Drept Civil

Patrimoniul, drepturile patrimoniale si bunurile in viziunea noului Cod civil

Structura generala a notiunii de patrimoniu:
Noul Cod civil pastreaza linia impusa de vechile dispozitii civile si nu contine o definitie
clara a patrimoniului, desi numeroase texte legale fac referiri la aceasta notiune (articolul 31 din
noul Cod civil reglementeaza la alineatul 1 ca orice persoana fizica sau juridica este titulara unui
patrimoniu; articolul 33 reglementeaza patrimoniul profestional individual; articolul 214
reglementeaza separarea patrimoniilor in cazul persoanelor juridice, etc.)
In acceptiune curenta notiunea de patrimoniu se intelege averea sau avutia unei persoane.
In sens mai larg putem discuta despre:
-patrimoniu public (legea apelor numarul 107/1996)
-patrimoniu cultural (monumentele, bunurile culturale, etc)
-patrimoniu geografic (solul)
-patrimoniu biologic (flora si fauna)
Ne intereseaza sensul tehnic juridic al acestei notiuni care provine din latinescul
patrimonium.
Pentru a intelege sensul contemporan al notiunii de patrimoniu este necesar sa anticipam
distinctia sau clasificarea drepturilor patrimoniale, deoarece patrimoniul, dupa cum vom observa se
refera exclusiv la sfera drepturilor si obligatiilor patrimoniale.
Astfel drepturile si obligatiile unor persoane pot sa poarte asupra unor bunuri determinate
considerate ut singuli fata de celelalte drepturi si obligatii ale aceluias subiect de drept.
In dreptul civil romanesc singura universalitate de jure (de drept) admisa se numeste
patrimoniu. In consecinta doctrina a definit prin numeroase fraze notiunea de patrimoniu, iar cele
mai multe sugestive sunt:
-patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale apartinand unei
persoane fizice sau juridice determinate, privite ca o suma de valori active si pasive, strans legate
intre ele
-patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor care au o valoare economica,
apartinand unei persoane
Foarte importante este de retinut faptul ca bunurile nu intra in definita patrimoniului
deoarece in conceptia noului cod civil, lucrurile corporale sau necorporale constituie obiectul unui
drept patrimonial (articolul 535 Noul Cod civil).
Potrivit definitiilor date patrimoniului putem retine urmatoarele principii esentiale aplicabile
patrimoniului:
-patrimoniul este compus dintr-un activ si un pasiv, aceasta insemnand ca drepturile au
acelas titular, iar bunurile reunite acelas proprietar. Coeziunea acestui ansamblu este fungibilitatea
elementului activ si al elementului pasiv.
-drepturile care il compun sunt patrimoniale, evaluabile in bani (cand spunem patrimoniu ne
referim implicit la notiunea de pecuniar)

-patrimoniul este distinct de bunurile care il compun la un moment dat. El exista indiferent
de schimbarile si modificarile care se produc cu drepturile si obligatiile care ii alcatuiesc continutul.
Elementele patirmoniului:
-compus dintr-un activ si pasiv. Intr-o expresie contabila, in el se distinge acel activ valoric si
in egala masura un pasiv valoric. Fata de aceste aspecte putem distinge urmatoarele elemente ale
patrimoniului:
-activul patrimonial este alcatuit din drepturile patrimoniale, adica acele drepturi
care pot fi exprimate in bani, adica drepturile reale (dreptul de proprietate asupra unui apartament,
dreptul de uzufruct asupra unor terte bunuri, etc.), drepturile de creanta (dreptul de a primi pretul
aupra bunului vandut), unele actiuni in justitie cu privire la respectarea drepturilor asupra unui bun
(actiunea in revendicare).
-pasivul patrimonial este compus din datoriile (obligatiile sau sarcinile) care pot fi
evaluabile in bani. Ele pot consta in obligatia de a da, obligatia de a face sau obligatia de a nu face
ceva ce ar fi putut face daca titularul nu s-ar fi obligat de la abtinere. Pasivul este cel care face din
patrimoniu o universalitate de drept.
Aceste doua componente ale patrimoniului (activ si pasiv) nu pot fi disociate. A dobandii un
patrimoniu nu inseamna numai a devenii proprietarul bunurilor care il compun, ci inseamna,
deopotriva, a devenii debitorul datoriilor care il greveaza. Sub acest aspect, patrimoniul este
indivizibil. Atat activul cat si pasivul patrimonial sunt susceptibile de o evaluare pecuniara. Daca
primul il depaseste pe al doilea se poate admite ca numai soldul este cel care formeaza
patrimoniul. Daca cel de-al doilea il depaseste pe primul nu trebuie sa concluzionam ca patrimoniul
nu mai exista, ci exista dar in sens necativ.
De aceea este necesar sa subliniem faptul ca activul patrimoniului se intinde pe doua
planuri distincte:
-capitalului reprezinta expresia valorica a bunurilor dintr-un patrimoniu si care la randul sau
poate fi:
-productiv (un imobil inchiriat, o suma de bani imprumutata care produce dobanda,
etc.)
-neproductiv (un imobil neinchiriat)
-veniturilor reprezinta valori direct legate de activitatea persoanelor. Consideram faptul ca,
capacitatea de munca a unui individ nu constituie un element al patrimoniului sau. Itradevar forta
de munca, spre deosebire de salariile care deriva din ea, nu face parte din patrimoniu deoarece,
desi are o semnificatie economica, este strans legata de corpul uman.

Caracterele patrimoniului
Institutia patrimoniului potrivit Noului Cod civil, in mare parte si-a pastrat importanta
reglementata de vechile dispozitii, de aceea pentru o mai buna intelegere a institutiei patrimoniului,
fata de noile dispozitii civile trasaturile sau caracterele juridice ale acesteia pot fi:
-patrimoniul este o universalitate juridica. Aceasta trasatura semnifica faptul ca patrimoniul
este o totalitate sau o masa de drepturi si obligatii patrimoniale care apartin unei persoane.

-unicitatea patrimoniului (aceasta presupune faptul ca o persoana fizica sau juridica nu

poate avea decat un singur patrimoniu si ca orice persoana are un patirmoniu chiar daca ea are
numai datorii)
-inalienabilitatea patrimoniului (persoanele nu pot transmite prin acte intre vi intregul lor
patrimoniu
-divizibilitatea si afectatiunea patrimoniului (personalitatea fiind indivizibila si cum
patrimoniul este o emanatie a personalitatii , o persoana nu poate avea decat un singur patrimoniu.
Sub acest aspect, criticii la adresa teoriei clasice au fost cei mai virulenti deoarece chiar legea
prevede situatii frecvente in care aceeas persoana poate avea doua patrimonii distincte).
Patrimoniul este de regula unic insa el poate face obiectul unei diviziuni sau afectatiuni in mai
multe mase de drepturi si obligatii, adica a unor mase patrimoniale fiecare avand un regim juridic
bine determinat numai in conditiile legii.
Ca regula generala, personalitatea fiind indivizibila, si cum patrimoniul reprezinta o
emanatie a personalitatii, nu poate avea decat un singur patrimoniu. Potrivit acestui caracter un
patrimoniu ar fi corespondentul unei persoane, insa, sub acest aspect, legiuitorul civil roman a
preluat in legislatia interna Teoria Patrimoniului de Afectatiune promovata in sistemul de drept civil
din Germania. Sub acest aspect am putea concluziona ca, potrivit articolului 31 alineat 2 din Noul
Cod civil, patrimoniul unei persoane poate face obiectul unei diviziuni sau afectatiuni in cazurile si
conditiile prevazute de lege.
Divizibilitatea si afectatiunea patrimoniului pot fi considerate elemente novatoare ale noului
Cod civil dar si trasaturi speciale ale patrimoniului care deroga de la regula generala potrivit careia
acesta este unic. Astfel, putem retine ca patrimoniul este de regula unic, el insa putand face
obiectul unei diviziuni sau afectatiuni in mai multe mase de drepturi si obligatii, fiecare avand un
regim juridic bine determinat.
Pentru persoanele fizice, divizibilitatea patirmoniului este prevazuta intotdeauna de lege.
In cazul sotilor unde deosebim intre masa bunurilor comune dobandite in timpul regimului
comuniunii legale, prevazuta de articolul 339 din Noul Cod civil si masa bunurilor proprii ale fiecarui
sot.
Potrivit art. 352 alineat 2 din Noul Cod civil, sotul care a platit datoria comuna va avea un
drept de retentie asupra bunurilor celuilalt sot pana la acoperirea integrala a creantelor pe care
acesta le datoreaza.
Divizibilitatea poate opera si in alte cazuri prevazute de lege si anume, in cazul
succesiunilor. Aceasta acceptare potrivit art. 1106 din Noul Cod civil nu este impusa niciunei
persoane chiar daca are sau nu calitatea de a o accepta.
Cu privire la persoana juridica, art. 187 din Noul Cod civil prevede ca aceasta trbeuie sa
aibe o organizare de sine statatoare si un patrimoniu propriu.
Trebuie sa precizam faptul ca o societate comerciala are patrimoniu propriu insa distinct de
acela al membrilor organelor de administrare potrivit art. 214 din Noul Cod civil.
Fata de exemplele mai sus enuntate referitoare la divizibilitatea legala a patrimoniului
persoanelor fizice trebuie sa retinem ca exista si o divizibilitate voluntara incidenta persoanelor
juridice cand de pilda, un comerciant, isi poate diviza patrimoniul intr-o grupa de drepturi si obligatii
care alcatuiesc un fond de comert afectat unei activitati comerciale.
Aceasta divizare poate fi, potrivit art. 236 din Noul Cod civil, totala (impartirea intergului
patrimoniu al persoanei juridice intre doua sau mai multe persoane juridice) sau partiala (prin

