Summitul de la BUCURESTI 2-4 Aprilie 2008

PASZTOR -ANDREI-MIHALY
FSE. MASTER :GUVERNANTA EUROPENA
ANUL. II

Cuprins:
1. Introducere..................................................................................................................................3
2. Importanta Geopolitica a Zonei Est Centrale din Perspectiva Summitului de la Bucuresti.......3
3. Ucraina si Georgia : Perspective Euroatlantice.........................................................................11
4. NATO Rusia..........................................................................................................................13
5. Zona de Contact Ucraina NATO...........................................................................................16
6. Noi Constructii Geopolitice: Scuturi Antiracheta.....................................................................18
7. Dinamica Relatiilor Transatlantice din Perspectiva Marilor Puteri..........................................20
8. Pozitia NATO din Perspectiva Caucaz.....................................................................................22

Importanta Geopolitica a Zonei Est Centrale a Europei din

perspectiva Sumitului de la Bucuresti
Caracterul determinant al regiunii pentru securitatea Europei i-a adus denumirea de noua
Frontiera a Europei. Noua frontiera delimiteaza noi dimensiuni geostrategice: tarile membre
NATO (Romania, Bulgaria si Turcia) la vest si sud, si statele din C.S.I., la nord si est. Zona
extinsa a Marii Negre include si cele trei tari caucaziene: Georgia, Armenia si Azerbaidjan,
determinare impusa de existenta in regiune a coridorului energetic euroasiatic ce face legatura
intre Asia Centrala si comunitatea euroatlantica. Se mai au, de asemenea, in vedere culoarele

comerciale naturale: Dunarea, Nistrul si Niprul care conecteaza la regiune teritoriile conexe ale
acestora. Intrucat Marea Neagra este frontiera Europei, securitatea acestui continent nu poate fi
realizata atat timp cat zona Marii Negre ramane instabila. Trebuie luat in considerare si faptul ca
regiunea se identifica cu coridorul energetic euroasiatic, care permite transferul rezervelor de titei
si gaze naturale din zona Marii Caspice si a statelor din Asia Centrala catre statele occidentale.
Conflictele locale existente, ca si amenintarile externe, pot pune in pericol securitatea si
stabilitatea regiunii. Amenintarile externe pot proveni din partea terorismului international,
fundamentalismului islamic, crimei organizate, traficului de oameni, drogurilor, migratiei
ilegale. Exista in regiune o incarcatura ridicata de tensiuni si relatii neamicale, acumulata in
timp si spatiu. Ameliorarea relatiilor se poate realiza doar in contextul modernizarii si
democratizarii statelor riverane, respectarii valorilor si principiilor democratiei, drepturilor
omului si internationalizarii Marii Negre. Vecinatatea UE si NATO va impulsiona extinderea
economiei de piata si a valorilor democratiei in intreg spatiul analizat.
Multi dintre analistii preocupati de geopolitica Marii Negre considera ca acest spatiu este
caracterizat de o serie de vulnerabilitati, dintre care cea mai importanta consta in diferentele
dintre tarile ce o compun. Este vorba aici nu numai despre varietatea culturala si politica, ce
caracterizeaza regiunea Marii Negre, ci, mai ales, despre stadiile diferite de dezvoltare in care se
afla tarile din spatiul analizat. Intr-un scenariu pesimist al evolutiei regionale, aceste diferente ar
potenta incapacitatea statelor de a coopera, avand efecte negative asupra procesului de integrare
europeana si euro-atlantica.
In general, vulnerabilitatile regiunii sunt cele specifice statelor aflate in tranzitia de la
totalitarism la democratie, avand radacini adanci in istoria acestora:
apartenenta majoritatii tarilor din regiune la blocul comunist, a carui prabusire le-a aruncat intrun "vid" geostrategic, din care au incercat sa iasa prin initierea unui proces dificil de tranzitie atat
la nivel intern, cat si la nivel extern;
nefinalizarea acestui proces in niciunul dintre domeniile vietii societatii (economic, politic,
social). Analizele economice demonstreaza ca, cel putin in partea de est a zonei Marii Negre,
calitatea vietii locuitorilor este cu mult sub nivelul atins in timpul existentei Uniunii Sovietice;
marea varietate etnica, culturala si religioasa a regiunii. De exemplu, Turcia este vulnerabila la
instabilitatea regiunii din cauza legaturilor sale etnice cu georgienii, azerii si abhazii;
lipsa unui cadru juridic coerent necesar combaterii fenomenului coruptiei;
lipsa unui cadru juridic coerent referitor la combaterea crimei organizate;
existenta, in regiune, a unor tari care nu si-au definitivat optiunile vis--vis de integrarea
europeana si euroatlantica (o parte importanta a oficialilor din Ucraina si Republica Moldova a
facut declaratii impotriva potentialei aderari la organizatiile europene si euroatlantice);
existenta concomitenta a unor jocuri de interese ce urmaresc instaurarea hegemoniei Rusiei in
regiune si a tendintelor de integrare europeana si euroatlantica a statelor de aici;
dependenta tarilor din regiune de resursele energetice ale Federatiei Ruse.
Exista pericolul ca, in timp ce unele state isi consolideaza democratia, altele sa fie gestionate

deficitar, astfel incat s-au faramitat sau au fost marginalizate sub presiunea externa a integrarii
europene si euroatlantice.
Din acest punct de vedere, este evident faptul ca, in regiunea Marii Negre, guvernarea
reprezinta o problema delicata. Aspectele ce decurg de aici fac referire, cu claritate, la un deficit
de securitate concentrat pe malurile nordice si estice ale Marii Negre. De altfel, aceasta situatie
este indicata si de interesul pe care marile puteri si organizatiile internationale de securitate il
arata tarilor din regiune. Romania si Bulgaria sunt tari membre NATO si ale UE, in timp ce in
cazul Turciei, tara NATO, candidatura pentru a adera la Uniunea Europeana abia a fost
acceptata, dupa dezbateri aprinse, iar Ucraina, Moldova si Georgia sunt doar la jumatatea
drumului catre aceste doua organizatii. Cazul Rusiei este unul aparte, intrucat ea incearca sa
refaca fostul bloc politico-militar si economic si lupta pe toate planurile pentru a redeveni un
partener important al marilor puteri ale lumii in aceasta zona.
Totusi, in regiunea Marii Negre exista riscul crearii unor linii de demarcatie, prin
simultaneitatea a doua procese ce se desfasoara in acelasi spatiu: pe de o parte, integrarea tarilor
de aici in NATO si UE, iar pe de alta parte, presiunile Rusiei de integrare in CSI a fostelor state
sovietice4. In acest context, buna guvernare trebuie sa reprezinte dezideratul principal al tarilor
din regiune. Realizarea ei nu este posibila decat prin finalizarea tranzitiei de la totalitarism la
statul de drept, la democratie si respectarea drepturilor omului, prin proiecte comune care
promoveaza liberalizarea, privatizarea pietelor si crearea unui mediu de investitii atractiv si, nu
in ultimul rand, prin initierea unor programe si proiecte care sa aiba drept scop accelerarea
integrarii statelor in structurile europene si euroatlantice, eficientizarea strategiilor de prevenire
si lupta impotriva noilor riscuri, pericole si amenintari la adresa regiunii.
Conceptul de Regiune Extinsa a Marii Negre a fost lansat intr-un studiu al cercetatorilor
Ronald D. Asmus si Bruce P. Jackson in 2004. Pozitia geopolitica si geostrategica pe care
arealul o ocupa in raport cu vectorii majori de structurare ai sistemului relatiilor internationale si
mediului de securitate european precum interesele vitale ale statelor Uniunii Europene in
accesul facil la resursele energetice caspice, nevoia de creare a unui mediu de securitate stabil si
coerent in imediata vecinatate a frontierelor spatiului european comun, nevoia Statelor Unite si a
aliatilor lor din cadrul coalitiei internationale antiteroriste de a folosi aceasta regiune drept placa
turnanta si punct de sprijin in campaniile antiteroriste din Irak si Afganistan o impune puternic
pe agenda securitatii internationale.
Regiunea prezinta o serie de vulnerabilitati ce decurg din rivalitatile etno-religioase;
disputele teritoriale locale; conflictele locale de dupa 1990 (Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud,
Nagorno-Karabah); tensiunile ruso-ucrainene, tensiunile kurdo-turce. Pe plan social-politic,
societatile din regiune au inregistrat ritmuri de modernizare diferite: mai alerte in Romania,
Bulgaria si Turcia, Rusia mentine o amprenta traditionalista, Ucraina se confrunta cu probleme
rezultate din antagonismele Est-Vest, Turcia include o componenta importanta de societate tip
musulman, Caucazul pastreaza relatii traditionale de clan si de Islam, iar revolutiile portocalii
din Georgia si Ucraina nu au condus la acelerarea procesului de democratizare.

