Singele rece reduce la tacere vointa,lasind cale libera inteligentei.

Efortul identificindu-se cu actul constiintei se numeste vointa. Orice

impiedica vointa se numeste durere. Orice permite vointei sa-si atinga scopul
se numeste placere.
Cind dintr-o mare ingratitudine a sortii vointa este sfarimata, omul nu
mai vrea nimic, firea i se imblinzeste, este trist, nobil, resemnat. Daca
gindirea isi pierde obiectul determinat, risipindu-se in lumea inconjuratoare,
ea anunta o disparitie gradata a vointei. Omul cauta o scapare proprie de
legaturile care-l tin pe pamint, are dulcele presentiment al mortii, care anunta
iesirea timpului de sub comanda imperioasa a vointei.
O bucurie secreta, bucuria necazului , insoteste aceasta stare.
Cind suferi si te lamentezi fara sa te resemnezi ai pierdut si pamintul
si cerul; nu-ti mai ramine decit o sentimentalitate searbada.