportai #i mai mult de AGG.GGG masacrai. Prin aceste mi!loace, biserica roman a determinat de asemenea 5(G.GGG credincio#i ortodoc#i 4G) s intre sub stindardele sale... credincio#i care re enir la reli+ia lor tradiional imediat dup eliberare. .ar, pentru a obine acest rezultat ridicol, ce orori s,au abtut asupra acestei ri nenorociteF In cartea Asasini in Numele lui .umnezeu a lui 2er e -auriere, se pot citi detalii despre torturile monstruoase pe care ace#ti catolici practicani & 0usta#ii0 & le aplica srmanelor lor ictime. Oiaristul en+lez @.A. "oi+t a scris% Politica croat consta in masacre, deportri #i con ertiri. Numrul celor masacrai a!un+ea la sute de mii. Basacrele erau insoite de torturi brutale. 0;sta#ii0 scoteau oc1ii ictimelor lor, din care i#i fceau +1irlande pe care le purtau sau le ineau ca amintire. In *roaia, iezuiii au implantat clericalismul politic. Acesta este cadoul oferit mereu de faimoasa *ompania a lui Isus tuturor naiunilor care au intampinat,o cu bun oin. Acela#i autor adau+% Prin moartea marelui tribun croat Radici, *roaia pierde principalul opozant al clericalismului politic9 acest clericalism politic a cuprinde aciunea catolic, definit foarte bine de <riedric1 BucNerman. Acest iezuit +erman,

bine cunoscut inainte de ridicarea lui 2itler, a fcut,o de cunoscut in 4D58 intr,o carte a crei cu ant inainte era scris de monseniorul Pacelli, pe atunci nuniu papal la $erlin. BucNerman se exprim dup cum urmeaz% Papa este interesat de cruciada aciunii catolice. El este cluza care poart stindardul impriei lui 2ristos. Aciunea catolic inseamn reunirea la ni el mondial a catolicismului. Acesta trebuie s,#i triasc arsta eroic... Noua epoc poate fi ca#ti+at pentru 2ristos numai cu preul san+elui. Oece ani dup cele scrise mai sus, cel ce scrisese cu antul inainte la cartea printelui iezuit BucNermann sttea pe scaunul /fantului Petz #i, in timpul pontificatului su, san+ele pentru 2ristos a curs in flu ii in Europa9 dar *roaia a suferit cele mai cumplite atrociti ale acelei noi epoci. Acolo, nu numai c erau preoi care predicau infptuirea acelor mceluri, dar unii c1iar defilau in fruntea criminalilor. Alii deineau, pe lan+ funciile lor biserice#ti, posturi oficiale de prefeci sau #efi ai poliiei 0usta#i0, #i c1iar de #efi ai la+relor de concentrare, unde ororile nu au fost intrecute nici de cele comise la .ac1au sau Ausc1Jitz. Pe aceast list a criminalilor san+ero#i trebuie s,i adu+m #i pe abatele $ozidar $ralo, pe preotul .ra+utin Iamber, iezuitul -acNo ici #i abatele I an /alici, secretari ai monseniorului /tepinac, preotul Nicolae $ilo+ri ici, etc... #i nenumrai franciscani9 unul dintre cei mai cruzi dintre ace#tia a fost fratele Birosla <ilipo ici, principalul or+anizator al masacrelor, #ef #i clu al la+rului de concentrare de la @aseno ac, cel mai respin+tor dintre aceste iaduri pmante#ti. /oarta fratelui <ilipo ici a fost asemntoare cu cea a lui :iso, in /lo acia% cand a enit eliberarea, el a fost spanzurat, purtand sutana preoeasc. .ar muli dintre ri alii si, nu foarte nerbdtori s ca#ti+e laurii martira!ului, au fu+it in Austria, amestecandu,se cu asasinii pe care ii a!utaser. 4G7 .ar ce fcea ierar1ia, cand se confrunta cu frenetica sete de san+e a atator subordonai ai siC Ierar1ia, sau episcopatul #i conductorul ei, monseniorul /tepinac, au otat in Parlamentul 0;sta#ilor0 in fa oarea decretelor pri ind con ertirea ortodoc#ilor la catolicism, trimiterea de 0misionari0 in mi!locul ranilor terorizai, con ertirea fr cracnire a satelor intre+i, luarea in posesie a proprietilor biserici ortodoxe sarbe, #i fr incetare turnau laude #i binecu antri asupra Po+la niN,ului, urmand exemplul Papei Pius EII. Papa Pius EII era reprezentat la Oa+reb de un clu+r eminent, R.< Barcone. Acest /ancti /edis -e+atus primea locul de onoare la toate ceremoniile re+imului 0usta#0 #i se foto+rafia cu e la ie in casa #efului criminalilor & Ante Pa elici & impreun cu familia acestuia, care il primise

ca pe un prieten. *ine se aseamn se adun. Prin urmare, relaiile dintre asasini #i eclezia#ti erau +u ernate de cea mai sincer prietenie & desi+ur, muli dintre eclezia#ti deineau ambele poziii, pentru care nu au fost niciodat in inuii. /copul scuz mi!loacele. *and Pa elici #i cei (GGG de usta#i & care includeau #i pe ar1iepiscopul iezuit /aric, episcopul =aric #i (GG de clerici & au prsit scena unde #i,au expus ororile pentru a mer+e mai intai in Austria #i apoi in Italia, ei au lsat in urm o parte din 0comorile0 lor% filme, foto+rafii, discursuri imprimate ale lui Ante Pa elici, fi#ete pline cu bi!uterii, monezi de aur, aur #i platin de pro enien dentar. Prada luat de la bieii nenorocii care fuseser omorai era ascuns in palatul ar1iepiscopiei, loc unde a #i fost descoperit in cele din urm. *at despre fu+ari, ei au profitat de 0*omisia pontifical pentru a!utor0, creat special pentru a sal a criminalii de rzboi. Aceast instituie de caritate ii ascundea in mnstiri, mai ales in Italia #i Austria #i le procura pa#apoarte false, dandu,le posibilitatea s plece spre ri mai 0prietenoase0, unde ar fi putut s se bucure in pace de roadele !afurilor lor. Acest lucru a fost fcut #i pentru Ante Pa elici, a crui prezen in Ar+entina a fost descoperit in 4DA7, printr,un atentat la iaa lui, prile! cu care el a fost rnit. .e atunci, re+imul dictatorial din $uenos Aires a inceput s se prbu#easc. *a #i fostul pre#edinte, Peron, prote!atul su a trebuit s prseasc Ar+entina. .in Para+ua3, unde a plecat mai intai, el a a!uns in /pania, unde a murit la 58 decembrie 4DAD, la spitalul +erman din Badrid. *u aceast ocazie, presa francez a reamintit in pa+inile sale san+eroasa lui carier #i & mult mai discret & pe 0puternicii complici0 care l,au fcut scpat fr pedeaps. /ub titlul $el+radul cere in zadar extrdarea lui, citim in ziarul 0-e Bonde0% Informaiile sumare publicate in presa de azi diminea rein ie, in mi!locul poporului iu+osla , amintirile unui trecut plin de suferine #i amrciune impotri a acelora care, ascunzandu,l pe Ante Pa elici de mai mult de 4A ani, bloc1eaz cursul !ustiiei. 0Paris,Presse0 demasc ultimul adpost oferit teroristului, cu o scurt dar semnificati fraz% El a sfar#it intr,o mnstire franciscan din Badrid. .e fapt, de acolo fusese luat Pa elici la spitalul unde #i,a pltit datoriile fa de natur & dar nu #i fa de !ustiia sfidat de ace#ti puternici complici u#or de identificat. 4G8 Bonseniorul /tepinac care a ea, precum el o spunea, o con#tiin curat, sttea la Oa+reb unde a fost prins in 4D(). *ondamnat la munc silnic, el a fost, de fapt, obli+at doar s locuiasc in exclusi itate in satul su natal. Pedeapsa era u#or de indurat, dup cum putem edea, dar biserica roman a ea ne oie de martiri. Ar1iepiscopul

Oa+rebului a fost fcut membru al suitei pontificale de ctre Pius EII, care s,a +rbit s,i confere titlul de cardinal, recunoscandu,i astfel apostolatul care +enereaz strlucirea cea mai pur. /untem familiarizai cu insemntatea simbolic a 1ainei cardinalilor >purpurie?% cel care o imbrac trebuie s fie +ata s,#i mrturiseasc credina lor c1iar pan la rsarea san+elui. Nu putem ne+a c aceast rsare de san+e nu a fost abundent in *roaia in timpul apostolatului acestui om 0sfant0, dar san+ele care a curs acolo in torente nu a fost, desi+ur, al prelatului% era san+ele credincio#ilor ortodoc#i #i al e reilor. /e poate edea cu uimire c acolo a a ut loc o in ersare a meritelor. .ac a#a stau lucrurile, dreptul la ran+ul de cardinal al monseniorului /tepinac nu poate fi contestat. In dioceza =ornii Iarlo ac, parte a episcopatului su, din ()G.GGG de ortodoc#i care locuiau acolo, AG.GGG au reu#it s se ascund in muni, AG.GGG au fost trimi#i in /erbia, (G.GGG au fost con ertii forat la catolicism, iar 58.GGG au fost masacrai >@ean 2ussard, "zut in Iu+osla ia?. -a 4D decembrie 4DA8, citim in 0<rana catolic0% Pentru preamrirea eroismului eminenei sale, cardinalul /tepinac, pe 54 decembrie 4DA8 a a ea loc o mare adunare la ora (, la biserica /aint,'dile, Paris. "a fi prezidat de cardinalul <eltin, ar1iepiscop de Paris. /enatorul Ernest Pezet #i printele .ra+oun, paro1 al misiunii croate in <rana, or lua #i ei parte. Excelena sa, monseniorul Rupp a celebra litur+1ia #i imprt#ania. Iat cum o nou fi+ur, #i nu una de mic importan, cea a cardinalului /tepinac, eni s imbo+easc +aleria iezuiilor celebri. ;n al scop al acelei intruniri din 54 decembrie 4DA8, de la biserica /aint,'dile, a fost cel de a 0lansa0 o carte scris in aprarea ar1iepiscopului Oa+rebului de ctre insu#i R.P. .ra+oun9 monseniorul Rupp, cole+ al cardinalului <eltin, scria prefaa. Nu putem oferi acum o analiz minuioas, dar s spunem totu#i urmtoarele. *artea este intitulat% .osarul cardinalului /tepinac, ceea ce pare s promit cititorului o expunere obiecti a procesului de la Oa+reb. .e fapt, in acest olum care numr 58A de pa+ini, +sim discursurile complete ale celor doi a ocai ai ar1iepiscopului, insoite de remarci extinse ale autorului. .ar nici in inuirea, nici cu antarea acuzatorului nu sunt menionate, nici mcar pe scurt, in aceast carte. R.P. .ra+oun pare s i+nore pro erbul francez Exist dou puncte de edere in fiecare intamplare, de#i, desi+ur, il cunoa#te prea bine. / lum in consideraie, totu#i, raiunea #i moti ele in ocate pentru disculparea lui /tepinac. .ar intai de toate, la intrebarea% era monseniorul /tepinac mitropolit al *roaiei #i /lo enieiC, cartea lui .ra+oun nu rspunde. -a pa+.4(5 a acestei cri, citim urmtoarele pri ind copia unui raport al monseniorului /tepinac, a crui autenticitate fusese contestat de aprare% In textul copiei, ar1iepiscopul este descris ca Betropolita

4GD *roatie et /la oniae, dar ar1iepiscopul nu este mitropolit #i nici nu se prezentase reodat astfel. Acestea ar clarifica lucrurile, dac nu am citi, la pa+.44(, urmtoarele cu inte preluate c1iar dintr,o declaraie a monseniorului /tepinac inaintea tribunalului% /fantul /caun a subliniat deseori c naiunile mici #i minoritile naionale au dreptul s fie libere. Nu a# a ea eu dreptul, ca episcop #i mitropolit, s m aprC *u cat citim mai mult, cu atat inele+em mai puinF Nu conteazF *um ni se aminte#te iar#i #i iar#i, monseniorul /tepinac nu ar fi putut influena in nici un fel comportamentul clerului #i turmei sale. *elor care au publicat articole in presa catolic, articole care prosl eau talentele lui Pa elici #i ale asasinilor lui pltii, li se d urmtorul rspuns% Este de,a dreptul ridicol s,l faci pe monseniorul /tepinac responsabil pentru ceea ce au scris ziarele. *1iar #i atunci cand acest ziar era 0IatolicNi -ist0, cea mai important publicaie catolic din Oa+reb, dioceza monseniorului /tepinac. In aceste condiii menionm, fr suprare, #i publicaiile 0And!eo *u ar0 >In+erul pzitor? al franciscanilor, 0=lasniN / . Ante0 >=lasul sfantului Anton? al clu+rilor franciscani, 0"!esniN Pocasne /traze /rca Isuso a0 >Publicaia +rzii de onoare a /fintei Inimi? aparinand iezuiilor. Prin urmare, se pretindea c monseniorul /tepinac, mitropolit contestat, nu a ea nici o influen asupra acestor publicaii, al cror pre#edinte era #i care se intreceau una pe alta in adularea lui Pa elici #i a re+imului su san+eros. Nici acesta din urm nu a ea nici o putere, a#a spun aprtorii, asupra episcopilor 0usta#i0 /acric, =aric, Acsamo ici, /imraN #i alii, care il inundaser pe Pa elici cu laude #i preamreau crimele sale asupra 0cruciailor0 Aciunii *atolice, sau asupra criminalilor franciscani sau asupra clu+rielor din Oa+reb care mr#luiser cu mainile ridicate dup moda salutului 1itlerist. *e 0atotstpanitor0 straniu, fr putere asupra nimic #i a nimnuiF <aptul c fcea parte, impreun cu ali zece preoi catolici, din Parlamentul 0usta#0, nu il compromitea pe ar1iepiscop & sau cel puin asta trebuie s credem din moment ce e enimentul era pur #i simplu i+norat. Nu ar trebui, deci, s,i repro#m nici prezidarea conferinelor episcopale, nici a comitetelor de aplicare a decretului pri ind con ertirea ortodoc#ilor. Astfel, pretextul 0umanitar0 de a fi fcut pe ataia s intre in biserica romano,catolic, forai desi+ur, este in intre+ime & #i cu indemanare & lmurit. /e pot citi urmtoarele despre 0in+rozitoarea dilem0 cu care se confrunta /tepinac% .atoria sa pastoral era s menin intacte principiile canonice dar, pe de alt parte, dizidenii care refuzau s

imbri#eze reli+ia catolic erau masacrai9 prin urmare, el a mic#orat se eritatea re+ulilor. Rmanem #i mai uimii cand citim puin mai departe% El incearc s rezol e aceast alternati dramatic prin scrisoarea circular din 5 martie 4D(5, in care ordona preoilor s cerceteze cu atenie moti ele con ertirii. Este intr,ade r o metod special de a atenua se eritatea re+ulilor #i de a rezol a dramatica alternati F 44G Bonseniorul /tepinac a desc1is sau a inc1is u#ile bisericii romane fal#ilor con ertiiC Ar fi absolut imposibil s aflm asta dac ne,am opri doar la aceast cu antare a aprrii. Aprtorii ar1iepiscopului par s alea+ arianta mu#amalizrii atunci cand declar% *azurile de rebotezare au fost rare pe teritoriul ar1idiocezei Oa+rebului >R.P. .ra+oun, .osarul >cazul? cardinalului /tepinac?. .in pcate, statisticile nu arat contrariul, cum am artat #i mai inainte% Numai in dioceza =ornii Iarlo ac, parte a ar1iepiscopiei Oa+rebului, (G.GGG de persoane au fost re,botezate. Este e ident c asemenea rezultate nu puteau fi obinute decat prin con ertiri in mas a unor sate intre+i, cum a fost cazul satului IamensNo, unde (GG de oi rtcite s,au intors intr,o sin+ur zi in poala bisericii romane, in mod spontan #i fr nici o presiune din partea autoritilor ci ile #i ecleziastice. Atunci de ce a fost inut ascuns acest numrC .ac acest numr de con ertiri se datora, intr,ade r, sentimentelor caritabile ale clerului catolic croat #i nu exploatrii cinice a terorii, ei ar fi trebuit s fie mandri. Ade rul este c lul aruncat peste aceste infamii, in incercarea de a le ascunde, este transparent #i nu destul de mare. .ac l,ar acoperi pe /tepinac, alii ar trebui s rman descoperii% episcopii /aric, =aric, /imraN, preoii $ilo+ri ici, Iamber $ralo #i asociaii lor, franciscanii #i iezuiii, iar in final, insu#i /fantul /caun. Am putea s,l lsm pe acest ar1iepiscop s se bucure de con#tiina lui curat, acest primat al *roaiei a#a,zis lipsit de orice autoritate, auto intitulandu,se 0mitropolit0 cand nici nu era #i, culmea culmilor, desc1izand porile, cand de fapt le inc1idea. .ar, de partea acestui prelat fantastic era un altul, important #i puternic, R.P. Barcone, reprezentantul personal al lui Pius EII. Era acest /ancti /edis le+atus, de asemenea lipsit de orice autoritate asupra clerului croatC Nimeni nu poate #tiF Pentru c dosarul atat de bine cenzurat nu face nici o afirmaie in le+tur cu aceast persoan important9 totu#i, am putea fi si+uri de existena ei, c1iar dac nu am a ea alte informaii cum ar fi foto+rafiile care il arat oficiind in catedrala din Oa+reb, in mi!locul statului ma!or al 0usta#ilor0 #i mai ales stand la mas cu familia lui Pa elici, catolicul practicant, care or+aniza masacrele.