Intr-o lume in care petrolul asigura 40% din energia lumii si peste 90% din combustibilul
mijloacelor de transport, geopolitica petrolului domina preocuparile guvernelor lumii si se
manifesta intr-o multitudine de forme, incepand de la cooperarea multilaterala, investitii in
domeniu, asistenta tehnica, licitatii, ajutoare economice si financiare, privatizari, conditii
preferentiale, pana la forme care amintesc mai curand de geostrategie, fiind dominate de
componenta militara, demonstratii de forta, prezenta militara si chiar violenta armata. Realitatile
zilelor noastre ofera constructii politice atat de neasteptate: coalitia antiterorista, unde sunt foarte
fragile motivele care tin membrii alaturi, iar prin terorism fiecare intelege cam ceea ce-l
preocupa: relatiile dintre democratia SUA si cvasi-totalitarismele centrale asiatice; apropieri
ruso-saudite, de neimaginat cu cativa ani in urma.
Din punct de vedere istoric, Marea Neagra s-a aflat intotdeauna la confluenta marilor
imperii (otoman si rus) si, de ce nu, la intersectia civilizatiilor vestice si estice. Totusi, este dificil
de discutat despre influenta acestor culturi asupra statelor riverane, avand in vedere ca structura
geopolitica a zonei Marii Negre s-a aflat in permanenta schimbare. Ultima schimbare s-a produs
in urma cu cincisprezece ani, o data cu dezmembrarea Uniunii Sovietice si aparitia unor noi state
(Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia, Azerbaidjan).
Regiunea Marii Negre este o zona extrem de dinamica din punct de vedere geopolitic.
Din aceasta perspectiva, regiunea Marii Negre este "o zona relativ mica, traversata, in timp, de
forte provenind din nord-est (Rusia via Ucraina si/sau Georgia), din sud (Turcia) si vest (puterile
europene: Franta, Germania, Austria, Marea Britanie sau state precum Romania si Bulgaria)".
De-a lungul istoriei, aceasta a fost o zona marcata de prozelitism pronuntat intre crestini si
contacte mai mult sau mai putin conflictuale intre crestini si musulmani. Controlul acestei zone a
fost important din punct de vedere strategic/militar, dar si din punct de vedere economic.
Luand in considerare teoria lui Halford Mackinder referitoare la zonele concentrice,
Marea Neagra ar putea fi considerata o parte a centurii interne. Conform Legii lui Mackinder,
cine controleaza centura interna (sau rimland-ul, dupa Spykman) domina zona centrala
(heartland-ul), cine domina zona centrala domina Insula Mondiala si intreaga lume. Daca luam in
calcul ca Mackinder identifica zona centrala ca fiind Eurasia, iar centura interna - Europa de Est,
este clar ca Marea Neagra constituie o parte a centurii interne, iar transformarea sa intr-o zona
stabila si sigura este factorul-cheie pentru raspandirea democratiei si valorilor vestice in Eurasia.
Totusi, avand in vedere ca securitatea este indivizibila, zona Marii Negre nu poate fi analizata
singular, fara a se lua in calcul spatiul din imediata sa apropiere, care-i influenteaza in mod direct
situatia de securitate. Astfel, zona Marii Negre este compusa din statele riverane, Republica
Moldova, si cele doua state neriverane ale Caucazului de Sud (Armenia si Azerbaidjan)
Importanta Marii Negre trebuie privita in contextul mai larg al relatiilor internationale. La
nivel global, sunt doua elemente principale care coordoneaza politicile actorilor strategici,
indiferent ca vorbim de state sau organizatii internationale: nevoia de resurse energetice si
amenintarea organizatiilor teroriste. Evolutia geopolitica si de securitate in regiunea Marii Negre,
pozitia geografica a regiunii, riscurile, amenintarile existente, dar si avantajele oferite privind

cooperarea politica, economica si militara au atras tot mai mult interesul organizatiilor europene
si transatlantice, determinand o abordare mai atenta a problemelor cu care se confrunta acest
spatiu.
In noul context geostrategic, influenta evolutiei istorice este un factor de luat in seama in
configurarea relatiei regiunii NATO cu Uniunea Europeana si in demonstrarea importantei
crescande a acestei regiuni. In ultimii ani, insa, regiunea Marii Negre s-a evidentiat in plan global
ca o zona de tranzit intre Asia Centrala, Caucaz si Orientul Mijlociu si Europa Centrala si de
Vest.
Trebuie subliniat faptul ca Europa de Sud-Est, inclusiv Zona Extinsa a Marii Negre, este
singura regiune europeana in care exista inca "conflicte inghetate", a caror solutionare face
obiectul dezbaterilor in diverse foruri internationale de securitate. In primul rand, toate statele
din zona sunt unite in jurul unor valori si interese fundamentale, care guverneaza evolutia
relatiilor internationale actuale, si anume: democratia, respectarea drepturilor omului, economia
libera de piata si lupta impotriva terorismului. In al doilea rand, toate statele din acest perimetru
sunt legate, intr-un fel sau altul, de structura de securitate euroatlantica.
In prezent, se constata transformari profunde pe plan international, constand in progrese
in domeniul democratizarii, cautarii si definirii optiunilor de securitate, precum si o evolutie
importanta privind caracterul si natura riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii regionale si
globale. Importanta acestei zone, situata intre doua spatii cu potential conflictual foarte mare
(Balcanii si Caucazul) si in apropierea bazinului rasaritean al Marii Mediterane (marcat atat de
conflictele din Orientul Mijlociu, cat si de exacerbarea terorismului islamist) este evidentiata, in
principal, de urmatoarele elemente:
reprezinta spatiul de interferenta a trei zone geopolitice si geostrategice considerate ca fiind in
topul zonelor actuale, cu deosebit de acute probleme privind securitatea si stabilitatea (Europa de
Sud, Europa Rasariteana si Orientul Mijlociu);
constituie poarta de iesire la Oceanul Planetar pentru Ucraina, Romania, Bulgaria si tarile
transcaucaziene;
este strabatuta de diferite rute pentru transportul petrolului si hidrocarburilor din Marea
Caspica si Asia Centrala catre Occident si, totodata, include si traseul viitoarei magistrale
energetice TRACECA;
reprezinta un segment al granitei de sud a Rusiei si, in acelasi timp, extremitatea flancului sudestic al NATO;
include cel putin un segment al filierei traficului de stupefiante din Asia Centrala si Orientul
Mijlociu, al traficului cu armament din tarile fostei URSS si chiar al traficului cu emigranti din
Asia Centrala catre Occident;
dispune de importante resurse submarine, de o larga retea de porturi si amenajari portuare, de
un litoral agreabil, oferind astfel multiple facilitati de cooperare comerciala si turistica;
reprezinta un mediu propice pentru extinderea cooperarii militare in cadrul programului
Parteneriatului pentru Pace si chiar pentru dezvoltarea programului de Parteneriat special NATO-

