Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3. ELECTROMAGNE I
3.1. Clasificarea electromagne ilor
3
3.2. Bilan ul energetic a unui electromagnet
3.2.1. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent continuu
3.2.2. Lucrul mecanic al unui electromagnet de curent alternativ
3.2.3. Randamentul electromagne ilor
3.3. Regimul dinamic al electromagnetului
3.4. Circuitul magnetic al electromagne ilor
3.4.1. Calculul circuitului magnetic la întrefier mare
3.5. Calculul for ei dezvoltate de electromagne i
3.5.1. Calculul for ei de atrac ie la electromagne i de curent continuu
3.5.2. Calculul for ei de atrac ie la electromagne i de curent alternativ
monofazat
3.5.3. Calculul spirei în scurtcircuit
3.5.4. Calculul for ei de atrac ie la electromagne ii de curent alternativ trifazat
3.6. Ac ionarea electromagne ilor
3.6.1. Modificarea timpului de ac ionare al electromagne ilor
3.6.2. Compara ie între electromagne ii de c.c. i cei de c.a.
4. COMUTA IA ELECTRIC
4.1. Modelarea arcului electric
4.1.1. Spectrul termic i de curent în arcul electric
4.1.2. Efectul Pinch
4.2. Arcul electric de curent continuu
4.2.1. Caracteristicile arcului electric de c.c.
4.2.2. Stabilitatea arcului electric de c.c.
4.2.3. Metode de stingere ale arcului electric
4.3. Arcul electric de curent alternativ
4.3.1. Caracteristicile arcului electric de c.a.
4.3.2. Metode de stingere ale arcului electric de c.a.
4.3.3. Tensiunea de restabilire
4.3.4. Arcul electric în aparatele de comuta ie
4.4. Principii de stingere ale arcului electric
4.4.1. Principiul deion asociat cu suflajul magnetic
4.4.2. Principiul efectului de electrod asociat cu efectul de ni
4.4.3. Principiul expand rii asociat cu jetul de lichid
4.4.4. Principiul jetului de gaz
4.4.5. Principiul vidului avansat
4.4.6. Principiul materialelor granulate
5. CONTACTE ELECTRICE
5.1. Suprafa a de contact
5.2. Rezisten a de contact i componentele sale
5.2.1. Rezisten a de stric iune
5.2.2. Rezisten a pelicular
5.2.2.1. Dependen a rezisten ei de contact de for a de ap sare
5.3. Fenomene perturbatoare în contactele electrice
5.3.1. Înc lzirea contactelor electrice
5.3.2. For ele de repulsie în contactele electrice
5.3.3. Vibra ia contactelor
5.3.4. Lipirea i sudarea contactelor
5.3.5. Migra ia materialului la contacte
4
5.4. Uzura contactelor
5.5. Materiale utilizate pentru contacte electrice
5.5.1. Condi iile de func ionare ale contactelor electrice
5.5.2. Materiale pentru contacte electrice
5.6. Solu ii constructive ale contactelor electrice
5.6.1. Contacte fixe
5.6.2. Contacte de întrerupere
5.6.3 Contactele glisante
6. INSTALA II ELECTRICE
6.1. Clasificarea instala iilor electrice
6.2. Clasificarea construc iilor i a locurilor de munc
6.3. Regimurile de lucru ale consumatorilor electrici
6.4. Caracteristicile consumatorilor electrici
6.5. Determinarea puterii necesare consumatorilor
6.6. Calitatea energiei electrice
6.6.1. Varia ia tensiunii de alimentare
6.6.2. Regimul deformant
6.6.3. Nesimetria instala iilor electrice
6.6.4. Efectele varia iilor de frecven
6.7. Siguran a în func ionare a instala iilor electrice
6.7.1. Determinarea fiabilit ii echipamentelor electrice
6.8. Avarii în instala iile electrice
6.8.1. Mentenan a instala iilor electrice
Bibliografie
5
Cursul de ECHIPAMENTE ELECTRICE se adreseaz , în special studen ilor de la
sec ia de Inginerie Electric , dar i celorlal i studen i ai facult ilor de profil tehnic care doresc s
cunoasc fenomenele de comuta ie i protec ie electric .
No iunea de echipament electric este foarte larg i se preteaz la numeroase interpret ri;
de aceea trebuie s preciz m c în domeniul Electrotehnicii prin echipament electric în elegem
dispozitivele destinate comuta iei electrice, protec iei consumatorilor electrici i unele
dispozitive folosite în ac ion rile electrice.
Transferul de energie electric de la locul de producere la locul de utilizare se realizeaz
prin intermediul re elelor electrice. Atât la produc torii de energie electric cât i în re elele de
transport, dar mai ales la consumatorii industriali sau casnici sunt utilizate aparate i echipamente
electrice de comuta ie i protec ie.
Definind un aparat de comuta ie ca un ansamblu de dispozitive electromecanice sau elec-
trice cu ajutorul c rora se stabilesc sau se întrerup circuitele electrice, rezult c din punct de
vedere structural aparatele de comuta ie se împart în dou mari categorii:
– aparate de comuta iei mecanic , ce au cel pu in un element mobil pe durata efectu rii
comuta iei. La rândul lor aceste aparate pot fi:
a) neautomate, cum ar fi: întrerup toarele i comutatoarele cu pârghie, întrerup toarele
i comutatoarele pachet, butoane de ac ionare, întrerup toare basculante, separatoare i
controlere;
b) automate din care amintim: contactoarele, întrerup toarele de joas i înalt tensiune
i separatoare de scurtcircuitare;
–aparate cu comuta ie static , ce nu au componente în mi care iar conectarea sau
deconectarea este comandat i realizat electronic. Aceast categorie de aparate de comuta ie se
realizeaz cu dispozitive semiconductoare de putere ca: diode, tiristoare, triacuri sau tranzistoare
de putere.
În afara aparatelor de comuta ie exist o categorie larg de aparate i echipamente
electrice de protec ie, cu rolul de a proteja generatoarele electrice, liniile electrice, transfor-
matoarele i consumatorii împotriva suprasarcinilor, supracuren ilor, scurtcircuitelor, supratensi-
unilor sau a oric ror regimuri anormale de func ionare. Din categoria aparatelor electrice de
protec ie fac parte: siguran ele fuzibile, releele de protec ie, declan atoarele, bobinele de reac-
tan , eclatoarele i desc rc toarele.
6
Cursul este structurat pe dou p r i distincte:
– în volumul întâi se vor aborda ini ial aspectele teoretice ale proceselor termice i
ponderomotoare din aparatele i echipamentele electrice (for e electrodinamice i electromag-
netice), procesele de comuta ie (arcul electric) i studiul electromagne ilor (ca pricipal dispozitiv
de ac ionare a aparatelor electrice).
– în volumul doi sunt prezentate principalele tipuri de aparate i echipamente electrice de
comuta ie i protec ie de joas , medie i înalt tensiune, precum i echipamentele electrice pentru
pornirea i reglarea tura iei ma inilor electrice.
Mul umesc pentru sprijinul primit la realizarea acestui curs din partea colegilor i a
colaboratorilor.
Autorul
7
1. PROCESE TERMICE ÎN ECHIPAMENTELE
ELECTRICE
În aparatele electrice (dar i în motoarele electrice sau orice alt dispozitiv ce folose te
energia electric ) se dezvolt necontenit c ldur datorit transform rii unei p r i din energia elec-
tromagnetic în energie termic .
Principalele surse de c ldur dintr-un parat electricsunt: conductoarele parcurse de cu-
rentul electric, miezurile de fier str b tute de fluxuri magnetice variabile în timp, arcul electric
(dintre piesele de contact deschise), pierderile de putere activ din izola ii i ciocnirile mecanice.
Celelalte elemente ale aparatului, care nu sunt surse de c ldur , pot fi puternic solicitate termic
prin propagarea c ldurii de la un corp la altul prin conduc ie termic .
C ldura ce se dezvoltat în aparatele electrice face ca temperaturile diferitelor p r i ale
acestora s creasc în timp, pân la o valoare sta ionar (corespunz toare regimului sta ionar),
când întreaga c ldur produs în aparat se cedeaz mediului ambiant prin convec ie. Pentru a se
asigura o func ionare sigur i de durat a aparatelor elctrice (din punctul de vedere al
solicit rilor termice), standardele impun (ca în func ie de materialele utilizate i condi iile de
exploatare ale aparatului electric) anumite limite maxim admisibile pentru temperaturile din
regimul sta ionar.
8
Supratemperatura sta ionar la care ajung diferitele p r i ale aparatului depinde de
regimul de func ionare a acestuia i de temperatura mediului ambiant. Valorile temperaturii
mediului ambiant sunt stabilite prin standarde pentru diferite zone climatice. Valorile
temperaturilor maxim admisibile pentru diversele subansamble care compun aparatul, în regimul
de func ionare normal sau de avarie depind de materialele folosite la construc ia sa i sunt date în
standarde. Deoarece puterea aparatului este determinat de supratemperaturile maxim admisibile
în diferitele lui p r i, rezult c înc lzirea admis pentru un anumit element al aparatului trebuie
aleas în a a fel încât s asigure o putere maxim la o durat de func ionare prestabilit (prin
standarde sau de beneficiari). Verificarea supratemperaturii maxime admise se va face asupra
celor mai sensibile p r i ale aparatului: c ilor de curent, izola iile electrice, elementelor elastice,
lipituri, i contacte.
Pentru ca înc lzirea nici unui punct din aparat s nu dep easc limitele admise de
standarde, este necesar ca disiparea c ldurii c tre mediul ambiant s fie cât mai activ . Condi iile
de disipare a c ldurii dintr-un aparat electric c tre mediul ambiant reprezint unul din criteriile
fundamentale de dimensionare a aparatelor electrice, i de aceea este necesar cunoa terea
surselor de înc lzire i transferul de c ldur în aparat i spre mediul ambiant. Prin studiul
solicit rilor termice ale aparatelor electrice se urm re te determinarea prin calcul a înc lzirii
diferitelor p r i ale aparatului, la un anumit regim de func ionare i în în comndi ii bine
determinate.
Totalitatea punctelor cu aceia i temperatur dintr-un câmp termic formeaz o suprafa
izoterm sau suprafa de nivel. Pentru a ajunge de la o izoterm la o alt izoterm pe drumul cel
mai scurt se utilizeaz vectorul gradient (grad θ) definit astfel:
∂θ ∂θ ∂θ
grad θ = ⋅i + ⋅ j+ ⋅k [grd/m] (1.5)
∂x ∂y ∂z
Astfel se asociaz fiecarui punct al câmpului de temperatur θ(x, y, z) o valoare
determinat pentru vectorul grad θ, iar func ia grad θ = f(x, y, z) reprezint un câmp vectorial
plan al gradien ilor de temperatur . Sensul pozitiv al gradientului de temperatur este sensul în
care temperatura cre te de la o izoterm la alta, iar direc iile grad θ i a izotermelor în fiecare
punct sunt perpendiculare.
Conform legilor calorimetriei între dou puncte învecinate cu temperaturi diferite,
energia caloric se propag de la punctul cu temperatur mai mare spre punctul cu temperatur
mai mic . Sensul acestei energii de egalizare (caracterizat de un flux termic P) coincide cu sensul
descre terii temperaturii. Definim drept c dere de temperatur (∆θ) valoarea negativ a gradien-
tului de temperatur :
∆θ = –grad θ [°C] (1.6)
Dac raport m c ldura transmis între dou izoterme (dQ) la timpul în care are loc acest
transfer de c ldur ob inem fluxul termic P:
dQ
P= [W] (1.7)
dt
Raportând fluxul termic la unitatea de suprafa se ob ine densitatea fluxului termic ( q ):
dP
q= [W / m 2 ] (1.8)
dA
Pentru un flux omogen, adic un flux care are aceea i valoare în toate punctele suprafe ei
A, rezult :
9
P
q= [W / m 2 ] (1.9)
A
Între punctele cu temperaturi diferite dintr-un aparat electric are loc o egalizare a energii-
lor calorice, care se poate caracteriza matematic prin densitatea de flux termic ( q ). Aceasta, pe
lâng valoarea numeric are o direc ie i un sens bine determinat în spa iu adic este o m rime
vectorial . Rezult c în cazul general func ia q = f(x, y, z, t) reprezint un câmp vectorial
spa io-temporal, care indic sensul de propagare a c ldurii. În regim sta ionar câmpul vectorial al
dennsit ii de flux termic este doar o func ie spa ial q = f(x, y, z).
Figura 1.1. M rimile ce caracterizeaz transferul de c ldur între dou suprafe e izoterme.
În figura 1.1 este reprezentat propagarea prin conduc ie a c ldurii printr-o suprafa
elementar de aria dA, între dou suprafe e izoterme, dup direc ia versorului normalei la
izoterm n . Se observ c vectorul q are sens contrar cu versorul n i gradθ iar propagarea
c ldurii având loc de la suprafa a cu temperatur mai mare (θ + dθ) la suprafa a cu temperatura
mai mic (θ).
Principala surs de înc lzire în aparatele electrice o constituie dezvoltarea c ldurii prin
efect electrocaloric (Joule-Lenz) în conductoarele parcurse de curent.
Expresia energiei transformate în c ldur în conductoarele parcurse de curent electric este
dat de Legea transform rii energiei în conductoare sau forma local a legii lui Joule–Lenz:
p = E ⋅ j [W/m3] (1.10)
Adic puterea specific p dezvoltat în unitatea de volum a conductorului, în procesul de
conduc ie electric este dat de produsul scalar dintre intensitatea câmpului electric E [V/m] i
densitatea de curent j [A/m2]. Puterea specific se poate m sura i în [W/Kg].
inând cont de Legea lui Ohm:
j = σ⋅E [A/m2] (1.11)
i de expresia conductivit ii electrice:
σ = ρ–1 (1.12)
rezult :
p = j2 · ρ (1.13)
10
În care σ [S/m] este conductivitatea electric iar ρ [Ω · m] este rezistivitatea electric a
materialului conductor.
Pentru a ob ine forma integral a Legii transform rii energiei în conductoare filiforme
(adic consider m densitatea de curent constant în sec iunea transversal a conductorului)
integr m rela ia (1.13) pe volumul V al conductorului, ob inând puterea P produs prin efect
electrocaloric (ireversibil):
P = E ⋅ j dV = E ⋅ j ⋅ A dl = E ⋅ i ⋅ dl = u ⋅ i = R ⋅ i 2 [ W ] (1.14)
V V l
în care:
A – aria sec iunii transversale a conductorului,
u – tensiunea electric ,
R – rezisten a electric a conductorului,
i – curentul electric prin conductor.
Considerând fluxul termic P c ldura dezvoltat în intervalul de timp dt se scrie:
Q = P ⋅ dt (1.15)
Dac fluxul termic P este constant în timp rezult : Q = P dt, ecua ie echivalent cu (1.7).
Pe baze empirice s-a dedus leg tura dintre densitatea de flux termic q i câmpul vectorial
grad θ sub forma unei dependen e liniare:
q = –λ · grad θ (1.16)
11
div q = ∇ · q = p (1.19)
în care s-a notat cu nabla operatorul de derivare:
∂ ∂ ∂
∇= ⋅i + ⋅ j+ ⋅k (1.20)
∂x ∂y ∂z
∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ
Rezult : ∇ ⋅ q = − λx ⋅ 2 + λy ⋅ 2 + λz ⋅ 2 = p (1.21)
∂x ∂y ∂z
Se ob ine astfel o ecua ie tip Poisson pentru medii anizotrope, care determin câmpul
termic în mediile cu surse de c ldur :
∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ
λx ⋅ 2 + λ y ⋅ 2 + λz ⋅ 2 + p = 0 (1.22)
∂x ∂y ∂z
Pentr corpurile izotrope, unde λx = λy = λz = λ, se ob ine a doua form mai simpl a
ecua iei lui Poisson:
∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ p
+ + + =0 (1.23)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 λ
Men ion m c pierderile specifice p din ecua iile Poisson nu reprezint neap rat pierderi
prin efect electrocaloric (definite de rela ia 1.13) ci pot reprezenta i pierderi în miezurile
feromagnetice (prin histerezis sau curen i turbionari) sau chiar pierderi de putere activ în
izola ii, dar exprimate în [W/m3].
Pentru cazul corpurilor cu sec iune circular se folosesc coordonatele cilindrice definite
astfel:
x = r · cos ϕ; y = r · sin ϕ; z=z (1.24)
Scriind ecua ia lui Poisson în coordonate cilindrice pentru un mediu izotrop se ob ine
rela ia:
∂ 2 θ 1 ∂θ 1 ∂ 2 θ ∂ 2 θ p
+ ⋅ + ⋅ + + =0 (1.25)
∂r 2 r ∂r r 2 ∂ϕ 2 ∂z 2 λ
În cazul corpurilor f r surse interne de c ldur , pentru care p = 0, Laplace a ob inut
ecua iile care îi poart numele, i care sunt cazuri particulare ale ecua iilor lui Poisson. Astfel
pentru corpuri anizotrope în coordonate carteziene ecua ia lui Laplace are forma:
∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ
λx ⋅ + λ y ⋅ + λ z ⋅ =0 (1.26)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2
Pentru corpuri izotrope, în coordonate carteziene, ecua ia Laplace este:
∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ
+ + =0 (1.27)
∂x 2 ∂y 2 ∂z 2
Pentru corpuri izotrope, în coordonate cilindrice, ecua ia lui Laplace este:
∂ 2 θ 1 ∂θ 1 ∂ 2 θ ∂ 2 θ
+ ⋅ + ⋅ + =0 (1.28)
∂r 2 r ∂r r 2 ∂ϕ 2 ∂z 2
12
Ecua iile Poisson i Laplace descriu câmpul termic în regim sta ionar. Dac distribu ia
temperaturii în corp nu este sta ionar , câmpul termic satisface o ecua ie de tip Fourier dedus pe
baza Legii conserv rii energiei i care este de forma:
∂θ ∂ 2θ ∂ 2θ ∂ 2θ
=a⋅ + + (1.29)
∂t ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2
în care s-a notat cu "a" difuzivitatea termic , care are expresia:
λ
a= [ m 2 / s] (1.30)
c ⋅ ρd
Difuzivitatea termic caracterizeaz iner ia termic a corpurilor.
Conductivitatea termic s-a notat cu λ [W / m · grd], c [W·s / kg·grd] este c ldura speci-
fic masic iar ρd [kg / m3] este densitatea corpului. Se observ c în regim sta ionar ecua ia lui
Fourier (1.29) se reduce la ecua ia lui Laplace pentru medii izotrope în coordonate carteziene
(1.27).
Prin rezolvarea ecua iilor Laplace, Poisson sau Fourier în condi ii de frontier i ini iale
cunoscute se poate ob ine câmpul termic al unui aparat. Pentru corpurile cu o structur complex
se fac aproxim ri ale geometriei acestora sau se folosesc metode numerice de calcul a câmpului
termic.
Câmpul termic într-un aparat electric depinde atât de sursele de înc lzire cât i de
disiparea c ldurii în mediul ambiant prin transmisivitate termic . Prin suprafa a corpului care se
afl în contact cu un gaz sau lichid, de o alt temperatur decât corpul, are loc un schimb de
c ldur . Cu cât diferen a de temperatur este mai mare, cu atât transmisia termic este mai
intens . Din momentul în care cantitatea de c ldur produs devine egal cu cantitatea de c ldur
disipat în exterior, se stabile te regimul sta ionar. Transmisia c ldurii se poate face în trei
moduri: prin conduc ie, prin convec ie i prin radia ie.
Într-un aparat electric apar în general toate cele trei moduri de transmisie a c ldurii, dar
deoarece predomin unul sau dou dintre acestea, în unele cazuri, celelalte feluri de
transmisivit i se pot neglija.
Transmisia termic prin conduc ie este fenomenul propag rii c ldurii prin masa
corpurilor solide, lichide sau gazoase, sau între aceste corpuri aflate în contact intim, prin
egalizarea energiei cinetice a moleculelor lor.
Pornind de la rela ia (1.16) i conform nota iilor din figura 1.1 putem scrie:
dθ dP d 2Q
q = −λ ⋅ grad θ = −λ ⋅ ⋅n =− ⋅n =− ⋅n (1.31)
dn dA dA ⋅ dt
Rezult pentru c ldura transmis prin conduc ie mediului ambiant expresia:
dθ
Q= λ⋅ ⋅ dA ⋅ dt (1.32)
dn
C ldura cedat mediului ambiant prin conduc ie Q depinde de propriet ile mediului în
care are loc procesul de transmitere a c ldurii i de valoarea gradientului de temperatur .
13
Transmisia termic prin convec ie este fenomenul de transmitere a c ldurii la suprafa a de
contact dintre un corp i mediul fluid cu care se afl în contact. Ini ial, are loc un transfer de
c ldur prin conduc ie de la mediul solid la moleculele lichidului sau gazului cu care se afl în
contact. Fluidul din zona de contact î i mic oreaz densitatea i fiind împins de masa de fluid
mai rece, în sus, iau na tere curen i de fluid care extrag c ldura din corp prin transfer de mas a
fluidului. Dac acest proces nu este influen at în mod voit, constituie transmisivitatea termic
prin convec ie natural . În cazul unui suflaj for at, din exterior, a fluidului de r cire se ob ine o
intensificare a convec iei prin a a numita convec ie artificial . În cazul gazelor convec ia
artificial se ob ine prin ventilare, iar pentru lichide prin pompe de circulare a lichidului de
r cire.
Fluxul termic ob inut prin convec ie nu poate fi separat de cel prin conduc ie i deci
rezult :
qc = αc · (θc – θa) = αc · (Tc – Ta) = αc · τ [W / m2] (1.33)
Am notat cu αc [W / m2·grd] transmisivitatea termic prin conduc ie i convec ie. Aceast
transmisivitate depinde de foarte mul i factori cum ar fi: de temperatura corpului, temperatura
fluidului de r cire, natura fluidului de r cire, forma, dimensiunea i orientarea suprafe ei prin
care se cedeaz c ldura lichidului de r cire. Valorile lui αc se dau în literatura de specialitate.
Pentru a ameliora condi iile de r cire prin conduc ie i convec ie a aparatelor se recomand
convec ia for at i forme adecvate ale suprafe ei de r cire.
C ldura total transmis prin conduc ie i convec ie de la aparat mediului ambiant este:
QC = α c ⋅ (θ c − θ a ) ⋅ dS ⋅ dt [J] (1.34)
14
θc – temperatura corpului în [°C] respectiv [K];
θa – temperatura mediului ambiant în [°C] respectiv [K];
Tc – temperatura absolut a corpului în [K];
Ta – temperatura absolut a mediului în [K];
Valoarea coeficientul de radia ie ε al corpului este dat în tabele, în func ie de aspectul,
culoarea i rugozitatea suprafe ei de cedare a c ldurii prin radia ie. Trebuie avut în vedere c
suprafa a radiant Sr, este numai suprafa a care radiaz în spa iul liber (a c rei normal nu
intersecteaz din nou corpul) i care este mai mic decât suprafa a lateral în cazul carcaselor
profilate. Este de asemenea avantajos s vopsim suprafe ele exterioare ale corpului în culori mate
i închise care favorizeaz cedarea de c ldur prin radia ie.
C ldura total transmis prin radia ie de un corp, mediului ambiant este:
Schimbul real de c ldur are loc prin radia ie, convec ie i conduc ie. Ponderea celor trei
fenomene diferind de la un aparat la altul.
Luând în considerare toate cele trei tipuri de transmisivit i termice ob inem pentru
densitatea fluxului termic global expresia:
q = qr + qc = αr · (θc – θa) + αc · (θc – θa) = (αr + αc) · (θc – θa) [W / m2] (1.39)
Notând cu α [W / m2 grad] transmisivitate termic global rezultant :q = α · (θc –
θa) [W / m2](1.40)
Cantitatea total de c ldur disipat prin transmisivitate termic de la aparat spre mediul
ambiant este:
Regimul sta ionar (permanent) are loc când întreaga cantitate de c ldur ce se dezvolt în
aparat se cedeaz mediului ambiant, prin transmisivitate termic . În acest caz temperatura
aparatului r mâne constant în timp la valoarea sta ionar θs.
Datorit neomogenit ii aparatelor electrice temperaturile difer de la un punct la altul,
de i sunt constante în timp. Este necesar din punct de vedere tehnic s determin m reparti ia spa-
ial a câmpului termic, în cele mai frecvent întâlnite cazuri în aparatele electrice. Determinarea
câmpului termic θ = θ(x, y, z) se face separat pentru medii f r surse interne de c ldur i pentru
mediile cu surs intern de c ldur .
15
Figura 1.2. Câmpul termic într-un perete plan paralel f r surse interne de c ldur
16
dθ θ − θ1
q = −λ = −λ 2 (1.47)
dx x 2 − x1
i f când nota iile:
θ1 – θ2 = ∆θ c derea de temperatur ,
x1 – x2 = δ grosimea peretelui;
Rezult rela ia:
δ
∆θ = ⋅q = Rt ⋅q (1.48)
λ
care poate fi interpretat (prin analogie cu circuitele electrice de curent continuu) ca o Lege a lui
Ohm pentru transmiterea c ldurii.
S-a f cut nota ia: Rt = δ / λ (1.49)
Rt poart denumirea de rezisten termic .
Analogia dintre circula ia fluxului termic (q) prin pere i plani paraleli i circuitele
electrice de c.c. permite calculul rapid al c derilor de temperatur pentru pere ii forma i din mai
multe straturi. Pentru aceasta se realizeaz scheme electrice echivalente ale circuitului termic pe
baza echivalen elor:
q ↔ I , ∆θ ↔ U , R t ↔ R (1.50)
Dac peretele este constituit din mai multe straturi plan paralele, cu rezisten ele termice
Rt1, Rt2, ..., Rtn, atunci c derea total de temperatur este:
δ1 δ 2 δ
∆θ = ∆θ1 + ∆θ 2 + ... + ∆θ n = + + ... + n ⋅ q (1.51)
λ1 λ 2 λn
Pe baza analogiilor (1.50), se pot calcula relativ u or c derile de temperatur pe
straturi, conductivit ile termice echivalente i rezisten ele termice totale.
17
Figura 1.3. Pere i cilindrici, f r surse interne de c ldur .
18
θ1 − θ 2
C1 = (1.61)
r
ln 1
r2
θ 2 ⋅ ln r1 − θ1 ln r2
C2 = (1.62)
r
ln 1
r2
care înlocuite în rela ia (1.58) conduc la forma final a varia iei câmpului termic în func ie de
raza r:
r r
θ1 ⋅ ln − θ 2 ⋅ ln
r2 r1
θ= (1.63)
r
ln 1
r2
Rezult o varia ie logaritmic a temperaturii în func ie de raz .
Acest caz modeleaz c ile de curent sub form de bare, bobinele de form plat i pl cile
electroizolante în care se dezvolt pierderi dielectrice. Consider m c sursele de c ldur sunt
uniform repartizate în masa conductorului, iar cantitatea de c ldur dezvoltat în unitatea de
volum i unitatea de timp este egal cu pierderile specifice volumice p [W / m3].
Înc lzirea fiind în regim sta ionar, câmpul termic este un câmp spa ial, invariabil în timp.
Conductorul având dimensiunile transversale mult mai mari ca grosimea, lu m în considerare
doar componenta transversal a densit ii de flux termic: q = q(x).
Câmpul de temperatur se ob ine prin integrarea ecua iei Poisson în coordonate
carteziene (1.22), care pentru λ=ct. ob ine forma:
d 2θ p
+ =0 (1.64)
dx 2 λ
19
Figura 1.4. Pere i plani cu surse interne de c ldur .
20
δ λ
Adic : xm = − ⋅ (θ1 − θ 2 ) (1.71)
2 p⋅δ
Înlocuind în (1.68) rezult valoarea maxim a temperaturii:
p ⋅ x 2m p θ − θ2
θm = − + ⋅δ − 1 ⋅ x m + θ1 (1.72)
2⋅λ 2⋅λ δ
Aceasta este valoarea la care trebuie verificat materialul conductorului.
Varia ia parabolic a temperaturii este reprezentat în figura 1.4.
Un caz frecvent întâlnit este acela când temperaturile celor dou suprafe e laterale sunt
egale. În acest caz θ1 = θ2 = θa, adic :
δ
xm = (1.73)
2
2
p δ
θ m = θ1 + ⋅ (1.74)
2⋅λ 2
În acest caz varia ia temperaturii este:
p p
θ=− ⋅ x2 + ⋅ δ ⋅ x + θ1 (1.75)
2⋅λ 2⋅λ
dθ 1 p r2 C p r
= ⋅ C1 − ⋅ = 1− ⋅ (1.77)
dr r λ 2 r λ 2
p ⋅ r2
θ = C1 ⋅ ln r − + C2 (1.78)
4⋅λ
Pentru determinarea constantelor de integrare se folosesc condi iile la limit i anume: la
dθ
r = 0 avem θ = θmax i deci = 0 iar la r = r1, θ = θ1.
dr r =0
Din rela ia (1.77) rezult :
21
C1 = 0 (1.79)
iar din rela ia (1.78) rezult :
p ⋅ r12
C 2 = θ1 + (1.80)
4⋅λ
Rezult c ecua ia câmpului termic este:
⋅ (r12 − r 2 ) + θ1
p
θ= (1.81)
4⋅λ
Varia ia parabolic a temperaturii cu raza conductorului este reprezentat în figura 1.5.
Temperatura maxim ce apare în conductor va apare în axa conductorului (la r = 0) i va
avea valoarea:
p
θ max = θ1 + ⋅ r12 (1.82)
4⋅λ
Figura 1.5. Câmpul termic într-un conductor cilindric cu surse interne de c ldur
22
p
∆θ = τ max = ⋅ r12 (1.83)
4⋅λ
23
dθ
P = −λ ⋅ 2 ⋅ π ⋅ r ⋅ l ⋅ (1.85)
dr
P dr
dθ = − ⋅ (1.86)
2⋅π⋅l⋅λ r
P D
Rezult : θ1 = θ 2 + ⋅ ln (1.88)
2⋅π⋅λ⋅l d
Cedarea c ldurii de la suprafa a exterioar a conductorului spre mediul ambiant (de
temperatur θa) se face conform ecua iei transmisiei c ldurii (1.40).
q = α · (θ2 – θa) (1.89)
S-a notat cu α transmisivitatea termic global . Rezult :
q P
θ2 = θa + = θa + (1.90)
α α ⋅ S1
Suprafa a lateral de cedare a c ldurii c tre mediul ambiant este:
S1 = π · D · 1 (1.91)
Înlocuind în rela ia (1.90)
P
θ2 = θa + (1.92)
α⋅π⋅D⋅l
Înlocuind (1.88) rezult :
P P D
θ1 = θ a + + ⋅ ln (1.93)
α⋅π⋅D⋅l 2⋅π⋅λ⋅l d
Folosind rela ia (1.82), rezult c temperatura maxim din conductor (care este în axa
conductorului circular) este:
P P D p
θ max = θ a + + ⋅ ln + (1.94)
α⋅π⋅D⋅l 2⋅π⋅λ⋅l d 4⋅π⋅λ⋅l
Izola ia va fi verificat la temperatura θ1 calculat cu rela ia (1.93).
Considerând cazul unui conductor dreptunghiular de sec iune A × B, cu grosimea
izola iei δ i de lungime 1, ca cel din figura 1.7, ne propunem s calcul m solicitarea termic
maxim a izola iei i temperatura maxim din conductor. Dac temperaturile celor dou
24
suprafe e limit ale izola iei sunt θ1 i θ2, fluxul termic va fi:
dθ
P = −λ ⋅ ⋅ l ⋅ [2 ⋅ (A + 2 ⋅ x ) + 2 ⋅ (B + 2 ⋅ x )] (1.95)
dx
dθ
P = −λ ⋅ ⋅ l ⋅ [2 ⋅ (A + B) + 8 ⋅ x ] (1.96)
dx
P
dθ = − ⋅ dx (1.97)
λ ⋅ l ⋅ [2 ⋅ (A + B) + 8 ⋅ x ]
25
Ceea ce reprezint solicitarea termic maxim la care este solicitat izola ia. Dac c ldura
este cedat mediului ambiant (θ2= θa) rezult c aceast solicitare maxim va fi:
P P⋅δ
θ1 = θ a + + (1.104)
α ⋅ [2 ⋅ (A + B ) + 8 ⋅ δ] ⋅ l 2 ⋅ λ ⋅ l ⋅ (A + B )
Calculul prezentat este acoperitor deoarece se disipeaz c ldur i prin capetele
conductorului.
