COMBUSTIBILI

Combustibili

Prin combustibil se înțelege orice substanță, sau amestecuri de substanțe,

care în urma unei reacții chimice de ardere, produce o mare cantitate de
căldură.

Din categoria combustibililor chimici fac parte: cărbuni de pământ ,țițeiul și

gazele de sondă, gazele naturale, lemnul etc. După starea de agregare și
după provenienta lor, combustibilii chimici se pot grupa în solizi, lichizi și
gazoși.

Caracteristicile combusitbililor

Pentru caracterizarea unui combbustibil, în afară de starea fizică și de

proveniență trebuie să i se mai cunoască compoziția chimică, puterea
calorică, cantitatea de aer necesară arderii, temperatura gazelor de ardere
etc.

Compozitia combustibililor: Combusitbili solizi conțin diferite combinații

organice ale elementelor C,H,S (elemente combustibile),O și N,alături de
umiditate, (Wt) și substanțe minerale (Al) care dau cenușa.

Arderea combustibililor

În vederea arderii unui combustibil, trebuie să se asigure mai întâi, prezența

simultană și a oxigenului și apoi să se producă aprinderea.

Arderea oricărui combustibil este precedată de aprindere. Pentru aprinderea

unui combustibil trebuie să existe o anumită proporție locală între
combustibil și oxigen și să existe o sursă de energie pentru încălzirea
combustibilului până la temperatura de aprindere. Aprinderea
combustibilului este precedată întotdeauna de o perioadă de timp, numită
perioada de inducție, pe durata căreia, sub influența temperaturii înalte și a
altor factori, combustibilul suferă procese de descompunere și oxidare, cu
formare de combinații mai simple, produse intermediare active ca radicali,
atomi sau molecule semi-stabile, cu o energie de activare mică, care
participă la propagarea reacțiilor de ardere.
Aprinderea și arderea combustibililor gazoși: are loc prin reacții
înlănțuite,inițiate termic. Combustibili gazoși: oferind cea mai mare suprafață
de contact între ei și oxigen, se aprind foarte ușor; arderea are loc în întreg
volumul amestecului de combustibil – aer.

Arderea combustibililor lichizi: se realizează mărindu-se suprafața de

contact cu oxigenul sau aerul, în care scop, aceștia se pulverizează.

Arderea combustibililor solizi: este un proces eterogen și se compune din

următoarele etape: încălzirea și uscarea combustibililor; descompunerea
pirogenică a combustibilului cu formare de materii volatile și a cocsului;
arderea materiilor volatile; arderea cocsului

Benzinele: din punct de vedere chimic sunt un amestec de hidrocarburi C5 –

C10 din clasa alcanilor (parafinice),cicloalcanilor (naftenice) aromatice și
nesaturate liniare (olefinice). În benzină procentul de carbon este de 80 –
82%, iar cel ce hidrogen de 14 – 15%.

Motorinele(combustibili Diesel): sunt fracțiuni petroliere cu densitate

cuprinsă între 850 – 890 kg/cm3 și cu temperatura de fierbere cuprinsă între
200 – 370 C. Ele provin, în general, de la distilarea atmosferică a țițeiului și
constau din amestecuri de hidrocarburi ce au în moleculele lor de la 12 până
la 18 atomi de carbon. Combustibilii pentru motoarele Diesel se
caracterizează prin proprietăți opuse benzinei, respectiv, hidrocarburile
componente trebuie să se oxideze cu ușurinăț cu formare de peroxizi și alte
produse de oxidare incompletă, pentru ca autoaprinderea să se producă ușor.

Caracteristici ale motorinelor:

Motorinele trebuie să îndeplinească următoarele condiții: rezistență mică la

autoaprindere; vaporizare ușoară; punct de congelare scăzut.

Aditivi pentru benzine: aditivi antidetonanți (împiedică autoaprinderea,

măresc cifra octanica), aditivi anticorozivi (reduc coroziunea pieselor metalice
ce intră în contact cu benzinele), aditivi degivranți (au rolul de a împiedica
formarea gheții pe carburator,produsă de evaporarea benzinei).

Aditivi pentru motorine: aditivi acceleratori (măresc cifra

cetanică,micșorează temperatura de autoaprindere și favorizează procesul de
ardere), aditivi anticongelanți (împiedică formarea și dezvoltarea procesului
de cristalizare a hidrocarburilor parafinice), aditivi contra fumului (fac ca
emisia de fum să fie mult mai redusă, iar consumul de combustibil să se
reducă și el)

Benzina, este un amestec lichid derivat din petrol, care este compus în
principal din hidrocarburi lichide (având între șase și zece atomi de carbon în
moleculă) și care este imbunătățit cu benzenuri, pentru a mări cifra octanică,
folosit drept combustibil în motoare cu combustie internă.

