Diblu Heraklith-E:

Serveşte la prinderea mecanică a plăcilor

termoizolatoare Heratekta-C3. Elementul de fixare se
compune dintr-un diblu din material plastic şi dintr-un
cui zincat prin galvanizare având tija filetată.

Lungimi de dibluri: 75/ 95/ 115/ 135/ 155/ 175/ 195 mm

Diametrul tijei: 80mm pentru toate lungimile
Diametrul capului: 50 mm

În cazul fixărilor cu dibluri tija diblului trebuie să pătrundă pe toată lungimea ei de 50 mm în

structura masivă a peretelui.

Prescripţiile referitoare la determinarea lungimi diblurilor, a tipurilor şi prinderilor cu dibluri sunt

cuprinse în capitolul ″Fixări – Pereţii – Fixarea cu dibluri″ din ″Prescripţii generale pentru
produsele Heraklith″.

Profil de tencuire pentru elevaţie simbol 1229:

Este un profil de închidere a tencuielii elevaţiei, realizat din tablă

de oţel zincat. Talpa inferioară, orizontală a profilului este
prevăzută cu lăcrimar şi învelită cu material plastic.

Lungimea elementului: 2.500 m

 Profil pentru protejarea colţurilor simbol 1043:

Este un profil colţar din oţel zincat, utilizat pentru crearea muchiilor
la golurile de uşi şi ferestre, precum şi la colţurile pereţilor.

Lungimea elementului: 3.000 m

Atenţie ! Se interzice utilizarea lui la tencuielile drişcuite !

Profil colţar pentru tencuielile drişcuite simbol 1028:

Are rolul de a proteja muchiile colţurilor pereţilor, a golurilor de uşi

şi ferestre. Se realizează din tablă de oţel zincat, având muchia
învelită în material plastic alb.

Lungimea elementului: 3.000 m

Profil de dilataţie simbol 3208:

Este recomandată utilizarea profilului la crearea rosturilor

verticale de dilataţie a suprafeţelor pereţilor.Element din oţel
zincat, având partea centrală flexibilă.

Lăţimea rostului: 25 mm
Lungimea elementului: 3.000 m

Profil de închidere a tencuieli simbol 1222:

Este realizat din tablă de oţel zincat, având muchia laterală

învelită cu material plastic alb.

Lungimea elementului: 2.500 m

( la tencuiala de 20 mm se foloseşte lungimea de 3.000 mm )
 Adeziv rapid Heraklith:

Este un adeziv special, impermeabil pe bază da ciment.Se recomandă

utilizarea sa la fixarea şinelor colţar şi la lipirea plăcilor Heratekta-
C3 pe şpaleţii ferestrelor.

Ambalare: în saci de 25 kg
Utilizarea: la fiecare sac se adaugă 7 l de apă şi se amestecă până se
uniformizează
Aplicare: în max. 3 ore trebuie pusă în operă, după indicaţiile scrise pe saci.

Amorsaj Heraklith:

Mortar uscat semipreparat, aplicat manual pe o grosime de 5 – 8 mm, pentru a acoperi întreaga
suprafaţă.
În cazul tencuiri mecanizate Amorsajul Heraklith poate lipsi ! Datele tehnice şi prescripţiile
referitoare la amorsaj sunt cuprinse în cadrul capitolului ″Instrucţiuni generale privind tencuirea
produselor Heraklith din fibre de lemnaglomerat″.

Ambalare: în saci de 40 kg
Preparare: 10 – 11 l de apă adăugată la fiecare sac

Grund Uşor Heraklith:

Mortar uscat semipreparat, pentru aplicare manuală sau mecanizată.

Grundul Slab Heraklith se tencuieşte într-un singur strat peste Amorsajul Heraklith complet uscat
şi întărit.
Grosimea necesară a tencuieli: 15 mm. Tencuirea poate fi executată manual sau cu ajutorul utilajelor
de tencuit aflate în exploatare.
În cazul aplicări mecanizate se poate renunţa la stratul de Amorsaj Heraklith, cea ce permite
reducerea duratei de execuţie a lucrărilor şi implicit şi a costurilor.
Datele tehnice şi prescripţiile referitoare la grundul slab sunt cuprinse în capitolului ″Instrucţiuni
generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de lemnaglomerat″.

Ambalare: în saci de 40 kg
Preparare: 9 – 10 l de apă adăugată la fiecare sac
 Chit de fixare Heraklith:

Este un mortar-adeziv uscat, semipreparat, pe bază de ciment, permeabil la vapori. Are rolul de a fixa
Ţesătura din Fibre de Sticlă Heraklith. Aplicarea chitului se face în două straturi, în primul strat cu
o grosime de 2 – 3 mm se presează Ţesătura din Fibre de Sticlă Heraklith, realizându-se
suprapunerile necesare ale plaselor. Datele tehnice şi prescripţiile referitoare la chitul de fixare sunt
cuprinse în capitolului ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de
lemnaglomerat″.

Ambalare: în saci de 40 kg
Preparare: 10 l de apă adăugată la fiecare sac

Ţesătură din Fibre de Sticlă Heraklith:

Ţesătură din fibre de sticlă rezistentă în mediu alcalin (bazic), folosită pentru crearea tencuielilor
nefisurate la suprafeţele izolate cu produsele din fibre de lemnaglomerat Heraklith. Fixarea ţesături se
realizează cu ajutorul Chitului de Fixare Heraklith.
Datele tehnice şi prescripţiile referitoare la ţesătura din fibre de sticlă sunt cuprinse în
capitolului ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de lemnaglomerat″.

Lungimea sulului: 50 m
Lăţimea sulului: 1.000 m
Dimensiunea ochiurilor: 4 x 4 mm
Necesar : 1,1 ml / m2

Strat vizibil – şpriţ

Diametrul minim al granulelor de adaos care se folosesc la aceste mortare este de 2 mm. Se recomandă
utilizarea mortarelor pe bază de silicaţi. Pentru ca sub efectul razelor solare stratul vizibil să nu se
încălzească prea puternic, dacă se poate acesta se va zugrăvi în culori deschise. Pentru umbrire sunt
avantajoase suprafeţele dure, de ex. cele raşchetate.
În cazul mortarelor industriale se vor avea în vedere recomandările producătorului !
Instrucţiuni de realizare a sistemului de termoizolare a faţadelor Tektalan

În acest paragraf vom descrie ordinea de punere în operă a materialelor enumerate mai sus.
Proprietăţile materialelor sunt evidenţiate la prezentarea produselor. Alegerea şi montarea
corespunzătoare a materialelor se face cu ajutorul capitolelor ″ Prescripţii generale pentru produsele
Heraklith″ şi ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de
lemnaglomerat″.
În următoarea enumerare vă indicăm ordinea exactă a tehnologiei, respectiv a puneri în operă şi a
utilizări corecte a materialelor:

1. Verificarea peretelui existent Prescripţii generale pag.5

2. Dispunerea profilelor de dilataţie pentru faţade Instrucţiuni de tencuire pag.7
3. Trasarea conturului inferior
a termoizolaţiei cu ajutorul şnurului Instrucţiuni de tencuire pag.5
4. Aşezarea profilelor de început
pentru elevaţie Instrucţiuni de tencuire pag.5
5. Realizarea rosturilor de dilataţie a faţadelor Instrucţiuni de tencuire pag.7
6. Aşezarea primului strat de termoizolaţie şi
fixarea lui cu dibluri. Se fac primele verificări
referitoare la fixarea diblurilor. Instrucţiuni de tencuire pag.6
7. Fixarea plăcilor termoizolatoare Instrucţiuni de tencuire pag.5
8. Fixarea cu adeziv rapid + dibluri a
plăcilor cotite pe şpaleţi şi goluri Sistemul de izolare a faţadelor fig.4.02
9. Închiderea ultimului rând de termoizolaţie
10. Montarea profilelor pentru protejarea muchiilor Instrucţiuni de tencuire pag.6
11. Amorsaj Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.14
12. Pauză tehnologică Instrucţiuni de tencuire pag.14
13. Grund Uşor Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.15
14. Pauză tehnologică Instrucţiuni de tencuire pag.15
15. Chit de Fixare Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.16
16. Ţesătură din Fibre de Sticlă Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.16
17. Chit de Fixare Heraklith Instrucţiuni de tencuire pag.16
18. Strat vizibil – şpriţ Instrucţiuni de tencuire pag.17
 DIMENSIONAREA PEREŢILOR EXTERIORI DIN PUNCT DE VEDERE
TERMOTEHNIC ŞI AL DIFUZIUNII VAPORILOR DE APĂ
PENTRU SPECIALIŞTI ÎN CONSTRUCŢII

STAS 6472/3-89 intitulat Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor, intrat
în vigoare la 1 martie 1989, stabileşte calculul termotehnic, pe timpul iernii, al elementelor de
construcţie care delimitează încăperile încălzite ale unităţilor funcţionale la clădirile de locuit, social-
culturale, industriale şi zootehnice, în condiţii de exploatare normală.

Prin acest material le oferim o mână de ajutor inginerilor proiectanţi la efectuarea dimensionării
pereţilor din punct de vedere al protecţiei termice şi a durabilităţi pereţilor. Evident aceasta nu poate
înlocui cunoaşterea aprofundată a stasului, astfel şi calculele se pot efectua numai având în vedere
standardul. Scopul nostru aici nu poate fi detalierea tuturor cazurilor şi problemelor care apar, dar
încercăm să prezentăm mersul soluţiilor.