1.4.6. Câmpul termic în bobine
În conductorul de bobinaj se dezvolt c ldur prin efect Joule–Lenz, iar în izola ii, dac
se neglijeaz pierderile de putere activ prin polarizare nu se dezvolt c ldur (adic sunt medii
f r surse interne de c ldur ). În cazul în care bobina are miez de fieromagnetic, în curent
alternativ se produce c ldur prin curen i turbionari i histerezis. Din aceste motive calculul
26
analitic al câmpului termic al bobinelor în regim sta ionar, se poate face doar prin acceptarea
unor ipoteze simplificatoare, cum ar fi
– bobina se consider omogen , adic p = ct.;
– se consider o conductivitate termic medie λm pentru materialul bobinei format din
conductoare i izola ie;
– c ldura se evacueaz din bobin numai prin suprafe ele cilindrice laterale i nu prin
suprafe ele frontale (se neglijeaz efectele de cap t);
– pe suprafe ele laterale admitem transmisivitate termic medie λm.
În aceste ipoteze rezult c densitatea fluxului termic q este orientat în direc ie radial
q = q(r). În acest fel problema este analoag matematic cu înc lzirea unui conductor cilindric,
schimbându-se numai condi iile de frontier .
Se întâlnesc dou situa ii distincte:
– cazul bobinelor f r miez de feromagnetic sau al bobinelor cu miez de feromagnetic
alimentate în curent continuu, când deoarece miezul nu are surse interne de c ldur cedarea
c ldurii se face atât prin suprafa a cilindric exterioar (2 · π · r2 · 1) cât i prin suprafa a
interioar (2 · π · r1 · 1);
– cazul bobinelor cu miez de feromagnetic alimentate în curent alternativ când cedarea
c ldurii se face numai prin suprafa a cilindric exterioar (2 · π · r2 · 1) deoarece din cauza
curen ilor turbionari i a pierderilor prin histerezis, miezul magnetic se înc lze te i apare un flux
termic suplimentar dirijat de la miez spre înf urarea de curent alternativ. Condi iile de frontier
pentru cele dou cazuri fiind diferite i conduc la câmpuri termice diferite.
În cazul bobinelor f r miez de feromagnetic sau alimentate în c.c. densitatea de flux
termic este orientat radial spre exteriorul i interiorul bobinei. Rezult c temperatura maxim
se ob ine undeva în interiorul bobinei (în dreptul razei rm). Cunoscând temperaturile suprafe elor
interioare i exterioare (θ1 respectiv θ2) ne propunem s determin m legea de varia ie θ =θ (r)
precum i valoarea temperaturii maxime θm la raza rm. Ca o concluzie practic se recomand ca
în cazul bobinelor de curent continuu cu miez feromagnetic s se realizeze un contact termic bun
între miez i bobinaj pentru o mai bun cedare a c ldurii.
Pornind de la rela ia (1.78) vom determina constantele de integrare pe baza condi iile de
frontier :
la r = r1, θ = θ1
iar la: r = r 2 , θ = θ2 ,
care introduse în rela ia (1.78), permit determinarea celor dou constante, sub forma:
⋅ (r 2 − r 2 ) − (θ1 − θ 2 )
1 p
C1 = ⋅ (1.105)
r2 4 ⋅ λ m 2 1
ln
r1
p ⋅ r22 ln r2
⋅ (r22 − r12 ) − (θ1 − θ 2 )
p
C2 = θ2 + − ⋅ (1.106)
4 ⋅ λ m ln r2 4 ⋅ λ m
r1
27
Figura 1.9. Câmpul de temperatur într-o bobin f r miez de feromagnetic sau alimentat în
c.c..
28
miezul feromagnetic constituie o surs suplimentar de c ldur foarte important datorit
curen ilor turbionari care circul în materialul miezului i a pierderilor prin histerezis. Din cauza
c ldurii dezvoltate în miez, se consider c bobina poate ceda c ldur numai prin suprafa a ei
exterioar , iar la limita dintre miez i bobin , temperatura θ1 este temperatura maxim pentru
bobin , adic temperatura la care trebuie s reziste izola iile. Ca o concluzie practic , rezult c
în cazul bobinelor de curent alternativ cu miez feromagnetic se recomand izolarea termic cu
materiale electroizolante a bobinajului fa de miez.
Pentru bobina din figura 1.10 vom determina legea de varia ie a temperaturii func ie de
raz pornind de la rela ia (1.78), ob inut prin integrarea ecua iei Poisson în coordonate cilindrice
(1.25).
Determinarea constantelor de integrare din rela ia (1.78) se va face în urm toarele
condi ii de frontier :
la r = r1, θ = θ1 = θmax, (dθ / dr)r = r1 = 0
iar la r = r2, θ = θ2.
Din rela ia (1.77) rezult :
C1 p ⋅ r1
− (1.110)
r1 2 ⋅ λ m
p ⋅ r12
C1 = (1.111)
2 ⋅ λm
29
care înlocuit în rela ia (1.78) rezult :
p ⋅ r12 p ⋅ r22
C2 = θ2 − ⋅ ln r2 + (1.112)
2 ⋅ λm 4 ⋅ λm
Ecua ia câmpului termic al bobinei este dat de rela ia:
p ⋅ r12
⋅ (r22 − r 2 )
r p
θ = θ2 + ⋅ ln + (1.113)
2 ⋅ λm r2 4 ⋅ λ m
Reprezentarea grafic a varia iei temperaturii ca raza este dat în figura 1.10.
Notând cu ∆θ = θ1 – θ2, c derea de temperatur în direc ia radial se ob ine prin
înlocuirea în rela ia (1.113) a lui r cu r1 i θ cu θ1:
p ⋅ r12
⋅ (r22 − r12 )
r p
∆θ = ⋅ ln 1 + (1.114)
2 ⋅ λm r2 4 ⋅ λ m
Pentru utilizarea practic a rela iilor deduse anterior este necesar aproximarea
conductivit ii termice medii λm ce apare în expresia câmpului termic. În practic se utilizeaz
mai multe aproxim ri deduse empiric dintre care cele mai des utilizate sunt:
pentru conductoare rotunde:
d
λ m = 0,6 ⋅ λ i ⋅ (1.115)
2⋅δ
pentru conductoare dreptunghiulare:
2⋅δ + 2⋅b + ∆
λ m = 1,48 (1.116)
2⋅δ 2⋅b ∆
+ +
λi λb λ∆
A B+ 2⋅δ
sau: λ m = λi ⋅ ⋅ (1.117)
A + 2⋅δ 2⋅δ
S-au f cut nota iile:
δ – grosimea stratului de izola ie;
b – grosimea echivalent a stratului dintre conductoare umplut cu aer sau mas de
impregnare;
∆ – grosimea izola iei dintre straturi;
d – diametrul conductorului neizolat;
A, B – dimensiunile conductorului dreptunghiular dup direc ia axial , respectiv radial ;
λi – conductivitatea termic a materialului izola iei;
λb – conductivitatea termic a masei de impregnare;
λ∆ – conductivitatea termic a izola iei dintre straturi.
Calcularea câmpului termic din bobine f cut anterior este acoperitoare deoarece în
cazurile reale cedarea c ldurii se produce i prin suprafe ele frontale ale bobinei, i deci
distribu ia temperaturii pe în l imea bobinei va fi neuniform i inferioar celei calculate. Acest
lucru se poate eviden ia experimental.
30
1.5. Câmpul termic în regim tranzitoriu
Definim regimul tranzitoriu ca acel regim în care câmpul de temperatur este func ie atât
de coordonatele spa iale cât i de timp: θ = f(x, y, z, t).
C ldura care se dezvolt în aparate contribuie la cre terea temperaturii corpului în timp,
iar transmisia c ldurii c tre mediul ambiant se face combinat prin conduc ie, convec ie i
radia ie. Determinarea reparti iei spa io-temporale a temperaturilor se poate face inând cont de
dependen a de temperatur a „constantelor“ de material (conductivitatea termic , transmisivitatea
termic , rezistivitatea electric etc.) conform teoriei moderne a înc lzirii. Conform acestei teorii
dependen a de temperatur se face polinomial (empiric) sau exponen ial. Astfel dac consider m
o varia ie liniar cu temperatura a rezistivit ii:
Rezult :
ρ = ρ0 · (1 + α ρ τ) (1.118)
Teoria modern a înc lzirii este mai precis , dar necesit un volum mai mare de calcule i
este folosit mai ales în proiectarea asistat pe baza metodelor numerice.
O metod mai simpl de calcul a câmpului termic în regim tranzitoriu este teoria clasic a
înc lzirii, în care se neglijeaz dependen a de temperatur a constantelor de material. Tot pentru
simplificarea calculelor se fac i urm toarele ipoteze simplificatoare:
– corpul este omogen;
– pierderile în unitatea de volum sunt constante (p = ct.);
– temperatura mediului ambiant este constant (θa = ct.).
În regim nesta ionar câmpul termic este descris de ecua ii diferen iale deduse pe baza
bilan ului termic, adic forme particulare ale Legii conserv rii energiei.
Pornind de la Legea conserv rii energiei, i folosind ipotezele teoriei clasice a înc lzirii
putem g si o ecua ie general de bilan termic (ecua ii tip Fourier) prin integrarea c reia s
ob inem o solu ie analitic a fenomenului de difuzivitate termic .
Majoritatea cazurilor practice de regimuri tranzitorii pot fi reduse la cazul conductorului
drept de sec iune constant , cu r cire natural sau for at . Conform teoriei clasice a înc lzirii
( i acceptând ipotezele ei simplificatoare), se consider un conductor cilindric (ca în figura 1.11)
rectiliniu i omogen de lungime infinit i cu diametru suficient de mic pentru a putea aproxima
aceea i temperatur într-o sec iune oarecare. Conductorul este parcurs de un curent electric, ce
dezvolt o putere p în unitatea de volum. Se ine cont de efectul de cap t, considerând c la
origine existâ o surs suplimentar de c ldur , care d na tere la un flux termic longitudinal.
Temperatura corpului nefiind constant de-a lungul conductorului, exist tendin a de
uniformizare a temperaturilor prin conductivitate termic . Datorit ariei transversale mici
consider m c fluxul termic este axial, în direc ia x, iar conductorul cedeaz c ldur mediului
ambiant doar prin suprafa a lateral , care are o temperatur constant . În aceste condi ii tem-
peratura conductorului va fi o func ie de lungimea axial x i de timp: θ = f(x, t).
31
Figura 1.11. Bilan ul termic a unui conductor drept de sec iune constant
32
Simplificând cu A·dx·dt rezult :
∂θ ∂ 2θ 2 lp
c ⋅ ρd ⋅ = λ ⋅ 2 + j ⋅ ρ − α ⋅ (θ − θ a ) (1.126)
∂t ∂x A
Împ r ind cu c·ρd i inând cont c difuzitivitatea termic are conform (1.30) expresia:
a = λ / c · ρd se ob ine ecua ia diferen ial cu derivate par iale a transmisiei c ldurii sub forma:
∂θ ∂ 2 θ j2 ⋅ ρ α ⋅ lp
=a⋅ 2 + − ⋅ (θ − θ a ) (1.127)
∂t ∂x c ⋅ ρd c ⋅ ρd ⋅ A
Pornind de la aceast ecua ie se pot deduce alte ecua ii particulare ce se folosesc în
practic la determinarea câmpurilor termice în regim nesta ionar. În practic de cele mai multe
ori se studiaz separat procesele de înc lzire fa de cele de distribu ie spa ial a câmpului
termic. De exemplu, în procesul de înc lzire în regim sta ionar (θ = θs), temperatura
∂θ ∂ 2θ
conductorului are o valoare bine determinat , independent de x i t, = 0; =0 i
∂t ∂x 2
j2 ⋅ ρ αl p
deci rela ia (1.127) va deveni: = ⋅ τs
c ⋅ ρd c ⋅ ρd ⋅ A
(1.128)
Supratemperatura sta ionar va fi:
τ s = θs – θa (1.129)
j2 ⋅ ρ ⋅ A I 2 ⋅ ρ ⋅ A ⋅ l
τs = = 2 (1.130)
α ⋅ lp A ⋅ α ⋅ lp ⋅ l
Deoarece rezisten a electric are expresia R = ρ · 1 / A, suprafa a lateral de cedare a
c ldurii c tre mediul ambiant este S= lp· l, iar fluxul termic este P = I2 · R, rezult c
supratemperatura sta ionar are expresia:
P
τs = (1.131)
α ⋅S
33
P α ⋅S
dτ = ⋅ dt − ⋅ τ ⋅ dt (1.135)
c⋅M c⋅M
P · dt – α · S · τ · dt = c · M · dτ (1.136)
Rela ia (1.136) nu este alceva decât Legea conserv rii energiei care se poate enun a
astfel: cantitatea de c ldur înmagazinat în corp este diferen a dintre c ldura dezvoltat prin
efect electrocaloric în corp i c ldura cedat mediului ambiant prin transmisivitate termic . Am
dovedit astfel c ecua iile de bilan termic sunt forme particulare ale Legii conserv rii energiei,
în ipoteze simplificatoare.
Deoarece P = α · S · τs rela ia (1.136) se mai poate scrie:
α · S · (τs – τ) · dt = c · M · dτ (1.137)
Definim constanta termic de timp, prin expresia:
c⋅M
T= [s] (1.138)
α ⋅S
Folosind expresia constantei termice de timp ecua ia (1.137) se poate scrie succesiv:
dt dτ
= (1.139)
T τs − τ
dτ dt
=− (1.140)
τ − τs T
Integrând rela ia (1.140) rezult :
t
− = ln (τ − τ s ) + C (1.141)
T
Constanta de integrare se deduce din condi iile de limit :
la t = o, r = r0
Rezult : C = –ln(τ – τs) (1.142)
Adic rela ia (1.141) prin înlocuire devine:
t τ − τs
− = ln (1.143)
T τ0 − τs
t
− τ − τs
e T
= (1.144)
τ0 − τs
t t
− −
τ = τ0 ⋅ e T
+ τs ⋅ 1 − e T
(1.145)
Rela ia (1.145) reprezint ecua ia de înc lzire în timp a corpului, în cazul cel mai general.
Dac în momentul ini ial (t = 0) temperatura conductorului este egal cu temperatura mediului
34
ambiant θ(0) = θa i deci supratemperatura ini ial este nul (τ0 = 0), se ob ine o lege de varia ie
t
−
de forma: τ = τ s ⋅ 1 − e T
(1.146)
Reprezentând grafic curbele de înc lzire date de rela iile (1.145) i (1.146) sunt
reprezentate în figura 1.12 prin curbele 1 i respectiv 2 constatându-se c ambele curbe au
aceea i supratemepratur sta ionar τs.
Pentru a eviden ia o propietate important a curbelor de înc lzire se ia un punct arbitrar
M pe curba de înc lzire din figura 1.12. Conform rela iei (1.140) se poate scrie:
dτ τ s − τ
= (1.147)
dt T
Din reprezentarea grafic a curbei de înc lzire din figura 1.12 rezult :
dτ AM
= (1.148)
dt AB
deoarece AM = τs – τ, rezult c AB = T. Segmentul T ca subtangent la curba de înc lzire,
corespunz toare punctului M, r mâne mereu constant pentru orice pozi ie a punctului M pe
curb . Constanta termic de timp T = c · M / α · S poate fi luat constant numai dac α i c nu
depind de temperatur i are dimensiunea unui timp. Cu ajutorul ei se poate trasa simplu curba
de înc lzire, a a cum rezult în figura 1.13.
t
τ −
Din rela ia (1.146) scris sub forma: =1− e T (1.149)
τs
Se poate calcula τ / τs pentru t / T ={0, 1, 2, 3, 4} .a.m.d. Se reprezint punctele cores-
punz toare (0,64; 0,86; 0,95; 0,98, etc.) i având în vedere c subtangenta la curb T = const., se
traseaz curba universal a înc lzirii (adimensional ).
35
De i teoretic înc lzirea sta ionar se atinge dup un timp infinit practic se constat c
regimul sta ionar se încheie dup aproximativ 4 constante termice de timp.
În cazul corpurilor cu mas mare, înc lzirea în regim permanent se atinge dup un num r
mare de ore (10 – 20), datorit iner iei termice mari. De aceea pentru a reduce timpul necesar
determin rii experimentale a curbei de înc lzire se folose te construc ia grafic prezentat în
figura 1.14, care are la baz urm toarele considerente:
36
Figura 1.14. Deteminarea grafo–analitic a supratemperaturii sta ionare a corpurilor cu iner ie
termic mare.
dτ
τ = τs − T ⋅ (1.153)
dt
Scriind rela ia (1.153) sub forma:
∆τ
τ = τs − T ⋅ (1.154)
∆t
rezult c la ∆t =constant, τ = f(∆τ) este ecua ia unei drepte, care taie axa ordonatelor la ∆τ = 0,
adic τ = τs. Astfel, prin determinarea experimental a por iunii OD din curba de înc lzire, la
intervale de timp egale ∆t, se determin cre terile de supratemperatur ∆τ1; ∆τ2; ∆τ3,
corespunz tor punctelor A, B, C, se determin în sistemul de axe τ = f(∆τ) punctele A', B' i C' i
ducând dreapta ce une te aceste puncte, acolo unde intersecteaz axa ordonatelor se ob ine
înc lzirea sta ionar τs .
Dac într-un conductor s-a atins temperatura sta ionar , atunci întreaga c ldur dezvoltat
]n conductor este cedat mediului ambiant. Dac înceteaz dezvoltarea de c ldur în conductor
(p = 0), din acel moment începe procesul de r cire, care const în cedarea c ldurii acumulate în
conductor mediului ambiant. Când temperatura conductorului atinge temperatura mediului
ambiant, întreaga cantitate de c ldur se consider complet evacuat , i procesul de r cire
încheiat.
Pornind de la ecua ia bilan ului termic (1.136), în ipoteza p = 0, se ob ine:
–c · M · dτ = α · S · τ · dt (1.155)
Adic :
37
dτ dt
=− (1.156)
τ T
Integrând rela ia (1.156) rezult :
t t
ln τ = − + C* = − + ln C (1.157)
T T
dt t
− + ln C −
Adic : τ=e T
=C⋅e T
(1.158)
Considerând c la t = 0, τ = τs rezult ecua ia curbei de r cire sub forma:
t
−
τ = τs ⋅ e T
(1.159)
Dac la t = 0, supratemperatura τ are o valoare oarecare τi, atunci r cire va avea expresia:
t
−
τ = τi ⋅ e T
(1.160)
Reprezentarea grafic a rela iilor (1.159) i (1.160) este dat în figura 1.15. Propriet ile
curbei de înc lzire sunt valabile i pentru curba exponen ial de r cire, adic subtangenta la
curba de r cire în orice punct M al curbei, este o constant egal cu constanta termic de timp T.
De i matematic procesul de r cire se încheie într-un timp infinit de lung, practic dup 4
constante termice de timp el poate fi considerat încheiat.
Constanta termic de timp a unui corp este aceea i la înc lzirea i r cirea corpului cu
condi ia ca atât înc lzirea cât i r cirea s aib loc în acelea i condi ii.
Astfel dac r cirea este for at prin ventilare sau prin circularea artificial a fluidului de r cire,
constanta termic de timp T se modific .
Într-un regim de scurt durat procesul de înc lzire dureaz mult mai pu in decât
constanta de timp termic T. Dup o scurt perioad de înc lzire alimentarea aparatului se
întrerupe pentru o durat suficient de mare ca el s se r ceasc pân la temperatura mediului
ambiant (τ = 0).
38
În figura 1.16 am reprezentat curbele de înc lzire i r cire corespunz toare acestui regim
de func ionare. Dac puterea care se dezvolt în regim de scurt durat (RSD) este PSD, se
constat c supratemperatura maxim care se atinge în acest regim este τ SD, mai mic decât
supratemeratura care s-ar atinge în regim de durat i care corespunde temperaturii maxime
admisibile. Putem concluziona c în acest regim se poate aplica o suprasarcin , f r a periclita
stabilitatea termic a aparatului. Folosirea aparatului în regim de scurt durat la o putere mai
mare decât cea în regim permanent este recomandabil pentru a m ri eficien a economic a
aparatului i a ob ine reducerea costurilor. Definim coeficientul de suprasarcin termic
τs P
admisibil în regim de scurt durat astfel: kp = = SD (1.161)
τSD PD
Scriind ecua ia curbei de înc lzire (1.146) pentru regimul de scurt durat :
ti
−
τSD = τs ⋅ 1 − e T
(1.162)
Am notat cu ti timpul de înc lzire în regim de scurt durat . Rezult pentru coeficientul
1
de suprasarcin expresia: kp = ti
(1.163)
−
1− e T
ti
−
Pentru a ob ine o expresie mai simpl pentru Kp, dezvolt m în serie Taylor pe e T
i
re inem primi doi termeni:
t1
− ti
e T
≈1− (1.164)
T
Rezult pentru Kp expresia:
39
T
kP = (1.165)
ti
Deoarece pierderile specifice sunt propor ionale cu p tratul curentului, coeficientul de
suprasarcin pentru curent (kI) este:
T
kI = kP = (1.166)
ti
Rezult c în regim de scurt durat , pentru ca aparatul s nu se înc lzeasc peste tempe-
ratura admisibil , el poate fi str b tut de un curent de kI ori mai mare decât curentul din regim de
permanent.
40
Figura 1.17. Înc lzirea unui corp în regim de scurtcircuit.
41
ti
Raportul: DA = (1.172)
t1 + t r
se nume te durat de anclan are (ac ionare), iar raportul:
ti
D A [%] = ⋅ 100 (1.173)
ti + tr
poart denumirea de „Durat relativ de anclan are“ iar valorile ei sunt standardizate la: 10, 25,
60 i 100 %.
Pentru a determina legea de varia ie = f(t) în regim periodic intermitent, am reprezentat
în figura 1.18 curbele de înc lzire paralele cu curba i, i curbele de r cire paralele cu curba r, în
ipoteza c T are aceia i valoare la înc lzire i r cire (lucru care este adev rat doar pentru
aparatele care nu sunt cu convec ie for at ).
Folosind ecua iile ce descriu înc lzirea (1.145) i r cirea corpurilor (1.158)
vom putea scrie pentru RPI prezentat în figura 1.18:
ti
−
τ1 = τ s ⋅ 1 − e T
(1.174)
ti
−
τ 2 = τ1 ⋅ e T
(1.175)
ti ti
− −
τ3 = τ 4 ⋅ e T
+ τs ⋅ 1 − e T
(1.176)
tr
−
τ 4 = τ3 ⋅ e T
(1.177)
...
tr
−
τ 2⋅n = τ 2⋅n ⋅ e T
(1.178)
ti ti
− −
τ 2⋅n +1 = τ 2⋅n ⋅ e T
+ τs ⋅ 1 − e T
(1.179)
42
Figura 1.18. Înc lzirea corpurilor în Regim periodic intermitent.
Dup un num r suficient de mare de cicluri înc lzire-r cire ale RPI, se stabile te
un regim periodic sta ionar (supratemperatura oscileaz între valoarea maxim max i valoarea
minim min. Rezult c :
τ2n – 1 = τ2n + 1 (1.180)
Se observ c : τ2n = τmin, adic :
tr tc
− −
e T
−e T
τ min = tc
(1.181)
−
1− e T
Valorile determinate pentru max i min determin domeniul în care variaz temperatura
corpului dup un num r foarte mare de cicluri ale RPI.
Dac în RPI avem tr = 0, rezult τmax = τmin = τs i reg sim regimul permanent ca un caz
particular al RPI, f r intervalul de r cire.
De importan tehnic este determinarea Coeficientul de suprasarcin admisibil Kp,
definit prin rela ia (1.161) i care în RPI devine:
43
tc
−
tc
1− 1−
τs 1− e T
T t 1
kp = = ≅ ≅ c = (1.183)
τ max t
− i t ti DA
1− e T 1− 1− i
T
Coeficientul suprasarcin în curent definit prin rela ia (1.166) devine în RPI:
1
kr = kp = (1.184)
DA
În exploatare se va avea în vedere faptul c orice aparat construit pentru un regim
permanent poate fi supraînc rcat în RPI cu o suprasarcin cel mult egal cu cea dat de
coeficientul de suprasarcin . Prin supraînc rcare aparatul nu va dep i solicit rile maxime
admisibile i va fi folosit într-un mod mai eficient.
Înc lzirea reprezint una din solicit rile cele mai importante la care sunt supuse aparatele
electrice în timpul exploat rii lor. Limita de înc lzire i deci temperatura cea mai mare pe care o
atinge un aparat electric, într-un punct al s u, este determinat de urm torii factorii:
– necesitatea conserva rii propriet ilor fizico–mecanice i chimice ale conductoarelor;
– conservarea propriet ilor electroizolante ale izola iilor i o durat de via cât mai mare
a acestora;
– conservarea propiet ilor îmbin rilor prin lipire i sudare;
– men inerea calit ii contactelor electrice în limitele admisibile.
Limitele de temperatur (maxime i minime) ale aparatelor electrice sunt date în
standarde i trebuiesc respectate cu rigurozitate pentru ca nici una din caracteristicile tehnice ale
aparatului s nu sufere vreo înr ut ire care s -i prejudicieze func ionarea sau care s -i reduc
durata de via prestabilit .
Putem defini „Stabilitatea termic “ a unui aparat în regim permanent ca fiind proprietatea
aparatului de a suporta solicit rile termice ale unui anumit curent un timp oricât de lung, f r ca
înc lzirea diferitelor p r i ale aparatului s dep easc temperaturile maxim admisibile, sau s
produc degradarea inadmisibil a oric rei caracteristici tehnice a sa.
Stabilitatea termic a unui aparat este caracterizat în regim permanent de c tre curentul
nominal al aparatului (In), care este în c.c. valoarea maxim a curentului, iar în curent alternativ
valoarea efectiv maxim , denumit curent echivalent termic. Acest curent este valabil atâta timp
cât condi iile termice exterioare sau de r cire sunt cele prescrise în standarde. În caz contrar
trebuie te adaptat regimul de lucru la noile condi ii termice.
Deoarece fenomenele termice sunt cumulative în regim tranzitoriu valorile maxime
admisibile vor fi i în func ie de timpul cât aparatul va fi solicitat termic. Astfel pentru curentul
de scurtcircuit care apare, în general, dup func ionarea aparatului în regim nominal de durat
înc lzirea va depinde i de temperatura avut de aparat anterior regimului de avarie. Deoarece
durata scurtcircuitului este mic se admite o înc lzire mai mare decât înc lzirea sta ionar din
regim nominal, f r a exista pericolul de degradare a aparatului.
44
Proprietatea aparatului de a suporta solicit rile termice ale curen ilor de scurtcircuit,
pentru o durat bine precizat , f r deterior ri inadmisibile ale niciuneia din caracteristicile sale
tehnice, se nume te „Stabilitate termic “ a aparatelor electrice în regim de avarie i se exprim
prin curentul de stabilitate termic (Ist). Valoarea lui este prev zut în standarde, raportat la
numite intervale de timp: 10 secunde, 5 secunde sau 1 secund . Alegerea curen ilor de
stabilitate termic pentru un aparat, se face inând seama de valorile maxime ale curentului de
scurtcircuit (în cazul cel mai defavorabil) i de durata maxim posibil a acestui curent, inând
cont de caracteristicile schemei de protec ie.
Calcularea curentului de stabilitate termic pentru o valoare nestandardizat a
timpului de ac ionare a curentului de scurtcircuit (tx) se ob ine din condi ia:
I2 · t = ct. (1.185)
cu formula:
N
I stx = I stN ⋅ (1.186)
tx
în care N este cea mai apropiat valoare standardizat a duratei curentului de scurtcircuit de
timpul tx, iar N ∈ {1,5,10}
45
Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Procese termice în echipamentele
electrice“ r spunde i la urm toarele întreb ri:
46
48. Cum variaz rezistivitatea electric cu temperatura?
49. Defini i regimul termic sta ionar.
50. Care este expresia supratemperaturii sta ionare?
51. Care este expresia constantei termice de timp?
52. În ce se m soar constanta termic de timp?
53. Care este interpretarea matematic a constantei termice de timp?
54. Care este interpretarea fizic a constantei termice de timp?
55. Care este ecua ia înc lzirii unui corp cu supratemepratur ini ial ?
56. Care este ecua ia înc lzirii unui corp f r supratemepratur ini ial ?
57. Care este ecua ia r cirii unui corp?
58. Defini i regimul termic de scurt durat ?
59. Cât este coeficientul de suprasarcin termic în regim de scurt durat ?
60. Cât este coeficientul de suprasarcin pentru curent în regim de scurt durat ?
61. Cum variaz temepratura în regim de scurtcircuit?
62. Defini i Regimul periodic intermitent.
63. Defini i durata relativ de anclan are.
64. Cât este coeficientul de suprasarcin termic în regim periodic intermitent?
65. Cât este coeficientul de suprasarcin pentru curent în regim periodic intermitent?
66. Ce este stabilitatea termic a unui aparat?
67. Ce m rime caracterizez stabilitatea termic a unui aparat în regim permanent?
68. Ce m rime caracterizez stabilitatea termic a unui aparat în regim de avarie?
69. Ce timpi s-au standardizat pentru stabilitatea termic la scurtcircuit?
70. Cu ce formul se echivaleaz curen ii de stabilitate termic la scurtcircuit?
47
2. FOR E ELECTRODINAMICE I
ELECTROMAGNETICE
În aparatele i echipamente electrice parcurse de curen i mari apar pe lâng solicit rile
termice, studiate în capitolul anterior, i solicit ri mecanice datorate for elor electrodinamice sau
electromagnetice. For ele electrodinamice ac ioneaz asupra conductoarelor parcurse de curen i,
ca rezultat al interac iunii dintre curen i i câmpurile magnetice create de al i curen ii electrici.
Ac iunea acestor for e devine important în special în cazul curen ilor de scurtcircuit, solicitând
conductoarele, barele i izolatoarele la solicit ri de tipul for t ietoare i momente
încovoietoare, care pot da na tere la avarii grave în instala iile electrice. De aceea, de aceste for e
trebuie s se in seama la construc ia aparatelor i echipamentelor electrice pentru a asigura
stabilitatea lor mecanic .
For ele electromagnetice apar datorit varia iei energiei magnetice prin intereac iunea
dintre curen ii electrici i corpurile feromagnetice.
Principalele metode folosite la calculul for elor electrodinamice i electromagnetice sunt:
– metoda bazat pe formula lui Biot-Savart-Laplace;
– metoda bazat pe teoremele for elor generalizate i aprecierea varia iei energiei
magnetice;
– metoda bazat pe calculul tensiunilor maxwelliene în câmp magnetic (metod folosit
în special în cazul contactelor electrice).
Pentru calculul for elor electrodinamice se poate folosi expresia for ei Laplace:
(
dF = i ⋅ dl × B ) (2.1)
a c rei modul are exprresia:
dF = i · B · dl · sin α (2.2)
Semnifica ia m rimilor din rela iile (2.1) i (2.2) este dat în figura 2.1.
În figura 2.1 s-a notat cu unghiul dintre induc ia magnetic B i versorul dl al
circuitului parcurs de curentul i , iar cu dF for a elementar Laplace corespunz toare por iunii de
circuit dl. For a total ce ac ioneaz asupra întregului circuit de lungime l se ob ine prin
integrarea lui dF:
1
F = i ⋅ B ⋅ sin α dl [N] (2.3)
0
48
Figura 2.1 Explicativ pentru calculul for ei Laplace.
Pentru a putea calcula for a Laplace trebuie s calcul m induc ia magnetic B, ceea ce se
poate realiza cu formula lui Biot-Savart-Laplace. Pentru a calcula intensitatea câmpului magnetic
elementar dH în punctul M, caracterizat prin vectorul de pozi ie r , de por iunea infinitezimal de
circui filiform dl, parcurs de curentul i, folosim formula:
dH =
(
i ⋅ dl × r ) (2.4)
4 ⋅ π ⋅ r3
Modulul câmpului magnetic elementar va fi:
i ⋅ dl ⋅ sin β
dH = (2.5)
4 ⋅ π ⋅ r2
În figura 2.2 sunt explicate m rimile ce intervin în formula lui Biot-Savart-Laplace.
49
inând cont de Legea leg turii dintre B, H i M, rezult c modulul induc iei magnetice
B în punctul M, va fi:
µ 0 i ⋅ dl ⋅ sin β
dB = ⋅ (2.6)
4⋅π r2
Pe baza formulei (2.6) se poate calcula analitic induc ia magnetic B în fiecare punct al
conductorului. Metoda se recomand în cazul conductoarelor de form simpl (conductoare
paralele, conductoare perpendiculare, etc.).
Pentru a calcula for a exercitat de un întreg circuit C1, de lungime l1, asupra por iunii
elementare de circiut dl2 se integreaz rela ia (2.6):
µ0 i ⋅ sin α ⋅ sin β
dF = ⋅ i 2 ⋅ dl 2 1 ⋅ dl1 (2.7)
4⋅π C1
r 2
În figura 2.3 sunt prezentate m rimile ce intervin în calculul for ei elementare dF.