Înainte de inventarea motoarelor cu combustie internă, benzina era vândută

în sticle mici, ca un tratament împotriva păduchilor și ale ouălor acestora.
Acest tratament nu mai este comun datorită riscului mare de incendiu și
riscului dermatitei.

În timpul Războiul Franco-Prusac al anilor 1870-71, pétrole (benzină) era

adunată în Paris pentru a fi folosită împotriva unui posibil atac Prusac asupra
orașului. Mai târziu, în 1871, s-au răspândit zvonuri în oraș, privind așa-
numitele pétroleuses, femei care foloseau benzină pentru a incendia clădirile
orașului.

Benzina este de asemenea folosită ca inhalant psihoactiv.

Kerosen.

Kerosenul este fracțiunea din țiței care distilează între 150 – 275 °C. Este un
lichid limpede, format din hidrocarburi care conțin între 6 și 16 atomi de
carbon în moleculă. Are densitatea de 780 – 810 kg/m3.[1] Punctul de
inflamabilitate este cuprins între 37 – 65 °C, iar temperatura de
autoaprindere este de 220 °C. Puterea calorifică inferioară este de 43,1
MJ/kg, iar cea superioară de 46,2 MJ/kg. Kerosenul nu este miscibil cu apa,
dar este miscibil cu solvenți petrolieri. Din proprietăți rezultă că kerosenul
este un combustibil puțin mai ușor ca petrolul lampant, însă diferența este
mică. Principala utilizare a kerosenului este drept combustibil pentru
motoarele reactoare din aviație.

Metan

Metanul a fost descoperit de Alessandro Volta în 1778 în mâlul bălților, din

această cauză fiind numit și gaz de baltă. Metanul este capul de serie a
alcanilor, o hidrocarbură saturată aciclică, în care atomul de carbon este
hibridizat sp3, având o geometrie tetraedrică de hidrocarburi parafinice.

Metanul se găsește sub formă de zăcăminte naturale în stare destul de pură,

la noi în țară puritatea metanului fiind de 99%, însă se poate întâlni și în
minele de cărbuni unde în amestec cu aerul formează amestecul exploziv
numit gaz grizu (responsabil de exploziile miniere).

Metanul este produs prin fermentarea resturilor vegetale sau animale mai
ales pe fundul bălților, metoda putînd fi folosită și in cazul epurărilor apelor
reziduale din marile orașe și nu numai.

Metanul este un gaz incolor, inodor, mai ușor decît aerul. Este foarte puțin
solubil în apă (sub 1%), dar solubil în alcool și eter. Arde cu flacără puțin
luminoasă, cu degajare mare de caldură (8560kcal/m3). Amestecul de metan
și oxigen (sau metan și aer) explodează în prezența unei scântei. Așa se
explică exploziile care se produc uneori în minele de cărbuni, unde se găsesc
cantități însemnate de metan sub formă de gaz grizzu. Acesta are o
comportare deosebită față de celelalte hidrocarburi, datorita faptului că
legătura covalentă existentă în moleculă este foarte stabilă, iar acest fapt
influențează comportamnetul său chimic. Prin arderea completă a metanului
cu cantități insuficiente de aer, în instalații speciale, se obține „negrul de
fum” -- o sursă importantă pentru sintezele chimice (în special cele pentru
fabricarea cauciucului). Prin trecerea metanului împreună cu vapori de apă
peste catalizatori de aluminiu la o temperatură de circa 850 °C se obține un
amestec de oxid de carbon și hidrogen care poate fi folosit drept „gaz de
sinteză”:

Petrolul

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din
zăcămintele de origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului.
Petrolul, care este un amestec de hidrocarburi solide și gazoase dizolvate
într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec de substanțe
lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe
organice complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă
pentru industria chimică (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și
producerea carburanților. Ca o curiozitate, se poate menționa că unele
varietăți de țiței devin fosforescente în prezența luminii ultraviolete.

Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia

naștere din organisme marine plancton care după moarte s-au depus pe
fundul mării, fiind acoperite ulterior de sedimente.

Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit de alcani și

alchene, la fel poate diferi raportul grupărilor alifatice și aromatice.

Teoria abiogenă are adepți mai puțini (Thomas Gold) petrolul ar fi rezultat din
minerale, roci cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen care având
greutatea specifică mai mică au fost presate spre suprafață.