:rebuind s fac fa unui asemenea document, nu este de mirare c prezena reprezentantului papei era camuflat9 misticii ar numi asta 0luminarea intunericului0F .ar aceste cate a randuri din dosar sunt #i mai 0iluminante0% Insu#i procurorul, in nota sa de acuzare, il expune pe /ecretarul de stat al /fantului /caun, cardinalul Ba+lione, care, in 4D(5 il desemnase pe ar1iepiscopul /tepinac s stabileasc le+turi mai sincere #i cordiale cu autoritile 0usta#e0. Inele+erea secret dintre "atican #i criminalii usta#i este destul de clar. Insu#i /fantul /caun il indemna pe monseniorul /tepinac s colaboreze cu ei, iar reprezentantul personal al lui Pius EII, luand loc la masa lui Pa elici, aplica instruciunile pontificale liter cu liter% sinceritatea #i cordialitatea in relaiile cu uci+a#ii credincio#ilor ortodoc#i #i ai e reilor. Aceasta nu ne surprindeF 444 .ar la ce +andeau iezuiii cand afirmau cu incpanare c neintreruupta cooperare acordat dictatorilor de ctre prelaii /finiei sale era o idee absolut personal #i nu dictat de "aticanC Atunci cand cardinalul Ba+lione trimitea recomandarea mai sus menionat ctre ar1iepiscopul Oa+rebului, era aceasta o idee personal pe care #i,o exprima sub pecetea slu!bei de /ecretar de statC .o ada complicitii intre /fantul /caun #i usta#i, adus de R.P. .ra+oun #i pe care tocmai am menionat,o, inc1eie acest capitol. .ar iat o nou confirmare a sentimentelor e an+1elice care infloreau #i inc mai infloresc printre credincio#ii bisericii catolice croate fa de sarbii ortodoc#i. <ederaia muncitorilor croai din <rana trimitea o in itaie pentru o adunare solemn or+anizat duminic, 4D aprilie 4DAD, la S*entrul confederaiei +enerale a muncitorilor cre#tin in ParisL, pentru a srbtori a 48,a ani ersare a fondrii or+anizaiei croate 0;sta#i0. Pe in itaie se putea citi% S*eremonia a incepe cu o litur+1ie sfant la biserica Notre .ame de -oretteL. .ar cititorul, edificat asupra acestui inceput pios, este cu atat mai uimit cand descoper imediat dup aceea, acest indemn direct% B'AR:E /AR$I-'RF >0-e Bonde0, 4D aprilie 4DAD?. Prin urmare, acest deloc banal document exprim re+retul c nu mai sunt uci#i acum Sfraii intru 2ristosLF *artea lui R.P. .ra+oun, rector a4 Bisiunii croate din <rana, insinueaz c francezii catolici nu i,au intampinat prea clduros pe refu+iaii croai. Aceasta ni se spune la pa+ina AD #i )G, iar la pa+inile 58G #i 584, autorul arat 0dureroasa dezam+ire0 pe care au incercat,o ace#ti refu+iai, fiind intampinai cu total lips de inele+ere din partea frailor intru credin. -uand in consideraie documentul menionat anterior, aceast lips de inele+ere pare de ineles9 suntem bucuro#i c ai no#tri conceteni au artat atat de puin simpatie unei forme de pietate in care c1emarea la

crim mer+ea man in man cu litur+1ia, dup cea mai bun tradiie romano,catolic & 0;sta#0. Am fi #i mai bucuro#i dac asemenea bro#uri san+eroase ar fi interzise tiparului #i distribuirii lor in Paris. -a 4G februarie 4D)G, infamul ar1iepiscop de Oa+reb, Alois /tepin murea in satul su natal, Iarlo ice, unde i se impusese s locuiasc. Boartea sa a creat "aticanului ocazia s or+anizeze una din cele mai spectaculoase manifestri, in care dealtfel exceleaz. *u acea ocazie, multe au trebuit fcute ca ma!oritatea catolicilor s nu aib nici o indoial asupra 0cazului0 /tepinac, Prin urmare, /fantul /caun s,a autodep#it pentru a da acestei manifestri toat strlucirea posibil, 0'sser atore Romano0 #i intrea+a pres catolic au dedicat mul coloane laudelor inc1inate martirului, testamentului su spiritual, iar cu antrile inute de Ioan EEIII au proclamat respectul acestuia #i afeciunea deosebit9 acestea au fost moti ele care l,au indemnat s acorde acestui cardinal, care nu fcea parte din conducerea bisericii >*uria?, onorurile unui ser iciu reli+ios in catedrala /f. Petru din Roma, unde el insu#i i,a dat iertarea de toate pcatele. Mi pentru a des ar#i aceast ridicare in sl i, presa a anunat inceperea pre+tirilor pentru beatificarea acestei ilustre persoane. 445 :rebuie s admitem c merita o asemenea prosl ire, #i c1iar #i aureola primit, pentru c a respectat 0sfanta supunere0 #i pentru c a dus la indeplinire directi ele /fantului /caun pri ind relaiile sincere #i cordiale dintre el #i usta#i. .ar, c1iar #i printre catolici, sperm c se or +si cai a care s discern in spatele acestei exaltri a acestui iitor sfant #i in spatele in+roprii in flori a san+eroaselor amintiri ale apostolatului su, incercarea "aticanului de a,#i ascunde propriile sale crime. Capitolul *. Mi/%a$ a i 4uit5 6n ($ana 6naint /i 6n ti)pul $549oiului din 1D'D = 1D*+. Am zut modul in care Aciunea *atolic, in frunte cu -eon .e+relle #i asociaii lui, au pre+tit calea lui 2itler spre $el+ia cu a!utorul publicaiei 0*1ristus Rex0. In <rana, aceea#i aciune subminant are loc9 ea incepe in momentul in care Bussolini a enit la putere #i se sfar#e#te in 4D(G prin cderea sistemului de aprare naional. *at despre $el+ia, a#a cum ni se spunea, acolo trebuiau refcute alorile spirituale in folosul rii. <.N.*. ><ederaia Naional *atolic? a luat fiin #i fost pus sub conducerea +eneralului *astelnau9 ea a ea aproape 6 milioane de membri. Ale+erea #efului or+anizaiei a fost foarte inteli+ent% +eneralul, o fi+ur militar foarte important la cei 78 de ani, acoperea cu propriul su presti+iu & dar bineineles, fr s,#i dea seama & un intens pro+ram de propa+and clerico,fascist. * <.N.*., ca #i Aciunea *atolic, era de pro enien iezuit in intre+ime,

era e ident pentru oricine. .ar mai #tim c bunii prini, al cror pcat de cptai era mandria, le plcea s,#i pun semntura pe creaia +eniului lor. Asta au fcut ei cu <.N.*., dedicand aceast armat catolic Inimii /finte a lui Isus, un cult infiinat de *ompania lor #i a crui biseric se afl pe colina Bontmarte, loc de unde I+naiu de -o3ola #i to ar#ii lui au pornit s cucereasc lumea. ' carte care trateaz istoria <.N.*.,ului, a crei prefa a fost scris de R.P. @an ier, pstra pentru posteritate actul dedicrii citit la altar de ctre btranul +eneral. "om cita numai cate a fraze% Inim sacr a lui Isus, #efii #i reprezentanii catolicilor francezi se prostern acum inaintea ta, dup formarea #i or+anizarea <N*, pentru a restabili domnia ta asupra acestui pmant... Noi toi, cei prezeni #i cei abseni, nu am fost totdeauna fr +re#eal... Noi purtm po ara crimelor pe care naiunea francez le,a comis fa de tine... .e aceea, cu scopul de a repara #i isp#i toate acestea ii infi#m astzi dorina noastr, inteniile #i 1otrarea tuturor de a restabili sfanta #i imprteasca ta su eranitate asupra intre+ii <rane, ca s eliberm sufletele copiilor ei de o in tur nele+iuit... Noi nu ne om mai abate din faa acestei lupte pentru care ne,ai inarmat. Noi dorim ca totul s se inc1ine inaintea ta #i s,i fie de otat ie... /acr inim a lui Isus, te implorm, prin fecioara Baria, s prime#ti oma+iul... etc. >=eor+e "iance, <ederaia Naional *atolic, cu prefa de R.P. @an ier?. *at despre crimele naiunii franceze, acela#i autor catolic le in#ir% cu inte fatale #i obiecti e +enerale% socialismul este condamnat, 446 liberalismul este condamnat. -eon EIII a artat c libertatea cu antului #i a exprimrii nu pot fi acordate in mod !ustificat. Papa a artat de asemenea c libertatea inc1inrii >reli+ioas? nu este !ustificat... Prin urmare, libertatea +andirii, a presei, in mantului #i reli+iei, drepturi considerate de unii ca naturale pentru om, nu pot fi acordate sub nici o form... Noi trebuie & spunea Pius EI & s reinstaurm in turile #i re+ulamentele bisericii. Acesta era principalul scop al <.N.*.,ului, sub controlul +u ernrii autoritare, asi+urat prin descentralizarea comitetelor din dioceze. In Aciunea *atolic, ca #i in rzboi, faimosul cu ant al +eneralului *astelnau rmane alabil% InainteF. *lar #i explicit. Mtim atunci la ce s ne a#teptm, mai ales cand citim cele spuse de Pius EI% Aciunea *atolic este apostolatul credinciosului >/crisoare ctre cardinalul an Roe3, 4A au+ust 4D5D?. /traniu apostolat, constand in respin+erea tuturor libertilor preuite in rile ci ilizate #i in locul acestora, s fie patronul e an+1eliei totalitareF Este acesta dreptul de a comunica altora comorile BantuiriiC >Pius EI, Non abiamo biso+no?. In $el+ia, -eon .e+relle #i prietenii lui, eroi ai Aciunii *atolice, au

impr#tiat in !ur aceste 0comori ale mantuirii0... re izuite #i aduse la zi de printele iezuit /taempfle, autorul din umbr al lucrrii Bein Iampf. Acela#i lucru s,a intamplat in <rana, unde apostoli laici alturanduse acti itii apostolatului ierar1ic >bisericesc?, dup cum a spus Pius EI, erau foarte ocupai in stabilirea unei noi colaborri. / citim ce a scris <ranz on Papen, #ambelanul secret al papei #i mana dreapt a <u1rer,ului pri itor la acest subiect% Prima noastr intalnire a a ut loc in 4D57, cand o dele+aie +erman, din care a eam onoarea s fac parte, a enit la Paris pentru 0/ptmana /ocial a Institutului *atolic0, sub pre#edenia monseniorului $audrillart. A fost intr,ade r un prim contact fructuos pentru c marca inceputul unui indelun+ sc1imb de izite intre personaliti importante din <rana #i =ermania. .in partea <ranei la acea conferin au participat% R.P. .elattre >iezuit?, de la $riere >iezuit? #i .enset >iezuit? ><ranz on Papen, Bemorii?. Bai departe acest apostol adau+ c, din cand in cand, aceast conferin a catolicilor atin+ea mreii supraomene#ti. Aceast mreie a atins apo+eul la 4( iunie 4D(G, ziua in care stea+ul cu s astic flutura deasupra Parisului. Mtim c =oebbels, #eful propa+andei 1itleriste, indicase acea dat cu trei luni inainte, pe 4( martie, #i c ofensi a +erman fusese lansat abia pe 4G mai. Acurateea acestei preziceri nu este c1iar atat de uimitoare pe cat pare. Iat raportul secret al a+entului )A( @.A) aflat in slu!ba /er iciului /ecret =erman, care trimitea aceste dez luiri lui 2immler. Paris, A iulie 4D6D% Pot s declar c, in <rana, situaia se afl acum in mainile noastre. :oate sunt pre+tite pentru ziua 0@0 #i toi a+enii no#tri sunt la posturile lor. In mai puin de cate a sptmani poliia #i sistemul militar or cdea ca un pac1et de cri. Bulte documente secrete relateaz c trdtorii fuseser ale#i cu mult timp inainte. 'ameni ca -uc1aire, $ucard, .eat, .oriot... #i Abel $onnard de la Academia <rancez >Andre =uerber, 2immler #i crimele 44( lui?. Acesta din urm a fu+it in /pania dup eliberare. A re enit in <rana 44 iulie 4DA8, s,a predat, dar a fost eliberat imediat de ctre pre#edintele *urii /upreme de @ustiieF *artea extrem de bine documentat a lui Andre =uerber d detalii in ceea ce pri e#te fondurile alocate acestor trdtori de ctre /.R.,ul +erman. Ace#ti bani erau ca#ti+ai pe merit din moment ce munca acestora era foarte eficace. Pe lan+ aceasta, atmosfera fusese pre+tit cu mult timp inainte. Pentru 0re+enerarea0 unei ri potri it oinei Aciunii *atolice, a fost pre+tit un intre+ incubator de ucenici,dictatori, dup modelul lui -eon .e+relle, oameni ca .eat, $ucard, .oriot >cel care era, potri it lui Andre =uerber, a+entul nr.A) $I al ser iciului secret +erman?. .in toat aceast

band pestri el era, de asemenea, cel mai bine zut de ar1iepiscopie #i, desi+ur, de 2itler, care mai tarziu, la /i+marin+en i,a dat puteri depline. .oriot era steaua care se ridica9 dar pentru iitorul imediat #i pentru a crea cu mult pruden, o tranziie spre pre zuta #i dorita infran+ere era ne oie de alt om, un #ef mult respectat care s fie capabil s camufleze un dezastru #i s,l prezinte ca pe o 0re+enerare naional0. .e!a in 4D6), *anon *oube scria% .omnul .umnezeu care l,a adus pe *arol cel Bare #i pe eroii cruciadelor, mai poate inc ridica sal atori. Printre noi trebuie s existe oameni pe care El #i,a pus pecetea /a #i care or ie#i la i eal atunci cand le a eni remea... Printre noi trebuie s existe oameni ai clerului care sunt constructori ai marii re+enerri a neamului. .ar care sunt condiiile necesare de care au ne oie pentru a duce la indeplinire aceast misiuneC *aliti naturale cum sunt inteli+ena #i caracterul9 caliti supranaturale ca supunerea fa de .umnezeu #i le+ile -ui & aceasta fiind cu atat mai indispensabil cu cat aceast acti itate politic este mai intai moral #i reli+ioas. Ace#ti izb itori #i oameni cu inimi +eneroase lucreaz numai pentru +loria lui .umnezeu... >*anon *oube, /fanta :ereza a copilului Isus #i crizele timpului prezent?. *and discipolul lui -o3ola compunea aceste reflecii reli+ioase #i politice, el #tia cine ar fi piosul 0izb itor0, pentru c numele acestuia nu era un secret intre clerici #i fasci#ti9 aceasta ne este confirmat de <rancois :enand% ' campanie propa+andistic inteli+ent #i insistent a inceput in spri!inul unei 0dictaturi Petain0... In 4D6A, =usta e 2er e a publicat un pamflet pe care il om examina mai !os... El este intitulat% 0A em ne oie de Petain0, prefaa lui fiind o apolo+ie entuziast a re+enerrii Italiei #i a #i mai uimitoarei re+enerri a =ermaniei, de asemenea o exaltare a minunailor conductori care erau autorii acestor re+enerri. Acum ce putem spune despre poporul nostru francezC... Exist un om pe aici in !urul cruia ne,am putea stran+e. A em #i noi un om pro idenial... "rei s,l #tii, s,i cunoa#tei numeleC Este Petain. 0A em ne oie de Petain0 pentru c patria noastr este intr,o poziie periculoas9 #i nu numai patria, dar #i catolicismul% *i ilizaia cre#tin este condamnat la moarte dac re+imul dictatorial nu ia fiin in fiecare ar... Ascultai% In remuri de pace, un re+im poate fi inlturat doar printr,o lo itur de stat, dac se rea sau dac re+imul nu are spri!inul armatei #i administraiei. 'peraiunea poate a ea succes numai printr,un 44A rzboi #i mai ales printr,o infran+ere ><rancois :enand, Ascensiunea politic a mare#alului Petain?. Prin urmare, calea care trebuia urmat era de!a clar inc din 4D6 cu scopul de a 0re,cre#tina0 <rana9 re+imul trebuia inlturat #i cea mai bun metod era de a suferi o infran+ere militar care ne,ar fi plasat sub stpanirea +erman. In 4D(6, acela#i lucru a fost confirmat de Pierre

-a al, nobil papal #i pre#edinte al +u ernului de la "ic13% /per c =ermania a fi biruitoare. Poate pare ciudat s auzi pe cine a care este infrant c dore#te ictoria biruitorului. .ar asta pentru c acest rzboi nu este ca cele dinainte. Este un ade rat rzboi al reli+ieiF .a, un rzboi al reli+iei >Postul de radio naional Y<ranaW, 5 ian.4D(6?. Aceasta era intr,ade r ceea ce dorea biserica, c1iar dac este neplcut pentru uitucul printe <essard, pe care l,am menionat puin mai de reme #i care nu dore#te s mai #tie de ceea ce era transmis la radio in America pentru 5G de milioane de asculttori ai 0<rontului cre#tin0, de ctre fratele su intru -o3ola, printele *ou+1lin% Rzboiul +erman este o btlie pentru cre#tinism >7 iulie 4G(4?. .ar in timpul aceleia#i perioade, in <rana ocupat, cardinalul $audrillart, rector al Institutului *atolic din Paris, spunea acela#i lucru. Ascultai,l% Rzboiul lui 2itler este o soluie nobil fcut cu scopul de a apra cultura european >6G iulie 4D(4?. Prin urmare, pe ambele maluri ale Atlanticului, ca #i in intrea+a lume de altfel, ocile clerului cantau prosl irea nazismului ictorios. In <rana, cardinalul /u1ard, ar1iepiscop de Paris, ddea un exemplu de colaborare deplin tuturor episcopatelor #i la fel fcea #i nuniul iezuit, monseniorul "alerio "aleri. .up eliberare, +u ernul a ru+at "aticanul s rec1eme nu mai puin de 6G de episcopi #i ar1iepiscopi care erau total compromi#i. In final, "aticanul a consimit s rec1eme trei dintre ei. <rana a uitat, scria Baurice Nadeau #i 0-a *roix0, cel mai periculos purttor de cu ant al colaboraionismului, #i,a reluat locul printre publicaiile <ranei libere, prelaii care i,au indemnat pe tinerii francezi s lucreze pentru ictoria =ermaniei nu au fost !udecai >Prefa la A fost biserica colaboratoareC, de @ean *otereau?. In ziarul 0Artaban0 din 46 dec.4DA7, se putea citi% In 4D((, 0-a *roix0 a fost pus sub urmrire pentru c fusese de partea du#manului, #i a fost adus in faa *urii de !ustiie din Paris9 cazul a fost dat !udectorului Raoult, care l,a respins. Afacerea a fost discutat in Parlament pe 46 martie 4D() #i s,a aflat atunci c B. Bent1on, ministru al @ustiiei #i responsabil cu cercetarea amnunit a presei, luase aprarea publicaiei 0-a *roix0. .e fapt, ocea +andirii pontificale & a#a cum l,a calificat Pius EII in 4D(5, cand l,a binecu antat & a fost sin+ura publicaie care a fost scutit de msurile de suprimare a publicaiilor aprute in timpul ocupaiei, #i c1iar #i a#a, 0Artaban0 ne reaminte#te% 0-a *roix0 primea indicaii de la locotenentul +erman /a1m #i, la "ic13, de la Pierre -a al. .esi+ur, 0+andirea pontifical0 #i directi ele 1itleriste coincideau in mod fericit. Acest fapt este confirmat dac studiem cu atenie ediiile de rzboi ale acestui ziar atat de stimat.