desprinderea unei parti din patrimoniul unei persoane juridice care continua sa existe si
transmiterea acestei parti catre mai multe persoane juridice.
Patrimoniul poate fi supus si unor afectatiuni dar in limitele prevazute de lege. Aceste
afectatiuni determinate de lege ar putea creea pentru o persoana, pe de-o parte un patirmoniu
personalitatea (de iure) si un patrimoniu de afectatiune.
In cadrul patirmoniului de afectatiune am putea include drepturile si obligatiile asupra
bunurilor care pot face obiectul unei fiducii sau a unui patrimoniu profesional individual (al unui
avocat, notar public, medic, executor judecatoresc, etc.).
Forma novatoare de afectare a unui patrimoniu sau a unei parti ale acestuia, reglementata
de normele de drept substantial, o reprezinta institutia fiduciei.
Art. 773 din Noul Cod civil defineste fiducia ca fiind acea oepratiune juridica prin care unul
sau mai multi consituitori transfera drepturi reale, drepturi de creanta, garantii ori alte drepturi
patirmoniale sau un ansamblu de drepturi, prezente sau viitoare, catre unul sau mai multi fiduciari
care le administreaza cu un scop determinat in folosul unuia sau al mai multor beneficiari.
Din continutul acestei definitii constatam existenta a trei subiecte:
-constituitorii pot fi persoanele fizice sau juridice titulari de drepturi reale, de creanta,
garantii sau alte drepturi patrimoniale ori un ansamblu de drepturi
-fiduciarii sunt persoanele ce administreaza cu un scop determinat drepturile sau garantiile
ori ansamblul de drepturi ce apartin constituitorilor. Potrivit art. 776 alineat 2, pot avea calitate de
fiduciari: institutiile de credit, de investitii si de administrare a investitiilor, societatile de servicii de
investitii financiare, notarii publici, avocatii, etc.
-beneficiarii pot fi chiar constituitorii, fiduciarii sau o terta persoana determinata prin
contractul de fiducie
Functiile patirmoniului;
Patrimoniul prezinta o importanta practica deosebita. Aceasta importanta practica, dar
luand in considerare si anumite norme ale dreptului civil, vom putea scoate in evidenta functiile
acestei institutii:
a).patrimoniul constituie garantia comuna al creditorilor
b).patrimoniul explica si face posibila subrogatia cu titlu universal
c).patrimoniul face posibila transmisiunea universala si cu titlu universal a drepturilor si
obligatiilor, deci explica devolutiunea succesorala a drepturilor si obligatiilor
Patrimoniul si garantia comuna (gajul general) a creditorilor:
Patrimoniul reprezinta garantia generala sau comuna conferita de lege creditorilor
chirografari sau cum mai este denumit in doctrin: gajul general al acestora. In acest sens art. 1518
din Noul Cod civil statueaza ca, daca prin lege nu se dispune altfel, debitorul raspunde personal de
indeplinirea obligatiilor sale. Aceasta raspundere este limitata de anumite situatii sau cazuri
prevazute de lege potrivit alineatului 2 al textului amintit. Raspunderea presonala a debitorului in
indeplinirea obligatiilor sale instituie asa numita garantie comuna reglementata de art. 2324 din
Noul Cod civil.
Creditorii chirografari asa cum se cunoaste sunt acei creditori care nu dispun de o garantie
reala (o ipoteca, un privilegiu, un gaj, etc.), prin care sa le fie asigurata creanta, in acest caz ei
avand drept garantie intregul patrimoniu al debitorului privit in ansamblu.

Sintagma de garantie comuna nu trebiue confundata cu dreptul de gaj care constituie o

garantie speciala a creditorilor gajisti, aceasta fiind un drept real accesoriu dreptului de creanta
care confera atributele de urmarire si de preferinta.
Subrogatia reala cu titlu universal:
Subrogatia (inlocuirea) este de doua feluri:
-subrogatia personala: consta in situatia in care, intr-un raport juridic, o persoana este
inlocuita cu alta. Daca doi debitori sunt obligati la plata unei datorii fata de un creditor, in cazul in
care unul dintre ei achita singur intreaga datorie, debitorul platitor se subroga in drepturile
creditorului platit si va putea urmarii pe celalalt debitor pentru parte ace revenea acestuia
-subrogatia reala: reprezinta inlocuirea unui lucru cu un alt lucru. Poate fi:
-subrogatia reala cu titlu universal: presupune inlocuirea automata a unei valori cu
alta valoare in cuprinsul unui patrimoniu. Aceasta inlocuire se produce automat si nu in baza nui
prebederi legale (in cazul in care mai multi mostenitori dobandesc impreuna un patrimoniu si vor sa
iasa din indiviziune prin impartirea bunurilor. Acele bunuri nu pot fi comod impartite in natura atunci
vor fi instrainate, iar sumele obtinute vor lua locul bunurilor.
-subrogatia reala cu titlu particular: reprezinta inlocuirea unui bun individual
determinat cu un alt bun privit izolat (ut singuli). Daca dintr-un patrimoniu este vandut un lucru,
locul lui este luat de pretul obtinut.
Transmisiunea universala si cu titlu universal:
Transmisiunea universala are loc atunci cand se transmite intregul patrimoniu de la o
persoana la alta, in timp cec transmisiunea cu titlu universal consta in transmiterea fractionala
dintr-un patirmoniu al unei persoana la 2 sau mai multe persoane.

Aspecte generice privind drepturile patrimoniale :

In functie de natura continutului lor, drepturile si obligatiile civile se clasifica in patrimoniale
si nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au un continut economic
evaluabil in bani.
Dreptul nepatirmonial numit si drept personal nepatrimonial este acel drept subiectiv civil al
carui continut nu poate fi evaluat in bani.
Drepturile patirmoniale se impart in diverse categorii:
-drepturile reale
-drepturile personale
-drepturile intelectuale
Am mai putea include in randul drepturilor patrimoniale si actiunile in justitie.
Din punctul de vedere al subiectelor, dreptul real presupune existenta unui subiect activ
determinat si a unui subiect pasiv nedeterminat format din toti ceilalti.

In privinta drepturilor personale sau a drepturilor de creanta (exista un creditor si un debitor)

subiectele acestora sunt determinate, debitorul avand obligatia corelativa dreptului creditorului de a
da, a face sau a nu face ceea ce ar fi putut face in lipsa acelei obligatii, insa, drepturile reale
prezinta doua specificitati fata de drepturile personale:
-dreptul de urmarire prezentat de un drept real da posibilitatea titularului sau sa
urmareasca in orice mana s-ar afla bnul care ii apartine sau care este grevat de un drept real in
favoarea sa. Astfel proprietarul unui imobil si-l poate revendica de la orice detentor.
-dreptul de preferinta consta in posibilitatea titularului de a isi realiza dreptul sau cu
prioritate la acelas bun in raport cu titularii unor drepturi. Daca un drept de creanta este insotit si
garantat de un drept de ipoteca, titularul dreptulu ide ipoteca (creditorul ipotecar) are posibilitatea
de a obtine realizarea dreptului de creanta cu prioritate din pretul bunului ipotecat, fata de ceilalti
creditori ai aceluias debitor.

Drepturile si obligatiile reale:

Drepturile reale (jus in re) sunt acele drepturi subiective patrimoniale in virtutea carora
titularul lor isi poate exercita atributele conferite de lege, nemijlocit, asipra bunului la care se refera,
fara a avea nevoie de concursul altor persoane.
Clasificarea doctrinara a drepturilor reale consta in drepturi reale principale si drepturi reale
de garantie (garantiile personale).
Drepturile reale principale sunt acelea care au o existenta independenta fata de alte
drepturi, deci ele nu depind de alte drepturi cum ar fi: dreptul de proprietate, dreptul de uz, uzufruct,
etc.
Drepturile reale accesorii (garantiile) sunt acele drepturi care depind de existenta altor
drepturi: dreptul de ipoteca.
Dreptul de proprietate se divide in:
-drept de proprietate publica (care apartine numai statului sau unitatilor administrativ
teritoriale)
-drept de proprietate privata (care apartine persoanelor fizice si persoanelor juridice private
sau statului, unitatilor administrativ-teritoriale, precum si altor persoane infiintate de catre stat si
autoritatile locale
Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate pot sa fie, la randul lor, desprinse din
dreptul de proprietate privata ori corespunzatoare dreptului de proprietate publica.
Drepturile reale corespunzatoare dreptului de proprietate publica, potrivit reglementarilor in
vigoare sunt:
-dreptul de administrate (art. 867-870 Noul Cod civil)
-dreptul de concesiune (art. 871-873 Noul Cod civil)
-dreptul de folosinta cu titlu gratuit (art. 874-875 Noul Cod civil)
Aceste drepturi sunt constituite intotdeauna prin acte administrative.

Drepturile reale derivate din drepturile de proprietate privata (denumite si dezmembraminte

ale dreptului de proprietate privata) sunt opozabile erga omnes, inclusiv proprietarului.
Aceste dezmembraminte ale dreptului de proprietate sunt:
-superficie (art. 693-702 Noul Cod civil)
-uzufruct (art. 703-748 Noul Cod civil)
-uz si abitatie (art. 749-754 Noul Cod civil)
-servitute (art. 755-772 Noul Cod civil)
Drepturile reale accesorii (garantie) sunt garantiile personale reglementate de Noul Cod
civil care nu au o existenta autonoma:
-ipoteca
-privilegiile
-fideiusiunea
-garantiile autonome
-dreptul de retentie
-gajul
Dreptul de ipoteca: acel drept real accesoriu constituit asupra unor bunuri mobile sau
imobile, corporale sau necorporale, determinate ori determinabile sau universalitati de bunuri, care
ii confera titularului sau, denumit creditor ipotecar, posibilitatea de a urmarii bunul in mana oricui sar afla si de a fi platit cu prioritate din pretul acelui bun.
Privilegiile reprezinta drepturile reale accesorii ce apartin unor creditor care, datorita
calitatii creantelor lor, au posibilitatea de a fi platit cu prioritate din valoarea unor bunuri mobile sau
imobile determinate, proprietatea debitorilor chiar in fata unor creditori gajisti sau unor ipotecari
posterriori (cheltuielile de judecata facute in interesul comun al creditorilor, cheltuielile ingroparii in
raport cu conditia si starea defunctului, cheltuielile pentru conservarea lucrului, restul de pret al
vanzatorului pe imobilul vandut)
Fideiusiunea: contractul prin care o parte (fideiusorul) se obliga fata de cealalta parte, care
are intr-un alt raport calitatea de creditor sa execute cu titlu gratuit sau in schimbul unei remuneratii
obligatia debitorului daca acesta din urma nu o executa.
Garantiile autonome: angajamentele prin care emitentul, in calitate de garant, se obliga la
solicitarea unei persoane sa il sustina pe acesta din urma in fata unui creditor in vederea executarii
unei obligatii de a face sau a nu face.
Dreptul de retentie: confera posibilitatea creditorului, in acelas timp si debitor al obligatiei
de restituire sau de predare a bunului altuia, de a retine acel lucru si a refuza restituirea lui pana in
momentul cand debitorul sau, creditor al lucrului, va executa obligatia nascuta in legatura cu
cheltuielile ocazionate de pastrarea, intretinerea sau imbogatirea lui.
Dreptul de gaj: dreptul real constituit in favoarea unui creditor asupra unor bunuri mobile,
corporale sau titluri negociabile, emise in forma materiala, ale debitorului sau ale unui tert pentru a
garanta executarea obligatiei asumate de debitor. Dreptul de gaj poate fi cu deposedarea bunului

