Intrebari si raspunsuri examen Traistaru

1. Ce cuprinde protetica dentara?

Protetica dentara inseamna refacerea dintilor prin lucrari fixe: fatete, coroane si punti
dentare, precum si prin lucrari mobile sau mobilizabile: proteze totale sau partiale, proteze
scheletate cu sisteme speciale, proteze pe implanturi.
2. Ce caracteristici trebuie sa aiba aliajele folosite in metoda metalo- ceramica?
Cuspizii sau marginile incizale trebuie s fie sprijinite corespunztor de scheletul metalic,
astfel nct grosimea stratului ceramic s nu depeasc 2 mm.
Ariile de contact interproximale ale dinilor anteriori i ariile meziale ale dinilor
posteriori sunt restaurate din ceramic din motive estetice.
O suprafa ocluzal metalic necesit o lefuire a dintelui de 1- 1,5 mm, n timp ce o
suprafa ceramic necesit un spaiu de minim 2mm.
3. Cum se realizeaza legatura intre portelan si metal?
Sistemele metalo-ceramice: masele ceramic destinate arderii pe aliaje metalice se
prepara sub forma de pasta si de aplica in straturi succesivepe scheletul metallic condensanduse prin ardere in vid.
ETAPA initiala: de uscare la gura cuptorului lichidul din pasta se evapora iar
substantele organice (liantii si colorantii) ard fara reziduri realizand diminuarea spatiului intre
particule cu aproximativ 75%.
ETAPA de ardere la 900-980C: are loc fenomenul de sinterizare (topirea superficial a
particulelor si unirea lor intr-o masa compacta)
GLAZURAREA: scopul acestei operatiuni este de a crea, peste straturile de ceramic
depuse, a unui strat vitros, foarte subtire, care sa blocheze absorbtia fluidelor din mediul bucal.
Tehnici aditive:
- Depunere de straturi successive (tehnica stratificarii)
- Turnare
- Infiltrare si sintetizare
- Injectare (presare) la temperature scazuta sau inalta
Tehnici substractive:
- Strunjire(frezare);
- Electroziune
Sisteme integral ceramic:
1. Tehnica arderii prin infiltrare si sintetizare
2. Tehnica injectarii (presarii)
3. Tehnica de frezare computerizata CAD/CAM
APLICATII PRACTICE ALE PORTELANULUI DENTAR
Restaurari coronare tip inlay/onlay
Fatele de acoperire ceramic
Coroane de acoperire integral ceramic
Coroane de acoperire metalo- ceramic
Proteze mobilizabile scheletate
1

 Protetica pe implanturi
Garnituri de dinti pentru protezele mobile
Coroanele pot fi din:
A. metal
B. portelan pe metal
C. doar din portelan
A. Cele din metal se folosesc in special pentru zonele laterale, putin vizibile
intrucat au o culoare inchisa ce contrasteaza cu culoarea alba a dintilor, avantajele lor
constand in pretul mai redus si o rezistenta mare la presiune, precum si o slefuire mai
limitata.
B. Cele din portelan pe metal sunt cele mai folosite la ora actuala, redand atat
aspectul natural al dintelui cat si duritatea acestuia. Pot fi folosite atat pe dinti slefuiti, in
punti dentare ce reconstituie integritatea arcadelor in caz de lipsa a unuia sau mai multi
dinti, cat si pe implante.
C. Coroanele din portelan simplu de folosesc in special in zona frontala datorita
aspectului fizionomic superior celor 2 categorii amintite anterior, dar au o rezistenta mai
mica la spargere si de aceea se folosesc in specialin zona frontala pentru a reface coroana
unui dinte, sau in punti mici de maxim 3 dinti.
Aceste coroane sunt realizate din metal in interior (care poate fi din otel
inoxidabil sau aur). Miezul metalic este acoperit de straturi succesive de portelan. Acest
miez metalic ofera o rezistenta mecanica foarte buna, care nu poate fi comparata cu cea a
altor materiale. Ca rezultat al tratamentului termic utilizat pentru a solidifica
portelan, se creeaza o legatura chimica ntre metal si portelan. Portelanul este stabil
in timp, aceasta nu isi schimba culoarea sau da reactii chimice. Exista, desigur,
anumite dezavantaje, atunci cand presiunea pe dinte este extrema, dar poate fi remediata
de medicul dentist in 20-30 de minute. Pentru dintii frontali, este preferabil sa se
foloseasca portelan cu coroane din zirconiu care arata exact ca dintii naturali.
4. Metode de obtinere a componentei metalice a protezelor dentare!
Centrifugarea aliajului topit-evaporarea cerii fara reziduri;
Titan- endodontie, implantologie-prefabricate;
Aliaje pe baza de fier-forjare endodontie;
Aliaje Au, Pd, Ni, Co- metoda de turnare in tiparul de ceara;
Model de cera- inglobat in material refractor (silicate + ghips);
Metode de realizare a componentei metalice: topirea si turnarea , ambutisarea,
galvanizarea, sinterizarea, frezarea computerizata, prelucrarea prin electroeroziune,
lipirea si sudarea.
5. Metode de obtinere a substructurii ceramic in cazul lucrarilor total(integral) ceramic.
Solutie apoasa de pasta de ceramica;
Ardere-sintetizare;
Suporturi refractare;
Amprenta acoperita cu folie de platina deretentivizare-spacer;
Surplus de apa- eliminare prin vibrare si sugativare;
2

