Antigenul este o subst de natura proteica care la introducerea in organism

putand induce anticorpi.

Este o subst care se formeaza in org pt a neutraliz o infectie.
Timusul glanda cu secretie interna situata in partea sup a toracelui cu rol in
dezv organismului in primii 2 ani ai copilariei si se atrofiaza mai tarziu.
Placi peyer sunt conglomerate limfatice ovoidale orientate cu axul lung paralel
cu intestinul. Cresc in numar progresiv spre ileonul terminal unde determina
relieful mucos.
Interferonul subst proteica sintetizata in celule in timpul infectiilor virale si care
impiedica dezv virusurilor.
Imunoglobulina (Ig) glocoproteina care are functia de anticorp (proteina cu
glucide in molecula).
Anafilaxie crestere a senssibilitati unui organism fata de o anumita subst prin
introducerea unor doze foarte mici din acea subst.
Fenomen Arthus reactie de hipesensibilitate locala caract prin necroza dermica
la locul unde se injecteaza repetat acelasi antigen.
Sist imun mecanisme de aparare a organismului fata de agenti patogeni.
- indeparteaza si distruge corpurile straine nefavorabile sanatatii cat
si structurile proprii daunatoare sau alterate.
Componentele sist imun : 1. organe limfoide - primare
- secundare
Primare : timus, maduva osoasa.
Secundare : ganglioni, splina, apendice, placi Peyer, amigdala.
2. Celule
a) c. limfoida limfocita T; limfocita B, celule NK.
-macrofage monocite (natural killer)
b) seria granulocitara neutrofile, bazofile, euzinofile.
c) celule de origine insuficient precizata mastocite, cel dendritice.
3.Molecule anticorpi, interferonii, citochine, dremochine.
Imunologia chimica fol tehnici pt studiul proteinelor care mediaza imunitatea
umorala si studiul celulelor care participa la imunitatea celulara. Analiza
imunologica este una de varf in domeniul biomedical.

Domeniile mai putin dezvoltate in imunologie cuprind : imunochimia,

imunocitologia, histocompatibilitatea, reactia imuno-analiza, exim-imuno-analiza.
Tehnicile imunologice investigheaza relatia dintre antigen si reactivitatea imuna.
Metodele imunologice se clasifica in 3 grupe:
1. reactii primare acestea sunt vizibile cu ochiul liber si au la baza legarea
corpului de antigen, indiferent de manifestarile biologice sau chimice.
2. reactii secundare reactia antigen-anticorp nu este vizibila cu ochiul liber
sau prin aparate, evidentiindu-se prin reactie de marcaj ca enzima, radioelement.
3. reactii tertiare reactia antigen-anticorp realizata depinde de reactivitatea
subiectului testat.
Analiza imuno-chimica -> tehnica folosita pt detectarea si masurarea proteinelor
din sange si alte lichide biologice, de obicei se fol un antigen necunoscut si
reactivul un antigen cunoscut.
-> cuprinde operatiile de obtinere si purificare a antigenelor
si anticorpilor si de masurare a reactiilor dintre acestia; cele mai utilizate metode
sunt realizare de antigen-anticorp.
Aplicatii practice a reactiei antigen anticorp
-in diagnosticul de laborator direct si indirect cercetarea bolilor autoimune in
prepararea serurilor autoimune si a antigenelor folosite in scop diagnostic sau la
vaccinuri.
Diag discal sau bacteriologic consta in identificarea unui antigen necunoscut prin
anticorpul analog prezent in seruri imune de referinta.
Diag indirect sau imunologic consta in indentificarea unui anticorp necunoscut
prin antigenul analog existent in laborator.
Ambele tipuri de diagnostic se obtin prin reactii antibiotice si cantitative.
Reactia cantitativa reprez simpla identificare a unui reactiv .
Reactia cantitativa evidentiaza si cantitati de anticorpi sau antigene.
Majoritatea reactiilor antigen-anticorp se caracterizeaza prin :
1) in contact cu antigenele , anticorpii se unesc formand complexe specifice,
antigenii se unesc cu anticorpii la nivelul gruparilor determinante variabile
legaturii antigen-anticorp, fiind stabilizate prin forte ionice leg de H, leg
Van der Walls , forte electrostatice.
2) aceste legaturi nu distrug configuratia specifica ale celor 2 reactanti
3) legaturile antigen-anticorp sunt reversibile

4) conditia aparitiei complexului antigen-anticorp este specificitatea.

5) in anumite conditii aceste complexe pot creste in dimensiune formand
agregate vizibile cu ochiul liber. Agregatele formeaza o retea
tridimensionala.
6) formarea agregatelor depinde si de cantitatea de Ag-Ac in cazul unui exces
de antigen sau anticorp cantitatea de precipitat este mica sau chiar nula
iar la o anumita proportie intre Ag-Ac cantitatea de precipitat este maxima
b. formarea agregatelor depinde de mediul in care are loc reactia : vol lichid, pH,
temperatura, agitare mecanica.
Complexele de Ag-Ac se formeaza mereu insa conditiile de mai sus pot accelera
si/sau pot inhiba formarea agregatului.
Reactia Ag-Ac se desfatoara in unul sau mai multe stadii :
1) interactiunea primara se datoreaza legarii efective a anticorpilor cu Ag si
depinde de cantitatea de Ac in vivo interactioneaza primare?... participa la
aparararea gazdei (inhibarea virusurilor sau bacteriilor) sau la declansarea
reactiilor anafilactice.
2) interactiune secundara urmeaza celei primare dupa aprox 30 de min
rezultatele fiind complexe de Ag-Ac solubile. Interactiunea secundara sta la
baza tehnicii imunochimice, reactii de precipitare, aglutinare, fixarea
complementului si de neutralizare.
3) Interactiunea tertiara prezinta o complexitate mai mare decat cea
secundara, poate determina protectia gazdei cu imobilizarea bacteriilor,
degranularea celulelor rezultand socul anafilactic sau fenomenul Arthus.
Caracteristicile reactiei Ag-Ac
1) reactia Ag-Ac - mare putere de rezolutie; prepararea anticorpilor prin
imunizare repetata a unui animal de laborator cu un antigen dat conduce
la formarea unor anticorpi puternici si specifici, capabili sa recunoasca
subiectiv antigenul in prezenta numeroaselor subst, astfel prin reactia AgAc se poate detecta si doza selectiv in ser o proteina.
2) specificitatea fiecarei reactii nu este identica, in sensul ca un Ac det poate
recunoaste mai multe Ag diferite, acest fenomen este descris in practica
ca fiind o reactie incrucisata dintre diferite substante fata de acelasi
anticorp.
3) domeniu de aplicare este foarte larg precum detectarea Ag sau Ac care se
poate aplica la dozarea medicamentelor, hormonilor, Ag virale aeriene si
chiar Ac atunci cand se poate explora raspunsul unui individ la un element
patogen.

4) necesita obtinerea unui semnal secundar pentru a fi detectabil; acesta se

poate forma in timpul reactiei sau poate fi preformat prin marcarea
prealabila a antigenului sau anticorpului prin marker specifici, radioactiv,
enzimatici, etc.