Sunteți pe pagina 1din 9

NORME TEHNICE PRIVIND ALCĂTUIREA ŞI EXECUTAREA HIDROIZOLAŢIEI

CU FOLII DIN PVC PLASTIFIAT LA ACOPERIŞURI

Indicativ: C 217-1983
Inlocuiesc: NP 37-1982

Cuprins

* OBIECT ŞI DOMENIU DE FOLOSIRE


* MATERIALE ŞI SCULE UTILIZATE
* PRESCRIPŢII PENTRU PROIECTARE ŞI EXECUŢIE
* MĂSURI PRIVIND TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ŞI PREVENIREA INCENDIILOR
* CONTROLUL ŞI RECEPŢIA LUCRĂRILOR
* REGULI DE EXPLOATARE ŞI ÎNTREŢINERE
* ANEXA: Confecţionarea şi montarea prelatelor prefabricate
* Legenda figurilor

1. OBIECT ŞI DOMENIU DE FOLOSIRE

Obiect

1.1. Prezentele norme tehnice conţin prevederi pentru utilizarea foliilor de policlorură de vinil plastifiat (PVC) în
alcătuirile structurale ale acoperişurilor, atât ca hidroizolaţii cât şi ca barieră contra vaporilor.

Domeniu de folosire

1.2. Hidroizolaţia din folii din PVC se poate utiliza la acoperişurile construcţiilor care permit lestarea hidroizolaţiei
(locuinţe social-culturale, agrozootehnice cu pante de max. 7% şi care au suport incombustibil).

[top]

2. MATERIALE ŞI SCULE UTILIZATE

2.1. La realizarea hidroizolaţiilor din folii din PVC se folosesc următoarele materiale:

2.1.1. Folia din PVC plastifiată produsă de IMC-Turda conform NTR 9001-80 în grosime de 0,45 mm şi 0,8 mm.

2.1.2. Solvent CRIS produs de IMC-Turda, conform NII 1125-77 utilizat pentru sudarea la rece a foliilor din PVC.

2.1.3. Adeziv LIZ produs de IMC-Turda, conform NII 1126-77, utilizat la etanşarea petrecerilor foliilor din PVC.

2.1.4. Folie din polietilenă expandată de 3 mm grosime (densitatea 70…100 kg/m 3), produsă de IPMP-Buzău
conform Caietului de sarcini nr. 3/1977, utilizată ca strat separator.

2.1.5. COROX L2, pe bază de poliuretan şi întăritor, conf. NII 5613-74, furnizat de IIS Anticorozivul (IPAUS),
utilizat pentru lipirea foliilor de PVC pe metal, PAS, PVC dur etc.

2.1.6. Tablă caşerată cu PVC fabricată de IMC-Turd, utilizată pentru confecţionarea profilelor de contur şi pieselor
de prindere în câmp a hidroizolaţiei.

2.1.7. Plăci PVC rigid de 2 mm produse de IPMP Focşani conform NII 6047-78, utilizate pentru prinderea pe
contur şi în câmp a hidroizolaţiei.

2.1.8. Împâslitură din fibre de sticlă nebitumată de 50 g/m 2, produsă de IMI-Berceni conf. STAS 8050-79, utilizată
ca strat separator.
2.1.9. Hârtie Kraft conf. STAS 3789-80, utilizată pentru caşerarea termoizolaţiei.

2.1.10. Grund M fabricat de IIS Anticorozivul (IPAUS) conf. NII 2631-63, utilizat înainte de aplicarea COROX-ului
L2 pe tablă.

2.1.11. Polivinil acetat PVA-D 50 (aracet D 50), conform STAS 7058-80, fabricat de CII Craiova, utilizat la fixarea
hârtiei Kraft.

2.1.12. Sorţuri, copertine din tablă neagră (protejată antocorotiv) de 0,7 mm conf. STAS 1946-80, utilizate pentru
elemente clasice de finisare.

