6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA

http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 1/11
ALTE DOCUMENTE
Investitorii
Investitii n instrumente financiare si valori
mobiliare
Piata monetara si echilibrul ei
CE ESTE SPALAREA BANILOR
Venituri eligibile si specificatii
Valorile mobiliare - instrumente ale pietei de
capital
COTA BURSEI DE VALORI
CONTURI DE CAPITALURI
Emiterea autorizatiei de functionare a
societatii bancare
Secretul profesional
Search
Username / Parola inexistente

emai l
Logi n Am ui tat parol a x Creaza cont nou
Home Exploreaza Upload
Administratie
Arta cultura
Biologie
Casa gradina
Diverse
Economie
Agricultura
Asigurari
Business
Comert
Contabilitate
Finante
Transporturi
Geografie
Gradinita
Istorie
Jurnalism
Limba
Literatura romana
Management
Medicina
Personalitati
Profesor scoala
Sociologie
Stiinta
Tehnica mecanica
Timp liber

RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
Finante
RISCUL N ACTIVITATEA BANCAR
Perf ormantele unei banci depind ntotdeauna de calitatea managementului, calitate care este evaluata prin
rezultatele obtinute n urma deciziilor manageriale. Pentru a avea perf ormante, managementul trebuie sa
aiba n vedere urmatoarele elemente:
1. Sistem de inf ormatii competitiv;
2. Selectia pietelor si produselor potrivite;
3. Recompensarea personalului bancii n f unctie de perf ormante;
4. Cunoasterea tehnicilor si instrumentelor f inanciare;
5. Gestionarea f inanciara buna;
6. Elaborarea de strategii echilibrate pornind de la perf ormantele anterioare.
Dupa cum se stie obiectivul f undamental al managementului este maximizarea valorii investitiei
proprietarilor n banca. Deci rata de rentabilitate va trebui stabilita la un nivel care va permite atingerea
obiectivului f undamental.
Stabilirea ratei de rentabilitate este strns legata de evaluarea riscurilor pe care banca este dispusa
sa le gestioneze. Desigur, rentabilitatea creste prin asumarea unor riscuri mai mari, dar managerii pref era
obtinerea unei rentabilitati mari prin asumarea unor riscuri convenabile.
n procesul stabilirii nivelului ratei de rentabilitate, managerii si pun ntrebarea: ct din f iecare tip de risc
trebuie asumat pentru a creste rentabilitatea ?
Raspunsurile la aceasta ntrebare sunt multiple, dif icile si inexacte. nainte de a stabili ce riscuri trebuie
asumate, este esentiala raportarea bancii la evolutia viitoare a f actorilor de mediu si evaluarea ef ectelor
acestor evolutii asupra ratei de rentabilitate si a riscului, plecnd de la pozitia actuala a bancii.
Anul f inanciar al bancii ncepe la 1 ianuarie si se termina la 31 decembrie.
Comitetul de Directie asigura ntocmirea n termenul prevazut de lege a bilantului si a contului de prof it si
pierderi pe care le prezinta, cu cel putin o luna nainte de data stabilita pentru sedinta Adunarii Generale, Comisiei de cenzori, iar dupa nsusirea de catre acestia,
Consiliului de Administratie.
Bilantul, mpreuna cu raportul Comisiei de cenzori, nsusite de Consiliul de Administratie, vor ramne depuse n copie la sediul central si cel al sucursalelor,
n cele 15 zile care preced ntrunirea Adunarii Generale, pentru a f i cercetate de actionari.
Consiliul de administratie, n termen de 10 zile de la data Adunarii Generale, depune la organele de drept copii ale bilantului si contului de prof it si pierdere.
Din benef iciile brute se va retine n f iecare an, n vederea f ormarii f ondului de rezerva, o parte care va f i hotarta de Adunarea Generala, dar nu mai mica
de 10 %, pna ce f ondurile de rezerva vor f i dublul capitalului social.
De asemenea, din benef iciul brut se va constitui f ondul de dezvoltare al bancii n limitele stabilite de Adunarea Generala.
Benef iciile nete, ramase dupa constituirea f ondului de risc si a altor f onduri, vor f i distribuite pe baza aprobarii Adunarii Generale, sub f orma de:
a) Dividende ce se acorda actionarilor bancii;
b) Tantieme pentru membrii Consiliului de Administratie;
c) Gratif icatii ce se acorda personalului bancii, stabilite pe f iecare salariat, de Consiliul de Administratie;
d) Alte destinatii stabilite de Adunarea Generala.
1.1 Indicatorii de performanta bancara
Prof itul este, n f inal, scopul esential al ntreprinzatorului bancar, pe care acesta l urmareste de-a lungul ntregii sale activitati. Prof itul trebuie sa f ie raportat la principalele
lui determinante pentru a evidentia interdependentele n evolutia perf ormantelor bancare si a pune n lumina prghiile de actionare pentru mbunatatirea acestora.
Prof itul net se calculeaza de la veniturile bancare brute f ormate din: veniturile din dobnzi si alte venituri, din care se scad cheltuielile af erente dobnzilor
platite de banca pentru sursele atrase si cheltuielile operative sau de f unctionare a societatii bancare respective.
Acesta este prof itul impozabil la care se aplica cota de impozit pe prof it, obtinnd impozitul pe prof itul societatilor bancare.
Prof itul net va f i egal cu prof itul impozabil din care se scade impozitul pe prof it. Prof itul net astf el calculat poate f i repartizat sub f orma de dividende
actionarilor, sau pentru alimentarea f ondurilor bancare (prof it reinvestit).
Marimea dividendelor pentru o actiune = (prof it net - prof it reinvestit) / numarul de actiuni n circulatie
Raportul dintre marimea dividendelor pentru o actiune si valoarea nominala a unei actiuni reprezinta rata dividendului si variaza n acelasi sens cu variatia
ratei rentabilitatii f inanciare. Marimea dividendelor ncasate de un actionar depinde de rata dividendelor si de numarul de actiuni pe care le poseda.
Maximizarea veniturilor ncasate de actionari se poate realiza de banca prin cresterea ratei rentabilitatii f inanciare n conditiile n care se pastreaza
aceeasi structura a prof itului net.
Pentru calculul indicatorilor se va porni de la bilantul simplif icat, cu date aproximative:
SUME (MII LEI) ACTIV SUME (MII LEI) PASIV
3.600.000 Disponibilitati la alte banci si numerar 5.250.000 Capital
4.920.000 Credite acordate 2.520.000 Depozite ale clientilor
3.120.000 Alte active, din care: 600.000 - la vedere
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 2/11
1.800.000 - cheltuieli 24.000 - pe termen mijlociu
120.000 Alte pasive, din care:
118.000 - venituri realizate
8.640.000 TOTAL ACTIV 8.640.000 TOTAL PASIV
Date suplimentare necesare:
- Active sensibile: 1.439.928
- Pasive sensibile: 1.800.000
- Credite de calitate - medie: 1.799.784
- superioara: 720.216
Indi catori ai rentabi l i tati i bancare
a. Rata rentabi l i tati i fi nanci are (RRf)
Este cea mai semnif icativa expresie a prof itului, care masoara rezultatele managementului bancar, n ansamblul sau, si arata, pentru actionari, ef ectul
angajarii lor n activitatea bancara.
Prof itul net este considerat dupa deducerea tuturor cheltuielilor si taxelor, iar capitalul este considerat ca suma a capitalului nominal, a prof itului nerepartizat si a
f ondurilor de rezerva.
Acest indicator are o mare expresivitate, demonstrnd prin el nsusi o multitudine de aspecte: gradul de generare a prof itului, ef icienta operationala, etc.
b. Rata rentabi l i tati i economi ce (Rre)
Este prof itul la active si ref lecta ef ectul capacitatii manageriale de a utiliza resursele f inanciare si reale ale bancii pentru a genera prof it.
Se apreciaza ca rata rentabilitatii este cea mai buna masura a ef icientei bancare, pentru a exprima direct rezultatul, n f unctie de managementul specif ic al
intermedierii bancare, de optimizare a operatiunilor active, n f unctie de un volum de resurse date.
un nivel de 1 % sau mai mare de 1 % este considerat pozitiv.
Aceasta valoare sub 1 % este mica si se poate datora cheltuielilor ef ectuate pentru nf iintarea si utilarea bancii.
c. Efectul de prghi e
Este un indicator de mare expresivitate pentru o banca: reprezinta gradul n care utilizarea unor resurse suplimentare serveste cresterii rentabilitatii capitalului propriu.
Acest indicator variaza proportional cu ponderea capitalului n total pasive bancare. Cu ct ponderea capitalului este mai mare, cu att riscul bancar este mai mic si
ef ectul de prghie de asemenea. n conditiile n care ponderea capitalului este mai mica, riscul bancar si ef ectul de prghie sunt mai mari.
d. Rata profi tul ui (Rpr)
Marimea acestui indicator depinde n primul rnd de raportul ntre veniturile si cheltuielile bancare, si n al doilea rnd de structura veniturilor si costurilor bancare.
n masura n care tarif area serviciilor bancare se f ace explicit, indicatorul poate f i calculat pe dif erite grupe de activitati bancare.
Reprezinta principalul indicator de analiza, n cazul n care se urmareste reducerea costurilor bancare.
e. Gradul de uti l i zare a acti vel or (GUA)
Marimea acestui indicator depinde de marimea ratei dobnzii pe piata si de structura activelor bancare.
Maximizarea indicatorului se realizeaza pentru un nivel dat al ratei dobnzii prin cresterea ponderii activelor ce aduc cele mai mari venituri (cele mai
rentabile).
