Te duci, copilarie...

poezie de Radu Pietreanu

Motto:
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu sa fiu docil,
As da orice pe lume sa redevin copil.
Zburdam prin curtea plina cu rate si gaini
Traiau pe-atunci parintii si rude si vecini,
Mi le-ai luat pe toate si-o lacrima mi storci,
Te duci, copilarie, si nu te mai ntorci.
Nu mai exista basme, nici eu nu mai exist,
Balaurul e smecher, iar Fat Frumos e trist,
S-au inventat claxoane, adio zurgalai,
Te duci, copilarie, cu toti eroii tai.
Un prof ce ne-nvatase cum sa plantam stejari,
A defrisat padurea vnznd-o pe dolari,
Cu ct urcam n vrsta ne suntem mai straini,
Te duci, copilarie, si devenim haini.
Bunica si bunicul ce ma-nveleau cntnd,
Sunt doua cruci de piatra si tac pe sub pamnt,
Si mai era si crngul, si-un ru si niste tei,
Te duci, copilarie, pe toate mi le iei.
Din tinda casei mele, cnd mama mi vorbea,
Fugeau din bolta norii si soarele zmbea,
Iar tata orice teama din vis mi-o spulbera,
Te duci, copilarie, cu fericirea mea.
Faceam pe-atunci razboaie cu sabii mici de nuc,
Iar dupa batalie mergeam sa bem un suc,
Azi ne-omorm pe bune, prin diferite cai,
Te duci, copilarie, si devenim mai rai.
Ma zgriam pe brate urcnd n corcodus,
Iar cel mai bun prieten era un catelus,
Eram att de veseli fugind prin porumbisti,
Te duci, copilarie, si devenim mai tristi.
Pe-atunci orice ninsoare ma bucura nespus,
Iar ploile de vara pareau sa cada-n sus,
Acum la doctor mergem, plecndu-ne umili,
Te duci, copilarie, si devenim fragili.