Sunteți pe pagina 1din 7

1

8. HIPERSENSIBILITATEA DE TIP I

La persoanele normale RIU şi RIC au valoare de mecanism de protecţie. Ele participă la apărarea antivirală, antibacteriană, antiparazitară şi contra tumorilor. RI normal nu are efecte nefavorabile pentru organism.

Caracteristicile RI normal

RI normal trebuie să îndeplinească o serie de condiţii care se referă la RIU, la RIC şi la ambele tipuri de RI.

Caracterele RIU normal

RIU se face printr-o clasă adecvată de Ig : IgM în RIU primar, IgG în RIU secundar, IgA în RIU la nivelul mucoaselor.

concentraţiile de Ac sunt adecvate faţă de cantitatea de Ag. Nu apar sinteze excesive de Ig faţă de strictul necesar.

în timpul RIU nu se produc mari cantităţi de complexe imune circulante.

în mod normal în organism există autoanticorpi în concentraţii foarte mici.

Caracterele RIC normal

Ag sunt prezentate numai de MHC I (în cazul Ag endogene) sau MHC II (în cazul Ag exogene, pe APC). Ag nu sunt expuse direct pe membranele celulelor somatice.

celulele imunocompetente (APC, limfocite) nu sunt infectate cu microorganisme cu habitat intracelular (de exemplu : virusul HIV, BK).

Caracterele comune pentru ambele tipuri de RI normal

RI este strict localizat, adică este limitat strict la locul unde există Ag:

- la poarta de intrare în organism pentru Ag exogene - în ţesuturile unde se găseşte Ag – pentru Ag endogene

intensitatea RI este strict controlată prin echilibrul funcţional dintre LTH şi LTS.

RI nu se însoţeşte de leziuni tisulare. Dacă se produc leziuni, acestea sunt minime şi se vindecă rapid.

Caracteristicile RI patologic

RI patologice nu au efect de protecţie a organismului. Ele produc leziuni tisulare importante şi disfuncţii ale organelor şi sistemelor, ducând uneori la moartea organismului. RI patologice sunt:

reacţiile de hipersensibilitate

sindroamele de imunodeficienţă

bolile autoimune

limfoproliferările

În RI patologice apare fie un exces, fie un deficit de funcţie a RI:

în HS I apare o hiperproducţie patologică de IgE.

în HS I, III şi în bolile autoimune apar sinteze excesive de Ac.

în HS III se produc mari cantităţi de CIC.

în HS II Ag sunt expuse direct pe membranele celulelor somatice.

2

în HS IV şi în SIDA celulele imunocompetente sunt infectate cu bacterii intra-celulare sau cu virusul HIV.

în HS I şi III RI patologic este sistemic.

în HS şi în bolile autoimune echilibrul funcţional între LTH şi LTS se rupe în favoarea LTH.

în HS şi în bolile autoimune apar leziuni tisulare importante.

în imunodeficienţele umorale apare o secreţie scăzută de Ac.

în sindroamele limfoproliferative apar proliferări anormale a unor clone limfoplasmocitare, însoţite uneori de o sinteză excesivă de Ac, alteori de imunodeficienţe.

Reacţiile de hipersensibilitate (HS) sunt reacţii imune patologice, care nu au deloc efect de protecţie asupra organismului. Ele produc de obicei leziuni tisulare severe prin declanşarea unor procese inflamatorii acute sau cronice.

Clasificarea reacţiilor de HS după Gell şi Coombs

HS de tip I sau anafilactică – apare prin sinteza în exces a unei clase anormale de Ig, mai precis a IgE.

HS de tip II sau citotoxică – se datorează prezentării anormale a Ag pe membranele celulelor self non-APC. Faţă de aceste Ag se produc Ac citotoxici din clasele IgM şi IgG care distrug celulele ţintă.

HS de tip III sau prin complexe imune – se caracterizează prin hiperproducţia de complexe imune circulante (CIC) sau la nivel tisular.

HS de tip IV sau întârziată – este de fapt un RIC cu o intensitate anormal de mare, care produce leziuni tisulare importante.

HS de tip I, II şi III se mai numesc HS imediate pentru că manifestarile clinice apar rapid după contactul cu Ag declanşant. Ele au mediaţie umorală, adică sunt RIU patologice. HS de tip IV se numeşte HS întârziată, pentru că manifestarile clinice apar mai târziu şi durează mai mult. Ea are mediaţie celulară, este un RIC patologic. Toate tipurile de HS se însoţesc de leziuni tisulare severe, produse prin procese inflamatorii:

inflamaţii acute pentru HS I, II, III

inflamaţie cronică pentru HS IV

HIPERSENSIBILITATEA DE TIP I SAU ANAFILAXIA

HS de tip I este un RIU patologic declanşat la contactul organismului cu Ag din mediul ambiant faţă de care populaţia normală nu reacţionează. Ag care pot să producă alergii se numesc alergene. Ele au câteva caractere comune:

sunt foarte frecvente în natură.

sunt Ag complete timodependente.

pot să inducă sinteza de IgE la indivizii atopici.