Aceste active sunt si cele mai riscante: cresterea ponderii lor implica si o crestere a nivelului de risc bancar, crestere care nu poate f i nelimitata, pentru
ca si posturile de activ care nu aduc venituri sunt necesare pentru desf asurarea unei activitati bancare normale.
unde Vt = venituri totale
At = active totale
Corel ati a ntre i ndi catori i de rentabi l i tate bancara

a) RRf = RRe * Ep
b) RRe = Rpr * GUA
1.2 Rolul gestiunii riscului bancar
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 3/11
Notiunea de risc poate f i def inita ca un angajament care poarta o incertitudine datorita probabilitatii de cstig sau pierdere.
RISCUL: etimologic, termenul provine din latina " re-secare " care nseamna ruptura ntr-un echilibru.
n activitatea bancara, asumarea riscurilor poate f i cercetata pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operatiunilor speculative pe pietele f inanciare sau de
schimb, dar si a posibilelor pierderi imprevizibile.
Cel mai adesea, riscurile bancare sunt considerate din doua puncte de vedere sensibil dif erite: punctul de vedere teoretic si cel practic.
Atunci cnd def inesc riscul si gestiunea riscului, cei mai multi autori se concentreaza asupra f unctiei clasice a bancilor, de intermediere n sf era riscurilor f inanciare prin
diviziunea acestora; din acest punct de vedere este tratata ndeosebi problema unor pierderi neprevazute la activele bancare, pierderi cauzate de riscuri de piata, de
credit sau de lichiditate.
Alti autori se concentreaza asupra unor pierderi-potentiale sau ef ective-cauzate de riscuri cu totul aleatoare si necontrolabile, ca de exemplu f rauda, incendiul sau
catastrof ele naturale. Cei mai multi practicieni abordeaza o singura grupa sau clasa de riscuri, cel mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune si doar f oarte rar sunt
analizate si mecanismele de transmisie/amplif icare a riscului suportat de institutia f inanciara.
Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii bancii sau institutiei f inanciare n chestiune, att un impact n sine (de regula sub f orma pierderilor directe
suportate), cat si un impact indus, cauzat de ef ectele asupra clientelei, personalului, partenerilor si chiar asupra autoritatii bancare.
Adoptnd ca def initie standard pe cea lingvistica, vom considera drept risc probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru subiect. n
acelasi context, prin expunere la risc vom ntelege valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suporta institutia f inanciara n cauza. Din
aceasta def initie rezulta ca expunerea la risc poate f i ef ectiva sau potentiala.
Desi perspectiva celor mai mult analize bancare asupra riscului este ngusta, se observa ca acesta este generat de o multime de operatii si proceduri. Cel putin n
domeniul f inanciar riscul trebuie privit ca un conglomerat sau complex de riscuri, de cele mai multe ori interdependente prin aceea ca pot avea cauze comune sau ca
producerea unuia poate genera n lant si alte riscuri.
Pe tot parcursul acestei lucrari vom considera riscurile bancare ca f iind acele riscuri cu care se conf runta bancile n operatiile lor curente si nu doar riscurile specif ice
activitatii bancare clasice.
Ca agenti care opereaza pe diverse piete f inanciare, bancile se conf runta si cu riscuri ce nu le sunt specif ice (de exemplu riscul valutar), dar pe care trebuie sa le
gestioneze.
n general, asumarea riscurilor este legata de f unctia de baza pe care o au bancile n economie, si anume f unctia de investitie. Bancile investesc resurse mprumutate -
care sunt un multiplu substantial al propriului capital. Recuperarea cu ntrziere a resurselor investite provoaca o serie de dezechilibre la nivelul bancii care pot mbraca
dif erite f orme si se pot alimenta reciproc.
Perioada actuala este denumita "era managementului de risc" n domeniul bancar, iar managementul riscului constituie o sarcina extrem de complexa si importanta a
managementului bancar. De obicei, asumarea unor riscuri atrage dupa sine si cstiguri mai mari.
Literatura de specialitate clasif ica riscurile specif ice activitatii bancare n trei categorii:
1) Ri scuri fi nanci are
Sunt riscuri specif ice operatiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri f acnd obiectul unor reglementari bancare. Formele sub care se manif esta sunt
urmatoarele:
Riscul de credit;
Riscul ratei dobnzii;
Riscul de lichiditate;
Riscul de schimb valutar;
Riscul insolvabilitatii.
Riscurile f inanciare sunt strict legate de structura bilantului contabil al bancii, sunt f oarte sensibile la dezechilibrele care pot sa apara n compozitia resurselor si
plasamentelor bancii.
Riscurile f inanciare sunt singurele riscuri care pot f i generate, gestionate, amplif icate sau eliminate de catre managementul bancar.
2) Ri scuri comerci al e
Sunt riscuri generate de inadaptabilitatea bancii la noile servicii si produse ca urmare a unui slab serviciu de marketing si lipsa de talent managerial pentru noile piete.
Formele sub care se manif esta sunt urmatoarele:
a) Riscul de produs / serviciu
Este rezultatul unei evolutii nef avorabile a valorif icarii unui produs nou sau serviciu, ca urmare a lipsei de abilitate a bancii privind distribuirea produselor.
b) Riscul de piata
Este ef ectul dependentei de piata a bancii. Daca acesta nu este "mpartit" ntre mai multe piete, rentabilitatea bancii este dependenta direct de evolutia unei singure piete.
c) Riscul de imagine comerciala
Consta n perceptia negativa a unei banci de catre clientii ei ca urmare a unei calitati generale proaste de servire a clientilor, tratament prost al reclamatiilor clientilor
culminnd cu articole de presa n def avoarea bancii.
3) Ri scuri de medi u
Sunt riscuri asupra carora banca f ie nu are control, f ie are un control limitat. Formele sub care se manif esta sunt urmatoarele:
- Riscul de def icit - produs de hoti, sau f rauda comisa de angajatii bancii;
- Riscul economic - determinat de conjunctura economica la nivel national si regional;
- Riscul competitional - determinat de similitudinea produselor si serviciilor of erite de celelalte banci sau institutii f inanciare;
- Riscul de reglementare - determinat de deciziile luate de autoritatile bancare, de cele mai multe ori ntr-o maniera nef avorabila pentru banca.
O strategie bancara perf ormanta trebuie sa cuprinda att programa, ct si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de f apt, minimizarea probabilitatii
producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Sustinem ca este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor
sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activitatii bancare l reprezinta obtinerea unui prof it ct mai mare pentru actionari.
Numai ca nu ntotdeauna aceste doua obiective- cel general si cel sectorial -se af la n concordanta. S-ar putea ca n anumite situatii, costul implementarii si exploatarii
procedurilor care vizeaza gestiunea riscurilor sa f ie mai mare dect expunerea potentiala la risc. De aici rezulta ca si aceste programe trebuie selectate n f unctie de
criterii de ef icienta. n alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi.
n acest caz decizia trebuie luata ntotdeauna avnd n vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile
potentiale mai mari. Dar daca decizia este de asa natura, atunci minimizarea riscurilor bancare nu trebuie n nici un caz sa se transf orme ntr-un obiectiv n sine. De altf el
obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare n vigoare.
Dintre acestea nici unul nu are un primat absolut, una dintre sarcinile conducerii bancii f iind si aceea de a stabili obiectivul managerial central al f iecarei perioade.
Importanta gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are
ef ecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor, care devin mai rigurosi si mai constiinciosi n ndeplinirea sarcinilor de serviciu; nu este de neglijat nici ef ectul
psihologic de descurajare a unor activitati f rauduloase. Existenta unor programe adecvate pentru prevenire si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea
institutiei n cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori existenta unor astf el de programe conditionnd admiterea sau participarea bancii respective la asociatii
interbancare (ndeosebi de plati) sau obtinerea unor calif icative superioare din partea autoritatii bancare.
O gestiune ef icace a riscurilor bancare si va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii si doresc o banca sigura si actionarii la f el. Soliditatea unei banci i
atrage nsa pe deponenti n conditiile n care depozitele nu sunt asigurate n mod obligatoriu. Daca bancile sunt obligate sa se asigure de raspunderea civila f ata de
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 4/11
deponenti, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure institutii este diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate sa apara atunci o
selectie adversa pentru ca este f oarte probabil ca bancile cu cele mai mari probleme, n lipsa de lichiditate, sa acorde cele mai ridicate dobnzi. Pentru evitarea acestei
selectii adverse este pref erabil ca asiguratorul sa perceapa prime de asigurare dif erentiate, mai ridicate pentru bancile cu o gestiune def icitara a riscurilor (cazul S.U.A.)
astf el nct sa existe o penalizare explicita pentru acestea.
1.3 Evolutia preocuparilor referitoare la gestiunea riscurilor bancare
Problema gestiunii riscurilor nu a avut dintotdeauna pentru banci importanta pe care o are n prezent. Pe plan mondial, pna n anii '80, gestiunea riscurilor bancare se
rezuma aproape exclusiv la gestiunea riscului de creditare, n relatiile cu clientii bancii si n cadrul sistemului de plati. Acest f apt se datora stabilitatii relative a sistemului
f inanciar si a pietelor f inanciare. Stabilitatea ce a caracterizat acea perioada a f ost rezultatul actiunii a doi f actori majori: primul a f ost acela ca riscurile ef ective erau
relativ reduse, iar cel de-al doilea f actor de stabilitate l-au reprezentat marjele dobnzii relativ mari.
Conditiile obiective care au generat acest climat de stabilitate au f ost n primul rnd conditiile de piata si apoi cadrul legislativ de desf asurare a activitatii bancare.
Fluctuatiile ratei dobnzii pe piata nu erau f oarte pronuntate (datorita, intre altele, si politicii monetare duse de bancile centrale n conf ormitate cu interesele imediate ale
statelor debitoare), f luctuatiile cursurilor valutare erau controlate de mecanismul sistemului monetar international de la Breton Woods, iar reglementarile, practicile
anticoncurentiale de tip cartel si inertia deponentilor au contribuit la limitarea concurentei pe piata depozitelor bancare, f apt ce a f acut ca ratele dobnzii la depozite sa f ie
scazute si relativ stabile. Marjele substantiale ale dobnzii puteau f i f olosite pentru a amortiza socul f luctuatiei (cel mai adesea ciclice), a rentabilitatii plasamentelor si
pentru a reconstitui f ondurile bancare f ara a se apela la piata.
