Sunteți pe pagina 1din 4

Novena la Padre Pio din Pietrelcina

1. Sfinte Padre Pio din Pietrelcina, tu care ai purtat în trupul tău semnele
Pătimirilor Domnului Nostru Isus Cristos, tu care ai purtat crucea pentru
noi toţi, suportând suferinţele fizice si morale ce-ţi biciuiau sufletul si
trupul într-un martiriu continuu, mijloceşte la Dumnezeu ca fiecare
dintre noi să ştie să accepte crucile mari sau mărunte ale vieţii,
transformând fiecare suferinţă în legământ sigur care să ne lege de Viaţa
cea Veşnică.
Padre Pio: «E bine să vă familiarizaţi cu suferinţele pe care Isus vi le
trimite în milostivirea sa. Isus nu poate răbda să vă vadă în suferinţă, va
veni să vă consoleze şi să vă aline copleşind sufletul vostru cu un curaj
nou».
2. Sfinte Padre Pio din Pietrelcina, care alături de Domnul Nostru Isus
Cristos ai ştiut sa rezişti provocărilor răului, tu care ai suferit, tu care ai
fost plin de vânătăi şi de răutăţile diavolilor care voiau sa te convingă să
abandonezi calea sfinţeniei, mijloceşte la Dumnezeu cel Preaînalt până
când noi, cu ajutorul tău şi al întregului Paradis vom găsi forţa de a
renunţa la păcat si vom păstra credinţa până în ziua morţii noastre.

Padre Pio: «Încurajează-te si nu te teme de ura întunecată a lui


Lucifer. Aminteşte-ti mereu: e un semn bun faptul ca duşmanul face
vâlvă si urlă în jurul voinţei tale, asta demonstrează că el nu e
înăuntrul ei».

3. Padre Pio din Pietrelcina, sfânt plin de virtuţi, care ai iubit-o atât de
mult pe Mama Cerească şi ai primit permanent har şi consolare,
mijloceşte la Sfânta Fecioară depunând în mâinile Sale păcatele noastre
şi rugăciunile noastre reci până când, la fel ca şi în Cana Galilei, Fiul va
spune „da” Mamei şi numele nostru va fi scris în Cartea Vieţii.

Padre Pio: «Maria să fie Steaua care să vă lumineze calea, să vă arate


drumul sigur pentru a ajunge la Tatăl Ceresc; alături de voi, ea să fie
cea cu care trebuie să vă uniţi cât mai strâns în timpul încercărilor».
4. Padre Pio din Pietrelcina care ai trăit o viaţă castă şi l-ai iubit atât de
mult pe Îngerul Păzitor; el ţi-a fost îndrumător, apărător şi mesager. Ţie
îngerii iţi aduceau rugăciunile fiilor tai spirituali, mijloceşte la
Dumnezeu până când şi noi vom învăţa să avem o relaţie bună cu
îngerul nostru păzitor, care pentru toată viaţa e gata să ne sugereze calea
binelui şi ne fereşte de a săvârşi ceea ce este rău.
Padre Pio: «Invocă-l pe Îngerul Păzitor, el te va ilumina şi te va călăuzi.
Domnul ţi l-a pus alături tocmai pentru aceasta. Deci slujeşte-te de el».

5. Padre Pio, sfânt plin de prudenţă, tu care ai avut o puternică devoţiune


pentru sufletele din Purgator şi te-ai oferit victimă de ispăşire pentru ele,
roagă-l pe Dumnezeu să ne umple inima de compasiunea şi iubirea pe
care tu ai avut-o pentru ele ca să reuşim să reducem timpul de exil şi să
obţinem pentru aceste suflete, prin sacrificii şi rugăciuni, sfintele
indulgenţe de care au nevoie.
Padre Pio: «O Doamne, te rog sa trimiţi peste mine pedepsele pregătite
pentru sufletele din Purgator; înmulţeşte-le asupra mea până când
mântuieşti şi salvezi păcătoşii şi eliberezi cât mai curând sufletele din
Purgator».

6. Padre Pio din Pietrelcina, sfânt supus, tu ai iubit bolnavii mai mult
decât pe tine însuţi, văzându-l în ei pe Isus. Tu care in numele
Domnului ai făcut miracole vindecând trupurile bolnave redându-le
speranţa de viată şi reînnoind viata sufletului. Roagă-l pe Dumnezeu ca
toţi bolnavii, prin mijlocirea Mariei, să poată simţi puterea ocrotirii Tale
şi prin vindecarea trupului să obţină şi toate beneficiile spirituale pentru
a putea mulţumi şi preamări pe Domnul in veci.
Padre Pio: «Pentru o persoana care suferă, fie in trup fie in suflet, aş
face orice în faţa lui Dumnezeu ca să o vad eliberata de relele sale. Cu
drag as lua asupra mea suferinţele sale, cedându-i roadele ei, dacă
Dumnezeu mi-ar permite acest lucru… ».

7. Fericite Padre Pio din Pietrelcina, tu ai participat pe deplin la


programul de salvare al lui Dumnezeu oferind suferinţele tale pentru
dezlegarea păcătoşilor din lanţurile satanei, roagă-te ca cei necredincioşi
să se convertească, păcătoşii să se căiască din străfundul sufletului lor,
cei lâncezi să-şi reînvigoreze viaţa creştină şi cei drepţi să persevereze
pe calea mântuirii.

Padre Pio: «Dacă lumea ar putea vedea frumuseţea unui suflet in


plinătatea harului, toţi păcătoşii si necredincioşii s-ar converti
imediat».

8. Padre Pio da Pietrelcina, suflet pur care ai iubit atât de mult pe fiii tăi
spirituali, mulţi dintre ei câştigaţi pentru Cristos cu preţul sângelui tău,
permite-ne şi nouă care nu te-am cunoscut personal să ne considerăm fiii
tăi spirituali ca prin protecţia ta paternă şi mijlocirea la Dumnezeu, să
putem, în ceasul morţii să te întâlnim la porţile Paradisului în aşteptarea
sosirii noastre.
Padre Pio: «Dacă mi-ar fi permis, aş dori să obţin de la Dumnezeu un
singur lucru; aş dori daca mi-ar spune: ‚Mergi in Paradis!’, să pot
spune: ‚Doamne, nu mă lăsa să intru in Paradis până când şi ultima
persoană aflată sub răspunderea mea sacerdotală nu a intrat înaintea
mea’».

9. Padre Pio da Pietrelcina, plin de umilinţă, tu care ai iubit atât de mult


Maica Biserică, mijloceşte la Bunul Dumnezeu ca să trimită lucrători în
via sa şi să dea fiecăruia dintre ei forţa şi inspiraţia fiilor lui Dumnezeu.
Te rugăm, să mijloceşti la Sfânta Fecioară harul ca ea să îndrume
oamenii spre unitate creştină, adunându-i într-o singură casă, căreia să-i
fie far de scăpare în furtunile vieţii.
Padre Pio: «Rămâi mereu unit cu Sfânta Biserica Catolică pentru că ea
singura iţi poate da pacea adevărată avându-l pe Isus în Sfântul
Sacrament, adevăratul Principe al păcii».

S-ar putea să vă placă și