2.1.13. Cuie de oţel conf. STAS 2111-81, bolţuri împuşcate, dibluri din material plastic, produse de CCMB Victoria
Bucureşti, conf. NII 1030-75, şuruburi cu cap înecat conf. STAS 1451-71, utilizate la fixarea platbandelor şi
pieselor de fixare a hidroizolaţiei pe contur şi în câmp.

2.1.14. Pietriş de râu Φ 15…30 mm conf. STAS 1667-76, utilizat pentru lestarea hidroizolaţiei la terase
necirculabile.

2.2. La executarea hidroizolaţiilor din folii din PVC se folosesc următoarele aparate şi scule:

2.2.1. Aparat pentru sudarea la rece a foliilor din PVC.

2.2.2. Pensule late (5 cm) fabricate de IP Cluj-Napoca, conf. NII 87511-76, utilizate pentru aplicarea solventului
CRIS.

2.2.3. Tuburi PVC Φ 100 mm cu lungime de 4,5…6 m, utilizate pentru rularea şi transportul prelatelor.

2.2.4. Butelii polietilenă de 0,5…1 litru cu ştuţ de 1…2 mm, utilizate pentru aplicarea adezivului LIZ.

2.2.5. Săculeţi din pânză deasă cu diametrul de 10…15 cm, lungime de 50 cm, umpluţi cu nisip, utilizaţi la
presarea sudurilor proaspete sau lestarea provizorie a prelatelor în timpul lucrului.

2.2.6. Pistol pentru împuşcat bolţuri.

2.2.7. Maşină de găurit M 63 Electro-Argeş prevăzută cu burghie cu cap vidia Φ 8 şi 10 mm.

2.2.8. Aerotermă electrică Electro-Argeş, utilizată la încălzirea suprapunerilor care urmează a fi sudate, atunci
când temperatura mediului înconjurător este sub +10 0C.

2.2.9. Tomberoane basculante cu roţi cauciucate, utilizate pentru transportul şi manipularea pe acoperiş a
pietrişului.

2.2.10. Cuţite, foarfeci, ciocan, patent, şurubelniţe, vase pentru adezivi, rigle de oţel şi alte materiale.

[top]

3.PRESCRIPŢII PENTRU PROIECTARE ŞI EXECUŢIE

3.1. Proiectarea şi executarea hidroizolaţiilor din folii din PVC la acoperişurile lestate se face conform fig.1, foliile
din PVC utilizându-se după cum urmează:

- cu grosimea de 0,45 mm pentru bariera contra vaporilor;

- cu grosime de 0,8 mm pentru hidroizolaţii la terase lestate necirculabile.

3.2. Execuţia hidroizolaţiei şi bariera contra vaporilor comportă următoarele faze de lucru:

a) pentru bariera contra vaporilor: pregătirea şi verificarea suportului, pozarea stratului separator, aplicarea la
poziţie a prelatelor confecţionate anterior.
Se va aplica bariera pe porţiuni de suprafaţă care să permită executarea ritmică şi complectă a lucrărilor
următoare de termoizolaţie şi hidroizolaţie în fiecare zi;

b) pentru hidroizolaţii lestate: pregătirea suportului, realizarea prelatelor prefabricate şi pozarea stratului de
separare, montarea prelatelor prefabricate şi fixarea pe contur, execuţia racordărilor la străpungeri, lestarea
hidroizolaţie.

Domeniu de folosire

3.3. Utilizarea foliilor din PVC se limitează conf. prevederilor de la pct. 1.1. şi 1.2.

În cazuri speciale se poate aplica folia şi pe suprafeţe suport curbe cu raza de curbură suficient de mare şi
înclinări care să nu afecteze menţinerea uniformă a stratului de pietriş.

