Lugojan Mădălina Adela

Clasa a IX-a A
 DIVIZIUNEA CELULARĂ

Ciclul de viaţă al unei celule cuprinde două părţi: INTERFAZA ŞI DIVIZIUNEA

CELULARĂ.
Interfaza este procesul care are loc înainte de fiecare diviziune şi în care se
realizează dublarea cantităţii de ADN, ARN şi proteine. Ea are mai multe stadii, în
care au loc sinteze complexe, procese de dublare a conţinutului celulei. La
începutul interfazei are loc un proces special, replicarea semiconservativă (din
limba latină: replicare=a repeta; semi=jumătate; conservatio=păstrare, menţinere) a
moleculei de ADN. Aceasta decurge în două faze: cele două catene ale moleculei
de ADN se separă în urma ruperii punţilor de hidrogen (1) şi fiecare catenă are
capacitatea de a-şi forma o nouă catenă, complementară, astfel că dintr-o moleculă
de ADN rezultă două molecule de ADN identice (2).
După replicarea ADN-ului au loc procese biochimice care duc la dublarea
proteinelor cromozomiale, rezultând cromozomi-fii sau cromatide surori.
Diviziunea celulară este procesul biologic prin care se formează două sau mai
multe celule-fiice dintr-o celulă-mamă. Momentul declanşării diviziunilor este
determinat de anumiţi factori: temperatură, hrană, substanţe activatoare, starea de
sănătate a celulelor.
Diviziunea amitotică (din limba greacă: a=lipsit; mitos=fir, filament, fus de
diviziune) sau directă este întâlnită mai ales la procariote. Acest fel de diviziune se
poate realiza în două feluri, când celula-mamă este împărţită în două părţi egale
printr-un perete, rezultând două celule-fiice identice sau când celula-mamă se
alungeşte, se gâtuie la mijloc, partea mijlocie a celulei se subţiază până când se
rupe, rezultând două celule fiice.
Diviziunea cariochinetică (din limba greacă: karyon=nucleu; kynesis=mişcare)
sau indirectă este specifică eucariotelor. După particularităţile de desfăşurare şi
celulele care rezultă în urma diviziunii, se cunosc două feluri de cariochineze:
mitoza (din limba greacă: mitos=fir, cu fus de diviziune) pentru celulele somatice şi
meioza (din limba greacă: meion=mai puţin, mai mic; ossis= condiţie), prin care, în
final, rezultă gameţii.
Diviziunea mitotică, ecvaţională sau homotipică este specifică celulelor somatice
care intră în constituţia corpului organismelor. Diviziunea nucleului are loc în 4
faze: profaza, metafaza, anafaza şi telofaza.
În Profază au loc mai multe procese: dispar membrana nucleară şi nucleonii;
cromozomii se spiralizează, se îngroaşă, se condensează; cromozomii
condensaţi sunt structuri superordonate; cromozomii apar clivaţi (despicaţi)
în două cronatide surori unite prin centromer şi apare fusul de diviziune.
Din acest proces învăţăm că în organismul nostru au loc mitoze în fiecare
zi, atunci când se înlocuiesc celulele uzate sau cresc şi se înnoiesc unele
ţesuturi noi. Acest lucru nu îl simţim, dar e sub controlul Creatorului nostru.
Metafaza este procesul în care cromozomii dicromatici se dispun în placă
ecuatorială, fiind spiralizaţi la maxim, şi se prind prin centromer de fusul de
diviziune. Acest mod unic prin care se desfăşoară mitoza dovedeşte din nou
măiestria şi originalitatea lui Dumnezeu.
Anafaza e o altă etapă a mitozei în care: cromozomii-fii (cromatide-surori) se
desprind unii de alţi, devin independenţi (monocromatici) şi migrează spre polii
celulei; la poli, cromozomii formază două grupe simetrice; mecanismul de atragere
a cromozomilor nu este cunoscut. În această etapă totul se desfăşoară cu o precizie
şi rigoare deosebită, impusă de Creator şi ştiută în totalitate numai de El.
În Telofază se formează doi nuclei-fii, cromozomii se despiralizează treptat, se
alungesc, revenindu-se la reţeaua cromatică, se refac învelişul nuclear şi nucleonii
şi dispare fusul de diviziune.
