Sunteți pe pagina 1din 21

ALEGE VIAŢA!

“Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din pulberea


pământului şi i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul
a devenit fiinţă vie” (Gen 2,7)

“Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la sine însuşi şi dacă


ar lua la sine Duhul său şi suflarea sa, toate făpturile ar
pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână” (Iob 34,14-
15)
CLASIFICARE AVORT

1. Avort spontan, atunci cind pierderea copilului are loc involuntar,


fara interventie medicala sau mecanica.
2. Avort indus (la cerere), atunci cind are loc deliberat incercarea de
a elimina sarcina.

Avortul indus poate fi:


a) terapeutic, cind sarcina este intrerupta deliberat pentru motive
medicale, materne sau fetale;
b) intreruperea voluntara a sarcinii sau, in limbaj curent, avort,
atunci cind intreruperea de sarcina este provocata din alte motive
decit cele medicale - copilul este nedorit
- copilul prezintă malformaţii
AVORT - intreruperea voită, la cerere, a unei sarcini nedorite.

AVORTUL PROVOCAT este uciderea deliberată şi directă,


oricum ar fi săvârşită, a unei fiinţe umane aflate în faza
iniţială a existenţei sale, adică între zămislire şi naştere.
LEGISLAŢIE AVORT
Prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989,
avortul este permis in primele 3 luni de sarcina,
urmind a fi efectuat numai in unitati spitalicesti cu
dotare si cu personal specializat.

Ultima modificare a legii: 1996


Intreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită într-una
din urmatoarele imprejurari:

- În afara institutiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate


in acest scop.
- De catre o persoana care nu are calitatea de medic de specialitate.
- Daca virsta sarcinii a depasit paisprezece săptămâni

se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.


12 săptămâni
12 săptămâni
14 săptămâni
STATISTICĂ AVORT: 1970-1990

Nr.c Judetul 1970 1980 1985 1989 1990


tr.
  Total 292409 413093 302838 193084 992265
1 Bacau 10153 11608 8541 5410 27725
2 Botosani 4584 7024 5947 3626 12791
3 Cluj 7965 9785 6868 4419 20600
4 Constanta 13477 17407 11610 8412 41685
5 Iasi 11310 18089 14 676 12469 39145
6 Neamt 7224 8601 6386 3847 19636
7 Salaj 1611 2155 1774 1048 2325
8 Suceava 7616 9541 6940 4233 19711
9 Timis 8636 10954 6967 4295 30344
10 Vaslui 7236 10495 7534 5797 18291
11 M.Bucuresti 37261 46866 43823 31979 159364
STATISTICĂ AVORT: 1991-1998
Nr. Judetul 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
ctr.
  Total 866934 691863 585761 530191 502840 456221 347126 271496
1 Bacau 26317 17824 16491 15085 14195 12548 9939 8012
2 Botosani 12519 12967 11630 11799 11240 10802 9380 8200
3 Cluj 19100 16583 14657 12436 11292 10721 8652 6789
4 Constanta 31368 17068 15633 15229 14214 10943 6853 6171
5 Iasi 35856 31770 27696 25411 25067 22490 17555 15088
6 Neamt 19975 18159 14667 12817 12504 11213 8653 6588
7 Salaj 2918 1299 1286 1235 1253 1346 1058 822
8 Suceava 16397 12996 11159 9372 9133 7675 6304 4677
9 Timis 27066 23225 19707 16709 14541 13754 9916 6886
10 Vaslui 17408 16635 14010 11857 10715 8626 7505 6135
11 Bucuresti 136273 111386 93597 88277 82636 74515 54745 45451
STATISTICĂ AVORT

Pe plan mondial, Romania continua sa fie in frunte in


ceea ce priveste avorturile, inregistrandu-se o rata de
3 avorturi la fiecare nastere vie.

Numarul de avorturi din tara noastra efectuate in


perioada 1989-2000, deci dupa legalizarea avortului
sunt in numar 11.000.000.

În 2002, 20.000 de fete de 15 ani au făcut avort.


MODALITĂŢI DE REALIZARE

1. Avortul cu medicamentul RU 486

Această substanţă este


administrată în primele 7
sǎptǎmâni de sarcinǎ, de patru
ori într-un interval de 12 zile.
Astfel, încet dar sigur, este
distrusǎ placentǎ iar copilul se
va sufoca. Prin aceastǎ metodǎ
poate fi omorât un copil în
varstǎ de pânǎ la 49 de zile!
În cazul în care copilul trǎieşte
va fi omorât cu o injecţie.
MODALITĂŢI DE REALIZARE
2. Metoda avortului cu hormonul prostaglandine