Noţiuni şi relaţii:

Baza dimensionării o constituie coeficientul conductivităţi termice a materialelor expuse efectelor

apărute pe parcursul procesului de fabricaţie, la montaj şi în exploatare în funcţie de destinaţie.
Atenţie! Valorile indicate în prospectele producătorului se pot utiliza numai dacă se iau în considerare
şi coeficienţii de corecţie publicaţi în anexa A tabelul.9 din STAS 6472/3-89 ! Datorită acestora, în
practică rezultă o creştere de cca. 10 - 20 % a valorilor măsurate în laborator şi corespund unui
coeficient de conductivitate termică datorat condiţiilor apărute în exploatarea structurilor.

Coeficientul de transfer termic al straturilor ce compun peretele se poate calcula sub forma prezentată
în capitolele anterioare, desigur având în vedere cele de mai sus. Ţinând cont de faptul, că structurile
sunt îmbinate unele de altele, valoarea rezistenţei la transfer termic al straturilor componente scade sub
efectul punţilor termice geometrice şi materiale care iau naştere. Pentru o mai bună abordare a
realităţii şi pentru a proteja starea construcţiilor este important ca să se ţină cont de aceasta. Aici
standardul introduce o nouă noţiune: coeficientul de transfer termic limită. În mod obligatoriu, pentru
toate cazurile de dimensionare, atât energetic cât şi de protecţie a stării construcţiilor calculele se fac
cu acest coeficient.

STAS 6472/3-89 nu precizează valoarea minimă admisă pentru k, doar indirect, prin limitarea
diferenţei maxime de temperatură dintre cea a aerului la interior şi temperatura, medie, ponderată, a
suprafeţei interioare a elementului de construcţie, în funcţie de destinaţia clădirilor şi încăperilor.
Aceste valori sunt cuprinse în tabelul 7 din STAS 6472/3-89 şi modificate în Normativul privind
calculul coeficienţilor globali de izolare termică la clădirile de locuit C 107/1-94.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 1

Standardul indică grafic valorile pierderilor specifice de căldură în funcţie de raportul volum -
suprafaţă a clădirilor, pe de o parte în scopul raţionalizării dimensionărilor energetice, iar pe de altă
parte leagă calculele de dimensionarea pe considerente de protecţie a stării clădirilor, adică prevede
evitarea formării condensului pe suprafaţa elementelor şi în interiorul structuri.

Pe noi ne interesează în primul rând verificarea la transfer termic, de aceea în continuare vom prezenta
simplificat mersul optim al calculelor, după care vom trata posibilităţile de evitarea a apariţiei
condensului vaporilor de apă.

Coeficientul de transfer termic pentru o stratificaţie dată:

Pentru început: se extrag din stas coeficienţii de transfer termic prin suprafeţele caracteristice
structurilor de delimitare: tabelul 4.

În cazul pereţilor se calculează cu valorile: αi = 8 W/m2K şi αe = 24 W/m2K .

În continuare: se măreşte valoarea coeficientului de conductivitate termică, indicată în prospectele

producătorului, pentru materialul ales printr-un coeficient de corecţie care ia în considerare condiţiile
de exploatare.

În cazul pereţilor exteriori, de exemplu la plăcile termoizolatoare necaşerate valoarea coeficientului de

conductivitate termică se corectează cu 25 %, iar la cele caşerate sau montate între două straturi cu 10
%. De exemplu dacă termoizolaţia se montează într-un perete aerisit sau este tencuită, aceasta se mai
corectează şi cu 20 %, respectiv 30 % !

Coeficientul de conductivitate termică corectat se calculează cu formula:

λexploatare = (1 + k1 + k 2)

Rezistenţa la transfer termic se determină cu formula:

Ro = 1 / αi + d / b λ + 1 / αe

în care valoarea coeficientului de transfer termic este:

k = 1 / Ro

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 2

Determinarea grosimi stratului termoizolant în cazul impunerii
coeficientului de transfer termic:

În majoritatea situaţiilor se cere determinarea grosimi stratului termoizolant prin alegerea unui
coeficient de transfer termic prescris de norme sau recomandat. În aceste cazuri se alege materialul
termoizolant şi se efectuează corecţiile prezentate mai sus. În această fază se cunosc atât coeficienţi de
transfer termic prin suprafaţă, cât şi coeficientul conductivităţii termice a materialului termoizolant.
Caracteristicile materialelor care compun straturile peretelui, precum coeficienţii de conductivitate
termică se pot scoate din tabele, iar valoarea rezistenţei la permeabilitatea termică pentru fiecare strat
se determină cu relaţia:

R=d/bλ

Din coeficienţii de transfer termic prin suprafaţă şi coeficienţii de conductivitate termică a straturilor
se calculează rezistenţele la permeabilitate termică, după care acestea se însumează. Valoarea
însumată a rezistenţelor la permeabilitate termică se scade din rezistenţa la transfer termic dorit -
calculat din coeficientul de transfer termic solicitat. Diferenţa dintre cele două rezistenţe este rezistenţa
la permeabilitate termică necesară pentru termoizolaţie, din care se obţine simplu, grosimea necesară
a izolaţiei termice.
Valoarea obţinută astfel se va rotunji în sus, la multiplu de centimetru.

Deci:

Se cunosc: αi şi αe λizol şi λp

respectiv cunoscând structura peretelui, rezistenţa la permeabilitate termică calculată cu grosimea d:

R = Σ di / b i λ i Ro = 1/ α i + R + 1/ αe

şi se scade suma rezistenţelor Ro din rezistenţa la transfer termic solicitată:

Rsol = 1/ k Rizol = 1/k – Ro

şi restul se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie b şi cu coeficientul conductivităţi termice a izolaţiei:

Rizol bizol λizol = dizol
Rezultatul se va rotunji la multiplu de centimetru, acesta va fi grosimea stratului de izolaţie termică
solicitat.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 3

Determinarea grosimi stratului termoizolant în cazul impuneri
temperaturi suprafeţei interioare a peretelui:

O problemă des întâlnită este proiectarea unor structuri pe care să nu condenseze vapori de apă, având
dată valoarea temperaturi şi a umidităţi relative a aerului interior. În acest caz se alege din tabel
temperatura punctului de rouă corespunzătoare caracteristicilor aerului. Aceasta este valoarea care
trebuie asigurată de peretele izolat.

Diferenţa dintre temperatura exterioară şi cea interioară este proporţională cu rezistenţa la transfer
termic a întregii structuri a peretelui. Diferenţa dintre temperatura aerului interior şi temperatura
suprafeţei interioare este proporţională cu rezistenţa la transfer termic prin suprafaţa interioară. De aici
rezultă, că raportul rezistenţelor este egal cu raportul diferenţelor de temperatură.

Explicitând din această ecuaţie rezistenţa de transfer termic a structuri se obţine rezultatul căutat.
Inversul acestei rezistenţe este coeficientul conductivităţii termice a structuri, necesar calculului de
faţă. Problema se rezolvă în continuare în mod similar calculului prezentat la aliniatul de precedent,
şi astfel obţinând grosimea necesară a stratului termoizolator.

Scriind relaţiile, mersul calculelor este următorul: (1/αi) / Ro = (ti – tsi) / (ti - te)

de aici se exprimă: Ro = (ti – tsi) / (ti - te) x 1/αi

k = 1 / Ro Rizol = 1 / k - Σ di / b i λi

dizol = Rizol bizol λizol

Proiectarea straturilor corespunzătoare pentru protecţia la vapori şi la

difuzia vaporilor de apă:

Procesul de migrare a vaporilor prin structurile construcţiilor este un proces fizic foarte complex şi
greu de descris, în care un rol important îi revine factorului timp. Având dată temperatura şi umiditatea
relativă a aerului din interiorul încăperilor se poate stabili valoarea presiunii vaporilor. Pe partea
exterioară a structurilor ce delimitează clădirea în general condiţiile de temperatură şi umiditate diferă
de cele din interior iar pe timpul ierni presiunea vaporilor este mult mai mică. Datorită diferenţei de
presiuni rezultate de pe cele două părţi a peretelui are loc migrarea vaporilor de apă, proces denumit
difuzia vaporilor de apă.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 4

Învingând rezistenţa straturilor, difuziunea vaporilor de apă face ca în straturile structuri să pătrundă
vapori de apă, respectiv trecând prin aceştia să ajungă în spaţiul exterior. Pe parcursul acestui proces
vaporii care migrează din interior spre exterior întâlnesc pe suprafeţele straturilor şi în structură zone
cu temperaturi diferite şi se răcesc. Rezultatul acestui proces poate fi apariţia condensului. Apariţia
condensului duce la creşterea coeficientului conductivităţi termice a materialului, mai ales a stratului
termoizolator, conducând astfel la acumularea umidităţii. Împotriva formării condensului se pot lua şi
trebuiesc luate măsuri de protecţie. Prevenirea este posibilă prin alegerea corespunzătoare a
materialelor, a ordinii straturilor şi montarea unor straturi de protecţie faţă de vaporii de apă.

Vaporii de apă care migrează din interior spre exterior întâlnesc mai întâi structura de rezistenţă a
peretelui. Temperatura suprafeţei acestuia trebuie proiectată în aşa fel, încât să nu se formeze
condens. Indicaţii referitoare la acest calculul veţi găsiţi în capitolul anterior.

Cele mai puţine probleme le prezintă pereţii masivi din beton monolit, deoarece au mase mari, stratul
gros, compact de beton armat are proprietăţi destul de bune pentru frânarea vaporilor, datorită cărora
cu aceştia se pot forma structuri bune şi fără introducerea unei bariere de vapori.

În procesul de migrare a vaporilor o alegere corespunzătoare a straturilor este o chestiune de

proiectare, care necesită atât o pregătire teoretică cât şi una practică. În cazul în care rezistenţa
straturilor la difuzia vaporilor scade spre exterior în structură nu apar acumulări de vapori, umezire,
formarea condensului sau efectele defavorabile ale îngheţului. Desigur aceasta nu poate înlocui
dimensionarea termotehnică a clădirii, ea reprezintă doar o regulă de alcătuire a unei structuri. Trebuie
amintit, că în trecut în unele situaţii pe suprafaţa pereţilor vopsiţi vopseaua sa umflat şi sa desprins,
deoarece rezistenţa acesteia la difuziunea vaporilor a fost mult mai mare decât rezistenţa straturilor
interioare ale peretelui. Se ştie că o alcătuire corectă a straturilor este acea, la care rezistenţa la difuzia
a vaporilor a straturilor interioare este mai mare decât rezistenţa straturilor de acoperire a
termoizolaţiei de pe partea exterioară, deoarece astfel va pătrunde o cantitate mai mică de vapori în
straturile peretelui faţă de cantitatea care este îndepărtată prin acoperirile de suprafaţă.

Dacă nu se poate asigura acest lucru, atunci pentru evitarea acumulării de vapori, evacuarea acestora
se asigură prin intermediul unui strat de aer ventilat, astfel protejându-se şi zidăria şi termoizolaţia de
efectul dăunător al vaporilor.

Diferenţiem două tipuri de straturi de protecţie faţă de vapori: statul de difuzie a vaporilor şi bariera
contra vaporilor de apă.

Se constituie ca şi strat bun de difuzie a vaporilor acel strat (material), care are valoarea rezistenţei de
difuzie a vaporilor de apă între 9,6 - 240 x 106 m2sPa/g. Rezistenţa barierei de vapori trebuie să
depăşească această valoare.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 5

Straturile de difuzie a vaporilor de apă sunt foliile de PVC şi polietilenă, stratul de faianţă lipit. Straturi
de barieră de vapori sunt plăcile cu inserţie din folie de aluminiu.

În cazul pereţilor dintr-un singur strat aceste principii sunt hotărâtoare. În cazul pereţilor alcătuiţi din
două straturi, stratul de aer prin care se evacuează presiunea aburului este întotdeauna dată, deoarece
stratul aerisit dintre termoizolaţie şi stratul de acoperire, montat cu distanţieri, evacuează vaporii ce au
trecut prin structură.

În acest caz însă, se necesită o caşerare care închide porii pe partea dinspre fanta de aer a
termoizolaţiei, care protejează faţă de pierderea de căldură excedentară, dar care în acelaşi timp
permite şi trecerea vaporilor. Această caşerare protejează termoizolaţia de umezire pe timp friguros,
când condensul eventual format pe suprafaţa interioară a stratului de acoperire se poate scurge pe
termoizolaţie.

Comportare elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă trebuie efectuată pe baza STAS
6472/ 4. Prezentul standard stabileşte calculul gradului de umiditate al elementelor de construcţie
pentru stabilirea condiţiilor în care este necesară luarea unor măsuri constructive, în scopul asigurări
unui regim de umiditate normal al elementelor respective în timpul exploatării construcţiilor.

Calculul la comportarea elementelor de închidere la difuzia vaporilor de apă presupune îndeplinirea

următoarelor condiţii:
- cantitatea de apă de condens mw produsă în perioada rece a anului să fie mai mică decât cantitatea

de apă care s-ar putea evapora în perioada caldă mv, pentru a nu avea loc o acumulare de apă de la
an la an
mw < mv ( kg / m2 )

- cantitatea de apă de condens ∆Wef produsă în perioada rece a anului, calculată în % din masa

stratului în care se adună, nu trebuie să depăşească o anumită cantitate admisă ∆Wadm, pentru a
nu-I afecta calităţile
∆Wef < ∆Wmax (%)

Având în vedere, că ambele relaţii de mai sus, se verifică printr-o metodă grafo-analitică, destul de
complexă şi greu interpretabilă, trebuiesc aplicate alte metode de rezolvare.

Prezentarea amănunţită a acestora nu este posibilă, în acest scop se elaborează programe de calcul. În
continuare vom prezenta pe scurt într-o primă fază a verificări la difuzia vaporilor de apă, metoda
grafică a determinării zonelor de formare a condensului în structură, metodă care în cele mai multe
cazuri se dovedeşte a fi acoperitoare.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 6

Verificarea distribuţiei presiunii vaporilor de apă:

Pentru efectuarea calculelor parametri climatici exteriori se consideră astfel: la verificarea structurilor
ce delimitează încăperi încălzite temperatura aerului exterior se alege în funcţie de zonarea climatică a
ţării conf. STAS 6472/2-83 şi umiditatea relativă pentru perioada de iarnă este de 90 %, iar pentru cea
de vară de 70 %. Caracteristicile aerului din interior se consideră pe baza destinaţiei încăperii. În
general se consideră stare normală a aerului temperatura de + 18 °C şi umiditatea relativă a aerului de
60 %, iar în cazul băilor, duşurilor + 24 °C şi umiditatea aerului de 75 %.

- se determina variaţia temperaturilor Tk , în interiorul elementului de construcţie prin determinarea

temperaturilor pe suprafaţa fiecărui strat k, cu relaţia:

Tk = Ti – ΣRj-1,j x ( Ti - Te ) / Ro

- se stabilesc temperaturile medii ale straturilor Tmed,k , la 0 oC

- se determină valorile Mk corespunzătoare temperaturilor Tmed,k conform tab.2 dinSTAS 6472/4–89

- se calculează rezistenţa la permeabilitate la vapori a elementului de construcţie, cu relaţia:

Rv = Σ dj x Mj x 1/ KDj

- se reprezintă grafic curba de variaţie a presiunilor de saturaţie a vaporilor de apă ps în interiorul

elementului de construcţie, folosind datele din Anexa A, din STAS 6472/4 –89, corespunzătoare
temperaturilor Tk

- valorile presiunii parţiale pe suprafaţa exterioră şi interioră se determină, cu relaţia:

pvi = psi x ϕi / 100 şi pve = pse x ϕe / 100

- se construieşte linia presiunilor parţiale pv , prin unire punctelor pvi de pe suprafaţa interioră a

elementului de construcţie cu punctul pve de pe suprafaţa exterioră a elementului.

Dacă linia presiunilor parţiale intersectează curba presiunilor de saturaţie se impune îmbunătăţirea
alcătuiri elementului de construcţie prin introducerea de bariere de vapori pe faţa interioară a
elementului, prevederea de straturi aerate sau ventilarea structurii.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 7

Dacă curba presiunii parţiale a vaporilor intersectează curba presiunilor de saturaţie, atunci aceasta
trebuie modificată în felul următor:

- în straturile în care cele două curbe se intersectează, linia presiunii

parţiale a vaporilor se prelungeşte în aşa fel, încât să se formeze
puncte de intersecţie cu dreptele pvi = const. şi pve = const,

- din aceste puncte de intersecţie se trasează secanta la curba

presiunilor de saturaţie în acele straturi în care s-au format
intersecţiile,

- în cazul în care secanta nu se poate trasa, punctele de intersecţie se

leagă cu valorile presiunilor de saturaţie aflaţi la limita straturilor.
Porţiunea dreptei astfel obţinute, situată în straturile în care se
intersectează curbele, reprezintă linia scăderii presiunilor parţiale
modificate ale vaporilor, la care se pot stabili şi porţiunile presiunii
parţiale modificate ale vaporilor, situate în celelalte straturi.

Procedeul este avantajos dacă la începutul trasării, straturile elementului de construcţie se desenează la
scara rezistenţelor la permeabilitate la vapori, nu la scară geometrică. În acest caz curba presiunii
vaporilor de saturaţie este într-adevăr o parabolă, la care dacă se trasează secanta conform celor de mai
sus, se obţine locul de apariţie a condensului.

Desigur locul apariţiei condensului se poate stabili şi prin calcule, pe baza cărora se poate determina
cantitatea de vapori care condensează în elementul de construcţie în perioada rece a anului mw.

Verificarea distribuţiei umidităţii:

Pentru majoritatea structurilor de delimitare este valabilă afirmaţia, că dacă valoarea presiunilor
parţiale ale vaporilor determinată pe baza calculelor anterioare nu depăşeşte valoarea presiunilor de
saturaţie, atunci conformarea structuri este acceptabilă din punct de vedere al alcătuiri acesteia.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 8

În schimb în cazul în care construcţia conţine şi materiale sensibile la umiditate, care se comportă
nefavorabil în situaţia creşteri umidităţii, este oportună şi examinarea distribuţiei de umiditate conform
celor de mai jos:

- se aleg câteva planuri în interiorul structuri,

- în aceste locuri se stabileşte raportul dintre presiunea vaporilor saturaţi şi

presiunea vaporilor calculaţi ( indicându-ne umiditatea relativă în zecimi )

- din izoterma de absorbţie (diagrama umidităţii absorbite) a materialului aflat în

punctul de intersecţiei se citeşte umiditatea în funcţie de umiditatea relativă,

- reprezentând aceste valori pe secţiunea transversală a secţiunii se obţine

distribuţia umidităţii.

Valorile obţinute se vor compara cu umiditatea admisă a materialului. Dacă valorile obţinute sunt prea
ridicate, presiunea vaporilor şi umiditatea absorbită de structura elementului de construcţie pot fi
scăzute prin modificarea alcătuiri straturilor şi prin introducerea unei bariere de vapori.

Determinarea duratei de saturaţie a structuri:

Verificările efectuate conform celor de mai sus pot scoate în evidenţă în unele cazuri formare de
condensului în structurile elementelor de construcţie. Ştiind durata de timp până la care umiditatea
acumulată în structură, pe parcursul procesului de difuziune a vaporilor de apă, atinge valori la care
este dăunătoare, respectiv timpul în care procesul ajunge în starea de echilibru, atunci comparându-l cu
perioada de încălzire a clădirilor se poate stabili, dacă timpul aflat la dispoziţie este suficient pentru
acumularea unei cantităţi dăunătoare de umiditate.

Important este ca să se determine timpul necesar distribuţiei presiunii vaporilor, în conformitate cu

cele de mai sus. Dacă această durată este mai lungă decât perioada de încălzire, atunci structura este
corespunzătoare, deoarece nu se poate acumula o cantitate dăunătoare de vapori, respectiv cantitatea
de apă pătrunsă în structură se poate evapora în timpul verii.

Această examinare se poate efectua optim pe calculator cu ajutorul programelor moderne ce calcul,
motiv pentru care nu se prezintă calculele nu se detaliază.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 9

Economie de energie prin montarea termoizolaţiei suplimentare HERATEKTA:

Prin zidărie se pierde o mare parte din căldura clădirilor. Această pierdere de căldură variază între 35 -
55 % din pierderea totală de căldură în funcţie de dimensiunile şi forma în plan a clădiri.

În cazul clădirilor având o formă neregulată în plan, cu ieşinduri şi intrânduri, cu terase, datorită
numărului mare de îmbinări structurale şi a punţilor termice limită, 50 - 55 % din pierderea totală de
căldura se pierde prin pereţii exteriori.

Sunt mult mai avantajoase conformările regulate, sub forma dreptunghiulară, fără intrânduri şi
ieşinduri, cu puţine îmbinări (fără balcoane, terase), deoarece la acestea apar mai puţine punţi termice
de-a lungul liniilor de îmbinare, care conduc la scăderea rezistenţei la transfer termic a stratificaţiei
peretelui.

În cazul structurilor tradiţionale protecţia termică se poate îmbunătăţi prin utilizarea sistemelor de
termoizolare Heratekta şi Tektalan, pe partea exterioară a peretelui. Economia de energie obţinută la
pereţi pe această cale este semnificativă, următorul tabel evidenţiază procentual această economie.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 10

 În acest tabel se prezintă efectul de îmbunătăţire a termoizolării faţadei
prin folosirea plăcilor Heratekta

Grosimea termoizolaţiei, noua valoare acoeficientului

Materialul şi grosimea peretelui k
2 detransfer termic al structurii şi economia de
exterior (W/m K)
energiepentru acest perete
25 mm 35 mm 50 mm 75 mm 100 mm
Zidărie din cărămidă plină de 25 cm 1,93 0,85 53% 0,71 60% 0,56 69% 0,42 76% 0,35 80%

Zidărie din cărămidă plină de 38 cm 1,45 0,78 46% 0,65 55% 0,52 64% 0,40 72% 0,33 77%

Zidărie din cărămidă eficientă de 25 cm 1,67 0,84 50% 0,69 58% 0,55 67% 0,42 75% 0,34 79%

Zidărie din cărămidă eficientă de 38 cm 1,24 0,72 42% 0,60 51% 0,49 60% 0,38 69% 0,32 74%

Zid. din cărăm. ef. cu goluri dese de 25 cm 1,43 0,78 45% 0,64 55% 0,51 64% 0,39 72% 0,32 77%

Zid. din cărăm. ef. cu goluri dese de 38 cm 1,04 0,64 48% 0,55 47% 0,46 55% 0,36 65% 0,30 71%

Perete din blocuri de zidărie B 25 de 25 cm 1,66 0,84 49% 0,69 58% 0,55 67% 0,42 75% 0,34 79%

Perete din blocuri de zidărie B 29 de 29 cm 1,58 0,82 48% 0,67 57% 0,54 66% 0,41 74% 0,33 79%

Perete din blocuri de zidărie B 30 de 30 cm 1,50 0,80 47% 0,66 56% 0,53 65% 0,40 73% 0,33 78%

Perete UNIFORM 10/19 de 30 cm 1,25 0,72 42% 0,60 52% 0,49 61% 0,38 70% 0,32 74%

Perete UNIFORM 11/19 de 30 cm 1,15 0,67 42% 0,58 49% 0,48 58% 0,37 68% 0,31 73%

Perete UNIFORM 14/19 de 30 cm 0,95 0,61 36% 0,50 47% 0,44 54% 0,35 63% 0,30 68%

Perete POROTON PF30/1 de 30 cm 0,85 0,57 33% 0,49 42% 0,42 50% 0,33 61% 0,28 67%

Perete POROTON PF45/19 de 30 cm 0,89 0,58 35% 0,50 44% 0,42 53% 0,33 63% 0,28 68%

Perete POROTON PF36/19 de 36 cm 0,65 0,47 27% 0,42 35% 0,36 44% 0,30 54% 0,26 60%

Perete POROTON PF36/24 de 36 cm 0,63 0,46 27% 0,41 35% 0,36 44% 0,30 54% 0,26 60%

Perete HB 30 de 30 cm 0,62 0,45 27% 0,40 35% 0,36 44% 0,30 54% 0,26 60%

Perete HB 38 de 38 cm 0,68 0,48 29% 0,43 37% 0,37 45% 0,31 55% 0,29 61%

Perete KÖRÖS 30 de 30 cm 0,7 0,49 28% 0,44 37% 0,38 45% 0,32 54% 0,30 57%

Perete KÖRÖS 36 de 36 cm 0,61 0,45 27% 0,40 34% 0,36 41% 0,30 51% 0,26 57%

Perete beton armat de 15 cm 3,18 1,11 65% 0,85 73% 0,65 79% 0,47 85% 0,38 88%

Perete beton armat de 20 cm 2,89 1,07 63% 0,83 71% 0,63 78% 0,46 84% 0,38 87%

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 11

Calculul economiei efective:

Pentru calculul pierderii efective se vor lua în considerare pierderile datorate golurilor de uşi şi
ferestre, şi prin planşeul de la ultimul nivel, respectiv al pierderilor prin pardoseală. Economia efectivă
se obţine prin înmulţirea valorii indicate în tabel cu procentul de energie pierdută prin zidărie.

De exemplu dacă prin pereţi se pierde cca. 45 % din pierderea totală de energie a clădirii şi pe peretele
din zidărie de cărămidă plină se dispune o termoizolaţi Heratekta de 50 mm grosime, economia
efectivă de energie va fi: 45 % x 64 % = 30,8 %.

Desigur în cheltuielile de încălzire pe lângă termoizolarea pereţilor exteriori o valoare însemnată o

reprezintă şi alcătuirea mansardei, eventual a planşeului de pod. Pentru a îmbunătăţi protecţia termică
plăcile Heratekta pot fi utilizate cu succes şi la aceste elemente.

Termotehnică Manual de utilizare Heraklith pag. 12

 HERATEKTA – STRUCTURI FĂRĂ PUNŢI TERMICE

1. Ce este puntea termică ?

Puntea termică este acea particularitate a structurilor, care în cazul pereţilor şi a planşeelor de acoperiş,
pe lângă pierderile medii de căldură, provoacă pierderi de căldură suplimentare, şi care datorită scăderi
temperaturi duce la apariţia unor efecte neplăcute. Astfel de elemente sunt colţurile şi intersecţiile
pereţilor interiori şi exteriori, respectiv buiandrugi uşilor şi ferestrelor.
Structurile care delimitează clădirile nu se pot executa în întregime din acelaşi material şi mai ales fără
îmbinări structurale. O construcţie complet lipsită de punţi termice nu se poate realiza, numai eventual
în cazul unei case sferice, fără uşi şi ferestre.

2. Tipuri de punţi termice

2.1. Puntea termică geometrică

Puntea termică geometrică se formează în acele zone ale structurii pereţilor, unde se realizează
îmbinări structurale din materiale identice sau aproape identice. Astfel de zone sunt colţurile şi
intersecţiile pereţilor interiori şi exteriori, respectiv spaleţi uşilor şi ferestrelor.

Caracteristic punţii termice geometrice este faptul, că distribuţia termică normală pe secţiunea
transversală a peretelui se modifică, şi astfel efectul răcirii din cauza temperaturii exterioare apare cu
intensitate mai mare, mai aproape de suprafaţa interioară. Ca urmare, temperatura suprafeţei interioare
este mai scăzută decât cea a pereţilor înconjurători, şi din acest motiv pe suprafaţa răcită poate să apară
condensul, eventual decolorarea şi formarea mucegaiului.

2.2. Punţi termice materiale

Despre punte termică materială se vorbeşte atunci, când se utilizează materiale diferite, de exemplu în
cazul pereţilor, la îmbinarea dintre stâlpişori din beton armat şi zidăria de cărămidă. Şi punţile termice
materiale implică pierderi de căldură suplimentare şi apariţia pe suprafeţele interioare a fenomenului
de răcire, formarea condensului şi a mucegaiului.

Punţile termice geometrice şi materiale pot apărea şi simultan, de exemplu în cazul îmbinări unui
perete exterior cu un planşeu, respectiv a unui perete interior şi a unui planşeu de acoperiş, când
structura elementelor îmbinate sunt din materiale diferite. Şi în aceste cazuri problema principală este
răcirea intensă.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 1

 3. Problemele şi pagubele cauzate de punţile termice

După cum am mai amintit, punţile termice generează pierderi suplimentare de căldură şi răcirea mai
intensă a pereţilor. Aceste probleme sunt luate în considerare în calculul pierderilor de căldură la
clădiri, conform standardului în vigoare STAS 6472/ 6. În schimb este evident că trebuiesc luate
măsuri pentru prevenirea apariţiei punţilor termice, pentru evitarea problemelor cauzate de acestea.

Problema cea mai mare cauzată de punţile termice o reprezintă scăderea puternică a temperaturii
suprafeţei interioare şi formarea condensului. În situaţia în care temperatura suprafeţei interioare scade
sub temperatura punctului de rouă, condensul format asigură condiţii ideale pentru începerea
procesului de coroziune şi de formare a mucegaiului. Coroziunea datorată apariţiei condensului în
zona punţilor termice poate provoca probleme structurale serioase. De exemplu în nodurile betonate,
datorită coroziunii armăturilor de oţel structura poate fi compromisă, distrusă, reducându-i astfel
durata de viaţă.

4. Punţile termice în calculele termotehnice

Potrivit STAS 6472/ 6, punţile termice şi efectele acestora trebuiesc luate în calcul. În continuare vom
prezenta pe scurt noţiunile de bază ale punţilor termice din punctul de vedere al fizicii construcţiilor şi
informaţiile cele mai importante referitoare la modul de calcul. Acestea nu înlocuiesc cerinţele
concepute în standard, doar descriu necesitatea efectuări calculelor.

În cazul structurilor de delimitare, condiţiile de realizare a conducţiei termice unidirecţionale sunt

destul de severe, din care cauză sunt rareori îndeplinite. Aceasta deoarece structurile pereţilor şi
planşeelor - faţă de cele presupuse - au dimensiuni finite şi se racordează la alte structuri, la alte
elemente de structură. În aceste zone intervine deja şi efectul multidimensional al câmpului termic. În
practică aceasta se prezintă sub forma unei scăderi aparente a termoizolări şi ca o pierdere
suplimentară de căldură.

Punţile termice sunt acele zone ale structurilor de delimitare, unde

datorită condiţiilor geometrice şi/sau a utilizării unor materiale cu
proprietăţi diferite se formează curenţi de conducţie termică bi- sau
tridimensionali.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 2

Chiar în cazul celei mai circumspecte proiectări punţile termice sunt inevitabile, deoarece chiar şi la
structurile omogene colţurile, capetele şi şpaleţi zidurilor, precum şi îmbinările pereţilor, a planşeelor
cu pereţii formează punţi termice.

În mod frecvent acele construcţii se numesc construcţii fără punţi termice, la care structura neomogenă
şi dispunerea materialelor cu proprietăţi termotehnice diferite provoacă numai în mică măsură sau în
mod neglijabil modificări ale temperaturii suprafeţei interioare, respectiv ale valorii conductivităţi
termice. O astfel de construcţie fără punţi termice se poate obţine numai în cazuri optime printr-o
proiectare care urmăreşte obţinerea echilibrului termotehnic.

De exemplu dacă în structura peretelui exterior se dispun din considerente de capacitate portantă
stâlpi, sau elemente de consolidare din oţel sau beton armat cu proprietăţi termotehnice mult diferite
de cele ale peretelui, efectul negativ al acestora poate fi redus, eventual chiar eliminat prin dispunerea
unor straturi, fâşii termoizolatoare. Pentru aceasta însă trebuiesc cunoscute direcţiile de propagare ale
curenţilor termici care iau naştere în perete, caracteristicile formării câmpurilor termice, pentru a putea
alege soluţia optimă de dispunere a termoizolaţiei în vederea înlăturări efectelor negative ale punţilor
termice.

Efectele punţilor termice depind de dimensiunile geometrice şi de zvelteţea elementului în care apar.
Dacă suprafaţa elementului care provoacă apariţia punţii termice este mai mică, şi efectul punţii
termice este mai redus. Deseori se greşeşte spunând, că dacă puntea termică din construcţie are
suprafaţă redusă, aceasta poate fi neglijată. Este o mare greşeală ! Şi cea mai mică punte termică
înrăutăţeşte semnificativ proprietăţile termoizolante ale construcţiei, rezultând astfel o creştere
însemnată de pierderi de căldură.

Se poate afirma şi este dovedit prin calcule şi măsurători, că de exemplu dacă cele două straturi
exterioare de beton, ale unui panou de perete termoizolat, se leagă prin patru armături de oţel de
dimensiuni mici, atunci valoarea termoizolări va scădea aproape la jumătate datorită acestei punţi
termice punctiforme, adică capacitatea iniţială de termoizolare va scădea cu 100 % ! Pentru a înţelege
mai bine acest fenomen, se poate face o analogie cu situaţia în care cele două straturi de beton sunt
considerate ca fiind două bazine de apă unul plin iar celălalt gol şi punţile termice câte un orificiu
pentru scurgerea apei. În acest fel puntea termică permite trecerea fluxului termic între straturile cu
diferenţe de temperatură, provocând o răcire intensă.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 3

Coeficientul de transfer termic pentru structura peretelui exterior realizat din plăci plane, paralele şi
omogene, se calculează astfel:
Mai întâi: se extrag din STAS 6472/3 -89 tabelul 4 coeficienţii de transfer termic prin suprafaţă
caracteristici structurilor de delimitare:

În cazul pereţilor se calculează cu valorile: αi = 8 W/m2K şi αe = 24 W/m2K .

În continuare: se măreşte valoarea coeficientului de conductivitate termică, indicată în prospectele

producătorului, pentru materialului ales, printr-un coeficient de corecţie care ia în considerare
condiţiile de exploatare.

În cazul pereţilor exteriori, de exemplu la plăcile termoizolatoare necaşerate valoarea coeficientului de

conductivitate termică se corectează cu 25 %, iar la cele caşerate sau montate între două straturi cu 10
%. De exemplu dacă termoizolaţia se montează într-un perete aerisit sau este tencuită, aceasta se mai
corectează şi cu 20 %, respectiv 30 % !

Coeficientul de conductivitate termică corectat se calculează cu formula:

λ exploatare = (1 + k1 + k 2)

Rezistenţa la transfer termic se determină cu formula:

Ro = 1 / αi + d / b λ + 1 / αe

în care valoarea coeficientului de transfer termic este:

k = 1 / Ro

Această relaţie se referă la o situaţie care este constantă în timp, şi care în realitate apare foarte rar. De
exemplu iarna temperatura exterioară de - 2 °C se menţine constantă numai timp de câteva zile. Totuşi,
conform convenţiei, calculele se efectuează cu această valoare, deoarece este apropiată de media
variaţiilor. Cu toate acestea relaţiile de mai sus se pot aplica cu succes la rezolvarea problemelor de
dimensionare.
Cealaltă problemă o constituie fluxul termic multidimensional. Este cunoscut faptul, că în cazul unui
perete de suprafaţă infinită fluxul termic este perpendicular pe perete, adică străbate peretele dinspre
partea caldă spre partea rece. Acesta este un flux termic unidimensional, care se calculează relativ
simplu.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 4

Dacă în schimb într-un astfel de perete se dispune un alt element de structural sau dacă are montat un
şpalet de uşă sau fereastră, în jurul acestora se va schimba fluxul termic unidimensional, , complicând
astfel calculele.
Pentru astfel de situaţi se introduce noţiunea coeficientului de transfer termic limită.
Coeficientul de transfer termic limită este caracteristic punţilor termice geometrice şi materiale (de-a
lungul liniilor) şi din punct de vedere tehnic se încadrează foarte simplu în modul de calculul al
coeficientului de transfer termic. Unitatea de măsură a coeficientului de transfer termic limită este W /
mK şi reprezintă fluxul termic raportat la unitatea de lungime la o diferenţă de temperatură unitară. La
baza aplicării acestui coeficient stă constatarea, că cea mai importantă caracteristică geometrică a
punţilor termice este lungimea suprafeţei punţi. Deci dacă se doreşte obţinerea pierderilor suplimentare
de căldură datorate punţilor termice de pe o anumită porţiune a peretelui, respectiv a măsurilor în care
punţile termice influenţează defavorabil valoarea coeficientului de transfer termic pe porţiunea
respectivă de perete, se vor stabili în prealabil lungimile porţiunilor punţilor termice în funcţie de tipul
acestora şi se va calcula valoarea:

Ql = Σ kl I (ti - te).

kl din relaţie reprezintă coeficientul de transfer termic limită pentru un tip de punte termică, I este
lungimea punţii termice pentru tipul respectiv iar suma se referă la toate tipurile de punţi termice
existente pe suprafaţa respectivă studiată.

Pierderea totală de căldură pe porţiunea studiată a peretelui este:

Q = QA + QI = A kA (ti - te) + Σ kl l (ti - te)

(unde A = aria suprafeţei)

adică fluxul termic ce străbate suprafaţa plus suma pierderilor de căldură cauzate de punţile termice.

Fluxul termic ce trece prin suprafaţă se calculează pe baza stratificaţiei peretelui ţinând însă cont şi de
eventualele condiţii nefavorabile, cum ar fi punţile termice punctiforme.

Prin aranjarea formulei de mai sus şi cu coeficientul rezultant de transmitere a căldurii prin convecţie:

krezultant = A kA + Σ kl I / A

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 5

Trebuie accentuat din nou, că acest calcul se referă doar la câte un panou de perete, având în vedere
dimensiunile acestora şi toate punţile termice care apar pe respectivul panou de perete. Valoarea
rezultantă depinde în mare măsură de tipurile punţilor termice care apar pe panoul de perete dat şi de
lungimea acestora.

Dacă puntea termică este un colţ de perete, atunci influenţa sa se va lua în calcul la ambele panouri de
perete învecinate.

Dacă este o îmbinare a unei structuri interioare (de exemplu perete sau planşeu) influenţa sa se ia în
calcul atât pentru elementul din stânga cât şi pentru cel din dreapta îmbinării.

Dacă puntea termică este un şpalete, în afară de aceasta se va lua în calcul şi pierderea de căldură
cauzată de structura tâmplăriei, adică a tocului, ramei şi a geamului.

