AMICULUI F.I.

comentariul poeziei

Poezia apare in Familia, nr. 13, 30 martie/11 aprilie 1869, p. 147.

in ms. 2259, f. 7v-9v., versiunea cuprinde cateva strofe importante pentru cunoasterea
psihologiei poetului si pentru precizarea trecerii prin Blaj in 1866, dar pe care poetul le-
a suprimat in textul trimis Familiei. Locul lor este inainte de strofa penultima:

Tarnava prinsa-n gal bine maluri
Murmura-n aburi gandirea sa,
Pe cand primblarea ne ratacea

Visari, sperante pe frunti de valuri.

Tii minte oare cand te-ntrebai
Ce este omul? ce-i omenirea,
Ce-i adevarul? Dumnezeirea?
Si tu la nouri imi aratai.

Dar credeam ambii in adevar.
Sorbeam din cer ca din Dreptate,
Priveam in soare ca-n libertate,
A fi credeam ca-i un drept de fier.

Un an de lacrimi si tot s-a stins.
Nu trec la oameni astfel de glume,
Visuri sunt visuri, lumea e lume
Si cu ea cata sa te deprinzi.

Dar tot, amice, nu voi uita
Acele doruri tainice, sfinte
Farmecul vietii, ii tii tu minte?
Cum soptea dulce, desi mintea.

intreaga versiune, datata: noiembrie 1866, cu formele intermediare in ed. Perpessii ius,
voi. I, p. 279 si urm. Datarea copiei ms. de catre Perpessicius: cea 1867, trebuie
schimbata - .: dec. 1868-ian. 1869.
Prietenul de care este vorba aici, Filimon llia, ni-i cunoscut din datele adunite de G.
Bogdan-Duica. Se poate sti ca Filimon llia a fost un foarte bun student la Blaj, intre
1860 si 1867, si ca a obtinut chiar si un premiu din partea Astrei" pentru a se
perfectiona in stenografie. Eminescu 1-a cunoscut in 1866, la Blaj (vezi Buletinul Mihai
Eminescu", 1933, p. 30 si 1935, p. 48). in Biblioteca Academiei se afla trei lucrari de
Filimon llia, in materie de drept.

Ritmul poeziei este cel din Moldova in 1857, de Alecsandri (I. M. Rascu, Eminescu si
Alecsandri, p. 41).

Singura editia Bogdan-Duica da forma corecta: cu anii-mi, in celelalte editii gresit: cu

anii.
Si-n ms. 2259: cu ani-mi.

Expresia albul munte" a fost izvor de comentarii necesare. Am scris pe larg despre
aceasta in Comentarii eminesciene din volumul colectiv Studii eminesciene, editat de
Editura pentru literatura in 1965. Aici vom da numai un rezumat al cercetarilor.

Albul munte" ar fi Kailasa, munte indic care straluceste ca o oglinda si ofera o priveliste
divina (G. Bogdan-Duica, in Buletinul Mihai Eminescu", 1932, p. 58 si urm.). Ar putea fi
Fuji-yama, salas al divinitatilor budiste, ori Olimpul mai degraba, in care trona Zeus si-si
avea altarul Apolon musagetul (Augustin Z.N. Pop, Despre albul munte", in Buletinul
Mihai Eminescu", 1941, p. 10 si urm.). Olimpul, daca luam in seama epitetele ce i le
dau Hesiod si Vergiliu, ar putea fi socotit ca un munte alb.

Este nevoie sa ramanem la aria cunostintelor pe care Eminescu le putea avea la 18 ani.
In acea vreme Hasdeu era preocupat de problema dacica. Publicase in 1860 studiul
Pierit-au dacii?, in Foita de istorie si literatura, iar in 1868 tinuse la Ateneul Roman din
Bucuresti o conferinta. Cine au fost dacii?, stabilind pe baza de limba, traditii si poezie
populara identitatea intre daci si lituanieni. Eminescu ar fi putut asculta aceasta
conferinta, dar mai sigur este ca a cunoscut-o dm Familia, nr. din noiembrie si
decembrie 1868.
in sustinerea ideilor lui, Hasdeu a adus ca dovada si o doina lutuaniana, pe care-a
tradus-o in versuri:

Pe-al marii mal un munte alb se vede,
Pe albul munte sta stejarul verde;
M-am dus la el, de jalea mea cuprins,

La pieptul meu cu mare dor l-am strans;
Si i-am soptit: Stejare, fii-mi parinte.
Al frunzei freamat tu-l prefa-n cuvinte.
Iar creanga-ti s-o prefaci in brat duios
De dezmierdari orfanul e setos!"

