Sunteți pe pagina 1din 47

Modulul 3 – Procesare de text 1

Microsoft Word este considerat ca fiind cel mai perfectionat program de procesare a
textelor din mediul Windows si este cea mai utilizata aplicatie facând parte din pachetul
Microsoft Office.
El ofera o serie de facilitati si caracteristici care depasesc simpla prelucrare a textului, ca
de exemplu: posibilitatea inserarii unor instrumente grafice, a formatarii textului, introducerea
chenarelor, coloanelor, listelor.
Cu ajutorul lui se realizeaza documente interesante, estetice cu elemente care întrerup
monotonia scrisului si dau personalitate acestora. Word se utilizeaza pentru a edita scrisorile si
plicurile, documente stiintifice (datorita posibilitatii scrierii celor mai complicate tipuri de ecuatiii),
documente de dimensiuni foarte mari.

Lansarea programului Word.

Lansarea se poate face


prin mai multe moduri.
În primul rând, apasând
butonul START si
alegând optiunea
Programs, iar din meniul
care se deschide
O
alta metoda consta din
efectuarea unui clic pe
pictograma de
accelerare a
programului care poate
fi plasata în Desktop

Un document nou se poate deschide aplelând optounea New din meniul FILE

sau prin clic pe simbolul corespunzator din bare de


instrumente:

O alta modalitate de a deschide un document nou este aceea de a porni de la fereastra


aplicatiei Windows Explorer: clic dreapta în directorul în care se doreste crearea documentului
si alegerea optiunii New - Microsoft Word Document din meniu deschis:

Salvarea documentului se
face apelând optiunea
Save din meniul File si
introducând corect calea
unde se doreste salvarea
fisierului.

Deschiderea unui document existent se poate realiza alegând din mai multe posibilitati:
din aplicatia deschisa se alege din meniul File optiunea Open

sau se poate executa un clic pe pictograma existenta în bara de unelte


Modulul 3 – Procesare de text 2

. Apare fereastra de dialog Open în care se specifica locul unde se afla fisierul ce trebuie
deschis

Se poate executa clic pe


numele fisierului ce trebuie
deschis sau printr-un clic pe
butonul Open dupa ce
fisierul a fost selectat. Se
poate, de asemenea, indica
numele (File name) si tipul
fisierului (Files of type) din
casetele corespunzatoare.

Daca fereastra
programului Windows
Explorer este
deschisa, se poate
deschide documentul
dorit printr-un dublu
clic efectuat pe
numele lui.

Se poate deschide documentul alegându-l din meniul :

Din meniul File, din


lista celor mai
Start - Documents
recente documente
deschise

Elementele ecranului Word


Modulul 3 – Procesare de text 3
În momentul lansarii în executie a programului Word pe ecran apare un document nou.
Implicit, el afiseaza anumite componente ca de exemplu: bara de titlu, bara de meniuri, bara de
unelte de formatare, rigle (orizontala si verticala) si bare de derulare (orizontala si verticala).
În functie de necesitati, componentele ecranului pot fi ascunse sau pot fi introduse altele
noi cu ajutorul meniurilor VIEW - optiunilor Toolsbars si Liner Ruler sau din meniul TOOLS
optiunea Customise.

Rigla
Bara de
Bara de
Bara de titlu Bara de instrumente
standard

Cursor de
[nserare
Bare de
derulare

Butoane de
Bara de stare vizualizare Spatiu de lucru

• Bara de titlu contine numele programului (Microsoft Word) si numele documentului


curent (activ), pictograma meniului de comanda si butoanele de comanda ale oricarei
ferestre din Windows : ;
• Bara de meniuri contine meniul principal al programului Word în care continese gasesc
toate comenzile principale ale programului grupate pe domenii de activitate;
• Bara de unelte standard contine o serie de butoane care ajuta la executarea rapida a
unor comenzi utilizate des (poate fi utilizata cu ajutorul mousului). Atunci când se aseaza
cursorul mouse-lui pe un buton îsi face aparitia o notita explicativa a instrumentului respectiv
continând numele acestuia;
• Bara de unelte de formatare a textului este utilizata pentru formatarea textului sau a
paragrafului curent (utilizata cu mouse);
• Rigla arata marginile documentului si este utila pentru stabilirea marginilor
documentelor, salturilor în cadrul textului (tab-uri), latimii coloanelor de text. Pentru a afisa sau a
ascunde riglele (orizontala si verticala) se utilizeaza comanda Ruler din meniul VIEW;
• Bare de defilare utilizate pentru deplasarea rapida în cadrul documentului;
• Zona de lucru contine documentul utilizatorului;
• Linia (bara) de stare contine informatii referitoare la documentul utilizatorului (numarul
total de pagini, pagina curenta, linia si coloana curenta în care se gaseste cursorul de inserare
Modulul 3 – Procesare de text 4
în pagina). Ea afiseaza si mesajele care apar în timpul lucrului în Word. Atunci când indicatorul
mouse-lui este plasat pe unul din instrumentele de lucru din bare de instrumente, în bara de
stare apare o descriere a butonului respectiv si o serie de mesaje referitoare la aceste butoane;
• Bara de unelte de desenare este utilizata pentru realizarea de desene în cadrul
acestui program.

Functia de modificare a dimensiunii paginii

Modificarea dimensiunii paginii se realizeaza prin comanda View - Zoom. Se deschide


urmatoarea fereastra de dialog:

Se alege direct
dimensiunea dorita
Introducerea
exprimata
în procente a
procentual dimensiunii
dorite (orice
Se vizualizeaza marime)
întreaga marime
sau latime
Vizualizare
a pe ecran
a mai multe
pagini

Modificarile asupra dimensiunii de vizualizare nu au nici un fel de efect asupra marimii


reale a paginii si a caracterelor.

Modificarea barei de instrumente


Microsoft Word ofera mult mai multe
instrumente decât sunt prezentate initial.
Aceste bare de instrumente se pot adauga
sau sterge din bara de instrumente dupa
preferintele utilizatorului. Adaugarea sau
stergerea barelor se obtine prin meniul View
- Toolbars. Doar prin clic cu mouse-ul se pot
activa si alte bare de instrumente. Toate
barele active la un moment dat sunt marcate
cu o bifa iar pentru a dezactiva o bara se
face clic pe numele barei active.
Nu se recomanda folosirea unui numar prea
mare de bare de instrumente deoarece
micsoreaza spatiul dedicat paginii
Uneori, în document pot exista cuvinte,
propozitii, fraze sau chiar paragrafe întregi
ascunse. Daca utilizatorul doreste ca ele sa
devina vizibile poate apasa butonul Show -
Hide existent în bara standard de meniuri

Moduri de afisare a documentului


Modulul 3 – Procesare de text 5
Word ofera câteva moduri de vizualizare a unui document care pot fi selectate
din meniul VIEW
(stânga) sau din
butoanele de
vizualizare plasate
pe bara de defilare
orizontal` (dreapta)

Normal View - prezinta o versiune simplificata a documentului considerata cea mai buna
vizualizare pentru tastare, editare si deplasare în document, nu prezinta marginile proprii;
Web Layout View - Word optimizeaza pagina de Web astfel încât utilizatorul poate vedea cum
va arata aceasta la publicare în Web sau în intranet.;
Print Layout View - de tipul WYSIWYG (What You See Is What You Get - ceea ce vezi este
ceea ce obtii) permite vizualizarea documentului în modul în care acesta va fi tiparit la
imprimanta. Ea este utila pentru verificarea aspectului final al documentului este ce mai clar
mod de vizualizare;
Outline View - este o vizualizare ierarhizata aplicata în cazul documentelor mari, în care se pot
vedea numai unele elemente (titlurile de paragraf sau întregul document).

Alegerea optiunii Full Screen (Ecran complet) din meniul VIEW asigura
vizualizarea documentului pe întreg ecranul fara bare de instrumente si alte elemente.

Re[ntoarcerea la modul de vizualizare anterior se face


clic pe butonul Full Screen aflat [n col\ul din dreapta
jos.

Pentru a se introduce un text, acesta se tasteaza. Punctul de înserare clipitor arata unde
va aparea textul introdus. Pe masura introducerii acestuia, textul este înscris si cursorul text se
misca spre stânga. Când cursorul text a ajuns la marginea din dreapta a ecranului, el este
automat mutat la începutul liniei urmatoare. Se apasa tasta ENTER numai când se considera
ca trebuie sa înceapa un nou paragraf. Pe masura introducerii textului, Word executa
automat derularea pe vericala atunci când textul nu mai încape pe ecran. Impartirea în linii si
alinierea corespunzatoare a acestora este executata de Word.
Pentru a trece la linie noua în cadrul aceluiasi paragraf se pozitioneaza punctul de
înserare în locul unde va începe noua linie si se apasa combinatia de taste SHIFT + ENTER.

Selectarea unei portiuni de text

Cele mai multe operatii executate de Word necesita selectia textului asupra caruia se
aplica opearatiunea respectiva. Tabelul de mai jos prezinta metode de selectie cu ajutorul
mouse-lui

Orice portiune Se muta cursorul mouse-ului la începutul textului,


se apasa butonul si se deplaseaza cursorul pâna
când întregul text selectat este afisat pe fond
negru
Un cuvânt Clic oriunde deasupra cuvântului
O propozitie Se apasa tasta CRTL si se executa clic oriunde
în propozitie
O linie Clic pe bara de selectie în dreptul liniei
Câteva linii Se trage mouse-ul în zona barei de selectie
lânga liniile dorite
Un paragraf Dublu clic pe bara de selectie în dreptul
paragrafului
Modulul 3 – Procesare de text 6
Tot documentul CTRL si executati clic oriunde pe bara de
selectie

Pentru a abandona o selectie se executa clic în orice loc în fereastra documentului în


afara zonei selectate.
Stergerea unui text :
• Un caracter dreapta - DEL
• Un caracter la dreapta cursorului de text : BackSpace
• Un cuvânt - se selecteaza cuvântul si se apasa DEL

Daca s-a sters ceva util se poate recupera textul sters prin comandaUndo din meniul
EDIT sau sageata orientata spre stânga din bara de meniuri standard .

Stergerea si mutarea si copierea unui text

Pentru a sterge orice portiune de text se selecteaza textul si se apasa taste Delete. Se

mai poate sterge textul selectat apelând optiunea din meniul EDIT.