gajat sau fara deposedarea acestuia. Dreptul de gaj beneficiaza de atributele de urmarire si de
preferinta.
Obligatiile reale: categorie intermediara intre drepturile reale si drepturile de creanta. Ele se
impart in:
-obligatii propter rem
-obligatii scriptae in rem
Se caracterizeaza printr-o opozabilitate mai restransa decat cea a drepturilor reale si de
una mai extinsa decat cea a raporturilor de creanta.
Obligatiile propter rem sunt indatoriri pozitive (de a face) sau negative (a nu face) care
decurg din stapanirea unui bun si obliga numai in legatura cu acele bunuri pe titularii drepturilor
reale asupra lor. Aceste obligatii se transmit oricaror detinatori ai bunului. Acestea sunt de doua
categorii:
-legale (cele prevazute de art. 17 din legea 407/2006 privind vanatoarea si protectia
fondului cinegetic, obligatia de granituire art. 560 Noul Cod civil)
-conventionale: se nasc prin acordul partilor (art. 759 Noul Cod civil - proprietarul unui
fond aservit se obliga sa asigure uzul si utilitatea fondului dominant)
Obligatiile scriptae in rem corespund unor drepturi de creanta, dar sunt intrinsec legate de
stapanirea unor bunuri de catre alta persoana decat proprietarul sau titularul unui drept real asupra
acelor bunuri (art. 1812 Noul Cod civil - cel care dobandeste proprietatea unui imobil inchiriat este
obligat sa respecte contractul de locatiune incheiat de proprietarul anterior, chiar si dupa ce
locatarului i s-a notificat instrainarea pentru un termen de 2 ori mai mare decat cel care s-ar fi
aplicat notificarii denuntarii contractului).
Drepturile de creanta (personale):
Pentru a definii drepturile de creanta sau personale trebuie sa retinem urmatoarele:
a).intotdeauna trebuie sa existe un raport determinat de cel putin doi subiecti (creditor si cel
putin un debitor)
b).raportul respectiv trebuie sa recunoasca un drept de creanta si implicit o obligatie de a
da, a face sau de a nu face
Drepturile de creanta sunt acele drepturi subiective, patrimoniale, in temeiul carora
subiectul activ, denumit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca sau
sa nu faca ceva.

Despre bunuri
Notiune:
Noul Cod civil consacra o importanta normativa deosebita bunurilor in cartea a 3-a intitulata
"Despre bunuri"
Notiunea de bunuri este consacrata in art. 535 Noul Cod civil in sensul ca sunt bunuri
lucrurile corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

"Bunul" se detaseaza de "lucru" daca indeplineste doua conditii:

-sa fie util omului
-sa fie apropriabil sub forma drepturilor patrimoniale
Bunul reprezinta un lucru util sau o valoare economica care poate devenii obiect al dreptului
patrimonial.
Bunul nu trebuie sa se confunde cu dreptul patrimonial deoarece ii este doar obiect.
Bunul reprezinta acea valoare economica ce este utila omului si este susceptibila de
apropriere sub forma drepturilor patrimoniale.
Criteriile de clasificare a bunurilor:
Noul Cod civil aplica diferite criterii bunurilor distingandu-se in primul rand cele corporale de
cele necorporale.
Pentru bunurile corporale trebuie luata in considerare realitatea fizica, materiala, ele pot fi
imobile si respectiv mobile prin natura lor.
Bunurile necorporale poate avea incidenta o distinctie artificiala deoarece ele sunt imobile
sau mobile prin obiectul la care se aplica (in general putem exemplifica drepturile asupra bunurilor
si cele de creanta, iar in particular, uzufructul lucrurilor mobile sau imobile, servitutiile, actiunile
care tind la revendicarea unui bun mobil sau imobil, etc.). Pot fi incluse si bunurile mobile prin
determinarea legii (partile de interes, rentele, etc.). Nu au o existenta materiala (corp sau
substanta), carora le lipseste matria tangibila. Aceste bunuri nu sunt imaginare deoarece,
intotdeauna, va reprezenta o valoare economica in patrimoniul unei persoane. In esenta, bunurile
necorporale pot fi doar drepturile, deoarece drepturile pot fi necorporale. Insa, cea mai mare parte
a drepturilor poarta asupra unor bunuri corporale. Insa, sunt si drepturi care nu au un obiect
tangibil. Acestea sunt denumite bunuri necorporale absolut.
Pentru o mai buna intelegere a notiunii de bun necorporal, consideram util sa distingem
intre drepturile asupra bunurilor corporale si bunurile necorporale absolut.
a).drepturile asupra bunurilor corporale: aceste drepturi trebuiesc distinse intre cele
mobiliare si cele imobiliare, adica, in functie de obiectul la care se aplica. Aceste drepturi au o
importanta in cadrul drepturilor reale, de creanta si actiunilor in justitie.
-in cazul dreptului real: acesta poate fi privit separat de bunul la care se aplica
pentru a fi considerat el insusi un bun, numai in privinta dezmembramintelor dreptului de
proprietate (dreptul de a percepe, pe durata vietii, veniturile rezultate dintr-un uzufruct). Daca
dreptul real se aplica asupra unui bun imobil, acesta va fi un bun imobil (prin obiectul la care se
aplica), iar daca dreptul se aplica asupra unui mobil, in mod similar, va fi bun mobil.
-in cazul dreptului de creanta: in situatia in care creditorul poate cere debitorului sau
un anumit bun, atunci acest drept reprezinta un bun. Daca obiectul sau va fi imobiliar, dreptul de
creanta va avea un caracter imobiliar (sunt cazuri rare deoarece cumparatorul devine proprietar
imediat). Per a contrario, creantele vor avea un caracter mobiliar daca obiectul lor este mobiliar. In

aceasta categorie putem include creantele care tind sa realizeze transferul proprietatii unui bun
mobil in natura.
-in cazul actiunilor in justitie: in contextul materiei noastre, actiunea in justitie poate fi
considerata ca acel mijloc juridic sau procesual pe care o persoana il are la indemana pentru a isi
apara un drept in justitie. Actiunile sunt clasificate in functie de drepturile a caror menire o au sa le
apere, dar sa le si valorifice. In acest sens, actiunea in justitie prin care o persoana cere instantei
impotriva opozitiei altora, respectarea dreptului sau asupra unui bun, este ea insas un bun
(actiunea in revendicare a unui bun mobil/imobil).
b).bunurile necorporale absolute: aceste bunuri sunt bunuri mobile prin determinarea legii.
De exemplu: in cazul contractului de societate, articolul 1894 din Noul Cod civil reglementeaza
formarea capitalului social. Astfel, capitalul social subscris se divide in parti egale numite parti de
interes, care se distribuie asociatiilor proportional cu aporturile fiecaruia, daca prin lege sau
contractul de societate nu se prevede altfel.
Un alt exemplu de bun mobil necorporal absolut il poate constituii si dreptul la o anumita
suma de bani platibila lunar sau anual pana la moartea creditorului (renta viagera), fie pe o
perioada nedeterminata (renta perpetua).
Distinctia principala a bunurilor:
-bunuri mobile
-bunuri imobile
Aceasta este diviziunea fundamentala cunoscuta atat de vechile reglementari civile, cat si
de actualele dispozitii civile.
Dupa formularea art. 536 din Noul Cod civil care stabileste ca: "bunurile sunt mobile sau
imobile", ne poate duce la concluzia ca intre acestea nu exista o categorie intermediara de bunuri.
Bunurile imobile potrivit art. 537 din Noul Cod civil sunt: terenurile, izvoarele si cursurile de
apa, plantatiile prinse de radacini, etc.
Tot cu privire la aceste bunuri, art. 538 din Noul Cod civil determina anumite situatii in care
anumite bunuri raman sau devin imobile. Astfel, raman bunuri imobile:
-materialele separate in mod provizoriu de un imobil pentru a fi din nou intrebuintate atata
timp cat sunt pastreate in aceeas forma.
-partile integrante ale unui imobil care sunt temporar detasate de acesta daca sunt
destinate spre a fi reintegrate.
Devin bunuri imobile materialele aduse pentru a fi intrebuintate in locul celor vechi, din
momentul in care au dobandit aceasta destinatie.
Bunurile mobile potrivit art 539 Noul Cod civil sunt:
-acele bunuri pe care legea nu le considera imobile.
-undele electromagnetice sau asigurate acestora produse in conditiile legii
Potrivit art. 540 Noul Cod civil, sunt bunuri mobile prin anticipatie:
-bogatiile de orice natura ale solului si subsolului
-fructele neculese inca

Devin bunuri mobile prin anticipatie:

-plantatiile si constructiile incorporate in sol, atunci cand, prin vointa partilor, sunt privite in
natura lor individuala in vederea detasarii lor
Distinctia secundara a bunurilor prevazute de Noul Cod civil:
Bunurile fungibile: lucrurile care pot fi inlocuite cu altele in executarea unei obligatii. Acest
tip de bunuri pot tine locul unele altora, in executarea unei obligatii (alimentele, banii, tigarile)
Bunurile nefungibile: bunurile care nu se pot inlocuii unele cu altele pentru a il elibera pe
debitor. Acele bunuri privite in mod individual si care nu pot fi inlocuite unele cu altele (un tablou de
colectie)
Bunuri consumptibile: acele bunuri care nu pot fi folosite conform destinatiei lor obisnuite,
fara a li se consuma substanta, ori fara a fi instrainate de la prima lor intrebuintare
Bunuri neconsumptibile: acele bunuri care pot fi intrebuintate in mod continuu fara ca prin
aceasta sa se consume substanta lor sau sa fie implicata instrainarea
Potrivit al. 3 art 544 partile pot convenii ca un bun consumptibil prin natura sa sa devina
neconsumptibil daca prin act juridic i se schimba intrebuintarea.
Bunuri divizibile: acele bunuri care pot fi impartite fara a le fi schimbata destinatia
Bunuri indivizibile: acele bunuri care nu pot fi impartite in natura fara a li se schimba
destinatia
Potrivit al. 3 art. 545, prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi ocnsiderat
indivizibil.
Bunuri principale: acele bunuri care au o existenta de sine statatoare si care pot fi folosite
in mod independent
Bunuri accesorii: acele bunuri care au o existenta legata de un bun principal si folosesc la
intrebuintarea bunului principal
Produsele bunurilor:
Aceasta notiune poate fi considerata o ipostaza a raportului dintre principal si accesoriu.
Potrivit art. 547, produsele bunurilor sunt fructele si productele.
Potrivit art. 548 Noul cod procedural civil, unele bunuri produc in mod periodic fructe (in
sens juridic), fara consumarea substantei lor (terenul agrigol care da anual o recolta, casa care
este inchiriata). Exista insa si anumite bunuri care nu produc nici un venit denumite bunuri sterile
(lingourile de aur, bijuteriile).
Asadar, fructul ,in sensul art. 548, reprezinta acel produs care deriva din folosirea unui bun
principal fara ca substanta acestuia sa se diminueze (teren, pomi, capital).