44) ;na din atribuiile iezuiilor, #i nu de cea mai mic importan, era de a diri!a intrea+a pres catolic. In diferite ziare, a!ustate ne oilor cititorilor lor, ei aruncau ca lucru de maxim necesitate, umbre ale acestei 0+andiri pontificale0 care, sub aspectele ei unduitoare, i#i atin+ea in mod implacabil elul propus. Nu exist nici un ziar sau periodic 0cre#tin0 care s nu se bucure de colaborarea cator a iezuii, desi+ur, foarte discrei. Ace#ti preoi care sunt totul pentru toi sunt desi+ur cei mai potri ii pentru rolul de cameleoni. Mtim ce au fcut ei, de#i dup eliberare am a ut surpriza s edem aprand pretutindeni preoi care au fcut parte din rezisten >alturandu,se acesteia mai tarziu decat ceilali, cei dreptF? #i care mrturiseau acum c biserica nu colabora% NI*I'.A:T, NI*I'.A:T. ;itate, abolite, e aporate au fost articolele din 0-a *roix0 #i din celelalte ziare catolice, mandatele episcopale, scrisorile pastorale, comunicrile din partea *onsiliului *ardinalului #i ar1iepiscopilor, predicile cardinalului $audrillart, care c1emau tineretul francez s imbrace uniforma nazist #i s ser easc -.".<.,ul, nu inainte de a !ura credin lui 2itlerF :oate acestea au fost uitateF Istoria este un roman, spunea un +anditor deziluzionat. *ea corespunztoare epocii noastre ar putea fi descris eu ade rat in aceast definiie% romanul este scris sub oc1ii no#tri. Buli 0istorici0 contribuie la aceasta, clerici bine oitori ca #i laici, #i putem fi si+uri c rezultatul a fi edificator% un roman catolic, desi+ur. *ontribuia iezuiilor este foarte mare, ei fiind merituo#i urma#i ai printelui -oriPuet, a crui Istorie a <ranei ne,a dat o asemenea ima+ine ireal a lui Napoleon. In comparaie cu aceast fapt ite!easc plin de indemanare, camuflarea colaborrii dintre clerici #i ocupanii +ermani din perioada 4D(G, 4D(( era o c1estiune simpl, la fel #i contribuia la dispariia do ezilor acestei colaborri. Mi aceste fapte inc mai continu9 peste ani, atat de multe articole au fost scrise in ziare, periodice, cri sub patrona!ul lui 0Imprimatur0, menite s cante laude indreptate ctre super,patrioii neinele#i ca /u1ard, $audrillart, .ut1oit, Au it3, .u $ois de la "illerabel, Ba3ol de -uppe, etc.FFF *e mulime de pa+ini umplute cu laude la adresa atitudinii eroice a episcopatului in timpul anilor de rzboi in care <rana a trecut prin situaii care au determinat episcopii francezi s de in 0aprtorii cetii0, cum scria un fals mucalit >R.P. .eroo?. *alomnie #i iar calomnie a ceea ce a fostF, spunea $asile, acest tip des ar#it de iezuit. Reabilitare #i iar reabilitareF, spun succesorii lui, marii scriitori ai 0romanelor istorice0. Mi aceast reabilitare este continuat pe scar lar+. =eneraii iitoare, afundate sub torente de exa+erri, i#i or de ota +andul plin de recuno#tin spre ace#ti 0aprtori0 ai cetii, ace#ti eroi ai bisericii romane #i ai Patriei, imbrcai in e#mintele albe ale

ne ino iei datorit acti itii apolo+eilor lor9 iar unii din ei au fost c1iar canonizaiF -a 5A au+ust 4D((, cardinalul iezuit /u1ard, ar1iepiscop al Parisului >incepand cu 44 mai 4D(GF? #i cpetenie a colaboratorilor clerici, a 1otrat imperturbabil s srbtoreasc 0:e .eum0,ul ictoriei in catedrala Notre, .ame. Am fost cruai de aceast fars scandaloas numai datorit 447 protestului ener+ic al capelanului +eneral al <orelor <ranceze de Interior & <.<.I.?. *itim in 0<rance,.imanc1e0 din 5) decembrie 4D(8% eminena sa, cardinalul /u1ard, ar1iepiscop al Parisului, cu ocazia ani ersrii intrrii sale in randurile preoimii, tocmai primea o scrisoare auto+raf de la Pius EII care il felicita, printre altele, pentru rolul !ucat de acesta in timpul ocupaiei. Mtim c atitudinea cardinalului in timpul acelei perioade a fost criticat se er dup eliberare. *and +eneralul de =aulle s,a intors la Paris, in au+ust 4D((, a refuzat s se intalneasc cu cardinalul la :e .eum,u4 de la Notre,.ame. -a remea aceea, cardinalul era acuzat fi# de tendine colaboraioniste. <elicitrile papei sunt atunci de ineles. .ar exist o po este a 0:e .eum0,ului #i mai edificatoare. Iat,o% .up debarcarea aliailor, ora#ul Renne a a ut mult de suferit in luptele care au urmat #i au fost foarte muli mori in randul populaiei ci ile, deoarece ofierul comandant al +arnizoanei +ermane refuzase s e acueze populaia. *and ora#ul a fost luat, tocmai urma s se celebreze 0:e .eum0,ul, dar episcopul RoPues a refuzat cate+oric nu numai s oficieze ceremonia dar, de asemenea, nu a permis ca ea s se desf#oare in catedrala sa. / mulume#ti *erului pentru eliberarea ora#ului era o ru#ine intolerabil in oc1ii prelatului. .in cauza atitudinii sale, el a fost arestat de ctre autoritile franceze la re#edina ar1iepiscopului. ' asemenea loialitate fa de 0+andirea papal0 cerea o recompens pe msur. Ea a enit curand de la Roma sub forma plriei de cardinal. Putem s,l in inuim pe Pius EII de multe lucruri, dar trebuie s recunoa#tem c intotdeauna i,a recompensat pe ai si. ' scrisoare menit s,l laude pe cardinalul /u1ard, colaborator deosebit, mantia purpurie de cardinal pentru monseniorul RoPues, erou al... Rezistenei9 acest mare pap a practicat o dreptate imprit in mod !ust. .esi+ur, antura!ul su era in stare s,l sftuiasc in mod inelept% doi iezuii +ermani, -eiber #i 2entric1, cei doi secretari particulari #i fa orii ai si. >0-a *roix0, 4G oct.4DA8?. *onfesorul su era iezuitul +erman, Au+ustin $ea. /ora PasPualina, o clu+ri +erman era supra e+1etoarea casei #i pe deasupra ii +tea masa. *1iar #i canarul, care rspundea la sua ul nume de 0.umpfal0, fusese importat de prin prile Rinului.

.ar nu,i spusese /u eranul pontif lui Ribbentrop, dup in adarea Poloniei de ctre 2itler, c el intotdeauna a usese o afeciunea deosebit pentru =ermaniaC >.ocumentaia catolic, din 4A martie 4DAE?. Capitolul +. . &tapo8ul /i i 4uiii. .ac bun oina #i prietenia lui Pius EI #i Pius EII nu s,au oprit niciodat fa de <u1rer,ul pe care l,au adus la putere, atunci trebuie s recunoa#tem c el a indeplinit toate condiiile pactului prin care era le+at de "atican. A#a cum promisese in mod expres s #tran+uleze pe anticlericali, ace#tia i,au urmat curand pe e rei #i liberali in la+rele de concentrare. Mtim cum a decis conductorul celui de al III,lea Reic1 soarta e reilor% ei erau pur #i simplu masacrai sau, cand era mai a anta!os, erau 448 pu#i s trudeasc pan la epuizare #i apoi lic1idai. In acest caz, soluia final era doar intarziat. .ar s edem mai intai cum o personalitate special autorizat, <ranco, *a aler al 'rdinului lui 2ristos, confirma explicit card#ia dintre "atican #i nazi#ti. Potri it ziarului 0Reforma0, iat ce publica presa dictatorului spaniol ><ranco? la 6 mai 4D(A, data morii lui 2itler% Adolf 2itler, fiu al bisericii catolice, a murit aprand cre#tinismul. Prin urmare, este de ineles c nu pot fi +site cu inte pentru a deplan+e moartea lui, cand s,au spus atatea pentru a,i preamri iaa. .easupra rm#ielor lui pmante#ti se inal fi+ura sa moral biruitoare. 'dat cu cununa de martir, .umnezeu i,a dat lui 2itler laurii "ictoriei >0Reforma0, 54 iulie 4D(A?. ;n comunicat dat la "atican, ia Badrid. .esi+ur, eroul disprut merita cu prisosin +ratitudinea bisericii romane #i ei nu uitau. 2itler a ser it biserica cu credincio#ie% toi cei pe care biserica ii socotea du#mani, au suferit consecinele. Mi acest 0fiu0 bun n,a pre+etat s plteasc ceea ce datora sfintei biserici mam, #i in special celor ce s,au inrolat ca soldai ai ei. Am in at mult de la 'rdinul iezuit, spunea 2itler... Pan acum nu a existat ce a mai +randios, pe pmant, ca or+anizaia ierar1ic a bisericii catolice. Am transferat o mare parte a acestui tip de or+anizaie, in propriul meu partid... " oi imprt#i un secret. Pun bazele unui ordin... In ora#ele >in sensul de 0cetile0? ordinului meu, om educa un tineret care a face lumea s tremure... 2itler s,a oprit apoi, spunand c nu poate di ul+a mai mult >2ermann Rausc1nin+, 2itler mi,a spus?. ' alt personalitate 1itlerist, Halter /c1ellenber+, fost #ef al contra,spiona!ului +erman, completa aceste confidene ale <u1rer,ului dup rzboi% 'r+anizaia // a fost constituit de 2immler potri it principiilor 'rdinului iezuit. Re+ulamentul #i exerciiile spirituale prescrise de I+natiu de -o3ola erau modelul pe care 2immler a incercat s le copieze cu exactitate... Reic1fu1rer // & titlul lui 2immler ca #ef suprem al //,ului & urma s de in omolo+ul +eneralului iezuiilor #i intrea+a

structur a direciei era o imitaie sau copie fidel a ordinii ierar1iei bisericii catolice. ;n castel medie al de lan+ Paderborn in Hestfalia, numit 0Hebelsbur+0 a fost restaurat9 el a de enit ceea ce ar putea fi denumit 0o mnstire //0 >Halter /c1ellenber+, Meful contraspiona!ului nazist orbe#te?. In ceea ce ii pri ea, cei mai buni scriitori,teolo+i erau ocupai cu demonstrarea asemnrii dintre doctrinele naziste #i catolice. Mi in acest domeniu, fiii lui -o3ola erau cei mai ocupai. .e exemplu, s edem cum prezenta publicului Bic1aele /c1maus, teolo+ iezuit, o serie de studii pe mar+inea acestui subiect. 0Imperiul #i biserica0 reprezint o serie de scrieri care ar trebui s a!ute la edificarea celui de al III,lea Reic1, cci ea une#te statul naional,socialist cu cre#tintatea catolic... Bi#carea naional,socialist este cel mai i+uros #i mai masi protest impotri a spiritului secolelor EIE #i EE... ;n compromis intre credina catolic #i +andirea liberal este imposibil... Nimic nu se opune mai puternic catolicismului decat democraia... /ensul redescoperit al 0autoritii stricte0 desc1ide din nou calea unei interpretri reale a autoritii ecleziastice... Neincrederea in libertate este bazat pe doctrina catolic a 44D pcatului ori+inar... Poruncile naional,socialiste #i cele ale bisericii catolice au acela#i el... Acest el era 0noul E ,mediu0 pe care 2itler il promisese Europei. Asemnarea dintre pasionatul anti,liberalism al acestui iezuit din Bunc1en #i fanatismul exprimat in timpul actului dedicrii <.N.*.,ului din biserica Bontmartre era izbitoare. In timpul ocupaiei, R.P. BerNle scria% In aceste zile, libertatea nu mai merit nici o consideraie. *itate precum acesta ar putea fi date la infinit. Nu este aceast ur de libertate sub toate formele ei ins#i caracteristica stpanului de la RomaC Este u#or de ineles cum de s,au armonizat atat de bine doctrinele naziste cu cele catolice. *el care a demonstrat cu pricepere acest acord, iezuitul Bic1aele /c1maus, a fost numit de 0-a *roix0, zece ani dup terminarea rzboiului, marele teolo+ din Bunc1en #i nimeni nu a fi surprins s afle c el a fost fcut Prin al bisericii de ctre Pius EII. In aceste condiii, ce mai rmane din scrisoarea enciclic 0Bit brennender /or+e0 a lui Pius EI, care prea c atac nazismulC Nici un cazuist nu a incercat s ne lmureasc... desi+urF 0Barele teolo+0 Bic1aele /c1umaus a ea muli ri ali, potri it unui autor +erman care ede in cartea Iatolisc1,Ionser ati es Erb+ut cea mai uimitoare carte publicat reodat de editurile catolice +ermane. Aceast antolo+ie care adun la un loc texte din principalii teoreticieni catolici ai =ermaniei, de la =orres la "o+elsan+, ne face s credem c naional socialismul a iz orat din ideile catolice. *and a scris aceast prefa, =unter $uxbaum nu,#i ddea seama c descrierea sa era

perfect. ' alt persoan bine informat, principalul iz or al pactului dintre /fantul /caun #i $erlin #i #ambelanul secret al papei, <ranz on Papen, era #i mai explicit% Al III,lea Reic1 este prima putere mondial care nu numai c recunoa#te, dar pune #i in practic inaltele principii ale papalitii. Acestei afirmaii noi i,am adu+a rezultatul acestei puneri in practic% 5A de milioane de ictime ale la+relor de concentrare & cifr oficial publicat de 'N;. Aici +sim necesar s amintim ce a in special pentru acei care nu pot admite c masacrele or+anizate erau unul din 0inaltele principii0 ale papalitii. .esi+ur, aceast candoare este meninut cu sar+uin% Asemenea fapte barbare in de trecutF Asta o spun 0bunii apostoli0 oamenilor de rand, in timp ce ridic din umeri in faa necatolicilor pentru care focurile /fintei inc1iziii mai ard inc >0Brturia cre#tin0, ziar, ) dec.4DA7?. A#a s fieF .ar s punem de,o parte mrturiile foarte abundente despre ferocitatea clerical a anilor de demult #i s le lum in consideraie pe cele de pri esc secolul EE. Nu om reaminti nici ispr ile unor oameni ca /tepinac sau Barcone din *roaia, nici de cele ale lui :iso in /lo acia, dar ne om limita s examinm cat de ortodoxe erau 0inaltele principii0 pe care ei le puneau in practic. /unt aceste principii, astzi, rene+ate printro 0doctrin luminoas0, sunt ele respinse in mod oficial de /fantul /caun, la fel ca #i alte +re#eli ale trecutului intunecatC Este u#or de aflat. / desc1idem, de exemplu, Bari apolo+ii a abatelui @ean "ieu!an, care cu +reu ar putea fi considerat medie al, de#i este datat 4D6E9 45G *e citim aiciC Pentru a accepta principiile Inc1iziiei, trebuie s posezi doar o mentalitate cre#tin, #i asta este tocmai ceea ce le lipse#te cre#tinilor... $iserica nu are nici o sfial in acest domeniu. Nimeni nu ar fi putut s,o spun mai bine. Este necesar o alt do ad, nu mai puin ortodox #i modernC Ascultai,l pe R.P. @an ier, un faimos predicator la Notre .ame% Prin natura puterii ei indirecte asupra c1estiunilor pmante#ti, nu ar trebui ca biserica s aib dreptul s a#tepte de la statele catolice ca acestea s oprime pe eretici c1iar pan la lic1idarea lorC Iat rspunsul meu% .a, eu susin aceasta, s se mear+ pan la moartea acestoraF... /pri!inindu,m mai intai de toate pe practic #i apoi pe in tura bisericii9 #i sunt con ins c nici un catolic nu a susine contrariul fr a pctui in mod +ra . Nu am putea s,l acuzm pe acest teolo+ c ar orbi in dodii. *u antarea sa a fost clar #i limpede. Ar fi imposibil s spui mai mult cu mai puine cu inte. :otul este aici, pri itor la dreptul pe care biserica #i,l aro+ de a,i extermina pe acei a cror credin nu corespunde cu a ei% in tura care o sile#te, practica ce o le+itimeaz prin tradiie #i c1iar

c1emarea la ordine a statului cre#tin, reprezentat atat de bine de cruciada 1itlerist. ;rmtoarele cu inte, departe de a fi ambi+ui, nu au fost pronunate in intunecimea E ului Bediu% $iserica poate condamna pe eretici la moarte pentru c orice drept pe care ace#tia il au exist numai datorit toleranei noastre, #i aceste drepturi sint aparente doar, nu #i reale. Autorul acestei afirmaii este +eneralul iezuit, <ranz Hern >4DG),4D4A? #i faptul c era +erman d #i mai mult +reutate declaraiei sale. :ot in timpul secolului EE, cardinalul -epicier, conductor notoriu al bisericii, scria% .ac cine a declar in mod public c este un eretic sau incearc s,i con erteasc pe alii prin cu antul sau faptele sale, nu numai c poate fi excomunicat, dar de asemenea poate fi pe bun dreptate omorat. .ac acesta nu este un apel caracteristic la crim, atunci nu #tiu ce s mai zic. Este dorit de asemenea #i contribuia su eranului pontifC Iat,o, din partea unui pap modern al crui 0liberalism0 a fost criticat de clerul intransi+ent% papa iezuit, -eon EIII% $lestemul este asupra oricrui om care spune c .u1ul /fant nu dore#te ca noi s,i omoram pe eretici. *e alt autoritate poate fi in ocat mai presus de cea a .u1ului /fantC *1iar dac acest lucru poate nemulumi pe cei ce manipuleaz perdelele de fum >cu referire la cei ce semnalizeaz prin coloane de fum ale+erea unui nou pap?, care incearc s lini#teasc con#tiinele nelini#tite, 0inaltele principii0 ale papalitii rman nesc1imbate #i, printre altele, exterminarea in numele credinei este tot atat de alabil #i canonic azi precum a fost #i in trecut. ' concluzie foarte iluminant & ca s folosim un cu ant atat de dra+ misticilor & cand lum in considerare ceea ce s,a intamplat in Europa intre 4D6D #i 4D(A. 2itler, =oebbels, 2immler #i cei mai muli membri din ec1ea +ard a partidului erau catolici, scria <rederic 2offet. Mi asta nu intampltor, cci datorit apartenenei reli+ioase a #efilor, +u ernul naional,socialist a fost unul din cele mai catolice din cate a a ut =ermania... Aceast inrudire intre naional,socialism #i catolicism este #i 454 mai izbitoare dac studiem cu mai mult atenie metodele de propa+are d #i or+anizarea intern a partidului. Pri itor la acest subiect, nimic nu este mai concludent decat acti itatea lui @osef =oebbels. Acesta fusese crescut intr,un cole+iu iezuit #i fcuse seminarul teolo+ic inainte de a se dedica literaturii #i politicii... <iecare pa+in, fiecare rand al scrierilor sale rein ie in tura profesorilor si9 a#a c el pune accentul pe supunere... pe dispreul fa de ade r... ;nele minciuni sint tot atat de necesare ca #i paineaF, proclama el in irtutea relati ismului moral extras din scrierile lui I+naiu de -o3ola. 2itler nu acord laurii iezuitismului #efului propa+andei, ci #efului