De asemenea, utilizând comanda Cut din meniul EDIT se


poate sterge un text sau orice alt obiect care exista în documentul Word. Aceasta comanda
muta obiectul selectat în memoria temporara Clipboard unde va ramâne pâna la utilizarea
ulterioara a comenzilor Cut sau Copy. Memoria Clipboard este comuna tuturor aplicatiilor care
ruleaza sub Windows si este utilizata la transferul informatiilor între aplicatii.

Mutarea si copierea textului

Pentru a copia sau muta o portiune de text, aceasta trebuie mai întâi selectata. Dupa
copiere, textul respectiv exista atât în pozitia originala cât si la noua pozitie în timp ce în cazul
mutarii el se va gasi numai în noua pozitie, fiind sters din pozitia originala.

Copierea textului

Folosirea memoriei temporare - Clipboard pentru copiere :


1. Textul de copiat se selecteaza. În urma selectarii acesta este afisat pe fond negru
2. Se selecteaza optiunea EDIT Copy sau se executa clic cu
mouse-ul pe butonul Copy din bara de unelete standard (CTRL + C)
3. Se deplaseaza cursorul text în locul unde textul trebuie copiat
4. Se selecteaza EDIT Paste sau se puncteaza butonul Paste
( CTRL+V). Textul este copiat la noua pozitie

Utilizarea mouse-lui:

• se selecteaza textul de copiat


• se muta cursorul în locul copierii
• se apasa CTRL + SHIFT si butonul din dreapta al mouse-ului.

Mutarea textului

Textul poate fi mutat dintr-un loc în altul, fiind sters din locul de origine si înserat în locul
de destinatie
Modulul 3 – Procesare de text 7
Mutarea textului în Clipboard :

1. se selecteaza textul ce trebuie mutat;


2. se selecteaza EDIT Cut (clic pe butonul Cut din bara de
unelte standard, sau CTRL + X). Textul selectat este “taiat” din document si mutat în
Clipboard;
3. se muta cursorul la noua adresa;
4. se selecteaza EDIT Paste (Clic pe butonul Paste sau
CTRL + V). Textul va fi înserat la noua adresa.

Tehnica de editare "drag - and - drop"

Este o varianta rapida pentru a muta si selecta textele selectate. Se poate utiliza si
pentru a copia sau muta reprezentari grafice sau alte obiecte.
.
1. se selecteaza textul de mutat
2. se muta cursorul mouselui deasupra zonei selectate, se apara butonul stâng al
acestuia fara a-l elibera. Cursorul mouse-lui îsi va schimba forma, sageata fiind
completata cu o caseta dreptunghiulara
3. se “trage” textul la noua adresa
4. se elibereaza butonul mouse-lui

Salvarea documentelor :

1. Salvarea pentru prima oara a documentului: la crearea unui document nou, în mod implicit
Word îl pastreaza temporar sub numele de Documentn, unde n este un numar ce creste de
la 1 pentru fiecare nou document. Documentul este memorat numai pâna la parasirea
sesiunii de lucru Word. Pentru a-l pastra permanent trebuie sa i se dea un nume prin
selectearea FILE - Save . Word afiseaza cutia de dialog pentru salvarea documentului:
2.

În zona Save se selecteaza unitatea si directorul unde va fi plasat noul document. În


zona File name se introduce numele documentului. El trebuie sa fie ales cât mai sugestiv
pentru continutul documentului. Apoi se apasa butonul Save. Word va salva documentul cu noul
nume, adaugând automat extensia .doc numelui dat de utilizator.

2. Salvarea unui document denumit anterior - pe masura ce se lucreaza la un document este


necesar ca acesta sa fie salvat din când în când pentru a nu risca pierderea de date în
caz de întrerupere accidentala a lucrului. Aceasta se realizeaza cu meniul FILE - optiunea
Modulul 3 – Procesare de text 8
Save sau prin apasarea pictogramei în forma de discheta din bara de meniuri standard
.
3. Schimbarea numelui unui document - se realizeaza în cazul pastrarii unei versiuni originale
a unui document sub un nume si a versiunii modificate sub alt nume. Acest lucru se
realizeaza din meniul FILE - cu optiunea Save as. Cutia de dialog de salvare a fisierelor
apare pe ecran :
• se schimbai numele actual cu cel dorit
• se selecteaza un director din lista de directoarte (optional)
• se selecteaza unitatea de disc din lista unitatilor (optional)
• se apasa butonul Save.

Incarcarea documentelor

A încarca un document înseanma a deschide din nou documentul aflat pe disc pentru a-l
putea modifica cu Word. Orice docum ent creat anterior cu Word se deschide selectând din
meniul FILE - optiunea Open sau selectând butonul corespunzator din bara de unelte stndard
. Cutia de dialog pentru deschidere va fi afisata pe ecran.

Lista de fisiere se afla


sub zona File Name si
contine lista tuturor
fisierelor din directorul
curent care corespund
tipului de fisiere selectat
în caseta Files of Type

Pentru a încarca un fisier :


• se scrie numele acestuia în File Name si se apasa ENTER
• se executa dublu clic asupra numelui fisierului.

Inserare simboluri

Functia de inserare
simboluri este utila în
momentul în care un text
este scris într-o limba care
utilizeaza caractere
specifice, la introducerea
unor noi tipuri de
marcatori pentru liste, a
unor caractere speciale
(≅, ±, ≥, ≠, caracterele
grece]ti [n formule etc.)
care nu exista pe
tastatura.
Modulul 3 – Procesare de text 9
Apelarea functiei se face din meniul INSERT - optiunea Symbol care deschide cutia de
dialog Symbol. Se selecteaza caracterul - simbolul dorit si apoi prin apasarea butonului Insert
simbolurile vor fi introduse în text.
Deosebit de utila este posibilitatea crearii de combinatii de taste care sa introduca
simbolul respectiv fara a mai necesara apelarea casetei Symbol (Shortcut Key).

Cautarea si înlocuirea textului

Cu ajutorul mediului Word se pot cauta aparitiile unui text în document (implicit în întreg
documentul) sau în portiunea selectata

1. Se selecteaza EDIT
Find si va fi afisata
caseta de dialog Find
and Replace. În partea
de sus, aceasta contine
trei butoane
corespunzatoare
functiilor sale.
2. Apasând butonul Find
este afisata caseta de
dialog pentru functia
Find.
3. In casuta Find What se
introduce textul cautat

4. (optional) - Find Whole Word Only - pentru a fi cautate numai cuvinte întregi;
5. (optional) se selecteaza Match Case pentru a specifica daca se face diferenta între
literele mari si mici
6. Use wildcards se utilizeaza împreuna cu caracterele de nume globale * si ?
7. Sounds Like cauta variante de ortografiere ale cuvântului care suna asemanator cu
cea initiala
8. Find All Word Forms cauta toate formele gramaticale ale cuvântului (în limba
engleza)
9. No Formatting sterge orice formatare daca exista una adaugata cu butonul
Formatting
10. Format cauta componente ale casetei Find What ce contine aceleasi fonturi, stiluri si
alte formatari
11. Special cauta diverse caractere speciale cum ar fi marcajele de paragraf, punctele
de tabulare, salturile la linie noua etc.
12. In Search se selecteaza All pentru a se efectua cautarea în întregul document sau
Down pentru a se cauta de la cursorul text spre sfârsit sau Up pentru a se face
cautarea în sens invers
13. Se selecteaza Find Next - cauta orice text care corespunde modelului cautat. Daca
modelul este gasit, este afisat si se poate relua dialogul
14. La terminarea cautarii este afisat un mesaj de înstiintare

Inlocuirea automata a textului

Selectarea functiei Replace este utilizata pentru a cauta aparitii ale unui text si înlocuirea
acestuia cu alt text. Optiunile casetei de dialog se completeaza astfel :
Modulul 3 – Procesare de text 10
1. In casuta Find What se introduce
textul de înlocuit
2. In casuta Replace With se
introduce noul text
3. Se selecteaza Replace All pentru
a se înlocui toate aparitiile
textului cautat cu noul text
4. Butonul Replace este apasat
pentru înlocuirea aparitiei
selectate cu noul text

5. Se selecteaza Find Next pentru a înlocui aparitia selectata cu noul text


6. Pentru a sterge textul cautat se lasa goala casuta ce contine noul text

Aceasta facilitate a lui Word permite folosirea în timpul introducerii textului abrevieri si
prescurtari care se pot modifica ulterior în cuvintele si frazele dorite, sau poate fi corectata o
eroare sistematica introdusa în text.

Formatarea textului

Formatarea fonturilor

Fonturile sunt elemente care instruiesc sistemul de operare Windows cum sa afiseze si
sa tipareasca textele. Tehnologia fonturilor a evoluat atât de mult de-a lungul ultimilor ani încât
numarul celor disponibile a crescut în mod impresionant
Formatarea fontelor înseamna modificarea acestora pentru satisfacerea cerintelor
utilizatorului. Ea presupune redimensionarea fonturilor, rotirea lor, modificarea spatierii
caracterelor si aplicarea unor efecte asupra fonturilor.
Fonturiee individuale apartin unei familii de fonturi similare, care prezinta caracteristici
asemanatoare. De exemplu fontul TimesRoman are asociat un set de caractere .
Dimensiunea defineste marimea de afisare sau de tiparire a caracterelor, este specificata în
puncte (un punct este 1/72 dintr-un inch, deci 0,352 mm)
Stilul determina modul de afisare a caracterelor fontului si poate fi: aldin (bold sau îngrosat),
normal, cursiv (italic)
Efectele fontului definesc culorile, efectele speciale ca de exemplu sublinierea.

Modificare fonturilor se poate face în doua moduri:


a) rapid si mai putin elaborat cu ajutorul butoanelor din bara de formatare

b) mai detaliat cu ajutorul optiunii de meniu Font din meniul FORMAT

Pentru a schimba aspectul unui text dintr-un document este necesara selectarea
acestuia dupa care se aplica formatul dorit. Daca se alege o comanda fara sa fie selectata o
portiune din text, Word va aplica optiunile alese textului ce va fi introdus la pozitia curenta a
cursorului de inserare.