Textul amintit clasifica in alineatul 1, teza finala ca fructele sunt grupate in trei categorii:

-functe naturale: sunt produsele directe si periodice ale unui bun, obtinute fara interventia
omului (ciupercile din padure, fructele copacilor, sporul animalelor)
-fructe industriale: sunt produsele directe si periodice ale unui bun, obtinute ca rezultat a
activitatii sau interventiei omului (legumele obtinute prin cultura si orice recolta
-fructe civile: sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de catre o alta persoana in
virtutea unui act juridic. Aceste fructe pot provenii din: chirii, arenzi, dobanzi.
Art. 549 din Noul Cod civil reglementeaza productele bunurilor. Putem retine ca acestea
reprezinta produsele obtinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substantei acestuia.
Productul presupune consumarea substantei si este produs de bunul principal la intervale
neregulate. Ex.: pietrele desprinse episodic dintr-o cariera neexploatata sau arborii taiati izolat, etc.
Aceste bunuri, odata separate de fond, nu se vor mai reproduce.
Fructul se distinge de product deoarece el este produs in mod periodic si diminueaza
substanta.
Notiunile de proprietate si drept de proprietate:
Dreptul de proprietate este cel mai amplu drept real fiind considerat prototipul drepturilor
reale, iar prin drept real intelegand puterea juridica exercitata direct asupra unui lucru si care
permite titularului in tot sau in parte de a retine utilitatile sale economice.
Acesta este un drept real tip care absoarbe toate utilitatile lucrului sau bunului si care nu
are limita decat bunul insus.
Proprietatea este un drept complet fiind cea mai des utilizata notiune in dreptul civil.
Dreptul de proprietate este un drept total pentru ca proprietarul sau are toate puterile
auspra bunului sau.
Dreptul de proprietate se despreinde in 3 atribute:
-usus (posesia)
-fructus (folosinta)
-abusus (dispozitia)
Formele si definitiile proprietatii:
Tinandu-se cont de regimul juridic stabilit de art. 552 din Noul Cod civil formele dreptului de
proprietate sunt:
-dreptul de proprietate privata
-dreptul de proprietate publica
Formele proiprietatii sunt publica si privata.
Acesata clasificare este cea mai importanta deoarece si Constitutia consacra aceste doua
forme in continutul art. 136 alineat 1 care statueaza ca proprietate este publica sau privata.
Noul Cod civil aloc 2 definitii formelor de proiprietate:

Pentru dreptul de proprietate privata, art. 555 consacra faptul ca aceasta reprezinta:
"dreptul proprietarului de a poseda, folosii si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si
perpetuu in limitele stabilite de lege".
Tot acest text stabileste ca drepul de proprietate privata, in conditiile legii, este susceptibil
de modalitati si dezmembraminte, dupa caz.
Dreptul de proprietate privata poate fi dobandit prin conventie, mostenire legala sau
testamentara, faccesiune, uzucapiune, ocupatiune, traditiune, etc.
Dreptul de proiprietate privata se stinge prin pieirea bunului, abandon si, in conditiile legii,
prin expropriere pentru cauza de utilitate publica sau confiscare.
Definitia dreptului de proprietate publica este prezentata de art. 858 Noul Cod civil care
stabileste faptul ca: "proprietatea publica este dreptul de proprietate ce apartine statului sau unei
unitati administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de
uz ori de interes public cu conditia sa fie dobandite prin unul din modurile prevazute de lege".
Dreptul de proiprietate publica poate fi dobandit prin achizitie publica ori expropriere pentru
cauza de utilitate publica, donatie sau legat, conventie cu titlu oneros sau prin transferul unui bun
din domeniul privat in cel public sau prin alte moduri stabilite de lege (art. 863).
Se stinge daca bunul a pierit sau daca a fost trecut in domeniul privat, daca a incetat uzul
sau interesul public cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Dreptul de proprietate privata:

Titularii si obiectul drepturile de proprietate privata:
Titularii:
-persoanele fizice
-persoanele juridice de drept privat
-statul si unitatile administrativ teritoriale
Unitatile administrativ teritoriale pot avea si calitatea de persoane juridice de drept public
atunci cand sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public de interes local, iar in aceasta
situatie, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri va fi unul public.
Trebuie sa retinem ca proprietate privata poate apartine oricarui subiect de drept.
Obiectul: bunurile care pot compune acest drept, motiv pentru care trebuie sa deosebim
intre persoana juridica si persoana fizica.
Regula este ca o persoana fizica poate avea in proprietate orice bun mobil sau imobil, mai
putin bunurile care fac parte din domeniul public. Daca in acest moment o persoana fizica poate a
vea un numar nelimitat de constructii, in ceea ce priveste terenul, acesta este limitat in anumite
cazuri.

Astfel, potrivit legii 18/1991, constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor poate fi facuta, de regula, pentru suprafete minime si maxime in functie de zona in care
se afla terenul retrocedat (art. 42 alineat 1).
Important este de retinut faptul ca persoanele fizice pot dispune liber de dreptul lor de
proprietate, inclusiv prin creearea unor dezmembraminte. Cladirile pot fi inchiriate, iar terenurile
arendate dupa bunul plac.
In ceea ce priveste dreptul de proprietate privata al unei persoane juridice, potrivit
dispozitiilor legii 31/1990 privind societatile comerciale, modificata, acestea sunt proprietare a
bunurilor existente in mod limitativ la un moment dat in patrimoniul lor.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privata:
Potrivit definitiei enuntate putem retine urmatoarele caractere juridice aplicabile sau
incidente dreptului de proprietate privata:
-este un drept exclusiv (exclusivitatea dreptului de proprietate privata releva faptul ca
puterile conferite de lege acestui drept sunt independente de orice alte puteri ale altei persoane
externe asupra bunului respectiv. De la aceasta regula exista si unele exceptii:
-situatia in care legea sau vointa proprietarului stabileste altceva pentru un anumit
bun (cand legea stabileste o alta situatie pentru un bun aflat in proprietatea privata, putem face
referire la exproprierea pentru cauza de utilitate publica atunci cand un bun, aflat in proprietatea
privata a unei persoane, va trece prin intermediul aceste proceduri in proprietatea publica a unei
autoritati.
-in cazul in care, prin vointa proprietarului, se dispune altfel decat ceea ce stabileste
aceasta regula, vom fi in prezenta unor dezmembraminte ale dreptului de proprietate - uzul,
uzufructul, superficia)
Caracterul exclusiv implica caracterul deplin al dreptului de proprietate, adica, faptul ca el
confera proprietarului cele trei atribute: posesia (usus), folosinta (fructus), dispozitia (abusus)
-este un drept absolut. Chiar daca nu exista un punct de vedere unitar asupra acestui
caracter, am putea afirma ca dreptul de proprietate este un drept absolut deoarece el este dreptul
real cel mai complet dintre toate celelalte drepturi. El comfera titularului sau totalitatea
prerogativelor: posesia, folosinta si dispozitia. Din punct de vedere fonetic, absolut inseamna
nelimitat. Insa, absolutismul afirmat de articolul 555 NCc poate fi considerat unul relativ deoarece
este dezmintit de textul invocat care adauga "in limitele stabilite de lege". Este absolut pentru ca
este opozabil tuturor (erga omnes). Caracterul absolut al dreptului de proprietate ii confera acestuia
dreptul de urmarire si de preferinta.
-este un drept perpetuu. Perpetuitatea dreptului de proprietate ilustreaza acea trasatura
potrivit careia, el dureaza atata timp cat exista si bunul, si nu se pierde prin neuz. Cu cerittudine,
aceasta trasatura, este necesara dreptului de proprietate privata deoarece el nu poate fi numai
exclusiv, ci si perpetuu. Proprietatea privata este perpetua in trei sensuri:
-sub aspect ereditar
-sub aspectul imprescriptibilitatii
-sub aspectul inviolabilitatii
In sensul perpetuitatii ereditare putem retine urmatoarele: proprietatea nu este viagera
intrucat esa nu se stinge odata cu moartea titularului sau. Proprietatea trece mostenitorilor pe care

autorul (decujus) pe care autorul ia desemnat prin testamentul sau, iar in lipsa unui asemenea act,
celor pe care legea ii cheama sa il succeada. Prin intermediul aceste proceduri se efectueaza o
transmitere a dreptului de proprietate fiind in prezenta unei perpetuitati de la autor la mostenitori.
In sensul imprescriptibilitatii proprietatea este numita perpetua pentru ca ea nu este
susceptibila de a se pierde prin neuz sau prin nefolosinta (art. 562 al. 1 NCC). Dreptul de
prorpietate privata se stinge prin pieirea bunului dar nu prin neuz. Proprietarul care, din diverse
motive, este impiedicat sa isi exercite dreptul nu il pierde pentru ca el sau mostenitorii sai au fost
impiedicati intrucat acestia pot revendica proprietate respectiva. Dreptul de proprietate nu se stinge
in caz de neexercitare prin efectul prescriptiei extinctive. Regula este ca actiunea in revendicare a
dreptului de proprietate este imprescriptibila. Aceasta nu inseamna ca proprietarul care nu si-a
exercita dreptul timp de 20 de ani poate intotdeauna sa revendice bunul deoarece, in tot acest
interval, o terta persoana ar putea exercita posesia si ar putea devina proprietar prin uzucapiune
(prescriptie achizitiva). In aceasta situatie, actiunea in revendicare a proprietarului poate ramane
fara obiect in fata uzucapiunii intervenite.
In sensul inviolabilitatii proprietate este perpetua pentru ca in principiu este inviolabila.
Dispozitiile art.136 al. 5 Constitutie statueaza ca proprietatea privata este inviolabila in conditiile
legii organice. Prin prisma acestui sens putem presupune ca proprietatea nu poate fi cedata prin
forta (art. 562 al. 3 NCC). Prin prisma atirbutului dispozitiei, dreptul de proprietate este transmisibil
prin acte intre vii (inter vivos) si in mod obligatoriu proprietatea se transmite pentru cauza de
moarte. De asemenea, acest caracter al perpetuitatii dreptului de proprietate privata are incidenta
chiar si in cazul abandonului unui bun (abandonului unui vehicol potrivit legii 421/2002).
Analiza atributelor dreptului de proprietate privata:
Fiind un drept total, dreptul de proprietate privata inglobeaza diverse atribute care, prin
reunirea lor, constituie deplina proprietate a titularului. Aceste atribute sau prerogative, determinate
de al. 1 al art. 555 NCC, sunt puteri inerente proprietatii private, considerate prerogativele acesteia
si sunt in numar de 3:
-dreptul de a poseda (usus)
-dreptul de a folosii (fructus)
-dreptul de a dispune (abusus)
Exercitiul acestor atribute poate fi limitat prin lege (al. 2 al art. 556 NCC) sau, in unele
cazuri, prin vointa proprietarului (art. 556 al. 3).
Dreptul de a poseda:
Acest atribut consta in prerogativa titularului dreptului de proprietate privata de a se servii
sau utiliza de bunul sau. Uzul sau posesia poate apartine fie proprietarului bunului care il exercita
in putere proprie si in interes propriu, fie unei alte persoane care il exercita cu acordul proprietarului
in numele si interesul acestuia.
Doctrina evoca faptul ca usus reprezinta contactul direct cu obiectul apropriat, puterea de a
se servi personal de lucrul sau in functie de destinatia acestuia (utilizarea unei cladiri de catre
proprietar consta in faptul de a o locuii el insus). Utilizarea sau uzul reprezinta o alternativa a
folosintei.
Uzul reprezinta mijlocul indispensabil fiecarui proprietar pentru a realiza scopul sau, adica
utilizarea economica a proprietatii sale.