=estapo,ului, dup cum spunea #i celor apropiai% Il pot edea pe 2immler ca pe un I+natiu de -o3ola al nostru. *a s orbeasc astfel, <u1rer,ul trebuie s fi a ut moti e serioase. Bai intai obser m c Iurt 2einric1 2immler, Reic1fu1rer al //,ului, =estapo,ului #i forelor poliiene#ti +ermane, prea a fi unul din cei mai impre+nai de clericalism dintre toi membrii antura!ului catolic al lui 2itler. :atl su fusese director al unei #coli catolice in Bunc1en #i apoi tutore al Prinului Rupec1t al $a ariei. <ratele su, clu+r benedictin, trise la mnstirea Baria Oaac1, unul din locurile cele mai inalte ale pan+ermanismului. El a mai a ut un unc1i care a ocupat o poziie inalt in canonul *urii $a ariei, iezuitul 2immler. Autorul +erman, Halter 2a+en, d de asemenea unele informaii discrete% =eneralul iezuiilor, contele 2alNe on -edoc1o sc1i, era pre+tit s or+anizeze, pe bazele obi#nuite ale anti,comunismului, unele colaborri intre /er iciul secret +erman #i 'rdinul iezuiilor. *a rezultat, in cadrul /er iciului central de securitate al //, s,a infiinat o or+anizaie, iar ma!oritatea poziiilor c1eie erau ocupate de preoi catolici purtand uniforma nea+r a //,ului. Printele iezuit 2immler era unul din ofierii superiori ai acestei or+anizaii. .up capitularea celui de al treilea Reic1, printele iezuit 2immler a fost arestat #i inc1is la Nurember+. Audierea lui de ctre tribunalul internaional ar fi putut dez lui lucruri foarte importante, dar Pro idena a e+1eat cu oc1i i+ileni% unc1iul lui 2einric1 2immler nu a mai aprut inaintea tribunalului. Intr,o diminea, el A <'/: =T/I: B'R: IN *E-;-A -;I, iar publicul nu a aflat niciodat cauza morii sale. Nu om pta memoria acestui cleric presupunand c i#i pusese capt zilelor de bun oie, impotri a in turii solemne a bisericii romane. .esi+ur, moartea lui a fost la fel de brusc #i oportun ca aceea a unui alt iezuit, cu puin timp inainte, printele /taempfle, autorul nerecunoscut al crii lui 2itler, 0Bein Iampf0. /tranie coinciden, desi+ur. .ar s ne intoarcem la Iurt 2einric1 2immler, #ef al =estapo,ului, ceea ce inseamn c a inut in mainile sale principalele par+1ii ale puterii acelui re+im. *are este meritul su personal in ca#ti+area unei ase menea poziii inalteC A zut 2itler in el un +eniu superior, atunci cand l,a comparat cu creatorul 'rdinului iezuitC .esi+ur, nu este ceea ce spun mrturiile celor care il cuno#teau #i care edeau in el nimic mai mult decat o mediocritate. 455 'are strlucea acea stea cu o lumin de imprumutC *ine este cu ade rat I. 2. 2immler, #eful oficial care a domnit de fapt peste =estapo #i peste ser iciile secreteC *ine trimitea milioane de oameni, deportai din moti e politice, impreun cu e reii la moarteC Era cum a nepotul insipid

al unc1iului, fost canon al *urii $a ariei, unul din fa oriii lui -edoc1o sc1i, un printe iezuit #i ofier superior in //C Poate prea necu+etat #i c1iar obraznic s scrutezi atat de indiscret scena ascuns a istoriei. Piesa se !oac pe scen inaintea luminilor combinate ale rampei. Acest lucru este normal pentru orice spectacol9 iar cel care rea s pri easc dincolo in culise poate fi pri it ca unul car produce tulburri #i este prost crescut. :otu#i, ra!a care ii lea+ pe actori de acela asupra cruia sint fixate pri irile publicului, ine in intre+ime din spatele scenei. Acest lucru este mai e ident atunci cand studiem pe ace#ti 0mon#tri sacri0 #i ne dm seama c, de fapt, ei sint departe de ceea ce ne inc1ipuim noi c reprezint. Aceasta s,a intamplat #i in cazul lui 2immler. .ar n,ar fi drept s spunem acela#i lucru despre cel care l,a folosit ca mana lui dreapt, adic 2itlerC *and il edeam pe 2itler +esticuland pe ecran sau il auzeam ltrandu,#i cu antrile lui isterice, nu a eam oare impresia c pri eam mi#crile unui automat +re#it re+lat, cu resorturile intinse la maximC *1iar mi#crile sale cele mai simple ne reamintesc de o ppu# mecanic. *at despre oc1ii lui +oi #i bulbucai, nasul lipsit de fermitate, fizionomia pu1a a crei ul+aritate nu putea fi sal at de me#a de pr sau mustaa perie care prea lipit sub nas... Era oare acest tip mormit la intalnirile publice, un ade rat #efC Era el ade ratul 0stpan0 al =ermaniei, un autentic om de stat al crui +eniu urma s intoarc lumea cu susul in !osC /au era doar un inlocuitor ru al tuturor acestoraC ' piele de acoperire iste umflat #i o fantom pentru manuirea maselor, un a+itator al mulimilorC El insu#i a recunoscut aceasta atunci cand a spus% Eu sint doar o trambi. <rancois Poncet, ambasadorul <ranei la $erlin, confirm c 2itler muncea foarte puin, nu prea citea #i ii lsa pe colaboratorii si s,#i ad de ale lor. *ei care il a!utau ddeau aceea#i impresie de +oliciune #i irealitate. Primul, Rudolf 2ess, care a zburat spre An+lia in 4D(4, a aprut la procesul de la Nurember+ ca un strin de aceast lume #i nu am aflat niciodat dac era complet nebun sau era doar lunatic. Al doilea era +rotescul =oerin+, increzut #i obez, care purta cea mai spectaculoas uniform de operet, un mancu, un mare !efuitor de picturi #i, pe deasupra, morfinoman. *elelalte personaliti principale ale partidului era asemntore #i la procesul de la Nurember+ una din cele mai mari surprize a ziari#tilor a fost c ace#ti oameni, pe lan+ defectele lor indi iduale, erau lipsii de inteli+en, caracter #i erau mai mult sau mai puin insi+nifiani. /in+urul care a stat deasupra acestei adunri ul+are & datorit a+erimii dar nu #i meritelor sale morale & a fost <ranz on Papen, #ambelanul papei, omul bun la toate... care urma s fie ac1itat.

.ac <u1rer,ul se do ede#te a fi o marionet extraordinar, era oare cel care l,a creat mai deosebitC / ne amintim maimurelile acelui *ezar 456 potri it pentru carna al, rosto+olindu,#i oc1ii lui mari #i ne+ri pe care ii dorea scanteietori, pe sub acea neobi#nuit plrie impodobit cu ciucuriF Mi acele foto+rafii destinate propa+andei, luate dinspre picioare #i care scoteau in e iden doar flcile, omul minune, ca o stanc neclintit & simbol al oinei care nu cuno#tea obstacoleF *e oinF .in mrturisirile cator a to ar#i ai lui, a eam ima+inea cumplit a unui om mereu indecis9 acest 0om minune0 care urma s cotropeasc totul in for >ca s folosim termenii cardinalului Ratti, iitor Pius EI?, nu a rezistat a ansurilor fcute de ctre cardinalul iezuit =asparri, /ecretar de /tat, in numele "aticanului. .oar cate a intalniri secrete l,au con ins pe 0re oluionar0 s se inroleze cu tot calabalacul sub stindardul /fantului /caun, pentru a,#i construi o carier strlucit pe care o #tim atat de bine, incat fostul ministru, *arlo /forza, a putut scrie% Intr,o zi, cand timpul a fi atenuat amarul #i ura, se a recunoa#te c or+ia brutalitilor san+eroase care au transformat Italia intr,o inc1isoare pentru 5G de ani #i in ruine de,a lun+ul rzboiului din 4D(G,4D(A, i#i au ori+inea intr,un caz aproape unic in istorie% completa disproporie dintre le+enda creat artificial in !urul unui nume #i reala capacitate a bietului dia ol care a purtat acel nume, un om care nu se impiedica de cultur. Aceast formul perfect este aplicabil lui 2itler, ca #i lui Bussolini% aceea#i disproporie intre le+end #i capacitate, aceea#i lips de cultur a acestor a enturieri mediocri cu trecut aproape identic9 carierele lor luminoase i#i pot +si explicaia numai in darul lor de a manipula masele, un dar care le,a adus o publicitate orbitoare. * le+enda era creat artificial, este e ident atunci cand #tim c astzi apariia retrospecti a <u1rer,ului pe ecranele din =ermania pro oac nimic mai mult decat un imens ras. .ar nu era c1iar aceast cert inferioritate a acestor oameni pro ideniali ade ratul moti al ale+erii lor #i ridicrii lor la putere. .e fapt, aceast lips de caliti indi iduale poate fi +sit la toi cei ale#i de papalitate spre a fi conductori. Atat in =ermania cit #i in Italia erau cai a oameni de /tat, ade rai conductori, care erau capabili s preia conducerea #i s +u erneze fr a trebui s apeleze la acest mistic delirant. .ar ace#tia erau prea strlucitori din punct de edere intelectual #i nu erau suficient de inele+tori. "aticanul, #i in special eminena cenu#ie, on Oedoc1o sc1i, nu i,ar fi putut ine ca pe un baston in mana sa, #i nu i,ar fi putut determina s ser easc scopurilor sale cu orice pre, pan la lo itura final. Am zut c atat Bussolini cat #i 2itler s,au do edit foarte maleabili cand emisarii /fantului /caun le,au oferit puterea. Planul lui Oedoc1o sc1i

era s creeze o federaie a naiunilor catolice in centrul Europei, in care $a aria #i Austria >+u ernat de iezuitul /eipel? ar fi a ut intaietate. $a aria trebuia s fie separat de Republica =erman de la Heimar & #i, ca din intamplare, a+itatorul 2itler, de ori+ine austriac, era atunci separatorul $a ariei. .ar #ansa de a realiza aceast federaie #i de a,l a#eza pe un 2absbur+ la conducerea ei de enea tot mai slab, pe msur ce Pacelli de enea tot mai con#tient de slbiciunea Republicii +ermane datorit slabului a!utor acordat ei de aliai. /perana de a pune mana pe =ermania 45( ca un intre+ s,a nscut apoi la "atican #i planul a fost modificat in consecin% 2e+emonia Prusiei protestante trebuia distrus #i Reic1,ul trebui s domine Europa & #i pentru a pre eni federalismul +erman & Reic1,ul trebuia reconstruit in a#a fel incat catolicii s fie stpani >ziarul 0Bercure de <rance0, 0Pius EI #i 2itler0, 4A ianuarie 4D6(?. Aceasta este de a!uns. <cand stan+a impre!ur, 2itler, impreun cu cm#ile lui brune, s,a transformat dintr,un separatist al $a ariei, intr,un apostol al Barelui Reic1. Capitolul 0. Lag5$ l )o$ii /i %$u%iad l anti& )it . In ce msur au fost catolicii stpani ai =ermaniei naziste, a ie#i curand la i eal, la fel #i se eritatea cu care au fost aplicate cate a dintre 0inaltele principii ale papalitii0. -iberalii #i e reii au a ut destul timp liber ca s,#i dea seama cat de la zi erau aceste principii, fapt confirmat de cele mai multe oci ortodoxe. .reptul pe care #i l,a aro+at biserica de a extermina incet sau rapid pe cei ce,i stteau in cale, a fost pus in practic la Ausc1Jitz, .ac1au, $elsen, $uc1enJald #i alte la+re ale morii. =estapo,ul lui 2immler, I+naiu de -o3ola al nostru, executa cu sar+uin aceste fapte de caritate9 =ermania ci il #i militar a trebuit s se supun ca un cada ru in mana celui ce,l car acestei puternice or+anizaii. Nu este ne oie s spunem c "aticanul #i,a splat mainile in le+tur cu aceste orori. Acordandu,i un inter iu ziaristului el eian dr. Nerin <.=un, care fusese el insu#i deportat #i se intreba de ce nu inter enise papalitatea atunci, mcar acordand un minim de a!utor acelor nenorocii, papa Pius EII a a ut neru#inarea s rspund% Mtiam c, din moti e politice, in =ermania au a ut loc persecuii iolente, dar noi nu am fost informai niciodat asupra caracterului inuman al represiunii naziste >0=azette of -ausanne0, 4A no .4D(A?. Mi asta pe remea cand prezentatorul de la Radio "atican, R.P.Bistiaen, declara c fuseser primite do ezi zdrobitor de documentate asupra caracterului represiunii naziste. <r indoial, /fantul Printe nu era informat nici de ceea ce se intampla in la+rul de concentrare al usta#ilor, in ciuda prezenei la

