Rolul statelor membre in aplicarea dreptului comunitar

 In ceea ce priveste punerea in aplicare a regulilor comunitare se poate remarca faptul ca

acest proces se dezvolta pe o axa verticala exprimand o impartire a competentelor

 Independent de repartizarea materiala a competentelor, functionarea ordinii juridice

comunitare se bazeaza pe o interventie conjuncta a institutiilor comunitare si a statelor
membre in vederea asigurarii aplicarii administrative si a sanctionarii efective a normelor
comunitare dupa o logica proprie care este cea a integrarii sistemelor juridice comunitare si
nationale

1) Autonomia institutionala si procedurala a statelor membre.

 Contrar unei viziuni deformate a sistemului comunitar care a ascuns mult timp rolul esential
al statelor membre in aplicarea dreptului comunitar si au ignorat caracterul descentralizat al
executarii lor, logica aplicarii dreptului comunitar se bazeaza in intregime, in ipotezele in care
tratatele nu au atribuit competentele de executare Comunitatii, pe recunoasterea
competentelor proprii ale statelor membre, cel mai adesea exprimate sub forma unui
principiu - al autonomiei institutionale si procedurale a drepturilor nationale

 Aceasta notiune semnifica faptul ca executarea dreptului comunitar trebuie sa se faca, în

principiu, cu respectarea formelor si procedurilor dreptului national

 De aici rezulta, in primul rand, un principiu al autonomiei institutionale in sensul strict

conform caruia statele membre detin o competenta exclusiva pentru a determina organele
care vor fi insarcinate cu executarea dreptului comunitar, fie ca este vorba de atribuirea
constitutionala a acestor puteri de executare legislatorului sau guvernului de executarea de
catre entitati federate sau descentralizate, de delegarea unor servicii specializate sau unor
persoane juridice distincte ale statului, sau de o competenta jurisdictionala

 In al doilea rand, legea autonomiei semnifica faptul ca statele membre dispun de

competenta de a fixa regulile de forma si de procedura aplicabile executarii dreptului
comunitar, astfel obligatia de executare a actelor institutiilor, decurgand din efectul
obligatoriu al actelor comunitare si subsidiar din articolul 5 C.E., lasa autoritatilor nationale
posibiltatea alegerii masurilor adecvate, inclusiv alegerea sanctiunilor, chiar penale

 In acelasi mod, intra in competenta statelor membre desemnarea jurisdictiilor si

determinarea modalitatilor procedurale de recurs susceptibile de a fi introduse in fata
tribunalelor nationale, in vederea obtinerii rambursarii taxelor percepute prin violarea
dreptului comunitar sau repararea pagubelor cauzate printr-o asemenea violare

2.)Obligatia de cooperare

 Autonomia institutionala si procedurala nu este absoluta. Recunoasterea unui monopol de

executare statelor membre ar risca sa puna in pericol uniformitatea aplicarii dreptului
comunitar, din cauza divergentelor in exercitarea convergentelor nationale de excutare si sa
afecteze bazele competentei normative comunitare, paralizand efectele normelor adoptate
de catre institutii in domeniul acestor competente
  Acesta este motivul pentru care competenta nationala exprimata prin principiul autonomiei
institutionale si procedurale trebuie sa fie incadrata pentru a se concilia cu exigentele
aplicarii uniforme si efective a dreptului comunitar

 Competent alegerii organelor de executare, a formelor si a mijloacelor aplicarii, a

procedurilor de sanctiune jurisdictionale a format obiectul unei incadrari riguroase,
caracteristica a dialecticii autonomie/uniformitate care este in centrul procesului integrarii
juridice

 Aceasta limitare a exercitiului competentei nationale de execuatre este completata prin

articolul 5 C.E. care impune statelor membre obligatia negativa de a nu face nimic care sa
poata aduce atingere aplicarii efective a dreptului comunitar, si obligatia pozitiva de a face
totul astfel încat dreptul comunitar sa poata produce deplinul sau efect

 Astfel inactiunea statelor membre în aplicarea dreptului comunitar poate fi sanctionata ca

violare a obliagatiei de cooperare exprimata prin articolul 5 C.E.; de asemenea se poate
afirma ca functia de executare exersata de statele membre este o competenta subsidiara