Fluxurile care str bat suprafe ele limitate de contururile circuitelor sunt legate de curen i
prin inductivit ile proprii i mutuale, conform rela iilor lui Maxwell:
50
n
Ψk = L k ⋅ i k + M kp ⋅ i p (k ≠ p) (2.10)
p =1
Conform Teoremei for elor generalizate, for a generalizat F, la curent constant, este:
∂Wm
Fx = (2.12)
∂x i =ct .
În Teoremele for elor generalizate Fx este o for dac coordonata generalizat x este o
coordonat liniar , i este un moment dac coordonata generalizat este un unghi.
Rela iile (2.12) i (2.13) in seama de varia ia inductivit ilor propri i mutuale, în raport
cu coordonata generalizat x. Aceste rela ii se folosesc în aplica iile în care inductivit ile proprii
i mutuale sunt cunoscute sub form analitic :
Astfel dac dorim s calcul m for a ce ac ioneaz între dou bobine cuplate magnetic
pornim de la expresia energiei magnetice (2.10) particularizat pentru dou circuite :
1 1 1 1
Wm = ⋅ L1 ⋅ i12 + ⋅ L 2 ⋅ i 22 + ⋅ M12 ⋅ i1 ⋅ i 2 + ⋅ M 21 ⋅ i 2 ⋅ i1 (2.14)
2 2 2 2
Aplicând teorema de reciprocitate a circuitelor electrice cuplate magnetic, rezult :
M12 = M21 = M (2.15)
Rela ia (2.14) devine:
1 1
Wm = ⋅ L1 ⋅ i12 + ⋅ L 2 ⋅ i 22 + M ⋅ i1 ⋅ i 2 (2.16)
2 2
Considerând curen ii independen i de deforma ia circuitelor (i1 =i2= ct.), rela ia (2.12)
devine:
1 2 dL1 1 2 dL 2 dM
Fx = ⋅ i1 + ⋅ i2 ⋅ + i1 ⋅ i 2 ⋅ (2.17)
2 dx 2 dx dx
În aceast rela iei primii doi termeni reprezint for ele interne din fiecare circuit, iar ulti-
mul termen reprezint for a de interac iune dintre cele dou sisteme.
51
În regim sta ionar curen ii ce parcurg circuitele electrice sunt constan i i deci for ele
electromagnetice sunt invariabile în timp. Pentru calcularea acestor for e putem utiliza una din
metodele descrise anterior.
Cele mai reprezentative cazuri de for e electrodinamice sunt cele dintre conductoare a
c ror dimensiune liniar transversal este neglijabil în raport cu lungimea lor i cu distan a
dintre ele (conductoare filiforme). Determinarea acestor for e, ca m rime i punct de aplica ie,
este posibil utilizând o metod grafoanalitic , care face ipoteza simplificatoare c se poate izola
por iunea din circuit corespunz toare celor dou conductoare.
52
Figura 2.4. Determinarea for elor dintre dou conductoare rectilinii i coplanare.
For a determinat de întreg circuitul parcurs de curentul i1, asupra elementului dl2 va fi:
µ0 dl β2
dFk = ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ 2 sin β ⋅ dβ (2.22)
4⋅π x β1
µ0 cos β1 − cos β 2
dFk = ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ ⋅ dl 2 (2.23)
4⋅π x
Notând for a pe unitatea de lungime (numit for a specific ) cu fk, rezult :
dFk µ cos β1 − cos β 2
fk = = 0 ⋅ i1 ⋅ i 2 ⋅ [N / m] (2.24)
dl 2 4 ⋅ π x
Prescurtat rela ia (2.24) se poate scrie:
fk = ξ · C (2.25)
S-au f cut nota iile:
– m rimea
µ0
ξ= ⋅ i1 ⋅ i 2 = 10 −7 ⋅ i1 ⋅ i 2 (2.26)
4⋅π
se nume te factorul de curent a circuitelor, i depinde doar de curen ii ce interac ioneaz
electrodinamic i de permeabilitatea magnetic a mediului.
53
– m rimea
cos β1 − cos β 2
C= (2.27)
x
se nume te factorul de contur al circuitelor electrice, i depinde de parametrii geometrici ai
circiutelor electrice.
54
Rezult c for a exercitat de conductorul 1 asupra conductorului 2, notat cu F12 va avea
expresia: F12 = X · Y · A (2.28)
Am notat cu X scara for elor specifice [N / m · 1 / m] i cu Y scara lungimilor [m / m].
Aria planimetrat A [m2] este aria for elor specifice.
Cel mai des întâlnit caz în aplica iile tehnice este cazul conductoarelor drepte, plan
paralele i de lungime considerat infinit . În figura 2.6 am reprezentat dou conductoare t
filiforme i paralele de lungime egal cu 1, situate fa în fa i parcurse de acela i curent i.
Conform rela iei (2.24) i considerând c x = a = ct., rezult :
µ 0 2 cos β1 − cos β 2
fk = ⋅i ⋅ (2.29)
4⋅π a
Din figura 2.6 rezult :
h h
cos β1 = =− 2 (2.30)
r1 h + a2
l−h 1− h
cos β 2 = − =− (2.31)
r2 (l − h )2 + a 2
Înlocuind rela iile (2.30) i (2.31) în rela ia (2.29) se ob ine expresia for ei specifice sub
µ0 h l−h
forma: fk = ⋅ i2 ⋅ + (2.32)
4⋅π⋅α h2 + a2 (l − h )2 + a 2
55
Figura 2.6. Determinarea for elor electrodinamice dintre conductoare paralele
For a total care ac ioneaz asupra conductorului 2, se ob ine prin integrarea rela iei
(2.32):
l µ0 l h l−h
F12 = f k ⋅ dh = ⋅ i2 ⋅ + ⋅ dh (2.33)
0 4⋅π⋅a 0
h2 + a2 (l − h )
2
+a 2
µ0 l
F12 = ⋅ i2 ⋅ h 2 + a 2 − (l − h )2 + a 2 (2.34)
4⋅π⋅a 0
2
µ0 a a
F12 = ⋅ i2 ⋅ l ⋅ 1 + − (2.35)
2⋅π⋅a l l
56
Pornind de la expresia inductivit ii unui circuit format din dou conductoare
paralele de lungime 1, de diametru 2·r i distan a dintre conductoare a:
µ0 a−r
L= ⋅ l ⋅ 1 + 4 ⋅ ln [H] (2.40)
4⋅π r
d 1 µ l
Aplicând rela ia (2.12) rezult : F = ⋅ L ⋅ i2 = 0 ⋅ ⋅ i 2 (2.41)
da 2 2⋅π a − r
57
Figura 2.8. Cazul conductoarelor perpendiculare
58
Figura 2.9. Aplicarea principiului suprapunerii efectelor în cazul c ilor de curent ale unui
întrerup tor.
Se observ c for ele maxime se exercit la locurile de atingere a contactelor i în
articula ii. De acest lucru trebuie s se in seama la dimensionarea resoartelor ce asigur
presiunea pe contacte, la dimensionarea articula iilor i a îmbin rilor lipite i sudate.
Conductoarele aparatelor electrice se afl de multe ori în apropierea unor pere i din mate-
riale feromagnetice fiind supuse fenomenului de atrac ie exercitat de ace tia. Acest fenomen
(denumit efect de proximitate) se explic prin aceia c fluxul magnetic cre te prin mic orarea
reluctan elor, adic prin mic orarea distan ei dintre conductor i perete. Acest fenomen are
numeroase aplica ii tehnice, dintre care în domeniul aparatelor electrice amintim: stingerea
arcului electric în camerele de stingere, construc ia barelor de conexiune i a celulelor de înalt
tensiune, etc.
Consider m un conductor drept plasat paralel cu un perete feromagnetic, la distan a a i
parcurs de curentul i. Reprezentarea grafic a conductorului este cea din figura 2.10.
Valoarea i sensul for ei care ac ioneaz asupra conductorului aflat în vecin tatea
peretelui feromagnetic poate fi determinat cu ajutorul metodei imaginilor electrice (imagini
conforme).
Conform acestei metode, peretele se echivaleaz cu un conductor imagine parcurs de
acela i curent ca i conductorul real i situat la aceea i distan fa de suprafa a peretelui.
59
Figura 2.10. Interac iunea unui conductor cu un perete feromagnetic
Conform rela iei (2.38), în cazul în care conductoarele sunt considerate filiforme i
infinite, for a specific se calculeaz cu formula:
µ0 i2 µ0
f= ⋅ = ⋅ i2 (2.45)
2⋅π 2⋅a 4⋅π⋅a
Dac lu m în considerare i diametrul (d=2·r) al conductorului, conform (2.41) rezult :
µ0
f = ⋅ i2 (2.46)
2 ⋅ π ⋅ (2a − r )
For a rezultant F ce ac ioneaz asupra conductorului de lungime l, este în sensul de a
mic ora distan a dintre conductor i perete. Datorit atrac iei exercitate de pere ii feromagnetici,
conductoarele parcurse de curen i se ancoreaz puternic pentru a rezista la for ele
electrodinamice. În cazul întrerup toarelor, transformatoarelor i al sta iilor electrice trebuie s
se in cont de for ele feromagnetice ce apar în special în regim de scurtcircuit.
60
Figura 2.11. Conductor plasat într-o ni feromagnetic de sec iune dreptunghiular .
61
1
Φ = 2 ⋅ µ0 ⋅ ⋅i⋅ x (2.53)
δ + δx
h−x
Deoarece: δx = δ ⋅ (2.54)
h
h−x 2⋅h − x
Rezult : δ + δx = δ ⋅ 1 + = δ⋅ (2.55)
h h
h x
Φ = 2 ⋅ µ0 ⋅ ⋅l⋅i⋅ (2.56)
δ 2⋅h − x
Energia magnetic se poate calcula cu expresia:
1 1 x
Wm = ⋅ Φ ⋅ i = µ0 ⋅ ⋅ h ⋅ i2 ⋅ (2.57)
2 δ 2⋅h − x
Aplicarea Teorema for elor generalizate:
∂Wm 1 2⋅h − x + x
F= = µ0 ⋅ ⋅ h ⋅ i2 ⋅ (2.58)
∂x i =ct . δ (2 ⋅ h − x )2
Rezult :
62
1 h2
F = 2 ⋅ µ0 ⋅ ⋅ i2 ⋅ (2.59)
δ (2 ⋅ h − x )2
Rela ia (2.59) arat c for a nu mai este constant , ea cre te pe m sur ce x cre te, adic
pe m sur ce conductorul se apropie de fundul ni ei, ceea ce este foarte avantajos în cazul
stingerii arcului electric (efectul de ni ).
Efectul de ni este utilizat în construc ia camerelor de stingere cu efect de ni , în scopul
atrageri arcului electric în ni i al deioniz rii prin r cire în contact cu pere ii reci ai camerei de
stingere. Din cele prezentate rezult c se prefer în cazul camerelor de stingere ni ele
triunghiulare formate din pl cu e feromagnetice suprapuse.
For ele electrodinamice care apar în interiorul bobinelor sunt se exercit într-o spir , între
spire sau între bobine i se determin din Teoremele for elor generalizate când se cunosc
expresiile analitice ale inductivit ilor proprii i mutuale ale acestora.
Pentru a calcula for a exercitat asupra unei spire parcurse de curent în figura 2.13 se
reprezint o spir circular de raz R, executat dintr-un conductor de raz r. For a
electrodinamic radial , uniform repartizat de-a lungul spirei, se determin conform rela iei
(2.12) astfel:
∂Wm 1 2 dL
F= = ⋅i ⋅ (2.60)
∂R 2 dR
63
Conform figurii 2.13 raza medie a spirei este R, iar raza conductorului este r.
Conductorul spirei fiind din cupru sau aluminiu, permeabilitatea magnetic relativ se
poate considera µr ≅ 1, rezult :
8⋅R
L = µ 0 ⋅ R ⋅ ln − 1,75 (2.62)
r
Înlocuind rela iile (2.62) în (3.60) se ob ine:
µ0 2 8⋅R
F= ⋅ i ⋅ ln − 0,75 (2.63)
2 r
For a radial specific ce se exercit asupra unit ii de lungime a spirei este:
F µ0 8⋅R
f= = ⋅ i 2 ⋅ ln − 0,75 (2.64)
2⋅π⋅R 4⋅π⋅R r
Verificarea rezisten ei mecanice a spirei se face s determinând for a de rupere FR a
acesteia. Astfel considerând un element inifinitezimal de lungime R · dα, for a de rupere se
ob ine prin integrarea de-a lungul unui sfert de spir a proiec iilor for elor radiale specifice:
π/2 µ0 2 8⋅R
FR = f ⋅ sin α ⋅ R ⋅ dα = ⋅ i ⋅ ln − 0,75 (2.65)
0 4⋅π r
Figura 2.14. Calcularea for ei dintre dou spire coaxiale de aceea i raz .
Pentru a calcula for a exercitat între spirele parcurse de curent ale unei bobine în figura
2.14 am considerat cazul a dou spire de acela i diametru 2R, coaxiale, cu distan a dintre spire h
i diametrul conductoarelor 2r.
64
Spirele fiind parcurse de curen ii i1 i i2, conform Teoremei for elor generalizate, for a cu
care interac ioneaz spirele este:
dM
F = i1 ⋅ i 2 ⋅ (2.68)
dh
Am notat cu M inductivitatea mutual dintre cele dou spire, a c rei expresie este:
8⋅R
M = µ 0 ⋅ R ⋅ ln −2 (2.69)
h
Aplicând Teorema for elor generalizate rezult expresia for ei:
h 8⋅R R
F = i1 ⋅ i 2 ⋅ µ 0 ⋅ R ⋅ − ⋅ 2 = −µ 0 ⋅ ⋅ i1 ⋅ i 2 (2.70)
8⋅R h h
Aceast for este orientat perpendicular pe planul spirelor (dup direc ia lui h) i este de
atrac ie sau de respingere în func ie de sensul curen ilor prin cele dou spire.
65
Rezult c for a specific variabil în timp este:
t
µ0 −
f (t ) = ⋅ I2 ⋅ 1 − e T (2.73)
2⋅π⋅a
În electroenergetic se folose te no iunea de for specific pe unitatea de lungime i
curent σ, cu ajutorul c reia se poate exprima în mod concis for a ce ac ioneaz între conductoare.
µ0
σ= (2.74)
2⋅π⋅a
Deoarece curentul aperiodic descris de rela ia (2.73) este amortizat i tinde spre zero
(când t = ∞) rezult c valoarea maxim afor ei este valoarea ini ial :
fmax = σ · I2 (2.76)
i1 (t ) = i 2 (t ) = 2 ⋅ I ⋅ sin ω ⋅ t (2.77)
În rela ia (2.77) I este valoarea efectiv a curentului monofazat.
Rezult c for a specific ce ac ioneaz între conductoare, conform rela iei (2.71) va fi :
f = 2·σ·I2·sin2 ω·t (2.78)
Am notat cu for a specific pe unitatea de lungime i curent, conform rela iei (2.74).
Valoarea maxim a acestei for e va fi:
fm = 2·σ·I2 (2.79)
Deoarece:
sin2 ω · t = (1 – cos2 · ω · t) / 2 (2.80)
Rezult c for a specific se poate scrie:
fm fm
f= − ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t = f c + f v (2.81)
2 2
66
Reprezentând grafic for a descris de rela ia (2.81) în figura 2.15, rezult c for a
specific f, variaz cu o frecven dubl fa de frecven a curentului i se poate descompune
într-o component constant fc = fm / 2 i o component variabil
fv = –fm / 2·cos2·ω·t.
Se constat c for a f este pulsatorie, adic variaz între zero i valoarea fm, cu frecven
dubl fa de curent, având merau acela i sens.
Figura 2.15. For a specific în conductoare parcurse de curentul alternativ monofazat în regim
nominal.
1
f med = ⋅ fm = σ ⋅ I2 (2.83)
2
Rezult c valoarea medie a for ei este propor ional cu p tratul valorii efective a
curentului monofazat i cu for a specific pe unitatea de lungime i curent.
În regim nominal for ele electrodinamice nu pericliteaz stabilitatea mecanic a
conductoarelor, dar în regim de scurtcircuit ele pot avea valori apreciabile. Rezult c este de cea
mai mare importan calcularea for elor electrodinamice în cazul curen ilor de scurtcircuit. În
cazul regimului de scurtcirciut cea mai mare solicitare mecanic apare la începutul procesului
tranzitoriu, când se produce ocul de curent.
Luând în considerare cazul cel mai defavorabil, când scurtcircuitul se produce în
momentul în care curentul are valoarea maxim rezult :
67
t
−
i sc = 2 ⋅ I p ⋅ e Ta
− cos ω ⋅ t (2.84)
68
t 2
−
f = σ ⋅ i sc2 = 2 ⋅ σ ⋅ I 2p ⋅ e Ta
− cos ω ⋅ t (2.87)
2⋅t t
− −
1 1
f = 2⋅σ⋅I ⋅ e 2
p
Ta
− 2⋅e Ta
⋅ cos ω ⋅ t + + ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t (2.88)
2 2
Se observ c for a specific în regim de scurtcircuit are o component aperiodic
amortizat (cu o constant de amortizare dubl fa de cea a curentului), o component periodic
amortizat (de acea i frecven cu curentul), o component constant i o component periodic
neamortizat de frecven dubl fa de frecven a curentului. i este
Cea mai mare valoare a for ei apare dup o semiperioad de la începutul scurtcircuitului
(când cos t=1) i are valoarea:
f m = σ ⋅ i sc2 .soc = 2 ⋅ σ ⋅ k s2 ⋅ I 2p = 3,25 ⋅ 2 ⋅ σ ⋅ I 2p (2.89)
Datorit ocului de curent amplitudinea for ei este de 3,25 ori mai mare decât în regimul
de scurtciruit de durat , adic datorit componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit,
valoarea de vârf (de oc) a for ei este de 3,25 ori mai mare.
Conform reprezent rii for ei din figura 2.16 se poate constata c for a electrodinamic , în
cazul curentului de scurtcircuit, este o m rime pulsatorie, cu pulsa ii inegale în regim tranzitoriu
i cu pulsa ii egale în regim permanent, de frecven dubl fa de cea a curentului alternativ.
Se poate observa c în curent alternativ monofazat for ele electrodinamice sunt mai
periculoase decât în curent continuu. Mai ales în regim de scurtcircuit, datorit valorilor maxime
de oc, for a valabil în timp, vibra ii ale sistemului asupra c ruia ac ioneaz , i poate duce la
distrugerea mecanic a suporturilor conductoarelor.
În cazul circuitelor trifazate, deoarece curen ii care parcurg cele trei conductoare ale
fazelor sunt defaza i în timp, solicit rile mecanice ale conductoarelor vor fi, iar în regim de
scurtcircuit pot fi periculoase.
Din punctul de vedere al pozi ion rii conductoarelor cele mai frecvent întâlnite cazuri
sunt:
– conductoarele paralele i coplanare;
– conductoare paralele, plasate în vârfurile unui echilateral.
2.2.2.1. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat, de
conductoare paralele i coplanare, în regim nominal.
i A = 2I ⋅ sin ω ⋅ t (2.90)
69
2⋅π
i B = 2I ⋅ sin ω ⋅ t − (2.91)
3
4⋅π
i c = 2I ⋅ sin ω ⋅ t − (2.92)
3
For ele specifice pe unitatea de lungime i curent, conform figurii 2.17, sunt:
µ0
σ AB = σ BC = σ = (2.93)
2⋅π⋅a
µ0 1
σ AC = = ⋅σ (2.94)
4⋅π⋅a 2
Figura 2.17. Calculul for elor electrodinamice între conductoare plan paralele.
For a care se exercit asupra conductorului A, determinat de ac iunea curen ilor din con-
ductoarele B i C rezult conform rela iei (2.71):
fA = σAB · iA · iB + σAC · iA · iC (2.95)
1
fA = σ ⋅ iA ⋅ iB + ⋅ ic (2.96)
2
Înlocuind în (2.96) expresia curen ilor trifaza i, rezult succesiv:
2⋅π 1 4⋅π
f A = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ sin ω ⋅ t − + ⋅ sin ω ⋅ t − (2.97)
3 2 3
1 3 1 3
f A = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ωt ⋅ − ⋅ sin ωt − ⋅ cos ωt − ⋅ sin ωt + ⋅ cos ωt (2.98)
2 2 4 4
fA = −
2
3
⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ ( )
3 ⋅ sin ω ⋅ t + cos ω ⋅ t (2.99)
Se constat c aceast for se anuleaz pentru ω·t = 0 i ω·t = 5·π / 6, iar valoarea maxi-
m negativ se ob ine pentru ω·t = 5·π / 12 i are valoarea:
fAmr = – 1,616·σ·I2 (2.100)
70
Valoarea maxim pozitiv se ob ine pentru ω·t = – π / 12 i are valoarea:
fAma = 0,116·σ·I2 (2.101)
În figura 2.18 s-a reprezentat grafic varia ia în timp a for ei ce ac ioneaz asupra
conductorului A.
În mod analog, pentru conductorul C, for a specific se calculeaz astfel:
fC = – σAC · iA · iC – σBC · iB · iC (2.102)
1
f c = −σ ⋅ i C ⋅ i B + ⋅ iA (2.103)
2
4⋅π 2⋅π 1
f C = −2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ωt − ⋅ sin ωt − + ⋅ sin ωt (2.104)
3 3 2
În figura 2.18 este prezentat grafic varia ia în timp a for ei specifice ce ac ioneaz asupra
conductorului C. Rezult c aceast for se anuleaz pentru ω·t = π / 3 i ω·t = π / 2, i are
valoarea maxim pozitiv pentru ω·t = –π / 12.
Valoarea maxim pozitiv a for ei are valoarea:
fCmr = 1,616 · σ · I2 (2.105)
For a maxim negativ se ob ine pentru ω·t = –5 · π / 12 i are valoarea:
fCma = –0,116 · σ · I2 (2.106)
Se constat c ac iunea dominant a for ei este de a împinge conductoarele laterale spre
exteriorul sistemului, adic avem for e preponderent de respingere.
For a care ac ioneaz asupra conductorului central B este:
fB = σBC · iB · iC – σBA · iB · iA = σ · iB · (iC – iA) (2.107)
Prin înlocuirea expresiei curen ilor trifaza i se ob ine:
2⋅π 4⋅π
f B = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t − ⋅ sin ω ⋅ t − − sin ω ⋅ t (2.108)
3 3
Aceast for se anuleaz pentru ω·t = π / 6 i ω·t = 2·π / 3, iar valoarea maxim pozitiv
se ob ine pentru ω·t = 5 · π / 12, i are expresia:
fBmp = 1,73·σ·I2 (2.109)
Valoarea maxim negativ se ob ine pentru ω·t = – π / 12, i are expresia:
fBmn = – 1,73·σ·I2 (2.110)
71
Figura 2.18. Valoarea momentan a for elor specifice exercitate asupra conductoarelor paralele i
coplanare parcurse de curen i trifaza i nominali.
În figura 2.18 am reprezentat varia ia for ei specifice momentane care ac ioneaz asupra
conductorului B din mijloc, rezultând c el este solicitat simetric, în ambele sensuri cu for e mai
mari decât for ele ce ac ioneaz asupra conductoarelor laterale.
Din analiza reprezent rilor for elor electrodinamice din figura 2.18, rezult c din punct
de vedere al solicit rilor medii conductoarele laterale sunt solicitate mai periculos, spre exte-
riorul sistemului, iar din punct de vedere al solicit rilor instantanee maxime conductorul central
este solicitat la o for maxim mai mare.
Dac în regim nominal solicit rile electrodinamice nu sunt în general periculoase, în
schimb în regim de scurtcircuit, componenta aperiodic va conduce la valorii foarte mari ale
for elor maxime, iar varia ia for ei în timp va depinde de momentul producerii scurtcircuitului.
Cazul cel mai defavorabil, din punctul de vedere al solicit rilor electrodinamice a
conductoarelor trifazate, are loc în regim de scurtcircuit, în cazul când m car unul din curen i are
valoare maxim în momentul producerii scurtcircuitului. Pentru calculul for elor în acest regim
pornim de la expresiile curen ilor de scurtcircuit în cele trei conductoare, scrise sub forma:
t
−
i scA = 2 ⋅ I p ⋅ e Ta
⋅ sin α + sin (ω ⋅ t − α ) (2.111)
72
t
−
2⋅π 2⋅π
i scB = 2 ⋅ I p ⋅ e Ta
⋅ sin α + + sin ω ⋅ t − α − (2.112)
3 3
t
−
4⋅π 4⋅π
i scC = 2 ⋅ I p ⋅ e Ta
⋅ sin α + + sin ω ⋅ t − α − (2.113)
3 3
Expresiile care se ob in pentru for ele specifice eviden iaz faptul c acestea depind atât
de momentul producerii scurtcircuitului (defazajul ini ial α) cât i de timp. Calculul acestor for e
este relativ laborios, dar similar regimului nominal. Cea mai mare valoare a for ei este, ca i în
cazul curentului de scurtcircuit monofazat de 3,25 ori mai mare decât amplitudinea for ei în
regimul de scurtcircuit de durat . De aceast for important trebuie s se in seama la calculul
stabilit ii mecanice a conductoarelor i a dispozitivelor de sus inere.
Pentru conductoarele laterale valoarea maxim a for ei în regim de scurtcircuit are
expresia:
fmax.sc = 3,25·1,616·σ·Ip2 = 5,252·σ·Ip2 (2.114)
În cazul conductorului central valoarea maxim a for ei în regim de scurtcircuit este:
fmax.sc = 3,25·1,73·σ·Ip2 = 5,625·σ·Ip2 (2.115)
For ele din rela iile (2.114) i (2.115) stau la baza proiect rii elementelor de sus inere a
conductoarelor i a izolatoarelor.
73
2.2.2.3. For ele electrodinamice într-un sistem trifazat, de
conductoare plasate în vârfurile unui triunghi echilateral, în regim
nominal.
În cazul conductoarelor trifazate a ezate în vârfurile unui triunghi echilateral ca cele
prezentate în figura2.19 are loc o simetrizare a impedan elor pe cele trei faze, asigurând
inductivit i proprii i mutuale egale pentru fiecare din cele trei conductoare.
Aceast pozi ionare a conductoarelor se întâlne te frecvent în cazul cablurilor trifazate de
for i a liniilor electrice aeriene. Considerând expresiile curen ilor în regim nominal date de
rela iile (2.90)...(2.92) i inând cont de for ele specifice pe unitatea de lungime i curent rezult :
µ0
σ AB = σ BS = σ CA = σ = (2.116)
2⋅π⋅a
For ele specifice se calculeaz cu rela iile:
f A = f AB + f AC (2.117)
Figura 2.19. Calculul for elor electrodinamice pentru conductoare pozi ionate
în vârfurile unui triunghi echilateral.
74
fAC = σ · iA · iC (2.121)
Rezult pentru componentele for elor specifice dup direc iile x i y ale sistemului
cartezian de axe, expresiile:
3 2⋅π 4⋅π
f Ax = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ωt ⋅ ⋅ sin ωt − + sin ωt − (2.122)
2 3 3
π
f Ax = 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ 2 ⋅ sin (ω ⋅ t − π) ⋅ cos (2.123)
3
f Ax = 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ sin (ω ⋅ t − π) (2.124)
1 2⋅π 4⋅π
f Ay = 2 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ ⋅ sin ω ⋅ t − + sin ω ⋅ t − (2.125)
2 3 3
π
f Ay = σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ 2 ⋅ sin ⋅ cos(ω ⋅ t − π) (2.126)
3
f Ay = 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t ⋅ cos(ω ⋅ t − π ) (2.127)
f A = ± 3 ⋅ σ ⋅ I 2 ⋅ sin ω ⋅ t (2.129)
Sensul pozitiv pentru for e este cel din figura 2.19. Varia ia for ei ce ac ioneaz asupra
conductorului A (vectorul fA) este ca m rime i direc ie reprezentat în figura 2.19, cu punctul de
aplica ie în punctul A i a c rui extremitate alunec pe cercul cu diametru egal cu 3 ⋅ σ ⋅ I i
2
cu centrul pe axa x. Deoarece fiecare conductor din sistemul considerat se afl în condi ii iden-
tice fa de ac iunea celorlalte dou conductoare, în mod analog cu conductorul A vor fi solicitate
i conductoarele B i C, îns cu decalate corespunz tor în timp i spa iu. Astfel asupra celor trei
conductoare vor ac iona permanent for e de respingere variabile în timp i spa iu. Valoarea
minim a for ei este zero, iar valoarea maxim 3 ⋅ σ ⋅ I ( locul geometric descris de vectorul
2
for fiind un cerc). Valoarea maxim a for ei ce ac ioneaz asupra conductoarelor este egal cu
for a maxim care ac ioneaz asupra conductorului central în sistemul trifazat cu conductoare
paralele i coplanare.
75
Figura 2.20. Locul geometric al vectorului for în regim de scurtcircuit, pentru conductoare
plasate în vârfurile unui triunghi echilateral
For a maxim , la care trebuie dimensionate conductoarele i izolatoarele suport, este for a
din regim de scurtcircuit, mult mai mare ca for a din regim de durat i care are expresia:
fmax.sc. = 3,25·1,73·σ·Ip2 (2.130)
Din compararea for elor electrodinamice din curent alternativ, se constat c în cazul
curentului monofazat for ele electrodinamice variabile în timp solicit conductoarele numai într-
un singur sens (for pulsatorie) iar în regim de scurtcircuit for a în regimul tranzitoriu este o
for pulsatorie nesimetric care tinde s devin simetric în scurtcircuitul de durat . Valoarea de
oc a for ei de scurtcircuit (datorat componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit) are
valori importante i de aceea aceast for st la baza proiect rii mecanica a instala iei electrice.
În sistemele trifazate cu conductoare drepte i coplanare solicit rile se produc numai în
planul conductoarelor. Conductorul central va fi solicitat mai puternic în ambele sensuri, în mod
egal, iar conductoarele marginale vor fi solicitate mai ales spre exteriorul sistemului, cu for e de
amplitudine mai mic .
În cazul conductoarelor trifazate a ezate în vârfurile unui triunghi echilateral for ele
variabile în timp i spa iu solicit toate conductoarele i suporturile lor în modul cel mai defavo-
rabil, cu for e pulsatorii dedirec ie variabil , defazate temporal. Datorit faptului c în regim de
scurtcircuit solicit rile cresc foarte mult întotdeauna dimensionarea conductoarelor i a
sistemelor lor de sus inere se face pentru cazul celui mai mare curent de scurtcircuit ce poate
ap rea în sistemul trifazat respectiv, adic pentru valoarea de oc a curentului de scurtcircuit.
76
de oc a celui mai mare curent de scurtcircuit pe care aparatul este în m sur s -l suporte f r
deterior ri sensibile (conform standardelor: o deformare permanent sub 0,2 %). Aparatul trebuie
s func ioneze în bune condi ii dup ce a fost solicitat electrodinamic, f r ca nici una din
caracteristicile sale tehnice s se degradeze în mod inadmisibil.
Curentul de valoare extrem , care caracterizeaz rezisten a mecanic a aparatului la so-
licit ri electrodinamice maxime, se nume te curent limit dinamic ild i se exprim în [kA]
valoare maxim momentan . Pentru toate aparatele montate într-un circuit, curentul limit
dinamic garantat de fabrica constructoare, trebuie s fie mai mare decât amplitudinea de oc a
celui mai mare curent de scurtcircuit care se poate produce în acel punct al circuitului unde
urmeaz s func ioneze aparatul. Matematic acest lucru înseamn : ild > isc.soc
(2.131)
i ld > 2 ⋅ k s ⋅ I p (2.132)
Pr
i ld > 2 ⋅ k s ⋅ [kA] (2.133)
3 ⋅ Un
În rela iile (2.131) , (2.132) i (2.133) s-au f cut nota iile:
Ip – valoarea efectiv a componentei periodice a curentului de scurtcircuit de durat , Pr – puterea
de rupere, Un_ valoarea efectiv a tensiunii nominale.
Puterea de rupere este o m rime de calcul definit astfel:
Pr=m Ip Un (2.134)
În rela ia (2.134) s-a notat cu m num rul de faze.
Puterea de rupere permite compararea aparatelor electrice din punctul de vedere al
capacit ii de comuta ie.
77
Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „For e electrodinamice i
electromagnetice “ r spunde i la urm toarele întreb ri:
78
38. Ce frecven are for a electrodinamic în regim monofazat?
39. Care este expresia curentului de scurtcircuit monofazat?
40. Care este expresia valorii efective a curentului de scurtcircuit permanent?
41. Care este expresia constantei electrice de timp a componentei aperiodice a curentului de
scurtcircuit monofazat?
42. Care este valoare de calcul ce se atribuie constantei electrice de timp a componentei
aperiodice a curentului de scurtcircuit monofazat?
43. Care este expresia atenu rii componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit
monofazat?
