Cand timp nu exista , cand noroc nu exista , cand coincidente nu

exista , oare tu existi ?Oare minutele ce se scurg in fata chipului tau , in fata
imaginii oglindite de o minte risipitoare si deformata , oare orele ce se
transforma in zile si zilele ce iau forma saptamanilor , anilor , lunilor , oare
toate acestea nu sunt timp? Iar daca nu sunt timp atunci ce sunt?Atunci ce
imi mai ramane daca mi se refuza dreptul de a ma lasa pe mine insami pe
maine doar spre a ma gandi la tine ? Atunci ce sunt visele daca nu calatorii
in timp , cu mintea si corpul , cu toata fiinta-mi spre locuri unde noi doi am
putea exista impreuna, spre taramuri unde nu e asa greu sa speri si unde
dorintele se mai si implinesc ?
De ce spui ca nu exista timp cand eu ma uit la ceas si zaresc doua
puncte intunecate clipind la fiecare secunda ? Cand limbile ceasornicului se
plimba anemice pe acelais corp umed de lacrimi si ploaie al cadranului ?
De ce spui ca nu exista timp cand timpul e tot ce avem si tot ce ne-a
mai ramas ? De ce urasti asa de mult batranul ceas cand doar el ma mai
poate trezi dimineata ?
Nu exista noroc? Atunci eu ce sunt ca te-am cunoscut pe tine? O
ghinionista ? Intr-adevar...Am avut nesansa sa cunosc un chip pe care nu il
voi mai revedea niciodata . Am avut nesansa sa cred si sa sper intr-o
iluzie ....
De fapt eu nu-ti cer nimic imposibil si nu vreau sa-mi dai nimic din
ceea ce nu pot da...atata iti cer : sa-mi smulgi puterea de a mai crede ! sa-mi
furi sperantele-amagiri putrede ale muritorilor slabi - , sa-mi stergi
gandurile , sa mi te stergi din minte . Atat vreau si doar atat mai sper cu
speranta pe care o urasc cu tot sufletul si pe care as vrea-o moarta!
Oameni mor pe strazi , copii la colturi de bloc plictisiti de cersit inchid
ochii spre a-i deschide in eternitate , batrani pe paturile spitalelor lasa capul
jos si se resemneaza , mame plang prin scari infecte , copii plang pe culoare,
bolnavi zac fara medicamente ..in salile de asteptare . si pentru ce ? pentru ce
atata truda , daca totul se reduce la momentul plecarii pe lumea de dincolo ?
vreau doar bilet la urmatorul tren...Vreau si eu sa plec ,caci scancetul de aici
nu poate fii cu mult diferit de cel de pe lumea cealalta . Plansul nu poate fi
decat acelasi , nici durerea nu cred ca poate fi mai mare, mai grea , mai
apsatoare. ! Vreau si eu bilet !Va rog dati-mi un bilet la cel mai apropiat
sfarsit . Nu vreau sa stau in primele locuri , stau si in picioare , deja imi e
totuna . Vreau doar sa plec , pentru ca aici nu mai pot sta ! Lucrurile
inteapa , pamantul ma raneste , imi curge sange dar nimeni nu ma baga in
seama . Nu vreau sa-mi lege nimeni ranile -stiu ca e imposibil- , nici sa ma
ajute , doar sa ma impinga la o parte din drum , caci tot dau masinile in mine
. Sa ma traga pe trotuar ,peste o gura de canal , cu parul balacindu-se
cadavric intr-o balta , ca sa nu ma striveasca soseaua , sa nu se mai uite
lumea , ,sa nu mai privesti tu ...
Nu e un spectacol ! intorceti-va la locurile voastre ! E doar pretul unui
bilet de tren , dar tu…, tu sa nu te uiti . Ar fi ultimul lucru pe care as vrea sa
ti-l amintesti despre mine . Va rog, va implor, dati-mi si mie un bilet ! E
coada la bilete . O coada lunga si trista ca insasi viata…Iar dupa ce astepti o
erernitate ,vanzatoarea , plictisita de bocete fara folos , iti spune ca daca ai
putut indura atat ,ca daca ai auzit grijile tuturor si necazurile celor din jurul
tau fara sa te cutremuri ,ca daca ai fost martor la stingerea celor ce au urcat
in tren si n-ai cazut fara de suflare pe pavaj , inseamna ca nu ti-a venit
vremea si ca mai ai de asteptat ,. Apoi zambeste platonic . Cat timp ? ingan
speriata de un nou dezastru . Restul vietii ! Raspunsul ma face a ma clatin ,
sa ma sprijin de zid , dar nu cad…Un fir de vant ar fi fost divin , un deget ar
fi fost de ajuns si as fi trecut dincolo . -Dar tu esti singurul vinovat !
-Cine , eu ?
-Da , tu! Caci daca mi-ai fi smuls toate amintirile despre tine ,asa cum
te-am rugat sa faci , as fi fost de doua ori mai slaba , as fi cazut de prima
oara , ameteala mi-ar fi daruit nemurirea . Cu ce drept ma tii legata de tine
cand locul meu e dincolo ? Cand eu nu
apartin acestei dureri pe care am obosit sa o impartasesc si pe care nu mai
pot sa o privesc in ochi ? Cu ce drept ma lipesti de lumea asta macabra si nu
ma lasi sa ma duc ? Oare tu nu stii ca esti singurul lucru care ma tine
neclintita si care ma face sa ingenunchez in pamantul acestor lacrimi ? Oare
tu nu stii cat ma ranesti si cate ma faci sa suport ?
