Introducere

„Dacă în loc de Ricardo, Malthus ar fi fost trunchiul

principal din care s-ar fi născut toate ramurile economiei
politice din veacul al XIX-lea, cât de bogat şi de fericit ar fi
fost astăzi universul întreg” .(Keynes)

Thomas Robert Malthus este cunoscut în gândirea

economică îndeosebi prin teoria populaţiei. Pesimismul său
este fondat pe ideea că populaţia creşte mai repede decât
bunurile necesare existenţei. Astfel, în timp ce populaţia
creşte în progresie geometrică(2, 4, 8, 16, 32, 64), mijloacele
necesare existenţei cresc în progresie aritmetică(2, 4, 6, 8, 10, 12). În mod clar,
susţine Malthus, între cele două fenomene se constată un dezechilibru, omenirea se
îndreaptă spre foamete.

1. Teoria demo-economică(malthusianism) şi “Eseu asupra

principiului populaţiei”
Robert Thomas Malthus (1776 - 1834), cleric şi profesor de colegiu, îşi
desăvârşeşte studiile la Universiatea Cambrige. În 1798, la 32 de ani publică
lucrarea “Eseu asupra principiului populaţiei”, iar în 1820 îi apare şi lucrarea
intitulată “Principii de economie politică”, aceasta din urmă fiind precedată de
numeroase studii privitoarea la legea grâului, a rentei şi a săracilor.
Lucrarea care l-a consacrat drept reprezentant marcant al liberalismului
clasic este “Eseu asupra principiului populaţiei”. Faţă de gânditorii vremii, el are o
optică aparte în ceea ce priveşte analiza realităţilor economico-sociale existente la
acea dată. Este vorba de faptul că, a urmărit să surprindă impactul pe care-l poate
avea asupra societăţii creşterea populaţiei.
Malthus a căutat să sublinieze că “natura a pus în om un instinct care,dacă-i lăsat
în voie, îl hărăzeşte foamei, morţii şi viciului”În acest cadru el releva pericolul
imediat al creşterii cu repeziciune a populaţiei, paralel cu încetineala relativă a
cantităţii bunurilor de subzistenţă. Prin urmare,este vorba de o creştere în progresie
geometrică a populaţiei şi de sporire în progresie aritmetică a hranei şi a altor
mijloace de subzistenţă.Potrivit lui Mark Blaug, schimbarea analitică a lui Malthus
ar arăta astfel :

CAPACITATEA
PIEDICI ÎN CALEA CREŞTERII
DE CREŞTERE
PREVENTIVE: POZITIVE:
SCĂDEREA CREŞTEREA
NAŞTERILOR MORTALITĂŢII
INDICELE
REŢINERI
REPRODUCERII VICII VICII MIZERIE
MORALE
MIJLOACE LIMITATE DE
SUBSISTENŢĂ

1
 Teoria malthusiană, continuă Blaug, se rezumă în esenţă la trei propoziţii:(1)
capacitatea biologică a omului de a se reproduce depăşeşte capacitatea sa fizică de
a creşte rezervele de hrană; (2) totdeauna acţionează fie piedicile pozitive, fie cele
preventive; (3) ultima piedică a capacităţii de reproducţie rezidă în limitarea
rezervelor de hrană. Prin urmare, conchide Blaug, tot ceea ce a realizat Malthus a
fost de a strânge la un loc o serie de fapte familiare, deducând consecinţele
acestora. Este sigur, spune el, că populaţia se înmulţeşte totdeauna până la limitele
rezervelor de hrană, că o înmulţire nestânjenită a fiinţelor umane poate conduce la
impas.
Creşterea în progresie geometrică a populaţiei are drept cauză segmentulcel mai
sărac al acesteia(clasele inferioare ale societăţii). Faţă de această situaţie, Malthus
are o serie de soluţii pe care statul este chemat să le înfăptuiască. Ca remediu sunt
propuse: războaiele, conflagraţiile, creşterea deliberată amortalităţii la popoarele
mai puţin civilizate. Potrivit concepţiei malthusiene, avuţia cuprinde acele bunuri
şi servicii materiale şi imateriale care pot servi omului şi care au valoare de schimb
sau, cum spune însuşi autorul, acele “obiecte materiale necesare, utile sau plăcute
omuluicare au solicitat un efort al activităţii umane pentru a fi apropiat”.
Crearea avuţiei presupune efort uman, dar nu orice muncă este creatoare de
avuţie,consideră Malthus.Avuţia este creată de către munca productivă. Munca
productivă poate fi estimată prin cantitatea şi valoarea obiectului produs. Serviciile
personale “sunt acel gen de muncă sau de activitate care, în ciuda marii sale
utilităţi şi marii sale importanţe, nu poate intra în estimarea avuţiei naţionale”.
Malthus adoptă concepţia, potrivit căreia, avuţia trebuie să crească continuu şi în
acelaşi mod să se consume. El respinge ideea că renta ar fi acel impozit asupra
societăţii pe care aceasta îl plăteşte, ca să întreţină o clasă parazitară. Din contra,
logica malthusiană socoteşte renta drept un venit justificat şi meritat, ca toate
celelalte venituri, ba chiar cu funcţii mai importante decât ele, în contextul
realizării reproducţiei. Ideea malthusiană era, că prin menţinerea acelei clase
parazitare se asigura un consum permanent de bunuri în societate, ceea ce
determina reluarea procesului reproductiv. Se ridica însă o mare problemă: de ce
să se reducă posibilităţile de acumulare a capitalului pentru întreţinerea clasei
parazitare, când foarte bine s-ar fi putut spori veniturile celor săraci şi ridicarea
standardului lor de viaţă? La această întrebare Malthus răspunde că orice
îmbunătăţire a nivelului de trai al populaţiei sărace nu ar determina decât
stimularea înmulţirii ei naturale şi prin aceasta s-ar ajunge într-un “cerc vicios” – la
viitorul sumbru preconizat omenirii de teoria malthusiană a creşterii populaţiei.