44. Care este expresia coeficientului de oc a curentului de scurtcircuit monofazat?
45. Care este valoarea maxim a coeficientului de oc a curentului de scurtcircuit monofazat?
46. Defini i coeficientul de oc a curentului de scurtcircuit monofazat?
47. Ce componente are for a electrodinamic în regim de scurtcircuit monofazat?
48. Ce tip de for apare în regimul tranzitoriu a scurtcircuitului monofazat?
49. Ce tip de for apare în regimul permanent a scurtcircuitului monofazat?
50. Cât este coeficientul de oc al for ei electrodinamice în scurtcircuitul monofazat?
51. La ce for e se verific suporturile i izolatoarele conductoarelor monofazate?
52. Cum pot fi pozi ionate conductoarele unui sistem trifazat?
53. Ce defazaj exist între curen ii unui sistem trifazat simetric?
54. Cât este valoarea maxim a curentului alternativ în func ie de valoarea lui efectiv ?
55. Ce tip de for e ac ioneaz asupra conductoarelor laterale într-un sistem coplanar, trifazat
în regim nominal?
56. Ce tip de for e ac ioneaz asupra conductorului central într-un sistem coplanar, trifazat în
regim nominal?
57. Cât este valoarea de vârf a for ei ce ac ioneaz asupra conductoarelor laterale într-un
sistem coplanar, trifazat în regim nominal?
58. Cât este valoarea de vârf a for ei ce ac ioneaz asupra conductorului central într-un sistem
coplanar, trifazat în regim nominal?
59. Care este expresia unui curent de scurtcircuit trifazat?
60. Cât este coeficientul de oc al for ei ce ac ioneaz asupra conductoarelor laterale într-un
sistem coplanar, trifazat în regim nominal?
61. Cât este coeficientul de oc al for ei ce ac ioneaz asupra conductorului central într-un
sistem coplanar, trifazat în regim nominal?
62. Cât este amplitudinea maxim a for ei electrodinamice ce ac ionaz asupra conductoarelor
dintr-un sistem simetric, trifazat în regim nominal?
63. Care este locul geometric a for ei electrodinamice ce ac ionaz asupra conductoarelor
dintr-un sistem simetric, trifazat în regim nominal?
64. Ce avantaj prezint pozi ionarea simetric (în vârfurile unui triunghi echilateral) a
conductoarelor dintr-un sistem trifazat?
65. Cât este coeficientul de oc al for ei electrodinamice ce ac ioneaz într-un sistem trifazat
pozi ionat simetric în regim de scurcircuit?
66. Care este locul geometric al for ei electrodinamice ce apare într-un sistem trifazat
pozi ionat simetric în regim de scurcircuit?
67. Defini i stabilitatea electrodinamic a unui aparat electric.
68. Defini i curentul limit dinamic al unui aparat electric.
69. Ce condi ie trebuie s îndeplineasc curentul limit dinamic a unui aparat electric?
70. Care este expresia puterii de rupere a unui aparat electric?
79
3. ELECTROMAGNE I
80
– de curent continuu i
– de curent alternativ monofaza i
– electromagne i trifaza i;
.
Figura 3.1. Variante constructive de electromagne i.
81
Pornind de la forma integral a legii conduc iei electrice:
U + Ue = R · I (3.1)
Notând tensiunea electromotoare a sursei cu:
dΨ
Ue = − (3.2)
dt
Rezult :
dΨ
U −R ⋅I = (3.3)
dt
Ψ=N·Φ (3.4)
fiind înl n uirea magnetic produs de fluxul fascicular, se ob ine prin
integrare:
0
t
(U ⋅ i − R ⋅ i )⋅ dt =
2
Ψ
0
i ⋅ dΨ = Wm (3.5)
unde s-a notat cu Wm energia magnetic acumulat în întregul câmp,
echivalent cu aria ha urat din figura 3.2 b. Conform rela iei (3.5) se
constat c aceast energie magnetic este diferen a dintre energia electric
absorbit de la re ea i pierderile prin efect Joule–Lenz din înf urare.
Dac se repet opera ia pentru întrefieruri δ1 > δ i δ2 > δ se ob in
curbele din figura 3.2 b. Se constat c la un electromagnet alimentat de la o
tensiune constant , energia acumulat este dependent doar de pozi ia
arm turii mobile. Valoarea energiei acumulate în pozi iile de întrefier δ1 i δ2
nu depind de pozi iile succesive (δ) pe care le ocup arm tura în deplasarea
de la pozi ia deschis la cea închis a electromagnetului.
82
Dac întrefierul nu se men ine blocat, atunci sub ac iunea for elor ce se
manifest în câmpul magnetic, arm tura mobil se va deplasa spre arm tura
fix i energia câmpului magnetic se modific .
Atragerea arm turii mobile se poate face în dou moduri distincte: cu-
rentul r mâne constant, indiferent de valoarea întrefierului; sau fluxul
magnetic este constant, indiferent de valoarea întrefierului. Primul caz
corespunde unui electromagnet de curent continuu, iar al doilea unui
electromagnet de curent alternativ.
83
∆ Wm = Wmf – Wmi (3.6)
∆ Wm = aria OBΨ1 – aria OAΨ2
În acela i timp s-a produs un lucru mecanic ∆L. Atât lucrul mecanic
dezvoltat cât i varia ia energiei magnetice s-a f cut datorit surplusului de
energie electric debitat de la re ea, propor ional cu aria ψoABψ1. Din
ecua ia bilan ului energetic: ∆We = ∆Wm + ∆L (3.7)
Aria corespunz toare lucrului mecanic efectuat va fi deci:
∆L = aria ΨoABΨ1 – (aria OBΨ1 – aria OAΨo) = aria OAB
adic lucrul mecanic efectuat corespunde ariei dintre cele dou
caracteristici de magnetizare, ha urat în figura 3.3. Cum aceast arie:
aria OAB = aria OCB – aria OCA
este echivalent cu cre terea coenergiei magnetice (W'm), avem:
∂L = ∂W'm (3.8)
Cum
∂L = F · ∂x (3.9)
rela ia (3.8) permite calcularea for ei ce produce deplasarea arm turii:
∂W 'm
F= (3.10)
∂x i =ct .
84
Ecua ia bilan ului devine: ∆Wm + ∆L = 0 (3.12)
Rezult c lucrul mecanic dezvoltat corespunde mic or rii energiei
magnetice, fiind dat de aria:
∆L = – ∆Wm = aria OAΨo – aria OBΨo = aria OAB
a c rei reprezentare s-a f cut ha urat în figura 3.5. Deci:
∂L = – ∂Wm (3.13)
rela ie care permite calcularea for ei de atrac ie sub forma:
∂Wm
F=− (3.14)
∂x Ψ =ct .
reg sindu-se astfel cea de-a doua teorem a for elor generalizate.
85
3.2.3. Randamentul electromagne ilor
86
O parte din pierderi se pot recupera. Astfel o parte din fluxul de
dispersie trece prin arm tura mobil i contribuie la realizarea for ei de
atrac ie i o parte din câmpul electromagnetic înmagazinat în inductivit i i
capacit i parazite este recuperat în timpul regimului tranzitoriu. Pentru
reducerea pierderilor în miezul feromagnetic acesta se lameleaz i în cazul
electromagne ilor de c.c..
Totu i randamentul electromagne ilor este relativ mic comparativ cu
motoarele electrice rotative. Acest lucru este compensat de un raport for /
mas favorabil electromagne ilor.
d2x dx
F= m⋅ 2 + D⋅ + ke ⋅ x (3.18)
dt dt
87
Ecua ia (3.16) se nume te ecua ia bilan ului electric, ecua ia (3.17)
reprezint Teorema for elor generalizate la i = ct. iar (3.18) este ecua ia de
echilibru mecanic.
Aceste trei rela ii reprezint ecua iile regimului dinamic ale unui
electromagnet.
Rezolvarea direct a acestui sistem de ecua ii se realizeaz cu ajutorul
calculatorului, permi ând în final determinarea func iilor de timp: x = f1(t);
v = f2(t); i = f3(t); F = f4(t).
Deoarece rezolvarea direct a ecua iilor regimului dinamic este
incomod , nefiind posibil stabilirea unor solu ii analitice exacte, se
procedeaz fie la rezolvarea aproximativ analitic a acestora sau
grafo-analitic.
88
Studiul regimului tranzitoriu comport analizarea etapelor mai sus
men ionate. Astfel, în intervalul tp, deoarece F < Fr, ecua ia circuitului este:
di
U = R ⋅i + L⋅ (3.19)
dt
a c rei solu ie determin o lege de varia ie exponen ial :
t
U −
i= ⋅ 1− e T (3.20)
R
unde L i R sunt inductivitatea i rezisten a la întrefierul maxim.
iA = ⋅ 1 − e T
(3.21)
R
89
I
de unde: t p = T ⋅ ln (3.22)
I − iA
În intervalul td for a activ F devine mai mare decât for a rezistent Fr i
arm tura mobil î i execut cursa pân ce se ciocne te de arm tura fix
(δ ≈ 0). În acest interval de timp trebuie s se in seama de varia ia
inductivit ii în raport cu timpul i ecua ia diferen ial a circuitului este:
di dL
U = R ⋅i + L⋅ +i⋅ (3.23)
dt dt
Solu ia ecua iei (3.23) ofer o imagine a modului cum variaz curentul
în func ie de timp, luând ca parametru viteza de deplasare a arm turii.
Trebuie men ionat îns , c viteza de deplasare este func ie de curent,
astfel c rezolvarea ecua iei (3.18) este posibil numai prin discretizarea i
aplicarea unei metode iterative. În figura 3.8 solu ia acestei ecua ii este
reprezentat prin por iunea AB a curbei.
Durata total :
ta = tp + td (3.24)
se nume te timp de ac ionare i reprezint timpul scurs din momentul
închiderii circuitului de alimentare al bobinei pân în momentul atingerii
arm turii fixe de c tre arm tura mobil .
Din punctul B înceteaz mi carea arm turii, iar ecua ia circuitului este:
di
U = R ⋅ i + L'⋅ (3.25)
dt
unde L' este inductivitatea corespunz toare întrefierului δ practic egal cu ze-
ro.
t
U −
Legea de varia ie a curentului devine: i = ⋅ 1 − e T' (3.26)
R
unde T' = L' / R, (3.27)
curentul i tinzând spre valoarea de regim permanent I = U / R.
Ac ionarea electromagnetului înceteaz din momentul întreruperii
curentului. Perioada de varia ie a curentului corespunz toare desprinderii
arm turii, pân la pozi ia ini ial δi, se nume te timp de revenire (t1).
Determinarea acestui timp de revenire se face prin rezolvarea ecua iei
di dL
diferen iale: 0 = R ⋅i + L⋅ +i⋅ (3.28)
dt dt
a a cum este ilustrat în figura 3.7.
90
Figura 3.8. Diagrama în patru cadrane a regimului dinamica unui
electromagnet de c.c.
91
Dac ecua ia circuitului nu se verific se reitereaz construc ia grafic ,
pân la determinarea riguroas a curbei de varia ie 1–2–3–4–5–6 a lui
Ψ = f(i), conform reprezent rii din cadranul I.
Principale concluzie care rezult din aplicarea metodei grafo–analitice
este aceea c lucrul mecanic util dezvoltat în regim dinamic (corespunz tor
ariei 0123456) este mult mai mic decât lucrul mecanic util determinat din
caracteristicile statice, între cele dou întrefieruri extreme δmax i 0
(corespunz tor ariei 0, δ1, δ = 0). De aici i importan a consider rii regimului
dinamic la dimensionarea electromagne ilor.
În cazul electromagne ilor de curent alternativ, sistemul de ecua ii
devine:
di dL
2 ⋅ U ⋅ sin (ω ⋅ t + ϕ) = R ⋅ i + L ⋅ +i⋅ (3.29)
dt dt
1 2 dL
F= ⋅i ⋅ (3.30)
2 dx
d2x dx
F=m⋅ 2
+ D⋅ + ke ⋅ x (3.31)
dt dt
a c rui rezolvare este posibil prin metode numerice cu ajutorul calculatoru-
lui.
92
Dup cum se tie în anumite condi ii (induc ii mici, absen a satura iei)
circuitele feromagnetice pot fi aproximate ca fiind liniare (de permeabilitate
constant , independent de valoarea local a câmpului).
În figura 3.9 s-a considerat un asemenea circuit magnetic liniar i
omogen, de lungime medie (1), sec iune (A) i permeabilitate (µ) cunoscute.
Por iunea înf urat constituie coloana, iar cea neînf urat jugul (sau, dac
este mobil , arm tura).
Aplicând rela ia lui Ampère liniei geometrice mijlocii, considerat i ca
linie de câmp se ob ine: I·N=H·I (3.32)
sau cu B=µ·H (3.33)
µ⋅A µ⋅A
Φ = B⋅A = I⋅N⋅ =θ⋅ (3.34)
l l
unde solena ia bobinei este: θ=N·I (3.35)
θ= (H ⋅ dl) = B
µ
⋅ dl = Φ ⋅
µ
dl
⋅ A
= Φ ⋅ Rm (3.36)
Γ Γ Γ
93
dl
unde m rimea: Rm = >0 (3.37)
Γ
µ⋅A
constituie reluctan a magnetic a circuitului.
Pentru medii omogene, de sec iune constant :
1
Rm = [H–1] (3.38)
µ⋅A
În aplica ii se opereaz i cu m rimea reciproc a reluctan ei, numit
permean :
1
Λ= [H] (3.39)
Rm
În acest fel, rezolvarea problemei directe, respectiv inverse se face cu
considerarea unei a din rela iile (3.34):
θ = Φ · Rm sau Φ = θ · Λ (3.40)
Dac circuitul este neomeogen (spre exemplu are un întrefier δ), cu re-
prezent rile din figura 3.6, rela ia lui Ampère nu mai este suficient pentru
calculul s u, deoarece câmpul H ob ine valori distincte în cele dou medii fier
i aer (Hf, Hδ).
θ = I · N = Hf · lf + Hδ · δ (3.41)
unde cu lf s-a notat lungimea medie a por iunii de fier (lungimea fierului) iar
cu δ cea a întrefierului.
94
În zona întrefierului apare un efect de margine (liniile de câmp fiind
practic ortogonale la muchiile fierului), care duce la cre terea sec iunii
tubului de flux în aer (de la Af la Aδ):
Aδ = k · Af (3.42)
unde k = 1 ÷1.3, valorile mai mari referindu-se la întrefieruri mai mari.
Dac se admite c fluxul magnetic se conserv în lungul circuitului, se
poate scrie:
Φ = Bf · Af = B δ · Aδ (3.43)
i deci:
µ · Hf · Af = µ0 · Hδ · Aδ (3.44)
de unde se deduce c valorile lui Hf i Hδ sunt mult diferite (Hf << Hδ,
deoarece µ0 << µ, iar Af = Aδ).
Sistemul format din rela iile (3.41) i (3.44) permite calculul circuitului
magnetic neomogen.
µ Af
Din rela ia (3.44): Hδ = ⋅ ⋅ Hf (3.45)
µ0 Aδ
i cum:
Bf Φ
Hf = = (3.46)
µ µ ⋅ Af
rela ia (3.23) devine:
Φ µ Af
I⋅N = ⋅ lf + ⋅ ⋅δ (3.47)
µ ⋅ Af µ0 Aδ
i deci:
lf δ
I⋅N = Φ⋅ + (3.48)
µ ⋅ Af µ0 ⋅ Aδ
I · N = Φ · (Rmf + Rmδ) (3.49)
unde cu Rmf i Rmδ s-au notat reluctan ele fierului, respectiv ale
întrefierului.
Rela ia (3.49) permite calcularea circuitului magnetic neomogen, de
reluctan e cunoscute.
Circuitul magnetic al unui electromagnet fiind realizat cu miezuri de
fier se comport ca un circuit neliniar, permeabilitatea depinde de punctul de
func ionare i nu poate fi în general precizat , ea ne mai constituind un
parametru dat în problem .
95
Figura 3.11. Curba de magnetizare a materialului feromagnetic.
96
unde Φδ este fluxul din întrefierul δ i Umδ tensiunea magnetic între cei doi
poli ai întrefierului.
În cazul simplificat, al unui câmp omogen, între dou suprafe e plan
paralele de arie A având un întrefier δ rela ia (3.50) devine:
Bδ ⋅ A A
Λδ = = µ0 ⋅ (3.51)
Hδ ⋅ δ δ
Prin utilizarea metodelor amintite mai sus, se dau în literatur rela ii de
calcul ale permanen ei întrefierului pentru diferite forme de suprafe e.
Pentru determinarea permanen ei magnetice a unei por iuni din fier se
utilizeaz rela ia:
Φf
Λf = (3.52)
U mf
unde Φf este fluxul în fier i Umf tensiunea magnetic a fierului.
În cazul simplificat al unui miez de sec iune Af, permean a rezult
Af
conform (3.49): Λ f = µ ⋅ (3.53)
lf
rela ie în care µ se determin din curba de magnetizare (figura 3.11).
Pentru calculul circuitului magnetic al unui electromagnet se pot folosi
urm toarele metode: a). construirea circuitului magnetic echivalent;
b). metoda transform rilor conforme; c). metode numerice.
În cele ce urmeaz se prezint numai prima metod i anume
construirea circuitului magnetic echivalent.
Pentru un eletromagnet dat, circuitul magnetic echivalent se modific
sensibil dac arm tura mobil trece din pozi ia de întrefier minim în pozi ia
de întrefier maxim. Aceast modificare rezult din necesitatea de a simplifica
circuitul magnetic echivalent, care se compune din reluctan e i solena ii,
neglijând reluctan ele de valori mici conectate în serie cu reluctan e de valori
mari.
Pentru a exemplifica modul de realizare a circuitului magnetic
echivalent, consider m electromagnetul în form de U din figura 3.12 a, în
pozi ia de întrefier minim. Electromagnetul este simetric, cu dimensiunile din
figur , iar pentru aprecierea fluxurilor de dispersie se împart jugurile în dou
p r i egale (h / 2) rezultând fluxurile de dispersie Φσ1 i Φσ2.
Fluxul util care determin for a de atrac ie a electormagnetului este Φδ,
în timp ce în coloana sa circul fluxul Φ1. Considerând solena ia concentrat ,
se construie te circuitul magnetic echivalent reprezentat în figura 3.12.b.
97
Figura 3.12. Calculul circuitului magnetic al unui electromagnet.
a). Electromagnet în form de U;
b). Circuitul magnetic echivalent pentru pozi ia de întrefier minim.
98
Tensiunea magnetic între punctele 2 – 2' se scrie:
Um22' = Um11' + 2 · Φ2 · Rm3 (3.57)
iar fluxul de dispersie dintre acelea i puncte se calculeaz :
U m 22 '
Φ σ2 = (3.58)
Rσ
Rezult fluxul total din coloan :
Φ1= Φ2 + Φσ2 (3.59)
În final rezult : θ = Um22' + Φ1 · (2 · Rm2 + Rm1) (3.60)
Reluctan ele în aer (Rδ – reluctan a întrefierului; Rσ – reluctan a de
dispersie) i cele în fier (Rm5 – reluctan a arm turii; Rm2 i Rm4 – reluctan ele
unor por iuni de jug de lungime h / 4; Rm3 – reluctan a por iunii de jug de
lungime h / 2; Rm1 – reluctan a coloanei) se calculeaz conform rela iilor
(3.51) i (3.53), fiind considerate cunoscute. În acest fel rela ia (3.60), cu
considerarea rela iilor (3.54) ÷ (3.59) ne permit solu ionarea problemei
directe (determinarea lui θ la Φδ dat ).
Evident, metoda expus ofer rezultate cu atât mai exacte cu cât
jugurile se împart în mai multe elemente.
99
Figura 3.13 Circuitul magnetic echivalent pentru întrefier maxim.
100
O alt modalitate de concepere a circuitelor magnetice echivalente se
poate realiza cu parametri distribui i. În acest caz solena iile se distribuie
uniform dealungul coloanei, reluctan ele coloanei i cele de dispersie se
consider i ele distribuite liniar. Se ob ine o schem echivalent ce const
din înserierea unor cuadripoli elementari i care se rezolv pe baza rela iilor
clasice aplicate circuitelor electrice.
În cazul electromagne ilor de curent alternativ, calculul circuitului
magnetic se face utilizând reprezent rile din planul complex. Astfel pentru un
circuit magnetic închis se poate scrie:
1
θ= ⋅ Φ i ⋅ z mi (3.64)
2
unde θ este solena ia (în valoare efectiv ) în planul complex; Φ este fluxul
magnetic (în valoare maxim ) în planul complex; Zm impedan a magnetic în
form complex :
Z m = Rm + j · X m (3.65)
unde Rm este reluctan a (rezisten a) magnetic i Xm reactan a
magnetic .
101
3.5.1. Calculul for ei de atrac ie la electromagne ii de curent continuu.
Cel mai frecvent caz întâlnit este cel al electromagne ilor cu poli plani.
În acest caz facem ipoteza simplificatoare c fluxul în întrefier este
perpendicular pe suprafa a polilor i se poate neglija dispersia.
102
1 d µ0 ⋅ A 1 µ ⋅A
F = − ⋅ U 2mδ ⋅ = ⋅ U 2mδ ⋅ 0 2 (3.73)
2 dδ δ 2 δ
Reprezentarea grafic a rela iei (3.73) în figura 3.16 arat c for a
dezvoltat cre te pe m sura mic or rii întrefierului. inând seama c :
Bδ U mδ
Hδ = = (3.74)
µ0 δ
Φδ = Bδ · A (3.75)
expresia for ei dezvoltate de un electromagnet de curent continuu, în ipoteze-
Bδ2 ⋅ A Φ δ2
le acceptate este: F= = (3.76)
2 ⋅ µ0 2 ⋅ µ0 ⋅ A
103
al ac ion rii. Din aceste considerente s-au conceput numeroase forme pentru
arm turile electromagnetului, astfel încât permanen a dintre ele s depind
mai mult sau mai pu in de întrefierul de lucru.
Φδ
Cum: U mδ = (3.82)
Λδ
104
i observând c Φδ = Bδ · x · 2 · π · r1 (3.83)
π ⋅ r12 ⋅ δ ⋅ Bδ2
rezult în final: F= (3.84)
δ
µ 0 ⋅ r1 +
2
adic for a nu depinde practic de pozi ia arm turii mobile, fiind constant în
raport cu x.
Din analiza rela iilor (3.76) se poate constata c for a depinde de
induc ia în întrefier. În vederea ob inerii unei eficien e maxime se pune
problema alegerii induc iei optime, care se ob ine dac energia magnetic
acumulat în întrefier este maxim . Scriind:
1 Φ δ2 ⋅ δ
Wm = ⋅ Φ δ ⋅ U mδ = (3.85)
2 2 ⋅ µ0 ⋅ A
i punând condi ia de maxim
dWm
=0 (3.86)
dΦ δ
dδ
rezult : 2 ⋅ Φ δ ⋅ δ + Φ δ2 ⋅ =0 (3.87)
dΦ δ
dδ 2⋅δ
adic : =− (3.88)
dΦ δ Φδ
Tensiunea magnetic fiind constant i egal cu suma dintre c derea de
tensiune magnetic în fier i întrefier:
Φd
U m = U mf + U mδ = U mf + ⋅ A = ct. (3.89)
µ0 ⋅ A
se ob ine prin diferen iere:
dU mf δ Φδ
⋅ dΦ δ + ⋅ dΦ δ + ⋅ dδ = 0 (3.90)
dΦ δ µ0 ⋅ A µ0 ⋅ A
i inând cont de (3.88) se ob ine:
dU mf δ 1
= =
dΦ δ µ 0 ⋅ A Λ δ
dΦ
i cum prin defini ie: = Λδ (3.91)
dU fm
Φδ
Λδ = (3.92)
U mδ
105
Φδ dΦ δ
condi ia de optim rezult : = (3.93)
U mf dU mf
106
La electromagne ii de curent alternativ, în care curentul din înf urare
are o varia ie sinusoidal în timp, rela iile de calcul stabilite pentru for a de
atrac ie (3.76) în curent continuu, dau valoarea momentan a acestei for e în
func ie de valoarea momentan a curentului.
Se pot astfel stabili, pentru regimul permanent, rela iile analitice de
calcul care dau varia ia în timp a for ei dezvoltate de electromagnet. Pentru
un curent de excita ie sinusoidal de forma:
i = 2 ⋅ I ⋅ sin ω ⋅ t (3.96)
Induc ia magnetic în întrefier se poate scrie:
Bδ = Bδm · sinω · t (3.97)
i pornind de la rela ia (3.76) se ob ine pentru valoarea momentan a for ei o
rela ie de forma:
Bδ2m ⋅ A F F
F= ⋅ sin 2 ω ⋅ t = Fm ⋅ sin 2 ω ⋅ t = m − m ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t (3.98)
2 ⋅ µ0 2 2
unde s-a notat for a maxim cu expresia:
Bδm ⋅ A
Fm = (3.99)
2 ⋅ µ0
Din rela ia (3.98) rezult c for a momentan dezvoltat de
electromagnetul de curent alternativ are dou componente: o component
continu : Fc = Fm/2 (3.100)
Fm
i o component variabil : Fv = − ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t (3.101)
2
a c rei frecven este dublul frecven ei curentului de excita ie. For a rezultan-
t , reprezentat în figura 3.19 pulseaz de la valoarea zero la o valoare
maxim Fm, de dou ori în fiecare perioad a induc iei. Valoarea medie a
1 T Fm
for ei: Fmed = F ⋅ dt = = Fc (3.102)
T 0 2
este dat de rela ia (3.102). Se constat c for a medie, care este for a util
este egal cu componenta constant a for ei de atrac ie a unui electromagnet
de c.a. Componenta variabil a for ei genereaz vibra ia nedorit a arm turii
mobile a electromagnetului.
107
Figura 3.19 Varia ia în timp a for ei umui electromagnet de c.a..
108
Figura 3.20. Electromagnet cu spir în scurtcircuit.
109
Notând în continuare cu:
ω ⋅ xs ω⋅ r
R sc = ; x sc = 2 s 2 (3.105)
rs + x s
2 2
rs + x s
reluctan a i reactan a magnetic introdus de spira în scurtcircuit, din (3.104)
se scrie:
Is = – (Rsc + j · Xsc) · Φδe (3.106)
Înlocuind pe (3.106) în (3.103) se ob ine:
Φδn · Rδn = [(Rδe + Rsc) + j · Xsc] · Φδe (3.107)
Rela ia (3.107) este reprezentat fazorial în figura 3.20 c, din care
rezult :
ω ⋅ rs
x sc r + x s2
2
ω ⋅ rs ⋅ Λ δe
tg β = = s
= 2 (3.108)
R δe + R sc 1 ω⋅ x rs + x s2 + ω ⋅ x s ⋅ Λ δe
+ 2 s2
Λ δe rs + x s
unde permean a por iunii ecranate:
1 µ ⋅A
Λ δe = = 0 e (3.109)
R δe δ
Deoarece reactan a spirei în scurtcircuit xs este mult mai mic decât
rezisten a ei rs, în prim aproxima ie ea poate fi neglijat , astfel încât (3.108)
cu considerarea lui (3.109) devine:
µ0 ⋅ Ae
ω ⋅ rs ⋅
δ µ ⋅ ω ⋅ Ae
tg β = = 0 (3.110)
rs2
rs ⋅ δ
de unde se poate determina rezisten a spirei în scurtcircuit:
µ0 ⋅ ω ⋅ Ae
rs = (3.111)
δ ⋅ tg β
a c rei valoare depinde de unghiul β. Cunoscându-se rezisten a spirei în
scurtcircuit se alege materialul i se determin dimensiunile spirei în
scurtcircuit, inându-se seama c spira poate lucra la temperaturi de
120 ÷ 250 °C.
Valoarea momentan a for ei dezvoltat de electromagnetul de curent
alternativ, cu spir în scurtcircuit, rezult ca o sum a for elor existente în
ariile neecranat i ecranat :
110
Fnm
Fn = Fnm ⋅ sin 2 ω ⋅ t = ⋅ (1 − cos 2 ⋅ ω ⋅ t ) (3.112)
2
Fem
Fe = Fem ⋅ sin 2 (ω ⋅ t − β ) = ⋅ [1 − cos(2 ⋅ ω ⋅ t − 2 ⋅ β )] (3.113)
2
For a rezultant
1 1
F = Fn + Fe = ⋅ (Fnm + Fem ) − ⋅ [Fnm ⋅ cos 2 ⋅ ω ⋅ t + Fem ⋅ cos(2 ⋅ ω ⋅ t − 2 ⋅ β)] (3.114)
2 2
se compune dintr-o for constant (Fc) i o for variabil (Fv).
În figura 3.21 s-au reprezentat varia iile induc iilor în por iunile ecrana-
te i neecranate, defazate cu unghiul β i diagrama for elor momentane
rezultat ca sum a for elor pe por iunile ecranate i neecranate.
Se observ c pulsa ia for ei rezultante în întrefier este de dou ori mai
mare decât pulsa ia induc iei iar defazajul dintre for ele rezultante este 2 · β.
Deoarece maximul i minimul acestor for e nu coincid în timp, for a
rezultant va avea în fiecare moment o valoare mai mare decât zero. Vibra ia
cea mai mic se ob ine punând condi ia ca for a variabil s fie zero.
111
Fnm = Fem i 2 · ω · t – (2 · ω · t – β) = π (3.115)
respectiv dac se realizeaz condi iile:
Φ δ2nm Φ δ2em
= (3.116)
An Ae
π
β= (3.117)
2
În cazul unor execu ii practice, pentru a valorifica la maximum
utilizarea spirei ecran, în sensul ob inerii unor for e medii de atrac ie cât mai
mari i a unei vibra ii cât mai mici, se stabilesc rela iile:
Ae
=m (3.118)
An
Bδem
= k = cos β (3.119)
Bδnm
unde se recomand ca: 1 < m < 2 i k ≈ 0,7 (β ≈ 45 °) i se poate scrie expre-
sia for ei medii dezvoltate de electromagnet:
1 Bδ2nm ⋅ A n 1 Bδ2em ⋅ A e
Fmed = Fmed.n + Fmed.e = ⋅ + ⋅ (3.120)
2 2 ⋅ µ0 2 2 ⋅ µ0
2
1 B2 ⋅ A B Ae
Fmed = ⋅ δnm n ⋅ 1 + δem ⋅ (3.121)
2 2 ⋅ µ0 Bδnm An
112
3.5.4. Calculul for ei de atrac ie la electromagne ii de curent alternativ
trifazat.
113
For a total exercitat asupra arm turii mobile este:
2⋅π 4⋅π
Ft = F1 + F2 + F3 = Fm ⋅ sin 2 ω ⋅ t + sin 2 ω ⋅ t − + sin 2 ω ⋅ t − (3.128)
3 3
2 2
1 3 1 3
Ft = Fm ⋅ sin ω ⋅ t + − ⋅ sin ω ⋅ t −
2
⋅ cos ω ⋅ t + − ⋅ sin ω ⋅ t + ⋅ cos ω ⋅ t
2 2 2 2
(3.129)
3 1 B ⋅A
2
F3 = ⋅ Fm = 3 ⋅ ⋅ δm
(3.130)
2 2 2 ⋅ µ0
adic for a dezvoltat este constant în timp i de trei ori mai mare decât for a
medie a unei coloane. De i for a nu depinde de timp, punctul de aplica ie al
acestei for e se deplaseaz pe arm tur , deoarece pe rând for a maxim trece
de la o coloan la alta, ceea ce poate genera unele vibra ii ale arm turii
mobile.
114
Electromagne ii cu polii având suprafe ele plan paralele au o
caracteristic puternic dependent de întrefier (figura3.16). Dac
electromagnetul este de tip plonjor cu suprafe e conice, for a cre te mai pu in
brusc, iar în cazul în care polii sunt suprafe e cilindrice coaxiale, for a este
practic constant .
În figura 3.23 a, este reprezentat prin curba 1 caracteristica static
corespunz toare unui electromagnet cu suprafe e plan paralele. Alura acestei
curbe este strâns legat de forma i caracteristicile circuitului magnetic.
Electromagne ii au de învins o for sau un cuplu rezistent, variabile i ele cu
pozi ia întrefierului. Caracteristicile statice ale for elor rezistente (Fr) pot avea
i ele diferite forme, ca de exemplu 1 i 2 din figura 3.23 b. În ambele cazuri
suprafe ele determinate de curbe i axele de coordonate reprezint lucrul
mecanic activ (al for ei de ac ionare) i respectiv lucrul mecanic rezistent (dat
în principal de resoarte).
Acelea i caracteristici, F = f(δ) sau M = f(α) (la electromagne i cu
arm tura efectuând o mi care de rota ie), ridicate în cazul mi c rii rapide a
arm turii formeaz caracteristicile dinamice, reprezentate prin curbele 2 i 3
din figura 3.23a. Aceste caracteristici determin procesele ce iau na tere în
mecanismele electromagnetice în timpul st rilor tranzitorii când întrefierul i
deci inductivitatea circuitului variaz .
