Eşecuri planificate...

Obişnuim să ne gândim că totul este gratis sau dacă trebuie

să facem un efort, acesta este minim. Însă pentru fiecare
moment irosit, pentru fiecare decizie iresponsabilă trebuie să
suportăm consecinţele. Iar aceasta nu este o problemă de etică
personală ci o chestiune morală. Ori de câte ori ne arătăm
ignoranţi faţă de oamenii de ştiinţe, faţă de cei ce scriu despre
rolul nostru în viaţa planetei, faţă de cei ce trag un semnal de
alarmă că ne îndreptăm pe un drum greşit, ne este asumată o
vină morală.
Ignoranţa nu este o opţiune, este un păcat. Poate ne
gândim că suntem prea mici, fără importanţă în ce priveşte
aceste chestiuni mondiale cum ar fi: încălzirea globală,
defrişările, pescuitul excesiv, poluarea chimică, însă cuvântul
nostru poate schimba impresia unui om apoi a unui altuia...şi tot
aşa, într-un lanţ interminabil de influenţă. Iar aceasta poate face
o diferenţă. Ne-am gândit că oamenii mari trebuie să facă
schimbările astea. Şi uite că neimplicarea noastră a creat locuri
libere în rândul celor care pot lua decizii ce au fost ocupate de
oameni...oameni mici ce au devenit mari dar care continuă să
gândească contextual, în funcţie de necesităţi. Principiile morale
au devenit pradă unui subiectivism ieftin, fondat pe o democraţie
de paiaţă. Ne infatuăm spunând răspicat că avem dreptul la
opinie însă de atâtea ori această opinie se evaporă când se nasc
contraargumentele. Opinia trebuie formată, educată şi apoi
enunţată. Aceasta este un argument solid, înrădăcinat în
particularitatea fiinţei noastre. Însă, exact cum ne-am permis să
manipulăm genetic tot felul de lucruri, uite că am metamorfozat
şi opinia într-o chestie de gust. Iar „de gustibus non
disputandum”. Ne-am imaginat un coş de gunoi virtual pe care să
îl putem umple cu toate lucrurile stânjenitoare, persoane
antipatice sau probleme nerezolvate, şi apoi i-am dat viaţă. Ziua
de naştere a acestei creaturi – indiferenţa – e sărbătorită din ce în
ce mai des, aproape zilnic. Oare până când mai trebuie să
îndurăm mofturile ei?