Rusia. Importanta crescanda a regiunii Marii Negre in contextul geopolitic, de la acest inceput de
mileniu III, este data de necesitatea realizarii fluxului de materii prime strategice, de cooperarea
economica si militara si de implicarea crescanda a marilor puteri si a organismelor internationale
in problematica generala a regiunii.
O data cu mutarea granitelor NATO si ale UE la Marea Neagra, aceasta zona a devenit
una de interes deosebit. Internationalizarea acestei regiuni trebuie inteleasa prin prisma
schimbarilor mediului regional de securitate, generate atat de apartenenta tot mai vadita la
valorile democratiei si ale economiei de piata, cat si de "conflictele inghetate", riscurile,
pericolele si amenintarile ce merg din acest spatiu si vulnerabilitatile lui. Largirea NATO si UE,
posibila extindere a misiunii "Active Endeavour" in Marea Neagra, precum si intarirea cooperarii
regionale, constituie principalele repere ale procesului de realizare a unui spatiu al pacii,
securitatii si prosperitatii.
Lumea in care traim se transforma, se redimensioneaza. Strategiile de confruntare se
inlocuiesc cu strategii de parteneriat, exprimate in cooperare economica, politica, in actiuni de
gestionare internationala a crizelor si conflictelor. Acestea nu exclud competitia.
Organizatia de Cooperare Economica a Marii Negre, parteneriatele realizate aici, relatiile
bilaterale si multilaterale statornicite in Zona Marii Negre sunt realitati concrete ale politicii
generale si politicii economice in acest spatiu, iar rezultatul lor se alatura altora, generand aceasta
constructie de securitate atat de necesara. Daca se doreste a se realiza stabilitate consolidata in
spatiul euroasiatic, procesul trebuie sa inceapa in zonele care altadata reprezentau spatii de
confruntare. Iar una dintre acestea este Zona Extinsa a Marii Negre. Efectul acestei constructii va
fi transformarea Marii Negre intr-o zona cu o democratie consolidata, care iradiaza securitate si
stabilitate in regiune. Aceasta strategie de transformare a Zonei Extinse a Marii Negre intr-un
pilon de securitate si stabilitate se coroboreaza cu strategia luptei impotriva terorismului, cu
eforturile active manifestate in cadrul Initiativei de Cooperare Sud-Est Europeana SECI si al
Initiativei de Aparare a Frontierelor - BDI.
Marea Neagra are o pozitie strategica: se afla la intersectia dintre Europa si Asia, dintre
vasta Rusie si Orientul Mijlociu si leaga direct Europa de sud-est de Europa Occidentala, prin
fluviul Dunarea, dar si de Marea Mediterana iar, in prezent, extinderea NATO si a UE a
transformat-o in vecinatate apropiata a marilor puteri euroatlantice. De asemenea, zona Marii
Negre este importanta si pentru uriasa diversitate de oameni si culturi ce caracterizeaza tarile
riverane, diversitate ce constituie atat o sursa de conflicte, cat si o sursa de imbogatire culturala.
Nu trebuie uitat nici factorul economic, in special resursele naturale, care fac din Marea Neagra o
zona de interes strategic.
Exista o serie de motive care determina corelarea zonei Marii Negre, a celor sase state
riverane, cu regiunile mai indepartate ale Caucazului si Marii Caspice, atunci cand este vorba
despre problemele de securitate. Cel mai important se refera la faptul ca aceasta zona reprezinta
o punte de legatura pentru diversii actori ai scenei internationale, care au interese economice,

politice si strategice distincte. In acest context, conceptul de regiune a Marii Negre constituie un
instrument util pentru descrierea si explicarea complexitatii relatiilor dinamice manifestate aici.
Pentru Caucaz si Balcani, importanta si actuala ramane lupta impotriva amenintarii
teroriste si a diferitelor forme ale crimei organizate transfrontaliere trafic de narcotice, comert
cu carne vie si cu arme. O noua amenintare aparuta in ultimul timp este, in opinia directorului
Centrului armean de analiza privind globalizarea si colaborarea regionala, Stepan Grigorian,
militarizarea puternica a regiunii, inmultirea fara control a armamentului de catre Azerbaidjan si
Armenia. Un factor poate la fel de important il constituie intarirea fortelor militar-maritime ale
diferilor state in Marea Neagra. In aceste conditii, foarte importanta pentru Rusia este problema
stationarii fortelor ei militare Flota din Marea Neagra. Flota din Marea Neagra este urmasa
Flotei Militare Ruse, creata (dupa alipirea la Imperiul rus a Crimeii) din navele flotilelor din
Marea Azov si de pe Nipru si care avea baza permanenta la Sevastopol. In baza acordului dintre
Rusia si Ucraina de partajare a Flotei, din 28 mai 1997, in portul Sevastopol a ramas gruparea
navelor militare ruse si a aviatiei, cu efective comparabile fortelor militaro-maritime ale Turciei.
Dar nici pana acum nu a fost definitiv rezolvata problema daca Flota din Marea Neagra va mai
ramane la Sevastopol si dupa 2017, cand expira termenul acordului de stationare. Partea rusa si-a
anuntat intentia de a ramane la Sevastopol si pe mai departe, dar Rusia si Ucraina nu au reusit sa
convina conditiile de stationare a Flotei. Una din variante ar putea fi realizarea unei intelegeri
referitoare la o zona extrateritoriala a actualei baze.
Grecia si o serie de tari din Bazinul Marii Negre, Turcia depune eforturi sustinute,
inclusiv pentru extinderea colaborarii economice regionale.
Concluzii
Marea Neagra este o regiune de convergenta a intereselor marilor actori globali. Faptul ca
Romania si Bulgaria sunt astazi avanposturile NATO la Marea Neagra, amplasarea unor baze
militare americane in zona, arata ca lupta pentru cresterea influentei in spatiul Marii Negre este
in continua desfasurare, iar Romania este o piesa importanta a acesteia.
Directiile de baza ale politicii americane in regiunea Marii Negre si Marii Caspice au
fost formulate in declaratia Departamentului de Stat, difuzata la Summitul OSCE din noiembrie
1999 de la Istanbul, unde a fost afirmat obiectivul intaririi pozitiilor SUA si Turciei in regiune, in
contrapondere la interesele Rusiei. Administratia Bush a concentrat toate demersurile intreprinse
anterior in cadrul "Marelui program" de stabilire a "unitatii regionale" dupa schema SUA-TurciaMarele Caucaz, care presupune promovarea intereselor nationale americane pornind de la
premisa "prezentei SUA in regiuni de importanta strategica ale lumii".
UE, largindu-si pozitiile in Bazinul Marii Negre dupa aderarea Romaniei si Bulgariei, sia extins politica "noii vecinatati europene" asupra tuturor statelor Caucazului de Sud si a
Balcanilor.

Initiativele de cooperare economica si militara navala pe care le-a initiat Turcia si pe care
doreste sa le controleze si conduca, implicarea in jocul de transport al energiei si in lupta pentru
sferele de influenta din spatiul ex-sovietic, demonstreaza ambitiile Turciei de a ocupa locul de
lider in regiune.
Situatia geopolitica favorabila in care Romania se gaseste la acest inceput de mileniu, ca
membra NATO si UE, dislocarea bazelor materiale pe teritoriul sau, sunt elemente care trebuie
exploatate cat mai bine pentru satisfacerea intereselor fundamentale ale cetatenilor. Romania
sprijina activ implicarea NATO si a UE in regiunea Marii Negre si doreste ca zona sa fie mai
internationalizata, predictibila, stabila, credibila din punct de vedere economic si deschisa
dezvoltarii democratice. Puterea maritima a statelor riverane influenteaza geopolitica regiunii.O
Romanie-putere maritima inseamna, implicit, o Romanie dezvoltata.
Neincluderea Georgiei in Planul de Actiuni privind aderarea la NATO la summit-ul de la
Bucuresti este perceputa in Rusia ca o victorie si alimenteaza conflictele separatiste din fosta
republica sovietica
Seful diplomatiei georgiene a admis inainte de o reuniune cu oficialii NATO, la Bruxelles, ca
unele tari membre ale Aliantei sunt sceptice in legatura cu includerea Georgiei in Planul de
Actiuni privind aderarea, la summit-ul din 2-4 aprilie, dar le-a cerut sa dea dovada de fermitate
fata de Rusia.

Ucraina si Georgia:Perspective Euroatlantice.

Chiar daca candidaturile Ucrainei si Georgiei pentru MAP (Planul de aciune pentru aderare) nu
sunt agreate de toti membrii NATO, oricum exista cateva tari care pot influenta decizia finala a
Summit-ului de la Bucuresti. In acest context, putem mentiona SUA si Polonia, drept actorii
NATO cel mai mult interesati in propulsarea Ucrainei si Georgiei in organizatie. Acest fapt este
demonstrat de vizitele liderilor ucraineni si georgieni in aceste tari si declaratiile oficiale
succedate de acestea. Polonia detine o serie de instrumente pentru a apara cauza Kievului si
Tbilisi in negocierile cu statele NATO (Varsovia se poate impune prin subiecte ca Ratificarea
Tratatului de la Lisabona, ruta conductei Nord Stream, discutiile privind Uniunea Mediteraneana,
blocarea Acordului de European de Parteneriat cu Rusia). Gratie acestei pondere atat Ucraina, cat
si Georgia, au cerut si s-au asigurat cu sustinere din partea Poloniei.
Totodata, Kievul si Tbilisi au facut demersuri in aceeasi privinta si catre SUA. In cazul
Georgiei, Presedintele Bush a confirmat sprijinul Washingtonului pentru aspiratiile euroatlantice