De la sf rsitul anilor '70 instabilitatea devine o trasatura a mediului n care opereaza institutiile f inanciare. Ea este generata de un complex de f actori care vizeaza
aceleasi trei domenii. n primul rnd procesul inf lationist generat de locurile petroliere a f acut ca f luctuatiile ratelor nominale ale dobnzii sa f ie cele mai pronuntate din
acest secol.
Odata cu abolirea sistemului de la Bretton Woods, f luctuatiile cursurilor valutare au devenit semnif icative si au ajuns sa aiba un ef ect semnif icativ asupra perf ormantelor
globale ale clientilor si ale bancilor cu o activitate internationala. n al treilea rnd, ncepnd cu anii '80, s-a intensif icat concurenta n cadrul sistemului f inanciar.
Principalele cauze ale schimbarii mediului concurential au f ost: suprimarea controlului asupra transf erurilor internationale de capital, liberalizarea cadrului normativ de
desf asurare a activitatii bancare si aparitia intermediarilor nebancari si, n cele din urma, noile tehnologii de comunicatii si de prelucrare a datelor care au redus inertia
clientilor si au schimbat structura costurilor bancare n f avoarea celor f ixe (determinnd volumul de activitate sau cif ra de af aceri sa devina extrem de importanta pentru
acoperirea cheltuielilor generale).
Drept urmare, bancile au suportat riscuri mai mari n conditiile n care concurenta le erodeaza puternic marjele. Aceste conditii de operare au marit vulnerabilitatea
bancilor la socuri negative succesive si au dus la cresterea, pretutindeni n lume, a numarului f alimentelor bancare. Pentru a supravietui si pentru a prospera, bancile au
asimilat noi instrumente si tehnici de gestiune a riscurilor. n Romnia bancile au de f acut f ata tuturor acestor f actori de instabilitate f inanciara ntru-un context de
instabilitate generala generata de procesul de tranzitie. Tranzitia a nsemnat pentru bancile romnesti modif icarea statutelor ( legea permitnd angajarea ntr-o gama larga
de operatii f inanciare), libertate n alegerea partenerilor interni si externi, concurenta din partea altor institutii f inanciare (f ondurile de plasamente) si a altor banci
(romnesti, create dupa 1990 si straine), reducerea ref inantarii directe de catre banca centrala, schimbarea permanenta a normelor prudentiale de catre BNR si
deteriorarea situatiei f inanciare a majoritatii clientilor mari. n aceste conditii, pentru conducerea bancilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor
devine o necesitate, ca si asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a riscurilor.
n sectorul bancar cresterea a devenit un atribut esential al perf ormantei bancare. Ea nu este un scop n sine, ci este impusa de rentabilizarea investitiilor n tehnologii
noi, posibila doar n conditiile productiei de masa .Procesul de crestere n sectorul bancar are doua componente: cresterea n domeniul serviciilor bancare traditionale
(creditarea clientilor, ef ectuarea viramentelor, gestiunea patrimoniului ) si cresterea n zona noilor servicii bancare (gestiunea de trezorerie, operatii pe piata de capital,
servicii inf ormatice si de inf ormare, asigurari). El este caracterizat de f aptul ca are loc ntr-un context concurential si are drept rezultat prestarea de catre institutia
f inanciara a unei game largi de servicii. Unele dintre ele sunt noi si personalul este lipsit de experienta, iar altele presupun operarea pe piete cu care bancile nu sunt
f amiliare si atunci personalul apare ca f iind lipsit de prof esionalism.
Astf el imaginea bancilor pe pietele f inanciare tinde sa f ie una def icitara, pentru ca ele risca sa f ie tratate de catre parteneri mai specializati drept conglomerate f ormate la
voia ntmplarii, conduse de persoane ignorante n noile domenii si inconstiente de capacitatea neta de cstig sau riscurile specif ice (exemplul bancii Barring's).
n conditiile unui management corect, cresterea operatiilor n cele doua arii mari -servicii traditionale si servicii noi - ar trebui
sa aiba un efect sinergetic. nsa pierderile suportate de unii actionari si volatilitatea veniturilor duc la diminuarea valorii de piata a
bancilor, ceea ce face extrem de scumpa procurarea de capital suplimentar (necesar pentru protectia generala a institutiei n conditii de
crestere). Deoarece comunicarea bancilor cu publicul si chiar cu actionarii, n ceea ce priveste gestiunea riscurilor bancare, este
deficienta (n Romnia n special), piata tinde sa trateze toate bancile la fel. Proasta gestiune a ctorva banci poate influenta negativ si
imaginea publica a celorlalte.
n concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata poate stabiliza veniturile n timp, avnd rolul unui amortizor de
soc. n acelasi timp, consolidarea valorii actiunilor bancare se poate realiza printr-o comunicare reala cu pietele f inanciare si implementarea unor programe adecvate de
gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si institutiile f inanciare trebuie sa-si mbunatateasca ntelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea
gestiona cu succes dif erite game de produse n anii '90. Daca procesul de gestiune al riscurilor bancare si sistemul global de management sunt ef ective, atunci banca va
avea succes. Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al gestiunii riscurilor, daca f olosesc paradigma de analiza si gestiune n
vederea cresterii ef icientei, daca adopta masuri precise de adaptare a perf ormantei la risc si daca vor crea mecanisme de raportare a perf ormantei n f unctie de risc,
pentru a se asigura ca investitorii nteleg impactul gestiunii riscului asupra valorii f irmei bancare.
1.4 Clasificarea riscurilor bancare n functie de expunerea la risc
Expunerea la risc a unei institutii f inanciare, desi generata de acelasi ansamblu de activitati, poate f i privita din doua puncte de vedere: ca expunere inerenta si ca
expunere suplimentara sau subiectiva.
Se poate spune astf el ca riscurile pure se caracterizeaza prin aceea ca expunerea este generata de activitatile si procesele bancare cu potential de a
produce evenimente care sa se soldeze cu pierderi.
Astf el pot f i considerate f raudele n ef ectuarea unor plati, accidentarea n cadere a unui client ntr-una din agentiile bancii (ce da nastere unei raspunderi civile a bancii)
sau degradarea mediului ambiant de catre obiective dobndite de banca n urma exercitarii unor drepturi de ipoteca (ncalcarea normelor de poluare) etc. La rndul lor,
riscurile pure se pot mparti n: riscuri f izice, riscuri f inanciare, riscuri criminale si f rauduloase, riscuri de raspundere.
Riscurile fizice se pot manif esta ca distrugere a cladirilor, avariere a cladirilor n curs de construire, distrugere a liniilor de telecomunicatii, avariere a
masinilor si materialelor diverse, distrugere a materialului n cursul transportului, accidente de circulatie.
Riscurile financiare pot apare ca pierderi complete de date, pierderi de cecuri n curs de ncasare, pierderi de ef ecte (inclusiv inf ormatice), distrugere a
arhivelor, nerecuperare a pierderilor.
Riscurile criminale si frauduloase: patrunderi n f isierele inf ormatice, utilizarea f rauduloasa a mijloacelor de plata, duplicarea si contraf acerea cartilor si a
cecurilor, utilizarea f rauduloasa a unei operatii de catre terti, ntocmirea dosarului de credit pe baza de f alsuri, toate tipurile de deturnari de f onduri (inclusiv inf ormatice),
f urt, deturnare de f onduri de catre un salariat, bancnote f alse, atac armat, rapiri de persoane (n timpul transportului), f urt n urma luarii unor ostatici la domiciliul unui
salariat, tlharii (f urt din seif uri), cereri de rascumparare, f urt de valori pe parcursul transportului, f urt de valori la alti prestatori.
Riscuri de raspundere: nerespectarea normelor privind deschiderea de conturi, pierderi de ef ecte n contul clientilor, activitati proprii f ilialelor, punerea n
discutie a mijloacelor f olosite, raspunderea cenzorilor, erori de gestiune a conturilor si serviciilor de f ructif icare a economiilor, erori de ordin bursier n operatiile cu titluri,
pierderi de cecuri returnate de agentii, acordari abuzive de credite, suspendari abuzive de credite, greseli de consultanta n ingineria f inanciara.
Pentru cea de-a doua categorie, riscurile lucrative sau speculative, expunerea este generata de ncercarea de a obtine prof it mai mare. Aceasta
expunere poate genera si cheltuieli suplimentare, deci (potential) si pierderi. Cheltuielile suplimentare pot rezulta din credite nerambursate la scadenta, pierderi la
portof oliul de titluri sau o structura def ectuoasa a activelor bancare. Demarcatia dintre cele doua tipuri de riscuri nu este neta, dupa cum vom observa n urmatorul tabel:
Tipuri de
riscuri
Speculativ( pierdere / cstig) Pur (doar pierdere)
Piata Afacere Lichiditate Performanta ntmplare
Categorie de
riscuri
-titluri
-marfuri
-strategii
-organizare
-personal
-piete
-contrapartida
-asigurare
-active si
pagube -
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 5/11
-valute -tehnologie
-imagine si marketing
-companii (obligatii) viata si sanatate
Cauze
principale
-modificari ale
raportului cerere/
oferta -conditiile
de piata anticipate
-aprecierea manageriala
-informarea limitata
-actiunile concurentei
-modificarea nevoilor
consumatorilor
-restrictii de
capacitate
(volum)
-caderea
sistemelor
-informarea
inegala
-erori ale angajatilor
sau furt
-actiunile
conducerii
-esecul n afaceri
-mbolnavirea
angajatilor
-catastrofe
naturale
-accidente
Consideratii de forta majora Politica economica, reglementari si alte acte normative
1.5 Clasificarea riscurilor bancare n functie de caracteristica bancara
O alta clasif icare a riscurilor bancare este cea care are la baza gama de operatii bancare ce pot genera riscuri si f orma acestor riscuri.
n urmatorul tabel vom prezenta o clasif icare succinta a principalelor tipuri de riscuri asumate de o banca universala n desf asurarea operatiilor proprii:
riscuri f inanciare asumate n gestiunea bilantului, riscuri de prestare caracteristice pentru sf era serviciilor bancare si riscuri ambientale care sunt generate de operarea
bancii ntr-un mediu concurential strict reglementat de autoritatea bancara si ntr-un spatiu economic caracterizat de propria sa dinamica.