Coroanele integral ceramice ofera cea mai buna fizionomie. Acestea sunt realizate din
ceramica de inalta calitate si sunt aproape imposibil de deosebit de un dinte natural. Noile tehnici
de cimentare adeziva ofera o calitate si rezistenta deosebita legaturii dintre coroana si dinte.
Neavand suport metalic, coroanele din ceramica confera o estetica superioara si se previne
eventuala reactie alergica a pacientului la metal. Pentru refacerea dintilor posteriori care nu sunt
distrusi in totalitate, se poate apela la utilizarea unei incrustatii din ceramica, care se plaseaza in
interiorul unei cavitati, refacand conturul dintelui. Si aceasta procedura se va realiza fara suport
metalic.
Lucrarile integral ceramice
Sunt lucrari dentare confectionate in intregime din ceramica fara schelet metalic sau de
zirconiu. Se folosesc in zonele anterioare ale cavitatii bucale (incisivi in special) in cazurile in
care pretentiile estetice sunt foarte ridicate.
Neavand schelet de sustinere, sunt mai putin rezistente ; de aceea nu se recomanda in
zonele din spate (pe molari) unde fortele masticatorii sunt mult mai mari. Au aparut in
stomatologie inaintea coroanelor din zirconiu.
Lucrarile integral ceramice:

sunt cele mai estetice lucrari, fiind realizate integral din ceramica.

nu au rezistenta celor cu schelet metalic sau de zirconiu si, din acest motiv, se pot folosi
doar in anumite situatii clinice.

nu este indicat sa se realizeze punti integral ceramice care depasesc 2 sau 3 elemente.

Coroanele total ceramice necesita metode complexe de executie, folosesc tipuri

speciale de ceramica si, din aceste motive, au un cost destul de ridicat.
6. Cand sunt indicate protezele totale
Protezele se mpart n dou mari clase: proteze totale (care presupun pierderea tuturor
dinilor de pe arcad) i proteze pariale (nlocuiesc doar o parte din dinii de pe arcad).
7. Ce sunt protezele maxilo-faciale?
Spre deosebire de protetica dentar, protetica maxilo-facial implic restaurarea i/sau
nlocuirea structurilor sistemului stomatognat i cranio-facial cu proteze ce ajut la restabilirea
funciilor specific.
Obiectivul protezarii cranio-maxilo-faciale este corectarea anomaliilor si refacerea
functionalitatii teritoriului prin mijloace artificiale.
Proteza maxilo-faciala poate fi provizorie, ca faza intermediara, premergatoare restaurarii
chirurgicale sau definitiva, in cazurile le care nu se poate practica o restaurare chirurgicala.
dispozitivul poate fi conceput si realizat separat sau concomitent cu actul chirurgical pe
care il completeaza
3

tratamentul ortopedic si chirurgical in unele metode (osteosinteza cu fir de sarma sau cu

placi) al fracturilor oaselor maxilare necesita dispozitive protetice de contentie a
fragmentelor in pozitie redusa dispozitive provizorii

substituirea pierderilor importante de substanta de la nivelul masivului facial in urma

rezectiilor largi, mutilante pentru tumori maligne, necesita restaurari protetice definitive.