Unele tipuri de punţi termice şi caracteristicile acestora se extrag din standarde sau din cataloage de
punţi termice.

Fluxul termic mediu, calculat cu coeficientul de transfer termic astfel stabilit, se apropie foarte bine de
mărimea reală a fluxului termic.

Nu trebuie să vă speriaţi, în practică aceste calcule sunt mai simple decât par a fi.

Exemplu de calcul:

Fiind dată o cameră pe colţ cu dimensiunea de 4,00 x 5,00 m, amplasat la ultimul nivelul, deci sub
planşeul de acoperiş, având o fereastră de dimensiuni 1,8 x 1,8 m, iar pereţi despărţitori având 10 şi25
cm grosime.
Înălţime liberă: 2,8 m.

Se consideră temperaturile: ti = + 20 °C şi te = - 15 °C.

Coeficienţii de transfer termic: perete = 0,65 W/m2K,
planşeul de acoperiş = 0,4 W/m2K,
geam = 2,8 W/m2K.

Se va calcula coeficientul de transfer termic rezultant în cazul unui perete omogene.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 6

În cazul perete cu gol de fereastră mersul calculelor se fac astfel:

Coeficienţii de transfer termic limită a punţilor termici existenţi:

Perete exterior - perete interior (25) k = 0,05 W/m2K

Perete exterior - perete interior (10) k = 0,08 W/m2K
Planşeu exterior - perete exterior k = 0,03 W/m2K
Planşeu exterior - perete interior (25) k = 0,20 W/m2K
Planşeu exterior - perete interior (10) k = 0,05 W/m2K
Perete exterior - planşeu intermediar k = 0,20 W/m2K
Buiandrug de deasupra ferestrei k = 0,32 W/m2K
Spalet de fereastră k = 0,27 W/m2K

Pentru peretele exterior cu fereastră prin adunarea valorilor Σ kl I:

1,8 x 0,32 = 0,576
3 x 1,8 x 0,27 = 1,455
2,8 x 0,05 = 0,140
2,8 x 0,08 = 0,224
4 x 0,20 = 0,800
4 x 0,20 = 0,800
Suprafaţa este: 4 x 2,8 - 1,8 x 1,8 = 7,96 m2

Coeficientul de transfer termic rezultat rezultat:

k = 3,995 + 7,96 x 0,65 / 7,96 = 1,155 W /m2K

Deci luând în considerare prezenţa punţilor termice şi a spaletului de fereastră, valoarea coeficientului
de transfer termic creşte de la 0,65 W/m2K la 1,155 W/m2K. Valoarea aproape că se dublează !

5. Eliminarea punţilor termice cu ajutorul termoizolaţiei Heraklith -Heratekta

Problemele punţilor termice şi efectele acestora prezentate mai sus se pot elimina foarte simplu. Toate
acele părţi ale construcţiilor unde se pot forma punţi termice trebuiesc învelite, prevăzute cu
termoizolaţie suplimentară, a cărei lăţime trebuie să depăşească lăţimea punţii termice.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 7

Cele descrise pe larg în capitolul termoizolarea faţadelor rămân valabile şi aici. Deci materialele,
soluţiile şi tehnicile de realizare descrise în acel capitol se aplică în mod identic şi la acest paragraf. În
cazul punţilor termice există un principiu de alcătuire, potrivit căruia la structura clădiri se lasă
obligatoriu spaţiu pentru suplimentul de termoizolaţii.
Cel mai simplu procedeu de termoizolare îl reprezintă amplasarea plăcilor Heratekta - C3 pe laturile
stâlpilor din beton armat monolit, sau dispunerea elementelor Heratekta - C3 în faţa centurilor,
deoarece aşezându-le în cofraj se pot fixa cu ajutorul elementelor de fixare din material plastic. După
decofrare rămân doar lucrările de creare a suprafeţelor vizibile prin tencuire şi vopsire.

În situaţiile în care plăcile termoizolatoare Heratekta - C3 nu pot fi aşezate în cofraj sau trebuie
pregătită mai întâi suprafaţa zidăriei, se poate lua în discuţie soluţia fixării cu dibluri.

Atât la proiectare cât şi în execuţie se va lua întotdeauna în considerare spaţiul necesar pentru
dispunerea termoizolaţiei !

Plăcile de construcţie Heratekta - C3

Plăcile din fibre de lemnaglomerat Heratekta-C3 sunt fabricate după un nivel ridicat de exigenţe, în
conformitate cu prescripţiile normelor DIN 1101.

Umplutura termoizolantă a plăcilor Heratekta-C3 este alcătuită din polistiren expandat greu
inflamabil. Stratul protector Heraklith, format dintr-un liant de ciment, le asigură plăcilor un grad
ridicat de stabilitate dimensională, rezistenţă şi o bună aderenţă la toate tipurile de mortare.

Prin utilizarea plăcilor Heratekta-C3 ca şi cofraje înglobate între beton şi termoizolaţi ia naştere o
legătură aproape indistructibilă.

Termoizolare

Cu ajutorul vastei game de grosimi a plăcilor Heratekta-C3 valorile caracteristicilor termotehnice

prescrise de normele în vigoare pot fi realizate şi chiar depăşite. Prin intermediul termoizolări reducem
consumul de energie, care la rândul ei contribuie la scăderea poluări rezultată din arderea diferiţilor
combustibili pentru încălzire, şi astfel contribuim la protejarea mediului înconjurător.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 8

 Protecţie la foc

Plăcile termoizolare Heratekta-C3 împreună cu un strat de tencuială naturală îi asigură structuri o

rezistenţă la foc de peste 1,5 ore, după cum cele prezentate la sistemul de termoizolare a faţadelor
Heratekta o demonstrează.

Fixare

Fixarea plăcilor de construcţie la structurile de beton se realizează de fapt prin alegerea

corespunzătoare a consistenţei betonului şi prin compactarea lui corespunzătoare. La aceasta mai
contribuie şi suprafaţa suplimentară de aderenţă asigurată de elementele de Fixare Heraklith din
Material Plastic. Pe lângă acestea se mai pot utiliza şi Plăcuţele de Ancoraj Heraklith. Prevederile
referitoare la aceste lucrări se găsesc la capitolul "Instrucţiuni generale pentru produsele
Heraklith".

ELEMENTE NECESARE STRUCTURILOR FĂRĂ PUNŢI TERMICE HERATEKTA

Elementele necesare pentru structurile fără punţi termice Heratekta se găsesc enumerate mai jos, iar
lângă o scurtă descriere a materialelor se află şi datele tehnice necesare. Pentru alegerea elementelor
corespunzătoare, utilizarea şi montarea profesionistă a plăcilor veţi găsi referiri în cadrul capitolului
″Prescripţii generale pentru produsele Heraklith″, din acest motiv în acest capitol nu se detaliază
aceste probleme.

Plăci de construcţie Heratekta-C3:

Sunt plăci de construcţie alcătuite din trei straturi, având o

umplutură din polistiren expandat, cele două feţe fiind acoperite
cu fibre din lemn aglomerate cu ciment.

Dimensiunea plăcii: 2.000 x 500 = 1 m2

Grosimea plăci (mm) 25 35 50 75 100
Masa (kg/m2) 7,5 7,5 8 8,5 12
Coeficientul conductivităţi termice (W/mK) 0,056 0,051 0,047 0,046 0,046
Rezistenţa la transfer termic (m2K/W) 0,45 0,69 1,06 1,63 2,17
Coeficient specific de transfer termic (W/m2K) 1,61 1,16 0,81 0,56 0,43
Rezistenţa la încovoiere (N/mm2) 1 0,7 0,5 0,4 0,4
Rezistenţa la întindere transversală (N/mm2) 0,03 0,03 0,03 0,03 0,03
Rezistenţa la difuzia vaporilor 50 50 50 50 50

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 9

 Element de fixare Heraklith, din material plastic

Este destinat fixării suplimentare a plăcilor Heratekta-C3,

în cazul utilizări acestora ca şi cofraje înglobate.Elementul
de fixare se bate în stratul de fibră de lemn-aglomerat sau,
în funcţie de necesităţi, se dau găuri preliminare.
Adâncimea minimă de fixare: 50 mm în beton.
Lungimea elementului: 75 / 100 / 125 / 150 mm
Material: material plastic

Alegerea tipului şi determinarea lungimii corespunzătoare a elementului de fixare, prevederile legate

de fixare se găsesc la capitolul "Instrucţiuni generale pentru produsele Heraklith", la paragraful
"Cofraje înglobate".

Plasă metalică de rabiţ Heraklith:

Este o plasă metalică de rabiţ zincată prin cufundare şi

sudată în puncte. Se pot utiliza la sistemele de tencuire
tradiţionale şi în cazul cofrajelor înglobate.
Important ! La cofrajele înglobate utilizarea plasei
metalice de rabiţ este obligatorie!
Lungimea sulului: 50 m Lăţimea sulului: 1.000 m
Dimensiunea ochiurilor: 25x25 mm Grosimea sârmei: 0,8 mm sau 1,0 mm
Necesar : 1,1 ml / m2

Profil de tencuire pentru elevaţie simbol 1229:

Este un profil de închidere a tencuieli elevaţiei, realizat din tablă de

oţel zincat. Talpa inferioară, orizontală a profilului este prevăzută cu
lăcrimar şi învelită cu material plastic. Se utilizează la acele cofraje
înglobate, la care termoizolaţia se termină la muchia inferioară sau se
coteşte pe orizontală (de ex. deasupra golului de uşi şi ferestre).