Dreptul de a folosii:
Reprezinta acel atribut al dreptului de proprietate privata in temeiul caruia proprietarul poate
folosii bunul in interesul sau culegand inclusiv fructele.
Atributul folosintei (fructus) este, in primul rand, dreptul proprietarului de a exploata bunul
sau sau de a il lasa neproductiv. In acest caz folosinta include un drept de optiune care ii
corespunde un drept de inactiune recunoscut proprietarului. Astfel, dreptul de a nu folosii bunul, de
a il lasa neexploatat trebuie si el inclus in acest atribut.
De aceea trebuie retinut faptul ca folosinta (fructus) consta in dreptul de a percepe fructele,
de orice fel, pe care le produce bunul respectiv.
Folosinta este dreptul de a culege veniturile unui lucru, fie prin acte materiale de folosinta
(proprietarul il valorifica direct culegand el insus fructele), fie prin acte juridice de folosinta (cazul
in care acesta percepe fructele dand bunul in arenda ori in chirie).
Dreptul de dispune:
Reprezinta atributul care ii confera proprietarului dreptul de a dispune liber de bunul sau.
Acest atribut face din dreptul de proprietate privata un drept real total. Lipsa acestuia ne face sa fim
in prezenta unui dezmembramant.
Dreptul de dispozitie este relevat ca dreptul de a dispune in sens material sau juridic de un
bun. Aceasta putere de dispozitie se infatiseaza prin efectuarea de catre titularul dreptului de
proprietate a unor acte materiale de dispozitie, respectiv, a unor acte juridice de dispozitie.
Actele materiale de dispozitie intervin in cazul in care titularul dreptului de proprietate
privata, in virtutea atributului abusus, are dreptul de a isi demola o constructie sau o parte din
aceasta, de a isi darama un zid sau de a isi distruge recolta.
Aceasta atitudine o poate avea cu exceptia cazuriulor in care norme prohibitive interzic
distrugerea.
Actele juridice de dispozitie: titularul dreptului de proprietate are dispozitia juridica a
bunului sau. In spiritul acestei puteri de dispozitie, proprietarul este cel care poate sa vand sau sa
dea cu titlu gratuit ceea ce are (vanzare, donatie, testament, etc.), insa titularul dreptului de
proprietate poate sa indeplineasca in mod valabil, cu privire la bunul sau, orice acte de dispozitie,
chiar daca nu sunt acte de instrainare (instrainarea nu trebuie sa se confunde cu dispozitia).
Constituirea unei ipoteci mobiliare sau imobiliare reprezinta un act juridic de dispozitie.
Proprietarul poate sa incheie orice acte juridice cu privire la bunul sau (contracte de
intretinere, contracte de asigurare, de inchiriere, etc.)
In baza acestor acte juridice de dispozitie, titularul dreptului de proprietate poate sa isi
dezmembreze dreptul prin constituirea, de exemplu, unui drept de uzufruct in interesul unei terte
persoane sau sa cedeze nuda proprietate retinand uzufructul.
Anumite acte de instrainare nu sunt acte de dispozitie deoarece acestea se refera la
fructele sau la productele bunurilor (vanzarea unor recolte).
Asa cum rezulta din continutul definitiei consacrata in articolul 555 din NCC, proprietatea
privata confera dreptul titularului sau de a poseda, folosii si dispune de un bun in mod exclusiv,
absolut si perpetuu, insa, in limitele preazute de lege.
Dupa cum vom observa, aceste limite nu vor fi stabilite intotdeauna numai de catre lege, ci
si prin conventia partilor sau de catre instanta de judecata.

In consecinta, limitele (limitarile) care privesc exercitiul dreptului de proprietate sunt

reglementate de art. 602-630 NCC si pot fi:
-legale
-conventionale
-judiciare
Limitele legale ale exercitarii dreptului de proprietate privata (art. 602-625):
In aceasta categorie, legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate, fie in interes
public, fie in interes privat.
Limitele legale in interes privat pot fi modificate ori desfiintate temporar prin vointa partilor,
nu inainte ca pentru opozabilitate fata de terti, acestea sa faca obiectul formalitatilor de publicitate
prevazuta de lege.
Astfel de limite ale dreptului de proprietate privata pot privi urmatoarele situatii:
-folosirea apelor (art. 604-610 NCC): in aceasta situatie, legiuitorul a instituit reguli pentru
proprietarii fondurilor de teren aflate in apropierea unor ape curgatoare ori necurgatoare. Astfel,
potrivit art. 604 NCC, proprietarul fondului inferior nu poate impiedica in nici un fel curgerea
fireasca a apelor provenite de pe fondul superior. In cazul curgerii provocate a apelor, art. 605 NCC
stabileste faptul ca prioprietarul fondului inferior nu poate impiedica nici curgerea unor astfel de ape
provenite de pe un fond superior sau de la alte persoane. De asemenea, legiuitorul civil a prevazut
si reglementat cazul cheltuielilor referitoare la irigatii (art. 606), dar si obligatia proprietarului caruia
ii prisoseste apa (art. 607), precum si dispozitii privind intrebuintarea izvoarelor (art. 608) sau
modul in care se pot acorda despagubirile datorate proprietarului fondului pe care se afla izvorul
(art. 609).
-picatura stresnii casei (art. 611 NCC): obligatia instituita de aceasta norma cate in sarcina
proprietarilor de constructii care trebuie sa isi edifice streasina acestora astfel in cat apele
provenind de la ploi sa nu se scurga pe fondul proprietarului vecin.
-distanta si lucrarile individuale cerute pentru anumite constructii, lucrari si plantatii (art.
612-613): cu privire la acest caz legiuitorul distinge intre distanta minima in constructii si cea pentru
arbori, astfel, potrivit art. 621 NCC, orice constructie, lucrare sau plantatie se poate face de catre
proprietarul fondului numai cu respectarea unei distante minime de 60 de cm fata de linia de hotar,
daca nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel incat sa nu se aduca
atingere drepturilor proprietarului vecin. In privinta distantei minime pentru arbori (art. 613 NCC)
daca nu exista dispozitii exprese in regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, acestia
trebuie saditi la o distanta de cel putin 2m de la linia de hotar, cu exceptia a acelora mai mici de
2m,a plantatiilor sau a gardurilor vi. Daca aceasta distanta nu va fi respectata, proprietarul vecin va
fi indreptatit sa procedeze la scoaterea sau, dupa caz, taierea la inaltimea cuvenita a arborilor,
plantatiilor ori a gardurilor vi pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate,
avand totodata si dreptul de a pastra fructele cazute in mod natural pe terenul sau.
-vederea asupra proprietatii vecinului (art. 614-616 NCC): in aceasta situatie, daca un zid
comun desparte doua proprietati, nu va fi permis sa se faca o fereastra sau o deschidere in acesta
decat cu acordul proprietarului vecin. Intre fondul ingradit ori neingradit apartinand unui proprietar
este obligatorie pastrarea unei distante de 2m pentru edificarea unei ferestre de vedere, balcon
sau alte asemenea lucrari care ar putea fi orientate catre acest fond de la granita fondului vecin.
-dreptul de trecere (art. 617-620 NCC): in acest caz este reglementat de catre legiuitor
incidenta lor in doua situatii distincte:

-exercitarea dreptului de trecere a unui proprietar care este lipsit de acces la calea
publica (art. 617): proprietarul unui fond se va numi fond dominant, care este lipsit de acesul la
calea publica, are dreptul sa i se permita trecerea pe fondul vecinului (fond aservit) pentru
exploatarea fondului propriu in conditii de natura sa aduca o minima stanjenire exercitarii dretpului
de proprietate asupra fondului ce are acces. Daca exista mai multe fonduri in aceasta situatie
trecerea se va face pe fondul caruia i s-ar aduce mai putine prejudicii. Acest drept de trecere este
imprescriptibil si se stinge in cazul in care fondul dominant dobandeste un alt acces la calea
publica.
-exercitarea dreptului de treceere in situatii speciale: poate avea loc daca lipsa
accesului provine din vanzare, schimb, partaj sau dintr-un alt act juridic. In aceastaf situatie, dreptul
de trecere nu poate fi cerut decat celor care au dobandit partea de teren pe care se facea anterior
trecerea.
Limitele conventionale (art. 626-629 NCC): aceste categori de limite pot fi aplicabile
dreptului de proprietate privata prin doua moduri:
-acte juridice: se poate efectua prin acordul consimtit de catre proprietarul unui bun daca
acesta nu incalca ordinea publica si bunele moravuri (art. 626 NCC)
-clauza de inalienabilitate: in general bunurile proprietate privata sunt alienabile, insa
inalienabilitatea acestora reprezinta imposibilitatea ca un bun sa fie urmarit de catre creditorii
titularului acelui bun sau mai putem spune ca inalienabilitatea reprezinta indisponibilitatea unui
bun (art. 627 NCC). In principal, sunt inalienabile lucrurile nesusceptibile de apropriere privata
(apa, aerul, soarele), bunurile domeniului public, drepturile de uzufruct, uz, abitatie, etc. Exista
bunuri proprietate privata care sunt declarate de lege temporar inalienabile sau alienabile
conditional precum:
-locuintele dobandite in proprietate de chirias in temeiul legii 112/1995
-locuintele realizate cu subventii de la bugetul de stat in baza art. 19 din legea
114/1996
Unele bunuri nu pot fi indisponibilizate. Astfel, terenurile cu privire la care exista litigii la
instantele judecatoresti sau imobilele construite, cumparate, consolidate sau extinse prin utilizarea
unor credite acordate de institutiile financiare autorizate, nu pot fi instrainate pana la rambursarea
integrala a creditului decat cu acordul prealabil al creditorului ipotecar. Exista bunuri care au un
circuit restrans: armele si munitiile (legea 295/2004), materialele explozive (126/1995), deseurile
toxice (legea 211/2011).
Noul Cod Civil stabileste in art. 627 ca, prin conventie sau testament se poate interzice
instrainarea unui bun, insa pentru o perioada de cel mult 49 de ani si daca exista un interes serios
si legitim.
Aceasta clauza de inalienabilitate, pentru a fi opozabila trebuie sa fie inscrisa in registrele
de publicitate.
Limitele judiciare (art. 630 NCC): acest tip de limitare a dreptului de proprietate privata se
realizeaza doar de catre instanta de judecata si priveste numai cazurile de vecinatate. Atunci
cand doua fonduri apartin unor proprietari diferiti se creeaza o situatie de fapt, iar vecinatatea este
intotdeauna un fapt. Exploatarea a doua fonduri vecine da nastere unor raporturi juridice intre
titulari denumite raporturi de vecinatate.