8. Materialele utilizate in confectionarea protezelor mobilizabile.

materialelor asemanatoare cu nylonul
material acrylic;
9. Ce inseamna sprijinul unei proteze
Sprijinul protezei este un principiu ce se refera la suportul oferit de catre mucoasa orala,
astfel incat proteza sa nu se miste in plan vertical, adica sa nu exercite presiune pe arcada. Pentru
arcada inferioara suportul este oferit de gingie, iar pentru arcada superioara de catre palatul dur
impreuna cu gingia.
10. Ce inseamna mentinerea unei proteze?
Mentinerea si stabilitatea protezei totale pe campul protetic sunt obtinute cu ajutorul unor
factori. Deoarece o parte dintre acestia sunt capabili sa asigure mentinerea la majoritatea
protezelor, sunt cunoscuti sub numele de factori obisnuiti de mentinere si stabilitate. La o alta
parte din factori se recurge pentru mentinere foarte rar (in prezent aproape exclusi), si de aceea
au fost numiti factori exceptionali de menitnere si stabilitate.
Factori obisnuiti de mentinere au fost denumiti si factori biologici; ei sunt reprezentati de:
succiune, adeziune, tonicitatea musculara, presiunea atmosferica, deglutitie.
Factorii obisnuiti de stabilitate sunt reprezentati de: retentivitatea anatomica, situarea
arcadei artificiale in zona neutrala, coincidenta dintre relatia centrica si pozitia de intercuspidare
maxima si de repartizarea echilibrata a presiunilor pe toata suprafata de sprijin.
Factorii exceptionali, denumiti si factori mecanici, sunt reprezentati de: succiunea
limitata (camerele de vid, linia americana si ventuza de cauciuc), proteze cu magneti, arcurile
intermaxilare, implantele, prafurile si pastele adezive.
Factorii obisnuiti (biologici) de mentinere
1) Succiunea
Este fenomenul fizic de retinere a unui corp ce este asezat peste un altul cavitar, intre care
se creeaza o presiune negativa.

Etanseizarea marginilor la maxilar este asigurata de mucoasa neutra, dar si de mucoasa

mobila a obrajilor si buzelor, iar la nivelul boltii palatine de mucoasa neutra din zona de trecere
de la palatul dur la palatul moale.
Etanseizarea marginilor la mandibula este realizata de mucoasa neutra de la nivelul
fundurilor de sac vestibular si lingual si de mucoasa mobila de pe obraji, buze si planseu bucal.
La etanseizarea marginilor din zona posterioara participa si mucoasa de pe 1/3 anterioara a
tuberculului piriform.
2) Adeziunea
Este reprezentata de forta de atractie intermoleculara ce se manifesta la nivelul a doua
suprafete puse in contact, intre care exista o pelicula de lichid. Forta este determinata de
coeziunea intermoleculara dintre lichid si cele doua suprafete. Valoarea fortelor de adeziune
creste in functie de urmatoarele elemente: marimea suprafetelor, paralelismul suprafetelor,
grosimea redusa a stratului de lichid si vascozitatea lichidului. In cadrul restaurarii protetice a
edentatului total, suprafetele plane, situate la un moment dat in pozitie paralela, sunt reprezentate
de suprafata zonei de sprijin acoperita de gingie si suprafata protezei, intre care exista saliva.
Forta de adeziune la maxilar are valoare mult mai mare decat la mandibula, datorita
dimensiunilor diferite a celor doua campuri protetice. La maxilar, campurile protetice cu bolta
palatina orizontala si intinsa, insotite de creste alveolare proeminente si rotunjite si de saliva
relativ vascoasa, ofera conditii pentru dezvoltarea fortei de adeziune cu valori maxime. La
mandibula, unde campul protetic este reprezentat de suprafete relativ reduse si lipsite de zone
plane, fenomenul de sdeziune are, practic, valoare mica, nu constituie o forta capabila sa mentina
proteza.
3) Tonicitatea musculara
Muschii de la periferia campului protetic vin in raport cu proteza. Muschii buccinatori si
orbicularul buzelor prezinta fibre orientate in directie orizontala, paralele cu suprafetele versante
ale seilor. Contractia acestor muschi aplica intim buzele si obrajii pe versantele seilor protezei,
mentinand-o astfel in contact cu suprafata campului protetic.
Tonicitatea musculara este mai evidenta la purtatorii vechi de proteza la care se manifesta
ca factor principal de mentinere si stabilitate. Sunt create si dezvoltate reflexe, de-a lungul anilor,
care declanseaza contractii musculare favorabile pentru mentinerea protezelor pe campul
protetic. Asa se explica purtarea protezelor vechi sau chiar fracturate in doua fragmente.
4) Deglutitia