La electromagne ii de curent continuu rapizi ca i la electromagne ii de
curent alternativ, în aprecierea condi iilor de ac ionare trebuie considerate
caracteristicile dinamice.
În cazul electromagne ilor de ac ionare ai contactoarelor, forma de
varia ie a for elor a for elor rezistente în raport cu întrefierul este reprezentat
în figura 3.24. În aceea i figur se reprezint trei caracteristici posibile ale
for ei de ac ionare în raport cu întrefierul (curbele F, F' i F").
tiind c suprafe ele m rginite de curbele reprezentate în figura 3.24 i
axele de coordonate, între limitele cursei arm turii mobile (δi i zero), sun
echivalente cu lucrul mecanic dezvoltate de for ele respective, se pot distinge
urm toarele situa ii:
– lucrul mecanic al for ei active (F) este mai mare decât lucrul mecanic
al for ei rezistente (Fr); în acest caz se ob ine o ac ionare sigur i ferm a
electromagnetului;
– lucrul mecanic al for ei active (F') este aproximativ egal cu lucrul
mecanic al for ei rezistente (Fr); în acest caz ac ionarea este posibil dar
nesigur ;
– lucrul mecanic al for ei active (F") este mai mic decât lucrul mecanic
al for ei rezistente (Fr); în acest caz ac ionarea nu este posibil , sau se ob ine
o ac ionare par ial .
115
Figura 3.24 Caracteristicile F = f(δ) i Fr = f(δ) pentru contactoare.
116
Figura 3.25 Condensator în paralel cu bobina de excita ie.
117
– oscila iile sunt amortizate pân la atingerea valorii zero a curentului
oscilant. În acest mod se demagnetizeaz i miezul magnetic al
electromagnetului, care, la o nou ac ionare este nemagnetizat.
c). Ac iunea întârziat la închidere se realizeaz prin conectarea unei
bobine suplimentare (L1, R1) cu rezisten cât mai mic în serie cu bobina
electromagnetului (L, R), ca în figura 3.26. Se ob ine astfel o constant de
L + L1
timp: T2 = (3.131)
R + R1
L
mai mare decât cea ini ial : T1 = (3.132)
R
118
unde k este o constant ce depinde de construc ia electromagnetului, i este
curentul din bobina de excita ie i δ întrefierul.
La electromagne ii de curent continuu, curentul i = U / R este constant
în raport cu întrefierul i conform (3.134), rezult c fluxul variaz invers
propor ional cu întrefierul.
La electromagne ii de curent alternativ, pentru o anumit valoarea a
tensiunii de alimentare U, curentul de excita ie se poate scrie, cu bun
aproxima ie, mai ales la întrefieruri mici, sub forma:
U U U
I= = ≅ (3.135)
Z R 2 + (ω ⋅ L ) ω⋅ L
2
i inând cont c :
N⋅Φ N
L= ≅ ⋅K (3.136)
I δ
rezult :
U
I≅ ⋅δ (3.137)
K⋅ N⋅ω
care înlocuit în rela ia (3.134) ne determin :
U
Φ≅ (3.138)
ω⋅ N
Din rela iile (3.137) i (3.138) rezult c la electromagne ii de curent
alternativ, la o anumit tensiune de alimentare, curentul cre te cu întrefierul,
iar fluxul i deci for a de atrac ie nu depind semnificativ de întrefier. Aceste
concluzii se verific experimental i sunt de mare importan pentru
exploatarea electromagne ilor de curent alternativ, care dac r mân cu
arm tura blocat în pozi ia de întrefier maxim, absorb de la re ea un curent
maxim Imax = U/ R care produce în scurt timp o înc lzire ce dep e te cu mult
valoarea admisibil , ducând la distrugerea înf ur rilor.
119
Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Electromagne i“
r spunde i la urm toarele întreb ri:
1. Defini i un electromagnet.
2. Ce sisteme intr în componen a unui electromagnet.
3. Din ce este compus sistemul electric al unui electromagnet?
4. Din ce este compus sistemul magnetic al unui electromagnet?
5. Din ce este compus sistemul mecanic al unui electromagnet?
6. Ce asigur for a antagonist a unui electromagnet?
7. Unde are loc transformarea energiei electrice în energie mecanic la un
electromagnet?
8. Clasifica i electromagne ii dup curentul de excita ie.
9. Clasifica i electromagne ii dup modul de lucru.
10. Clasifica i electromagne ii dup timpul de ac ionare.
11. Clasifica i electromagne ii dup forma circuitului magnetic.
12. Ce variante constructive de electromagne i cunoa te i?
13. Care este ecua ia bilan ului electric a unui electromagnet?
14. Care este ecua ia bilan ului mecanic a unui electromagnet?
15. Ce m soar coeficientul de amortizare vâscoas ?
16. Prin ce metod se calculeaz for a dezvoltat de un electromagnet?
17. Ce pierderi apar în electromagne i?
18. Cât este energia magnetic înmagazinat în circuitul magnetic al unui
electromagnet?
19. Care este expresia for ei unui electromagnet în func ie de tensiunea i
permean a magnetic ?
20. Care este expresia for ei unui electromagnet în func ie de induc ia
magnetic ?
21. Care este expresia for ei unui electromagnet în func ie de fluxul
fascicular?
22. Care este expresia for ei unui electromagnet cu poli plani în func ie de
întrefier?
23. Ce metod de redresare magnetic a for ei unui electromagnet de c.a.
cunoa te i?
24. Ce metode de redresare mecanic a for ei unui electromagnet de c.a.
cunoa te i?
25. Cât este for a medie a unui electromagnet de c.a. f r spir în
scurtcircuit?
26. Care este expresia for ei dezvoltate de un electromagnet trifazat?
27. Ce tip de for dezvolt un electromagnet trifazat?
28. Care este condi ia de ac ionare sigur cu un electromagnet?
120
29. Defini i regimul dinamic a unui electromagnet?
30. Cum poate fi mic orat timpul de ac ionare a unui electromagnet de c.c.?
31. Cum poate fi m rit timpul de ac ionare a unui electromagnet de c.c.?
32. Cum poate fi mic orat timpul de revenire a unui electromagnet de c.c.?
33. Cum poate fi m rit timpul de revenire a unui electromagnet de c.c.?
34. Când este omogen un circuit magnetic?
35. Când este liniar un circuit magnetic?
36. Defini i reluctan a magnetic .
37. Care este unitatea de m sur pentru reluctan a magnetic ?
38. Defini i permean a magnetic .
39. Care este unitatea de m sur pentru permean a magnetic ?
40. Defini i tensiunea magnetic .
41. Care este unitatea de m sur pentru tensiunea magnetic ?
42. Defini i tensiunea magnetomotoare.
43. Defini i fluxul fascicular.
44. Care este unitatea de m sur pentru fluxul magnetic?
45. Defini i fluxul total al unei bobine.
46. Defini i fluxul util al unui electromagnet.
47. Defini i fluxul de dispersie al unui electromagnet.
48. Care este Legea lui Ohm pentru un circuit magnetic simplu?
49. Ce ipotez simplificatoare se face în cazul întrefierului maxim al unui
electromagnet?
50. În ce const problema direct a unui electromagnet?
51. În ce const problema invers a unui electromagnet?
52. Care este condi ia ca energia magnetic înmagazinat în întrefierul unui
electromagnet s fie maxim ?
53. Ce tip de electromagnet are randamentul maxim?
54. De ce ordin de m rime este randamentul unui electromagnet?
55. Cum poate fi m rit randamentul unui electromagnet?
56. În ce condi ii se arde un electromagnet de c.a.?
57. La ce tip de electromagne i se lameleaz miezul?
58. De ce se lameleaz miezul feromagnetic al unui electromagnet?
59. Din ce se realizeaz circuitul magnetic al unui electromagnet?
60. La ce electromagne i fluxul util este cvasiconstant?
121
4. COMUTA IA ELECTRIC
122
În scopul limit rii efectelor produse de arcul electric în aparatele de
comuta ie, este util a se prezenta unele aspecte din fizica arcului, aspecte
teoretice ale tehnicii întreruperii, principiile folosite în scopul întreruperii
arcului i aplica iile acestor principii în construc ia aparatelor de comuta ie.
Arcul electric în aparatele de comuta ie este o desc rcare autonom
într-un gaz (aer, SF6, N2, .a.), caracterizat prin temperatur ridicat i
densitate mare de curent la electrozi.
123
Simultan cu procesele de ionizare au loc i procese de deionizare
datorit recombin rii ionilor i a difuziei. Când procesele ionizante sunt mai
intense decât cele deionizante, arcul se men ine, în caz contrar se stinge.
Stingerea arcului este cu atât mai eficient cu cât procesele deionizante
se desf oar mai energic.
În aparatele de comuta ie (contactoare, întreruptoare) arcul electric
apare la separarea pieselor de contact, în procesul de deconectare al
aparatului i înainte de atingerea pieselor de contact, în procesul de conectare.
Formarea arcului electric la separarea pieselor de contact, se poate
urm ri schematic în figura 4.3. Pân în momentul t1 piesele de contact sunt în
atingere fiind ap sate cu o for suficient pentru a ob ine o presiune optim
pe contact, de exemplu pentru un contact punctiform:
ρ ρ
U = R ⋅I = + ⋅ I ≅ 10 ÷ 30 mV (4.1)
2 ⋅ a π ⋅ a2
În intervalul t1 – t2 for a de ap sare scade, aparatul tinzând s - i
deschid contactele, punctul de contact se diminueaz ca arie, rezisten a de
contact cre te, metalul se înc lze te ridicându- i temperatura pân la
temperatura de topire. În aceast situa ie tensiunea pe contact este:
U = 2 ⋅ L ⋅ (Tθ2 − T02 ) (4.2)
Tθ este temperatura de topire a metalului. În momentul t3 se termin
înc lzirea metalului i se produce vaporizarea acestuia în mod exploziv.
Rezultatul este formarea de plasm în locul format anterior de puntea
metalic .
124
Dup formarea plasmei are loc vehicularea purt torilor de sarcin , care
din cauza sarcinilor spa iale, în fa a catodului mai ales, dar i în fa a anodului,
distorsioneaz puternic câmpul electric. Astfel se produce un gradient puter-
nic în fa a catodului, din care se extrag electroni prin efect de câmp electric,
dar i prin efectul de înc lzire al catodului, în zona petei catodice.
Procesul descris pân la acest stadiu corespunde form rii arcului
electric scurt, mai ales în aparatele de comuta ie în vid. Dac arcul se
lunge te prin îndep rtarea contactului mobil i piesele de contact nu sunt în
vid, intervine ionizarea gazului din mediul ambiant ca suport pentru
vehicularea purt torilor de sarcin .
Formarea arcului electric la închiderea pieselor de contact, se explic
prin str pungerea ce se produce între piesele de contact ce se apropie. Ea
presupune o anumit valoare a tensiunii, iar ini ierea desc rc rii apare ca
urmare a emisiei de electroni prin efectul de câmp.
Din cele prezentate se poate trage concluzia c arcul electric se poate
forma numai dac exist o anumit tensiune minim între electrozi, respectiv
un anumit curent minim.
125
O alt parte (care este în general neglijabil ), este puterea transmis
prin înc lzire i radia ie de la coloana arcului. Emisia de electroni din catod
se datoreaz atât emisiei termoelectronice cât i emisiei datorat câmpului
electric.
O teorie general a emisiunii termoionice a fost elaborat de Murphi i
Good, ea conduce la o ecua ie care în form final nu este integrabil . Ca
urmare a acestei emisiuni în zona catodului densit ile de curent pot avea
valori de 104 pân la 107 A/cm2.
S-a constatat, relativ recent, c la catod au loc fenomene legate de
contrac ia diametrului arcului. Por iunea din apropierea coloanei, datorit
ioniz rilor puternice, formeaz un domeniu de trecere. Ionii produ i în acest
domeniu se deplaseaz împreun cu ionii produ i în coloana arcului, al c rui
num r comparativ este mai mic, spre zona c derii de tensiune catodice i se
destind pe un parcurs de 10-4 ÷ 10-5 cm. Se ob ine deci o ionizare puternic în
gazul din apropierea catodului, aceasta constituind sursa principal de
purt tori de sarcin . Densitatea de curent m rit apare datorit trangul rii
arcului electric în zona catodului datorit ionilor acumula i acolo. C derea de
tensiune catodic UaK este integrala intensit ii câmpului i are valoarea de
≈10 V.
Fenomenele de la anod sunt ilustrate în figura 4.4, constatându-se
p trunderea electronilor în metal înso it de eliberarea energiei lor cinetice i
poten iale, la care se adaug contribu ia înc lzirii i radia iei coloanei arcului.
Fenomenele de la anod se deosebesc îns fundamental de cele de la catod. Pe
când la catod i în domeniul de ionizare apropiat se produc 99% din electronii
ce formeaz curentul prin arc i cea mai mare parte a ionilor ce curg spre
catod, în domeniul c derii de tensiune anodice se produc doar 1% din ionii ce
formeaz curentul.
Pe de alt parte domeniul c derii de tensiune anodice are rolul de a
mic ora viteza ionilor la valori corespunz toare reparti iei vitezelor în
coloana arcului, ca i preluarea c derilor de temperatur între coloana
fierbinte (3000 – 12000 K) i anodul relativ rece (temperatura maxim 1000
K). Cum anodul în cazul arcului electric practic nu emite electroni, curentul
care curge spre anod este un curent de electroni. El aduce deci sarcini spa iale
negative care produc c derea de tensiune anodic . Densitatea de curent la
anod este mai sc zut decât la catod (obi nuit 10 ÷ 105 A/cm2) iar c derea de
tensiune anodic UaA are valori cuprinse între 40 i 1 V, ea sc zând cu
cre terea curentului.La ambii electrozi, datorit puterii transmise prin arc,
fluxul termic duce la înc lzirea acestora, ceea ce conduce la arderea
materialului i vaporizarea lui.
126
Coloana arcului are o temperatur foarte mare (3000 – 12000 K)
datorit energiei eliberate de purt torii de sarcin (în cea mai mare parte
electroni) la ciocnirile cu moleculele gazului. Corespunz tor, exist i un
grad de ionizare a coloanei arcului foarte important, care asigur o
conductivitate electric ridicat .
127
Deoarece: P1 = P2, (4.5)
dθ
Rezult : π ⋅ r12 ⋅ σ ⋅ E 2 = −2 ⋅ π ⋅ r ⋅ λ ⋅ (4.6)
dr
dr 2⋅λ
σ ⋅ E2 ⋅ = − 2 ⋅ dθ (4.7)
r r1
i prin integrare se ob ine:
2 ⋅ λ ⋅ (θ2 − θ1 )
σ ⋅ E2 = − (4.8)
r
r12 ⋅ ln 2
r1
Dependen a cunoscut dintre conductivitatea electric σ i temperatura
coloanei arcului θ1 face ca aceast ecua ie s descrie leg tura între m rimile
nominale ale coloanei arcului r1, θ1 i E.
Împreun cu alte dou ecua ii rezultate din condi iile de minim:
dE dE
= 0, =0
dr1 dθ1
se pot determina exact parametrii coloanei arcului pentru modelul de canal,
dac se dau valorile lui I, r2, θ2, λ i σ.
Arcul electric din camera de stingere a unui întreruptor nu are form
cilindric din cauza diferitelor influen e la care este supus i anume: for e
electrodinamice, jetul de gaz sau de lichid, traseul obligat din cauza formei
camerei de stingere. În afar de aceste influen e arcul este supus for ei
Lorentz.
Aceast for se manifest sensibil la intensit i ridicate (peste 3 kA),
ori tocmai acesta este cazul în întreruptoare când curentul întrerupt poate
atinge valori de 1 – 100 kA. În teoria modelului cilindric nu s-a inut cont de
existen a for ei Lorentz, ceea ce face ca teoria expus s fie valabil numai
pentru valori reduse ale curentului, de ordinul 1 – 100 A.
Aceste valori reduse le are un curent de scurtcircuit în zona de trecere a
curentului alternativ prin valoarea 0. Cu alte cuvinte, utilitatea teoriei
modelului de canal (modelul cilindric) este de a studia regimul de func ionare
al arcului electric într-un domeniu interesant pentru stingerea arcului electric
în întreruptoarele de curent alternativ.
128
4.1.1. Spectrul termic i de curent în arcul electric.
129
Figura 4.7 Reparti ia temperaturilor la arcul electric dezvoltat în ulei.
130
Într-un arc electric de form cilindric for a Lorentz este dirijat spre
axul coloanei, astfel încât acesta sufer o compresiune (figura 4.8). În acest
caz for a Lorentz este egal cu gradientul de presiune:
grad p = j × B (4.11)
Pornind de la ecua ia lui Maxwell: rot H = j (4.12)
131
Un arc electric care arde într-un gaz nu î i men ine coloana sub form
cilindric , deoarece piciorul arcului î i are sediul pe un material conductor
(metal) unde densitatea de curent este mai mare, iar coloana se dezvolt
într-un gaz, care este un mediu mai pu in conductor. Ca urmare diametrul
coloanei de gaz va dep i sensibil diametrul petei catodice, iar arcul electric
va prezenta o umflare în zona central
Aceast modificare de diametre, pe m sur ce se trece la alt sec iune
transversal în coloana arcului electric, cauzeaz o asimetrie de câmp
magnetic i de densitate de curent i deci o modificare a for ei Lorentz fa de
cazul modelului cilindric. Efectul acestei asimetrii const în formarea unor
curen i de plasm c tre axa de simetrie transversal a arcului electric.
132
dv
− grad p = ρd ⋅ (4.16)
dt
ceea ce arat c presiunea scade de la electrod spre coloan , adic se ob ine o
c dere de presiune în direc ia axial , care este cauza fluxului de plasm de la
electrod.
Pe por iunea cilindric în apropierea electrodului se poate considera
coloana cilindric i masa plasmei imobil , adic este valabil rela ia (4.23).
Formarea curen ilor de plasm are drept consecin eliminarea unei
mase de plasm i deci deionizarea arcului electric.
Sub acest aspect, în tehnica întreruperii arcului electric se urm re te
formarea de zone trangulate de arc electric. Disimetria astfel format
determin curen i de plasm dup direc ia ar tat cu s ge i.
Analiza stabilit ii arcului arat c pentru a ob ine un arc instabil în
curent alternativ este necesar ca Tm s fie mai mic decât o anumit valoare
limit . În acest sens cre terea puterii disipate p0 se realizeaz prin activarea
r cirii plasmei i constau din diverse procedee de alungire, deionizare sau
suflaj al arcului electric.
Se verific experimental pentru domeniul trecerii prin zero al curentului
electric, când diametrul coloanei arcului este minim i se admite c r cirea se
face prin conductivitate termic .
133
C derea de tensiune anodic UaA se datoreaz sarcinilor spa iale de
electroni în fa a anodului i este de ordinul 2 ÷ 6 V. În fa a anodului curentul
este, practic în exclusivitate, datorat electronilor care au o mare mobilitate în
raport cu ionii pozitivi. Densitatea de curent în fa a anodului este cu un ordin
de m rime mai mic decât cea de la catod.
În acord cu conceptul modelului de canal (cilindric) de arc electric spre
periferia coloanei de gaz ionizat nu mai exist conduc ie electric , ci numai
conduc ie termic . În ceast zon are loc procesul de difuzie al electronilor i
ionilor i de recombinare a acestora ob inându-se astfel atomi neutri.
Vom în elege prin caracteristica arcului electric dependen a dintre
c derea de tensiune pe arc (ua) func ie de intensitatea curentului prin arc (i),
întâlnit sub denumirea de caracteristic tensiune–curent.
134
Figura 4.10 Caracteristicile statice ale arcului de curent continuu.
135
Tabelul 4.1. Constantele din formula lui Ayrton.
Constanta α β γ γ
Material [V] [VA] [V / cm] [VA / cm]
Cupru 30 10 10 30
Carbon 39 11,7 0,21 1,05
136
La o modificare rapid a curentului, c derea de tensiune pe arc nu mai
urm re te caracteristica static . Este de men ionat c temperatura ca i
diametrul coloanei arcului i prin aceasta conductivitatea sa nu se pot
modifica rapid. Arcul are o iner ie termic , care are ca urmare o cre tere mai
mare a c derii de tensiune la cre terea curentului i o comportare invers la
sc derea tensiunii. În acela i timp se produc i rapide modific ri ale formei
geometrice a arcului electric.
La o modificare rapid a curentului, c derea de tensiune pe arc nu mai
urm re te caracteristica static . Este de men ionat c temperatura ca i
diametrul coloanei arcului i prin aceasta conductivitatea sa nu se pot
modifica rapid. Arcul are o iner ie termic , care are ca urmare o cre tere mai
mare a c derii de tensiune la cre terea curentului i o comportare invers la
sc derea tensiunii. În acela i timp se produc i rapide modific ri ale formei
geometrice a arcului electric.
Astfel, de exemplu, dac se modific curentul la un arc de curent
continuu prin salt de la valoarea Ia1, la valoarea Ia2 (figura 4.12), atunci se
modific c derea de tensiune pe arc de la valoarea Ua1 din regim sta ionar la o
valoare mai mare i apoi scade în timp la noua valoare sta ionar Ua2.
137
Figura 4.13 Caracteristicile dinamice ale arcului de cc.
138
Figura 4.14. Determinarea stabilit ii arcului de c.c.
139
Rezult c β este un punct de ardere stabil a arcului, deoarece
cre terea sau descre terea curentului este înso it de apari ia c derii de
tensiune negative respectiv pozitive, care readuc curentul la valoarea iβ.
În schimb punctul α este un punct de ardere nestabil a arcului electric,
deoarece cre terea curentului este înso it de apari ia unei c deri de tensiune
∆U1 pozitive care va m ri în continuare curentul pân la valoarea iβ; iar
sc derea curentului sub valoarea iα este urmat de apari ia unui ∆U1 negativ,
care accentueaz sc derea curentului pân la valoarea zero.
140
Ridicarea caracteristicii arcului se poate realiza prin alungirea mecanic
a arcului pe calea îndep rt rii contactelor, prin deionizarea mediului de arc
prin suflaj magnetic, suflaj cu fluide, r cirea arcului în camere de stingere. În
figura 4.15.a, se prezint posibilitatea stingerii arcului prin lungirea sa. Pentru
lungimea l1 arcul arde stabil i pentru o lungime l3 arcul arde nestabil. Situa ia
limit de la care arcul începe s ard nestabil este cazul în care curba este
tangent la dreapt în punctul A. Începând de la aceast lungime numit
lungime critic arcul începe s ard instabil.
A doua metod const în înclinarea caracteristicii externe a circuitului,
prin introducerea unor rezisten e suplimentare în serie cu arcul electric. Din
figura 4.15.b. se constat c cu cât cre te rezisten a circuitului, curentul de
func ionare stabil scade i începând de la valoarea rezisten ei critice (Rcr)
când dreapta este tangent la curb , arcul arde nestabil, fapt valabil i pentru
orice alt rezisten R > Rcr.
141
Se constat c arcul se aprinde atunci când tensiunea atinge valoarea uap
numit tensiune de aprindere i dureaz pân când tensiunea scade la o
valoare uas numit tensiune de stingere. În intervalul tp numit pauza de curent
(pauza de arc) prin circuit circul un curent postarc de valoare mic .
În acest timp spa iul de arc devine din ce în ce mai izolant, prin
cre terea rigidit ii sale dielectrice pe m sura r cirii arcului electric.
Refacerea propriet ilor dielectrice decide fie reaprinderea în semiperioada
urm toare, fie stingerea arcului electric. Tensiunea de aprindere uap este
strâns legat de procesele ce au loc în timpul pauzei de curent, presiunea
mediului care înconjoar arcul i temperatura i natura materialului
contactelor. tensiunea de stingere depinde de iner ia de deionizare a gazului,
conductivitatea acestuia modificându-se mai lent. Se constat c întotdeauna
uap >uas.
142
Cu cre terea frecven ei bucla de histerez scade, astfel c la frecven e
foarte mari se ob ine o varia ie aproape liniar .
În cazul circuitelor pur rezistive, fig. 4.17, curentul fiind în faz cu ten-
siunea, trece simultan prin zero odat cu acesta. Arcul se reaprinde când
tensiunea atinge valoarea uap i se stinge când tensiunea atinge valoarea uas.
Între momentul stingerii arcului i al reaprinderii urm toare, curentul
este practic nul, i apare pauza de curent. În acest interval de timp (tp), spa iul
de arc din starea precedent cu atribute de conductor devine progresiv un
mediu izolant a c rui grad de regenerare dielectric decide în ultim instan
stingerea definitiv sau reaprinderea arcului.
143
Figura 4.18 Cracteristicile electrice ale arcului electric de c.a. într-un circuit
inductiv.
144
alimentare. Valoarea momentan a tensiunii, care apare între contacte în acest
proces tranzitoriu, se nume te tensiune de restabilire.
Pentru a determina expresia tensiunii oscilante de restabilire ne situ m
în ipoteza deschiderii instantanee (f r arc electric), a unui circuit cu
parametrii concentra i (figura 4.19), în momentul apari iei unui scurtcircuit.
145
di
2 ⋅ U ⋅ sin (ω ⋅ t + ϕ) = R ⋅ i + L ⋅ + ur (4.27)
dt
du r
i = C⋅ (4.28)
dt
Pentru solu ionarea sistemului (4.27, 4.28) se fac urm toarele ipoteze
simplificatoare:
– întreruperea curentului de scurtcircuit are loc la trecerea lui natural
prin zero;
– defazajul dintre tensiune i curent este π/2 (figura 4.20.);
– frecven a proprie de oscila ie este mult superioar fa de frecven a
re elei;
– se consider tensiunea alternativ constant i egal cu valoarea
maxim a tensiunii alternative a re elei 2 ⋅ U ;
– nu se consider influen a arcului electric, tensiunea de restabilire fiind
tensiunea de restabilire independent .
În aceste condi ii se ob ine pentru sistemul (4.27, 4.28) o solu ie
simplificat de forma:
δ
u r = 2 ⋅ U ⋅ 1 − e− δ⋅ t ⋅ cos ωe ⋅ t + ⋅ sin ωe ⋅ t (4.29)
ωe
în care s-a notat cu:
R
δ= (4.30)
2⋅L
– factorul de atenuare;
1
ω02 = (4.31)
L⋅C
– pulsa ia proprie a circuitului;
ωe = ω02 − δ 2 (4.32)
– pulsa ia proprie a tensiunii de restabilire.
În cazul în care se consider δ << ωe, se ob ine o form mai simplificat
de forma:
u r = 2 ⋅ U ⋅ (1 − e − δ⋅ t ⋅ cos ωe ⋅ t ) (4.33)
Tensiunea de restabilire având expresia dat de rela ia (4.29),
respectiv (4.33), se nume te tensiune tranzitorie de restabilire cu o singur
frecven de oscila ie. Diagramele corespunz toare sunt date în figura 4.20.
pentru rela ia (4.29) i (4.33), caracterizând oscila ia tensiunii de restabilire,
cu pulsa ia proprie ωe, în jurul tensiunii sursei.
146
Figura 4.20 Tensiunea de restabilire cu o singur frecven .
147
Conductoarele re elelor electrice de înalt tensiune sunt plasate la dis-
tan e mari între ele i fa de p mânt i ca urmare inductivitatea lor este mai
mare decât la re elele de medie i joas tensiune.
148
periculoase ale tensiunii de restabilire este cuprins între 0,8 ÷ 9 km. Carac-
terizarea tensiunii de restabilire cu dou frecven e se face prin patru para-
metrii, doi caracterizând primul maxim, corespunz tor punctului B, din figura
4.21.
Din punct de vedre tehnic cel mai important caz îl reprezint studiul
stabilit ii arcului electric în camerele de stingere a aparatelor de comuta ie.
Deoarece un aparat de comuta ie este plasat într-o re ea, reu ita sau
nereu ita întreruperii arcului electric în camera de stingere depinde de
parametrii re elei (curentul de scurtcircuit i tensiunea de restabilire) i de
parametrii aparatului (tensiunea pe arc i tensiunea de str pungere sau
tensiunea de inere, care semnific refacerea rigidit ii dielectrice în coloana
arcului).
Figura 4.22. Condi iile de stingere a arcului electric într-o camer de stingere.
149
Figura 4.23. Oscilograma deconect rii unui întrerup tor de Î.T.
150
La finele procesului tranzitoriu (tc) valoarea momentan a tensiunii
devine egal cu valoarea momentan a t.e.m. a sursei, iar curentul din circuit
devine egal cu zero.
Din cele prezentate rezult c deconectarea circuitelor de curent
alternativ este mai u oar decât deconectarea circuitelor de curent continuu.
Întreruptoarele de curent alternativ sunt astfel construite încât ele nu for eaz
ruperea unui curent, cu folosesc deionizarea arcului în momentul trecerii
curentului prin zero, cu scopul de a preîntâmpina reaprinderea arcului.
Stingerea arcului de c.a. devine mai dificil la întreruptoarele de înalt
tensiune la care tensiunea i puterea de rupere sunt mari.
În curent alternativ trifazat, datorit decalajului curen ilor, atingerea arcului
pe cele trei faze nu poate avea loc simultan. Cum deconectarea mecanic a
celor trei faze se face concomitent, surpinderea curen ilor la diferit valori
momentane, face ca tensiunile de restabilire s difere pe cele trei faze.
Valoarea tensiunilor de restabilire în circuitele trifazate, în caz de deconectare
la scurtcircuit, depinde de natura i momentul apari iei surtciruitului, de felul
conexiunilor re elei i de modul de tratare a neutrului instala iei.
Dac ua este c derea de tensiune pe arc, iar ra rezisten a arcului, atunci
puterea Pa, respectiv energia Wa dezvoltate în arc, sunt date de:
Pa = ua · i = ra · i2 [W] (4.37)
t
Wa = u a ⋅ i ⋅ dt (4.38)
0
151
În curent alternativ, dac întreruperea are loc la trecerea natural a
curentului prin zero, din rela iile (4.38) i (4.39) rezult :
(u − R ⋅ i ) ⋅ i ⋅ dt
t
Wa = (4.41)
0
152
Întrucât stingerea natural , produs prin simpla alungire a arcului la
deschiderea contactelor, nu satisface aceste cerin e decât la tensiuni i curen i
mici, aparatele de comuta ie destinate a efectua comuta ii sub sarcin , sunt
echipate cu dispozitive, numite camere de stingere, în care se dezvolt i se
stinge arcul electric. Camerele de stingere au rolul func ional de a r ci
intensiv arcul electric i de a crea instabilitate în arderea lui. Acest proces
poate fi realizat prin folosirea unor principii de stingere a arcului electric,
care imprim forma constructiv a camerei de stingere i uneori a aparatului
de comuta ie în întregime. Utilizarea unui anumit principiu de stingere se
stabile te în func ie de parametrii sarcinii, natura sarcinii ca i de regimul de
lucru. În cele ce urmeaz se vor prezenta principiile utilizate la stingerea
arcului electric i principalele lor aplica ii, sub forma unor construc ii de
camere de stingere.
153
Figura 4.24 Camer de stingere cu suflaj magnetic i efect deion.
154
Pl cu ele metalice utilizate la divizarea arcului pot fi din cupru sau o el
zincat, situa ie în care apare i efectul de ni , ce const din exercitarea unor
for e suplimentare ce au tendin a de a pozi iona arcul spre interiorul ni ei,
dând na tere la un traseu alungit i aducând arcul în contact cu pere ii reci.
Efectul de electrod este frecvent utilizat la stingerea arcului electric de
curent alternativ în întreruptoare i contactoare de joas tensiune, deoarece
da i fiind trecerea natural a curentului prin zero, tensiunea necesar
reaprinderii poate lua valori mari. Num rul de intervale de stingere între
pl cu ele metalice se calculeaz inând seama de valoarea tensiunii de resta-
bilire.
155
Pentru a întrerupe i curen i mici, unde energia arcului nu este
suficient furniz rii unui jet suficient de puternic, întreruptoarele se
construiesc fie cu suflaj transversal complet cu suflaj longitudinal (IO–15),
fie cu suflaj longitudinal combinat cu suflaje realizate mecanic, cum ar fi
solu iile cu piston diferen ial (IUP–35), sau cu dispozitiv anticavita ional
(IO–110), prezentate în volumul II al cursului.
156
Se ob ine astfel un traseu par ial longitudinal (în zona inferioar a
arcului) i par ial transversal în zona superioar a arcului. Se spune c arcul
sufer un jet radial al unui curent de ulei.
Din construc ia camerelor de stingere prezentate se constat c sensul
de mi care preferat al contactului mobil, este de sus în jos, în acest fel arcul
fiind întins în zona de ulei proasp t.