perseverente ale Georgiei, afirmand ca din aderarea acesteia la organizatie vor avea de catigat
ambele parti (adica atat Geogia, cat si NATO). Cat priveste Kievul, Bush intentioneaza sa
exprime sustinerea SUA pentru integrarea euroatlantica a Ucrainei in timpul vizitei oficiale in
aceasta tara, planificata pentru 1 aprilie curent. Insa spre deosebire de actiunile Poloniei, SUA
manifesta o rezervare evidenta cauzata de dicutiile dificile cu Rusia privind instalarea
elementelor scutului antiracheta in Polonia si Cehia. Prin urmare, Georgia si Ucraina se afla in
dependenta directa de succesele diplomatice ale Poloniei (si ale altor tari ex-socialiste cu greutate
modesta in cadrul NATO), care sunt putin probabile datorita pozitiei suficient de distantate a
SUA, si in contextul presiunii majore din partea Rusiei si a dezinteresului categoric a statelor
Vest-europene (Germania, Franta, Italia, Spania, Portugalia etc. ).
Cu toate acestea, actualii lideri georgieni si ucraineni au nevoie de un semnal pozitiv
accentuat din partea NATO prinvind avansarea lor in integrarea euroatlantica. Conjunctura
interna din Ucraina si Georgia conditioneaza guvernarile acestora sa actioneze mai dinamic in
privinta MAP. Or, de constructivismul statelor NATO manifestat in cadrul Summitului de la
Bucuresti privind Ucraina si Georgia, depinde ulterioara situatie interna a fortelor politice
conduse de Saakasvili si Iuscenko. Prin urmare, orice semn de insucces vor fi in stare sa
determine declinul politic al acestora (In alegerile parlamentare din Georgia vor putea castiga
fortele de opozitie, iar la cele prezidentiale din Ucraina, Iuscenko ar putea sa piarda in favoarea I.
Timosenko s.a.m.d.). Astfel, Ucraina si Georgia fac tot posibilul pentru a-si realiza dezideratul
euroatlantic fiind motivate in primul rand de conjuncturile politice interne. Exista probabilitatea,
ca inclusiv aceste rationamente au alimentat pozitiile tarilor NATO care la moment se
impotrivesc acordarii MAP-ului.
Totodata, daca Ucraina si Georgia vor obtine un acord preliminar, atunci acestea (facand
abstractie de ecuatiile politice interne) vor avea posibilitatea sa amelioreze situatia cu sporirea
gradului de credibilitate a populatiei fata de NATO si cu asigurarea integritatii teritoriale. Insa
eventuala obtinere a MAP-ului depinde in aceeasi masura si de existenta unor progrese interne in
cadrul NATO, precum si de crearea unui mediu politic favorabil avansarii euroatlantice a
Ucrainei si Georgiei in randul statelor NATO. Pe langa aceasta, un rol major il va juca Rusia si
nivelul sau de manifestarea pe plan international. Succesul MAP-ului pentru Ucraina si Georgia
este echivalent cu cel al diplomatiei si politicii ruse in contextul altor dosare regionale sau
internationale.
Concluzii:
Lipsa de coeziune in pozitia statelor NATO privind MAP are mai multe cauze. Printre
care si prioritizarea intereselor in randul statelor care sustin aspiratiile euroatlantice ale Ucrainei
si Georgiei (SUA este mult mai interesata de evolutia scutului antiracheta decat de eventualitatea
acordarii MAP pentru Ucraina si Georgia). In acest caz, Polonia si alte state ex-socialiste nu sunt
suficient de capabile sa promoveze demersul Kievului si Tbilisi, avand in opozitie greii europeni
(Germania, Franta etc.) si implicarea latenta a Rusiei. Din cauza pozitiei eterogene a statelor
NATO si a altor actiuni din exterior est posibil ca MAP-ul sa fie amanat pe un an. In acest
context, fostele republici sovietice vor trebui sa infrunte probleme politice interne semnificative
si sa indeplineasca cateva conditii de baza prescrise de NATO (informarea populatiei referitor la

NATO si aplanarea conflictelor interne). Totusi, integrarea in MAP va necesita nu numai

realizarea acestor obiective, dar si prezenta unei pozitii amiabile din partea tuturor statelor
NATO, precum si neutralizarea influentei Rusiei asupra proceselor de decizie din cadrul
organizatiei date.
Pozitia actuala a NATO in privinta Ucrainei si Georgiei este conditionata si de presiunea
pe care Rusia a exercitat-o in raport cu membrii acestei organizatii (Germania a fost convinsa sa
tergiverseze acordarea MAP-ului prin intermediul negocierilor pe marginea operatiunilor din
Afganistan; SUA au fost fortate sa ia o atitudine mai retinuta fata de acest subiect pentru a nu
agrava discutiile referitoare la scutul antiracheta etc. ). Totodata, cauza poate fi nu atat presiunea
din partea Rusiei, cat afilierea intereselor europene la cele rusesti pe baza functionarii unei
posibile axe Paris-Berlin-Moscova la care participa si alte state europene (datorita intereselor
comune in domeniul energetic etc.) Prin urmare, apropierea acestor parti poate duce la amanarea
MAP-ului pentru Georgia si Ucraina, ceea ce de fapt va insemna obtinerea unei victorii
geopolitice de catre Rusia.
In afara de aceasta, mediul public european a fost inundat de
mesaje ostile din partea Moscovei, care se opune cu vehementa integrarii euroatlantice ale
fostilor sai sateliti (Ucraina si Georgia). Continutul acestor amenintaru a ramas neschimbat, chiar
daca limbajul a fost temperat relativ datorita noului Presedinte rus, D. Medvedev. Prin urmare,
Rusia se arata ingrijorata de faptul ca vecinii sai ar putea sa adere la NATO, atentionand ca
asemenea actiuni vor duce la deteriorarea sistemului european de securitate .
De asemenea, autoritatile ruse au intreprins actiuni ce vizeaza crearea unor disensiuni
interne in Ucraina si Georgia, incercand concomitent sa le forteze pe acestea sa-si revizuiasca
politicile sale vizavi de integrarea euroatlantica. Fata de Georgia s-a aplicat Declaratia privind
oportunitatea recunoasterii Abhaziei si Osetiei de Sud. Prin care se aduce la cunostinta ca
aderarea Gergiei la NATO sau manifestarea unei agresiuni a acesteia fata de Abhazia si Osetia de
Sud va duce la implicarea inclusiv militara a Rusiei, in vedera apararii cetatenilor rusi din aceste
regiuni. De asemenea, aceasta va duce la initierea procesului de suveranizarea a regiunilor
separatiste georgiene. In baza acestor initiative Rusia incearca sa blocheze obtinerea MAP-ului
de catre Georgia, totodata influentand opinia publica interna a acestei tari. Moscova urmareste
scopul nu numai de a manipula indirect comportamentul autoritatilor georgiene, ci si de a
exercita presiuni asupra proceselor politice interne din Georgia. Or, Rusia poate fi invinuita de
imixtiune in afacerile interne ale unui stat strain, insa miza urmarita de aceasta este conforma cu
interesele rusesti, ce constau in stoparea extinderii NATO spre Est.
Spre deosebire de Georgia, Ucraina incearca a fi santajata de Rusia prin Tratatul de
prietenie, colaborare si parteneriat ruso-ucrainean, care va fi revizuit in cazul in care aceasta va
adera la NATO. Totodata, in cazul in care una din partile semnatare se simte in pericol din cauza
actiunilor celeilalte parti, atunci acestea initiaza consultari pe marginea problemelor conflictuale.
Prin urmare, amenintarea Rusiei privind revizuirea acestui Tratat nu este bazata pe prevederi
legale, ci pe intentia de a adanci criza interna privind manifestarile anti-NATO in cadrul societatii
ucrainene. Totusi, aceste afirmatii pot fi catalogate drept amenintare directa la integritatea
teritoriala a Ucrainei, deoarece acest document reprezinta fundamentul inviolabilitatii teritoariale
ale Ucrainei, recunoscute si garantate de Rusia. De asemenea, aceasta actiune ar putea duce in
eventualitate la tergiversarea procesului de aderare a Ucrainei la NATO.

