3.

FIZIOLOGIA MUNCII
3.1. MODIFICĂRILE FIZIOLOGICE ALE DIFERITELOR APARATE, SISTEME SI
FUNCłII ALE ORGANISMULUI ÎN TIMPUL MUNCII
A. Aparatul cardiovascular:
a) Sarcini:
- aducerea O2 necesar la nivelul sistemului muscular solicitat de efortul profesional;
- 絜depărtarea anumitor cataboliŃi care se formează 絜 exces la nivelul muschilor solicitaŃi
de
efortul profesional (acid lactic)
b) Modificări adaptative:
- cresterea debitului cardiac: de la circa 5 l/min 絜 repaus la 26 l/min 絜 efortul maximal
(deci de
circa 5 ori: la tineri adulŃi neantrenaŃi; la adulŃii antrenaŃi la efortul fizic profesional poate
creste
mai mult de 5 ori);
- cresterea debitului sistolic: de la 80-90 ml la 120-140 ml;
- cresterea frecvenŃei cardiace: la cei antrenaŃi la efortul profesional, frecvenŃa cardiacă de
repaus
este mai mică si cresterea se face proporŃional cu intensitatea efortului;
- cresterea tensiunii arteriale sistolice (TAS), tensiunea diastolică (TAD) creste mai puŃin
sau nu
se modifică, si 絜 consecinŃă creste tensiunea diferenŃială (cresterea tensiunii diferenŃiale
indică
cresterea debitului sistolic, element favorabil de adaptare);
- crestere atensiunii arteriale pulmonare sistolice, 絜 repaus: 15-20 mmhg tensiunea sistolică
pulmonară, 5-8 mmHg tensiunea diastolică pulmonară;
- cresterea capilarelor din muschi: prin mărirea numărului lor de la 300 la 3000/cmｲ si prin
mărirea diametrului – vasodilataŃie;
- redistribuirea debitului sanguin: - creste: 絜 muschi, miocard, tegumente;
- scade: 絜 rinichi, teritoriul splahnic;
- se menŃine constant: 絜 teritoriul cerebral.
c) Mecanisme de adaptare:
* intrinsec (legea lui Starling);
* extrinsec: - nervos
- umoral
d) ImportanŃa practică a cunoasterii modificărilor aparatului cardiovascular:
- urmărirea adaptării la locul de muncă a noilor 絜cadraŃi sau reveniŃi după concedii de
boală;
- aprecierea intensităŃii efortului fizic;
- aprecierea microclimatului industrial;
- investigarea sistemului nervos vegetativ;
- obiectivizarea stării de oboseală (scăderea tensiuni arteriale sistolice la sf穩situl
schimbului);
- atenŃia asupra stării funcŃionale renale si hepatice, 絜 special la muncitorii ce vor lucra 絜
condiŃii de efort fizic intens si/sau de lungă durată, cu expunerea la microclimat cald (organe
ce
reprezintă o irigaŃie mai mică 絜 aceste condiŃii).
B. Aparatul respirator:
a) Sarcini:
- aducerea O2 necesar la nivelul sisremului muscular solicitatde efortul profesonal;
- eliminarea CO2 format 絜 exces la nivelui muschilor;
b) Modificări adaptative:
- cresterea debitului respirator: de la circa 8-10 l/min 絜 plus la 20-40 l/min; la adulŃii
antrenaŃi la
efortul fizic profesional, cresterea este proporŃională cu intensitatea efortului;
- cresterea schimburilor respiratorii: maximum poate fi de 4 l/min de O2.
c) Mecanismele de adaptare:
- reflex 絜născut (necondiŃionat) cresterea presiunii CO2 sanguin;
- reflex condiŃionat:
d) ImportanŃa practică a cunoasterii acestor modificări:
- aprecierea intensităŃii efortului fizic;
- 絜lăturarea poziŃiilor vicioase ale corpului 絜 timpul muncii, care 絜greunează resiraŃia;
- favorizarea muncii ritmice, care realizează o bună adaptare;
- aprecierea stării de oboseală: miscări respiratorii frecvente si superficiale.