Schimbarea fonturilor unui text existent :

Se poate schimba fontul si/sau marimea oricarei portiuni din textul unui document, de la
un singur caracter la tot textul.
Modulul 3 – Procesare de text 11
1. se selecteaza textul de modificat;
2. se deschide lista ascunsa cu fontele din bara de unelte prezentata în figura de mai
sus. Se executa clic pe sageata de lânga casuta unde este înscris corpul de litera;
3. se selecteaza corpul de litera dorit executând clic pe numele sau;
4. pentru schimbarea marimii corpului de litera prin deschiderea listei ascunse sub
casuta unde este înscrisa marimea corpului de lucru curent, se selecteaza
dimensiunea dorita.

Ingrosari , sublinieri, italice

Atributele de îngrosare, italice sau subliniere pot fi aplicate individual sau în combinatie,
oricarui text din document. Aceste atribute sunt controlate prin butoanele marcate cu B
(îngrosare) I (italice) si U (subliniere) din bara de unelte de formatare a
textului. Butoanele de stare activeaza respectivul atribut daca este dezactivat si îl dezactiveaza
daca este activat.

Utilizarea casetei de dialog Font

Se poate utiliza comanda Font din meniul FORMAT pentru a afisa caseta de dialog
Font. Aceasta se utilizeaza pentru a formata textul dupa mai multe criterii.
În zona Font sunt afisate toate fonturile instalate pe calculatorul respectiv.
Se poate selecta un font si un stil, alege între diferite efecte, diferite tipuri de subliniei,
diferite culori pentru textul selectat. În caseta de Preview se pot urmari efectele diferitelor
selectii.
Efectele care pot fi selectate din lista PERMIT SCRIEREA TUTUROR LITERELOR CU
MAJUSCULE REDUSE (SMALL CAPS), EFECT EXEMPLIFICAT ÎN ACEST PARAGRAF .

EEm mbboossss,, eexxeem mpplliiffiiccaatt [[nn aacceesstt


ppaarraaggrraaff,, ccrreeaazz`` uunn eeffeecctt
ttrriiddiim en s io n
m ens ional,a l, cc arac terreelloorr
a r ac te
ssccoottâânndduu--llee îînn rreelliieeff
Optiunea Hidden este utilizata
pentru a ascunde notele si
comentariile dintr-un document sau
orice tip de informatie care nu
trebuie listata la imprimanta.
Marcând optiunea de selectare
Strikethrought textul selectat va fi
taiat cu o linie, ca în acest paragraf.
Apasând butonul Default setarile
devin implicite, ele pastrându-se la
fiecare deschidere a Word-ului.
Pentru a face efective selectiile se
apasa butonul OK

Copierea tipului de formate pentru copiere se realizeaza astfel:


1. se selecteaza textul ale carui formate se vor copia;
2. din bara de instrumente standard se executa clic pe butonul Format Painter
(Descriptor de formate)
3. atunci când cursorul mouse-lui se transforma într-o pensula cu un indicator liniar,
se selecteaza textul pentru care se va stabili formatul.
Modulul 3 – Procesare de text 12
4. la terminarea actiunii se executa un clic pe butonul Format Painter pentru a se
reveni la cursorul normal de înserare.

Formatarea paragrafelor

În Word, un paragraf de text reprezinta un text de orice dimensiune, o ilustratie, obiecte


(ecuatii sau grafice) sau alte elemente carte sunt urmate de un marcaj de sfârsit de paragraf.
Formatarea paragrafelor afecteaza aspectul întregului paragraf selectat, nu doar al
anumitor linii sau cuvinte.
Mai întâi se selecteaza paragrafele carora li se va aplica functia de formatare.
Când se începe tastarea unui nou document, Word stabileste formatul textului conform
cu stilul implicit Normal care este predefinit sa foloseasca o singura linie de spatiere între
rândurile textului si sa alinieze textul fata de marginea din stânga. Daca utilizatorul doreste un
aspect diferit cea mai buna metoda este utilizarea stilului încorporat Body Text din caseta Style
de pe bara de unelte de formatare. Pentru aceasta se procedeaza astfel
1. Se selecteaza paragraful din text
2. |inând apasata tasta SHIFT se selecteaza stilul Body Text din caseta Style de pe
bara de instrumente de formatare
Se afiseaza toate formatele
stilului Body Text din care se
selecteaza unul.
Paragraful selectat va fi formatat
conform stilului selectat.
Se modifica paragraful conform
dorintelor utilizatorului.
3. Se face clic pe caseta Style si
apoi se apasa tasta Enter.

Se selecteaza butonul implicit Uptade the style si butonul OK pentru a redefini stilul.
Se poate aplica acum stilul Body Text actualizat oricarui paragaraf din document.
Pentru a copia stilul de
formatare si în alt document
se se eleaza functia
Templates and Add-Insert
din meniul Tools. Aceasta
functie va deschide caseta
de dialog
Modulul 3 – Procesare de text 13

În aceasta fereastra va trebui


sa dati clic pe butonul
Organizer ce va deschide o
fereastra în care se pot copia
oricare din stilurile existente
în document

Pentru a copia
stilul selectat
se apasa Copy

Pentru a închide
documentul curent
se apasa butonul
Close File

În aceasta fereastra se
poate copia stilul dorit.
Daca acest stil nu se
gaseste în documentul
curent se apasa butonul
Open File pentru a
deschide documentul cu
stilul dorit. Copierea se
va face în documentul
deschis în partea
dreapta. Se poate
închide documentul
deschis si se poate
deschide documentul în
care se va copia stilul
respectiv
Modulul 3 – Procesare de text 14
Despartirea în silabe

Daca un cuvânt nu mai încape în rând Word nu desparte automat cuvintele în silabe ci obliga
cursorul sa treaca pe rândul urmator. Daca se doreste ca un cuvânt sa fie desparti în silabe se
poate alege una din urmatoarele metode:
Despartirea manuala - când va
trebui introdusa liniuta
despartitoare de catre utilizator
Despartirea automata în silabe -
cu ajutorul functiei
Hyphernation din meniul Tools -
Language.
Se deschide urmatoarea
fereatra de dialog

Pentru a desparti cuvintele în timpul


introducerii textului va trebui activata
optiunea Automaticaly hypernate
document.
Hyphernation zone arata distanta de la
marginea dreapta a documentului unde
textul trebuie despartit. Este
recomandata existenta mai multor
variante cu zonele de despartire
deoarece modul în care va aparea
textul nu poate fi anticipat usor.

Folosire si setare tabulatori

O posibilitate de lucru cu
tabulatori este prin intermediul
Meniului Format - din care se
alege optiunea Tabs. Aceasta
optiune deschide fereastra de
dialog Tabs în care se poate
stabili tipul de tabulator (stânga,
dreapta, centru, zecimal) si pasul
acestuia.
Se apasa pe butonul din coltul
stâga sus pentru a activa un nou
tabulator si se trage cu mouse-ul
în stânga sau dreapta pozitiei
initiale
Stergerea tabulatorilor se face
tragându-i în afara riglei

Stabilirea marginilor paragrafului prin cutia de dialog

Se selecteaza din meniul FORMAT optiunea Paragraph pentru a seta spatierea dintre
liniiele paragrafului, alinierea paragrafelor, distantele dintre paragrafe, distanta fata de marginea
foii în stânga sau în dreapta.
Modulul 3 – Procesare de text 15
Se deschide caseta de dialog Paragraph. În partea de sus se gasesc doua butoane care
corespund functiilor pe care le îndeplineste caseta de dialog: Indents and Spacing si Line and
Page Breaks.
Indents and Spacing permite urmatoarele formatari ale paragrafului:

Din lista ascunsa Line Spacing se


selecteaza modul de distantare :
Single la un rând
1,5 Lines - la un rând si jumatate
Double - la doua rânduri
Exactly - spatiul dintre linii va fi
exact valoarea în puncte pe care o
introduceti an casuta
Al Least - distanta dintre linii va
avea cel putin valoarea din casuta
Multiple - seteaza distanta pentru
mai multe linii, se introduce
distanta dorita, astfel încât literele
mari sa încapa.

În figura de mai sus, (FORMAT - Paragraph) în zona Indentation se executa clic pe


sageata în sus sau pe cea în jos pentru a afisa optiunile referitoare la alinieri, pentru a creste
sau descreste marginile respective.
Zona Spacing Bifore si After adauga linii libere înainte sau dupa un paragraf, ceeea ce
ar fi echivalent cu apasartea tastei ENTER. Distantele se introduc prin tastare sau selectare a
dimensiunilor pentru butoanele respective.
Zona Special este selectata pentru aliniat nou referitoare la primul rând al paragrafului (First
Line). Optiunea Hanging agata textul dupa prima linia, ca în acest paragraf. Optiunea By
pentru a stabili marimea alinierii.
Zona Alignement ofera moduri de aranjare a paragrafelor :
• Left - aliniaza marginea din stânga a liniilor
• Right - aliniaza marginea din dreapta a liniilor
• Justified - aliniaza ambele margini (rând plin)
• Centred - centreaza linia pe latimea paginii.
Aceeasi functie de aliniere se poate realiza si prin butoanele de mai jos, situate în bara
de formatare.

Cea de-a doua functie a ferestrei paragraf este Line and Pages Breaks, care la
activare deschide urmatoarea caseta de dialog:

Impartirea documentului în sectiuni

La crearea unui document nou nu exista nici un sfârsit de sectiune pentru ca întregul
document este considerat o singura sectiune.
Modulul 3 – Procesare de text 16
Un document poate fi împartit într-un numar variabil de sectiuni. O sectiune noua este
creata daca se doreste modificarea într-o anumita parte a documentului a unuia din urmatoarele
elemente:
• dimensiunea hârtiei, orientarea paginii sau marginile;
• numarul de coloane;
• formatul, pozitia si secventa numerelor de pagina;
• continutul si pozitia antetelor si subsolurilor de pagina;
• numerotarea linilor;
• locatiile unde sunt imprimate notele de subsol si notele finale;
• alinierea verticala a textului în pagina;

In cazul efectuarii unor operatii ca: schimbarea numarului de coloane, crearea unui
cuprins, bibliografie sau index, în mod automat, se creaza un sfârsit de sectiune.

