Dezvăluri din istoria secretă a manipulării: experimentele şi planurile criminale

elaborate de Institutul Tavistock

Ameninţarea cea mai gravă a manipulării se adresează libertăţii individuale şi

colective a omenirii. O dată cu apariţia Guvernului Mondial Unic şi a Noii
Ordini Mondiale, se vor pune în aplicare experimente cu rază lungă de acţiune,
în scopul de a-i eradica omului din minte, trup şi suflet dorinţa de libertate.
Atacul asupra sufletului constă într-o serie de experimente cumplite, aflate în
faza de elaborare, aplicate până acum, pe scară restrânsă, în locuri ca Spitalul
Naval Bethseda şi închisoarea Vacaville din California. Libertatea este un drept
fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei
planete au căutat dintotdeauna să-l submineze. Totuşi dorul de libertate al
fiecărei fiinţe umane este atât de mare, încât până în prezent, nici un sistem nu
l-a putut smulge din inima omului. Experimentele care au avut loc în URSS,
Marea Britanie şi SUA, pentru a toci şi amorţi dorinţa de libertate a fiinţei umane, s-au dovedit până în prezent
incapabile de succes.

Bibliografie:
1. John Coleman - The Conspirators Hierarchy: The Committee of Three Hundred
2. Serghei Ceahotin – „Violul mulţimilor prin propaganda politică”, studiu de Mihnea Columbeanu, ed. Antet
3. N. Gueguen - Psychologie de la manipulation et de la soumission, Dunod, Paris, 2004
4. Walter Lippmann – Public opinion, Hacrourt, Brace and Co., New York, 1922
5. I.P. Pavlov – Les reflexes conditionnels, Felix Alcan, Paris, 1932
6. B. Altemeyer - Enemies of freedom. Understanding right-wing authoritarianism, Jossey-Bass, San
Francisco, 1988
7. S. Milgram – Soumission a l'authorité, Calmann-Levy, Paris, 1974
8. Stanley Hall – A Synthetic Genetic Study of Fear, American Journal of Psychology, 1914

Citiţi şi:
Scopurile stabilite de Comitetul celor 300 pentru cucerirea şi subjugarea lumii
Comitetul celor 300: dezvăluiri despre ierarhia conspiratorilor
Operaţiunea Northwood: dovada cutremurătoare că SUA a pus la cale acţiuni teroriste împotriva cetăţenilor
americani

Este istoria omenirii scrisă de civilizaţii extraterestre?

1
 de Alex Ionescu

Man în black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane răpite de extratereştrii.

Industria hollywood-iană a exploatat la maxim aceste subiecte şi oficial ni
se spune că „toate acestea există doar în filme”. Există civilizaţii
extraterestre? Sunt acestea în contact cu Pământul? O scurtă incursiune în
dosarele istoriei ne arată şi o altă faţă a poveştilor cu extratereştrii. De
această dată, una care există nu doar pe ecranele cinematografelor.

Fiecare aspect al vieţii pe pământ atrage gânduri de diferite tipuri. „În timp ce
lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung
practic instantaneu la locul de destinaţie. Acestea călătoresc mai repede decât
lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le,
prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare. Astfel, fiecare are
propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al
Minţii Cosmice. Cea mai bună explicaţie este că manas, sau substanţa minţii,
umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel
cum prana este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet”, explică Swami
Shivananda. Există anumite aspecte care privesc toate fiinţele umane de pe acest pământ şi referitor la care
oamenii au fost obişnuiţi să gândească, aproape toţi, la fel. Un astfel de aspect este mişcarea Pământului în
sistemul solar; un altul este contactul cu civilizaţiile extraterestre. Percepţiile şi concepţiile comune ale oamenilor
creează aşa-numita „realitate consensuală”. Aceasta nu reaprezintă întotdeauna adevărata realitate.

Cum a fost percepută mişcarea Pământului de-a lungul istoriei

„Almagesti”, lucrarea de bază a astronomiei până în timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lângă un catalog al
stelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării geocentrice a universului – reprezentare în care
Pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găsesc diversele planete ale
sistemului solar (cum îl numim astăzi). Ptolemeu, autorul acestei lucrări, respingea ideea conform căreia Soarele
se află în centrul sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost susţinută întâia oară de filosofii pitagorieni
Aristarchos din Samos şi Seleukos din Seleukia, şi recunoscută abia după 1300 de ani, prin contribuţiile lui
Nicolaus Copernic, Johannes Kepler şi Galileo Galilei.

Nicolaus Copernic scrie în 1512 „Comentariolus”, o lucrare în care descrie

sistemul solar în model heliocentric. Acest manuscris era destinat doar celor
apropiaţi. În 1530 Copernic încheie opera „De Revolutionibus Orbium
Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”), lucrare
destinată publicului, dar care va fi publicată abia în 1543. În tratatul său,
Copernic reia vechea ipoteză heliocentrică şi descrie cele trei tipuri de mişcări
ale Pământului: în jurul axei proprii („rotaţie”), în jurul Soarelui („revoluţie”)
şi în raport cu planul eliptic, menţinând teza aristotelo-ptolemeică asupra
universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.

Între 1543 şi 1600 au existat puţini adepţi ai sistemului copernician, printre cei
mai renumiţi aflându-se Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Cei mai
înverşunaţi oponenţi ai teoriei lui Copernic au provenit din rândul clerului,
pentru că sistemul propus de acesta era în contradicţie cu doctrina oficială a
Bisericii Catolice.

2
3