 Aceasi obliagtie de cooperare se impune in cazuriel in care competenta materiala este

impartita

 Astfel, exercitarea competentelor nationale si comunitare in gestionarea unui acord mixt

presupune o stransa cooperare intre institutiile comunitare si autoritatile nationale, in special
pentru garantarea unitatii de reprezentare internationala a Comunitatii

 Acest echilibru subtil intre exigentele aplicarii efective si uniforme a dreptului comunitar si
respectarea autonomiei institutionale si procedurale a drepturilor nationale impune astfel
repartizarea competentelor de aplicare a dreptului comunitar

Rolul statelor membre in punerea in aplicare a dreptului comunitar

Rolul statelor este afectat de 3 principii:

1. Participarea autoritatilor nationale la punearea in aplicare a dreptului comunitar se

concretizeaza in 3 domenii:

- legislativ,

- administrativ

- judecatoresc

Pe plan legislativ:
- rolul statelor depinde de natura textului comunitar ce urmeaza sa fie aplicat,unele dispozitii din
tratate obligand statele membre sa adopte norme legislative proprii( in domeniul fiscal,al masurilor
de eliminare a restrictiilor cantitative in libera circulatie a marfurilor intre statele membre)

- in privinta punerii in aplicare a normelor comunitare de drept derivat,interventia statelor membre

depinde de felul actului

- in cazul directivelor, interventia statelor membre este necesara deoarece ele stabilesc doar
rezultatele care trebuie obtinute,lasand la indemana statelor sa aleaga mijloacele prin care sa le
obtina.

Pe plan administrativ:

- Statele iau masuri de aplicare a normelor comunitare indeosebi in domeniile

concurentei,vamal,comercial,a politicii agricole comune,etc.

Pe plan administrativ:

- Instantele nationale sunt considerate ca fiind jurisdictiile comunitare de drept comun,spre

deosebire de Tribunalul de prima instanta si de Curtea de Justitie care au doar competente
atribuite

- Instanta nationala este cea competenta sa aplice normele de drept comunitar,sa judece cauzele
care s-au nascut in urma aplicarii(neaplicarii) dreptului comunitar,iar hotararile pronuntate pe baza
acestor norme au autoritatea lucrului judecat.

2. Obligatia de colaborare a statelor membre rezulta din dispozitiile art.10 T.C.E. Denumita si
principiul loialitatii comunitare sau al cooperarii loiale,obliga statele membre sa actioneze,deci este o
obligatie pozitiva,ceea ce corespunde concretizarii principiului primordialitatii dreptului comunitar
asupra dreptului national.

Obligatia de a se abtine de la luarea oricarei masuri susceptibile de a pune in pericol realizarea

scopurilor tratatului este mai evidenta in domeniul masurilor nationale.

Principiul cooperarii loiale intre institutiile comunitare si statele membre impune obligatia
pentru statele membre de a respecta obligatiile generale si specifice ce le revin cu privire la
informarea Comisiei,pentru ca aceasta sa-si poate indeplini misiunea.

3. Principiul autonomiei institutionale si procedurale garanteaza ca masurile pentru aplicarea

normelor comunitare sunt luate in cadrul sistemelor statale de catre institutiile nationale si potrivit
procedurilor existente in aceste sisteme.

Statele se conformeaza,pentru punerea in aplicare a normelor comunitare,regulilor din

dreptul intern,indeosebi a celor de drept constitutional,pentru stabilirea organelor competente si a
procedurii care urmeaza a fi utilizata.
 Cu referire la directive,Curtea de Justitie a hotarat ca fiecare stat membru este liber sa
repartizeze cum considera ca este oportun competentele pe plan intern si sa puna in aplicare o
directiva prin masuri luate de autoritati regionale sau locale.

Statele membre trebuie sa asigure pe teritoriile lor executarea reglementarilor comunitare.