Pentru a crea o noua sectine se


utilizeaza comanda Break din
meniul INSERT. Este deschisa
caseta de dialog alaturata.
Pentru a se insera o sectiune se
executa urmatoarele etape :
1. se pozitioneaza cursorul [n
locul unde va începe sectiunea
2. se alege optiunea Break din
meniul Insert

3. în zona Section break types se selecteaza locul unde va începe noua sectiune:
• Netx page - noua sectiune va începe pe o pagina noua
• Continuous - se insereaza un sfârsit de sectiune si o noua sectiune pe aceeasi
pagina. Daca cele doua sectiuni au valori diferite pentru dimensiunea paginii sau
orientarea ei, noua sectiune va începe pe o pagina noua indiferent de optiunea aleasa
• Odd Page - noua sectiune va începe pe urmatoarea pagina impara
• Even Page - noua sectiune va începe pe urmatoarea pagina para.

4. se alege optiunea OK

LISTE

istele numerotate si cele marcate sunt unelte de formatare folositoare pentru


Lprezentarea informatiilor în documentele realizate cu Word. Se folosesc listele
marcate (bulleted) pentru informatii legate între ele, dar care nu au o anumita ordine. Listele
numerotate se folosesc pentru informatii care trebuie parcurse într-o anumita ordine.

O lista marcata se prezinta astfel :


Fructele de toamna cele mai apreciate sunt:
• gutui
• mere
• pere
iar o lista numerotata arata astfel:
Exercitiile de gimnastica de dimineata se vor executa astfel:
1) se executa o întoarecere la dreapta
2) se executa o rotatie completa.
3) se executa o aplecare în fata
Modulul 3 – Procesare de text 17
Crearea unei liste numerotate sau marcate

I.
C rearea unei liste numerotate sau marcate se poate realiza în mai multe moduri:

Dupa introducerea listei în care fiecare element al listei a fost tastat ca un paragraf se
realizeaza urmatorii pasi:

1. Selectarea paragrafelor
2. Selectarea optiunii
FORMAT - Bulets and
Numbering pentru a afi]a
caseta de dialog pentru liste
marcate sau numerotate.
3. In functie de tipul de lista
dorit, se selecteaza Bulleted
pentru liste marcate sau
Numbered pentru cele
numerotate
4. Se selecteaza printr-un clic
tipul de marcaj dorit
5. Se selecteaza OK

II. Se poate insera în text o lista numerotata fara sa se faca apel la o optiune de meniu
sau la o pictograma din bara de unelte standard, ci în mod automat, daca se începe un
paragraf cu o cifra. La paragraful urmator numaratoarea elementelor listei va fi
continuata în mod automat. Pentru a introduce o lista marcata este suficient ca primul
element al listei sa fie introdus cu un asterisc în fata. Asteriscul se va transforma în
simbolul utilizat ultima data ca marcator, iar lista va continua cu acelasi marcator.
III. Se poate realiza o astfel de lista si astfel: înainte de a începe tastarea listei se apasa
unul din butoanele situate în bara de unelte standard :

pentru liste numerotate si pentru liste marcate


butonul ::

Eliminarea marcajelor dintr-o lista

Eliminarea marcajelor dintr-o lista se poate face parcurgând urmatoarele etape :


1) Se selecteaza paragrafele din care se doreste înlaturarea marcajelor;
2) Se apasa butonul din bara de meniuri corespunzatoare listei cu marcaje;
3) Lista se va pastra în aceeasi forma, fiecare element al listei constituind un paragraf, doar
simbolurile marcatorilor vor disparea.

Chenare, linii si efecte de umbrire

Pentru a îmbunatati aspectul grafic al textului, Word ofera posibilitatea introducerii unor
elemente grafice în text, ca de exemplu chenarele, liniile si efectele de umbrire.
Pentru a utiliza aceste elemente grafice se poate alege optiunea Borders and Shading
din meniul FORMAT care are ca efect deschiderea casetei de dialog Borders and Shading sau
cu ajutorul barei de instrumente Tables and Borders.
Modulul 3 – Procesare de text 18
În partea superioara a casetei de dialog exista trei butoane care permit selectarea
functiei dorite (Border – aplicarea unei linii sau a unui chenar, Page Border – aplicarea unui
chenar întregii pagini de text, Shading – aplicarea efectului de umbrire).
Pentru a aplica un chenar sau o umbrire este necesar ca, în prealabil sa fie selectat
obiectul caruia îi este aplicat efectul grafic selectat. Acest obiect poate fi un paragraf sau o
portiune de text, un element de tabel (întreg tabelul, un rând, o coloana sau o celula.
Functia Border
În zona Setting se poate
alege modul de afisare a
chenarului (Box – ca o cutie,
Shadow – cu efecte de
umbre, 3-D – cu efecte
tridimensionale, iar Custom
activeaza butoanele
individuale situate în zona
Preview care permite trasarea
fiecarei linii din pictograma
respectiva)

Zona Stile a casetei de dialog permite selectarea tipului de linie (din lista afisata) cu care
va fi trasata linia sau chenarul, zona Color permite selectarea culorii dintr-o paleta de culori
afisata sau utilizatorul, prin optiunea More Line Color poate selecta o alta culoare Standard sau
elaborata de el (Custom). Zona Width permite selectarea grosimii liniei sau chenarului trasat iar
din lista Apply to se poate selecta zona careia i se va aplica chenarul (zonei selectate –
optiunea Text sau întregului paragraf în care se gaseste cursorul de înserare – optiunea
Paragraph).
Apasând butonul Options se poate selecta distanta (în puncte) la care va fi plasat
chenarul fata de text.
Butoanele din partea de jos a casetei de dialog au ca efect:
¹ Show Toolbar – afisarea barei de unelte Tables and Borders;
¹ Horizontal Line permite alegerea unui model de linie orizontala din modelele
afisate si care se gasesc în biblioteca ClipArt pusa la dispozitie de Windows
2000.
Functia Shading permite aplicarea unui efect de umbrire alegând culoarea sau nuanta
de gri din zona Fill si textura aplicata din zona Patterns
Functia Page Border are aceleasi optiuni ca si functia Borders, cu exceptia optiunii Art
care permite alegerea modelului aplicat chenarului paginii ales dintr-o galerie care contine
diverse modele pornind de la plante si animale, pâna la elemente geometrice. Optiunile de
aplicare a chenarului sunt diferite, ele putând fi aplicate sectiunii sau întregului document,
numai la prima pagina din elementul respectiv sau tuturor paginilor, cu exceptia primei pagini.

Antete si subsoluri de pagina

Un antet sau un subsol de pagina este un text sau o ilustratie care este imprimata în
partea de sus (antet) sau de jos (subsol) a fiecarei pagini dintr-un document. Ele pot fi simple
(continând numarul paginii sau titlul documentului) sau complexe (numele capitolului, al
autorului, sigla institutiei, fotografia acesteia sau alte informatii). Se pot crea antete si subsoluri
diferite pentru paginile pare si impare, iar antetul sau subsolul primei pagini a sectiunii sau a
documentului poate fi diferit de restul documentului.
Daca documentul este împartit în sectiuni, se pot folosi antete si subsoluri diferite pentru
fiecare sectiune.
Acestea pot fi adaugate astfel :
Modulul 3 – Procesare de text 19

1. Se selecteaza VIEW - Header and Footer. Word permite introducerea antetului si afiseaza
bara cu unelte pentru antete si subsoluri

2. Butonul Switch comuta între editarea antetului si


subsolului
3. Se introduc antetul sau subsolul prin metode obisnuite Word
4. Inserarea datei, orei sau numarului paginii se poate face cu ajutorul butoanelor :

- Data - - Numarul - Numarul de pagini al


Ora paginii documentului
(Time)

5. Daca antetul sau subsolul primei pagini trebuie sa apara


altfel decât în restul documentului, sau daca paginile
impare si cele pare trebuie sa aiba antete sau subsoluri
diferite, se apasa butonul Page Setup si în fereastra
Layout, portiunea referitoare la Hearder si Footer, se
indica acest lucru

6. Butoanele Show Next sau Show Previous permit comutarea între diferitele sectiuni
cu antete sau subsoluri diferite
Butonul formateaza numarul paginii cu ajutorul casetei de dialog Page Number Format
care permite alegerea formatului de afisare a numarului
de pagini, includerea denumirii capitolului (declarat cu
Heading 1 din caseta Style aflata în bara cu unelte de
formatare)

În zona Page numbering poate fi aleasa


optiunea de continuare a numerotarii din sectiunea
precedenta.
De asemenea, se poate indica valoarea de la
care sa porneasca numerotarea în sectiunea respectiva.
7. Daca documentul a fost împartit în sectiuni, la
început toate antetele din document si toate subsolurile de pagina din document sunt
interconectate, astfel încât continutul lor este identic. Pentru a crea un antet sau un subsol
de pagina diferit într-o sectiune trebuie rupta legatura cu antetul precedent prin deselectarea
butonului Same as Previous din bara de unelte header and Footer
8. Zonele de antet si de subsol sunt încadrate cu o linie punctata neimprimabila. Se tasteaza si
se stabileste formatul textului pentru antet sau subsol de pagina în acelasi mod ca în
documentul principal.
9. În timpul lucrului la antet sau subsol exista posibilitatea ca documentul sa se vada estompat
sau sa dispara complet. Acest lucru se realizeaza cu ajutorul butonului Show/Hide Document
text
Modulul 3 – Procesare de text 20

10. Optiunea Insert Autotext permite inserarea


în antet sau subsol o serie de informatii
existente în zona de proprietati a
documentului respectiv (Autor, Filename)
sau o serie de informa\ii des utilizate
combinate (Author, Page, Date sau
Confidential, Page, date)

11. La terminare se apasa butonul Close pentru întoarcerea în document.

Numerotarea paginilor

Numerotarea paginilor într-un document se poate realiza în doua moduri:


1. din meniul INSERT se alege optiunea Page Numbers
2. din meniul VIEW se alege optiunea Header and Footer

Stabilirea pozitiei si alinierii numerotarii paginilor se face cu caseta de dialog Page


Numbers care este afisata dupa selectarea optiunii Page Numbers din meniul INSERT.
În diferitele sectiuni se pot folosi formate de numere diferite. La stabilirea formatului
numerotarii, Word va însera un câmp Page în document iar paginarea va fi actualizata la fiecare
modificare a textului din document, astfel încât numerele de pagina sunt, întotdeauna, cele
reale.