2.Concepţia lui Malthus asupra populaţiei

Prin concepţia sa asupra populaţiei, Malthus este considerat iniţiatorul studiilor

demografice. În opera sa se împletesc, deopotrivă, percepte ale moralei creştine, cu
altele provenind din sociologie. Nu cunoaştem o situaţie similară în istorie, când o
teorie atât de simplă şi puţin originală să stârnească o agitaţie atât de violentă şi
îndelungată ca teoria lui Malthus cu privire la populaţie. James Bohar, unul din

2
comentatorii englezi ai operei sale, nu ezita să-l califice drept „omul cel mai funest
al secolului său”. Napoleon Bonaparte însuşi nu a fost mai defăimat de către
contemporanii săi. Indignarea aceasta generală împotriva sa a fost stârnită de
cinismul său brutal, exprimat în următorul text: „Un om se naşte într-o lume deja
ocupată, dacă familia sa nu poate să-l hrănească, sau dacă societatea nu poate
utiliza munca sa, nu are deloc dreptul de a reclama o porţie oarecare de hrană şi el
este realmente de prisos pe pământ. La marele banchet al naturii nu există loc
pentru el. Natura îi comandă să plece, şi nu întârzie de a executa chiar ea acest
ordin”.
Până la Malthus a predominat ideea „ordinii naturale”, conform căreia proporţiile
sociale, deci şi evoluţia populaţiei, erau reglate de la sine prin manifestarea
neîngrădită a interesului personal. Autorii anteriori: Smith, Montesquieu, Godwin,
Condorcet, apreciaseră că nu este nici un pericol de suprapopulaţie, întrucât
numărul populaţiei se regla de la sine de către evoluţia mijloacelor de subzistenţă.
Această opinie era una optimistă asupra societăţii. Malthus introduce o viziune
pesimistă, atrăgând atenţia asupra unei tendinţe de creştere mai rapidă a populaţiei
faţă de mijloacele de subzistenţă. El introduce în explicarea fenomenelor
economice un factor nou, împrumutat din biologie şi un instinct diferit de instinctul
personal sau dorinţa de câştig, adică instinctul sexual, care, dacă acţionează fără
frână, determină o înmulţire a populaţiei în progresie geometrică, în timp ce
creşterea mijloacelor de subzistenţă are loc în progresie aritmetică.
POPULAŢIE 1 2 4 8 16 32 64 128 256
MIJLOACE DE SUBZISTENŢĂ 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Conform lui Malthus, la sfârşitul a două secole, raportul dintre populaţie şi
mijloace de subzistenţă ar fi de 256 la 9, după trei secole de 4096 la 13, iar după
două mii de ani „diferenţa va fi imensă şi incalculabilă”. Perioada considerată de
Malthus pentru dublarea populaţiei, respectiv pentru creşterea cu o unitate a
mijloacelor de subzistenţă, este de 25 ani. Pentru a justifica dublarea la fiecare 25
de ani a populaţiei Malthus a presupus că fiecare familie naşte 6 copii, din care 4
ajung la rândul lor, să procreeze în aceleaşi proporţii. Presupunerea lui Malthus nu
era deloc aberantă, întrucât în intervalul fertil, o femeie poate depăşi 20 de sarcini.
Pe de altă parte, creşterea mijloacelor de subzistenţă este de două ori limitată:
1 - mai întâi fizic, de limitele resurselor şi ale suprafeţelor de pământ;
2 - apoi, economic, din cauza creşterii mai rapide a cheltuielilor decât a
rezultatelor, şi deci, scumpirea continuă a producţiei.
Pentru a preîntâmpina o asemenea evoluţie, Malthus propune constrângerea
morală de natură să limiteze şi să controleze creşterea populaţiei. Om religios şi
profund moral, Malthus respinge orice mijloace imorale de reducere a natalităţii,
susţinând doar constrângerea morală. El dă o explicaţie, prin excelenţă economică,
măsurilor pe care le propune.
1. El propune castitatea şi amânarea căsătoriei, până la vârste înaintate şi până la
asigurarea condiţiilor materiale necesare întreţinerii unei familii în stare de
prosperitate.
2. Abstinenţa morală în relaţiile sexuale familiale, cu limitarea conştientizată a
numărului de copii, la cei cu condiţii de viaţă prospere.
3
 Malthus s-a pronunţat ferm împotriva măsurilor contraceptive, a prostituţiei
şi a unor practici sexuale imorale şi nesănătoase.
În afară de lipsa de rigoare întâlnim la Malthus şi o serie de erori şi calcule
eronate, dar Malthus consideră că ele nu sunt de natură să afecteze în mod esenţial
fondul raţionamentelor sale.
Astfel, creşterea excepţională a populaţiei din America (pe care a făcut
Malthus studiul) la sfârşitul secolului XVIII nu era datorată înmulţirii ei naturale,
ci imigraţiei. În al doilea rând în secolul XVIII în Europa a avut loc o revoluţie în
agricultură şi alimentaţie, ceea ce a făcut ca, în Anglia şi Olanda creşterea
producţiei de alimente să depăşească creşterea populaţiei.