Caracteristica bancara Grupa de risc Tipul de risc
Operatii bilantiere Financiar
Risc de creditare Risc de lichiditate Risc de
piata Risc de faliment
Servicii bancare De prestare
Risc operational Risc tehnologic Risc al
produselor noi Risc strategic
Cadrul de activitate Ambiental
Risc de frauda Risc economic Risc
concurential Risc legal
1.5.1 Clasificarea riscurilor bancare n functie de cauza si forma lor.
Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri bancare, dat fiind ca proasta lor gestiune
produce cele mai multe falimente bancare. n acest grup de riscuri se include:
Riscul de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare sau risc al deteriorarii calitatii activelor
bancare (n conditiile n care alte active au o pondere redusa n bilantul bancii). Exprima probabilitatea ncasarii efective, la
scadenta, a fluxului de venituri anticipat (capital avansat plus dobnzi);
Riscul de lichiditate sau riscul de finantare. Exprima probabilitatea finantarii efective a operatiilor bancare. Pentru cei care au
mprumutat banca, poate apare ca risc de creditare, dar aceasta este doar o componenta a sa;
Riscul de piata sau de variatie a valorii activelor financiare apare ca risc de variatie a ratei dobnzii, risc valutar si risc de variatie a
cursului activelor financiare. Exprima probabilitatea ca o variatie a conditiilor de piata sa afecteze negativ profitul bancar;
Riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de ndatorare exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente
pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta si ca aceste pierderi sa afecteze n mod negativ plasamentele creditorilor
bancii.
ntre toate aceste grupe de risc se exercita o interactiune permanenta, deoarece ele exprima doar aspecte diferite ale
aceluiasi potential risc - operatiunile bancare curente. Asa, spre exemplu, o expunere reala excesiva la riscul de creditare poate genera
un risc de lichiditate, daca banca nu are suficiente active lichide pentru a face fata obligatiilor sale scadente fara aportul sumelor rezultate
din rambursarea creditului primit de catre client. Riscul de lichiditate, la rndul sau, poate genera risc de faliment daca banca nu si poate
procura rapid resursele deficitare. Ba mai mult, n sistemul bancar, problemele cu care se confrunta o banca pot afecta negativ si banci
partenere (creditoare fata de ea) existnd un permanent pericol de contagiune. Acest risc specific ansamblului bancilor este numit si risc
sistemic si gestionarea lui este asigurata de catre banca centrala. Aceasta nu nseamna nsa ca fiecare banca nu trebuie sa urmareasca n
permanenta soliditatea partenerilor sai, n baza tuturor informatiilor de care poate dispune.
Riscurile de prestare sunt asociate operatiilor din sfera serviciilor financiare. Urmatoarele tipuri de riscuri sunt cuprinse
aici:
Riscul operational sau riscul de sarcina exprima probabilitatea ca banca sa devina incapabila sa mai asigure servirea
clientilor ntr-un mod rentabil. Sunt astfel importante att oferta de servicii, ct si capacitatea conducerii de a evalua si
controla cheltuielile generate de prestarea acestor servicii;
Riscul tehnologic este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare care au si ele un ciclu de viata propriu
si tind sa fie nlocuite de produse mai performante. Alegerea incorecta a momentului scoaterii de pe piata a unui produs
sau a momentului introducerii unuia nou poate genera pierderi semnificative si exista n permanenta riscul ca momentul
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 6/11

ales sa nu fie cel mai adecvat din punct de vedere al maximizarii profitului bancar;
Riscul produsului nou este asociat inovarilor n sfera produselor financiare. Exprima probabilitatea cumulata a
producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat, depasirea nivelului planificat al
costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale, etc.;
Riscul strategic exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima n conditiile date. El este inerent oricarei selectii
de piete, produse si zone geografice pe care o implica definirea strategiei bancii ntr-un mediu complex.
Grupa riscurilor ambientale cuprinde o clasa de riscuri cu un puternic potential de impact asupra performantei bancare,
dar asupra carora banca are, n cel mai bun caz, un control limitat. n esenta aceste riscuri exprima probabilitatea ca o schimbare
adversa de mediu sa afecteze negativ profitul bancii:
Riscul de frauda este un risc de ordin intern ce a fost inclus n aceasta grupa deoarece pentru banca, privita ca entitate, actele si
mai ales intentiile salariatilor reprezinta o variabila externa greu controlabila. Riscul de frauda este un risc de ordin intern si exprima
probabilitatea comiterii unor furturi sau a unor alte acte contrare intereselor bancii de catre angajatii acesteia. Fraudele pot afecta
sensibil rentabilitatea bancii, atunci cnd nu pot fi detectate din vreme si recuperate;
Riscul economic este asociat evolutiei mediului economic n care actioneaza banca si clientii acesteia. Se poate manifesta la nivel
sectorial, regional, national sau international. Exprima probabilitatea diminuarii performantei bancii ca urmare a unei evolutii adverse
a conditiilor de mediu. Acestea influenteaza calitatea plasamentelor, volatilitatea resurselor si potentialul de risc;
Riscul concurential exprima probabilitatea reducerii profitului n conditiile modificarii raporturilor de piata n defavoarea bancii. El
este inerent activitatii bancare deoarece majoritatea produselor financiare oferite pe piata de o banca sunt oferite si de alte institutii
financiare.
Riscul legal reflecta faptul ca bancile trebuie sa opereze n contextul stabilit de reglementarile legale n vigoare, chiar daca acestea
le creeaza un dezavantaj competitiv fata de alte institutii financiare concurente. Un alt aspect al acestui risc este acela ca exista o
permanenta incertitudine att n ceea ce priveste evolutia viitoare a cadrului normativ de desfasurare a activitatii bancare, ct si referitor
la momentul implementarii unor noi reglementari.
Ca incidenta si amploare a pierderilor pe care le genereaza, riscurile cuprinse n prima grupa sunt de departe cele mai
semnificative pentru banci, si de aceea gestiunea lor poate aduce un plus semnificativ de soliditate bancii. n urmatorul tabel vom
prezenta principalii indicatori si tehnicile de gestiune pentru evaluarea si controlul riscurilor financiare.
Grupa de risc
financiar
Indicatori traditionali Indicatori obiectivi Tehnici de gestiune
Risc de creditare
Credite/Active
Credite calitate
medie/Total credite
Pierderi credite/ Total
credite
Rezerve/Credite
Concentrarea
creditelor Cresterea
creditelor Ponderea
mprumuturilor
interbancare
Rezerve/Credite de calitate
medie
Analiza creditelor
Documentarea creditelor Controlul
creditelor
Evaluarea riscurilor speciale
Risc de lichiditate
Credite/Depozite
Active lichide/Depozite
Credite interbancare
contractate
Costul resurselor
mprumutate
Active lichide
mprumuturi / Depozite
Pozitia lichiditatii
Planul de lichiditate
Modele cost/Evaluare
Dezvoltarea resurselor de finantare
Risc de piata
Gradul de
sensibilitate
Bresa(gap-ului)
Bresele grupate
Durata
Bresele dinamice
Gestiunea bresei
dinamice Analiza duratei
Risc de capital
Capital social/
Depozite Capital
social/ Active
Fonduri bancare/ Active
Active risc/Capital
social Dinamica
activelor relativla
dinamica capitalului social
Planificarea necesarului
capital Analiza cresterii
posibile
Politica de dividende
Capitalizarea functie de risc
Indicatorii si tehnicile de gestiune a riscurilor financiare.
Riscul de creditare este asumat de toate bancile si poate genera probleme serioase daca expunerea la risc este
substantiala. Indicatorii traditionali sunt mai putin folositi deoarece ei afecteaza negativ rentabilitatea bancii. Ei se pot dovedi utili n
analize temporale si comparatii interbancare. Indicatorii obiectiv, monitorizati atent, pot semnaliza n avans aparitia unor probleme pe
parcursul procesului de creditare, mai ales daca limitele sunt depasite pentru mai multi dintre ei.
Indicatorii traditionali ai riscului de lichiditate tind sa se concentreze asupra lichiditatii activelor bancare. Indicatorii
obiectiv urmaresc ndeosebi evolutia corelata a activelor lichide si a pasivelor imediate. Din practica rezulta ca cel mai bun este
indicatorul derivat ce raporteaza diferenta dintre activele lichide si mprumuturi( de pe piata si de la banca Centrala) la o marime care sa
reprezinte nevoile potentiale de lichiditate (de exemplu depozitele volatile).
Riscul variatiei ratei dobnzii pe piata este masurat traditional prin gradul de sensibilitate (relativ) sau gap (absolut).
Principalele neajunsuri ale acestor indicatori sunt generate de greutatea alegerii scadentei de folosit drept criteriu pentru sensibilitate,
precum si de neluarea n considerare a efectelor pe care variatia ratei dobnzii le are asupra valorii actuale a plasamentelor.

6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 7/11
Indicatorii clasici ai riscului de capital sunt indicatori relativi prin care se poate determina valoarea raportului dintre diferite
categorii de active/pasive si capital. Acesti indicatori sunt statici si nu pun n evidenta diferentele referitoare la riscul diferitelor
plasamente. Ba mai mult, folosesc valori din contabilitate pentru elemente, n valoarea de piata a acestora. Aceste neajunsuri sunt
compensate de indicatori mai noi care tin cont si de elementele din afara bilantului si de gradul diferit de risc.