3.4. Se interzice aşezarea foliilor PVC direct pe suprafeţe suport necorespunzătoare;

- suporturi discontinue (tablă cutată);

- suporturi rugoase cu asperităţi sau adâncituri mari, muchii, vii, tăioase, între prefabricate etc, care ar putea
perfora folia;

- suporturi care pot schimba caracteristicile foliei din PVC (bitum, gudron etc);

- în situaţii speciale în care termoizolaţia este din polistiren celular (cele două materiale fiind incompatibile
chimic), se prevede caşerarea polistirenului cu hârtie Kraft;

- termoizolaţie din b.c.a., zgură, granulit etc.; se prevede o şapă din mortar de ciment fin drişcuită peste care se
aplică stratul de separare din folie de polietilenă expandată sau împâslitură din fibre de sticlă.

3.5. În momentul executării hidroizolaţiei, suprafeţele suport trebuie să fie curate, iar toate lucrările de detaliu sau
instalaţii ce se execută pe acoperă acoperiş să fie terminate.

Realizarea prelatelor din folii PVC

3.6. Sudarea la petreceri între foliile din PVC se face prin aplicarea concomitentă, pe cele două suprafeţe ce vin
în contact, de solvent CRIS cu “Aparatul pentru lipit folii din PVC” sau cu pensula conform indicaţiilor de la pct. 1
din anexă.

Lăţimea petrecerilor este de minim 5 cm pentru prelatele prefabricate (executate în atelier cu “Aparatul pentru
lipit folii din PVC”) şi de 10 cm pentru sudurile executate pe acoperiş cu pensula.

3.7. Pentru eliminarea capilarităţii în lungul marginilor petrecerilor sudate cu CRIS, la suprafaţa foliilor se practică
etanşări cu LIZ aplicat cu butelia sub formă de cordon subţire.

3.8. Prelatele prefabricate din 3 sau 4 foi în lăţime, se rulează pe miezuri din tub din PVC rigid, sau, când sunt
mici, se pot plia în ambele sensuri.

3.9. În cazul utilizării prelatelor prefabricate, proiectul de execuţie trebuie să cuprindă modul de realizare a
prelatelor cu suprafeţe de max. 100 m2, cu prevederea străpungilor şi golurilor.

Execuţia se face conform pct. 1 din anexă, respectăndu-se cu stricteţe prevederile cap. 4 referitoare la normele
de tehnica securităţii muncii şi protecţia contra incendiilor.

3.10. Montarea prelatelor prefabricate se face conf. indicaţiilor de la pct. 2 din anexă.

3.11. În cazul executării prelatelor pe acoperiş se vor respecta indicaţiile de la pct. 3 din anexă.

Fixarea pe contur a prelatelor

3.12. Prelatele de hidroizolaţie se sudează cu profilele din tablă caşerată (fig. 2), tablă neagră protejată
anticoroziv, sau PVC dur de 2 mm, fixate pe conturul acoperişului cu bolţuri, cuie, şuruburi în dibluri; lipirea se
face conf. indicaţiilor de la pct. 4 din anexă.
3.13. În cazul teraselor prevăzute cu atic (fig. 3), hidroizolaţia verticală se sudează de prelatele din câmp (cu o
suprapunere de 10 cm), iar pe partea superioară a aticului se fixează cu benzi de tablă de 30 x 1,5 mm.

Pentru etanşarea intersecţiilor aticelor se utilizează colţare prefabricate din folii din PVC (fig. 4).

3.14. În cazul aticelor înalte folia se întrerupe pe verticală la cel puţin 30 cm şi se protejează cu o copertină din
tablă (fig.5).

3.15. La acoperişurile la care evacuarea apei se face prin jgeaburi, prelatele pentru hidroizolaţie se racordează la
şorţurile de tablă pe o lăţime de minimum 10 cm. În cazul hidroizolaţiei lestate, şorţurile se prevăd cu opritoare cu
fante pentru scurgerea apei (fig. 6).