Alergenele sunt larg răspândite în mediu. Ele devin tot mai variate odată cu sintezele industriale de noi substanţe şi cu nivelul în creştere al poluării. În tabelul următor sunt prezentate cele mai importante alergene.

3

Alergene respiratorii

 

- polen

- spori ai unor microorganisme

- praful din casă care conţine resturi de acarieni

- păr sau particule în suspensie din secreţii de animale

Alergene digestive

-

lapte

-

ouă

-

peşte

-

ciocolată

-

căpşuni

Alergene tegumentare

- păr de animale

- unguente, cosmetice, deodorante

- antiseptice

Alergene parenterale

-

seruri heterologe, vaccinuri

-

antibiotice

-

hormoni

-

veninuri

RI anormal se datorează unei hiperproducţii de IgE determinată genetic. Ea apare mai ales la pacienţii cu fenotipul HLA A2. Predispoziţia acestor pacienţi la alergii se numeşte teren atopic.

La producerea HS I participă 3 elemente:

alergenul, care este de fapt un Ag banal, frecvent în natură, la care populaţia normală răspunde cu un RIU asimptomatic.

celulele efectoare, care sunt mastocitele şi bazofilele pacientului, care sunt normale.

IgE sintetizate în exces. De fapt sinteza în exces a IgE este singurul element patologic. Ea este determinată genetic.

IgE

Molecula de IgE are o structură foarte asemănătoare cu molecula de IgG. Ea este formată din 2 lanţuri uşoare L şi 2 lanţuri grele H, mai lungi şi mai grele decât ale IgG. Fiziologic concentraţia serică a IgE este foarte scăzută. Concentraţia serică a IgE creşte foarte mult în anumite condiţii patologice:

bolile alergice: astmul bronşic extrinsec sau alergic, rinita alergica, febra de fân, dermatita alergică.

bolile parazitare.

unele boli maligne: mielomul malign cu IgE, boala Hodgkin.

Durata de viaţă a IgE circulante este scăzută, de circa 2,5 zile. Pentru moleculele de IgE care s-au fixat pe suprafaţa mastocitelor şi a bazofilelor rata de catabolizare scade foarte mult, astfel că durata lor de viaţă este de luni sau chiar de ani.

IgE au o serie de particularităţi funcţionale:

IgE au un rol fiziologic în apărarea antiparazitară şi antifungică.

IgE sunt Ac citofili, adică după sinteză nu rămân în lichidele extracelulare (plasmă şi lichid interstiţial), ci se fixează de membranele mastocitelor şi bazofilelor.

4

Dacă molecula de IgE legată prin fragmentul Fc de Fc epsilon R1 vine în contact cu Ag specific, se produce activarea mastocitului sau bazofilului cu eliberarea mediatorilor inflamaţiei.

Schema desfaşurării HS I

HS I are 2 etape importante: contactul antigenic sensibilizant şi contactul antigenic declanşator.

Contactul sensibilizant Contactul sensibilizant este primul contact cu alergenul. Acest prim contact este clinic asimptomatic. La primul contact Ag sunt recunoscute de sistemul imun, care răspunde printr-o producţie normală de IgM rapid înlocuită cu sinteza de IgE. IgE sunt Ac citofili. Ei se fixează rapid pe membranele unor celule, în special pe bazofilele circulante şi pe mastocitele tisulare. Mastocitele se găsesc în număr mare în tegumente şi mucoasele digestivă şi respiratorie. Mastocitele şi bazofilele sunt celulele efectorii ale HS I. Ele au pe suprafaţă receptori de mare afinitate pentru IgE, notaţi Fc epsilon R1.

Contactul declanşator Contactul declanşator are loc după un interval de timp suficient ca să permită sinteza IgE şi depozitarea moleculelor de IgE pe suprafaţa bazofilelor şi mastocitelor. Acest contact are manifestări clinice. La contactul declanşator, alergenul este recunoscut de fragmentul Fab al IgE fixate în prima etapă pe membranele mastocitelor şi bazofilelor cu capătul Fc. Activarea celulară se face dacă cel puţin 2 molecule de IgE alăturate s-au legat cu alergenul. Receptorii Fc epsilon R1 au domenii intracitoplasmatice care induc activarea adenil- ciclazei şi a fosfolipazei C, care determină în final contracţia microfilamentelor şi microtubulilor intracelulari, fuzionarea granulaţiilor cu membrana şi degranularea mastocitelor şi bazofilelor. În ţesutul respectiv se eliberează trei categorii de mediatori: primari, secundari şi terţiari.

