Sunteți pe pagina 1din 3

CURSUL 10

2.Graminee furajere
Ca si leguminoasele, acestea sunt perene sau anuale.
2.1.Cele perene: - cele mai cunoscute, cultivate sunt la ora actuala raigras-ul Italian si cel englezesc, pe
suprafete mai mici se mai cultiva golomatul, paiusul, firuta, timoftica.
a)Raigras-ul Italian (Lolium multiflorum) cea mai cultivate graminee perena, datorita
productivitatii foarte mari, rezista eficient in cultura circa 2 ani, dupa care productia scade evident (exista si
o varianta anuala a acestei plante). In afara productivitatii foarte mari se mai remarca printr-o usurinta mare
de crestere si de regenerare. Se implanteaza foarte bine in sol, este insa mai sensibila la seceta si frig fiind o
planta de origine mediteraneana. Cel mai adesea raigras-ul italian se cultiva singur, in cultura pura fiind o
planta de talie relativ mare. Se poate utiliza in hrana erbivorelor, fie ca nutret verde, fie ca fan fie ca siloz.
Sub aspectul valorii nutritive se remarca printr-un bun echilibru intre energie si proteina. Valoarea
energetica fiin de circa 0,8 0,85 UFL/ Kg SU, iar valoarea proteica de 150-160 gPB/Kg SU.
b)Raigras-ul englezesc (Lolium perenne), iara de gazon este o graminee perena clasica, rezistand
eficient in cultura circa 4 ani, are o productivitate ceva mai scazuta decat raigras-ul italian, este foarte
sensibila la seceta, deoarece este adaptata la climatul oceanic, umed. Se poate cultiva atat in cultura pura cat
si in amestec cu leguminoase perene, in special cu trifoiul alb. Este o excelenta planta de pasune, aceasta
fiind de altfel principala forma de folosinta. Se poate transforma si in siloz, dar si in fan cu specificatia ca
uscarea este mai greoaie, in special a tulpinilor. Sub aspectul valorii nutritive, se poate spune ca atat
valoarea nutritiva energetica, cat si cea proteica sunt asemanatoare cu cele prezentate la raigras-ul italian.
c)Golomatul (Dactylis glomerata) este o graminee perena foarte bine adaptata conditiilor
Romaniei, fiind rezistent in special la seceta. Se poate exploata o durata mare de timp, chiar 5-6 ani.
Productivitate mai scazuta decat raigras-ul, ca de altfel si valoarea nutritiva mai ales in stadii avansate de
vegetatie. Se poate cultiva atat singur cat si in amestec cu unele leguminoase perene, in special cu lucerna
cu care formeaza o combinatie valoroasa.
d) Paiusul (Festuca sp.) are doua varietati : paiusul de livada si paiusul inalt.
Cel de livada, de talie mai mica are o buna putere de regenerare si o productivitate medie. Se poate
cultiva atat singur cat si in amestecuri. Se preteaza foarte bine la pasunat.
Cel inalt, de talie mai mare, se poate exploata atat prin pasunat cat si prin transformarea in fan sau
siloz. Se poate cultiva singur sau in amestecuri.
e) Firuta (Poa pratensis) - este gramineea perena care creste in toate regiunile, de la stepa la munte,
are un ritm mai lent de crestere de aceea nu se recomanda a se cultiva in amestecuri pentru ca este dominata
de celelalte plante. (Cea mai buna iarba de gazon)
f) Timoftica (Phleum sp.) se remarca fata de celelalte graminee perene prin faptul ca creste in
special in regiunile mai umede. Se poate cultiva atat singura cat si in amestec cu unele leguminoase perene,
in special pentru infiintarea pajistilor temporare.
2.2.Cele anuale: sunt cultivate pe suprafete mari, in special pentru productivitatea lor ridicata. Cea mai
cunoscuta graminee anuala este porumbul, urmat de sorg, secara, orz, ovaz, grau.
a) Porumbul (Zea mais) este la ora actuala una dintre cele mai cultivate plante, inclusiv pentru
scop furajer. Se poate spune ca in ultimii 30-40 de ani, porumbul ca nutret verde sau ca siloz a produc o
adevarata revolutie in modul de hranire al animalelor erbivore. Porumbul cultivat pentru nutret verde sau
pentru siloz face parte din soiuri diferite decat cele cultivate pentru boabe. Cu talie mai inalta, cu masa
foliara mai bogata. Sub aspectul compozitiei se remarca printr-un continut foarte ridicat in amidon, si
glucide solubile, este insa mai sarac in proteina si in unele minerale mai ales in calciu. La o asemenea
compozitie chimica porumbul planta intreaga are o valoare energetica mare prinre nutreturile de volum
apropiata de cea a concentratelor. 0,90 0,95 UFL/ Kg SU, valoarea proteica mai scazuta 75-85 g PB/Kg
SU.