Sanctiunile in cazul nerespectarii dreptului comunitar pot fi:

a) Sanctiuni administrative comunitare

b) Sanctiuni administrative nationale

c) Sanctiuni penale

Rolul statelor membre in punerea in aplicare a dreptului comunitar

• Potrivit art.10 T.C.E “statele membre iau toate masurile generale sau speciale necesare
pentru a asigura executarea obligatiilor care decurg din prezentul tratat ...ele se abtin de la
orice masura susceptibila sa puna in pericol realtizarea scopurilor prezentului tratat”

Rolul statelor membre in punerea in aplicare a dreptului comunitar este reflectat in trei
prinicipii:

1. Participarea autoritatilor nationale la punerea in aplicare a dreptului comunitar se

concretizeaza in trei domenii: legislativ,administrativ si judecatoresc.

2. Obligatia de colaborare a statelor membre rezulta din dispozitiile art.10 T.C.E .Denumita si
principiul loialitatii comunitare sau al cooperarii loiale,obliga statele membre sa actioneze
,deci este o obligatie pozitiva ,ceea ce corespunde principiului concretizarii principiului
primordialitatii dreptului comunitar asupra dreptului national

3. Principiul autonomiei institutionale si procedurale garanteaza ca masurile pentru aplicarea

normelor comunitare sunt luate in cadrul sistemelor de drept statale de catre institutiile
nationale si potrivit procedurilor existente in aceste sisteme

• Sanctiunile in cazul nerespectarii dreptului comunitar pot fi:

a) sanctiuni administrative comunitare (art 83 din Tratatul CEEA stabileste ca sanctiuni

advertismentul,retragerea asistentei financiare sau a ajutorlui tehnic,punerea sub sechestru
a intreprinderii,retragerea totala sau partiala a materiilor brute sau speciale →CEJ este
competenta sa controleze deciziile de sanctionare stabilite pe baza regulamentului)

b) sanctiunile administrative nationale sunt stabilite de statele membre pe baza aplicarii

principilui autonomiei procedurale sau pot fi doar aplicate de autoritatile nationale ,cand
sunt prevazute de normele comunitare.(in domeniul politicii agricole comune,Comisia,in
 urma delegarii primite de la Consiliu ,poate aplica sanctiunea excluderii de la regimul
subventilor)

c) sanctiunile penale nu sunt in competenta Comunitatilor,nefiind stabilite in tratate.In consecinta

statele membre sunt cele care pot sanctiona penal violarea reglementarilor comuitare.

Statele membre şi aplicarea dreptului comunitar

Rolul statelor membre în punerea în aplicare a dreptului comunitar

Potrivit art.5 C.E (192 C.E.E.A) :

 Statele membre iau toate mãsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura
executarea obligaţiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultã din actele
instituţiilor Comunitãtii.

 Ele faciliteazã îndeplinerea îndeplinirea misiunii acesteia

 se abţin de la orice mãsurã succeptibilã sã punã în pericol realizarea scopurilor prezentului

tratat

Art 86 C.E.C.O precizeazã

“Statele membre se angajeazã sã ia toate mãsurile generale şi speciale necesare pentru a asigura
executarea obligaţiilor care rezultã din deciziile şi recomandãrile instituţiilor Comunitãţii şi sã
faciliteze acesteia îndeplinirea mãsurilor sale”.

Rolul statelor membre în punerea în aplicare a dreptului comunitar este reflectat în trei
principii:

1. Participarea autoritãţilor naţionale la punerea în aplicare a dreptului comunitar se

concretizeazã în trei domenii:

Legislativ, Administrativ, Judecatoresc

2. Obligaţia de colaborare
- rezultã din dispoziţiile art.5 C.E
- denumitã şi principiul loialitãţii comunitare sau al cooperãrii loiale, obligaţia de a
acţiona corespunde concretizãrii principiului primordialitãtii dreptului comunitar asupra
dreptului naţional
- Obligaţia de a se abţine de la luarea oricãrei mãsuri susceptibile de a pune în pericol
realizarea scopurilor tratatului. Este mai evidentã în domeniul mãsurilor naţionale.
 Principiul cooperãrii loiale între instituţiile comunitare şi statele membre prevãzut de art.5
C.E impune obligaţia pentru statele membre de a respecta obligaţiile generale şi specifice ce
le revin cu privire la informarea Comisiei