1.6 Clasificarea riscurilor n functie de alocarea lor n cadrul sistemului financiar
Din acest punct de vedere riscurile apar ca diversificabile sau nediversificabile. Riscurile diversificabile sunt acele riscuri
care ajung sa fie relativ nesemnificative atunci cnd sunt combinate suficient de multe pozitii ( bilantiere) pentru ca legea numerelor mari
sa fie activata. Problema principala este ca niciodata nu putem spune ce nseamna "suficient de multe pozitii", dar este demn de retinut
faptul ca putem reduce expunerea globala a unei banci la un anume tip de risc, marind suficient numarul operatiilor si partenerilor
susceptibili a genera acel risc.
Riscurile nediversificabile sunt cele care ramn relativ semnificative ca expunere, chiar si dupa ce toate posibilitatile de a
folosi legea numerelor mari au fost exploatate. n practica orice pozitie ( bilantiera sau extrabilantiera) comporta de regula att elemente
diversificabile ct si elemente nediversificabile. Spre exemplu, riscul de nerambursare a unui mprumut contractat de catre un client la
banca are o componenta nediversificabila - cea generata de riscul economic, de incertitudinea intrarii n urmatoarea faza a ciclului
economic - si o componenta diversificabila, specifica fiecarui client. Cu ct banca are mai multi debitori si cu ct valoarea creditelor
acordate fiecaruia dintre ei este mai redusa relativ la capitalul bancii, cu att mai redusa va fi si probabilitatea ca nerambursarea unuia
dintre aceste credite sa creeze bancii probleme de lichiditate sau de capital.
Riscurile nediversificabile au putini factori determinanti, n esenta variabile pret: rate ale dobnzii, cursuri valutare, preturi ale
materiilor prime, indicatori macroeconomici. n fond, aceste variabile sunt endogene caci reflecta variatii ale preferintelor
consumatorilor, schimbari de tehnologie, politici guvernamentale. Din punctul de vedere al gestiunii riscurilor, sursa lor exacta este mai
putin importanta dect canalul de transmisie care este pretul.
Sistemul financiar ( ansamblul institutiilor, instrumentelor si pietelor financiare) are un rol important la nivel macroeconomic
n ceea ce priveste alocarea eficienta a riscurilor n cadrul sistemului economic. Teoretic un mecanism de alocare eficienta a riscului se
poate construi pornind de la un sistem de piete directe si fara un apel la institutiile financiare. Aceasta constructie este foarte solida doar
n lipsa problemelor reale de informare (acces la informatie) a costurilor tranzactionale si a altora asemenea. n realitate, odata ce
structura investitiilor reale si rentabilitatea acestora au fost stabilite, sistemul financiar poate doar sa aloce riscurile inerente acestei
structuri; el nu poate nici anihila riscuri date (nediversificabile) nici crea altele noi.
Din punct de vedere al gestiunii riscurilor bancare, o protectie specifica se poate concepe doar n cazul riscurilor
diversificabile. Daca definim riscul ca fiind probabilitatea de producere a unui eveniment incert pentru care este cunoscuta repartitia
efectelor producerii lui sau pentru care aceasta poate fi aproximata prin studiul efectelor aleatoare deja produse, atunci incertitudinea
(absoluta) este asociata evenimentelor pentru care repartitia efectelor este complet necunoscuta.
n cazul riscurilor, protectia se asigura prin gestiunea unor tehnici si instrumente specifice (riscuri diversificabile) si prin
capital (riscuri nediversificabile). Incertitudinea necesita ntotdeauna un capital suficient si nu poate fi gestionata prin tehnici specifice.
Aceasta ultima remarca este demna de retinut caci n cea mai mare parte a acestei lucrari ne vom concentra asupra unor modalitati de
gestiune specifice care pot fi folosite cu succes doar pentru riscuri diversificabile. Pentru a asigura protectia bancii n cazul riscurilor
nediversificabile si al incertitudinii pure, nimic nu poate nlocui capitalul bancar si nici o tehnica sau instrument, orict de sofisticate, nu
pot asigura o protectie suficienta.
1.7 Gestiunea globala a riscurilor bancare
De regula, problema gestiunii riscurilor bancare este abordata dintr-o perspectiva ngusta, pentru tipuri de riscuri specifice.
Aceasta deoarece riscurile bancare sunt diverse si complexe. Nu trebuie uitat faptul ca pentru toate aceste riscuri expunerea este a
bancii si ca, n plus, multe riscuri sunt interdependente. Gestiunea globala a acestor riscuri se impune ca o necesitate si trebuie
organizata la nivelul central al bancii.
O gestiune globala adecvata a riscurilor trebuie sa asigure bancii capacitatea de a identifica si aprecia riscurile bancare, de a
le controla, de a le elimina sau evita si de a le finanta. Alte prioritati de avut n vedere se refera la anticiparea pierderilor, constituirea
rezervelor, transferul eventual al riscurilor (asigurare), integrarea gestiunii riscurilor bancare n sistemul global de gestiune al bancii.
Etapele procesului de gestiune globala a riscurilor bancare pot fi regasite si n gestiunea riscurilor individuale, doar ca la nivel
global toate au un caracter obligatoriu. n succesiunea lor logica aceste etape sunt urmatoarele: identificarea si evaluarea riscurilor,
controlul riscurilor, eliminarea/evitarea riscurilor si finantarea riscurilor.
1.8 Identificarea si evaluarea riscurilor bancare
Integrarea evaluarii riscurilor n planificarea strategica a bancii va asigura gestiunii riscurilor bancare vizibilitatea necesara si
focalizare strategica. Riscul este o componenta esentiala a profilului unei institutii financiare; de aceea evolutia ulterioara a strategiei si
organizarii bancare vor fi afectate daca profilul risc actual si de perspectiva nu sunt luate n considerare.
Pentru a integra identificarea si evaluarea riscurilor bancare n procesul de planificare, banca trebuie sa-si identifice mai nti
principalele linii de activitate. O linie de activitate include unitati si proceduri.
Unitatile cuprinse ntr-o linie de activitate au un set integrat de sisteme de livrare a produselor si piete consacrate.
Procedurile includ att ansamblul sarcinilor asociate livrarii produselor pe piata ct si sarcinile asociate activitatilor auxiliare.
Procesul de gestiune a riscurilor ncepe prin descifrarea profilului risc al diferitelor game de produse bancare pentru
principalele activitati bancare. Apoi acestea trebuie comparate cu profilul risc al bancii. Daca profilul risc al bancii este mai putin
ndraznet dect suma profilurilor risc identificate, atunci conglomeratul bancar (banca n ansamblul sau), are o valoare sinergetica,
pozitiva pentru actionari.
Pentru a identifica si evalua nivelul de risc al unei game de produse bancare sau al unei activitati bancare, managerii trebuie
sa identifice toate situatiile semnificative care pot genera o pierdere financiara.
Managementul poate realiza acest lucru prin elaborarea unor scenarii de pierdere pentru activitatile, tranzactiile si interfetele
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 8/11
bancare. Cnd elaboram profilul risc este util sa se aloce expunerile risc diferitelor componente ale riscului. De asemeni trebuie sa
identificam frecventa si marimea pierderilor care pot fi generate de expuneri. Frecventa se refera la numarul de aparitii al evenimentelor
asociate unei expuneri pe parcursul orizontului de planificare. Gravitatea pierderilor masoara impactul financiar care rezulta din
producerea evenimentelor asociate expunerii la risc.
Un manager poate dobndi o buna perspectiva asupra nivelului riscului asociat unei anumite expuneri combinnd frecventa
cu amplitudinea riscului. Deoarece o anumita expunere poate genera riscuri de mai multe feluri, nivelul de risc trebuie agregat pentru
fiecare expunere si pentru fiecare categorie de risc pentru a identifica profilul risc al unei unitati bancare.
Metodologiile de identificare si evaluare a riscurilor pot asigura o estimare efectiva si eficienta a profilului risc pentru
sucursale, filiale, agentii si ntreaga banca. n lipsa unei abordari sistematice a evaluarii riscului, usor de implementat, o banca nu dispune
de nici un mijloc de a-si reduce cheltuielile legate de riscuri printr-un control mai riguros si o finantare adecvata a riscurilor. n plus este
dificil pentru o banca sa determine veniturile corectate n functie de risc pentru o gama de produse bancare sau o activitate si sa
transmita pietei financiare riscul produs propriu si eficacitatea managementului riscurilor bancare.
1.9 Controlul riscurilor
Obiectivul controlului riscurilor este de a minimiza cheltuielile asociate riscurilor pentru toate expunerile care au fost
identificate, dar nu evitate sau eliminate. Dupa ce au fundamentat profilul risc al unitatii lor bancare, managerii trebuie sa identifice si sa
evalueze activitatile de control al riscurilor existente din punct de vedere al expunerii si nivelurilor de risc identificate, pentru fiecare
categorie de riscuri.
Pentru a controla riscul de piata, o banca poate avea n vedere mai multe tehnici de gestiune a bilantului sau de diversificare
a portofoliului. ntre modalitatile de a gestiona riscul de lichiditate se nscriu si titularizarea unor credite sau cresterea frecventei
negocierilor. n domeniul riscului operational banca poate mbunatati controalele n domeniul calitatii produselor bancare, pe lnga
gestiunea creditelor si analiza creditelor neperformante.
1.10 Eliminarea / evitarea riscurilor
Trebuie subliniata importanta primei etape de identificare si evaluare a riscurilor. Este dificil de eliminat sau evitat un risc
daca el nu a fost identificat si cuantificat corespunzator. Riscul poate fi eliminat prin ndepartarea cauzei care l produce. n general,
managerii pot face acest lucru prin reproiectarea activitatilor asociate si a Fluxurilor de Operatii. Mai recent, nsa, bancile au adoptat
solutii mai radicale, eliminnd complet gamele de produse pe care le apreciaza extrem de riscante. Managerii bancari, a caror
experienta este legata de activitatile bancare comerciale, reactioneaza la pierderi care apar n activitati despre care nu stiu multe, ca, de
exemplu, n domeniul operatiilor cu instrumente derivate (contracte la termen si cu optiuni) prin suprimarea acestor activitati.