Din cele analizate mai sus se observa potentialul major al Rusiei in ce priveste
influentarea deciziilor in cadrul NATO. Actiunile de manipulare cu opinia publica din Ucraina si
Georgia sunt la fel exploatate pe larg de autoritatile ruse. Insa, in pofida acestei situatii Kievul si
Tbilisi au posibilitatea sa demonstreze atat aliatilor din cadrul Aliantei, cat si propriei populatii
care sunt interesele adevarate ale Rusiei. Prin intermediul initiativelor rusesti, aceste state pot sa
mobilizeze eforturile interne si externe in vederea promovarii aspiratiilor lor euroatlantice.
Pentru acestea devine tot mai evident ca NATO ofera garantii pentru asigurarea integritatii si
securitatii teritoriale. Insa pentru a materializa aceste perspective, Ucraina si Georgia are nevoie
de sustintori puternici in cadrul NATO si de actiuni pragmatice si eficiente in raport cu Rusia.
Altfel, Moscova va reusi in permanenta sa intervina atat in afacerile interne ale acestor tari, cat si
in cadrul celor NATO pentru a crea impedimente procesului de extindere euroatlantica. Zona de
contact Rusia-Nato. Zona de contact Ucraina-Nato. Noi constructii Geopolitice-Scuturi
Antiracheta

NATO RUSIA

1.
In mod constant, NATO a acordat o atentie maxima relatiilor cu Rusia dupa caderea
cortinei de fier fiind evident ca nu se putea realiza o constructie solida de securitate
europeana fara participarea Rusiei.
In anul 1994, Rusia a optat pentru a intra in cadrul programului Parteneriatului
pentru Pace deschizand noi oportunitati de cooperare intre cele doua parti care s-au

concretizat cu participarea Rusiei la implementarea acordului de pace in BosniaHertegovina unde pentru prima data, fostii adversari, contingentele Aliate si rusesti
au participat impreuna la o operatiune militara multinationala.

Cadrul relatiilor dintre NATO si Rusia a fost institutionalizat prin semnarea Actului
fondator NATO-Rusia asupra Relatiilor mutuale, cooperarii si securitatii, in mai 1997, prin care a
fost creat Consiliul permanent reunit NATO-Rusia (PJC) . De asemenea, Rusia a fost de acord sa
contribuie cu un numar semnificativ de trupe la Fortele din Kosovo de sub comanda NATO
(KFOR), conform stipularilor din Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

La o intrunire la nivel de Ministri ai apararii, din iunie 2000, ministrul rus al apararii,
Sergheiev, sustinand opinia tarilor NATO, a declarat ca nu exista nici o alta alternativa la
cooperarea NATO-Rusia. Declaratia facuta la sfarsitul intrunirii a recunoscut, de asemenea, rolul
important al parteneriatului in stabilitatea si securitatea zonei Euro-Atlantice .Atacurile teroriste
din 11 septembrie 2001 au reprezentat un moment de cotitura al relatiilor NATO-Rusia. Nevoia
de a combina eforturile devenea acuta.

Elaborarea anuala a unui plan privind terorismul convenita la intalnirea NRC de la

Summit-ul de la Istambul din iunie 2004, a marcat un moment important in dezvoltarea
cooperarii NATO-Rusia impotriva terorismului. Drept urmare, ministrii de externe ai NRC au
aprobat in decembrie 2004 un Plan de Actiune NATO-Rusia impotriva Terorismului
comprehensiv, care ofera o strategie coerenta pentru prevenirea terorismului, combaterea
activitatilor teroriste si gestionarea consecintelor actelor teroriste.

Ca urmare a acestui plan Rusia va participa la actiunile comune ale NATO privind
combaterea terorismului in Marea Mediterana. Operatia Active Endeavour este un exemplu de
succes in acest sens constand in patrularea estului Marii Mediterane si insotirea navelor in
Stramtoarea Gibraltar ulterior fiind extinsa la intreg spatiul Marii Mediterane.S-a incercat
extinderea acestei cooperari si in Marea Neagra dar atat Rusia, cat si Turcia au avut pozitii de
respingere a acestei initiative chiar daca motivatiile fiecarei tari erau altele. Turcia se temea de
modificarea statutului stramtorii Dardanelelor reglementat actual prin Conventia de la Montreau
iar Rusia avea argumente de ordin geopolitic.

Sunt si multe alte probleme asupra carora Rusia si NATO au divergente. In cadrul celei
de-a 42 Conferinte de la Munchen dedicata securitatii mondiale, Rusia si-a afirmat dorinta pentru
dezvoltarea colaborarii dar impotriva extinderii NATO catre est in realizarea strategiei sale de
aparare avansata. In eventualitatea extinderii spre est ca organizatie militara, NATO va deveni in

acest caz o amenintare pentru Moscova . Rusia pronuntandu-se anterior prin oficialii sai
impotriva aderarii la NATO a Ucrainei motivand ca aceasta ar putea dauna intereselor ei. In acest
sens, existand probabilitatea unor miscari politice nedorite in Rusia, daca Ucraina devine
membru NATO.

In cadrul Intalnirii NATO-Rusia din Sicilia ce avut loc in februarie 2006, s-au evidentiat
din nou pozitii diferite in ce priveste problema contactelor internationale cu miscarea islamica
Hamas , castigatoarea alegerilor palestiniene. Secretarul general NATO a spus ca alianta nu
intrevede contacte cu Hamas, dar ministrul rus al apararii Serghei Ivanov a aparat decizia
presedintelui Vladimir Putin de a-i invita pe liderii Hamas la Moscova . Interese contrare exista
si asupra modului de solutionare a conflictului din Transnistria, proces in care sunt implicate
alaturi de Rusia, NATO, Ucraina, UE.

De remarcat ca pozitiile opuse ale Rusiei si reprezentantilor NATO sau a unor tari
importante membre NATO s-au inmultit culminand cu declaratiile si pozitiile formulate de catre
vicepresedintele american Dick Cheney, la summitul de la Vilnius din acest an in care acuza
Rusia pe un ton foarte dur, de actiuni de intimidare, santaj si subminare a integritatii teritoriale a
vecinilor sai, dar si de neadoptarea unor reforme democratice. Unii analisti au catalogat
summitul de la Vilnius ca fiind o noua Ialta, unde in 1945, precum se stie, s-a desenat harta
Europei postbelice. Altii au comparat discursul lui Dick Cheney cu cel al lui William Churchill
de la Fulton prin care s-a semnalat, de fapt, dezlantuirea unui razboi rece intre Est si Vest.

Cheney a afirmat ca Polonia, Romania, Bulgaria, tarile baltice, Ucraina, Georgia si

Moldova trebuie sa construiasca un zid de aparare a democratiei. Evident ca acest zid trebuie sa
ne apere de rusi. El a mai lasat sa se intrevada ca, in fond, cel de-al doilea razboi rece este deja in
plina desfasurare, cu toate ca, multa lume nu a remarcat inca acest lucru. Atata doar ca linia
frontului este acum alta. Noua cortina de fier a fost stabilita intre Rusia si fostii sai sateliti din
blocul comunist. Este pentru prima data de la prabusirea URSS cand Washingtonul spune foarte
clar ca Moscova nu-i mai este nici macar partener pe plan global nicidecum aliat. Rusia are de
ales, a zis Cheney, din doua una: sau se intoarce la democratie, sau devine iar inamicul
Occidentului.

De cealalta parte, presedintele Putin in recentul Discurs despre star ea natiunii afirma ca
Statele Unite sunt un lup care nu asculta de nimeni si singurul lucru pe care Rusia il mai poate
face in aceasta situatie este sa isi construiasca o casa solida. Acesta a mai afirmat ca Este
prematur sa vorbim de sfarsitul cursei inarmarilor. Aceasta se accelereaza si a atins cu adevarat
un nou nivel tehnologic.

Parca venind sa tempereze aceasta escaladare a declaratiilor Putin a afirmat ca Rusia va