- Statele membre sunt ţinute sã fie de bunã credinţã în cadrul cooperãrii cu Comisia daca
acestea efectueazã o anchetã
- obligaţia de cooperare revine:

- statelor membre

- institutiilor comunitare

- in domeniile în care tratatul sau alte norme adoptate de instituţiile comunitare nu impun
obligaţii statelor membre, invitatia adresatã de Comisie de a adopta anumite mãsuri de
cãtre statele membre nu se justificã prin referirea la obligaţia generalã rezultata din art.5
de facilitare a îndeplinirii obiectivelor Comunitãţii.
- obligaţia de cooperare - acţioneazã doar în cadrul Comunitãţii à nu poate fi aplicatã în
convenţiile încheiate de statele membre.

3. Principiul autonomiei instituţionale si procedurale

- garanteazã cã mãsurile pentru aplicarea normelor comunitare sunt luate în cadrul

sistemelor statale de cãtre instituţiile naţionale şi potrivit procedurilor existente în aceste
sisteme

- Statele se conformeazã , pentru punerea în aplicare a normelor comunitare , regulilor din

dreptul intern, îndeosebi a celor de drept constituţional, pentru stabilirea organelor
competente şi a procedurii care urmeazã sã fie utilizatã.

Consecventã principiului aplicãrii dreptului comunitar de cãtre statele membre, Curtea de

Justiţie a considerat cã,, aparţine statelor membre,, în virtutea art.5 al tratatului , sã asigure
pe teritoriile lor executarea reglementãrilor comunitare autoritãţile naţionale procedând la
executarea reglementãrilor comunitare , pe baza regulilor de formã şi de fond ale dreptului
naţional…aceste reguli trebuind sã se concilieze cu necesitatea aplicãrii uniforme a dreptului
comunitar , necesarã pentru a evita un tratament inegal pentru operatorii economici “.
Rolul statelor membre în aplicarea dreptului comunitar

 Potrivit art. 10 T.C.E. „Statele membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare
pentru a asigura executarea obligațiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultă
din actele instituțiilor Comunității.

 Ele facilitează îndeplinirea misiunii acesteia.

 Ele se abțin de la orice măsură susceptibilă să pună în pericol realizarea scopurilor

prezentului tratat”.

Rolul statelor membre în punerea în aplicare a dreptului comunitar este reflectat în trei
principii:

1. Participarea autorităților naționale la punerea în aplicare a dreptului comunitar se

concretizează în trei domenii: legislativ, administrativ și judecătoresc.

2. Principiul cooperării loiale între instituțiile comunitare și statele membre

3. Principiul autonomiei instituționale și pocedurale

Rolul statelor membre în punerea în aplicare a dreptului comunitar

 Potrivit articolului 10 T.C.E, Statele membre iau toate măsurile generale sau speciale
necesare pentru a asigura executarea obligațiilor Comunității. Ele facilitează îndeplinirea
misiunii acesteia și se abțin de la orice măsură suscesibilă să pună în pericol realizarea
scopurilor prezentului tratat.

Rolul statelor membre în punerea în aplicare a dreptului comunitar este reflectat în trei
principii:

1. Participarea autorităților naționale la punerea în aplicare a dreptului comunitar se

concretizează în trei domenii: legislativ, administrativ și judecătoresc.

 Pe plan legislativ, rolul statelor membre depinde de natura textului comunitar ce urmează
să fie aplicat, unele dispoziții din tratate obligând statele membre să adopte norme
legislative proprii.

 În privința punerii în aplicare a normelor comunitare de drept derivate, intervenția statelor

membre depinde de felul actului (regulament, directive, decizie).

 În principiu, regulamentul comunitar nu are nevoie de o intervenție legislativă din partea

statului național, dar în numeroase cazuri chiar regulamentul comunitar conține prevederi
prin care obligă statele membre să adopte texte legislative, îndeosebi în ceea ce privește
stabilirea sancțiunilor în cazul nerespectării lui și în domeniul fiscal.
 În cazul directivelor, intervenția statelor membre este necesară deoarece ele stabilesc doar
rezultatele care trebuie obținute.

 Deciziile pot necesita pentru punerea lor în practică, măsuri legislative pe plan național,
atunci când sunt adresate statelor membre.