C) Sângele
a) Sarcini:
- aducerea O2 necesar la nivelul sistemului muscular, solicitat de efortul profesional;
ﾎndepărtarea CO2 si a anumitor cataboliŃi, care se formează 絜 exces la nivelui muschilor
solicitaŃi de efortul fizic;
- transportul de combustibil necesar contracŃiei musculare (glicogen, glucoză, etc.).
b) Modificări adaptative:
- creste numărul de eritrocite si cantitatea de Hb;
- creste numărul de leucocite;
- cresterea hematocritului;
- modificări ale glicemiei 絜 funcŃie de intensitatea efortului;
- modificări ale acidului lactic, 絜 funcŃie de intensitatea efortului;
- modificări ale PaO2 si PaCO2 絜 funcŃie de intensitatea efortului;
- modificări ale curbei de disociere a HbO2;
- modificări ale pH-ului sanguin.
D. Aparatul digestiv:
Modificările sunt 絜 funcŃie de intensitatea efortului fizic si condiŃiile de microclimat;
- 絜 eforturile de intensitate mică sau medie: funcŃiile digestive sunt usor crescute sau nu se
modifică;
- 絜 eforturile de mare intensitate sau 絜 muncile 絜 microclimat cald: inhibiŃie a funcŃiilor
digestive.
E. Aparatul renal:
Modificările sunt 絜 funcŃie de intensitatea efortului fizic si condiŃiile de microclimat:
- 絜 eforturile de intensitate mică sau medie: diureza creste;
- 絜 eforturile de mare intensitate sau 絜 muncile 絜 microclimat cald: diureza scade
(consecinŃe).
F. Sistemul endocrin:
- hiperfuncŃia hipofizei, pe linie de ACTH si hormon somatotrop (STH);
- hiperfuncŃia suprarenalelor.
ConsecinŃe: mobilizează acizii grasi liberi din Ńesutul adipos; blochează utilizarea
glucozei de către muschi si Ńesutul adipos, bloc穗d fosforilarea glucozei.
G. Sistemul nervos central:
a) Sarcini: coordonarea, conducerea si controlarea activităŃii tuturor funcŃiilor organismului
絜
timpul activităŃilor profesionale fizice; dar este si el influenŃat de activitatea profesională.
b) Modificări: 絜 funcŃie de intensitatea muncii si de caracterul muncii:
- muncile de intensitate mică si medie: stimulează activitatea scoarŃei;
- muncile de intensitate mare si/sau mică prelungite: accentuează procesele de inhibiŃie din
scoarŃă, scade excitabilitatea scoarŃei, tulbură activitatea reflex condiŃionată;
- muncile de intensitate mică sau medie, dar cu caracter de mare 絜cordare a atenŃiei, cu
necesitatea executării precise a miscărilor si cu corelaŃii precise si fine ale analizatorilor:
predominanta stării de inhibiŃie, tulbură mobilitatea normală a scoarŃei corticale.
c) ImportanŃă practică:
- explicarea numărulu crescut de accidente de muncă (si rebuturi) 絜 muncile care determină
o
predominare a proceselor de inhibiŃie;
- necesitatea scăderii intensităŃii efortului: la limitele normale.
H. Analizatori:
Modificările sunt 絜 funcŃie de intensitatea muncii:
- muncile de intensitate mică sau medie: creste sensibilitatea vizuală, auditivă, etc.
- muncile de intensitate mare si/sau prelungită: scade sensibilitatea vizuală, auditivă, etc.
ImportanŃa practică: explică numărul crescut de accidente de muncă si scăderea calităŃii;
mnecesitatea reducerii intensităŃii efortului la limite normale.