157
Utilizarea hexaflorurei de sulf în tehnica stingerii arcului electric la
întrerup toare de mare putere are o serie de avantaje ca: puterea de rupere
foarte ridicat , vitez mare de regenerare dielectric a intervalului dintre
contacte dup întreruperea arcului, calit i dielectrice excep ionale, permi ând
distan e reduse între piesele sub tensiune, constant de timp mic a coloanei
arcului.
Jetul de SF6 este trimis în zona arcului fie dintr-un rezervor exterior, în
care se g se te comprimat, prin deschiderea unui ventil, când se comand
ac ionarea întrerup torului, fie prin autocompresie, în care caz se folosesc
camere de stingere a c ror construc ie este prezentat în volumul II al
cursului. În general SF6 nu atac materiale de construc ie, cu excep ia celor
cu con inut de hidrogen i de aceea piesele izolate se construiesc din teflon.
158
4.4.5. Principiul vidului avansat.
159
Întreruperea arcului în vid se realizeaz cu smulgere de curent ceea ce
poate pune probleme legate de apari ia unor supratensiuni mari.
Dat fiind rigiditatea dielectric ridicat a vidului, cursa contactelor
poate fi f cut foarte mic 5 ÷ 20 mm. Prin urmare intensitatea câmpului
electric dintre contactele deschise atinge valori mari i ca urmare forma,
dimensiunile i prelucrarea suprafe elor de contact prezint o importan
deosebit .
Realiz rile actuale cuprind contactoare de medie tensiune (3 ÷ 12 kV,
300 A) i întrerup toarele de medie tensiune (≤ 25 kV; 630 ÷ 2000 A),
prezentate în volumul II al cursului.
160
Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Comuta ie electric “
r spunde i la urm toarele întreb ri:
161
36. În ce mediu folosim principiul expand rii i a jetului de lichid?
37. În ce const expandarea unui lichid?
38. Cum se poate produce jetul de lichid?
39. Ce lichide se folosesc la stingerea arcului electric?
40. La ce întrerup toare (de c.c. sau c.a.) se folose te ca mediu de stingere
a arcului electric uleiul?
41. Ce este un gaz electronegativ?
42. În ce const principiul jetului de gaz?
43. Ce gaze se folosesc la stingerea arcului electric?
44. Ce în elege i prin vid tehnic?
45. În ce const principiul vidului avansat?
46. La ce tensiuni se folosesc aparatele de comuta ie cu vid?
47. De ce nu putem folosi la înalt tensiune comuta ia în vid?
48. În ce const principiul materialelor granulate?
49. La ce aparate de comuta ie se folose te principiul materialelor
granulate?
50. Ce materiale granulate folosim la stingerea arcului electric?
162
5. CONTACTE ELECTRICE
Contactul electric este locul de atingere a dou sau mai multor elemente
conductoare, prin care are loc trecerea curentului electric. Elementele de
contact sunt piesele prin care se realizeaz contactul. În tehnica aparatelor
electrice se vor numi contacte chiar piesele de contact prin a c ror atingere,
sub o presiune oarecare, se stabile te continuitatea unui circuit electric.
Contactele electrice sunt piesele cele mai solicitate ale aparatelor
electrice de comuta ie deoarece ele trebuie s suporte înc lzirea în timpul
func ion rii, uzura prin ciocniri i frec ri, ac iunea arcului electric ce se
stabile te, îndeosebi la deschiderea circuitului electric.
Comportarea contactelor în func ionarea aparatelor i echipamentelor
electrice este hot râtoare, în sensul c o construc ie gre it sau o stare
nesatisf c toare a lor, poate conduce la avarii grave. Deoarece condi iile de
lucru ale contactelor electrice sunt diferite, fiind folosite atât în circuite de
mic putere cât i în cele de mare putere, forma lor constructiv este foarte
variat .
Dup cinematica elementelor sale, contactele se clasific în:
– contacte fixe, ce realizeaz îmbinarea celor dou elemente de contact,
putând fi demontabile (prinse cu buloane) sau nedemontabile (sudate sau
lipite);
– contacte de întrerupere, la care cel pu in unul din elementele de
contact este mobil, determinând închiderea sau deschiderea unui circuit;
– contacte alunec toare sau glisante, la care deplasarea piesei mobile
fa de cea fix se face f r întreruperea circuitului.
Din punct de vedere al formei geometrice a suprafe elor de contact se
deosebesc contacte: punctiforme, liniare i de suprafa .
163
contact (Aa), ci numai în câteva puncte, prin intermediul vârfurilor cu
suprafe e extrem de mici, care constituie pun i conductoare de trecere a
curen ilor i în care liniile de curent sufer o strângere, o stric iune, ca în
figura 5.1. Sub ac iunea for ei de ap sare, pân la o anumit valoare a
presiunii, deforma ia este elastic , dup care ea devine plastic .
164
Experimental se constat c raportul dintre suprafa a real de contact Ar
i suprafa a aparent de contact este de ordinul 10–3 ÷ 10–5 la contactele de
suprafa i tinde c tre 1 la contactele punctiforme.
Suprafe ele reale de contact Ari constau la rândul lor din urm toarele
zone (figura 5.1): a) zona contactului pur metalic; b) zona contactului
cvasimetalic; c) zona contactului acoperit cu o pelicul disturbatoare.
În zona a, trecerea curentului are loc analog cu trecerea lui prin masa
metalului.
În zona b, datorit unor pelicule disturbatoare foarte sub iri (maxim
20 – 50 Å), trecerea curentului are loc prin efect tunel. Prin efect tunel se
în elege fenomenul de trecerea a electronilor, cu o anumit probabilitate, prin
pelicule sub iri, a c ror grosime este comparabil cu lungimea de und a
electronilor.
În zona c, datorit peliculelor disturbatoare determinate de oxidarea
contactelor, trecerea curentului are loc datorit fenomenului de fritting.
Fenomenul de fritting const , în principal, din str pungerea peliculei
disturbatoare i formarea la locul str puns a unei pun i metalice conductoare
cu o mare conductivitate electric , dac tensiunea dintre elementele de
contact dep e te o anumit valoare.
165
Figura 5.2 Apari ia rezisten ei de contact Rc.
166
ρ ρ
Rs = = (5.6)
n
2⋅n ⋅a
2 ⋅ ai
i =1
Dac suprafe ele de conduc ie sunt atât de apropiate încât domeniile lor
de stric iune se influen eaz reciproc, rezisten a total de stric iune este mai
mare decât cea dat de rela ia (5.6).
167
Pentru un contact punctiform calculul razei suprafe ei reale de contact
se face pe baza rela iei lui Hertz:
−1
3 1 − σ12 1 − σ 22 1 1
a=3 ⋅F⋅ + ⋅ + (5.10)
4 E1 E2 r1 r2
unde F este for a de ap sare, σ1 i σ2 cifra lui Poisson pentru cele dou
elemente de contact, E1, E2 modulele de elasticitate, r1, r2 razele celor dou
sfere ce realizeaz contactul. În cazul contactului realizat între o sfer de raz
r1 = r i un plan (r2 = ∞) i când materialele de contact ale celor dou piese
sunt acelea i (σ1 = σ2 = σ ; E1 = E2 = E) din rela ia (5.10) se ob ine:
a = 3 1,5 ⋅ (1 − σ 2 ) ⋅
r
⋅F (5.11)
E
sau pentru r, σ, E constante rezult :
1
a = C1 ⋅ F 3 (5.12)
i deci rezisten a de contact (5.9) este:
1 2
− −
R c = C2 ⋅ F 3
+ C3 ⋅ F 3
(5.13)
În cazul deforma iilor plastice, pornind de la rela ia lui Holm (5.2)
avem: F = ξ · Ar · H = ξ · π · a2 · n · H (5.14)
1
adic : a = C4 ⋅ F 2
(5.15)
Rezult c rezisten a de contact este:
1
−
R c = C5 ⋅ F 2
+ C 6 ⋅ F−1 (5.16)
Rela iile (5.13) i (5.16) determinate pentru cazul deforma iilor elastice
i plastice sunt greu de aplicat datorit ipotezelor simplificatoare introduse. În
plus, num rul punctelor de contact, ce depinde de for a de ap sare i duritatea
materialului, se poate aproxima doar prin rela ii semiempirice, de forma:
n = (0,5 + 2,5) · 10-5 · H0,625 · F0,2 (5.17)
De aceea, se folose te în practic o rela ie de forma:
Rc = c · F-m + e · F-1 (5.18)
Valorile coeficien ilor c, m, i e din rela ia (5.18), pentru diferite
materiale de contact sunt date în tabelul 5.2.
Tabelul 5.2. Valorile coeficien ilor c, m, i a exponentului e în sistemul SI.
168
Materialul c m e
Cupru 0,935 10–4 0,6 2,48 10–4
Cupru cositorit 0,596 10–4 0,6 0,225 10–4
Cupru argintat 0,918 10–4 0,6 2,25 10–4
Argint 0,842 10–4 0,6 2,25 10–4
Cu–W sinterizat 1,972 10–4 0,6 12,6 10–4
Aluminiu 1,342 10–4 0,6 1,35 10–4
169
Densitatea de curent în aria real de contact este relativ mare
(≈ 10 A/mm2) dat fiind num rul mic al punctelor de atingere i dimensiunile
3
170
Rela ia (5.20) poate fi utilizat , fie pentru a determina c derea de
tensiune pe contacte astfel încât contactul s nu se topeasc , fie ca pentru o
tensiune de contact dat , s se determine temperatura contactului.
171
În cele din urm repulsia contactelor poate avea drept efect fie topirea
sau sudarea contactelor, ca urmare a cre terii puterii disipate în rezisten a de
contact, fie formarea unui arc electric între cele dou elemente de contact, în
cazul în care for a de repulsie este în m sur s înving for a de ap sare
datorit resoartelor.
172
5.3.3. Vibra ia contactelor.
Vibra ia contactelor poate ap rea datorit for elor de repulsie, cât mai
ales datorit ciocnirii contactelor mobile de cele fixe, în momentul închiderii
contactelor.
Dup cum se tie din mecanic , ciocnirea elastic poate conduce la
respingerea i separarea elementelor de contact dup ce, în prealabil ele s-au
atins, conducând la vibra ia contactelor. Într-adev r, la respingerea
elementelor mobile de contact, în cazul stabilirii unui circuit electric, acesta
nu se întrerupe i se men ine prin intermediul arcului electric.
Efectul termic al arcului electric este de natur s produc migra ia de
material i deci s uzeze contactul electric.
Pentru fiecare construc ie de aparat, în care se integreaz contactul
electric, se imagineaz un model de calcul, care ofer posibilitatea stabilirii
regimului cinematic al contactului. Principala concluzie care rezult din
rezolvarea diverselor modele de calcul, este aceea c în momentul atingerii
contactelor, trebuie s se exercite o anumit for de ap sare, adic resoartele
sau arcurile s fie precomprimate.
173
Dou resoarte, cu constantele kr2 = kr3, aduc contactorul în pozi ia
ini ial (neexcitat). Întrefierul δ1 este mai mare decât cursa δ2 a contactului
mobil, astfel c , dup atingerea contactelor, resortul cu constanta kr1 se va
comprima i mai mult. Se constat , c în cinematica sa, contactorul este
sediul unei duble ciocniri: în prim etap se ciocnesc elementele de contact;
iar în etapa a doua se ciocnesc arm turile electromagnetului. Aceast ultim
ciocnire se transmite i contactelor.
Din aceste motive, un mijloc eficace pentru reducerea vibra iilor const
în reducerea diferen ei dintre for a activ i for a rezistent , ceea ce
presupune alegerea corespunz toare a electromagnetului de ac ionare.
Consumarea, de exemplu prin frecare, a energiei sistemului dup
ciocnire, poate deasemenea duce la mic orarea vibra iilor. În acest scop,
contactele odat atinse, se vor include într-un sistem care s se mi te cu o
frecare cât se poate mai mare.
În cazul contactelor de tip tulip studiile conduc la concluzia necesit ii
reducerii unghiului de atac al vârfului tijei mobile la o valoare cât mai mic ,
pentru a se mic ora amplitudinea oscila iilor.
174
La întreruptoarele cu ulei consecin ele sunt i mai grave, deoarece
sudarea unui singur contact poate provoca blocarea mecanismului i dac la
celelalte faze se formeaz un arc permanent, care prin descompunerea
uleiului poate duce la explozia întreruptorului.
175
5.4. Uzura contactelor.
176
5.5.1. Condi iile de func ionare ale contactelor electrice
177
– s fie dure pentru a rezista ocurilor;
– s nu se oxideze i s nu fie atacate de agen i chimici;
– s aib o temperatur de topire mare;
– s fie ieftine i u or de prelucrat;
– s fie u or de între inut.
Nici unul din materialele de contact folosite în prezent nu satisfac toate
aceste condi ii i de aceea în practic se folosesc diferite materiale de contact,
fiecare având aplicabilitate într-un anumit domeniu de utilizare. Astfel cerin a
ca un contact s aib o conductivitate electric ridicat i o rezisten mare la
ac iunea arcului electric, nu poate fi îndeplinit nici de argint (Ag), care are
conductivitate mare dar rezisten mic la arcul electric, nici de wolfram (W),
care are o rezisten mare la arc dar conductivitate electric redus . De
asemenea, cerin a ca un material s nu reac ioneze cu atmosfera i s fie, în
acela i timp suficient de ieftin, nu poate fi îndeplinit . Materialele nobile
(Ag, Au, Pt) sunt scumpe, iar celelalte (Cu, Al) se oxideaz rapid.
De aici rezult c ob inerea unui contact convenabil tehnic i acceptabil
din punct de vedere economic, este posibil printr-un studiu am nun it al
exploat rii sale i prin utilizarea unor materiale care s asigure un compromis
între cerin ele antagoniste. Din punct de vedere practic, în construc ia
pieselor de contact se folosesc metale, aliaje normale sau pseudoaliaje.
Cuprul i aliajele sale. Cuprul are elasticitate redus i propriet ile
sale mecanice scad temperatura. Conductivitatea electric i termic este
foarte bun . Se folose te mai ales sub form de aliaje.
Aliajul Cu-Ag este utilizat la contactele siguran elor fuzibile; aliajul
Cu-Be se utilizeaz la construc ia contactelor lamelare.
Argintul i aliajele sale face parte din categoria metalelor nobile.
Argintul în stare pur are o foarte bun conductivitate electric i termic , în
schimb are duritatea redus , manifestând tendin a de lipire i reac ioneaz cu
sulful. Argintul pur se utilizeaz mai ales la acoperiri galvanice, la contactele
unde întreruperea nu se face în sarcin (fi e, prize), dar se utilizeaz i la
realizarea unor contacte masive sub form de nituri sau piese placate. Aliajul
Ag-Cd este folosit la realizarea contactelor releelor, a butoanelor de
comand , având o tendin mai redus de lipire. Se mai utilizeaz aliajul Ag-
Ni, la contactele contactoarelor pentru instala iile interioare i la instala iile
casnice. Aliajul argint–oxid de cadmiu (Ag-CdO) este utilizat în special la
construc ia contactelor contactoarelor i întrerup toarelor, creând condi ii
favorabile stingerii arcului electric printr-o migra ie de material redus .
178
Aurul i aliajele sale. realizeaz o foarte bun protec ie împotriva
coroziunii. Ca element pur se folose te sub form de depuneri galvanice pe
piesele de contact i conectorii circuitelor imprimate. Aliajele aurului cu Ag
i Pt se folosesc la realizarea niturilor de contact pentru releele electrice.
Wolframul. Temperatura de topire foarte ridicat a W (3380 °C) face
ca acest metal s fie folosit în construc ia contactelor puternic solicitate la
arcul electric. Are îns o rezistivitate mare i se oxideaz repede, iar
tehnologia de elaborare a pieselor de W este dificil . Se utilizeaz drept
contact de arc, în paralel cu contactele de lucru ale întrerup toarelor de
putere.
Materiale sinterizate. Realizeaz un compromis între rezisten a
ridicat la ardere i conductivitatea electric mare. Aceste pseudoaliaje se pot
realiza prin diferite procese tehnologice ca: sinterizare f r faz lichid ,
sinterizare cu faz lichid sau sinterizare cu strecurare. Cele mai obi nuite
pseudoaliaje sunt cele de Cu-W folosite la contactele de arc sau Ag-W
folosite la contactele glisante.
Sunt îmbin rile elementelor de contact care în timpul func ion rii
aparatelor sau instala iilor r mân întotdeauna închise, având rolul de a realiza
continuitatea permanent a circuitului. Contactele fixe pentru bare i deriva ii
de bare se realizeaz prin îmbinarea barelor cu ajutorul unor buloane de o el.
Barele sunt din cupru–argintat, cositorit sau din aluminiu.
În figura 5.7 se prezint un detaliu de strângere (a) ca i aplica ii la
prelungire (b) i deriva ii (c). Se face observa ia c în timpul func ion rii,
prin înc lzirea i dilatarea barelor, buloanele de strângere sunt foarte
solicitate, deoarece dilatarea acestora este cu mult inferioar dilat rii barelor
conductoare.
179
Figura 5.7 Contacte electrice fixe.
Un alt tip de contact fix este contactul folosit la siguran ele fuzibile de
înalt tensiune i care este prezentat în figura 5.9. Se remarc c realizarea
contactului electric de rezisten mic se face între piesele 1 i 2 din cupru
argintat, iar realizarea for ei de ap sare în contact se ob ine cu resortul 3 din
o el de arc.
Se remarc c în afara acestor tipuri constructive de contacte fixe,
numite i contacte demontabile, se pot realiza i contacte fixe nedemontabile
ce se ob in prin sudare sau lipire.
180
Figura 5.9 Contact la siguran a fuzibil de înalt tensiune.
181
Un rol important îl joac i for ele electrodinamice care se doresc
compensate prin forme constructive adecvate, alegându-se dup caz una din
construc iile prezentate.
182
Contactele întreruptoarelor de joas tensiune se construiesc inând
seama c sunt destinate a întrerupe curen ii de scurtcircuit. De aceea la
intensit i mari ale curentului nominal (In ≥ 200 A) întreruperea se realizeaz
cu ajutorul unui sistem format din dou contacte conectate în paralel ca în
figura 5.11. Contactul A este contactul principal, numit i contact de lucru,
iar B contactul de rupere, numit i contact de arc. Contactul de lucru are rolul
de a asigura un bun contact electric, când circuitul este închis, are o rezisten
de contact mic , trebuie s suporte bine trecerea îndelungat a curentului de
sarcin i nu este supus ac iunii arcului electric. Se realizeaz din aliaje de
argint–nichel.
Contactul de arc este supus arcului electric la deschiderea i închiderea
circuitului, având menirea de a proteja contactele de lucru împotriva uzurii
sub ac iunea arcului electric. Acest contact trebuie s aib o rezisten sporit
la uzur prin arc electric i mare capacitate termic i se realizeaz din aliaj
W-Cu sau din materiale sinterizate. Contactele de rupere func ioneaz în
paralel cu contactele de lucru i în pozi ia închis a întreruptorului sunt
parcurse numai de o frac iune din curentul de sarcin . Contactele
întreruptoarelor de înalt tensiune se realizeaz într-o mare varietate de forme
constructive. Din acestea se desprind urm toarele tipuri reprezentative:
183
Fiecare deget de contact este prev zut în zona inferioar cu o inser ie
de wolfram 2 pentru preluarea arcului electric.
În mod similar, tija 4 este prev zut cu un vârf de wolfram 3. În pozi ia
închis, reprezentat punctat, contactul se realizeaz între piese de cupru
argintat dur, cu un strat de 10÷20 µm.
184
Figura 5.14 Contacte de tip deget.
185
Astfel, în figura 5.16, se arat cum transferul curentului de la tija
mobil 3 se face la barele 1 i 5 prin intermediul sistemului de role 2 i 4.
Presiunea rolelor pe tij i barele laterale este controlat de resoartele 6 i 7.
Rolele, tija mobil i barele fixe sunt executate de obicei din alam i uneori
din aliaje cu grafit.
186
Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Contacte electrice“
r spunde i la urm toarele întreb ri:
187
31. Ce consecin e are sudarea contactelor?
32. Când apare migra ia fin de material?
33. În ce const migra ia fin de material?
34. Când apare migra ia brut de material?
35. În ce const migra ia brut de material?
36. Ce consecin e are migra ia brut de material?
37. Ce fenomene favorizeaz uzura contactelor electrice?
38. Ce regimuri de lucru a contactelor electrice cunoa te i?
39. Din ce materiale se realizeaz contactele electrice din electronic ?
40. Din ce materiale se realizeaz contactele electrice ale releelor electrice?
41. Ce este un contact de rupere?
42. Din ce materiale se realizeaz contactele de rupere?
43. Din ce materiale se realizeaz contactele glisante?
44. Care este cel mai utilizat material pentru contactele electrice?
45. Cum se protejeaz la coroziune contactele electrice?
46. Ce tipuri de contacte se folosesc la întrerup toarele de înalt tensiune?
47. Ce tip de contact se folose te la întrerup toarele cu vid?
48. Ce tipuri de contacte se folosesc la separatoarele de medie i înalt
tensiune?
49. Cum se realizeaz contactele fixe nedemontabile?
50. Cu ce se realizeaz contactele fixe demontabile?
188
6. INSTALA II ELECTRICE
189
– instala ii electrice de iluminat interior i exterior;
– instala ii electrice de for ;
– instala ii electrice speciale (pentru alimentarea pompelor de incendiu, a ilu-
minatului de siguran , a ascensoarelor, a instala iilor de telefonie i anten co-
lectiv la cl diri etc.).
Trecând în revist principalele regimuri de avarie la care sunt supuse re ele electrice,
ma inile i aparatele electrice putem determina cele mai importante metode i aparatele folosite
la protec ia instala iilor electrice: siguran ele fuzibile, releele i declan atoarele de protec ie
pân la cele mai moderne de protec ii numerice.
Instala iile electrice se mai pot clasifica dup diverse criterii cum ar fi: rolul func ional,
pozi ia în raport cu procesul energetic, locul de amplasare, nivelul tensiunii, frecven a i modul
de protec ie.
D. Din punct de vedere al tensiunii nominale instala iile electrice pot fi:
– de joas tensiune (Un ≤ 1000 V);
– de medie tensiune (1 kV < Un < 20 kV);
– de înalt tensiune (35 kV < Un < 220 kV);
– de forate înalt tensiune (Un > 220 kV).
Tensiunile standardizate nominale între faze sub 1 kV i frecven a de 50 Hz, sunt: 380,
660 i 1000 V. Mai exist re ele alimentate la tensiunea de 208 V i de 500 V, aria de r spândire
a lor fiind limitat .
190
Re elele de joas tensiune admit abateri de la valorile nominale men ionate de ±5 % i
respectiv ±10 %, în func ie de tipul re elei (aerian sau subteran ).
Tensiunile standardizate nominale de peste 1 kV sunt: 6, 10, 20 (35), 10, 220, 400 i
respectiv 750 kV.
Se mai utilizeaz înc pentru transportul i distribu ia energiei electrice i tensiuni de 3;
15, 30, 60 kV, f r ca aceste re ele s fie extinse. Pentru domenii ca trac iunea electric urban i
feroviar , sectorul minier, petrolier sau alte sectoare speciale exist reglement ri speciale în ceea
ce prive te tensiunile nominale i frecven ele.
În cadrul instala iilor de curent continuu se folosesc urm toarele tensiuni nominale stan-
dardizate: 12, 24, 48, 110, 220 V.
F. Din punct de vedere al modului de protec ie, instala iile pot fi:
– de tip deschis, protejate numai contra atingerilor accidentale;
– de tip închis, protejate contra atingerilor, a p trunderilor corpurilor str ine cu diametrul
∅ ≥ 1 mm, a pic turilor de ploaie i a deterior rilor mecanice;
– de tip capsulat, protejate contra p trunderii corpurilor str ine, a stropilor de ap , precum
i contra atingerilor i a deterior rilor mecanice.
La proiectarea instala iilor electrice trebuie s se in cont de numeroasele criterii care le
caracterizeaz
Clasificarea construc iilor, înc perilor i locurilor de munc se poate face dup mai
multe criterii, care stau la baza proiect rii instala iilor electrice cu care sunt dotate:
191
Categoria C este caracterizat prin prezen a:
– substan elor i materialelor combustibile solide;
– lichidelor cu temperatura de inflamabilitate a vaporilor mai mare de 373 K, respectiv
+100 °C.
192
Nr. Caracteristicile dominante ale mediului Categoria înc perii, Sim- Gradul de pe-
crt. spa iului, locului de bol ricol de elec-
munc trocutare
1. – umiditatea relativ a aerului 75 %; uscat U0 Pu in periculos
– nu se produce cea în înc pere;
– nu se produce condens pe pere i i tavan;
2. – umiditatea relativ dep e te pe perioade umed cu U1 Periculos
scurte valoarea de 75 %; intermiten
– pe perioade scurte exist posibilitatea
form rii ce ii sau condensului pe pere i i
tavan;
3. – umiditatea relativ a aerului 75 - 97 %; umed U2 Periculos
– exist frecvent pe pere i cea i/sau
condens sub form de pic turi mici pe pere i
i tavan;
4. – umiditatea relativ a aerului dep e te în ud U3 Foarte
mod obi nuit 97 %; periculos
– exist cea i/sau condens sub form de
pic turi mari pe pere i i tavan, în mod
permanent sau pentru perioade lungi de timp;
5. – se degaj sau p trund permanent sau pe- cu agen i K Foarte
riodic agen i corozivi care au o ac iune dis- periculos
tructiv asupra aparatelor i/sau materialelor
utilizate în executarea instala iilor electrice;
6. – temperatura mediului ambiant dep e te în cu temperatur T Foarte
permanen 313 K (+40 °C); ridicat periculos
7. – se degaj sau p trunde praf incombustibil cu praf PI (Pu in) pericu-
care se depune pe elementele instala iilor incombustibil los pentru praf
electrice periclitând buna func ionare; (r u) bun con-
duc tor
8. – exist praf, scame sau fibre combustibile, cu praf, scame sau PC Periculos
dar care nu pot declan a aprinderi sau fibre combustibile
explozii;
9. – exist pericol de deteriorare a instala iilor cu pericol de PM Periculos
electrice prin lovituri mecanice; detonare
10. – pere ii, pardoseala i/sau obiectele din conductive CE a) Foarte peri-
interior sunt: culos
a) conductive, prin natura lor; b) Periculos
b) impregnate cu substan e conductive;
11. – spa iul serve te numai pentru montarea înc pere pentru EE Foarte
unor instala ii electrice i este deservit de echipament electric periculos
personal calificat;
12. – spa iul este supus ac iunii agen ilor exte- expus la intemperii SEI
riori naturali;
13. – zona de uscat care se întinde pe o l ime de zona litoral ZL
cca. 3 km de-a lungul rmului m rii;
14. – pardoseal executat din materiale izolante pardoseal izolant P. Iz. Pu in periculos
pe întreaga suprafa . electric
193
D. Clasificarea mediilor cu pericol de explozie se face conform tabelului 6.2. i st la baza
proiect rii instala iilor electrice care doteaz astfel de medii:
Caracteristicile i regimurile de lucru ale receptoarelor electrice se pot clasifica dup mai
multe criterii cum ar fi:
194
B. Regimurile de lucru ale receptoarelor se clasific în urm toarele regimuri de lucru
standardizate:
1. Regimul de durat , la care receptoarele func ioneaz un timp îndelungat f r
modificarea parametrilor atingându-se temperatura corespunz toare echilibrului termic al
receptorului. Din aceast categorie fac parte motoarele electrice de ac ionare a pompelor i
ventilatoarelor, condensatoarelor i redresoarelor din sec iile de produc ie. Un caz particular este
regimul de durat cu sarcin intermitent la care alterneaz func ionarea la parametrii constan i
cu func ionarea în gol. În timpul înc lzirii nu se atinge echilibrul termic, iar în timpul r cirii nu
se ajunge la temperatura mediului ambiant.
2. Regimul de scurt durat , caracteristic motoarelor electrice de ac ionare a ma inilor
unelte, macaralelor, ascensoarelor etc., la care durata de func ionare este scurt , temperatura
elementelor receptorului nu atinge valoarea stabilizat a echilibrului termic, iar pe durata pauzei
se revine la temperatura mediului ambiant;
3. Regimul periodic intermitent, la care perioadele de func ionare alterneaz cu
perioade de pauz , iar durata unui ciclu de lucru nu dep e te 10 minute. Din aceast categorie
fac parte laminoarele, aparatele de sudur etc.
Astfel de regimuri se caracterizeaz prin durata de ac ionare relativ DA (%) a ciclului de
func ionare, calculat cu rela ia
tf
DA = [%] (6.1)
tf + tp
unde tf este durata de func ionare, iar tp reprezint durata pauzei în alimentare.
195
196
197
Figura 6.1. Serviciile standardizate ale motoarelor electrice.
a – regimul continuu; b – regimul de scurt durat ; c – regimul intermitent periodic; d – regimul
neîntrerupt periodic cu sarcin intermitent ; e – regimul intermitent periodic cu pornire; f –
regimul intermitent periodic cu pornire i frânare; g – regimul neîntrerupt periodic cu frânare;
h – regimul neîntrerupt cu modificare periodic a tura iei. tp, tn, tr – durata pornirii,nominal ,
repaus, în gol, frânare electric .
În cazul receptoarelor specificarea duratei i regimului de func ionare i de repaus
definesc serviciul tip. Astfel pentru motoarele electrice se definesc opt tipuri de servicii indicate
în figura 6.1. se indic puterea la arbore P i temperatura maxim atins θmax.
198
Din analiza unei curbe de sarcin a unui receptor rezult c puterea absorbit în timpul
unei zile variaz în limite foarte largi. Se impune deci definirea altor caracteristici ale
receptoarelor ca: sarcina medie, sarcina medie p tratic , sarcina minim i sarcina maxim
(figura 6.1)
4) Sarcina medie se determin în schimbul cel mai înc rcat i pentru un anumit interval
de timp t. În condi ii de exploatare sarcinile medii active i reactive se determin prin citirea
contoarelor de energie activ i reactiv la începutul i sfâr itul unui interval de timp t i
raportarea diferen ei acestor citiri la intervalul considerat. În general, sarcina medie se calculeaz
cu rela iile:
t t
P(t ) ⋅ dt Q(t ) ⋅ dt
Pmed = 0
; Q med = 0
(6.2)
t t
5) Sarcina medie p tratic pentru un interval de tip T se calculeaz cu rela iile:
1t 2 1T 2
Pmed p = P (t ) ⋅ dt ; Q med p = Q (t ) ⋅ dt (6.3)
T0 T0
În figura 6.2. este prezentat curba de sarcin zilnic pentru un receptor oarecare cu
ajutorul c reia se pot exemplifica puterile caracteristice ale unui consumator.
6) Sarcina maxim este cea mai mare dintre sarcinile medii care pot ap rea într-un
interval de timp numit interval de cerere. Aceasta poate fi:
– Sarcina maxim de durat care se ia în considerare la alegerea conductoarelor i la
calculul pierderilor maxime (dureaz conform figurii 6.2. 15,30 sau 60 minute),
– Sarcina maxim de scurt durat sau de vârf care este luat în considerare la
alegerea siguran elor fuzibile i verificarea c derilor de tensiune la pornire este conform figurii
6.2. de 1 - 10 secunde.
199
Figura 6.2. Curba de sarcin zilnic pentru un receptor oarecare.
200
Tabelul nr.6.3.Clasificarea consumatorilor dup sarcina de durat .
201
Pentru un sistem energetic, central sau re ea, curbele de sarcin activ sau reactiv se
ob in însumând curbele de sarcin ale consumatorilor care se alimenteaz de la sursa respectiv ,
la care se adaug pierderile pe elementele de circuit dintre consumatori i surs .
Din curbele de sarcin ale consumatorilor se pot deduce câteva m rimi caracteristice
numite i indicatori:
Energia absorbit într-o perioad de timp (zi, or , an etc.)
tc
E = P ⋅ dt (6.4)
0
unde: P este puterea (kW), iar tc este timpul de calcul care se ia 24 ore sau pentru un an un num r
de 24 × 365 = 8760 ore.
Aceast energie reprezint aria suprafe elor delimitate de curba de sarcin i axa timpului.
Puterea maxim absorbit (Pmax) i respectiv puterea minim absorbit (Pmin) sunt
indicatori care se determin direct din curbele de sarcin .
În afara acestor m rimi se mai utilizeaz i o serie de indicatori deriva i:
Puterea medie zilnic sau anual definit cu rela ia:
E
Pmed = (6.5)
tc
Coeficientul de umplere (utilizare) a curbei de sarcin se define te ca raportul dintre
sarcina medie i sarcina maxim :
Pmed
Ku = (6.6)
Pmax
Acest coeficient se mai nume te i factor de aplatizare a curbei de sarcin .
Coeficientul de utilizare a puterii instalate, dat de rela ia:
Pmed
K ui = (6.7)
Pinst
unde Pinst este puterea instalat , inclusiv rezerva.