 Pe plan administrativ, statele membre iau măsuri de aplicare a normelor comunitare

îndeosebi în domeniul concurenței , vamal, comercial, a politicii agricole comune, etc.

 Pe plan jurisdicțional, instanțele naționale sunt considerate ca fiind jurisdicțiile

comunitare de drept comun, spre deosebire de Tribunalul de primă instanță și de Curtea de
Justiție care au doar competențe atribuite (hotatarea din 10 iulie 1990, în cauza Petra
Park).

 Intanța națională este cea competentă să aplice normele de drept comunitar, să judece
cauzele care s-au născut în urma aplicării (neaplicării) dreptului comunitar, iar hotărârile
pronunțate pe baza acestor norme au autoritatea lucrului judecat.

 2. Obligația de colaborare a statelor membre rezultă din dispozițiile art.T.C.E. Denumită

și principiul loialității comunitare sau al cooperării loiale, obligă statele membre să
acționeze, deci este o obligație pozitivă, ceea ce corespunde concretizării principiului
primordialității dreptului comunitar asupra dreptului național.

 Obligația de a se abține de la luarea oricărei măsuri susceptibile de a pune în pericol

realizarea scopurilor tratatului este mai evidentă în domeniul măsurilor naționale. Curtea
de Justiție a făcut referire la această obligație a statelor în mai multe hotărâri, pentru a
limita folosirea de către statele membre a unor competențe în defavoarea Comunității
(hotatarea Curții de Justiție din 5 mai 1985, în cauză Comisia/Anglia).

 Din jurisprudența Curții de Justiție rezultă următoarele situații la care s-a făcut aplicarea
art.10 T.C.E.:

-pentru punerea în cauză a unor măsuri naționale de blocare a prețurilor care au pus în
pericol obiectivele și funcționarea pieței comune (hotărârea din 18 oct. 1979, în cauză Buys)

-pentru susținerea obligației statelor membre de a nu lua măsuri susceptibile de a

împiedica funcționarea internă a instituțiilor Comunității (hotărârea din 5 mai 1981, în cauză
lord Bruce of Donington)

 Principiul cooperării loiale între instituțiile comunitare și statele membre prevăzut de art.
10 T.C.E impune obligația pentru statele membre de a respecta obligațiile generale și
specifice ce le revin cu privire la informarea Comisiei. Statele membre sunt ținute să fie de
bună credință în cadrul cooperării cu Comisia, când aceasta efectuează o anchetă
(hotararea din 11 dec.1985, în cauză Comisia / Grecia).

 Curtea de Justiție a statuat că obligația de cooperare revine nu numai statelor membre, ci

și instituțiilor comunitare, stabilind că în “comunitatea de drept care este Comunitatea
Economică Europeană, relațiile între statele membre și instituțiile comunitare sau
guvernate, în virtutea art.5 al tratatului C.E.E (în prezent art.10 T.C.E), de principiul
 cooperării loiale”, astfel că “acest principiu obligă nu numai statele membre”, dar “impune
în mod egal și instituțiilor comunitare obligații reciproce de cooperare loială cu statele
membre (hotărârea din 13 iulie 1990, în cauză Proceduri penale/Zwartveld).

 3. Principiul autonomiei instituționale și procedurale garantează că măsurile pentru

aplicarea normelor comunitare sunt luate în cadrul sistemelor statale de către instituțiile
naționale și potrivit procedurilor existente în aceste sisteme.

 Statele se conformează, pentru punerea în aplicare a normelor comunitare, regulilor din

dreptul intern, îndeosebi a celor de drept constituțional, pentru stabilirea organelor
competente și a procedurii care urmează să fie utilizată.

 Consecvența principiului aplicării dreptului comunitar de către statele membre, Curtea de

Justiție a considerat că ”aparține statelor membre, în virtutea art.10 al Tratatului, să
asigure pe teritoriile lor executarea reglementărilor comunitare ,autoritățile naționale
procedând la executarea reglementărilor comunitare pe baza regulilor de formă și de fond
ale dreptului național.

