Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
poi s-l setezi, s-l scoi afar (imaginar), s vorbeti cu el, sl curei, s-l tergi, s-l mngi, s rzi cu el. Aadar, am urmat
mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, n paralel, am
aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare
a ficatului. Se spune c exist o ierarhie a organelor. De exemplu, stomacului poi s-i ordoni s se alinieze la un standard,
dar ficatul este un nobil cu care trebuie s te pori frumos.
Inima este regele, plmnii - statul major, vezica biliar este
tribunalul, ficatul e consiliul de minitri, stomacul este
ariergarda, aprovizionarea, intestinele i rinichii sunt servitorii,
debaraseaz, rinichii filtreaz sngele, au o munc de salahor.
Poate nu le-am spus pe toate, dar cam aa este organizat
armata trupului. Dar s revin la boala mea, eu am vorbit cu
ficatul, l-am scos (imaginar), l-am luat n brae i l-am
mngiat i i-am fcut o carapace de aprare, ca aceea a unei
broate estoase. Mental, n jurul ficatului, am pus o plas, care
s-i permit respiraia, dar prin care viruii, care l nconjurau
s nu mai poat ajunge la el. Pe virui mi i-am imaginat ca pe
nite clui de mare ce ncercau s-i bage nasurile alungite
prin plasa de care v-am vorbit. Ori acolo, n interiorul ficatului,
lng plasa aceea, mai aveam eu nite "oameni" ai mei, aliaii
mei, care m slujeau i care veneau cu nite sbii i tiau
nasurile cluilor, adic ale viruilor. Pare copilresc ceea ce v
spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. i cluii rnii
mergeau la ceilali i le spuneau, mi, nu mai venii i voi, c
acolo v taie nasul i eu vedeam mental, mi imaginam c nu
mai vin alii, c nu se mai apropie. i chiar simeam c nu mai
vin. Eu aa am procedat, i mi-am planificat ca n 3 sptmni
s scap de viruii care mi-au atacat ficatul i aa a fost, n 3
sptmni n-a mai fost nici un virus. Dup alte 3 sptmni au
venit din Scoia rezultatele analizelor fcute la un laborator
specializat n asemenea boli, i scria negru pe alb: "Virus
hepatic nedetectabil". Doctoria alopat care m ngrijea m-a
ntrebat ce am fcut i i-am spus c mi-am planificat
vindecarea. Am spus c vreau ca atunci aa s fie i aa a fost.
Asta nseamn s planifici mental: vreau ca atunci s fie aa i
3
modificat
total
viaa"
----------------------- . -----------------------
10