5.

STATELE MEMBRE
Cele 27 de state membre ale UE isi urmresc propriile politici externe, detin
propriile ministere de externe, cu propriile servicii diplomatice. Scopul CFSP nu
este de a creea o politica externa unica a UE ci o politica comuna in cat mai
multe zone/arii posibile. In ceea ce priveste politica externa si de securitate,
unele state sunt mult mai importante de cat altele, existand astfel un trend
general spre formarea de structuri informale cum ar fi EU3, care se ocupa cu
Iranul. Insa, pentru multe ministere de externe, inclusive pentru cele ale statelor
mari, este mult mai probabil sa isi atinga propriile obiective de politica externa
nationala lucrand prin intermediul UE, decat lucrand singure. Extinderea UE de la
15 la 27 de state member a avut un impact semnificativ in anumite arii ale
politicii externe a UE, in special politicile fata de Rusia si Ucraina. Unele state mai
vechi ale UE cu ar fi Franta si Germania considerau ca noile state member vor fi
calul troian al Americii, avand in vedere suportul automat oferit SUA in rezboiul
din Irak. Au existat deasemenea temeri ca intr-o uniunea de 27 de state sau chiar
mai multe, politica externa comuna se va realiza mult mai greu. Este adevarat sa
noile state member au propriile prioritati, de obicei vecinii imediati, si nu au fost
interesate de probleme globale, inclusiv dezvoltarea politicii, dar nu ar fi corect
sa le invinuim pe ele pentru lipsa de coerenta a UE, in privinta politicii externe.
INTORDUCERE
Politica externa a UE nu este realizata la Bruxeles. Deciziile pot fi formal luate in
Bruxeles, dar tot cele 27 de state membre ale UE raman partile interesate in
cadrul in CFSP. Institutiile UE sunt in special servitorii statelor membre, acestea
potand realiza foarte putin lucruri fara acordul tarilor membre.
Cu atat de multe state de dimensiuni diferite, cu istorii diferite, traditii diferite,
interese si capacitati diferite, nu este usor sa creezi/obtii o politica comuna. Spre
ezemplu, nu este intotdeauna clar care sunt interesele commune ale Marii Britani
si ale Solveniei, Portugaliei si Estoniei, Suediei si Maltei. Inevitabil, statele
membre acorda o atentie sporita vecinilor imediati. Suedia, Finlanda si Tarile
Baltice acorda o atentie mult mai sporita Rusiei decat Spania sau Irlanda. Franta,
Spania si Italia acorda o atentie mult mai sporita Americii de Nord decat
Danemarca sau Polonia. Grecia si Cipru isi concentreaza atentia asupra
dezvoltarilor din Turcia.
Apoi, exista legaturi istorice cu impact aspra relatiilor dintre state. Cel mai
adesea aceste legaturi sunt legaturi coloniale. Spre exemplu, Marea Britanie este
implicata mult mai mult decat alte state in Hong Kong si Zimbabwe, Franta in
Algeria si Chad, Germania in Indonezia, Portiglia in Angola, Belgia in Congo, si asa
mai departe. Aceasta experienta istorica poate fi foarte valoroasa insa doar daca
este pusa in folosul Uniunii ca intreg. Implicarea UE in East Timor nu ar fi avut loc
fara ajutorul Portugaliei care avea legaturi stanse in zona.
Statele membre ale UE au in acelasi timp traditii si compatibilitati diferite.
Nouasprezece din statele membre ale UE sunt membre ale NATO. Suedia,
Finlanda, Austria, Irlanda, Cupru si Malta sunt toate neutre sau state nealiate si

fara nici o intentie de a adera la NATO. In acelasi timp, Nordicii au o traditie

indelungata in a oferii un support puternic in operatiunile de pace ale Natiunilor
Unite, si aceeasta experienta a facut ca Suedia si Finns sa creeze o
compatibilitate mult mai puternica in acest domeniu, la nivelul UE. Toate statele
membre sunt angajate sa asigure succesul Fortei de Reactie Rapida (Rapid
Reaction Force), dar exista o divergenta considerabila cu privire la nivelul
cheltuielilor cu apararea relizate de fiecare stat membru. Marea Britanie si Franta
spre exemplu cheltuiesc pe aparare mult mai mult decat Germania (aproape
dublu pe cap de locuitor fata de Germania).
1. Can there be an EU foreign policy on top of 27 national foreign policies?

