..

Cu muli-muli ani n urm, exista un teritoriu, pe care poporul i ducea n spate zilele grele de dup
rzboi. Acest biet popor nu mai tia de muli ani de ploaie, mcar ct de mic. Cci oamenii erau
convini c o singur pictur ar fi salvat pmntul. Dar ploaia nu venea i oamenii nu mai sperau la
zile bune, cu masa plin de bucate, cu aer proaspt, cu verdea rcoroas pe care s calce tlpile
obosite, crpate de multele drumuri btute, cu un pmnt roditor, care s le aduc pinea ce va
nfrumusea cina de Duminic.
Minunea care i putea salva se numea speran. Sperana moare ultima i, cine sper, pn la urm
i vede visul realizat. ntr-o zi, doi copii de vrst fraged se jucau cu uscciunile de sub gardul
prjolit. Erau ca doi ngeri, care aduceau mereu gndulAbun i sperana. Se numeau Chi i Nu. n
elanul jocului, au luat-o pe crarea ce ducea spre pdurea din deal. S-au oprit sub un copac s se
odihneasc, l-a mirat c mai avea cteva frunze care se ineau de ram ca omul de patrie. i-au
nchipuit c la rdcina arborelui ar putea fi un izvor care adap frunzele. Erau naivi i, ca orice copii,
credeau n minuni. Au nceput s sape cu grij i atenie.
Nu ntmpltor erau doi copii-ngeri. Din vrerea i sperana lor s-a produs minunea de care avea
nevoie poporul.
- Din pmnt ni la lumin, ca un porumbel scpat din la, o uvi de ap - pur, cristalin, dulce i
curat ca lacrima/Din clip-n clip uvia cretea, se transforma n uvoi impetuos. Bucuria copiilor era
infinit, astfel nct nu au observat cum apa nvolburat i nvluia... Au salvat lumea cu propria via.
Copii fiind, au fcut, totui, mai mult dect s-ar fi ateptat cineva. Au salvat un popor.
Trebuia s rmn n istorie. Au rmas. Pn astzi, locul unde trim le poart numele - Chiinu.