Coeficientul de simultaneitate pentru un grup de receptoare este raportul dintre sarcina
maxim a grupului i suma sarcinilor maxime individuale ale receptoarelor din grupul
considerat:
Pmax
Ks = n
(6.8)
Pmax i
i =1
202
Coeficientul de form a curbei de sarcin pentru un grup de receptoare este raportul
Pmed p
dintre puterea medie p tratic i puterea medie pentru acela i interval de timp: Kf =
Pmed
(6.10)
Acest coeficient este Kf < 1 i caracterizeaz neuniformitatea curbei de sarcin în timp. Pentru
sarcini constante Kf = 1.
Coeficientul de cerere pentru un grup de receptoare se define te ca raportul dintre
sarcina de calcul i cea instalat :
Pc
Kc = (6.11)
Pinst
Coeficientul de maxim al puterii active definit ca raportul dintre puterea de calcul i
puterea medie pentru perioada de timp considerat :
Pc
K Pmax = (6.12)
Pmed
Durata de utilizare a sarcinii maxime este raportul dintre energia activ total
consumat într-o perioad de timp (zi, an) i puterea maxim :
Ea
Tu Pmax = (6.13)
Pmax
Aceasta arat num rul de ore în care consumatorul func ionând la puterea maxim activ
ar absorbi o energie egal cu cea absorbit în timpul de calcul tc.
Durata de utilizare a puterii instalate reprezint timpul cât ar trebui s func ioneze
consumatorul cu o putere egal cu cea instalat pentru a consuma cantitatea de energie activ Ea:
Ea
Tu Pinst = (6.14)
Pinst
Durata echivalent a pierderilor maxime reprezint durata conven ional în decursul
c reia consumatorul func ionând la sarcina maxim pierde aceea i cantitate de energie ca i în
catul func ion rii la sarcina real :
Ep
TE p = (6.15)
Pmax
Puterea cerut (Pc) este o m rime conven ional care reprezint înc rcarea maxim ,
constat în timp, considerat la calculul instala iilor electrice ca fiind egal din punct de vedere al
înc lzirii, cu înc rcarea real , variabil în timp.
Puterea cerut se alege astfel ca solicit rile termice i mecanice ale instala iei electrice s
nu dep easc valorile periculoase, iar dimensionarea s fie economic . Puterea este de obicei
mai mic decât puterea maxim .
203
În cazul instala iilor existente determinarea puterii cerute se face pe baza curbelor de
sarcin , dup cum s-a indicat anterior.
Pentru instala iile care urmeaz a fi proiectate determinarea puterii cerute se poate face
dup mai multe metode.
A. Metoda sarcinii specifice pe unitatea de suprafa .
Aceast metod se utilizeaz pentru aprecierea puterii cerute globale pe întreprindere sau
sec ie de produc ie când se cunoa te puterea activ specific de calcul pe unitatea de suprafa p0
(kW / m2). În acest caz puterea cerut se calculeaz cu rela ia: P c = p0 ⋅ S
(6.16)
unde S (m2) este suprafa a pe care sunt dispuse receptoarele consumatorului.
Pentru a exemplifica în tabelul nr. 6.4. se indic câteva valori ale puterii active specifice
p0 din industria constructoare de ma ini.
204
Cauciuc sintetic 1000 m3 15000
Ciment t 100 - 111
Motoare electrice kW conven ional 12 - 18
unde Kc este coeficientul de cerere, iar Pi este puterea nominal a fiec rui receptor (kW). În acest
caz coeficientul de cerere Kc se determin direct cu rela ia:
K t ⋅ Ks
Kc = (6.19)
ηr ⋅ ηmed
unde m rimile reprezint : Ki – coeficientul de înc rcare, Ks – coeficientul de simultaneitate, ηr –
randamentul re elei între receptoarele i punctul de calcul, iar ηmed – randamentul mediu al
receptoarelor.
Aceste m suri se calculeaz cu urm toarele rela ii:
Pr
Kî = (6.20)
Ps
Ps
Ks = (6.21)
Pinst
n
Pk
ηmed = k =1
(6.22)
n
Pk
k =1 η k
M rimile care intervin în aceste rela ii reprezint respectiv: Pr este puterea real la care
func ioneaz receptoarele (kW); Ps este puterea în func iune simultan ; Pk i ηk sunt respectiv
puterea util (kW) i randamentul receptoarelor care func ioneaz simultan.
Se precizeaz c randamentul re elei este de ηr = 0,98 - 1,0, iar coeficientul de
simultaneitate Ks se poate calcula i cu rela ia (6.8).
Factorul de putere mediu al consumatorilor se determin din egalitatea dintre puterea
aparent absorbit de cele n receptoare i puterea aparent corespunz toare receptorului
echivalent:
Pkn
η
cos ϕ med = n k =1 k (6.23)
Pk
k =1 η k ⋅ cos ϕ k
205
D. Metoda coeficien ilor de cerere.
Aceast metod se utilizeaz în cazul consumatorilor cu un num r mare de receptoare la
care se cunosc parametrii nominali. Aceste receptoare se împart într-un num r de n categorii de
receptoare în func ie de regimul de lucru.
Pentru o categorie k de receptoare se calculeaz puterile active, reactive i aparente cu
rela iile:
Pck = Kck ⋅ Pinst k (6.24)
Qck = Pck ⋅ tg ϕck (6.25)
Sck = Pck / cos ϕck (6.26)
în care: Pinst k este puterea instalat a grupului k de receptoare; Kck reprezint coeficientul de
cerere pentru grupul k de receptoare, cos ϕck este factorul de putere cerut, iar Sck este puterea
aparent cerut .
Pentru întregul consumator (întreprinderea, sec ie de produc ie) care cuprinde un num r n
de categorii de receptoare puterile active, reactive i aparente se vor determina cu rela iile:
n
Pc = Pck (6.27)
k =1
n n
Qc = Q ck = Pck ⋅ tg ϕ ck (6.28)
k =1 k =1
Sc = Pc2 + Q c2 (6.29)
Pentru exemplificare în tabelul nr. 6.6. se prezint valorile coeficien ilor de cerere Kck
pentru diferite categorii de receptoare împreun cu coeficientul de utilizare Kup.
Factorul de putere mediu se determin cu rela ia:
Pc
cos ϕ med = (6.30)
Sc
Tabelul nr. 6.6. Valorile coeficien ilor de cerere i a coeficien ilor de utilizare pentru
principalele categorii de receptoare
206
Mori de ciment 0,80 0,85 0,85
Concasoare 0,70 0,75 0,75
n
unde: (a ⋅ Px)max este cel mai mare termen ob inut pentru grupele considerate, iar (b ⋅ Pn )k
k =1
este suma termenilor de forma (b⋅Pn) pentru toate grupele de receptoare.
Tabelul nr. 6.7. Coeficien ii principalilor tipuri de consumatori
Puterea aparent cerut se calculeaz cu rela ia (6.29), iar factorul de putere mediu cu re-
la ia (6.30).
Consumul de energie electric activ i reactiv se determin cu rela iile:
Ea an = Pmax ⋅ Tu Pmax (6.35)
Er an = Ea an ⋅ tg ϕmed (6.36)
207
Fiecare din metodele de calcul ale puterii cerute de consumatori este recomandat unui
anumit tip de instala ie electric , dar este posibil de aplicat oric rei instala ie.
A. Varia iile lente a tensiunii la borne pot fi periodice, fiind datorate modific rii sarcinii
în orele de vârf sau în zilele de s rb toare i de repaus, fie aleatoare, fiind datorate unor sarcini
importante.
Varia iile lente ale tensiunii se exprim prin abaterea tensiunii de la valoarea nominal , conform
rela iei:
U − Un
∆U = 100 [%] (6.37)
Un
unde: U este valoarea eficace a tensiunii m surate în punctul considerat, iar Un este tensiunea
nominal a re elei. Abaterile maxime admisibile ale tensiunii se indic în tabelul 6.8.
208
Abaterile de tensiune au efecte negative în func ionarea receptoarelor, dac valoarea aces-
tor abateri dep e te limitele indicate de constructor (de obicei ± 5 %).
În cazul l mpilor cu incandescen , alimentarea cu tensiune mai mare decât tensiunea
nominal în vederea cre terii fluxului luminos duce la sc derea duratei de serviciu, conform
rela iei:
D = Dn (U / Un)–α (6.38)
unde: Dn i D reprezint durata de serviciu nominal i real , Un i U reprezint tensiunea
nominal i respectiv real , iar α este coeficient care are valoarea α = 14, pentru l mpile cu
incandescen i respectiv α = –1,5, pentru l mpile cu luminiscen .
În cazul motoarelor asincrone, varia ia tensiunii de alimentare determin modificarea
pierderilor de putere activ i a puterii reactive absorbite. Astfel, puterea activ absorbit este
dat de rela ia:
P = Ki Pn ∆Pn + δP = Ki ⋅ Pn + ∆P (6.39)
unde: Ki = P / Pn este coeficientul de înc rcare, ∆Pn reprezint pierderile de putere activ la
tensiunea normal , iar δP este modificarea acestor pierderi în func ie de tensiunea la borne.
În figura 6.3.a) i b) se prezint varia ia pierderilor de putere activ (δP) i respectiv a
puterii reactive specifice absorbite la modificarea tensiunii la borne i pentru diferi i coeficien i
de înc rcare Ki.
209
Figura. 6.4. Influen a varia iilor de tensiune asupra motorului sincron.
a) varia ia puterilor reactive disponibile func ie de înc rcare;
b) varia ia pierderii de putere activ .
În cazul func ion rii îndelungate a motorului asincron la tensiune sc zut , se reduce
durata de serviciu, datorit degrad rii izola iei, ca urmare a cre terii curen ilor. Aceast reducere
este propor ional cu p tratul coeficientului de înc rcarea pentru varia ii de pân la + 20 % a
tensiunii de alimentare.
În cazul ma inilor sincrone varia iile de tensiune influen eaz asupra puterii reactive dis-
ponibile în regim supraexcitat Qd i asupra pierderilor de putere activ ∆P, dup cum rezult din
figura 6.4. a) i b).
La cre terea tensiunii la bornele motorului sincron se ob ine deci o sc dere a puterii reac-
tive disponibile i o cre tere a pierderilor de putere activ .
Func ionarea motorului sincron la tensiune sc zut determin cre terea curen ilor
statorici i reducerea duratei de serviciu.
La instala iile electrotermice (cuptoare electrice cu rezisten , induc ie sau cu arc) redu-
cerea tensiunii de alimentare sub valorile nominale determin cre terea consumului specific de
energie electric i perturbarea procesului tehnologic. Astfel, la cuptoarele cu rezisten pentru
topirea metalelor neferoase cu puteri de 50 - 1000 kVA, reducerea tensiunii de alimentare cu 7 %
determin prelungirea duratei de topire cu 50 - 70 %. În cazul cuptoarelor cu arc pentru
elaborarea o elului, având puteri cuprinse între 0,5 - 60 MVA, abaterea de tensiune cu – 5 % de-
termin o prelungire a duratei topirii cu cca. 20 % i o cre terea a consumului specific de energie
electric cu 2 - 5 %.
În cazul echipamentelor de redresare specifice instala iilor de electroliz , laminare sau
trac iunii electrice, reducerea tensiunii de alimentare duce la mic orarea curentului, sc derea
productivit ii i cre terea consumului specific.
Combaterea varia iilor lente de tensiune se realizeaz de obicei prin modificarea
raportului de transformare al transformatorului de alimentare, prin intermediul unui comutator cu
ploturi. Transformatoarele din posturile de transformare cu puteri de pân la 1,6 MVA permit un
reglaj în absen a tensiunii în limitele de: ± 1 × 5 sau ± 2 × 2,5 %.
Prin utilizarea bateriilor de condensatoare frac ionate în mai multe trepte, cu comutarea
treptelor manual sau automat , se poate realiza reglajul de tensiune la consumatorii la care
graficul de sarcin reactiv are diferen e mari între regimul maxim i minim de func ionare.
210
B. Fluctua iile de tensiune se consider varia iile de tensiune cu caracter repetitiv,
ciclice sau aleatorii, care au un gradient ∆U / ∆t > 1 % / sec. Aceste varia ii se datoreaz func io-
n rii intermitente sau cu ocuri de putere reactiv a unor receptoare ca: aparate de sudur ,
ascensoare, pompe, laminoare, locomotive electrice, cuptoare cu arc electric.
Fluctua ia de tensiune (∆Vp) se define te ca fiind diferen a dintre valorile eficace ale ten-
siunilor maxime i minime în intervalul cel mai scurt, conform rela iei:
U max − U min
∆VF = 100 % (6.40)
Un
Fluctua iile de tensiune au efecte nedorite asupra receptoarelor prin deformarea imaginii
televizoarelor i deranjarea func ion rii aparatelor de radio i a altor instala ii electronice,
precum i prin varia ia vizibil a fluxului luminos admis de corpurile de iluminat.
Varia ia fluxului luminos în domeniul 1 - 20 Hz provoac o senza ie de jen (disconfort)
ochiului omenesc numit efect de flicker având ca rezultat oboseala i sc derea productivit ii
muncii. Senza ia de jen acumulat de ochiul omenesc în timpul T este propor ional cu doza de
flicker.
211
Figura 6.6. Curba limit tolerabil a dozei de flicker.
În figura 6.6. se prezint curba limit a dozei de flicker tolerabile, luându-se drept reper
dreapta corespunz toare unei fluctua ii de amplitudine 0,2 % i frecven 10 Hz.
Pentru combaterea flickerului se apeleaz la urm toarele metode:
– prin alimentarea utilajelor care produc flicker (laminoare, cuptoare cu arc etc.) de la o
treapt de tensiune mai ridicat , eventual printr-o re ea separat ;
– instalarea de surse locale de putere reactiv care s furnizeze instantaneu surplusul de
putere reactiv cerut de utilajele produc toare de flicker. Cel mai adesea se folosesc baterii de
condensatoare.
212
L mpile cu incandescen i cele fluorescente nu sunt influen ate esen ial de golurile de
tensiune, acestea revenind la func ionarea normal dup reapari ia tensiunii.
În cazul l mpilor cu vapori de mercur sau de sodiu de înalt presiune, golurile de tensiune
determin stingerea l mpii i reintrarea în func iune dup o durat de cca. 8 - 10 minute.
Calculatoarele electronice i instala iile de automatizare, comand i control ies din func-
iune la apari ia golurilor de tensiune.
Combaterea golurilor de tensiune i asigurarea continuit ii în alimentarea cu energie
electric se realizeaz prin:
– alimentarea din surse speciale cu acumulare de energie:
– reducerea sensibilit ii receptoarelor la golurile de tensiune.
Alimentarea din surse speciale de energie electric de tip invertor-baterie de
acumulatoare se adopt în cazul unor grupuri de receptoare cu puteri reduse (calculatoare,
circuite de comand i automatizare).
Reducerea sensibilit ii motoarelor asincrone se realizeaz fie prin m rirea momentului
de iner ie, fie prin adoptarea unor parametrii electrici adecva i.
În cazul motoarelor sincrone reducerea sensibilit ii se ob ine fie prin m rirea
momentului de iner ie, fie prin adoptarea unui sistem de protec ie pentru resincronizare rapid .
În cazul schemelor electrice cu contactoare i relee se prefer asigurarea unei surse de cu-
rent operativ independente (baterie de acumulatoare) sau se realizeaz auto-men inerea con-
tactelor cu ajutorul unor condensatoare.
t 0 +T
2
Mk = m(t )cos kωt dt (6.43)
T t0
t 0 +T
2
Nk = m(t )sin kωt dt (6.44)
T t0
213
Valoarea medie (Mmed) i valoarea efectiv a undei periodice m(t) se calculeaz cu rela ii-
le:
t 0 +T
1
M med = m(t )dt (6.45)
T t0
t 0 +T
1
M= m 2 (t )dt (6.46)
T t0
A. Reziduul deformant, ob inut prin suprimarea undei fundamentale din unda periodic ,
i având valoarea efectiv :
U d = U 2 − U12 (6.47)
214
f1n = [2mq (1 – s) ± 1] f1 (6.51)
f2n = [2mq2 (1 – s) ± 1] f2 (6.52)
Echipamentele generatoare de armonici de curent (Ik) sunt mutatoarele, bobinele cu
miez de fier, cuptoarele electrice cu arc, instala iile de sudare cu arc electric i l mpile fluo-
rescente. Astfel, în cazul cuptoarelor electrice trifazate cu arc pentru topirea o elului armonic de
ordinul 3 reprezint pân la 6 % din curentul total al cuptorului.
Datorit caracteristicii neliniare a desc rc rilor în gaze i a prezen ei starterului în cazul
l mpilor fluorescente con inutul de armonici al curentului este de: 8 - 14 % pentru armonica a
3-a, 1 - 7 % pentru armonica a 5-a i de pân la 2,5 % pentru armonica a 7-a.
În cazul redresoarelor alimentate cu o tensiune sinusoidal , curentul este nesinusoidal, cu
un con inut de armonici independent de conexiunea sau de reglajul redresorului. Pe parte de
curent continuu se întâlnesc armonici de ordinul n = k.p, iar pe partea de curent alternativ,
armonici de ordinul n = k.p ± 1, unde p = 1, 2, 3, ... reprezint num rul de faze al redresorului.
215
Figura 6.8. Formele undelor i spectrul de armonici pentru un redresor hexafazat.
a – Curba tensiunii redresate;
b – curba curentului IR;
c – spectrul de armonici canonice i necanonice.
Pentru un redresor cu p=6 pulsuri (alternan e) prezentat în figura 6.7, se prezint curbele
tensiunii i curentului redresat i respectiv spectrul de armonici în figura 6.8.
Influen a unghiurilor de aprindere α i a unghiurilor de comuta ie β dau o form
neregulat curbei tensiunii continue Ud.
Datorit nesimetrici proceselor de comuta ie în curba curentului IR apar pe lâng armoni-
cile de ordinul n = k.p ± 1 (unde p = 6) i alte armonici, necanonice. Valorile armonicilor de
curent calculate cu rela ia:
In = I1 / n (6.53)
Rezult c trebuie corectate aceste valori prin utilizarea unui coeficient K, care ine cont
de unghiul de comuta ie β i de puterea de scurt circuit Ssc în punctul de racord.
Instala iile de redresare utilizate la electroliza aluminiului sau în ac ion rile electrice de
curent continuu (trac iune electric sau la laminoare) au puteri instalate mari i se impune g sirea
216
unor solu ii pentru reducerea efectelor asupra re elelor de alimentare, fie printr-o concep ie de
proiectare adecvat , fie prin utilizarea unor instala ii de compensare a regimului deformant.
Prin utilizarea redresoarelor cu 12 pulsuri curba curentului primar se amelioreaz
apropiindu-se mai mult de sinusoid . Aceste redresoare cuprind dou redresoare trifazate
conectate în serie i alimentate de la dou înf ur ri secundare, cu conexiuni diferite
stea-triunghi, ale transformatorului de alimentare. Comandându-se sincron unghiul α de
aprindere a celor dou redresoare, armonicile 5 i 7 din primarul transformatorului se vor anula
fiind decalate cu 180°. La redresoarele comandate nu se justific cre terea num rului de faze
p > 12.
În cazul redresoarelor necomandate, utilizate la alimentarea cuvelor de electroliz a alu-
miniului se poate m ri num rul de pulsuri de la 12 la 24 sau 36 prin montarea a 4 - 6 redresoare
în paralel i alimentarea lor cu transformatoare cu defazaj intern de 10 sau respectiv 15 grade
electrice.
La cuptoarele cu arc electric regimul deformant se datoreaz caracterului neliniar al ar-
cului electric eviden iat de caracteristica dinamic volt-amper a acestuia (figura 6.9.).
La începutul procesului de topire arcul electric este instabil i curba curentului absorbit
este puternic deformat . Pe m sura desf ur rii procesului de topire i de formare a b ii de metal
topit, caracteristica arcului electric devine liniar i scade nivelul armonicilor.
217
Figura 6.10. Armonicile de curent generate de cuptoarele cu arc.
În figura 6.10 se prezint curba calculat i respectiv curbele limit m surate ale
armonicilor de curent generate de cuptoarele cu arc electric.
Pentru calculul armonicilor de ordinul n = kp ± 1 se utilizeaz în general rela ia:
In k p
= (6.54.)
I1 n 2
unde In este curentul armonic, iar kp este un coeficient care depinde de raportul dintre tensiunea
arcului electric i tensiunea de alimentare, precum i de raportul dintre reactan a X i rezisten a R
din circuitul cuptorului.
Acest coeficient kD = 1,2 în faza ini ial de topire i scade la kD = 0,05 în perioada final
a topirii.
Cuptoarele electrice cu arc din o el riile electrice din ara noastr au puteri instalate de
100 - 300 MVA pe fiecare platform industrial i, în consecin , regimul deformant devine
deosebit de important. Pentru reducerea regimului deformant se utilizeaz filtre de absorb ie.
În cazul trac iunii electrice feroviare instala iile de redresare monofazate cu care sunt
echipate locomotivele electrice genereaz regimuri nesinusoidale i nesimetrice. Armonicile de
curent de ordin impar, în special armonicile 3 i 5, variaz ca amplitudine i faz în func ie de
curentul de sarcin i de regimul concret de func ionare al locomotivelor (demaraj, frânare,
func ionare în regim de vitez constant ). Prin intermediul liniilor de contact monofazate de
27,5 kV se injecteaz armonici de curen i în sistemul energetic na ional.
În urma m sur torilor pe re eaua CFR electrificat au rezultat nivele mari ale armonicilor
impare (γU3 = 2,7 %, γU5 = 1,5 %, γU7 = 1,1 %, γU9 = 1 %, γU11 = 0,7 %) iar coeficientul de
distorsiune în re eaua de 27,5 kV atinge δU = 10,5 %.
La ma inile asincrone armonicile câmpului magnetic din întrefier sunt datorate dispune-
rii discrete a conductoarelor de bobinaj, dantur rii arm turilor i influen ei satura iei. Regimul
deformant este înso it de apari ia unor cupluri parazite asincrone i sincrone, de atrac ia
218
magnetic unilateral i de apari ia a unor zgomote specifice, precum i de pierderi suplimentare
în înf ur ri.
Cuplurile asincrone se produc între armonici ale arm turilor cu acela i num r de poli p i
acela i sens de rota ie. În cazul unor armonici de rang mai mare apar dificult i de pornire i
atingere a tura iei nominale datorit fenomenului de „târâre“ a motorului.
Reducerea cuplurilor parazite asincrone se poate realiza printr-o înclinare a crest turii,
calculat cu rela ia:
b Z2
= (6.55)
τ 2 kZ1 ± p
unde Z1 i Z2 reprezint num rul de crest turi ale inductorului i indusului, p este num rul de
perechi de poli, iar τ2 reprezint pasul dentar al indusului i k=1,2,3...
Cuplurile sincrone se datoreaz interac iunii dintre o armonic statoric i o armonic
retoric , neindus de c tre stator. Evitarea cuplurilor sincrone se face prin adoptarea unui num r
de crest turi retorice: Z2 ≠ Z1 i Z2 ≠ Z1 + 2p.
Cuplurile parazite asincrone i sincrone se pot mic ora prin reducerea armonicilor bobi-
najului statoric reducându-se factorii de repartizare i scurtare.
For ele de atrac ie unilateral apar în momentul când pe circumferin a rotorului exist
zone opuse cu induc ie maxim i minim .
Din punct de vedere energetic principale influen a armonicilor de curent o constituie
cre terea pierderilor suplimentare în înf ur ri. Se constat c aceste pierderi suplimentare în
cupru datorate armonicilor sunt sesizabile dac tensiunea armonic dep e te cu cca. 10 % din
tensiunea nominal .
În cazul ma inilor sincrone armonicile curentului realizeaz înc lzirea suplimentar a
rotorului i determin reducerea curentului admisibil invers.
Coeficientul de distorsiune admisibil este de 5 % pentru ma inile sincrone mari i de
10 % pentru cele mici.
În cazul transformatoarelor apar pierderi suplimentare în fier prin curen i Foucault i
posibilitatea atingerii satura iei. În plus apar i pierderi suplimentare în înf ur rile parcurse de
armonicele de curent.
În liniile electrice aeriene apar pierderi ohmice suplimentare, iar în cazul cablurilor se
manifest în plus i pierderi dielectrice.
219
Q n = Q1 + ∆ Q n = U 2 ωC + (I 2
n / nω C ) (6.56)
Sarcina minim se ob ine din egalitatea celor doi termeni ( Q1 = ∆ Q n ), deci la:
1 I 2n
C′ = (6.57)
ω⋅ U n
Dac se m re te capacitatea C a bateriei peste valoarea C′ se constat faptul c nu mai
are loc o cre tere propor ional .
Influen a armonicilor asupra aparatelor de m surat i înregistrare se manifest prin
apari ia unor erori de m surare. Astfel, aparatele electrodinamice sunt afectate de o eroare
negativ .
Factorul de putere m surat în regim deformant este mai sc zut, conform rela iei:
I1
K = cos ϕ1 = cos ϕ (6.58)
I ef
Contoarele de energie electric activ i reactiv au în regim deformant erori de
m surare care depind de sensul circula iei energiei reactive din circuit, fiind în general erori
negative.
Efectul perturbator al armonicilor din liniile electrice aeriene sau în cablu asupra circuite-
lor de telecomunica ii apare datorit induc iilor electromagnetice din liniile paralele. Astfel, în
cazul unei tensiuni alternative perturba ia maxim în liniile telefonice este cea corespunz toare
armonicii 21 (1050 Hz). la transportul energiei în curent continuu, prin cablu sau linie aerian ,
datorit armonicilor homopolare din linia de curent continuu se pot induce tensiuni armonice
care provoac perturba ii numai când distan a dintre linii este mic .
Circula ia curen ilor armonici în re elele de transport i distribu ie poate constitui un
pericol dac impedan ele elementelor inductive i capacitive ale re elei constituie circuite re-
zonante pentru o frecven armonic .
Pentru anumite configura ii ale sistemului electroenergetic sau ale re elelor de distribu ie
în situa ia de rezonan se poate amplifica una dintre armonicile 3 - 13, corespunz tor unui
spectru de frecven e de 150 - 1250 Hz. În aceast situa ie apare pericolul supraînc rc rii unor
echipamente electrice sau al deterior rii izola iei prin efectul supratensiunilor.
Elementele care pot fi cauza fenomenului de rezonan armonic sunt capacit ile liniilor
de înalt tensiune i respectiv a bateriilor de condensatoare din re elele de medie i joas
tensiune, utilizate pentru ameliorarea factorului de putere. Cele mai frecvente fenomene de
rezonan armonic apar la sta iile de redresare prev zute cu baterii de condensatoare. În cazul
rezonan ei serie (de tensiune) curentul armonic poate lua cel mult valoarea curentului generat de
redresor. În cazul rezonan ei paralel (de curent) poate ap rea o amplificare a curentului armonic
fa de cel al redresorului, care trecând prin bateria de condensatoare i re eaua de alimentare
poate produce efecte d un toare men ionate anterior.
Dac Ssc = U2 / XL este puterea aparent de scurtcircuit pe bare, SC = U2 / XC este puterea
aparent a barei de condensatoare, iar reactan ele armonice corespunz toare sunt XLn = nXL i
respectiv XCn = XC / n, armonica de rezonan a circuitului se poate calcula cu rela ia:
XC S
n= = sc (6.59)
XC SC
Rezult c se poate prevedea o rezonan pentru armonica a 5-a dac puterea aparent a
condensatoarelor SC este de cca. 4 % din puterea de scurtcircuit a re elei. Pentru armonica a 7-a
220
rezonan a apare pentru valoarea raportului SC / Ssc = = 2,04 %, pentru armonica a 11-a respectiv
de 0,826 % i pentru armonica a 13-a de 0,592 %.
Dac se consider cunoscut impedan a echivalent a sistemului la frecven a f1 = 50 Hz,
impedan ele frecven elor armonice se pot calcula cu rela ia:
U2
Z n = Z1nK = n⋅K (6.60)
Ssc
unde K este un coeficient de securitate cu valoarea K = 1 pentru re elele de joas tensiune i
respectiv K = 1 ÷ 2, pentru re elele de medie tensiune.
Dac aproxim m puterea aparent nominal a receptorului deformant cu:
Sn = 3U1I1 (6.61)
din rela iile anterioare rezult :
U n Sn I
γU = = n⋅K n (6.62)
U 1 S sc I1
i deci condi ia de nedep ire a armonicilor de tensiune va fi:
Sn U I
≥ n n (6.63)
Ssc U1I1nk
Alte efecte ale regimului deformant sunt perturba iile în func ionarea echipamentelor
electronice industriale, declan rile circuitelor de protec ie i pâlpâirea l mpilor cu desc rc ri în
gaze.
În cazul în care regimul deformant nu poate fi redus prin construc ia echipamentului sau
prin scheme adecvate de racordare la re ea, este necesar s se foloseasc circuite filtrante a
curen ilor armonici. Acestea trebuie s îndeplineasc urm toarele condi ii: s compenseze
puterea reactiv , s filtreze armonicile de curent i s reduc al minim puterea deformant în
amonte de consumator.
Filtrele sunt formate din baterii de condensatoare montate în serie cu bobine de reactan ,
aduse la rezonan pe frecven ele corespunz toare anumitor armonici. Fiecare filtru acordat pe
frecven a unei anumite armonici reprezint un fel de scurtcircuit trifazat pentru armonica
respectiv . Deci dac se monteaz mai multe filtre de acest fel, acordate pe armonici diferite, se
ca constatat c armonicile respective dispar din curba de tensiune a re elei de alimentare.
Condi ia de rezonan a unui filtru format dintr-o bobin de inductivitate L i o baterie de
condensatoare de capacitate C, pentru armonica de ordinul n se exprim cu rela ia:
1
n ⋅ Lω = (6.64)
nCω
Pentru o alt armonic n ′ ≠ n condi ia (6.64) nu mai este valabil , rezultând urm toarea rela ie:
n 2 Lω n2
n ′Lω − = ωL n ′ − (6.65)
n′ n′
Pentru n ′ ≠ n , (pentru frecven e mai mici decât frecven a de rezonan ) expresie din pa-
rantez are semn minus i filtrul se comport ca o capacitate. Pentru n ′ ≠ n expresia este
pozitiv i filtrul se comport ca o bobin . Deci un filtru adus în situa ia de rezonan pe o
anumit frecven va amplifica armonicile cu frecven e mai mici i va absorbi armonicile cu
frecven e mai mari.
221
Filtrele utilizate pot fi cu refulare sau cu absorb ie. Acestea se dimensioneaz pentru a
compensa puterea reactiv i pentru filtrarea armonicilor de curent i/sau de tensiune care produc
puterea deformant .
Filtrele cu refulare (ca cel prezentat în figura 6.11.) se ob ine prin legarea în serie cu
bateria de condensatoare cu reactan XC a unei bobine de reactan XL, astfel încât reactan a
XC – XL s aib caracter capacitiv pentru frecven a fundamental f1 compensând astfel puterea
reactiv , iar pentru frecven ele superioare fn ≥ f1 s aib caracter inductiv refulând astfel în re ea
armonicile superioare de curent In.
În acest fel se va evita rezonan a dintre bateria de condensatoare i re ea. Astfel de filtre
elimin supraînc rcarea bateriei de condensatoare prin curentul armonic, dar nu amelioreaz
distorsiunile tensiunii re elei i presupun pierderi de energie în bobin .
Filtrele cu absorb ie conectate la barele de medie tensiune MT sunt formate din grupe
de condensatoare de reactan XC înseriate cu bobina de reactan XL, dimensionate astfel ca
fiecare grup s fie în rezonan serie pe una din frecven ele curentului armonic In (figura 6.12).
222
Figura 6.12. Filtru cu absorb ie.
a – schema de principiu; b – schema echivalent .
Astfel, fiecare grup va absorbi în întregime curentul armonic cu frecven a pentru care a
fost acordat circuitul i în propor ie mai redus curen ii armonici cu frecven a apropiate celei de
acordare. Se elimin pericolul deterior rii bateriei de condensatoare, se reduce circula ia
curentului armonic i se mic oreaz distorsiunea tensiunii re elei. Bateria de condensatoare
aferent armonicilor preponderente (5, 7, 11, 13) este prezentat în figura 6.12.b.
În unele situa ii se utilizeaz filtre mixte, formate din mai multe capacit i i inductan e
care formeaz un circuit cu mai multe puncte de rezonan . Aceste filtre au avantajul unor
cheltuieli de investi ie mai mici, dar prezint i dezavantajul unor dificult i de realizare a
acordului multiplu. În figura 6.13. se prezint exemple de filtre cu compensatoare statice cu
tiristoare.