Poate exista o politic extern a UE n partea de sus a 27 de politici externe

naionale?
EXTINDEREA UE
Extinderea UE a fost, este si va fi o politica de securitate esentiala. Extinderea
normelor, regulilor, oportunitatilor si constrangerilor in cadrul statelor membre
ale UE face ca, conflictele in regiune sa fie mult mai putin probabile. Extinderea
UE poate fi privita ca o politica de securitate in adevaratul sens al cuvantului
tocmai datorita faptului ca a dus la necesitatea existentei unei politici externe
commune.
Extinderea fara precedente a UE atat ca dimensiune si si ca scop din anii 2004 si
2007 a generat numeroase intrebari: .. pp 87.
Timp de aproape jumatate de secol tarile Centrale si Est Europene (CEE) nu a
avut o politica externe independenta, in conditiile in care sistemul de
guvernamant sovietic lua toate deciziile la Moscova. Dupa evenimentele istorice
din anii 1980 si inceputul anilor 1990 (caderea ridului Berlinului, colapsul
cominismului si sfarsitul dominatiei Sovietice), una dintre principalele decizi ale
tarilor CEE a fost de a se orienta spre vest prin aderarea acestora in structurile
Euro-Atlantice, intentia acestora fiind in special de a devenii membre ale UE si ale
NATO.
Odata cu aceste evenimente, UE a adoptat o alta strategie in privinta tarilor CEE.
Daca la inceput le oferea ajutoare prin intermediul progremelor Phare (in 1989),
odata cu anul 1991, au inceput sa fie incheiate acorduri de asociere. Cu toate ca
aceste acorduri asigurau cooperarea acestor tari cu UE in aspect ce tin de
politica, economie, cultura si alte domenii, acestea nu erau suficente avand in
vedere aspiratiile acestora tari de a fi admise in cadrul UE.
Retinerile UE cu privire la extinderea acesteia spre tarile CEE au persistat pana la
inceputul anilor 1990. Pana in acel moment (1990) UE era concentrate pe alte
problem politice cum ar fi: crearea unei piete unice, negocierea Tratatului de la
Maastricht si cu pregatirea estinderii EFTA prin includerea unor tari ca Austria,
Suedia si Finlanda in UE.

Dar in 1993, o decizie istorica a fost luata de catre Consiulul European in

Copenhaga. In acel moment, liderii UE au hotarat ca: tarile associate din Europa
Centrala si de Est care doresc, vor devenii membre ale Uniunii. Aderarea va avea
loc in momentul in care tara este pregatita sa isi asume obligatiile de membru
prin indeplinirea conditiilor econoice si sociale. Astfel, au luat nastere Criteriile
de la Copenhaga potrivit caror un stat va devenii membru al Uniunii doar daca:
-

A obinut stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia,

suprematia legii, a drepturilor omului si garantare securitatii
minoritatilor;
Are o piata economica functional si capacitatea de a face fata
presiunilor competitorilor din cadrul Uniunii;
Abilitatea de a isi asuma obligatiile de membru al Uniunii inclusiv
de a adera obiectivele politice, economice si cele de uniune
monetara

Aceste trei criterii: politic, economic si administrati (capacitatea de a-si indeplinii

ogligatiile de membru), au fost insotice de un al IV-lea criteriu care lega extindere
de reformele interne ale UE capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri,
mentinad in acelasi timp ritmul integrarii Europene.
Astfel, intre anii 1994 si 1996 toate cele 10 tari candidate au aplicat pentru a
devenii membre ale Uniunii. Toate cele 10 tari care s-au prezentat condidatura in
perioara anterior mentionata, au fost admis in 01 Mai 2004.
2. Explain why the EU3 like operating together.