Eliminarea si evitarea riscurilor poate avea un efect asupra reducerii costurilor totale ale bancii, costuri asociate riscurilor
daca banca a apreciat corect cheltuielile asociate riscurilor si veniturile ajustate n functie de risc asociate fiecarei game de produse sau
activitati. Altfel s-ar putea ca managementul sa reduca valoarea actiunilor prin eliminarea unor activitati care ar fi putut produce n timp
venituri favorabile ajustate n functie de risc.
1.11 Finantarea riscurilor
Din punct de vedere al gestiunii riscurilor bancare, finantarea riscurilor bancare presupune att acoperirea riscurilor (prin
rezerve generale sau specifice), ct si transferul riscurilor (prin asigurare sau operatii cu instrumente derivate). Acoperirea riscurilor
functioneaza cel mai bine n cazul unor riscuri a caror frecventa si amplitudine a expunerii sunt foarte previzibile sau atunci cnd nu exista
asigurari pe piata. Transferul riscului este mai adecvat atunci cnd expunerea nu este foarte previzibila sau atunci cnd gravitatea
potentiala a pagubelor este catastrofala.
n concluzie, transferul riscurilor este foarte dificil daca nu exista piete de asigurari conventionale. Daca ramn riscuri mari
care nu pot fi nici acoperite (retinute) nici transferate, pentru manager este foarte dificil sa foloseasca controlul riscurilor pentru a le
elimina sau evita. n ultima instanta managerii bancari trebuie sa fie capabili sa identifice si sa evalueze gradul de risc. Doar riscurile
neidentificate sunt retinute din ignoranta.
1.12 Acoperirea (retinerea) riscurilor
Riscul poate fi acoperit att printr-un program formal de finantare, elaborat pe baza prognozelor privind pierderile
anticipate, ct si prin prelevari pentru fondurile de rezerva pentru pierderi din creditare. n plus, bancile pot acoperi riscuri n afara unor
programe formale de finantare, daca trec pierderile pe cheltuieli sau le acopera din capital, n masura n care aceste pierderi se produc.
Aceste programe de tip ''pay - as you -go'' genereaza n mod inevitabil un anumit grad de incertitudine asociata veniturilor si o cerere
incerta de capital bancar. Pe de alta parte, existenta programelor formale autofinantate reprezinta un mesaj pentru pietele financiare,
caci presupune identificarea si evaluarea riscurilor, precum si reducerea gradului de incertitudine n ceea ce priveste veniturile viitoare.
Retinerea riscurilor trebuie sa se faca pe baza urmatoarelor doua criterii: acoperirea unor familii de riscuri si existenta unei
baze proprii de date statistice referitoare la frecventa si amploarea riscurilor. n lipsa acestor conditii, riscurile nu pot fi autofinantate n
mod corect.
1.13 Transferarea riscurilor
Transferarea riscului este mult mai eficace atunci cnd frecventa si gravitatea sunt specifice unor riscuri catastrofale si atunci
cnd riscurile nu pot fi identificate si evaluate precis.
Structura unui program de asigurare pentru o banca se poate face avnd n vedere urmatoarele trei posibilitati:
- Negocierea centralizata cu limitarea numarului de polite de tipul '' toate riscurile, mai putin.'';
- Negocierea descentralizata, politele fiind ncheiate separat; fie de fiecare unitate cu personalitate juridica, fie dupa criteriul
teritorialitatii (al zonei de operare);
- Programe specifice pentru diferite activitati bancare.
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 9/11
Desi transferarea riscurilor poate fi eficienta, ea trebuie sa fie ultimul dintre elementele luate n considerare de paradigma
gestiunii riscurilor bancare; oricum, practica curenta face ca transferarea riscului sa fie prima si, adesea, singura modalitate de abordare
a gestiunii riscurilor bancare.
Strategia ordinara ar trebui sa fie: transferul riscurilor grave si retinerea riscurilor frecvente.
Managementul riscurilor bancare ar trebui sa fie una dintre componentele sistemului global de management bancar. Un bun
manager n probleme de risc va observa si folosi felul n care gestiunea riscurilor bancare interactioneaza cu alte componente ale
sistemului managementului bancar. Prin implementarea gestiunii riscurilor bancare ca o componenta vitala a sistemului global de
management bancar, conducerea bancii poate comunica pietelor financiare eficacitatea sa n gestiunea bancii pentru a produce efecte de
sinergie.
1.14 Garantiile creditelor bancare
1.14.1 Notiunea, clasificarea si rolul garantiilor.
Riscul nerambursarii creditelor poate f i diminuat pe baza unui instrument juridic traditional: garantia. Banca nu si poate permite sa apeleze, n ipoteza incidentelor n
restituirea creditului, doar la gajul general al creditorilor chirograf ari, care of era tuturor creditorilor o egala vocatie la distribuirea emolumentului urmaririi silite a averii
debitorului comun. Prerogativele conf erite creditorilor chirograf ari, n comun si n mod egal (dreptul de a cere luarea unor masuri de conservare: sechestrul asigurator,
ntreruperea cursului prescriptiei etc.; dreptul de a exercita actiunea oblica sau pauliana; dreptul de a urmari silit bunurile din averea debitorului), nu of era o protectie
ef icace contra riscului insolvabilitatii debitorului.
Pentru a avea sanse reale n cazul insolvabilitatii debitorului, banca creditoare poate solicita constituirea de garantii, reale si personale, sau poate apela la alte mijloace,
cum sunt solidaritatea si indivizibilitatea. Cea mai mare parte dintre garantiile utilizate n practica bancara nu reprezinta garantii bancare specif ice, ci sunt mprumutate din
dreptul civil sau dreptul comercial[1].
Garantia este mijlocul juridic care conf era creditorului titular f ie prioritatea f ata de ceilalti creditori cu privire la urmarirea silita a unui bun determinat din averea debitorului,
f ie posibilitatea de a urmari silit si o alta persoana care s-a angajat mpreuna cu debitorul.
Functia esentiala a garantiilor este de a atenua sau de a elimina riscul care decurge pentru creditor din insolvabilitatea debitorului. Aceeasi f unctie o ndeplinesc si alte
mijloace juridice, care nu sunt garantii propriu-zise: solidaritatea, indivizibilitatea, rezerva dreptului de proprietate, dreptul de retentie, arvuna, clauza penala, contul
curent, creditul documentar etc.
Reglementarea de baza a garantiilor se af la n Codul civil, Codul comercial si Legea nr. 99/1999.
Clasif icarea f undamentala a garantiilor este aceea care f ace dif erenta ntre garantiile personale si garantiile reale. Unica garantie personala propriu-zisa este cautiunea,
dar acelasi rol l ndeplineste si solidaritatea codebitorilor, desi nu este o garantie n sensul strict al termenului. Garantiile reale (garantiile reale mobiliare, ipoteca si
privilegiile reale) constau n af ectarea unui bun pentru garantarea executarii unei obligatii. Garantiile reale mobiliare sau ipoteca pot f i constituite nu numai asupra
bunurilor din averea debitorului, ci si asupra bunurilor altei persoane (cautiuni reale).
Alaturi de rolul traditional, de asigurare a executarii obligatiei debitorului, garantiile au dobndit noi f unctii: ele contribuie la securitatea creditului si nlocuiesc uneori
creditul ef ectiv, substituindu-se transf erului de f onduri ca, de exemplu, n cazul scrisorii de garantie bancara[2].
1.14.2 Fidejusiunea (cautiunea).
Pe baza dispozitiilor art. 1652 C.civ. (,,cel care garanteaza o obligatie se leaga catre creditor a ndeplini nsusi obligatia pe care debitorul nu o ndeplineste") si ale art. 42
alin. 2 C.com., ("prezumtia de solidaritate exista si contra f idejusorului, chiar necomerciant, care garanteaza o obligatiune comerciala"), cautiunea a f ost def inita n
doctrina, n sens restrns, ca un contract ntre creditor si f idejusor, si n sens larg, ca o operatiune tripartita ntre persoane legate cte doua prin contracte distincte[3].
Caracterul accesoriu este de esenta cautiunii. Ea nu poate exista f ara obligatia principala, f ata de care se af la ntr-o strnsa dependenta si nu poate f i mai ntinsa, nici
mai oneroasa dect aceasta. Cautiunea este un contract unilateral pentru ca numai f idejusorul se obliga f ata de creditor. Caracterul unilateral nef iind nsa de esenta
cautiunii, partile pot conf eri contractului si un caracter sinalagmatic. Chiar si atunci cnd ramne unilateral, creditorul este obligat sa nu diminueze celelalte garantii, n
care s-ar putea subroga f idejusorul. Cautiunea este un contract consensual, nscrisul f iind cerut numai pentru dovada actului juridic. Ea are caracter gratuit ntre
f idejusor si creditor, sub sanctiunea nulitatii cautiunii consimtite n perioada suspecta, anterioara f alimentului. n raportul ntre f idejusor si debitor, cautiunea este adeseori
cu titlu oneros. Cautiunea este un contract intuitu personae. Ea poate avea ca obiect datorii nascute anterior, care trebuie sa f ie determinate, sau datorii viitoare, care
trebuie sa f ie determinabile. Cu toate acestea, cautiunea poate privi un cuantum valoric precis determinat sau poate f i acordata f ara limita. Sub aspectul duratei,
cautiunea poate f i pe timp determinat sau nedeterminat, n cea de a doua ipoteza f idejusorul avnd dreptul sa ceara rezilierea contractului.
n ceea ce priveste constituirea cautiunii, f idejusorul persoana f izica trebuie sa posede capacitate de exercitiu deplina, iar f idejusorul societate comerciala poate da
cautiune numai daca acest act este compatibil cu capacitatea ei speciala. De asemenea, f idejusorul trebuie sa aiba domiciliul n circumscriptia tribunalului locului platii
obligatiei principale si sa f ie solvabil. Angajamentul f idejusorului trebuie sa f ie expres si luat n deplina cunostinta n ceea ce priveste natura si ntinderea sa.