Dar vai, tu nu te-nduri a-mifi un tata
Si trist ma departez, amar plangand:
Nici creanga verde nu e bratul bland,.
Nici frunza nu e vorba alintata.

Eminescu a interpretat poezia, socotind muntele alb si stejarul ca o alegorie a mortii:
orfanul isi doreste moartea, contopindu-se cu muntele alb si cu stejarul care isi intinde
ramurile ca niste brate si sopteste duios din frunze, tot asa cum pastorul din Miorita
intelege moartea ca o contopire a fiintei lui in natura. Convins, ca si Hasdeu, de
identitatea dintre daci si lituanieni, Eminescu a primit alegoria ca o creatie daca.
De remarcat libertatea cu care a procedat traducatorul Hasdeu, caci in doina lituaniana,
in traducerea germana cunoscuta de Hasdeu, nu avem albul munte", ci inaltul
munte", ori mai exact. inalta colina":

Zwischen Haffs - und Meereswogen.
Steht ein hocher Hiigel

Ramane insa sa stabilim Ia ce munte alb" se putea gandi Eminescu.
Strabon, in Geografia sa, scrie despre Cogaionon, muntele sfant, lacas al lui Zamolxis, si
despre apa cu acelasi nume, care curge pe la poalele muntelui. Un geograf francez, J.B.
Bourguignon d'Anville (1697-1782), preocupat de chestiuni in legatura cu vechea Dacie,
a identificat Cogaionon cu Kaszon, care corespunde cu Magura Casinului si cu raul Casin
de la frontiera Moldovei cu Transilvania. Eminescu insa nu se putea informa pe atunci
din Strabon ori din Bourguignon d'Anville, ci s-a multumit cu legendele raspandite la noi
prin diferite scrieri.
Asachi a publicat la Iasi, in 1840, in romaneste si frantuzeste balada Dochia si Traian,
insotita si de Itinerariul sau calauzul la Pion. Ceahlaul - Pionul ar fi lacasul zeului
Zamolxis si paradisul dacic. Din Ceahlau izvoraste Paraul Alb, care se mai numeste si
Paraul Izvorul Alb, iar Asachi, daca ar fi avut mai multa fantezie poetica, ar fi numit
Ceahlaul - Muntele Alb, nu Pionul.
Cantemir, in Descrierea Moldovei, cap. Despre muntii si mineralele Moldovei, aminteste
si Ceahlaul, despre care circulau, si-n vremea aceea, multe legende. Povestea Dochiei
indragostita de Traian este versificata de Pelimon in epopeea lui naiva, Traian in Dacia
(Bucuresti, 1860), unde descrie si Ceahlaul, in cantul XII. Tema 1-a ispitit si pe
Bolintineanu. in 1865 a scris legenda Dochia, iar in Albina Pindului din 1868 a publicat
epopeea Traianida, impartita in 12 doine. In doina I avem descrierea muntelui
Cogaionon:

Muntele zeilor 'nalta in aburii
D-aur si purpura, fruntea sa verde:
Cura la poalele-i unda spumata.
Geme si-n vaile late se pierde

Dochia, Zamolxix, Ceahlaul staruiesc in mintea lui Eminescu si apar sub diferite aspecte
in planul poemului Decebal, in Memento mori (Panorama desertaciunilor). Strigoii,
Feciorul de imparat fara de stea, Povestea Dochiei si ursitorile. Ursitoarele si Musatin si
codrul (vc7i si D. Murarasu, Eminescu, Literatura populara, studiul introductiv, p. 90 si
urm. De asemenea, Comentarii eminesciene. Bucuresti, 1967, cap. I).