Regimul juridic al constructiilor proprietate privata:

Constructiile pot fi instrainate prin simplul acord de vointa al partilor (solo consensu).
De la aceasta regula exista unele exceptii cuprinse in NCC, dar si in anumite legi speciale
(legea 50/1991, 114/2002, 321/2001).:
-forma autentica pentru actele de instrainare intre vii. In materia donatiilor, cand cerinta
formei autentice a actului de instrainare este ceruta ad validitatem. Aceeasi cerinta este incidenta
si in cazul testamentului autentic.
-obtinerea unei autorizatii sau aprobari prealabile pentru instrainarea dreptului de
proprietate auspra constructiei. Aceasta conditie este impusa in urmatoarele situatii:
-executarea lucrarilor de constructii sau desfiintarea acestora. Constructiile se
realizeaza numai pe baza unei autorizatii de construire sau desfiintare care se elibereaza de catre
delegatiile permanente ale consiliilor judetene, de primarul general al munincipiului Bucuresti sau
de primari. Autorizatia de construire reprezinta un act administrativ al administratiei publice locale,
in temeiul caruia se asigura respectarea masurilor legale cu privire la amplasarea, proiectarea,
executarea si functionarea constructiilor. Prin legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului si
urbanismul s-a instituit obligativitatea obtinerii si eliberarii certificatului de urbanism pentru
adjudecarea prin licitatie a lucrarilor de corectare si executie a lucrarilor publice si pentru
legalizarea actelor de instrainare, partajare sau comasare a bunurilor imobile. Certificatul de
urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea administratiei publice
judetene sau locale face cunoscut regimul juridic, economic si tehnic al imobilelor ,dar si alte
operatiuni imobiliare potrivit legii. El se elibereaza la cerere de catre autoritatile administrative
unipersonale.
Regimul circulatiei juridcie a terenurilor proprietate privata:
Trebuie amintit ca legea de baza care reglementeaza restituirea si reconstituirea drepturilor
de proprietate asupra terenurilor este legea 18/1991 privind fondul funciar. Potrivit acestui act
normativ terenurile sunt impartite, pe de-o parte din punct de vedere al destinatiei lor, iar pe de
alta parte din punctul de vedere al formei de proprietate.
In functie de primul criteriu terenurile se impart in:
-terenuri cu vegetatie agricola
-terenuri cu destinatie forestiera
-terenuri aflate permanent sub ape
-terenuri intravilane
-terenuri cu destinatie speciala
Potrivit celui de-al doilea criteriu putem deosebi intre:
-terenuri aflate in proprietate privata
-terenuri aflate in proprietate publica
Legea 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii cumpararii terenurilor
agricole situate in extravilan. Acest act normativ reglementeaza raporturile de instrainare prin
vanzare cumparare care privesc terenuri agricole situate in extravilanul unei localitati.
Prezentul act normati consacra cateva caracteristici speciale incidente unei vanzaricumparari a terenurilor extravilane agricole situate in localitati din Romania:

a).cetatenii si persoanele juridice apartinand unui stat membru al UE sau statelor care sunt
parte in Acordul privind Spatiul Economic European sau la Confederatia Elvetiana pot achizitiona
astfel de terenuri in conditii de reciprocitate
b).cetatenii unui stat tert si apatridul cu domiciliul intr-un stat tert, precum si persoanele
juridice avand nationalitatea unui stat tert pot dobandii dreptul de proprietate asupra acestor
terenuri in conditiile reglementate prin tratatele internationale, pe baza de reciprocitate, dar si in
conditiile acestei legi
c).obtinerea unui aviz special din partea ministerului apararii nationale eliberat in urma
consultarii cu organele de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale atunci cand se pune in
discutie vanzarea-cumpararea unui teren agricol situat in extravilan aflat pe o adancime de 30km
fata de frontiera de stat si tarmul Marii Negre, precum si cele de pana la 2400m fata de obiectivele
speciale. De asemenea un astfel de aviz este necesar din partea ministerului culturii, respectiv, a
serviciilor publice deconcentrate, in cazul in care se pun in discutie vanzarea-cumpararea unui tere
agricol situat in extravilan pe care sunt situate situri arheologice.
d).operatiunea de vanzare-cumparare a unor astfel de terenuri se face cu respectarea
dreptului de preemptiune:
-coproprietarii
-arendasii
-prorpietarii vecini
-statul roman prin agentia domeniilor statului
e).potrivit art. 6 din lege, primaria in raza careia se afla acest bun imobil are urmatoarele
obligatii:
-in termen de o zi de la inregistrarea cererii privind vanzarea-cumpararea unui teren
agricol are obligatia sa afiseze timp de 30 de zile oferta de vanzare depusa de vanzator, la sediul
sau sau pe pagina de internet
-in termen de 3 zile de la inregistrarea cererii vanzatorului, primaria are obligatia sa
transmita ministerului agriculturii si dezvoltarii rurale si structurilor teritoriale ale acestuia un dosar
care sa cuprinda lista peremtorilor, respectiv, copiile cererii de afisare a ofertei de vanzare
f).acelasi text impune ministerului agriculturii si dezvoltarii rurale precum si structurilor
teritoriale, obligatia ca in termen de 3 zile lucratoare de la inregistrarea dosarului transmis de
primarie, sa afiseze pe siturile acestora oferta de vanzare timp de 15 zile.
Pentru a fi valabila o astfel de vanzare-cumparare, trebuie sa fie respectate si conditiile fond
si de forma prevazute de NCC, dar si a dreptuluide preemptiune recunoscut persoanelor mai sus
amintite.

Dreptul de proprietate publica:

Sediul materiei dreptulu ide proprietate publica il constituie Constitutia (art. 136), legea
213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si NCC (art. 554, art. 858-875).
De asemenea, proprietatii publice ii cad incidente si alte legi speciale: legea 107/1996
(legea apelor), etc.

Potrivit definitiei consacrate de art. 858 NCC, subiectii sau titularii dreptului de proprietate
publica sunt:
-statul, cu privire la bunurile din domeniul public de interes national
-unitatile administrativ-teritoriale (comune, orase, munincipii, judete), asupra bunurilor din
domeniul public de interes local
Domenialitatea autoritatilor administrative evoca faptul ca fircare asemenea autoritate poate
detine un domeniu privat in care sunt incluse toate bunurile asupra carora exista un drept de
proprietate privata al acestora si un domeniu public in care sunt incluse bunuri asupra carora exista
un drept de proprietate publica.
Constitutia statueaza ca proprietate publica apartine statului sau unitatilor administrativteritoriale (art. 136 al. 2). De asemenea, legea nr. 18/1991 stabileste in art. 4 al. 2 ca: "domeniul
public poate fi de interes national, caz in care proprietatea asupra sa este in regim de drept public
si apartine statului sau de interes local, caz in care, de asemenea, in regim public apartine
comunelor, oraselor, munincipiilor sau judetelor".
Obiectul dreptului de proprietate publica este reglementat de NCC (art. 859), dar si de
dispozitiile speciale ale legii nr. 213/1998 privind proprietate publica.
Astfel, potrivit art. 859 NCC, obiectul exclusiv al proprietatii publice il constituie:
-bocatiile de interes public ale subsolului
-spatiul aerian
-apele cu potential energetic, valorificabil, de interes national
-plajele
-marea teritoriala
-etc.
Legea organica nr. 213/1998 privind proprietatea publica, in art. 3 prevede:
-domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute de art. 136 al. 3 Constitutie,
-domeniul public este alcatuit din bunurile stabilite prin Anexa care face parte integranta din
prezenta lege
-domeniul public este alcatuit din bunurile, care potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz
sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile
prevazute de lege

Trebuie sa precizam ca Anexa acestei legi enumera bunurile care fac parte din:
a).domeniul public al statului
b).domeniul public judetean
c).domeniul public local
Din categoria bunurilor de uz public fac parte acele bunuri care prin natura lor sunt de
folosinta generala:
-pietele
-podurile
-parcurile publice

-etc.
Din cea a bunurilor de interes public, acele bunuri care prin natura lor sunt destinate pentru
a fi folosite sau exploatate in cadrul unui serviciu public precum:
-caile ferate
-retelele de distribuire a energiei electrice
-cladirile institutiilor publice
-etc.
Aceste bunuri exemplificate trebuie sa fi intrat in proprietatea statului cu respectarea
prevederilor legale in vigoare la data dobandirii lor, exceptie facand numai bunurile care, potrivit art.
136 al. 3 Constitutie, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Notiunea de domeniu public national, judetean sau local nu este reglementata doar de
dispozitiile legii 213/1998, privind proprietatea publica, ci si de dispozitiile art. 860 din NCC.
Delimitarea dintre domeniul public national, judetean si cel local se face potrivit dispozitiilor
legii speciale. De asemenea, bunurile care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice a
statului sau a unitatilor administrativ teritoriale, potrivit legii speciale, nu pot fi trecute din domeniul
public al statului in domeniul public al unitatii administrativ teritoriale sau invers, numai ca urmare a
modificarii legii organice respective.
In celelalte cazuri, bunurile care fac parte din domeniul public si nu sunt prevazute in mod
expres in dispozitiile legii speciale pot fi trecute din domeniul public al statului in domeniul public al
unei unitati administrativ-teritoriale si invers, in conditiile legii (prin Hotarare de Guvenr, respectiv
prin hotararea consiliului judetean sau local).
Caracterele juridice specifice dreptului de proprietate publica:
Art 861. NCC stabileste urmatoarele caractere juridice incidente dreptului de proprietate
publica:
-dreptul de proprietate publica este inalienabil (acest caracter este inscris in primul rand in
continutul art. 136 al. 4 din Constitutie). Potrivit acestui caracter, bunurile care fac obiectu
proprietatii publice sunt inalienabile, adica nu pot fi instrainate prin acte juridice, nici in mod
voluntar, si nici prin expropriere. Mai mutl decat atat, cu unele exceptii, dreptul de proprietate
publica nu poate fi dezmembrat pentru constituirea drepturilor reale derivate. De asemenea, aceste
bunuri nu pot fi gajate sau ipotecate.
-dreptul de proprietate publica este imprescriptibil. Acest drept este imprescriptibil exctinctiv
si achizitiv pentru ca actiunea in revendicare poate fi introdus oricand si dreptul la actiune in sens
material nu se stinge niciodata, si achizitiv deoarece, bunurile aflate in proprietate publica nu pot fi
dobandite de nici o persoana prin uzucapiune.
-dreptul de proprietate publica este insesizabil. Acest caracter scoate in evidenta faptul ca
bunurile ce formeaza obiectul acestui drept nu pot fi urmarite de catre creditorii proprietarului sau ai
persoanelor care poseda in temeiul unui drept real de administrare ori cu alt titlu.
Modul de dobandire a proprietatii publice. Exproprierea pentru cauze de utilitate
publica:

Sectiune:Enumerarea modurilor de dobandire si de stingere a proprietatii publice

Potrivit art 863 NCC dreptul de proprietate publica se dobandeste prin:
- Achizitie publica efectuata in conditiile legii
- Prin expropriere pentru cauza de utilitate publica, in conditiile legii
- Prin donatie sau legat, acceptat in conditiile legii
- Prin conventie cu titlu oneros daca bunul prin natura lui sau prin vointa dobanditorului
devine de uz ori de interes public
- Prin transferul unui bun din domeniul privat al statului in domeniul public al acestuia sau din
domeniul privat al unei unitati administrativ teritoriale in domeniul public al acesteia in
conditiile legii
- Prin alte moduri stabilite de lege.
In privinta stingerii dreptului de proprietate publica (art 864 NCC), aceasta se poate efectua prin:
- Prin pieirea bunului pe cale naturala sau prin interventia omului
- Prin trecerea bunului in domeniul privat (se face prin hot Guvernului, Cons Jud, Cons Local)
- Prin trecerea unor bunuri din domeniul public in domeniul privat pentru reconstituirea
dreptului de proprietate privata pentru retrocedarea lor fostilor proprietari sau pentru a fi
vandute.
Proprietatea publica poate fi de domeniu public sau de domeniu privat, fiecare dintre aceste
domenii pot fi de interes national sau de interes local.
Sectiune: exproprierea pentru cauza de utilitate publica
Autoritatile publice pot sa-si mareasca patrimoniul imobiliar prin modurile de dobandire de drept
comun (prin vanzare cumparare sau liberalitati), dar acestea pot recurge si la un alt procedeu care
le este specific si care are la baza insasi ideea de putere publica: cedarea fortata care aplicata
imobilelor proprietate privata se infatiseaza sub forma exproprierii pentru cauza de utilitate
publica (a se vedea art 562 alin 3 NCC). Textele constitutionale, dar si cele ale NCC stabilesc, pe
de o parte, premizele cedarii fortate a dreptului de proprietate privata, iar pe de alta parte, o
garantie data proprietatii individuale deoarece expropierea este subordonata urmatoarelor principii:
a) Existenta unei cauze de utilitate publica
b) Plata unei despagubiri juste si prealabile.
Despagubirea trebuie platita in principiu inainte ca expropriatorul sa intre in posesia imobilului
expropriat, de comun acord intre proprietar si expropriator, iar in caz de divergenta ea nu poate fi
pronuntata decat de autoritatea judecatoreasca.
Exproprierea consta in trecerea fortata in proprietatea publica prin hotarare judecatoreasca dupa
caz a unor imobile aflate in proprietate privata cu o justa si prealabila despagubire, pentru o cauza
de utilitate publica.
Bunurile supuse exproprierii sunt bunurile corporale, numai imobile proprietate privata. In actualul
contest legislativ putem discuta despre 2 acte normative incidente exproprierii pentru cauze de
utilitate publica:
- Legea nr 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica (dreptul comun in
mat exproprierii)
- Legea nr 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica necesara realizarii
unor obiective de interes national, judetean si local.
Utilitatea publica se declara pentru lucrari de interes national sau pentru lucrari de interes local art
5 legea 33/1994
Atat legea 33/1994 cta si legea 255/ 2010 enumera principalele categorii de lucrari de utilitate
publica intr-o lista nelimitativa. Pentru lucrarile de interes national, utilitatea publica se declara de

catre Guvern, iar pentru cele de interes local, de catre consiliile judetene, locale, consiliul general
al municipiului Bucuresti, dupa caz.
Actul de declarare a utilitatii publice se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul consiliului
local in a carui raza este situat imobilul si prin publicare in M.O. al Romaniei ori in presa locala
daca discutam despre utilitatea publica de interes national sau local. Fiind un act administrativ,
declaratia de utilitate publica este supusa controluli judiciar in baza legii 554/2004 privind
contenciosul administrativ.
Deoarece procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica este reglementata prin cele 2
acte normative mai sus amintite, dreptul comun al acestei proceduri este prevazut in dispozitiile
legii nr 33/1994 care sunt urmatoarele:
Etapele:
A. Masuri premergatoare exproprierii-intotdeauna exproprierea pentru cauza de utilitate
publica debuteaza cu declaratie de utilitate publica asupra bunurilor (imobile) care asa cum
am mai amintit reprezinta un act administativ supus controlului judiciar. Inainte de a fi
declansata procedura propriu-zisa a exproprierii, sunt necesare derularea unor masuri
premergatoare acesteia. In primul rand, expropriatorul va intocmi planurile care cuprind
imobilele expropriate, cu indicarea numelui proprietarilor si a ofertelor de despagubiri. In
termen de 15 zile de la publicarea, titularii drepturilor reale asupra imobilelor li se va notifica
propunerea de expropriere si procesul verbal intocmit de comisia de cercetare prealabila, ei
putand face intampinare in termen de 45 de zile de la primirea notificarilor. Intampinarile se
solutioneaza in termen de 30 de zile de catre o comisie a carei componenta, mod de
functionare si procedura sunt prevazute de art 15-17 din lege.
Prin hotararea motivata a comisiei se poate accepta sau respinge punctul de vedere al
expropriatorului. In cazul respingerii acesteia, acesta are posibilitatea sa revina cu noi propuneri in
cazul in care si acestea sunt respinse, expropriatorul, proprietarul ori titularii altor drepturi reale
asupra imobilului pot introduce o contestatie impotriva hotararii comisiei in raza careoa este
situat imobilul.
B. Exproprierea propriu-zisa si stabilirea despagubirilor
Solutionarea cererilor de expropriere este de competenta tribunalului din raza caruia este situat.
Instanta va verifica daca sunt intrunite conditiile cerute pentru expropriere fara a putea pune in
discutie probleme de fond privitoare la expropriere (ex.: necesitatea acesteia, intinderea
exproprierii). Prin exceptie, tribunalul va putea exercita un control asupra problemelor de fond in
cazul in care expropriatorul cere o expropriere partiala, iar proprietarul solicita o expropriere totala.
Tribunalul va hotari si asupra despagubirilor cuvenite fiecareia dintre persoanele interesate,
instanta se va pronunta printr-o hotarare definitiva. Daca partile nu se inteleg in privinta
despaguburilor, aceasta se va stabili de o comisie formata din 3 experti: unul desemnat de
expropriator, unul numit de instanta si al treilea din partea persoanelor supuse exproprierii.
Despagubirea se compune din valoarea reala a imobilului, dar si din prejudiciul cauzat
proprietarului sau altor persoane. Despagubirea stabilita de instanta va trebui sa nu fie mai mica
decat cea oferita de expropriator, dar nici mai mare decat cea solicitata de proprietar. Hotararea
pronuntata de instanta in materie de expropriere este supusa cailor de atac prevazute de lege
(apel si recurs).
C. Efectele exproprierii
Exproprierea produce urmatoarele efecte juridice:
-imobilul expropriat trece in proprietatea publica liber de sarcina.

-se sting drepturile reale derivate din dreptul de proprietate (uzul, uzufructul, habitatia, superficia),
de asemenea, se sting drepturile de concesiune si dreptul de folosinta, iar titularii acestora au drept
la despagubiri.
-in ceea ce priveste dreptul de ipoteca imobiliara si privilegiul care greveaza bunul expropriat
acestea se stramuta de drept asupra despagubirilor stabilite de instanta.
-se sting orice drepturi personale dobandite de alte persoane asupra imobilului expropriat (ex.: dr
de locatiune, de folosinta gratuita printr-un contract decomodat).
D. retrocedarea si dreptul de preemptiune. Dispozitiile legii 33/1994 reglementeaza 2 drepturi in
favoarea proprietarului imobilului expropriat si anume:
- dreptul de a cere si de a obtine retrocedarea imobilului expropriat. Daca imobilele nu au fost
utilizate in termen de 1 an potrivit scopului, fostii proprietari pot cere retrocedarea lor (art 35
din33/1994). Cererea de retrocedare se va introduce la tribunalul care a dispus exproprierea.
Retrocedarea imobilului se va face in schimbul unui pret care nu poate fi mai mare decat
despagubirea actualizata.
- dreptul de preemptiune la cumpararea imobilului in ipoteza in care expropriatorul s-a hotarat sa il
instraineze. Acest drept este recunoscut fostului proprietar atunci cand expropriatorul s-ar hotari sa
instraineze imobilul si daca imobilul pentru care s-a dispus, s-a realizat. In scopul realizarii acestui
drept, expropriatorul este obligat sa notifice in scris fostul proprietar, oferta sa de instrainare.
Titularul dreptului de preemptiune il poate exercita in termen de 2 luni de la data comunicarii
notificarii.
Sectiune:Drepturile reale corespunzatoare proprietatii publice
Drepturile reale corespunzatoare proprietatii publice reprezinta si modalitati de exercitare a
dreptului de proprietate publica deoarece este de competenta organelor centrale ale puterii
executive, pentru bunurile din domeniul public de interes national si autoritatile publice locale
pentru bunurile din domeniul public de interes local sa decida asupra situatiei juridice ale acestor
bunuri. In viziunea NCC, aceste modalitati ale proprietatii publice reprezinta drepturi reale
principale, derivate din dreptul de proprietate publica (art 866-875 NCC).
CURS 06.12.2014
1. Dreptul de administrare a bunurilor din proprietatea publica (a se vedea art 867-870 NCC)
Acest drept se refera la patrimoniul autoritatilor centrale sau locale. Insa acest drept poate fi atribuit
si altor subiecte de drept public precum regiile autonome si institutiile centrale. Dreptul de
administrare acordat in favoarea unor persoane juridice de drept public, constituie principala
modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publica. Titularii dreptului de administrare pot fi:
regiile autonome, prefecturile si autoritatile publice centrale si locale (cu personalitate juridica:
ministerele, comisii judetene. Comisii locale etc), institutiile publice de interes national sau judetean
sau, dupa caz, local (hidroelectrica).
Dreptul de administrare ia nastere in temeiul unor acte de drept administrativ. Asadar dreptul de
administrare este un drept real principal si este constituit pe temeiul proprietatii publice. El are o
natura mixta, in raport cu titularii dreptului de proprietate publica care au o natura administrativa si
o natura civila fata de celelalte subiecte de drept.
2. Dreptul de concesiune (art 871-873 NCC)
Acest drept reprezinta un mijloc juridic de utilizare a proprietatii publice care rezulta in primul rand,
din prevederile art 136 alin 4 din Constitutie, care statueaza ca bunurile proprietate publica pot fi
concesionate sau inchiriate, potrivit legii.