3.16. Pentru etanşarea rosturilor de dilataţie se fixează în dibluri o bandă profilată cu buclă din tablă cu imbinările
cositorite sau fălţuite de care se lipeşte hidroizolaţia verticală a rebordului rostului astfel încât distanţa dintre cele
două folii să fie de minim 15 cm (fig. 7).

3.17. În dolii marginile prelatelor de hidroizolaţie se sudează succesiv pe benzi de tablă caşerată (sau PVC rigid
de 2 mm grosime), de 10 cm, fixate la intervale de 30…40 cm de-a lungul doliei. Pentru asigurarea durabilităţii şi
etanşietăţii se aplică suplimentar, peste petrecerea prelatelor în dolie, o bandă de 30…35 cm lăţime din folii din
PVC, sudată cu CRIS cel puţin la mijloc şi pe laturi şi etanşată cu LIZ.

Banda se recomandă să aibă lungimea cât mai mare, chiar cât lungimea doliei.

3.18. Prelatele de barieră contra vaporilor se fixează pe contur astfel încât să asigure o circulaţie liberă a
vaporilor de apă spre exterior. În cazul teraselor prevăzute cu atic (fig. 3), bariera contra vaporilor se ridică pe
verticală astfel încât să depăşească cu 5 cm cota suportului hidroizolaţiei, creând posibilitatea de ventilare sub
barieră.

Execuţia racordărilor la străpungeri

3.19. Racordarea hidroizolaţiei la diverse străpungeri se realizează prin gulere PVC adaptate formelor respective,
care se sudează cu solvent CRIS de prelate din câmp şi cu COROX L 2 de elementele de străpungere, conf. pct.
4 din anexă.

În unele situaţii gulerele din PVC se pot lipi de piesele de străpungere în atelier.

3.20. Pentru racordarea hidroizolaţiei la scurgeri interioare se confecţionează din folie din PVC un guler ce se
lipeşte de recipientul de scurgere sau gulerul de tablă de plumb înainte de montarea acestuia (fig. 8 şi fig. 9).
Diametrul gulerului din PVC este cu cca 30 cm mai mare decât diametrul recipientului de scurgere.

Prelatele de hidroizolaţie se decupează în dreptul gurei de scurgere şi se sudează cu CRIS de gulerul


suplimentar din folia de PVC.

3.21. Racordarea hidroizolaţiei la străpungeri cu diametrul < 200mm se realizează cu un guler şi un manşon din
folie din PVC (fig. 10).

Diametrul orificiului proiectat în gulerul din PVC este cu cca 10 mm mai mic decât diametrul exterior al piesei de
străpungere astfel încât la montare gulerul se mulează (datorită elasticităţii materialului) pe elementul respectiv.

Manşonul din PVC se lipeşte cu COROX L2 de elementul de străpungere (fontă, tablă, PVC dur) şi cu solvent
CRIS de gulerul din PVC.

3.22. Racordarea hidroizolaţiei la dispozitivele de aerare în câmp se realizează cu guler şi manşoane din folii din
PVC, conform prevederilor de la pct. 3.21.

3.23. Pentru racordarea hidroizolaţiei la coşurile de ventilaţie, chepenguri de acces, luminatoare etc., pe conturul
acestora se montează profile din tablă caşerată sau benzi din PVC de 2 mm grosime, fixate ca la aticuri.

Prelatele pentru hidroizolaţie se decupează în jurul străpungerii şi se sudează cu CRIS de profile fixate pe contur.

Hidroizolaţia verticală se întrerupe la minimum 30 cm (fig. 5), sau se prinde cu benzi de tablă (30 x 1,5 mm) la
partea superioară a străpungerii (fig. 3).
Pentru etanşarea unor puncte dificile (colţuri, etc.), se utilizează colţare prefabricate din folii din PVC tip I şi II (fig.
4); de asemeni, proiectantul va prevede, de la caz la caz, măsuri pentru întărirea hidroizolaţiei la muchii sau alte
zone dificile.

