La Heliade de Mihai Eminescu

De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune, Ghirlanda n-a alege-o de flori plpnde, june, Ci falnica cunun a bardului btrn; Eu n-a alege lira vibrnd de iubire, Ci ceea care falnic mi cnt de mrire, Cu focul albei Veste aprinde al meu sn. Ghirlanda ce se-nsoar cu silfele uoare, Pe fruntea inspirat, pe fruntea-nspirtoare, De bucle-ncungiurat, blondine, undoind, Plcut-i a ghirland sublim ns este Cununa cea de laur, ce snt se-mpletete Pe fruntea cea umbrit de bucle de argint. Ca visul e cntarea ce-o-ntoan Eol dulce, Cnd silfele vin jalnic prin lilii s se culce, S doarm somn de ngeri pe snul alb de flori, Sublim ns e cntul cnd ip i ia-n goan Talazurile negre ce turb, se rstoarn, i spumeg ca furii i url-ngrozitor. Astfel i e cntarea, btrne Heliade, Cum curge profeia unei Ieremiade, Cum se rzbun-un vifor zburnd din nor in nor. Ruga-m-a la Erato s cnt ca Tine, barde, De nu n viaa-mi toat, dar cntecu-mi de moarte S fie ca Blestemu-i s-l cnt, apoi s mor.