3.Legea capitalistă şi legea populaţiei

Studiind realităţile din ţările dezvoltate economic de la sfârşitul secolului

al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, Thomas Malthus a formulat o lege
a populaţiei a cărei esenţă este următoarea: „sporirea veniturilor pe baza
dezvoltării economice determină creşterea natalităţii, iar când această creştere
devansează intensitatea dezvoltării economice are loc scăderea veniturilor”
Prin formularea acestei legi a fost concretizată calitatea de variabilă
exogenă, atât a economiei faţă de populaţie, cât şi a populaţiei faţă de
economie. Mai întâi, natalitatea este privită ca fiind determinată direct şi
unilateral de mărimea şi dinamica veniturilor. Apoi, sporirea mai intensă a
natalităţii, comparativ cu cea a rezultatelor economice, conduce automat la
scăderea veniturilor familiale. Un spor pozitiv al populaţiei înseamnă solicitări
suplimentare la adresa tuturor sistemelor din societate:sanitar, educaţional,
economic, ecologic, habitat. Economia, la rândul ei, trebuie să răspundă acestor noi
solicitări, de regulă prin creşterea producţiei (pentru a nu reduce nivelul de trai al
populaţiei).Însă, un critic contemporan al lui Malthus spunea: „Dumnezeu trimite
nu numai o gură în plus care trebuie hrănită, ci şi o pereche de braţe care vor
lucra.” Desigur, forţa de muncă suplimentară are nevoie de
pregătire,calificare,înzestrare cu mijloace de muncă. Deci, trebuie să se facă
investiţii demografice,aşa cum spunea Sauvy, investiţii care vor fi recuperate într-
un timp mai scurt sau mai lung, în funcţie de nivelul productivităţii muncii.
După părerea demografului român Vladimir Trebici, documentarea statistică a lui
Th. Malthus era destul de modestă, având în vedere faptul că primul recensământ
al populaţiei a avut loc în Anglia în anul 1801. În opinia sa,pentru a răspunde la
întrebarea dacă este pozitivă sau negativă creşterea populaţiei în raport cu
obiectivele social-economice, analiza este obligată să ţină seama de perioada de
timp, caracteristicile ţării respective, modelele culturale.
Istoria economică şi evoluţia demografică au cunoscut situaţii mult mai variate
decât cea surprinsă de Thomas Malthus în legea capitalistă care-i poartă numele.
Sensurile şi dimensiunile dinamicilor demografice şi ale celor economice au fost
diferite nu numai de la o ţară la alta, de la o grupă de ţări la alta. Dacă se iau în
analiză şi ţările rămase în urmă din punct de vedere economic, tabloul
4
modificărilor demoeconomice ne apare în toată complexitatea lui. Mai mult, chiar
în una şi aceeaşi ţară aceste relaţii au cunoscut evoluţii variate de la o perioadă la
alta. Condiţiile producţiei sunt sociale şi naturale, concretizate prin intermediul
acţiunii conjugate a celor trei factori de producţie: munca, natura şi capitalul.
Stocul acumulat al produsului muncii se numeşte capital; astfel capitalul este
definit ca parte a avuţiei acumulată prin intermediul muncii şi utilizată în
producerea şi reproducerea avuţiei. Mărimea şi modul de utilizare a capitalului
poate lărgi sau diminua crearea avuţiei, iar menirea lui este să fie utilizat, şi nu
conservat.

Concluzie
În concepţia lui Malthus, epoca sa era bântuită de mizerie şi sărăcie, care
proveneau din dezechilibrul dintre resursele naturale(insuficiente şi în scădere) şi
populaţia(în creştere explozivă şi incontrolabilă), dezechilibru fatal şi care nu putea
fi evitat de puterea publică. R.Th. Malthus era ostil oricărei intervenţii a statului în
rezolvarea problemelor sociale, el critică măsurile de asistenţă socială, precum
Poor Laws, considerând că aceste legi nu fac nimic altceva decât să încurajeze
populaţia să se înmulţească, fără să adauge un spic de grâu. Concluzia lui Malthus
este dură: populaţia trebuie să se considere drept cauza principală a propriei sale
mizerii.