Este un act reflex care se produce in relatia centrica. Protezele sunt impinse pe
suprafetele campurilor protetice datorita contactului ocluzal dintre cele doua arcade dentare
artificiale. Conincidenta dintre pozitia de intercuspidare maxima si relatia centrica, constituie un
element principal ca protezele sa fie asezate de fiecarea data intr-o singura pozitie.

11. Ce sunt dintii stapli a unei punti dentare (proteza fixa)?

Dinii stlpi ancoreaz punile dentare ferm de maxilar.
Partile unei punti dentare

Elementele de agregare : sunt coroane dentare cu ajutorul carora puntea se sprijina pe

dintii stalpi. O punte dentara trebuie sa aiba minim 2 elemente de agregare. In functie de
intinderea puntii, numarul lor poate varia.

Corpul puntii : este partea care inlocuieste dintii absenti. Este pozitionata de obicei intre
elementele de agregare, desi exista cazuri in care se situeaza in afara lor ( punti in
extensie ). O punte poate avea mai multe corpuri in functie de numarul breselor pe care le
restaureaza.

Corpul de punte si elementele de agregare nu sunt lipite ulterior confectionarii. Ele

sunt turnate impreuna pentru a asigura structurii o rezistenta superioara.
Dintii pe care se sprijina puntea dentara prin elementele de agregare se numesc dintii
stalpi ai puntii.
Prin conventie, o lucrare dentara care contine mai multe coroane dentare unite intre ele
dar nu are corp de punte ( nu exista dinti lipsa ) este considerata tot punte dentara.
Intensitatea fortelor masticatorii transmise fiecarui dinte stalp depinde de intinderea puntii si de
calitatea dintilor stalpi.

12. Mecanismele uzurii dentare

Mecanisme frictionale- sunt dependente de proprietatilor fizice ale structurilor dure
dentare.
Se vorbeste despre smalt si dentina (frecarea; mecanisme de stress (mecanic)- solicitarile
paraxiale creeaza o zona de tensiune si o zona de compresiune la nivel coronar)
Mecanismele uzurii dentare sunt urmatoarele:
Abrazia( uzura produsa prin frecarea dintilor cu interpunerea unui corp strain)
Atritia( uzura produsa prin frecarea dintilor fara interpuenerea unui corp strain)
Abfractia( uzura mecanica localizata la coletul dentar)
Eroziuna( uzura chimica a suprafetelor dentare
6

13. Cauzele uzurii dentare

Uzura dentara: pierderea de substanta dura dentara de origine necarioasa si
netraumatica.
Este un process care apare ori de cate ori o suprafata este expusa altei suprafete sau
undei substante chimice active si care poate conduce la o indepartare progresiva de material de
la nivelul suprafetei prin actiune mecanica sis au electro chimica.
Etiopatogenie
- Frecarea;
- Coroziunea; (eroziunea)
- Stressul
- Combinatii intre cele de mai sus;
Influentata de factori endogeni si exogeni.
Uzura fiziologica a dintilor atinge apogeul la varstnic: proces dinamic, lent progresiv,
care produce pierderea de substanta dentara datorita exercitarii functiilor ADM.
- Nu este vizibila in timp real: este detectabila prin fatetele de uzura corespondente ale
dintilor antagonisti( Kaleka, 2001)
- uzura mecanica este consecinta disiparii energiei cinetice dintre 2 suprafete in miscare
- una dintre cele mai frecvente cauze este alimentaia bogata in substante acide. In prezent,
riscul de aparitie a eroziunii acide este mai mare decat oricand.
14. Saliva si uzura dentara- rolul tribologic al salivei
Saliva- cel mai important element al biochimiei orale si in tribologia orala
- Toate suprafetele expuse mediului oral sunt acoleprite de pelicula dobandita = strat
de protein salivare absorbite la suprafata structurilor orale (100-150nm)
- Acest strat incepe sa se formeze la cateva secunde dupa expunerea unei supraf solide in
mediul oral.
Functii tribologice salivare:
1. Rolul lubrifiant:
- Reduce uzura dentara prin fercare;
- Reducere lezarea partilor moi prin frecare;
- Permite/ usureaza: deglutitia, masticatia, fonatia, mimica;
2. Agent de incalzire/ racier;
3. Prin sistemele tampon protejeaza smaltul impotriva atacului acid;
4. Furnizeaza matricea necesara remineralizarii (Ca, P)
5. Sustine procesul de acceptare biologica a protezelor dentare;
6. Protectie antibacteriana;
Rolul salivei
Protejeaz i repar esuturile orale agresate n timpul masticaiei
Intervine n deglutiie i respiraie
Intervine n actul vorbirii
Faciliteaz percepia senzaiilor gustative
Iniiaz digestia polizaharidelor i a lipidelor prin aciunea amilazei salivare, respectiv
lipazei linguale
ndeprteaz bacterii, substane produse de acestea i nutrienii lor
7