Mediatorii primari Mediatorii primari (preformaţi sau de ordinul I) se găsesc ca atare în granulaţii. Ei sunt responsabili de efectele imediate ale degranulării. Dintre ei cel mai important este histamina. Efectele histaminei depind de locul în care se eliberează:

eliberarea la nivel cutanat sau tisular, histamina produce vasodilataţie şi creşterea permeabilităţii capilare. Astfel ea induce leziunile papulo-eritematoase cutanate sau participă la formarea exudatului inflamator.

la nivel bronşic histamina produce bronhoconstricţie, hipersecreţie de mucus şi edem al mucoasei bronşice. Prin aceste efecte, histamina iniţiază criza de astm bronşic.

la nivel digestiv histamina induce contracţii intestinale dureroase şi edemul mucoasei.

eliberată în circulaţie, histamina produce vasoplegie, cu hipotensiune şi instalarea şocului anafilactic. Alături de histamină se eliberează o serie de mediatori chemotactici şi de proteaze:

NCF-A este un tetrapeptid chemotactic pentru neutrofile.

ECF-Aeste un tetrapeptid chemotactic pentru eozinofile.

kalicreina activează kininogenii în kinine, de exemplu bradikinina cu acţiune intens proflogistică: produce vasodilataţie, creşte permeabilitatea capilară, activează plasminogenul şi are efect dolorigen.

5

Mediatorii secundari Mediatorii secundari (neoformaţi sau de ordinul II) sunt sintetizaţi de novo în mastocit sau în bazofil, prin degradarea fosfolipidelor de membrană şi a acidului arahidonic. Ei sunt: PAF, PG, LT, TX. Aceşti mediatori intră în acţiune ceva mai lent, dar efectele lor sunt mai persistente. Mediatorii secundari au o serie de efecte comune:

PAF, PG D2 şi SRSA produc vasodilataţie şi cresc permeabilitatea capilară. SRSA este un amestec format din LTC4, LTD4, LTE4.

PAF şi TX A2 activează agregarea plachetară.

PAF, PG F2 alfa, TX A2, LT B4 şi SRSA au efect bronhoconstrictor.

LT B4 şi PAF au efect chemotactic în special pentru neutrofile.

Mediatorii terţiari Mediatorii terţiari (de ordinul III) sunt eliberaţi de celulele atrase în zonă : eozinofile, neutrofile, MF, limfocite, trombocite. Ei sunt polipeptide, glicoproteine şi fosfolipide care acţionează în următoarele 1-2 zile, realizând aşa-numita reacţie de fază târzie.

eozinofilele produc MBP (proteina bazică majoră), cu efecte citotoxice mai ales asupra epiteliului bronşic.

trombocitele produc mult TGF beta (factorul de transformare şi creştere), care este chemotactic pentru fibroblaşti.

neutrofilele şi MF eliberează enzime (în special hidrolaze acide şi proteaze) şi radicali de oxigen, care amplifică leziunile tisulare.

MF şi limfocitele produc IL (în special IL1), TNF alfa şi factori de creştere (FGF, TGF beta) care stimulează inflamaţia şi reacţiile de reparaţie.

Formele clinice ale HS I

Se estimează că circa 10% din populaţie suferă într-o măsură mai mare sau mai mică de alergii la: polen, fecale şi resturi de acarieni care intră în compoziţia prafului de casă, păr de animale etc. Manifestările clinice depind de calea de intrare a alergenelor în organism:

Dacă alergenul vine în contact cu epiteliul căilor respiratorii superioare – se produc rinita alergică sau febra de fân.

Dacă alergenul pătrunde la nivelul epiteliului bronşic – se produce accesul de astm bronşic extrinsec sau alergic.

Dacă alergenul pătrunde la nivelul epiteliului digestiv – se produce o gastro-enteropatie atopică, manifestată prin vărsături şi diaree.

Dacă alergenul pătrunde la nivelul ţesut cutanat – se produce o dermatită alergică sub formă de urticarie sau de eczemă atopică.

Dacă alergenul pătrunde direct în sânge – se produce cea mai severă manifestare, şocul anafilactic.