1. din lista ascunsa Position se


selecteaza pozitia dorita în pagina
(antet - Top sau subsol - Bottom)
2. din lista ascunsa Alignement se
selecteaza pozitia pe latimea
paginii (left - stânga, Right - dreapta
sau Center - mijloc). Daca
documentul este tiparit pe pagini
fata - verso se poate alege
pozitionarea spre interior (Inside)
sau spre exterior (Outside).
3. formatul implicit este cu cifre arabe
dar dn lista ascunsa Format pot fi
alese si alte formate

3. Pentru a elimina numarul de pagina din prima pagina nu selectati optiunea Show number on
first page.
4. se selecteaza OK.
Tabele

Un tabel permite organizarea informatiei într-un format compus din linii si coloane. Cu
ajutorul tabelului se pot crea formulare, rapoarte, foi de calcul si coloane de numere, pentru a
realiza paragrafe alaturate (Curriculum Vitae sau agende). Dreptunghiul format din intersectia
între o linie si o coloana poarta numele de celula. Se pot controla numarul de linii si coloane
precum si formatul fiecarei celule care constituie tabelul. O celula a unui tabel poate contine
orice (text, elemente grafice), cu exceptia unui tabel. La introducerea unui text într-o celula,
Modulul 3 – Procesare de text 21
acesta este împartit în rânduri în mod automat, celula marindu-si dimensiunea pentru a putea
cuprinde textul în întregime.

Inserarea unui tabel

1. Se muta cursorul în locul unde se va


insera tabelul
2. Se selecteaza din meniul TABLE - Insert
Table ce va afisa fereastra de dialog
alaturata

3. Se introduc numarul de linii si coloane în


casutele corespunzatoare (Number of
Rows, Number of Columns)
4. In casuta Fixed column width se poate selecta latimea coloanelor. Auto - permite
calcularea automata a latimii coloanelor, astfel încât tabelul sa aiba latimea
paginii. Coloanele au dimensiuni egale dar latimea unei coloane poate fi
modificata în orice moment al lucrului cu tabelele.
5. AutoFit to contents si AutoFit to window permit adaptarea dimensiunilor tabelului astfel încât
continutul din celula sa fie cuprins fara truncheri sau tabelul sa fie adaptat astfel încât sa
încapa în fereastra de editare
6. Apasarea butonului AutoFormat permite alegerea unui format prestabilit de tabel dintr-o lista
afisata
7. Se apasa butonul OK În zona Previw a ferestrei
este afisat formatul tabelului
selectat din lista Formats.
În zona Formats to aply se
pot selecta anumite
caracteristici ale tabelului:
borduri, efecte de umbrire,
culori, ajustarea dimensiunilor
tabelului.
În zona Aply special formats
to se pot selecta capetele de
tabel din prima linie sau din
prima coloana, sau, în cazul
unor tabele care afiseaza
totaluri, aplicarea unor efecte
speciale ultimii linii sau
coloane.
Dupa selectie, se apasa
butonul OK
Modulul 3 – Procesare de text 22
Inserarea unui tabel se poate realiza si cu ajutorul
butonului Insert Table din bara de instrumente
standard. La selectarea butonului, pe ecran va aparea
o grila. Indicatorul mouse-ului este tras de-a lungul
grilei pentru a specifica numarul de coloane dorit
pentru tabela respectiva. Daca indicatorul mouseu-lui
este tras în jos se specifica numarul de linii pe care îl
va avea tabelul. La eliberarea butonului mouse-ului,
Word va insera un tabel având numarul de linii si de
coloane specificat.

IMPRIMARE

Initializarea paginii

Un document nou poate fi început direct prin tastareea continutului. Word va utiliza
parametrii impliciti pentru dimensiunea hârtiei, orientarea paginii etc.
De cele mai multe ori este mai usor de stabilit dimensiunea hârtiei, orientarea paginii,
redactarea antetelor si notelor de subsol sau alte optiuni asemanatoare înainte de introducerea
textului într-un document nou. Aceasta deoarece modificarile de acest gen, dupa introducerea
textului produc modificari substantiantiale în aranjarea continutului paginilor. De exemplu, un
tabel introdus nu-si ajusteaza dimensiunile dupa noua dimensiune a paginii si, atunci când
dimensiunile acesteia se micsoreaza, tabelul poate iesi din suprafata utila a hârtiei.
Aceleasi optiuni pot fi utilizate pe parcursul întregului document sau, daca documentul
este separat în sectiuni, se pot face astfel de setari pentru fiecare sectiune.

Setarea dimensiunii paginii si orientarea hârtiei

Dimensiunea fizica a hârtiei determina dimensiunea externa a documentului iar


marginea este distanta de la text la muchia hârtiei. În mod normal, Word imprima textul si
ilustratiile între margini, în timp ce antele, subsolurile de pagina si numerele de pagina sunt
imprimate pe margini.

Pentru a stabili marginile hârtiei, o metoda consta în alegerea din meniul FILE a optiunii
Page Setup, care deschide caseta de dialog Page Setup.
Modulul 3 – Procesare de text 23
Ea permite stabilirea dimensiunilor marginii paginii utile, a dimensiunilor paginii fizice,
modul de alimentare a hârtiei în imprimanta, precum si alte optiuni care se refera la aspectul
paginii.
Marginile se stabilesc în unitatea de masura setata (inchi, centimetri, milimetri, puncte
sau pixeli) pentru partile hârtiei: sus (top), jos (bottom), stânga (left), dreapta (right).
Daca documentul va fi imprimat pe ambele fete, atunci trebuie marcata optiunea Mirror
Margins, pentru ca marginile paginilor opuse sa fie în oglinda si anume marginile interioare au
aceeasi latime, iar marginile exterioare au si ele aceeasi dimensiune.

În acest caz, caseta de dialog iti va


schimba aspectul, zona Preview va
ilustra cele doua pagini, iar numele
optiunilor Left si Right se schimba în
Inside (Interior) si respectiv Outside
(Exterior).
Daca documentul va fi legat în volum, se tasteaza sau se selecteaza o valoare în zona
Gutter, care se va adauga la latimea marginii pentru ca textul sa nu fie ascuns din cauza legarii
Pozitia marginii de îndoire se stabileste în zona Gutter Position (stânga sau sus)
În zona Apply to se selecteaza zona în care se aplica setarile facute: întregului
document (whole document), sectiunii curente (this section) sau de la pozitia punctului de
inserare înainte (this point forward).
Dimensiunile alese pentru antete si subsoluri de pagina se stabilesc în zona From edge.
Word imprima antetele si subsolurile de pagina în marginile de sus si de jos. Daca antetul sau
subsolul la pagina este prea mare pentru a se încadra în margini, Word ajusteaza marginile
pentru ca obiectele respective sa încapa în marginea respectiva.

În cazul optiunii 2 pages


per sheet, în functie de
orientarea paginii, se
vor aranja câte doua
pagini de text într-o
pagina fizica de hârtie.

Daca aceasta setare este folosita mai des, se va economi timp modificând parametrii
impliciti. Dupa stabilirea tuturor parametrilor, pentru ca ei sa devina impliciti se apasa bunonul
Default.
Stabilirea dimensiunii si orientarii hârtiei se face cu functia Paper size din Page Setup.

Din lista Paper size se alege tipul


de format de hârtie a carui
dimensiuni sunt afisate în
elementele Width si Height, iar
daca nici unul din elementele din
lista nu corespunde dimensiunii
hârtiei utilizate pentru tiparirea
documentului, se alege optiunea
Custom size si se tasteaza
dimensiunile hârtie în elementele
Width si Height.

În zona Orientation se alege optiunea Portrait (orientare vericala) sau Landscape


(orientare orizontata). Ultima functie a optiunii Page Setup din meniul FILE este Layout care
deschide urmatoarea caseta de dialog:
Modulul 3 – Procesare de text 24
Din lista Section start se alege locul de unde
va începe sectiunea la alegerea comenzii
Break.

Pentru antete si subsoluri de pagina se poate


seta una din optiunile din zona Headers and
footers: elemente diferite pentru pagini pare si
impare si element diferit în prima pagina.

Pentru alinierea vericala se pot utiliza optiunile din lista Vertical alignement

Permite introducerea
numaratorii rândurilor într-
un document. Se poate
indica numarul de la care
începe numaratoarea (Start
at), distanta fata de text la
care se amplaseaza
numerele (From text) si
contorul (incrementul)
numaratorii (Count By)

Numaratoarea se poate reîncepe la fiecare pagina (Restart each page), sectiune


(Restart each section) sau poate continua în tot documentul (Continuos).

Vizualizarea înaintea imprimarii

Întotdeauna, înaintea imprimarii documentului este bine ca utilizatorul sa arunce o privire


rapida asupra modului de prezentare a continutului documentului. Pentru a afisa documentul în
forma în care va fi imprimat se utilizeaza fie butonul Print Preview din bara de unelte standard
sau optiunea Print Preview din meniul FILE. Cu ajutorul acestei functii se pot face modificari de
ultima ora înaintea tiparirii. În momentul selectarii acestei functii, bara de formatare dispare de
pe ecranul de lucru fiind înlocuita cu bara de instrumente Print Preview cu ajutorul careia se
poate schimba modul de afisare a documentului si pentru a-l mari sau micsora, conform
scopurilor urmarite.
Bara de unelte Print Preview are urmatoarele functii

Deplasarea în interiorul documentului se poate face fie prin utilizarea barei de defilare
pe verticala, iar pentru o deplasare punctuala (pagina anterioara sau pagina anterioara se
Modulul 3 – Procesare de text 25
utilizeaza clicul pe butoanele de sus sau de jos a barei de defilare, fie tastatura (PAGE UP sau
PAGE DOWN)
Daca pe ultima pagina a documentului apar numai câteva rânduri se utilizeaza optiunea
Shrink to fit care reareanjeaza textul documentului micsorându-l astfel încât ultima pagina sa
fie cât mai plina.