Explicai de ce UE3 ca funcioneaz mpreun.

MARILE STATE MEMBRE ALE UE
Marea Britanie si Franta, ambele puteri nucleare si membrii permanenti in UNSC,
sunt singurele state membre care detin o capacitate si o putere de proiectie
reala. Inca aceasta capacitate nu se compara cu cea a SUA. Incepand cu 1945,
atat MB cat si Franta au fost implicate in cateva operatiuni militare in jurul lumii.
Recent, MB a trimis trupe sa lupte in Atlanticul de Sud, Franta in Afica si ambele
au luptat cot la cot in primul razboi din golf si in razboiul din Balcani. Atat MB cat
si Franta a fost pioni importanti in punerea in aplicarea si in mentinerea zonei de
asediu aviatic (no-fly) de deasupra Libiei in 2011.
Datorita istoriei sale din secolul `20, Germania poate fi considerata ca avand o
traditie pacifista. Toate acestea s-au schimbat incepand cu anii 1990 cand,
Germania a inceput sa joace un rol esential in mentinerea pacii international .
Momentan, Germania joaca un rol important in conflictele din Balcani si
Afganistan.
Aceste trei tari detin importante resurse diplomatice si deasemenea detin cladiri
ministeriale straine care amintesc de marimea si importanta statului natiune.
Este suficient sa compari magnificele si spectauloasele cladiri pentru a vedea
cum resursele sunt divizate intre statele membre ale UE.

MB, Franta si Germania au tendinta de a se vederea pe ca fiind pe un plan diferit

de cel al altor state membre si adeseori se reunesc pentru a discuta problemetici
de politica, separate de restul statelor membre. Acest trend a devenit mult mai
apparent incepand cu anul 2004, moment in care extinderea UE a inclinat clar
balanta in favoarea statelor membre mici si mijloci.
Incepand cu 2004, MB, Franta si Germania au cooperat indeaproape ca EU3 in
procesul de negociere cu Iran, incercand ca convinga Teheranul sa nu dezvolte
arme nucleare. Aceasta miscare diplomatica a cauzat spaima (consternation) la
inceput, dar, curand a fost recunoscut faptul ca cele trei state aveau o
credibilitate mult mai mare decat traditionala ratatie in conducere de la nivelul
structurilor UE.
In acelasi timp, exista teama ca cele trei state sa continue sa opereze in aceasta
meniera, omitand astfel sa se consulte cu restul statelor membre, state care s-ar
putea sa aiba opinii folositoare.
Cooperarea dintre cele trei state a fost testata in timpul crizei din Irak din 2003 si
in timpul crizei din Libia din 2011. Dar imediat dupa conflictul din Irak, cele trei
puteri s-au pus deacord asupra unor aspecte importanta, inclusive asupra
Strategiei de Securitate a Europei, asupra prevederilor din proiectul de tratat
constitutional privind CFSP/ESDP si asupra unor noi reguli de cooperare dintre EU
si NATO.
Cele trei state incearca sa isi coordoneze politica externa cat mai indeaproape cu
putinta (in tandem) dar totusi, raman diferente semnificative intre aceste.
Ministerele de externe ale celor trei state si oficialii acestora au preferat cu
siguranta sa opereze intr-un mediu mult mai restrictive/concentrat, fie ca este
vorba de G8, diverse formari sau, de ce nu, doar in trei.
Dintre cele trei state, MB poate fi considerate din punct de vedere traditional ca
fiind cea mai Eurocentrista indiferenta de formatiunea politica care a format
guvernul. MB a luptat de fiecare data pentru a-si pastra pozitia in UNSC, pentru a
apara suprematia NATO in scopuri ce tin de securitate. Dar, in acelasi timp a
restrictionat autoritatea UE in politica externa.
Franta a militat pentru o Europa mai unita dar, pe de alta parte nu a fost dispusa
sa accepte faptul ca, UE ar trebuii sa ii creasca competentele in privinta politicii
externe. A fost desemena concentrata sa isi protejeze pozitia in UNSC.
Germania a fost un suporter inversunat al unei Europe Federale.
3. Haw have the new member states influenced EU foreign policy?