Aceastǎ metodǎ NU este încǎ


folositǎ la noi în ţarǎ dar este
folositǎ în ţǎrile occidentale
când femeia nu-şi doreşte
copilul. Acest medicament
este injectat direct în
musculatura uterului. Copilul
va fi expulzat practic din uter.
Uneori copilul supravieţuieşte
câteva ore dupǎ aceastǎ
manevrǎ.
Se foloseşte pentru sarcini
mari: peste 26 de săptămâni Avort provocat de un hormon
MODALITĂŢI DE REALIZARE
3. Metoda avortului prin aspiraţie

Este o metodǎ mai modernǎ


care a început sǎ fie
practicatǎ şi la noi în ţarǎ.
Prin colul uterin dilatat,
medicul introduce în
cavitatea uterinǎ un tub
flexibil din plastic. Sub
presiune, copilul este rupt în
bucǎţi şi aspirat cu o forţǎ de
10-30 de ori mai mare decât
cea al unui aspirator.
La început sunt rupte picioarele şi mâinile, iar apoi coloana
vertebralǎ, capul rǎmânând pe loc. Acesta fiind prea mare
pentru a fi aspirat, medicul îl va sfǎrâma cu ajutorul unui
instrument, dupǎ care va fi aspirat.
MODALITĂŢI DE REALIZARE
4. Avort prin operaţie cezarianǎ

Aceastǎ metodǎ este de fapt


o intervenţie chirugicalǎ prin
intermediul cǎreia este
deschis uterul femeii şi se
extrage copilul care apoi este
"aruncat". Aproape toţi copiii
supravieţuiesc acestei
operaţii, motiv pentru care ei
vor fi omorâţi prin injecţii
letale sau sunt pur şi simplu
lǎsaţi sǎ moarǎ. Ei mor astfel
dupǎ câteva ore, dupǎ un
chin prelungit.
MODALITĂŢI DE REALIZARE
5. Metoda avortului prin chiuretaj
Este metoda cea mai des
utilizatǎ la noi în ţarǎ. La început
se dilatǎ colul uterin pentru ca
medicul sǎ poatǎ pǎtrunde cu
insrumentele necesare în
cavitatea uterinǎ. Cu ajutorul
unui instrument care seamǎnǎ
cu un cleşte, se extrage copilul
care astfel este rupt în bucǎţi.
Dupǎ ce se extrag toate
fragmentele copilului, cu
ajutorul unei chiurete se scoate
placenta. Pacienta pierde mult
Se controleazǎ dacǎ copilul a fost scos în totalitate prin
sânge.
,reconstituirea" lui cu ajutorul fragmentelor extrase. Cu toate acestea
se ajunge frecvent la infecţii, perforǎri uterine, soldate uneori cu
extragerea uterului sau chiar cu moartea femeii.
CE SE ÎNTÂMPLĂ DUPĂ?

- tulburari de somn: insomnii, coşmaruri


- tulburări în alimentaţie
- depresie, gânduri de sinucidere, tristeţe, lipsă de
speranţă, sentiment de inutilitate
- sindromul "aniversarii"
- sentiment de vinovăţie
- retrăirea avortului
De vorba cu femei care au facut avort...
“Nu as mai face-o niciodatã, indiferent de pãrerea celor din jur. Mi-
am avortat copilul. Odatã cu el a murit si ceva din mine, ceva ce nu
mai poate fi nicicând trezit la viatã. Astãzi nu as mai lua o
asemenea hotãrâre, indiferent ce ar spune cei din jur.
Trãiesc cu o fricã în mine de care nu mai pot scãpa. Am cosmaruri
în care îmi apare o fetitã care fuge spre mine cu bratele întinse si
întreabã mereu: De ce, mãmico, de ce? Apoi mã trezesc udã de
transpiratie.
Acest vis si privirea fetitei mã urmãresc continuu de când am avut
acea interventie. Doar eu sunt pedepsitã pentru fapta mea, nu si
fostul meu prieten, desi a fost si el pãrtas.
Relatez aceastã întâmplare pentru folosul tuturor femeilor. Gânditi-vã
foarte bine ce faceti, pentru cã vã vor chinui visele si vã vor urmãri
privirile celor ce nu mai sunt… nu permiteti nimãnui sã vã constrângã,
pentru cã viata voastrã va fi distrusã. Nu faceti aceeasi gresealã ca
mine!"
Judith
“Toti cei care m-au sfãtuit sã fac avortul în urmã cu doi ani -
doctorul, consilierul, pãrintii, prietenii, prietenele si sotul meu -
m-au asigurat cã asa e cel mai bine pentru mine si pentru
copilul meu!
Acum copilul meu este mort, iar eu sunt disperatã! Nu mai pot
sã dorm noaptea, nu mai pot sã râd. Nimeni nu mã întelege!
Vã rog, spuneti tuturor oamenilor cât de groaznic este un
avort! Dureri cumplite îmi chinuie trupul si sufletul. De ce nu
mi-a spus nimeni ce va urma?"

Andreea

S-ar putea să vă placă și