15. Cum se poate asigura mentinerea protezelor maxilo-faciale?

Obturatoare chirurgicale imediate
Sunt indicate la pacientii dentati la care se practica rezectie totala sau partiala de maxilar
si la care dintii restanti se pot folosi pentru ancorarea piesei protetice. Aceste obturatoare se
aplica imediat postoperator.
Prezinta urmatoarele avantaje:
mentin pansamentul iodoformat,
faciliteaza vindecarea dupa aplicarea grefei libere de piele,
reduce contaminarea plagii pe perioada vindecarii,
favorizeaza fonatia optima prin inchiderea defectului,
reda posibilitatea deglutitiei,
reduce impactul psihologic la primul contact cu proteza,
reduce perioada de spitalizare.
Mentinerea obturatorului imediat se face pe o perioada de 7-10 zile postoperator sau mai
putin deoarece devine mobil si traumatizant. Obturatorul se poate adapta la vechea proteza la
pacientii edentati si protezati. Se realizeaza pe modelul preoperator pe care se proiecteaza
limitele rezectiei.
Aplicarea lui se face intraoprator, dupa finalizarea interventiei inainte de sutura in cazul
abordului printr-o incizie Weber-Ferguson. Piesa obturatoare se indeparteaza si se igienizeaza
dupa 7 zile cand se face si prima instruire a bolnavului. Necesita retusari pentru prevenirea
leziunilor de decubit si ameliorarea reliefului facial.

Obturatoare chirurgicale intarziate

Se confectioneaza la pacientii cu defecte mari, la 10 zile postoperator si la care
pansamentul a fost realizat cu mesa iodoformata mentinuta pe placuta palatina.
Etapele clinico-tehnologice care se parcurg sunt urmatoarele:
- amprenta cu alginat a defectului postoperator,
- turnarea modelului,
- realizarea machetei obturatorului,
- transformarea machetei in piesa protetica obturatoare,
- realizarea protezei si coaptarea celor doua componente,
- adaptarea piesei protetice (captusiri, slefuiri selective).
Pacientul va fi instruit in privinta autoingijirii si a necesitatii de respectere a
programarilor pentru evaluare clinica in cadrul dispensarizarii.
Factori de care se tine seama in realizarea protezelor obturatoare:
- miscarile protezei,
- modificarile tisulare,
- necesitatea realizarii imediate sau concomitente si a unei proteze acoperitoare,
- extensia obturatorului,
- repartitia si implantarea dintilor restanti,
- greutatea protezei,
- calitatea structurilor palatinale restante,
- dimensiunea verticala,
- modelarea dintilor nu se face anatoform in zona rezecata pentru a nu crea interferente.
8