Imprimare

Tiparirea la imprimanta a documentelor elaborate în Word reprezinta finalizarea


activitatii de elaborarea a documentelor. Este bine ca înainte de executia tiparirii sa se salveze
fisierul, pentru a evita pierderile de informatie în cazul aparitiei unui incident în timpul tiparirii.
Datorita importantei sale, operatia de imprimare poate fi lansata în mai multe moduri:
q din meniul FILE se alege optiunea Print;
q din bara de unele standard se selecteaza butonul cu o pictograma reprezentând

o imprimanta ;
q utilizând combinatia de taste CTRL + P;
q în fereastra OPEN, selectând un document, apasând pe butonul drept al mouse-
ului si executând clic pe comanda Print.
La orice tiparire în Word se utilizeaza în general valorile prestabilite.
La utilizarea butonului Print sau a combinatiei de taste, întreg documentul va fi tiparit.
Daca se foloseste comanda Print din meniul File pe ecran îsi va face aparitia o caseta de dialog
care contine mai multe optiuni ce pot modifica valorile prestabilite :

În zona Printer:
q Name permite selectarea imprimantei la care sa se execute imprimarea
documentului;
q Print to file se tipareste documentul într-un fisier, urmând ca imprimarea lui sa
se faca ulterior;
q Properties – permite modificarea proprietatilor imprimantei selectate (formatul
foii de hârtie, orientarea hârtiei, modul de imprimare de la prima pagina pâna la
ultima si invers)

În zona Page Range:


q All tipareste toate paginile documentului;
q Current page tipareste doar pagina curenta, cea în care se afla cursorul de
înserare;
Modulul 3 – Procesare de text 26
q Pages tipareste paginile specificate: paginile punctuale sunt despartite prin
virgula: de exemplu paginile 3,7,23,56, intervalul de pagini de specifica prin
prima si ultima pagina a intervalului despartite de o liniuta (10-24);
q Selection tipareste doar textul selectat înainte de alegerea optiunii de printare;

În zona Copies
q Number of copies stabileste numarul de copii care trebuie tiparite;
q Collate – permite tiparirea copiilor complete, în ordine;

În zona Zoom
q Pages per Sheet stabileste numarul de pagini din text care vor fi tiparite pe foaia
de hârtie;
q Scale to page size se utilizeaza pentru a înstiinta Word-ul ca se utilizeaza alta
foaie de hârtie fizica decât cea pentru care a fost setat documentul. Word va
analiza cele doua informatii si va mari sau va micsora dimensiunile fonturilor
astfel încât pagina de text sa fie tiparita corect pe pagina de hârtie.

Alte optiuni:

Înserare în documente Word

1. Desenele, indiferent de natura lor, dau documentelor Word un aspect mult mai
atractiv, spargând monotonia unui pagini care contine numai text.
Pentru a insera imagini se
alege optiunea Pictures din
meniul INSERT. Se
deschide un alt meniu unde
sunt afisate tipurile de
imagini ce pot fi inserate

Alegerea optiunii ClipArt


deschide caseta de dialog Insert
Clipart care afiseaza 51 de
categorii (teme). Clic pe una din
categorii afiseaza dese nele care
au aceasta tema. Este exempli
ficat domeniul Comunicatii care
cuprinde 7 desene.

Selectarea unuia dintre clipuri conduce la deschiderea unui meniu format din pictograme
cu urmatoarea semnificatie.
Modulul 3 – Procesare de text 27

Exemplificarea optiunii gasirii


unui clip similar.

Clipart-ul selectat, prin selectarea comenzii Insert Clip a fost introdus la pozitia curenta a
cursorului de înserare. Dimensiunea lui poate fi modificata prin marire sau micsorare.
Executând un clic pe desen acesta va aparea încadrat de un dreptunghi pe care sunt vizibile 8
puncte. Mutând cursorul mouse-lui în zona punctelor respective, atunci când el se transforma
într-o sageata cu doua capete se trage în directia corespunzatoare modificarii dorite a
dimensiunii. Actionarea butoanelor din colturile cadrului va modifica ambele dimensiuni
(lungimea si latimea) în acelasi timp, nedeformând imaginea initiala.

Inserarea unei imagini din fisier.

Selectarea optiunii conduce la deschiderea unei casete de dialog Insert Picture din care
utilizatorul îsi poate selecta unitatea, directorul si fisierul care contine o imagine creata de le cu
ajutorul programelor Paint sau CorelDraw! sau dintr-o biblioteca de imagini (Look in). Butoanele
din partea stânga a casetei de dialog permit accesul direct la câteva directoare sau zone
specifice (Desktop, History, My Documents).
În lista Insert se pot alege optiunile Inserare (Insert), cearea unei legaturi între imaginea
respectiva si documentul în care a fost introdusa (Link to file) si înserarea si crearea legaturii
(Insert and Link).
În caseta File name se tasteaza numele fisierului de catre utilizator, iar în lista Files of
type sunt afisate o multime de tipuri de fisiere cu imagini produse de diferite programe
Modulul 3 – Procesare de text 28
Autoshape

Autoshape este constituita dintr-o serie de forme des utilizate, alese dintr-o bara de
meniuri care apare în momentul selectarii functiei.

Dupa selectarea formei dorite, cursorul mouse-ului se transforma într-o cruce care este
pozitionata în locul unde se doreste inserarea formei. |inând butonul mouse-lui apasat se
descrie un dreptunghi în care se va înscrie forma seltata.
Din miscarea cursorului se poate stabili forma si dimensiunile obiectului
selectat. El poate fi mutat prin tehnica drag-and-drop oriunde în pagina, peste un
text, sau într-un loc gol. Executând dublu clic pe obiectul selectat se deschide o
caseta de dialog Format Autoshape. Aceasta caseta poate determina culorile si liniile
obiectului:
♦ poate fi umplut cu o culoare;
♦ poate fi facut semitransparent astfel încât sa se vada textul aflat sub obiect;
♦ se poate stabili culoarea, stilul, grosimea pentru linia de contur a obiectului;
♦ în cazul sageilor se pot stabili forma si dimensiunea capetelor de sageti.

Inserare de grafice.

Unele informatii sunt mai usor de înteles daca sunt prezentate într-un grafic.
Pentru trasarea unor grafice cu ajutorul unor tabele construite în cadrul aplicatiei Chart,
se utilizeaza ultima optiune din meniul INSERT – Picture si anume Chart. Ea permite
introducerea datelor într-un tabel de forma prestabilita si introducerea în textul documentului
Word a graficului rezultat.
Pentru realizarea unor grafice mai elaborate si cu efecte speciale se utilizeaza aplicatia
Excel, iar graficul rezultat în aceasta aplicatie este încorporat în textul documentului Word.

Pentru a crea un grafic cu ajutorul functiei INSERT – Graph se procedeaza astfel:


1. Prima operatie se alege din urmatoarele optiuni:
♦ daca exista un tabel Word cu ale carui date se doreste construirea unui
grafic, se selecteaza tabelul respectiv
Modulul 3 – Procesare de text 29
♦ daca nu exista datele care stau la baza construirii graficului în documentul
Word, se pozitioneaza cursorul de înserare în locul unde se va afla graficul.
2. Din meniul INSERT se alege otiune Pictures – Graph
3. Pentru a introduce date în tabel se modifica datele implicite din acesta cu datele
reale, graficul modificându-se interactiv
4. Tipul diagramei se alege din meniul de formatare modificat care apare în partea de
sus a ecranului
Dupa selectarea tipului graficului, acesta va lua
forma selectat
5. În momentul în care graficul are aspectul dorit
de utilizator, acesta va executa un clic în afara
zonei graficului, în zona de lucru Word, si se va
reveni la introducerea textului în documentul
Word. Un grafic se poate realiza si alegând din
meniul INSERT optiunea Object, si din lista
cutiei de dialog care se deschide se alege
optiunea Microsoft Graph 2000 Chart.
În exemplu de mai sus se arata modificarea tabelului standard cu datele dorite (o
singura linie si patru coloane) precum si construirea, pe baza acestor date a unui grafic tip
placinta (pie).

Înserarea unei cutii de text

O cutie de text reprezinta un container pentru text care poate fi pozitionat pe o pagina de
document si a carei dimensiune poate fi modificata. În plus o cutie de text poate fi utilizata
pentru adaugarea unor noi efecte grafice textului si cutiei respective. Cutiei de text, utilizând
bara de unelte de desenare, i se pot aplica efecte tridimensionale, umbre, contururi cu diferite
stiluri si culori. De asemenea, ea poate fi umpluta cu o culoare si poate avea o culoare de
fundal pentru text.
Cutiile de text pot fi rotite iat textului introdus i se poate schimba orientarea prin utilizarea
optiunii Text direction din meniul FORMAT.
Cutiile de text pot fi grupate în cazul în care ele se utilizeaza la elaborarea unor desene
si, în calitate de grup li se pot schimba alinierea si distributia.
Dupa alegerea optiunii Text Box din meniul INSTERT sau din bara de desenare cursorul
mouse-ului se transforma într-o cruce care va fi fixata, prin deplasarea mouse-lui într-unul din
colturile viitoarei cutii de text. |inând butonul mouse-ului apasat se traseaza un dreptunghi
având dimensiunea cutiei de text
Executând dublu clic pe marginile cutiei de text se deschide caseta de dialog Format
text box care permite stabilirea culorilor si liniilor pentru contur si pentru umplere, dimensiunea
cutiei si rotirea ei, aranjarea textului documentului în jurul cutiei de text si alinierea pe orizontala.
Iata un exemplu de utilizare a cutiilor de text pentru realizarea unei scheme de
functionare a unei întreprinderi în care s-au utilizat efextele tridimensionale si de umbre din bara
de desenare:
Modulul 3 – Procesare de text 30

Corectarea documentelor

Corectarea documentelor este una din operatiile dificile pentru care Word ofera o
multime de solutii care sa ajute utilizatorul în a realiza un document fara greseli gramaticale, de
ortografie si cu utilizare de sinonime pentru ca textul sa nu fie monoton si plictisitor.
Comenzile de verificarea ortografiei, verificarea gramaticala si utilizarea dictionarului se
gasesc în meniul TOOLS:

Comanda Spelling and Grammar citeste textul introdus si semnaleaza orice aparitie a
unui cuvânt care nu se gaseste în dictionarul principal sau în cele create de utilizator.
Modulul 3 – Procesare de text 31

Caseta de dialog Spelling ang Grammar afiseaza cuvântul respectiv (Not in Dictionary)
si sugereaza altul în loc (Suggestions).
Utilizarea verificarii automate a ortografiei este o caracteristica importanta a programului
Word si se poate activa din meniul TOOLS optiunea Options eticheta Spelling & Grammar:
Dupa activare, va fi
verificata ortografia
fiecarui cuvânt în
timpul scrierii.