fi rabdatoare in dezvoltarea relatiilor cu Occidentul si nu are nici cea mica intentie sa se intoarca
la tensiunea erei Razboiului Rece Mentionam ca aceste tensiuni sunt observate momentan doar
intre SUA si Rusia dar acestea nu pot fi neglijate in planul relatiilor NATO-Rusia avand in
vedere pozitia SUA in cadrul NATO
Rusia si-a restabilit sfera de influenta in Europa prin incheierea de acorduri energetice
bilaterale cu unele tari, care astfel au interese divergente fata de cele ale NATO. ca parteneriatul
NATO-Rusia a fost conceput ca un element strategic pentru intarirea securitatii in spatiul euroatlantic, intemeiat pe principii, valori si angajamente fundamentale, inclusiv democratia,
libertatile civile si pluralismul politic. Privind in urma, la istoria de peste un deceniu, am
dezvoltat un dialog politic si proiecte concrete pe o gama larga de subiecte de securitate
internationala, unde avem obiective si interese comune. Desi suntem preocupati de recentele
declaratii si actiuni rusesti, pe subiecte cheie de securitate si de interes comun, precum Tratatul
privind Fortele Conventionale din Europa (CFE), suntem pregatiti sa continuam sa lucram cu
Rusia, ca parteneri egali in domenii de interes comun, asa cum este prevazut in Declaratia de la
Roma si in Actul Fondator. Trebuie sa ne continuam eforturile comune in lupta impotriva
terorismului si in domeniul neproliferarii armelor de distrugere in masa si a mijloacelor de
transport al acestora. indemnam Rusia sa se angajeze activ in ofertele importante de cooperare
care i-au fost prezentate. Consideram ca discutiile bilaterale Statele Unite - Rusia cu privire la
apararea antiracheta si CFE, printre alte teme, pot aduce o contributie importanta in acest
domeniu. Consideram ca potentialul Consiliului NATO-Rusia (NRC) nu este pe deplin realizat si
ramanem pregatiti sa identificam si sa urmarim oportunitati pentru actiuni comune in format 27,
reamintind principiul independentei deciziilor si actiunilor NATO sau ale Rusiei. Reafirmam
Rusiei ca politica usilor deschise a NATO si eforturile prezente, precum si cele viitoare privind
apararea antiracheta a NATO sunt menite sa ofere un raspuns mai bun fata de provocarile de
securitate cu care toti ne confruntam si reiteram faptul ca, departe de a reprezenta o amenintare
pentru relatia noastra, acestea ofera oportunitati de a aprofunda cooperarea si stabilitatea.
Luam nota de ratificarea de catre Rusia a Acordului privind Statutul Fortelor, din cadrul
Parteneriatului pentru Pace, si ne exprimam speranta ca aceasta va facilita continuarea cooperarii
practice. Apreciem faptul ca Rusia este pregatita sa sprijine misiunea ISAF a NATO in
Afganistan prin facilitarea tranzitului pe teritoriul sau. Am saluta aprofundarea cooperarii NATORusia, in sprijinul si cu acordul Guvernului afgan si dorim sa o dezvoltam in continuare, pe baza
activitatii serioase deja realizate in pregatirea ofiterilor afgani si din Asia Centrala, specialisti in
problema luptei impotriva traficului de narcotice. Continua noastra cooperare, pe baza Initiativei
aliate de Cooperare in Spatiu, si sprijinul Rusiei fata de Operatiunea Active Endeavour" din
Marea Mediterana contribuie la lupta noatra comuna impotriva terorismului. de asemenea,
cooperarea cu privire la interoperabilitatea militara, apararea antiracheta in teatru de operatiuni,
cautarea si salvarea pe mare, ca si planificarea urgentelor civile.
Zona de contact Ucraina-NATO
In ce priveste Ucraina, relatiile bilaterale au luat avant dupa revolutia portocalie din
aceasta tara existand si un cadru institutional de colaborare prin semnarea Cartei asupra

Parteneriatului distinctiv dintre NATO si Ucraina, la Madrid in iulie 1997. Carta urmeaza
strategia declarata a Ucrainei de a-si accelera integrarea in structurile europene si transatlantice.
Aceasta reprezinta baza pe care NATO si Ucraina sunt de acord sa se consulte in contextul
securitatii si stabilitatii Euro-Atlantice si in domenii precum prevenirea conflictelor, gestionarea
crizelor, sustinerea pacii si operatiunile umanitare . Atat Romania, cat si Polonia sunt interesate
in primirea Ucrainei in randul Aliantei in vederea asigurarii unui climat de securitate si stabilitate
la frontierele sale.
Lech Kaczynski, fostul presedinte al Poloniei, declara: Polonia e foarte interesata ca
Ucraina sa adere la NATO. Traseul natural al Ucrainei e sa fie un candidat pentru admiterea in
NATO si UE. Nimeni nu crede insa ca asta se va intampla curand, dar face parte din logica
sfarsitului Uniunii Sovietice si crearii unui spatiu european si euro-atlantic unic. Parteneriatul
pentru Pace permite Ucrainei sa isi compare institutia apararii cu cele ale vecinilor sai europeni
si sa isi defineasca mai bine rolul pe care il joaca in securitatea europeana. Participarea Ucrainei
la Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) isi aduce, de asemenea, contributia la acest
proces.
Concluzii:
In logica celor prezentate asupra ultimelor evolutii ale relatiilor Rusiei cu SUA si implicit
NATO, Ucraina va fi o caramida importanta in acest zid de aparare in fata vecinilor de la rasarit.
Dezvoltarea caracterului politic al Aliantei este una dintre solutiile prezentate pentru reformarea
NATO necesara in fata noilor provocari aduse de secolul XXI. Daca Alianta doreste sa-si
mentina rolul de principal cadru pentru coordonarea trans-atlantica si actiunile comune, atunci
aceasta trebuie sa dubleze transformarea militara cu o actiune decisiva care sa faciliteze dezbateri
politice mai frecvente si deschise. Cu alte cuvinte, NATO trebuie sa devina un obiectiv mai
politic
In cadrul reuniunii anuale de la Mnchen (2006) s-a cerut continuarea procesului de
reformare a NATO, pentru extinderea misiunii politice a Aliantei, in sensul de a coordona
strategia Europei si Statelor Unite in afara zonei NATO. S-a cerut sprijinul la o dezbatere
ampla, care sa defineasca noile sarcini ale Aliantei Atlantice, dar si limitele competentelor NATO
. S-a sustinut necesitatea de a se conferi NATO un rol cu adevarat global, la nivel planetar.
Aceasta, deoarece exista anumite amenintari de anvergura globala, cum este cazul
terorismului.
Ca si in trecut nu trebuie sa credem ca NATO va fi peste tot si ca va avea solutiile
potrivite pentru toate crizele. Alianta va ramane in continuare un instrument la dispozitia SUA si
a Europei pentru a raspunde sfidarilor afectand securitatea comuna si comunitatea euro-atlantica.
Contributia sa va fi in continuare extrem de importanta, in special in planul luptei .
Ajungand la 26 de membri in 2006, NATO colaboreaza strans prin retelele Parteneriatului
pentru Pace si Cooperarii Atlantice, cu alte 27 de tari dintre care 5 neutre (Austria, Finlanda,

Irlanda, Suedia si Elvetia), toate cele 15 republici post-sovietice si alte tari din Europa de Est si
Sud-Est. Alianta a sponsorizat in ultimii 11 ani operatii de mentinere a pacii.
Prin dimensiunile si conexiunile sale, NATO ramane cea mai importanta relatie
diplomatica din lume. SUA si Europa controleaza 70% din comertul mondial. Cooperarea lor in
domeniile democratiei si drepturilor omului, economiei si cercetarii, telecomunicatiilor si luptei
antiteroriste este vitala pentru omenire. Schimbarile inregistrate, mai ales cresterea fortei militare
a SUA si a integrarii UE, sunt de natura sa stimuleze egocentrismele, dar probabil ele vor fi
depasite.

Noi constructii Geopolitice-Scuturi Antiracheta

Proliferarea rachetelor balistice reprezinta o amenintare crescanda pentru populatia,

teritoriul si fortele Aliantei. Apararea antiracheta este parte a unui raspuns mai amplu de
contracarare a acestei amenintari. De aceea, recunoastem contributia substantiala pe care
planificata dislocare in Europa a capabilitatilor de aparare antiracheta ale SUA o aduce protectiei
Aliatilor impotriva rachetelor balistice cu raza lunga de actiune. Exploram modalitati de
conectare a acestor capabilitati cu eforturile curente ale NATO in domeniul apararii antiracheta,
ca o cale de a ne asigura ca ele vor constitui parte integranta a oricarei arhitecturi viitoare a
sistemului NATO de aparare antiracheta. Avand in vedere principiul indivizibilitatii securitatii
Aliatilor, precum si pe cel al solidaritatii NATO, insarcinam Consiliul Nord-Atlantic in Sesiune
Permanenta sa dezvolte optiuni pentru o arhitectura cuprinzatoare a sistemului de aparare
antiracheta care sa asigure acoperirea tuturor teritoriilor si populatiilor aliate care nu sunt
acoperite altfel de sistemul american, in scopul reevaluarii lor la summit-ul NATO din 2009, in
vederea fundamentarii oricarei decizii politice viitoare.
Apreciem, de asemenea, eforturile care se desfasoara in prezent pentru intarirea
cooperarii NATO-Rusia in domeniul apararii antiracheta. Ne angajam sa demonstram
transparenta maxima si sa adoptam masuri reciproce de crestere a increderii, pentru a reduce
orice ingrijorare. incurajam Federatia Rusa sa valorifice propunerile SUA in domeniul apararii
antiracheta si suntem pregatiti sa exploram potentialul de a conecta, la momentul potrivit,
sistemele de aparare antiracheta ale Statelor Unite, NATO si Federatiei Ruse.
Reafirmam faptul ca dezarmarea, controlul armamentelor si neproliferarea vor continua
sa aiba o contributie importanta pentru pace, securitate si stabilitate si, in acest sens, pentru
prevenirea raspandirii si utilizarii armelor de distrugere in masa si a mijloacelor de transport a
acestora la tinta. Am luat nota de raportul care ne-a fost pregatit privind cresterea profilului
NATO in acest domeniu. Ca parte a unui raspuns mai larg la problemele de securitate, NATO ar
trebui sa continue sa contribuie la eforturile internationale in acest domeniu al controlului
armamentelor, dezarmarii si neproliferarii si insarcinam Consiliul Nord-Atlantic in sesiune
permanenta sa mentina aceste subiecte sub o monitorizare activa.