16. Factori endogeni ai uzurii dentare.

Factori:
1) Alimente, bauturi acide: soft drinks, iaurt, lamaie, vin;
2) Factori medicali: reflux gastresofagian, anorexie, bulimie, vomismente, astm,
deshidratare, medicamente acide;
3) Hiposalivatie: varsta, sex, ora, stare nutritional/ emotional, medicamente, actiuni
cerebrale, nevroze, depresie, diabet insipid, actiuni ale glandelor salivare;
4) Bruxism;
5) Expunere profesionala la un mediu acid;
6) Cerinte impuse(balerini, modele, sportive);
7) Folosirea dintilor pentru: taiat sarma, deschiderea sticlelor, pipa
Uzura dentara.
1) modificari morfologice corono-radiculare prin pierdere lenta, progresiva, de substanta
dura dentara
2) cauzele sunt diferite fata de cele ale proceselor carioase sau leziunilor traumatice
3) poate fi consecinta evolutiei fiziologice in timp, dar frecventa este provocata de o
serie de cauze patologice.
Pentru :
eroziune : solubilitatea acida exo/endogena
atritie : uzura suprafetelor in contacte dendo-dentar directe fara interpozitia
alimentelor sau fara interventia altor factori exogeni
abraziune : uzura prin frictiunea oricarui corp extern exercitata asupra dd care
sunt implicati in incizie, triturare, prindere sau tinerea unor obiecte (sunt incluse si
manopere de igienizare prin periaj dentar)
Factori endogeni :
a) afectiuni digestive : hernia hiatala, ulcer peptic, indigestiile cronice
b) afectiuni neuropsihice : anorexia, bulimia
c) alcoolismul cronic
d) dureri fiziologice asociate sarcinii
e) regurgitatii voluntare
17. Factori exogeni ai uzurii dentare.
Factori:
1. Igiena ort-dentara: tehnica, material , frecventa;
2. Expunerea nejustificata medical la agenti de albire;
3. Antagonisti protetici mai abrazanti decat smaltul;
4. Traditi, credinta, moda;
5. Anomalii dentare de structura, pozitie, forma;
6. Interventii terapeutice;
7. Profesiuni ce expun la tensiuni psihoemationale prelungite, frecvente: soferi
profesionisti, aviator;
8. Muncitori din industria cimentului;
Factori exogeni :
a) dieta : acizi (citric, acetic,carbonic)
b) abilitati profesionale (mediul cu concentratie mare de acizi)
c)poluare
9

18. Materiale ceramic utilizate in protetica dentara- categorii

Ceramice dentare:
- Multe proprietati pozitive;
- DAR sunt abrazive, casante;
- Se cauta ceramic mai putin abrazive;
- Prezenta defectelor interne de suprafata- cresc uzura;
- Machiajul extern de face cu produse continand oxizi metalici abrazivi- de preferat
caracterizrea interna a ceramicii;
- Riscul tratamnetului cu HF in vederea cimentarii repararii;
- Efectul produselor cu F asupra ceramicii;
Clasele de ceramice:
1. Yrrium stabilized zirconia ceramic;
2. Lithium disilieate glass ceramic;
3. Lecite-reinforced glass ceramic;
4. Fluorapatite glass ceramic;
5. Nanofluorapatite glass ceramic;
19. Clasificarea aliajelor dentare folosite in protetica dentara.
-metale, aliaje;
- ceramice;
- polimeri, compozite;
- Amlgam;
- Rasini composite;
- Aliaj nobil;
- Aliaje nobile;
- Aliaje nenobile;
- Plastic;
- Ceramica;
- Ciment;
- Material de amprenta;
- Ceara;
- Ghips;
- Material de ambalat;
20. Caracteristici speciale ale aliajelor dentare folosite in obtinerea lucrarilor metalo-ceramice.
Aliajele utilizate n stomatologie trebuie s ndeplineasc cel puin cteva condiii, n vederea
eliminrii oricrui risc pentru sntatea pacienilor:
compoziia chimic nu trebuie s aib efecte fiziologice nici asupra pacientului i nici
asupra operatorului;
trebuie s reziste la coroziune i la modificrile fizice n fluidele orale;
proprietile fizico-mecanice s fie satisfctoare i variabile, n funcie de utilizare;
s fie relativ uor de fabricat i de prelucrat n laboratoarele de tehnic dentar;
s fie uor de procurat, ct mai ieftine i uor accesibile.
Toate aceste condiii sunt ndeplinite n cea mai mare masur de aliajele de aur.
10