La întâlnirea unei erori de ortografie cuvântul respectiv va fi subliniat cu o linie ondulata


de culoare rosie. Daca ortografia este corecta dar cuvântul nu se afla în dictionar (nume propriu
sau nume de institutie) se apasa butonul Ignore din caseta de dialog Spelling and Grammar,
sau butonul Add pentru a adauga cuvântul respectiv în dictionar.

Se înlocuieste cuvântul
selectat cu oricare din
sinoniomele afisate. Exemplul
nu este edificator deoarece
dictionarul este în limba
engleza iar textul
documentului este în limba
româna.

Îmbinare corespondenta

Uneori este necesara trimiterea unei invitatii sau a unei scrisori la mai multe persoane.
Textul este acelasi, dar persoanele carora li se trimite invitatia sunt diferite. Pentru a economisi
timp Word ofera functia Mail Merge cu ajutorul careia se poate îmbina textul invitatiei cu numele
persoanelor care vor primi aceasta invitatie.
Funtia Mail Merge presupune parcurgerea a trei pasi:
1. Crearea textului invitatiei
2. Crearea unei liste cu toate persoanele care vor ptimi invitatii
3. Îmbinarea textului invitatiei cu lista de persoane

Functia Mail Merge se afla în meniul


Tools.
În prima etapa se alege tipul de
document care va fi creat (scrisori,
plicuri si altele).
Pentru crearea unei invitatii se alege
Form Letters
Modulul 3 – Procesare de text 32

Prima
etapa

Se alege optiunea
Form Letters. Dupa
alegerea acestei
optiuni se va deschide
o fereastra care
permite alegerea
locului unde se creaza
noua scrisoare
(documentul existent
sau într-un document
nou)

Se trece la a doua etapa si anume cea în care se precizeaza de unde se iau datele.
Daca nu exista nici o sursa creata se alege optiunea crearii unei liste noi. Alegerea acestei
optiuni va deschide o fereastra în care se aleg rile ce urmeaza a fi inserate în document.
Modulul 3 – Procesare de text 33

Se adauga un
câmp nou

Se deplaseaza
câmpul
selectat în sus
sau în jos

Dupa stabilirea coloanelor si rândurilor tabelei se vor introduce date prin apasatea
butonului Edit Data Source din fereastra care apare când se apasa butonul OK.

Acum pe bara de instrumente apare o noua bara (Mail Merge)

Acum cu ajutorul câmpului Insert Merge Field de pe bara de instrumente se pot


introduce în document câmpurile dorite:
Modulul 3 – Procesare de text 34

Se trece la etapa a treia în care se îmbin datele create cu textul scrisorii. Pentru aceasta
se apasa butonul Merge. Se va deschide o fereastra de dialog în care puteti alege
locul unde se va îmbina documentul.

q Print what specifica ce anume trebuie tiparit dintr-un document: continutul


documentului, informatiile de sinteza specificate în proprietati, lista de stiluri,
asocieri de taste si functii, adnotari sau atribuiri de tip AutoText asociate cu
Locul realizarii documentul.
îmbinarii q Print specifica paginile care se vor tipari: toate, la rând, paginile pare sau
impare (pentru tiparirea pe ambele fete ale hârtiei)

Inserare în documente Word

1. Desenele, indiferent de natura lor, dau documentelor Word un aspect mult mai
atractiv, spargând monotonia unei pagini care contine numai text.

Pentru a insera
imagini se alege
optiunea Pictures din
meniul INSERT. Se
deschide un alt meniu
unde sunt afisate
tipurile de imagini ce
pot fi inserate
Alegerea optiunii
ClipArt deschide
caseta de dialog
Insert Clipart care
afiseaza 51 de
categorii (teme). Clic
pe una din categorii
afiseaza desenele
care au aceasta
tema. Este exempli
ficat domeniul Comu
nicatii care cuprinde
7 desene.
Modulul 3 – Procesare de text 35

Selectarea unuia dintre clipurile conduce la deschiderea unui meniu format din pictograme cu
urmatoare semnificatie.

Exemplificarea optiunii gasirii


unui clip similar.

Clipart-ul selectat, prin selectarea comenzii Insert Clip a fost introdus la pozitia curenta a
cursorului de înserare. Dimensiunea lui poate fi modificata prin marire sau micsorare.
Executând un clic pe desen acesta va aparea încadrat de un dreptunghi pe care sunt vizibile 8
puncte. Mutând cursorul mouse-lui în zona punctelor respective, atunci când el se transforma
într-o sageata cu doua capete se trage în directia corespunzatoare modificarii dorite a
dimensiunii. Actionarea butoanelor din colturile cadrului va modifica ambele dimensiuni
(lungimea si latimea) în acelasi timp, nedeformând imaginea initiala.

Inserarea unei imagini din fisier.

Selectarea optiunii conduce la deschiderea unei casete de dialog Insert Picture din care
utilizatorul îsi poate selecta unitatea, directorul si fisierul care conntine o imagine creata de le cu
ajutorul programelor Paint sau CorelDraw! sau dintr-o biblioteca de imagini (Look in). Butoanele
din partea stânga a casetei de dialog permit acces ul direct la câteva directoare sau zone
specifice (Desktop, History, My Documents)
În lista Insert se pot alege optiunile Inserare (Insert), cearea unei legaturi între imaginea
respectiva si documentul în care a fost introdusa (Link to file) si înserarea si crearea legaturii
(Insert and Link).
În caseta File name se tasteaza numele fisierului de catre utilizator, iar în lista Files of
type sunt afisate o multime de tipuri de fisiere cu imagini produse de diferite programe
Modulul 3 – Procesare de text 36

Autoshape

Autoshape este constituita dintr-o serie de forme des utilizate, alese dintr-o bara de
meniuri care apare în momentul selectarii functiei.

Dupa selectarea formei dorite, cursorul mouse-ului se transforma într-o cruce care este
pozitionata în locul unde se doreste inserarea formei. |inând butonul mouse-lui apasat se
descrie un dreptunghi în care se va înscrie forma seltata.
Din miscarea cursorului se poate stabili forma si dimensiunile obiectului
selectat. El poate fi mutat prin tehnica drag-and-drop oriunde în pagina, peste un
text, sau într-un loc gol. Executând dublu clic pe obiectul selectat se deschide o caseta de
dialog Format Autoshape. Aceasta caseta poate determina culorile si liniile obiectului:
♦ poate fi umplut cu o culoare;
♦ poate fi facut semitransparent astfel încât sa se vada textul asflat sub obiect;
♦ se poate stabili culoarea, stilul, grosimea pentru linia de contur a obiectului;
♦ în cazul sageilor se pot stabili forma si dimensiunea capetelor de sageti.
Butonul urmator al casetei de dialog Format Autoshape da posibilitatea utilizatorului sa
schimbe dimensiunea obiectului (lungime si latime) cu ajutorul unor butoane. De asemenea
obiectul poate fi rotit cu un numar de grade stabilit de utilizator, sau poate fi marit sau micsorat
prin modificarea scalei de reprezentare a lui.

Butonul Layout
permite stabilirea
aranjaii textului
în jurul obiectului
Autoschape
inserat selectând
una din
modalitatile
prezentate în
zona Wrapimg
Style si alinierea
pe orizontala a
obiectului
(stânga, centrat,
dreapta, alta
aliniere)
Modulul 3 – Procesare de text 37
WordArt

WordArt permite adaugarea documentelor efecte speciale de text pentru a spori


atractivitatea si aspectul grafic al unui document Word.
La selectarea optiunii se deschide o caseta de dialog WiordArt Gallery care prezinta
stilurile existente pentru acest tip de obiecte:
Dupa alegerea stilului se deschide
o caseta de dialog care permite
introducerea textului si optiuni de
formatare a acestuia si anume
fontul, dimensiune, si doua stiluri
ale fontului.

În timpul lucrului cu WordArt, pe ecran este afisata bara de meniuri WordArt care
permite executarea urmatoarelor operatii:

La apasarea
butonului WordArt
Shape se deschide o
caseta cu formele
propuse utilizatorului
pentru textul introdus
cu WordArt.
Modulul 3 – Procesare de text 38

Optiunea Text Wraping


deschide un meniu care, prin
pictogramele sale,
exemplifica modul de aranjare
a textului în jurul obiectului
WordArt. În exemplul ales, a
fost selectata optiunea
Square..

Inserare de grafice.

Unele informatii sunt mai usor de înteles daca sunt prezentate într-un grafic.
Pentru trasarea unor grafice cu ajutorul unor tabele construite în cadrul aplicatiei Chart,
se utilizeaza ultima optiune din meniul INSERT – Picture si anume Chart. Ea permite
introducerea datelor într-un tabel de forma prestabilita si introducerea în textul documentului
Word a graficului rezultat.
Pentru realizarea unor grafice mai elaborate si cu efecte speciale se utilizeaza aplicatia
Excel, iar graficul rezultat în aceasta aplicatie este încorporat în textul documentului Word.

Pentru a crea un grafic cu ajutorul functiei INSERT – Graph se procedeaza astfel:


2. Prima operatie se alege din urmatoarele optiuni:
♦ daca exista un tabel Word cu ale carui date se doreste construirea unui
grafic, se selecteaza tabelul respectiv
♦ daca nu exista datele care stau la baza construirii graficului în documentul
Word, se pozitioneaza cursorul de înserare în locul unde se va afla graficul.
2. Din meniul INSERT se alege otiune Pictures – Graph
3. Pentru a introduce date în tabel se modifica datele implicite din acesta cu datele
reale, graficul modificându-se interactiv
4. Tipul diagramei se alege din meniul de formatare modificat care apare în partea de
sus a ecranului
Modulul 3 – Procesare de text 39
Dupa selectarea tipului graficului, acesta va
lua forma selectata
5. În momentul în care graficul are aspectul
dorit de utilizator, acesta va executa un clic
în afara zonei graficului, în zona de lucru
Word, si se va reveni la introducerea textului
în documentul Word
Un grafic se poate realiza si alegând din meniul
INSERT optiunea Object, si din lista cutiei
de dialog care se deschide se alege
optiunea Microsoft Graph 2000 Chart.
În exemplu de mai sus se arata modificarea tabelului standard cu datele dorite (o
singura linie si patru coloane) precum si construirea, pe baza acestor date a unui grafic tip
placinta (pie).