3.24. La coşurile de fum sau aer se vor respecta prevederile STAS 6793-76, referitoare la izolarea coşurilor faţă
de elementele combustibile în jurul lor (gulere din tablă).

Lestarea hidroizolaţiei

3.25. În sistemul lestat la terase necirculabile, hidroizolaţia este prinsă numai pe contur şi la detalii, iar în câmp
este asigurată contra sucţiunilor şi acţiunii de smulgere date de vânt cu un strat de pietriş de râu spălat Φ 15…30
mm, în grosime de 4 cm uniform răspândit.

3.26. Terasele circulabile se lestează cu dale prefabricate montate pe un strat de nisip grăunţos (cu grosimea
minimă de 2 cm).

Aticele, chepengurile de acces, coşurile de ventilaţie, rebordurile etc., se protejează cu un mortar de ciment M
100 armat cu rabiţ pe reţea de oţel beton Φ 4…6 mm cu ochiuri de 250 mm.

3.27. Transportul materialelor de lestare pe suprafaţa hidroizolaţiei se face numai cu mijloace de transport pe
pneuri.

Se recomandă ca lestarea să se facă pe măsura montării prelatelor de hidroizolaţie, evitându-se transportul şi


depozitarea materialelor pe folia din PVC.

3.28. În cazul apariţiei unor degradări (perforări, rupturi sau sfâşieri), ale foliei din PVC, în primul rând se
reperează şi se marchează distinct zona respectivă.

Se pregăteşte un petec de folie din PVC cu colţuri rotunjite, şi se aplică pe zona degradării (perfect uscată şi
curată), cu solvent CRIS peste folia de hidroizolaţie, lipindu-se pe o lăţime de cca 5 cm pe tot conturul şi
etanşeizându-se în marginile petrecerii cu LIZ.

[top]

4. MĂSURI PRIVIND TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ŞI PREVENIREA INCENDIILOR

4.1. La executarea lucrărilor de hidroizolaţii se vor respecta măsurile de tehnica securităţii munci prevăzute în:

- Norme republicane de protecţie a muncii, aprobate de Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii cu Ordinul nr.
34/1975 şi 60/1975;

- Norme de protecţie a muncii în activitatea de construcţii-montaj aprobate de MCInd cu Ordinul nr. 1233/D-1980.

4.2. La executarea lucrărilor de hidroizolaţii cu folii din PVC plastifiat se vor respecta măsurile de prevenire şi
stingere a incendiilor prevăzute în:

- Norme generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor,


aprobate cu Decretul nt. 290/1977;

- Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului P 118-83;

- Norme de prevenire şi stingere a incendiilor şi normele de dotare cu maşini, instalaţii, utilaje, aparaturi,
echipament de protecţie şi substanţe chimice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor în unităţile MCInd
aprobate cu Ordinul nr. 742/D-81.

4.3. Având în vedere că materialele ce se utilizează sunt vulnerabile la incendiu (având următoarele caracteristici;
folia PVC-C2 – greu combustibilă, adezivii CRIS, LIZ, COROX L 2, GRUND M inflamabili) la execuţie se vor
respecta următoarele:

- cantităţile de materiale folosite pe acoperiş nu vor depăşi necesarul pentru un schimb de lucru; evacuarea după
terminarea lucrului a substanţelor şi materialelor combustibile şi depozitarea lor în locuri special amenajate;
- în cazul utilizării aerotermelor, acestea se vor folosi numai pentru încălzirea locală a suprapunerilor, după care
funcţionarea acestora se va întrerupe pe timpul aplicării solventului CRIS;

- adezivii CRIS, LIZ, COROX L2, GRUND-ul M, trebuie păstraţi în recipienţi metalici fiind produse volatile,
inflamabile, cu pericol de explozie. La locul de muncă se va aduce numai câte un recipient cu aceste materiale.
Pentru a evita formarea peroxizilor (pericol de explozie), recipientele cu CRIS şi LIZ se vor menţine bine închise;

