SONETE SHAKESPEARE

Traducere : Ion Frunzetti

Sonetul III

Priveşte-ţi chipul in oglinzi si spune-i

Ca-i timpul azi sa-ncerce- naste altul’
Caci, proaspat dres, de nu-i tocmesti iar smaltul
Joci lumii renghiuri mame furi minunei.

Caci unde-i zana, pantecul fecior

Al careia nu-ti cere volnic brazda?
Si cine-I tont, mormant sa-si fie , gazda
Iubirii lui de sine-n viitor?

Tu esti oglinda maicii tale;-n tine

Ea-si vede-a vietii duse primavera
Asa si tu, prin geam cu flori de ger
Sa-ti vezi la batranete zari senine.

Dar de traiesti de nimenea stiut,

Stingher te stingi si vraja-ti duci in lut.

Sonetul XV

Cand ma gandesc ca tot ce este n-are

Decat o clipa de desavarsire,
Ca vesnic scena lumii e-n schimbare
Sub tainuita stelelor rotire.

Ca oamenii si ierburile cresc

Hraniti si arsi pe rand de-acelasi cer,
Ca seva si vigoarea-si cheltuiesc
Falindu-se ca-s vii si-n urma pier,

Cand vad atata nestatornicie,

Mult mai de pret imi pari , stiind ca pot
Pustiul Timp si Varsta, raza-ti vie
In noapte grea s-o schimbe, prin complot.

De dragul tau, luptand cu Timpul, reau

Ce-ti fura el pe veci la loc sa-ti dau.
Soetul XVI

De ce n-alegi mai bune cai sa-nfrangi

In crunt razboi despotul Timp, adica?
Drept stavili varstei, pentru ce nu-ti strangi
Mai greu zagaz ca versu-i de nimica?

In floarea vietii, rasfatat de ore,

Ce pajisti nenuntite, azi, de plug
N-ar vrea samanta viitoare flore
Sa ti-o rodeasca-n brazde din belsug?

Dand vieti din tine, pret dai astei vieti,

Ce pana mea si-a Timpului, gangava
N-ar sti-n splendoare si-n launtric pret
Sa ti-o pastrez-n veci , cantandu-ti slava.

Doar de a te darui vesnic te pastrezi.

Traiesti pe veci cum stii sa te gravezi.

Sonetul XXI

Eu nu pot fi ca Muza ce se-mbata

De-un chip sulemenit, si-i treaza stihuri,
Si-l pune-n rand cu bolta instelata
Si-i urca-n slavi te miri ce mai nimicuri.

Eu nu cutez, ca altii, sa-ti apropii

Sori, luna, perle, pietre nestemate,
Ori flori de-april , varand in vers toti tropii
Ce-nchid ce-i rar in patru zari rotate.

Ma lasa, drept, iubind, tot drept sa scriu !

Si crede-ma: mi-e dragostea lumina,
Ca pentru-o o mama pruncul, chiar de stiu
Ca nu-I ca astrii noptii de senina.

Se-mbete altii, deci, cu tropi de rand:

Nu vreau sa laud ce nu vreau sa vand.
Sonetul LX

Cum valuri fug la tarm spre stanci, si-s sparte.

Asa se-alunga clipele-nspre capat
Schimband mereu pe cea impinsa-n moarte,
Si catre haul vesnic, vesnic scapat.

Nascandu-te in marea de lumina

Urci panta varstei ce te-o incununa.
Eclipse de s-or pune de pricina,
Ce-ti dete Timpul, Timpul iti va lua.

Caci Timpul varsta-n floare-o smulge-n treceri

Si brazde sapa-n frunti de frumuseti,
Si tot ce-i viu, e viu doar ca sub seceri
Sa-i cada, hrana dandu-i ce-i de pret.

Si totusi versul meu va sta sa-nfrunte,

Cantandu-ti slavi, mainile lui crunte.

Sonetul CXXVII

Pe vremuri, negriciosii n-aveau pret,

Frumosi chiar, n-aveai chip frumosi a-I tine.
Dar azi, cei oachesi trec drept frumuseti,
Si dalba frumusete-o vad rusine.

De cand ia mana sarcinile firii

Si dresuri uraciunii masca-I pun,
E frumusetea roaba sclivisirii
Traind dezonorata si-n surghiun.

De aceea dragei mele i-s taciune

Si ochii si sprancenele , jelind
Femeie ce-azvarl pe creatiune
Ocara vinei de-a se fi boind.

Dar chiar in doliu, doliul ii sta bine.

Ca asta-I frumusete- spune-oricine.
Sonetul CXXX

Nu-s ochii dragei mele stropi de soare

Si rosul gurii ei nu-I de coral.
De-i alba neaua , sanu-i oaches pare
Si negrul par i-e ca o sarma-n val.

Stiu roze albe, stiu si roze rosi,

Dar nu-i socot obraju’trandafiri
Si-s balsamuri mai dulci sa le mirosi
Decat e boarea intregei sale firi.

Imi place s-o aud, desi placut

Mai mult mi-e zbonul muzicilor parca.
Eu mers de zana inca n-am vazut,
Dar draga mea e clar ca-n tarna calca.

Si totusi eu o cred la fel de rara

Cum spun si cei ce mint cand o compara.