Aliajele dentare cu baz de aur, avnd minimum 75% metale nobile (Au, Pt, Pd), au fost
mprite n patru tipuri care acoper toat gama restaurrilor dentare:
aliaje de tip I (moi) se folosesc pentru ncrustaii care sunt supuse la presiuni mici; sunt
aliaje cu duritate mic (40-75 HB), se deformeaz uor la solicitri mecanice reduse, au o
ductilitate acceptabil pentru a fi prelucrate;
aliaje de tip II (mediu - dure) se folosesc pentru toate tipurile de ncrustaii turnate, pentru
restaurri dentare; sunt mai dure fa de aliajele de tip I (70-100 HB), sunt aliaje cu fluiditate
ridicat (curg bine) i au puncte de fuzibilitate relativ coborate. Prelucrabilitatea manual
este mai mic datorit duritii mai mari i limitei de proporionalitate;
aliaje de tip III (dure) se utilizeaz pentru puni, coroane, reconstituiri turnate a dinilor;
duritile Brinell ale acestor aliaje au valori cuprinse ntre 90-140 HB; pot fi tratate termic
pentru ameliorarea proprietilor mecanice: duritatea se mrete cu 10-20 HB, iar alungirea
poate scdea cu 5-15% n funcie de compoziia aliajului;
aliaje de tip IV (extradure) se utilizeaz pentru proteze parial mobile, culise, coroane; n
urma tratamentului termic ii modific valorile duritii ajungnd la 130 HB (varianta
nmuiat) i pot ajunge pn la 225-250 HB (varianta durificat); alungirea se reduce de la
20% la 4% dupa tratamentul termic; la aceste aliaje, sensibile la tratamente termice, are loc
creterea semnificativ a rezistenei la rupere i a limitei de proporionalitate.
Principlele aliaje nobile utilizate n stomatologie
Aliajele Au-Pt-Pd sunt aliaje cu coninut ridicat de metale nobile (cca. 98%); au o utilizare
limitat datorit apariiei aliajelor nobile alternative (Au-Pd) i au pre de cost mare. Au n compoziie:
Au (78,5-87,5%), Pt (4,5-11%), Pd (1,3-8%); se adaug ca elemente de echilibrare i formatoare de
oxizi: Ag, Sn, In.
Caracteristici:
Nu conin cupru, care ar genera un strat gros de oxizi diminund adeziunea ceramicii;
Sunt aliaje cu o excelent biocompatibilitate n mediul bucal;
Se obin lucrri dentare de mare precizie i pot fi prelucrate i lustruite cu usurina;
Valoarea modulului de elasticitate este mic;
Datorit densitii mari se obin proteze cu mas mare, inconfortabile i scumpe.
Aliajele Au-Pd-Ag au fost primele aliaje elaborate ca o alternativ la aliajele cu coninut
crescut de metal nobil (Au+Pt+Pd). Aceste aliaje au n compoziie: Au (39-54%), Pd (26,5-45%), Ag
(8,5-18%) i microprocente de metale oxido-formatoare: Sn (2,3-3%), In (1-4,6%). Prin introducerea
n compoziie a Ag (10-15%) i a Pd (20-30%) s-au ameliorat proprietile mecanice: duritatea,
rezistena la ndoire, modulul de elasticitate.
Caracteristici:
Rezistena la coroziune n mediul bucal este bun;
Se toarn i se prelucreaz asemntor aliajelor Au-Pt-Pd;
Prezena Ag n compoziie, prin oxizii formai, poate modifica culoarea masei ceramice;
Preul de cost este inferior aliajelor Au-Pt-Pd;
Din aceste aliaje se obin cape rigide, nedeformabile, fr modificri volumetrice;
Aceste aliaje au fost nlocuite de grupa de aliaje Au-Pd.
Aliajele Au-Pd se consider ca fiind o alternativ ideal pentru aliajele Au-Pt-Pd i Au-Pd-Ag,
pentru c elimin dou dezavantaje importante: modificrile de culoare (datorit Ag) i coeficientul
mare de dilatare termic. Compoziia aliajelor Au-Pd: Au (51,5-53,2%), Pd (35-40%), iar ca elemente
de echilibrare: In (6,5-8%), Ga (2-8,5%).
11