- depozitarea se va face în spaţii corespunzătoare (temperaturi până la 20 0C), transportul făcându-se în condiţii şi
cu mijloace specifice lichidelor inflamabile şi cu pericol de explozie. În locul de depozitare se vor afişa inscripţii
referitoare la spaţii cu pericol de incendii şi explozie realizate conform prevederilor STAS 297-80;

- în cazul lucrărilor în încăperi închise trebuie asigurată o foarte bună ventilaţie naturală prin ferestre etc. (se
recomandă şi ventilaţia la nivelul solului);

- se interzice depozitarea materialelor şi adezivilor în clădirile în curs de execuţie.

4.4. Muncitorii care lucrează cu aceste materiale vor fi instruiţi periodic asupra măsurilor privind tehnica securităţii
muncii şi prevenirea incendiilor cuprinse în normele MCInd nr. 742/D-81; deasemeni, instructajul se va face şi
pentru muncitorii care lucrează temporar în zona respectivă.

4.5. Pe o rază de minimum 10 m în jurul locului de muncă se vor afişa inscripţii vizibile conform STAS 297-80
“Fumatul şi focul deschis strict interzise”.

4.6. În magaziile de depozitare şi la locurile unde se lucrează cu aceste materiale se vor prevedea stingătoare şi
alte mijloace de stingere a incendiilor conform normelor de dotare din normele MCInd nr. 742/D-81.

[top]

5. CONTROLUL ŞI RECEPŢIA LUCRĂRILOR

5.1. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se fac următoarele verificări:

- verificarea şi consemnarea în procesul-verbal de lucrări ascunse a condiţiilor de calitate a suportului conf. pct.
3.5.;

- verificarea calităţii principalelor materiale ce intră în operă în conformitate cu normele de fabricaţie;

- verificarea respectării prevederilor prezentelor norme tehnice şi a proiectului de execuţie.

5.2. La recepţia lucrărilor se vor controla:

- consemnările proceselor-verbale de lucrări ascunse executate;

- respectarea prevederilor prezentelor norme tehnice şi a proiectelor de execuţie;

- calitatea generală a învelitorii din punct de vedere al etenşietăţii (proba prin inundare cu apă).

[top]

6. REGULI DE EXPLOATARE ŞI ÎNTREŢINERE

6.1. Beneficiarul va controla (prin personalul de întreţinere), starea lucrărilor de hidroizolaţie (sau construcţiilor şi
instalaţiilor care pot avea influenţă asupra lor), periodic din 6 în 6 luni (primăvara şi toamna) şi ocazional la
apariţia unor deficienţe.

Accesul şi circulaţia pe acoperiş în timpul iernii sau când temperatura este sub +5 0C sunt strict interzise.

6.2. Pentru buna comportare în timp a învelitorii se vor avea în vedere următoarele:
- circulaţia şi depozitarea de materiale pe învelitoare nu este permisă decât pe trasee special amenajate cu dale
prefabricate montate pe nisip, cu condiţia ca stratul să nu fie solicitat peste capacitatea lui portantă;

- nu se admit străpungeri de nici un fel ale hidroizolaţiei, amenajări de grădini şi peluze, dacă nu au fost
prevazute în proiect, desfacerea plăcilor sau îndepărtarea pietrişului, creşterea animalelor, depozitarea
gunoaielor, aprinderea focurilor sau aşezarea de obiecte cu temperaturi ridicate;

- se vor efectua lucrări de întreţinere curentă şi periodică, se vor curăţi gurile de scurgere, jgheaburile, burlanele,
doliile (evitându-se deteriorarea straturilor de protecţie);

- la perioade de 3 ani se va verifica dacă s-au colmatat straturile de drenaj din jurul gurilor de scurgere sau la
opritorul cu fante, curăţindu-le şi regenerându-le.