Cum au influenat noile state membre politica extern a UE?

Inca dinainte crizei din Irak, inntre vechile state membre ale UE, se vehicula
ideea ca noile state vor devenii un obstacol in calea Politicii de Securitate
Comuna. Insa, asa cum s-a vehiculat in cadrul Conventiei din 2003 pe tema viitor
Europei, eficienta PSC nu a avut si nu are vreo legatura cu extinderea UE.

In timpul crizei din Irak, UE s-a caracterizat:

-

Printr-o splitare intre vechile state membre ale Uniunii. O parte

din aceste state aveau impresia ca noile state vor devenii un
obstacol in calea Politicii de Securitate Comuna (datorita
dificultatilor in procesul de adoptare a deciziilor extinderea, prin
aderarea noilor state CEE ducand la dereglarea balantei dintre
statele membre de dimensiuni mari si cele de dimensiuni mici,
inclinand-o usor in favoarea celor de dimensiuni mici) iar altele
erau de parere ca eficienta PSC nu are nici o legatura cu
extinderea UE. Per ansamblu, noile state membre au adus in
cadrul UE o mai mare diversitate si capacitate limitata.
Printr-o splitare intre vechile state si noile state membre. Fata de
vechile state membre, noile state proaspat aderate, aveau
tendinta de a fi mai mult pro NATO si mult mai sceptice in
privinta capacitatii de aparare a UE.

In timpul dezbaterilor si procesului de urmarire a actiunilor din Libia din 2011,

noile state membre au avut o pozitie rezervata in general, motiv pt care EU3 s-a
ocupat de negocieri.
Politica externa a noilor state membre este axata in special pe relatiile cu tarile
vecine si nu asupra unor relatii globale. Atat noile cat si vechile state membre au
tendinta de a coopera doar in cateva problematici de politica externa si nu de a
coopera pe problematici de interes global.
Tocmai datorita interesului sporit al acestor state pentru formularea de politici de
externe cu impact asupra statelor imediat vecinate, tarile CEE poaspat aderate in
structurile UE au influentat PSC. Interesul tarilor CEE pentru formularea de politici
de securitate comuna este expilicat si de faptul ca, in urma aderarii, acestei tari
se gasesc la frontiera de est a UE. Prin urmare, permisabilitatea si securitatea
acestei frontiere precum si politica statelor imediat invecinate au devenit de un
real interes si le-a influentat comportamentul in aspectele ce tin de PSC. Pentru
aceste tari, conditia minoritatilor nationale, comertul inter-statal, reglementarile
privind vizele de calatorie si sedere, energia si mediul, stabilitatea din Balcani,
relatiile cu Belarus, Ucraina, Moldova si Rusia, au ramas printre aspectele
prioritare.
In anumite privintte , aceste tari au actionat ca o punte de legatura intre UE si
tarile din estul europei. Exemple pp 89 cu verde.
4. Are the new members likely to remain more pro-American than old
member states?

este posibil ca noile state membre s rmn mai mult pro-americane dect vechile state
membre?
In timpul crizei din Irak, UE s-a caracterizat:

Printr-o splitare intre vechile state membre ale Uniunii. O parte

din aceste state aveau impresia ca noile state vor devenii un
obstacol in calea Politicii de Securitate Comuna (datorita
dificultatilor in procesul de adoptare a deciziilor ca urmare a
extinderii. Astfel, aderarea noilor state CEE a dus la dereglarea
balantei dintre statele membre de dimensiuni mari si cele de
dimensiuni mici, inclinand-o usor in favoarea celor de dimensiuni
mici) iar altele erau de parere ca eficienta PSC nu are nici o
legatura cu extinderea UE. Per ansamblu, noile state membre au
adus in cadrul UE o mai mare diversitate si capacitati limitate.
Printr-o splitare intre vechile state si noile state membre. Fata de
vechile state membre, noile state proaspat aderate, aveau
tendinta de a fi mai mult pro NATO si mult mai sceptice in
privinta capacitatii de aparare a UE. Mai mult, vechile state
membre ale UE credem ca noile state membre pe langa faptul de
a fi pro-American, vor transforma spatiul UE intr-o zona de
comert liber pentru America.