Caracteristici:
Au proprieti mecanice (duritate, modul de elasticitate) superioare aliajelor Au-Pt-Pd;
Se obin lucrri dentare exacte, rigide nedeformabile n grosimi mici;
Rezistena la mtuire i la coroziune sunt excelente;
Favorizeaz adeziunea ferm a maselor ceramice;
Valorile densitaii sunt mai mici ca la celelalte aliaje;
Dezavantaj: coeficientul de dilatare termic este incomparabil cu cel al unor mase
ceramice.
Aliajele Pd-Ag sunt primele aliaje care nu au n compoziie Au. Sunt elaborate ca o alternativ
la aliajele cu coninut mare de metal nobil, care sunt foarte scumpe. Aliajele Pd-Ag au n compoziie:
Pd (53,5-60%), Ag (28-37,5%), iar ca elemente de echilibrare i generatoare de oxizi conin: Sn (59%), In sau Zn (4-6%). Sunt ntlnite sun denumirea Paliag.
Caracteristici:
Proprieti mecanice bune i prelucrabilitate asemntoare cu cea a celorlalte aliaje
nobile;
Rezistena bun la coroziune datorit Pd din compoziie;
Modul de elasticitate mare;
Nu sunt deformabile n momentul sintetizrii maselor ceramice;
Topirea se recomand a se efectua n creuzete ceramice, nu n cele din argint sau carbon;
Turnarea se face numai n tipare obinute din mase de ambalat fosfatice, fr carbon n
compoziie;
Au pre de cost atrgtor i inferior celorlalte aliaje nobile dentare.
Aliajele Pd-Cu sunt aliaje pe baz de paladiu, i au fost elaborate pentru prima oar n anii 80.
Paladiul, ca metal principal de baz, poate fi aliat cu Co, Cu i Au n cantiti mici.
Compoziia aliajelor Pd-Cu: Pd (73-80%), Cu (5-13,5%), Sn (2-6,5%), In (0-5%), Ga (5,59%), Au (1,6-2%). Se observ procentul ridicat de cupru responsabil n alte aliaje de formarea unui
strat prea gros de oxizi, care micoreaz valoarea legturii metalo-ceramice i influeneaz negativ
culoarea masei ceramice.
Caracteristici:
Prezint proprieti fizico-chimice i mecanice bune (duritate, modul de elasticitate);
Se toarn i se prelucreaz relativ uor, obinndu-se lucrri dentare de precizie (curg mai
greu n tipar ca aliajele Au-Pd);
Nu se deformeaz la temperatura de ardere a maselor ceramice;
Sunt compatibile cu orice tip de mase ceramice;
Este contraindicat topirea n creuzete de grafit deoarece se contamineaz metalul de
baz (paladiul);
Dezavantaj: n zona de interfa se produce un strat prea gros de oxizi.
Din aceasta grup mai fac parte aliajele Pd-Co i Pd-Ag-Au. Aceste aliaje conin: Pd (7586%), Co (4-10%) i Au (2-6%), Ag (1-7%), Pt, In, Ga. Au caracteristici asemntoare aliajelor Pd-Cu,
ns nu au o utilizare pe termen lung.
Amalgamele dentare reprezint aliaje n care unul dintre componeni este mercurul). Motivul
utilizrii amalgamului ca material pentru plombele dentare se datoreaz faptului c mercurul este lichid
la temperatura camerei i poate reaciona cu alte metale, precum argintul sau staniul, formnd o mas
plastic ce poate fi uor introdus n cavitatea dentar, durificndu-se n timp.
Compoziia chimic a amalgamelor dentare:
12

 Amalgamul conventional: Ag (65-70%), Sn (25-30%), Cu (0-6%), Zn (0-2%);

Amalgamul cu coninut crescut de Cu: Ag (69%, poate fi crescut pn la 40%), Sn
(7%), Cu (13%, poate fi crescut pn la 20%), Zn (1%);
Amalgamele moderne: Ag (65-70%), Sn (17-30%), microprocente de Pb, Sb, Cd, In.
Pentru a plomba o cavitate dentar, se amestec mercurul cu aliajul solid, iar materialul
rezultat este uor deformabil i uor de introdus n cavitatea dentar deja pregtit. Aliajul solid este
compus din minim 65% Ag, maxim 29% Sn, 6% Cu, 2% Zn, i 3% Hg.
Reacia care are loc n timpul fixrii amalgamului (priza amalgamului) este urmtoarea:
Hg 1 2
n care:
faza
faza

este Ag3Sn;

este Ag2Hg3;

faza 2 este Sn7Hg.

Amalgamele dentare tipice conin ntre 45% i 55%Hg, ntre 35% i 45%Ag, aproximativ
15%Sn. Rezistena mecanic crete n timpul procesului de fixare, amalgamul atingnd un sfert din
valoarea final a rezistenei dup 1 or, valoarea final maxim fiind atins dup o zi.

13