Lungimea elementului: 2.500 m

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 10

 Amorsaj din mortar de ciment:

Este un strat fluid de tencuială de densitatea unui mortar. Rolul amorsajului este de a crea stratul de
bază pentru următoarele straturi de tencuială, precum şi de protecţie a plăcilor Heraklith-C,
Heratekta-C3 şi Tektalan-C3 de precipitaţii şi faţă de alţii factori exteriori.
Stratul de amorsaj din mortar de ciment de 5 – 8 mm se tencuieşte astfel încât să acopere toată
suprafaţa plasei metalice de rabiţ, rezultând un strat subţire de ″beton armat″.

Compoziţia mortarului :

- 1 parte de ciment ( calitatea C 350 )

- 3 părţii de nisip de râu; cu diametrul maxim 0,8 mm
- var: maximum 10 % din proporţia de ciment

Durata de întărire a stratului de amorsaj: minimum 7 zile, în funcţie de starea vremi. Stratul proaspăt
tencuit se protejează prin umbrire de razele puternice ale soarelui ( eventual prin stropire şi umezire ).

Datorită celor amintite mai sus, este bine ca stratul de amorsaj să se aplice după finalizarea lucrărilor
de betonare, precum şi după decofrare şi eliminarea susţinerilor, imediat după montarea Plasei
Metalice de Rabiţ Heraklith.

Lucrările de tencuire se vor continua după aceea cu sistemul de tencuire preconizat a se realiza pentru
întreaga faţadă.

Structuri fără punţi termice Manual de utilizare Heraklith pag. 11

SISTEMUL DE CLĂDIRE A MANSARDELOR HERAKLITH

Aproape toate clădirile familiale realizate în zilele noastre utilizează podul clădirilor ca şi încăperi
amenajate sub forma unor mansarde. Acest spaţiu existent şi la construcţiile mai vechi poate fi folosit
prin mansardarea podului acoperişului şi transformându-l într-un spaţiu locuibil.

Acest lucru nu a fost întotdeauna la fel ! În a doua treime a secolului nostru realizarea acoperişurilor
plate se considera o mare descoperire. Reamintindu-ne de mişcarea BAUHAUS şi de efectele
modernizări şcolilor, precum şi de stilul arhitectural denumit socreal ne dăm seama că ele au condus la
construirea acoperişurilor plate tip terasă. După această perioadă a urmat era construcţiilor din panouri
prefabricate, în care acoperişurile de tip şarpantă sau realizat doar la clădirile familiale construite de
persoanele înstărite dar şi în aceste situaţii ele ascundeau o mansardă.

În acelaşi timp forma, înclinarea şi alcătuirea şarpantei depinde de factori climaterici ai zonei de
amplasare. Deoarece în sud, mai jos de Italia condiţiile climatice şi precipitaţiile reduse au permis
răspândirea acoperişurilor plate, eventual a celor care au o mică înclinare.

Datorită faptului că în munţi căderile de zăpadă sunt frecvente şi în cantităţi semnificative, precum şi a
condiţiilor climaterice, în ţărilor nordice se impune realizarea acoperişurilor cu pantă mare pentru a
permite scurgerea rapidă a precipitaţiilor căzute. Singura excepţie de la această afirmaţie o constituie
acoperişurile din Austria şi Elveţia (Tirol şi împrejurimile sale ), unde acoperişurile au fost realizate
astfel încât zăpada să stea un timp îndelungat pe ele şi să termoizoleze încăperea de sub ea. În aceste
ţări aproape toate podurile sunt mansardate chiar din timpul construiri lor.

Schimbarea semnificativă a stilul de viaţă şi a orientări modei din ultimele deceni a permis realizarea
mansardărilor la foarte multe clădiri. Deşi mansardarea ulterioară a podurilor creează unele probleme
sociale, estetice, de utilitate şi nu în ultimul rând de clădire, realizarea acestora este în plină dezvoltare.

Fără îndoială cea mai simplă şi mai ieftină modalitate de a construi spaţiu locativ este prin
mansardarea podului existent, deoarece această structură fiind deja construită se impune doar
amenajarea ei. Această lucrare este şi firească, deoarece doar printr-o modificare simplă, construirea
unei scări de acces la podul existent, se deschide posibilitatea creieri unui nou nivel şi în plus
realizarea unei noi compartimentări a podului în funcţie de conformarea structurală a pereţilor de la
nivelele inferioare.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 1

Majoritatea problemelor apărute nu se referă la conformarea arhitecturală ci la alcătuirea structuri .
Chiar dacă mansardele nou create se construiesc pe structura acoperişului existent sau peste clădirile
noi, ele se realizează cu soluţii material-structurale incorecte afectând durata şi confortul mansardelor
pe timpul exploatări acestora.

Se ştie, că clima din ţara noastră în perioada veri se caracterizează prin valori ridicate ale
temperaturilor în timpul zilei şi prin încălzirea puternică a suprafeţelor însorite. Sub efectul acestor
factori confortul şi posibilitatea utilizări mansardelor –care deobicei funcţionează ca dormitoare – sunt
afectate. Pe scurt, întorcându-ne acasă vom sesiza în încăperi ″efectul de seră″, dar mai grav este faptul
că suntem nevoiţi să locuim în aceste condiţii. Scăderea temperaturi este posibilă doar cu lăsarea seri
prin ventilarea încăperilor, cea ce este practic imposibil din cauza ţânţarilor sau a zgomotelor produse
de circulaţie.
Este evidentă deci întrebarea: ce se poate face în astfel de situaţii ? Care este soluţia, pentru că
comparativ cu extinderea clădiri mansardarea este o cale mai simplă şi mai rapidă.

Soluţia este proiectarea unor structuri gândite şi alegerea unor materiale corespunzătoare pentru
posibilităţile de modificare ulterioare. La aceste probleme încercăm să vă ajutăm. Pedeoparte prin
enunţarea unor principii, cu ajutorul cărora se pot clădi mansarde mai bune şi mai funcţionale, iar pe
de altă parte prin prezentarea unor materiale cu ajutorul cărora problemele enunţate mai devreme pot fi
soluţionate.

Iată principiile:

Structura de delimitare a mansardelor trebuie realizată astfel încât ea să corespundă atât din punct de
vedere al pierderilor de căldură din timpul ierni, cât şi al defazajului de temperatură pe care trebuie săl
aducă în perioada veri. La realizarea acestor deziderate ne pot ajuta următoarele patru principii:

1. Termoizolarea şarpantei să se realizeze prin dispunerea unui material termoizolant de minimum 14

cm grosime şi dacă se poate fără punţi termice. Grosimea termoizolaţiei este limitată de
dimensiunea căpriorului şi de prezenţa stratului de aerare a acoperişului.

2. Pentru realizarea protecţiei termice a mansardei pe timp de vară şi eliminarea vaporilor de apă
acumulaţii pe timpul ierni este neapărată necesară ventilarea straturilor care o compun. Numărul
straturilor de aerisire se alege în funcţie de materialele utilizate şi de stratificaţia acoperişului.

3. În interior, între termoizolaţie şi finisaj se impune dispunerea unui strat de barieră de vapori, dacă
se poate din produse caşerate cu folie de aluminiu sau cel puţin din folie PE.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 2

4. Pentru realizarea protecţiei fonice, a defazajului de temperatură din timpul veri este oportună
realizarea structuri acoperişului cu o masivitate ridicată. Desigur în cazul de faţă cel mai bine s-ar
preta o structură din beton armat. Această soluţie se aplică frecvent la acoperişurile clădirilor
înşiruite şi a sediilor de birouri, la care planşeul de peste ultimul nivel se realizează din elemente
de planşeu din beton armat, peste care se clădeşte structura şarpantei şi se dispune învelitoarea.
Avantajele acestei soluţii sunt evidente, însă nu pot fi aplicate la clădirile familiale.

Care este atunci soluţia ?

Răspunsul este simplu: Heraklith ! Această afirmaţie nu este o lozincă promoţională, ci împărtăşirea
experienţei, conform căreia prin utilizarea produselor Heraklith şi prin alcătuirea unei structuri
raţionale vi se oferă o soluţie simplă, rapidă, economică şi prin intermediul căreia se obţine un confort
sporit.

Plăcile din fibre de lemnaglomerat pe lângă o bună termoizolare, prezintă şi o capacitate ridicată de
reglaj al vaporilor din interiorul încăperilor, iar prin intermediul masei sale asigură o bună izolaţie
fonică. Pe de altă parte suprafaţa plăcilor creează suprafeţe ideale de tencuire, şi prin rapida dispunere
a plăcilor se oferă posibilitatea realizări unor compartimentări interioare. Deasemenea dacă se mai are
în vedere şi posibilitatea clădiri rapide a pereţilor despărţitori cu aceste plăci, înseamnă că deja s-au
conştientizat câteva dintre avantajele acestora.

Faţă de soluţiile tradiţionale cunoscute până în prezent, prin utilizarea straturilor şi a alcătuiri
structurilor prevăzute de sistemul de clădire a mansardelor Heraklith, spaţiile de locuit astfel create
oferă următoarele avantaje:
• pe durata ierni temperatura mansardelor creşte, şi prin reglarea cantităţii de vapori se măreşte
confortul încăperilor,
• vara încăperile vor fi mai răcoroasă, şi astfel temperatura dormitoarelor din timpul nopţi
devine suportabilă,
• se reduce considerabil poluarea fonică a încăperilor, permiţând astfel locatarilor săi să se
odihnească atât în timpul nopţi cât şi în decursul zilei,
• elementele structuri de rezistenţă a acoperişului nu se deteriorează prematur din cauza
vaporilor, deoarece o stratificaţie corectă îi asigură o durabilitate ridicată,
• astfel, prin intermediul soluţiilor prezentate construirea mansardelor devine simplă, rapidă şi
economică, asigurând o calitate ridicată clădirilor.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 3

 Plăcile de construcţie Heraklith-C

Plăcile din fibre de lemnaglomerat Heraklith-C sunt fabricate după un nivel ridicat de exigenţe, în
conformitate cu prescripţiile normelor DIN 1101.