Factorii care influenţează mitoza: căldura şi unele substanţe chimice stimulatoare
activează ritmul meiozei; lumina, radiaţiile, frigul şi unele substanţe chimice
inhibatoare blochează sinteza de ADN.
Diviziunea meiotică constă în două diviziuni succesive: meioza I heterotipică sau
reducţională şi meioza II homeotipică sau ecvaţională
Meioza I are, la fel ca şi la diviziunea mitotică, 4 etape.
Profaza I este foarte lungă, decurge în câteva zile şi are loc în mai multe etape:
cromozomii omologi bicromatici (cromatidele-surori) se aliniază centromer
cu centromer, acest fenomen se numeşte sinaps. Urmează o spiralizare
accentuată a cromozomilor,acum clivajul este evident, fiecare cromozom
omolog fiind format din două cromatide-surori; apare o tetradă
cromozomială (formată din perechile de cromozomi materni şi paterni
clivaţi). Tot acum are loc fenomenul de crossing-over (din limba engleză:
cross=încrucişare; over=peste; schimb reciproc între segmente, între
cromozomii omologi perechi).
Metafaza I este etapa în care cromozomii omologi (tetrada) se dispun în placa
ecuatorială, fiind prinşi de fusul de diviziune prin centromere. Numai un Creator
perfect ca Dumnezeu a creat astfel de cromozomi care „ştiu” să se spiralizeze şi să
se aşeze pe placa metefizică. Urmează anafaza I în care se separă cromozomii
întregi (bicromatici, paterni sau materni) şi înaintează spre poli. Ultima etapă e
telofaza I, unde în jurul cromozomilor ajunşi la poli se formează noi anvelope
nucleare, se conturează cei doi nuclei-fii cu n crimozomi, fiecare fiind bicromatici.
Tot în această fază are loc fragmentarea citoplasmei, prin care se formează două
celule noi haploide n.
După o scurtă perioadă de repaus, numită interchineză, în care nu are loc replicarea
ADN, începe meioza II. Şi această are tot 4 etape. Profaza meiozei II este de scurtă
durată. Cromozomii dicromatici sau cromatidele surori nu mai suferă o despicare
(clivaj) longitudinală. În metafaza II cromozomii se aşează în placa ecuatorială,
fiind prinşi de fusul de diviziune prin centromere. Urmează un alt proces, numit
anafaza II. Aici din fiecare cromozom bicromatic înaintează spre poli câte o
cromatidă-soră. Ultima etapă a meiozei II este telofaza II, unde în jurul
cromatidelor sosite la poli se formează menbrane nucleare, respectiv nuclei noi
haploizi. Apoi are loc fragmentarea citoplasmei, în urma căreia rezultă patru celule
haploide.
Concluzii
Ciclul biologic al organismelor cu sexualitate este marcat de două fenomene
importante: fecundaţia, care dublează numărul de cromozomi, şi diviziunea
reducţională sau meioza, care îl reduce la jumătate. Cele două procese împart ciclul
vital al unui organism în două faze (perioade sau generaţii) distincte. Prima e faza
haploidă (haplofaza), care începe cu meioza şi se încheie cu fecundaţia, iar pentru
că reprezentanţii ei produc organe şi celule sexuale se mai numeşte fază sexuată,
notându-se cu 2n. A doua fază este faza diploidă (diploza), ce se notează cu n şi
începe cu fecundaţia şi se încheie cu meioza şi se mai numeşte fază asexuată.
La plante se disting constant cele două generaţii: diplofaza, numită şi spofit, şi
haplofaza, numită gametofit.
La animale, generaţia haploidă şi cea diplofidă pot fi mai mult sau mai puţin
diferenţiate.
Scopul celor două faze, haploidă şi diploidă, este menţinerea constantă a numărului
de cromozomi la om. Putem deduce din această constatare intenţia Creatorului de a
menţine specia umană ca unitate bine finalizată.

Bibliografie: „Biologie cu elemente creaţioniste”,

Manual pentru clasa a IX-a pentru liceele teologice
Editura Universităţii Emanuel din Oradea
Autori:Maria Popa, Sabin Burcă

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate