De ce te iei de mine? Nu vezi că-s om de treabă?

Paul Balaban

Mai de fiecare dată când un lucru merge prost, există şi o categrie

de oameni care a devenit specializată în a analiza lucrurile şi a da un
răspuns cât mai exact cu privire la ce trebuie făcut. De vină e statul,
armata, prostia din ţară, necinstea oamenilor, corupţia, neseriozitatea,
minciuna sau furtul... – sunt câteva din replicile acestor interesanţi
analişti. De remarcat este şi faptul că, voluntar sau involuntar, s-a mai
specializat o categorie care vin cu contraargumente. Dacă vorbim de
organizaţii sau instituţii, totdeauna va fi cineva care să apere fel de fel de
interese; dacă lucrurile derivă înspre atacuri la persoană, fiecare, la un
moment dat, poate invoca trecutul pentru a lumina prezentul. Şi aici intră
exact expresia din titlu. Ce înseamnă a fi de treabă? Pe plan profesional şi
personal? Păi, sunt cât de cât consecvent; nu îmi bârfesc şefii (dar nici nu
mi-s prea dragi); nu fur după ce am terminat orele de muncă; nu prea îmi
place să înjur; beau dar nu prea mult, ca să mă ia vecinii de prin şanţuri;
nu am conflicte prea mari cu nevasta... certuri, da, dar n-am lovit-o decât
odată, când a întrecut măsura. Bisericos nu sunt dar cred în Dumnezeu şi
mă rog când îmi merge rău.

Echilibrul acesta este unul straniu. Nu există nici un drum spre

excelenţă, nici o nobleţe în vreo ţintă propusă, nici un standard înalt ce a
fost atins. Şi orice om care se luminează şi vrea să facă mai mult decât
atât, să nu mai bea deloc, să nu mai fumeze, să mănânce sănătos pare a
fi întruchiparea ciudăţeniei. Reacţia poate veni numaidecât: ce ai, doar nu
crezi că toată lumea e lipsită de cumpăt şi doar tu eşti luminat.

Omul şi-a clarificat câteva aspecte în viaţă: că poate fi bun fără

Dumnezeu, făcând apel la o moralitate despre care se crede că îşi are
originea în raţionarea omului cu privire la drepturile umanităţii; că mila nu
aduce nici un beneficiu; că toate lucrurile (inclusiv cele morale)
funcţionează pe baza legii entropiei (totul merge spre distrugere,
dezordine).
 Avem nevoie de cineva care să ne ia de gulerul hainei, să ne scuture
puţin şi să ne spună că orice soluţiei împotriva crizei (de orice fel ar fi ea)
nu este plănuirea unor strategii cu rată minimă de eşec, ci întoarcerea la
imaginea acelui creştin biblic. Un astfel de om nu se consideră demn dacă
în sufletului lui nu este Hristos; nu-şi iroseşte viaţa vânând succesul şi
afaceri cât mai rentabile. În dreptul acestora, cuvântul lui Dumnezeu din
cartea profetului Mica este o realitate cotidiană: „Ţi s-a arătat, omule, ce
este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să
iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8)