În funcţie de zona în care are loc contactul cu alergenul, formele clinice ale HS I sunt locale sau generale. Formele locale apar ca sindroame alergice care interesează un organ ţintă. Manifestările locale durează cât timp organismul este expus la alergen. Simptomatologia dispare în cel mult 24 h de la încetarea expunerii. Principalul mediator este histamina, de aceea se utilizează medicamentele antihistaminice. În cazurile mai severe se apelează la preparate cortizonice, cunoscut fiind efectul lor antiflogistic foarte intens.

6

Forma generală sau sistemică este reprezentată de şocul anafilactic, care prin gravitatea tulburărilor hemodinamice poate să pună viaţa în pericol.

Urticaria Urticaria reprezintă o erupţie de tip eritematopapulos, intens pruriginoasă, cu caracter tranzitor. Manifestările clinice apar în principal prin creşterea permeabilităţii capilare şi prin vasodilataţia produse de eliberarea mediatorilor din mastocite (histamina). Urticaria este cea mai frecventă manifestare a HS I la nivel cutanat. Ea apare în urma contactului tegumentar cu medicamente sau substanţe chimice cu rol de alergen. Formele clinice sunt diverse.

Rinita alergică Rinita alergică este o inflamaţie a mucoasei nazale şi a conjunctivelor oculare. Ea apare în urma contactului mucoasei cu alergene din aer. Degranularea mastocitelor locale eliberează mediatorii care prin creşterea permeabilităţii capilare şi prin vasodilataţie produc: rinoree apoasă, obstrucţie nazală, lăcrimare, eventual însoţite de manifestări alergice cutanate.

Alergiile alimentare La nivelul intestinului se poate produce sensibilizarea la proteine din albuşul de ou, din laptele de vacă, la aditivi alimentari cum sunt sulfiţii sau la căpşuni. Contactul alergenelor cu IgE de pe mastocitele din mucoasa intestinală produce diaree şi vărsături. De asemenea, eliberarea mediatorilor inflamaţiei poate să crească permeabilitatea mucoasei intestinale, astfel că alergenele pot trece în circulaţie. Alergenele pot ajunge la distanţă şi pot să producă reacţii anafilactice la nivel pulmonar (criză de astm) sau tegumentar (urticarie, eczemă atopică). De aceea consumul de căpşuni poate determina urticarie, iar consumul de ouă poate produce accese de astm la pacienţii sensibilizaţi.

Astmul bronşic alergic Astmul bronşic se poate defini ca o îngustare difuză a bronhiilor, reversibilă spontan sau sub tratament, datorat unei hiperreactivităţi a pacientului la diverşi stimuli. Boala se caracterizează prin crize paroxistice de dispnee expiratorie însoţită de manifestări clinice tipice: anxietate, senzaţie de opresiune toracică, wheezing, cianoză. Crizele au debut brusc, durează mai multe ore, iar la finalul crizelor bolnavul tuşeşte şi expectorează o spută vâscoasă cu perle de mucus. Modificările caracteristice de la nivelul bronhiilor şi bronhiolelor în timpul crizelor de astm

sunt:

Bronhospasmul

Edemul mucoasei bronşice

Hipersecreţia de mucus vâscos şi aderent Contactul la nivelul mucoasei bronşice cu alergenele inhalate duce la degranularea mastocitelor. Mastocitele eliberează o serie de mediatori ai inflamaţiei care produc în principal bronhoconstricţie şi au efect chemotactic:

Mediatorii preformaţi se eliberează rapid și produc manifestările din primele 2-3 ore ale crizei de astm.

Mediatorii neoformaţi intră în acţiune mai lent, la circa 10 ore de la debutul crizei de astm.

7

Şocul anafilactic Şocul anafilactic este forma generală a HS I, o reacţie anafilactică sistemică. Aceasta apare când alergenul pătrunde în circulaţie în titru mare. Severitatea manifestărilor depinde de cantitatea de alergen şi de severitatea alergizării, adică de cantitatea de IgE fixată pe mastocite şi pe bazofile. Eliberarea mediatorilor, în primul rând a histaminei, din bazofile şi din mastocitele periarteriolare induce vasodilataţie generalizată, cu hipotensiune arterială care poate ajunge la colaps. Hipotensiunea duce la hipoirigaţie tisulară, în special cerebrală, însoţită de semne neurologice:

ameţeală, confuzie, pierderea conştienţei, comă. Se pot asocia semne digestive (vărsături, diaree) şi respiratorii (spasm laringian, bronhospasm). În lipsa tratamentului prompt, în primul rând vasoconstrictor, şocul anafilactic poate produce moartea.