Plăcile Heraklith-C sunt plăci din fibre de lemnaglomerat omogene, greu inflamabile şi de mare
rigiditate. Datorită rigidităţii şi a rezistenţei ridicate, plăcile permit fixarea lor în puncte pe structurile
mansardate.

Termoizolare

Cu ajutorul vastei game a grosimi plăcilor Heraklith-C şi Heralan valorile caracteristicilor

termotehnice prescrise de normele în vigoare pot fi realizate şi chiar depăşite. Prin intermediul
termoizolări reducem consumul de energie, care la rândul ei contribuie la scăderea poluări rezultată
din arderea diferiţilor combustibili pentru încălzire, şi astfel contribuim la protejarea mediului
înconjurător.

Protecţie la foc

Sistemul de clădire a mansardelor Heraklith împreună cu stratul de tencuială naturală îi asigură

structuri de rezistenţă a şarpantei o rezistenţă la foc de peste 45 minute

Fonoizolare

Sistemul de clădire a mansardelor Heraklith împreună cu stratul de tencuială naturală îmbunătăţeşte

semnificativ protecţia fonică a peretelui. Acest fapt se datorează sensibilităţii sonore a plăcilor
Heraklith precum şi capacităţi fonoizolatoare a plăcilor din vată minerală Heralan.

Difuzia vaporilor

Sistemul de clădire a mansardelor Heraklith este favorabil şi din punct de vedere al fizici
construcţiilor. Rezistenţa la difuzia vaporilor a sistemului Heraklith fiind foarte scăzută, datorită
produselor din fibre de lemnaglomerat şi din vată minerală, vapori şi umiditatea acumulată în structură
care migrează de la interior spre exterior se evaporă rapid.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 4

 Fixare

Fixarea plăcilor omogene din fibre de lemnaglomerat Heraklith – datorită faptului că se dispun pe
structura de lemn a acoperişului – se poate face pe două căi:
prin baterea în cuie, cu ajutorul Cuielor cu Cap Lat Heraklith, pe căpriori sau pe astereala şarpantei.
prin utilizarea şaibelor + a şuruburilor autofiletante

Elementele componente ale sistemului de clădire a mansardelor Heraklith

Dintre toate sistemele de clădire a mansardelor Heraklith cea mai răspândită este soluţia prezentată în
figura de mai sus. Aceasta cuprinde fixarea plăcilor omogene Heraklith-C, pe căpriori şarpantei sau
pe structurile de susţinere din lemn, cu ajutorul Cuielor cu Cap Lat Heraklith şi dispunerea Plasei
Metalice de Rabiţ Heraklith pe toată suprafaţa plăcilor, iar în final tencuirea suprafeţelor mansardate.
Alte variante constructive de realizare a mansardelor sunt prezentate sub forma unor schiţe cuprinse în
acest manual.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 5

Elementele sistemului de clădire a mansardelor Heraklith

Elementele sistemului de clădire a mansardelor Heraklith se găsesc enumerate mai jos, iar lângă o
scurtă descriere a materialelor se află şi datele tehnice necesare. Pentru alegerea elementelor
corespunzătoare, utilizarea şi montarea profesionistă a plăcilor veţi găsi referiri în cadrul capitolului
″Prescripţii generale pentru produsele Heraklith″, din acest motiv în acest capitol nu se detaliază
aceste probleme.

Plăci de construcţie Heraklith-C:

Sunt plăci omogene din fibre de lemnaglomerat cu

ciment.Pe lângă o rigiditate ridicată şi permeabilitate
mare la vapori,plăcile creează suprafeţe ideale pentru
tencuire.

Dimensiunea plăcii: 2.000 x 500 = 1 m2

Grosimea plăci (mm) 25 35 50 75

Masa (kg/m2) 12 15 20 29
Coeficientul conductivităţi termice (W/mK) 0,09 0,09 0,079 0,079
Rezistenţa la transfer termic (m2K/W) 0,28 0,39 0,63 0,59
Coeficient specific de transfer termic (W/m2K) 2,22 1,79 1,25 0,89
Coeficientul permeabilităţi la vapori (kg/mhPa) 8*10-8 9,1*10-8 10,5*10-8 19,8*10-8
Rezistenţa la difuzia vaporilor 8-9 7-8 6-7 3-4

Plasă metalică de rabiţ Heraklith:

Este o plasă metalică de rabiţ zincată prin cufundare şi sudată

în puncte. Se poate utiliza la sistemele de tencuire tradiţionale
atât la tencuielile interioare cât şi la cele exterioare.

Lungimea sulului: 50 m
Lăţimea sulului: 1.000 m
Dimensiunea ochiurilor: 25x25 mm
Grosimea sârmei: 0,8 mm sau 1,0 mm
Necesar : 1,1 ml / m2
Fixarea plasei se face prin baterea în cuie sau prin intermediul clemei Heraklith care se introduce pe
tija Cuiului cu Cap Lat Heraklith.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 6

 Profil de închidere a tencuieli simbol 1222:

Este realizat din tablă de oţel zincat, având muchia laterală

învelită cu material plastic alb. Rostul dintre profile se umple cu
materiale elastice.
Rostul de dilataţie trebuie să întrerupă toată structura Heraklith !
Prinderea profilelor de dilataţie de plăcile Heraklith se face prin
cuie sau prin intermediul unor fâşii realizate din Adeziv Rapid
Heraklith. Se recomandă limitarea suprafeţelor care nu au
prevăzute rosturi de dilataţie la aprox. 6 x 6 m.

Lungimea elementului: 2.500 m

( la tencuiala de 20 mm se foloseşte lungimea de 3.000 mm )

Amorsaj din mortar de ciment:

Este un strat fluid de tencuială de densitatea unui mortar. Rolul amorsajului este de a crea stratul de
bază pentru următoarele straturi de tencuială, precum şi de protecţie a plăcilor Heraklith-C de
precipitaţii şi faţă de alţii factori exteriori.
Stratul de amorsaj din mortar de ciment de 5 – 8 mm se tencuieşte astfel încât să acopere toată
suprafaţa plasei metalice de rabiţ, rezultând un strat subţire de ″beton armat″.

Compoziţia mortarului :

- 1 parte de ciment ( calitatea C 350 )

- 3 părţii de nisip de râu; cu diametrul maxim 0,8 mm
- var: maximum 10 % din proporţia de ciment

Durata de întărire a stratului de amorsaj: minimum 7 zile, în funcţie de starea vremi. Stratul proaspăt
tencuit se protejează prin umbrire de razele puternice ale soarelui ( eventual prin stropire şi umezire ).

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 7

 Strat de bază:

Mortar de var – ciment, aplicat într-un singur strat de minimum 15 mm grosime.

Raportul de amestecare:
- 1 parte ciment (calitatea C350)
- 1,5 părţi var stins sau 2 părţi var hidratat
- 10 părţi nisip de râu, cu diametrul de la 0/5 până la 0/8.
Durata de întărire a stratului de bază: minimum 7 zile, în funcţie de starea vremi.

Crearea suprafeţelor:

Crearea suprafeţelor mansardate se realizează după aceleaşi procedee ca şi în cazul tencuieli interioare
a pereţilor. Înaintea aplicări finisajelor finale – zugrăveli, tapetări, etc. – suprafeţele se pregătesc
corespunzător.

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 8

Instrucţiuni de realizare a sistemului de clădire a mansardelor Heratekta

În acest paragraf vom descrie ordinea de punere în operă a materialelor enumerate mai sus.
Proprietăţile materialelor sunt evidenţiate la prezentarea produselor. Alegerea şi montarea
corespunzătoare a materialelor se face cu ajutorul capitolelor ″ Prescripţii generale pentru produsele
Heraklith″ şi ″Instrucţiuni generale privind tencuirea produselor Heraklith din fibre de
lemnaglomerat″.
În următoarea enumerare vă indicăm ordinea exactă a tehnologiei, respectiv a puneri în operă şi a
utilizări corecte a materialelor:

1. Verificarea dispuneri căpriorilor (respectiv a susţinerilor): distanţele dintre susţineri, verificarea

unghiurilor dintre diferitele suprafeţe, etc.

2. Dispunerea, dacă este cazul, a unor susţineri intermediare (de ex. lângă pereţi despărţitori, la
distanţe mari dintre căpriori, etc.)

3. Fixarea pe structura de susţinere a unei bariere de vapori sau a unui strat de difuzie a vaporilor,
verificată din punct de vedere termotehnic, aprox. la înălţimea stratului al doilea de Heraklith

4. Trasarea, cu ajutorul şnurului, a primului rând de plăci Heraklith perpendicular pe elementele de

susţinere

5. Fixarea primului rând de plăci Heraklith cu ajutorul Cuielor cu Cap Lat Heraklith sau a
şuruburilor autofiletante

6. Dispunerea şi fixarea următoarelor plăci, respectiv rânduri Heraklith prin decalarea rosturilor
verticale

7. Dispunerea rosturilor de dilataţie prin împărţirea şaibelor în dreptunghiuri cu latura de aprox. 6 m

lungime

8. Întinderea corespunzătoare şi fixarea Plasei Metalice de Rabiţ, prin suprapunerea îmbinărilor şi

întrerupere la schimbarea planurilor

9. Aplicarea amorsajului Heraklith

10. Pauză tehnologică

11. Aplicarea stratului de bază Heraklith

12. Pauză tehnologică

13. Crearea suprafeţelor

Clădirea mansardelor Manual de utilizare Heraklith pag. 9