Optiunea Insert from Scanner or Camera

Pentru a realiza aceasta functie un dispozitiv (scanner sau camera digitala) trebuie sa fie
conectat la calculator. Daca se doreste utilizarea unei rezolutii joase, se face clic pe optiunea de
meniu Web Quality.
Daca se doreste o rezolutie înalta sau daca se doreste imprimarea documentului, se
alege optiunea Print Quality
Atunci când imaginea apare în document, i se pot face orice modificari doreste
utilizatorul utilizând bara de unelete Picture.

Înserarea unei cutii de text

O cutie de text reprezinta un container pentru text care poate fi pozitionat pe o pagina de
document si a carei dimensiune poate fi modificata. În plus o cutie de text poate fi utilizata
pentru adaugarea unor noi efecte grafice textului si cutiei respective. Cutiei de text, utilizând
bara de unelte de desenare, i se pot aplica efecte tridimensionale, umbre, contururi cu diferite
stiluri si culori. De asemenea, ea poate fi umpluta cu o culoare si poate avea o culoare de
fundal pentru text.
Cutiile de text pot fi rotite iat textului introdus i se poate schimba orientarea prin utilizarea
optiunii Text direction din meniul FORMAT.
Cutiile de text pot fi grupate în cazul în care ele se utilizeaza la elaborarea unor desene
si, în calitate de grup li se pot schimba alinierea si distributia.
Dupa alegerea optiunii Text Box din meniul INSTERT sau din bara de desenare cursorul
mouse-ului se transforma într-o cruce care va fi fixata, prin deplasarea mouse-lui într-un din
colturile viitoarei cutii de text. |inând butonul mouse-ului apasat se traseaza un dreptunghi
având dimensiunea cutiei de text
Executând dublu clic pe marginile cutiei de text se deschide caseta de dialog Format
text box care permite stabilirea culorilor si liniilor pentru contur si pentru umplere, dimensiunea
cutiei si rotirea ei, aranjarea textului documentului în jurul cutiei de text si alinierea pe orizontala.
Iata un exemplu de utilizare a cutiilor de text pentru realizarea unei scheme de
functionare a unei întreprinderi în care s-au utilizat efextele tridimensionale si de umbre din bara
de desenare:
Modulul 3 – Procesare de text 40

Personalizarea programului Word

Datorita cerintelor extrem de diverse ale utilizatorilor, Word încearca sa personalizeze


programul conform obiceiurilor si preferintelor acestora. În plus, personalizarea conduce si la
îmbunatatirea lucrului cu acest program. Prin personalizare se poate schimba aspectul
ecranului prin ascunderea si afisarea unor elemente ale ecranului în functie de tipul de
documente elaborate. Parametrii impliciti stabiliti de Word se pot modifica si anume se stabilesc
optiuni de salavre, optiuni de verificare a ortografiei si de corectare gramaticala, optiuni de
tiparire si de editare.
Word ofera mai multemetode de personalizare a programului. Din meniul TOOLS se
alege optiunea Options care da posibilitatea schimbarii modurilor prestabilite ale diferitelor
activitati efectuate cu Word..
La selectarea optiunii pe ecran apare caseta de dialog Options care are câte un buton
pentru fiecare functie pe care o executa:
Întrucât numarul optiunilor este foarte mare, se vor prezenta în continuare cele mai
importante optiuni pentru fiecare functie.
Modulul 3 – Procesare de text 41
Personalizarea optiunilor generale

Background Repagination controleaza modul de împartire a textului în pagini în timpul


introducerii textului., Word ajustând automat textul din fiecare pagina pe masura introducerii lui.
Blue Background, White Text - modifica în albastru culoarea de fundal a ecranului si în alb pe
cea a textului.
Update automatic links at Open - daca au fost incluse legaturi cu alte fisiere folosind tehnicile
de legare si încorporare a obiectelor, aceasta optiune actualizeaza în mod automat datele
acestea la deschiderea documentului Word

Measurements Units - stabileste unitatile de


masura implicite în Word. Unitatea selectata va
aparea în rigla si în casetele de dialog care se
refera la dimensiuni
Modulul 3 – Procesare de text 42
Personalizarea optiunilor de afisare

Personalizarea optiunilor de editare

Functia Edit a
casetei de dialog
Options da
posibilitatea
utilizatorului de a
modifica anumite
optiuni care se
refera la
introducerea si
modificarea
textului într-un
document

Typing replace selection - selectarea acestei optiuni conduce la stergerea textului selectat în
momentul tastarii noului text. Daca aceasta optiune nu este selectata, textul va fi introdus
înaintea zonei selectate, iar aceasta va fi dezactivata.
Drag-and-drop te xt editing - la activarea acestei optiuni se poate utiliza tehnica drag-and-drop
la mutarea diferitelor obiecte în cadrul documentului.
Use smart cat and paste - înlatura spatiile nedorite la stergerea unei zone de text si adauga
spatii atunci c adauga o zna de text.
Modulul 3 – Procesare de text 43
Personalizarea tiparirii

Optiunea duce la economiserea cartusului sau ribonului imprimantei atunci când tiparirea se
face penrtru verificare
Reverse print order modifica ordinea de tiparire a paginilor Va avea ca efect tiparirea paginilor
de la sfârsit la început, ceea ce nu mai face necesara rearanjarea paginilor tiparite în ordine..
Update links - actualizeaza legaturile (informatii provenind din alte aplicatii sau din alte
documente Word) înainte de tiparire
Background printing procesul de tiparire se executa în fundal, pentru a permite utilizarea
calculatorului pentru alte activitati.

Caseta Default Tray permite


stabilirea sursei de alimetare cu
hârtie ]i se utilizeaz` mai ales
atunci când, din diferite motive,
este necesar` alimentarea
. manual` cu hârtie.

Personalizarea optiunileo de identificare a corecturilor de redactare

Aceasta functie
determina modul de
afisare a marcajelor
de corectura. Se pot
selecta diferite optiuni
din listele existente
pentru textul inserat,
sters si pentru liniile
de corectura.
Fiecare zona din
aceasta fereastra de
dialog ofera optiuni
asemanatoare si
afiseaza rezultatul in
caseta Preview.
Modulul 3 – Procesare de text 44
Lista modurilor de marcare a textului înserat cuprinde îngrosarea, scrierea cu caractere de tip
iatalic, sublinierea si dubla subliniere.

Personalizarea informatiilor despre utilizator

Insert Autotext.
Datele din caseta Initials sunt utilizate pentru identificarea persoanei care a introdus marcaje de
adnotari.

Personalizarea locurilor de depozitare a fisierelor

Personalizarea optiunilor de salvare


Modulul 3 – Procesare de text 45

Documentul poate fi protejat prin salvari periodice ale unei copii temporare a
documentului în timpul lucrului sau prin salvarea unei versiuni de rezerva a documentului la
fiecare salvare solicitata.
Salvarea automata se realizeaza prin marcarea cutiei de selectare Automatic Save every
Minutes (în care se introduce intervalul de timp la care se vor salva documentele).
La marcarea cutiei de selectare Allow Fast Saves se salveaza doar schimbarile
efectuate în document. Prin aceasta optiune se consuma mai putin timp dec@t la salvarile
complete.
Realizarea copiilor de rezerva se realizeaza prin marcarea cutiei de selectare Always
Create Backup Copy. In acest caz se salveaza versiunea anterioara a documentului ca o
copie de rezerva, la fiecare salvare a documentului. Aceste copii se realizeaza numai atunci
c@nd se fac salvari complete.

Corectarea documentelor

Corectarea documentelor este una din operatiile dificile pentru care Word ofera o
multime de solutii care sa ajute utilizatorul în a realiza un document fara greseli gramaticale, de
ortografie si cu utilizare de sinonime pentru ca textul sa nu fie monoton si plictisitor.

Comenzile de verificarea ortografiei, verificarea gramaticala si utilizarea dictionarului se


gasesc în meniul TOOLS:
Modulul 3 – Procesare de text 46
Comanda Spelling and Grammar citeste textul introdus si semnaleaza orice apraitie a
unui cuvânt care nu se gaseste în dictionarul principal sau în cele create de utilizator.

Caseta de dialog Spelling ang Grammar afiseaza cuvântul respectiv (Not in Dictionary)
si sugereaza altul în loc (Suggestions)
Utilizarea verificarii automate a ortografiei este o caracteristica importanta a programului
Word si se poate activa din meniul TOOLS optiunea Options eticheta Spelling & Grammar:

Dupa activare, va fi verificata


ortografia fiecarui cuvânt în
timpul scrierii.

La întâlnirea unei erori de ortografie cuvul respectyiv va fi subliniat cu o linie ondulata de


culoare rosie. Daca ortografia este corecta dar cuvul nu se afla în dictionar (nume propriu sau
nume de institutie) se apasa butonul Ignore din caseta de dialog Spelling and Grammar, sau
butonul Add pentru a adauga cuvul respectiv în dictionar.
Utilizarea caracteristicii AutoCorrect se activeaza din meniul TOOLS
. Aceasta caracteristica realizeaza corectarea automata a erorilor
de ortografie si de formatare sau înlocuieste caracterele introduse cu anumite cuvinte sau
expresii specificate anterior.
Modulul 3 – Procesare de text 47

În zona With se introduce sirul Ion Voda cel Cumplit. De câte ori se va tasta sirul Io
urmat de un spatiu el va fi înlocuit în mod automat cu sirul Ion Voda cel Cumplit.
Dupa completarea celor doua zone în caseta de dialog AutoCorrect se apasa butonul
Add. Daca se doreste eliminarea unei perechi Replace With care nu mai este actuala se apasa
butonul Delete.
Uilizarea dictionarului furnizeaza o multime de sininime care pot fi utilizate pentru a
înlocui cuvântul în discutie.

Se înlocuieste cuvântul selectat cu


oricare din sinoniomele afisate.
Exemplul nu este edificator deoarece
dictionarul este în limba engleza iar
textul documentului este în limba
româna.

Eista dictionare în limba româna care fac ca lucrul de corectura sa devina usor si eficient

S-ar putea să vă placă și