6.3. În cazul apariţiei unor degradări ale hidroizolaţiei se vor face numai prin întreprinderi specializate conform
prevederilor de la pct. 3.27, sau cu personal instruit în executarea acestor lucrări.

[top]

ANEXA

CONFECŢIONAREA ŞI MONTAREA PRELATELOR PREFABRICATE

1. CONFECŢIONAREA PRELATELOR PREFABRICATE

1.1. Prelatele se confecţionează (de către echipe de muncitori calificaţi) în ateliere sau poligoane bine ventilate,
fiind interzisă existenţa oricărei surse de foc.

Foliile din PVC se derulează pe suprafeţe plane, se lasă să se destindă şi se taie la dimensiunile respective
(ţinând cont că bariera contra vaporilor se ridică pe atic, depăşind cu cca 5 cm cota hidroizolaţiei, iar hidroizolaţia
se lipeşte pe profile de tablă caşerată).

1.2. Înainte de sudare se verifică dacă suprafeţele respective sunt uscate şi curate; în cazul sudurii manuale,
adezivul CRIS se aplică cu pensula introdusă între folii pe porţiuni de cca 10 cm, după care suprapunerea se
presează cu un săculeţ cu nisip.

1.3. În cazul utilizării “Aparatului pentru lipit folii din PVC”, viteza de lucru este de cca 10 cm/minut. Înainte de
începerea lucrului se face reglarea debitului aparatului, astfel încât solventul să fie întins omogen, cu lăţime
constantă (cca 4 cm) şi să nu fie în exces.

Pentru sudare cu aparatul sunt necesari doi muncitori:

- unul pentru manevrarea aparatului, iar celălat pentru controlul sudurii, eventuale presări cu săculeţi cu nisip etc.

Pentru ca peria aparatului să nu antreneze foliile, sudura se face de la cca 0,50 m de la capătul foliilor.

1.4. După cca 2 – 3 ore de la execuţie, timp necesar pentru ca sudura să atingă o rezistenţă minimă, prelatele se
înfăşoară pe tuburi PVC în vederea transportului pe acoperiş.

1.5. Întrucât la temperaturi mai scăzute de +100C calitatea sudurilor nu este corespunzătoare, se recomandă
evitarea acestei operaţii; în caz de necesitate se vor încălzi suprapunerile cu aeroterma înainte de aplicarea
solventului.

2. MONTAREA PRELATELOR PREFABRICATE PE ACOPERIŞ

2.1. Prelatele prefabricate rulate pe tuburi PVC se derulează pe acoperiş, aşezându-se liber pe suport peste un
strat separator, aplicat anterior. Stratul separator (folie din polietilenă, hârtie Kraft, împâslitură de fibre de sticlă
nebitumată), livrat în suluri se taie la dimensiunile respective şi se aplică imediat înaintea întinderii prelatelor din
PVC.

Foliile separatoare se petrec cca 3…5 cm şi se prind în puncte de stratul suport (prin lipire cu Prenandez, Aracet
ect).
2.2. Pe contur prelatele se prind conf, cap. 4 din anexă, iar în câmp se suprapun pe o lăţime de 5…10 cm şi se
sudează cu CRIS.

2.3. Întrucât foliile de PVC au contracţii în sens longitudinal (datorită echilibrării eforturilor tensionale interne), se
recomandă ca prelatele să fie aşezate lejer, astfel încât să nu se introducă eforturi prin întinderea materialului.

2.4. Se recomandă ca la montarea prelatelor, suprapunerile foliilor să se facă în sensul de scurgere al apei.

După cca 24 ore, sudurile se verifică şi se etanşează cu LIZ.

2.5. În timpul executării se va asigura o lestare provizorie a prelatelor cu săculeţi cu nisip înainte de fixarea pe
contur şi lestarea definitivă; în caz de vânt puternic, lucrările de execuţie se vor întrerupe.