Fata de celelalte graminee anuale se remarca si prin faptul ca gradul de ingestibilitate si de


digestibilitate nu se modifica pe masura avansarii plantelor in vegetatie, atata timp cat plantele se mentin
verzi, acest lucru face ca digestibilitatea sa fie ridicata si constanta indiferent de stadiul de vegetatie.
Porumbul planta intreaga se poate folosi in hrana erbivorelor fie ca nutret verde, fie ca siloz foarte rar se
transforma in fan. Daca este folosit ca nutret verde, se recomanda a se recolta pana cand boabele stiuletelui
au ajuns in stadiul de lapte-ceara (25-30% SU la nivelul intregii plante). Daca va fi utilizat ca siloz, se
recomanda a se recolta fie cand boabele stiuletelui sunt in stadiul de lapte-ceara, fie in stadiul de ceara, asta
insemnand cam 30-35% SU la nivelul intregii plante. Avand un pronuntat dezechilibru energo-proteic nu se
recomanda a se folosi singur ci in combinatie cu o leguminoasa cu un raport energo-proteic invers.
b)Sorgul - are doua varietati : sorgul furajer (Sorghum vulgare) si iarba de Sudan (Sorghum
sudanense). Ca si porumbul, si spre deosebire de celelate graminee anuale sorgul este o planta de talie mare,
in privinta careia se aseamana cu porumbul planta inalta. Se asemeamana cu porumbul si in privinta
compozitiei si a valorii nutritive. Ca un caz particular trebuie mentiona faptul ca sorgul la inceputul
vegetatiei (sub 40-50 cm inaltime) are un potential toxic evident. Aceasta datorita glicozizilor cianogeni pe
care ii contine si care ajunsi in organism se transforma in acid cianhidric recunoscut pentru toxicitatea sa.
Pe masura cresterii plantelor concentratia in glicozizi cianogeni scade, aceasta scade si daca sorgul este
transformat in fan.
c) Secara ( Secale cereale) este printre primele plante care pot fi utilizate ca nutret verde
primavara, la inceputul lunii mai. Se mai remarca prin faptul ca dupa inflorire tulpina se lignifica puternic,
planta devenind greu consumabila, dar si pentru ca in stadii tinere de vegetatie, mai ales daca este udata sau
cu roua pe ea, poate provoca tulburari digestive. Se recomanda sa se evite acest lucru, si in plus la consumul
maxim sa se ajunga treptat.
d)Orzul (Hordeum vulgare) si Ovazul (Avena sativa) ambele se pot cultiva atat singure si
consumate ca nutreturi verzi sau silozuri sau in amestecuri cu leguminoase anuale cu care formeaza
borceag-uri.
e)Graul (Triticum sp.) ca nutret verde se foloseste foarte putin, pentru ca este cultivat in scopul
obtinerii de boabe. Se cultiva doua varietati de grau : pentru panificatie (Triticum durum) si pentru uz
furajer (Triticum aestivum).
3. Silozurile muraturile pentru animale
Insilozarea este procesul de consevare al plantelor verzi in mediu umed anaerob prin intermediul
fermentatiilor.
3.1.Fermentatiile din silozuri plantele cosite si care urmeaza sa fie insilozate, continua sa respire atata
timp cat ele dispun de oxigen si se afla in mediu umed, insa respiratia se traduce prin degradarea
zaharurilor, mai precis prin transformarea lor in apa, dioxid de carbon si caldura. De aceea respiratia
plantelor trebuie oprita cat mai repede pentru a evita pierderi mari de substante nutritive. Acest lucru se
realizeaza prin tasarea si inchiderea silozurilor. Plantele supuse insilozarii au pe suprafata lor numeroase
microorganisme care se multiplica cu atat mai mult cu cat conditiile sunt mai favorabile. Aceste
microorganisme se hranesc cu continutul celular al plantelor si produc anumite tipuri de fermentatii. Cele
mai cunoscute fiind cele lactice, acetice, butirice si alcoolice.
Fermentatiile lactice sunt produse de lacto-bacili. Au loc doar in mediu anaerob, in urma acestor
fermentaii rezulta acid lactic, cel care determina scaderea pH-ului si o buna calitate a silozurilor. Aceste
fermentatii incep din a treia zi de insilozare - continua circa doua saptamani dupa care se stabilizeaza.
Bacteriile lactice, cele care produc aceste fermentatii, sunt clasificate in homo si hetero fermentatile. Cele
homofermentative descompun practic zaharurile numai in acid lactic, cele heterofermentative alaturi de acid
lactic mai produc bioxid de carbon, alcool, fiin prin urmare mai ineficiente decat precedentele. Cu cat un
siloz contine mai mult acid lactic cu atat calitatea sa este mai buna.
Fermentatiile acetice (Coli) produse de bacterii din genul Coli. Sunt primele care actioneaza in
masa plantelor insilozate chiar si in mediu aerob. Pe masura scaderii pH-ului in silozuri ca urmare a
producerii de acid lactic fermentatiile acetice tind catre suprimare. Bacteriile acetice actioneaza asupra
zaharurilor si produc in principal acid acetic cel care in cantitati mai mari determina acrirea silozurilor. De
asemenea bacteriile acetice actioneaza si asupra proteinelor degradandu-le pana la stadiul de amoniac si

scazand astfel valoarea proteica a silozurilor. Se considera ca un siloz este de buna calitate daca contine
cantitati cat mai mici de acid acetic.
Fermentatiile butirice (Clostridium) produse de bacterii din genul Clostridium. Ataca si
degradeaza atat acidul lactic, atat zaharurile simple cat si proteinele. In urma degradarii proteinelor rezulta
amoniac dar si unele amide (cadaverina, putrescina) nume care sugereaza faptul ca acestea conduc la
degradarea calitatii silozurilor si la efecte toxice potentiale. Acidul butiric este produsul final al acestor
fermentatii. Un siloz trebuie sa contina cantitati cat mai mici de acid butiric.
Fermentatiile alcoolice sunt produse de drojdii, cea mai cunoscuta Saccharomyces. In urma
fermentaiilor alcoolice care se desfasoara in mediu aerob (favorizeaza astfel fermentatiile lactice) rezulta in
principal alcool etilic, in cantitati mici, care imprima silozului un gust si o aroma placute ( a mere tinute
intr-un depozit de mere).
3.2.Factori care influenteaza calitatea silozului
1. Continutul plantelor in glucide usor solubile cu cat plantele au un continut mai mare in glucide
usor solubile (substratul nutritiv al bacteriilor lactice) cu atat calitatea silozurilor va fi mai buna si plantele
se insilozeaza mai usor. Din acest punct de vedere porumbul, cu un continut ridicat in glucide usor solubile,
este o planta usor insilozabila. La polul opus este lucerna, avand un continut scazut in glucide usor solubile,
este o planta greu insilozabila => solicita folosirea aditivilor de insilozare. In afara de specia plantei,
continutul in glucide usor solubile mai este influentat de : stadiul de vegetatie (mai mare la inceput) de
ciclul de vegetatie (mai mare la ciclul 1) de sezon (mai mare primavara) de folosirea ingrasamintelor
chimice ( mai mic la folosirea ingrasamintelor cu azot).
2. Continutul plantelor in SU pentru ca procesele fermentative sa decurga normal plantele trebuie
sa aiba un anumit continut in substanta uscata. Daca continutul in SU este prea mic sunt favorizate
fermentatiile acetice => silozul se acreste, in plus proteinele trec in solutie si se scurg la baza silozului
consemnandu-se pierderi. Daca continutul plantelor in SU este prea mare tasarea se face ineficient si sunt
favorizate fermentatiile nedorite, inclusiv cele butirice asa incat se apreciaza ca plantele supuse insilozarii
trebuie sa aiba un continut in SU intre 25% si 45%. Mai precis intre 25-35% SU pentru asa zisele silozuri
clasice si 35-45% pentru asa zisele semi-silozuri.
3. Tocarea, tasarea si invelirea silozurilor
Tocarea are dublu scop: eliberarea sucului celular si sa permita o mai buna tasare pentru a crea mediu
anaerob. Porumbul se recomanda a fi tocat la dimensiuni de circa 1 cm, iar celelalte plante la 2-3 cm.
Tasarea se face cu ajutorul tractoarelor fie cu roti fie cu senile (pentru silozurile mari). Are ca scop creerea
unui mediu anaerob in siloz.
Invelirea dupa tocare si tasare, silozurile se invelesc in folii de plastic pentru mentinerea mediului
anaerob.
4. Folosirea aditivilor de insilozare in scopul imbunatatirii calitatii silozurilor se folosesc unii
aditivi, care pot fi chimici sau biologici. Cel mai cunoscut si folosit aditiv chimic este acidul formic,
folosirea acestuia a condus intradevar la imbunatatirea calitatii silozurilor, insa este privit cu oarecare
retinere, pentru ca este chimic, si pentru ca are o anumita agresivitate fata de oameni. La ora actuala cei
care se folosesc sunt aditivii biologici, reprezentati in special de : bacterii lactice si enzime. Este evident
faptul ca daca intr-un siloz se inoculeaza bacterii lactice creste cantitatea de acid lactic si implicit creste si
calitatea lui. Enzimele precum : celulazele si hemicelulazele se folosesc pentru degradarea peretilor celulari
ai plantelor dar cu efecte indirecte si asupra calitatii silozurilor.