Datorita aparentei incapacitati a UE de a asigura securitate statelor membre,

noile state au preferat NATO ca structura mlitara de actiuni. Aceasta orientari a
tarilor CEE spre NATO a ridicat suspiciuni cu privire la atasamentul acestora fata
de UE.
Acest atasament neconditionat al tarilor CEE fata de NATO in general si America
in special poate fi sesizat in timpul conflictului din Irak cand, mi multe state din
cele vizate in discutie si-au anuntat suportul in aceasta actiune militara. Aceste
fapte vin sa sustina afirmatiile lui Donald Rumsfeld care spunea in ianuarie 2003
ca noile state membre ale UE vor devenii aliati loiali ai Americii, in defavoarea
vechilor state ca Germania sau Franta.
Dar, in cele mai multe problematici internationale (mai putin in ceea ce vizeaza
securitatea internationala as zice eu), noile state membre sunt Europene in
preferinte. Acestea au asigurat support UE in aspect de tin de neproliferare,
protocolul de la Kyoto, pedeapsa cu moartea si ICC.
Chiar inainte de aderare, in structuri internationale precum ONU, aceste tari au
votat de cele mai multe ori in deplina concordant cu voturile UE. Astfel, chiar
inainte de aderare aceste tari au avut o pozitie similara cu cea a UE in privinta
PSC. Aceasta orientare si aliniere a pozitiei cu cea a UE in aspect ce tin de PSC nu
este explicata de intentia acestora de a adera la UE ci de schimbarile viziunii in
afacerile international.
Pe masura finalizari procesului de aderare si integrare in UE, tarile CEE au inceput
sa impartaseasca viziunea UE in anumite aspecte. Noile clase politice ale acestor
state au inceput sa gandeasca precum restul statelor membre ale UE, inclusiv
in problematici internationale.
In concluzie, noile state mambre ale UE pot fi considerate ca fiind mai mult proamericane decat restul stetelor membre tocmai datorita atasamentului la NATO

dar, ca mod de gandire al noilor clase politice din aceste state si ca viziune,
acestea au ramas si vor ramane EUROPENE.
5. What defence capabilities do the new member states bring to the
EU?

Ce capaciti de aprare au noile state membre ce aduc de la UE?

In ultimii ani, tarile CEE au fost implicate in operatiuni de mentinere a pacii in
Balcani si nu numai. In astfel de operatiuni de mentinere a pacii, tarile CEE au
actionat ca o componenta de modulare ale unor mari unitati multinationale si sub
comanda straina. Contributia acestor tari a fost una limitata in numar si
restrictionata din punct de vedere al functiilor lor. Dar, cu toate acestea, tarile
CEE si-au demonstrate intentia si capacitatea de a participa in astfel de misiuni
de mentinere a pacii. Prin urmare, capacitatile defensive pe care noile state
membre le aduc UE sunt limitate atat din punct de vedere cantitativ cat si
calitativ. O mare parte a acestor tari incearca sa inlocuiasca sau sa modernizeze
echipamentele defensive din era Sovietica iar intentiile de actiona ca un membru
active al NATO pun presiune pe bugetele acestor state.
Cu toate ca, capacitatile defensive ale acestor tari sunt reduse, per ansamblu
rolul acestora la nivelul UE este unul esential. Specializarea pe functii de rol
reprezinta principal contributie a acetor tari la nivelul UE. Efectul specializarii
anumitor tari pe diverse actiuni, echipamente sau practice defensive, ramane
notabil. Astfel Cehia s-a concentrat pe dezvoltarea de unitati de decontaminare
(pt. arme chimice) iar Romania si mentinut infanteria usoara.
Aceasta specializare este de effect mai ales in contextul crearii de unitati
multinationale de mentinere a pacii.