Oa+reb a propriului su le+at. 'dat, totu#i, /fantul /caun a fost zut interesandu,se de soarta unor oameni condamnai la deportare. Erau A58 de misionari protestani, supra ieuitori ai celor care fuseser luai prizonieri de !aponezi in insulele din Pacific #i internai in la+rele din <ilipine. Andre Ribard, in excelenta sa carte 4D)G #i secretul "aticanului, dez luie inter enia pontifical in numele acestor nenorocii. :extul apare sub numrul 4AD4, datat% :oNio, ) aprilie 4D(6, intr,un raport din partea .epartamentului de probleme reli+ioase din teritoriile ocupate, #i citez urmtorul para+raf% /e exprim dorina bisericii catolice de a,i edea pe !aponezi urmandu,#i politica fr a permite anumitor propa+atori reli+io#i s fac +re#eala de a reca#ti+a o libertate care nu li se permite. 45A .in punct de edere cre#tin, acest pas caritabil nu are ne oie de nici un comentariu, dar nu reprezint oare ce a semnificati din punct de edere politicC In /lo acia & dup cum #tim & B. :iso, iezuitul conductor, era de asemenea liber s persecute fraii de alt credin, de#i =ermania & stat fa de care /lo acia era satelit & era protestant in mare parte. Aceasta spune multe despre influena pe care o a ea biserica roman in Reic1,ul 1itleristF Am zut, de asemenea, rolul !ucat de reprezentanii acestei biserici in *roaia, in exterminarea credincio#ilor ortodoc#i. *at despre cruciada antisemit, capodoper a =estapo,ului, trebuie s menionez din nou rolul !ucat aici de Roma, fiindc am amintit de!a de ispr ile monseniorului :iso, principalul furnizor al camerelor de +azare de la Ausc1Jitz. Iat cate a documente la acest dosar. Bai intai, iat o scrisoare din partea monseniorului -eon $erard, ambasador al +u ernului de la "ic13 la /fantul /caun% Domnului $areal Petain, )n scrisoarea dvs*, datat + august ,-.,, m onorai cu rugmintea de a v da unele informaii privind dificultile ce ar putea aprea / din punctul de vedere al 'isericii catolice / ca urmare a msurilor pe care guvernul dvs* le-ar lua 0n ceea ce-i privete pe evrei* Am onoarea s v rspund c nu mi s-a spus la 1atican nimic care ar putea fi interpretat ca o critic sau de!apro'are a legilor sau directivelor 0n chestiune. Periodicul 0-KArc1e0, menionand aceast scrisoare intr,un articol intitulat :cerea lui Pius EII, orbe#te despre un raport ulterior complementar trimis de -eon $erard la "ic13 pe 5 septembrie 4D(4% Este reo contradicie intre statutul e reilor #i doctrina catolicC Numai una, #i -eon $erard o a#eaz cu respect sub oc1ii #efului statului. Ea rezid din faptul c le+ea din 5 iunie 4D(4 ii define#te pe e rei ca fiind o ras., $iserica >scria ambasadorul "ic13,ului? nu a declarat niciodat desc1is c

tuturor cetenilor li s,ar cu eni drepturi e+ale... A#a cum mi,a spus o persoan cu autoritate de la "atican, nu ei a ea necazuri in ceea ce pri e#te statutul e reilor > 0-KArc1e0, noiembrie 4DA8?. Iat, pus in practic, 0teribila0 scrisoare enciclic 0Bit $rennender /or+e0, impotri a rasismului, la care se refer toi apolo+eii. .ar +sim ce a #i mai bun in cartea lui -eon PoliaNo % Propunerea bisericii protestante din <rana ca, impreun cu biserica roman, s ia unele msuri impotri a arestrii e reilor in timpul erii anului 4D(5, a fost respins de demnitarii catolici. Buli parizieni i#i aduc aminte cum copiii e rei erau luai de la mamele lor #i trimi#i cu trenuri speciale in crematoriile de la Ausc1Jitz. Aceste deportri ale copiilor sunt confirmate, printre alte documente oficiale, intr,o not a // 2aupsturmfu1rer .anneNer, din 54 iulie 4D(5. Aceast +roaznic cruzime a biserici romane & #i mai ales a #efilor si & a inspirat, cu puin timp in urm, randurile rzbuntoare ale periodicului mai sus menionat, 0-KArc1e0% .e,a lun+ul a cinci ani nazismul fost autorul atrocitilor, profanrilor, blasfemiei #i crimei. .e,a lun+ul a cinci ani a masacrat milioane de e rei & ) milioane & dintre care 4.8GG.GGG de copii. 45) *ine, da, cine spunea odat% lsai copiii s in la mineC Mi pentru care moti C -sai copiii s in la mine ca s,i pot mcelriC Acel pap militant a fost urmat de unul diplomat. .in Parisul ocupat, mer+em la Roma, ocupat de asemenea de =ermania dup cderea Italiei. Iat mesa!ul adresat lui Ribbentrop, ministrul afacerilor externe al +u ernului nazist +erman% Ambasada =ermaniei la /fantul /caun, Roma, la 58 octombrie, 4D(6. *1iar dac a fost presat din toate prile, papa nu #i,a exprimat dezaprobarea fa de deportarea e reilor din Roma. El se poate a#tepta din partea du#manilor no#tri la repro#uri fa de atitudinea sa, fapt ce a fi exploatat de protestanii din rile an+lo,saxone in propa+anda lor impotri a catolicismului9 +andindu,ne la aceast delicat problem, periclitarea relaiilor noastre cu +u ernul +erman a fost factorul decisi ... /emnat% Ernst on HeiszaeNer >Ar1i ele secrete din Hil1elmstrasse?. Referindu,se la cariera acestui baron on HeiszaeNer & !udecat ca #i criminal de rzboi pentru c a pre+tit listele de exterminare & 0-e Bonde0 scrie pe 57 iulie 4D(7% Pre zand infran+erea =ermaniei, el s,a numit pe el insu#i ambasador la "atican, profitand de aceast ocazie pentru a lucra mai indeaproape cu =estapo,ul. In spri!inul cititorilor no#tri care nu s,au con ins pe deplin, om cita urmtorul document +erman care dez luie ordinele date de "atican & #i de iezuii & impotri a e reilor, inainte de inceperea rzboiului% /tudiind e oluia antisemitismului in /tatele ;nite, obser m cu interes c numrul

asculttorilor postului de radio condus de printele iezuit *ou+1lin, binecunoscut pentru antisemitismul lui, dep#e#te 5G de milioane >Ar1i ele secrete din Hil1elmstrasse, doc. 86,5)4D,I, $erlin?. Antisemitismul militant al iezuiilor in /tatele ;nite, ca pretutindeni de altfel, nu ne mir la ace#ti ultramontani#ti, pentru c este in deplin concordan cu doctrina. / edem ce are de spus in le+tur cu acest subiect .aniel Rops de la Academia <rancez9 acest autor specializat in literatur reli+ioas, a publicat numai sub auspiciile Imprimatorului. *itim intr,una din cele mai cunoscute lucrri ale sale, Isus #i timpul /u, publicat in 4D((, in timpul ocupaiei +ermane% Peste eacuri, oriunde a fost impr#tiat rasa e reiasc, a curs san+e #i intotdeauna c1emarea la crim rostit in sala de !udecat a lui Pilat s,a inecat intr,un stri+t de disperare repetat de mii de ori. *1ipul unei naiuni e reie#ti persecutate umple istoria, dar nu poate umbri cealalt fa, man!it cu san+e #i scuipat, fa de care mulimea e reiasc nu simte nici o mil. <r indoial, Israel nu a a ut de ales #i a trebuit s,- omoare pe .umnezeul su dup ce l,a rene+at, #i, cum san+ele cere in mod tainic san+e, mila cre#tin se poate s nu aib nici ea de ales9 cum s nu compenseze *el /fant cumplita crim >crucificarea? cu po+romuri cumpliteC $ine zisF /au spus mai pe #leau, dac mii de e rei au trebuit s mear+ in camerele de +azare de la Ausc1Jitz, .ac1au sau alte la+re, atunci aceasta era ceea ce ei meritau. Aceast nenorocire enea prin oin di in #i mila cre#tin ar fi fcut o +re#eal dac s,ar fi indreptat spre ei. Eminentul profesor @ules Isaac, pre#edinte al or+anizaiei Prietenia iudeo,cre#tin, a exclamat atunci cand s,a referit la acest pasa!% Aceste 457 teribile #i blasfemiatoare fraze pro oac o oroare insuportabil, afirmaie #i mai accentuat printr,o not care spune% Printre e reii de azi, unii incearc s se scuture de aceast +rea responsabilitate. 'norabile sentimente, desi+ur, dar nu putem contrazice e idenele istoriei. :eribila +reutate >a morii lui Isus? pe care trebuie s o poarte Israelul nu depinde de oameni ca s fie respins >@ules Isaac, 0Isus #i Israel?. .eci, de la afirmarea doctrinal a inaltelor principii papale, pan la punerea lor in practic de ctre 2immler, -o3ola al nostru, cercul se inc1ide & #i putem spune & antisemitismul furibund al <u1rer,ului #i,a pierdut cea mai mare parte din mister. .ar, intorcandu,ne la subiect & nu arunc aceasta mai mult lumin asupra acelui persona! in#eltorC -ucrurile ima+inate inainte de rzboi intr,o incercare de a explica disproporia e ident dintre om #i rolul pe care l,a a ut de !ucatF Era un +ol, un id simit de toi. Pentru a umple acest +ol, au abundat le+endele% au fost impr#tiate in strintate po e#ti, nu totdeauna fr scopul secret

de a induce in eroareF Mtiine oculte, ma+icieni orientali, astrolo+i, au inspirat & se spunea & pe si1astrul somnambul de la $erc1tes+aden. Mi ale+erea z asticii ca insi+n a partidului nazist, ori+inar fiind din India, prea s susin aceast idee. .omnul Baxime Bourin respin+e ins aceast afirmaie% Adolf 2itler fusese ele al #colii din -ambac1 #i a cantat in corul de biei al catedralei cu acela#i nume. El a descoperit acolo z astica, pentru c era semnul 1eraldic al preotului 2a+en, administratorul abaiei >Baxime Bourin, Istoria marilor puteri?. Inspirarea <u1rer,ului este, de asemenea, explicat cu u#urin, fr a fi ne oie s se recur+ la filozofii tainice sau exotice. .ac este e ident c acest fiu al bisericii catolice, cum l,a descris <ranco, era supus unor impulsuri din partea unor conductori tainici, #tim, de asemenea, c ace#tia nu au nimic in comun cu ma+ia oriental. Iadul pmantesc care a de orat 5A de milioane de ictime poart o alt pecete, u#or de recunoscut% cea a oamenilor care au fost ne oii s treac printr,o lun+ #i meticuloas instruire prescris de Exerciiile spirituale >ale iezuiilor?. Capitolul ;. I 4uiii /i Coll giu) Ru&&i%u). Printre nenumratele cauze care au determinat "aticanul s 1otrasc inceperea primului rzboi mondial, prin indemnarea lui <ranz Iozef, imprat al Austriei, de a pedepsi crunt pe sarbi, una din cele mai importante a fost, dup cum am zut, dorina de a da o lo itur decisi bisericii ortodoxe, aceast biseric ri al de secole. In spatele micii naiuni sarbe "aticanul edea Rusia, tradiionalul protector al bisericii ortodoxe din $alcani #i din Europa de Est9 #i lo ind /erbia, intea #i Rusia. Iat ce scria Pierre .ominiPue% Pentru Roma, aceast afacere a de enit de o importan ital% o ictorie a monar1iei apostolice asupra arismului putea fi considerat ca o ictorie a Romei asupra bisericii sc1ismatice din Est. *onducerea bisericii romane nu s,a indoit nici o clip c o asemenea ictorie ar putea fi obinut fr un mcel +i+antic. Riscul, sau mai bine zis 458 certitudinea acestuia, a fost acceptat, pentru c alianele il fceau ine itabil. Indemnat de secretarul su de stat, Berr3 del "al, Pius E nu l,a inut secret #i insrcinatul cu afaceri al $a ariei scria +u ernului su in a!unul conflictului% El >papa? nu crede c armatele franceze #i ruse ar reu#i intr,un rzboi impotri a =ermaniei >$a erisc1e .oNumente zum Irie+sausbruc1, III, pa+. 5G)?. Aceste calcule !osnice s,au do edit a fi +re#ite. Primul rzboi mondial, care a de astat nordul <ranei #i a lsat in urma lui cate a milioane de mori, nu a implinit dorinele Romei9 in sc1imb a di izat Austro,;n+aria, lipsind "aticanul de cea mai important fortrea din Europa #i i,a

eliberat pe sla ii care fceau parte din acea dubl monar1ie a stpanirii apostolice a "ienei. In plus, re oluia rus a eliberat de sub controlul "aticanului pe acei romano,catolici & din care mare parte de ori+ine polonez & care triau in fostul imperiu arist. Infran+erea a fost total. .ar cu recunoscuta,i rbdare #i mi+al, biserica roman era +ata s reinceap cu noi eforturi atacul asupra Estului, fapt care se combina atat de bine cu ambiiile pan+ermanismului. .e aici, a#a cum am menionat mai de reme, ie#irea la suprafa a dictatorilor #i cel de al doilea rzboi mondial cu ororile sale9 lic1idarea >dezmembrareaZ Poloniei #i catolicizarea forat a *roaiei erau numai dou exemple atroce ale acestor orori. Nu a ea nici o importan c 5A de milioane au murit in la+rele de concentrare, c alte 65 de milioane de soldai au murit pe campul de lupt #i 5D de milioane au fost rnii #i mutilai9 acestea sunt statisticile oficiale ale 'N; #i arat mrimea acelui mcelF .e aceast dat, conducerea bisericii romane credea c scopurile sale fuseser atinse9 #i se putea citi in ziarul 0$asler Nac1ric1ten0 din $asel% Aciunea +erman asupra Rusiei ridic problema e an+1elizrii acestei ri9 "aticanul este foarte interesat in aceasta >$asler Nac1ric1ten, 57 martie 4D(5?. Mi acest extras dintr,o carte menit s,l +lorifice pe Pius EII% "aticanul #i $erlinul au inc1eiat un pact care permitea misionarilor catolici de la 2ollegium "ussicum s ptrund in teritoriile ocupate #i s plaseze teritoriile $altice sub nunciatura $erlinului >Besa!e din timpul rzboiului, adresate lumii, de Pius EII?. 0*atolicizarea0 Rusiei era pe punctul de a incepe sub protecia He1rmac1t,ului #i //,ului in acela#i mod in care fusese fcut in *roaia de ctre Pa elici #i asociaii lui, dar la o scar mult mai mare. Acesta era cu ade rat un triumf pentru RomaF *e dezam+ire apoi cand atacul 1itlerist s,a oprit in faa Bosco ei #i cand on Paulus #i armata sa au fost prin#i la /talin+radF Era in perioada *rciunului din 4D(5 #i se poate citi din nou mesa!ul & mai de+rab o ibrant c1emare la arme & adresat naiunilor cre#tine de ctre /fantul Printe% Acesta nu este un timp pentru plan+ere, ci pentru aciune. <ie ca entuziasmul pentru cruciad s cuprind cre#tintatea #i c1emarea 0.umnezeu o rea0 s fie auzit9 fie ca noi s fim +ata s ne sacrificm #i s slu!im ca cruciaii din ec1ime... Noi ru+m #i implorm s luai asupra oastr +ra itatea #i +roz ia situaiei... *at despre oluntarii care particip la aceast sfant cruciad a timpurilor moderne, ridicai sus 45D stindardul #i declarai rzboi intunericului acelei lumi care este desprit de .umnezeu. In aceast zi a na#terii lui Isus suntem departe de pacea cre#tin.

Aceast cu antare rzboinic nu era expresia acelei stricte neutraliti cu care se auto,m+ulea "aticanul cand era orba de probleme internaionale. Acea cu antare era cu atat mai nepotri it cu cat Rusia era aliatul An+liei, Americii #i <ranei libereF Oambim cand citim e1ementele contestaii ale aprtorilor lui Pius EII, care ne spun c rzboiul lui 2itler nu a fost o cruciad, cand acest cu ant apare clar menionat in mesa!ul /fantului printe. "oluntarii pe care papa ii c1ema la arme, ace#tia erau din .i iziile Azul #i din cei recrutai de cardinalul $audrillart la Paris. Acesta declarase pe 6G iulie 4D(4% Rzboiul lui 2itler este un plan nobil de aprare a culturii europene. Notm, totu#i, c "aticanul nu mai este interesat in aprarea acestei culturi, cci el tinde s re olte naiunile Africii impotri a <ranei. Pius EII spunea% $iserica catolic nu se identific cu cultura "estului > 0-e Bonde0, 46 aprilie 4DA)?. In#eltoriile #i contradiciile +rosolane sunt interminabile, mai ales din partea celor care,l acuz pe /atan a fi tatl tuturor minciunilorF *ampania din Rusia a armatelor 1itleriste, ace#ti nobili aprtori ai culturii europene, a fost susinut #i a a ut parte #i de implicarea iezuiilor care con erteau oameni. *ine a ar fi mirat de ceea ce fcea /fanta :ereza inainte de acest dezastruF Pius o numise >Pius EI? sfanta care patrona nefericita Rusie #i *anonul *oube a reprezenta stand in picioare zambind, dar tot atat de teribil ca o armat pre+tit pentru lupta cu +i+antul bol#e ic. I#i dduse du1ul sfanta din -isieux & folosit pentru tot feluri de lucrri de ctre biseric & sub marea #i +i+antica sarcin dat acesteia de ctre /fantul PrinteC Nu ar fi de mirare. .ar, in locul micuei sfinte, exista inc Re+ina cerului care i#i asumase de!a rspunderea in 4D47 de a aduce inapoi in turma bisericii romane pe sc1ismatica Rusie. / citim ce scrie 0-a *roix0 despre asta% -e om reaminti cititorilor no#tri c ins#i <ecioara din <atima promisese con ertirea ru#ilor, dac toi cre#tinii ar fi executat cu sinceritate #i bucurie toate le+ii e an+1elice >0-a *roix0, 44 iunie 4D(7?. "rem s subliniem c, potri it preoilor iezuii care sunt mari speciali#ti in lucruri miraculoase, Bi!locitoarea cereasc recomanda, ca fiind foarte eficace, folosirea rozariului. Aceast f+duin a <ecioarei a fost pecetluit de un dans al soarelui, o minune care s,a petrecut din nou in 4DA4, in +rdinile "aticanului, numai in folosul lui Pius EII. *u toate acestea, ru#ii au ptruns in $erlin, in ciuda cruciadei cerute de pap & #i, pan acum, conaionalii lui 2ru#cio nu s,au arta nerbdtori, din cate #tiu, s apar in 1aine de pocin #i cu lanuri de +at la u#a catedralei /fantul Petru. *e a mers +re#itC Nu au fcut cre#tinii destule ru+ciuni cu rozariul lorC Nu se implinise numrul de zeci de ru+ciuni cerut din cerC Am fi

tentai s credem c aceasta ar fi cauza dac, desi+ur, nu ar exista anumite detalii obscene in po estea le+endar a <atimei. Promisiunea con ertirii Rusiei, dat izionarei -ucia in 4D47, a fost scoas la lumin 46G abia in 4D(4, cand a de enit clu+ri #i a fost fcut public in octombrie 4D(5 de cardinalul /c1uster, un partizan aprins al Axei Roma, $erlin9 a fost fcut public la cererea, sau s zicem ordinul lui Pius EII, acela#i Pius EII care trei luni mai tarziu fcea sus menionata c1emare la cruciad. <oarte edificator, desi+ur% unul din apolo+eii <atimei admite c din aceast cauz, problema #i,a pierdut in mod e ident ce a din aloarea profetic >Bic1ael A+nellet, Biracolul de la <atima, pa+.A(?. Acesta este ultimul lucru care s,ar putea spune despre eaF ;n anumit canonic, mare specialist in problema 0miracolelor portu+1eze0, ne spune ca pe o confesiune% :rebuie s mrturisesc c, in ceea ce m pri e#te, am adu+at cu mare repulsie la prima mea ediie textul fcut public de Eminena sa, *ardinalul /c1uster >*anon $art1as, <atima, miracolul sec. EE?. Inele+em, desi+ur, bunele intenii ale canonului $art1as... .eci, /fanta <ecioar i,a spus pstoriei -ucia, in 4D47% .ac cerinele mele or fi luate in seam, Rusia a fi con ertit, po uind,o in acela#i timp s in secretul numai pentru ea. Atunci cum ar fi putut cre#tinii s afle cerinele #i s le respecteC *redibile Puia ineptum. /e pare c, din 4D47 pan in 4D(5, 0nenorocita Rusie0 nu a a ut ne oie de ru+ciuni oferite in numele ei, dar ele au fost cerute de ur+en numai dup infran+erea nazi#tilor la Bosco a #i atunci cand on Paulus a fost prins la /talin+radF /in+ura concluzie pe care o permite aceast dez luire tarzie este urmtoarea% supranaturalul este un lucru puternic, dar trebuie manuit cu mult atenie. .up Bontoire, +eneralul iezuit 2alNe on -edoc1o sc1i orbise de!a cu trupa sa despre prima adunare +eneral a *ompaniei care ar urma s aib loc la Roma dup capitularea An+liei, adunare a crei importan #i strlucire nu #i,ar fi +sit e+al in intrea+a istorie a *ompanieiF .ar *erul a 1otrat altfel, in ciuda /fintei :ereza #i a .oamnei de la <atima. Barea $ritanie #i,a adunat toate puterile in faa inamicului, /tatele ;nite au intrat in rzboi >c1iar dac printele iezuit *ou+1lin s,a strduit tare mult s nu se intample aceasta?, aliaii au debarcat in Africa de Nord iar campania nazi#tilor in Rusia a fost un dezastru. Pentru -edoc1o sc1i aceasta a insemnat prbu#irea marelui su is. Exterminatorii din randurile He1rmac1t,ului #i //,ului se retr+eau impreun cu con ertitorii iezuii. /ntatea +eneralului nu a rezistat acestui dezastru #i acesta a murit. / edem ins ce este acest 0Russicum0 pe care Pius EI #i