Am obosit…
Am obosit de tot . Lumina a obosit si ea . Becul s-a ars de mult ,
lumanarea s-a topit…Ceasul a stat…timpul nu mai vrea sa-mi umple oasele ,
se retrage molatic spre alte lumi…tantarii nu mai bazaie , au cazut morti pe
jos , patul zace nefacut de luni de zile , pentru ca nu am mai putut dormi…
nici pixul nu se mai aude in bezna noptii mele…Nu mai gasesc puterea sa
lupt cu mine , cu tine , cu ceea ce ma inconjoara , nu mai gasesc puterea sa-
mi scot firele de nisip din plamani , nu mai am putere sa respir…
Vreau doar sa dorm , dar patul ma inteapa , iar la gandul ca maine o
iau iarasi de la inceput pana si somnul fuge…fuge speriat…iar eu continui sa
gonesc pe autostrada , cu toti banii din lume…poate gasesc un bilet…chiar
si la negru . Nu conteaza inca un pacat in plus . Doar sa trec dincolo . De
acolo ma descurc….gasesc eu drumul . Doar poarta sa mi-o arate cineva .
Cheile…e usor deja…sunt sub pres . De unde stiu ?Doar tu mi-ai spus…nu-
ti amintesti ? Sau am visat ? sau inca visez ? sau poate nici nu ma cunosti ,
poate totul a fost doar un vis…straina printre straini…cu o iluzie in mine…
Si ziceai ca nu exista noroc . Pai daca ar fi existat , as fi fost deja
plecata . as fi facut acum cu mana pe fereastra trenului accelarat de nicaieri ,
as fi zambit melancolic , mi-as fi aprins tigarea , ultima din pachet , doar
spre a ma acoperi de fum ca sa nu mai vad pe nimeni , sa nu mai vad cerul
,sa nu mai aud frunzele , sa nu-mi mai aud gandurile , sa nu te mai vad pe
tine …m-as fi intors din drum…
Dar daca noroc nu exista , atunci cum sa mai definesc ghinionul ? Dar
daca ghinion n-ar exista atunci cum as putea numi toate nesansele unei vieti
ratate ? categoric exista . Asa cum si moartea exista…dar viata ? Nu te intreb
pentru ca mi-ai raspuns deja…Fara sa vrei ai raspuns…Tu insuti ai fost
raspunsul la intrebarea rostita inainte sa te cunosc…Tu esti viu , eu rece si
moarta . Prin tine exista viata , fii sigur! Caci tu mi-ai dat suflare si mie .
Prin tine exista zambirea , prin tine exista regretul…
Caci inainte de tine nu era nimic…nici zambire…nici scancet…era un
somn general cu tresariri stupide si trecatoare care nu te fac sa gandesti , care
nu lasa urme , care nu se vor mai mult decat urme si carora nu le dau nimic
din mine…doar farame de la suprafata…..dupa tine a venit zambirea …si
trezirea..si plansul…Poate adevarul ,poate tu asa i-ai spune , dar de unde stiu
eu ca acum nu vorbesc prostii ? De ce mi-ai mai dat zambirea daca stiai ca
intr-o zi se va sterge de pe un chip brazdat de lacrimi…de palme..de
neputinte…De ce mi-ai dat viata cand moartea e singura certitudine care mai
imi da aripi ?
De ce nu m-ai ucis ? poate te-as fi urat , poate nu as fi inteles , cu
siguranta mi-ar fi parut rau, dar imi faceai , la urma urmelor , un bine .
Nu exista coincidente…atunci noi cum ne-am intalnit ? Si de ce ar fi o
coincidenta intalnirea noastra ? Cand o masina loveste un copil care sare in
strada exact in acel moment fatidic , nimeni nu se gandeste la asta …Poate
pentru ca cei ca noi nu sunt meniti sa se intalneasca . Muritorii n-au voie sa
priveasca prea sus…iar eu am privit deja unde nu aveam voie…si nu m-ai
oprit…
 Exista , nu exista , in fond ce mai conteaza ? Nu pot fi sigura decat ca
tu existi . de mine deja nu mai stiu nimic . M-am pierdut undeva , pe o strada
straina , sub niste copaci necunoscuti , intr-o cafenea plina de fum , la o
tigara pe jumatate terminata …-oare care dintre ele? - , intr-o ceasca goala ,
intr-un pai indoit de atata caldura..nici eu nu stiu unde m-am pierdut ;dar
daca as gasi drumul ,m-as cauta ? ar mai avea vreun rost….probabil ca nu…
peste tot sunt pomi , peste tot sunt cafenele , in mine e deja fum…poate abia
acum am realizat ca eram pierduta de mult , poate asta e regasirea si nu
risipirea…iarasi nu pot sa-mi dau seama , dar pot fi sigura de un singur lucru
: daca orice are un inceput si un sfarsit , tu trebuie sa fii , desigur ……..
inceputul….