Obiectul contractului de cautiune este plata datoriei debitorului. Cautiunea presupune, deci, existenta unei obligatii principale valide si determinate, putnd, nsa, f i
neexigibila si chiar eventuala.
Ct priveste ef ectele cautiunii n raportul dintre creditor si f idejusor, n cazul n care debitorul nu-si executa obligatia, potrivit art. 1663 C.civ., creditorul l poate urmari pe
f idejusor, f ara a f i obligat sa-l urmareasca mai nti pe debitor. Fidejusorul poate invoca, n principiu, benef iciul de discutiune si benef iciul de diviziune. Cu toate acestea,
f idejusorul unei obligatii comerciale le poate invoca numai daca contractul de cautiune prevede expres ca f idejusorul nu este obligat solidar cu debitorul f ata de creditor,
ntruct prezumtia de solidaritate instituita de art. 42 alin. 2 C.com. opereaza si contra f idejusorului unei obligatii comerciale.
Fidejusorul poate opune creditorului att exceptiile personale izvorte din contractul de cautiune (validitatea, ntinderea obligatiei, termene si conditii, stingerea obligatiei
etc.), ct si exceptiile ce privesc obligatia debitorului, af ara de cele pur personale debitorului.
Pe de alta parte, n ceea ce priveste ef ectele cautiunii ntre f idejusor si debitor, n cazul n care a platit obligatia debitorului f ata de creditor, f idejusorul are regres contra
debitorului, pentru suma ef ectiv platita si cheltuielile ef ectuate dupa ce l-a nstiintat pe acesta ca este urmarit de creditor. Fidejusorul pierde dreptul de regres contra
debitorului, avnd doar dreptul de a cere restituirea sumei de la creditor, n cazul n care a omis sa-l nstiinteze pe debitor despre ef ectuarea platii si din acest motiv a
platit si debitorul aceeasi datorie, respectiv daca a platit creditorului f ara sa f i f ost urmarit si f ara a-l nstiinta pe debitor, care ar f i f ost n masura sa opuna creditorului
exceptia de stingere a datoriei ntr-un alt mod.
n cazul pluralitatii de f idejusori, garantul care a platit datoria are regres contra celorlalti garanti, actiunea n regres f iind, nsa, divizibila ntre ceilalti f idejusori, iar
f ractiunea ce revine f iecaruia - direct proportionala cu angajamentul initial.
Fidejusiunea se stinge odata cu obligatia garantata, pe cale accesorie, iar pe cale principala, prin expirarea duratei pentru care s-a obligat f idejusorul, respectiv prin
revocarea de catre acesta a cautiunii stipulate pe o durata nedeterminata[4].
1.14.3 Garantiile reale mobiliare.
Codul civil def ineste amanetul, n art. 1685 si 1686, ca f iind contractul prin care debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea executarii obligatiei,
creditorul avnd dreptul de a f i platit din vnzarea bunului cu pref erinta f ata de alti creditori, n cazul neexecutarii obligatiei debitorului la scadenta.
Reglementarea gajului comercial din art. 478-489 C.com. a f ost abrogata prin Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea ref ormei economice[5], care a
consacrat o noua reglementare domeniului, sub f orma garantiilor reale mobiliare, studiate n materia dreptului comercial.
1.14.4 Afectarea ca garantie a soldului creditor al unui cont bancar (escrow account).
Soldul creditor al unui cont curent bancar constituie un drept de creanta al titularului contului f ata de banca. Aceasta creanta, al carei cuantum variaza n permanenta,
sub inf luenta creditarilor si a debitarilor, poate f i destinat ca garantie f ata de banca pentru obligatiile titularului contului[6].
De asemenea, soldul (prin ipoteza - creditor) al unui cont de depozit bancar poate f i constituit ca garantie. Partile unui contract de f urnizare, cu livrari esalonate, pot
stipula o clauza de garantie, potrivit art. 6 alin. 5 lit. b din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, conf orm careia sumele platite cu titlu de avans de cumparator vor f i pastrate ntr-un
cont bancar de depozit, cu titlu de garantie a executarii obligatiilor vnzatorului, pna cnd partile vor da ordin bancii ca aceste sume sa f ie varsate vnzatorului[7].
1.14.5 Ipoteca.
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 10/11
Ipoteca reprezinta o garantie reala imobiliara f ara deposedare, def inita de art. 1746 C.civ. ca f iind un drept real asupra imobilelor af ectate pentru garantarea platii unei
obligatii. n cazul n care obligatia si are izvorul direct ntr-o norma legala, ipoteca se naste printr-o dispozitie a legii, conf orm art. 1749 alin.1 C.civ. si este o ipoteca
legala, iar cnd ipoteca se constituie prin conventie, potrivit art. 1749 alin.2 C.civ., ea reprezinta o ipoteca conventionala. n ambele cazuri, ipoteca are urmatoarele
caractere[8]:
a) este un drept real accesoriu, conf erind titularului att prerogativa de a urmari bunul n mna oricui s-ar af la, ct si prerogativa de a-si realiza dreptul principal, de
creanta, cu pref erinta f ata de alti creditori care ar urmari acelasi bun;
b) este o garantie reala imobiliara, aplicabila, deci, numai dreptului de proprietate asupra imobilelor af late n circuitul civil, mpreuna cu accesoriile lor (imobile prin
destinatie) precum si dreptului de uzuf ruct asupra acestora;
c) se constituie numai n cazurile si cu f ormele prevazute de lege;
d) este specializata, n sensul individualizarii imobilului si a creantei garantate;
e) este indivizibila, n sensul ca subzista asupra ntregului imobil si dupa ce o parte din datorie s-a stins, precum si chiar dupa ce imobilul a f ost partajat ntre f ostii
coproprietari: cel caruia i va reveni dreptul exclusiv de proprietate va suporta si ipoteca.
Ipoteca conventionala se constituie, sub sanctiunea nulitatii absolute, prin act autentic. Potrivit regulilor de publicitate a ipotecii, pentru a f i opozabila tertelor persoane, ea
trebuie sa f ie nscrisa n registrul special sau, dupa caz, n f oaia de sarcini a cartii f unciare n care este intabulat imobilul ipotecat. Prin nscriere se determina totodata si
rangul de pref erinta al ipotecii, ipotecile nscrise n aceeasi zi avnd rang egal. n regimul de carte f unciara guvernat de Legea nr. 115/1938, nscrierea ipotecii are ef ect
constitutiv (art. 17), n timp ce n noul regim de carte f unciara, reglementat de Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 aceasta asigura doar ef ectul
opozabilitatii f ata de terti (art. 27). nscrierea este opozabila f ata de toti ceilalti dobnditori de drepturi asupra imobilului, inclusiv f ata de creditorii de rang inf erior.
Inscriptia poate f i radiata dupa stingerea creantei prin plata integrala sau poate f i restrnsa ca urmare a platii partiale. Radierea sau reducerea pot f i consecinta acordului
dintre creditor si debitor sau poate f i dispusa de instanta.
Din punct de vedere al ef ectelor constituirii ipotecii, debitorul proprietar al imobilului conserva posesia si f olosinta acestuia. Cu exceptia situatiilor expres prevazute de
lege, el poate nstraina imobilul, dobnditorul suportnd actul de grevare a imobilului pentru ca creditorii "1 urmaresc n orice mna ar trece", conf orm art. 1790 C.civ.
Totodata, creditorul ipotecar va conserva n acelasi mod si dreptul de pref erinta.
Dobnditorul imobilului are posibilitatea sa opuna creditorului urmaritor unele exceptii (nulitatea contractului de ipoteca sau a inscriptiei sau garantia de evictiune atunci
cnd creditorul l-a mostenit pe vnzatorul de la care a dobndit imobilul urmaritul) sau poate utiliza purga ipotecii, of erind creditorului o suma egala cu pretul sau valoarea
estimata la dobndirea imobilului. De asemenea, dobnditorul poate stinge prin plata creanta urmaritorului f ata de debitor, dobndind prin subrogatie dreptul creditorului
sau poate opta pentru "delasarea" imobilului n mna creditorului. Ultima solutie este f inalizarea procedurii executarii silite. n toate situatiile, dobnditorul are regres contra
debitorului principal.
Ipoteca se stinge odata cu obligatia garantata, pe cale accesorie. Pe cale principala, ipoteca se stinge prin: renuntarea creditorului la ipoteca; purga; prescriptie
achizitiva; constatarea nulitatii sau anularea contractului constitutiv; rezolutiunea actului de dobndire a dreptului de proprietate de catre dobnditorul care a constituit
ipoteca asupra imobilului; distrugerea imobilului, cu consecinta stramutarii ipotecii asupra indemnizatiei de asigurare si a altor despagubiri cuvenite.
1.15 Recuperarea creditelor bancare
1.15.1 Contractu1 bancar de credit - titlu executoriu.
Sub imperiul legii bancare anterioare (Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancara), f ormularele contractelor de credit utilizate de banci cuprindeau clauza potrivit careia
contractul are valoarea unui nscris autentic si constituie titlu executoriu. n lipsa unor prevederi legale exprese care sa-i conf ere contractului aceste caractere, clauzele
respective au f ost calif icate drept nelegale att de doctrina[9], ct si de jurisprudenta[10].
Actuala Lege bancara, n art. 56 alin. 2, calif ica expres contractul de credit bancar ca f iind titlu executoriu. Textul legal nu contine, nsa, o derogare expresa de la
f ormalitatea nvestirii cu f ormula executorie a contractului, astf el nct banca are obligatia de a ndeplini aceasta exigenta nainte de a initia procedura executarii silite a
debitorului.