2.6. Se recomandă ca execuţia să se facă pe porţiuni care să poată fi realizate complet şi în aceeaşi zi,
asigurându-se lucrarea contra ploilor.

3. CONFECŢIONAREA PRELATELOR PE ACOPERIŞ

3.1. Pe acoperiş foliile se derulează, se lasă să se destindă şi se taie la dimensiunile respective. După montarea
la poziţie, se verifică suprafeţele suprapuse (dacă sunt curate şi uscate) şi profilele de contur.

3.2. Foliile se petrec pe cca 10 cm şi se lipesc cu CRIS aplicat cu pensula având suprapunerile în sensul de
scurgere al apei; în unele situaţii se poate utiliza şi “Aparatul pentru lipit folii din PVC” (sudurile se realizează
conf. pct. 1 din anexă).

În acelaşi timp folia se sudează şi pe contur (pct. 4 din anexă). După cca. 24 ore, sudurile se verifică şi se
remediază dacă e cazul şi se etanşează cu LIZ.

4. PRINDEREA PRELATELOR PE CONTUR

4.1. Profilele de contur pot fi din tablă caşerată industrial, PVC dur sau tablă caşerată pe şantier COROX L 2.
Aceste profile se prind cu şuruburi cu cap înecat (prinse în dibluri de material plastic sau lemn) cuie sau bolţuri
împuşcate (în acest caz bolţul se împuşcă la nivelul termoizolaţiei).

4.2. Hidroizolaţia se sudează cu CRIS aplicat cu pensula pe o lăţime de cca. 10 cm.

4.3. Pentru lipirea foliei din PVC pe tablă zincată, tablă de plumb sau PAS cu COROX L 2, suprafaţa respectivă se
curăţă şi se degresează cu acetonă; în cazul suprafeţelor metalice se aplică un strat de GRUND M.

Pregătirea adezivului se face prin amestecarea componenţilor: COROX L 2 90% şi întăritor 10%.

Adezivul astfel preparat se aplică cu pensula în strat subţire pe ambele suprafeţe de contact (pe o lăţime de cca
10 cm); după completa evaporare a solventului (cca 15…20 minute), suprafeţele se suprapun şi se presează, iar
marginile se etanşează cu LIZ.

[top]

Legenda figurilor

1. Placă acoperiş

2. Beton pantă

3. Folie polietilenă expandată sau împâslitură din fibre de sticlă nebitumată

4. Barieră contra vaporilor din folie de 0,45 mm

5. Termoizolaţie

6. Şapă mortar M 100, grosime de 2 mm


7. Hidroizolaţie din folie din PVC de 0,8 mm

8. Strat pietriş Φ 15…30 mm în grosime de 4 cm

8-a. Strat nisip pentru pozat dale

9. Sudură la rece cu solvent CRIS

10. Etanşarea marginilor sudurii cu LIZ

11. Profil de tablă caşerată

12. Benzi de tablă 30 x 1,5 mm

13. Guler din tablă şi ştuţ de plumb de 2 mm grosime

14. Copertine, şorţuri din tablă

15. Cârlige, agrafe

16. Profil cu buclă din tablă

17. Opritor cu fante

18. Jgheaburi

19. Tencuială hidrofugă

20. – 20’. Colţare prefabricate din folii PVC

21. COROX L2

22. Plăci prefabricate

23. Completare cu mortar de ciment sau mozaic armat cu etrieri Φ 6 mm in jurul sifonului

24. Guler din folie PVC

25. Recipient de scurgere

26. Manşon din folie din PVC plastifiat

27. Guler din folie din PVC plastifiat

28. Fâşie PVC plastifiat pentru prelungirea profilelor

29. Guler din pânză bitumată între 2 straturi de bitum

[top]

S-ar putea să vă placă și