 Jurisprudența Curții de Justiție a adus și limitări ale aplicării principiului autonomiei

instituționale, bazate pe necesitatea compensării inconveniențelor datorate diversității
sistemelor naționale, considerând că autonomia instituțională își găsește aplicare în
măsura în care dreptul comunitar dispune astfel:

a). În acest sens, dacă statele însărcinează mai mult autorități cu luarea măsurilor de executare
a normelor comunitare, el trebuie să asigure coordonarea măsurilor acestora (hotărârea din 21
iunie 1979, în cauză Atalanta Amsterdam);

b). Instanța internă este obligată să interpreteze dreptul intern conform obiectivelor unei
directive, când este vorba de aplicarea unei asemenea norme comunitare ( hotărârea din 10
aprilie 1984, în cauză Von Colson);

c). Modalitățile procedurale nu pot fi mai puțin favorabile decât cele aplicabile acțiunilor
similare prin care se apără drepturile câștigate pe baza normelor interne, nici adaptate de o
manieră care să facă imposibilă exercitarea unor drepturi pe care jurisdicțiile naționale au
obligația să le apere (hotărârea din 16 decembrie 1979, în cauza Rewe);

d). Regulile interne de procedură nu pot anula dreptul judecătorului național de a sesiza
Curtea de Justiție cu o chestiune prejudicială (hotărârea din 16 ianuarie 1979, în cauza
Rheinmuhlen-Dusseldorf);

e). Particularilor nu le poate fi refuzat dreptul la o acțiune în justiție în vederea apărării

drepturilor conferite de normele juridice comunitare care produc efecte directe (“fiecare
particular, ale cărui drepturi au fost lezate prin măsuri ale unui stat membru contrare dreptului
comunitar, trebuie să poată cere protecția unui judecător competent”- hotărârea din 16
decembrie 1981 în cauza Foglia/Novello);

f). Toate mijloacele de probă care au ca efect imposibilitatea sau duc la o dificultate excesivă
în privința restituirii taxelor percepute prin violarea normelor comunitare au fost declarate de
Curtea de Justiție dreptul comunitar.( hotărârea Deville/ Administration des impost, din 29
iunie 1988);

g). Regula de drept național nu poate împiedica judecătorul sesizat de un litigiu guvernat de
dreptul comunitar să stabilească măsuri provizorii (hotărârea din 19 iunie 1990, în cauza The
queen/ Secretary of State for transport);

h). Suspendarea executării unui act național luat în executarea unui act comunitar nu poate
fi acordată de o jurisdicție națională, decât dacă această jurisdicție are îndoieli serioase asupra
validității actului comunitar și dacă i l-a trimis Curții de Justiție printr-o sesizare de constatare a
validității acestuia, sau dacă, în caz de urgență, recurentul este amenințat cu un prejudiciu grav
și irecuperabil ( hotărârea din 21 februarie 1991 în cauza Zuckersfabrik);

i). Dreptul comunitar nu impiedică o jurisdicție națională să aprecieze din oficiu

conformitatea unei reglementări naționale cu dispozițiile precise și necondiționate ale unei
directive al cărui termen de transpunere a expirat, când justițiabilul n-a invocat în fața
instanței beneficiul directivei respective (hotărârea din 11 iulie 1991, în cauza Verholen);

Sancțiunile în cazul nerespectării dreptului comunitar pot fi:

 Sancțiuni administrative comunitare;

 Sancțiuni administrative naționale

 Sancțiuni penale

Sancțiunile administrative comunitare sunt stabilite prin normele comunitare de către

instituțiile comunitare, în anumite domenii.

Sancțiunile administrative nationale sunt stabilite de statele membre, pe baza aplicării

principiului autonomiei procedurale sau pot fi doar aplicate de autoritățiile naționale, când
sunt prevăzute de normele comunitare.

Sancțiunile penale nu sunt în compentența Comunităților nefiind stabilite în tratate.

Procedura constatării infracțiunilor la dreptul comunitar este stabilită de statele membre, la fel
și natura și limitele pedepselor cu condiția ca sancțiunile să nu constituie un obstacol indirect
în calea realizării obiectivelor tratatelor comunitare ( hotărârea din 7 iulie 1976, în cauza
Watson)