-edoc1o sc1i l,au adu+at, in 4D5D, or+anizaiei #i a#a destul de bo+ate #i ariate a bisericii romane. 'dat cu *onstituia apostolic 0Ruam *uram0, Pius EI a creat acest seminar rusesc, in Roma, unde tineri apostoli de toate naionalitile puteau primi pre+tirea, 0cu condiia ca ei s adopte, inainte de toate, ritualul reli+ios sla ,bizantin, #i apoi minile lor erau prelucrate in a#a fel incat s se dedice in intre+ime indatoririi de a aduce Rusia inapoi la turma lui 2ristos >0Noua cas0 "iitorul catolic & 7 decembrie 4DA8?. Acesta era scopul cole+iului pontifical rus, numit 0*olle+ium Russicum0, al *ole+iului pontifical 'riental #i al *ole+iului Roman & toate 464 aceste trei centre fiind administrate de *ompania lui Isus. -a *ole+iul Roman & din Piaa del =esu, (A & +sim pe ucenicii iezuii, #i printre ace#tia pe unii care poart numele de 0Russipets0, cci ei sint destinai s mear+ in Rusia. *redincio#ii ortodoc#i ar trebui s fie foarte ateni, cci foarte muli campioni aloro#i sint 1otrai s,i sframe. :rebuie s menionm, totu#i, c mai sus numitul Noua cas, afirm% :oi ace#ti preoi sint desi+ur destinai s plece in Rusia. .ar acest proiect nu se poate realiza in momentul de fa. Potri it acestei publicaii speciale, presa so ietic numea pe ace#ti apostoli, para#uti#tii "aticanului. Mi, din mrturia unui om bine informat asupra subiectului, am a!uns la concluzia c aceast denumire li se potri e#te foarte bine. Persoana in cauz nu este altul decat iezuitul Ali+1iero :ondi, profesor la ;ni ersitatea pontifical +re+orian, care a respins exerciiile spirituale ale lui I+naiu de -o3ola, nu fr al , #i a demisionat din *ompanie. Putem citi urmtoarele, intre alte declaraii, intr,un inter iu acordat de acesta unui ziar italian% Acti itatea din 2ollegium "ussicum #i din alte or+anizaii le+ate de acesta este foarte ariat. .e exemplu, impreun cu fasci#tii italieni #i cu ceea ce a mai rmas din nazismul +erman, iezuiii or+anizeaz #i coordoneaz numeroase +rupe anti ruse#ti, +rupe aflate sub ordinele autoritii ecleziastice. /copul cel mai inalt este de a fi +ata pentru rsturnarea +u ernului din Est. <inanarea este fcut de or+anizaiile ecleziastice conductoare. Aceasta este acti itatea la care recur+ capii clerului. :ot ace#tia ar putea repede s,#i dezbrace sutanele atunci cand sint acuzai c se amestec in politic, indemnand episcopii #i preoii din Est s conspire impotri a +u ernelor lor. *and am discutat cu iezuitul Andrei ;ruso , am spus c era condamnabil s afirmi in 0'sser atore Romano0, ocea oficial a "aticanului, #i in alte publicaii ecleziastice, c spionii demascai sunt martiri ai credinei, ;ruso a izbucnit in ras. *e ai scrie, printeC m,a intrebat. I,ai numi spioni, sau mai ruC Astzi politica "aticanului are ne oie de martiri. .ar, pentru moment, sunt

+reu de +sit ace#ti martiri. A#a c ii fabricm. .ar acesta este un !oc necinstitF El #i,a scuturat capul cu ironie. E#ti inocent, printe. .atorit muncii tale, ar trebui s #tii mai bine decat oricine c #efii bisericii au fost intotdeauna inspirai de acelea#i re+uli. Mi cu Isus 2ristos, cum rmaneC am intrebat. El a ras. Nu ar trebui s ne +andim la Isus 2ristos, a spus el. .ac ne,am +andi la El, am sfar#i pe cruce. Iar azi a enit timpul s,i punem pe alii pe cruce #i nu s ne punem pe noi in#ine acolo >Inter iu aprut in 0Il Paese0, pe 5 octombrie 4DA(. Prin urmare, a#a cum bine a spus iezuitul ;ruso , politica "aticanului are ne oie de martiri, oluntari sau nu. El a creat milioane in timpul celor dou rzboaie mondiale. Capitolul :. Papa Ioan 77III $idi%5 )a&%a. 465 .intre toate inc1ipuirile in +eneral acceptate in lume, spiritul de pace #i armonie atribuit /fantului /caun este probabil cel mai dificil de dezrdcinat, cci acest spirit pare a fi mo#tenit in natura autoritii apostolice... In ciuda leciei istoriei & nu pe deplin cunoscut sau prea repede uitat & cel care se nume#te pe sine 0"I*ARI;/ <I-II .EI0 >-ociitorul <iului lui .umnezeu? trebuie in mod necesar s intruc1ipeze & in oc1ii multora & idealul dra+ostei #i fraternitii pe care ni,l arat E an+1elia. Nu este lo+ic s fie a#a, intrucat #i sentimentele o cerC In realitate, e enimentele ne fac s ne dm seama c aceast presupunere fa orabil trebuie combtut cu putere, #i credem c acest lucru a fost demonstrat in mod suficient. .ar biserica este foarte prudent & a#a cum ni se aminte#te adesea & #i intotdeauna aciunile ei reale sunt incon!urate in mod indispensabil de precauiuni care in#eal aparenele. ;n renume bun face mai mult decat o pun+ plin cu aur, spune un pro erb. .ar este #i mai bine s le ai pe amandou. "aticanul & care este extrem de bo+at & se +1ideaz dup acest principiu. Pofta lui de dominare politic are intotdeauna pretexte spirituale #i umanitare, acest a#a,zis 0centru al cre#tintii0 fiind ridicat in sl i datorit pun+ii pline cu aur >sau cu a!utorul ei? #i astfel 0bunul renume0 asi+ur cur+erea continu a aurului in pun+a despre care am orbit. "aticanul nu se abate de la aceast linie de conduit, #i cand poziia pe care o ia in probleme internaionale este clar artat prin atitudinea celor din ierar1ia lui, le+enda despre absoluta lui imparialitate de,abia mai este inut in ia prin acele scrisori enciclice solemne #i prin alte documente pontificale. Era 1itlerist a demonstrat #i multiplicat aceste exemple. .ar ar putea oare s fie altfel cand o putere autoritar rea s fie in acela#i timp transcendent >spiritual? #i uni ersal >pmanteasc?C

Bomente cand aceast masc a prut c se ridic au fost foarte puine. Pentru ca lumea s fie martor unui asemenea spectacol, era necesar un moment nepre zut, o intamplare nea#teptat care, in oc1ii /fantului /caun, s pericliteze interesele sale itale. Numai atunci ar pune deoparte toate ambi+uitile #i i#i pune tot creditul pe care,l are la dispoziia unei anumite partide. Aceasta s,a intamplat la Roma, pe 7 ianuarie 4D)G, cu ocazia conferinei 0la arf0, care aducea impreun pe conductorii din Est #i din "est intr,o incercare de stabilire a condiiilor unei ade rate coexistene pa#nice intre aprtorii celor dou ideolo+ii. .esi+ur, poziia "aticanului inaintea unui astfel de proiect nu ne las nici un dubiu. In /tatele ;nite, cardinalul /pellman a demonstrat,o cu prisosin prin indemnul adresat catolicilor de a,#i exprima ostilitatea fa de 2ru#cio , atunci cand acesta a fost oaspetele pre#edintelui american. .e partea lui, dar fr a o exprima in mod clar, papa Ioan EEIII a artat puin entuziasm fa de destindere in mesa!ul 0cre#tin0. 0/perana0, pe care mesa!ul o exprim, de a edea restabilit pacea in lume, dorin care ar fi trebuit s fie un imperati intr,un astfel de document, este foarte fra+il in comparaie cu nenumratele apeluri ctre conductorii estici de a fi prudeni. .ar, pan la acea dat, "aticanul i#i artase doar faa cea bun. 466 *e s,a intamplat atunci in mai puin de dou sptmaniC *um a reo alt speran & poate de a edea pe cea dintai dand +re# & s,a do edit zadarnicC Poate decizia pre#edintelui Republicii Italia, =ronc1i, de a mer+e la Bosco a a fcut s dea pe afar pa1arul amrciunii romaneC 'rice ar fi fost, furtuna a izbucnit brusc pe 7 ianuarie 4D)G #i tunetele ecleziastice au inceput s bubuie >cu o furie fr precedent? asupra conductorilor statelor cre#tine, ino ai de a rea s pun capt rzboiului rece. Pe 8 ianuarie, 0-e Bonde0 scria urmtoarele% In ziua in care pre#edintele Republicii Italia se pre+tea s mear+ intr,o izit oficial la Bosco a, cardinalul 'tta iani, succesorul cardinalului Pizzardo ca secretar al /fantului /caun sau #ef al tribunalului suprem al bisericii, a inut o cu antare uimitoare in biserica /anta Baria Ba++iore. Niciodat reun conductor al bisericii, cu un post atat de important la "atican, nu a atacat autoritile so ietice cu atata furie sau s mustre cu atata asprime puterile 'ccidentale de a fi tratat cu ele. 0-e Bonde0 a publicat lar+i extrase din acest discurs iolent care !ustific pe deplin calificati ul de 0uimitor0. :impurile lui :amerlanes sau intors, afirma 'tta iani, iar conductorii Rusiei sint descri#i ca noii anti1ri#ti care condamn la deportare, inc1isoare, masacreaz #i nu las in urm decat pustiu. 'ratorul este #ocat c nimeni nu este speriat cand d mana cu ei #i c din contr, se intrec in a sc1imba zambete amabile cu ei. Apoi el aminte#te asculttorilor

si c Pius EII s,a retras la *astel =andolfo atunci cand 2itler a enit la Roma & uitand, totu#i, s adau+e c acela#i pontif a inc1eiat cu numitul 2itler un *oncordat foarte a anta!os pentru biseric. *ltoriile spaiale nu au fost nici ele cruate in aceast denunare iolent% omul cel nou... crede c poate iola *erurile prin acte de bra ur in spaiu #i astfel s demonstreze inc odat c .umnezeu nu exist. Politicienii #i oamenii de stat din 'ccident care, dup spusele cardinalului, s,au prostit de fric, erau pu#i pe !ratic, la fel #i cre#tinii care nu reacionau in nici un fel... In final, concluzia irulent #i semnificati % Putem fi noi mulumii cu orice fel de destindere cci, in primul rand, nu poate fi nici un fel de lini#te in omenire pan cand nu se respect dreptul la libertatea con#tiinei #i credinei #i astfel faa lui 2ristos este inc o dat scuipat, incoronat cu spini #i lo itC Putem noi oare intinde mana acelora care fac astfel de lucruriC Aceste adresri dramatice nu ne pot face s uitm c "aticanul cu +reu poate orbi despre respectul con#tiinei, cci l,a nesocotit fr ru#ine in rile in care a ea supremaia, cum a fost /pania lui <ranco, unde protestanii au fost crunt persecutai. .e fapt, este foarte imprudent & in special din partea /ecretariatului /fantului /caun & s cear altora s aib un elementar respect fa de ceea ce biserica roman nu a ea deloc. /crisoarea enciclic 0Ruanta cura0 #i 0/3llabus0 sunt foarte explicite. Anatema asupra celor ce spun% fiecare om este liber s imbri#eze sau s practice reli+ia pe care o consider a fi corect >/3llabus?. 46( Este o nebunie s +ande#ti c libertatea de con#tiin #i reli+ioas sunt simple drepturi ale fiecrui om >Enciclica 0Ruanta cura0?. @udecand dup modul in care,i trateaz pe eretici, nu este de mirare c "aticanul condamn in mod sistematic toate incercrile de a se cdea la in oial intre rile cre#tine #i cele care erau numite in mod oficial ateiste. Nu exist pace pentru cei ri. Mi printele iezuit *a elli, ca muli alii inaintea lui, declar c aceast intransi+en este le+ea cea mai imperati a bisericii romane. *a un corespondent al acestei explozii de furie din partea cardinalului, om cita un alt articol care a aprut in acela#i numr al ziarului 0-e Bonde0 din D ianuarie 4D)G% ;manitatea se apropie de situaia in care distru+erea reciproc de ine posibil. In lumea de azi nu exist un alt e eniment care s poat fi comparat cu acesta... .e aceea, noi trebuie s luptm fr incetare in ederea realizrii unei pci !uste. Astfel a orbit pre#edintele Eisen1oJer ieri, mari, inaintea *on+resului /tatelor ;nite, in acela#i timp cand la Roma, cardinalul 'tta iani condamna coexistena ca

fiind prt#ie cu crima lui *ain. *ontrastul dintre cele dou moduri de +andire nu poate fi mai izbitor% cel uman #i cel teocratic, la fel #i prime!dia de moarte ce plute#te deasupra lumii datorit acelui nucleu de fanatici orbi & am numit astfel "aticanul. 0/fantul0 lor e+oism este deasupra unei asemenea impre!urri #i nu ine cont de ur+enta #i necesitatea unui acord internaional, cu scopul e itrii unei exterminri totale care amenin lumea. /ecretariatul /fantului /caun & tribunalul suprem, al crui trecut este bine cunoscut & nu ine cont de aceste aspecte minore. Particip ru#ii la litur+1ieC Acesta este lucrul important #i dac pre#edintele Eisen1oJer nu,l inele+e, aceasta este din cauz c s,a prostit de fric, pentru a folosi termenii a!nicului predicator. <renezia delirant a cu antrii cardinalului 'tta iani ne face s zambim #i in acela#i timp ne #oc1eaz. Mi muli se +andesc c acest insti+ator cu +reu ar putea con in+e pe cre#tini c bomba atomic trebuie acceptat cu recuno#tin. .ar noi trebuie s fim ateniF In spatele acestui purttor de cu ant al /fantului /caun st intrea+a or+anizaie pontifical & #i in special aceast armat secret a iezuiilor, format nu din simpli soldai. :oi membrii acestei faimoase *ompanii lucreaz pe coridoarele puterii #i aciunile lor, fr a face mare zar , pot fi foarte eficiente, asta insemnand c pot face mult ru. /,a rspandit z onul c atacul brutal al cardinalului 'tta iani nu reflect cu exactitate concepia /fantului /caun, ci numai pe cea a +ruprii a#a,numite 0inte+riste0. Presa catolic din <rana a incercat s atenueze efectele acestui discurs iolent & #i 0-a *roix0, in special, a prezentat doar scurte extrase din el, omiand partea iolent. 'portunism inteli+ent, desi+ur, dar aceasta nu a putut in#ela pe nimeni. Este pur #i simplu imposibil ca o astfel de critic ascuit, de o importan politic deosebit #i care a fost expus de la am onul bisericii /anta Baria Ba++iore de ctre secretarul /fantului /caun, s se fi fcut fr aprobarea #efului concla ului, a insu#i su eranului pontif. 46A Mi, dup cate #tim, el nu l,a rene+at niciodat pe eloc entul su subordonat. Papa Ioan EEIII nu putea arunca el insu#i o astfel de bomb & ci fcand pe unul din cei mai marcani demnitari ai conducerii biserici s,i ia locul, el a rut s arate in mod e ident acordul su tacit. Bai mult, printr,o stranie coinciden, o explozie de mai mici dimensiuni a a ut loc in acela#i timp sub forma unui articol in 0'sser atore Romano0 >ziarul "aticanului & n.t.? care condamna din nou socialismul, c1iar #i pe cel ne,marxist, ca fiind opus ade rului cre#tin. :otu#i, cei care 0practicau0 aceast +re#eal politic nu erau excomunicai precum comuni#tii. Ei inc a eau sperana de a scpa de iad & dar rmanea

ameninarea pur+atoriului. Prin opoziia e1ement la orice incercare de a aduce impreun Estul #i "estul, a#tepta "aticanul unele rezultate poziti eC /pera intrade r s,i sperie pe #efii de state care urmreau o politic de paceC /au era cel puin sperana de a pro oca o mi#care printre credincio#i, contrar destinderiiC Pe cit de iraional poate prea o astfel de speran, pe atat de posibil este c ea a cuprins aceste mini clericale. "iziunile lor ciudate sunt cu necesitate le+ate de producerea unor astfel de iluzii. Mi mai mult, ace#ti prezictori nu puteau da uitrii o anumit iluzie pe care au folosit,o indelun+ pentru a,i in#ela pe cei ce se incredeau in ei #i pe ca re se prea c o imprt#esc. Ne referim la con ertirea Rusiei, anunat de /fanta <ecioar in persoan la <atima in 4D47 pstoriei -ucia, care apoi a imbrcat 1aina mona1al #i a mrturisit mult mai tarziu >in 4D(4? despre ea. Aceast po este cu coco#ul ro#u ne face s zambim, dar rmane faptul c "aticanul & sub pontificatul lui Pius EII & a propa+at,o in toat lumea prin predici, declaraii solemne, discursuri, un torent de cri #i pamflete #i prin pere+rinrile statuii prin tot continentul, a acestei noi #i foarte politice 0Notre .ame0 creia, se zice, #i animalele eneau s i se inc1ine. Aceast propa+and z+omotoas a ea scopuri precise, a#a cum se aminte#te in afirmaiile clare din 0-a *roix0 din 4 noiembrie 4DA5% <atima a a!uns o rspantie. /oarta naiunilor poate fi decis mai bine acolo decat in !urul mesei tratati elor. /usintorii ei nu se mai pot ascunde in ambi+uiti. Alternati a este foarte clar% .estindere sau rzboi rece. "aticanul a ales rzboiul #i nu ascunde acest lucru. Ale+erea nu ar trebui s surprind pe nimeni. .ac experienele trecute, c1iar #i cele mai recente, au fost o lecie pentru noi #i dac aceasta surprinde pe cine a, noi credem c aceasta se intampl datorit declaraiei neceremonioase sau a lipsei de camufla!. Incepem s inele+em aceast iolen cand ne dm seama de importana mizei pentru su eranul pontif. Am !udeca +re#it "aticanul crezand c a renunat la o speran tot atat de ec1e ca ins#i sc1isma% aceea de a aduce pe credincio#ii ortodoc#i inapoi sub ascultare de Roma, printr,o ictorie militar. Ridicarea lui 2itler a a ut acest scop, dar nici infran+erea cruciadei lui nu a desc1is oc1ii conducerii bisericii romane asupra nebuniei unor astfel de ambiii. 46) Bai era o dorin arztoare% de a elibera in Polonia, *e1oslo acia #i ;n+aria, aceast biseric tcut, care a de enit a#a datorit sc1imbrii nea#teptate a e enimentelor & pentru /fantul /caun & cruciadei naziste. *ine rea prea mult, pierde totul, spune un pro erb care nu i,a inspirat

niciodat pe fanatici. Pentru a,#i relua asaltul asupra Estului #i a,#i reca#ti+a ec1ile fortree, "aticanul se spri!in inc pe =ermania, campionul ei european care este in mare ne oie de o nou i+oare #i putere. In fruntea R<= & partea estic a marelui Reic1 & "aticanul a plasat un om de incredere, cancelarul *onrad Adenauer, #ambelanul secret al papei #i politica pe care a dus,o timp de 4A ani a purtat cu claritate amprenta /fantului /caun. Artand la inceput o mare precauie #i un liberalism oportunist, omul care a rmas in amintirea concetenilor si ca "ulpoiul btran, a lucrat la reinarmarea rii sale. .esi+ur, reinarmarea 0moral0 a populaiei #i a tineretului +erman in special, era un imperati de prim ran+. .e aceea, posturile din ministere #i administraie ale =ermaniei de "est au fost deinute de indi izi cu trecut 1itlerist notoriu & lista este foarte mare & Mi conductori ai industriei ca on Irupp #i <licN, care nu demult fuseser condamnai ca #i criminali de rzboi, direcionau din nou lucrarea +i+antic ce le fusese incredinat. *a intotdeauna, scopul scuz mi!loacele. -e+tura dintre Adenauer #i Roma poate fi zut #i din izita pe care Adenauer a fcut,o la "atican cu cate a zile inainte de discursul incendiar al cardinalului 'tta iani. *oincidenC Presa a fost unanim in a sublinia atmosfera de simpatie #i prietenie din timpul audienei la papa Ioan EEIII. Am putea aminti aici #i lun+a intre edere dintre Adenauer #i cardinalul :ardini, secretarul de stat al "aticanului. /pectaculosul amestec al /fantului /caun in politica internaional prin +lasul cardinalului 'tta iani a #ocat c1iar #i pe catolicii care erau obi#nuii cu acest tip de afaceri politice ale "aticanului. .ar perpetuarea rzboiului rece era ital pentru puterea politic #i financiar a "aticanului, incat acesta nu a ezitat s repete astfel de fapte, c1iar dac prima de acest f el a fost primit destul de ru. "izita lui 2ru#cio in <rana din martie 4D)G a fost un alt exemplu. "iceprimarului din .i!on i s,a interzis de ctre episcopul de $ur+undi s,l intampine pe 2ru#cio , locul acestuia fiind inut de un funcionar. Pe bun dreptate se intreba 0-e Bonde0 in 6G martie% *ine are autoritate asupra primriei din .i!on% episcopul sau prefectulC Mi deasupra acestor reprezentani ai puterii centrale, papa sau +u ernul francezC Rspunsul este, desi+ur, mai intai teocraia. .up izita lui 2ru#cio #i demonstraiile ostile or+anizate de cardinalii /pellman #i *us1in+, opinia public a inceput s,#i pun intrebarea asupra realei independene pe care o poate a ea un pre#edinte fa de /fantul /caun. Buli se tem, in acest caz, c afacerile externe or fi inclinate in fa oarea intereselor bisericii romane, in pre!udiciul intereselor naionale ale /tatelor ;nite. Rezistena fa de destinderea Est,"est a fost or+anizat in mod

fi# dup bomba aruncat de cardinalul 'tta iani. "aticanul, recur+and la arme spirituale, a fcut tot posibilul pentru a ine naiunile #i naiile intr, 467 un anta+onism ireconciliabil, recur+and intotdeauna la ec1iul principiu% .ezbin #i stpane#te. :rebuie s ne a#teptm s,i edem pe fiii lui -o3ola & cei care fac politica "aticanului & opunand dorinei de pace #i securitate a naiunilor, intre+ul lor arsenal de in#eltorii. Este un rzboi fr mil, un rzboi sfant, aprins de discursul nebunesc al cardinalului 'tta iani. Mi *ompania lui Isus il a urmri cu incpanarea unei insecte & spre o #i mai mare sla a papei & fr nici o team fa de catastrofa care ar putea rezulta. Bai de+rab s piar lumea, decat supremaia su eranului pontifF *'N*-;OIE E,oluii a%tual /i p $&p %ti,a 9i9li%5 a 9i& $i%ii $o)an ". Impria Roman mondial este de nedesprit de biserica roman. In zilele lui *onstantin ea a inceput cu biserica imperial, apoi a de enit biseric naional #i pe urm biseric de stat. .esf#urarea reli+ioas s,a inc1eiat cu cea statal #i din instituia reli+ioas s,a format o structur statal, #i anume 0statul bisericesc0 care a existat peste eacuri. Nici o alt biseric, de la biserica din Rsrit #i pan la biserica an+lican mondial, nu are, in calitate de instituie reli+ioas, caracter de stat. $iserica roman este in mod oficial un stat independent in cadrul altui stat, aceasta este puterea politic cea mai important pe pmant9 "aticanul intreine relaii diplomatice cu peste 4GG de ri, aceasta insemnand sc1imb de ambasadori crora /fantul /caun le,a dat denumirea de nuniu. .e ce nu are astfel de relaii diplomatice #i o alt biseric recunoscutC .e ce numai biserica RomeiC Pentru c aceasta este o formaie politico,statal care, in sens spiritual, are menirea s rspund de toi cei care aparin tuturor statelor. -a izitele papale totul decur+e ca la izitele unui #ef de stat suprem, unde acesta trebuie s fie primit cu toate onorurile. *and 2ristos a orbit despre Impria lui .umnezeu, s,a referit El oare la biserica roman pe care papii au ridicat,o in faa lumiiC Poate aceast putere mondial politic, economic #i reli+ioas s fie $iserica lui 2ristosC A fost aceasta oia lui .umnezeuC Aceasta a fost intenia lui Isus 2ristos cand a infptuit rscumprarea pe =ol+otaC *onform celor zute de proorocul .aniel in edenii, aflm c pan la sfar#itul acestei ci ilizaii sunt pre zute patru imprii mondiale. ;ltima este Impria Roman mondial >.aniel cap.5,7?. E oluia acestor imprii mondiale este do edit de istorie% impria babilonian a durat din )G),A68 i.2r., impria mezilor #i per#ilor din A68,66G i.2r9 urmat apoi impria +reac, sub Alexandru cel Bare, care a durat din 66G,6G4 i.2r. Incepand cu 6G4 i.2r., Impria Roman mondial & care a dura pan la

sfar#itul direct al acestei epoci & a preluat dominaia. Aceste patru imprii au fost simbolizate in .aniel 7 prin patru animale. In proorocia biblic un animal simbolizeaz intotdeauna o putere, o imprie sau un domnitor care #i,a exercitat puterea >.aniel 7%47,56?. 5 <ra+mente din lucrarea dr. EJald <ranN, *re#tinismul tradiional, Irefeld 5GG5. 468 :otul a inceput cu renumitul brbat Nebucadnear care, influenat de fanatici #i de dorina lui de mrire, a poruncit dintr,o dat ca oricine se indreapt spre un alt .umnezeu decat dumnezeii recunoscui in impria sa, s fie dai morii. *ine nu a auzit despre cei trei brbai care au fost aruncai in cuptorul de foc, numai pentru c au c1emat Numele ade ratului .umnezeu, cruia Ii slu!eauC Aceea#i acuzaie a fost adus #i impotri a proorocului .aniel, iar pe baza acuzaiilor el a fost aruncat inaintea leilor. .ar dintr,o dat a aprut, ca din senin, pe perete, textul scris $ene, mene, techel upfarsin, prin care domnitorul a fost in#tiinat c impria lui este cantrit #i zilele lui sunt numrate. :ot a#a se a intampla la sfar#itul acestei +eneraii. In ultimii dou mii de ani Roma #i,a exercitat puterea prin toate metodele posibile. Bai intai in c1ip politico,p+an, apoi in c1ip politicop+ano,0 cre#tin0. <ie de ctre imprai, fie mai tarziu, de ctre papi, intotdeauna s,a urmrit extinderea, intrirea #i restabilirea +ranielor acestei imprii. Aceasta se realizeaz cu toate mi!loacele posibile. :oate celelalte imprii, pan la Imperiul britanic, s,au destrmat. #i au trebuit s se incadreze in dez oltarea +eneral. Mi impria so ietic a czut, iar blocul rsritean este reor+anizat pentru ca aceast unic 0imprie mondial0 s ia fiin. Aceast desf#urare este socotit de ctre biseric o biruin contra comunismului, a#a cum s,a proclamat la /inodul European de la Roma, in noiembrie,decembrie 4DD4. .ecderea brusc a comunismului inseamn pro+resul catolicismului mondial. In aceast Imprie Roman mondial s,a proclamat, incepand cu sec. I" d.2r. >0Edictul de la :esalonic0, 58 feb. 68G? crezul trinitar romanocatolic ca sin+urul crez alabil. Impraii, papii, re+enii #i toi cei care a eau influen s,au simit datori s spri!ine acest el cu toat puterea. *ei care s,au adresat sin+urului .umnezeu ade rat, cum, spre exemplu, au fost iudeii #i credincio#ii de alte con in+eri, au fost pri+onii fr scrupule. /copul a scuzat intotdeauna mi!loacele. Au existat cruciade #i multe a#azise rzboaie sfinte #i drepte, pentru c biserica 0sfant #i dreapt0 sttea in spate. Astzi nu exist nici o posibilitate de a se prezenta ceea ce s,a comis cu ade rat. *el ce pri e#te picturile care redau uneltele de tortur

folosite de Inc1iziia sfant, i se face ru. Intolerana fa de credincio#ii de alt credin #i fanatismul reli+ios orb, care au produs atata ur, au dep#it orice msur. *ercettorii au incercat cu mult reinere s aduc lumin in aceast perioad intunecat. Nu se poate spune indea!uns de rspicat c toate aceste atrociti s ar#ite au fost !ustificate pe baza poziiei nebiblice, conform creia in aceast Imprie Roman trebuie s fie alabil o sin+ur credin, #i anume aceea care este reprezentat prin biserica roman. Papii #i impraii #i,au imprit mereu puterea. Astzi am numi acesta !oint, enture sau poJer s1arin+. Ei au domnit parial in impria lor cu o brutalitate de nedescris. Aceast a#a,zis Imprie Roman sfant nu este de fapt sfant, aceasta nu este Impria lui .umnezeu. Impria aceasta, prin denumirea ei, este prezentat, intenionat sau din ne#tiin, in mod fals. Nici un apostol sau reun brbat c1emat de .umnezeu nu s,au amestecat reodat in politic, nici nu au 46D deinut puterea lumeasc. Ade raii slu!itori ai lui .umnezeu au estit in toate timpurile Impria lui .umnezeu #i au lsat politica pe seama politicienilor. Impria Roman mondial, compus din puterea politic, economic #i reli+ioas, se ridic din nou acum inaintea noastr #i se extinde. ' Europ unit a fost isul dintotdeauna al papilor, dar in profeia din timpul sfar#itului ea !oac cel mai mare rol. Indiferent de forma de +u ernare din diferitele ri care au fcut parte din aceast Imprie Roman sau care fac parte acum, formele de stat si de +u ernare au enit #i au trecut, dar 0biserica imperial0 a supra ieuit #i a rmas de fier. Pentru a se impune opiniei mondiale, "aticanul a atra+e #i a cuprinde toate celelalte reli+ii instaurandu,#i dominaia ocrotitoare. Astzi nu se mai arunc blesteme #i nici nu mai este excomunicat care a, astzi tuturor li se intind braele. Papa prime#te in audien, in aceea#i sptman, un politician din Israel #i pe #eful 'r+anizaiei pentru Eliberarea Palestinei9 la el in responsabili politici #i reli+io#i din toate rile, indiferent de aspectul ideolo+i sau politic. :oi #iau dat seama c fr o izit fcut papei nu,#i +sesc respectul nici mcar in propria lor ar. In mod si+ur, pre#edintele american =eor+e $us1 a ascultat de consilierii si cand a izitat Europa in mai 4D8D, fcandu,i mai intai, din politee, o izit papei. Bi1ail =orbacio , ca muli alii, a procedat la fel. Mi unirea =ermaniei a fost 1otrat acolo pe plan politic. .up inceputul unirii, in noiembrie 4D8D, cancelarul 2elmut1 Io1l i,a mulumit papei in mod oficial, din $erlin, pentru a!utorul lui puternic. Astfel se face politica mondial >Apocalipsa 47%5,48?. *onform profeiei biblice, dup toate rzboaiele care au a ut loc, a fi proclamat o pace aparent9 du#manii istorici or de eni prieteni ca s se implineasc ce este scris% 23nd vor !ice: 4Pace 5i linite6 ,

4:esaloniceni A%6?. :oat Europa este cuprins de o sc1imbare. In Est #i in "est oamenii inter in pentru pace, ei demonstreaz cu lozincile .in sbii s facem plu+uri sau Pace fr arme. In ultimul timp s,au realizat pro+rese mari la tratati ele de pace. Aceast pace politic nu a fi declarat de nici un politician, ci de Anti1ristul, care a domni atunci #i care se a prezenta ca iniiator #i ca mediator... .ar pacea ade rat #i durabil a fi adus de 2ristos, ade ratul .'BN al pcii. .ar apolo+eii cre#tini orbesc despre un /uperman din timpul sfar#itului #i il caut in iudaism sau in islam, aceasta artand doar necuno#tina lor. Acest om nu a fi nici ateu, nici iudeu, nici musulman, nici budist, nici 1indus. Este orba despre un om incununat, care se consider domnitor peste toat lumea. Acela#i om care se prezint mai intai iubitor, dar in ceasul E a intra /atana in el, ca in Iuda, #i,l a stpani9 atunci msura pcatului #i a nele+iuirii se a umple. Implinirea profeiei biblice nu este alabil pentru *1ina sau /;A, ci pentru Europa ;nit. Preotul BarNmann scrie despre aceasta% .up ultimul rzboi, "aticanul s,a luptat consec ent pentru o Europ nou #i unit. Papa Paul "I a subliniat in mod deosebit +andul unirii Europei. .e!a predecesorii si, Pius EII 9i Ioan EEIII s,au declarat pentru crearea unei ;niunii Europene cu caracter supra,naional. Paul "I sublinia c numai credina catolic este cea care a realizat Europa unit9 aceasta ar putea contribui intr,o msur incomparabil s insufle italitate spiritual acelei 4(G culturi comune fundamentale ce ar urma s dea ia unei Europe unite, din punct de edere social #i politic. Necesitatea unirii Europei a de eni din zi in zi mai strin+ent, a declarat el in 4D)6 >'. BarNmann, Endzeit, EntrucNun+, Antic1rist, pa+.7G?. "aticanul a fost puterea iniiatoare in elaborarea tratatelor romane. .e!a in anul 4D7G s,au desc1is relaiile diplomatice cu comisia Pieei *omune din $ruxelles. /e a a!un+e la o Europ unit. Bi1ail =orbacio , un om respectat in toat lumea, a subliniat, inc o dat, noiunea construirea *asei Europene, a#a cum a fost elaborat ea in tratatele romane in 4DA7. Politicieni renumii #i clerici au preluat de!a aceste cu inte, introducandu,le in ocabularul lor. :oate ocile autoritare se exprim cu 1otrare, in ultimul timp, pentru unitatea intre+ii Europe. Papa face apel pentru o 0Europ fr +ranie0. Papa a c1emat la construirea unei SEurope fr +ranieL care s nu,#i t+duiasc rdcinile cre#tine. Acest SProiect al unei Europe fr +ranieL il incredineaz mamei lui .umnezeu, Baria, a spus el luni, in faa a cca. ).GGG de oameni la *o adon+a, in Asturia, ultima staie a cltoriei sale de trei zile in /pania >Oiarul 0<ranNfurter All+emeine0, 55.G8.4D8D?. .in nou papa este acela cruia i,a enit ideea potri it de a face un pod de le+tur peste prpastia dintre Est #i "est. *itatul urmtor prezint