Noul Cod Civil reglementeaza acest drept real corespunzator dreptului de proprietate publica in
dispozitiile art 871-873.
Concesionarea este reglementata in egala masura si de alte dispozitii speciale:
-OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de
lucrari publice si a contractelor de concesiune, de servicii
-OUG 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica.
Potrivit acestor acte normative, concesiunea este incheiata intotdeauna in baza unui contract (de
concesiune) prin care o persoana numita concedent transmite pt o perioada determinata de cel
mult 49 de ani, unei alte persoane numita concesionar care actioneaza pe riscul si raspunderea
sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu pulic, in
schimbul unei redevene.
Concesiunea poate fi de 3 feluri:
-concesiunea de bunuri: acest tip de concesiune poate avea ca obiect bunuri asupra carora o
autoritate publica are un drept de proprietate publica
-concesiunea de servicii publice: acest tip de concesiune poate viza orice serviciu public de interes
public
-concesinea de lucrari publice: acest tip de concesiune poate viza orice lucrare care prezinta un
caracter sau un interes public.
In ceea ce priveste natura acestui contract, majoritatea doctrinarilor considera ca el are o natura
mixta: de drept public si de drept privat. Acest contract evidentiaza un drept real, temporar si
inalienabil.
Titularii sau subiectii acetsui drept sunt:
- Concedentul care poate fi autoritatea publica care actioneaza in numele statului, judetului,
al orasului sau al comunei.
- Concesionarul care poate fi orice persoana fizica sau juridica de drept privat (romana sau
straina) si nu o persoana de drept public.
Pentru perioada concesiunii, concesionarul are posesia si folosinta bunului si totodata, dreptul de a
culege fructele acestuia. Asadar, concesionarul nu are dispozitia juridica asupra bunului
respectiv.
Durata concesiunii poate fi de 49 de ani, insa termenul poate fi prelungit cu cel mult jumatate din
durata initiala..
Incetarea concesiunii
-implinirea termenului cand contractul inceteaza de drept
-prin denuntarea unilaterala a contractului de catre concedent
-prin rezilierea contractului
-prin disparitia bunului concedat sau concesionat ori printr-o imposibilitate obiectiva de a-l exploata.
In cazul nasterii unui litigiu intre concedent si concesionar, acesta va fi solutionat potrivit
dispozitiilor legilor 554/2004 privind contenciosul administrativ, de catre instantele de contencios
administrativ si fiscal.
3. Dreptul de folosinta gratuita asupra unor bunuri din domeniul public (art 874-875 NCC)
Noul Cod Civil reglementeaza acest drept real corespunzator dreptului de proprietate publica, prin
intermediul caruia se poate acorda folosinta cu titlu gratuit a unui bun mobil sua imobil pe termen
limitat in favoarea institutiilor de utilitate publica.
De asemenea, art 136 alin 4 din Constitutie stabileste ca bunurile proprietate publica de
asemenea, pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.

Dreptul de folosinta gratuita poate fi definit ca fiind acel drept real principal, temporar, asupra unor
bunuri poprietate publica, constituit prin acte administrative individuale, cu titlu gratuit in favoarea
unor institutii de utilitate publica. Prin utilitate publica se inteleg price activitate care vizeaza
atingerea unor scopuri benefice in domenii de interes public, general sau comunitar.
Definitia enuntata pune in lumina urmatoarele caractere juridice specifice dreptului de folosinta cu
titlu gratuit:
-este un drept real corespunzator dreptului de proprietate publica
-este un drept cu titlu gratuit deoarece titularul sau nu trebuie sa plateasca vreo chirie, redeventa
sau taxa
-este un drept care se poarta asupra unor bunuri mobile sau imobile, normele legale fac referire la
bunuri proprietate publica
-este un drept temporar intrucat este constituit numai pe o perioada de timp
-este un drept revocabil deoarece autoritatea care l-a constituit poate reveni asupra acelui act
-poate fi aparat de catre titularul sau in fata instantei de judecata prin intermediul actiunii confesorii.
Mai trebuie subliniat ca acets drept este opozabil erga omens, mai putin titularului dreptului de
proprietate publica. Acest drept presupune posesia si folosinta de care se bucura titularul sau.
Avand folosinta titularul are dreptul de a culege fructele retinandu-le in proprietatea sa.
MODALITATILE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA
1. Consideratii generale
Dreptul de proprietate privata fiind un drept complex nu poate fi considerat numai unul pur si simplu
deoarece este recunoscut ca si drept total titularului sau.
El poate fi afectat de modalitati in sensul ca este un drept de proprietate asupra caruia unul sau
mai multe bunuri pot apartine simultan si concomitent mai multor titluari. Sau existenta viitoare a
dreptului din patrimoniul titularului poate fi legata de un eveniment sau de o imprejurare prevazuta
de lege ori care poate fi stabilita prin vointa omului.
Modalitatile dreptului de proprietate privata sunt acele moduri care afecteaza dreptul de proprietate
ins ensul ca aduc puteri proprietarului, anumite restrictii fara ca proprietatea sa fie dezmembrata.
Modalitatile juridice ale dreptului de proprietate privata sunt:
1.Proprietatea comuna cu variantele ei:
a) Proprietatea comuna pe cote parti care la randul sau poate fi:
-coproprietatea obisnuita sau temporara
-coproprietatea fortata si perpetua
b) proprietatea un devalmasie
2.Proprietatea rezolubila sau conditionara
3.proprietatea anulabila
4.proprietatea periodica
1. Proprietatea comuna
Definitia si formele proprietatii comune
Def. proprietatea comuna reprezinta acea proprietate care se caracterizeaza prin aceea ca
prerogativele dreptului de proprietate apartin impreuna si concomitent mai multor persoane.
Formele proprietatii comune potrivit art 632 NCC sunt urmatoarele:
A. Proprietatea comuna pe cote parti (coproprietate):
- Coproprietatea obisnuita
- Proprietatea comuna pe cote parti fortata

B. Proprietatea in devalmasie
De asemenea, in cadrul formelor proprietatii comune am pytea aminti si despre proprietatea
periodica care in doctrina mai este denumita si proprietatea partajabila in timp.
Dreptul de proprietate comuna pe cote parti reprezinta acea modalitate a dreptului de proprietate
care se caracterizeaza prin faptul ca un bun apartine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre
acestia avand o cota parte ideala din dreptul de proprietate (de aceea mai este denumita si
coproprietate).
Cu privire la drepturile coproprietarilor acestea pot fi inegale de ex 7/8, 1/8 etc. In cazul in care
proprietatea comuna are ca obiect un bun determinat, determinarea cotelor poate fi simpla insa,
cand aceasta are ca obiect o universalitate de bunuri, ea se numeste indiviziune.
In ceea ce priveste coproprietatea se poate deosebi de indiviziune in sensul ca prima este o
modalitate a dreptului de proprietate sau indiviziunea constituie o modalitate a patrimoniului. Din
punctul de vedere al duratei sale proprietatea comuna este de 2 tipuri: propr comuna pe cote parti
obisnuita (art 634-645 NCC) si proprietatea comuna pe cote parti fortata (art 646-666 NCC).
A. Proprietatea comuna pe cote parti obisnuita. Pentru a intelege mai bine acest tip de
proprietate comuna este bine sa retinem urmatoarele exemple:
a. Cand defunctul lasa mai multi mostenitori si cand acestia devin coproprietarii bunului sau
bunurilor succesorale, dar si debitorii comuni ai datoriilor existente
b. cand 2 persoane cumpara in comun un autoturism, apartament etc
Cotele parti ale proprietarilor comuni sunt prezumate a fi egale pana la proba contrarie. Prin
consecinta, caracteristica acestui tip de proprietate comuna este ca ea se mentine prin vointa
tuturor coproprietarilor (oricare dintre ei va avea libertatea de a-i pune capat cerand partajul potrivit
art 669-686 NCC).
Proprietatea comuna obisnuita sau comuna pe cote parti obisnuita se poate constitui:
- printr-o mostenire
- printr-un contract (act juridic) in care mai multe persoane dobandesc un bun
- ca efect al desfacerii casatoriei cand proprietatea devalmasa a sotilor se transforma in
coproprietate obisnuita pe cote parti
- printr-o coposesiune exercitata de mai multe persoane asupra unuia sau mai multor bunuri
exercitarea dreptului de proprietate comuna pe cote parti cu caracter obisnuit sua temporar scoate
in evidenta 2 principii esentiale:
a) primul principiu stabileste un coproprietar nu are un drept exclusiv asupra unei parti din
bunul privit in materialitatea sa. Din acest principiu rezulta faptul ca niciun act nu poate fi
facut cu privire la bun, fara acordul unanim al celorlalti coproprietari. De aceea, trebuie sa
distingem intre actele materiale de folosinta si actele de dispozitie materiala.
Actele materiale de folosinta privesc atributul bunului sua bunurilor din coproprietate. Putem afirma
ca aceste modalitati exista o pluralitate de posesie (de usus) ce se exercita asupra aceluiasi bun
comun. Daca coproprietarii nu se inteleg cu privire la folosirea materiala a bunurilor, nu exista alta
cale de incetare a coproprietatii decat incetarea acesteia prin partajul judiciar pe cale
judecatoreasca. Cu privire la fructele si productele bunului indiviz, acestea pot reveni fiecarui
coproprietar in functie de cota parte pe care o are din dreptul de proprietate (art 637 NCC). Insa,
este util sa facem o distinctie intre fructele civile si cele industriale deoarece acestea din urma
presupun o activitate a omului in producerea lor. In aceste conditii fructele civile se cuvin tuturor
coproprietarilor pentru ca ele nu sunt rodul muncii unuia sau altuia dintre acestia, iar cele
industriale pot fi culese de un coproprietar care a depus o munca in obtinerea lor, insa
acestea vor face obiect la masa partajabila. Actele materiale de dispozitie au incidenta aceeasi

regula a unanimitatii. De principiu un singur copartas sau coproprietar nu poate incheia acte de
dispozitie fara acordul unanim al celorlalti copartasi.
b) Cel de-al doilea principiu recunoaste faptul ca orice coproprietar poate instraina sau greva
cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului in favoarea unui tert sau a unuia
dintre coproprietari.