3.2. CAPACITATEA DE MUNCĂ SI FACTORII CARE O DETERMINĂ
A. DefiniŃie: capacitatea de muncă reprezntă posibilitatea organismului uman de a menŃine
aceasi intensitatea efortului necesar activităŃii optime profesionale, timp c穰 mai 絜
delungat, fără
a modifica cantitatea si calitatea produsului profesional si fără a influenŃa negativ, imediat
sau
絜depărtat, starea de sănătate.
B. Factorii care influenŃează capacitatea de muncă:
a) Factorii care depind de organismul uman:
* exerciŃiul: un mijloc datorită căruia, prin repetarea unei activităŃi limitate, organismul
uman 罇i
c龝tigă si creste capacitatea de muncă pentru această activitate; prin exerciŃiu se ajunge la
starea
de „exersat” (persoane cu deprinderi motorii) care execută o activitate delimitată, un timp c穰
mai 絜delungat, cu aceeasi intensitate, cu mai puŃină oboseală. Acest lucru este posibil,
deoarece
prin exerciŃiu, prin repetare, se elimină activitatea musculară (miscările) inutile, iar muschiul
care
efectuează miscările utile, le execută cu intensitatea necesară (nu mai mare) si 絜 ordinea
necesară (nu dezordonat) = se realizează un consum de oxigen mai scăzut.
*antrenamentul: un mijloc datorită căruia, prin repetarea unei activităŃi musculare complexe,
organismul 罇i c龝tigă si creste capacitatea de muncă (絜 general pentru orice activitate
musculară), datorită legăturilor coordonate 絜tre diversele aparate si sisteme ale organismului
si
cel motor pe de o parte si datorită modificărilor funcŃionale si structurale ce au loc 絜
organism,
pe de altă parte.
ImportanŃa practică: ucenicie corectă, practicarea sporturilor;
* starea de sănătate sau de boală;
* emoŃiile pozitive (determinate de ritmicitatea 絜 muncă, disciplina tehnologică, beneficii
morale
si materiale).
* oboseala = stare fiziologică, deci reversibilă a organismului, care se modifică subiectiv prin
senzaŃie specifică de „oboseală” si obiectiv prin scăderea capacităŃi de muncă.
b) Factori care depind de condiŃiile de muncă:
- organizarea muncii (factori fiziologici)
* automatizarea si mecanizarea : factori pozitivi;
* organizarea procesului de muncă: eliminarea miscărilor inutile, eliminarea contracŃiilor
musculare statice, etc.(actori pozitivi)
* regim de muncă fiziologic: durata si condiŃiile de succesiune si efectuarea pauzelor, să
asigure
refacerea funcŃiilor fiziologice de bază si menŃinerea stării de exersat si antrenat; (factori
pozitivi);
* asigurarea unei ritmicităŃi 絜 muncă: factor pozitiv
- mediul de muncă (factori igienici): microclimat optim, iluminat optim, zgomotul
profesional
sub limita maxim admisă, toxice si pulberi profesionale sub limitele admisibile, culori
funcŃionale, muzica adecvată, etc.
- relaŃii fiziologice si igienice dintre muncitor-masină-mediul de muncă (factori
ergonomici),
acŃionează ca factori pozitivi.
- relaŃiile corespunzătoare psiho-sociale, care acŃionează ca factori pozitivi
c) Factori sociali:
- alimentaŃia raŃională (factori pozitivi)
- transportul la si de la serviciu, corespunzător (factor pozitiv)
- condiŃii de locuit confortabile (factor pozitiv) mai ales pentru cei ce lucrează 絜 schimburi
alternative
- consumul de alcool moderat (factor pozitiv)
- remuneraŃie bună si corespunzătoare (factor pozitiv)
- mediu familial bun (factor pozitiv).