Doctrina a remarcat[11], ntemeiat, ca norma amintita prezinta o serie de inconveniente pentru societatea bancara care cere executarea silita n temeiul acestui titlu
executoriu. Astf el, va putea f i executata silit, pe baza nscrisului respectiv, numai suma mentionata n nscris, si anume creditul acordat, care nu reprezinta suma pe care
o datoreaza debitorul bancii, ntruct nu cuprinde comisioanele, dobnzile si penalitatile de ntrziere. Pe cale de consecinta, n cazul n care banca cere executarea silita
pentru ntreaga suma datorata (dar alta dect cea nscrisa n contractul de credit nvestit cu f ormula executorie), debitorul este ndreptatit sa f ormuleze contestatie la
executare, n temeiul art. 400 alin. 1 C.proc.civ., cu privire la ntelesul, ntinderea si aplicarea titlului executoriu.
n literatura de specialitate[12] au Post analizate si celelalte dispozitii ale art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, potrivit carora constituie titluri executorii si garantiile reale
si personale constituite n scopul garantarii creditului bancar. Acest text a f ost calif icat, cu temei, drept o eroare a legiuitorului, f ata de f aptul ca ceea ce se executa silit
este creanta nascuta din contractul de credit, iar nu contractele de garantie, care nu sunt dect contracte accesorii contractului de credit, constituite n scopul af ectarii
unor bunuri (garantiile reale) sau patrimonii (garantiile personale) ca obiect al executarii silite n temeiul titlului executoriu (contractul de credit sau hotarrea
judecatoreasca).
Banca benef iciaza si de o f acilitate f iscala n materia contractelor de credit, ntruct, potrivit art. 56 alin. 3 din Legea nr. 58/1998, de la data nvestirii cu f ormula
executorie a contractului de credit, dobnzile se vor calcula n continuare si se vor evidentia de catre banca, n af ara bilantului contabil, mpreuna cu creditele respective.
Facilitatea poate f i justif icata f ie prin pozitia speciala pe care bancile o ocupa ntre societatile comerciale, f ie, mai degraba, prin transf ormarea unei pozitii economice
dominante ntr-o pozitie juridica similara.
1.15.2 Executorii bancari.
Legea bancara autorizeaza bancile, prin art. 88 alin. 2 si 3, ca, separat sau n cadrul organizatiilor prof esionale, sa-si organizeze un corp propriu de executori, a caror
activitate va f i strict legata de punerea n executare a titlurilor executorii apartinnd bancilor.
n temeiul acestor dispozitii de principiu, a f ost emis Ordinul Ministrului Justitiei 2628/C/1999 pentru aprobarea Statutului Corpului executorilor bancari. Potrivit art. 1 alin. 2
din ordin, corpul executorilor bancari poate f i nf iintat n f iecare banca, persoana juridica autorizata de Banca Nationala a Romniei, sau n cadrul asociatiilor prof esionale.
Executorii bancari sunt nvestiti sa ndeplineasca orice activitati legale n scopul realizarii voluntare sau, cnd este cazul, prin executare silita a obligatiilor stabilite prin
titlurile executorii ce apartin bancilor. Astf el, executorii bancari au urmatoarele atributii:
a) pun n executare titlurile executorii apartinnd bancii n care si desf asoara activitatea si ef ectueaza actele de executare necesare n toate f ormele de executare
silita, prevazute de Codul de procedura silita si celelalte legi n materie;
b) notif ica actele judiciare si extrajudiciare;
c) comunica actele de procedura;
d) recupereaza, pe cale amiabila, creantele bancii;
e) aplica masurile asiguratorii dispuse de instanta judecatoreasca n f avoarea bancii;
f) ntocmesc procesele-verbale de constatare n cazul of ertei reale urmate de consemnarea sumei de catre debitorul bancii, conf orm Codului de procedura civila;
g) ntocmesc, potrivit legii, protestul de neplata a cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor;
h) constata starea de insolvabilitate a debitorului urmarit;
i) ef ectueaza orice alte acte sau operatiuni prevazute de lege, aplicabile executarii silite n baza titlurilor executorii apartinnd bancilor.
Executorii bancari si desf asoara activitatea pe ntreg teritoriul Romniei. Actul ndeplinit de executorul bancar este de autoritate publica si are f orta probanta prevazuta
de lege.
Pe baza datelor prezentate de executorul bancar, conducerea bancii creditoare se poate adresa instantei de executare, solicitndu-i sa obtina, potrivit legii, inf ormatiile
necesare pentru ef ectuarea executarii silite de la cei care datoreaza sume de bani debitorului urmarit sau care detin alte bunuri ale acestuia, supuse urmaririi, inclusiv de
la banci ori de la alte institutii la care debitorii urmariti sunt titulari de conturi. Aceste dispozitii sunt aplicabile si n cazul n care, pentru ndeplinirea ef ectiva a executarii
silite, executorul bancar considera necesar concursul organelor de politie, al jandarmeriei sau al altor agenti ai f ortei publice.
n cazul concursului de executari silite asupra acelorasi bunuri ef ectuate de executori bancari ai unor banci dif erite, executarea se va reuni la executorul bancar care a
nceput cel dinti executarea. Daca aceleasi bunuri sunt urmarite si pentru realizarea unei executari silite de competenta executorului judecatoresc sau al altor organe de
6/16/2014 RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA
http://www.scritub.com/economie/finante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-BANCARA931512125.php 11/11
executare prevazute de lege, regula este ca ntreaga executare se va reuni la executorul judecatoresc nvestit.
Corpul executorilor bancari al unei banci se nf iinteaza si este organizat de catre organul de conducere al bancii. Executor bancar poate f i persoana care ndeplineste
conditiile generale pentru numirea n f unctia de executor judecatoresc, precum si conditiile de angajare stabilite de conducerea bancii. n termen de 10 zile de la numirea
unei persoane n aceasta f unctie, conducerea bancii va solicita Ministerului Justitiei nregistrarea executorului n evidenta speciala. Dupa conf irmarea n scris a
nregistrarii, executorul bancar si poate exercita ef ectiv atributiile. Executorul bancar si desf asoara activitatea n temeiul unui contract de munca sau al unei alte
conventii ncheiate cu banca, avnd obligatia de a pastra secretul prof esional, inclusiv secretul bancar. Controlul prof esional curent al activitatii executorilor bancari si
avizarea asupra legalitatii actelor ntocmite de acestia se asigura de catre compartimentul juridic al bancii. sef ul Corpului executorilor bancari este subordonat direct
sef ului compartimentului juridic. Executorul\bancar ndeplineste actele de executare silita si celelalte acte care sunt de competenta sa n baza dispozitiei scrise a sef ului
Corpului executorilor bancari si a avizului prealabil obligatoriu al compartimentului juridic al bancii.
n ndeplinirea atributiilor lor, executorii bancari ntocmesc procese-verbale despre masurile luate si constatarile f acute, daca reglementarile n materie nu prevad altf el, un
exemplar al acestora comunicndu-se persoanei interesate.
Actele care prezinta erori materiale sau omisiuni vadite vor f i corectate sau completate de catre executorul bancar, la cererea partilor sau din of iciu.
Actele executorilor bancari sunt supuse, n Conditiile legii, controlului judecatoresc. Persoanele interesate sau vatamate prin actele de executare pot f ormula contestatii
la executare n conditiile prevazute de Codul de procedura civila, daca prin lege nu se dispune altf el.
Executorilor bancari le este interzis sa ef ectueze acte de executare n temeiul unor titluri executorii apartinnd persoanelor f izice sau juridice, altele dect banca n care
si desf asoara activitatea. Pentru ncalcarea dispozitiilor legale, n sarcina executorului bancar poate f i angajata, dupa caz, raspunderea civila, disciplinara, materiala,
administrativa sau penala, n conditiile legii.
[1] Francoise Dekeuwer-Def ossez, op. cit, p. 154.
[3] Ion Turcu, Operatiuni..., p. 371; Ion Turcu, Drept bancar, vol. III, p. 86.
[4] Ion Turcu, Drept bancar, vol. III, p. 93-96.
[5] Publicata n Monitorul Of icial nr. 236 din 27 mai 1999.
[6] Ion Turcu, Drept bancar, vol. III, p. 147.
[7] Ion Turcu, Drept bancar, vol. III, p. 147.
[8] Ion Turcu, Operatiuni..., p. 405; Ion Turcu, Drept bancar, vol. III, p. 148-149.
[9] Ion Turcu, Operatiuni..., p. 408-410; Dorin Clocotici, Probleme de drept rezultate din analiza Legii nr. 76 din 17 iulie 1992, n Revista de drept comercial nr. 1/1993, p.
28; I. Turcu, S. Deleanu, Executarea silica a contractelor de credit, n Dreptul nr. 12/1993, p. 54; Radu I. Motica, Vasile Popa, op. cit p. 407-408 Ion Turcu, Recuperarea
creditului bancar p. 19-21.
[10] Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala, Decizia nr. 209 din 22 februarie 1996, n Dreptul nr. 8/ 1996.
[11] Ion Turcu, Drept bancar, vol. I, p. 302-304; Ion Turcu, Recuperarea creditului bancar, p. 21-22
[12] Ion Turcu, Drept bancar, vol. I, p. 304; Ion Turcu, Recuperarea creditului bancar, p. 23.
Document Info
Accesari: 4613
Apreciat:
Comenteaza documentul:
Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta
Creaza cont nou
A fost util?
Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site
Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.
<a href ="http://www.scritub.com/economie/f inante/RISCUL-IN-ACTIVITATEA-
BANCARA931512125.php" target="_blank" title="RISCUL IN ACTIVITATEA
BANCARA - http://www.scritub.com">RISCUL IN ACTIVITATEA BANCARA</a>
Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )