Doi prieteni

Mihail Enache

Intr-o zi calduroasa de vara, in cuibarul cu fan din cotetul gainilor de langa casa bunicului meu, iesi
din gaoacea unui ou, un puisor de gaina galben ca un bulgare de aur. Se rostogoli afara din cuibar si
anuntandu-si prezenta printr-un piuit anemic, se ridica pe picioarele inca nesigure si pasi afara in
ograda sa primeasca botezul soarelui.
Aici se alatura celorlalti puisori in jurul clostii sa faca cunostinta cu fratiorii lui de langa blidul prispei
casei. Se trezi impreuna cu ceilalti puisori intr-un tarc de nuiele unde avea sa stea pana ce urma sa
creasca destul de marisori pentru a umbla liberi prin ograda insotiti de mama doica si ocrotiti de
cocosul ce-i privea cu duiosie din varful unei gramezi de lemne.
Puisorul ce venise ultimul pe lume era tare curios si intr-o zi pleca de langa mama lui hai-hui prin
ograda.
Nu merse mult si inaintea lui vazu o namila ce sta lungita pe cele patru labe, ca urechile pleostite si
nasul carn.
Acesta, de cum il mirosi, se ridica pe cele patru labe ale sale si-i zise puiului de gaina:
- Unde ai plecat prichindelule asa hai-hui, singur prin ograda mare?
- Am plecat sa cunosc lumea si sa-mi gasesc un prieten, dar matale cine esti de ma intrebi?
- Eu sunt Codita, cainele de paza, si am grija de casa, de ograda, de tot ce este in ea. Dar daca tot iti
cauti un prieten, hai sa fim prieteni. Sa mergem sa vezi ograda caci te miros ca esti foarte curios.
- Iata acolo, in balta aceea de noroi se balacesc purceii. Sa nu te apropii de ei ca sunt in stare sa te
manance cu puf cu tot. De mine le este frica. Eu ii iau de urechi cand nu sunt cuminti.
Codita ii arata noului si micutului sau prieten ratele, gastele, curcile si ii facu cunostinta cu puii
acestora. Dadu ocol ograzii si ii arata proaspatului puisor, unde stau oile si calul cel roib, spunandu-i
ca nu e bine sa intre in grajdurile lor.
Reintorsi langa prispa casei, Codita ii spuse prietenului sau:
- Sa nu iesi din ograda nici pe ulita si nici spre poiana din spatele casei, caci te pandesc multe pericole.
Sa asculti de mama ta si fereste-te de uliu.
- Cine este acesta? intreba mirat puiul de gaina.
- Este o pasare de prada, care vine de sus din cer, inhata puii si-i duce in cuibul sau din padure, unde
ii mananca. Cand auzi gainile cotcodacind sau curcile agitandu-se sa stii ca uliul da tarcoale si trebuie
sa te ascunzi sub cotet, sub caruta sau sub sopron. Deasemeni daca auzi ca eu latru sa nu iesi din
cotet, caci dihorul sau vulpea sunt pe aproape, dar sa stii ca eu le vin de hac daca ii prind in ograda.
Trecu vara, trecu iarna si primavara si puiul de gaina era de acum un cocosel puternic si gandi ca nu
mai are nevoie de povetele prietenului sau Codita.
Iesind printr-o gaura din gard, pasi tantos prin poiana din spatele casei spre paraul ce curgea lin in
apropiere. Se invatase sa scormoneasca pamantul ca sa caute rame si alte ganganii bune de ospatat.
Preocupat de cautarea de rame si gandaci, nu baga de seama ca spre el se strecura tarandu-se prin
iarba, un dihor flamand.
Tocmai se pregatea sa sara asupra cocoselului neascultator, cand dihorul se trezi apucat de gat,
sugrumat si trantit de pamant. Speriat, cocoselul cel neastamparat se intoarse sa vada ce se intampla

si vazu pe prietenul sau Codita, care ajunsese in fuga la timp pentru a-l salva.
- Cum ai venit asa repede? Iti multumesc ca m-ai scapat de la o moarte sigura!
- Un prieten bun la nevoie se cunoaste, zise Codita.
Intorcandu-se in ograda casei, Codita ii spuse ca un uliu se roteste deasupra satului si deci sa nu mai
plece singur. Nu trecu mult si veni vara.
Vazand intr-o zi poarta deschisa, cocoselul cel curios pasi spre soseaua ce trecea prin fasa casei, dar
nici nu apuca sa se departeze pe asfaltul lucios, ca o aratare cu patru roti trecu ca vijelia si bietul de el
fugi repede in ograda, unde dadu nas in nas cu Codita.
- Ti-am spus sa nu iesi pe ulita mare pe unde trec masinile si te pot face terci sub rotile lor. Daca vrei
totusi sa treci peste strada, te uiti mai intai in stanga, apoi in dreapta si dupa ce te-ai asigurat ca nu
vine nimic din nici o parte, traversezi drept si in pas vioi, dar nu alergand, asa cum invata orice copil
la scoala. Strada pe unde circula masinile sau carutele nu este nici loc de plimbare, nici de joaca.
Mai trecu ce mai trecu o vreme si cocoselul prinse glas si invata sa cante: cucurigu! cucurigu!",
odata cu ceilalti cocosi mai mari sau mai mici din sat.
Ca sa arate cat de tantos este, intr-o dimineata, cand ziua lua locul noptii, sau cum spun gospodarii,
se crapa de ziua, se urca pe pervazul ferestrei si incepu sa strige cat il tinea gura:
- Cucurigu! cucurigu! nu mai zaboviti in pat!
Dar nu apuca sa strige de doua ori, ca se trezi tras de aripi jos de prietenul sau Codita.
- Nu fi necivilizat. Poti canta si in cotet sau pe gramada cu lemne, dar nu sub fereastra gospodarului!
Orice bun si harnic gospodar te aude si de acolo caci pentru el ziua de munca tine de la cantatul
cocosilor pana la culcatul gainilor.
Asa se si spune in popor: "omul harnic se culca odata cu gainile, dar se scoala la cantatul cocosilor".
Numai la oras unii pierd noptile si mai dorm taica pana soarele le bate in geam, caci copii trebuie sa se
duca la scoala. Numai cei mici dorm mai mult ca sa creasca mari si voinici.
- Esti un prieten adevarat, zise cocoselul, de la tine am invatat multe lucruri bune.
- Da, zise Codita, de acum esti un cocos in toata firea, ai gheare, ai cioc puternic, ai grija de cei mici si
apara-i la primejdie. Pandeste mereu cerul cand este senin, ca poate veni uliul si sa ciulesti urechile la
zgomotele noptii caci poate veni hotul, dihorul sau vulpea. Tu trebuie sa dai alarma. Oricum eu o sa-ti
sar in ajutor.
Intr-o zi de vara, la fel de calda ca cea in care el cobora pentru prima oara din cuibar, in timp ce calca
tantos prin curte, observa o umbra si vazu pe cer un uliu ce dadea tarcoale. Dadu alarma si urmari ca
puii sa se ascunda care pe unde apuca. Un pui de rata fugind, calca stramb si cazu. Uliul se repezi sa-l
inhate, dar cocosul nostru atent, ii sari in spate si-l prinse in gheare, lovindu-l puternic cu ciocul in
cap.
La randul sau, Codita veni in fuga si apucandu-l de gat dadu cu el de pamant pana-i sarira penele si
ramase lat. Il lua in gura si se retrase la umbra unei clai de fan ospatandu-se in lege. Apoi, ca orice
caine civilizat, spuse prietenului sau:
- Multumesc pentru masa, esti un cocos adevarat!
Si azi cocosul cel pintenat si cainele Codita sunt buni prieteni.
Mihail Enache (06.09.1931 - 30.04.2005)