o relaie mai clar despre aceast problem% Interesul puternic al papei pentru o Europ unit pe baz reli+ioas,catolic se materializeaz #i in proclamarea de sfini protectori >patroni? ai Europei. .e!a papa Paul "I il proclamase pe $enedict din Norcia drept patron al Europei. Acum, papa Ioan Paul II a declarat, in cadrul bisericii catolice mondiale, inc doi sfini protectori, anume pe fraii sfini *1iril #i Betodiu, care au lucrat in sec. IE ca apostoli #i in tor ai sla ilor9 acum ei au fost declarai ca sfini protectori ai Europei Ioan Paul II rea s e idenieze, prin srbtorirea sfinilor *1iril #i Betodiu #i prin proclamarea lor drept patroni ai Europei, contribuia acestora la formarea Europei. Pe de alt parte, el rea s sub linieze faptul c profilul spiritual #i cultural al Europei nu s,a format doar prin ci ilizaia romano,latin #i pe baza tradiiei spiritual occidentale, ci #i prin cultura +reac clasic #i prin tradiia bizantino,sla on. Pre#edintele conferinei episcopale +ermane, cardinalul @osef 2offner, a declarat la Ioln, in acest context, c efectul acestora, ca apostoli ai sla ilor, poate fi comparat cu ceea ce a fcut sfantul $enedict pentru Europa de "est #i Europa *entral. :oi ace#ti trei sfini ar fi deci constructorii spirituali ai Europei, #i anume ai intre+ii Europe. .ecizia papei ar fi o solicitare ctre toi ca toat Europa s fie incredinat mi!locirii celor trei sfini c1iar #i in cadrul pa#ilor 1otratori intreprin#i de!a pe drumul deplinei uniti dintre biserica catolic #i cea ortodox... >'. BarNmann, ibid,, pa+.75,76?. "aticanul, prin or+anizaiile lui, !oac cel mai important rol in unirea Europei pe plan politic #i reli+ios. <r el nu poate fi +andit profeia pentru timpul sfar#itului. /trate+ia lui s,a sc1imbat total dup cel de al doilea rzboi mondial9 acum este fr iolen, dar scopul a rmas acela#i. Al doilea rzboi mondial a fost, dup unii cunosctori ai fenomenului, o incercare de a crea prin for militar, o Europ catolic. 4(4 *eea ce nu s,a reu#it cu puterea rzboiului, a de eni realitate in scurt timp pe cale diplomatic, In timp ce milioane de oameni, emi+rani, prizonieri de rzboi aflai in la+rele de lucru trebuiau s suporte consecinele rzboiului, clerului nici nu i,a psat de ace#tia cand #i,a indreptat iar#i stea+ul dup direcia antului. *ei ne ino ai au suferit iar cei ino ai erau in si+uran #i,#i !ucau rolul mai departe. -a *onciliul "atican II >4D)5,4D)A? linia direcional a fost stabilit din nou. $isericile protestante nu au mai fost blestemate #i insemnate ca disidente, ci ca frai care s,au desprit dar care sint primii acum cu braele desc1ise. *ontrareforma s,a inc1eiat. *iudat este ins faptul c nici unul din blestemele care au fost pronunate impotri a protestanilor, mai ales la *onciliul de la :rent din 4A)6, nu a fost retras. Pan astzi nu s,a cerut nici o scuz fa de e rei, protestani #i credincio#i de alt

con in+ere din partea papei #i a bisericii. .omnitorii de la Roma nu au inut niciodat cont de iaa altora. *ine sttea in calea preteniilor lor asupra puterii, fie copii sau oameni maturi, fie du#mani politici sau reli+io#i, erau inlturai. Nero, .iocleian, *onstantin #i alii au fcut inceputul. Aceast tendin a continuat mai tarziu la papii romani. *ine nu s,a supus a fost pri+onit #i ucis, indiferent dac era orba de p+ani, de e rei sau de cre#tini de alt con in+ere, a cror crim consta doar in faptul c nu s,au supus bisericii romanocatolice. *onstantin este intemeietorul propriu,zis al bisericii imperiale romane #i al executrii brutale a puterii de ctre aceasta. El ar fi zut o cruce de foc pe cer #i, pe lan+ aceasta, un text scris% *u semnul acesta ei birui. Acest uci+a#, care in familia lui a ucis pe -icinius #i $assanius, cumnaii si, pe nepotul su, apoi pe fiul lui -icinius, pe socrul su Baximilian, pe fiul su *rispus #i pe propria sa soie, <austa, era in acela#i timp un politician foarte abil. Pentru el biserica era un factor de putere de care s,a #i folosit. .ar el i,a lsat #i pe p+ani s se afirme. Incepand cu timpul acela, din pri+oan #i din crime, a rezultat biserica imperial cre#tino,p+an. *u numai 7G de ani mai tarziu, Au+ustus a sl it aceast biseric., considerand,o stat dumnezeiesc. Pentru el, /atana era le+at. .ar acolo era o realitate contrarie% el abia atunci a fost dezle+at. Oiua de na#tere a zeului,soare a de enit ziua de na#tere a <iului lui .umnezeu. @upiter, .iana #i celelalte zeiti au fost date !os. Petru, Baria #i alii au fost declarai sfini #i ridicai pe piedestal. In fond, atunci a a ut loc o preluare #i prelucrare deplin a cultului zeilor +reco,romani de ctre cre#tinismul acesta in formare. Oeii p+ani au fost sc1imbai cu sfinii #i patronii aprtori. Populaia a fost forat s se supun acestei puteri politico,reli+ioase. *ine nu a rut s se supun sau cine nu a putut s se supun din cauza con#tiinei, a fost inlturat. *olaborarea dintre stat #i biseric nu in+duia altor cre#tini nici o #ans. <ie in iaa comercial sau in profesii, fie in cadrul breslelor, boicotul #i pri+oana erau peste tot la ordinea zilei. Abia atunci cand papa #i biserica roman se or scuza pentru moartea a milioane de oameni care au fost expulzai din iata aceasta prin mane rele lor, or a ea ei dreptul s orbeasc despre protecia ieii celor nenscui. "iaa care nu s,a nscut inc trebuie prote!at, iar 4(5 iaa care s,a nscut de!a a fost #i este animal de anatFF Nu au fcut c1emri pentru cruciade c1iar papii #i nu i,au binecu antat ei pe soldaii pltii nepsandu,le ins de iaa acestoraC /,a inut cont in cruciadele sau rzboaiele reli+ioase de femeile +ra ide #i de copii, in +eneral, de iaa omeneascC *e fatalitate, dac c1iar in apropierea mnstirilor sint scoase la lumina zilei sc1elete de copiiF In 0*ate1ismul pentru aduli0, pa+.5A), biserica este declarat un

sacrament. <aptul c in biserica catolic exist #apte sacramente, in +eneral, se cunoa#te, dar c #i biserica s fie un sacrament, iat ce a nou. *itat% $iserica,sacrament al .u1ului. =reuti ale bisericii. -a intrebarea in le+tur cu locul .u1ului /fant, mrturisirea de credin a bisericii rspunde% *red in unica biseric sfant, catolic #i apostolic. $iserica mrturise#te, a#adar, c .u1ul lui 2ristos lucreaz continuu in ea #i prin ea, de,a lun+ul istoriei. Ea crede c este locul sfant, c1iar sacramental, semnul #i unealta lucrrii .u1ului /fant. Intre mrturisirea cu buzele #i realitate este o diferen ca de la cer la pmant. Nu .u1ul lui 2ristos a fost cel care a lucrat atat de brutal in istoria bisericii. .umnezeu nu a ierta atrocitile comise, ci a rzbuna san+ele ne ino at >Apocalipsa )%D,4G, Apocalipsa 48%7,8?, pentru c acestea s,au petrecut cu oia. .ac nu ar mai urma o pri+oan pentru cre#tini, am putea pri i acest capitol ca rezol at. .ar conform profeiei apocaliptice, acum ine unirea politico,reli+ioas, apoi in boicotul #i pri+oana. ***i nimeni s nu poat cumpra sau vinde >Apocalipsa 46%47?. A#a cum s,a intamplat cu e reii din timpul celui de al doilea rzboi mondial #i mai inainte, tot a#a se a intampla #i cu cre#tinii biblici intr,un timp scurt de pri+oan. *rima lor a consta in faptul c ei nu or face parte dintr,o denominaie cre#tin oficial, astfel nu or face parte din *onciliul Bondial al $isericilor sau din biserica roman. Ei or fi pri ii ca insti+atori #i nu or fi suportai de societate. .ac pentru obinerea unui ser iciu trebuie menionat reli+ia, se poate, de exemplu, lua imediat o decizie in le+tur cu primirea sau neprimirea unui ser iciu de ctre cine a. "or reu#i atunci politicienii s mai prote!eze onoarea sau iaa cui a, mai ales a celor de alt con in+ere #i credinC Pentru confirmarea acestui cu ant biblic trebuie s spunem c aceast imprie este numit in $iblie fiara care a primit o ran de sa'ie >Apocalipsa 46%4(?. /abia .u1ului este *u antul lui .umnezeu, iar reformatorii au pro ocat acestei puteri o ran mortal cu *u antul lui .umnezei. .in cauza aceasta ei erau pri ii ca slu!itori ai satanei, de asemenea, #i pentru c insemnau un deran!, c1iar un pericol pentru aceast putere mondial. .ar a#a cum s,a anunat prin profeia biblic, aceast ran se a indeca din nou #i toat lumea se a mira de acest lucru >Apocalipsa 46%45?. Acest proces de indecare a a ansat de!a foarte mult. :oate bisericile protestante #i comunitile libere au incercat la inceputul lor s pun. estirea E an+1eliei in centrul mi#crii lor. Astzi ins celor mai muli le,au rmas doar tradiiile mo#tenite. *onductorii denominaiunilor sunt orbi din punct de edere spiritual #i nu obser incotro mer+e drumul lor. Nici cei ce fac parte din +ruprile fundamentaliste nu au o pri ire clar, incat s poat randui profeia biblic 4(6

actual in lumina *u antului descoperit. ;nii au de iat in demitizri, alii in teoria de eliberare liberal #i la protestani a mai rmas doar un cre#tinism cu numele, un botez #i o cununie cre#tin. Numai un numr foarte redus de oameni au a ut o experien cu 2ristos #i pot fi randuii in mod biblic, drept cre#tini. Inainte de conciliul "aticanum /ecundum, in anul 4D)G, papa Ioan EEIII a creat un secretariat pentru probleme ecumenice sub conducerea cardinalului Au+ustin $ea. /,a depus o munc uria#9 formulrile au fost corelate cu exprimrile tuturor bisericilor pentru ca fiecare din ele s i#i aud, in continuare, propriul limba! #i pentru a putea s treac cu ederea diferenele care nu pot fi dep#ite. In -exiconul pentru teolo+ie #i biseric, ol.46, de la pa+.45 pan la 5), 2erder scrie, pe inelesul tuturor, despre *onciliul "atican II, la tema Ecumenismul #i unirea lucruri pe care fiecare ar trebui s le citeasc cu atenie% /ecretariatul este o putere cu autoritate papal, un canal fcut pentru comunicare #i un mi!loc care a!ut tuturor formelor de colaborare pentru ca s se realizeze unirea... .e la o astfel de inele+ere a plecat #i Paul "I cand, fiind in funcia de cardinal, a luat parte, in .omul din Bilano, la 7.G).4D)6, la funeraliile lui Ioan EEIII #i a orbit despre ;ni ersalitatea credinei catolice #i despre Ecumenismul bisericii catolice... Pentru el, Ecumenismul catolicizrii a insemnat unitatea in toate domeniile, cu mari posibiliti de dez oltare intr,un nou capitol al istoriei bisericii. In par. 7 se orbe#te despre dezbinri #i despriri. .in cauza slbiciunilor omene#ti, din necunoa#tere reciproc #i din cauza instrinrii in cadrul turmei lui Isus 2ristos, s,au i it certuri, s,au desprins pri din biseric #i s,au infiinat +rupuri independente. Pentru c biserica poate fi numai una, nu poate s existe o alt biseric pe lan+ aceea, condus de urma#ul lui Petru, care rea ca aceasta s fie sin+ura #i ade rata biseric. Nici o biseric desprit de scaunul lui Petru m este, in acela#i timp, asculttoare #i bisericii izibile #i celei cere#ti. In par. D scrie% *ine trie#te cu o credin bun intr,o biseric desprit, nu este considerat de biserica ade rat ca un strin. .ar el duce lips de unele mi!loace mantuitoare, mai ales de conducerea prin institutul de in mant, care a!ut la pstrarea des ar#it a credinei #i a obiceiurilor. .e aceea este dorina *onciliului ca toi disidenii care sunt in+ri!orai de unitatea deplin a turmei lui 2ristos, s in intr,un arc. Acum urmeaz condiiile concrete ale reunificrii, descriindu,se drumul inspre aceasta. 'rientalii trebuie s #tie c dac or s se ata#eze #i s,#i reocupe locul, nu trebuie s li se cear reintor#ilor mai mult decat este ne oie, adic s de in membri ai bisericii >par. (8?. <r a t+dui ereziile, ei trebuie s depun intr,o form simpl o mrturie referitoare la credina care cuprinde #i recunoa#terea unirii bisericii. 'rientalilor li se a

recunoa#te dreptul disciplinei proprii. Inc1inrile lor sunt alabile #i ei pot s le practice in continuare >A4?. / orbim cu fraii no#tri aceast limb e an+1elic pe care ei o inele+ #i care ii emoioneaz. / le spunem c slu!ba lui Petru este o diaconie, o insrcinare pastoral, o slu!b pe care a primit,o conductorul apostolilor lui 2ristos, nu pentru a domina cu putere, ci pentru a indruma 4(( turma lui 2ristos... In biseric, acesta este tabloul pstorului su eran, care,i atra+e intr,un mod deosebit pe fraii desprii #i care numai prin dra+oste ii conduce cu maini tari inspre adpostul lui 2ristos, care este biserica catolic. .orina de astzi a lui .umnezeu, pe care El a dat,o comunitilor cre#tine desprite, este unirea #i artarea ade ratei inte% biserica, unica instituie mantuitoare pentru toi. Para+raful AG se adreseaz printr,un apel fiecrui cre#tin, indemnandu,l s urmeze in itaia bisericii mam. *re#tinii nu sunt pri ii numai ca persoane indi iduale, ci #i ca persoane unite in comunitile lor. Acela care dore#te s,- urmeze din toat inima pe 2ristos #i care rea s creasc in ierar1ia ecumenic, sub conducerea .u1ului lui 2ristos, trebuie s se apropie tot mai mult de biseric, ea fiind casa lui .umnezeu in care se afl loca#uri diferite #i s fie in unitatea #i sub conducerea lociitorului lui 2ristos, care este papa de la Roma. :oi botezaii formeaz de!a o comunitate in 2ristos #i catolicii ar trebui s,#i recunoasc ina pentru despriri #i ar trebui s,- roa+e pe .umnezeu s conduc, in felul /u propriu, poporul -ui rsfirat spre o unitate deplin. Necesitatea apartenenei la unica #i ade rata biseric este precizat in cap. I9 ecumenismul catolic, ca principiu de baz, este prezentat intr,un mod care trebuie s dep#easc dificultile #i temerile frailor desprii. Bi#carea ecumenic are de,a face numai cu pre+tirea cilor care duc in final la reconstituirea unitii tuturor cre#tinilor in turma 2ristos. .ocumentele #i declaraiile complete ale *onciliului "atican II, care se afl in lucrarea scris de on 2erder sunt, la citire, foarte interesante. Pe pa+. 7(7 st scris la sfar#it% Roma, la /f. Petru, in 7 dec.lDCC Eu, Pa el, episcop al bisericii catolice. :otul este a#a de perfect croit incat bisericilor desprite li se desc1id porile #i u#ile, iar braele se intind spre ele. :oi cei care au fost botezai in formula trinitar sint recunoscui de biseric, botezul lor fiind considerat alabil. *u cai a ani mai inainte nu era cazul. *easul decisi este aici, momentul in care nu a mai exista un inapoi este aproape. ;ltima a ertizare din ceruri rsun astfel% 7eii din mi8locul ei, poporul $eu, ca s nu fii prtai la pcatele ei, i s nu fii

lovii cu urgiile ei9 >Apocalipsa 48%(?. *ine este in acel moment in cadrul marii biserici unite reli+ioase, nu poate aparine $isericii lui Isus 2ristos. Acest lucru este alabil #i pentru membrii comunitilor libere #i direciilor protestante, a cror denominaii se intorc prin *onciliul Bondial al $isericilor, in sanul bisericii romane. <iecare denominaiune poart automat semnul fiarei & semnul de recunoa#tere al 0bisericii mam0. *ine recunoa#te in tura trinitar romano,catolic #i a fost botezat in formula nebiblic, aparine de fapt de biserica roman, fr ca s cear apartenena. =andul modern al unirii se bazeaz pe o neinele+ere% in ru+ciune, Bantuitorul s,a ru+at pentru unitatea mantuiilor. E- s,a referit la ai /i, nu la o unire a credinelor diferite in biserica din Roma #i sub conducerea papei. Astfel sun cu intele ru+ciunii /ale% ***pentru ca ei s fie una, 4(A cum i noi suntem una / #u 0n ei i &u 0n $ine / pentru ca s fie 0n chip desv3rit una, ca s cunoasc lumea c &u $-ai trimis i c i-ai iu'it cum $-ai iu'it pe $ine >Ioan 47%55,56?. Numai cel ce a fost cu ade rat nscut din nou poate fi incadrat in aceast unitate dumnezeiasc. Este orba, pe de,o parte, de unirea biblic cu 2ristos #i $iserica -ui #i, pe de alt parte, de unirea nebiblic in biserica roman. <iecare trebuie s ia pentru sine o decizie pentru a stabili cui aparine.

S-ar putea să vă placă și