Alianta si-a redus semnificativ fortele conventionale, comparativ cu nivelul din perioada
Razboiului Rece, si a redus armele nucleare atribuite NATO cu peste 90%. Aliatii si-au redus, de
asemenea, arsenalele nucleare. Franta a redus tipurile sistemelor sale nucleare la doua, numarul
mijloacelor de transport nucleare cu peste jumatate si a anuntat ca isi va reduce numarul de
focoase nucleare la mai putin de 300, fara a mai detine alte arme in afara de acestea in stocurile
sale operationale. Marea Britanie se limiteaza la un sistem nuclear, a diminuat cu 75% puterea
exploziva a stocurilor nucleare, iar numarul focoaselor nucleare disponibile din punct de vedere
operational a ajuns la mai putin de 160. Statele Unite si-au redus stocul de arme nucleare la mai
putin de 25% din dimensiunea avuta la momentul de varf al Razboiului Rece si au redus armele
nucleare tactice atribuite NATO cu aproape 90%.
Ramanem adanc preocupati de riscurile de proliferare ale programelor nucleare si in
domeniul rachetelor balistice ale Iranului. Chemam Iranul sa se conformeze pe deplin
Rezolutiilor numarul 1696, 1737, 1747 si 1803 ale Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite
(CSONU). De asemenea, suntem adanc preocupati de activitatile de proliferare ale Republicii
Populare Democrate Coreea si o chemam sa se conformeze pe deplin Rezolutiei CSONU 1718.
Aliatii isi reafirma sprijinul pentru acordurile multilaterale de neproliferare existente, cum ar fi
Tratatul de Neproliferare Nucleara, si fac apel pentru conformarea universala cu Tratatul de
Neproliferare Nucleara si aderarea universala la Protocolul Aditional la Acordul de Salvgardare
al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA), si respectarea deplina a Rezolutiei
CSONU 1540. Aliatii sunt de acord sa isi dubleze eforturile pentru implementarea integrala a
acordurilor de neproliferare si a rezolutiilor relevante ale CSONU, fata de care Aliatii isi
reafirma sprijinul si pe care sunt obligati sa le respecte.
Declaratia Consiliului Nord-Atlantic din 28 martie 2008 isi reafirma angajamentul
Aliantei fata de regimul Tratatului CFE, asa cum a fost exprimat in pozitia Aliantei continuta in
paragraful 42 al Declaratiei summit-ului de la Riga din 2006, declaratia finala a aliatilor la
Conferinta exteraordinara CFE de la Viena si declaratiile Aliantei care reflecta dezvoltarile
ulterioare. Punem cel mai mare pret pe regimul Tratatului CFE cu toate elementele sale si
subliniem importanta strategica a Tratatului CFE, inclusiv a regimului sau de flanc, ca o piatra
unghiulara a securitatii euro-atlantice. Suntem profund ingrijorati ca Federatia Rusa a continuat
suspendarea" unilaterala a obligatiilor sale juridice decurgand din Tratatul CFE. Aceasta actiune
nu contribuie la obiectivul nostru comun de mentinere a viabilitatii pe termen lung a regimului
CFE si solicitam ferm Federatiei Ruse sa reia implementarea sa. Situatia actuala, in care aliatii
NATO din CFE implementeaza Tratatul in timp ce Rusia nu o face, nu poate dura la infinit. Am
oferit un set de propuneri constructive si inovatoare de actiuni paralele pe subiecte-cheie,
incluzand pasi din partea aliatilor privind ratificarea Tratatului CFE Adaptat si din partea
Federatiei Ruse privind angajamentele restante referitoare la Georgia si Republica Moldova.

Dinamica Relatiilor Transatlantice din Perspective Marilor Puteri .

Pana acum am analizat noile provocari mondiale si am examinat in detaliu 4 teme de o
importanta majora pentru urmatorii 20 de ani. Tinand cont de natura tot mai multipolara a
contextului international, vor trebui sa apara noi politici iar sistemul mondial va trebui sa
integreze diversi actori. China, Rusia, India, Orientul Mijlociu si Africa vor face parte, cu
siguranta, din regiunile de o importanta geografica din ce in ce mai mare. Daca e adevarat ca
provocarile politicilor analizate vizeaza o perioada mai lunga de timp si vor necesita o cooperare
sporita la nivel european, este de asemenea o certitudine faptul ca aceste probleme vor putea fi
abordate mai usor, din perspectiva Occidentului, daca parteneriatul transatlantic este aprofundat
in acest sens. Care este deci acum situatia acestor relatii
si care poate fi semnificatia lor
pentru 2025?
Relatiile transatlantice au cunoscut perioade de incordare fara precedent din cauza
dezacordului profund dintre Statele Unite si unii dintre aliatii sai europeni cu privire la razboiul
din Irak. Sfarsitul Razboiului Rece si dizolvarea Uniunii Sovietice, dupa cum se spune, au scos
in evidenta pentru cele doua parti ale Atlanticului valori si interese total opuse, ce fusesera
mascate de necesitatea stringenta de a face fata unui dusman comun. Incet dar sigur, relatiile
transatlantice se indreptau spre o separare, daca nu spre divort. A crescut teama ca Europa sa nu
practice forum shopping, neglijandu-si relatiile-cheie cu Statele Unite in favoarea unei politici
dezorganizate de aliante bilaterale cu interese contradictorii. Relatiile transatlantice au revenit,
totusi, pana in 2005 la un anumit nivel de politete si modestie. Liderii celor doua parti ale

Atlanticului au facut eforturi pentru a lasa in urma episodul disputelor transatlantice,

reapropierea fiind bazata, in parte, pe atasamentul fata de aceste relatii. In ciuda unor divergente
clare, partenerii transatlantici continua sa aiba in comun mai multe valori si interese decat oricare
alte doua regiuni din lume. Tinand cont de numeroasele afinitati si legaturi politice si culturale ce
le unesc, Statele Unite si Europa raman parteneri naturali. Totusi, mai importanta decat aceste
afinitati a fost recunoasterea din ambele parti ca Europa si Statele Unite se confrunta cu aceleasi
provocari intr-un mediu global in schimbare rapida si ca au interese majore in joc, daca aceste
abordari sunt incununate de succes.
Contrar imaginii existente in constiinta opiniei publice, prioritatile politice generale ale
celor doi parteneri par mai degraba sa fie convergente decat divergente. Factorii de decizie,
expertii si cetatenii de pe ambele parti ale Atlanticului se pun din ce in ce mai mult de acord in
privinta provocarilor strategicela care vor trebui sa faca fata tarile lor in secolul 21. Desi continua
sa se bucure de beneficiile si oportunitatile pe care le ofera procesul de globalizare, atat europenii
catsi americanii resimt o neliniste fata de partea intunecata a procesului. Acestia sunt la fel de
ingrijorati de impactul socio-economic al schimbarilor in curs din economia mondiala. De
exemplu, provocarile concurentei pe piata muncii ce vin din partea Chinei sau Indiei,
externalizarea si necesitatea unei reforme in sistemele de asistenta sociala au fost subiecte intens
dezbatute in alegerile Congresului in 2006, precum si in alegerile prezidentiale franceze din acest
an. Liderii transatlantici sunt pe deplin constienti de necesitatea unei mai bune gestionari a
procesului de globalizare si a aspectelor ce tin de acesta. Statele Unite si Uniunea Europeana
sunt direct interesate sa coopteze puteri economice in curs de dezvoltare, precum India si China,
pentru a le integra in cadrul sistemului de reguli economice mondiale.
Acestea sunt de acord ca este in avantajul lor sa promoveze recunoasterea si respectarea
regulilor, normelor si standardelor de catre tarile in curs de dezvoltare, in domeniul accesului la
piata, al drepturilor de proprietate intelectuala sau al sigurantei produselor. Dezbaterea privind
consolidarea cooperarii transatlantice neglijeaza adesea un aspect al relatiilor dintre cele doua
regiuni.
Statele unite si Europa cunosc de la inceputul anilor '90 o perioada de integrare
economica fara precedent, care a creat o reala economie transatlantica. In ciuda mult discutatelor
progrese economice ale Chinei si Indiei, cele doua puteri raman parteneri comerciali puternici in
domeniul investitiilor straine directe. Relatiile economice intre SUA si UE aduc un profit de trei
trilioane de dolari anual, iar cele doua economii sunt legate de investitii straine si operatii intre
intreprinderi afiliate straine (cea mai profunda forma de integrare economica) si mai putin de
schimburi bilaterale (o forma superficiala de integrare). De fapt, schimburile transfrontaliere nu
reprezinta decat 20% din comertul transatlantic.
Fluxul de investitii intre Statele Unite si Europa intrece in continuare cu mult pe cel al
investitiilor acestora in China, India sau in alte tari. Acelasi lucru se intampla cu cifrele de afaceri
si profiturile inregistrate de companiile americane in Europa si cele europene in America. In plus,
economia transatlantica sprijina in mod direct 14 milioane de locuri
de munca de ambele parti ale oceanului.
Partenerii transatlantici sunt bine pozitionati pentru a infrunta impreuna provocarile
viitoare. In viitorul previzibil, Statele Unite vor ramane principala mare putere mondiala, la nivel