3.3. ERGONOMIA
A. DefiniŃie:
Ergonomia este o stiinŃă multidisciplinară, care sintetizează aportul tehnicii, al medicinii
muncii (fiziologia muncii si aprecierea condiŃiilor mediulu de muncă), al psihologiei, al
sociologiei, al economiei si al altor stiinŃe sociale, av穗d ca obiect orientarea creării tehnicii
contemporane la nivelul posibilităŃilor psihofiziologice normale ale omului si utilizarea
raŃională
a acestor posibilităŃi psihofiziologice 絜 condiŃii de muncă, sociale si culturale cele mai
favorabile
care pot fi asigurate de societate.
Mai poate fi definită ca stiinŃă multidisciplinară, care caută să optimizeze sistemul
ommasină-
mediu de muncă.
B. Etape de dezvoltare:
a. Prima etapă: optimizarea relaŃiilor om-masină;
b. A doua etapă: optimizarea relaŃiilor om-masină-mediu de muncă;
c. A treia etapă: optimizarea relaŃiilor om-masină-mediu de muncă- mediu de viaŃă
(絜conjurător)
C. Clasificare:
a. Ergonomia de concepŃie: optimizarea relaŃiilor om-masină-mediu de muncă, 絜că din
faza
de concepŃie, de proiectare a 絜treprinderilor noi (sau reconstruite, secŃii, ateliere, posturi
de muncă.
b. Ergonomia de corecŃie: optimizarea relaŃiilor om-masină-mediu de muncă pe parcursul
funcŃionării, fie a 絜treprinderilor noi (concepute ergonomic), fie a 絜treprinderilor vechi
(concepute neergonomic).
Metodele de cercetare si recomandările ergonomice privesc nu numai activitatea industrială,
dar si cea din agricultură, din servicii, din procesele de 絜văŃăm穗t, din spitale, 絜 munca
casnică.
D. RelaŃii din domeniul ergonomiei:
a. muncitor-dimensiunile masinii (utilajului) cu care lucrează sau 精 supraveghează;
b. muncitor- indicatoarele (cadranele, etc.,) ce trebuie observate;
c. muncitor-poziŃia de lucru (scaunul de lucru);
d. muncitor-ridicarea si transportul de greutăŃi;
e. muncitor-miscările necesare realizării sarcinilor de lucru;
f. muncitor-microclimatul de la locul (postul) de muncă;
g. muncitor-zgomotul de la locul (postul) de muncă;
h. muncitor-iluminatul de la locul (postul) de muncă;
i. muncitor-culorile de la locul (postul) de muncă;
j. muncitor-muzica de la locul (postul) de muncă;
k. muncitor-trepidaŃiile de la locul (postul) de muncă.
E. Etapele unei cercetări ergonomice:
a. Cunoasterea indicatorilor fiziologici, psihologici, economici de la un post de muncă, cu
recomandarea măsurilor ergonomice de optimizare a relaŃiilor om-masină-mediu de muncă;
b. Realizarea măsurilor ergonomice recomandate;
c. Cunoasterea indicatorilor fiziologici, psihologici, economici după realizarea măsurilor
ergonomice recomandate.
F. EficienŃa cercetării ergonomice:
a. Scad solicitările organismului (si riscul de boală profesională sau boală legartă de
profesiune) si creste productivitatea muncii;
b. Scad solicitările organismului (si riscul de boală profesională sau boală legartă de
profesiune), productivitatea muncii rămânând pe acelasi nivel;
c. Solicitările orgnismului rămân la acelasi nivel dar creste productivitatea muncii.
Alte modalităŃi sunt ineficiente.
G. DisfuncŃiile sistemului om-masină-mediu de muncă pot duce la:
a. ConsecinŃe biologice: oboseală cronică (surmenaj), incapacitate temporară de muncă,
invaliditate, boli profesionale, accidente de muncă, boli legate de profesiune;
b. ConsecinŃe psihologice: absenteism, fluctuaŃie, insatisfacŃii, etc.;
c. ConsecinŃe economice: scăderea productivităŃii muncii, scăderea retribuŃiei, somaj, etc.