223
Figura 6.13. Filtre cu compensatoare statice cu tiristoare.
a. Filtru cu dou frecven e de acordare;
b. Filtru trece-jos de ordinul 2;
c. Filtru trece-jos de ordinul 3;
Filtrul cu dou frecven e de acordare (figura 6.13.a) se realizeaz prin combinarea a dou
circuite oscilante acordate la dou frecven e diferite. Are avantajul c necesit o singur grup de
condensatoare C1, de valoare mai mic , dar prezint i dezavantajul c reglajele celor dou
frecven e de rezonan sunt interdependente, filtrul fiind astfel greu de reglat.
Filtrele trece-jos de ordinul 2 i 3 sunt calculate astfel ca s aib o impedan rezistiv
mic pentru frecven e superioare celei de t iere (figura 6.13. b i c).
La alegerea condensatoarelor circuitelor de filtrare trebuie s se in cont c acestea înse-
riate cu bobine de reactan func ioneaz în regim deformant la o tensiune i putere majorate
datorit curen ilor armonici.
Filtrele se monteaz în general în stea, conectând bobina de reactan spre punctul neutru
din considerente de izola ie.
Bobinele de reactan folosite sunt f r miez, în aer sau în ulei i cu un efect de refulare a
curentului cât mai redus. Reglarea valorii inductan ei se face în trepte cu un comutator cu ploturi
sau continuu.
224
V1 = Vh + Vd + Vi
V2 = Vh + a 2 Vd + a Vi (6.66)
V3 = Vh + a Vd + a 2 Vi
( )
Vh = V1 + V2 + V3 / 3
V = (V + a V + a V ) / 3
d 1 2
2
3 (6.67)
V = (V + a V + a V ) / 3
i 1
2
2 3
În aceste rela ii, V1 , V2 i V3 reprezint fazorii tensiunilor (sau curen ilor) pe faz , iar:
a = – (1 / 2) + j (3 / 2) = ej2π / 3 (6.68)
225
Factorul de putere echivalent regimului nesimetric va fi:
P P
cos ϕ′ = = (6.73)
S′ Sd2 + Si2 + (1 + 3n )S2h
unde Sd, Si i Sh reprezint componentele puterii aparente.
Deoarece raportul impedan elor Zi / Zd = 0,2 un motor asincron alimentat cu tensiune
nesimetric va absorbi un curent invers important care va produce înc lzirea suplimentar , di-
minuarea cuplului util i a duratei de via . Astfel, pentru o disimetrie de tensiune εdU = 10 %
rezult o disimetrie de curent de εdl = 50 % i o dimensiune a puterii active disponibile de cca.
24 %. În plus apar cupluri suplimentare pulsatorii i vibra ii, diminuându-se în acela i timp
randamentul.
În cazul bateriilor de condensatoare racordate la o re ea cu tensiune nesimetric se
constat o agravare a nesimetriei ( Q f = U f / X C ), puterea reactiv a bateriei fiind impus de
2
Figura 6.14. Scheme de simetrizare a unei sarcini monofazate (Ys) cu ajutorul admitan elor Yab,
Ybc, Yca.
226
Prin legarea ciclic a cel pu in trei subspa ii de trac iune electric se realizeaz
ameliorarea sensibil a nesimetriilor din re eaua de distribu ie.
În regim normal de func ionare varia iile de frecven se datoreaz reglajului la nivelul
dispeceratului sistemului energetic. Limitele maxime admise de varia ie ale frecven ei sunt de
49,5 - 50,5 Hz. În condi ii normale frecven a este de 50 Hz, iar în SUA de 60 Hz. În condi ii de
deficit de putere pot ap rea situa ii de func ionare cu frecven a în afara limitelor admise pentru
perioade mari de timp.
Aceste abateri de frecven în afara limitelor admise au efecte negative asupra
ac ion rilor electrice i instala iilor de automatizare.
În cazul motorului asincron sc derea frecven ei sub cea nominal va determina cre terea
corespunz toare a cuplului critic i alunec rii critice conform rela iilor cunoscute:
m1 U12 1 k 2U
Mk = ⋅
[
2ωf1 2C R ± R 2 + (X 1 + C X 2′)2
1 1 1 σ 1 σ
=
k f2 ] (6.74)
C1R 2 / t 1
sk = ± = (6.75)
R 12 + (X σ1 + C1X ′σ 2 ) kf
2
227
Varia ia pierderilor în fier la tensiunea nominal i frecven variabil se calculeaz cu
rela ia:
Q f = 2πfCU 2n = Q n ⋅ k f (6.77)
Deci la sc derea frecven ei se va reduce puterea reactiv furnizat de baterie. Astfel la o
diminuare a frecven ei cu 5 % i a tensiunii la borne de 10 % puterea reactiv se va reduce cu
circa 23 %, rezultând deci o varia ie important .
Pf = tg δn (1 + kf) (6.78)
unde δn reprezint unghiul de pierderi la frecven a nominal .
În cazul filtrelor de armonici efectele reducerii frecven ei sunt deosebit de importante.
Astfel, dac la func ionarea la frecven a nominal filtrele au o impedan sc zut pentru curen ii
armonici, la o frecven mai redus (f < fn) impedan a filtrului va cre te i va ap rea un anumit
grad de dezacordare i suprasarcini periculoase.
Func ionarea sistemului energetic na ional cu varia ii de frecven nu poate fi influen at
de o serie de ac iuni locale.
228
dF(t )
f (t ) = (6.80)
dt
dG (t )
g(t ) = (6.81)
dt
În calculele de fiabilitate se definesc urm torii parametrii statistici de siguran :
1. Intensitatea de defectare (λ(t)), numit i rat sau frecven de defectare, care
reprezint probabilitatea ca un element care nu a func ionat f r defec iuni pân în momentul t s
se defecteze în intervalul ∆t:
f (t )
λ (t ) = (6.82)
1 − F(t )
229
– zona a II-a, de maturitate sau perioada de func ionare, când intensitatea defec iunilor
este practic constant . Aceasta este perioada cea mai important în func ionarea unui produs fi-
ind cea mai economic din punct de vedere al exploat rii;
– zona a III-a, de b trâne e, caracterizat printr-o intensitate a defec iunilor cresc toare
datorit fenomenului de uzur .
Caracteristica λ(t) poate fi utilizat pentru a se indica momentul când produsul trebuie în-
locuit cu altul nou.
Înlocuirea este ra ional când caracteristica este cresc toare, deci în zona a III-a.
Repara ia exponen ial este specific perioadei a II-a când intensitatea defec iunilor este
constant . Reparti ia normal aproximeaz satisf c tor fenomenele din perioada de b trâne e
(zona a III-a). Când de-a lungul vie ii utile se întâlnesc atât defecte de uzur cât i defecte
aleatoare se utilizeaz reparti ia Weibull.
3. Timpul mediu de func ionare neîntrerupt sau durata total de succes, este un alt
indicator de fiabilitate, definit cu rela ia:
∞
µ
Tf = PS ( t ) ⋅ dt = T (6.85)
0 λ+µ
Similar se define te i durata total de refuz:
∞
λ
TR = PR ( t ) ⋅ dt = T (6.86)
0 λ+µ
În tabelul nr. 6.9 se indic intensit ile statistice medii de defectare i de reparare a echi-
pamentelor i materialelor din instala iile electrice:
Fiabilitatea unui sistem format din n elemente depinde de fiabilit ile individuale ale celor
n elemente i de tipul de func ionalitate (conectare) a lor. Se deosebesc (figura 6.16) trei tipuri de
func ionalitate i anume: serie (f r rezervare), paralel (cu rezervare general ) i mixt (cu
rezervare mixt ).
230
9. Priz 380 V 2 6,94 0,5 20000
10. Bloc relee termice 4 3,47 0,5 20000
11. Releu de timp 20 0,69 1,0 10000
12. Releu intermediar 20 0,69 1,0 10000
13. Contacte la borne i 30 0,46 1,5 6666
conectori
14. Tablou general de joas 12 0,89 4,0 19300
tensiune
În cazul unui sistem cu func ionalitate serie fiabilitatea sistemului este egal cu produsul
fiabilit ilor elementelor (figura 6.16 a).
n n
PS = π PSi = π e −λi t (6.87)
i =1 i =1
La sistemele cu func ionalitate paralel (figura 6.16.b) se utilizeaz urm toarea rela ie
pentru calculul fiabilit ii:
n
PS = 1 − π (1 − PSi ) (6.88)
i =1
În cazul sistemelor cu func ionalitate mixt se determin fiabilit ile echivalente ale ele-
mentelor cu func ionalitate paralel i apoi cu acestea se calculeaz fiabilitatea lan ului serie.
231
Figura 6.16 Fiabilitatea sistemului.
232
λ(t) = λc + λe + λm (6.89)
Intensitatea defec iunilor contactelor active depinde de num rul de contacte, de material,
precum i de condi iile de mediu, de calitatea fabrica iei, de coeficientul de înc rcare electric ,
de vârsta contactelor i de mediu.
Intensitatea defec iunilor electrice depinde de natura materialului i de condi iile de
mediu, considerându-se constant .
Mecanismul cinematic i resorturile prezint defec iuni de uzur cresc toare.
C. Fiabilitatea ma inilor electrice se calculeaz pe baza grup rii defec iunilor în dou
categorii, defec iuni electrice i respectiv mecanice.
Defec iunile electrice au o intensitate constant i se manifest prin întreruperea
circuitului bobinajului datorit suprasarcinii electrice sau for ei centrifuge.
Defec iunile mecanice se datoreaz uzurii sau ruperii elementelor. Intensitatea
defec iunilor motoarelor electrice se calculeaz cu rela ia:
λ(t) = λe + λm (6.90)
Condi iile de mediu influen eaz asupra intensit ii defec iunilor. Astfel, umiditatea are e-
fect negativ asupra izola iei, iar temperatura determin înc lzirea înf ur rilor i rulmen ilor.
Vibra iile i ocurile mecanice au efecte negative asupra periilor colectoare i rulmen ilor.
Prin avarie se în elege succesiunea de evenimente care au loc la un moment dat într-o
instala ie electric având drept consecin e deterior ri de echipamente sau întreruperi în alimen-
tarea cu energie electric .
În instala iile de joas tensiune se utilizeaz no iunea de deranjament, iar în instala iile
de medie i înalt tensiune – cea de incident de exploatare.
Condi iile producerii avariilor în instala iile electrice se refer la suprasolicit rile
electrice, mecanice, termice i cele datorate mediului exterior.
A. Suprasolicit rile electrice depinde de natura elementelor instala iei electrice. Astfel,
la elementele conduc toare de curent, suprasolicit rile apar ca urmare a dep irii curentului
nominal. La elementele izolate, suprasolicit rile apar datorit dep irii tensiunii nominale.
233
Dep irea curentului nominal conduce la cre terea treptat a temperaturii i cre terea ins-
tantanee a for elor electrodinamice.
Temperatura de func ionare pentru un element conduc tor de curent, cum ar fi în cazul
cel mai simplu un conductor neizolat aflat în aer, rezult dintr-o rela ie de egalare a c ldurii
degajate pe unitatea de lungime a conductorului de rezistivitate ρ, diametru d i parcurs de
curentul I – i c ldura evacuat pe unitatea de lungime când temperatura mediului este T2, iar kc
i kr sunt coeficien ii de transmitere a c ldurii prin convec ie i respectiv radia ie:
I2
ρ = k c πd(T1 − T2 ) + k r πd (T14 − T24 ) (6.92)
(πd / 4)
2
234
Dep irea tensiunii de regim permanent conduce în cazul materialelor electroizolante
solide la îmb trânirea izola iei i reducerea duratei de via conform rela iei:
n
t′ U′
= (6.99)
t U
În cazul izola iilor groase, dep irea tensiunii de regim permanent duce la apari ia efectu-
lui Corona.
Un echipament electric corect proiectat, realizat i între inut trebuie s suporte f r dete-
rior ri:
– Tensiunea maxim (Um) în regim permanent;
– Cre teri de tensiune 3Um;
– Supratensiuni de comuta ie de (3 - 5)Um;
– Supratensiuni atmosferice de ordinul a (4 ÷ 6)Um.
B. Suprasolicit rile termice pot fi datorate fie suprasarcinilor, care au fost tratate
anterior, fie datorate unor surse de c ldur exterioar cum ar fi deteriorarea izola iei termice,
arcul electric, incendiile.
În cazul întreruptoarelor i separatoarelor arcul electric apare în condi ii normale i se
stinge dac parametrii arcului se încadreaz în limitele capacit ii de rupere. În caz contrar apar
urm toarele suprasolicit ri datorate arcului:
– arcul electric de sudur care produce curen i de 100 ÷ 1000 A, tensiuni de pân la 200
V i pentru o durat de ac ionare de ordinul minutelor;
– arcul electric datorit scurtcircuitelor din re elele de joas tensiune care are o durat de
ac ionare de 0,001 - 1 secunde producând un curent de 5 - 20 KA la o tensiune de 10 - 20V. În
cazul re elelor de medie i înalt tensiune puterea disipat ajunge pân la 100 - 600 MVA
datorit tensiunilor de 1 - 20 KV.
Temperatura mare de func ionare a arcului electric (3000 - 4000°C) poate provoca topirea
elementelor metalice ale instala iei electrice i aprinderea materialelor izolante combustibile
(hârtie, PVC, cauciuc, mase bituminoase).
Arcul electric dintre contactele unui separator sau întreruptor în condi iile dep irii capa-
cit ii de rupere (de exemplu, deschiderea sub sarcin a unui separator) are ca efect ini ial topirea
contactelor i a pieselor metalice de leg tur , apoi se extinde spre celelalte faze i spre
elementele de legare la p mânt.
Alte tipuri de suprasolicit ri termice sub ac iunea surselor exterioare de c ldur sunt:
supraînc lzirea unor conductoare neizolate sub ac iunea radia iei solare i supraînc lzirea unor
cabluri sub ac iunea c ldurii cedate de conductele termice.
235
La dimensionarea barelor i leg turilor din sta iile de transformare de tip exterior se ine
seama de varia iile de temperatur ale mediului ambiant, f r ca acestea s dep easc eforturile
electrodinamice.
Viteza sporit a vântului poate conduce la suprasolicitarea mecanic a instala iilor electri-
ce i în special, a conductoarelor liniilor electrice aeriene.
În func ie de intensitate i presiune, vânturile se clasific în 12 grade, de la gradul 0 (li-
ni tit, cu viteza v = 0 - 0,5 m/s), gradul 6 (puternic, cu viteza de v = 9,9 - 12,4 m/s) i pân la
uragan (gradul 12, cu viteza v > 30 m/s).
Ac iunea dinamic a vântului produce oscila ia conductoarelor. Aceste oscila ii provin
dintr-un regim turbionar care se produce în spatele conductorului b tut de vânt. Oscila iile con-
ductoarelor pot fi: laterale-pendulare, transversale i longitudinale. Acestea produc îndoiri
repetate care determin obosirea materialului i ruperea lui.
Depunerile de chiciur pe liniile electrice aeriene se datoreaz depunerilor sub form soli-
d pe conductoarele i stâlpii liniilor electrice aeriene a vaporilor de ap din atmosfer , la
temperaturi sub 0°C. Sub greutatea depunerilor neuniforme de chiciur , conductorul se rote te i
ofer vântului o nou suprafa de depunere Desigur c depunerile de chiciur conduc la cre -
terea solicit rilor mecanice i la posibilitatea apari iei unor avarii.
În zonele predispuse la formarea chiciurii se prefer a ezarea orizontal a conductoarelor
deoarece aceast a ezare asigur distan e mai mari fa de alte elemente aflate sub tensiune.
D. Suprasolicit rile datorate mediului exterior se refer ac iunii polu rii i coroziunii
instala iilor electrice expuse mediului exterior.
Emana iile de gaze i corpuri în suspensie datorate polu rii industriale se depun, sub
form granuloas sau electrolitic , pe suprafa a izolatoarelor i astfel influen eaz negativ propri-
et ile electroizolante ale acestora.
Poluarea granuloas se datoreaz depunerilor unor particule pu in solubile în ap (ciment,
cenu , minereu etc.) care formeaz un strat aderent pe suprafa a izolatoarelor, care re ine apa i
astfel devine bun conduc tor electric.
Poluarea electrolitic se datoreaz depunerilor de natur anorganic sau a gazelor, care în
contact cu apa formeaz solu ii electrolitice bune conduc toare. Tensiunea electric la care este
supus izolatorul prin intermediul acestor elemente bune conduc toare determin o reparti ie
neuniform a tensiunii pe suprafa a izolatorului i apari ia desc rc rilor în arc electric.
Pentru evitarea efectelor negative ale polu rii, izolatoarele se ung cu vaselin siliconic
sau mineral sau se spal periodic.
Coroziunea reprezint distrugerea metalelor i a altor materiale sub ac iunea unor
procese chimice i electrochimice din mediul exterior.
Materialele i metalele instala iilor electrice supuse coroziunii sunt:
– cuprul, aluminiul i o elul zincat folosite la fabricarea conductoarelor;
– fonta, folosit la fabricarea man oanelor pentru cabluri subterane;
– policlorura de vinil sau polietilen , utilizate drept înveli de protec ie al cablurilor sub-
terane.
Coroziunea cuprului este influen at de c tre hidrogenul sulfurat i bioxidul de sulf în
condi ii de umiditate mare a atmosferei. Acidul clorhidric diluat determin formarea unui strat
protector la suprafa a cuprului. Atmosfera marin determin cre terea de cca. 3 ori a coroziunii
fa de atmosfera continental . Ploaia i z pada influen eaz coroziunea prin faptul c dizolv
produsele solubile i creeaz noi spa ii supuse coroziunii.
Coroziunea aluminiului este intensificat de c tre acidul clorhidric dup dizolvarea oxi-
zilor de pe suprafa a conductoarelor de aluminiu. Mortarul de var i betonul determin coro-
ziunea prin puncte.
236
Coroziunea o elului zincat este influen at de c tre acidul sulfuric i de gazele sulfuroase.
O elul zincat este corodat de cca. 5 ori mai pu in decât o elul neprotejat.
Coroziunea plumbului este accelerat de c tre acidul acetic i calcar.
Fonta este în rezistent la ac iunea acizilor, dar este sensibil la solu ii alcaline. În
general man oanele de leg tur din font nu pun probleme deosebite.
Coroziunea policlorurii de vinil se produce pentru soluri cu substan e azotoase de peste
0,001 % i apa de mare sau freatic cu pH 8 i con inut de humus de peste 20 mg / litru.
Coroziunea polietilenei este accentuat de temperaturile de peste 60 °C i de c tre
solven i organici (benzen, fenoli, cloroform).
Pentru evitarea procesului de coroziune se iau urm toarele m suri:
– în mediile puternic corozive se reduc sursele de coroziune;
– se metalizeaz cu aluminiu benzile de o el pentru protec ia mecanic a cablurilor elec-
trice;
_ se aplic vopsea anticorosiv pe elementele metalice sau se realizeaz opera ii de
tratare chimic prin fosfatare sau cromatizare;
_ se realizeaz protec ii catodice contra curen ilor de dispersie.
e) Conturnarea izolatoarelor de tip suport se poate datora p s rilor, polu rii sau arcului
electric. Este posibil desigur i conturnarea datorit supratensiunilor atmosferice. În cazul
izolatoarelor de tip lan apare efortul de trac iune în lungul axei longitudinale.
f) Deterior rile mecanice se manifest prin: ruperea elementelor mecanice de îmbinare,
smulgerea elementelor de armare, strivirea materialului izolant de la izolatoarele cap -tij sau
ruperea tijei izolante.
Deterior rile electrice în cazul izolatoarelor lan apar sub form de conturn ri sau ca ur-
mare a unor supratensiuni.
Detensionarea consolelor se produce fie prin depunerea masiv de ghea pe conductoare,
fie prin ruperea unui stâlp sau a unui conductor.
g) Ruperea stâlpilor în lungul liniei electrice apare în cazul unui dezechilibru al for elor
de trac iune datorit ruperii conductoarelor.
237
Ruperea stâlpilor perpendicular pe linie apare ca urmare a unui vânt foarte intens.
B. Avariile liniilor electrice subterane se produc în cablul propriu-zis, în zona man oa-
nelor de leg tur sau a cutiilor terminale.
a) Deteriorarea cablurilor se manifest prin deteriorarea înveli ului de protec ie i
strivirea izola iei sub ac iunea unor eforturi mecanice externe, datorit defec iunilor de fabrica ie
sau montaj, sau a supratensiunilor. Din cauza manevr rii neatente la pozare, a coroziunii sau
loviturilor primite în timpul unor s p turi efectuate în apropierea cablului. Apare o cr p tur sau
o fisur în înveli ul de protec ie pe unde p trunde umiditatea care determin sc derea local a
rezisten ei de izola ie, apari ia unor scurtcircuite sau puneri la p mânt.
Deteriorarea termic a izola iei se produce de obicei datorit func ion rii îndelungate cu o
sarcin superioar celei nominale. Scade astfel rigiditatea dielectric i se produce str pungerea
izola iei, scurtcircuite mono i trifazate. În cazul cablurilor cu izola ie din hârtie impregnat , prin
înc lzire masa de impregnare se fluidizeaz i se scurge prin cablu spre cutiile terminale care se
afl la un nivel inferior. Astfel por iunea de cablu aflat la nivel superior r mâne f r ulei i î i
pierde calit ile izolante.
b) Defect rile cablurilor din apropierea man oanelor de leg tur sau a cutiilor
terminale se datoreaz defec iunilor de montare, care deterioreaz izola ia. Aceste elemente ale
liniilor electrice subterane produc neomogenitatea izola iei, deformarea câmpului electric i
modificarea geometriei cablurilor. Se produc astfel, defecte ale pieselor de contact ale man-
oanelor care determin înc lzirea excesiv i explozia man onului sau a cutiei terminale.
În zona man onului sau a cutiei terminale se produce o modificare a câmpului omogen de
natur electrostatic care determin apari ia unor componente tangen iale pronun ate.
În zonele cu solicit ri electrostatice mari izola ia realizat pe antier este neomogen .
Apar defect datorit neaplic rii corecte a straturilor semiconductoare la man onul de leg tur sau
prin neîntreruperea la locul potrivit a ecranului exterior la cutia terminal .
238
gaze determinat de deteriorarea bobinajului. Apar astfel supratensiuni care determin
deformarea cuvelor.
239
n
D = d0 ⋅ t + dsi + C p (t − t e ) (6.102)
i =1
unde: d0 este dauna orar a nerealiz rii produc iei, care se poate calcula în func ie de valoarea
produc iei nete Vpn i de num rul de schimburi, cu rela ia:
Vpn
d0 = (6.103)
ns
ds – daune specifice la întreruperea aliment rii cu energie electric ;
Cp – cheltuieli suplimentare pentru repornire;
t – durata de întrerupere a procesului tehnologic;
te – durata anual a avariilor electrice.
Tabelul nr. 6.10. Periodicitatea execut rii lucr rilor de între inere a instala iilor electrice
240
Sta ie transformare f r personal 24/1 1/1 1/6 1/12
Transformatoare de for – 1/1 1/6 1/12
Posturi de transformare aeriene 1/1 1/2 1/6 1/12
Linii electrice aeriene Un < 1 kV 1/1 1/2 1/6 1/25
Linii electrice aeriene Un = 1 – 20 kV 1/1 1/2 1/6 1/25
Linii electrice subterane Un < 1 kV 1/1 – – 1/15
Instala ii de iluminat public 8/1 1/2 1/6 1/15
Gradul de umiditate al izola iei ma inii electrice este indicat de c tre coeficientul de ab-
sorb ie definit cu rela ia:
R iz (60 sec )
K abs = ≥ 1,3 (6.105)
R iz (15 sec )
M surarea tangentei unghiului de pierderi în dielectrici (tg δ) se face cu puntea Sche-
ring. Curentul care trece printr-un dielectric are trei componente i anume: curentul de absorb ie
i cel de conduc ie care determin pierderile de energie în dielectric i respectiv curentul de
deplasare. Valoarea pierderilor în dielectric este influen at de calitatea dielectricului, de
temperatura i umiditatea sa.
Tangenta unghiului de pierderi se calculeaz cu formula:
U/R 1 P
tg δ = = = (6.106)
U⋅C⋅ω R ⋅C⋅ω Q
unde: P – este puterea real pierdut în dielectric, iar Q – este puterea reactiv în
condensator.
M surarea capacit ii de izola ie (C) urm re te s stabileasc deteriorarea în timp a
izola iei. S-a constata c varia ia în timp a capacit ii unui dielectric este mai lent la o izola ie
nou decât la na în stare umed . Capacitatea unei izola ii este mai mic cu cât dielectricul este
mai pu in umed i mai pu in murdar.
M surarea nivelului desc rc rilor par iale datorate incluziunilor gazoase aflate sub
influen a câmpului electric care se produc în interiorul izola iei aparatelor electrice se face dup
mai multe metode: optice, acustice, gazodinamice. Cea mai sensibil metod este metoda
electric . Aceasta se bazeaz pe m surarea perturba iilor radioactive i a pierderilor de
desc rcare produse de impulsurile de înalt frecven emise de desc rc rile par iale.
241
Tabelul nr. 6.11 Tensiunea de impuls scurt pentru încercarea izola iei
Tensiunea nominal (kV) 6 10 20
Tensiunea de inere la 50 Hz kV
Transformatoare de putere 22 28 50
Aparate electrice 27 35 55
242
unde n reprezint num rul de elemente în paralel.
Ca exemplu privind avantajele rezerv rii se men ioneaz cazul când în locul unui trans-
formator cu puterea aparent S (kVA) i probabilitatea de bun func ionare PS = 0,75 se ins-
taleaz trei transformatoare cu puterea unitar S / 2 i având aceea i probabilitate de bun
func ionare. Rezult c probabilitatea ca cel pu in dou transformatoare s fie în func iune, deci
la sarcina nominal , este de 0,844. De acest aspect se ine seama la alegerea num rului de
transformatoare din posturile de transformare.
O form curent de rezervare în instala iile electrice o constituie dubla alimentare de la
aceea i surs sau din surse diferite.
O alt form de rezervare o constituie buclarea re elelor de alimentare care se realizeaz
prin intermediul unor leg turi între posturile de transformare sau tablourile de distribu ie.
Printr-o leg tur în diagonal între barele de alimentare a consumatorilor se realizeaz o
alt form simpl i economic de rezervare.
Ultima metod de rezervare o constituie instalarea de surse de interven ie.
Sursa de interven ie este o instala ie de generare sau stocare a energiei care poate prelua
total sau par ial alimentarea consumatorilor în cazul defect rii sursei de baz . Se folosesc, de
obicei, generatoare de energie electric care preiau alimentarea receptoarelor vitale.
b) Men inerea în func ionare a ac ion rilor electrice cu motoare asincrone i sincrone la
apari ia golurilor de tensiune când tensiunea revine dup câteva secunde. Totu i receptoarele
prev zute cu relee de tensiune minim sunt deconectate.
Pentru evitarea efectelor negative ale golurilor de tensiune se folose te autopornirea mo-
toarelor de ac ionare. Prin autopornire se în elege revenirea la valoarea nominal a vitezei dup
sc derea acesteia la apari ia golurilor de tensiune.
Cuplul motor este propor ional cu tensiunea în cazul motoarelor sincrone i respectiv cu
p tratul tensiunii la motoarele asincrone. Deoarece i motoarele sincrone pornesc în asincron se
poate spune c :
2
M U
= (6.110)
Mn Un
unde Mn i Un sunt valorile nominale ale cuplului motor i tensiunii de alimentare, iar M i U
sunt valori instantanee corespunz toare.
Deci rezult :
U 1
= (6.111)
Un M / Mn
La motoarele asincrone M / Mn = 1,5 - 2,5 rezult c tensiunea minim la care se poate
ob ine cuplul nominal este de Umin = (0,81 – 0,64) Un.
În cazul aliment rii unui grup de motoare de la aceea i bar , la întreruperea aliment rii
datorit golurilor, tensiunea nu dispare brusc datorit rezervei de energie acumulat în câmpul
electromagnetic al motoarelor electrice. Motoarele electrice cu constanta de timp mai mare se
vor frâna mai lent i vor deveni generatoare pentru motoarele cu constanta de timp mai mic .
c) Evitarea extinderii avariilor prin influen a reciproc a instala iilor se realizeaz
prin adoptarea de ecrane, trasee diferite sau m rirea spa iilor dintre instala ii. Ca exemplu se
men ioneaz cazul când la aprinderea unor întreruptoare cu ulei sau cabluri avaria se extinde la
elementele amplasate în aceea i celul sau canal de cabluri.
243
d) Combaterea polu rii atmosferice i coroziunii care determin degradarea izola iei
instala iilor electrice i apari ia pericolului conturn rilor i scurtcircuitelor.
O instala ie electric î i poate modifica nivelul de fiabilitate prin ac iuni de mentenan
corectiv i preventiv . Acestea se refer la interven iile în caz de avarie i la reviziile plani-
ficate.
Din aceste motive la studiul instala iilor electrice se prefer utilizarea no iunii de dis-
ponibilitate. Aceasta este o no iune mai cuprinz toare decât fiabilitatea, incluzând sfera
produc iei prin fiabilitatea i sfera exploat rii prin mentenabilitate.
Disponibilitatea este probabilitatea ca o instala ie sau echipament s - i poat îndeplini
func ia impus la un moment oarecare t.
244
Pe baza no iunilor tehnice prezentate în capitolul „Instala ii Electrice“ r spunde i la
urm toarele întreb ri:
245
45. Ce varia ii de tensiune sunt admise la joas tensiune?
46. Defini i fluctua ia de tensiune.
47. Ce este efectul de flicker?
48. Defini i golurile de tensiune.
49. Ce indicatori ai regimului deformant cunoa te i?
50. Defini i rezidul deformant.
51. Defini i coeficientul de distorsiune al regimului deformant.
52. Defini i nivelul armonicilor.
53. Ce echipamente electrice genereaz armonici de curent?
54. Ce echipamente electrice sunt puternic afectate de regimul deformant?
55. Ce echipamente se folosesc la reducerea armonicilor de curent?
56. Cum influen eaz armonicile de curent aparatele de m surare a puterii?
57. Cum influen eaz armonicile de curent circuitele de telecomunica ii?
58. Cum influen eaz armonicile de curent bateriile de condensatoare?
59. Ce rol au filtrele de refulare?
60. Ce rol au filtrele de absor ie?
61. Defini i nesimetria unei instala ii electrice.
62. Ce ai nesimetriei unei instala ii electrice cunoa te i?
63. Defini i coeficientul de disimetrie.
64. Defini i coeficientul de nesimetrie.
65. Defini i coeficientul de dezechilibru.
66. Ce metode de reducere a nesimetriei unei instala ii electrice cunoa te i?
67. Ce efecte au varia iile de frecven în instala iile electrice?
68. Defini i siguran a în func ionare a unei instala ii elctrice.
69. Defini i starea de succes a unui sistem electric.
70. Defini i starea de refuz a unui sistem electric.
71. Defini i intensitatea de defectare a unui sistem electric.
72. Defini i intensitatea de reparare a unui sistem electric.
73. Ce zone apar la varia ia în timp a intensit ii defec iunilor?
74. Defini i timpul mediu de func ionare a unei instala ii electrice.
75. Defini i fiabilitatea unei instala ii electrice.
76. Defini i regimul de varie a unei instala ii electrice.
77. Defini i un deranjament electric.
78. Ce tipuri de suprasolicit ri apar în instala iile electrice?
79. Ce suprasolicit ri electrice ale instala iilor electrice cunoa te i?
80. Ce tipuri de avarii apar în instala iile electrice?
81. Care sunt avariile specifice liniilor electrice subterane?
82. Care sunt avariile specifice liniilor electrice aeriene?
83. Care sunt avariile specifice transformatoarelor de mare putere?
84. Defini i mentenan a unei instala ii electrice.
85. Ce determin fiabilitatea contactoarelor electromagnetice?
86. Ce influen eaz fiabilitatea ma inilor electrice?
87. Ce influen eaz fiabilitatea liniilor electrice aeriene?
88. Defini i mentanan a preventiv .
89. Defini i mentenan a corectiv .
90. Defini i siguran a în exploatare a instaal iilor elctrice.
91. Ce probe sunt caracteristice mentenan ei instala iilor electrice?
92. Ce scop are m surarea rezisten ei de izola ie?
93. Ce scop are m surarea tangentei unghiului de pierderi?
94. Ce scop are m surarea capacit ii de izola ie?
246
95. Ce scop are m surarea nivelului desc rc rilor par iale?
96. Ce scop are încercarea cu tensiune m rit ?
97. Ce scop are încercarea izola iei cu tensiune de impuls?
98. Ce m soar coeficientul de absor ie a unei ma ini electrice?
99. Ce metode de cre tere a siguran ei în exploatare a instala iilor electrice
cunoa te i?
100.Defini i disponibilitatea unei instala ii electrice.
247
BIBLIOGRAFIE
248