politic, economic si militar, avand influenta mondiala, in timp ce Uniunea Europeana reprezinta
deja, la ora actuala, cea mai mare economie integrata din lume.
UE si USA detin, impreuna, peste 40% din PIB-ul mondial si se bucura inca de o pozitie
influenta de prim plan in organizatiile internationale, precum NATO, Organizatia Mondiala a
Comertului, Fondul Monetar International si Banca Mondiala. Cand se pun de acord asupra unor
norme si regulamente comune, se intampla adesea ca acestea sa
devina o noua regula de aur mondiala. In plus, de la UE si SUA provine cel mai mare ajutor
pentru dezvoltare si ambele exercita o puternica influenta politica in intreaga lume.
Luand in consideratie recentele evenimente din Europa de Sud-Est ce tin de proclamarea
unilaterala a independentei Kosovo si criza internationala ce a survenit recunoasterii acesteia de
catre asa tari ca SUA, Franta, Germania, Marea Britanie s.a., precum si tari din regiune ca
Grecia, Bulgaria, Croatia, discutarea problemei vizate in cadrul summit-ului este un lucru firesc
in vederea acordarii suportului rezolvarii crizei internationale ce a survenit. O posibila decizie pe
chestiunea recunoasterii Kosovo nu ar constitui la sigur ultimul punct pe un subiect de o astfel de
complexitate. Relevant pentru Republica Moldova este faptul ca statele care au recunoscut
independenta Kosovo au subliniat cazul ,,sui generis al acestuia. In plus, autoritatile Republicii
Moldova sunt in drept a atentiona deosebirea colosala a conflictului transnistrean de cel al
kosovarilor, iar in cazul amenintarilor din partea Federatiei Ruse privind posibila recunoastere a
independentei regiunilor separatiste, trebuie de luat in consideratie ca separatismul transnistrean
s-a realizat exclusiv cu sprijinul economic, financiar si politic al acesteia, iar strategia rezolvarii
conflictului trebuie sa ea in consideratie o astfel de realitate.
Pozitia NATO din perspectiva Caucaz
Perspectiva Caucaz reprezinta o oportunitate unica, oferita de Uniunea Europeana pentru
statele din Europa de Est i Caucazul de Sud pentru a-i transforma realitatile interne i statutul
la nivelul sistemului de relatii internationale. In acelai timp, dezvoltarea acestui proiect produce
sensibilitati in dialogul politic pe care il dezvolta marii actori cu interese in regiune. Fiecare
dintre ei au interese i obiective strategice in aceste state: unii din rationamente legate de
securitate i stabilitate, altii pentru a-i reface influenta i statutul la nivel mondial. In aceasta
situatie concreta Federatia Rusa este prima care s-a opus dezvoltarii acestui proiect, insistand
asupra propriilor idei de refacere a influentei geostrategice in statele ex-sovietice. Initiativele
promovate de Moscova au la baza rationamente cu o structura i un continut similar: promovarea
propriilor interese nationale. Difera intrumentele i mijloacele, dar i strategiile adoptate pentru a
atinge obiective de politica externa. Poziatia Rusiei este mult mai rigida, mai ultimativa i ofera
mai putine optiuni i alternative in comparatie cu Uniunea Europeana sau Statele Unite ale
Americii. Din aceste considerente de foarte multe ori modelele de cooperare regionala propuse
de Moscova intampina un grad mai mare de ostilitate i sunt mai greu acceptate de statele din
Europa de Est sau Caucazul de Sud. Pe de alta parte, insai pozitia Federatiei Ruse fata de
proiectele europene merita a fi studiata. Ea cunoate perioade de opunere deschise i perioade de
stagnare a ostilitatilor. Etapizarea atitudinii este conditionata de evenimentele i procesele prin
care trece tot sistemul de relatii internationale la un moment dat.

Cercetarea Sumitului N.A.T.O. din 2008 de la Bucuresti in calitate de platforma ce ofera

optiuni de stabilitate pentru Europa de Est se va face dintr-o perspectiva exploratorie a definirii
statutului, rolului i influentei acestor mari puteri asupra dimensiunii estice a Politicii Europene
de Vecinatate.
In acest caz accent se va pune pe definirea obiectivelor i tipul de putere promovat in relatia cu
ceale ase state ex-sovietice de catre Uniunea Europeana, Federatia Rusa i Statele Unite ale
Americii, in calitate de generatori de modele i formule de cooperare internationala. Unul din
obiectivele finale este acela de a observa care sunt punctele tari i slabe ale proiectului
Parteneriatului Estic i explorarea potentialului Uniunii Europene de a crea o strategie viitoare
pentru vecinatate in cazul in care aceasta nu este pregatita pentru o noua extindere. O asemenea
abordare necesita o analiza minutioasa i responsabila a instrumentelor utilizate cu acest scop de
catre marile puteri, nu doar de catre Uniunea Europeana, precum i o reevaluare atenta a
intereselor i obiectivelor lor in spatiuex-sovietic.
Din perspectiva europeana, abordarea Europei de Est i a Caucazului de Sud trebuie sa
treaca in maniera obligatorie prin procese de democratizare i transformare calitativa a sistemelor
politice i economice. Doar dupa indeplinirea acestor conditii primare, Uniunea Europeana poate
sa ii prezinte obiectivele abordarii pragmatice i responsabile a vecinatatii: resursele energetice
i strategiile de asigurare a securitatii economice i energetice a economiilor europene. Din
perspectiva rusa, regiunea formata din statele din Europa de Est i Caucazul de Sud este parte a
spatiului de interes vital al Federatiei Ruse. Controlul asupra acestuia face parte dintr-un proiect
national mai mare: cel de refacere a influentei Rusiei asupra sistemului de relatii internationale
din perioada sovietica. In acest caz concret problema este mult mai complexa, fapt datorat unor
initiative anterioare, care i-au dovedit in timp ineficienta. Dei pare incorect ca relatiile dintre
Federatia Rusa i statele membre ale Parteneriatului Estic sa fie tratate prin prisma unor
instrumente de coercitie, in acest moment chiar i o abordare simplista a acestora poate sa ofere
detalii importante despre continutului strategiilor i politicilor promovate de catre liderii rui in
spatiul ex-sovietic. Atunci cand barierele tarifare ii dovedesc ineficienta se trece la alte forme i
mijloace de constrangere de convingere. Printre acestea pot fi mentionate resursele energetice i
pietele de desfacere. Chiar daca acestea nu sunt singurele elemente ale proiectului rusesc de
refacere a unui statut pierdut, cu siguranta ele afecteaza pe termen lung atitudini i pozitionari ale
actorilor mici in cadrul regiunii din care fac part

Bibliografie :

1.Centrul de Informare si Documentare privind Nato, Jurnalul Academic, 08.04.2008.

2.Extinderea N.A.T.O. , Tema a Sumitului de la Bucuresti.
3.www.ziare.com Sumitul Nato de la Bucuresti
4.www.ziarul de Prahova, , George Wbush, Sumitul de la Bucuresti este unul Istoric.
5.www.Antena3.ro. Sumitul Nato de la Bucuresti.
6.Dgi24.ro Stirile de Actualitate , Sumitul Nato Bucuresti 2-4 aprilie 2008
7.Buletin de teorie Militara , Editat de statul Major al Fortelor Terestre
8.Observatorul politic: Perspective Geopolitice (Analize Cercetari Comentarii Politice)